Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre cum vor fi relatiile dintre SUA si Coreea de Nord in noul context international…

Daca ar fi sa privim lucrurile din punct de vedere geografic, uitandu-ne la harta politica a lumii vom observa ca, prin marimea suprafetei sale, Rusia pune o problema geopolitica deosebit de complexa.

Este vecina si cu Uniunea Europeana dar si cu Coreea de Nord.

Fac o mica paranteza pentru a remarca un lucru ce a trecut neobservat de catre analistii nostri: marea deosebire dintre alegerile din SUA si cele din Rusia. In SUA a fost vorba de o competitie politica in adevaratul sens al cuvantului, inclusiv in interiorul celor doua mari partide: Democrat si Republican.

In Rusia stiam, fara teama de a gresi, dinainte rezultatul: Putin va castiga, cum s-a si intamplat, cu o majoritate zdrobitoare. Nici n-are importanta cu cat pentru ca era de la bun inceput extrem de clar ca acea majoritate nu poate fi decat zdrobitoare.

In SUA au fost diferente dintre votul popular si cel al electorilor. Tot felul de picanterii! 🙂

In Rusia n-a existat nicio diferenta: Putin a castigat alegerile cu o majoritate zdrobitoare, lucru ce-l puteam anticipa si cu un an inaintea acestor alegeri. Niciun fel de surpriza. Niciun fel de picanterie!

Interesant ce se intampla in Europa, mai exact spus in Marea Britanie, dupa Brexit. Afacerea Skripal a tensionat la maximum relatiile dintre Marea Britanie si Federatia Rusa. Este vorba de o tensiune nemaintalnita in relatiile bilaterale britanico-ruse de la caderea Cortinei de Fier incoace, dar indraznesc sa spun ca nici pe vremea comunismului n-au fost parca relatii mai proaste intre Londra si Kremlin cum sunt cele de acum.

„Gazul peste foc” a fost turnat: e vorba de moartea in conditii suspecte a omului de afaceri rus Nikolai Gluskov, ce avea azil politic in Anglia. Politia britanica a deschis o ancheta de omor in cazul lui Gluskov.

Sigur, banuiala cea mai mare e ca Putin isi executa adversarii politici din strainatate. Insa ceea ce s-a intamplat a tensionat nu doar relatiile britanico-ruse, dar si pe cele ale UE si NATO cu Rusia. Pentru ca, in cazul Skripal, se interpreteaza ca ar fi fost vorba de un atac cu arme chimice pe teritoriul britanic. Theresa May a reactionat imediat, la unison cu Donald Trump. De asemenea expulzarea a 23 de diplomati rusi din Londra si masura de retorsiune simetrica anuntata de Putin arata o evidenta deteriorare a relatiilor diplomatice. De asemenea Administratia de la Kremlin a anuntat ca „nicio mass-media britanica” nu va mai activa pe teritoriul Rusiei in cazul in care postul Russia Today va fi inchis in Marea Britanie.

Trebuie spus ca, desi UK inca mai e in Uniunea Europeana, dar sa zicem ca ar fi iesit deja din UE, deteriorarea relatiilor britanico-ruse inseamna o deteriorare a relatiilor dintre Uniunea Europeana, Statele Unite pe de o parte si Rusia, pe de alta parte. Deci lucrul acesta priveste in mod direct atat UE cat si SUA pentru ca atat relatiile dintre UE si Rusia, cat si cele dintre SUA si Rusia se deterioreaza, ca sa fiu si mai clar.

Putin a castigat recentele alegeri din Rusia, desi Opozitia sustine ca au fost comise foarte foarte multe nereguli. In Rusia putinista lucrul asta, ca au fost comise mii de nereguli, e lipsit de importanta. Noi trebuie sa luam lucrurile asa cum sunt si sa intelegem ca pana in 2024 va fi la putere regimul Putin. Din pacate, trebuie sa ne asteptam la o escaladare a conflictelor dintre Rusia si Occident. Iar lupta asta politica si diplomatica se va da in Europa. Nu doar in UK, dar si in Uniunea Europeana. In Statele Unite se ancheteaza in continuare amestecul Rusiei in recentele alegeri prezidentiale si se asteapta, in continuare, o comportare similara din partea Rusiei.

Se observa usor ca regimul Putin se bazeaza pe crime.

De aceea e foarte important cum vor gandi politica externa Statele Unite, Presedintele Trump.

La granita cu Rusia, in Extremul Orient, se afla Coreea de Nord. SUA are nevoie in regiunea respectiva de state aliate. Avem pana acum doua state aliate in mod sigur cu SUA: Japonia si Coreea de Sud. Insa SUA si Presedintele Trump are o relatie buna cu Pekinul, cu Presedintele Xi Jinping. Iar aceasta relatie buna trebuie sa fie una de durata. Cu China n-ar fi mari probleme in a cultiva o relatie buna vreme mai indelungata. SUA are nevoie de sprijin, inclusiv diplomatic, mai ales ca aceste tari sunt toate in proximitatea Rusiei.

De aici rezulta ca SUA va cauta sa dezvolte o relatie de prietenie si cooperare chiar cu Coreea de Nord. A fost deja stabilit ca Presedintele Trump si cel nord-coreean, Kim Jong-un, se vor intalni undeva prin luna mai 2018. Coreea de Sud a aranjat detaliile; intr-un fel era cat se poate de firesc pentru ca e vorba de acelasi popor, au aceeasi limba. Chestiunea e ca relatiile dintre SUA si Coreea de Nord trebuie sa se destinda mult mai mult. Coreea de Nord NU trebuie sa cada in sfera de influenta a Rusiei!! E foarte posibila si o reunificare a Coreii. Sanctiunile la adresa Coreii de Nord, in cazul unei intelegeri dintre SUA si Coreea de Nord, se vor ridica imediat. Nu asta e problema… Chestiunea e ca si fara sanctiuni economice Coreea de Nord nu poate evolua economic decat daca va purcede la reforme. Evident, SUA nu va obliga Coreea de Nord sa faca reforme daca aceasta tara nu doreste. Interesul SUA este sa aiba bune relatii cu Coreea de Nord si sa mentina stabilitatea in zona. Totusi, e clar ca suntem intr-un nou context politic si Coreea de Nord ar trebui sa inteleaga ca e necesar sa inceapa sa faca reforme. Spre exemplu, China le-a facut si a reusit sa progreseze cu adevarat. Parerea mea e ca ar fi si companii sud-coreene, japoneze interesate sa patrunda pe piata din Coreea de Nord. Chiar si americane, evident. Insa de asemenea e clar ca nu poti obliga Coreea de Nord sa faca reforme si nici nu stim daca e pregatita sa le faca.

Insa primul pas in construirea unei bune relatii cu Coreea de Nord mi se pare ca ar fi acela de a schimba perceptia acestei tari asupra SUA. Cu alte cuvinte SUA nu trebuie sa mai fie perceputa de catre Coreea de Nord ca un dusman. Daca Coreea de Nord, in cazul denuclearizarii totale, va cere garantii de securitate din partea SUA, atunci SUA ar trebui sa le acorde. Insa lucrul asta ar crea o situatie cu totul noua in Coreea de Nord, un lucru pe care nord-coreenii nu l-au vazut niciodata si poate ca nici n-au indraznit vreodata sa se gandeasca la asa ceva. Cat de pregatita e Coreea de Nord pentru asta? Existenta unor baze NATO in Coreea de Nord sau, chiar direct, baze militare americane e un lucru posibil, inclusiv instalarea in aceasta tara a unui Scut Antiracheta. Dar exista, desigur, numeroase posibilitati de a asigura securitate Coreii de Nord.

Ce se intampla? Nu mai suntem – e cat se poate de clar – in 1953… Pe de alta parte, Coreea de Nord, dat fiind caracterul regimului de acolo, se teme in cazul izbucnirii unui razboi in lumea asta. Pana acum n-au avut loc discutii bilaterale cu SUA, la nivel inalt. Ei nu stiu la ce pot sa se astepte din partea Statelor Unite, chiar in cazul in care, daca ar incepe un razboi mai amplu, sa nu zic unul mondial, Doamne fereste, n-ar ataca pe cineva. Ei se tem ca SUA ar putea sa actioneze militar impotriva lor, ca sa distruga regimul stalinist de la Phenian. Fara indoiala, aceasta stare de tensiune nu place nimanui, nu mai vorbesc de tarile din regiune. De aceea discutiile cu Presedintele Kim Jong-un sunt cat se poate de necesare si Dl. Trump n-a gresit deloc grabind aceasta intalnire.

Aceasta intalnire trebuie sa aiba loc cat mai repede si trebuie sa fie piatra de temelie pentru un viitor tratat de pace dintre cele doua Corei, punandu-se capat situatiei penibile ce dateaza din 1953 si pana in zilele noastre.

Ar fi o mare victorie diplomatica a SUA. Si e in interesul SUA sa aiba un ascendent in regiune. De asemenea si in interesul tarilor din regiune sa aiba relatii bune cu SUA. Ar fi un mijloc prin care s-ar realiza o disuasiune diplomatica la adresa Rusiei.

Atata vreme cat e mai greu ca SUA sa ajunga cu Iranul la o intelegere, e cat se poate de necesar ca sa ajunga la o intelegere benefica ambelor parti cu Coreea de Nord. Lucrul acesta e posibil si ar evita escaladarea tensiunilor in regiune. De asemenea ar fi o lovitura diplomatica data Rusiei!!

Realegerea lui Putin trebuie sa ne puna in garda. Ceea ce s-a intamplat la aceste alegeri prezidentiale e un semn cat se poate de prost. E vorba despre distrugerea democratiei in Rusia. In acest context trebuie intarita democratia in UE si SUA. Ambitiile dictatoriale ale lui Putin si nostalgia sa deplasata pentru Uniunea Sovietica pot determina actiuni deosebit de ostile fata de Occident, cum a fost ceea ce s-a intamplat in Anglia, in cazul Skripal. Dar ne putem astepta chiar si la mult mai mult… E foarte dificil, in aceste conditii, sa contruiesti o relatie diplomatica normala cu o tara precum Rusia, care e condusa de un astfel de regim. Asta e principala dificultate. Sa luam, spre exemplu, cazul Skripal: el a afectat deja relatia Rusiei cu UK. Insa prin ricoseu afecteaza cat se poate de negativ si relatia Kremlinului cu Berlinul, pentru ca Berlinul, oricata deschidere ar avea fata de Rusia, NU poate trece peste asa ceva. Or, in asemenea conditii nu poti sa contruiesti o relatie diplomatica normala cu Rusia. Uniunea Europeana se vede intr-o dificultate majora din acest punct de vedere. Iar realegerea D-lui. Putin nu va face, din pacate, decat sa sporeasca aceasta dificultate. Nu se vede niciun semn din partea D-lui. Putin, al regimului domniei sale, ca lucrurile ar putea sta altfel ci, dimpotriva, ne asteptam la o incordare a relatiilor dintre Occident si Rusia.

Ramane de vazut cum va juca SUA din punct de vedere diplomatic in Orientul Mijlociu.

Un articol interesant de pe Fox News in legatura cu alegerile din Rusia – aici.

martie 19, 2018 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Traian Basescu: „Dacă nu găseşte înţelegere, poate şi are alt punct de vedere decât propriul lui ministru, ori trebuie să plece ministrul, ori secretarul de stat. Cine credeţi că pleacă? Ghici ghicitoarea mea!”

Iata ce ne spune Gandul:

RAED ARAFAT A DEMISIONAT. Cine i-a dat telefon lui Băsescu să-i spună că Arafat este împotriva reformei?

Se arata, printre altele, ca:

„Raed Arafat a demisionat din funcţia de subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii pe fondul scandalului accentuat în ultimele zile de preşedintele Traian Băsescu care l-a identificat pe fondatorul SMURD drept principalul duşman al reformei din sistemul de sănătate. Înainte de a pleca din postul pe care îl ocupă încă din 2007, Arafat a ţinut să-şi regleze conturile cu şeful statului, susţinând că imagine de antireformist i-a fost prezentată lui Băsescu de unii dintre cei care au lucrat la proiectul noii legi a sănătăţii, apropiaţi Cotroceniului şi care nu au avut niciun moment de gând să-i ia în considerare observaţiile. El i-a nominalizat pe Virgil Păunescu, Cristian Vlădescu şi Lucian Duţă, sugerând că unul dintre ei i-a spus lui Băsescu că Raed Arafat nu doreşte reforma în sănătate. Asta după ce, a precizat Arafat, în primele două dezbateri pe proiectul noii legi i s-a trântit în faţă că sistemul de urgenţă ar fi evoluat şi fără el.
Nu vreau să reproduc ce mi-au auzit urechile:că doctorul Arafat nu a făcut nimic în România, că oricum evolua sistemul. (..)Am primit un telefon de la domnul preşedinte, un telefon care a venit în baza, cel mai probabil, a unei reclamaţii, de la unul dintre colegii pe care i-am enumerat, cei trei, că doctorul Arafat este împotriva reformei Sănătăţii şi nu vrea reforma sanitară şi că blochează procesul. Acest lucru nu se poate. (…) Telefonul preşedintelui s-a rezumat la o scurtă discuţie, în care a spus clar că, dacă nu îmi convine ce scriu, aşteptaţi, lăsaţi-i să scrie, şi după asta vom avea o discuţie despre aceste aspecte. După ce au terminat, am solicitat o întâlnire, mi s-a zis că va fi o întâlnire şi nu a mai avut loc„, a spus Arafat.

Medicul a mai adăugat că membrii comisiei care au făcut noua lege a sănătăţii nu au ţinut cont de propunerile făcute de el, ţinând cont că aceştia nu aveau nicio pregătire în sistemul de urgenţă. „Colegii care au scris această propunere, nici unul dintre ei nu are cea mai mică experienţă în domeniul sanitar de urgenţă şi în domeniul organizării sistemului de urgenţă”, a indicat fostul subsecretar de stat.

„Am primit foarte multe telefoane să nu-mi dau demisia”

El a precizat că mulţi i-au cerut să nu plece de la Ministerul Sănătăţii. „Am primit foarte multe telefoane să nu-mi dau demisia. E un moment şi s-a spus tranşant că, dacă nu sunt de acord cu punctul oficial al ministerului, trebuie să plec. Eu nu sunt de acord cu punctul de vedere oficial al ministerului”, a spus Arafat. El a adăugat că din afară va putea să apere sistemul de urgenţă. „Nu e vorba de SMURD, nu e vorba de medicul Arafat, este vorba de sistemul public de urgenţă”, a spus Arafat.

Raed Arafat a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, la sediul Ministerul Sănătăţii, că deşi şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat al MS, acesta nu părăseşte sistemul de sănătate. „Nu sunt de acord cu punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii în ceea ce priveşte sistemul de urgenţă, deoarece consider că acest sistem va avea de suferit, din momentul în care orice control, care a mai rămas pe caest sistem va dispărea”, a spus Arafat.

Legea actuală a sistemului de urgenţă este una bine pusă la punct, precizează medicul Raed Arafat. „Nu o zic eu, o zic foarte mulţi. Acest rezultat nu este rodul muncii doctorului Arafat. Este rodul muncii unei comisii întregi şi a multor oameni care au participat la elaborarea acestei legi. Este o muncă care a durat trei-patru ani”, a declarat acesta.

Fostul subsecretar de stat a menţionat că după această demisie îşi va reocupa postul de la Spitalul din Mureş, dar este posibil să ceară o perioadă de concediu fără plată de vreo două-trei luni ca să poată să facă dezbatere pe nouă lege a sănătăţii. Arafat nu crede că putea avea mai mare putere de a modifica noile prevederi dacă rămânea în sistem. „Am încercat să fac tot posibilul pentru a modifica noua lege a sănătăţii în ceea ce priveşte serviciul de urgenţă, dar nu mai pot face nimic dacă rămânea această funcţie. De trei luni am tot încercat. Părerea unui om care se ocupă de sistem este mai puţin importantă decât părerea unui care are o părere despre sistem. Va trebui să ies afară pentru a putea să-mi spun punctul de vedere”, a menţionat medicul.

Arafat: Tudor Ciuhodaru, numit consilier onorific la MS pe probleme de urgenţă, a distrus SMURD Iaşi

Subsecretarul de stat demisionar Raed Arafat a declarat că se gândeşte deja ce se va întâmpla cu sistemul medical de urgenţă după ce a aflat că a fost numit consilier „cel care a distrus SMURD-ul la Iaşi”. „Nu am plecat ca să părăsesc sistemul, ci ca să vorbesc. Am văzut ce consilier a fost adus, cel care a distrus SMURD-ul la Iaşi. Mă gândesc ce se va întâmpla cu urgenţa, sper ca profesioniştii să fie ascultaţi”, a spus Raed Arafat. El a precizat că ţine cu bolnavul şi cu sistemul care deserveşte pacientul, dar a aplica concurenţa în urgenţă este cel puţin straniu. Raed Arafat susţine că nu poţi lua un model dintr-un sistem de urgenţă şi să îl aplici în altă ţară fără să vezi care este impactul acestuia.

„În România, sectorul de urgenţă este unul dintre cele mai stabile sectoare, este continuu controlat. Prin noua lege există riscul vulnerabilizării sistemului la dezastre şi catastrofe”, a mai spus fostul subsecretar de stat.

Ce efecte vor avea modificările aduse sistemului de urgenţă asupra pacienţilor

Raed Arafat spune că întroducerea serviciilor private de sănătate nu va duce la îmbunătăţirea calităţii serviciului medical, ba mai mult acestea pot chiar scădea.
„În primul rând această modificare va duce la vulnerabilizarea sistemului de urgenţă în ceea ce priveşte reacţia la calamităţi şi dezastre. Este clar că nu vom mai avea acelaşi sistem pe care l-am avut, concept construit pe parcursul câtorva ani. În al doilea rând, calitatea actului medical ar putea avea de suferit. Lumea greşeşte dacă are impresia că dacă vin privaţii calitatea actului medical va creşte. S-ar putea să ne trezim că vom avea diferenţe mari în standarde şi în calitate. Este foarte greu să lucrezi pe urgenţa publică punând competiţia doar comercială, pentru că un comerciant va vrea să facă profit, va vrea să ofere servicii ieftine, iar serviciile ieftine şi profit nu trebuie să fie neapărat egale cu calitatea şi s-ar putea să ne confruntăm cu reducerea calităţii serviciului medical”, a indicat dr. Arafat.”

Băsescu, ATAC DUR la Arafat: Dacă nu e de acord, PLEACĂ. Cine credeţi că pleacă? Ghici, ghicitoarea mea

Iata si ce editorial a scris Dl. Cristian Tudor Popescu:

Birja, Roaba şi Dricul

Iata ce arata, printre altele, distinsul editorialist:

„În ceea ce priveşte serviciul de Urgenţă şi ambulanţele, nu am decât o certitudine: echipajul de salvare trebuie să ajungă rapid la bolnav şi să-i acorde o asistenţă eficace. În rest, doar întrebări:

1. Va fi avantajat bolnavul grav de o concurenţă între firme de Urgenţă asemenea celei dintre companiile de taxiuri? Dacă firma de taximetre „Birja” răspunde târziu sau deloc la apel, dacă maşina întârzie sau şoferul fumează fără să-ţi ceară permisiunea, data viitoare vei suna la firma „Roaba”. În cazul ambulanţelor însă, se poate să suni direct la „Dricul”.

2. Asta dacă decide bolnavul sau apropiaţii săi alegerea firmei de Urgenţă. Dacă alegerea va aparţine statului, bolnavul putând să sune la un număr de uz general, atunci pe ce criterii se va face ea? Fiind vorba de acces la banii statului, nu vom asista la manevre ca acelea pe care le fac firmele farmaceutice când e vorba de medicamente compensate de la buget?

3. Până una-alta, SMURD funcţionează suficient de coerent şi eficient. Poate fi un principiu de reformă slăbirea sau chiar dizolvarea a ceea ce merge? Garantează dl Băsescu şi guvernul său că nu vor muri oameni cu zile până când noul sistem de Urgenţă va funcţiona măcar la nivelul SMURD? Sper că nu se ia în considerare răspunsul „Reforma cere sacrificii”.” (subl.mea)

In legatura cu punctul 3:

3.1 Dar daca noul sistem de Urgenta nu va functiona macar la nivelul SMURD si aceasta lege, daca va fi adoptata, va conduce la faptul ca vor muri oameni cu zile, cine va raspunde? Dl. Basescu si guvernul sau? Din cate inteleg eu, Dl. Basescu si guvernul sau nu garanteaza nimic. Doar doreste sa impuna!

„”Vreau să-l atenţionez pe domnul doctor Arafat că acest proiect de lege este pentru discutat, de asta a fost lansat în dezbatere publică, cea mai corectă abordare este să se prezinte la ministru cu observaţiile dânsului şi nu să creeze o psihoză publică, că acest guvern, ticălos, de altfel, nu, domnu’ Arafat, vrea să distrugă sistemul de ambulanţă, să-l dea la nişte golani privaţi„, a spus Băsescu. „

Pai, Dl. Basescu, dar daca e vorba chiar de niste golani privati ? Garantati Dvs., D-le Presedinte, ca nu ar fi asa, ca vad ca Dvs., chiar Dvs., folositi formula „golani privati? Aaaaa, din cauza asta Guvernul Boc, sau al Dvs., ma rog, n-a facut nicio privatizare, nu-i asa, Dl. Basescu? Ca doar e vorba de niste golani privati, nu?

Chestiunea nu e ca Arafat ar crea o psihoza publica, de care vad ca se teme Dl. Basescu. Chestiunea e alta si anume ca Raed Arafat ar putea, cu o mare probabilitate, sa aiba dreptate! Adica sa ma incred in niste nimeni de care nu a auzit cineva pana acum si sa nu ma incred in acest om, Raed Arafat, care a facut ceva concret si bun pentru tara asta? Sa ma incred in alde Duta, Vladescu, Paunescu…? Cine sunt acesti oameni si ce au facut ei pentru tara asta? Care sunt realizarile lor pentru aceasta tara? Care e pregatirea lor profesionala si experienta in domeniul medical, pentru ca s-o putem compara cu cea a doctorului Arafat?

Tot in Gandul, editorialul D-nei Indira Crasnea:

Arafat, doctorul singuratic

Se arata, printre altele, ca:

„Plecând, Arafat nu este mai puţin respectat şi ascultat. În consecinţă, mai abitir i se vor pune beţe-n roate. Nici nu i se răcise scaunul la minister, că Prefectura Arad a raportat, întâmplător şi cu bucuria de „să moara capra…”, că elicopterul SMURD de acolo e defect de vreo zece zile. Noroc că, într-un rar moment de deşteptăciune, ministrul de Interne a decis subit să înlocuiască elicopterul cu totul. Şi se va mai auzi despre astfel de defecţiuni.

Dezolantă în această întâmplare nu este atât înlăturarea unui specialist dedicat, care era (este) un caz rar de „om potrivit la loc potrivit”, cât meschinăria şi ipocrizia celor implicaţi. Prăfuitul ministru al Sănătăţii, preşedintele UDMR şi premierul Boc mai că nu se înecau cu regretele. Decât să se topească în oftaturi din rărunchi, mai bine îl susţineau pe Arafat. Despre autorul moral al acestei eliminări, Traian Băsescu, consemnarea faptului că s-a lepădat televizat de prestanţa de preşedinte aproape că nu e o ştire. În economia meschinăriei, papagalicelile de partid ale unor Oltean, Voinescu-Cotoi sau Ponta nici nu mai contează.

Dar culmea umilirii a fost ungerea grabnică a lui „Pupu de la UPU” (nom de guerre al cetăţeanului zbuciumat Ciuhodaru Tudor, înrăit navestist între partide) pe post de sfetnic în ale medicinei de urgenţă. Nu că era Arafat autoritate infailibilă (infailibil e Papa şi doar pentru catolici), dar…

Şi totuşi, Raed Arafat ar fi trebuit să rămână şi să se pună cu încăpăţânare de-a curmezişul. Dar este doar un om. E drept, un om remarcabil. Nu a fost îndeajuns.”

De ce ar mai ramas in functie? Fara sa fie sustinut politic, Raed Arafat n-ar fi putut sa schimbe mare lucru. Eu ma intreb daca Opozitia l-ar fi sustinut din punct de vedere politic pentru ca sa poata continua…

De citit si in Mediafax:

RAED ARAFAT A DEMISIONAT: Am obligaţia să avertizez, să nu tac. Ieşind din Ministerul Sănătăţii voi putea apăra mai bine sistemul de urgenţă

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Update

Iata si un punct de vedere al Opozitiei. Recomand sa cititi si aceasta postare a D-nei Corina Cretu:

Triumful amatorilor asupra expertizei profesioniştilor

Iata ce se arata printre altele:

„Este o ticăloşie fără margini, un atentat la viitorul acestei naţiuni. Fără un stat puternic şi performant, performanţă care se măsoară în gradul de satisfacere a nevoilor cetăţenilor, democraţia este în pericol.

Prima sarcină a USL, după venirea la putere, este să readucă profesioniştii în sistemul public. Place sau nu unora care se aşteaptă ca locul clientelei PDL să fie luat de clientela noastră, trebuie să punem piciorul în prag şi să depolitizăm masiv şi radical instituţiile şi serviciile statului, să refacem corpul funcţionarilor publici, să atragem în sistem oameni tineri, cu studii de cea mai bună calitate, şi să refacem alianţa politicieni-profesionişti, dacă vrem să prosperăm, ca naţiune.”

Si va invit sa cititi ce am scris inca din primavara anului trecut:

Filozofia dreptei in privinta Sanatatii

Off Topic

In lume se petrec lucruri importante! Iata ce am citit in Evenimentul Zilei:

Noul ambasador al SUA în Rusia, un expert în „revoluţii colorate”

Se arata, printre altele, ca:

„În calitate de arhitect al „resetării” relaţiilor dintre SUA şi Rusia, Michael McFaul a afirmat că îşi propune să traducă în practică această idee.

McFaul, catalogat „specialist în revoluţii colorate”, va ajunge în curând în capitala rusă, semnalează ziarul „Kommersant”. Hillary Clinton a afirmat că numirea lui McFaul ca ambasador în Rusia este cu atât mai oportună, cu cât „următoarele luni vor avea o însemnătate esenţială pentru democraţia din această ţară”, mai relatează cotidianul moscovit.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

S-a ajuns la proteste de strada!!

Romania Libera:

Miting pro-Arafat în centrul Clujului

ianuarie 11, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 10 comentarii

O Rusie surprinzatoare…?

Foarte interesant de citit in Romania Libera:

Rusia propune un proiect de rezoluţie ONU condamnând violenţele din Siria

Se arata ca:

„Rusia a surprins comunitatea internaţională dezvăluind joi un proiect de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care condamnă violenţele din Siria, comise de „toate partidele”, relatează AFP, scrie Mediafax.

Rezoluţia condamnă violenţele comise „de toate partidele, inclusiv utilizarea disproporţionată a forţei de către autorităţile siriene”.

Ambasadorul francez la ONU, Gerard Araud, a salutat imediat, într-un comunicat, „un eveniment extraordinar, Rusia hotărând, în sfârşit, să renunţe la inacţiune şi să ne prezinte o rezoluţie cu privire la Siria”.

„Textul care ne este prezentat este un text care are nevoie, evident, de numeroase amendamente, deoarece este dezechilibrat. Dar este un text pe baza căruia vom negocia”, a adăugat el.

Consiliul de Securitate nu a reuşit să ajungă la un acord asupra unei rezoluţii de condamnare a regimului preşedintelui Bashar al-Assad, deşi ONU a anunţat că, din martie şi până în prezent, peste 5.000 de persoane au fost ucise în reprimarea manifestaţiilor din Siria.

Rusia, care deţine în această lună preşedinţia Consiliului, şi-a utilizat votul de veto pe 4 octombrie, blocând un proiect de rezoluţie. China a utilizat, de asemenea, votul său de veto.”

SUA, pregătite să coopereze la proiectul rus de rezoluţie vizând Siria, anunţă Hillary Clinton

Se arata, printre altele, ca:

„Statele Unite sunt pregătite să coopereze cu Rusia la proiectul acesteia de rezoluţie prezentat Consiliului de Securitate al ONU care condamnă violenţele din Siria, a anunţat joi secretarul de Stat Hillary Clinton, relatează AFP, potrivit Mediafax.

Însă versiunea actuală conţine „elemente pe care nu am putea să le susţinem”, a precizat ea, citând în acest sens o „aparentă paritate” între forţele de ordine siriene şi opoziţie, în textul prezentat de Rusia.[…]

Clinton a mărturisit, într-o conferinţă de presă, că încă nu a citit documentul în întregime, răspunzând unei întrebări a jurnaliştilor.

Washingtonul deplânge, în ultima perioadă, tăcerea în cazul Siriei a Consiliului de Securitate al ONU, blocat de refuzul Moscovei şi Beijingului de a condamna regimul lui Bashar al-Assad.

Salutând faptul că Moscova ia în considerare „pentru prima dată” posibilitatea ca violenţele regimului de la Damasc să fie discutate la ONU, Clinton a subliniat că „speră să poată coopera” cu Rusia, în pofida persistenţei unor „dezacorduri”.

De asemenea, secretarul de Stat american şi-a exprimat dorinţa ca Liga Arabă să fie consultată cât mai rapid în privinţa proiectului de rezoluţie.

Miniştrii de Externe ai Ligii Arabe urmează să participe sâmbătă la o reuniune de urgenţă, la Cairo, pentru a răspunde unei propuneri a Damascului referitoare la admiterea unor observatori pe teritoriul sirian, în schimbul anulării sancţiunilor decise de Ligă.”

Vladimir Putin, desemnat „omul anului” în Rusia

Vladimir Putin este creditat cu 42 la sută din voturi în perspectiva alegerilor prezidenţiale

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor

decembrie 15, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Alegerile din Rusia

Mediafax:

Rusia consideră inacceptabile criticile Statelor Unite privind derularea alegerilor

Se arata ca:

„”Declaraţiile secretarului de Stat american, Hillary Clinton, şi comentariile reprezentanţilor Casei Albe sunt inacceptabile”, consideră Ministerul rus de Externe.

„Diplomaţia rusă speră că partea americană se va abţine pe viitor să formuleze critici inamicale şi cere Washingtonului să renunţe la stereotipuri depăşite”, precizează comunicatul, subliniind că sistemul electoral american „nu reprezintă un exemplu de deschidere şi de dreptate”.

Hillary Rodham Clinton (Wellesley College)

Image via Wikipedia

„Declaraţiile secretarului de Stat american, Hillary Clinton, şi comentariile reprezentanţilor Casei Albe sunt inacceptabile”, consideră Ministerul rus de Externe.

„Diplomaţia rusă speră că partea americană se va abţine pe viitor să formuleze critici inamicale şi cere Washingtonului să renunţe la stereotipuri depăşite”, precizează comunicatul, subliniind că sistemul electoral american „nu reprezintă un exemplu de deschidere şi de dreptate”.”

Mihail Gorbaciov contestă alegerile parlamentare desfăşurate în Rusia

Se arata ca:

„”Consider că autorităţile nu pot lua decât o singură decizie: anularea rezultatelor alegerilor şi organizarea unui nou scrutin”, a declarat miercuri Gorbaciov.

„În fiecare zi creşte numărul celor care nu cred în onestitatea rezultatelor anunţate. Şi, după mine, ignorarea opiniei publice discreditează autorităţile şi destabilizează situaţia”, a adăugat fostul preşedinte.

„Conducerea statului trebuie să admită că sunt multe falsuri şi manipulări şi că rezultatul alegerilor nu arată voinţa alegătorilor”, a mai subliniat acesta.

Alegerile parlamentare de duminică au avut drept câştigător partidul Rusia Unită, condus de premierul Vladimir Putin. Rezultatele au indicat însă o scădere a popularităţii acestui partid care nu va mai avea majoritate parlamentară, înregistrând o pierdere de peste 15 puncte procentuale faţă de alegerile din 2007.

Scrutinul a fost marcat de mai multe nereguli semnalate atât de opoziţie cât şi de observatorii străini.

Sute de manifestanţi au fost arestaţi luni şi marţi, în urma unor proteste faţă de corectitudinea alegerilor.

Autorităţile ruse consideră că alegerile au avut caracter legal şi liber, respingând toate acuzele de fraudare.

Mikhail Gorbachev in 1990 at Helsinki summit. ...

Image via Wikipedia

Mihail Gorbaciov s-a arătat din ce în ce mai critic faţă de regimul Vladimir Putin, subliniind mai ales stagnarea în care se află Rusia.

Douăzeci de ani după destrămarea URSS, ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciv (80 de ani), este considerat răspunzător pentru „dispariţia imperiului” de către opinia publică.”

Apel la noi proteste în Rusia: Puterea a furat votul poporului. Ne vom putea apăra drepturile doar în stradă

Se arata, printre altele, ca:

„Gruparea numită „Manifest pentru alegeri corecte”, a cerut prin intermediul mai multor reţele de socializare, un nou miting în centrul Moscovei, programat sâmbătă după amiază. Până spre ora 08.30 GMT (10.30 ora României), peste 8.000 de persoane au răspuns acestui apel pe Facebook.

O altă grupare numită „Împotriva partidului escrocilor şi hoţilor”, formulare cunoscută în Rusia ca făcând referire la partidul Rusia Unită, a cerut la rândul ei întruniri în fiecare zi la ora locală 19.00 (21.00 ora României).[…]

„Deoarece puterea a furat votul poporului, ne vom putea apăra drepturile doar în stradă”, scrie gruparea pe Internet.

Alegerile câştigate duminică de Rusia Unită, deşi scorul obţinut a scăzut cu 15 puncte faţă de scrutinul din 2007, au fost marcate de mai multe nereguli semnalate atât de opoziţie cât şi de observatorii străini.

Acuzaţiile de fraude masive au făcut ca numeroase persoane, mobilizate mai ales pe Internet, să protesteze în stradă, mai ales în cele două oraşe mari din Rusia, Moscova şi Sankt-Petersburg. Manifestaţiile, de o amploare fără precedent în Rusia, au determinat presa rusă să descrie o „trezire a unei noi generaţii, apolitică până în prezent”.

În timpul unor noi proteste de marţi, din cele două oraşe, forţele de ordine au arestat peste 800 de manifestanţi. „Poliţia a arestat 569 de persoane ce participau la un miting neautorizat din Piaţa Triumfalnaia”, din centrul Moscovei, au declarat surse oficiale, citate de Itar-Tass.

Alte 200 de persoane au fost arestate la Sankt-Petersburg, a precizat poliţia.

Mai mulţi lideri ai opoziţiei precum fostul vicepremier Boris Nemţov şi preşedintele partidului Iabloko, Serghei Mitrohin, au fost eliberaţi după ce fuseseră arestaţi în timpul protestelor.

Un jurnalist al cotidianului Kommersant a fost de asemenea reţinut de forţele de ordine fiind apoi eliberat.

Luni, mii de opozanţi (2.000 potrivit poliţiei, 10.000 potrivit organizatorilor) s-au reunit în capitala rusă iar 300 de persoane au fost reţinute, între care bloggerul anticorupţie Aleksei Navalni şi un lider al mişcării liberale de opoziţie Solidarnost, Ilia Iaşin.

Amândoi au fost condamnaţi, marţi, la 15 zile de închisoare pentru că au refuzat să se supună ordinelor poliţiei.[…]

Marţi, Înaltul comisar UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, a declarat că mai multe aspecte ale scrutinului pot fi puse sub semnul întrebării, ele fiind „îngrijorătoare”.

Secretarul de Stat al SUA, Hillary Clinton, a declarat că alegerile parlamentare nu au fost „nici libere, nici echitabile”, aceste critici fiind considerate „inacceptabile” de diplomaţii ruşi.

Franţa şi-a arătat dezapobarea în ceea ce priveşte arestarea violentă a sutelor de protestatari, subliniind că a fost încălcat dreptul la manifestare paşnică.”

Gandul:

Dmitri Medvedev: Sistemul politic rus nu este „problema Occidentului”

Se arata, printre altele, ca:

English: THE KREMLIN, MOSCOW. With President-E...

Image via Wikipedia

„Preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat marţi că sistemul politic rus nu este „problema Occidentului”, ca reacţie la raportul OSCE care denunţa relaţia prea apropiată între statul rus şi partidul premierului Vladimir Putin, informează AFP.

„Să supravegheze alegerile, să semnaleze neregulile este un lucru, dar starea sistemului politic nu este problema lor”, a declarat Medvedev.”

Şeful Statului Major al armatei ruse: „Rusia nu are nevoie de o cursă a înarmării, dar suntem provocaţi. Am revenit la suspiciuni şi neîncredere”

Se arata, printre altele, ca:

„Şeful Statului Major al armatei ruse a apreciat miercuri că Occidentul provoacă Rusia la o nouă cursă a înarmării prin amplasarea scutului antirachetă al NATO în Europa de Est, relatează AFP.

În cadrul unei întâlniri cu ataşaţii militari străini la Moscova şi cu jurnalişti, generalul Nikolai Makarov a declarat că acest proiect considerat de Rusia ca fiind o ameninţare la securitatea sa a provocat deja activarea la sfârşitul lui noiembrie a unui sistem de alertă antirachetă la Kaliningrad, enclavă rusă în apropierea graniţelor UE.

„Rusia nu are nevoie de o cursă a înarmării, dar suntem provocaţi”, a declarat generalul Makarov, reafirmând că Rusia a dorit asocierea cu acest proiect pe care Statele Unite refuză să-l modifice.

„De ce să separi Rusia de Europa? Cine are nevoie de asta? Suntem pregătiţi să cooperăm şi să dezvoltăm împreună un sistem de apărare antirachetă”, a adăugat acesta.

„În locul încrederii, am revenit la suspiciuni şi neîncredere, care nu vor fi benefice Europei”, a apreciat generalul Makarov.

Aceste declaraţii vin în ajunul unui consiliu NATO-Rusia de la Bruxelles, informează Mediafax.”

Recomand citirea in original si integrala a tuturor articolelor.

decembrie 7, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu