Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Din nou despre Grecia si Spania…

Ma gandeam zilele acestea din nou la Grecia… Nu, nu pentru ca sa-mi fac o vacanta acolo, desi.. cine stie… 🙂 . Dar nu la asta ma gandeam, ci la situatia economica si financiara a acestei tari. Si mai exact la faptul ca nu am auzit pe cineva de pe la Comisia Europeana, FMI, lideri importanti din Zona Euro, etc sa explice la modul foarte clar cum a ajuns Grecia in situatia actuala. Iata aici ce ne spune FMI. Si aici un articol din Wikipedia despre economia Greciei. Dupa cum putem constata, aceasta tara de doar 11 milioane de locuitori a atins, in 2011, formidabila datorie de 165,412% din PIB, asta insemnand peste 500 de miliarde de US$. Iar daca in 2006 somajul era de 8,891% din forta totala de munca, in 2011 el a ajuns la 17,326% din forta totala de munca. De observat sunt doua lucruri: datoria publica si somajul sunt previzionate in crestere cel putin pentru 2012, 2013, dar PIB-ul este previzionat in scadere! Despre structura economiei Greciei, Wikipedia ne spune:

„A developed country, the economy of Greece mainly revolves around the service sector (85.0%) and industry (12.0%), while agriculture makes up 3.0% of the national economic output.[8] Important Greek industries include tourism (with 14.9 million[25] international tourists in 2009, it is ranked as the 7th most visited country in the European Union[25] and 16th in the world[25] by the United Nations World Tourism Organization) and merchant shipping (at 16.2%[26] of the world’s total capacity, the Greek merchant marine is the largest in the world[26]), while the country is also a considerable agricultural producer (including fisheries) within the union. As the largest economy in the Balkans, Greece is also an important regional investor.”

De observat ponderea larga pe care o are sectorul serviciilor in intreaga economie – 85% – industria avand o pondere de doar 12% si agricultura de numai 3%. Grecia e o tara slab performanta (Krugman) dar cu toate acestea inregistreaza o datorie colosala. Paul Krugman, laureat al Premiului Nobel pentru economie, aprecia ca fluxurile de capital venite din centrul Zonei Euro catre Grecia nu au facut aceasta tara mai performanta, ci, in schimb, au crescut costurile. Odata cu criza economica, aceste fluxuri se intorc inapoi catre centru, in schimb aceasta tara ramane cu o datorie publica foarte mare, ce pune in pericol Zona Euro.

S-a insistat foarte mult pe faptul ca Grecia trebuie sa-si plateasca imensa datorie publica. Dupa parerea mea, nu vad cum se poate face lucrul asta, tinand cont de cresterile economice negative pe care le inregistreaza Grecia. Deci scenariul acesta in care Grecia ar putea sa-si plateasca datoria mi se pare unul totalmente nerealist. Problema ar fi cine e responsabil pentru aceasta situatie. Si aici am vazut tot felul de puncte de vedere dintre care, din pacate, acela care spune ca poporul ar fi responsabil. Dar guvernantii si cei care au creditat in felul acesta tara, cei care au garantat aceste credite? Interesant este ca despre acestia se vorbeste mult mai putin, de parca nu ei ar fi adevaratii responsabili pentru dezastrul actual, caruia nu i se poate gasi o solutie convenabila. Factorii de decizie si adevaratii vinovati sunt trecuti sub tacere: poporul, in schimb, e facut vinovat. Din pacate, unii imbratiseaza aceasta idee tocmai pentru a ascunde adevaratii vinovati (cel putin asa mi se pare) care trebuie cautati printre factorii de decizie, atat la nivelul Zonei Euro cat si la nivelul guvernelor ce s-au perindat pe la Putere in Grecia. Si apoi cum e posibil sa propui un asa zis plan de salvare prin care datoria publica sa creasca in continuare, in timp ce PIB-ul scade?

Acelasi lucru, parca tras la indigo, in cazul Spaniei – aici datele pe care ni le ofera FMI. Spania avea o datorie, in 2006, de doar 39,679% din PIB (deci respecta Criteriile de Convergenta de la Maastricht), ca sa ajunga in 2011 la 69,117% din PIB, iar previziunea FMI pe 2012 este ca aceasta datorie ar fi de 90,693% din PIB!! Somajul in Spania era de 8,525% din forta totala de munca in 2006, ca sa ajunga in 2011 la 21,650%, iar previziunea pe 2012 este de 24,900%!! Pentru 2012 si 2013 PIB-ul Spaniei este previzionat in scadere de catre FMI.

Eu chiar nu inteleg ce fel de plan de salvare e asta: pe de o parte cresc datoriile publice ale tarilor si somajul, pe de alta parte scade PIB-ul! Si asta in conditiile in care se vorbeste de reducerea datoriilor publice… Adica de faptul ca s-ar dori lucrul asta… Dar chiar se doreste asta?

Sa luam cazul Romaniei – o tara cu o datorie publica mult mai mica decat cea a Spaniei sau Greciei. Romania s-a imprumutat la FMI insa creditele acestea sunt pentru continuarea a ceea ce se numeste reforme structurale. Politica FMI este Consensul de la Washington. Creditele luate de la FMI nu sunt destinate dezvoltarii industriei, agriculturii, cum poate ar crede unii. Ele sunt destinate efectuarii reformelor in sensul acestui Consens de la Washington, iar in cazul nostru pentru reducerea deficitului bugetar. Se stie ca deficitul bugetar poate fi redus prin marirea veniturilor la bugetul de stat, prin reducerea cheltuielilor sau prin ambele metode. Guvernul Boc a incercat sa mareasca veniturile, insa rezultatele au fost foarte modeste (cresteri foarte mici). A ramas reducerea cheltuielilor. Dupa parerea mea, marirea veniturilor la bugetul de stat nu poate fi realizata decat prin marirea taxelor si impozitelor, ceea ce nu e cazul Romaniei deoarece noi avem cota unica. Intr-un fel ar parea firesc: statul trebuie sa-si reduca cheltuielile pentru a se restrange la functiile sale firesti. Costurile, ca sa zic asa, sunt enorme si o astfel de politica practicata de FMI conduce la indatorare masiva. Nicidecum la scaderea datoriilor si la performanta economica, cum lesne se poate constata. Dupa parerea mea, acest asa zis plan de salvare a Zonei Euro se pliaza pe Consensul de la Washington prin politica de austeritate bugetara. Insa in felul asta nu numai ca datoriile publice cresc, dar scade si performanta economica inrautatind viata oamenilor.

Unii, mai mult sau mai putin voit, fac confuzii foarte grave asimiland situatia de acum din Europa si SUA cu socialismul sau comunismul. Sa vedem ce ne spune FMI despre o tara socialista, spre exemplu China – aici. Sa luam, spre exemplu, datoria publica ca procent din PIB. Dar inainte sa specificam faptul ca Tratatul de la Maastricht ne spunea ca tarile membre UE nu trebuie sa depaseasca o datorie publica de 60% din PIB. In China, datoria publica in 2006 era de doar 16,187% din PIB. In 2011 de 25,843% din PIB, previzionandu-se ca aceasta sa scada in 2012 la 22,159% din PIB, iar in 2013 la 19,567% din PIB. De observat ca si pe urmatorii ani, 2014, 2015 datoria este estimata in scadere!! Somajul: in China somajul este aproape constant,4,1-4,3% din forta totala de munca. Iar PIB-ul Chinei este in crestere pe urmatorii ani!!! De asemenea inflatia se mentine la cote scazute si se previzioneaza a se stabiliza la 2,8-3% pentru urmatorii ani! Referitor la China mai trebuie remarcat un lucru: populatia in crestere!
Mai mult, stateam si ma gandeam la ce datorie externa avea Romania pe vremea lui Ceausescu. Era de vreo 11,7-12 miliarde US$. Romania, o tara de doua ori mai mare decat Grecia. Sa facem un calcul aproximativ si sa vedem cat la suta e datoria pe care a avut-o Romania din actuala datorie a Greciei: mie mi-a dat un procent de 2,34%… Si atunci cum e cu teoria care ne vorbeste de restrangerea statului la functiile lui firesti, aparata de cei care promoveaza politica FMI, neoliberala, de austeritate bugetara? Ar rezulta faptul ca o tara precum China e foarte capitalista!! 😀 . Oamenii astia nu-si dau seama ce vorbesc si ce apara, sustinand sus si tare austeritatea!!

Nu m-am putut abtine si m-am uitat ce ne spune FMI despre Rusia – aici. Datoria publica a Rusiei in 2011 este de doar… 11,961% din PIB in 2011!! Previzionata in scadere pe 2012 si 2013. Somajul in Rusia era in 2011 de 6,5% din forta totala de munca si se previzioneaza ca in 2012 si pe urmatorii ani sa ramana constant la 6% (ceea ce mie mi se pare a fi rata naturala a somajului acolo). Inflatia este previzionata in scadere pe 2012. Iar PIB-ul este in crestere!! El a depasit in 2011 valoarea pe care o avea in 2008, inainte de caderea din 2009.

Dar care vor fi consecintele pe plan international?

In primul rand e de observat urmatorul fenomen: in timp ce in Europa si SUA situatia economica se inrautateste, tari precum China sau Rusia nu sunt atinse decat foarte putin, practic deloc, de aceasta criza, reusind sa creasca economic si sa aiba o dezvoltare economica fara probleme deosebite. In asemenea conditii competitia intre Europa, pe de o parte, si China, Rusia, pe de alta parte pare a fi pierduta de catre Europa. Inclusiv de catre SUA!! Consensul de la Washington, ca de altfel intreg neoliberalismul, nu a facut altceva decat sa arunce in datorii imense si regresiune economica tarile care l-au adoptat. In schimb, a favorizat (culmea!!!!) tarile ce nu au adoptat o asemenea filozofie economica. Datele economice sunt clare: Europa cat si SUA trec de la stadii inalte de dezvoltare economica la stadii mai inapoiate, permitand unor tari precum China si Rusia sa se dezvolte linistit si sa profite de inalta tehnologie existenta in Vest, pentru propria lor dezvoltare. In vreme ce Vestul se prabuseste cu inalta tehnologie (si forta calificata de munca pe care o are) in brate!

Cum stau lucrurile in SUA…

Ce ne spune FMI despre SUA – aici. Parerea mea este urmatoarea si o voi expune cat pot de clar: daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza!! Norocul americanilor este ca PIB-ul are tendinta de crestere si ca au reusit sa reduca somajul. Este adevarat ca nu e o scadere spectaculoasa a somajului, dar este, totusi, o scadere.  N-are nicio importanta cum este redus acest somaj, important este sa-l reduca in continuare daca vor sa mentina cresterea economica. Ca este redus cu ajutorul implicarii active a statului in economie sau nu, ci prin firme private, prin Obamacare, n-are nicio importanta!! Important este sa-l reduca daca vor sa evite o catastrofa! O reintrare a SUA in recesiune ar avea consecinte foarte rele pentru Europa, lucrurile cred ca sunt clare.  Dupa parerea mea, cresterea somajului in SUA este sinonima cu reintrarea acestei mari tari in recesiune. O politica de austeritate, gen FMI, aplicata in SUA ar genera intrarea in recesiune, inclusiv cresterea datoriei publice la cote foarte mari. SUA este nevoita sa renunte la neoliberalism.

Bugetul UE

In asemenea conditii, ca cele existente in Europa, reducerile bugetare nu pot decat sa imapinga Europa intr-o criza economica mai profunda, daca pot sa ma exprim astfel si la o crestere fara precedent a datoriilor publice ale tarilor membre UE.

Ca ceea ce spun eu este corect demonstreaza aceasta harta data de FMI. O sa constatam ca in 2012 Europa de Vest si SUA nu pot atinge o crestere de 3%. Bineinteles, in Europa, dupa cum usor se poate vedea, sunt tari care au cresteri negative: Italia, Spania, Grecia, Portugalia, Marea Britanie, etc. In partea Estica a Lumii, tari precum Rusia, China, s.a, au cresteri intre 3-10%. Se preconizeaza ca SUA sa aiba o crestere economica de 3,5% de abia in 2015. Mutati cursorul, va rog, la anul 2017: Europa de Vest nu va atinge o crestere economica de 3% nici macar in 2017!! Stagnarea economica in Europa de Vest e cel putin pe termen mediu. Pentru Romania se preconizeaza ca abia in 2014 sa atinga o crestere economica de 3%, ceea ce este insuficient pentru a micsora decalajul fata de tarile dezvoltate.

Ce spune, acum, FMI… Apusul Consensului de la Washington si al neoliberalismului…?

Keynes, Krugman sunt facuti in toate felurile de catre conservatori. Cu toate

English: "Paul Krugman lectured on "...

English: „Paul Krugman lectured on „After Bush – The End of the Neo-Conservatives and the Moment for the Democrats” to over 500 guests in the jam-packed big lecture hall at the German National Library in Frankfurt” (Photo credit: Wikipedia)

aceste rautati, FMI ajunge sa recunoasca rolul cererii. Deschideti, va rog, acest document FMI:

Fostering Growth in Europe Now

Dupa „lupte seculare” recunoaste pana si FMI ca e vorba de o scadere drastica a cererii in Europa. Greu, foarte greu…  Keynes a spus ca cererea globala are rolul motor si foarte multi conservatori, care habar n-au de economie, nici nu vor sa auda de asa ceva. Iata ce spune documentul FMI:

„There is a further and crucial point about demand—namely that it is very uneven across Europe. Demand is still growing in the North but is collapsing in the South, which most needs it to facilitate fiscal consolidation and reduce record high unemployment. To channel more external demand to the South (from both within and outside the euro area) and thereby alleviate the pressure on the weakest links in the euro zone, relative prices in Southern Europe need to fall vis-a-vis the North. Reversing the competitiveness gap since the adoption of the euro will entail higher inflation in the North than in the South. Relatively speaking, the South needs nominal wage restraint, and the North to let wages rise in line with productivity and market developments (though not beyond, in order to preserve the competitiveness of the euro area as a whole)” (subl. mea)

Or, lucrul asta a fost aratat mai demult de Paul Krugman care spunea ca este nevoie de o inflatie in centrul Zonei Euro pentru a putea permite si tarilor de la periferie sa fie performante. Documentul (la pag. nr. 6) arata clar un lucru foarte important:

Slower productivity growth explains the decline in euro area potential GDP growth, while lower labor utilization is behind the lower GDP level with respect to peers. The sharp decline in total factor productivity growth in the euro area (Figure 2) had the largest contribution to the trend growth decline observed in the last three decades. While potential growth rates have come down significantly, the slowdown is more pronounced in the Southern euro area countries. But productivity is not the entire story: Mourre (2009) shows that lower labor utilization explains two-thirds of the differential in the GDP per capita level between the euro area and the United States in 2006.” (subl. mea)

Iar la pag. nr. 8 arata:

Growth is crucial for stability. Persistent stagnation in the periphery can lead to private sector bankruptcies and even higher unemployment, which would compound the difficulty of fostering confidence in governments as well as the private sector. Consolidation could become ever more elusive, with mounting social unrest, growth spiraling downward, andever higher debt ratios”(subl. mea)

Iata ce mai arata documentul FMI, ca sa nu ziceti ca vorbesc aiurea despre rolul motor al cererii globale (pag 17 si urmatoarele):

„IV. WHY DO STRUCTURAL REFORMS NEED OTHER SUPPORTIVE POLICIES?
Weak demand and excess capacity conditions risk limiting the short-term output response to reforms and, if they persist, may also damage the long-run potential. In particular, balance sheet concerns and low confidence encumber private sector decisions, thereby weakening demand and possibly hindering the effectiveness of supply side reforms. For example, relaxing employment protection may not stimulate hiring in the short term, but increase unemployment. Similarly, reducing unemployment insurance or increasing the retirement age would lower disposable income if those induced to seek work do not find jobs. IMF staff simulated a case where unemployment insurance is reduced assuming that the cuts in transfers to the unemployed, who are assumed to be liquidity-constrained, take effect immediately, while the increase in employment from higher labor supply is assumed to take place with a lag. The result is a slight output contraction in the short run, even though output expands in the long run. Overall, there are considerable uncertainties about the immediate effects of implementing structural reforms during a recession. Furthermore, because persistent weak demand can negatively impact long-run prospects through hysteresis effects in unemployment, it is imperative to increase growth soon. Moreover, bringing unemployment down in the short run largely depends on the strength of economic activity. Recent estimates by Ball et al. (2012) show that the relationship between growth and unemployment (generally referred to as Okun’s law) has been very stable for advanced countries since the 1980s, including for euro area countries. This suggests that boosting output growth, through both aggregate supply and—wherever possible—aggregate demand channels, is critical to reducing unemployment. Moreover, based on an empirical study, Bernal-Verdugo et al. (2012) find that unemployment could increase temporarily after labor market reforms are implemented (Figure 9). They also show that after a financial crisis, unemployment tends to increase more in the short term in countries with a more flexible labor market, but the medium-term increase in unemployment tends to be higher for countries characterized by a more rigid labor market.

Structural reforms, therefore, need to be complemented by policies that boost aggregate demand. This is not a recommendation of simple fiscal stimulus—fiscal consolidation is inevitable—but of a combination of efforts to alleviate headwinds which, importantly, includes demand rebalancing within Europe and reallocation within countries. Monetary policy and banking sector repair and reform have an important role to play. Short-run growth needs more robust (ideally private) domestic demand in the North and firmer external demand in the South. Domestic absorption would need to outpace output in the North for some time, while a more competitive tradable sector in the South should cushion its unavoidable domestic demand adjustment. Labor markets in the South are at the center of this rebalancing as wage adjustments play a crucial role in undoing the relative price misalignment in the absence of exchange rate policy. Because filling the gap in relative price is not immediate, it is important to avoid an overshooting of the domestic demand adjustment.”

De ce este necesar ca cererea globala sa fie relansata in Europa? In primul rand pentru stabilitatea UE si a Zonei Euro, asta e clar. Dar in al doilea rand, si nu mai putin important, as zice eu, pentru ca Europa sa poata face fata competitiei cu tarile asiatice. Altminteri, nu numai ca se va agrava criza actuala, dar Europa intreaga ar putea deveni o colonie asiatica din punct de vedere economic. Tari mari precum China, India, tarile Asiei de Sud-Est, care au rate mari de crestere economica si mana de lucru ieftina, si asta in mod constant, nu vor putea fi oprite si vor cauta piete de desfacere pentru produsele lor, la pret de dumping, desi chiar de buna calitate, in Europa. De remarcat in documentul FMI, citat mai sus, slaba utilizare a factorilor de productie, inclusiv a fortei de munca, in Zona Euro (pag. 6 , fig. 2), scazand continuu din anii ’60 pana acum, precum si potentialul de crestere economica (ce a inregistrat si el o scadere), pentru zona sudica a Europei fiind negativ. Practic, se poate spune ca e o scadere a performantelor economice.

Am anticipat ca se va ajunge la Teoria lui Keynes inca din 2010… Nu vreau sa ma laud… Insa simt o satisfactie cand vad ca am previzionat corect! 🙂 Iertata sa-mi fie lipsa de modestie… Evident, era mai bine sa nu fie aceasta criza economica. La ora actuala e o foarte slaba activitate economica atat in SUA cat si in Europa. Ii zic foarte slaba si nu cred ca exagerez. Noi am facut o mare greseala: nu ne-am extins spre Asia cand trebuia. SUA a facut o greseala enorma cheltuind sute de miliarde pe razboaie ce nu i-au slujit la nimic in loc sa incerce sa investeasca in tarile Europei de Est, in Rusia si Asia. O asemenea extindere economica, cu creare de debuseuri, era mai mult decat necesara si trebuia inceputa inca din anii ’90, dupa caderea comunismului, cand s-au creat conditii favorabile pentru lucrul asta. Slab jucat, foarte slab! Efectul acestor greseli e unul contrar, ca sa zic asa: incep sa se extinda economiile din Asia catre Europa si SUA! Fara ca Europa si SUA sa poata face ceva ca sa stopeze acest fenomen. Cel putin la ora actuala nu prea pot face mare lucru. Sa vedem pe viitor. Uitati-va la Rusia: Bulgaria deja a semnat agreement-ul cu Gazprom pentru proiectul South Stream, rivalul lui Nabucco care se tot amana, si se amana… Si uite asa creste influenta Rusiei in Balcani si in toata Europa! Rusia si China devin printre partenerii economici importanti ai Greciei (tara membra NATO!), atat in ceea ce priveste exporturile de produse, dar si, poate si mai important, importurile de produse! Americanii s-au facut ani de zile ca nu vad aceste lucruri, ca acum sa ajunga la mana Chinei… Ei, pur si simplu, au ignorat aceste realitati, subestimand aceste tari, dar, in schimb, supraestimandu-se peste masura.

Update – Consiliul European – intalnire Basescu – van Rompuy

Gandul

CONSILIUL EUROPEAN. Ce a negociat Băsescu pentru România la întâlnirea cu van Rompuy şi Barroso. Ultimele scenarii de buget făcute la Bruxelles. LIVE

Se arata, printre altele, ca:

„Criza financiară care sperie marile ţări europene poate pune în dificultate România la masa mai-marilor UE, unde intră astăzi oficial în discuţie bugetul pe următorii şapte ani. După ultimele cifre vehiculate deocamdată neoficial a Bruxelles, înainte de Consiliul European care începe în această seară, unul din scenariile cele mai pesimiste cu care preşedintele Traian Băsescu a plecat ieri de la Bucureşti – aproximativ 40 de miliarde bani europeni pentru România în perioada 2014-2020 – riscă să devină cel mai optimist.

Un eşec al negocierilor nu este însă exclus, liderii europeni luând în calcul organizarea unui nou summit dedicat bugetului UE, la începutul anului viitor, variantă invocată public de cancelarul german Angela Merkel.

Negocieri unu la unu

Ultimele negocieri unu la unu au avut loc în această dimineaţă, când preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a chemat la negocieri fiecare şef de stat sau de guvern în prezenţa lui Jose Manuel Barroso. Traian Băsescu a intrat al doilea, după premierul britanic, David Cameron, de la care se aşteaptă cea mai vehementă opoziţie asupra bugetului.  Potrivit unor surse oficiale, preşedintele Traian Băsescu a cerut, în timpul discuţiilor cu van Rompuy şi Barroso, dublarea sumei totale pe plăţi directe pentru agricultură. Concret, în loc de 5,5 miliarde să fie 11 miliarde în total ceea ce s-ar traduce în 16-20 de euro în plus la subvenţie.

Scenarii de buget

Potrivit unor surse apropiate negocierilor, se aşteaptă ca Herman van Rompuy să propună ca start în discuţiile de diseară o tăiere de 100 de miliarde faţă de varianta iniţială a Comisiei Europene. În acest scenariu apare un minus de încă 25 de miliarde faţă de tăierea pe care o avansase anterior, considerată inacceptabilă de toate ţările care speră la fonduri UE pentru infrastructură şi agricultură, între care şi România.
Această nouă variantă ar urma să limiteze şi mai mult banii pentru Dezvoltare Rurală (drumuri judeţene etc), favorizând însă plăţile directe, adică subvenţiile pe hectar pe care le primesc agricultorii. Un minus consistent ar apărea însă şi la aşa numitele fonduri de coeziune, adică banii pentru austostrăzi sau proiecte de mediu.

Gândul va transmite ultimele amănunte pe tot parcursul summitului.

UPDATE 16:11 Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, „ca urmare a presiunii ţărilor contributoare net şi a discuţiilor care au loc în cursul zilei de astăzi între, pe de o parte, preşedintele Consiliului European, domnul Herman Van Rompuy, şi preşedintele Comisiei Europene, domnul José Manuel Barroso, şi, pe de cealaltă parte, şefii de stat şi de guvern ai statelor membre, este de aşteptat să fie prezentată o nouă propunere de buget; aceasta ar urma să ţină cont de solicitările ţărilor contributoare de reducere a contribuţiilor proprii la bugetul Uniunii Europene, dar şi de solicitările ţărilor care pierd sume importante prin aplicarea acestei noi propuneri odată cu intrarea în vigoare a bugetului”.

UPDATE 15:26 Potrivit unor surse oficiale, preşedintele Traian Băsescu a cerut, în timpul discuţiilor cu van Rompuy şi Barroso, dublarea sumei totale pe plăţi directe pentru agricultură. Concret, în loc de 5,5 miliarde să fie 11 miliarde în total ceea ce s-ar traduce în 16-20 de euro în plus la subvenţie. Anterior, consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu declarase, pentru Mediafax, că s-a discutat varianta majorării cu 50 la sută a alocărilor pentru România în 2014-2020 – faţă de exerciţiul financiar precedent – prin pilonul „plăţi directe” al Politicii Agricole Comune.

UPDATE 14:45 Comitetul Regiunilor al UE a criticat, joi, intenţia de reducere a fondurilor care vor fi alocate pentru coeziune pe bugetul 2014-2020, avertizând că acest instrument este una dintre principalele soluţii pentru depăşirea recesiunii din UE.

UPDATE 12:45 Întâlnirea Băsescu-van Rompuy-Barroso s-a încheiat. Discuţiile au durat aproximativ 30 de minute. Serviciul de media al Comisiei Europene l-a titrat, vreme de o oră, pe preşedinte cu titulatura de premier în imaginile oficiale transmise în circuit intern şi publicate pe site-ul Comisiei.”

Romania Libera

VIDEO. Întâlnire Băsescu – Van Rompuy: Preşedintele Râmâniei ar fi cerut creşterea cu 50% a plăţilor la hectar

Preşedintele Traian Băsescu a cerut „în mod imperativ” în timpul întîlnirii de joi cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, creşterea semnificativă a alocărilor pentru plăţile directe pentru fermierii români, spun surse europene citate de HotNews.ro. Băsescu vizează creşterea plăţii la hectar cu cel puţin 50% faţă de nivelul actual.

Întrevederea de lucru a preşedintelui Traian Băsescu pe tema bugetului UE 2014-2020 cu Herman Van Rompuy, preşedintele Consiliului European, şi Jose Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene,  a durat aproximativ 30 de minute, potrivit Mediafax.

Întâlnirea a avut loc la sediul Consiliului European, unde Van Rompuy şi Barroso au programate joi întrevederi pe tema bugetului 2014-2020 cu toţi cei 28 de şefi de state şi de guverne din ţările UE.

Preşedinţia nu va comunica joi detalii referitoare la discuţiile şefului statului cu liderii europeni, având în vedere că negocierea pe marginea bugetului este în desfăşurare.

În cursul serii urmează să înceapă şi reuniunea oficială a Consiliului European, până la acel moment fiind de aşteptat ca preşedintele Băsescu să aibă consultări şi cu alţi lideri din ţările membre.

Surse europene au precizat că întrevederea celor doi oficiali UE cu preşedintele Traian Băsescu a fost a doua în ordinea întâlnirilor pe care le vor avea cu liderii ţărilor membre UE, anterior fiind programată numai întâlnirea cu premierul britanic David Cameron.

Era de aşteptat ca în cadrul întrevederii preşedintele Băsescu să prezinte poziţia României privind bugetul UE.

De asemenea, potrivit surselor menţionate, urmează ca după discuţiile cu liderii ţărilor UE, la începutul reuniunii Consiliului European preşedintele Van Rompuy să vină cu o nouă propunere de buget, în condiţiile în care mai toate ţările membre au obiecţii importante faţă de cea prezentată săptămâna trecută, estimată la circa 970 miliarde de euro pentru cei şapte ani de programare.

Potrivit propunerii Van Rompuy de săptămâna trecută, România ar fi pierdut aproximativ 8 miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene, de circa 47 miliarde euro.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi că propunerea Comisiei nu mai este subiect de discuţie având în vedere poziţia ţărilor donatoare care vor reduceri ale acesteia variind între 100 şi 200 de miliarde de euro.

România are cele mai importante obiecţii faţă de propunerea Van Rompuy, potrivit ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban, cu privire la criteriul care face legătura între alocările viitoare pentru politica de coeziune şi rata de absorbţie pe exerciţiul actual financiar 2007-2013, dar şi cu privire la alocările pe Politica Agricolă Comună (PAC).

Paragraful 45 din propunerea Van Rompuy stabileşte că ţările care nu au atins o rată de absorbţie de 60% din media europeană actuală, de circa 33%, nu pot primi pentru 2014-2020 fonduri pe Politica de Coeziune mai mari de 15% faţă de alocarea pe 2007-2013.

De asemenea, convergenţa plăţilor directe pe PAC nu este satisfăcătoare pentru România, fermierii români urmând ca abia în 2018-2019 să primească o subvenţie la hectar similară cu media europeană, pe propunerea Comisiei fiind 2016-2017.

România vizează şi alte puncte defavorabile din propunerea Van Rompuy, cum ar fi scăderea ratei de cofinanţare la 75% faţă de nivelul actual de 85%, reducerea prefinanţărilor la 2% faţă de nivelele actuale de 7% pentru PAC şi 9% pentru Politica de Coeziune, dar şi faptul că propunerea Van Rompuy nu mai permite eligibilitatea TVA pentru unele proiecte.

Preşedintele Băsescu a arătat înainte de plecarea la Bruxelles că România este interesată să negocieze pentru obţinerea compromisului, însă nu exclude ca la această reuniune a Consiliului European să nu se ajungă la o soluţie, având în vedere diferenţele mari între dorinţele ţărilor donatoare şi cele ale ţărilor beneficiare.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Basescu a folosit aceasta expresie „tari donatoare”, criticata in media. Si mie mi se pare corect sa se spuna „tari contributoare”. Dar Basescu nu a lamurit de ce a spus „tari donatoare”…

Epilogul…

CONSILIUL EUROPEAN. Negocierile de la Bruxelles AU EŞUAT. Băsescu: Nu s-a ajuns la un buget al UE, dar s-au făcut progrese

DE citit neaparat

Intrucat aceasta postare a suscitat un interes deosebit din partea cititorilor blogului le recomand sa citeasca, integral si in original, urmatorul articol semnat Paul Krugman si publicat in The New York Times:

Fighting Fiscal Phantoms

Eu am spus in postare ca daca SUA nu va reusi sa reduca in continuare somajul atunci se grecizeaza. Dl. Krugman arata in articolul sau de ce SUA nu poate ajunge in situatia Greciei.

Iata ce se arata printre altele:

„You’ve heard the story many times: Supposedly, any day now investors will lose faith in America’s ability to come to grips with its budget failures. When they do, there will be a run on Treasury bonds, interest rates will spike, and the U.S. economy will plunge back into recession.

This sounds plausible to many people, because it’s roughly speaking what happened to Greece. But we’re not Greece, and it’s almost impossible to see how this could actually happen to a country in our situation.

For we have our own currency — and almost all of our debt, both private and public, is denominated in dollars. So our government, unlike the Greek government, literally can’t run out of money. After all, it can print the stuff. So there’s almost no risk that America will default on its debt — I’d say no risk at all if it weren’t for the possibility that Republicans would once again try to hold the nation hostage over the debt ceiling.

But if the U.S. government prints money to pay its bills, won’t that lead to inflation? No, not if the economy is still depressed.

Now, it’s true that investors might start to expect higher inflation some years down the road. They might also push down the value of the dollar. Both of these things, however, would actually help rather than hurt the U.S. economy right now: expected inflation would discourage corporations and families from sitting on cash, while a weaker dollar would make our exports more competitive.

Still, haven’t crises like the one envisioned by deficit scolds happened in the past? Actually, no. As far as I can tell, every example supposedly illustrating the dangers of debt involves either a country that, like Greece today, lacked its own currency, or a country that, like Asian economies in the 1990s, had large debts in foreign currencies. Countries with large debts in their own currency, like France after World War I, have sometimes experienced big loss-of-confidence drops in the value of their currency — but nothing like the debt-induced recession we’re being told to fear.

So let’s step back for a minute, and consider what’s going on here. For years, deficit scolds have held Washington in thrall with warnings of an imminent debt crisis, even though investors, who continue to buy U.S. bonds, clearly believe that such a crisis won’t happen; economic analysis says that such a crisis can’t happen; and the historical record shows no examples bearing any resemblance to our current situation in which such a crisis actually did happen.

If you ask me, it’s time for Washington to stop worrying about this phantom menace — and to stop listening to the people who have been peddling this scare story in an attempt to get their way.” (subl. mea)

Parca spuneam in comentarii ceva despre printing money si despre inflatie… 🙂 Parca nu m-am inselat… 🙂

Reclame

noiembrie 22, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 92 comentarii

Cand vom trai ca elvetienii…?

Iata o postare interesanta:

Esti roman? UITE (inca un) MOTIV SA TE SINUCIZI.

Bineinteles, o recomand a fi citita integral si in original.

Tanara autoare, din cate am inteles are 19 ani, ne povesteste ca a conversat pe chat cu un elvetian de 21 de ani. Intrebandu-l ce lucreaza si cat castiga, elvetianul i-a zis ca el castiga in jur de 500 de euro lucrand 4 zile pe luna. Iar daca ar trage tare, ar castiga 3500 de euro in 20 de zile. Concluzia pe care o trage Felicia e urmatoarea:

„Te sinucizi sau emigrezi?
Mai votezi USL?
Mai votezi PDL?
Pune-ti niste semne de intrebare..Ti se pare normal?
Si noi avem tot 2 maini si 2 picioare ca elvetianul asta.”

In primul rand trebuie spus cate ceva despre Elvetia. Populatia: 8.000.000 de locuitori. PIB/cap de locuitor: $81.160 !! Romania cu o populatie de aprox. 2,5 ori mai mare are un PIB per capita cam de 10 ori mai mic… Interesant este ca daca impartim 3500 de euro la 10 ne aflam pe aproape de cat e un salariu in Romania.

Cand o sa traim ca elvetienii…?

E un studiu publicat pe site-ul Institutului National de Cercetari Economice care se intituleaza: EVALUAREA POSIBILITAŢILOR DE RECUPERARE A DECALAJELOR DINTRE ROMÂNIA ŞI UE ÎN DOMENIUL CD&I, semnat Steliana Sandu si Cristian Paun care ne spune ca, cel putin in domeniul cercetarii dezvoltarii,timpul necesar ca Romania sa atinga media UE-25 la indicatorii semnificativi ai sistemului CD&I  ar fi, intr-ujn scenariu realist, de 18 ani!! Studiul arata, printre altele, ca:

„Potrivit rezultatelor prezentate în tabelul nr.1, cele mai mari decalaje între România şi media UE sunt la exporturile de produse cu înalt nivel tehnologic, la brevetele înregistrate la EPO (peste 38 de ani în scenariul pesimist) şi la cheltuielile totale pentru cercetare-dezvoltare şi inovare (25 de ani în scenariul pesimist) iar recuperările cele mai rapide pot fi realizate în cazul specialiştilor angajaţi în cercetare-dezvoltare (13,2 ani în scenariul pesimist) şi al absolvenţilor din învăţământul superior (3,3 ani în scenariul pesimist). În scenariul pesimist sunt necesari peste 22 de ani pentru recuperarea decalajelor în timp ce, potrivit scenariului optimist, o recuperare a decalajelor ar putea avea loc în circa 14 ani.” (EPO inseamna brevete inregistrate la Oficiul European de Brevete)

Am dat acest exemplu ca sa vedem unde suntem in ceea ce priveste acest sector important – cercetarea-dezvoltarea, nu fata de Elvetia, ci fata de media UE-25. Pentru a ne face o idee cam pe unde suntem noi, economic vorbind, in Europa. Deci ne trebuie aproape 20 ani pentru ca sa recuperam ramanerile in urma numai in acest domeniu. Pentru celelalte domenii de activitate…? Eu cred ca ne trebuie mai mult, dar e doar o parere. Mai depinde si de domeniu… Si… mai depinde si de noi!

Cand vom trai ca elvetienii…? Mai mult decat probabil atunci cand vom munci ca elvetienii si cand vom reusi sa ne organizam munca, activitatiile, sa ne stabilim prioritatile precum elvetienii. Daca citim in Wikipedia despre economia Elvetiei iata ce putem, printre altele, afla:

„The economy of Switzerland is one of the world’s most stable economies. Its policy of long-term monetary security and political stability has made Switzerland a safe haven for investors, creating an economy that is increasingly dependent on a steady tide of foreign investment. Because of the country’s small size and high labor specialisation, industry and trade are the keys to Switzerland’s economic livelihood. Switzerland has achieved one of the highest per capita incomes in the world with low unemployment rates and a balanced budget. The service sector has also come to play a significant economic role.”

Sa punctam cateva elemente:

– economia Elvetiei este una din cele mai stabile economii din lume;

– Elvetia are securitate monetara pe termen lung si stabilitate politica;

– Elvetia este un rai sigur pentru investitori si, economic, se manifesta cresterea dependentei fata de investiile straine;

– mana de lucru are, in Elvetia, o inalta specializare, iar industria si comertul joaca un rol cheie in viata economica a tarii;

– Elvetia are unul din cele mai mari venituri per capita din lume si o rata mica a somajului;

sectorul serviciilor vine de asemenea sa joace un rol economic semnificativ.

E adevarat, si noi, si ei avem doua maini si doua picioare. Am dat mai sus 6 puncte. In cate din acestea ne asemanam cu ei? La noi nu e nici stabilitate economica si nici politica. Securitate monetara avem datorita imprumutului de la FMI, dar si aceasta e fragila: leul poate fi expus atacurilor financiare. Investitorii straini percep tara noastra ca una nesigura si au o slaba incredere in a investii aici. Din acesta cauza, chiar de-am vrea noi „sa ne vindem tara”, nu vine nimeni s-o cumpere. Las’ ca o cumpara domnu’ Dan, asa… Industrie, comert… nu prea. Mana de lucru inalt specializata? Pai, cu dezastrele de la BAC… Nici p-asta n-o prea avem. Rata somajului la noi? De peste 2,5 ori decat in Elvetia, daca nu ma insel. Sectorul serviciilor – numai servicii peste tot: romanul e gata oricand sa-ti faca un serviciu. Asta s-a extins ca ciupercile dupa ploaie, adica dupa transformarile economice ce trebuiau sa duca Romania spre o economie de piata functionala. De veniturile noastre per capita, nu mai vorbesc… In astfel de conditii mi se pare normal ca elvetienii s-o duca mult mai bine decat noi.

Română: Bustul lui Mihai Eminescu in Vevey (El...

Română: Bustul lui Mihai Eminescu in Vevey (Elvetia). (Photo credit: Wikipedia)

Ar trebui sa ne uitam la cat de bine e organizata Elvetia, lasand la o parte aspectul federal, si sa invatam de la ei sa ne organizam si noi asa de bine. Din punctul de vedere al organizarii si al structurarii vietii sociale, politice si economice trebuie spus ca Elvetia este o bijuterie a Europei. Cred ca nicio tara din Europa nu e atat de bine pusa la punct precum Elvetia si atat de compacta, in ciuda, repet, aspectului federal. De aici rezulta si stabilitatea sa economica, monetara si politica. Si prosperitatea acestei tari. Ganditi-va ce s-ar fi intamplat cu Elvetia daca in aceasta tara ar fi avut loc, spre exemplu, devalizari de banci, asa cum s-a petrecut la noi. Nu cred ca vom ajunge Elvetia nici in 50 de ani (intr-un scenariu realist). Noi nu am ajuns inca la stabilitate – Elvetia e o tara stabila – si mi se pare, ca sa-l parafrazez pe acad. Tudorel Postolache, ca nu ne bucuram nici de stabilitatea psihica necesara pentru a putea avansa. Prabusirea comunismului a fost un factor de instabilitate psihica manifestat in intreaga societate romaneasca, mai mult sau mai putin, depinzand, desigur si de fiecare individ luat in parte. Dar s-a manifestat. Si, intr-un mod poate inconstient, avem inca abordari de tip comunist intr-o economie ce are alte legi decat economia de comanda. Si, iata, acest lucru se manifesta si acum, la 22 de ani de la caderea comunismului. Fenomenul este accentuat de nemultumirile pe care le resimte populatia, ce devine tot mai nostalgica fata de fostul regim comunist. Cel putin din punctul asta de vedere suntem inca in tranzitie, ca sa zic asa. Desigur, Elvetia nu a suferit asemenea transformari sociale, politice, economice si culturale precum Romania. Si din acest punct de vedere diferentele intre ei si noi sunt uriase. Avem, ca si ei, doua maini si doua picioare insa nu am reusit sa atingem o stabilitate la nivelul profund al psihicului, corespunzatoare unei societati cu o economie de piata dezvoltata. Suntem oscilanti, daca se poate spune asa, si avem tendinta de a da inapoi. Din aceasta cauza nici nu stim prea bine ce trebuie si cum trebuie sa facem. Evident, o cultura a libertatii, care, fara indoiala, pusa in practica, se bazeaza pe procese psihice subtile, nu a putut sa se formeze in comunism. Este interesant de studiat acest aspect. Din aceasta cauza, noi vrem libertatea, dar cand e vorba de a incepe in mod liber o afacere, dam inapoi. Trebuie spus ca termenii de afacere, afacerist, aveau o conotatie nu numai peiorativa dar si de ilegalitate, faradelege, in comunism. Iar lucrurile astea au ramas intiparite in mintile oamenilor: cum e sa faci o afacere (in capitalism)? Facand faradelegi, profitand de vidul legislativ, prin smecherie, etc! Si este, poate, si aceasta o explicatie pentru zbuciumata noastra tranzitie spre economia de piata. Generatia tanara, care nu a cunoscut comunismul, sunt convins ca nu prea pricepe mare lucru din ceea ce se petrece. Probabil de aici ideile cu „Te sinucizi sau emigrezi?” si ca „si noi, si ei avem doua maini si doua picioare, ca elvetianul asta”, ale Feliciei. Senzatia pe care o are generatia tanara, puternic afectata de conditiile economice de la noi, este ca nu e normal ceea ce se intampla. Ehei… n-au cunoscut orele de invatamant politic, cursurile de educatie ateista a tineretului, ce insemna sa gandesti una si sa spui alta, sa ai grija ce vorbesti pentru ca nu puteai stii cine te toarna, la Securitate, desigur, cultul personalitatii conducatorului iubit, ce insemna sa nu existe deloc firme private, ca statul sa-ti garanteze locul de munca, etc. Si cum au afectat toate aceste lucruri individul din punct de vedere psihic. Sunt convins ca nu inteleg deloc ce procese psihice s-au petrecut si se petrec in mintea bunicilor si parintilor lor care, cel putin cateodata, vin cu idei ce pot parea „ciudate”. Dupa parerea mea, noi nu ne-am comportat in mod liber, ca o natiune cu adevarat libera, in fata Marilor Puteri, dupa Revolutia din ’89. Romania a cautat, dupa ’89, protectie. Lucrul este de inteles in contextul acela tulbure al anilor ’90 marcat de diferite puncte de conflict chiar si in apropierea frontierelor noastre, si ma gandesc la conflictul din fosta Iugoslavie. Pe de alta parte, era si problema Rusiei si a ambitiilor sale, problema care se manifesta si acum. Romania a cautat protectie in NATO si UE, cautand mereu sa iasa din izolare. Ceausescu n-a avut incotro si a trebuit sa se izoleze, a si fost izolat. Iesirea din izolare a fost un lucru dificil. Izolarea ar fi sporit vulnerabilitatile noastre. Noi am cautat mai mult sa nu-i deranjam pe altii si sa ne vedem, in felul acesta, interesul. Pe de alta parte, am cautat sa intram in gratiile Puterilor Occidentale, tot pentru protectie si sprijin. Eforturile noastre au fost indreptate in acest sens, mai putin spre dezvoltare economica, cu atat mai putin una durabila. Economia de piata, la noi, a fost scoasa cu forcepsul. A durat mult si au fost si destule nereusite. Insa chestiunea asta, a dezvoltarii economice, a jucat, cel putin asa mi se pare, un rol secundar. Spun asta chiar daca se vor gasi destui care sa ma contrazica. Accept sa fiu contrazis. Insa ceea ce vreau eu sa spun este ca nu ne-a preocupat prea mult sau atat de mult precum chestiunea politica si geostrategica ceea ce ar fi bine si potrivit pentru a ne putea dezvolta economic cu succes dupa iesirea tarii noastre din comunism… Am aplicat retete venite din alte parti numai pentru a face pe plac altora, pentru a intra in gratiile SUA (in special!) si UE, pentru a putea fi primiti in NATO si UE. Au existat teorii ca in locul unei tranzitii galopante trebuia sa fie una una lenta, dar temeinica, as spune eu. Teoria anilor ’90 era ca dupa prabusirea comunismului trecerea la capitalism si economie de piata se va face de la sine. Noi a trebuit, vrand, nevrand sa acceleram niste reforme care nu s-au dovedit decat partial satisfacatoare. Probabil a contat si lipsa noastra de experienta. Dar, repet, au fost si alte teorii care criticau viziunea unei tranzitii rapide, teorie venita din SUA, in favoarea uneia lente, ca un fel de proces cvasistatic in care sistemul se gaseste in fiecare punct in echilibru. Dezechilibrele create se manifesta si acum si au marit decalajul fata de tarile Europei Occidentale. N-am avut dinamismul necesar sa facem fata acestor dezechilibre si nici nu am reusit sa cream, in asemenea conditii, institutii stabile si solide. De aici si instabilitati de tot felul, inclusiv politice. Poate o sa para ciudat ceea ce voi spune: clasa noastra politica nu ar trebui blamata foarte mult. In general vorbind, ea e blamata mai mult decat trebuie. Aceasta clasa politica a reusit, totusi, sa faca ceva: integrarea tarii noastre in UE si NATO, care reprezinta garantii de securitate in aceste vremuri dificile. Sunt succese care reprezinta un mare lucru! Ceea ce ar trebui de acum sa facem este sa ne concentram pe problema stabilitatii si pe cea economica. Din punctul acesta de vedere trebuie sa stim ce vrem. Ceea ce sustin eu este un model economic keynesian. Gheorghe Dolgu, membru de onoare al Academiei Romane, arata ca actuala criza economica genereaza dezbateri asupra modelului economic de urmat in Europa si in lume:

„Ce e clar e doar cã modelul neoliberal sau ultraliberal si-a trãit traiul, cã suntem deja într-un regim de economie mixtã, iar câmpul dezbaterilor rãmâne infinit deschis. O pâine de mâncat pentru economisti.
Dar „imnul” mondial al zilei este nu God Bless America, întrucât „c’est là que le bât blesse”, ci God save America, cãci fãrã relansarea ei, nimica nu e, ca sã-l parafrazez pe Ecleziast.

În ultimele luni ale anului 2008 s-au amplificat si ravivat dezbaterile în jurul modelelor matematice care au fost larg utilizate pe piete financiare pentru mãsurarea riscurilor si stabilirea preþului optiunilor.[…]

Sau existã si o cale de mijloc între modelul american, „trendy” pânã mai ieri, si modelul european, pânã mai ieri cam arhaic si plin de rigiditãti? Sau un mix, cu elemente si ale modelului japonez?

As pune punct acestei suite de întrebãri pentru a mã referi în final la câteva idei de dezbateri.

Prima, apãrutã în The New Republic, din 4 februarie 2009, se referã la actualitatea ideilor lui Keynes. Acestea ar fi valabile nu numai la momente de crizã si nu numai pentru faze depãsite ale capitalismului – era fordistã a productiei de masã. „Capitalismul matur” descris de Keynes ar acoperi si realitãtile de astãzi.

Ideile lui Keynes ar putea contine rãspunsul la problemele prezentului. Si nu numai pentru a scoate lucrurile din punctul mort, ci pentru a asigura o nouã formã de existentã a capitalismului.Ele ar trebui însã sã fie aplicate în integralitatea lor, atât în ceea ce priveste permanenþa prezentei statului, a binecunoscutelor politici, cât si a unor abordãri politice pe care, în 1939, Keynes le-a denumit „socialism liberal”. Articolul subliniazã cã, nici în anii administratiei Roosevelt, nici ulterior, ideile lui Keynes n-au fost aplicate integral. Aceasta ar însemna promovarea concomitentã a reformelor interne, cu reforme externe,monetare si financiare, menite sã asigure stabilitatea si echilibrul în mediul international.”

Si trebuie spus ca gandirea neokeynesiana, reprezentata prin nume ilustre precum Paul Krugman si Joseph Stiglitz, incepe sa devina foarte actuala, dupa mai bine de 30 de ani de dominatie, ca sa zic asa, a scolii neoclasice. Si nu cred ca trebuie uitati nici Simon Kuznets sau Paul Samuelson.

Dupa cum putem vedea, dezbaterile sunt in toi si noi trebuie sa stim ce vrem si trebuie sa alegem cel mai bun drum de urmat. Pentru ca din acest punct de vedere nu cred ca ne va ajuta cineva. Trebuie sa remarc faptul ca la noi, la nivel de Executiv, indiferent care a fost acela de la Revolutie incoace, s-a manifestat o slaba cultura economica. Noi am fost influentati si am mers numai in conformitate cu ideile neoliberale, promovate de FMI prin Consensul de la Washington. Am facut ceea ce trebuia pentru ca sa fim pe placul SUA si Puterilor Occidentale. Insa am dat dovada de o slaba imaginatie si de slabe cunostinte in domeniul economic. De altfel, la noi, neoliberalismul se poarta foarte mult si la modul lozincard, indiferent daca are sau nu legatura cu realitatile noastre.  Iar rezultatele au fost destul de nesatisfacatoare. Citesc pe unele bloguri lozinci, nu vad, daca pot sa spun asa, gandirea economica, conceptia. In felul asta nu putem progresa. Si nu cred ca cineva a putut progresa numai si numai copiind ceea ce au facut altii, ca o supunere fata de altii, ca o recunoastere ca ne-au cucerit din punct de vedere spiritual. Iar daca tot ne inspiram din gandirea Vestica atunci de ce n-am citi si altceva decat Consensul de la Washington? De ce atata lipsa de imaginatie? Intrebarile pe care le pune Dl. Dolgu sunt nu numai interesante si de actualitate dar ar trebui sa fie in atentia oamenilor politici de la noi:  „Sau existã si o cale de mijloc între modelul american, „trendy” pânã mai ieri, si modelul european, pânã mai ieri cam arhaic si plin de rigiditãti? Sau un mix, cu elemente si ale modelului japonez?”. Trebuie sa ne gandim la aceste aspecte si sa gasim o cale buna de urmat. Ceea ce noi nu facem. Ii lasam pe altii sa decida in locul nostru si cred ca asta e impresia generala care enerveaza, pana la urma, pe toata lumea. Prin lipsa de cunostinte economice ce se manifesta la nivelul clasei politice (trebuie sa critic aspectul asta, totusi scuzabil datorita, cum spuneam, si lipsei de experienta!), lipsa de imaginatie si mergand numai si numai pe linia Consensului de la Washington nu cred ca putem avansa. Ce ar insemna un regres? Evident ca un lucru de nedorit, pentru ca ar pune sub semnul intrebarii faptul ca suntem in Uniunea Europeana. Adica o tara membra a UE care nu reuseste, in aceste conditii, sa-si gaseasca un drum spre dezvoltare. Lucrul acesta ar naste indoieli asupra calitatii tarii noastre de membru plin al UE. Nu trebuie sa subestimam astfel de lucruri, ce comporta si aspecte politice, care dau nastere la tot felul de speculatii nedorite pentru noi. Pana la urma e treaba noastra cum ne gospodarim, nu a altcuiva.

septembrie 24, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Despre problema energiei pe plan global

Un articol foarte interesant!English: George W. Bush and the President of R...

N-am dat niciodata un reblog la un articol de pe blogul D-lui. Ion Iliescu. Am facut acest lucru acum deoarece tema tratata este deosebit de interesanta: problema energiei, resurselor naturale, independenta si interdependenta, pe plan global. O problema foarte importanta! Se vorbeste foarte mult zilele acestea despre alte lucruri… Nu spun ca nu ar fi importante… Se apropie si campania electorala… Insa mie mi se pare ca probleme precum cea tratata in comunicarea facuta de fostul Presedinte al Romaniei trec aproape neobservate de catre publicul din Romania. Voi prezenta unele chestiuni care mi-au atras atentia si la care merita sa meditam:

Din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale, problema fundamentală este aceea de a găsi acele mecanisme care să permită, să garanteze, accesul egal al tuturor celor interesaţi la energie şi la resurse naturale, în sens larg. Deocamdată nu sunt progrese vizibile în acest domeniu, asta şi pentru că organizaţiile cu vocaţie universală, precum ONU, se află într-o evidentă criză şi sunt inadecvate noului context internaţional.” (subl. mea)

O alta idee interesanta:

Trebuie să spun un lucru, care mi se pare foarte important: această criză va duce la o schimbare a polilor de putere la nivel global. Modelul economic care va rezista cel mai bine la criză şi va genera cele mai mici costuri economice şi sociale va domina post capitalismul, cel puţin în prima sa fază. De aceea se vorbeşte tot mai deschis despre naşterea unui nou consens, prin analogie cu acela de la Washington: „Consensul de la Beijing”. Este vorba de tipul de intervenţionism al statului care a favorizat creşterea Chinei în ultimele două decenii.

În acest model guvernul, păstrând avantajele accesului liber la pieţele internaţionale, păstrează controlul asupra economiei printr-o supraveghere strictă a sectorului financiar, impune politici de cheltuieli publice restrictive,  pilotează cercetarea şi dezvoltarea în sectoare sensibile, precum energia şi ecologia, impune o limitare  selectivă a importurilor de bunuri şi servicii. Aceste elemente se regăsesc şi în planul Obama de salvare a economiei americane.

Un astfel de model nu poate garanta totuşi stabilitatea economică pe termen lung. Motivul este acela că presupune elemente de protecţionism, şi acest lucru va genera noi dezechilibre la nivel global, fiind penalizant mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare.” (subl. mea)

Iar concluzia este:

Cert este un lucru: suntem într-o perioadă de tranziţie, şi, din păcate, perioadele de tranziţie sunt cele mai periculoase, pentru că au un grad ridicat de incertitudine, în toate aspectele.” (subl. mea)

Am evidentiat aceste idei pentru a va incita sa cititi tot articolul D-lui. Iliescu. Eu spun ca merita.

Desigur, problema este foarte vasta si foarte complexa. Ne preocupa alte chestiuni (ca intotdeauna), in loc sa meditam la urmatoarea problema: unde se afla Romania in aceasta ecuatie a globalizarii. Sa nu uitam ca la noi Hidroelectrica a intrat in insolventa… Se vorbeste de liberalizarea pietei energiei dar ce costuri presupune, inclusiv care va fi pretul energiei platit de cetatean…?

Care ar fi modelul economic al viitorului…? Dl. Iliescu il vede ca „trebuie căutat undeva la mijloc, între cele două extreme: planificarea hipercentralizată şi piaţa total dereglementată„. Eu l-as vedea intr-o abordare keynesiana a economiei.

Deja incepe sa se vorbeasca despre politicile economice neo-keynesiene dar si despre o reinviere a economiei keynesiene in special acum, in actuala perioada de criza economica profunda. Si eu cred ca o solutie la situatia actuala de criza ar fi o economie keynesiana, care ar putea echilibra cererea globala si oferta globala pe termen lung, investitiile si economiile. Dupa parerea mea, avantajul unei politici keynesiene este ca „protectionismul” n-ar trebui sa deranjeze economia de piata, lasand in continuare pietele libere! Asta e, dupa parerea mea, marea inventie, ca sa zic asa, pe care adeptii neoliberalismului nu o inteleg sau nu vor s-o inteleaga. Pentru ca intr-o economie keynesiana interventia statului nu e un pericol pentru sistemul capitalist, ci il salveaza (v. Jacques Valier – Scurta istorie a gandirii economice de la Aristotel pana azi, Editura Compania, 2009). Aici este tot secretul! Si cred ca merita sa luam in considerare ideea asta.

Consensul de la Beijing, presupune, dupa Williamson, ceea ce se cheama capitalism de stat si autoritarismul. De unde si protectionismul de care pomenea Dl. Iliescu. De aceea, dupa parerea mea, ar trebui pentru tarile UE si SUA un alt gen de consens care sa fie capabil sa relanseze consumul si sa aduca inapoi cresterea economica. Pe de alta parte, Consensul de la Washington s-a vazut incapabil de a readuce cresterea economica si de a scoate UE si SUA din aceasta criza economica. De aceea eu cred ca ar trebui un Consens keynesian, care nu ar dauna deloc sistemului nostru, partea proasta e ca neoliberalii il privesc cu destula neincredere… Nejustificat, dupa parerea mea.

Economic vorbind, dupa parerea mea, problema energiei trebuie sa insemne problema cererii si ofertei de energie pe plan global. Dl. Iliescu se referea la sursele de energie de natura fosila. Dar trebuie sa avem in vedere faptul ca resursele sunt limitate. De aceea trebuie cautate si alte surse de energie. Ma gandesc, spre exemplu la energia solara. De ce nu am avea in vedere construirea unei noi centrale nucleare? O avem pe cea de la Cernavoda, de ce nu am mai construi una? Franta a adoptat o astfel de politica energetica, bazata pe energia nucleara, inca demult. Pentru ca altfel nu poti sa inlaturi acele „dependente periculoase”. Si care chiar pot fi periculoase, ma gandesc, spre exemplu, la criza petrolului din 1973 sau la cea din 1979

Si este de observat cum si in vremurile din urma pretul petrolului a crescut foarte mult – criza anilor 2000:

Iata ce ne spune Wikipedia:

Demand

World crude oil demand grew an average of 1.76% per year from 1994 to 2006, with a high of 3.4% in 2003–2004. World demand for oil is projected to increase 37% over 2006 levels by 2030, according to the 2007 U.S. Energy Information Administration‘s (EIA) annual report.[20] In 2007, the EIA expected demand to reach an ultimate high of 118 million barrels per day (18.8×106 m3/d), from 2006’s 86 million barrels (13.7×106 m3), driven in large part by the transportation sector.[21][22] A 2008 report from the International Energy Agency (IEA) predicted that although drops in petroleum demand due to high prices have been observed in developed countries and are expected to continue, a 3.7 percent rise in demand by 2013 is predicted in developing countries. This is projected to cause a net rise in global petroleum demand during that period.[23]” (subl. mea)

Iar in ceea ce priveste oferta:

Supply

An important contributor to price increases has been the slowdown in oil supply growth, which has continued since oil production surpassed new discoveries in 1980. The fact that global oil production will decline at some point, leading to lower supply is the main long-term fundamental cause of rising prices.[42] Although there is contention about the exact time at which global production will peak, there are now very few parties who do not acknowledge that the concept of a production peak is valid[citation needed]. However, before the record oil prices of 2008, some commentators argued that global warming awareness and new energy sources would limit demand before the effects of supply could, suggesting that reserve depletion would be a non-issue.[43]

A large factor in the lower supply growth of petroleum has been that oil’s historically high ratio of Energy Returned on Energy Invested is in significant decline. Petroleum is a limited resource, and the remaining accessible reserves are consumed more rapidly each year. Remaining reserves are increasingly more technically difficult to extract and therefore more expensive. Eventually, reserves will only be economically feasible to extract at extremely high prices. Even if total oil supply does not decline, increasing numbers of experts[who?] believe the easily accessible sources of light sweet crude are almost exhausted and in the future the world will depend on more expensive unconventional oil reserves and heavy crude oil, as well as renewable energy sources. It is thought by many, including energy economists such as Matthew Simmons, that prices could continue to rise indefinitely until a new market equilibrium is reached at which point supply satisfies worldwide demand.” (subl. mea)

Deci, practic, situatia este de crestere a cererii si scadere a ofertei pe plan mondial, petrolul fiind si o resursa limitata. De aceea a lua in considerare noi surse de energie (care sa fie si nepoluante, de ce nu?) ar trebui sa constituie un obiectiv major. Un acces  „egal al tuturor celor interesaţi la energie şi la resurse naturale, în sens larg” este greu de realizat in conditiile actuale, iar datorita acestei situatii privind cererea si oferta, desi inacceptabil, sunt folosite „resursele ca pe o armă, sau ca pe un instrument pentru atingerea unor scopuri egoiste, indiferent că sunt de natură politică sau comercială.„. Spre exemplu, privitor la petrol: avem o cerere in continua crestere (probabil determinata si de noile economii in plin avant de dezvoltare, precum India, China, Brazilia) si o oferta in scadere – ceea ce conduce la cresterea pretului petrolului. Criza anilor 2000 s-a terminat cu scaderea pretului petrolului (destul de brusca) datorita scaderii cererii:

„As many countries throughout the world entered an economic recession in the third quarter of 2008, prices continued to slide. In November and December, global demand growth fell, and U.S. demand fell 10% overall from early October to early November 2008 (accompanying a significant drop in auto sales).[78]

Insa nu trebuie uitat ca tendinta cererii este de crestere in viitor! De aceea este de luat in considerare si surse alternative, oferte noi, ca sa zic asa, care sa poata satisface aceasta cerere mare si in crestere, la preturi rezonabile. De observat ca aceasta scadere a cererii, in 2008, a avut consecinte nefaste asupra industriei producatoare de automobile – au scazut vanzarile! De aceea scaderea cererii nu inseamna ca toate sunt bune si frumoase si cu asta s-a incheiat criza! Efectele sunt negative, dupa cum se poate constata, si afecteaza industrii importante si locuri de munca.

Am facut aici cateva mici consideratiuni pe tema din comunicarea D-lui. Ion Iliescu. Problema e foarte complexa si merita sa meditam asupra ei.

DE citit si…

Romania Libera

Insolvenţa Hidroelectrica, un glonţ care loveşte întreaga economie

Se arata, printre altele, ca:

O lovitură dată tuturor ­companiilor de stat

Recenta reducere a ratingurilor Hidroelectrica de către Moody’s, cu patru trepte, până la B2, va avea drept efect majorarea dobânzilor la care Hidroelectrica şi alte companii de stat se împrumută cu 4%. Oricum, producătorul de energie hidro are numeroase proiecte de investiţii, iar asigurarea surselor de finanţare nu va mai putea fi continuată. „Aplicat la o datorie bancară de 2,5 miliarde lei, rezultă imediat în cheltuieli financiare o suplimentare de 100 milioane de lei pe an. Şi mai grav este că argumentaţia Moody’s (ce va fi în mod cert replicată şi de Standard & Poor’s) se aplică tuturor companiilor de stat. Cu alte cuvinte, companii precum Nuclearelectrica, CFR Marfă, Poşta Română, Romgaz, Tarom ş.a.m.d. vor fi lovite în mod similar de înăsprirea şi scumpirea creditării”, ­afirmă analistul economic ­Mihnea Vasilache, potrivit ­contributors.ro. El spune că „potenţialele tranzacţii cu astfel de firme au fost îngheţate”.

Credibilitatea României pe pieţe, în cădere

O companie de mărimea Hidroelectrica beneficia de ratinguri superioare performanţelor ei imediate în bună măsură şi în urma susţinerii pe care se presupunea că o are din partea statului. Insolvenţa este percepută ca o retragere a acestui ajutor, iar penalizarea pieţelor nu va întârzia să apară.

„Riscul reputaţional a fost subestimat drastic de către autorii acestei decizii. În primul rând, acordul cu FMI, Banca Mondială şi UE este încălcat prin imposibilitatea evidentă de a continua procesul de privatizare parţială a companiilor de stat. (…) Credibilitatea se construieşte greu şi se distruge uşor”, spune analistul. In 25 iunie Moody’s afirma că insolvenţa Hidroelctrica va avea un impact negativ asupra calităţii creditului României din cauza apariţiei unei imprevizibilităţi care creează precedent. În octombrie, primul pachet de 10% din acţiuni trebuia listat la ­Bursă, însă procesul a fost ­blocat.

Un efect al pierderii credibi­lităţii a şi putut fi observat. Ministerul Finanţelor a încercat săptămâna trecută să se împrumute de câteva sute de milioane de euro, însă nu a găsit banii la dobânda oferită de el. Directorul general adjunct al BRD Groupe Société Générale, Claudiu Cercel, crede că eşecul licitaţiei de titluri de stat poate fi şi rezultatul anunţului privind Hidroelectrica, ce a determinat unele bănci să nu participe sau să ceară dobânzi înalte.

La fiecare leu împrumutat, ­bancherii blochează alt leu

La sfârşitul anului 2011, Hidroelectrica datora 2,5 miliarde lei la 13 bănci, bani pe care acestea îi puseseră la dispoziţia companiei naţionale pentru investiţii şi operaţiuni curente. Intrarea în insolvenţă obligă băncile să îşi provizioneze aceste credite în procent de 100%. Fiecare leu împrumutat va trebui asigurat prin alt leu blocat în contabilitatea băncilor. „Ca să vă daţi seama de scara problemei pentru bănci, 2,5 miliarde lei reprezintă mai mult decât întregul profit al sistemului bancar din ultimii patru ani combinaţi”, spune ­Mihnea Vasilache.

Potrivit acestuia, băncile vor îngheţa „instantaneu şi în totalitate” liniile de creditare ale ­tuturor companiilor de stat, precum şi ale tuturor companiilor private care au contracte semnificative cu companiile de stat. Consecinţele vor fi o presiune suplimentară pe piaţa finanţărilor şi refinanţărilor, şi aşa lipsită de lichiditate. În plus, alţi creditori comerciali ai Hidroelectrica, precum Apele ­Române (209 milioane lei împru­mutaţi companiei energetice), ar putea spune adio ­banilor pe care trebuie să îi încaseze drept contravaloare a serviciilor şi produselor oferite. Hidroelectrica are de plătit, pe termen scurt, sub un an, în contul unor operaţiuni similare, 1,1 miliarde lei.

„Decizia de la Hidroelectrica este absolut contraproductivă. Este multă lipsă de predictibilitate. Dacă vreau să aduc acum bani în ţară, nu pot. Nu am cum să argumentez o asemenea cerinţă (…). Evident că vom deveni reticenţi să finanţăm companiile de stat”, spune Mişu Negriţoiu, şeful ING Bank.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

ECHILIBRU

Distinşi participanţi,

Doamnelor şi domnilor,

         Energia şi resursele naturale deţin, în acest moment, un rol cheie în structurarea relaţiilor la nivel global. Este una dintre consecinţele amplificării şi accelerării procesului de globalizare, după căderea comunismului. De aceea este legitim să ne întrebăm dacă nu cumva acest lucru schimbă natura relaţiilor dintre state, o transformă într-una unidimensională. Mă gândesc la faptul că se judecă aproape exclusiv prin prisma capacităţii unui stat, în relaţiile cu ceilalţi actori internaţionali, de a-şi asigura şi a-şi apăra accesul la sursele de energie şi de materii prime.

        Suntem în faţa unor decizii extrem de importante din acest punct de vedere, şi ele privesc atât jocurile de putere la nivel global, cât şi la nivel regional, dar şi aspecte extrem de importante ale cercetării şi dezvoltării în domenii precum tehnologia de extracţie a resurselor energetice şi o restructurare a modului…

Vezi articolul original 1.061 de cuvinte mai mult

iulie 1, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu