Gandul
Se arata ca:
„Clericii îşi pot exprima opţiunea politică prin vot, ei însă, potrivit Sfântului Sinod, nu au voie să facă politică partinică, să fie membri ai unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze şi să devină membri ai Parlamentului, informează, miercuri, Patriarhia Română.
Informarea Patriarhiei vine după ce presa a semnalat că Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian Crăciun, apare pe un pliant electoral alături de candidatul USL în Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor din Galaţi, liberalul George Scarlat, în fotografie apărând, de altfel, mai mulţi preoţi, iar mesajul de pe pliant este „Învingem împreună”.
În pliantele sale de campanie, liberalul George Scarlat apare alături de Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS Casian Crăciun, iar lângă aceştia se află mai mulţi prelaţi.
Pe lângă această fotografie, pliantul conţine mesajele electorale „Votăm George Scarlat – Deputat” şi „Învingem împreună”.
Arhiepiscopia Dunării de Jos susţine că fotografia în care IPS Casian Crăciun apare alături de candidatul USL în Colegiul 3 din Galaţi pentru Camera Deputaţilor, liberalul George Scarlat, a fost făcută la sfinţirea unei biserici, iar folosirea ei pe un pliant electoral este un abuz şi o îndrăzneală şi a cerut retragerea imediată a pliantului.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos mai precizează că IPS Casian Crăciun nu se implică în acţiuni politice sau electorale.
„Este un abuz al acelui candidat, o îndrăzneală din partea acestuia. Fotografia a fost făcută la sfinţirea unei biserici din localitatea Călmăţui, iar candidatul a folosit fotografia făcută la acel eveniment fără să aibă acordul Arhiepiscopiei sau al IPS Casian al Dunării de Jos. De altfel, există hotărâri clare ale Sfântului Sinod în legătură cu neimplicarea Bisericii în politică sau campanii electorale”, a declarat preotul Gabriel Molocea, reprezentantul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Dunărea de Jos.
După acest incident, Patriarhia Română a lansat un nou apel către preoţi şi politicieni, explicând totodată drepturile şi obligaţiile ierarhilor pe durata campaniei electorale.
„În contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din România, din 9 decembrie, Patriarhia Română reaminteşte punctele de vedere şi recomandările Sfântului Sinod cu privire la implicarea clerului în politică. În conformitate cu Sfintele Canoane ale Bisericii Universale, care stipulează că printre îndeletnicirile incompatibile cu slujirea şi demnitatea clericului se numără şi aceea de «a primi asupra sa dregătorii sau îndeletniciri lumeşti», arhiereului, preotului, diaconului şi monahului îi este interzis să facă politică partinică, să fie membru al unui partid politic, să participe la campanii electorale, să candideze şi să devină membru al Parlamentului. Cel care va încălca aceste reguli, precum şi legământul depus la hirotonie, intră sub incidenţa instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, având de ales între cariera politică şi misiunea preoţească. Abaterile de acest fel vor fi judecate în Consistoriile eparhiale”, a precizat Patriarhia Română, în comunicatul de miercuri, remis agenţiei MEDIAFAX.
Totodată, potrivit Patriarhiei, în calitatea sa de cetăţean al României şi de părinte duhovnicesc al tuturor enoriaşilor săi, indiferent de orientarea lor politică, preotul are libertatea, binecuvântarea şi îndatorirea ca de pe poziţia şi prin mijloacele care-i sunt specifice, să participe la viaţa cetăţii, sprijinind activităţile menite să promoveze binele obştesc şi împotrivindu-se oricăror măsuri sau activităţi care se dovedesc a fi în contradicţie cu învăţătura şi morala creştină ortodoxă. Opţiunea sa politică se exprimă prin vot, a precizat sursa citată.
Sfântul Sinod face apel către liderii partidelor politice din România să nu permită recrutarea de membri din rândurile clerului şi nici folosirea în scopuri politice a persoanelor, spaţiilor, slujbelor şi însemnelor bisericeşti.
„Sfântul Sinod îi asigură că Biserica – păstrându-şi echidistanţa faţă de partide – va continua să se implice în politica generală a ţării, contribuind – prin mijloace specifice – la apărarea democraţiei, a libertăţii, a credinţei în Dumnezeu, a independenţei şi integrităţii Patriei, respingând orice formă de totalitarism comunist ateu, precum şi orice formă de extremism.”, arată comunicatul Patriarhiei.”
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
Nu pot decat sa felicit Patriarhia Romana pentru aceasta pozitie corecta, canonica si echilibrata.
noiembrie 14, 2012
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | alegeri in Romania, Atitudine, Atitudini, Biserica Ortodoxa Romana, BOR, Diverse, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, guvern, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, politic, Politice, România, social, societate, UE, Uniunea Europeana, WordPress |
10 comentarii
Film
realizat de Casa Alba de Filme – Washington D.C.
in colaborare cu Studiourile de Film Benghazi Libia
Directed By: CIA
Screen play: CIA
In rolurile principale:
Generalul Petraeus – Seful CIA (zis si „tipul ei”)
Generalul John Allen – Seful fortelor NATO in Afganistan
Jill Keley – „agent de relaţii sociale”, neremunerată, la baza din Tampa, la cartierul general al Centrului de Comandă în Florida
Leon Panetta – secretarul Apararii
Paula Broadwell – biografa Generalului Petraeus
Robert Mueller – Seful FBI
Eric Holder – Ministrul Justitiei
Barack Obama – Presedintele US
Eric Cantor – lider republican din Congres
Colonel in retragere Steve Boylan – amic şi fost purtător de cuvânt al lui David Petraeus
Ed Williams – un vecin
Un „inalt responsabil” CIA – anonim
James Clapper – Seful serviciilor de informatii
Ambasadorul Stevens – decedat

David H. Petraeus (Photo credit: Wikipedia)
Iata si filmul prezentat in Romania Libera:
Se arata ca:
„Scandalul aflat la originea demisiei şefului CIA, generalul Petraeus, a cunoscut ieri un nou episod – dezvăluirea unei posibile implicări a comandantului forţelor NATO în Afganistan, generalul Allen, care a trimis mailuri „inadecvate” uneia dintre femeile implicate în afacere. Noul scandal compromite numirea acestuia în fruntea forţelor NATO în Europa.
Generalul american John Allen, comandantul forţelor NATO în Afganistan, face obiectul unei anchete pentru că a trimis mailuri „inadecvate” lui Jill Kelley, femeia amestecată în scandalul sexual în care este implicat recent-demisionatul şef al CIA, generalul David Petraeus.
Un responsabil al Pentagonului a dezvăluit presei că FBI a descoperit 20.000-30.000 de pagini de corespondenţă între generalul John Allen şi Jill Kelley, dar a refuzat să precizeze dacă Allen este acuzat că a folosit curierul electronic de serviciu pentru a comunica sau dacă a dezvăluit informaţii confidenţiale. La rândul său, NATO a declarat că a luat cunoştinţă de anchetă. Generalul John Allen se află la Washington, unde urma să fie confirmat de Senat, joi, în noua sa funcţie de comandant suprem al forţelor NATO în Europa.
Situaţia conjuncturală a schimbat însă datele şi secretarul Apărării, Leon Panetta, a precizat că a cerut ca nominalizarea generalului Allen să fie amânată şi a primit aprobarea preşedintelui Barack Obama în acest sens. „Câtă vreme ancheta este în curs, generalul Allen va rămâne comandantul Forţei internaţionale de asistenţă pentru securitate (Isaf) în Afganistan, post pe care îl ocupă din iulie 2011″, a precizat Panetta. El a mai adăugat că FBI a trimis afacerea Pentagonului, care a ordonat la rândul său deschiderea unei anchete privitoare la generalul John Allen. Nu se ştie încă ce conţine corespondenţa lui cu Jill Kelley şi de ce aceasta este problematică.
Rolul ciudat al FBI
Cu cât se acumulează detaliile, cu atât se adânceşte misterul în afacerea Petraeus. Ce rol a jucat FBI în căderea şefului CIA? Cine era la curent cu relaţia extraconjugală cu biografa sa, Paula Broadwell, înaintea scrutinului prezidenţial din 6 noiembrie? De ce generalul David Petraeus, considerat erou naţional, a demisionat două zile după realegerea lui Barack Obama, deşi fusese interogat de FBI cu două săptămâni înainte? Din ce motive cele mai înalte autorităţi au provocat demisia lui după ce concluzionaseră că acest adulter nu prezenta nici un fel de ameninţare la securitatea naţională?
Parlamentarii din Congres însărcinaţi cu serviciile secrete şi securitatea internă, avertizaţi de scandalul din presă, cer acum să se facă lumină în această afacere devenită afacere de stat şi l-au convocat pe fostul şef al forţelor armate americane în Irak şi în Afganistan pentru audieri în episodul Benghazi, având în vedere că Petraeus a condus personal ancheta în ultimele zece zile în Libia. Referindu-se la rolul FBI în ancheta scandalului Petraeus,New York Times aminteşte că, la vremea lui, fondatorul FBI, Edgar Hoover, colecţiona dosare privind viaţa intimă a personalităţilor politice.
Scandalul Petraeus a început în mai, când Jill Kelley, 37 ani, „agent de relaţii sociale”, neremunerată, la baza din Tampa, la cartierul general al Centrului de Comandă în Florida, a primit o serie de e-mailuri anonime pe care le-a considerat ameninţătoare. Generalul Petraeus nu era menţionat, dar expeditoarea o acuza pe Jill Kelley de comportament „neadecvat” cu „tipul” ei şi inclusese extrase de e-mailuri de la Petraeus către Jill. Cuplul Kelley este apropiat familiei generalului de cinci ani, dar şeful CIA nu a avut vreo relaţie cu Jill, contrar a ceea ce credea Paula Broadwell. Jill avea un amic agent FBI căruia i-a semnalat mailurile, iar acesta a avertizat ierarhia, care a lansat o anchetă pentru „cyber-hărţuire”. Anchetatorii au crezut că mailul personal al lui David Petraeus a fost piratat şi au ajuns să o identifice pe Paula Broadwell ca expeditoare. Examinarea corespondenţei sale electronice a dus la descoperirea schimburilor desuete cu un partener ce folosea un pseudonim. Care s-a dovedit a fi chiar Petraeus. Spre sfârşitul verii, anchetatorii au avertizat şeful FBI, Robert Mueller, şi ministrul Justiţiei, Eric Holder, un apropiat al lui Barack Obama. Anchetând asupra unui risc pentru securitatea naţională, au informat responsabilii comisiei Congresului? Părerile sunt divergente. În orice caz, în octombrie au decis să o interogheze pe Paula Broadwell şi apoi pe generalul Petraeus şi din nou pe amanta sa pe 2 noiembrie. Ambii au recunoscut aventura lor amoroasă, dar încheiată.
Documente secrete
Anchetatorii au concluzionat că nu există nici o ameninţare pentru securitatea naţională şi totuşi, la prima întrevedere cu Paula au descoperit documente secrete pe calculatorul ei, dar acestea proveneau de la o altă sursă decât Petraeus. Un alt detaliu potenţial exploziv – Paula a declarat la 26 octombrie că atacul din Benghazi asupra consulatului american a avut loc din cauză că CIA deţinea prizonieri libieni în clădire. Agenţia de spionaj a dezminţit categoric, amintind decretul lui Obama care interzice închisori secrete în străinătate.
Media americană relata luni că zeci de agenţi FBI au percheziţionat mai bine de două ore locuinţa Paulei Broadwell din Charlotte, Carolina de Nord, de unde au transportat cutii. Charlotte Observer preciza că agenţii FBI au sondat şi tavanele casei. Locatara nu a mai apărut la domiciliu de la demisia generalului Petraeus şi un vecin, Ed Williams, declara la NBC că aceasta, soţul său, radiolog, şi cei doi fii s-ar afla într-un loc „nedezvăluit” şi sunt bine. Colonelul în retragere Steve Boylan, amic şi fost purtător de cuvânt al lui David Petraeus, declara la rândul său că relaţia dintre general şi biografa sa a început două luni după preluarea postului în fruntea CIA, în septembrie 2011, deci după retragerea sa din armată, şi s-a terminat acum patru luni. Boylan a precizat că Petraeus „regretă foarte mult” această afacere.
La 6 noiembrie, ziua alegerilor prezidenţiale, FBI îl avertizează în sfârşit pe directorul serviciilor de informaţii, James Clapper, care îl sfătuieşte pe şeful CIA să demisioneze. Barack Obama este prevenit joi, 8 noiembrie scandalul izbucneşte public pe 9. Wall Street Journal arată că, între timp, agentul FBI din Tampa, „obsedat” de afacere, a fost înlăturat de la anchetă în vară, după ce superiorii săi au descoperit că îi trimisese lui Jill Kelley fotografiile https://motanulfilozof.wordpress.com/wp-admin/post-new.phpsale cu bustul gol. De teamă că FBI ar putea clasa afacerea Petraeus, el a contactat la finele lunii octombrie unul din liderii republicani din Congres, Eric Cantor. Acesta a preferat să tacă până weekendul trecut, deşi partidul său ar fi putut exploata scandalul înaintea scrutinului.
Misterul din Benghazi
Potrivit Wall Street Journal, 23 de americani din cele 30 de persoane evacuate din Benghazi, principalul oraş din estul Libiei, în noaptea de 11 spre 12 septembrie, lucrau pentru CIA. La care se adaugă cele două gărzi de securitate ucise în atac. Agenţii agenţiei centrale americane de informaţii erau cazaţi într-o clădire anexă aflată la circa 1,5 km de consulat şi misiunea lor era de a „lupta contra terorismului” şi de a recupera armamentul greu al regimului Gadhafi. Prezenţa membrilor CIA a fost recunoscută implicit de agenţie, dar un purtător de cuvânt a dezminţit săptămâna trecută afirmaţiile canalului TV Fox News, subliniind că agenţii CIA prezenţi în Benghazi primiseră ordin „să nu mişte” după ce solicitaseră superiorilor permisiunea de a ajuta diplomaţi asediaţi.
CIA a insistat, oferind propria versiune a cronologiei evenimentelor. Un „înalt responsabil” anonim, citat de Reuters, a declarat că „ofiţerii CIA din Benghazi au reacţionat cât de rapid şi eficient posibil”, iar gărzile de securitate au fost „adevăraţi eroi”.
Potrivit acestei surse, i-au fost necesare 50 de minute unei echipe a CIA pentru a sosi la locul atacului. Primul apel de ajutor venit de la consulat a fost la ora locală 21.40, în baza fortificată a agenţilor de informaţii. Diplomaţii relatau că sediul consulatului era acoperit de un fum negru degajat de petrolul în flăcări. Într-o jumătate de oră, o echipă de circa şase gărzi de securitate a CIA a părăsit baza îndreptându-se spre consulat. Erau echipaţi cu arme uşoare, arme de asalt şi pistoale. În următoarele 25 de minute, echipa s-a apropiat de clădirile diplomatice şi „a încercat, fără succes, să-şi procure arme grele de la aliaţii libieni locali”, brigăzi de combatanţi anti-Gadhafi, alăturaţi guvernului provizoriu. În final, arată „înaltul responsabil” al CIA, americanii „au pătruns în interiorul complexului diplomatic în flăcări”. Spre ora 23, un avion fără pilot a survolat zona şi a transmis informaţii la sol. La 23.30, „americanii care lucrau sau locuiau în misiunea diplomatică au fost adunaţi, cu excepţia ambasadorului Stevens, care lipsea”. În acest moment relatarea devine mai puţin precisă, lăsând fără răspunsuri reale problemele privind circumstanţele exacte ale morţii ambasadorului. Echipa CIA părăseşte complexul fără ambasadorul Chris Stevens şi, sub tirul armelor, maşinile ajung la baza agenţiei, care a fost supusă şi ea atacurilor sporadice timp de o oră şi jumătate, cu arme uşoare şi lansatoare de grenade.
În acelaşi moment soseşte la Tripoli o nouă echipă de securitate a CIA, cu „doi ofiţeri ai armatei americane”, fără ca rolul lor exact să fie precizat. Ea petrece un timp pentru „organizarea mijloacelor de transport” şi încercarea de „localizare a ambasadorului dispărut”. După ce a organizat o escortă locală şi a găsit mijloace de transport suplimentare, noua echipă „a decis să nu meargă la spital, unde credea că a fost transportat Stevens”. De ce? Pentru că, subliniază „înaltul responsabil” anonim, „aveau motive să creadă că Stevens era probabil mort şi estimau că securitatea spitalului este incertă”. Puţin înaintea zorilor, echipa din Tripoli ajunge la baza CIA, moment în care are loc un nou atac şi un tir precis de mortiere ucide doi ofiţeri de securitate. În mai puţin de o oră, o brigadă libiană aliată, dotată cu arme grele, evacuează „în câteva ore” cei 30 de americani şi corpurile celor care fuseseră omorâţi. Printre ele a fost descoperit şi trupul ambasadorului Stevens. „
Eu, de cand am auzit de Generalul Petraeus, m-am intrebat daca nu cumva, la baza, este Petreuș. Asemanarea dintre cele doua nume, cel putin in scriere, este izbitoare.
A vrut Allen sa-l indeparteze pe Petraeus pentru ca sa-i ia locul? Sau…
Partea a doua
Gandul
Din ciclul: „am aflat cu surprindere…”
Din ciclul: „nu exista indicii…”
Sa facem o recapitulare
Se arata ca:
„Scandalul sexual care l-a determinat pe directorul CIA David Petraeus să demisioneze l-a implicat, marţi, pe un alt general de patru stele, John Allen, numărul principalilor protagonişti ridicându-se astfel la patru, relatează AFP.
GENERALUL DAVID PETRAEUS
Generalul David Petraeus este cel mai cunoscut ofiţer al armatei americane şi considerat unul dintre eroii războiului din Irak. El s-a aflat la comanda coaliţiei internaţionale din Afganistan înainte de a fi numit, în urmă cu un an şi jumătate, directorul puternicei agenţii de informaţii americane şi de a părăsi armata. În vârstă de 60 de ani, Petraeus, care are doi copii, şi-a prezentat vineri demisia după ce a recunoscut o relaţie extraconjugală cu biografa sa Paula Broadwell, un „comportament inacceptabil atât ca soţ, cât şi ca şef al unei organizaţii” ca CIA, potrivit lui. „După mai mult de 37 de ani de căsătorie, am dat dovadă de o enormă lipsă de judecată”, a adăugat el.
PAULA BROADWELL
Această femeie brunetă şi înaltă, în vârstă de 40 de ani, căsătorită cu un radiolog şi mama a doi băieţi, este fost maior în armata americană, licenţiată a Universităţii Harvard şi a academiei militare West Point. Această expertă în lupta antiterorism s-a întâlnit cu David Petraeus în 2006 la Harvard, unde generalul i-a dat cartea lui de vizită. După doi ani, ea şi-a concentrat cercetările asupra stilului de comandă al generalului, înainte de a fi coautoare la biografia acestuia. Ea îşi multiplică interviurile, călătoreşte adeseori la bordul avionului său şi petrece un an în Afganistan. David Petraeus le-a mărturisit prietenilor săi că relaţia lor a început în noiembrie 2011, la două luni după preluarea conducerii CIA. Potrivit lui, relaţia s-ar fi încheiat în iulie.
Ea este suspectată de FBI că i-ar fi trimis e-mailuri anonime de ameninţare lui Jill Kelley.
JILL KELLEY
Ea este femeia aflată la originea izbucnirii scandalului. În vârstă de 37 de ani, ea are trei copii şi organizează serate mondene în Tampa, Florida. Ea este prietenă cu familia Petraeus şi locuieşte împreună cu soţul ei, medic chirurg, într-o casă situată în apropierea bazei MacDill, unde se află vârful ierarhiei militare. În mai, ea a depus plângere la un prieten care lucra la FBI pentru că a fost hărţuită – chiar ameninţată – în mesaje electronice anonime. Ancheta a condus la descoperirea autorului mesajelor, care nu este altcineva decât Paula Broadwell.
Ea a întreţinut, de asemenea, o corespondenţă bogată pe Internet cu generalul John Allen.
GENERALUL JOHN ALLEN
Generalul de patru stele ar fi trebuit să preia conducerea comandamentului suprem al NATO, dar preşedintele american Barack Obama a suspendat nominalizarea sa. Motivul este descoperirea de către FBI a unei corespondenţe bogate şi „deplasate”, la limita „flirtului”, cu Jill Kelley.
În vârstă de 59 de ani, acest bărbat-cheie în conflictul din Irak i-a succedat în iulie 2011 lui David Petraeus, de care este apropiat, la conducerea coaliţiei internaţionale din Afganistan.
AGENTUL FBI
Poliţistul căruia Jill Kelley i-a cerut ajutor după ce a primit numeroase mesaje de ameninţare face şi el obiectul unei anchete interne. Potrivit Wall Street Journal, superiorii agentului au început să-şi pună întrebări după ce au văzut că anchetatorul a devenit complet „obsedat” de acest dosar. Ei au descoperit apoi e-mailuri pe care agentul i le-a trimis lui Jill Kelley şi care conţineau fotografii cu el la bustul gol. Aceste e-mailuri datează însă înainte de plângerea lui Kelley.”
Se stia demult…!!
Se arata ca:
„Conform site-ului de ştiri Inquisitr.com, informaţia a fost păstrată în Departamentul Justiţiei până în ziua scrutinului prezidenţial din Statele Unite, când a fost informat James Clapper, directorul serviciilor de informaţii americane. Acesta i-a cerut imediat lui David Petraeus să demisioneze.
Potrivit MSNBC, ancheta în cazul lui David Petraeus fusese finalizată cu patru zile înainte de scrutinul prezidenţial.
Decizia de a nu informa Congresul SUA şi Casa Albă în legătură cu investigaţia – deşi generalul Petraeus fusese deja intervievat de agenţi FBI – ridică semne de întrebare în legătură cu momentul demisiei.
Republicanul Peter King, membru al Comisiei de Informaţii din Camera Reprezentanţilor, acuză FBI că nu şi-a îndeplinit îndatoririle dat fiind că nu a informat imediat Casa Albă că David Petraeus era investigat. „Imediat ce FBI îşi dăduse seama că era investigat directorul CIA, obligaţia era să îi spună preşedintelui”, a declarat King pentru MSNBC.
Presiunile s-au intensificat asupra FBI şi Administraţiei Barack Obama pentru a oferi explicaţii despre amânarea deciziei de informare a liderilor Statelor Unite în legătură cu ancheta care a condus la demisia directorului CIA. Primul scandal sexual din timpul preşedinţiei democratului Barack Obama a izbucnit vineri, la trei zile după realegerea în funcţie, dar scandalul datează de la începutul verii.
Şi alţi membri ai Congresului doresc să înţeleagă de ce a fost nevoie de patru luni pentru ca preşedintele să fie informat în legătură cu o problemă care putea afecta securitatea Statelor Unite.
Conform unor surse oficiale, ancheta în cazul lui David Petraeus a început în vară, FBI analizând şase email-uri anonime prin care era ameninţată Jill Kelley, în vârstă de 37 de ani, o prietenă a familiei lui David Petraeus. În cursul anchetei, FBI a depistat că autoarea email-urilor cu ameninţări era Paula Broadwell, biografa directorului CIA.
David Petraeus şi-a dat demisia din funcţia de director al CIA – poziţie pe care o deţinea din anul 2011 -, din cauza unei relaţii extraconjugale. Într-o scrisoare transmisă CIA, Petraeus, în vârstă de 60 de ani, a spus că s-a întâlnit cu preşedintele SUA Barack Obama la Casa Albă şi l-a rugat „să îi permită, din motive personale, să demisioneze din funcţia sa”.
„După ce am fost căsătorit timp de 37 de ani, am dat dovadă de o judecată extrem de precară şi am intrat într-o relaţie extraconjugală”, a scris David Petraeus. „Un astfel de comportament este inacceptabil, atât pentru un soţ, cât şi pentru un lider al unei organizaţii ca a noastră”, a mai spus Petraeus.
Barack Obama a acceptat demisia lui Petraeus, mulţumindu-i pentru activitatea sa la CIA şi pentru că a condus trupele americane în Irak şi Afganistan. Demisia lui Petraeus, bruscă şi neaşteptată, pare să pună capăt carierei publice a unui om care a jucat un rol-cheie în războiul din Irak. Decizia riscă să conducă la o perioadă de instabilitate în cadrul Agenţiei Centrale pentru Informaţii, care se confruntă cu reduceri bugetare şi cu critici după moartea ambasadorului SUA, Chris Stevens, ucis la consulatul din Benghazi (Libia).”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
noiembrie 14, 2012
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Atitudine, Atitudini, Barack Obama, Basescu, Benghazi, Christopher Stevens, CIA, David Petraeus, Diverse, Eric Holder, Exercitii de normalitate, FBI, Federal Bureau of Investigation, guvern, interesant, Libia, NATO, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, Paula Broadwell, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, Robert Mueller, România, SUA, Traian Basescu, United States, USA, WordPress |
2 comentarii
Iata ce ne arata Romania Libera:
Se arata ca:
„Retalierul Mic.ro, constructorul Confort sau producătorul de lactate Tnuva sunt câteva dintre companiile – nu mici – care au solicitat intrarea în insolvenţă în 2012. Din ce în ce mai multe firme importante intră pe lista celor care ajung în incapacitate de plată.
Fenomenul insolvenţei – stare a unei companii incapabilă să-şi mai plătească datoriile şi care, în consecinţă, se declară în insolvenţă pentru a se proteja de creditori şi pentru a-şi reorganiza activitatea – nu mai este doar apanajul firmelor mici. Insolvenţa are în 2012 o incidenţă sporită în rândul companiilor mari, cu peste 250 de angajaţi, deoarece criza economică a ajuns şi la acestea, au declarat ieri specialiştii firmei Coface, asigurător de credite.
Semne rele pentru firmele mari
Un prim semn este faptul că valoarea medie a cifrei de afaceri a firmelor insolvente în 2012 este cu 34% mai mare decât cea a firmelor care au intrat în incapacitate de plată anul trecut.
Totodată, datoriile cumulate de firmele în insolvenţă în acest an sunt cu 50% mai mari decât cifra de afaceri, nivel inferior celui înregistrat de firmele insolvente în 2011, pentru care valoarea datoriilor era dublă comparativ cu cea a cifrei de afaceri. În condiţiile în care datoria medie pe firmă insolventă nu a variat semnificativ, modificarea raportului indică o creştere a ponderii firmelor cu cifră importantă de afaceri.
„Se observă o creştere a calibrului financiar şi social al firmelor insolvente în primele nouă luni (…), ceea ce a determinat creşterea cifrei de afaceri şi a datoriilor firmelor insolvente, dar în acelaşi timp scăderea pe medie a ratei pierderii, a îndatorării şi a duratei de încasare a creanţelor”, spune Coface.
Firmele insolvente mari – puţine, dar cu datorii importante
86% din firmele în insolvenţă în acest an sunt microîntreprinderi, dar acestea reprezintă sub 10% din cifra de afaceri consolidată, 12% din numărul de salariaţi şi 0,5% din valoarea cumulată a datoriilor.
Ponderea firmelor mijlocii, mari şi foarte mari a reprezentat 3-4% din totalul insolvenţelor din primele nouă luni din ultimii trei ani, însă ponderea cifrei de afaceri a acestora în totalul afacerilor companiilor intrate în insolvenţă a crescut semnificativ, de la 40% în 2010 şi 38% în 2011 la 70% în anul 2012.
Ponderea datoriilor firmelor mijlocii, mari şi foarte mari a crescut constant în ultimii trei ani, de la 34% în 2010 la 43% în 2011, respectiv 80% în 2012 din totalul datoriilor firmelor în insolvenţă. Aproximativ 50% din insolvenţe sunt cerute de companiile în cauză, însă şanse de succes (ieşire din insolvenţă) au doar 1% din acestea, spune Coface.
Serviciile, campioanele insolvenţelor
Cele mai mari creşteri privind numărul de insolvenţe nou deschise s-au înregistrat în comerţul cu amănuntul – 17,74%, tranzacţii imobiliare – 14,04%, hoteluri şi restaurante – 13,44% şi transporturi-11,76%. Ponderea primelor trei sectoare care au înregistrat cele mai multe dosare pe rol în insolvenţă în cifre absolute (comerţ cu amănuntul, comerţ cu ridicata şi distribuţie, respectiv construcţii) a variat în ultimii cinci ani între 50% şi 54%.”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Noi vorbim de una, de alta, a inceput si campania electorala dar, iata, criza mușca. Si mușca rau! Eu stau si ma intreb cand se va termina odata cosmarul asta numit criza economica si financiara. Nu de alta, dar pana se termina el, mi-e teama sa nu ne termine el pe noi. Acum au inceput sa fie expuse la insolventa (citeste faliment) si firmele mijlocii si mari… Pai in ritmul asta se duce totul de rapa. Nu vreau sa fiu pesimist sau sa transmit o nota pesimista… Dar un articol precum acesta, care arata ce se intampla, care e realitatea, numai la optimism nu te imbie… Nenorocirea cu aceasta criza economica si financiara este ca nu mai functioneaza cum trebuie economia de piata. Si asta nu numai la noi (strict la noi), ci si in Europa, si in SUA. Impresia pe care mi-o lasa peisajul descris de acest tablou este ca noi (atat Europa cat si SUA) nu mai avem o economie de piata functionala. It doesn’t work!! Daca cererea nu se redreseaza, criza se va adanci tot mai mult! Cu consecinte economice si sociale catastrofale! Eu ma intreb ce se urmareste prin aceasta criza economica si financiara? Care e scopul ascuns? Distrugerea economiei de piata? Care e? Lumea are dreptate: am ajuns la capatul rabdarilor! Am inghitit o minciuna, am inghitit si a doua minciuna, si a treia minciuna, dar cate minciuni sa mai inghitim? Ca tot ni s-a zis ca ba e asa, ba e pe dincolo, ca stai dom’ne ca o sa vezi ca va merge… Da, si vedem cum merge! Din rau in mai rau! Iar cetatenii sunt pur si simplu obligati, ca n-au ce face, sa duca in spinare aceasta criza din ce in ce mai grea! Este inadmisibil!
noiembrie 14, 2012
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | ARD, Atitudine, Atitudini, Basescu, Business and Economy, criza economica, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, faliment, finante, FMI, guvern, insolventa, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, PDL, politic, Politica internationala, Politice, România, social, societate, SUA, Tnuva, Traian Basescu, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, USL, Victor Ponta, WordPress |
Lasă un comentariu