Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Dezbinarea poporului

Remarc faptul ca Dl. Gitenstein, la sfarsitul mandatului sau in Romania, face declaratii din ce in ce mai interesante! Iata ce ne spune Mediafax:

Gitenstein: Sunt îngrijorat că alegerile care se apropie pot să dezbine poporul român

Stirea e de marti! Se arata, printre altele, ca:

„”Urmează provocări extrem de mari. România se apropie de o serie de alegeri dificile, care este posibil să dezbine poporul. Sincer, sunt îngrijorat. După încheierea războaielor politice, vor reuşi politicienii români să se întoarcă la o formă de coabitare civilizată şi stabilă?„, a spus ambasadorul SUA, în discursul rostit marţi în aula BCU, la încheierea proiectului Liderjust.

El a arătat că este un motiv de optimism faptul că, după toată instabilitatea politică şi economică din această vară, în cele din urmă a triumfat statul de drept. El a menţionat că un adevărat test pentru o republică democratică este respectarea legii de către cei aflaţi la putere şi în momentele când aceasta nu corespunde cu interesele lor.

„După toată instabilitatea politică şi economică din această vară, care, trebuie să recunosc, a scos la lumină emoţii puternice de toate părţile, în cele din urmă statul de drept a triumfat. Referendumul s-a desfăşurat în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale, iar cei de la putere au aceptat rezultatul, cu toate că acesta era contrar obiectivelor sale politice. Adevăratul test pentru o republică este respectarea legii de către cei aflaţi la putere şi în momentele dificile, nu doar în cele uşoare, şi mai ales atunci când nu corespunde cu interesele lor„, a afirmat Gitenstein.

De asemenea, el a punctat că „rămân multe lucruri de făcut în România”, deşi au fost realizate progrese extraordinare în procesul de tranziţie, „inclusiv vara aceasta”.”(subl. mea)

Si iata ce a spus azi:

Gitenstein: O nouă criză constituţională nu ar fi benefică României. Ne dorim un aliat stabil

Se arata, printre altele, ca:

„Ambasadorul a subliniat că o nouă perioadă de instabilitate nu ar fi benefică.

Întrebat către cine era îndreptat mesajul său privind temerea că alegerile din decembrie ar putea să dezbine poporul, Gitenstein a răspuns: „Era un mesaj pentru întreaga Românie şi pentru politicienii români, pentru cei care conduc România”.

Chestionat în legătură cu modalitatea în care aceste alegeri ar putea să dezbine poporul, ambasadorul american a apreciat că România se confruntă cu o problemă similară celei de acum din SUA. El a explicat că în SUA votul popular e divizat în părţi aproape egale, ceea ce va crea probleme în privinţa guvernării ţării, iar România are o problemă similară.

„Eu spun doar că, din punctul de vedere al statului american, crearea unei înţelegeri, a unei atmosfere civilizate între partidele rivale, după alegeri, va fi un lucru foarte important pentru România, nu numai pentru România, ci şi pentru relaţia sa cu SUA, pentru că noi ne dorim un aliat stabil, vrem ca guvernul român să poată lua decizii pe care să ne putem baza, oricare ar fi acestea”, a arătat Mark Gitenstein.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Eu cred ca e prea mult spus „razboi politic” ce s-a intamplat in vara, cu suspendarea D-lui. Basescu… Sigur, a fost o confruntare politica, se poate spune ca a fost un moment de criza. In orice caz a fost o confruntare democratica, lucrul cred ca e cat se poate de clar. Dar Dl. Gitenstein a avut o abordare intr-adevar interesanta comparand situatia politica din Romania cu cea din SUA, afirmand, cu subiect si predicat, ca „Romania are o problema similara” cu cea de acum din Statele Unite. Cu alte cuvinte, Dl. Gitenstein afirma ca si in SUA e vorba de un „razboi politic” si ca natiunea americana, tot din cauza politicienilor, este dezbinata. Asa rezulta din ce a spus. Dar este de observat ca, vorbind de dezbinare, Dl. Gitenstein se refera la alegeri – in SUA vor avea loc, peste putina vreme, alegeri prezidentiale, in Romania alegeri legislative. Dar aceste alegeri sunt democratice si tin de exercitiul democratiei. Si atunci…? Democratia dezbina…? M-am tot gandit la lucrurile astea. O sa va spun foarte clar la ce m-am gandit: daca democratia dezbina un popor, nationalismul il uneste!! Patriotismul este definit ca „sentiment de dragoste și devotament fată de patrie și de popor, statornicit în decursul istoriei”, pe cand nationalismul se defineste drept „doctrină politică bazată pe apărarea (uneori exagerată) a drepturilor și aspirațiilor naționale”. Citeam pe blogul D-lui Nastase o pledoarie pentru patriotism, nu pentru nationalism. Dar pot sa fiu patriot si sa fiu si democrat. Dar daca afirmi ca democratia, cu ceea ce presupune aceasta – confruntari politice Putere – Opozitie, uneori dure, alegeri libere – dezbina un popor, atunci ce altceva l-ar putea uni decat nationalismul? Pentru ca nu e foarte clar daca pot sa fiu democrat daca sunt nationalist (va rog sa va uitati si la celelalte definitii ale nationalismului). Iar dezbinarea unui popor tine de erodarea patriotismului! Si atunci ce doreste sa sugereze Dl. Gitenstein, ca traim vremuri in care democratia este in declin? Ca democratia cam erodeaza patriotismul…? Sincer, ma asteptam ca Dl. Gitenstein sa nu fie atat de cinic si pesimist. Se cunoaste de la o posta ca are radacini romanesti! Doar a si spus ca romanii sunt cinici si pesimisti. Ma asteptam ca domnia sa sa apere democratia, mai ales ca provine din Partidul Democrat din SUA, daca am inteles bine. Cu toate acestea este interesant faptul ca din declaratiile domniei sale rezulta ca si  SUA, situatia fiind similara cu Romania, trece prin testul respectarii legii, referitor la alegerile prezidentiale, si ca si in SUA, chiar si in SUA, un motiv de optimism ar fi ca sa triumfe statul de drept,”adevaratul test pentru o republica”, cum ii place D-lui. Gitenstein sa spuna. Deci si pentru SUA, situatia fiind similara cu Romania, se poate pune intrebarea: „vor reuşi politicienii americani să se întoarcă la o formă de coabitare civilizată şi stabilă?„. Cu toate acestea, faptul ca „ votul popular e divizat în părţi aproape egale” este un lucru democratic si care mi se pare absolut normal. De ce ar fi rau? Dl. Gitenstein il vede ca pe o dezbinare existenta in popor. De ce? Eu, spre exemplu, l-as vedea ca fiind o pozitie de echilibru social. Daca lucrurile stau asa, inseamna ca cea mai potrivita politica pe care ar trebui s-o duca cei ce sunt la guvernare e echilibrul, moderatia, o politica de centru. Si in alte dati votul popular a fost divizat in parti aproape egale, nu? Dar Dl. Gitenstein adauga: „ceea ce va crea probleme în privinţa guvernării ţării„. De ce? De ce, daca guvernarea ar fi echilibrata, moderata, centrista si va face ceea ce trebuie pentru iesirea din criza economica? Ar mai trebui spus ca sondajele de opinie arata cam altfel la noi… Dar sa presupunem ca Dl. Gitenstein are dreptate. Aaaaa! Datorita politicienilor…? Atunci eu stau si ma intreb: exista un interes ascuns pentru a introduce dictatura sau o forma dictatoriala de conducere, pentru ca sa nu mai fie „probleme in privinta guvernarii tarii”?? Sau poate introducerea economiei de stat planificate, ca sa nu mai stea piramida cu susul in jos…?

In fine, discursul D-lui Gitenstein mi s-a parut de o neclaritate clara sau de o claritate neclara… Cum doriti!

Reclame

noiembrie 4, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Piramida inversata…

Interesant ce a afirmat ambasadorul SUA, Dl. Gitenstein, despre economia Romaniei si nu numai: ca este ca o piramida inversata. Iata ce ne spune Mediafax:

Ambasadorul SUA: Evaziunea fiscală din România poate depăşi bugetul de stat. Economia este ca o piramidă inversată

Se arata ca:

Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat, joi, că evaziunea fiscală din România este „atât de larg răspândită, încât nivelul acesteia poate depăşi valoarea bugetului de stat”.

„Evaziunea fiscală este atât de larg răspândită aici în România încât mărimea acestei evaziuni ar putea depăşi nivelul bugetului de stat”, a afirmat ambasadorul Gitenstein, în discursul susţinut la prezentarea raportului „Priorităţi pentru România” de către Camera de Comerţ Americană din România.

De asemenea, Gitenstein a arătat că a înţeles că economia României este ca o piramidă inversată, în care trei milioane de angajaţi în sectorul privat care plătesc taxe şi impozite susţin celelalte 15 milioane de români sau pe cei trei milioane de români care muncesc în economia gri şi care nu plătesc niciun fel de taxe.

„Ceea ce am reuşit să înţeleg despre economia României – şi trebuie să recunosc că mi-au trebuit cam doi ani ca să îmi explic cu adevărat, aşa cum ştiţi şi dumneavoastră, însă ştiţi şi că noi, cei din afară, nu prea putem înţelege, pentru că nu am trăit tranziţia de la o economie comunistă centralizată şi controlată la încercarea de a construi o adevărată economie de piaţăceea ce am reuşit să înţeleg este că România, la fel ca multe alte economii post-comuniste este de fapt o piramidă inversată„, a spus ambasadorul Gitenstein.

El a remarcat şi că în România sunt mai mulţi pensionari decât angajaţi, acest raport nefiind atât de negativ nicăieri în UE. Potrivit lui Gitenstein, în România „o jumătate dintre toţi angajaţii au un fel de asistenţă socială”, iar alţi 400.000 de români „lucrează pentru companiile deţinute de stat, care produc mai multe datorii decât profit, aşa cum ştim cu toţii că funcţionează”.

Ambasadorul SUA a mai adăugat că au fost şi progrese semnificative din aceste puncte de vedere.

Gitenstein a spus că în ultimii ani a existat o agendă guvernamentală legată de aceste probleme, iar Guvernul român şi toate partidele merită credit pentru că au adoptat-o, împreună cu FMI şi celelalte organizaţii internaţionale.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Dar… nu se prea vede ca agenda asta din ultimii ani, pentru care si FMI merita credit, ar fi repus piramida in pozitia sa fireasca. Ba chiar pare ca varful se afunda mai rau in nisip…

noiembrie 4, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu