Care este pozitia Romaniei?
Eu tot n-am inteles… Intrebarea asta am pus-o si in postarea precedenta. Art. 80, al.1 din Constitutie spune ca Presedintele Romaniei reprezinta statul roman. Pe cale de consecinta o interventie politica facuta publica a Presedintelui exprima, trebuie sa exprime, pozitia Romaniei. Eu asa vad lucrurile.
Iata ce ne arata Gandul:
Băsescu reclamă „declaraţiile iresponsabile” ale lui Ponta: Ne vulnerabilizează în negocierile cu UE
Se arata ca:
„Ieşirile lui Victor Ponta care a susţinut că neutilizarea dreptului de veto la negocierile pe bugetul UE va costa câte 400 de euro fiecare român sunt etichetate de preşedintele Traian Băsescu drept „iresponsabile şi antieuropene”.
În ping-pongul stabilirii dinainte a unui vinovat pentru tăierile din miliardele europene destinate următorilor şapte ani la care România se aşteaptă la Bruxelles, şeful statului îi reclamă primului-ministru că pune pe primul plan „interesul electoral şi personal”, „vulnerabilizează poziţia ţării noastre în cadrul negocierilor pentru următorul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 – 2020” şi că „afectează grav imaginea României în plan internaţional, cu efecte, în principal, asupra grupurilor de investitori”.
După aparenta Pace de la Cotroceni, Băsescu nu a ieşit însă să îi reproşeze personal lui Ponta comentariile care au urmat refuzului de a-l mandata să reprezinte România la Bruxelles. Criticile prezidenţiale au fost transmise prin purtătorul de cuvânt, Bogdan Oprea.
„Preşedintele României, Traian Băsescu, le cere tuturor politicienilor să nu mai facă astfel de declaraţii iresponsabile”, susţine Oprea, menţionând expres consideraţiile lui Ponta potriovit cărora „dacă ni se spunea în 2007 «nu o să aveţi nici drumuri, nici spitale, nici agricultură ca în Vest, dar o să vă facem ANI şi DNA», poate că ne gândeam de mai multe ori.”
Potrivit purtătorului de cuvânt al preşedintelui, Băsescu crede că argumentul principal cu care România poate cere mai mulţi bani UE este o rată crescută de absorbţie a fondurilor şi, în consecinţă, „cere membrilor guvernului să pună în aplicare de îndată toate măsurile solicitate de Comisia Europeană în vederea deblocării programelor de finanţare care se află, în prezent, în situaţia de pre-suspendare”.
Băsescu face „un apel” şi către partide: „să nu implice Uniunea Europeană şi instituţiile sale în jocul politic electoral intern”.”
Dar iata ce a declarat si Victor Ponta:
Ponta: Fiecare român pierde 400 de euro dacă Băsescu votează bugetul UE. Face glume de doi bani
Se arata ca:
„Premierul Victor Ponta a spus că fiecare român va pierde 400 de euro dacă preşedintele Băsescu va vota propunerea de buget a UE şi nu îşi va exprima dreptul de veto.
„Preşedintele Băsescu a invocat nişte calcule, cât pierde fiecare român. Eu sunt singurul român care îl ia în serios. Propunerea preşedintelui Van Rompuy este o propunere care presupune alocare pe fonduri de coeziune pentru România cu o scădere de 5 miliarde de euro faţă de propunerea Comisiei Europene, iar pe politica agricolă 3 miliarde de euro. Mai puţin propune Van Rompuy cu 8 miliarde. 400 euro pentru fiecare dintre dvs din fonduri europene, să vedeţi din ce votează domnul Băsescu, dacă spune nu mergem pe propunerea Comisiei Europene, nu ce a cerut România, că noi am cerut mai mult”, a declarat premierul Ponta.
El a adăugat că România nu va avea autostrăzi şi spitale ca în ţările dezvoltate dacă o să existe o scădere a fondurilor de coeziune.
„Domnul preşedintele Băsescu face glume de doi bani, dar nu explică ce se discută la Bruxelles, dacă motivul pentru care toate ţările au dorit se intră în UE se mai respectă.”
Premierul Ponta: Dacă în 2007 ni se spunea că intrăm în UE doar să avem DNA şi ANI, poate ne mai gândeam
„Primul-ministrul Victor Ponta a declarat la Bistriţa că România nu a intrat în Uniunea Europeană doar pentru a avea DNA şi ANI.
„Fundamentul intrării noastre în UE nu este doar să ne facă ANI şi DNA. Este bine, un lucru extraordinar, dar am intrat ca şi alte ţări pentru că UE presupune coeziune şi o dezvoltare comună. Dacă agricultorul român are subvenţii de trei ori mai mici decât cel francez şi spaniol despre ce vorbim”, a spus premierul.
El a adăugat că dacă în 2007 românilor li se spunea că intră în UE doar pentru a avea DNA şi ANI poate „se mai gândeau”.
Primul-ministru a precizat că secretarii de stat l-au ajutat pe preşedintele Băsescu pentru Consiliul European de la Bruxelles unde se discută despre bugetul UE.
„Doar nu era să spun să nu meargă secretarii de stat să-l lăsăm în ofsaid şi să spună că nu ştie ce se întâmplă. Este ca şi cum eu aş lua zece jucători de la Barcelona şi m-aş băga şi eu acolo. Să nu poată să dea vina pe noi, are tot acolo, se gândeşte la România sau se gândeşte la el acolo”, a precizat premierul.”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
„Vulnerabilizeaza pozitia tarii noastre in cadrul negocierilor…” spune Traian Basescu. Dar care e acea pozitie? Si cine o vulnerabilizeaza, Ponta? Pai, ca sa ma exprim in stilul lui Traian Basescu, „asta nu-i decat un biet premier” 😀 . Si atunci cum vulnerabilizeaza pozitia tarii noastre? Care pozitie, in ce sens…? Atitudinea lui Basescu mi s-a parut una defensiva, numai ca nu vad rostul interventiei. Basescu nu era obligat sa comenteze remarcile premierului. Ponta si-a exprimat parerea dumnealui, punctul dumnealui de vedere. E foarte bine lucrul asta. Era mult mai bine daca Basescu nu facea niciun comentariu. Asta nu inseamna ca nu ar avea dreptul sa faca comentarii, n-am spus asta. Numai ca un astfel de comentariu, precum cel facut de Presedinte, mi se pare inutil. Util si logic ar fi fost ca Presedintele sa exprime pozitia tarii noastre si s-o explice cetatenilor. Numai ca aceasta pozitie, dupa cat se poate constata, nu exista. Atunci ce vulnerabilizeaza Victor Ponta? Ceva ce nu exista? Si nu exista pentru ca Basescu, reprezentant al statului roman, nu e in stare s-o formuleze. Spre exemplu: daca Basescu, intr-o conferinta de presa, ar fi aratat de ce Romania nu trebuie sa utilizeze dreptul de veto, aratand ca avantajele pe care tara noastra le-ar obtine sunt mai mari decat dezavantajele si daca, dupa aceea, premierul ar fi venit cu declaratii ca cele de mai sus, as fi inteles ca premierul vulnerabilizeaza pozitia Romaniei, pentru ca ar fi avut o logica o asemenea afirmatie. Dar asa… Daca e asa, atunci apar pe buna dreptate in presa comentarii de genul: „În ping-pongul stabilirii dinainte a unui vinovat pentru tăierile din miliardele europene destinate următorilor şapte ani la care România se aşteaptă la Bruxelles”. Iar daca Basescu nu utilizeaza dreptul de veto, atunci el va fi acel vinovat pentru taierile din miliardele europene… Partea slaba in jocul lui Basescu este ca nu a exprimat o pozitie clara in privinta acestui subiect, pe care s-o explice cetatenilor. Chiar daca pozitia ar fi fost contrara celei exprimate de Victor Ponta. Daca tot n-a exprimat-o, mai bine era sa se abtina de la orice comentariu. Dar poate ca si mai bine ar fi sa initieze o dezbatere democratica pe marginea acestui subiect. Basescu nu cred ca va face nici acest lucru, facand, astfel, o mare greseala: Basescu vrea sa le rezolve el singur pe toate!!
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR