Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Cate capete, atatea pareri…

Dar parerea Dvs. care este? 😆

Sa vedem alte stiri, interesante cred eu:

Romania Libera

Polonia şi Rusia, acord de cooperare pe termen lung

Se arata ca:

„Miniştrii de Externe ai Poloniei şi Rusiei, Radoslaw Sikorski şi Serghei Lavrov, au semnat joi, la Varşovia, un acord de cooperare până în 2020, primul de acest gen între cele două state, relatează Mediafax.

„Relaţiile dintre societăţile, regiunile şi întreprinderile noastre sunt mai bune decât sugerează relatările mass-media”, a declarat ministrul polonez de Externe în cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul său rus, după semnarea acordului.

Această foaie de parcurs a relaţiilor politice şi economice dintre cele două ţări conţine şi un acord de cooperare internaţional.

„Am decis să ne continuăm activitatea din cadrul Naţiunilor Unite, OSCE, Consiliului Europei (…) şi să sporim, de asemenea, eficacitatea şi încrederea în cadrul Consiliului Nato-Rusia”, a declarat Serghei Lavrov, exprimându-şi speranţa că acest acord poate aduce „o nouă calitate” în relaţiile dintre cele două ţări.

Rusia este a cincea piaţă pentru export a Poloniei şi cel de-al doilea furnizor al său, în special în domeniul energiei.” (subl. mea)

Radoslaw SikorskiPlatforma Cetateneasca (lider Donald Tusk) – PPE

Preşedintele Lituaniei boicotează Jocurile Olimpice de la Soci

Se arata ca:

„Preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, a anunţat joi că va boicota Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din cauza politicii externe a Rusiei faţă de vecinii săi, informează Agerpres.

Grybauskaite a declarat că nu va asista la acest eveniment ca urmare a încălcărilor drepturilor omului şi a sancţiunilor economice pe care Moscova le-a impus Lituaniei, ţară care asigur în prezent preşedinţia Uniunii Europene.

„Când văd încălcările drepturilor omului, comportamentul (Rusiei) faţă de partenerii săi din Est, sancţiunile economice, inclusiv împotriva Lituaniei, nu văd nicio posibilitate politică de a asista la Jocurile de la Soci”, a declarat Dalia Grybauskaite presei lituaniene, la Bruxelles.

Preşedinţii Franţei şi Germaniei au comunicat, la rândul lor, recent că nu vor asista la Jocurile de la Soci, însă nu au precizat dacă decizia lor este legată de problema drepturilor omului în Rusia, adaugă France Presse.

În schimb, preşedintele Letoniei, Andris Berzins, a anunţat în cursul acestei săptămâni că va merge în Rusia, acuzându-i pe cei care fac apel la boicotarea competiţiei că au mentalitate demnă de „Războiul rece”.

În luna octombrie, Rusia a impus un embargo asupra importurilor de produse lactate lituaniene, pe fondul conflictului cu Lituania, care doreşte încheierea acordurilor de asociere şi de liber schimb între Uniunea Europeană şi ţări din fostul bloc sovietic, printre care şi Ucraina.

Rusia a fost criticată de numeroase ONG-uri şi de către apărătorii drepturilor omului, care denunţă tratamentul la care sunt supuşi muncitorii imigranţi recrutaţi în masă pe şantierele Jocurilor Olimpice, dar mai ales stigmatizarea homosexualilor în legislaţia rusă.” (subl. mea)

Andris Berzins provine, din cate inteleg, din Uniunea Verzilor si a Fermierilor.

Ce mai face Monica Macovei?

UE impune confiscarea extinsă a averii infractorilor chiar dacă sunt parlamentari sau miniştri

Se arata ca:

Raportul-directivă pentru confiscarea extinsă a averilor dobândite prin infracţiuni, întocmit de europarlamentarul PDL Monica Macovei, a obţinut votul covârşitor al membrilor Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din Parlamentul European.

Dintre cei 47 de membri ai comisie LIBE, 44 au votat pentru raportul europarlamentarului roman, un membru a votat împotrivă, iar altul s-a abţinut. Macovei, autoarea raportului şi membră a comisiei, nu a votat.

Urmează votul în Consiliu şi în plenul Parlamentului European din februarie 2014, care e o formalitate. Etapele cele mai grele ale raportorului Macovei au fost negocierile tripartite cu experţii Comisiei Europeane – Consiliului UE – Parlamentului European, acceptarea unor amendamente, apoi votul în Comisia LIBE, de ieri.

Cel mai probabil, directiva confiscării extinse va intra în vigoare înainte de alegerile europarlamentare din luna mai 2014, iar ţările membre UE au la dispoziţie 30 de luni pentru a-şi armoniza legislaţia cu noua directivă.

Această nouă directivă a UE pune în pericol averile obţinute prin infracţiuni de către politicienii români şi de clientela lor.

Citeşte şi: „M-a întristat atacul lui Traian Băsescu“

Până la aplicarea noii directive UE, parlamentarii români se LUPTĂ din răsputeri să scape de dosare penale prin modificarea legislaţiei care, fie să le închidă şi să le spele dosarele penale existente (legea amnistiei şi graţierii) , fie să îi apere, pe viitor, de deschiderea a noi dosare penale (modificarea Codului Penal; interzicerea interceptărilor pentru aleşi şi miniştri , prevăzută în noul Cod de Procedură Penală).

Ce înseamnă confiscarea extinsă în varianta Macovei, cum se aplică şi de ce se tem politicienii români

Potrivit raportului directivă UE, toate averile nejustificate obţinute de infractori de-a lungul timpului, dar înstrăinate pe numele rudelor, prietenilor, apropiaţilor, trebuie confiscate pentru a nu reintra în circuitul infracţional şi a face mai puternice organizaţiile infracţionale.

Sunt supuse confiscării extinse bunurile provenite din corupţia activă şi pasivă în sectorul public şi privat, precum şi corupţia oficialilor din UE şi din statele membre, participarea la o reţea de crimă organizată, pornografia infantilă, criminalitatea informatică şi orice infracţiune pentru care legea prevede închisoarea de minimum 4 ani. Lista cazurilor de confiscare extinsă poate fi completată de Comisia Europeană.

Citeşte şi: Deputaţii votează, în regim de URGENŢĂ, Legea amnistiei şi graţierii, care îi scapă de dosare pe toţi corupţii

În plus, confiscarea de la terţi este posibilă atunci când bunurile sunt transferate gratuit sau sub preţul de piaţă sau când cel care dobândeşte bunul ştia sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului sau achiziţiei a fost de a evita confiscarea.

O altă situaţie nouă de confiscare este cea în care persoana cercetată sau acuzată a fugit din ţară sau suferă de o boală gravă, chiar dacă nu e condamnată.

Mai mult, Monica Macovei a introdus dreptul victimelor infracţiunilor de a solicita despăgubiri din banii sau bunurile confiscate.

Printr-o declaraţie comună a Consiliului şi Parlamentului European se solicită Comisiei Europene să efectueze un studiu cu privire la beneficiile confiscării fără o condamnare penală prealabilă, care va include şi cazurile în care persoana cercetată a murit sau confiscarea în procese civile”, a spus Macovei.

Concret, prin această directivă se urmăresc: traseul bunurilor infractorului, transferul bunurilor către terţi ( rude, prieteni, cunoscuţi) de la care se confiscă aceste bunuri. Se mai urmăresc DONAŢIILE, SPONSORIZĂRILE; PARTAJUL bunurilor ÎNTRE SOŢI ca urmarea a divorţului făcut după începerea urmăririi penale a suspectului sau a celui prins în flagrant.

Citeşte şi: Deputaţii vor reintroducerea suspendării judecării dosarelor penale, cât timp CCR decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate

Până la intrarea în vigoare a acestei directive europene, parlamentarii români se zbat să anihileze lupta împotriva corupţiei şi a criminalităţii organizate ca să-şi spele dosarele. Prevederile acestei directive îi sperie pe politicienii noştri corupţi, legaţi de multe ori şi de lumea interlopă, deoarece riscă să-şi piardă averile.

Cum funcţionează ACUM, în România, confiscarea extinsă: miliarde de euro pierdute!

Confiscarea extinsă există şi în actuala legislaţie românească, cu o procedura greoaie, ineficientă, condiţionată de existenţa unei condamnări de minim 5 ani închisoare.

Există doar un singur caz de confiscare extinsă (un dosar cu doi inculpaţi din Constanţa), dar nu s-a reuşit recuperarea prejudiciilor aduse statului deoarece Curtea de Apel Constanţa a ridicat sechestrul, iar bunurile au fost înstrăinate până la decizia definitivă a Înaltei Curţi.

Pentru a putea fi aplicată confiscarea extinsă, Parchetele din România trebuie să aibă un aparat instituţional (propriu) care să se ocupe de identificarea bunurilor şi de indisponibilizarea lor (sechestrul), iar instanţele de judecată NU ar trebui să ridice sechestrul asigurator.

De asemenea, pentru eficientizarea recuperării bunurilor provenite din infracţiuni trebuie desprins de Ministerul Justiţiei ( adică de subordonarea politică) Oficiul de Prevenire a Crimina­lităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor Provenite din Infracţiuni, care poate obţine, în vreo opt ore, infor­maţii despre bunurile oricărui român atât din ţară, cât şi din străinătate.

Aceste informaţii de la Oficiu pot fi folosite de magistraţi atât pentru instituirea sechestrelor, cât şi ca probe ale inculpării.

În prezent, DNA şi DIICOT NU  au un aparat propriu pentru a identifica şi indisponibiliza ( prin sechestru) bunurile provenite din infracţiuni.

Potrivit şefei DNA Codruţa Koveşi, principala instituţie anticorupţie ar avea nevoie de minim 50 de politişti pentru identificarea bunurilor celor acuzaţi de corupţie pe care aceştia le deţin atât în ţară. cât şi în străinătate.

In cursul anului 2012, DNA a reuşi să confiste doar 5% ( circa 107 milioane de lei) din bunurile provenite din infracţiuni, iar în cursul anului 2013 a reuşit indisponibilizarea a circa 280 de milioane de lei. Dacă ar avea aparatul propriu, DNA ar putea pune sub sechestru şi apoi s-ar putea recupera anual peste un miliard de euro, spun specialiştii.

Aceeaşi situaţie e şi la DIICOT, instituţie care se ocupă de criminalitatea organizată şi care NU are un aparat propriu pentru identificarea bunurilor din ţară şi străinătate, obţinute din infracţiuni.

Cât se confiscă în alte ţări

În alte ţări, cu democraţii puternice şi cu justiţie independentă se confiscă miliarde de dolari sau euro. Exemple sunt SUA, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord  unde se confiscă toate bunurile care nu pot fi justificate, chiar dacă cel de la care se confiscă nu este condamnat penal.

Alte ţări unde se confiscă sume mari de bani provenite din infracţiuni sunt Regatul Ţărilor de Jos, Germania, Franţa, Italia.”

Monica Macovei: „Sunt alături de el, preşedintele este singurul care ne ţine în Occident, în timp ce USL ne trage spre Est”

„M-a întristat atacul lui Traian Băsescu“

Se arata ca:

„Monica Macovei, eurodeputat PDL, spune că nu i-a venit „să creadă că preşedintele Traian Băsescu, alături de care a dus bătălii politice grele pentru menţinerea statului de drept şi a instituţiilor anticorupţie”, a atacat-o „într-un mod atât de nedrept”.

Fosta ministră a Justiţiei explică, pe de altă parte, că rămâne alături de şeful statului fiindcă el „este singurul care ne ţine în Occident, în timp ce USL ne trage spre Est”. Macovei declară că nu-l va ataca niciodată pe Traian Băsescu pentru că „nu este fair-play să te dezici de oameni alături de care ai luptat, ai împărtăşit aceleaşi valori şi ai realizat ceva bun pentru ţară”.

În ceea ce priveşte modificările la Codul Penal privind dezincriminarea conflictului de interese şi protejarea parlamentarilor în cazurile de corupţie, eurodeputata PDL crede că aceste lucruri au transformat România într-o ţară pe care partenerii ei euro-atlantici nu o vor mai lua în seamă şi că, „dacă aceste modificări vor intra în vigoare, atunci ar putea exista tăieri de fonduri” din partea Bruxelles-ului. Monica Macovei spune că nu a făcut nici un fel de compromis pentru a fi pe lista de europarlamentari la alegerile de anul viitor şi că nici n-ar fi avut motive să facă pentru că, potrivit statisticilor Parlamentului European, pe ultimul an a fost pe primul loc între cei peste 750 de europarlamentari din toate statele membre UE la numărul de rapoarte adoptate de plen.

Ce efecte vă aşteptaţi să aibă modificarea Codului Penal prin dezincriminarea conflictului de interese şi protejarea parlamentarilor în cazurile de corupţie?

M.M.:În primul rând, scăderea încrederii în România. Apoi, o dată cu pierderea încrederii, urmează eticheta de ţară instabilă, în care peste noapte se adoptă amendamente prin care cei aflaţi la putere se pun deasupra legii. Un efect concret este amânarea sine die a intrării României în Spaţiul Schengen, din păcate pentru cetăţenii ţării, pentru transportatori, pentru toţi cei care pot beneficia de facilităţile acestui Spaţiu de Liberă Circulaţie. Importanţa politică a României în UE scade foarte mult. Pur şi simplu USL a făcut ca România să nu mai fie o ţară pe care partenerii să o ia în seamă.

Premierul Victor Ponta a lăsat să se înţeleagă faptul că vor urma nişte reveniri, dar, în acelaşi timp, a răspuns dur atenţionărilor făcute de Statele Unite, secondat de ministrul de Externe, care a precizat că diplomaţii străini ar trebui să respecte protocolul diplomatic şi să comunice mai întâi pe canale oficiale, nu prin presă, ceea ce au de spus. De la Bruxelles tot aşa se vede ca o încălcare a regulilor diplomatice?

M.M.: Nu, în nici un caz. „Revenirea” la care se gândeşte premierul este deja irelevantă. De fapt USL s-a gândit să reia lucrurile abia după ce presa a făcut scandal, după ce guvernele occidentale au dat semne de îngrijorare, după ce Victor Ponta a primit observaţii până şi de la grupul socialiştilor europeni, deci doar după ce reprezentanţii români au fost traşi de urechi şi călcaţi pe bocancii cu care au călcat în picioare democraţia. O astfel de revenire nu mai are nici o importanţă, dar e clar că aceste modificări nu trebuie să intre vreodată în vigoare.

Adică nu vor fi reevaluaţi dacă revin?

M.M.: Nu, pentru că au arătat că nu este un accident, ci o acţiune pe care o repetă periodic, deci nu mai are nimeni încredere în ei şi în promisiunile lor. Singura soluţie este să-şi dea demisia Victor Ponta şi cei doi preşedinţi de la Senat şi de la Camera Deputaţilor. Iar reacţia lui Victor Ponta la criticile Ambasadei SUA a fost total deplasată. Nimeni nu va mai da doi bani pe el, pentru că ambasada nu a luat decizia de a critica amendamentele la Codul Penal din senin şi de una singură, ci după ce acestea au fost analizate la Departamentul de Stat din Washington DC.

Respectarea statului de drept este un principiu important pentru SUA, pentru că sunt afaceri americane în România, pentru că suntem în NATO. Deci încercarea lui Ponta de a trage o palmă Ambasadei SUA şi, implicit, Departamentului de Stat va avea doar consecinţe negative. Ponta nu mai are nici o legitimitate şi fiecare zi în care mai stă la Guvern aduce pagube financiare şi de imagine României şi românilor.

Apoi, pretenţia ministrului de Externe de respectare a protocolului este cel puţin exagerată, dacă ne gândim la reciprocitate: Parlamentul României adoptă modificările în Comisia juridică pe ascuns, în miez de noapte, a doua zi se pune pe agendă pe la prânz şi nimeni nu ştie nimic, aşa că amendamentele se adoptă foarte repede. Acest procedeu mişelesc şi nedemocratic avea nevoie de un răspuns prompt: ce puteau face ambasadorii? Să trimită scrisori, să aştepte să fie primiţi când are ministrul de Externe timp? De fapt, Titus Corlăţean ar fi vrut să-i împiedice să iasă public imediat.

Mai multe surse, citate în ultimele zile, susţin că printre cei care au pus la cale modificările aduse Codului Penal s-a aflat şi şeful grupului deputaţilor PDL, Mircea Toader. Ce va face partidul dacă se confirmă?

M.M.: Dacă se confirmă, este foarte grav şi ar trebui sancţionat şi schimbat din fruntea grupului PDL de la Camera Deputaţilor. Oricum, ar trebui făcută această schimbare, pentru că din grupul pe care îl coordonează doi deputaţi PDL au votat alături de USL pentru mutilarea conflictului de interese şi unul s-a abţinut. USL este un pericol permanent şi acţionează împotriva ţării, iar PDL nu poate fi părtaş nici măcar cu un vot la asaltul antidemocratic al USL.

Vor fi mai atenţi reprezentanţii CE cu banii des­tinaţi României după încercarea puterii de exonerare a faptelor penale ale demnitarilor?

M.M.:În primul rând, pentru că circulă informaţii mincinoase, eu nu am cerut ca România să nu mai primească fonduri. Este însă posibil şi logic să existe acest efect: dacă s-a dezincriminat conflictul de interese, înseamnă că miniştrii, primarii, şefii de consilii judeţene şi alte categorii au liber să fure nu doar din bugetul ţării, ci şi din fondurile europene.

De exemplu, până acum ar fi fost conflict de interese dacă un primar care are bani să repare un drum dă acest contract spre realizare firmei soţiei sale. După modificările aduse de USL, primarul poate să ofere contracte soţiei fără să mai fie pedepsit. La fel, şi miniştrii vor putea da contracte chiar firmelor lor sau ale rudelor, fără să mai poată fi pedepsiţi. Şi acesta este un motiv de îngrijorare pentru Bruxelles. Pe de altă parte, potrivit acestor modificări, parlamentarii nu mai răspund penal pentru luare de mită, trafic de influenţă şi pentru nici o infracţiune „de serviciu”, ceea ce înseamnă că parlamentarii nu vor putea fi vinovaţi pentru mai mult de un sfert din infracţiunile din Codul Penal.

Credeţi că vor fi diminuate fondurile UE pentru România?

M.M.: Nu ştiu, eu vă explic doar îngrijorările care există. Dacă aceste modificări intră în vigoare, atunci ar putea exista tăieri de fonduri. Dar şi intenţia USL de a crea superimunitate aleşilor şi de a înlesni furatul din banii publici şi europeni va fi luată în considerare. Nu mai există încredere în USL, care pare că s-a format numai ca să fure şi să distrugă justiţia.

Au mai fost încercări de acest fel printre nou- veniţii în UE?

M.M.: Nu.

De la Bruxelles cine este văzut ca responsabil pentru derapajele din ultima săptămână?

M.M.: Responsabili sunt prim- ministrul, ca lider al coaliţiei care se află la putere, dar şi preşedinţii celor două Camere. Vă aduc aminte că în Latvia, pe 27 noiembrie, prim-ministrul şi-a dat demisia după ce au murit zeci de oameni în urma căderii acoperişului unui mall, deşi el nu avea nici o legătură cu acea construcţie. E o chestiune de responsabilitate politică, necunoscută lui Ponta.

Liderii PSD continuă să aducă argumente în favoarea necesităţii unei legi a amnistiei şi graţierii. Se practică şi în alte state ale UE amnistierea şi graţierea în masă?

M.M.: Foarte rar şi numai după ce se face o analiză a structurilor condamnărilor şi după dezbateri publice în care lumea să-şi spună părerea. Este evident că interesul USL este să-i scape pe prietenii lor politici: am văzut că sunt 28 de parlamentari cu procese pe rol, peste 100 de persoane, (inclusiv primari şi parlamentari), cercetate pentru incompatibilităţi şi conflicte de interese.

De exemplu, dacă fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu va fi condamnat definitiv la pedeapsa pe care primit-o în fond (5 ani închisoare), ori Năstase, Ridzi, Dragnea sau mulţi alţi politicieni ale căror procese sunt pe rolul instanţelor de judecată ar fi condamnaţi la pedepse de până la 6 ani închisoare, aceştia nu vor executa nici o pedeapsă şi vor fi chiar amnistiaţi.

Amnistia şterge condamnarea din cazier şi anulează orice alte interdicţii, cum ar fi cea de a candida pentru o funcţie publică, lucru important pentru USL, care se bazează pe personaje penale. Amnistia se aplică în momentul intrării în vigoare a legii de amnistiere şi se aplică pentru toate faptele comise anterior legii, deci toate dosarele aflate în instanţe sau la parchete se închid şi, pentru faptele comise înainte de intrarea în vigoare a legii dar descoperite acum sau în viitor, procurorii nu vor mai avea voie să ancheteze şi astfel hoţiile sau corupţia vor fi îngropate de Ponta şi oamenii lui. Graţierea înseamnă iertarea de executare a pedepsei, deci cei care se află la închisoare pentru a executa pedepse de până la 7 ani vor ieşi, iar cei care vor fi condamnaţi la închisoare până la 7 ani nu vor intra la închisoare.

Recent, reprezentantul OSCE pentru libertatea presei i-a cerut României să nu introducă insulta şi calomnia în Codul Penal. După decizia Curţii Cons­tituţionale de reincriminare a acestor fapte ce-ar trebui făcut pentru revenirea la normal?

M.M.: Eu am abrogat infracţiunile de calomnie şi insultă în 2006 şi, din punct de vedere juridic, un text abrogat nu mai poate fi „adus la viaţă”, cum a făcut Curtea Constituţională. Dar noul Cod Penal nu trebuia să conţină aceste prevederi şi încă nu e timpul trecut pentru a le scoate. Doar în regimurile dictatoriale îi trimiţi la închisoare pe oameni pentru delicte de opinie. Incriminarea calomniei şi insultei îi afectează mai ales pe jurnalişti. Este suficientă răspunderea civilă, adică plata unor despăgubiri. Oricum există o decizie a Consiliului de Miniştri al Consiliului Europei, în urma mai multor cazuri câştigate la CEDO de ziarişti români care fuseseră condamnaţi penal, prin care se spune clar că România trebuie să scoată din Codul Penal insulta şi calomnia.

Doi membri PDL, Mircea Toader şi Cristian Rădulescu, au semnat pentru diminuarea atribuţiilor ANI. Cei doi s-au consultat cu partidul înainte de a face acest pas?

M.M.: Nu ştiu dacă s-au consultat, dar eu, când am văzut că au semnat alături de USL, am solicitat preşedintelui PDL să le ceară acestora să-şi retragă semnăturile. La fel a făcut şi Cătălin Predoiu şi chiar în aceeaşi zi cei doi şi-au retras semnăturile.

Ar trebui să fie sancţionaţi în interiorul PDL?

M.M.: Da.

Traian Băsescu v-a criticat acum câteva zile. Este supărat că aţi rămas în PDL?

M.M.: M-a întristat acest atac şi nu mi-a venit să cred că preşe­dintele Traian Băsescu, alături de care am dus bătălii politice grele pentru menţinerea statului de drept şi a instituţiilor anticorupţie, mă atacă exact pe mine într-un mod atât de nedrept.

Repet, nu mi-a venit să cred, pentru că preşedintele ştie foarte bine, aşa cum ştie şi opinia publică, că împreună am luptat pentru independenţa justiţiei, pentru consolidarea unor instituţii, printre care DNA şi ANI. Doar de aceea mă atacă cu atâta înverşunare USL şi Ponta. Eu nu îl voi ataca niciodată pe preşedinte pentru că nu cred că este fair-play să te dezici de oameni alături de care ai luptat, ai împărtăşit aceleaşi valori şi ai realizat ceva bun pentru ţară. Chiar dacă uneori avem păreri diferite. Sunt alături de el, preşedintele este singurul care ne ţine în Occident, în timp ce USL ne trage spre Est.

De fapt, preşedintele v-a acuzat că faceţi un compromis cu PDL pentru a prinde un loc eligibil pe listele care se fac pentru alegerile europarlamentare

M.M.: Nu fac niciun compromis.Nu am avut niciodată o discuţie în care să spun că rămân în partid doar dacă primesc un loc pe listă. Şi repet, pe lângă faptul că nu aş face asta, nici nu aş avea nevoie, clasamentul oficial arată că sunt de departe prima dintre toţi europarlamentarii români la numărul de rapoarte adoptate de plen. Pentru cine munceşte neostenit, ca mine, Parlamentul European nu este o sinecură.

Am luat şi voi continua să iau atitudine faţă de orice atingere a independenţei justiţiei şi luptei anticorupţie, indiferent din ce partid este, inclusiv din PDL, aşa cum am făcut recent şi cu modificarea statutului parlamentarilor sau a Codului Penal. Nu renunţ niciodată la principiile în care cred, nici la anticorupţie, nici la susţinerea procurorilor şi a judecătorilor independenţi şi curajoşi şi nici la reforma politică. Nu renunţ, indiferent de cât de tare sunt atacată. Ne batem cu USL în campania pentru alegerile europarlamentare şi pentru preşedinţia ţării.

Era bine să se fi unit dreapta înainte de alegerile europarlamentare, aşa cum şi-a dorit şi Traian Băsescu?

M.M.: Poate o fuziune pentru crearea unui mare partid de dreapta n-ar fi fost o idee rea, sau o alianţă, în prima fază. Mi se pare vital să găsim calea cea dreaptă spre unitate şi marş bine organizat împotriva răului pe care îl reprezintă USL.

S-a tranşat ordinea pe lista pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc în luna mai, anul viitor?

M.M.: Nu, din câte ştiu eu. Nu există negocieri şi eu nu am făcut nici o înţelegere, nici un „blat” cu nimeni, şi acest cuvânt nici nu există în vocabularul conştiinţei şi acţiunilor mele. Nici nu am nevoie de vreo înţelegere.

Eu muncesc neostenit acolo, am rezultate. O arată clar statisticile: în 2012 am fost pe primul loc din cei peste 750 europarlamentari din toate statele memre UE la numarul de rapoarte adoptate de plen. Sunt eurodeputatul român cu cele mai multe rapoarte adoptate: astăzi 38, iar până la finele mandatului vor fi 40, am reuşit să negociez şi să creez majorităţi în Parlamentul European pentru fiecare dintre acestea, în condiţiile în care popularii europeni nu au majoritate.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Poate cea mai interesanta si ciudata afirmatie a Monicai Macovei: „preşedintele este singurul care ne ţine în Occident, în timp ce USL ne trage spre Est„. Deci sa analizam si sa vedem ce rezulta de aici. Rezulta ca singura legatura a Romaniei cu Occidentul (caci daca s-ar rupe aceasta legatura Romania ar merge, trasa de USL, spre Est) este Traian Basescu. Dar Polonia? Polonia, condusa de Bronisław Maria Komorowski (provine din PPE) si Donald Tusk, tot din PPE, nu trage spre Est…? Acolo care e legatura care o tine in Occident? Bun, dar s-ar mai putea pune, desigur, si o alta problema. Daca Romania e supusa la doua forte, politice, bineinteles, Presedintele Basescu, care „o tine” in Occident, si USL care „o trage” spre Est, care din cele doua e mai puternica? Ca din ce spune Monica Macovei lucrurile s-ar prezenta cam asa: un fel de prastie: nu mai e Basescu, Romania capata o acceleratie mare si o viteza mare de zboara imediat spre Est. Da, dar daca zburand cu o asemenea viteza o sa le spargem alora geamurile? 😆 😆 Iar daca fortele sunt egale inseamna ca Romania bate pasul pe loc. Totusi este ciudat ca Monica Macovei isi aneantizeaza propriul ei partid. De ce nu a zis bunaoara: „PDL este singura forta politica, singurul partid care ne tine in Occident”? Basescu, Presedinte fiind, nu mai face parte din PDL si chiar a rupt legaturile cu PDL, din cate am inteles. Mi se pare nefiresc sa legi totul de un singur om. Mi se pare un gretos cult al personalitatii. Eu inteleg ca cineva poate spune despre un om, chiar si despre Presedintele Basescu, ca il apreciaza, ca are fata de domnia sa o stima deosebita. Dar de aici si pana a face o asemenea afirmatie, ca cea a D-nei. Macovei, e cale lunga. Ar fi putut sa spuna doar atat: „Sunt alaturi de el” si punct. In definitiv e ceva omenesc – „sunt alaturi de el”; poti fi alaturi de cineva pentru ca te leaga de persoana respectiva o prietenie lunga si frumoasa, pentru ca ai convingeri comune etc. Dar sa afirmi ca „este singurul care ne tine in Occident”, calcand in picioare partidul din care faci parte si nu numai pe acesta, dar intreaga dreapta romaneasca, este ceva incalificabil. Inseamna ca nu mai exista nicio forta de centru-dreapta in Romania, doar Basescu. De aceea eu stau si ma indoiesc ca aceasta persoana, Monica Macovei, are o cultura democratica. Totusi, nu se poate sa-ti calci in picioare partidul in felul acesta, nu se poate sa calci in picioare tot ce inseamna centru-dreapta in Romania. Nici macar nu a pomenit de Miscarea Populara. Eu nu cred ca viata politica in Romania se reduce doar la o persoana sau la anumite persoane. In Romania nu e dictatura, ca o persoana sau un grup de persoane sa conduca tara.

Daca as fi fost german, probabil, foarte probabil as fi votat cu CDU, partidul D-nei. Merkel. Daca as fi fost polonez probabil, foarte probabil as fi votat cu Platforma Cetateneasca. Dar, roman fiind, in asemenea conditii eu nu pot vota cu PDL!! Adica sa-mi dau votul unor persoane care sustin cultul personalitatii si dictatura? Ca de aici pana la a sustine arestari politice nu e decat un pas. Nu se poate asa ceva! De ce nu a zis: „Am deplina incredere in toate fortele de centru-dreapta ca vor gasi o cale comuna si vor reusi sa se alieze in batalia cu USL”. Inseamna ca nu are incredere in sistemul democratic. Caci ce poate sa insemne „împotriva răului pe care îl reprezintă USL”? Inseamna ca nu vrei democratie si libertate. Era mult mai firesc si normal sa spuna: „Am incredere in Catalin Predoiu!”.

Ceea ce constat eu si ma deruteaza este ca vad altceva in afara, facand o comparatie cu ce e la noi, chiar in randul PPE. Spre exemplu, sa luam declartia D-nei. Dalia Grybauskaite:

„Când văd încălcările drepturilor omului, comportamentul (Rusiei) faţă de partenerii săi din Est, sancţiunile economice, inclusiv împotriva Lituaniei, nu văd nicio posibilitate politică de a asista la Jocurile de la Soci”

Dalia Grybauskaite a candidat ca independenta dar a fost sustinuta in alegerile din 2009 de o formatiune politica care e in PPE si de alta, ca sa zic asa, apropiata de PPE, nu? Un astfel de discurs pot sa-l inteleg: e un protest fata de incalcarile drepturilor omului in Rusia. Dar daca protestezi impotriva incalcarii drepturilor omului in Rusia inseamna ca nu admiti astfel de incalcari nici in tara ta. Pot sa inteleg ca protesteaza si fata de sanctiunile economice la care e supusa tara ei. Este un discurs democratic. Comparati cu ce spune Monica Macovei. Un om care protesteaza impotriva incalcarii drepturilor omului nu poate sa sustina absolutismul unei persoane. E o chestiune de principiu si de etica politica. De observat ca numai la noi sunt contradictii politice asa de mari incat degenereaza in scandaluri de rasunet international. Eu nu cred ca D-na. Grybauskaite se exprima la adresa adversarilor politici in termeni de genul: „împotriva răului pe care îl reprezintă USL”. Nu esti de acord, nu poti sa fii de acord, dar in termeni democratici. Asa cum si altii au tot dreptul si toata libertatea de a nu fi de acord cu parerea ta.

Si apoi de ce numai la noi este frica (daca se poate spune frica), ostilitatea fata de Est? Pentru ca, dupa cum lesne se poate constata, Polonia, sub Platforma Cetateneasca, care e cel mai mare partid atat in Sejm cat si la Senat si e in PPE, face un acord de cooperare pe termen lung cu Rusia. Este adevarat ca intre noi si rusi exista chestiunea Basarabiei. Dar asta e una si altceva este sa spui ca exista doua forte politice opuse, una care „ne tine” in Occident, personificata de Traian Basescu, si alta care „ne trage” spre Est, USL. Spre un Est nedefinit dar care simbolizeaza raul, caci USL „reprezinta raul”. Adica raul nu te poate trage spre bine. Iarna nu-i ca vara, desigur. De remarcat ca nu l-am auzit pe Presedintele Basescu sa aiba o atitudine atat de transanta fata de incalcarile drepturilor omului in Rusia, asa cum a avut D-na. Grybauskaite. Repet, fata de incalcarile drepturilor omului in Rusia. Va rog un link cu o declaratie in acest sens a Presedintelui, poate mi-a scapat mie, dar nu de genul „Marea Neagra – lac rusesc” si „ati stat vreo 30 de ani pe aici”. Pentru ca este o mare diferenta intre si intre. In Lituania vad un PPE care e pentru democratie, in Romania vad un PPE care lupta impotriva democratiei. Si de remarcat ca in discursul din 2009 cand si-a anuntat candidatura, D-na. Grybauskaite a spus (citat din Wikipedia):

„I decided to return to Lithuania if the Lithuanian people decide I am needed there now. I think that we all long for the truth, transparency and responsibility for our country. We all want to live without fear, with confidence in ourselves, in each other, and in tomorrow. I can and I want to contribute with my experience, knowledge and skills to expel shadows from morality, politics, and economics to create a citizen-ruled Lithuania – a state of citizens. Therefore, I will run for the Lithuanian presidency.[8]

Incerc sa traduc:

„Am decis sa ma reintorc in Lituania daca poporul Lituanian a decis ca e nevoie de mine acum. Cred ca suntem cu totii pentru adevar, transparenta si responsabilitate pentru tara noastra. Vrem cu totii sa traim fara frica, cu in credere in noi insine, unul in altul, si in ziua de maine. Pot si vreau sa contribui cu experienta, cunostintele si priceperea mea la indepartarea umbrelor din moralitate, politica, economie pentru a crea o Lituanie condusa de cetateni – un stat al cetatenilor. De aceea voi candida la presedintia Lituaniei” (subl. mea)

Ea nu a promis cetatenilor „Sa traiti bine!”, ca sa le ia ochii cu o asemenea promisiune, ca pe urma sa nu o onoreze. Ci a spus ca doreste o Lituanie democratica si libera. Ca nu a putut indeparta umbrele din „din moralitate, politica, economie”, mai ales cu privire la propria ei persoana, este cu totul altceva. Cu toate acestea, in relatiile cu mass-media a dat dovada de calitati de adevarata tovarasa bolsevica, cel putin cam asa rezulta din ce spune Wikipedia:

„Grybauskaitė has been frequently accused of obfuscating her pre-official biography and altering sensitive details within her official one. In November 2012 the TV3 television unexpectedly censored an episode of „Paskutinė instancija”, an investigative TV program, centering on the president’s past hours before the scheduled broadcast. The program has subsequently been shut down and all staff fired. The presenter, Rūta Grinevičiūtė-Janutienė, published an investigative book, „Red Dalia”, in May 2013. The book covers the president’s family history and her career within the Soviet Communist Party.”

English: President of Lithuania Dalia Grybauskaite

English: President of Lithuania Dalia Grybauskaite (Photo credit: Wikipedia)

„Dalia Rosie” – mai rea decat Basescu sau decat Adrian Nastase, mult mai rea!! Toata ideea este ca de fapt ea e o comunista sadea!! 😆 😆 Bineinteles, nu traiesc in Lituania, deci nu am un contact nemijlocit cu realitatea de acolo, dar din declaratii eu vad altceva decat ce e aici. 🙂

Pe de alta parte, in chestiunea acestui Est care ar simboliza raul constat ca in PPE parerile sunt impartite. Nu toti considera Estul ca pe ceva rau, unii chiar fac un acord de cooperare pe termen lung cu el. Nu cu China, cu Rusia. Altii, mult mai scrupulosi in chestiuni de drepturile omului, nu vor sa participe la Jocurile Olimpice de iarna de la Soci. Interesant lucru!

Eh, PPE-ul asta… 😀

Reclame

decembrie 20, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Apropo de ideea organizarii unui referendum pentru Rosia Montana

As dori sa incep cu stirile noi pentru ca, iata, au aparut elemente importante!!

HotNews

VIDEO UPDATE George Maior: SRI nu se poate pronunta asupra oportunitatii implementarii proiectului de la Rosia Montana. Am acordat atentie asupra tentativelor unor structuri extremiste eco-anarhiste de a deturna miscarile de protest legitime

Se arata ca:

Serviciul Roman de Informatii nu se poate pronunta asupra oportunitatii implementarii proiectului de la Rosia Montana, dar a transmis peste 500 de informari din ianuarie 1999 pana in septembrie 2013 legate de „riscurile si beneficiile implementarii proiectului”, a declarat luni directorul general al Serviciului, George Maior, care a fost audiat de comisia parlamentara pentru controlul SRI.

Acesta a precizat ca proiectul de exploatare miniera constituie „s-a aflat permanent in atentia Serviciului” deoarece este vorba de o „problema de securitate nationala”: „Prin complexitate si implicatii majore in plan economi, social, de mediu si patrimoniu, fara a omite unele ecouri in planul relatiilor internationale ale Romaniei, Rosia Montana constituie din perspectiva SRI o problema de securitate nationala„.

Acesta a sustinut ca SRI a abordat aceasta chestiune de maniera neutra, echilibrata”, atat din perspectiva unor riscuri de afectare a echilibrului ecologic, patrimoniu national, climat social, cat si al atentiei fata de „actiunile interesate menite sa influenteze actul decizional” sau al unor grupari extremiste care ar putea deturna miscarile de protest, „de altfel legitime”.

„SRI a acordat atentie actiunilor interesate menite sa influenteze actul decizional, precum si tentativelor unor structuri extremiste eco-anarhiste de a exploata sau de a deturna miscarile protestare, de altfel legitime„, a spus el, citat de Mediafax.

Maior a notat ca „potentialul de exploatare” este estimat in Europa ca fiind „foarte mare”.

De asemenea, SRI a relevat „necesitatea stabilirii valorii si structurii geologice exacte si riscul aparitiei unor blocaje in implementarea deciziei”.

George Maior nu a dorit sa raspunda la intrebari, afirmand: „Veti intelege limitele comunicarii noastre pe aceasta problema”.

Intrebat la ce s-a referit seful SRI atunci cand a vorbit de riscul de deturnare a protestelor de catre grupari extremiste, seful comisiei parlamentare de control asupra activitatii SRI, Georgian Pop, a precizat ca rolul Serviciului este „acela de a informa beneficiarii legali daca exista aceste tendinte sau fenomene ca un protest legitim sa fie denaturat in alte scopuri”.

„Nu am vazut ca proteste legitime sa fie denaturate intr-un scop negativ de catre elemente de tip extremist”, a notat acesta.

UPDATE Intrebat ulterior cum comenteaza afirmatiile lui George Maior legate de posibilitatile de deturnare a protestelor, premierul Victor Ponta a raspuns:

„Nu pot sa comentez. Ceea ce v-a spus seful SRI este arhisuficient”.”

Gandul

George Maior, SRI: Grupări extremiste sau eco-anarhiste au încercat să exploateze şi să influenţeze protestele pentru Roşia Montană

Se arata ca:

„George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), a declarat la finalul audierii în Comisia pentru controlul SRI, din Parlament, că Serviciul a trimis peste 500 de informări privind proiectul minier de la Roşia Montană factorilor de decizie şi că Roşia Montană constituie o problemă de securitate naţională. Totodată, Maior a mai declarat că informările au cuprins şi „încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau influenţa mişcările de protest” pe acest subiect.

„Subiectul Roşia Montană s-a aflat permanent în atenţia SRI, încă din 1999. Roşia Montană constituie o problemă de securitate naţională. Informările au avut ca scop prevenirea unor riscuri de prejudiciere a statului român în domeniul auro-argentifer, nerespectarea legii prin afectarea echilibrului ecologic, de patrimoniu sau a climatului social”, a spus George Maior.

Directorul SRI a mai declarat că informările pe acest subiect au arătat şi „acţiunile interesate menite să influenţeze actul decizional şi încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau influenţa mişcările de protest”.

SRI a trimis, în perioada ianuarie 1999-septembrie 2013, peste 500 de informări privind Roşia Montană, care au ajuns la peste 70 de persoane care deţin funcţii de demnitate publică şi sunt îndreptăţite prin lege să primească astfel de informări. Mai mult, SRI a revenit cu istoricul problemei Roşia Montană de fiecare dată când structura aparatului central de stat s-a schimbat – schimbări de Guvern, de preşedinte, etc.

„A fost vorba despre analize complexe asupra riscurilor şi beneficiilor proiectului de la Roşia Montană, necesitatea stabilirii valorii şi a structurii geologice a zăcământului de acolo, precum şi riscul de blocare a implementării investiţiei”, a mai spus George Maior.

SRI nu a informat despre cazuri de corupţie, influenţă sau şantaj la politicieni

Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Georgian Pop, a declarat luni, după discuţia cu directorul SRI, George Maior, că serviciul nu a semnalat cazuri de corupţie, trafic de influenţă sau şantaj în rândul politicienilor legat de proiectul Roşia Montană.

Pop a fost întrebat dacă în informările SRI au fost semnalate cazuri de corupţiei la nivelul reprezentanţilor statului în ceea ce priveşte relaţia cu RMGC şi dacă există rapoarte transmise Parchetului în acest sens.

„La nivelul comsiei am primit o informare privind benificiari legali ai celor peste 500 de informări, competenţa comisiei este de a vedea dacă s-au transmis şi dacă s-au transmis în timp util acele informări, nu avem competenţa de a ne uita în interiorul informaţiilor. Din cele prezentate, nu există informaţii şi informări trimise către Parchet”, a răspuns Pop.

Ulterior, el a fost întrebat dacă au fost cazuri de lobby în rândul politicienilor pentru promovarea proiectului Roşia Montană.

„Au existat discuţii, prezentări, de tip onest. Nu au existat elemente sau SRI nu a informat privind acţiuni de trafic de influenţă sau alte aspecte din zona infracţionalităţii”, a mai spus şeful comisiei de control al SRI.

De asemenea, el a mai fost întrebat dacă a aflat să existe politicieni care să fi avut relaţii de o natură sau alta cu RMGC.
„Întrebarea noastră a fost foarte clară, şi anume: dacă SRI are date privind încălcări ale legii. Mă refer la trafic de influenţă, mă refer la mită, la şantaj sau la altceva. Nu există”, a mai spus Pop.”

Retinem:

– SRI spune ca Rosia Montana este o problema de securitate nationala

 – SRI afirma ca din 1999 incoace a facut 500 de informari pe tema proiectului de exploatare de la Rosia Montana, „care au ajuns la peste 70 de persoane care deţin funcţii de demnitate publică şi sunt îndreptăţite prin lege să primească astfel de informări”.

Si acum iata problema! Revin la stirile putin mai vechi:

Mediafax

Băsescu: Nu exclud să convoc REFERENDUM pentru Roşia Montană. Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru Roşia Montană?

Se arata ca:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este în continuare un susţinător al mineritului, că promovarea prin lege a exploatării de la Roşia Montană este o dovadă de „laşitate” a Guvernului şi că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele.

Şeful statului a spus, într-un interviu la „Adevărul”, că el este în continuare un susţinător al mineritului.

Traian Băsescu a precizat, de asemenea, că aprobarea proiectului exploatării de la Roşia Montană se putea face prin Hotărâre de Guvern. El a adăugat că promovarea acestuia prin lege care să fie adoptată de Parlament este încă o dovadă de „laşitate” a actualului Guvern.

Preşedintele a mai spus că trebuie deschis un dialog cu societatea pe tema proiectului exploatării de la Roşia Montană, iar el nu exclude posibilitatea de a convoca un referendum naţional pe această temă, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European din 2014.

„Nu am nicio problemă să declar referendum naţional pe tema aceasta, dimpotrivă. Dacă Guvernul nu găseşte resurse să discute cu societate civilă, îl organizez odată cu europarlamentarele. Îmi menţin punctul de vedere că reluarea mineritului prin extragerea metalelor este o oportunitate pentru România, în acealşi timp trebuie văzută soluţia prin care să fie împăcată societatea”, a spus Băsescu.

Traian Băsescu l-a criticat pe Victor Ponta pentru faptul că acesta a declarat că în Parlament va vota împotriva proiectului Roşia Montană, arătând că această atitudine este „laşitate”.

„Mi se pare că nu poţi să guvernezi aşa: domnul Ponta când e prim-ministru semnează exploatarea şi peste câteva zile spune mă duc în partea cealaltă şi o să votez împotrivă. Asta e laşitate”, a spus Băsescu.

El a mai arătat că nu se poate guverna credibil în acest mod. „Ce spun investitorii că aprobi proiectul Roşia Montană şi la câteva zile spui că în Parlament votezi împotrivă? Aceasta este lipsa de curaj de a-ţi asuma un proiect în care crezi. O ţară nu se poate conduce prin laşitate”, a adăugat Băsescu.

Băsescu: Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru Roşia Montană?

Traian Băsescu a adăugat că, aşa cum Victor Ponta îl întreba pe el câţi bani a luat pentru proiectul de la Roşia Montană, deşi nu era semnat nimic, acum îl întreabă şi el: „Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru proiect?”.

„Vă aduceţi aminte cum ţipa Victor Ponta din opoziţie câţi bani a luat Băsescu pentru semnarea proiectului de la Roşia Montană şi nici nu semnasem nimic, acum îl întreb eu: Ponta câţi bani ai luat să semnezi pentru Roşia Montană?”, a afirmat şeful statului într-un interviu la „Adevărul”.

Băsescu a precizat că Victor Ponta trebuie întrebat ce îl întreba şi acesta pe el când susţinea proiectul, adăugând că în acest caz nu poţi să fii „inconsecvent”.

El a adăugat că nu a văzut încă proiectul Guvernului privind Roşia Montană, însă consideră că o redevenţă de 6% este una relativ consistentă, la care se adaugă o participare a statului de 25%, explicând că, practic ,Victor Ponta a rămas pe aceleaşi cifre negociate de Emil Boc.

Băsescu a mai spus că el a fost un partizan al proiectului Roşia Montană, în timp ce Emil Boc nu a fost şi de aceea proiectul „nu s-a făcut” în timpul guvernării Boc.”

Ponta: Ideea lui Băsescu a unui referendum privind Roşia Montană este foarte bună. Nu am luat absolut nimic de la Roşia Montană

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL, că ideea exprimată de şeful statului, Traian Băsescu, de a declanşa un referendum privind proiectul Roşia Montană, este una foarte bună. Ponta a precizat că nu a luat „absolut nimic” de la Roşia Montană, răspunzând astfel întrebării lansate de către preşedintele Traian Băsescu într-un interviu.

„Dacă preşedintele Traian Băsescu, conform atribuţiilor sale constituţionale, consideră util să declanşeze un referendum, cred că e o idee foarte bună”, a spus Ponta.

El a precizat că a luat, ca premier, o decizie „curajoasă şi controversată”, faţă de care îşi asumă şi criticile.

Ponta a spus că, dacă nu s-ar fi făcut partea tehnică de negociere care ţine de acest proiect, statul român ar fi fost dat în judecată de către companiile implicate, care ar fi solicitat despăgubiri de circa două miliarde de dolari.

Premierul a spus că Parlamentul este instituţia care are legitimitatea de a lua o decizie, fiind şi locul ideal de dezbatere şi de informare în ceea ce priveşte acest proiect.

„Dacă ţineam în continuare la Guvern proiecte de acest gen, în care laşitatea Guvernului anterior nu a permis adoptarea unei soluţii, puteam doar să anunţ că statul român urmează să plătească miliarde de dolari despăgubire pentru un proiect care nu se realizează niciodată”, a spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este în continuare un susţinător al mineritului, că promovarea prin lege a exploatării de la Roşia Montană este o dovadă de „laşitate” a Guvernului şi că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele.

Ponta către Băsescu: Nu am luat „absolut nimic” de la Roşia Montană

Solicitat să comenteze în legătură cu întrebarea pe care Traian Băsescu i-a adresat-o, Ponta a răspuns: „Ştie domnia sa”.

Jurnaliştii i-au spus premierului că aceeaşi întrebare a adresat-o şi el preşedintelui Traian Băsescu, când se afla în opoziţie.

„Da, dar nu mi-a răspuns. Eu pot să răspund: absolut nimic. Poate şi dânsul să răspundă?”, a replicat Ponta.

Premierul a spus că nu îl interesează ce spune preşedintele Traian Băsescu şi că nu îi va răspunde la jigniri.

„Ce spune domnul preşedinte Băsescu nu mă interesează. Oricâte jigniri îmi va aduce în continuare, foarte bine, nu-i răspund”, a precizat Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, aşa cum Victor Ponta îl întreba pe el câţi bani a luat pentru proiectul de la Roşia Montană, deşi nu era semnat nimic, acum îl întreabă şi el: „Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru proiect?”.

„Vă aduceţi aminte cum ţipa Victor Ponta din opoziţie câţi bani a luat Băsescu pentru semnarea proiectului de la Roşia Montană şi nici nu semnasem nimic, acum îl întreb eu: Ponta câţi bani ai luat să semnezi pentru Roşia Montană?”, a afirmat şeful statului într-un interviu la „Adevărul”.”

Cu alte cuvinte, dupa cum usor se poate observa, nici nu a zis Presedintele „a”, ca premierul s-a si grabit sa spuna „b”, adica sa spuna ca e de acord cu „a”.

Ideea organizarii unui referendum nu numai ca e proasta, dupa parerea mea, dar exprima si o lasitate la patrat, daca se poate spune asa. Este o atitudine si mai lasa decat trimiterea proiectului in bratele Parlamentului, asa cum a facut Ponta. Pentru ca ar insemna ca aceasta clasa politica ce a clocit acest proiect sa se spele pe maini si sa arunce intreaga vina asupra poporului. De remarcat ca, in stilul cu care ne-a obisnuit deja, doar ce a terminat Presedintele fraza cu referendumul, premierul a si luat pozitia de drepti, pocnind din calcaie si, cu mana la chipiu, spunand tare si raspicat: „Am inteles!!”. Coabitarea functioneaza perfect!! Cine ar fi crezut asa ceva dupa toata opozitia USL-ului fata de Rosia Montana. Insa pe vremea aceea Victor Ponta era doar sef la USL, nu premier.

Am inceput postarea cu stirile noi pentru ca ele sunt importante si pentru ca arata ca responsabilii indrituiti prin lege sa primeasca informatiile cu privire la Rosia Montana le-au primit. Poporul nu a primit astfel de informatii si deci nu poate vota in cunostinta de cauza. In mod logic ar trebui ca inainte cu ceva vreme de organizarea unui referendum sa se desecretizeze toate cele 500 de informari facute de SRI, inclusiv cele legate de acele „încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau influenţa mişcările de protest”, pentru ca poporul sa poata vota in cunostinta de cauza.

De observat: Basescu declara in continuare ca sustine proiectul. Cu Victor Ponta nu e clar deloc: in calitate de deputat nu-l sustine, in calitate de premier il sustine si, in general vorbind, e de acord cu Basescu. Poporului nu i s-a spus niciodata adevarul si dedesubturile legate de acest proiect Rosia Montana. Nu stim decat felul in care se pozitioneaza unii lideri politici fata de acest subiect controversat.

Basescu este cel putin consecvent, declarand ca sustine acest proiect de exploatare miniera de la Rosia Montana. Adevarul este ca sunt foarte greu de inteles inconsecventele lui Victor Ponta legate de acest proiect iar lucrul asta arunca o lumina nu prea favorabila asupra PSD-ului. Pe de alta parte, mi se pare inadmisibila abordarea Presedintelui, in termeni de „partizanat” : „Băsescu a mai spus că el a fost un partizan al proiectului Roşia Montană, în timp ce Emil Boc nu a fost şi de aceea proiectul „nu s-a făcut” în timpul guvernării Boc”. Cu alte cuvinte, ar fi vorba, in viziunea Presedintelui, de o confruntare intre cei care sunt partizanii proiectului si cei care nu sunt partizanii proiectului. Imi pare rau, dar nu pot sa fiu de acord cu o astfel de abordare. Eu cred ca se poate evalua la modul clar daca demararea proiectului ar aduce prejudicii statului si mediului inconjurator si in functie de aceasta evaluare obiectiva sa se decida asupra proiectului. Chiar nu s-ar putea evalua daca prejudiciile aduse mediului sunt atat de grave incat nu se mai poate recupera ceva? Pentru ca daca discutam in termeni de „partizanat” inseamna ca nu se poate face o astfel de evaluare obiectiva a situatiei. Or, se poate face o astfel de evaluare, atunci nu putem discuta in termeni de „partizanat”.

SRI a iesit sa spuna ca si-a facut treaba. Lucru ce ne duce cu gandul ca cineva va plati. Daca se face un referendum si poporul va vota impotriva atunci, in cazul in care RMGC va actiona in judecata statul, poporul va fi bun de plata: vom plati cu totii, cum a spus mai demult si Victor Ponta. Pentru ca, de fapt, asta se intentioneaza: sa platim cu totii, iar cei cu adevarat responsabili sa se furiseze si sa fuga in continuare de raspundere. Daca chestiunea este lasata doar in seama Parlamentului, nu e clar ca poporul va trebui sa plateasca: nu poporul decide (el poate sa se exprime suveran doar prin referendum), ci Parlamentul care, desi e ales de popor, nu inseamna ca poporul ar avea o parere identica cu Parlamentul.

In alta ordine de idei

DE citit si…

George Maior: SRI a transmis instituţiilor statului 190 de rapoarte despre situaţia de la Oltchim

Se arata ca:

„SRI a transmis Guvernului aproximativ 190 de rapoarte pe tema Oltchim, în decursul mai multor ani, iar toate guvernele au cunoscut foarte bine situaţia combinatului, a declarat, vineri, directorul SRI, George Maior.

„S-au transmis rapoarte în privinţa Oltchim de foarte multă vreme de către SRI, aproximativ 190 de rapoarte în decursul anilor şi situaţia de acolo a fost foarte bine cunoscută de toate guvernele”, a declarat Maior.

El a fost întrebat ce arătau rapoartele SRI privind situaţia Oltchim. „Sunt rapoarte secrete şi bineînţeles că nu am să discut acest lucru, dar situaţia referitoare la Oltchim a fost dintotdeauna cunoscută”, a replicat Maior.

Întrebat cum vede intenţia premierului Victor Ponta de a face publice o serie de rapoarte ale SRI privind Oltchim, George Maior a răspuns: „Este dificil să faci public un raport fără să-l desecretizezi, lucru care se desfăşoară în anumite condiţii, şi nu cred că e cazul de acest lucru, astfel încât misiunea unui serviciu secret este de a transmite informaţii secrete, nu de a transmite informaţii publice”.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.

Premierul a precizat, totodată, că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.

Joi seară, Victor Ponta a declarat că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.

Presa a relatat joi, citând un document oficial, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 30, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

De ce?

Iata un articol foarte interesant din Romania Libera:

Romii, folosiţi în campania electorală din Franţa

Se arata ca:

„Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a criticat dur polemica din Franţa referitoare la romi, declanşată de ministrul francez de Interne, Manuel Valls, sugerând că tema romilor este exploatată în contextul campaniei electorale pentru alegerile municipale franceze, potrivit France Info. „Dacă nu mă înşel, urmează alegeri în Franţa. De fiecare dată când nu se vrea să se vorbească despre lucruri importante, ca bugetul sau datoriile, se recurge la romi”, a declarat Reding, citată de Mediafax. Aceasta şi-a exprimat mirarea faţă de faptul că nu sunt utilizate fonduri puse la dispoziţie de către UE pentru rezolvarea problemelor minorităţii romilor.

Ministrul Valls a declarat recent că s-au încercat „programe de inserţie, cu locuinţe”, dar că aceste familii „vor să rămână împreună în tabere, iar uneori există mafii care deţin controlul asupra lor”, subliniind că, astfel, „romii au vocaţia să se întoarcă în România şi Bulgaria”. „Romii sunt pregătiţi să se întoarcă în România, dacă au condiţii bune de inserţie”, a mai spus Valls. Întrebată dacă „romii au vocaţia să revină în Bulgaria şi România”, aşa cum cere ministrul francez, Reding a răspuns că „avem reguli europene care au fost semnate de Franţa, reguli despre libera circulaţie a cetăţenilor europeni. Şi nu sunt romi, sunt persoane. Doar un judecător poate să decidă că pot fi evacuaţi, dacă au făcut ceva împotriva legilor statului în discuţie”, a spus comisarul european pentru Justiţie.

Există suma de 50 miliarde de euro pusă la dispoziţie, bani care nu sunt folosiţi. Mă întreb de ce. Lucrurile sunt lăsate să devină imposibile şi nu se depun eforturi de integrare. Noi am pus banii pe masă. Ei le-ar putea servi primarilor, dar văd că aceste sume de bani nu sunt utilizate. Banii nu ajung acolo unde trebuie să ajungă, în comune, la primari, acolo unde există probleme”, a precizat Viviane Reding.

Comisia Europeană a mai criticat, de-a lungul timpului, atitudinea oficialilor francezi faţă de romi. În 2010, când preşedintele ţării era Nicolas Sarkozy, Franţa a fost ameninţată cu sancţiuni.”(subl. mea)

Viviane Reding

Nu-mi place ce se intampla in Franta dar mai ales nu-mi plac abordarile UMP in aceasta chestiune… As aminti si intrebarea lui Pierre Lellouche, deputat din partea UMP, adresata ministrului francez de Interne, Manuel Valls: „România şi Bulgaria primesc – atenţie! – 20 de miliarde de euro de la contribuabilii noştri pentru a integra aceste populaţii rome. Astfel, întrebarea mea este simplă: Ce veţi face pentru a pune punct nepăsării Comisiei Europene? Doamna Reding (vicepreşedinte al Comisiei şi comisarul pentru Justiţie, n.red.) ne dă lecţii de morală. Ce aveţi de gând să faceţi pentru a pune punct comportamentului unui stat fără scrupule (traducere aproximativă, fr.: „voyou”) care ia banii contribuabililor europeni şi ne exportă săracii săi?,  respectivul stat fara scrupule fiind Romania, precum si declaratia recenta a presedintelui UMP, Jean-François Copé, care spunea: „Iubesc atât de mult Europa încât vreau alta”.

Jean-François Copé during Nicolas Sarkozy's me...

Jean-François Copé during Nicolas Sarkozy’s meeting in Toulouse on April, 12th 2007 for the 2007 presidential election. Français : Jean-François Copé pendant le meeting de Toulouse du 12 avril 2007 de Nicolas Sarkozy pour l’élection présidentielle de 2007. (Photo credit: Wikipedia)

Nu-mi place deloc, spuneam, pozitia UMP pentru ca asa cum pun ei problema e vorba de altceva: de incalcare de drepturi si libertati ale cetateanului!! De aceea sustin critica in termeni duri facuta polemicii care se poarta in Franta pe tema romilor de catre D-na. Reding. Iar declaratia D-lui. Jean-François Copé ma duce cu gandul la subminarea Uniunii Europene, a acelor „reguli europene care au fost semnate de Franţa, reguli despre libera circulaţie a cetăţenilor europeni” – dupa cum arata D-na. Reding. Tocmai aceasta campanie impotriva romilor, care eludeaza subiecte importante, este nelinistitoare.

„”O spun în mod clar, nu putem accepta intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen atât timp cât nu va fi soluţionată problema privind circulaţia şi instalarea romilor”, a declarat Jean-François Copé, în aplauzele a a numeroşi simpatizanţi, în cadrul unei reuniuni la Meyzieu, departamentul Rhône, unde UMP şi-a prezentat listele cu candidaţi pentru viitoarele alegeri municipale. ”Vreau o Europă care revizuieşte Tratatul Schengen de sus până jos”, a afirmat preşedintele UMP.” (sursa: Romania Libera, articol evidentiat mai sus)

Nu este cinstit ce faceti D-le. Copé!! De la MCV centrul de greutate se muta spre romi! Acum romii sunt problema, in viziunea presedintelui UMP, nu MCV-ul, nu coruptia! Astfel de puncte de vedere sunt extrem de periculoase si trebuie sa le respingem cu fermitate. Este un atac inadmisibil la adresa unui grup etnic – romii -, un atac cu valente rasiste. Si este un abuz inimaginabil facut la adresa Romaniei. In 2007, cand Romania s-a integrat in UE, nu cred ca isi imagina cineva ca va exista o tara in Europa (cine s-ar fi gandit la Franta?) in care sa se puna in felul acesta problema. Este adevarat ca UMP este acum in Opozitie, dar este unul din cele doua mari partide politice din Franta si de aceea pozitia sa este importanta. Este surprinzatoare aceasta campanie virulenta impotriva integrarii tarii noastre in Spatiul Schengen dusa de acest partid, folosindu-se de chestiunea aceasta legata de romi pentru ca sa ne atace drepturile. Deoarece, dupa cum evidentia Traian Basescu, si trebuie sa spunem ca avea dreptate, integrarea in Spatiul Schengen este un drept al Romaniei, nu o favoare facuta Romaniei. Nu este deloc cinstit sa ataci dreptul unei tari membre a UE pentru ca sa atragi, in mod populist, voturi. Adica sa-ti faci campanie electorala atacand drepturile unei tari membre a UE, la fel ca si tara ta. Acest fel de a face politica nu face cinste Frantei!! Este uimitor faptul ca unii oameni politici din Franta, indeosebi cei de centru-dreapta, nu se gandesc la acest aspect deosebit de important si nici nu le trece prin minte ca procedand asa lezeaza interesele si prestigiul Frantei. Inca de pe vremea lui Nicolas Sarkozy s-a vazut aceasta tendinta necinstita de a reduce relatiile bilaterale dintre Romania si Franta la problema romilor. Trebuie spus ca tendinta a plecat de la partea franceza, nu de la cea romana sau de la Traian Basescu. In loc sa se puna, spre exemplu, problema unei cooperari solide pe taram economic totul incepea sa se reduca, in chip absurd, la problema romilor, in ideea ca le trimitem tiganii pe cap. Trebuie spus cu toata hotararea ca nu e cinstit ce au facut francezii, in special UMP. Si ma deranjeaza un anumit mod de a face politica la francezi, care seamana cu trasul pe sfoara… Ar trebui sa lasam astfel de lucruri si sa ne concentram pe chestiunile intr-adevar importante, vorba D-nei. Reding. Ar trebui sa vedem cum putem adanci cooperarea pe taram economic, stiintific benefica ambelor parti. Pe de alta parte trebuie spus ca UMP si Nicolas Sarkozy au facut, prin atitudinile luate, mult rau PDL!!! Si asta in conditiile in care ambele partide fac parte din aceeasi familie politica – PPE. Astfel de atitudini nu sunt deloc in concordanta cu una din valorile de baza ale Republicii Franceze – Fraternitatea. Despre ce fraternitate mai poate fi vorba cand UMP a exacerbat aceasta chestiune a romilor, si o face in continuare, ca si cum aceasta chestiune este un zid de netrecut intre Romania si Franta? In loc sa puna accent pe gasirea de modalitati de cooperare si sprijin reciproc. Acest mod urat de abordare a relatiilor bilaterale i-a pus in dificultate si pe socialisti, si se vede destul de clar ca UMP a dorit sa conduca lucrurile spre un blocaj. Stau si ma intreb de ce? Mai ales ca Romania este o tara francofona, deci cu atat mai mult astfel de abordari ale partii franceze nu-si au rostul si nici locul. Cu atat mai mult abordarile partii franceze nu au legatura cu prima valoare a Republicii Franceze: Libertatea! Adica spui ca ai ca valoare Libertatea dar nu esti de acord cu libera circulatie a cetatenilor europeni, unul din principiile de baza ale UE? Iar libera circulatie a persoanelor este baza economiei libere si a pietelor libere pentru ca ce fel de economie libera si piata comuna libera mai e aceea unde mobilitatea cetatenilor este redusa? Este inadmisibil ca un partid care-si spune de centru-dreapta sa nu inteleaga astfel de lucruri elementare si sa atace principiile fondatoare ale UE. Nici nu vreau sa ma gandesc la o deriva spre extrema dreapta a UMP, spre Marine Le Pen si al ei Front National.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 26, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 22 comentarii

Despre declaratia D-nei. Campeanu

Mediafax

Câmpeanu, tinerilor PNL: Nu mai alergaţi după diplome, nu vă folosesc la nimic. Însuşiţi-vă noţiunile

Se arata ca:

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, le-a spus duminică tinerilor liberali să nu mai alerge „după diplome” sau masterate şi să-şi umple „geamantanul de hârtii”, ci să îşi însuşească noţiunile din şcoală şi din perioada de practică, precizând că există o problemă a calităţii forţei de muncă.

„Înţelegeţi un lucru, că trebuie să vă însuşiţi acele noţiuni pe care le căpătaţi, fie că sunt teoretice sau practice. Nu mai merge ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, acum angajatorii au început să fie preocupaţi de faptul că a scăzut foarte mult calitatea forţei de muncă în România. Deci, nu mai putem vorbi de o forţă de muncă calificată, nu mă refer numai la faptul că o serie întreagă de profesii industriale – să le zicem – au dispărut, dar şi forţa de muncă chiar din domeniul umanist… şi aceasta a scăzut din punct de vedere al calităţii”, le-a spus Câmpeanu tinerilor din PNL în cadrul unui discurs la Şcoala de Vară de la Constanţa.

„Nu mai faceţi pur şi simplu o vânătoare pentru masterate şi diplome de nu ştiu ce fel, că nu o să vă folosească la nimic. Dacă faceţi unul sau două, dar făceţi-le serios şi plecaţi de acolo cu nişte noţiuni care o să vă folosească. Degeaba vă umpleţi geamantanul de hârtie, că nu o să vă folosească la nimic”, a mai precizat Câmpeanu.

Ministrul Muncii a fost întrebat de tinerii liberali despre modalitatea în care perioada de practică va putea fi considerată vechime în muncă.

Ea a menţionat că în cazul în care la finalul perioadei de practică ar exista un test de aptitudini, atunci ar putea fi inclusă această perioadă în vechimea în muncă şi astfel va fi recunoscută de către angajator.

„Aşa cum se face la ora actuală practica, ştiţi şi voi că alergaţi după adeverinţe, că aţi făcut practică nu ştiu pe unde şi de fapt practica nu există. Niciun angajator nu o să recunoască o astfel de practică, poate să fie prevăzută în o mie de legi”, a menţionat ministrul.”

Ceea ce m-a frapat pe mine cel mai mult este ca doamna ministru a vorbit – cel putin asa am impresia – cu prea mare usurinta despre „vanatoarea de masterate si diplome”, concluzionand „că nu o să vă folosească la nimic„. Domnia sa mai spune: „Înţelegeţi un lucru, că trebuie să vă însuşiţi acele noţiuni pe care le căpătaţi, fie că sunt teoretice sau practice.

In primul rand, daca cineva este capabil de ce sa nu faca mai multe masterate si sa obtina mai multe diplome? Pentru ca trebuie sa mai fi si capabil, adica destoinic, valoros, pentru ca sa ai la activ mai multe masterate si diplome. Sau cel putin asa ar trebui sa fie.

In al doilea rand, aceste masterate si diplome arata ca respectivul si-a insusit acele notiuni pe care le-a capatat, „fie ca sunt teoretice sau practice”. Pentru ca aceste masterate si diplome atesta o calificare (sau mai multe) pe care individul ce le-a obtinut o are (le are). Eu cred ca asa ar trebui sa stea lucrurile.

Daca discutam despre calitatea fortei de munca in Romania, diplomele si masteratele obtinute prin merit ar trebui sa dovedeasca un nivel calitativ inalt pentru cel care le poseda. Pe de alta parte, ar trebui sa ne gandim ca acestea incununeaza efortul depus de un elev/student dupa ani de studiu (spre ex: diploma de bacalaureat, diploma obtinuta dupa absolvirea unei facultati). Daca aceste diplome si masterate nu mai folosesc la nimic, atunci la ce mai foloseste scoala, liceul, facultatea, intr-un cuvant spus la ce mai e bun invatamantul, la ce ar mai folosi sa tot inveti? Daca se merge pe ideea asta, nici macar un doctorat facut pe merit, fara plagiere, fara trisare, dupa inca niste ani buni de la terminarea facultatii, dupa ce ai si lucrari publicate in tara si in strainatate, nu foloseste la nimic.

Degeaba vă umpleţi geamantanul de hârtie, că nu o să vă folosească la nimic” – dar daca cineva isi „umple geamantanul” dupa ce a trudit din greu, si inca ani de zile, sa obtina acele „hartii”, care „nu o sa-i foloseasca la nimic”, atunci cum e?

Dacă faceţi unul sau două, dar făceţi-le serios şi plecaţi de acolo cu nişte noţiuni care o să vă folosească” – aici ar fi problema: cat de serios le face… Totusi, aici nu se aplica „prezumtia de nevinovatie”? De ce trebuie sa pornim de la ideea ca nu le-a facut serios? Cum se explica faptul ca destui tineri, dupa ce le-au facut serios, parasesc Romania, ducandu-se sa munceasca, in domeniul in care s-au pregatit, prin alte tari, unde capacitatea lor este recunoscuta? Cum e posibil ca „scoala romaneasca sa produca tampiti” numai pentru Romania, dar pentru alte tari, oameni bine pregatiti? Nu cumva la mijloc ar fi o alta problema? Si aceea mentionata de D-na. Campeanu si anume „faptul că o serie întreagă de profesii industriale – să le zicem – au dispărut„, pentru ca au disparut acele industrii, lucru pentru care un elev sau student nu e vinovat, dar si cea a slabei calitati a angajatorilor, care, sa zicem asa, au rasarit pe ruinele fostelor industrii. Ca despre problema asta vad ca se vorbeste mai putin, chiar deloc. S-a vorbit si se vorbeste despre chestiunea legata de calitatea invatamantului romanesc, dar nu se spune un cuvant despre calitatea angajatorilor aparuti intre timp si despre calitatea firmelor aparute.

Reflectii la cuvintele: „Scoala romaneasca produce tampiti”

Nu stiu de ce, dar simt o atitudine antiintelectuala, specifica altor vremuri ce le credeam demult apuse. Si nu ma refer la afirmatiile D-nei. Campeanu, caci domnia sa a incercat sa caracterizeze de bine, de rau o situatie, ci la realitatile romanesti de azi. Este vorba de clasica de acum conceptie romaneasca potrivit careia: „nu diploma (nota) conteaza, ci ceea ce ai in cap”.  Comunismul a cautat din rasputeri sa restranga elita intelectuala, contand doar elita de partid. De aceea a incurajat un astfel de mod de a gandi si a cautat sa-i marginalizeze pe intelectuali. Nu mai vorbesc de faptul ca a distrus in lagarele comuniste elita intelectuala din perioada interbelica. Ca ar conta ceea ce ai in cap, fara diploma care sa-ti ateste ceea ce ai in cap, modul asta de a gandi e unul foarte comod. Si este de observat ca, drept consecinta, in constiinta romaneasca, in marea majoritate a cazurilor, profesorul e cel care greseste, elevul niciodata – laitmotivul D-lui. Goe!! „Scoala romaneasca produce tampiti” – dar poate ca e invers, poate ca sunt ei tampiti si atunci nu scoala romaneasca e de vina ca-i produce ci e chiar foarte bine ca-i triaza. Daca spui „scoala romneasca produce tampiti” – atunci diploma emisa de scoala romaneasca chiar nu conteaza. Atunci conteaza ceea ce ai in cap, nu? Consecinta unui asemenea mod colectiv de a gandi – deoarece gregaritatea e una din trasaturile specifice poporului roman – este aparitia imposturii in societatea romaneasca. Conteaza ceea ce ai in cap, nu? Nu si acel ceva care atesta ceea ce ai in cap, adica atesta cunostintele pe care le ai.  In felul acesta nu se mai face nicio diferentiere intre unul care are intr-adevar ceva in cap si altul care nu are nimic in cap. Si uite asa toti oamenii sunt egali si toata lumea e fericita si multumita: tarisoara a scapat de spaime metafizice – „sa moara vecinul si sa-i iau capra” – in oceanul egalitarismului. Liber sa aleaga, Basescu se chinuia: „Ce sa fac, incerc si eu sa aleg intre un tinichigiu si un filosof”. 😆  Iar daca „despre papadie si salata copii pot citi si pe Google”, ce rost mai are vreo diploma sau un masterat? Tragic este ca asa gandesc si multi dintre angajatorii nostri iar intelectualii nu prea au cautare in societatea romaneasca. Eu nu prea il inteleg pe Basescu: i-a spus lui Ponta dottore, si lui Liiceanu „Sa facem ce ne trebuie, noi facem filozofi”. A spune ca nu ai nevoie de filozofi e sinonim cu a spune ca nu ai nevoie de intelectuali. Si atunci ce mai conteaza ca Ponta e dottore, daca noi, de fapt, avem nevoie de tinichigii si mecanici auto? Mai conteaza, oare, lucrul asta in conditiile in care „scoala romaneasca scoate tampiti”? 😆 Mai e de observat un lucru la aceasta expresie: toti sunt tampiti. Basescu nu a spus, spre exemplu: „scoala romaneasca scoate si tampiti”. Ci a spus ca „scoate tampiti”, adica toti sunt tampiti – egalitarismul de care vorbeam mai sus: toti sunt tampiti, sa nu se supere cineva! Productie in serie mare, ce sa mai…!!

Degeaba vă umpleţi geamantanul de hârtie, că nu o să vă folosească la nimic” – dar nimeni nu actioneaza ca sa si foloseasca. Este vorba de o resemnare chiar colectiva, ca si cum am spune: n-avem ce sa facem… Eu nu cred ca este in regula. Aici lancezesc lucrurile si nimeni nu e dispus sa actioneze ca treaba sa mearga, tocmai asta nu e deloc in regula! Mai liberal ar fi sunat: „daca va umpleti geamantanul de hartie, trebuie sa si actionati ca sa va foloseasca”. Adica sa actionezi tu, sa faci ceva, sa cauti sa faci ceva. Iar integrala actiunilor individuale – actiunea colectiva – va da un rezultat, speram, pozitiv.

In orice caz, mie mi se pare ca se pastreaza aceeasi conceptie care a dominat ultimii 20 de ani: diploma nu conteaza. Schimbari majore in aceasta privinta nu vad…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 2, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 77 comentarii

Christine Lagarde…

Iata ce ne spune Mediafax:

Preşedintele Băsescu s-a întâlnit cu directorul FMI: România are nevoie să fie asistată încă doi ani

Se arata, printre altele, ca:

„”Am reuşit să finalizăm al doilea acord cu FMI. Să fim cinstiţi, au fost câteva probleme, dar cu bunăvoinţa tuturor acordul a fost finalizat.  Acum trebuie să pornim unul nou „, a afirmat Băsescu la începutul întâlnirii cu directorul FMI. […]

Cel mai recent acord al României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri, după o înţelegere de tip stand-byde circa 13 miliarde de euro semnată în 2009 şi finalizată în 2011.

Ultimul acord a fost parafat în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, pânã la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducă arieratele şi să adopte măsuri de îmbunãtţire a managementului companiilor de stat.”

Băsescu, directorului FMI: Decizii populiste pot să dezechilibreze România. Această tendinţă există în acest moment

Se arata, printre altele, ca:

„Băsescu a spus că are câteva idei privind un nou acord cu FMI, arătând că în prezent România este pe drumul cel bun în privinţa macrostabilităţii economice, dar nu este definitiv consolidată şi trebuie lucrat din greu pentru a menţine această macrostabilitate.

„Uitându-mă pe cifre, pot constata că decizii populiste pot să dezechilibreze România şi această tendinţă există în acest moment în România”, a afirmat Traian Băsescu.

El a spus că sistemul de sănătate trebuie să fie o prioritate, arătând că la începutul anilor 2000 bugetul pe sănătate era de un miliard de lei, iar acum este de cinci miliarde, dar asistenţa pe sănătate s-a diminuat din punctul de vedere al calităţii.

„Se întâmplă ceva cu banii introduşi în sistem, trebuie să privim cu atenţie acest exod”, a adăugat Traian Băsescu.

Preşedintele s-a referit şi la privatizarea CFR Marfă, arătând că nu este foarte clar cum sunt trataţi investitori strategici. „Avem CFR Marfă de privatizat cu un investitor strategic. Din punctul meu de vedere, investitori strategici sunt căile ferate americane, franceze, austriece, germane şi cred că obiectivul nostru principal trebuie să fie restructurarea companiilor de stat”, a spus Băsescu.

El a mai arătat că economia privată performează, în timp ce economia ce aparţine statului este „un dezastru”, arătând că unul dintre principalele probleme este managementul neperformant.

„Cum să mergi în zona euro cu această parte a economiei noastre? Este una dintre lecţiile pe care le-am învăţat în această criză. Dacă economia nu este competitivă, suferi foarte mult”, a adăugat Băsescu.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a spus că toate căile identificate de Traian Băsescu privind reforma structurală şi sistemul de sănătate sunt complet legitime.

Ea a arătat că sumele acordate pentru sănătate trebuie cheltuite pentru sănătate, şi nu pentru altceva, aceasta fiind o prioritate, iar cea de-a doua prioritate este reforma structurală.

Lagarde a arătat că trebuie restructurate companiile de stat pentru a fi cât mai atractive pentru privatizare.

Ea mai spus că nimic nu poate prospera într-o ţară în care nu există macrostabilitate economică.

Directorul general al FMI se află în România, luni şi marţi, iar miercuri, o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România.

Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.”

Dupa parerea mea, este inca un atac al lui Basescu la adresa lui Victor Ponta, apropo de acele „decizii populiste”. Basescu nu a pierdut prilejul de a lansa un nou atac la adresa premierului, dupa ce nu cu mult timp in urma spunea: „Sunt mai bun prim-ministru decat Ponta”. Christine Lagarde nu putea fi decat politicoasa, evident. Declaratiile pe care le-a facut Presedintele arata ca acesta doreste accelerarea procesului de integrare al Romaniei in Zona Euro. Raspunsul D-nei. Lagarde:

Lagarde susţine aderarea la euro după finalizarea reformelor structurale şi consolidare, fără grabă

„”Este un exemplu pe care îl am în minte – Letonia, care a fãcut reforme semnificative într-un timp scurt. Dar 10% din populaţie a emigrat pe parcursul reformelor (…) Cel mai bine este să te consolidezi, să ai o creştere sustenabilă, un set solid de reforme structurale înainte de a adera la zona euro, decât să te grabeşti, să accelerezi procesul de aderare, iar apoi să te regăseşti vulnerabil şi slăbit în faţa şocurilor externe”, a spus Lagarde la Bucureşti, la o întâlnire cu presa.

Directorul general al FMI a adăugat, însă, că nu are motive să se îndoiască că procesul de aderare al Letoniei a fost bine parcurs, că s-au verificat toţi parametri şi au fost îndeplinite toate criteriile.

 „În momentul în care aderi la zona euro pierzi instrumentul de politică monetară, care poate fi utilizat la stabilizarea economiei. Trebuie să fii într-adevăr foarte încrezător că poţi să funcţionezi cu un singur instrument. Ai un instrument mai puţin pe care poţi să-l foloseşti când lucrurile merg prost”, a explicat Lagarde.

Ea a adăugat că este elocvent exemplul unor state aflate în zona euro şi care au dificultăţi în a folosi puţinele instrumentele interne pentru a se echilibra, în lipsa politicii monetare, care este apanajul BCE.

„Sunt multiple beneficii, dar ai un singur stabilizator, pe celălalt nu îl mai poţi folosi niciodată”, a spus Lagarde.

Anterior, directorul general al FMI a arătat că avansul economic lent din Europa Centrală şi de Est este unul ciclic şi reflectă şi blocaje ale partenerilor, de asemenea ciclice.

„Dar trebuie finalizate reformele care presupun că sectorul productiv trebuie să fie performant şi nu trebuie împovărat cu alte probleme (…) Într-o ţară este vorba de piaţa muncii rigidă, în alta de multă birocraţie, în altele de reforme nefinalizate, de drept de proprietate încă neclarificat”, a afirmat Lagarde la conferinţa susţinută la Banca Naţională a României.” (subl. mea)

Lagarde: Reformele din companiile de stat vor fi incluse în noul acord al României cu FMI

Se arata, printre altele, ca:

„”Ce are România? Aveţi talent uman, surse de energie, finanţare disponibilă care trebuie fructificată şi adminsitraţie care poate fi eficientizată. Aveţi toate ingredientele (…) Aţi progresat mult şi dacă mai uit la parteneriatul dintre FMI şi România văd lucruri bune. Performanţă mai ales în domeniul fiscal, al sănătăţii, în sectoarele de energie”, a spus Lagarde la conferinţa organizată la Banca Naţională a României.

Directorul general al FMI a arătat că în privinţa companiilor de stat sunt necesare mai multe reforme pentru a se ajunge la productivitatea maximă, pentru a beneficia de întreg potenţialul uman şi tehnic din aceste societăţi.

Acest set de reforme va face parte din noul program”, a spus Lagarde.

Anterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat la întâlnirea cu Lagarde că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme, dar au fost depăşite.

Şeful statului a afirmat că economia privată performează, în timp ce economia ce aparţine statului este „un dezastru”, arătând că unul dintre principalele probleme este managementul neperformant.”

Lagarde: Statul ar trebui să se implice mai mult şi să garanteze creditele pentru IMM-uri

Se arata, printre altele, ca:

„”Am vorbit aseara (luni – n.r.) despre programele Viena 1 şi Viena 2, poate va fi nevoie şi de Viena 3, este un lucru care va fi discutat de parteneri. Viena 1 a funcţionat bine, iar Viena 2 a funcţionat nu aşa de bine. Cred că sunt şi alte forţe care trebuie implicate, participarea statului care ar trebui să garanteze creditele pentru IMM-uri, dar şi pentru alte sectoare care nu par aşa prietenoase la risc cum ar vrea băncile. Vor mai fi câţiva ani până când băncile vor constitui acele fonduri tampon”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la Banca Naţională a României.

Ea a arătat că nu trebuie să aibă loc o capitalizare prea rapidă a băncilor pentru Basel III, iar statul trebuie să se implice mai activ pentru a contribui la reducerea acestor riscuri.

„Această cultură ar trebui să minimizeze riscurile din economia reală şi să pună banii băncilor în ceea ce înseamnă economie reală şi mai puţin în produse sofisticate”, a spus Lagarde.

Directorul general al FMI încheie marţi o vizită de două zile în România, iar miercuri o misiune a Fondului va veni la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut.

În cadrul Iniţiativei Viena, grupurile mamă ale unui număr de nouă bănci cu capital străin prezente în România, care controlau aproximativ 70% din piaţă, s-au angajat în august 2009 să menţină expunerea pe piaţa românească la nivelul din luna martie a acelui an şi să asigure o rată de solvabilitate de peste 10%.

Un an mai târziu, FMI, Comisia Europeană şi BNR au decis că expunerile primelor nouă bănci străine prezente pe piaţa românească pot varia într-o marjă de plus/minus 5% faţă de nivelul înregistrat în luna martie 2009.

Setul de reforme Basel III a fost dezvoltat de Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară pentru a îmbunătăţi cadrul de reglementare, supravegherea şi managementul riscurilor în sectorul bancar. Obiectivele măsurilor sunt îmbunătăţirea capacităţii sectorului financiar de a absorbi şocurile financiare şi economice, îmbunătăţirea managementului riscului şi guvernanţei, precum şi a transparenţei instituţiilor de credit şi a modului în care publică informaţii.

Printre altele, regulile Basel III prevăd ca băncile să deţină până 2019 capital de rang întâi de minim 6% şi capital total de cel puţin 8%, urmând ca împreună cu o rezervă de capital de 2,5% să se ajungă la un minim de 10,5%.”

Aici mi se pare ca FMI are o abordare noua… In primul rand nu mai auzim clasica retorica referitoare la neperformanta intreprinderilor de stat. Doar la Basescu am auzit-o. Ideea care se desprinde din ceea ce a spus D-na. Lagarde este ca aceste intreprinderi de stat trebuie aduse in starea de a putea face performanta – „Directorul general al FMI a arătat că în privinţa companiilor de stat sunt necesare mai multe reforme pentru a se ajunge la productivitatea maximă, pentru a beneficia de întreg potenţialul uman şi tehnic din aceste societăţi.”. Ca sa realizezi lucrul acesta, continua D-na. Lagarde, sunt necesare reforme. Restructurarile sunt necesare pentru a face aceste companii de stat mai atractive in vederea privatizarii. Interesant este ca D-na. Lagarde a pus accent pe fructificarea capitalului uman de la noi din tara, mult laudat, dupa cum se vede, de domnia sa.

Pe de alta parte, o abordare noua mi se pare aceea ca statul ar trebui sa se implice mai mult si sa garanteze creditele pentru IMM-uri, „dar şi pentru alte sectoare care nu par aşa prietenoase la risc cum ar vrea băncile”. D-na Lagarde a aratat ca: „Vor mai fi câţiva ani până când băncile vor constitui acele fonduri tampon”. Ideea pare a fi urmatoarea: creditele neperformante din economie sa fie preluate de stat. Daca asa stau lucrurile, cred ca este o abordare absolut noua. Ar insemna ca riscurile sa se transfere asupra Statului, dar sa fie garantate de FMI prin noul acord, adica prin banii veniti de la FMI. Este o politica de tip Welfare State. Dar protejeaza si sectorul bancar.

Lagarde: Ar fi păcat ca România să nu continue parteneriatul benefic cu FMI

Se arata, printre altele, ca:

„”Vreau să remarc faptul că avem un parteneriat de durată cu România şi a fost benefic din punct de vedere fiscal pentru că a restaurat stabilitatea pentru a genera investiţii, a restaurat încrederea în fundamentele economice ale ţării”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la BNR, întrebată cât de bun doctor a fost FMI pentru România şi dacă instituţia va continua tratamentul, în contextul în care alţi oficiali ai FMI care au venit în România spuneau că Fondul este un doctor care administrează pastile amare.

Ea a arărat că este rolul FMI să i se ceară ajutorul când o ţară se confruntă cu situaţii dificile sau are nevoie de expertiza şi disciplina pe care instituţia le oferă.

„Vom fi foarte încântaţi să ne continuăm discuţiile cu autorităţile pentru a ajuta la stabilizarea cadrului macroeconomic, care a fost restaurat cu mare eficienţă. Ştiu că n-a fost uşor, dar ar fi păcat să nu-l consolidaţi, să nu păstraţi acest cadru macroeconomic pentru a consolida creşterea economică, pentru a crea locuri de muncă, pentru a vă asigura că oamenii beneficiază de aceste eforturi„, a mai spus Lagarde.

Şeful FMI spune că instituţia nu impune niciun fel de tratament sau reţetă, doar negociază cu autorităţile, le respectă părerile, viziunile, pe care apoi le înaintează comunităţii internaţionale.

„Vom merge pe un drum pe care l-am ales împreună”, a conchis Lagarde.

Anterior, preşedintele Traian Băsescu a declarat la întâlnirea cu Lagarde că România are nevoie să fie asistată încă doi ani, arătând că ţara noastră a reuşit să finalizeze al doilea acord cu FMI, deşi au fost câteva probleme, dar au fost depăşite.” (subl. mea)

Si aici pare a fi o abordare noua: oamenii, poporul trebuie sa beneficieze de aceste eforturi. Asta e un discurs clasic de stanga! „Aveţi talent uman, surse de energie, finanţare disponibilă care trebuie fructificată şi adminsitraţie care poate fi eficientizată. Aveţi toate ingredientele” – parafrazand principiul marxist: ‘Omul este cel mai pretios capital’! FMI lucreaza acum pentru om, nu mai este acea institutie, acel club select, al capitalismului postbelic! 🙂 . Parca il si aud pe Obama spunand: „I’m your brother!!” 🙂 .

Lagarde: Exporturile, cererea internă şi investiţiile trebuie să susţină simultan creşterea economică

Se arata, printre altele, ca:

„”Abordarea mea despre creşterea economică este relativ simplă, aceasta este alimentată de trei locomotive diferite: una externă, care pentru România a fost foarte activă mai ales în prima parte a anului, consumul intern şi cheltuielile de capital în formă de investiţii. Luând în calcul nivelul de dezvoltare a economiei româneşti, aceasta poate fi susţinută de toate cele trei locomotive şi să nu fie dependentă doar de un singur motor, pentru că s-ar putea crea dezechilibre care ar fi greu de stabilizat”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la BNR, întrebată dacă este benefic pentru România să aibă creştere economică generată de exporturi, înregistrând excedent de cont curent în primele cinci luni.

Exprimat în euro, exporturile au urcat cu 5,7% în primele cinci luni şi au ajuns la aproape 20 miliarde de euro, iar importurile au scăzut cu 1,8%, la 21,9 miliarde de euro. Contul curent al balanţei de plăţi arată un excedent de 314 milioane de euro după cinci luni, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale.

În schimb, investiţiile străine directe au scăzut cu 37% în acest interval, la 414 milioane de euro, iar cheltuielile pentru investiţii de la buget au coborât de la 12,6 miliarde de lei (2,1% din PIB) în primele cinci luni din 2012 la 10,1 miliarde de lei (1,62% din PIB) în perioada similară din acest an.

În opinia directorul general al FMI, consolidarea fiscală şi creşterea economică nu se exclud mutual, Lagarde menţionând însă că este nevoie de „decidenţi de politici foarte serioşi” şi obiective pe termen mediu.

Dacă investitorii au sentimentul că decidenţii de politici sunt foarte serioşi în consolidarea fiscală şi văd obiective stabilite pe termen mediu şi un drum cum se ajunge acolo, o ancoră, acest lucru va alimenta investiţiile necesare, care vor contribui la creşterea economică. Dacă ai creştere, consolidarea fiscală este mai uşoară decât dacă nu ai creştere, este un principiu circular şi se pare că România s-a angajat în acest principiu şi-mi doresc să continue”, a afirmat Lagarde.

Ea a arătat că investiţiile în educaţie, în traininguri profesionale sunt investiţii eficiente şi trebuie făcute toate eforturile pentru a nu se tăia aceste cheltuieli. În rest, orice cheltuială trebuie studiată cu atenţie, trebuie văzut unde merg banii.” (subl. mea)

Da, sunt de acord cu aceasta abordare, cu mici exceptii sau, mai degraba, nelamuriri… De acord, cererea interna trebuie sa fie un motor de dezvoltare. Dar cum se poate realiza acest lucru cand cererea e scazuta in toata Europa, lucrul acesta fiind unul din motivele actualei recesiuni? Investitiile straine sunt importante, numai ca acestea nu se prea vad pe la noi. Consolidarea fiscala nu a adus mai multe si mai bogate investitii straine, de care economia romaneasca ar avea nevoie. Mai mult chiar: cu ocazia acestei crize prelungite, investitiile au scazut in toata Europa! Cresterea economica e anemica in toata Europa, nu numai la noi. Chiar FMI prognozeaza ca Zona Euro va ramane in recesiune in 2013. De unde rezulta ca aceasta consolidare fiscala, de care vorbeste D-na. Lagarde, este grea in toata Europa.

Lagarde: Acordul cu România va fi unul de consolidare macro şi reforme structurale

Se arata, printre altele, ca:

„”Acordul poate merge pe două planuri – consolidare bugetară şi reformele structurale (… ) În ceea ce priveşte societăţile aflate sub controlul statului, unele ar trebui privatizate, iar altele restructurate. Acesta este un program de disciplină, care poate justifica de ce FMI continuă înţelegerea cu titlu preventiv”, a spus Lagarde la Bucureşti, la o întâlnire cu presa.

Directorul general al FMI a insistat şi pe importanţa fondurilor europene pentru infrastrcutră, care ar trebui utilizate integral.

„Fondurile europene nu au fost utilizate şi ar trebui să fie folosite pentru a avea drumuri, altă infrastructură, ca să asigure un mediu prielnic pentru investiţii în România”, a continuat Lagarde.

Un alt domeniu în care sunt necesare investiţii, şi pe care oficialul FMI l-a menţionat şi l-a conferinţa de la BNR, este cel al resurselor de energie, care ar susţine creşterea pieţei interne.

Întrebată cum explică o atitudine mai puţin intransigentă a FMI pe parcursul ultimelor două acorduri comparativ cu programele care s-au derulat în perioada pre-criza financiară, Lagarde a afirmat că România a făcut eforturi importante în ultimii patru ani.

 „Au fost eforturi masive în special în domeniul consolidării fiscale, au fost reforme semnificative şi presiuni pe sectorul financiar, care a rămas solid, au fost reforme structurale aplicate în sectorul energetic, electricitate şi gaz, distribuţie de energie, care este în proces de implementare, au fost începute reformele în domeniul privatizării, unde cu siguranţă mai sunt multe lucruri de făcut”, a explicat Lagarde.

De acord: fondurile europene sunt importante, in special cele pentru infrastructura! Foarte interesanta este si aceasta abordare a problemei companiilor de stat: „În ceea ce priveşte societăţile aflate sub controlul statului, unele ar trebui privatizate, iar altele restructurate.”. Deci nu mai trebuie ca toate sa fie privatizate! Un punct de vedere nou, as zice eu, in abordarea FMI. Este de asemenea interesant ca prin ‘infrastructura’ sefa FMI intelege in special ‘drumuri’. Parca Basescu se aratase oarecand ostil constructiei de autostrazi, sau ma insel eu?

Se pare ca D-na. Lagarde a inclinat mai mult spre ideile D-lui. Ponta, decat spre cele ale D-lui. Basescu. Presedintele mi s-a parut vizibil iritat la intalnirea cu sefa FMI. De observat ca D-na Lagarde a temporizat pe tema intrarii tarii noastre in Zona Euro, aratand mai ales riscurile. Din abordarea conservatoare a ramas doar consolidarea fiscala, la care, dupa cat se pare, FMI nu a renuntat (inca!?). Oricum, pare a fi o schimbare de optica a FMI, cel putin cu privire la tara noastra. Dar, dupa cat se pare, e o schimbare de optica in general, inclusiv cu privire la economia UE si a Zonei Euro, care intampina, in prezent, probleme serioase si care nu si-au putut gasi rezolvarea cu vechea abordare. Interesanta este si recomandarea: „Ea a arătat că investiţiile în educaţie, în traininguri profesionale sunt investiţii eficiente şi trebuie făcute toate eforturile pentru a nu se tăia aceste cheltuieli.”, menita sa reduca somajul si sa creasca performanta economica.

Vom vedea, desigur, in ce masura se va concretiza aceasta noua abordare a FMI, care, repet, nu cred ca se refera numai la tara noastra.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 17, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 147 comentarii

Butcher: „Constitutia noastra are un grad mare de flexibilitate” ;)

Mediafax

EXCLUSIV: Însărcinatul american cu afaceri Duane Butcher: România ar trebui să încheie un nou acord cu FMI – VIDEO

Se arata, printre altele, ca:

„”Pentru toţi investitorii, incluzându-i şi pe cei americani, stabilitatea şi predictibilitatea sunt vitale. Acordurile cu FMI sunt importante pentru realizarea nivelului de stabilitate şi predictibilitate pe care le caută investitorii. Şi de aceea credem că un nou acord ar trebui probabil încheiat”, a afirmat Butcher, întrebat dacă România ar trebui să încheie un nou acord şi ce obiective ar trebui acesta să conţină.

El a adăugat că firmele americane, deşi sunt interesate de avantajele oferite de mediul economic din România, vorbesc constant despre îngrijorările lor referitoare la predictibilitatea, transparenţa şi stabilitatea economiei româneşti.

„Cele mai multe companii americane au o experienţă pozitivă în România. Vin aici şi reuşesc să scoată profit. Găsesc aici o forţă de muncă foarte bună, avantaje geografice, dar în acelaşi timp auzim în mod constant de la firmele americane despre îngrijorările lor privind predictibilitatea, transparenţa, stabilitatea. Au nevoie să ştie cât mai bine la ce să se aştepte. Şi cred că încrederea investitorilor deja prezenţi şi a celor care ar putea veni ar putea fi sporită de un angajament foarte clar pentru continuarea reformelor, pentru lupta anticorupţie, pentru a face economia cât mai predictibilă posibil. Trebuie să vedem că atunci când o promisiune este făcută unui investitor, aceasta este şi respectată şi încercăm să ne asigurăm că România este cât mai predictibilă şi transparentă posibil”, a spus oficialul american.

Butcher a dat exemplul investiţiei Delphi Diesel din judeţul Iaşi şi a arătat că firmele americane pot aduce tehnologie de vârf şi capacitate organizaţională.

„Tocmai am fost la Iaşi. Delphi Diesel este acolo cu o investiţie foarte mare, au angajat trei mii de oameni, este cel mai mare angajator privat din judeţ şi fac o treabă impresionantă. Nu e vorba numai de cea mai bună fabrică în domeniu din România, ci şi una dintre cele mai bune din lume. Şi ei sunt foarte mulţumiţi de forţa de muncă angajată şi de sprijinul autorităţilor locale. Este o mare poveste de succes care dacă va fi repetată şi în alte locuri din ţară va arăta care sunt avantajele oferite de România, dar şi ceea ce pot aduce companiile americane. Adică tehnologie şi capacitate organizaţională de succes”, a mai afirmat el.

De asemenea, întrebat despre acordul încheiat recent între Guvern şi Bechtel, el a refuzat să comenteze.”

Observam in acest articol faptul ca Dl. Butcher foloseste foarte des urmatorii termeni: predictibilitate si stabilitate. Sa reintroducem Planul Cincinal? Nu! Acordurile cu FMI sunt importante, afirma Butcher!! Ne sugereaza oare sa fim flexibili?

EXCLUSIV – Butcher: Decizia nefavorabilă Nabucco nu trebuie văzută ca o declaraţie la adresa României

Se arata, printre altele, ca:

„”SUA au fost foarte explicite privind neutralitatea lor în competiţia dintre proiectele TAP şi Nabucco Vest. Prioritatea noastră, şi cred că şi a partenerilor din UE, a fost de a găsi diverse surse alternative de resurse energetice pentru ca România şi alte ţări europene să aibă cât mai multe posibilităţi privind aprovizionarea. Ne dorim diversificarea aprovizionării cu resurse energetic. Iar TAP şi Nabucco Vest au oferit ambele soluţii de a aduce gazul azer în Vestul Europei. Cred că e important ca această decizie să nu fie interpretată ca o declaraţie privind România. Părerea mea e că a fost o decizie bazată pe argumente comerciale, pur şi simplu au analizat costurile şi pieţele oferite de fiecare proiect şi au ales în acest mod„, a afirmat Butcher, într-un interviu acordat MEDIAFAX.

De asemenea, el a spus că România trebuie să îşi reanalizeze politica energetică, însă faţă de alte ţări este într-o „poziţie de invidiat” pentru că are mai multe opţiuni la îndemână, cum ar fi folosirea gazelor de şist, resursele din Marea Neagră, asigurarea unei mai bune eficienţe energetic şi resursele regenerabile.

Butcher a adăugat că firmele americane, care deţin tehnologie de vârf în aceste domenii, pot avea un rol în valorificarea de către România a acestor opţiuni.

„Suntem foarte mândri de tehnologia pe care o oferă companiile americane pentru exploatarea gazelor de şist sau cele offshore, dar şi în privinţa eficientizării energetice suntem printre liderii mondiali. Nu am avut ocazia să discut cu oficiali ai acestor companii despre decizia privind Nabucco. Dar România are mai multe opţiuni şi eu cred că firmele americane sunt parte a soluţiei combinate pentru a asigura viitorul energetic al acestei ţări”, a mai spus oficialul american.” (subl. mea)

Da, dar depinde si pe ce „argumente comerciale” s-au bazat in luarea deciziei, pentru ca era intr-adevar mai bine daca se diversifica aprovizionarea cu resurse energetice, daca se gaseau diverse surse alternative de energie si se promova competitia. Atunci ce fel de „argumente comerciale” s-au folosit? Evident, nu cele mai bune si convingatoare!! Deci nici decizia de a se abandona proiectul Nabucco nu e cea mai buna si mai convingatoare!

EXCLUSIV – Însărcinatul cu afaceri a.i. al SUA la Bucureşti: Susţinerea coabitării între preşedinte şi premier, prioritate a mandatului meu – VIDEO

Se arata, printre altele, ca:

„”Sunt aproape şapte luni de când ambasadorul Mark Gitenstein a plecat din Ambasada noastră şi eu am avut onoarea să conduc misiunea în această perioadă. Priorităţile noastre principale au fost problemele economice şi de business, promovarea firmelor americane care lucrează în România, în climatul de afaceri de aici, politicile de securitate şi politica internaţională, desigur. Dar şi statul de drept şi întărirea instituţiilor din România, am susţinut puternic, de asemenea, coabitarea între primul-ministru şi preşedinte şi nominalizarea noilor procurori-şefi„, afirmă Butcher, într-un interviu acordat MEDIAFAX.

El a evitat însă să precizeze în ce fel s-a manifestat această susţinere din partea Ambasadei SUA, arătând că în ultimul an a fost „o cooperare excelentă” cu Preşedinţia şi Guvernul.

Potrivit lui Butcher, criza constituţională din 2012 nu a afectat cooperarea în domeniul securităţii, iar în cele din urmă Washingtonul a fost mulţumit să vadă că regulile constituţionale au fost respectate.

În primul rând, trebuie să subliniez că România a fost în toată această perioadă un aliat de încredere. Cooperarea pe care am avut-o în domeniul securităţii, în Afganistan şi nu numai, cu scutul antirachetă, nu a avut de suferit deloc în timpul crizei constituţionale. Am fost îngrijoraţi că regulile constituţionale nu vor fi respectate, dar până la urmă ele au fost respectate şi noi suntem foarte mulţumiţi să vedem asta. Am avut o cooperare excelentă cu Preşedinţia şi Guvernul în ultimul an”, a mai spus oficialul american.” (subl. mea)

EXCLUSIV – Însărcinatul american cu afaceri, Duane Butcher: Urmărim cu mare atenţie revizuirea Constituţiei, trebuie respectat statul de drept – VIDEO

Se arata, printre altele, ca:

„”Unul dintre lucrurile pe care le urmărim cu mare atenţie este reforma constituţională. Cred că e foarte important ca, indiferent ce reforme sunt adoptate şi schimbări sunt aduse Constituţiei, trebuie avute prioritar în vedere menţinerea puterii instituţiilor, respectarea statului de drept şi continuarea luptei anticorupţie, în general o întărire a acestor lucruri”, a afirmat oficialul american, într-un interviu acordat MEDIAFAX. […]

„Nu cred că pot caracteriza încă acest proces. Am văzut desigur unele declaraţii foarte bune privind angajamentul de a implica Comisia de la Veneţia, de a respecta opinia acesteia. Nu cred că e cazul să comentez cu privire la vreuna dintre schimbările din Constituţie, dar repet, cred că e important să fie o atenţie cu privire la întărirea instituţiilor şi lupta anticorupţie”, a spus Duane Butcher.

De asemenea, întrebat despre derularea dezbaterii cu privire la revizuire, el a arătat că procesul este unul „democratic”. „Constituţia noastră este printre cele mai vechi din lume şi motivul pentru care a rezistat atât de mult este că a fost concepută cu un mare grad de flexibilitate. Pe de altă parte, modificarea unei constituţii nu e ceva uşor de făcut şi cred că noi nu am avut aşa de multe modificări într-o istorie de 200 de ani. În privinţa procesului de aici, e clar că este vorba de unul democratic şi noi sperăm ca rezultatul să fie o Românie mai puternică, cu un angajament reînnoit faţă de valorile democraţiei”, a mai spus oficialul Ambasadei SUA.”

Cum era, dom’ne, chestia aia cu „Americans Free to ‘Worship’–But Not Freely Excercise Their Religion„? Ca doar e flexibila Constitutia, nu? 😀

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 5, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 33 comentarii

Mark Gitenstein si… Fondul Proprietatea

Iata ce ne spune Mediafax:

Fostul ambasador SUA Mark Gitenstein candidează pentru un loc în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea

Se arata ca:

Fostul ambasador SUA la Bucureşti Mark Gitenstein candidează pentru un loc în Comitetul Reprezentanţilor la Fondul Proprietatea (FP), fiind primul înscris pe lista de candidaţi pentru alegerile care vor avea loc în data de 25 aprilie.

El a fost propus de fondul de investiţii Emerging Markets Country Fund, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Fondului Proprietatea.

Gitenstein este avocat de profesie şi a fost ambasador al SUA la Bucureşti timp de peste trei ani. El şi-a încheiat mandatul în luna decembrie a anului trecut şi s-a întors în Statele Unite ale Americii.

Candidaţii pentru alegeri se pot înscrie până pe data de 3 aprilie.

Acţionarii Fondului Proprietatea urmează să aleagă pe 25/26 aprilie doi noi membri în Comitetul Reprezentanţilor, având în vedere că mandatele lui Sorin Mîndruţescu (preşedintele Comitetului şi şeful Oracle) şi Cristian Buşu expiră pe 29 septembrie. Mandatele noilor membri ar urma să înceapă pe 30 septembrie.

Comitetul Reprezentanţilor supraveghează activitatea administratorului Fondului Proprietatea, compania americană Franklin Templeton.

Ceilalţi trei membri sunt reprezentanţi ai celor mai mari acţionari ai Fondului Proprietatea. Cel mai mare acţionar al FP, Elliottt Associates, este reprezentat de Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank, şi de Piotr Rymaszewski, directorul general al societăţii de administrare a investiţiilor Octava NFI din Polonia.

City of London, al doilea cel mai mare acţionar al Fondului, este reprezentat în Comitet de Julian Rupert Francis Healy.

Acţiunile Fondului Proprietatea au încheiat şedinţa bursieră de marţi în creştere cu 1,28%, la preţul de 0,631 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a Fondului este de 8,694 miliarde lei (1,97 miliarde euro).”

Interesant de citit si acest articol:

Gitenstein către John Kerry: Fără sprijinul SUA şi UE, nu e sigur că România continuă reformele juridice

Se arata ca:

Fostul ambasador SUA la Bucureşti Mark Gitenstein îi recomandă noului secretar de stat John Kerry să aibă în vedere susţinerea statului de drept şi iniţiativelor anticorupţie din România, afirmând că fără sprijinul SUA şi UE nu este „deloc sigur” că reformele în acest sens vor fi continuate.

„Nu mai puţin importante decât priorităţile strategice şi militare este continuarea sprijinului pentru aceia din România care susţin statul de drept şi iniţiativele anticorupţie”, afirmă Gitenstein, într-un articol postat pe un blog al ambasadorilor americani, unde sunt făcute de diverşi diplomaţi americani recomandări pentru noul secretar de stat de la Washington privind relaţiile SUA cu diverse state.

De asemenea, Gitenstein arată că, dincolo de faptul că ultimele rapoarte ale Comisiei Europene şi ale Comisiei de la Veneţia au criticat evoluţiile din 2012, lecţia reală după criza de anul trecut este că „reformele privind activitatea instanţelor, a procurorilor şi poliţiei au început să funcţioneze”.

„Dacă nu ar fi fost implementate reformele fundamentale cerute de UE prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), nu ar fi fost instituţiile legale care să poată rezista puternicelor forţe politice care au fost concentrate asupra lor”, afirmă Gitenstein, care adaugă că în cele din urmă este meritul premierului Victor Ponta că el şi sistemul din România au respectat hotărârile Curţii Constituţionale şi „statul de drept a fost menţinut”.

„Dar mai sunt încă multe lucruri importante de făcut. Într-adevăr, fără sprijinul susţinut al SUA, UE şi FMI, nu este deloc sigur că aceste reforme vor fi continuate. Ar trebuie să fie punctul principal al relaţiei noastre bilaterale îndeplinirea obiectivelor fixate în ultimul raport MCV şi în acordul de coabitare între premier şi preşedinte. Primul şi cel mai important dintre acestea este numirea unor persoane cu credibilitate, competenţă şi experienţă în funcţiile de procuror general şi procuror şef al DNA”, arată Gitenstein.

El adaugă că această iniţiativă nu este importantă „doar pentru că o doresc SUA şi UE”, ci pentru că este „singura garanţie că statul de drept, democraţia şi piaţa liberă vor supravieţui în România”.

De asemenea, el arată că SUA îşi doresc un aliat de încredere şi stabil, cu instituţii solide şi independente, însă acestea servesc în primul rând românilor, nu americanilor.

„Aceste instituţii sunt baza esenţială pentru o piaţă liberă care să ridice nivelul de trai al fiecărui bărbat, femeie şi copil din România. Ele protejează şi drepturile minorităţile etnice cum ar fi cea romă care încă suferă de o discriminare făţişă şi minorităţile religioase cum ar fi greco-catolicii care de două decenii au reuşit prea puţin în obţinerea înapoi a proprietăţilor lor bisericeşti”, evidenţiază Gitenstein.

Totodată, el arată că românii sunt „pro-americani entuziaşti” şi că dincolo de dificultăţile de vara trecută şi poziţia fermă adoptată de SUA în favoarea statului de drept, sondajele efectuate de Ambasada americană de la Bucureşti au demonstrat clar că imaginea Americii a fost întărită de acest efort de apărare a statului de drept, la fel ca şi imaginea Germaniei şi a UE, care au adoptat poziţii similare.

Gitenstein îl sfătuieşte pe Kerry să aibă în vedere ca prioritate dorinţa românilor de întărire a acestui parteneriat şi să ţină cont de faptul că ar fi un gest foarte important din partea sa să participe el, sau alt înalt oficial SUA, la inaugurarea lucrărilor de la Deveselu din această primăvară sau să facă o vizită în România imediat după.

De asemenea, fostul ambasador SUA la Bucureşti argumentează că din experienţa sa a constatat că românii nu numai că sunt pro-americani, dar şi împărtăşesc valorile americane, iar ei nu doar vor să meargă în America, ci şi să înveţe şi să ducă în România experienţa acumulată. El arată că tocmai de aceea ar trebui activată legislaţia care ar permite accesul României la programul Visa Waiver, aflată în lucru în Congres.

„Secretarul de stat Kerry ar trebui să viziteze România şi nu numai Bucureştiul. El trebuie să meargă la deosebit de frumoşii munţi Carpaţi, în Transilvania istorică şi Delta Dunării, cea mai mare zonă umedă din Europa. După ce secretarul de stat va petrece ceva timp împreună cu românii de rând şi va vedea cu ochii săi cultura acestei ţări, îmi va împărtăşi optimismul cu privire la viitorul României”, concluzionează Mark Gitenstein în finalul scrisorii sale.”

Inteleg ca Dl. Gitenstein vorbeste din partea Partidului Democrat in spiritul, ca sa zic asa, doctrinei Obama. Dar din cele ce spune reiese cu claritate ca SUA e cea care contribuie decisiv la mentinerea MCV-ului pentru Romania, in alianta, ca sa zic asa, cu Germania. Aceasta pozitie blocheaza un drept al tarii noastre: integrarea in Spatiul Schengen! Mie mi se pare ca toate acestea sunt concesii pe care Obama le face rusilor…

DE citit si…

Mona Pivniceru va DEMISIONA mâine de la Ministerul Justiţiei. Ponta va prelua interimatul, în urma unei discuţii cu Băsescu

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 26, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 16 comentarii

Cipru…

Iata ce ne arata Mediafax:

Analist politic: Euro ar putea fi condamnat, indiferent dacă Ciprul rămâne sau pleacă

Un articol deosebit de interesant! Se arata ca:

Indiferent de rezolvarea sau nu a crizei din Cipru, în Uniunea Europeană ar putea rămâne efecte de lungă durată care ar putea pecetlui soarta euro, consideră Darrell Delamaide, analist politic al MarketWatch în Washington.

Cu o scurtă pauză, când pieţele s-au concentrat pe şedinţa de politică monetară a Rezervei Federale americane, criza a revenit în centrul atenţiei, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a stabilit ziua de luni ca termen limită pentru un acord de salvare a Ciprului, instituţia urmând în caz contrar să retragă sprijinul de lichidităţi pentru băncile cipriote.

Guvernul cipriot a fost nevoit să prelungească perioada în care instituţiile de credit nu lucrează până marţea viitoare, după ce Parlamentul a respins taxa pe depozitele bancare.

Indiferent dacă Ciprul va reuşi sau nu să încheie un acord de salvare cu zona euro, evenimentele din această săptămână vor continua să aibă un impact asupra UE şi a euro.

În primul rând, europenii au aflat că nici măcar asigurările depozitelor, pe care se bazează încrederea în bănci, nu este sfântă în minţile oficialilor de la Bruxelles şi niciun fel de declaraţii, privind unicitatea situaţiei din Cipru, nu vor reinstaura încrederea în bănci a italienilor, spaniolilor sau portughezilor, atunci când criza se va acutiza din nou, cum inevitabil se va întâmpla, consideră Delamaide.

În al doilea rând, voinţa parlamentarilor ciprioţi de a sfida Bruxelles-ul şi a vota împotriva propunerii acestuia stabileşte un precedent care va coagula forţele anti-austeritate din sudul Europei.

Principalele partide din Grecia, Italia şi Spania, care au respectat linia trasată de Bruxelles, vor fi nevoite să devină mai ferme, sau poziţia lor se va eroda în continuare, potrivit analistului.

Mult mai important este faptul că sud-europenii au cea mai clară dovadă că anumite state nordice îi privesc ca cetăţeni de rangul al doilea.

Micii deponenţi şi pensionarii pe care liderii din Germania, Olanda, Finlanda şi alte ţări doreau să îi penalizeze pentru excesele băncilor cipriote nu sunt mai vinovaţi decât deponenţii şi pensionarii din oricare ţară nordică.

Este imposibil de imaginat, că politicienii din Germania, de exemplu, ar îndrăzni să confişte aproape 7% din economiile cetăţenilor lor, indiferent de motiv. Cu toate acestea, vor să facă acest lucru ciprioţilor, a arătat Delamaide.

„Asistăm la moartea lentă a proiectului european. Ne aflăm în situaţia în care unele guverne europene spun cetăţenilor altor ţări membre că nu sunt egali în faţa legii”, a declarat Anthanasios Orphanides, fost şef al băncii centrale din Cipru, la televiziunea Bloomberg.

Orphanides a lucrat la Rezerva Federală americană, înainte de a fi guvernator al băncii centrale cipriote în perioada 2007-2012, iar în prezent este profesor la MIT. El a adăugat că propunerea pentru Cipru pune în pericol uniunea bancară europeană, prin subminarea încrederii în asigurarea depozitelor.

Cipru este o ţară mică şi dacă va rămâne în zona euro sau va deveni un fel de colonie financiară a Rusiei nu va conta pentru mulţi oameni, dar maniera în care liderii de la Bruxelles şi Berlin au tratat această criză va conta pentru europeni şi pieţele financiare, în perioada următoare, conchide articolul.” (subl. mea)

Reiau o fraza:

Mult mai important este faptul că sud-europenii au cea mai clară dovadă că anumite state nordice îi privesc ca cetăţeni de rangul al doilea.

Afirmatia aceasta este de o gravitate fara precedent in istoria UE!! Si acest lucru la nici un an dupa ce UE a luat Premiul Nobel pentru Pace!!

„Asistăm la moartea lentă a proiectului european. Ne aflăm în situaţia în care unele guverne europene spun cetăţenilor altor ţări membre că nu sunt egali în faţa legii”, a declarat Anthanasios Orphanides, fost şef al băncii centrale din Cipru, la televiziunea Bloomberg.

Cu tot respectul, le cer in chip categoric europarlamentarilor nostri sa ne explice despre ce este vorba! Trebuie aratat ce afirma presedintele Comitetului Nobel norvegian:

„UE şi strămoşii săi au contribuit de peste şase decenii la promovarea păcii, reconcilierii, democraţiei şi drepturilor omului în Europa„, a declarat la Oslo preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland.[…]

UE se confruntă în prezent cu dificultăţi economice grave şi tulburări sociale considerabile„, a recunoscut Jagland.

Comitetul Nobel norvegian vrea să se focalizeze pe ceea ce consideră rezultatul cel mai important al UE: lupta reuşită pentru pace, reconciliere, democraţie şi drepturile omului”, a adăugat el, subliniind că aceasta a contribuit la transformarea Europei „dintr-un continent al războiului într-un continent al păcii„.

În mod paradoxal, Norvegia, ţara gazdă a premiului Nobel pentru Pace, nu este membră UE.” (subl. mea; sursa: Mediafax)

In alta ordine de idei…

Nicolas Sarkozy, pus sub acuzare în dosarul Bettencourt

Se arata ca:

Fostul preşedinte al Franţei Nicolas Sarkozy a fost pus sub acuzare, joi searã, în dosarul Bettencourt, anunţă avocatul său, Thierry Herzog, care va contesta decizia, relatează AFP.

Decizia a fost luată de judecătorul de instrucţie Jean-Michel Gentil, la Bordeaux, în sud-vestul Franţei.

Nicolas Sarkozy a compărut joi în faţa judecătorului pentru o confruntare cu majordomul miliardarei Liliane Bettencourt.

Confruntarea între Nicolas Sarkozy şi majordomul lui Liliane Bettencourt a avut rolul de a verifica de câte ori fostul preşedinte s-a dus la domiciliul moştenitoarei grupului de cosmetice L’Oréal în campania electorală prezidenţială din 2007.”

Un fost presedinte al Frantei pus sub acuzare…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

martie 22, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

Guvernul Ponta

Iata ce ne arata Romania Libera si Gandul:

Ponta: Decizia finală e ca UDMR să NU facă parte din Guvern

Se arata, printre altele, ca:

„”Decizia finală a fost ca UDMR să nu facă parte din Guvern”, a spus Ponta.

El a precizat însă că îşi menţine decizia privind colaborarea cu UDMR „ca unic reprezentant politic al minorităţii maghiare”.

Întrebat dacă UDMR va primi funcţii de secretari de stat sau şefi de agenţii, Ponta a spus: „Nu se pune problema”.

„Se pune problema în domeniile esenţiale – drepturile minorităţilor, educaţie, cultură – acolo vor fi şi reprezentanţi ai comunităţii maghiare, dar nu se pune problema unei participări politice”, a spus Ponta.

El a spus că susţine decizia USL în privinţa UDMR, deşi şi-a exprimat punctul de vedere în Uniune pe acest subiect.

Conducerea PNL a decis că nu doreşte ca UDMR să participe la guvernare, a anunţat luni vicepreşedintele PNL, Daniel Chiţoiu, care a spus că hotărârea a fost luată în urmă cu două zile. „E o poziţie a PNL că nu dorim ca UDMR să facă parte. (…) Din punct de vedere al PNL, s-a luat o decizie în BPC încă de acum două zile, că nu dorim ca UDMR să participe la guvernare”, a declarat Daniel Chiţoiu.

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că subiectul intrării UDMR la guvernare este unul „foarte fierbinte”. El spune că joi şi vineri au fost primite la sediul PSD zeci de telefoane de la cetăţeni de etnie maghiară, care s-au pronunţat în defavoarea intrării UDMR la guvernare.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretul prin care Victor Ponta este desemnat în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern.”

Cum explică Ponta decizia privind UDMR

Se arata ca:

„Premierul desemnat, Victor Ponta, a explicat, luni, că decizia de a nu coopta UDMR la guvernare este una politică, el arătând că societatea şi o parte importantă din mass-media românească nu sunt încă pregătite pentru ceea ce el a considerat că trebuie să fie un proiect de reunificare, potrivit Mediafax.

Ponta a precizat că a susţinut ideea cooptării UDMR la guvernare şi în cadrul discuţiilor de luni privind formarea Guvernului.

Întrebat ce s-a întâmplat de nu s-a ajuns la cooptarea UDMR, Ponta a spus: „Este o decizie politică şi este foarte clar că societatea românească şi o parte importantă din mass-media românească încă nu este pregătită pentru ceea ce eu am considerat că trebuie să fie un proiect de reunificare a societăţii româneşti”.

„Mă voi bate în continuare pentru acest proiect (de reunificare, n.r.) şi încet-încet îl vom face”, a spus Ponta.

La rândul său, preşedintele PNL Crin Antonescu a precizat că decizia PNL de a se poziţiona împotriva intrării UDMR la guvernare a fost una politică.

„Sunt întru totul de acord, sunt solidar cu poziţia premierului în ceea ce priveşte dialogul cu UDMR, ca reprezentant legitim al comunităţii maghiare, precum şi cu reprezentanţii celorlalte minorităţi. Este vorba de o formaţiune politică pe care o respect, cu specialişti, cu oameni politici şi cu experienţă şi cu o valoare de netăgăduit. Deci faptul că PNL s-a pronunţat foarte ferm împotriva participării UDMR la guvernare nu e decât politic, în sensul că alegerile au fost câştigate de USL şi facem un Guvern monocolor, USL”, a spus Antonescu.

El a arătat că decizia PNL referitoare la intrarea UDMR la guvernare nu înseamnă că PNL nu doreşte un dialog privilegiat sau o comunicare pe toate palierele cu cei din UDMR, chiar dacă UDMR este în afara guvernării sau în opoziţie.

Premierul Ponta a anunţat, luni, că decizia finală este ca UDMR să nu facă parte din Guvern.

„Decizia finală e ca UDMR să nu facă parte din Guvern. Însă eu îmi menţin decizia, ca prim-ministru şi ca lider politic, de asemenea USL îşi reafirmă această decizie, să păstreze un dialog cu UDMR, care este singurul reprezentant politic al minorităţii maghiare în toate schimbările pe care dorim să le facem referitoare la Constituţie, la sistemul electoral, la drepturile şi libertăţile fundamentale ale minorităţilor şi la descentralizarea şi dezvoltarea regională”, a spus Ponta.”

GUVERNUL PONTA II a trecut de Băsescu. Lista miniştrilor şi marile dispute dintre PSD şi PNL. EXCLUSIV

”Nocturna” lui Ponta cu Băsescu şi negocierile cu UDMR declanşează REVOLTA ÎN PSD. EXCLUSIV GÂNDUL

Se arata ca:

„Radu Mazăre, Nicuşor Constantinescu şi Marian Oprişan au declarat pentru gândul că se opun cooptării UDMR la guvernare şi că o decizie finală nu poate fi luată fără acordul Comitetului Executiv. În timp ce liderii din teritoriu sunt iritaţi de atitudinea avută în ultima săptămână de preşedintele PSD, Victor Ponta s-a retras pentru câteva zile alături de Liviu Dragnea la o partidă de vânătoare în judeţul Teleorman, susţin surse din PSD.

„Dacă America şi Europa ne bagă pe gât UDMR măcar să ştim de ce îi acceptăm, să ni se spună că de ei depind banii care vin din afară. Dacă nu este acesta motivul cooptării, atunci nu vreau ca UDMR să vină la guvernare. În lume este vorba de bani, dacă nu mai primim fonduri europene sau alţi bani, atunci înghit să vină UDMR la guvernare”, a declarat pentru gândul primarul Constanţei, Radu Mazăre.

Edilul susţine că în acest moment „PSD comunică prost cu electoratul care l-a ales” deoarece nu a explicat oamenilor de ce este nevoia ca UDMR să fie la guvernare, ce se întâmplă cu taxele locale şi de ce a fost nevoia de întâlnirea nocturnă Băsescu – Ponta – Antonescu.

„Voi veni la Bucureşti să vorbesc cu Liviu Dragnea să mă informez. Partidul comunică prost. Nu sunt împotriva întâlnirilor nocturne şi eu am multe întâlniri noaptea, dar oamenilor trebuie să li se explice. O femeie m-a certat pentru că PSD ia UDMR la guvernare. Mie nu mi-a spus nimeni care sunt motivele pentru care este nevoia de prezenţa UDMR la guvernare”, a subliniat Radu Mazăre.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Vorba lui Radu Mazare: de ce? Tema da nastere, intr-adevar, la multe speculatii… Dupa parerea mea, PSD a iesit in avantaj!! De ce? Pentru ca a aratat UDMR cine anume nu doreste ca aceasta formatiune politica sa fie la guvernare, si anume e vorba ca PNL nu doreste! Ponta e premier. Daca cumva se intampla sa se sparga USL, PSD se va alia imediat cu UDMR sau va conta pe sustinerea acestuia, pentru formarea unui nou guvern. E bine sa ai potentiali aliati si sa te asiguri pentru viitor in cazul oricarei eventualitati. Exact asta a facut PSD si a facut bine! Antonescu a cautat sa mai „indulceasca” pozitia PNL declarand:

<blockquote>””Sunt întru totul de acord, sunt solidar cu poziţia premierului în ceea ce priveşte dialogul cu UDMR, ca reprezentant legitim al comunităţii maghiare, precum şi cu reprezentanţii celorlalte minorităţi. Este vorba de o formaţiune politică pe care o respect, cu specialişti, cu oameni politici şi cu experienţă şi cu o valoare de netăgăduit.”</blockquote>

Totusi gestul PSD, care a intins o mana UDMR, prin propunerea ca aceasta formatiune politica sa participe la guvernare, conteaza si este o mutare cu efecte strategice pe termen lung. Acum PSD este pe o pozitie tare in USL, ceea ce nu se prea poate spune despre PNL. Iar UDMR isi va aminti, cu siguranta, de PSD, care candva i-a intins o mana…

DE citit si…

NEGOCIERI PSD – PNL. Structura Guvernului Ponta II şi lista miniştrilor

decembrie 17, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Cum poate sa strice Pussy Riot „caldele” relatii germano-ruse…

Ma opresc asupra unei stiri de politica externa cu privire la: relatiile germano-ruse.

English: NOVO-OGARYOVO. With Federal Chancello...

English: NOVO-OGARYOVO. With Federal Chancellor of Germany Angela Merkel. Русский: НОВО-ОГАРЁВО. С Федеральным канцлером Германии Ангелой Меркель. (Photo credit: Wikipedia)

Pana nu demult relatiile dintre Germania si Rusia nu pareau a fi deloc rele, dimpotriva! Trebuie spus ca Germania este al doilea cel mai important partener comercial al Rusiei, dupa China! Deci intre Germania si Rusia exista conexiuni economice profunde… Ce s-a intamplat?

Romania Libera

Schimb dur de replici Merkel-Putin pe tema Pussy Riot

Se arata ca:

„Preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel au avut un schimb dur de replici vineri, în cursul unui forum germano-rus, la Moscova, despre cazul celor două tinere din cadrul grupului Pussy Riot încarcerate, potrivit Mediafax.

În cursul acestui forum al unor reprezentanţi ai societăţii civile din cele două ţări, Merkel s-a întrebat în faţa preşedintelui rus cu privire la condamnarea celor două membre ale grupului Pussy Riot la doi ani de închisoare pentru o „rugăciune punk” anti-Putin, cântată în februarie într-o catedrală din Moscova.

„Trebuia, oare, ca cele două femei să fie trimise la închisoare? Nu ştiu. Nu ştiu dacă acest lucru s-ar fi întâmplat la fel în Germania”, a declarat Merkel, în contextul în care condamnarea celor două femei, confirmată în apel în octombrie, când a treia a fost eliberată, a suscitat critici dure în Occident.

Vizibil iritat de remarcile cancelarului, Putin a declarat că Pussy Riot sunt „antisemite” şi a apreciat că nu este posibil să fie „susţinute”.

Se pare că Putin se referă la o acţiune din 2008 a grupului contestatar şi pentru libertate Voina, din care tinerele făceau parte la vremea respectivă, care a regizat un spectacol despre spânzurarea unor homosexuali, evrei şi imigranţi, într-un supermarket, aparent cu scopul de a provoca.

Ministrul german de Externe Guido Westerwelle s-a pronunţat luni pentru un „dialog critic deschis” cu Moscova, iar deputaţi conservatori şi liberali, la putere în Germania, au îndemnat anterior Guvernul Merkel, într-o moţiune dezbătută în Parlament, la Berlin, să se angajaze în favoarea unei sporiri a democratizării în Rusia.

Merkel este însoţită de opt miniştri şi aproximativ zece patroni de întreprinderi care au participat la consultări ruso-germane la Kremlin, dominate de probleme economice, Germania fiind al doilea cel mai important partener comercial al Rusiei, după China.

Acorduri bilaterale urmează să fie anunţate vineri seara. Un oficial din cadrul companiei ruse de căi ferate a declarat pentru AFP că un contract privind achiziţionarea a aproximativ 700 de locomotive de la gigantul german Siemens urmează să fie semnat vineri.

Acces refuzat în Duma de Stat

Criticile germane la adresa Rusiei s-au multiplicat înaintea vizitei lui Merkel, deputaţi germani declarându-se „deosebit” de îngrijoraţi de măsuri recente adoptate împotriva unor opzanţi ai regimului rus, într-o moţiune dezbătută în Bundestag.

Moscova a fost iritată de critici formulate de către însărcinatul misiunii pentru Rusia din cadrul Guvernului german, Andreas Schockenhoff, care a participat la pregătirea acestei moţiuni.

Un semn al tensiunilor între cele două ţări este faptul că lui Schockenhoff i-a fost interzis accesul în Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma de Stat). Astfel, oficial german nu s-a putut întâlni cu niciun oficial din cadrul Ministerului rus de Externe, potrivit biroului său, cu sediul la Berlin.

Kremlinul a depus eforturi în vederea minimizării unor critici cu privire la probleme referitoare la libertăţi. Purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov, a pus aceste critici pe seama alegerilor legislative prevăzute anul viitor în Germania.

Miza schimburilor comerciale ruso-germane, care ating suma de 87 de miliarde de dolari, constituie o „plasă de siguranţă” pentru relaţiile dintre cele două ţări, a apreciat Peskov.

„Cu o bază atât de solidă, putem fi liniştiţi” în privinţa relaţiilor între Moscova şi Berlin, a subliniat el.

Putin, un vorbitor de germană şi fost agent KGB în Germania de Est, şi-a rezervat la Berlin prima vizită întreprinsă într-o ţară occidentală, la 1 iunie, imediat ce a revenit la Kremlin, după ce anterior a deţinut două mandate de preşedinte în perioada 2000-2008 şi unul de premier, de patru ani.” (subl. mea)

Recomand citirea integrala a intregului articol.

English: ST ANDREW HALL IN THE GRAND KREMLIN P...

English: ST ANDREW HALL IN THE GRAND KREMLIN PALACE, MOSCOW. The inauguration of President Vladimir Putin. Mr Putin takes the oath to the people of Russia. Русский: МОСКВА, БОЛЬШОЙ КРЕМЛЕВСКИЙ ДВОРЕЦ, АНДРЕЕВСКИЙ ЗАЛ. Торжественная церемония вступления Владимира Путина в должность Президента России. Присяга народу России. (Photo credit: Wikipedia)

Libertate sau bani, ce conteaza mai mult? Sau Occidentul si SUA vor sa influenteze politica interna a Rusiei, cu scopul de a intari Opozitia din Rusia in detrimentul lui Vladimir Putin si a puternicului sau partid – Rusia Unita? Putin e un lider puternic, prea puternic pentru gusturile Occidentului, care ar prefera un lider de tip Eltin. Putin se va opune in continuare unui proiect american precum Scutul Antiracheta si doreste ca Rusia sa-si sporeasca influenta in Europa si Orientul Mijlociu. Interesant este ca in toate aceste probleme s-a intercalat un mic „amanunt”: Pussy Riot!!! Pe de o parte sunt afacerile si interesele, pe de alta parte problema democratizarii Rusiei. Ce va prima pentru Occident si SUA? Vor fi de acord sa profite economic de pe urma unor relatii bune cu Rusia si cu Vladimir Putin, lasand in urma problema democratizarii Rusiei?

Pe de alta parte, ar trebui sa luam aminte si la ce spune Putin despre Pussy Riot… Interesant este ca intre homosexuali si imigranti mai sunt si evreii!! Observati ca articolul arata ca: „Se pare că Putin se referă la o acţiune din 2008 a grupului contestatar şi pentru libertate Voina, din care tinerele făceau parte la vremea respectivă, care a regizat un spectacol despre spânzurarea unor homosexuali, evrei şi imigranţi, într-un supermarket, aparent cu scopul de a provoca„. Atitudinea aceasta, care este una extremista si antisemita, ma face sa ma gandesc daca acest antisemitism nu e sustinut, cu bani, in Rusia, chiar de catre Occident… Daca nu cumva in spatele unor cuvinte precum „libertate, democratizarea Rusiei”, exista o dorinta de a promova antisemitismul nu numai in Rusia, dar si in intreaga Europa! Si sa nu uitam ca suntem si intr-o perioada de criza economica grea…

noiembrie 16, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu