Sper ca ati petrecut bine in noaptea de Anul Nou! Iata ca a mai trecut un an, iar 2018 il dorim, desigur, mai bun decat precedentul. Dar cum a fost 2017? Eu consider ca a fost un an mai putin obisnuit. Pe plan intern, Romania a traversat o perioada de framantari politice care s-a mentinut pe tot parcursul anului 2017. Sa ne gandim, de pilda, la faptul ca actuala Coalitie de guvernamant si-a rasturnat propriul guvern, Guvernul Grindeanu. De asemenea s-a confruntat cu masive proteste de strada, efectuate sub, celebrul de acuma, hastag #rezist. Insa actuala Coalitia nu a realizat prea multe lucruri, asa ca nu prea are cu ce sa se laude. De fapt, a reusit sa creeze doar incertitudini: atat in privinta mult discutatelor Legi ale Justitiei, cat si in plan economic, prin promovarea unei legislatii fiscale indoielnice. Ambele au fost facute, parca, de amatori. Iar amatorismul acestei Coalitii care, nu-i asa, vrea „binele romanilor” se poate observa cu destula usurinta si in politica externa a tarii. Anul 2017, prin politicile care s-au promovat, n-a rezolvat niste probleme. Le-a agravat oare?
Daca e sa ne referim la Romania, am putea sa ne gandim la faptul ca nici in 2018 nu prea se vor rezolva chestiunile, mai ales cele arzatoare. Nici economic, nici in privinta Justitiei. Sunt sanse destul de mari ca starea economica sa se agraveze. Pentru ca nu se vede nimic care sa amelioreze situatia. Care cel putin va ramane neschimbata, dar e destul loc sa se si agraveze.
Pe plan extern, sfarsitul de an ne-a dat sa vedem un lucru realmente interesant: proteste antiguvernamentale masive in Iran, pe fondul scumpirilor, somajului si coruptiei la nivel inalt. Iata, se pare ca lumea aceasta, cu regimuri asemanatoare cu cel al lui Vladimir Putin, incepe sa se clatine. Fara indoiala ca se pune problema daca regimul Revolutiei Islamice mai poate fi mentinut in Iran si daca da, pentru cata vreme?
Pe de alta parte un alt dosar fierbinte si care nu a putut fi solutionat in 2017 este, desigur, cel al Coreii de Nord. Ar trebui spus ca, avand in vedere diferentele economice extrem de mari intre Coreea de Nord si tarile pe care le ameninta, in orice caz defavorabile Coreii de Nord, aceasta nu poate spera intr-o victorie, in cazul unei confruntari directe cu o Coalitie formata din SUA, Coreea de Sud si Japonia. Tehnica militara a acestor tari e cu mult mai avansata fata de orice ar dispune, in prezent, Coreea de Nord. De fapt, programul nuclear al Coreii de Nord, in conditiile in care nici Japonia si nici Coreea de Sud nu dispun de armament nuclear, este menit tocmai pentru a contrabalansa diferenta mare din punctul de vedere al tehnoligiei militare, in mod vadit defavorabila Nordului. S-ar putea pune problema: cat ar putea rezista Coreea de Nord in cazul unui razboi cu fortele Coalitiei condusa de SUA? Iar termenul de 5 zile mi se pare mult… E clar ca in asemenea conditii problema o constituie China si Rusia, tari care sprijina cel putin tacit regimul comunist de la Phenian. Deci problema e cum vor reactiona aceste tari in cazul unui razboi. Pentru ca Rusia, spre exemplu, ar putea raspunde cu o contraactiune militara in Vest, adica in Europa. Iar China ar putea raspunde si ea la randul ei. Partea cea mai proasta e ca daca dictatorul comunist al Coreii de Nord se joaca in continuare cu chibriturile si nu se potoleste, un razboi va fi foarte greu de evitat. Iar Rusia si China stiu foarte bine lucrul asta. In cazul indepartarii totale de la putere a regimului comunist de la Phenian, China si Rusia vor fi in dificultate pentru ca lucrul asta ar insemna in mod automat extinderea influentei SUA in regiune. Implicarea directa a Chinei si Rusiei in favoarea Phenianului nu trebuie exclusa. Dar, pe de alta parte, nici China si nici Rusia nu cred ca doresc extinderea unui conflict in regiune, care ce avantaje le-ar putea aduce? Insa un raspuns asimetric al Rusiei in Europa trebuie luat in considerare, pentru ca Rusia lui Putin nu se va consola usor cu diminuarea influentei sale geopolitice in Extremul Orient. De altfel, recent, Rusia a si protestat impitriva Scuturilor Antiracheta din Romania, Polonia si Japonia, care in mod evident ii diminueaza proiectia fortei militare si, in consecinta, si a influentei geopolitice. Evident, un raspuns asimetric al Rusiei in Europa trebuie combatut cat mai eficient posibil si, daca va fi cazul, cu cat mai putine victime.
Pe de alta parte, mentinerea regimului comunist de la Phenian nu mai reprezinta o prioritate nici pentru Rusia, care a abolit comunismul, dar nici pentru China, care de la instituirea acestui regim si pana acum nu s-a confruntat cu vreun razboi sau amenintare din partea, nu-i asa, „tarilor capitaliste”. E limpede: Coreea de Nord a fost creata si conceputa ca un stat tampon intre China si URSS pe de o parte si SUA, Coreea de Sud si Japonia, pe de alta parte.
Cat de mult s-schimbat situatia fata de anii ’50 ai sec.XX?
In primul rand cred ca ar trebui sa ne gandim ca s-a prabusit comunismul in URSS si Europa de Est. China a inceput sa treaca la economia de piata si sa manifeste deschidere fata de firmele din tarile capitaliste, inclusiv Japonia si Coreea de Sud. Fara indoiala, aceste transformari ce au avut loc intr-o jumatate de secol, pun sub semnul intrebarii regimul comunist de la Phenian, ce tine tara de ani de zile intr-o saracie lucie. Sa ne gandim, spre exemplu, ca PIB-ul pe locuitor al Chinei este de vreo 8 ori mai mare decat al Coreii de Nord. Fata de Coreea de Sud, diferenta este enorma. Acest lucru arata ca, in Coreea de Nord, comunismul e un esec MAJOR!! Deoarece aceasta tara n-a reformat nimic, in comparatie cu China ce a dus, datorita lui Deng Xiaoping, o politica de reforme si de deschidere, spre SUA in special. In asemenea conditii se pune problema daca regimul comunist nord-coreean mai merita sprijinul Chinei si al Rusiei, daca mai prezinta un interes real pentru cele doua tari.
Conditiile fata de anii ’50 ai secolului trecut s-au schimbat atat de mult incat necesitatea unui regim precum cel nord-coreean, care nici n-a adus ceva bun poporului, devine caduca, revoluta.
Realitatile s-au schimbat si fata de mijlocul anilor ‘ 70 ai secolului trecut. De aceea si regimul Revolutiei Islamice din Iran e sub semnul intrebarii. Protestele masive si la scena deschisa impotriva Guvernului sunt, ca vrem sau nu, purtatoare ale unui astfel de mesaj. De aceea e foarte posibil sa asistam la o rasturnare de regim in Iran.
Intr-un asemenea context, trebuie subliniat un fenomen ce nu trebuie subestimat datorita potentialelor sale efecte nocive: declinul inexorabil al Rusiei sub regimul Putin. Rusia face aceeasi greseala ca in sec. XIX: in loc sa faca reforme, doarme, pierde vremea sau isi ameninta, prosteste, vecinii. Si am vazut ce s-a intamplat. Partea proasta e ca acum, sub Putin, face la fel. Politica acestuia e unilatetal axata pe domeniul militar, concentrata numai pe acest aspect, ignorand cu totul aspecte importante cum ar fi cel economic sau relatiile externe, catastrofal inrautatite sub regimul oligarhic al lui Putin. Partea proasta e ca un astfel de regim, evident anacronic, poate deveni periculos si poate sa apeleze chiar la actiuni de agresiune externa pentru a se mentine la Putere.
Desigur, vom vedea evolutia situatiilor in 2018. Parerea mea este ca nu trebuie sa ne panicam. Dar nici sa privim cu lipsa de prudenta ceea ce va urma. 2018 nu va fi neaparat un an prost si nu trebuie sa pornim de la o astfel de premisa sau de la o astfel de judecata. Mai depinde, desigur, si de fiecare dintre noi sa-l facem mai bun. Eu sper sa avem un an mai bun si sper ca prosperitatea romanilor sa creasca nu doar pe consum ci si datorita investitiilor. In loc sa gandim negativ, sa incercam sa vedem si oportunitatile. Si de asemenea doresc tuturor romanilor: numai bine si MULTA sanatate!
ianuarie 2, 2018
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | 2018, Atitudine, Atitudini, China, Coreea de Nord, Coreea de Sud, criza economica, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, Japonia, Legile Justitiei, Marea Chinei de Sud, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, Peninsula Coreeana, PNL, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, PSD, Putin, România, Rusia, scutul antiracheta, social, societate, SUA, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, Vladimir Putin, WordPress |
Lasă un comentariu
Cuvintele Presedintelui Obama – „Nu ne vom schimba niciodata” – reprezinta mesajul ferm trimis de Summitul NATO de la Varsovia.
Acest Summit este unul tranzitoriu, pana la viitorul care va avea loc in 2017 la Bruxelles unde va participa noul Presedinte ales al SUA. Insa este interesant mesajul transmis, faptul ca suntem „uniti in fata Rusiei”, dar pe de alta parte „nu ne aflam intr-un nou razboi rece cu Rusia, nu se poate vorbi nici depsre un parteneriat, ci suntem intr-o situatie cu totul noua”. Faptul ca se doreste un „dialog contructiv cu Rusia” arata ca tarile membre ale Pactului Nord-Atlantic nu cauta o atitudine agresiva fata de Rusia. Calea dialogului este deschisa.
Mediafax
„Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat vineri că o brigadă românească urmează să fi transformată într-una multinaţională, pentru a întări prezenţa NATO în sud-estul Europei.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat vineri că o brigadă românească urmează să fi transformată într-una multinaţională, pentru a întări prezenţa NATO în sud-estul Europei.
În cadrul unui discurs susţinut înainte de summitul NATO de la Varşovia, Stoltenberg a prezentat provocările la care Alianţa Nord-Atlantică trebuie să răspundă, prefigurând principalele subiecte de discuţie de la summit.
Oficialul NATO a declarat că în cadrul summitului vor fi luate decizii care au drept scop să consolideze „apărarea colectivă şi capacitatea de descurajare. Şi pentru a proiecta stabilitate dincolo de frontierele noastre.”
„Astăzi, vom decide să întărim prezenţa noastră pe flancul de est al Alianţei. În Estonia, Letonia, Lituania şi, aici, în Polonia, vom desfăşura, prin rotaţie, batalioane multinaţionale în fiecare dintre aceste state„, a mai spus Stoltenberg, care a adăugat că, de asemenea, transformarea brig[zii româneşti într-una multinaţională va consolida prezenţa în zona de sud-est a Alianţei Nord-Atlantice”.
„Summitul de la Varşovia are loc într-un moment definitoriu în istoria Alianţei noastre. Cu ameninţări imprevizibile şi provocări complexe din mai multe direcţii. NATO a răspuns. Am iniţiat o consolidare a apărării noastre colective şi de descurajare. Cea mai semnificativă de la sfârşitul Războiului Rece”, a spus Stoltenberg
Oficialul a vorbit pe larg şi despre relaţiile cu Moscova, reiterând faptul că Alianţa Nord-Atlantică doreşte un „dialog constructiv şi semnificativ cu Rusia”.
„NATO nu caută confruntarea. Noi nu vrem un nou Război Rece. Războiul Rece este istorie. Şi ar trebui să rămână istorie. Vom continua să cautăm să avem un dialog constructiv şi semnificativ cu Rusia. Pentru a face clare intenţiile noastre. Pentru a soluţiona orice neînţelegeri. Şi pentru a reduce riscul de incidente militare sau accidente care ar putea scăpa de sub control. Rusia este cel mai mare vecin şi o parte integrantă a securităţii europene. Aşa că un dialog continuu este esenţial”, a mai spus secretarul general al NATO.
Oficialul a mai precizat că NATO îşi va reconfirma „angajamentul faţă de partenerii noştri din est – Ucraina, Georgia şi Republica Moldova – pentru a le ajuta să reziste presiunilor externe şi pentru a le permite să ducă la bun sfârşit reformele”.
În cadrul discursului său, Stoltenberg a atins şi subiectul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în urma referendumului din data de 23 iunie.
„Deşi Brexitul va modifica relaţiile Marii Britanii cu UE, totuşi nu va afecta poziţia importantă a Regatului Unit în cadrul NATO. Unitatea şi cooperarea dintre NATO şi UE rămân la fel de importante ca întodeauna. În ultimii ani, lumea s-a schimbat dramatic. Şi noi continuăm să ne schimbăm odată cu ea,” a concluzionat înaltul oficial NATO.”
Insa trebuie sa remarcam faptul ca nu e definit foarte clar ce ar inseamna acest „dialog constructiv”. Si am putea sa ne intrebam in ce masura este el posibil. In orice caz, dupa cum putem constata, se va ranforsa flancul Estic al Aliantei, inclusiv trecerea Scutului Antiracheta de la Deveselu in cadrul NATO. Iar lucrurile acestea sunt necesare in conditiile in care Rusia nu a respectat Acordurile de la Minsk si a anexat ilegal Crimeea.
Reactia Rusiei:
„Rusia va adopta măsuri militare ca reacţie la decizia Alianţei Nord-Atlantice de suplimentare a capacităţilor în Europa de Est, avertizează Ministerul rus de Externe, precizând că problemele generate de NATO „nu vor rămâne fără reacţie” din partea Moscovei.
„Nu există nicio ameninţare de tip real la adresa NATO din partea Rusiei. Am iniţiat procesul de modernizare a armatei şi efectuăm exerciţii militare, dar aceste lucruri se întâmplă pe teritoriul rus, nu trimitem trupe în străinătate”, a declarat Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe.
„Vedem că Statele Unite au început să interacţioneze treptat cu Rusia în domeniul militar, dar, cu cât situaţia evoluează pe plan regional, cu atât considerăm mai mult că este necesară cooperare”, a subliniat Zaharova, potrivit agenţiei Tass.
„Urmărim activităţile Alianţei Nord-Atlantice. Dacă decizia NATO este să suplimenteze capacităţile militare şi să intensifice abordarea agresivă, aceste lucruri nu vor rămâne fără reacţie. Acţiunile NATO nu vor rămâne fără un răspuns adecvat. Suntem preocupaţi de activităţile NATO la frontierele ruse”, a subliniat oficialul de la Moscova.
„Nu excludem posibilitatea convocării Consiliului NATO-Rusia după summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Varşovia. Tema centrală a reuniunii se va referi la deciziile NATO de suplimentare a capacităţilor militare pe flancul estic şi la efectele acestor măsuri asupra securităţii europene”, a subliniat reprezentantul MAE rus.
Cu ocazia summitului de la Varşovia, Alianţa Nord-Atlantică urmează să ia decizia suplimentării capacităţilor militare în Europa de Est, în cadrul măsurilor care ar avea rolul descurajării Rusiei. Moscova a exprimat în mai multe rânduri preocupare privind instalarea unor sisteme antibalistice NATO în România şi Polonia.
Tensiunile dintre NATO şi Rusia s-au amplificat în anul 2014, pe fondul anexării de către Moscova a regiunii ucrainene Crimeea şi în contextul ingerinţelor ruse în Ucraina.”
„Decizia NATO de suplimentare a efectivelor militare în Europa de Est nu constituie risc militar real pentru Rusia, dar aceste măsuri pot fi considerate „agresiuni” şi vor avea impact negativ asupra situaţiei de securitate la nivel mondial, afirmă oficiali ruşi, avertizând că Rusia va reacţiona.
„Suplimentarea efectivelor NATO în ţările baltice nu creează riscuri militare pentru Rusia. Dar pot fi considerate drept un act simbolic care arată că nu ne putem aştepta la acţiuni prietenoase din partea Alianţei Nord-Atlantice”, a declarat Alexandr Romanovici, membru al Comisiei pentru Afaceri Internaţionale din Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus.
„Ţări NATO arată disponibilitatea de a alimenta tensiunile la nivel regional, situaţie care nu contribuie în niciun fel la promovarea relaţiilor de bună vecinătate între Rusia, statele baltice şi Polonia”, a adăugat Romanovici, potrivit agenţiei Tass.
„Aceste măsuri militare sunt, în mod evident, avantajoase pentru Statele Unite, care depun toate eforturile pentru a creşte influenţa asupra NATO, un instrument al propriei doctrine militare. Statele Unite vor încerca să compenseze slăbirea Uniunii Europene prin consolidarea poziţiilor în cadrul NATO”, a subliniat Romanovici.
La rândul său, Frants Klinţevici, prim-vicepreşedintele Comisiei pentru Apărare şi Securitate din Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus, a catalogat deciziile NATO drept „agresiuni”.
„Trimiterea unor batalioane NATO în ţările baltice şi în Polonia şi activarea primei etape operaţionale a sistemului antibalistic reprezintă acte de agresiune, dacă este să spunem lucrurilor pe nume. Deciziile luate la summitul NATO de la Varşovia vor avea un impact extrem de negativ asupra situaţiei mondiale”, a atras atenţia Klinţevici.
Ambasadorul Rusiei la NATO, Aleksandr Gruşko, a avertizat înaintea summitului NATO că deciziile Alianţei vor fi urmate de măsuri simetrice din partea Moscovei.
„Ni se oferă o agendă a confruntării. Alianţa Nord-Atlantică trebuie să înţeleagă că aceste măsuri vor avea efecte adverse din punct de vedere militar. În mod natural, vor fi urmate de măsuri militare tehnice din partea Rusiei”, a atras atenţia Gruşko, citat de publicaţia Kommersant.
Alianţa Nord-Atlantică a aprobat, vineri, planul de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în România, Polonia şi în ţările baltice, a anunţat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, confirmând că Alianţa va prelua controlul asupra elementelor antirachetă din Europa.”
De unde se vede ca reactia Rusiei nu e una in spiritul unui „dialog constructiv”… Jens Stoltenberg declara:
„Alianţa Nord-Atlantică nu vrea confruntarea militară, ci dialogul constructiv cu Moscova, a declarat vineri seară secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, subliniind că, în pofida măsurilor de disuasiune luate de NATO, Rusia nu trebuie izolată.
„Alianţa Nord-Atlantică nu reprezintă nicio ameninţare pentru nimeni. Nu vrem un nou Război Rece, nu vrem o nouă cursă a înarmării. Şi nu vrem confruntare militară. Consolidăm capacităţile de disuasiune şi apărare, dar, în acelaşi timp, încercăm să avem un dialog constructiv cu Rusia. Rusia este cel mai mare vecin, este un membru permanent al Consiliului de Securitate ONU. Joacă un rol important în gestionarea provocărilor din Europa şi din vecinătatea Europei. Rusia nu poate şi nu trebuie să fie izolată”, a spus Stoltenberg.
„Prin intensificarea activităţilor militare în Europa şi în apropierea Europei, avem interesul de a ajunge la un acord cu Rusia asupra direcţiilor pe care le avem în vedere. Trebuie să facem toate eforturile pentru a evita interpretările eronate şi accidentele”, a adăugat Stoltenberg, subliniind că măsurile luate de Alianţa Nord-Atlantică vor fi discutate în cadrul Consiliului NATO-Rusia programat după summitul de la Varşovia.
Alianţa Nord-Atlantică a aprobat vineri planul de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în România, Polonia şi în ţările baltice.”
Se vede ca sunt abordari diferite, cele ale Rusiei de cele ale NATO. Relatiile bune cu Rusia ar fi posibile in cazul in care Rusia redevine un partener al NATO. Ar fi de dorit, desigur, ca relatiile cu Rusia sa se imbunatateasca. Retorica Rusiei determina insa un vector in alt sens. Iata si un alt exemplu:
„Presedintele Barack Obama a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru Europa, în pofida provocărilor fără precedent cu care se confruntă alianţa transatlantică, notează cotidianul The New York Times pe pagina electronică.
În cadrul conferinţei de presă de la finalul summitului de la Varşovia, preşedintele Obama a declarat că „în vremuri bune şi rele, Europa poate conta pe Statele Unite, întotdeauna,” adăugând că alianţa transatlantică se confruntă cu o serie de provocări majore, cum ar fi ameninţările teroriste, criza imigranţilor şi o Rusie tot mai activă.
Obama a mai apreciat că în urma summitului, NATO „continuă mai departe cu cea mai importantă consolidare a apărării colective de la Războiul Rece încoace.”
„În aproape 70 de ani de când există NATO, probabil niciodată nu ne-am confruntat cu atâtea provocări în acelaşi timp – de securitate, umanitare, politice”, a mai spus liderul de la Casa Albă, care a adăugat că „NATO este la fel de puternic, la fel de agil şi la fel de pregătit ca şi înainte.”
Barack Obama a vorbit şi despre Brexit, spunând că Marea Britanie şi Uniunea Europeană trebuie să se asigure că ieşirea Regatului Unit din Blocul comunitar se va realiza într-o manieră cât mai lină şi ordonată posibil.
La rândul său, premierul britanic David Cameron a declarată acest summit a arătat „Că deşi Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, nu ne retragem din lume, şi nici nu ne întoarcem spatele Europei sau securităţii europeane.”„
„Moscova aşteaptă explicaţii din partea NATO cu privire la decizia de a consolida flancul estic al alianţei, a afirmat purtătorul de cuvânt a Ministerului de Externe, Maria Zakharova, care a adăugat că NATO se concentrează pe contracararea unei „ameninţări inexistene dinspre Est,” informează Sputnik.
„Partea rusă examinează cu atenţie deciziile luate la summitul NATO din capitala Poloniei între 8-9 iulie”, a declarat Zakharova, subliniind că Moscova „aşteaptă explicaţii detaliate, de la de reprezentanţii Alianţei, cu privire la consolidare NATO în toate direcţiile, în cadrul reuniunii periodice a Consiliului NATO-Rusia la nivelul reprezentanţilor permanenţi, de pe 13 iulie.”
„Contrar intereselor obiective de menţinere a păcii şi stabilităţii în Europa, precum şi necesitatea de a aduna potenţialul tuturor actorilor internaţionali responsabili în combaterea provocărilor reale, şi nu născocite, ale timpurilor noastre, Alianţa se concentrează pe izolarea unei ameninţari inexistente dinspre Est,”a comentat Zakharova.
Analiza primară a concluziilor summitului din Varşovia arată că „NATO continuă să existe într-o lume militară şi politică paralelă,” a adăugat oficialul rus.
„Pe termen lung consecinţe negative şi riscurile pentru întregul sistem de securitate euroatlantic, care au apărut ca urmare a acţiunilor deliberate ale Washingtonului şi Bruxellesului care au avut drept scop schimbarea echilibrului puterii, inclusiv punerea accelerată în aplicare a planurile SUA /NATO de apărare antirachetă în Europa, sunt în continuare ignorate în mod conştient,” a mai spus Zakharova.
Există încercări de a demoniza Rusia, care au drept scop să justifice măsurile de consolidare militară în Europa şi mascarea „rolul distructiv” al NATO, prin răspândirea instabilităţii în întreaga lume, a adăugat oficialul.”
Iata insa ce spune Stoltenberg:
„Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a făcut un apel la Rusia să renunţe la sprijinirea din punct de vedere politic, militar şi financiar al rebelilor separatişti din estul Ucrainei.
Oficialul NATO a declarat, în cadrul conferinţei de presă organizată după întâlnirea cu preşedintele ucrainean, că a „reafirmat sprijinul de durată al NATO pentru Ucraina şi cooperarea cu Kiev. Şi am salutat planurile guvernului ucrainean de reformă. Aliaţii sunt uniţi în sprijinul lor pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. (…) Şi condamnăm destabilizarea deliberată a estului Ucrainei de către Rusia.”
„Facem apel la Moscova să pună capăt sprijinului politic, militar şi financiar pentru separatişti. Toate părţile trebuie să pună în aplicare în totalitate Acordul de la Minsk. Şi să lucreze în favoarea unei soluţii negociate. În pofida provocărilor conflictului în curs de desfăşurare, Ucraina s-a angajat să realizeze reforme majore, precum şi să continue eforturile de combatere a corupţiei.”
„Rusia a continuat acţiunile agresive prin care subminează suveranitatea, integritatea şi securitatea teritorială a Ucrainei, încălcând prevederile dreptului internaţional. Aceste evoluţii au implicaţii serioase pentru stabilitatea şi securitatea întregii zone euro-atlantice,” se mai afirmă în comunicatul după întâlnirea lui Stoltenberg cu preşedintele Petro Poroşenko.”
Avem si un punct de vedere pacifist, nu stiu cat de realist…:
„Premierul bulgar Boiko Borisov este de părere că Marea Neagră ar trebui să fie o zonă demilitarizată, lucru care ar încuraja dezvoltarea afacerilor, turismului şi industriei petrolului în regiune, potrivit site-ul The Sofia Globe.
„Toată viaţa mea am fost un luptător şi ştiu că nu există un conflict bun”, a declarat Borisov, care a a adăugat că „Este întotdeauna rău. Iar oameni, mult mai isteţi, mult mai înţelepţi, cu secole înainte mea, au spus că este mai bună o pace rea decât un război bun. Aş merge chiar la extreme în această privinţă. Marea Neagră ar trebui să fie declarată zonă demilitarizată.”
„O zonă fără forţe militare, fără submarine, fără nave, pentru că este o zonă în care ne aşteptăm să extragem gaze naturale, unde toate ţările au turism, şi unde este posibil un comerţl mai intens,” a mai precizat oficialul bulgar.
Borisov a făcut aceste comentarii în cursul unei vizite la într-un sat bulgar, în timp ce o delegaţie oficială condusă de preşedintele Bulgariei, Rossen Plevneliev, a participat la summitul NATO din capitala Poloniei.
Premierul bulgar, care recent a declarat că urmăreşte o relaxare a tensiunilor şi o normalizare a relaţiilor dintre ţara sa – membră NATO şi UE – şi Rusia, a fost rugat să comenteze apelul liderilor UE pentru continuarea sancţiunilor împotriva Rusiei.
„Ei bine, dacă asta e ceea ce doresc ei, (sancţiunile) vor continua. Noi pierdem o gramada de bani pe agricultură,” a răspuns premierul bulgar.
Recent, Bulgaria a avut o reacţie confuză la propunerea privind o prezenţă navală permanentă a NATO în Marea Neagră, iniţiativa susţinută de România şi Turcia, însă autorităţile de la Sofia s-au distanţat de această iniţiativă, deşi iniţial se arătaseră favorabile.
„Eu am spus mereu că noi suntem o ţară paşnică. Nu vreau ca Marea Neagră să devină zonă de conflict militar”, spunea la acel moment Borisov .”
Marea Neagra nu trebuie sa devina o „zona de conflict militar”, insa Rusia trebuie descurajata sa-si puna in practica intentiile agresive la Marea Neagra. Dar, cum afirma si Presedintele Iohannis, se va gasi o solutie in acest sens la Marea Neagra. Dar despre Bulgaria de citit un punct de vedere aici.
Un alt lucru important: ISIS si Afganistan:
„Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO a anunţat sâmbătă că organizaţia se va implica mai activ în acţiunile împotriva militanţilor extremişti, în special împotriva reţelei teroriste Stat Islamic.
„Pentru început vom oferi mai mult sprijin partenerilor noştri. Pentru a putea să-şi asigure securitatea şi să contracareze extremismul violent. Am decis astăzi să începem instruirea şi eforturile de dezvoltare a capacităţii (militare) în Irak, lucru care jocă un rol cheie în lupta împotriva ISIL (acronim pentru Stat Islamic n.red),” a spus oficialul NATO.
„În al doilea rând, am decis să oferim sprijin direct în lupta împotriva ISIL. Toţi aliaţii sunt deja parte a coaliţiei globală împotriva ISIL. Am căzut de acord ca aeronavele NATO de supraveghere AWACS să ofere sprijin direct forţelor coaliţiei,” a mai adăugat Stoltenberg.
Oficialul NATO a mai anunţat şi lansarea unei operaţiuni de securitate maritimă în Marea Mediterană, care va avea mai multe obiective, inclusiv combaterea terorismului.”
„NATO va continua misiunea în Afganistan şi după anul 2016, care are rolul de a pregăti, consilia şi oferi asistenţă forţelor de securitate afgane, a anunţat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Într-un comunicat al NATO se mai anunţă că a fost aprobată şi continuarea contribuţiilor financiare pentru susţinerea forţele de securitate afgane până la sfârşitul anului 2020.
Pe de altă parte, autorităţile de la Kabul s-au angajat să continue, cu sprijinul NATO, eforturile de consolidare a forţelor de securitate, pentru ca acestea să fie capabile să asigure securitatea populaţiei afgane, să respecte drepturile omului şi să acţioneze în conformitate cu constituţia afgană.
Statele Unite, cel mai mare contributor internaţional la conflictul din Afganistan, a anunţat recent că efectivele armatei americane din Afganistan vor fi reduse de la 9.800 de militari la nivelul de 8.400.
Ţările membre NATO au promis Statelor Unite că vor contribui anual la fondul de finanţare a forţele de securitate afgane cu aproximativ un miliard de dolari, în următorii trei ani, relatează Reuters.
Alinaţa Nord-Atlantică este prezentă în Afganistan din 2003 şi a investit zeci de miliarde de dolari, în încercarea de a stabiliza această ţară.
Agravarea situaţiei de securitate ca urmare a intensificării acţiunilor militanţilor talibani a forţat aliaţii să renunţe la planurile de reducere drastică a nivelului de trupe desfăşurate în Afganistan.
În prezent, în Afganistan se află dislocaţi aproximativ 13.000 de militari din mai multe state, cei mai muţi fiind din SUA, Germania, Turcia şi Italia. Rolul lor este de a instrui forţele afgane.
„Ne-am implicat (în Afganistan) şi suntem pregătiţi să rămânem”, a adăugat Stoltenberg, care nu a oferit detalii privind numărul trupelor internaţionale care vor fi menţinut în 2017, precizând că această decizie urmează să fie luată în toamnă.„
Trebuie remarcat si un alt lucru important:
Instalatiile antibalistice si Scutul Antiracheta
„Liderii statelor Alianţei Nord-Atlantice au ajuns la un acord, vineri, privind preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antirachetă din Europa, după ce Franţa a primit asigurări că nu va exista un control direct al Washingtonului, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.
Liderii statelor Alianţei Nord-Atlantice au ajuns la un acord, vineri, privind preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antirachetă din Europa, după ce Franţa a primit asigurări că nu va exista un control direct al Washingtonului, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.
„Liderii statelor NATO vor lua decizia formală că sistemul antirachetă din Europa este operaţional”, a declarat un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.
„Acest lucru înseamnă că navele americane echipate cu sisteme antirachetă staţionate în largul Spaniei, un radar din Turcia şi sistemul antibalistic din România vor putea funcţiona împreună sub comandament NATO”, a explicat oficialul citat.
Anunţul a fost făcut în timp ce la Varşovia este în curs summitul Alianţei Nord-Atlantice.
Un alt oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice a confirmat că „se întrunesc condiţiile” de plasare a instalaţiilor antibalistice din Europa sub comandament NATO.
Franţa a acceptat preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antibalistic după ce a primit garanţii că nu va exista un control direct al Statelor Unite. Parisul a solicitat asigurări că NATO va avea în mod real control asupra sistemului antirachetă, pentru a evita ca acesta să fie sub comanda generalilor americani.
„Cheia este controlul politic, din cauza consecinţelor oricărei interceptări”, a declarat generalul francez Denis Mercier, şef al comandamentului NATO.
Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este „extrem de preocupată” de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi avertizând că va lua măsuri pentru a se apăra.
Elementele antibalistice din România sunt deja operaţionale şi sunt sub comandament NATO. Decizia de vineri se referă la integrarea sub comandament NATO a tuturor elementelor antibalistice din Europa.
Departamentul american al Apărării a anunţat în anul 2014 că va efectua studii privind impactul asupra mediului pentru eventuala construire a patru sisteme terestre antirachetă pe Coasta de Est a Statelor Unite, pe fondul recomandărilor de reconfigurare a dispozitivului de apărare. Michael Gilmore, director în cadrul Pentagonului responsabil de Teste operaţionale şi evaluarea dispozitivelor de apărare, recomanda atunci Agenţiei americane pentru Apărarea Antirachetă reconfigurarea dispozitivului antibalistic terestru, după o serie de teste eşuate din ultimii ani. Studiile privind impactul asupra mediului urmau să dureze aproximativ 24 de luni, iar decizia privind construirea sistemelor antirachetă urma să fie luată în funcţie de rezultate. Cele patru locaţii propuse erau Fort Drum (statul New York), poligonul naval SERE (Portsmouth, statul Maine), Baza Ravenna (Ohio) şi Baza Custer (statul Michigan).
Sistemul american de apărare antibalistică operează cu interceptoare terestre (fixe şi mobile) şi maritime, capabile să lanseze rachete pentru interceptarea unor dispozitive cu rază scurtă, medie şi lungă de acţiune înainte de a intra în spaţiul aerian şi în zona teritorială a Statelor Unite. Cel puţin 13 sisteme terestre de interceptare antirachetă există pe Coasta de Vest a SUA, la Fort Greely (Alaska) şi Vandenberg (California). Până în anul 2017, în vestul SUA vor exista în total 44 de rampe de interceptoare antirachetă.
Sistemul Aegis, instalat pe nave militare sau pe platforme maritime, are rolul de a intercepta rachete cu rază scurtă şi medie de acţiune. În prezent, există cel puţin 24 de sisteme Aegis instalate pe nave militare americane, majoritatea patrulând în Oceanul Pacific. Tot sisteme Aegis urmează să fie utilizate în planul de creare a unui „scut antirachetă” NATO în Europa, scopul declarat fiind contracararea ameninţărilor reprezentate de ţări precum Iranul şi Coreea de Nord. Sisteme Aegis adaptate pentru uz terestru (Aegis Ashore) sunt instalate la baza de la Deveselu (România) şi vor fi montate în Polonia. Nave americane echipate cu sisteme antibalistice patrulează în Marea Mediterană. O altă componentă a sistemului antibalistic este sistemul terestru mobil de mare altitudine THAAD, instalat pe camioane militare.”
„Alianţa Nord-Atlantică a aprobat planul de consolidare a prezenţei militare în Europa de Est, prin desfăşurarea a mii de militari în România, Polonia şi în ţările baltice, anunţă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, confirmând că Alianţa va prelua controlul asupra sistemului antirachetă.
„Am decis suplimentarea prezenţei militare pe flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice cu patru batalioane în Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania; efectivele militare vor fi staţionate prin rotaţie”, a declarat Jens Stoltenberg vineri seară.
Canada va trimite militari în Letonia, Germania va conduce un batalion în Lituania, Marea Britanie va desfăşura militari în Estonia, iar Statele Unite vor suplimenta efectivele în Polonia, a precizat Stoltenberg.
„Salut faptul că multe alte ţări, mulţi aliaţi, au anunţat cu ocazia acestei reuniuni contribuţii de diverse tipuri. Prezenţa noastră va fi suplimentată începând de anul viitor. Acesta este un pas important, dar este doar o parte a unui efort mai amplu. Inclusiv prin planurile de reconfigurare a prezenţei în sud-estul Europei, prin structuri construite în jurul unei structuri multinaţionale în România”, a declarat Stoltenberg.
El a precizat că extinderea Alianţei Nord-Atlantice va continua cât va fi necesar, confirmând şi preluarea comandamentului asupra sistemului antirachetă european.
„Am decis să declarăm operaţională prima etapă a sistemului antibalistic NATO (din Europa – n.red.). Acest lucru înseamnă că navele americane (dotate cu sisteme antibalistice – n.red) din largul Spaniei, radarul din Turcia şi elementele de interceptare din România pot funcţiona în mod integrat, sub comandă şi sub control NATO”, a precizat Stoltenberg, conform unui comunicat oficial.
Liderii statelor Alianţei Nord-Atlantice au ajuns la un acord, vineri, privind preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antirachetă din Europa, după ce Franţa a primit asigurări că nu va exista un control direct al Washingtonului. Franţa a acceptat preluarea de către NATO a comandamentului asupra sistemului antibalistic după ce a primit garanţii că nu va exista un control direct al Statelor Unite. Parisul a solicitat asigurări că NATO va avea în mod real control asupra sistemului antirachetă, pentru a evita ca acesta să fie sub comanda generalilor americani. „Cheia este controlul politic, din cauza consecinţelor oricărei interceptări”, a declarat generalul francez Denis Mercier, şef al comandamentului NATO.
Rusia a avertizat în mai multe rânduri că este „extrem de preocupată” de instalarea sistemelor antibalistice NATO în România şi Polonia, afirmând că sunt interzise prin Tratatul privind Forţele nucleare intermediare (INF) şi avertizând că va lua măsuri pentru a se apăra. Elementele antibalistice din România sunt deja operaţionale şi sunt sub comandament NATO. Decizia de vineri se referă la integrarea sub comandament NATO a tuturor elementelor antibalistice din Europa.”
Ar mai trebui amintit un lucru interesant: instalarea unui scut anti-racheta in Coreea de Sud, in urma unui acord intre aceasta tara si SUA, proiect care a starnit reactii vehemente de impotrivire din partea Chinei si Rusiei deoarece s-ar strica astfel echilibrul de forte din regiune. Totusi, proiectul acesta este justificat de programul nuclear nord-coreean.
Ce concluzii s-ar putea trage de pe urma Summitului NATO de la Varsovia? Comparand retorica Moscovei cu cea a Aliantei se pot observa diferente notabile, chiar contradictii. Retorica Moscovei nu pare a fi cooperanta, mai degraba belicoasa, desi recunoaste ca masurile luate nu sunt o amenintare pentru Federatia Rusa. De aici rezulta ca Moscovei nu-i convine masurile luate, nu atat pentru faptul ca ar fi impotriva Rusiei, cat din pricina ca se opun doctrinei liderului de la Kremlin – un nostalgic comunist – de expansiune a influentei Rusiei in Europa de Est dar si in lume. NATO s-a dovedit a cauta cooperarea – de aici ideea „dialogului constructiv” – insa lucrurile, din acest punct de vedere, nu se vor schimba prea mult fata de situatia existenta. Prin ranforsarea flancului Estic al Aliantei se aduce un plus de securitate in Europa, in special in Europa de Est. In orice caz, in retorica NATO intalnim o delimitare clara fata de cea din vremea Razboiului Rece. Retorica Moscovei, in schimb, e chiar cea de pe vremea Razboiului Rece, de pe vremea comunismului!
Un alt lucru notabil este implicarea mai activa decat pana acum a Aliantei in combaterea terorismului atat in Afganistan cat si impotriva ISIS. Afganistanul ramane o tara sub controlul de securitate al NATO. Afganistanul pare a semana tot mai mult cu un cap de pod al lumii occidentale in Orientul Mijlociu. De aici se vede o victorie strategica a Aliantei. Desi situatia in Afganistan ramane tensionata, implicarea SUA si NATO in aceasta tara nu reprezinta un esec! „Am decis astăzi să începem instruirea şi eforturile de dezvoltare a capacităţii (militare) în Irak, lucru care jocă un rol cheie în lupta împotriva ISIL” – lucru deosebit de important, care ar fi trebuit facut de mai demult. E bine totusi ca se face si acum deoarece v-a determina o regresie a ISIS si poate chiar o anihilare a acesteia.
Prin trecerea instalatiilor antibalistice si sistemului antiracheta din Europa sub comanda NATO, Alianta isi ia un plus de responsabilitate, desigur. Seamana cu o integrare mai profunda a capacitatilor de aparare in cadrul NATO, crescand rolul Pactului Nord-Atlantic fata de cel al unei tari membre sau al tarilor membre.
Deciziile luate sunt necesare pentru asigurarea unui climat de securitate in Lume. Pregatesc terenul pentru o implicare mai puternica a Aliantei in lupta impotriva terorismului.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
iulie 11, 2016
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Afganistan, Atitudine, Atitudini, Barack Obama, Boiko Borisov, Crimeea, Diverse, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, guvern, ISIS, Jens Stoltenberg, Kremlin, lupta impotriva terorismului, Moscova, NATO, normalitate, oameni, Obama, Opinia mea, parerea mea, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, Putin, România, Rusia, scutul antiracheta, stiri, SUA, Summitul de la Varsovia, Summitul NATO, Summitul NATO de la Varsovia, Terorism, terorism islamic, Ucraina, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, Vladimir Putin, WordPress |
Lasă un comentariu
Mediafax
„Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că este îngrijorat de faptul că în urma confruntării dintre Rusia şi Statele Unite, lumea este „târâtă într-o nouă dimensiune,” informează agenţia de ştiri Tass.
„Oamenii nu simt nici un pericol şi este alarmant pentru mine. Putem vedea că târâm lumea într-o dimensiune cu totul nouă. Şi asta este problema”, a declarat Putin, la o întâlnire cu directorii celor mai importante agenţii de ştiri din lume organizat de Tass în perioada Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg.
Putin a avertizat că sistemul american de apărare antirachetă în Europa are potenţialul de fi transformat într-un sistem ofensiv şi poate fi utilizat împotriva Federaţiei Ruse.
„Nu ştiu către ce va conduce [instalarea sistemului de apărare antirachetă al SUA în Europa] dar ştiu sigur că va trebui să răspundem,” a subliniat Putin, adăugând, zâmbind, că este sigur că, în orice caz, Rusia „va fi din nou acuzată de comportament agresiv, deşi este doar o reacţie.”
„Este clar că va trebui să ne asigurăm nu doar propria noastră securitate. Este vital pentru noi să fie asigurat echilibrul strategic în lume”, a mai spus preşedintele rus.
„Echilibrul strategic a asigurat o lume fără conflictele armate majore în ultimii 70 de ani, şi este un lucru pozitiv, cu toate că se bazează pe o ameninţare reciprocă, dar a asigurat pacea globală pentru noi timp de mai multe decenii. Cum poate să fie distrus? Mi se pare că este foarte periculos. Sunt convins de asta „, a spus Putin.
„Nu există nici o ameninţare [nucleară din Iran], însă sistemul de apărare antirachetă [în Europa] continuă să fie dezvoltat, aşa că am avut dreptate când am spus că ne înşeală, ei nu sunt sinceri cu noi când se referă la presupusa ameninţare nucleară iraniană în timpul construcţiei sistemului de apărare antirachetă,” a spus preşedintele Rusiei.
„De fapt este în acest fel – au încercat să ne înşele din nou dată”, a adăugat acesta.
Prşedintele rus a reamintit contextul în care au fost construite elementele sistemului de apărare antirachetă în România. „Ce au spus în mod constant?” Trebuie să ne protejăm de ameninţarea nucleară din partea Iranului. Unde e ameninţarea nucleară iraniană? Nu există!”
„Ştim aproximativ în ce an americanii vor dezvolta o nouă rachetă, care va avea o rază nu doar de 500 km, dar chiar mai mult, şi din acel moment vor pune în pericol potenţialul nostru nuclear.” a subliniat Putin.
Liderul de la Kremlin a mai afirmat că autorităţile din Statele Unite, „în pofida tuturor obiecţiilor noastre, a tututor propunerile noastre de cooperare reală, nu doresc să coopereze cu noi, resping propunerile noastre şi acţionează în conformitate cu planurile lor.””
„Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier a criticat dur exerciţiile militare ale NATO în Europa de Est, acuzând organizaţia că „instigă la război” şi inflamează tensiunile cu Rusia prin aceste manevre, informează BBC News online.
Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier a criticat dur exerciţiile militare ale NATO în Europa de Est, acuzând organizaţia că „instigă la război” şi inflamează tensiunile cu Rusia prin aceste manevre, informează BBC News online.
Steinmeier a declarat că amplele manevre militare al NATO, lansate luna aceasta, au fost contraproductive pentru securitatea regională şi ar putea exacerba tensiunile cu Rusia.
Oficialul german a cerut Alianţei Nord-Atlantice să înlocuiească exerciţiile militare cu mai mult dialog şi cooperare cu Rusia.
„Ceea ce nu ar trebui să facem acum este să inflamăm şi mai mult situaţia prin zăngănit de săbii şi instigări la război”, a declarat Steinmeier într-un interviu care va fi publicat în ziarul german Bild am Sontag.
„Oricine crede că o paradă simbolică de tancuri la graniţa de est a alianţei va aduce securitate, se înşeală. Suntem bine sfătuiţi să nu încercăm să găsim pretexte pentru a reînvia o confruntare veche”, a mai spus ministrul.
Pe data de 7 iunie, NATO a demarat un amplu exerciţiu militar, în cadrul căruia se simulează un atac rusesc asupra Poloniei.
La manevrele care se întind pe o perioadă de două săptămâni participă aproximativ 31.000 de militari, inclusiv 14.000 din SUA, 12.000 din Polonia şi 1.000 din Marea Britanie, dar şi zeci de avioane de luptă, nave militare şi 3.000 de vehicule.
Exerciţiile au scopul de a testa capacitatea de reacţie a NATO şi vor avea loc o dată la doi ani.”
„Informaţiile despre o aşa zisă propunere de creare a unei flote comune cu România şi Turcia, pentru a contracara ameninţarea rusă în zona Mării Negre, sunt parte a „unui război de propagandă cu elemente de tactici hibride,” a declarat Nikolay Nenchev, ministrul bulgar al Apărării, citat de Novinite.
România a propus doar manevre şi exerciţii comune de antrenament cu scopul de a întări capacitatea de apărare, a declarat Nenchev pentru postul bulgar de televiziune Nova TV.
Bulgaria nu a primit vreo propunere de participa la o forţă navală comună, împreună cu România şi Turcia, la Marea Neagră şi nici nu a existat o ofertă de participare pentru Ucraina, a adăugat oficialul de la Sofia.
„Am cerut de la bun început includerea de experţi NATO, în cazul în care există o discuţie pe tema unei propuneri (pentru manevre şi exerciţii comune de antrenament),” a mai spus ministrul.
Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat joi că atât el, cât şi preşedintele Rosen Plevneliev se opun iniţiativei României de creare a unei flote militare NATO în Marea Neagră.”
„Rusia va urmări cu atenţie activităţile americane şi ale Alianţei Nord-Atlantice în zona Mării Negre şi va reacţiona pentru a menţine securitatea în zona frontierelor sale sudice, a declarat Alexander Grushko, reprezentantul permanent al Moscovei la NATO, citat de agenţia Tass.
„Până acum nu am vazut vreo măsură concretă de implementare a deciziilor NATO privind întărirea prezenţei militare la Marea Neagră, însă alianţa discută această idee. De exemplu, au fost lansate propuneri de creare a unui grup naval permanent, care ar include state NATO care nu sunt în mod direct localizate în regiunea Mării Negre, dar şi state partenere,” a mai precizat oficialul rus.
„Din punctul nostru de vedere, această idee va afecta în mod negativ situaţia deja complicată din Marea Neagră, cauzată de activitatea militară în creştere a NATO. Ar putea sumbina şi mai mult cooperarea în regiunea Mării Negre. Încercările americane de a cuceri această zonă maritimă cu ajutorul navelor, care sunt echipate cu sistemul de luptă Aegis şi care au un potenţial semnificativ de lovire şi de apărare antirachetă, cresc riscurile de destabilizare,” a mai declarat oficialul rus.”
Eu cred ca e vorba de o exagerare a Rusiei, dar de asemenea cred ca Rusia ar trebui sa inteleaga niste lucruri:
– Sa luam, de pilda, Scutul Antiracheta. N-am auzit pe niciun oficial NATO, european, american sa afirme ca acest Scut ar fi indreptat impotriva Rusiei. Inca de la bun inceput Presedintele George W. Bush, cu ocazia Summitului NATO de la Bucuresti, a afirmat ca acest Scut este impotriva unei rachete ce ar putea pleca din Orientul Mijlociu. De Rusia nu s-a pomenit nimic nici atunci. Insa Rusia uita ca n-a renuntat la rachetele sale nucleare ce raman in continuare indreptate spre Europa si SUA!
– O alta chestiune falsa este felul in care vede Vladimir Putin pacea pe mapamond: prin echilibrul de forte si nu prin respectarea dreptului international:
„Echilibrul strategic a asigurat o lume fără conflictele armate majore în ultimii 70 de ani, şi este un lucru pozitiv, cu toate că se bazează pe o ameninţare reciprocă, dar a asigurat pacea globală pentru noi timp de mai multe decenii. Cum poate să fie distrus? Mi se pare că este foarte periculos. Sunt convins de asta”
O asemenea viziune – „echilibrul de forte” – nu e justificata nici macar filozofic (v. Immanuel Kant – Spre pacea eterna, unde accentul pentru mentinerea durabila a pacii universale consta in respectarea dreptullui international). Or, Rusia nu a dovedit ca respecta dreptul international nici in chestiunea Ucrainei, anexand ilegal Crimeea si incalcand dupa bunul plac Tratatul de la Minsk si nici in chestiunea Georgiei unde s-a produs un brutal rapt teritorial, si ma refer la Abhazia si Osetia de Sud si la purificarea etnica din Osetia de Sud. In asemenea conditii Rusia devine un factor lezant pentru Europa si SUA, factorul agravant fiind chiar discursul D-lui. Putin.
– „„Nu ştiu către ce va conduce [instalarea sistemului de apărare antirachetă al SUA în Europa] dar ştiu sigur că va trebui să răspundem,” a subliniat Putin, adăugând, zâmbind, că este sigur că, în orice caz, Rusia „va fi din nou acuzată de comportament agresiv, deşi este doar o reacţie.” – Zambetul ironic al D-lui. Putin nu tine loc de logica: „nu stiu catre ce va conduce dar stiu sigur ca va trebui sa raspundem” – tocmai o astfel de fraza sfideaza dreptul international.
– In legatura cu Iranul eu n-as fi atat de sigur ca Iranul n-ar avea capacitatea sa dezvolte armament nuclear. Totusi nu e vorba doar de armament nuclear, pentru ca sa nu uitam ca Rusia a vandut recent rachete Iranului.
Intr-o asemenea situatie e limpede ca ne putem astepta la un raspuns al Rusiei, sugerat si prin zambetul smecheresc al D-lui. Putin. Si astfel devine evident ca sunt necesare actiuni de descurajare. Reactia ministrului german de externe, Dl. Frank-Walter Steinmeier, este surprinzatoare: NATO instiga la razboi! NATO nu a instigat la razboi ci a avut atitudinea fireasca de a raspunde la amenintarile Rusiei prin actiuni de descurajare. Pentru ca nu vad cum s-ar putea duce dialogul cu Rusia daca Presedintele Rusiei are o asemenea retorica. Si apoi pe ce baze s-ar duce un astfel de dialog, atata vreme cat Vladimir Putin e un nostalgic declarat al comunismului?
In legatura cu chestiunea legata de Bulgaria, mai exact de propunerea Romaniei adresata Sofiei privind infiintarea unei flote NATO la Marea Neagra – trebuie spus ca a dat prilej de speculatii si a lasat aparenta ca Romania, prin refuzul Sofiei, ar fi in dezavantaj. Pe cei care nu sunt lamuriti, inca lamuriti, i-as ruga sa citeasca postarea profesorului Cristian Preda:
Americanii nu sunt intimidați de gesticulația rușilor cu referire la Marea Neagră:
The United States will maintain its presence in the Black Sea despite a Russian warning that a U.S. destroyer patrolling there undermined regional security, the…
mobile.reuters.com|By Steve Scherer
Nu numai ca nu sunt intimidati, dar americanii vor mentine in continuare flota militara in Marea Neagra!! Iar la Summitul NATO de la Varsovia, ce va avea loc luna viitoare, Romania se va pozitiona pentru o prezenta militara sporita a NATO la Marea Neagra! Asa ca cei care cred ca „ne-au umilit” bulgarii sa stea linistiti: nu ne-au umilit. Aici nu e vorba de fotbal. Iar daca cineva considera ca felul in care a pus problema partea Romana ar fi fost unul defectuos pentru ca ar fi determinat o anumita fisura in cadrul NATO, eu cred ca greseste. Este evident de ce si este evident al cui era punctul de vedere exprimat de partea romana si desigur acela a si dorit sa fie exprimat asa cum a fost exprimat. De fapt s-au inlocuit doar termenii: nu mai e vorba de o flota NATO ci de o colaborare in cadrul NATO.
Ideea este ca trebuia vazut cum se pozitioneaza o parte sau alta. Pentru Germania conteaza foarte mult interesele economice pe care le au cu Federatia Rusa. In cazul Bulgariei lucrurile stau intrucatva similar, pe de alta parte regimul de acolo e apropiat de Rusia. Insa aceste lucruri nu sunt atat de importante in chestiunea in cauza, ci decizia, atat politica cat si militara, a Statelor Unite.
Deocamdata nu stim ce va urma dupa alegerile pentru Casa Alba si care va fi viziunea de politica externa a noii Administratii, pentru ca nu e clar… Insa mentinerea pacii nu se poate realiza decat prin respectarea dreptului si principiilor de drept international de catre toate partile implicate. In schimb, tentatia, ispita de a eluda dreptul international e una foarte mare… Nu este sigur ca, in contextul actual, pacea s-ar putea realiza prin echilibrul strategic de forte (militare). Si nici nu e sigur ca s-ar putea realiza printr-o eventuala intelegere la varf intre America si SUA – o astfel de intelegere, urmata de un aranjamant politic a fost sugerata de Donald Trump. Din pacate, Rusia nu a dat dovada ca respecta dreptul international, constituindu-se intr-un factor lezant la adresa UE si SUA…
Brexit
Stirile Pro TV
„Campania premergatoare referendumului la care britanicii se vor pronunta pe 23 iunie in chestiunea Brexitului s-a reluat duminica, dupa trei zile de pauza ce au urmat asasinarii deputatei laburiste, Jo Cox.
Ultimele sondaje arata o revenire a taberei ‘In’ (ce sprijina ramanerea in blocul comunitar), in timp ce tabara ‘Leave’ se teme ca aceasta crima ar putea influenta decisiv rezultatul referendumului, relateaza agentia Reuters.
Politicienii din cele doua tabere au publicat duminica articole in presa si au dat interviuri centrate pe temele care au dominat campania, respectiv economia si imigratia.
Astfel, premierul David Cameron, liderul taberei ‘In’, le-a cerut britanicilor sa reflecteze la implicatiile economice negative ale unei eventuale parasiri a blocului comunitar, cum ar fi riscul unei recesiuni economice, subliniind ca ei vor face pe 23 iunie o alegere ‘existentiala’ si atunci nu va mai exista cale de intoarcere.
In schimb, reprezentantii taberei ‘Leave’ sustin ca, dimpotriva, o iesire din UE ar imbunatati situatia economica a tarii, unul din argumentele lor fiind ca Marea Britanie nu va mai fi nevoita sa contribuie la bugetul comunitar.
Cat despre imigratie, subiectul care a inflamat cel mai mult campania, ambele tabere si-au reluat acuzatiile reciproce. in timp ce George Osborne, ministru de finante si reprezentant al taberei ‘In’, a calificat drept ‘dezgustator si josnic’ un poster al taberei ‘Leave’ cu un sir de refugiati, unul dintre reprezentantii acesteia din urma, Nigel Farage, a acuzat UE ca nu a reusit sa controleze imigratia si a compromis securitatea Europei primind printre refugiati si extremisti islamisti.
Dinspre ambele tabere au fost exprimate regrete fata de uciderea deputatei laburiste Jo Cox, o sustinatoare activa a ramanerii Marii Britanii in UE si a politicii de deschidere fata de imigrantii extracomunitari. Dar Nigel Farage a sugerat ca acest asasinat are un efect advers asupra campaniei taberei sale si ar putea influenta votul.
Deocamdata nu au fost publicate sondaje realizate dupa ziua de joi, cand deputata laburista a fost impuscata si injunghiata de un individ ale carui motivatii sunt inca neclare, dar ultimele sondaje efectuate pana la acel moment indica o usoara revenire a taberei ‘In’. Un sondaj arata 45% opinii favorabile ramanerii in UE, fata de 42% pentru Brexit. Un usor avans al taberei ‘In’ se observa si in alte sondaje publicate sambata, insa inca un sondaj arata cele doua tabere umar la umar, asadar tabloul general caracterizeaza in continuare un electorat foarte divizat.”
Desigur, Brexitul este pana la urma o chestiune interna a Marii Britanii si poporul britanic are tot dreptul sa decida intr-o asemenea problema. Insa cetatenii britanici ar trebui sa ia aminte la ce s-a intamplat: o membra a Parlamentului – D-na. Jo Cox – sa ajunga sa fie OMORATA in plina strada!! Eu stau si ma intreb ce parere au despre asta sustinatorii iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana… Pe de alta parte, cred ca ar mai trebui sa ia aminte la ceva: la minciunile si ipotezele mincinoase aparute intr-o anumita parte a presei britanice despre o asa-zisa invazie a romanilor si bulgarilor in Anglia, ca ajunsese sa fie preconizati a sosi pe Insula mai multi romani si bulgari decat populatia celor doua tari la un loc!! Iar cand fu la o adica, a fost doar un singur roman care s-a deplasat in Marea Britanie… Si legat de acest lucru, de aceasta minciuna propagata fara rusine in media britanica, stau si ma intreb ce parere au sustinatorii Brexitului… E de luat aminte ce spune David Cameron:
„Marea Britanie se confrunta cu o „alegere existentiala” la referendumul privind apartenenta la Uniunea Europeana de la care nu exista „cale de intoarcere”, a scris duminica premierul britanic David Cameron pentru in The Telegraph.
Cameron este de parere ca, la referendumul din 23 iunie, cei care vor vota sa paraseasca Uniunea Europeana vor face „o mare greseala” care va duce la „nesiguranta care va afecta” Marea Britanie aproape un deceniu.
Premierul britanic mai scrie ca referendumul privind apartenenta Marii Britanii la UE este o dovada „de democratie suprema” si reprezinta principiile pentru care a luptat deputata laburista pro-UE Jo Cox, ucisa joi in circumscriptia sa din Birstall, in nordul Angliei, cu o saptamana inainte de referendumul britanic privind apartenenta la UE.
Cameron, care face campanie pentru „Remain” (ramanerea Marii Britanii in UE), a spus ca Jo Cox a „intruchipat ceea ce este mai bun din Marea Britanie – o tara decenta si plina de compasiune”. Referendumul „ireversibil” a fost un „moment de cotitura” pentru Marea Britanie si o intrebare „despre ce fel de tară ne dorim”.
„Vrem sa alegem viziunea lui Nigel Farage – una care impinge Marea Britanie inapoi; care mai degraba divizeaza in loc sa uneasca; si care pune sub semnul intrebarii motivele oricarei persoane care are o parere diferita? Sau vom alege in schimb o Mare Britanie toleranta, liberala; o tara care nu da vina pentru problemele sale pe alte grupuri de oameni; una care nu tanjeste dupa trecut, ci priveste spre viitor cu speranta, optimism si incredere? Cred ca răspunsul (la aceste intrebari) va stabili ceea ce crede tara noastra pentru o lunga perioada de timp de acum incolo”, a scris Cameron.
Parasirea Uniunii Europene se va traduce totodata printr-o „diminuare singulara si permanenta a pozitiei (Marii Britanii) in lume; o umilinta abjecta si autoimpusa”, a mai scris premierul britanic.”
Insa eu stau si ma intreb daca cetateanului britanic chiar nu-i pute treaba asta – iesirea Marii Britanii din UE, pentru ca este sesizabil faptul ca exista interese straine si deloc in beneficiul Marii Britanii si UE de a se mentine aceasta pozitie. Atata vreme cat aceasta pozitie e aparata prin omor si minciuna, este imposibil sa nu-ti puta lucrul asta.
De aceea eu ma intreb daca cetatenilor britanici nu le vine sa se tina cu mainile de nas…
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
iunie 20, 2016
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Alexander Grushko, Atitudine, Atitudini, Barack Obama, Boiko Borisov, Brexit, Bulgaria, criza economica, David Cameron, Diverse, Donald Trump, dreptul international, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, Frank-Walter Steinmeier, geopolitic, geopolitica, geopolitice, Germania, guvern, Hillary Clinton, Immanuel Kant, Iran, Jo Cox, Kremlin, Marea Neagra, NATO, Nigel Farage, Nikolay Nenchev, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, România, Rosen Plevneliev, Rusia, scutul antiracheta, social, societate, Spre pacea eterna, stiri, SUA, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, Vladimir Putin, WordPress |
Lasă un comentariu
Un deosebit de interesant articol in Gandul:
Se arata ca:
„Alastair Crooke, fost agent al serviciului secret britanic MI6 şi consilier al unor înalţi oficiali europeni pe probleme privind Orientul Mijlociu, consideră că principalii actori internaţionali, de la preşedintele SUA Barack Obama la Putin şi Rusia, se raportează la gruparea teroristă „Statul Islamic”, din Irak şi Siria, pentru a-şi atinge propriile interese. De fapt, din cauza acestei încrengături de interese, gruparea teroristă a ajuns să întoarcă roata şi să se folosească de Occident pentru a-şi atinge scopurile şi o face deocamdată eficient.
„Se pare că toată lumea caută să se folosească de ISIS (gruparea teroristă Statul Islamic) în propriul interes”, scrie Alastair Crooke, fost spion MI6 şi oficial al diplomaţiei UE, în Huffington Post. El aminteşte, citând-o pe analista libanezo-americană Raghida Dergham, de schizofrenia care a lovit ţările din Golf, în ce priveşte raportarea la SUA, referindu-se la faptul că ţările arabe din Golf văd ISIS ca pe un instrument necesar pentru a confrunta Iranul şi ambiţiile sale regionale, mai ales în războiul din Siria, şi nu ca terorişti. „Este remarcabilă candoarea subită în a exprima disensiuni radicale, de exemplu între faptul că guvernele din Golf au caracterizat ameninţarea ISIS ca pe una existenţială şi faptul că o mare parte din public simpatizează cu ISIS şi motivele sale, iar ISIS este văzut ca ceva necesar în balanţa de putere şi cea a terorii”, scrie Dergham.
În ciuda retoricii ţărilor arabe, viziunea de mai sus se traduce şi în sprijinul armat cu care contribuie la campania de atacuri aeriene din Siria: 4 avioane F-16 din Arabia Saudită, 4 avioane de luptă din Emiratele Arabe, două din Bahrain şi un Mirage din Qatar, care nu au luat practic parte la atacuri.
Dacă ţările arabe vor să folosească războiul anti-ISIS pentru a-i forţa mâna preşedintelui sirian Assad, Rusia şi Iranul urmăresc un alt scop, mai scrie Crooke. Ele doresc ca ofensiva să ţintească strict ISIS în Irak şi Siria. Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a încurajat atacurile americane împotriva ISIS, însă a insistat ca acestea să ţintească într-adevăr ISIS şi nu guvernul Assad, iar acestea să fie coordonate împreună cu guvernul de la Damasc.
Ca reacţie la atacurile SUA în Siria împotriva ISIS şi la contrele lui Obama cu Assad pe această temă, Rusia a mutat şi ea, ameninţând că va spori livrările de armament către guvernul sirian, dacă SUA ar ataca direct poziţii ale Damsacului. Au apărut ştiri că nave Sumoum ruseşti, care au capabilităţi antiaeriene, au sosit în portul siriran Latakia. Rusia şi Iran vor coopera cu SUA în operaţiunea anti-ISIS din Siria, doar dacă sunt stabilite coridoare aeriene, ţinte clare ale atacurilor aeriene şi garanţii că SUA nu vor încerca să creeze zone de control pentru opoziţia siriană.
Astfel, SUA se află între ciocan şi nicovală, crede fostul oficial MI6. Arabia Saudită vrea capul lui Assad şi se oferă să finanţeze efortul de război, iar agrearea condiţiilor ruso-iraniene l-ar întări pe Assad şi ar crea scandal printre ţările din Golf. Dacă SUA l-ar ataca pe Assad, aşa cum vrea Golful, asta ar însemna să escaladeze relaţia cu Iran, Rusia şi Hezbollah, ceea ce ar complica şi mai mult ofensiva anti-ISIS.
Turcia vrea şi ea să se folosească de războiul cu ISIS, iar scopul imediat este să ajute ISIS să submineze regiunea semiautonomă a kurzilor sirieni, care se află la graniţa cu regiunea turcească locuită de kurzi. Turcia îi împiedică pe kurzi să treacă graniţa în Siria, pentru a lupta cu ISIS. Controlul ISIS asupra acestui teritoriu sirian ar crea un coridor logisitic cu Turcia, unde preşedintele Erdogan a sprijinit ISIS în lupta pentru răsturnarea regimului Assad. Turcia a încercat să menţină relaţii bune cu toate părţile din regiune – cu baath-iştii, cu kurzii din Irak, cu liderii sunniţi ai triburilor şi cu ISIS, pentru a-şi asigura un rol de mediator al viitorului sunniţilor din regiune.
Israelul are şi el un interes în acest război, scrie Alastair Crooke. A sprijinit insurgenţii din zona Golan, împotriva lui Assad, în schimb sperând să câştige un cuvânt de spus în războiul cu Frăţia Musulmană şi Hamas.
SUA urmăreşte nu doar să distrugă ISIS, ci şi să-l submineze pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Drept răspuns, Putin încearcă să deschidă comunicarea cu Oabama, pentru a se pune de acord în Siria şi Irak şi pentru a dezescalada tensiunea cu Washingtonul, în general.
Aici, SUA şi Obama se află în faţa unei dileme, crede Crooke. Au nevoie într-adevăr de cooperarea lui Putin şi a Iranului, dacă vor să ţină sub control instabilitatea din Orientul Mijlociu, însă a căuta ajutorul Rusiei pe faţă l-ar pune pe Obama în faţa unor critici vehemente, în contextul alegerilor preliminare pentru Congres. Secretarul de Stat John Kerry s-a exprimat astfel: nu ne coordonăm, cu Damascul, ci deconflictualizăm! Este o contradicţie de politică externă care nu are cum să dureze, crede fostul spion MI6.
Ca efect, deja opoziţia siriană, sprijinită de Occident, strigă că a fost discreditată de atacurile americane în Siria. Extremiştii Nusra spun că cine negociază cu Vestul devine parte a Vestului, iar mulţi sirieni de rând îi acuză că sunt trădători.
Mai sunt şi alte părţi interesate în acest conflict. Sunniţii din Anbar, Saladin şi Ninive (provincii din Irak) se folosesc de ISIS pentru a pune presiune pe Baghdad, să le facă favoruri. Kurzii procedează la fel. Consiliul de Cooperare din Golf foloseşte acest război pentru a forţa Qatar să urmeze linia impusă de saudiţi şi să extindă războiul către Frăţia Musulmană, regele Abdullah al Arabiei Saudite foloseşte situaţia pentru a-i forţa pe clericii Wahhabi să împiedice o revigorare a mişcării wahhabiste în rândul populaţiei.
Sunt atât de multe părţi interesate să folosească ISIS în propriul interes, încât te poţi întreba ce s-ar face fără ISIS. Poate că nu s-ar descurca, mai scrie Crooke.
ISIS a fost poate un instrument, chiar prin crearea sa, al multora care au crezut că îl vor folosi, dar poate că acum roata s-a întors. Nimic din ce a făcut ISIS până acum nu a fost la întâmplare, ci a reflectat o planificare serioasă şi o intenţie. Există o hartă, din 2006, a teritoriilor cu puţuri de petrol pe care ISIS spera încă de pe atunci să le controleze. Strategia lor de a cuceri Mosul a fost pusă la cale timp de 2 ani (ISIS a evoluat din mişcarea irakianului al Zarqawi şi stabilise deja o operaţiune clandestină în Siria, prin extremiştii Al-Nusra, până când cele două grupări s-au rupt).
Membrii ISIS cred în profeţia că o mare bătălie cu Vestul va avea loc în Siria (bazată pe un citat din Hadith cu învăţăturile lui Mohammed) şi speră că alianţa occidentală se va lăsa atrasă într-un război terestru. Ei speră să se întâmple ceva similar conflictului Israel-Hezbollah din 2006, când după ce ofensiva aeriană israeliană nu a reuşit să distrugă mişcarea teroristă, au existat acţiuni militare care au forţat invazia terestră israeliană.
Deja grupuri afiliate al Qaeda şi alte grupări jihadiste se adună sub steagul ISIS, pentru a se lupta în „războiul crucii”, lansat împotriva lor. Deja grupările rebele, sprijinite de Occident, sunt considerate acum trădătoare şi colaboratoare ale Vestului. Nu era asta uşor de prevăzut?, se întreabă fostul spion MI6. ISIS se foloseşte de Occident pentru a obţine ce vrea: mobilizare islamică extinsă, delegitimarea liderilor arabi şi un război lipsit de strategie şi finalizare. La acest proces contribuie acum Barack Obama.
Până la urmă, la o analiză mai atentă, marea inconsistenţă şi cauza care va transforma acest demers într-un eşec este un paradox simplu: aliaţii Vestului nu vor fi şi nu pot fi parteneri adevăraţi în acest război. Sunt prea contaminaţi de aceeaşi ideologie salafistă, de zeci de ani, sunt parte a acestei ideologii. Vestul a fost complice la ea prea mult timp, s-a aliat cu ea, iar acum nu îşi poate abandona aliaţii compromişi, dar nici nu se poate aştepta ca aceştia să trimită trupe pe teren.
Este un război fără trupe, fără mijloace de a obţine un rezultat. ISIS s-a folosit de noi inteligent, este concluzia lui Alastair Crooke.”
Un articol foarte interesant, pe care il recomand a fi citit integral si in original, si care pune punctul pe „i”, cum se spune, aratand ca acest razboi este, in principal, un razboi intre SUA si Rusia, cu conotatii geopolitice foarte complexe.
Daca va veti uita pe harta, Siria reprezinta o miza esentiala: daca ar fi sub influenta americana ar izola Iranul de Orientul Mijlociu (Irakul, tara vecina Siriei, este deja sub influenta americana in urma razboiului castigat de SUA care l-a indepartat de la Putere pe Saddam Hussein). Siria este un cap de pod pentru Iran, prin organizatia siita si antisionista Hezbollah, sprijinita de Iran si care ataca Israelul. Pe de alta parte, aliatul Iranului este Rusia, care il sprijina pe actualul Presedinte al Siriei, Bashar al-Assad. Fiind omul rusilor, blocheaza influenta americana in Siria. Din aceasta cauza americanii au vrut sa-l alunge insa rusii s-au opus si l-au ajutat pe Al-Assad, care a reusit in felul acesta sa se mentina in functie. Pe de alta parte, daca rusii pierd influenta in Siria s-ar putea spune fara prea mare teama de a gresi ca ar pierde o mare parte din influenta pe care o au in Orientul Mijlociu, pentru ca Tarile din Golf sunt proamericane si nu numai ca nu vad cu ochi buni, dar le e si frica de dezvoltarea Iranului ca mare putere in aceasta zona…
ISIS este, in mod ciudat, un rau necesar… SUA nu actioneaza direct in Siria, pentru schimbarea prin razboi direct a lui Bashar al-Assad, pentru ca se opune Rusia. Fara ISIS si mentinerea starii de tensiune in zona, regimul lui Bashar al-Assad n-ar avea, practic, nicio problema. ISIS creeaza premisele unei interventii militare. Dar cum se va desfasura aceasta…? Atragerea Iranului de partea SUA ar fi o modalitate originala de a interveni insa e destul de dificil de realizat. Iranul este legat, ca sa zic asa, de Rusia prin Organizatia pentru Cooperare de la Shanghai (Iranul este observator) si, de ce nu, prin Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva, cu care Organizatia pentru cooperare de la Shanghai a semnat un agreement, unde Iranul ar fi un posibil candidat (Serbia are statut de observator). Din acest punct de vedere, problema Iranului este urmatoarea: el nu poate ramane in afara unei organizatii care sa-i asigure si, de ce nu, sa-i garanteze securitatea. O cooperare a Iranului cu SUA ar fi vazuta rau de catre Rusia si Iranul si-ar putea pierde un aliat caruia, cel putin pana acum, nu are ce sa-i reproseze… De asemenea Iranul nu-si poate permite sa ramana izolat nici in ceea ce priveste cooperarea economica…
Acest razboi geopolitic nu se poarta numai in Orientul Mijlociu, el e prezent si in Europa. Evenimentele din Ucraina, care au dus la indepartarea de la Putere a lui Viktor Ianukovich, omul Kremlinului, au facut ca Ucraina sa sara de pe orbita Rusiei. Gravitarea Ucrainei pe orbita UE inseamna pierderea influentei Rusiei asupra acestei tari. Drept raspuns Rusia doreste sa pastreze niste capete de pod – regiunea Donetk- Lugansk, Crimeea si chiar Transnistria, pe care sa le poata controla. De asemenea Rusia este interesata sa-si mareasca influenta in Balcani prin Serbia. De asemenea, nu trebuie sa neglijam nici Ungaria, regimul lui Viktor Orban avand o orientare prorusa, dar Ungaria e membra a UE si NATO. Pe cand din fostul Spatiu Iugoslav doar Croatia si Slovenia sunt membre NATO.
Din punct de vedere economic, si legat de pozitia Romaniei, aratam in acest comentariu urmatoarele:
@Marian
Uite ce face Ponta in SUA: s-a dus in Houston, Texas, la compania Halliburton:
Iata ce ne spune Wikipedia:
“Type Public
Traded as NYSE: HAL
S&P 500 Component
Industry Oilfield services & equipment[1]
Founded 1919, Duncan, Oklahoma, USA[2]
Founders Erle P. Halliburton
Headquarters Houston, Texas, USA, (Main Headquarters)
Dubai, UAE
Area served Worldwide
Key people David Lesar
(Chairman and CEO) and Jeff Miller
(President)
Products Products and services to the energy industry[3]
Revenue Increase US$24.8 billion (2011)[4]
Operating income Increase $4.7 billion (2011)[4]
Net income Increase $3.0 billion (2011)[4]
Total assets
Increase US$ 29.223 billion (2013) [5]
Increase US$ 27.41 billion (2012) [5]
Total equity Increase $7.725 billion (2008)[6]
Employees 68,000 (January 2012)[7]
Website Halliburton.com”
Predecesorul lui a fost !
Pomeneam de Company in postarea trecuta, tot din Texas, in Dallas. N-o merge si p-acolo…?
Observa ce profituri mari, foarte mari au aceste companii petroliere din SUA si, de notat asta, in crestere!!!!
Pe de alta parte, iata ce titreaza :
Se arata ca:
“Compania americană Stratum Energy va deveni al treilea producător de gaze din România, după ce va investi 150 de milioane de dolari anul viitor în țara noastră, a declarat, vineri, pentru Agerpres, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
Nicolescu face parte din delegația premierului Victor Ponta în Statele Unite ale Americii, iar, vineri, oficialii români s-au întâlnit cu reprezentanții companiilor petroliere americane.
‘Compania Stratum Energy va deveni al deveni al treilea producător de gaz din România după Romgaz și Petrom cu o producție anuală de peste 0,5 miliarde mc, după ce va investi peste 150 milioane de dolari anul următor în țară noastră în dezvoltarea descoperirii de gaz convențional făcută, recent, de companie în zona Moinești, județul Bacău’, a spus Nicolescu.
El a subliniat că investițiile americane vor avea un rol crucial în obținerea independenței energetice a țării noastre, în anul 2020.
‘Cred foarte mult că atragerea de investiții și tehnologie din SUA în domeniul energetic românesc va ajuta țara noastră să devină, în preajma anului 2020, independentă energetic. În plus, consumatorii vor beneficia de prețuri cât mai bune, noi locuri de muncă vor fi create și taxe suplimentare vor fi colectate la buget’, a susținut Nicolescu.
Compania americană ExxonMobil explorează, alături de OMV Petrom, un perimetru de mare adâncime în Marea Neagră, iar descoperirile recente de acolo vor asigura României independența energetică începând cu anul 2020, potrivit estimărilor companiilor petroliere.”
Inteleg, deci, ca miza este independenta energetica a Romaniei.
Si acum cate ceva despre jocul geopolitic:
Se arata ca:
“Rusia riscă să intre în recesiune, din cauza celui mai redus preţ al petrolului din ultimii doi ani, potrivit analiştilor intervievaţi de Bloomberg, relatează Mediafax.
Rusia are nevoie ca petrolul Urali, principala marcă de ţiţei pe care o exportă, să fie tranzacţionat la 100 de dolari pe baril, pentru a evita recesiunea, consideră 58% dintre cei 19 analişti participanţi la sondaj.
Luând în considerare nivelul sancţiunilor americane şi europene impuse Rusiei din cauza Ucrainei, cel puţin 19% dintre analişti cred că actualul nivel al preţului este suficient de scăzut pentru a pune în pericol stabilitatea financiară a Rusiei.
Declinul preţurilor petrolului îşi pune amprenta asupra celui mai mare exportator de energie din lume, care obţine aproximativ jumătate din veniturile bugetare din vânzările de petrol şi gaze. Acest fapt limitează capacitatea Rusiei de suporta sancţiunile, prin epuizarea finanţelor publice, al căror deficit, excluzând veniturile din industria energiei, depăşeşte 10% din PIB.
“Chiar dacă preţul petrolului îşi va reveni la un nivel de trei cifre, Moscova are mâinile legate într-un fel, bugetul are deja probleme, iar necesarul de finanţare al sistemului bancar ar putea consuma rapid resursele disponibile”, a declarat Wolf-Fabian Hungerland, analist la Berenberg Bank în Hamburg.
În urmă cu trei ani, Ministerul rus al Economiei estima că numai o scădere a preţului petrolului la 60 de dolari pe baril ar opri creşterea economică a Rusiei.
Preţul contractelor futures pentru ţiţeiul Brent, utilizat pentru stabilirea preţului în cazul a circa jumătate din petrolul mondial, inclusiv pentru petrolul Urali, a scăzut cu 16% de la un maxim înregistrat în iunie şi a atins un minim al ultimilor doi ani pe 15 septembrie.
Vineri, contractele pentru petrolul Brent cu livrare în noiembrie au fost tranzacţionate în stagnare la 96,97 dolari pe baril, la bursa ICE Futures Europe.
Creşterea cererii mondiale de petrol este cea mai scăzută din 2011, în timp ce producţia din afara statelor membre ale OPEC înregistrează cel mai mare avans după anii ’80, în special datorită exploatării zăcămintelor de şist în SUA, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie.
Preţul petrolului Urals a coborât sub 100 de dolari pe baril pe 18 august, iar în perioada 15 august-14 septembrie a înregistrat un nivel mediu de 98,28 dolari, a arătat Alexandr Sakovici, consilier în Ministerul rus de Finanţe.
Este pentru prima oară după iunie 2012 când preţul mediu al petrolului se află sub 100 de dolari pe baril, într-un interval de patru săptămâni.
Bugetul Rusiei pentru 2015 este conceput pentru un preţ al petrolului de 96 de dolari pe baril, a declarat săptămâna trecută Maxim Oreşkin, şeful departamentului de planificare strategică din Ministerul de Finanţe. Pentru anul viitor, guvernul estimează un deficit bugetar de 0,6% din PIB.
O scădere de 1 dolar a cotaţiei petrolului privează bugetul Rusiei de venituri de circa 80 de miliarde de ruble (2,1 miliarde dolari), a arătat Oreşkin.
Dependenţa Rusiei de petrol a crescut puternic în 2013, a afirmat pe Facebook Tatiana Nesterenko, secretar de stat în Ministerul de Finanţe. Deficitul bugetar, excluzând veniturile din petrol, a crescut anul trecut la 10,3% din PIB, cel mai ridicat nivel după 2010, dovedind faptul că Rusia este dependentă de factorii externi.
Probabilitatea intrării Rusiei în recesiune, anul viitor, a scăzut la 60%, de la 65% în august, potrivit estimărilor a 27 de analişti.
Criza din Ucraina a provocat ieşiri de capital din Rusia, a dus la deprecierea rublei şi a limitat accesul la finanţarea în străinătate. Rubla s-a depreciat în acest an cu peste 14% faţă de dolar, înregistrând a doua cea mai slabă performanţă în rândul a 24 de monede emergente analizate de Bloomberg.
Tatiana Orlova, economist la Royal Bank of Scotland, consideră că Rusia poate intra în recesiune şi dacă preţul petrolului Urals ar fi de 110 dolari pe baril, dacă blocarea accesului la pieţele de finanţare externe va continua o perioadă lungă de timp.
Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, Produsul Intern Brut al Rusiei va creşte cu 0,5% în 2014, comparativ cu 1,3% în anul precedent. În 2015 şi 2016, PIB-ul va avansa cu 0,3%, respectiv 0,4%.”
Interesul manifestat de companiile americane din domeniul petrolier si al gazelor naturale in Romania slabesc influenta economica a Rusiei. Mai mult decat atat, scaderea pretului petrolului impinge Rusia spre o recesiune economica care, impreuna cu sanctiunile impuse de catre UE si SUA, va lovi regimul Putin. O posibila intrare in recesiune a Rusiei va lovi destul de puternic Rusia, o tara emergenta care a inregistrat sub Putin cresteri economice mari prin cooperarea cu Vestul. Tatiana Nesterenko are dreptate: Rusia este dependenta de factorii externi!! Doar Vladimir Putin pare a ignora, in mod pagubos am zice noi, acest aspect important… O Rusie instabila din punct de vedere financiar ii va face mari probleme lui Putin…
Ceea ce este de retinut: SUA incearca o slabire a Rusiei, atat din punctul de vedere al sferelor de influenta cat si din punct de vedere economic, ultimul aspect lucrand in favoarea primului. Scutul antiracheta face si el parte din aceasta strategie.
Iata inca doua articole, cred eu interesante, asupra cooperarii dintre Iran si SUA in chestiunea legata de ISIS si despre implicarea Rusiei in Balcani:
The Washington Post
By Fareed Zakaria
Se arata ca:
„If President Obama truly wants to degrade and destroy the Islamic State, he must find a way to collaborate with Iran — the one great power in the Middle East with which the United States is still at odds. Engagement with Iran — while hard and complicated — would be a strategic game-changer, with benefits spreading from Iraq to Syria to Afghanistan.
We are now in the air-power phase of the campaign against the Islamic State. This part usually goes well — think of the air wars against Afghanistan, Iraq and Libya. The United States has the world’s most advanced planes, rockets and drones, and an extraordinarily capable military. But what follows is usually messy — think of Afghanistan, Iraq and Libya. Ground forces have to fight locals and guerrillas in irregular combat. The most important questions turn out to be political. Are the local groups, tribes and sects fighting with the Americans or against them? What kind of power-sharing deals need to be in place to get them to support American efforts?
In Iraq, the central problem remains that the Sunnis do not feel represented in the Baghdad government. Obama keeps saying that there is a new government in Iraq, but the implication that it is inclusive is false. Sunnis continue to have ceremonial posts with little power. The army continues to be dominated by Shiites at the upper echelons. The result is visible on the ground. A recent article in the New York Times pointed out that “after six weeks of American airstrikes, the Iraqi government’s forces have scarcely budged the Sunni extremists of the Islamic State from their hold on more than a quarter of the country, in part because many critical Sunni tribes remain on the sidelines.”
The United States has some influence with the Iraqi government, but Iran has far more. The Shiite religious parties that today run the country have been funded by Iran for decades. Their leaders lived in Tehran and Damascus during their long exiles from Saddam Hussein’s regime. When Washington sought to remove the previous prime minister, Nouri al-Maliki, Iran provided the push that made it happen. If the goal is to get the Iraqi government to share more power with the Sunnis, Iran’s help would be invaluable, perhaps vital.
In Syria, Washington’s strategy is incoherent. It seeks to destroy the Islamic State there and attack Jabhat al-Nusra and the Khorasan group but somehow not strengthen these groups’ principal rival, the Bashar al-Assad regime. This is impossible. As these terrorist groups lose ground, the army that will most easily take advantage will be that of the Syrian regime, not the disorganized and weak Free Syrian Army. If there is some way to make this strategy less contradictory, it would be to work toward some power-sharing deal in Syria that includes elements of the Assad government — such as generals and intelligence heads. But Washington has no contact or credibility with anyone in the Assad regime. The government that does is in Tehran.
In Afghanistan, Washington’s and Tehran’s interests have always coincided. Iran opposed the Taliban, helped oust it and cooperated with the United States at the Bonn Conference, held after the fall of the Taliban, to install the new Afghan government of Hamid Karzai. As Afghanistan faces an uncertain future with a shaky power-sharing deal, Iran’s assistance would be a major stabilizing force.
Engagement with Iran would have to be carefully coordinated with Saudi Arabia and other Arab states. But now those nations also share a common enemy with Iran in the Islamic State and groups like it. And engagement will not be a rapprochement; Iran and the United States have too many issues that divide them, unless things really change in Tehran.
Iranian President Hassan Rouhani told me this week that, in their phone conversation last year, he and Obama had agreed “that there were many areas where Iran and the United States could cooperate” but that “first we must get past the nuclear issue.” I asked him to describe the contours of such cooperation — assuming that the nuclear deal happened — and he quoted an Iranian proverb that says roughly, “First take care of the child you have before you start thinking about the next one.”
When Richard Nixon and Henry Kissinger decided in the 1970s that Iran would be one of their “regional policemen,” they did so out of recognition of Iran’s geostrategic importance, not simply because they supported the shah. Vali Nasr, a leading scholar of Iran, told me that if the United States “wants to limit its micromanagement of the Middle East, it will have to find countries that are stable, influential and effective with which it can work. And potentially, Iran is one of those countries.” But, as Rouhani made clear, all of this waits on the nuclear deal.”
Lasand la o parte chestiunile de natura ideologica e interesant si acest articol din World Socialist Web Site:
By Paul Mitchell
24 July 2014
Se arata ca:
„US President Barack Obama conducted a four-day trip to Europe last month, during which he sought to intensify the campaign against Russia that began with the US-backed fascist-led coup in Ukraine in February.
The aim was to pressure Washington’s European allies, who have been reluctant to impose sweeping economic sanctions on Russia because of the consequences for their own economies.
Further US sanctions were imposed on July 17 targeting major banks, defence companies and energy corporations, including Rosneft, Russia’s largest publicly traded oil company.
US pressure is also being stepped up in the Balkans region. Although it has intervened continuously in the region going back to the breakup of the former Yugoslavia and the NATO war in the 1990s, there is added urgency given that many of the Balkan countries maintain close economic and political relations with Russia.
Efforts for a renewed offensive in the Balkans to counter Russian influence will increase at the August 28 top level conference dedicated to the integration of the Balkans into the European Union (EU), and at the September NATO summit in Wales.
The August 28 conference is being organised by Germany, which is determined to retain and extend its interests in the Balkans. It was the first Western country to recognise the independence of Slovenia and Croatia, which precipitated the disintegration of Yugoslavia and the Balkan Wars. German Chancellor Angela Merkel declared, “Germany will invite all Balkan states to a conference at the end of August to make it clear that we want to support each other and look to the future together.”
Speaking about the Balkans conference, Corina Stratulat, senior policy analyst at the Brussels-based European Policy Centre, told the online news-site EurActiv that there was a “pressing need to deal with the unfinished business in the Balkans”.
“Although peace has taken hold of the region, Balkan countries are still not all in [the EU] and certainly they are not all transformed as we had envisioned,” she added.
Stratulat explained that the EU enlargement policy had stalled since the accession of the Eastern bloc in the mid-2000s, and that the crisis in Ukraine “might also be another reason that Germany and the EU are renewing their interest in the Balkans, where Moscow is also lurking.”
More forceful than Stratulat’s comments were those penned in a June 26 Foreign Affairs article, “Why NATO and the EU Must Reopen Their Doors to the Balkans”, by Edward P. Joseph and Janusz Bugajski.
Joseph is a former Deputy Head of the Organisation for Security and Co-Operation in Europe Mission in Kosovo and a Senior Fellow at the School of Advanced International Studies at John Hopkins University. Bugajski is the former Director of the New European Democracy Program at the Center for Strategic and International Studies. He has been an adviser on East European affairs for the US Department of Defense and chairs the South-Central Europe area studies programme at the Foreign Service Institute of the US Department of State.
The authors declare, “Instead of deferring to the hesitant position on the Balkans favored by European nations—such as Germany—…Washington needs to spur the continent to action, pressing the case for serious engagement on both broad geopolitics and regional stability.”
They insist that, “Intensified cooperation in the Balkans between the United States and its European partners—as well as the inclusion of all remaining Balkan states within NATO—will help to stabilize a still-uncertain region while containing Russia’s geopolitical appetite.”
“Further indecisiveness and the absence of stronger US leadership will only embolden Russian President Vladimir Putin to pursue his options in the Balkans”, they conclude.
Joseph and Bugajski criticise the EU for allowing Serbia’s continued progress towards membership of the bloc, even though it has refused to impose Western sanctions on Russia and praised Russian President Vladimir Putin’s public initiatives for resolving the violence in eastern Ukraine. Following his July 7-8 meeting in Moscow with Putin, Serbian Prime Minister Aleksandar Vucic repeated his government’s intention to pursue EU membership at the same time as maintaining “its good, friendly relations with Russia.”
The authors point out that, “Moscow largely controls Serbia’s oil industry and has its sights on neighboring Croatia’s state energy company, which could give it command over the flow of natural gas from the Adriatic Sea into Central Europe.”
The sabotaging of the South Stream pipeline that will bring that natural gas from Russia, bypassing Ukraine, is a major US aim. In June, Bulgaria was forced to suspend construction of its section of the pipeline after threats of sanctions from the EU and US.
However, Bulgaria has now reversed its decision, Serbia has just signed an agreement to start construction and Italy, Hungary, Greece, Slovenia, Austria and Croatia are still backing the project.
Joseph and Bugajski contrast the EU treatment of Serbia with its attitude to “little” Montenegro, which imposed sanctions “in the face of withering criticism” from Russia. Last year it rejected Moscow’s calls for a new strategic relationship, including a new Russian naval base at Bar. They call for Montenegro to be allowed to join NATO—its application was rejected again last month—in order to “stave off a potential Moscow beachhead on the Adriatic” with a “dejected and disappointed” Montenegro more susceptible to Russia’s “dubious financial enticements.”
With regard to Macedonia, Joseph and Bugajski insist, “with so much at stake, it is high time for a revived international effort at breaking the stalemate that keeps it out of NATO and the EU.” They call for “strong-arm” pressure on Greece to drop its veto on accession because of a dispute over the name Macedonia, which it wants reserved for a region in Greece.
In Bosnia-Herzegovina, Joseph and Bugajski call for a “concerted push” from the US in the country, which is split into two virtually independent entities—the Bosniak-Croat Federation and the Serb Republic. The two authors declare, “Now is the time for Washington to select from among the many suggested reforms and spur Berlin to present concrete options to Bosnian party leaders.”
They call for increased pressure on Milorad Dodik, the “divisive” leader of the Serb Republic, whom Russia has “courted…with an award for advancing “the unity of Orthodox nations” and a credit line of about 95 million dollars.”
Whether Joseph and Bugajski’s demands will come to fruition is difficult to determine. The major European imperialist powers have so far backed the US aggression against Russia but there is no doubt that this is creating tensions and fissures across Europe which are of an explosive character. The major powers with the US to the fore are exerting massive pressure on the Balkan countries and in the process inciting the same sort of ethnic and nationalist divisions that set the fuse for the first imperialist world war.”
Si pentru ca e vorba de o zona vecina cu a noastra, iata si articolul din Foreign Affairs:
Why NATO and the EU Must Reopen Their Doors to the Balkans
By Edward P. Joseph and Janusz Bugajski
Se arata ca:
„Imagine that you lead a small Balkan country that ardently aspires to join Western institutions. But your country also has long-standing cultural and economic ties to Russia, akin to those that have riven Ukraine in recent months. Then, the West imposes sanctions on Moscow and you are pushed to choose: Are you with the West, or against it?If your country is Serbia, the largest state in the former Yugoslavia, you claim neutrality, refusing to join the sanctions regime crafted by Brussels and Washington, despite the fact that you have a pending application for membership in the European Union. On the other hand, if you are the leader of tiny Montenegro, you stand with the West and agree to impose the sanctions in the face of withering criticism from Moscow.
Yet following this courageous display of solidarity, Montenegro has received very little appreciation from the NATO alliance, the organization that continues to play a vital stabilizing role in the Balkans despite, for the most part, deploying few troops. For the recently independent and still vulnerable countries in the region, NATO membership delivers both external and internal security, severely curtailing the potential for interethnic strife while anchoring new members in Western democratic values. Although it had been conducting membership talks with Montenegro for five years, NATO has decided to once again postpone the country’s admission. In a baffling display of short-sightedness, key European capitals are willing to expose not only Montenegro but also neighboring Bosnia and Macedonia to Russia’s opportunism, risking potential regional instability.
In the wake of the Ukrainian crisis, Washington should do everything it can to advance these three countries toward Western institutions. Through its actions in Georgia and Ukraine, Moscow has made clear its determination to cripple, by direct means if necessary, any country in its neighborhood that dares to move toward a formalized relationship with NATO and the EU. To expand its political influence in the Balkans, Russia can exploit political links, intelligence penetration, financial means, and, most crucially, its energy relationships. Moscow largely controls Serbia’s oil industry and has its sights on neighboring Croatia’s state energy company, which could give it command over the flow of natural gas from the Adriatic Sea into Central Europe. The need to stave off a potential Moscow beachhead on the Adriatic is one reason that Slovenia and Croatia vigorously advocate for Montenegro’s admission to NATO.
Concerns about the Kremlin’s intentions in the Adriatic are not hypothetical. In late 2013, Moscow pressed Montenegro for establishing a new strategic relationship, including opening a Russian naval base in the port of Bar. The plucky Montenegrin government rejected the bid – but now faces the Kremlin’s wrath outside NATO’s protective umbrella. And should Moscow want to pressure the country, it has an array of tools to deploy. The Kremlin can manipulate its disgruntled Serbian minority, reviving their grievances against the government that broke away from Serbia eight years ago. Moreover, Montenegrin officials expect tourism from Russia to plunge in direct retaliation for its staunch pro-Western stance.
Russia’s gambits are by no means limited to Montenegro. In recent years, Moscow has already upped its role in Bosnia’s restless Serb Republic. Likewise, unease is growing in Macedonia, another state NATO continues to leave on the doorstep of membership. If discontent mounts in this weak, ethnically divided state, it could easily bleed over to neighboring Kosovo – a country with a significant presence of NATO forces, including U.S. troops. In short, Russia is well placed to exploit the region’s ethno-national divisions and the vulnerability of states excluded from NATO and the EU. Further indecisiveness and the absence of stronger U.S. leadership will only embolden Russian President Vladimir Putin to pursue his options in the Balkans.
A STABILIZING AMBIT
Instead of deferring to the hesitant position on the Balkans favored by European nations – such as Germany, which has shown little appetite for bringing Montenegro into the fold – Washington needs to spur the continent to action, pressing the case for serious engagement on both broad geopolitics and regional stability. Weary European capitals, including Berlin, lament the persistently high levels of corruption in Montenegro (as well as among its neighbors) and cite flagging support among its citizens for joining the alliance. But in this last aspect, Montenegro’s experience does not substantially differ from that of many surrounding states, where public opinion toward the EU and NATO had likewise been mixed until a concrete offer to join materialized. For example, support for NATO membership in Croatia soared once the public saw that the alliance genuinely wanted to include Zagreb and was not merely dangling potential membership as a means to extract concessions.
As for the struggle against corruption, the proven way to make headway against this epidemic is to enact the reforms needed to enter NATO and the EU. Giving a red light to Montenegro’s NATO entry will only weaken its commitment to further reform. Even worse, a dejected and disappointed Montenegro could find itself more open to Russia’s dubious financial enticements.
In addition to these fears, a strong case can be made for Montenegro’s NATO membership this year based on its work in fulfilling the requite criteria. The country has made great strides in reforming its security and intelligence sectors and has qualified for EU candidate status. It has repaired its relationship with all neighbors – never an easy task in the querulous Balkans. Podgorica has also contributed troops to the NATO operation in Afghanistan and offered to boost its assistance to the alliance in Adriatic coastal patrols, intelligence sharing, and anti-smuggling efforts. And despite the significant reforms that its government has yet to complete, Montenegro certainly matches, if not exceeds, several other recent NATO members in overall progress. Granting Montenegro NATO membership is a low-cost investment in regional stability that carries little risk.
Macedonia is a harder case to crack. But with so much at stake, it is high time for a revived international effort at breaking the stalemate that keeps it out of NATO and the EU. For the past eight years, the country has had a standing offer to join the organizations once it resolves its dispute with Greece over its name. (Athens insists that Macedonia’s name is an affront to its own history and claims that the name implies territorial claims on Greece.) Because NATO and the EU operate on the principle of consensus, Athens has been able to veto Macedonia’s advances toward membership, even though Macedonia qualifies for accession in every other aspect.
Until recently, the Greek position has merely been an irritant to the West. Now Russia’s aggressive challenge to the post-Cold War order has turned it into a mounting security concern. Resolving the disagreement is purely a matter of political will rather than law. In 2011, the International Court of Justice backed Macedonia’s claim that Athens violated its formal commitment to Skopje not to block its membership in international organizations. A number of countries – including the United States, many fellow NATO members, and even Russia – recognize Macedonia by its constitutional name. What is more, the country does not even insist on joining NATO by its moniker. It has repeatedly made clear that it is willing to enter under the demeaning and outdated reference “The Former Yugoslav Republic of Macedonia.”
For the past six years, European countries and the United States have left the problem in the care of a UN mediator. But breaking the deadlock will require more than watching from the sidelines. Berlin, London, Paris, and Washington must formulate a set of penalties to be applied to Athens and Skopje, should either reject the UN mediator’s final proposal to resolve the dispute. Without a negative inducement, the standoff between Greece and Macedonia will only deteriorate. Indeed, it already has, with the Macedonian government taking recent provocative steps on cultural issues seemingly designed to annoy the Greeks.
Despite the blustering nationalism of Nikola Gruevski, Macedonia’s prime minister, the small and weak country is relatively easy to pressure. It is harder, but not impossible, to strong-arm Greece. One option is to put Athens on notice that NATO allies could turn to the UN General Assembly to back the recognition of Macedonia’s constitutional name. The European Union could also announce its intention to open a high-level dialogue with Skopje – an important procedural step that Greece cannot block. And Washington could propose revisiting the consensus rules within NATO in cases where one country’s veto is undermining a neighbor’s domestic stability and threatening broader regional security. With this kind of political backing, the UN mediator could get the parties’ attention and finally bring this long-overdue dispute to a close, allowing increasingly shaky Macedonia to proceed toward the stabilizing ambit of NATO and the EU.
HIGH TIME FOR LEADERSHIP
In contrast to the external pressures dogging Macedonia, Bosnia-Herzegovina’s long-standing problems are almost wholly internal – and deeply aggravated by the recent catastrophic flooding. The disaster cost dozens of lives and inflicted severe damage on an already weak economy. The impact of the deluge was compounded by the political incompetence of a longstanding dysfunctional administration.
In an ironic but fortunate twist, Bosnia has been in such poor institutional shape for so long that there are plenty of thoughful reform proposals to draw on. These ideas range from revising the country’s constitution to reforming the unwieldy Bosniak-Croat Federation to tasking international organizations with privatizing Bosnia’s moribund state-owned enterprises that are captive to political parties. To help matters, Bosnian civil society has finally awakened to the need to confront its corrupt, entrenched leaders, providing another source of public pressure.
But change will not come to Bosnia without a concerted push from the United States. German Chancellor Angela Merkel has agreed to host Balkan leaders in a parley next month. Now is the time for Washington to select from among the many suggested reforms and spur Berlin to present concrete options to Bosnian party leaders. The United States and Germany must also engage Bosnia’s civil society in the reform effort both prior to and after the national elections in October. Another specific, feasible goal is to press Milorad Dodik, the divisive leader of Bosnia’s autonomous Serb Republic, on the lone issue – allocation of the country’s defense property – that currently blocks Bosnia from obtaining its NATO membership action plan.
The need to counterbalance the disruptive influence of Dodik – whose recurrent threats to secede from Bosnia stoke tensions within the loosely unified country – is particularly urgent. At the height of the crisis in Crimea in March, Russia courted him with an award for advancing “the unity of Orthodox nations” and a credit line of about 95 million dollars. His coffers replenished, Dodik is in a strong position ahead of this fall’s national elections. His return to office could doom Bosnia’s prospects for NATO membership for the foreseeable future, making high-level engagement on Bosnia’s NATO prospects urgent.
Since the crisis in Ukraine erupted in February, Russia has at times confounded the West and exposed its weaknesses. Yet at the same time, Moscow’s recent adventurism can reinvigorate the transatlantic alliance. Intensified cooperation in the Balkans between the United States and its European partners – as well as the inclusion of all remaining Balkan states within NATO – will help to stabilize a still-uncertain region while containing Russia’s geopolitical appetite.” (subl. mea)
Insa aici, dupa parerea mea, ar mai trebui adaugat ceva: Berlinul nu are interesul sa supere Rusia si de aceea nu va actiona cu hotarare si convingere pentru atragerea unor noi tari din fosta Iugoslavie in NATO si UE. De aceea ceea ce arata articolul referitor la un puternic leadership din partea SUA este adevarat. Iar ceea ce am subliniat cu rosu referitor la Muntenegru cred ca se aplica pentru intreaga regiune.
DE citit si…
Europa Libera
Un interviu de la Strasbourg cu europarlamentarul român, coordonator al grupului PPE din Parlamentul European în domeniul afacerilor externe.
Se arata ca:
„Marți, 16 septembrie, într-o demonstrație publică de solidaritate și parteneriat, unică în istoria UE, Parlamentul European și Rada supremă de la Kiev au ratificat, simultan, Acordul de Asociere al Ucrainei cu Uniunea Europeană. Un gest politic acordat la întreaga strategie a Uniunii Europene de reconfigurare a relațiilor sale cu vecinătatea estică, în care, printre altele, rolul Rusiei nu va mai fi acela de partener strategic, după cum afirmă în interviul acordat Europei Libere europarlamentarul român Cristian Preda.
Europa Liberă: Dle Preda, sunteți coordonatorul în domeniul afacerilor externe al celui mai puternic grup politic din legislativul european. Dincolo de ratificarea Acordului de Asociere, știți, desigur, Rada de la Kiev a adoptat o serie de legi care acordă o autonomie lărgită celor două regiuni problemă din estul Ucrainei, Luhansk și Donețk. Însă situația este asimetrică, având în vedere că potrivit acelorași înțelegeri aplicarea prevederilor Acordului de Comerț liber și Aprofundat dintre UE și Ucraina va fi amânată. Ce câștigă Ucraina din această înțelegere?
Cristian Preda: „Aș începe amintind că ziua de marți, 16 septembrie, a fost o zi foarte importantă, pentru că atât Parlamentul European, reunit la Strasbourg, cât și Rada de la Kiev au ratificat, concomitent, Acordul de Asociere al Ucrainei la Uniunea Europeană. Este, de altfel, un gest unic în istoria parlamentarismului, de a avea o ratificare simultană făcută de două parlamente și cu un scor foarte clar, atât la Strasbourg, cât și la Kiev.
Cu patru zile înainte de votul de care vorbesc, ca urmare a unor negocieri care s-au derulat începând din 27 iunie, data la care președintele Poroșenko a semnat acordul, și până pe 12 septembrie, negocieri care au angajat partea rusă, partea ucraineană și Comisia Europeană, s-a convenit asupra unei amânări a intrării în vigoare a prevederilor Acordului care privesc partea ucraineană. Ucrainienii înțeleg că sunt foarte satisfăcuți de această amânare. Atunci când am fost la Kiev cu colegii mei din PPE, am discutat cu președintele Poroshenko inclusiv despre această negociere, care a avut loc de-a lungul verii cu partea rusă. Este clar că după ratificare Acordul nu mai poate fi modificat. Această ratificare este un semn clar de angajament că toate prevederile acordului vor fi aplicate. Europenii vor permite marfurilor ucrainene să intre pe piața europeană, nu și invers, deocamdată.”
Europa Liberă: Cum se vor aplica prevederile acestui acord în estul Ucrainei?
Cristian Preda: „Sperăm ca toate zonele care sunt acum afectate de incursiunile rusești să revină cât de curând sub autoritatea Kievului. Eu personal consider că Kievul trebuie să restabilească autoritatea și în Crimeea. Atât eu cât și ceilalți membri ai grupului PPE nu vom accepta vreodată ideea că peninsula Crimeea a fost anexată de Rusia. Sper că Kievul va recâștiga toate teritoriile în ciuda tuturor dificultăților.”
Europa Liberă: Simbolistica semnării acordurilor simultan la Kiev și Strasbourg este foarte frumoasă. Însă pare că UE a răspuns bâtei militare rusești cu muzică de Beethoven. Asta pe de o parte. Pe de alta, v-am auzit în plenul PE spunând:„ Moscova a fost partenerul nostru strategic. Nu mai e.” E doar un discurs, sau UE face pași către o atitudine mai fermă față de Rusia?
Cristian Preda: „Eu cred că atitudinea UE a fost dură, în ciuda multor dificultăți venite din partea unor state membre. S-au adoptat în ultimele săptămâni sancțiuni importante. E drept că și Moscova a reacționat introducând sancțiuni care vizează sectorul agricol din UE. În ciuda dificultăților, s-a ajuns la un acord comun pentru cele 28 de state membre. Tocmai de aceea, am spus că Moscova nu mai este partenerul nostru strategic, așa cum ne-a plăcut să credem până la intervenția rusă în afacerile ucrainene, ocuparea Crimeii, și intervenția din Donețk, Luhansk, și acum în partea de sud a Ucrainei cu intenția de a merge spre brațul Chilia.
Toate astea ne arată că Rusia a acționat într-un mod diferit fată de cum ne-a obișnuit. Rusia a inițiat un război în Europa. Este foarte greu pentru politicienii europeni să spună acest lucru, dar trebuie spus foarte clar și deschis. Ucraina fiind pământ european, intervenția rusă în Ucraina este primul război în Europa după războiul din fosta Iugoslavie. Si de aceea cred că trebuie să avem un plan foarte clar de contracarare a acestei agresiuni rusești.
Trebuie sa fim pregătiți atât politic cât și militar pentru o situație pe care nu o anticipa multă lume în urmă cu un an. Trebuie să ne pregatim pentru depășirea diverselor dificultăți care vin din faptul ca unele state membre UE au o atitudine față de Rusia influențată masiv de chestiunea energetică sau de alte domenii de cooperare cu Moscova. Cu toate acestea, în ciuda acestor dificultăți, UE a avut o abordare destul de coerentă, chiar dacă toți ne-am fi dorit să avem măsuri mai dure și mai rapid luate.”
Europa Liberă: Exista un clivaj între abordarea țărilor din centrul sau estul Europei (Polonia, România, țările baltice) și țările vestice, membre ale UE. Sunt alarmiste primele dintre acestea cand spun: „Ne e teamă de Rusia, vrem să fim apărați de NATO!”?
Cristian Preda: „Știți, Parlamentul European este o comunitate foarte diversă, sunt aproape 200 de partide, e greu să găsești o sensibilitate poltică nereprezentată în PE. Întreaga diversitate a UE este aici și e firesc să fie lecturi diferite. Nu suntem într-o logică de unanimitate partizană.”
Europa Liberă: Da, dar ne aflăm într-un moment critic. Ce se întâmplă seamănă izbitor cu intrarea trupelor sovietice în Polonia în anii 30…
Cristian Preda: „Știu că s-au facut aceste comparații și că ele pot să alimenteze temeri la nivel eurpean. Eu cred însă că e mai ințelept să asumăm aceste diferențe și să vedem cum putem construi o atitudine clară și lucidă în raporturile noastre cu Rusia. Exista clivaje și intre est și vest, si între deputați care vin din aceeași tară.
Ce este interesant este că regăsim în PE o întâlnire a extremelor, stânga și dreapta legate de interesele Rusiei. Avem în PE avocați ai Rusiei cum nu găseam în mandatul trecut, și avem această șocantă și absolut dezolantă situație, pentru un moderat ca mine: întâlnirea extremiștilor de stânga și a celor de dreapta în sprijinul pe care îl dau Rusiei. Este efectul ultimelor alegeri din UE, când conflictul din Ucraina era în desfășurare.
Sigur că, așa cum a arătat-o un sondaj al German Marschall Fund, există o majoritate europeană care dorește sancțiuni împotriva Rusiei și o apropiere a Ucrainei de UE. Problema este că din pricina unor atitudini sceptice în privința lărgirii UE, a transformării unor tări din vecinatate în țări membre, există un discurs mai moale vizavi de Ucraina. Ăsta-i paradoxul.
Dacă în timpul lui Ianukovici puteam invoca art. 49 din Tratatul european care dă dreptul oricărui stat european să adere la UE fără probleme, astăzi este aproape imposibil. Asta în conditiile in care ucrainienii și-au dat viața pentru ca țara lor să intre în Europa.
De aceea am spus, si cred ca trebuie să verbalizăm această nouă situație: Rusia nu mai este partenerul nostru strategic. Aceasta este linia PPE, transferată, dacă vreți la nivel european, unde filozofia generală este o combinație de diplomație și sancțiuni în raport cu Rusia. Doza în care sancțiunile și diplomașia au fost utilizate a variat in funcție de moment și circumstantele din teren. Sper ca PE va trimite o importantă misiune în Ucraina la alegeri, la fel cum sper că vom face și la alegerile din Moldova. Trebuie să discutăm și despre posiblitatea ratificării Acordului de Asociere cu Moldova.”
Europa Liberă: Până la alegeri?
Cristian Preda: „Să sperăm că vom găsi cea mai potrivită dată.””
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
septembrie 27, 2014
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Al-Qaeda, Alastair Crooke, Angela Merkel, Atitudine, Atitudini, Balcanii, Barack Obama, Basescu, Bashar al-Assad, Bloomberg, criza economica, Dick Cheney, Diverse, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, Fratia Musulmana, Germania, guvern, Halliburton, Hamas, Hezbollah, Iran, ISIS, Israel, Iugoslavia, MI6, Middle East, Muntenegru, NATO, nivel de trai, normalitate, oameni, Opinia mea, Organizatia pentru Cooperare de la Shanghai, Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva, Orientul Mijlociu, parerea mea, partide politice, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, Ponta, PPE, România, Rusia, Saddam Hussein, scutul antiracheta, Serbia, social, societate, stiri, Stratum Energy, SUA, Traian Basescu, Ucraina, UE, Ungaria, United States, Uniunea Europeana, USA, Victor Ponta, Vladimir Putin, WordPress |
46 comentarii
Gandul
Se arata, printre altele, ca:
„Trei dintre cei mai influenţi senatori americani au venit în România pentru a transmite mesajul SUA de susţinere faţă de progresele înregistrate aici în domeniul militar şi al indepedenţei energetice, dar mai ales faţă de lupta anticorupţie. Republicanul John McCain a spus că restricţionarea de către Parlament a anchetelor de corupţie „afectează relaţia României cu SUA”, democratul Christopher Murphy a arătat că un Parlament care îşi protejează membrii de anchetele procurorilor este de neconceput în SUA şi ar fi „luat în râs” la Washington, iar republicanul Ron Johnson a spus că un sistem corupt împiedică investiţiile şi nu permite independenţa energetică faţă de Rusia.
Sosiţi sâmbătă în România, trei dintre cei mai influenţi senatori americani au avut întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, şi cu ministrul de Externe Titus Corlăţean, cu care au discutat probleme privind securitatea în Europa de Est şi la Marea Neagră, parteneriatul strategic SUA-România şi relocarea resurselor NATO către Est. Duminică, republicanii John McCain, Ron Johnson şi democratul Christopher Murphy au venit la gândul, pentru un interviu în exclusivitate în România, realizat de Florin Negruţiu, redactor şef gândul.
Principalul mesaj pentru Româniaeste importanţa continuării luptei anticorupţie. Republicanul John McCain a spus că restricţionarea de către Parlament a anchetelor de corupţie afectează relaţia României cu SUA, democratul Christopher Murphy a arătat că un Parlament care îşi protejează membrii de anchetele procurorilor este de neconceput în SUA şi ar fi luat în râs la Washington, iar republicanul Ron Johnson a spus că un sistem corupt împiedică investiţiile şi nu permite independenţa energetică faţă de Rusia.
„Respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie (Laura Codruţa Kovesi – n.r), cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile”, a spus John McCain, pentru gândul.
„Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt”, a declarat la rândul senatorul Ron Johnson.
„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA.Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA”, a adăugat senatorul democrat Christopher Murphy.
Cei trei senatori au misiunea de a-şi convinge colegii din Congres să susţină angajamentul financiar al SUA faţă de întărirea apărării în cadrul NATO şi al relocării unor capabilităţi militare aflate în prezent mai ales în Vest, către centrul şi Estul Europei, inclusiv în România. În interviul pentru Gândul, senatorii americani au criticat dur reacţia prea slabă a puterilor europene în faţa agresiunii Rusiei în Ucraina, reproşând Franţei că a livrat nave de război Rusiei sau Germaniei că nu a reacţionat, pentru a-şi proteja interesele economice. Republicanii au criticat şi administraţia Obama pentru aceeaşi slăbiciune în faţa lui Putin. Cei trei au vorbit despre necesitatea de a reinvesti în puterea militară a NATO şi de a aloca inteligent resursele Alianţei în raport cu mişcările Rusiei.
De asemenea, senatorii au arătat că Rusia nu poate fi combătută eficient dacă statele europene nu îşi recâştigă independenţa energetică, iar subiectul exploatării propriilor resurse naturale, inclusiv a gazelor de şist, chiar dacă este delicat, trebuie dezbătut şi pus în balanţa geopolitică. McCain a numit Rusia „o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”. Totodată, americanii au arătat că întărirea NATO pe flancul estic nu presupune crearea de noi baze militare, ci exploatarea mai puternică a celor existente. Nu în ultimul rând, senatorii au vorbit despre lupta anticorupţie ca fiind esenţială pentru investiţiile necesare atingerii independenţei faţă de Rusia, ei spunând printre altele că ideea unui Parlament care să îşi protejeze propriii membri în faţa unor anchete ale procurorilor ar fi luată în râs în SUA, unde nu există niciun fel de imunitate în faţa legii.
Cei trei oficiali au vorbit la gândul despre cinci mari probleme:
•agresiunea Rusiei, care cu Vladimir Putin la cârmă încearcă să restabilească influenţa Imperiului Rus şi a URSS în străinătatea apropiată şi să destabilizeze Estul Europei şi reacţia dezamăgitor de slabă a puterilor europene şi a administraţiei Obama faţă de această agresiune.
• necesitatea ca SUA, dar mai ales Europa să reinvestească fonduri în puterea militară a NATO şi să relocheze inteligent resursele şi capabilităţile militare ale Alianţei din Vest către centrul şi Estul Europei, pentru a contracara agresiunile Rusiei. Dacă fiecare stat NATO şi-ar atinge cota de 2% din PIB pentru apărare, ar însemna un plus anual de 82 de miliarde de dolari pentru apărarea NATO, a spus senatorul Ron Johnson. Acest lucru nu implică stabilirea de noi baze militare în ţări ca România, ci folosirea mult mai accentuată a celor deja existente, prin exerciţii comune şi rotaţii permanente de trupe, aşa cum se întâmplă deja în România.
• necesitatea de a atinge independenţa energetică a Europei faţă de gazul şi petrolul Rusiei, acest lucru implicând cel puţin dezbaterea privind cum ar trebui exploatate, respectând normele de mediu, propriile resurse naturale, inclusiv gazele de şist. McCain a numit Rusia „o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”.
• lupta anticorupţie care trebuie susţinută în România şi în Europa, pentru a permite astfel investitorilor să vină aici şi astfel să spargă monopolul energetic rusesc, lucru care ar contracara agresiunile Rusiei. John McCain s-a referit la şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, ca la „un veritabil erou”, iar senatorul Murphy a spus că ideea ca Parlamentul să poată să-şi protejeze membrii în faţa anchetelor procurorilor, votând asupra imunităţii lor, ar fi „de tot râsul” în SUA.
• eliminarea vizelor SUA pentru români şi trimiterea unui ambasador cu puteri depline la Bucureşti au fost de asemenea subiecte abordate de senatorii americani. Cei trei au promovat la Washington legislaţia nouă privind imigraţia, incluzând şi posibilitatea ca România să intre în Visa Waiver, însă acum legea se află în Camerea Reprezentanţilor. În ce priveşte faptul că administraţia Obama întârzie de un an şi jumătate să nominalizeze un ambasador deplin la Bucureşti, McCain a fost tranşant: „Ne este jenă!”.
Iată cele mai importante declaraţii ale senatorilor americani:
John McCain (republican):
John McCain, 77 de ani, este senator de Arizona şi o legendă vie a politicii americane, aflat la al cincilea mandat în Congres. Erou de război, după ce a fost prizonier în lagărele din Vietnam timp de 6 ani, căpitanul de puşcaşi marini McCain a intrat în politică în urmă cu peste 30 de ani. În 2008, a fost contracandidatul lui Barack Obama, rămânând una dintre cele mai critice voci la adresa politicilor sale.
„Văd posibilitatea unei destabilizări, de exemplu în Moldova, Transnistria, la Odessa, ştim că Vladimir Putin continuă să trimită agenţi FSB şi alte trupe ruseşti în Ucraina, în ciuda declaraţiilor sale care spun că nu. Cred că există ameninţarea unei destabilizări mai ales în Moldova, care ar putea să urmeze, şi de aceea este extrem de important să arătăm solidaritatea noastră şi dorinţa de a sprijini şi coopera”.
„Nu cred că e nevoie să îi spun preşedintelui Obama cât de serioasă este situaţia, dar i-aş spune că, în opinia mea şi a prietenilor noştri europeni, ar trebui să fie mult mai ferm decât a fost faţă de acţiunile lui Vladimir Putin”.
„Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. (…) De ce? Din cauza dependenţei europene de energia rusească. Cheia pentru asta este să facem toate eforturile pentru a câştiga independenţa energetică a acestor ţări şi cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacţie mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin”.
„NATO este probabil cea mai de succes alianţă din istorie (…). Trebuie doar să avem curajul să reacţionăm în faţa lui Vladimir Putin şi să luăm nişte măsuri care pot avea un impact economic pe termen scurt asupra unor prieteni europeni, şi aici mă refer în mod special la Germania”.
„(Rusia este) o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”.
„Respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie (Laura Codruţa Kovesi – n.r), cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile”.
Ron Johnson (republican):
Ron Johnson, 59 de ani, este senator de Wisconsin, aflat la primul său mandat. Înainte să intre în politică, Johnson a fost un important om de afaceri. Iniţial, a fost apropiat de Tea Party, însă a candidat din partea republicanilor, autofinanţându-şi campania electorală.
„Vorbim de un plus de 1 miliard din partea SUA, dar ţările europene chiar trebuie să vină şi ele cu o contribuţie şi să onoreze cei 2%. Asta cheltuim pe apărare. Cealaltă componentă foarte importantă este că, dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie, şi ca să faci asta e nevoie să scapi de corupţie”.
„Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important”.
Despre protestatarii împotriva fracturării hidraulice: „Le-aş spune să se uite la ce face Vladimir Putin în Crimeea, ce face pentru a destabiliza estul Ucrainei, ameninţarea cu Transnistria. Să se uite la problema geopolitică de a nu fi independent din punct de vedere energetic. Şi apoi să măsoare asta cu ce se poate face într-un mod prietenos cu mediul, pentru a utiliza propriile resurse energetice. Trebuie să pui în balanţă aceste obiective”.
„Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt”.
Christopher Murphy (democrat):
Christopher Murphy, 40 de ani, este cel mai tânăr senator american şi reprezintă Connecticut, din partea Partidului Democrat. Este un personaj cheie în legislaţia privind imigraţia şi deci are un cuvânt de spus în ce priveşte programul Visa Waiver.
„În mod clar ne-a fost reamintită importanţa NATO, după ani şi ani de neglijare, ca să fiu sincer. În ce priveşte alianţa transatlantică, recunoaştem acum că este important să reinvestim în NATO, iar asta înseamnă că SUA trebuie să îşi asume noi angajamente, pe care preşedintele le-a anunţat, o nouă iniţiativă majoră de a investi un miliard de dolari în relaţia de securitate, iar asta înseamnă că Europa trebuie să facă acelaşi lucru. Suntem încurajaţi de faptul că aici, în România, există un plan pentru următorii ani de a creşte cheltuielile militare interne până la acel standard de 2% din PIB. Dar alte ţări din Europa procedează invers, refuză să facă aceste investiţii”.
„Avem unele ţări în Europa care nu stau nemişcate în faţa agresiunii Rusiei, ci chiar fac pasul înapoi. Franţa trimite două nave de război Rusiei, care sunt exact acelaşi model folosit pentru preluarea Crimeei”.
„Cred că este un argument foarte clar, susţinut de ţările baltice, de Polonia, de România, că ar trebui să discutăm despre mutarea puterii din vestul Europei în centrul şi estul Europei, având în vedere noul interes al lui Vladimir Putin de a reinstaura controlul asupra străinătăţii apropiate. Asta nu înseamnă să schimbi structura NATO, ci doar să realoci resursele în interiorul NATO”.
„Există o dezbatere în SUA despre cum să facem fracturarea şi cred că este foarte potrivit să limităm tehnicile şi chimicalele folosite, să sugerăm că există zone din apropierea resurselor de apă sau a aglomerărilor de populaţie, care ar trebui protejate, există o dezbatere foarte raţională pe care o poţi avea despre această nouă tehnologie”.
„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA”.
CITIŢI MAI JOS INTERVIUL INTEGRAL CU CEI TREI SENATORI AMERICANI, REALIZAT DE FLORIN NEGRUŢIU, REDACTOR ŞEF GÂNDUL:
Florin Negruţiu: Domnilor senatori McCain, Murphy, Johnson, bine aţi venit în România, bine aţi venit la Gândul Live. Vă mulţumesc pentru acest interviu exclusiv. Domnule senator McCain, preşedintele Obama a spus, miercuri, că România nu este singură, că Polonia nu este singură, că ţările baltice nu sunt singure. Oficialii americani, din ramurile legislative sau executive, vizitează această parte a Europei, pentru a-i reasigura pe aliaţi că nu sunt singuri, că nu sunt lăsaţi în urmă. Vi se pare că există o ameninţare reală faţă de aceste ţări, din partea Rusiei, o ameninţare directă pentru o ţară ca România, care este membră UE şi NATO? Care este cel mai rău scenariu pentru România?
John McCain: Nu văd o ameninţare directă în sensul convenţional, un motiv fiind Articolul 5 al Tratatului NATO. Dar văd posibilitatea unei destabilizări, de exemplu în Moldova, Transnistria, la Odessa, ştim că Vladimir Putin continuă să trimită agenţi FSB şi alte trupe ruseşti în Ucraina, în ciuda declaraţiilor sale care spun că nu. Cred că există ameninţarea unei destabilizări mai ales în Moldova, care ar putea să urmeze, şi de aceea este extrem de important să arătăm solidaritatea noastră şi dorinţa de a sprijini şi coopera, iar asta include exerciţii militare extinse – România este locul ideal, pentru că are infrastructura ca noi să venim să facem exerciţii cu armata română şi alţi aliaţi. Deci, cât priveşte o ameninţare directă de tipul războiului convenţional, nu. Cât priveşte destabilizarea, cred că este o provocare serioasă.
Florin Negruţiu: Aţi declarat cu mai multe ocazii că acesta nu este un Război Rece, evitaţi să folosiţi termenul de Război Rece, deşi domnul Putin joacă pe tabla de şah a Războiului Rece. Dacă aţi vorbi cu preşedintele Obama, ce i-aţi spune despre cât de serioasă este această criză, cum i-aţi descrie această criză, cum aţi numi-o?
John McCain: În primul rând, cred că preşedintele Obama este conştient de cât de serioasă este această situaţie, este unul dintre motivele pentru care a dat asigurări privind sprijinul financiar şi alte domenii de cooperare. Ce trebuie noi să facem, una dintre provocările noastre, este să mergem înapoi la colegii noştri din Congres şi să le explicăm cât de important este acest tip de sprijin şi cum ar putea să implice folosirea banilor de la contribuabili, trimiterea de trupe cel puţin pe termen scurt. Deci nu cred că e nevoie să îi spun preşedintelui Obama cât de serioasă este situaţia, dar i-aş spune că, în opinia mea şi a prietenilor noştri europeni, ar trebui să fie mult mai ferm decât a fost faţă de acţiunile lui Vladimir Putin.
Florin Negruţiu: Dar dacă nu este un război rece, cum l-aţi numi?
John McCain: Aş spune că este vorba de ambiţiile lui Vladimir Putin de a reinstaura vechiul Imperiu Rus, despre credinţa sa că Ucraina este perla coroanei Imperiului Rus. Henry Kissinger spunea că Rusia cu Ucraina este un imperiu, iar fără ea este o ţară. Deci cred că este o perioadă în care Vladimir Putin încearcă să folosească diverse instrumente pe care le are la dispoziţie, inclusiv energia, pentru a creşte influenţa rusească mai ales în estul Europei.
Florin Negruţiu: Domnilor senatori Johnson, Murphy, vă adresez această întrebare amândurora. Aţi lucrat împreună la legea privind alianţa bipartizană cu NATO, care promovează întărirea alianţei cu NATO. Încearcă Statele Unite să construiască o strategie de izolare, care a funcţionat în timpul Războiului Rece, pe care europenii nu sunt capabili să o implementeze singuri?
Christopher Murphy: În mod clar ne-a fost reamintită importanţa NATO, după ani şi ani de neglijare, ca să fiu sincer. În ce priveşte alianţa transatlantică, recunoaştem acum că este important să reinvestim în NATO, iar asta înseamnă că SUA trebuie să îşi asume noi angajamente, pe care preşedintele le-a anunţat, o nouă iniţiativă majoră de a investi un miliard de dolari în relaţia de securitate, iar asta înseamnă că Europa trebuie să facă acelaşi lucru. Suntem încurajaţi de faptul că aici, în România, există un plan pentru următorii ani de a creşte cheltuielile militare interne până la acel standard de 2% din PIB. Dar alte ţări din Europa procedează invers, refuză să facă aceste investiţii. Noi credem că putem susţine acest caz în faţa Congresului SUA, că ar trebui să investim în parteneriatul cu NATO, dar trebuie să vedem că aceleaşi investiţii vin şi din Europa. În acelaşi timp, trebuie să regândim ce înseamnă Articolul 5. El a fost creat să oprească o incursiune militară tradiţională într-o ţară aliată NATO, dar vedem că Rusia şi Putin pun la punct un nou tip de război, în care nu trimite trupe dincolo de graniţe, fie că e vorba de Transnistria, Abhazia şi acum estul Ucrainei, ci folosesc provocări şi intimidări, mită şi sprijin pentru grupările separatiste să preia controlul unei regiuni, fără trimiterea de trupe militare. Deci trebuie să regândim ce înseamnă această protecţie în NATO, pentru că dacă scapă cu aceste activităţi din estul Ucrainei, am putea vedea în viitor activităţi similare în ţările baltice. Trebuie să fim foarte clari ce fel de protecţie oferă NATO.
Ron Johnson: Eu cred că trebuie să recunoaştem că SUA cheltuiesc deja în jur de 600 de miliarde de dolari pe an pentru apărare, aproape 4% din economia noastră. Dacă fiecare ţară NATO ar atinge acea ţintă de 2%, ar însemna un plus de 82 de miliarde de dolari pe an pentru apărare. Vorbim de un plus de 1 miliard din partea SUA, dar ţările europene chiar trebuie să vină şi ele cu o contribuţie şi să onoreze cei 2%. Asta cheltuim pe apărare. Cealaltă componentă foarte importantă este că, dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie, şi ca să faci asta e nevoie să scapi de corupţie. Suntem foarte mulţumiţi de România, suntem impresionaţi de un procuror special anticorupţie pe care l-am întâlnit aseară, vrem să facem tot ce putem pentru a-i sprijini eforturile aici, pentru că asta e cu adevărat necesar, trebuie stârpită corupţia din toate ţările europene, pentru a putea atrage genul de investiţii care să te facă mai independent de rezervele ruseşti de gaz şi petrol.
Florin Negruţiu: Este încă NATO o alianţă funcţională? Pentru că există ţări europene care privesc diferit Rusia, care au perspective diferite. Aţi putea construi o altă alianţă cu ţările est-europene, un fel de urmaş al NATO? Au existat dezbateri despre asta.
Ron Johnson: Este absolut funcţională şi este important să înţelegem că NATO este o alianţă defensivă. NATO nu ameninţă pe nimeni. Este un argument foarte important. Vladimir Putin nu trebuie să se simtă ameninţat de NATO, dar trebuie să ne asigurăm că este o alianţă puternică, ce poate fi mereu îmbunătăţită. Dar eu sunt mai preocupat de activitatea economică pe care Vladimir Putin o foloseşte…
„Am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin”
Florin Negruţiu: Nu credeţi că liniile NATO sunt prea departe în Vest, faţă de linia actuală de conflict?
John McCain: Trebuie să fiu foarte direct. Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. A existat un acord la Budapesta, când Ucraina a renunţat la arsenalul nuclear, care spunea că integritatea teritorială a Ucrainei va fi respectată, iar Crimeea făcea parte din el. Dar nu am fost surprins. De ce? Din cauza dependenţei europene de energia rusească. Cheia pentru asta, după cum a spus senatorul Johnson, este să facem toate eforturile pentru a câştiga independenţa energetică a acestor ţări şi cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacţie mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin. Este un fapt.
Christopher Murphy: Avem unele ţări în Europa care nu stau nemişcate în faţa agresiunii Rusiei, ci chiar fac pasul înapoi. Franţa trimite două nave de război Rusiei, care sunt exact acelaşi model folosit pentru preluarea Crimeei. Deci cred că aveţi dreptate când sugeraţi că sunt tensiuni şi întrebări în Alianţă, dar din crize se naşte oportunitatea, iar oportunitatea este să-i convingem pe europeni că aceasta este o alianţă în care merită să investească.
Florin Negruţiu: Dar revenind la întrebare, vedeţi o nouă structură care să organizeze această regiune?
John McCain: Nu, structura NATO este bună, NATO este probabil cea mai de succes alianţă din istorie, dacă te uiţi de când a fost creată, până la prăbuşirea Uniunii Sovietice, la cooperarea transatlantică şi din interiorul comunităţii europene. Trebuie doar să ai curajul să reacţionezi în faţa lui Vladimir Putin şi să iei nişte măsuri care pot avea un impact economic pe termen scurt asupra unor prieteni europeni, şi aici mă refer în mod special la Germania. Este doar un fapt fundamental.
Ron Johnson: Ce s-a întâmplat în Ucraina a fost un semnal de alarmă, nu doar pentru America, ci pentru toată Europa. Acum trebuie să răspundem acestui semnal şi să reinvestim în NATO, să întărim această structură şi să facem activitatea economică să avanseze, pentru a-l slăbi pe Vladimir Putin. Acesta este răspunsul cel mai bun.
Christopher Murphy: Şi să aloci resursele cum se cuvine, adică este o întrebare legitimă unde ar trebui să se afle grosul trupelor în interiorul NATO. Şi cred că este un argument foarte clar, susţinut de ţările baltice, de Polonia, de România, că ar trebui să discutăm despre mutarea puterii din vestul Europei în centrul şi estul Europei, având în vedere noul interes al lui Vladimir Putin de a reinstaura controlul asupra străinătăţii apropiate. Asta nu înseamnă să schimbi structura NATO, ci doar să realoci resursele în interiorul NATO.
John McCain: Vreau să adaug că asta nu înseamnă o nouă bază militară aici, ci doar, de exemplu în România, să folosim facilităţil existente, să facem exerciţii comune în mod regulat şi trupele să se ruleze aici. Dar nu există îndoială că evenimentele din ultimul an au subliniat nevoia de a pune un accent mult mai mare pe capabilităţile NATO din această parte a Alianţei.
Florin Negruţiu: Prin baze regulate înţelegeţi baze permanente NATO-SUA în ţări ca România?
John McCain: Nu, sunt baze de aici, baze din regiune pe care le putem folosi pentru operaţiuni comune, putem activa, antrena apoi rula trupele. Nu vom cheltui bani pentru a construi şcoli, spitale în baze tradiţionale, pe care le ştim din Războiul Rece, pentru că nici nu este nevoie, aşa cum a arătat senatorul Murphy, asta nu e o confruntare în care ruşii să intre printr-o breşă, este vorba de un nou război de tip neregulat cu care ne confruntăm.
Florin Negruţiu: Deci nu sprijiniţi ideea unor baze NATO permanente în ţările din estul Europei?
John McCain: Sprijin ideea bazelor existente deja şi extinderea capabilităţilor din bazele existente, în care putem avea exerciţii comune nu doar cu ţara gazdă, ci şi cu alte state NATO. Şi asta în baza unui program regulat şi continuu.
„Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”
Florin Negruţiu: Aţi numit Rusia o benzinărie care se dă drept ţară…
John McCain: Da, şi apoi m-am corectat, am spus o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară.
Florin Negruţiu: Ştim cu toţii că multe ţări europene sunt dependente de energia rusească. Vedeţi vreo soluţie pe termen scurt pentru a depăşi această dependenţă?
Ron Johnson: Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important. Dar dacă am reduce corupţia…
Florin Negruţiu: Ar fi vorba de o investiţie din ambele părţi.
„Dacă am începe să atacăm corupţia din estul Europei, investiţiile ar curge în Europa”
Ron Johnson: Dacă am începe să atacăm corupţia din estul Europei, investiţiile ar curge în Europa, aţi putea începe să folosiţi propriile resurse naturale. Ştiu că există clar îngrijorări de mediu, dar noi avem o imensă revoluţie energetică în America, din cauza fracturării hidraulice. Voi aveţi aici în Europa resurse de energie şi ar fi de ajutor dacă aţi începe să le exploataţi. Orice se poate face pe termen scurt, pentru a-i semnala lui Putin că zilele sale de monopol s-au terminat, cred că va duce la detensionare şi va mişca lucrurile în direcţia cea bună.
Christopher Murphy: Există semnale pe termen scurt, dar nu există soluţii pe termen scurt. Va fi un angajament pe termen lung în problema independenţie energetice, iar în SUA avem o dezbatere dacă are sens să exportăm GNL. Opinia mea este că dacă eu sprijin asta, vreau să fiu sigur că Europa este gata să-şi creeze propriile rezerve de energie, iar România este un exemplu de ţară care s-a dedicat explorării acestui potenţial, dar Germania îşi închide centralele nucleare, alte ţări din Europa refuză chiar să aibă o discuţie despre fracturarea hidraulică. Deci acesta trebuie să fie un parteneriat, iar sugestia lui Tusk pentru o cooperare colectivă pe energie în Europa este foarte importantă.
Florin Negruţiu: În România au fost proteste de stradă împotriva fracturării hidraulice.
Christopher Murphy: Şi în America au fost.
Florin Negruţiu: Cum le explicaţi acestor oameni beneficiile fracturării hidraulice şi ale gazelor de şist, pentru că resursele aici în România aparţin statului, nu oamenilor care deţin pământul.
Ron Johnson: Le-aş spune să se uite la ce face Vladimir Putin în Crimeea, ce face pentru a destabiliza estul Ucrainei, ameninţarea cu Transnistria. Să se uite la problema geopolitică de a nu fi independent din punct de vedere energetic. Şi apoi să măsoare asta cu ce se poate face într-un mod prietenos cu mediul, pentru a utiliza propriile resurse energetice. Trebuie să pui în balanţă aceste obiective.
Christopher Murphy: Nu este totul sau nimic. Există o dezbatere în SUA despre cum să facem fracturarea şi cred că este foarte potrivit să limităm tehnicile şi chimicalele folosite, să sugerăm că există zone din apropierea resurselor de apă sau a aglomerărilor de populaţie, care ar trebui protejate, există o dezbatere foarte raţională pe care o poţi avea despre această nouă tehnologie.
„Mesajul nostru este că respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie, cred că este un adevărat erou”
Florin Negruţiu: Întărirea armatei este strâns legată de lupta anticorupţie şi aţi menţionat acest lucru. Vicepreşedintele Biden a vorbit despre corupţie când a venit la Bucureşti. Care este mesajul dumneavoastră pentru Parlamentul României, având în vedere că majoritatea membrilor au votat să nu ridice imunitatea unor politicieni acuzaţi de corupţie?
John McCain: Mesajul nostru este că respectăm enorm persoana care conduce instituţia anticorupţie, cred că este un adevărat erou şi evident, dacă Parlamentul a acţionat în aşa fel încât să-i restricţioneze activitatea şi să o dea înapoi, asta ne afectează relaţiile. Nu încercăm să le spunem oamenilor de aici ce ar trebui să facă, dar avem anumite standarde universale pe care ne aşteptăm ca toată lumea să le respecte cât mai mult posibil. Ţara noastră nu este lipsită de corupţie, se întâmplă tot timpul, dar ne luptăm cu ea. Deci vrem să vedem progres în acest domeniu. Şi din nou, nu încercăm să interferăm, doar încercăm să spunem clar că ne afectează relaţiile cu România, dar şi cu alte ţări.
„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi”
Christopher Murphy: Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA. Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA.
Ron Johnson: Singura cale prin care un om de afaceri, străin sau de aici, îşi va asuma riscul să investească un capital este dacă va realiza că aveţi legi care se aplică tuturor în mod corect şi că există un sistem necorupt. Semnele încurajatoare pe care le-am văzut, fie că e vorba de ce s-a întâmplat pe Maidan în Ucraina, oameni tineri ieşind în faţă şi cerând un guvern mai puţin corupt, fie ce auzim aici în România – tineri care cer acest lucru, sunt semne care ne dau speranţă.
„Sprijin cu tărie un nou set de reguli care ar permite României să intre în Visa Waiver Program”
Florin Negruţiu: Două întrebări scurte, la final. Una este pentru dumneavoastră, domnule senator Murphy. Programul Visa Waiver pentru România.
Christopher Murphy: Sprijin cu tărie un nou set de reguli care ar permite României să intre în acest program, senatorul McCain a fost responsabil cu adoptarea în Senat a unei reforme a legislaţiei privind imigrarea, care ar fi rezolvat această problemă, sperăm ca şi Casa Reprezentanţilor să o susţină.
Florin Negruţiu: Când putem vedea rezolvată această problemă?
Christopher Murphy: Noi am trecut-o prin Senat, deci când membrii Casei Reprezentanţilor vor veni în vizită, îi puteţi întreba pe ei.
John McCain: Continuăm cu toţii să avem acest lucru ca prioritate, nu doar din acest motiv, ci din mai multe motive.
„Sincer, ne este jenă”
Florin Negruţiu: Ultima întrebare, despre ambasadorul SUA la Bucureşti.
John McCain: Cunoaştem problema şi vrem să o rezolvăm, credem că actualul şef al misiunii face o treabă extraordinară, suntem mândri de munca sa şi a echipei lui, dar vom aborda problema şi vom stabili care este cea mai bună opţiune. Sincer, ne este jenă.
Ron Johnson: Motivul pentru care am venit aici este că vrem să sprijinim cât mai mult ce aţi reuşit aici în România şi parte a acestei relaţii este să avem o prezenţă diplomatică puternică aici, deci vom sprijini şi acest lucru cât mai mult.
Florin Negruţiu: Domnilor senatori, vă mulţumesc foarte mult.”
Publika.MD
Se arata, printre altele, ca:
„„Şoimul politicii externe americane” a rămas fidel convingerilor sale şi la Chişinău. Senatorul republican John McCain nu a ezitat să-l ia peste picior pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, dar şi întreaga Rusie, în legătură cu recentele evenimente din Ucraina.
În cadrul unei întâlniri cu studenţii, senatorul american John McCain nu a ezitat să facă glume şi să ironizeze pe seama acţiunilor lui Vladimir Putin. Astfel, când s-a referit la sancţiunile impuse de Rusia şi care l-au vizat şi pe el, McCain a spus că regretă că nu a ajuns în Siberia în acest an: „Nu ştiu dacă sunteţi la curent că am fost sancţionat de Vladimir Putin. Din această cauză nu mi-am petrecut vacanţa de primăvară în Siberia, anul acesta”.
De asemenea, oficialul de la Washington a lansat un atac dur la adresa Rusiei, pe care a numit-o „staţie de alimentare cu gaze, care pretinde a fi ţară„.
„Rusia este o staţie de alimentare cu gaze, deghizată sub formă de ţară. De fapt, este vorba despre o mafie care administrează această staţie de alimentare cu gaze, deghizată sub formă de ţară”, a spus McCain.
John McCain a reiterat o declaraţie mai veche, prin care a comparat scenariul lui Vladimir Putin în Ucraina cu cel folosit de Hitler în cel de-al Doilea Război Mondial.
„Rusia vrea să meargă şi să ia o parte din altă ţară pentru că acolo sunt vorbitori de limbă rusă. Acest scenariu a fost început de Hitler, care a mers în ţări din afara Germaniei cu argumente că acolo ar fi fost vorbitori de limbă germană, care aveau nevoie de protecţie”, a spus oficialul american.
Senatorul a ţinut să menţioneze că nu prezice un al treilea război mondial pentru că acţiunile lui Putin vor fi pedepsite de comunitatea internaţională.”
Deosebit de interesant!
In general sunt de acord cu cele afirmate de cei trei senatori, dar as avea cateva remarci de facut…
– Spre exemplu, de ce trebuie eroizata Laura Codruta Kovesi? E un om care-si face datoria. De ce un om care isi face datoria trebuie, in Romania, privit ca un erou? Eu cred ca daca la sefia DNA ar veni cineva de la PSD, atunci si acesta si-ar face datoria cat se poate de bine, poate chiar mai bine, de ce nu?, decat Laura Codruta Kovesi! Poti s-o feliciti pe D-na Kovesi pentru activitatea depusa, poate primi si o decoratie, dar a spune ca e o „eroina”… eu cred ca e prea mult… Pe de alta parte, nu sunt de acord cu ideologizarea luptei impotriva coruptiei. O astfel de activitate este de competenta organelor judiciare, care, intr-adevar, trebuie sa-si faca datoria. Dar asta e una. Insa a transforma totul intr-o ideologie e cu totul altceva, lucru cu care nu sunt de acord.
– Mai trebuie spus ceva legat de afirmatia D-lui. Christopher Murphy:
„Ideea că Parlamentul poate proteja pe unii din membrii săi de anchetare este complet străină pentru noi, în SUA.Dacă un procuror decide să deschidă un caz pe numele unui membru al Congresului, Congresul nu poate face nimic să protejeze acea persoană. Şi aşa este corect şi este un mesaj pe care îl susţinem. Vedem că se fac progrese şi vrem să sprijinim acest progres, dar această discuţie de a continua să permitem Parlamentului să se protejeze prin vot asupra propriei imunităţi ar fi o dezbatere de tot râsul în SUA„
In primul rand, vorbim de doua tari diferite, cu Constitutii diferite, cu economii diferite si productivitati, si performante economice diferite. Eu as considera ca dimensionarea justa a statului este esentiala pentru a neutraliza si combate coruptia in Romania. In general vorbind, libertatea economica e mai mare cu cat statul se retrage din economie. Un stat mare (vorbim de stat, nu de tara!!), desi corupt, nu presupune o mare libertate economica. Pe de alta parte, un stat mare este mult mai vulnerabil la fenomenul coruptiei, de aceea unui astfel de stat i se potriveste o conducere autoritara, dictatoriala, pentru a se putea mentine ordinea. In Romania nu numai ca avem un stat mare si ineficient, dar sa ne gandim ca in perioada 2004-2009 au fost angajati 500.000 de oameni la stat, ca functionari de stat, numarul lor total ajungand in 2009 la 1.400.000 de persoane. Cresterea birocratiei la stat presupune predispunerea statului la fenomenul coruptiei. Mai mult, numarul de functionari publici sustenabili de catre stat ar trebui sa fie intre 800.000 de persoane (cati erau la sfarsitul perioadei comuniste) si 900.000 de persoane (sfarsitul guvernarii Nastase). Cresterea abnorma a functionarimii, la stat, determina o foarte buna predispozitie pentru coruptie!
Mai trebuie sa spunem ca la noi statul este si producator de bunuri si servicii, ceea ce in America nu se intampla. Intr-un astfel de stat, precum la noi, atat de diferit de cel american, sa nu ne mire ca exista o coruptie care este, ca sa zic asa, date fiind aceste conditii ale statului de la noi, in firea lucrurilor. Dar trebuie aratat ca si sectorul privat, in general vorbind, e foarte slab la noi, atat din punctul de vedere al productivitatii, al specializarii pe anumite tipuri de produse, cat si din punctul de vedere al competitivitatii, lucru ce nu se poate spune despre US.
Am facut acest mic expozeu deoarece eu cred ca trebuie sa intelegem bine cum stau lucrurile aici, printr-o comparatie cu America, daca tot facem comparatii!
– Reducerea dependentei energetice fata de Rusia. Da, e adevarat, resurse proprii… Dar cat sunt de mari aceste resurse? Ajung? Ideea proiectului Nabucco era foarte buna! Ar fi, iata, mai multe posibilitati, inclusiv importul de gaz lichefiat din SUA. Eu cred ca e destul de clar ca in aceasta ecuatie „energetica” este prezent interesul unor companii americane. Care vor sa patrunda pe piata europeana. Aici UE are un cuvant de spus. Cum se pozitioneaza Romania? Deocamdata, in Romania, nu prea mi se pare ca exista un mare entuziasm in privinta exploatarii gazelor de sist… Totusi, Romania, din cate inteleg, sta bine la capitolul acesta: reducerea dependentei fata de energia ruseasca. Dar ce sa mai vorbim de Germania, si ma refer, desigur, la Nord Stream!!!! Pentru ca, prin acest proiect, Germania s-a legat practic de Rusia si e greu de tot de dezlegat!! Mai ales daca Rusia va furniza gaze Germaniei la preturi mici, foarte competitive. Bulgaria, o alta tara foarte dependenta de gazul rusesc si cred ca suspendarea proiectului South Stream o afecteaza destul de tare!
„În aceeaşi zi în care trei dintre cei mai influenţi senatori americani au ajuns la Sofia, via Bucureşti, premierul Bulgariei a anunţat că ţara sa suspendă construcţia conductei de gaz rusesc South Stream, ca răspuns la solicitările Uniunii Europene şi ale SUA. În contextul unei crize care tinde să se detensioneze, cu Ucraina, Rusia deţine încă un control relativ asupra pieţelor europene de energie, ţinând practic captive câteva ţări şi făcând Europa să depindă de exporturile sale de gaz. Senatorii americani au vorbit la Gândul despre necesitatea Europei de a sparge monopolul energetic rusesc şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, pentru a putea astfel să existe o reacţie unitară de securitate la agresiunile Rusiei. „Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”, a spus republicanul John McCain. Reacţia Europei nu este atât de palidă pe cât pare, fiind pierdută în birocraţia de la Bruxelles: UE a accelerat recent cursa pentru scăderea acestei dependenţe, iar gestul Bulgariei, ţară care importă aproape 90% gaz rusesc, dă o gură de aer Europei şi o lovitură dură proiectului-fanion al Gazprom.
Bulgaria a anunţat duminică după-amiază că suspendă pe termen nedefinit lucrările la conducta de gaz South Stream, controlată de Rusia şi care ar urma să aducă gazul rusesc către pieţele europene, ocolind Ucraina. Decizia vecinilor noştri vine ca urmare a cererii Comisiei Europene de a investiga dacă acest contract respectă reglementările privind concurenţa şi monopolul energetic. UE este îngrijorată că acest contract a fost acordat ruşilor fără să existe o licitaţie publică, iar proiectul conductei South Stream pare să contravină directivelor europene, care spun că o conductă trebuie să fie deschisă mai multor furnizori, pentru a exista concurenţă şi diversitate a resurselor.
Totodată, SUA şi-a exprimat nemulţumirile legate de faptul că firma care urmează să construiască tronsonul South Stream în Bulgaria – Stroytransgaz –, este o subsidiară Gazprom, deţinută de oligarhul rus Ghenadi Timcenko, un apropiat al lui Vladimir Putin şi care se află pe lista de sancţiuni a Washingtonului, deschisă ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia şi a destabilizării estului Ucrainei.
“Am decis oprirea construcţiei. În funcţie de consultările cu Burxelles-ul, vom decide cum va evolua lucrarea”, a declarat premierul Bulgariei, Plamen Oreşarski.
Declaraţia sa a venit la scurt timp după ce trei dintre cei mai influenţi senatori americani – John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy – au sosit la Sofia, de la Bucureşti, unde au vorbit în exclusivitate la Interviurile gânduldespre necesitatea Europei de a sparge monopolul energetic rusesc asupra unor pieţe de energie şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, pentru a putea astfel să existe o reacţie unitară de securitate la agresiunile Rusiei, similare cu cele din Ucraina.
South Stream este un proiect-fanion al politicii de energie a Rusiei, care are ca scop nedeclarat folosirea resurselor naturale, precum gazul şi petrolul, pentru a exercita influenţa şi controlul Moscovei asupra clienţilor săi. South Stream a apărut ca răspuns la proiectul conductei de gaz Nabucco, susţinută de mai mulţi parteneri europeni, printre care România, dar şi de SUA. Nabucco a fost abandonat în 2013, ca urmare a faptului că finanţatorii săi nu au reuşit să securizeze furnizori de gaz din zona Mării Caspice – Azerbaidjan, Turkmenistan, aceştia orientându-se către alte pieţe sau proiecte (în 2013, Azerbaidjan a ales să livreze gazele de la Şah Deniz către Europa prin conducta trans-adriatică TAP). Proiectul rusesc South Stream a rămas însă în picioare, urmând să demareze în 2018 pe traseul Rusia – Marea Neagră – Bulgaria, de aici urmând să se ramifice către Grecia şi Italia, pe de o parte, iar pe de altă parte spre Serbia, Macedonia, Slovenia, Ungaria şi Austria. România a fost abordată de Rusia pentru a face parte din proiect, în detrimentul Bulgariei, însă Bucureştiul a refuzat oferta.
Americanii la Bucureşti: de la „Rusia este o benzinărie mafiotă”, la „ruperea monopolului rusesc”
Înainte de a ajunge la Sofia, senatorii americani John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy au trecut prin Bucureşti, unde s-au întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe Titus Corlăţean, dar şi cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Într-un interviu exclusiv acordat gândul, oficialii americani au vorbit printre altele şi despre necesitatea Europei de a contracara această politică agresivă a gazului, promovată de Rusia, pentru a-şi exercita influenţa în străinătatea apropiată şi în Europa.
„Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”, a spus tranşant senatorul republican John McCain, iar reacţia slabă a europenilor în criza din Ucraina a fost pusă exact pe seama clientelismului unor puteri europene faţă de această “benzinărie”.
„Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. (…) De ce? Din cauza dependenţei europene de energia rusească. Cheia pentru asta este să facem toate eforturile pentru a câştiga independenţa energetică a acestor ţări şi cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacţie mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin”, a spus McCain.
La rândul său, republicanul Ron Johnson a vorbit despre găsirea unuia dintre punctele sensibile ale lui Putin – rezervele de gaz şi de petrol – şi de spargerea monopolului rusesc pe pieţele europene de energie.
“Dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie”, a spus Ron Johnson.
Printre soluţiile propuse de senatorii americani în acest sens s-au numărat exploatarea gazelor de şist, cu asigurarea protecţiei mediului şi a impunerii unor restricţii exploatărilor de acest fel (distanţa faţă de sursele de apă sau de aglomerările de populaţie), precum şi achiziţia de gaz natural lichefiat, pe care SUA se pregăteşte să îl exporte, având surplus de pe urma revoluţiei energetice declanşate de exploatarea gazelor de şist.
„Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important”, a spus Ron Johnson.
Dependenţa Europei de gazul rusesc: media importurilor de 25%, ţări dependente 100%
Procentul importurilor de gaz rusesc, pe ţări. Sursa: The Economist.
Mult temuta dependenţă a Europei de gazul rusesc nu este atât de covârşitoare pe cât sună, însă reprezintă o ameninţare reală, pentru că unele ţări depind 100% sau în proporţii mari de importurile de gaz din Rusia. Media importurilor ruseşti în UE era însă de doar 24% în 2012, conform The Economist. În 2013, acestea au crescut la 39%, conform Comisiei Europene.
Ţările absolut captive în monopolul energetic al Moscovei sunt Lituania, Estonia, Letonia şi Finlanda, care importau 100% din necesarul de gaz din Rusia, în 2012. Le urmează îndeaproape Bulgaria (89%), Slovacia (83%) şi Ungaria (80%). Slovenia, Austria, Polonia, Cehia sau Grecia importă şi ele mai mult de jumătate din necesarul intern de gaz din Rusia.
România stă bine din acest punct de vedere, nebazându-se pe importurile de gaz din Rusia decât în proporţie de 24% în 2012, în ultimii ani această cifră nedepăşind 30%, în funcţie de duritatea iernilor.
Principala problemă este însă că aproximativ jumătate din exporturile de gaz ale Rusiei către Europa trec prin Ucraina, iar dată fiind criza dintre cele două ţări, există riscul să asistăm din nou la o „închidere a robinetului”, similară cu crizele din 2009 sau din 2006, când Europa a rămas fără gaze în plină iarnă, din cauza disputelor Kiev-Moscova. Deja Gazprom a anunţat că tarifele la gaz pentru Ucraina vor creşte cu 44%, la 385 de dolari pe mia de metri cubi, ca urmare a răsturnării regimului Ianukovici şi a orientării Ucrainei către asocierea cu UE.
O criză a gazelor provocată pe relaţia Ucraina-Rusia nu ar mai fi însă atât de serioasă ca în trecut, pentru că Europa a început să lucreze deja la diversificarea resurselor de gaz şi la interconectarea reţelelor interne de furnizori.
Totuşi, influenţa politică pe care Rusia o exercită prin intermediul exporturilor sale de gaze nu trebuie văzută ca o stradă cu sens unic. Politica de închidere a robinetului nu funcţionează aşa de uşor pe cât este percepută de public, pentru că, în primul rând, Rusia este interesată să îşi valorifice financiar resursele. Exporturile de gaz şi de petrol ale Rusiei constituie aproximativ 70% din exporturile anuale ale Rusiei, aducând venituri de peste 500 de miliarde de dolari, adică mai mult de jumătate din bugetul Federaţiei Ruse. Piaţa europeană joacă un rol important în această schemă de business, pe care Rusia nu îl poate sacrifica prea uşor.
Reţelele de gaz ale Rusiei în Europa
Conductele de gaz ale Rusiei şi ieşirile spre Europa.
În ultimii ani, chiar Rusia a lucrat la o diversificare a căilor de transport al gazului către Europa, pentru a nu mai depinde de ţări de tranzit ca Ucraina sau Belarus, principalele căi de acces ale gazului rusesc către Europa. Astfel, o criză ruso-ucraineană cu efecte de tip „închiderea robinetului” nu este de dorit nici de către ruşi, care pun mai presus interesul de business, decât cel politic, în zona occidentală, pe scurt vor să-şi vândă gazele la un preţ cât mai bun.
Gazul rusesc intră în Europa prin conducta Yamal, care trece prin Belarus către Polonia şi Germania, prin conducta Blue Stream, care duce gazul rusesc către Turcia, prin conducta Nord Stream, care duce gazul rusesc direct în Germania, prin Marea Baltică, evitând ruta Belarus-Polonia. Principalul proiect la care visează Rusia pentru a-şi acoperi reţeaua de distribuţie a gazului în Europa este South Stream, care ar urma să treacă prin Marea Neagră şi Bulgaria, către sudul şi centrul Europei. Proiectul evită Ucraina, scăpând astfel de efectele unei crize politice cum este cea actuală.
Gazul rusesc, o armă cu două tăişuri, care a ajuns să rănească Moscova. Reacţia UE, după criza ucraineană
Politica Rusiei de a folosi petrolul şi gazele drept arme de exercitare a influenţei şi controlului asupra clienţilor ţinuţi captivi energetic s-a întors în ultimii ani împotriva Rusiei. În 2009, analistul rus Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie Moscova, arăta că Rusia şi-a comparat resursele de gaz şi petrol cu arsenalul nuclear din timpul Războiului Rece, însă folosirea acestei arme s-a dovedit un dezastru. Rusia a pierdut încrederea clienţilor săi europeni, după crizele gazului cu Ucraina din 2006 şi 2009, şi a pierdut alianţe energetice cruciale în Asia Centrală, în Azerbaidjan şi Turkmenistan, care s-au orientat către China sau către Occident cu exportul de gaze.
„Spaima că Rusia va crea un califat al gazelor în Asia Centrală s-a dovedit a fi nefondată”, spunea Trenin.
Acum, după criza cu Ucraina din 2014, Rusia se află în faţa unui nou moment de răscruce în ce priveşte exporturile de energie către Europa. „Ucraina ar putea fi paiul care a rupt spinarea cămilei”, spune profesorul Ariel Cohen, de la The Heritage Foundation. Şi asta pentru că Europa nu mai este dispusă, ca în 2009, să stea cu mâinile în sân privind cum Rusia se joacă cu robinetul de gaz după bunul plac.
Europa a început să lucreze activ la căutarea de metode de a contracara această dependenţă de gazul rusesc.
Mai mult, ca urmare a crizei din Ucraina, Comisia Europeană a anunţat la sfârşitul lunii mai că accelerează politica de reducere a dependenţei energetice a UE, printr-o nouă strategie europeană de securitate energetică. La sfârşitul lunii iunie, Comisia urmează să prezinte primele măsuri concrete în acest sens şi să anunţe care sunt cele 33 de proiecte considerate esenţiale pentru securitatea energetică a UE.
„Ca răspuns la situaţia geopolitică actuală şi la dependenţa UE în materie de importuri, Comisia pledează pentru o nouă strategie europeană de securitate energetică. Diversificarea surselor de aprovizionare externe, modernizarea infrastructurii energetice, finalizarea pieţei interne de energie a UE şi realizarea de economii de energie sunt printre principalele sale puncte”, arăta Comisia Europeană în luna mai.
Pe termen scurt, UE vrea să efectueze teste de stres care să simuleze o tăiere a gazelor ruseşti pe timpul iernii, via Ucraina, precum şi să crească stocurile de gaze, să dezvolte infrastructura care să permită fluxurile inverse de gaz, să reducă nevoia europeană de gaz pe termen scurt şi să folosească mai mulţi combustibili alternativi.
De altfel, Comisia Europeană lucrează mai demult la această strategie. În octombrie 2013, Comisia a anunţat că a adoptat o listă cu 248 de proiecte de infrastructură energetică, în cadrul programului TEN-E (Trans European Network – Energy), numite “proiecte de interes comun” (PCI). Banii puşi la bătaie pentru aceste proiecte se ridică la 5,85 miliarde de euro, pentru perioada 2014-2020.
Câteva dintre cele mai importante proiecte de conducte de gaz alternative la cele ale Rusiei, sprijinite de UE, sunt TAP (Trans Adriatic Pipeline, care aduce gazul din Azerbaidjan prin Turcia, către Grecia, Albania, Marea Adriatică şi Italia) şi interconectarea mai multor conducte care să aducă gazul din Turkmenistan şi Azerbaidjan, prin Turcia şi Georgia, către Europa – TCP (Trans Caspian Pipeline), TANAP (Trans Anatolia Pipeline) şi extinderea Conductei sud-caucaziene Baku-Tbilisi-Erzurum (Azerbaidjan-Georgia-Turcia).
Alternativele Europei la gazul rusesc: GNL, gazele de şist şi interconectorii
Europa foloseşte deja alternative la gazul natural clasic, unde Rusia deţine un control semnificativ asupra exporturilor.
În contextul în care SUA a atins surplusul de gaze, din cauza revoluţiei gazelor de şist, şi caută să adopte legislaţia care să-i permită să exporte gazul sub formă lichefiată către Europa şi alte pieţe de desfacere, bătrânul continent foloseşte deja într-o măsură considerabilă această formă de energie importată. Europa importa în 2012 gaz natural lichefiat (GNL) din Qatar (31%), Nigeria (14%) şi Algeria (11%), conform The Economist. Totuşi, importurile de GNL au variat mult – dacă în 2011 se ridicau la 86,5 miliarde de metri cubi, în 2013 au fost doar de 45,7 miliarde.
Există însă deja proiecte care să aducă GNL în Europa, prin crearea de terminale pe coastele maritime, care să convertească gazul lichid transportat pe mări în forma sa naturală: România dezvoltă un terminal de GNL la Constanţa, Polonia şi Lituania construiesc terminale la Marea Baltică, iar Croaţia vrea şi ea unul la Adriatică.
Un impediment în calea acestei alternative este că ţările exportatoare investesc enorm în tehnologia de lichefiere a gazului şi caută clienţi stabili, bogaţi şi de volum – China, Japonia, astfel că preţurile pentru GNL nu concurează cu cele la gazul clasic. Dacă SUA ar începe să exporte GNL către Europa, preţurile ar scădea şi această alternativă ar deveni viabilă.
Interconectorii sunt mici conducte de legătură între cele deja existente, care permit accesul la mai multe reţele de transport de gaz, ceea ce permite concurenţa la preţ şi scăderea dependenţei de un singur furnizor – recte Rusia. UE lucrează deja din greu la această strategie de contracarare a influenţei ruseşti, pe reţeaua de conducte Nord-Sud, în special în Ungaria, Slovacia şi Cehia, care îşi pot astfel lua astfel gazul din reţeaua baltică şi de la Marea Nordului.
Sursa: Comisia Europeană.
Nu în ultimul rând, gazele de şist sunt luate în calcul, în ciuda suspiciunilor privind problemele de mediu pe care le creează exploatarea lor prin tehnologia fracturării hidraulice. Polonia este singurul stat european care a început exploatarea gazelor de şist, însă europenii nu sunt unitari în politica faţă de această formă de energie alternativă, pe care SUA o promovează puternic în Europa, dat fiind succesul enorm de care s-a bucurat acasă la americani.
Stadiul exploatării gazelor de şist în Europa. Sursa: The Economist.
Deocamdată, conform estimărilor europene, rezervele de gaze de şist se ridică la aproximativ un sfert din cele ale SUA, adică în jur de 11.700 de miliarde de metri cubi. Exploatarea lor este însă problematică, pentru că legile, lipsa tehnologiei şi provocările de mediu sunt abordate diferit în fiecare stat european. Dacă România a permis explorarea pentru a permite companiilor să verifice dacă aceste resurse merită exploatate, Franţa, Cehia, Olanda sau Bulgaria au interzis orice activitate în domeniu. Exploatarea gazelor de şist se va ridica la doar 4 miliarde de metri cubi pe an în Europa, în 2020, conform The Economist, o proporţie infimă din necesarul de consum european.
Ce face România, în cadrul securităţii energetice UE, pentru contracararea Rusiei
România dezvoltă mai multe proiecte care întăresc securitatea energetică a UE şi sunt menite să îi reducă dependenţa de importuri. Acestea sunt incluse în lista proiectelor de interes comun, adoptată de Comisia Europeană.
Printre proiecte se numără integrarea sistemului de tranzit şi de flux invers al gazului, la Isaccea şi Siliştea, către Bulgaria; creşterea capacităţii de stocare de gaz la Depomureş; integrarea în conducta AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România), care să ducă gazul mai departe în Ungaria, pe la Arad, dar şi extinderea către Constanţa, la terminalul de GNL; interconectarea pe ruta Bulgaria-România-Ungaria-Austria, a unei conducte care să fie legată la TANAP, TCP şi TAP; conducta submarină White Stream, care să lege Georgia de România, prin Marea Neagră, fiind conectată la TCP – TransCaspian Pipeline, proiect care să aducă gaz din Azerbaidjan şi Turkmenistan.”
De aceea era bun gazoductul Nabucco, pentru ca era asiguratoriu iar securitatea sa ar fi trebuit sa fie aparata cu ajutorul fortelor armate, cu ajutorul NATO! Bineinteles, daca ideea este ca sa se importe gaz lichefiat din America, putem lucra impreuna la un astfel de proiect. Ar fi o chestie foarte interesanta: preturile ar scadea! 🙂 In orice caz, ce e important de retinut este ca exista solutii pentru reducerea dependentei si chiar castigarea independentei fata de gazul rusesc!! Un lucru deosebit de important, cu consecinte geopolitice majore!
McCain despre Rusia: „Benzinaria mafiota care se da drept tara”
Ca aceasta caracterizare facuta Rusiei va ramane celebra, nu ma indoiesc. Insa e ceva care nu-mi place in aceasta caracterizare, si o spun cu tot respectul fata de Dl. McCain! Daca e asa cum spune, atunci americanii par niste copii care se joaca cu focul in jurul benzinariei… Lucrul asta m-a speriat cel mai tare, pentru ca daca zisa benzinarie, fie ea si mafiota, va face explozie, va dati seama ce ar insemna asta? Si gandul te duce la scutul antiracheta, insa iata ce afirma fondatorul Stratfor, Dl. George Friedman:
HotNews
Se arata, printre altele, ca:
„Relatiile economice cu SUA si rezolvarea spectrului larg de probleme de securitate nationala sunt mult mai importante pentru Romania decat scutul antiracheta, apreciaza George Friedman, fondatorul si presedintele grupului de consultanta strategica Stratfor, intr-o ampla analiza realizata dupa recenta sa vizita la Bucuresti. El scrie ca pentru a intari o relatie multidimensionala necesara cu SUA, Romania trebuie sa-si rezolve problema „paralizanta” a birocratiei. Daca un sistem antiracheta e dezvoltat in paralel cu solutii de baza pentru interesele nationale, „nu am nicio obiectie. Daca, in schimb, este cladit in locul acestor lucruri, atunci trebuie cu totii sa citim povestea Liniei Maginot”, scrie Friedman.
[…]
Perceptii diferite
Perspectiva mea asupra locului Romaniei in lume nu pare pe gustul Secretarului General al NATO, Anders Fogh Rasmussen, sau al Presedintelui Romaniei Traian Basescu. Discutiile mele cu acesti lideri sunt o poveste ce merita istorisita, deoarece m-au purtat intr-o veritabila calatorie geopolitica.
In timpul vizitei mele in Romania, m-am intalnit cu Basescu, cu Premierul Victor Ponta si cu alte autoritati. Am purtat si o discutie la Banca Nationala a Romaniei. In timpul acestor intalniri, am folosit argumente pe care cititorii mei le stiu. Am argumentat ca epoca de dupa sfarsitul razboiului rece s-a incheiat si ca Romania are nevoie sa-si domoleasca substantial asteptarile in privinta insemnatatii statutului de membru UE. Le-am spus liderilor romani ca ar trebuie sa respire usurati ca Romania are propria moneda. Am mai argumentat ca NATO nu are nici intentia comuna, nici capacitatea militara de a actiona in comun, deoarece majoritatii armatelor Europei le lipseste capacitatea de a desfasura operatiuni militare sustinute. NATO nu este o alianta, ci doar o grupare de tari – o coalitie a vointei care de cele mai multe ori, asa cum s-a vazut in Libia sau Mali, nu are prea mare vointa.
Am mai argumentat ca rusii nu-si urmarest interesele nationale prin forta militara. Mai degraba, Moscova profita de pe urma slabiciunii Uniunii Europene pentru a tese o panza de relatii comerciale in tarile din vechea Europa de Est, realizand un fait accompli economic. Drept urmare, interesele de securitate nationala ale Romaniei ar avea mai mult de castigat de pe urma investitiilor SUA – in special in sectorul strategic al energiei si resurselor minerale – decat daca se bazeaza pe Uniunea Europeana sau NATO.
Romanii inteleg slabiciunile acestor aliante. Totusi, cu toata dezordinea Europei, increderea Romaniei in Europa este puternica. Increderea intr-un bloc economic european si intr-o alianta nord-atlantica ce include SUA este un canon al culturii politice romanesti. Probabil cea mai mare preocupare actuala a liderilor romani, una ce a dominat multe dintre discutiile mele, este dezvoltarea unui sistem de aparare antiracheta in Europa.
Intregul spectru al sprijinului militar
SUA au permis ca un program de aparare antiracheta in Europa sa devina principalul simbol al angajamentului de sprijin american pentru aceasta regiune. Est-europenii, mai ales, vad in desfasurarea acestui sistem un semn al angajamentului american, chit ca el nu are drept scop anume sa protejeze tara unde este desfasurat. Lucrurile se petrec potrivit teoriei ca oriunde isi instaleaza SUA o baza, trupele americane vor fi acolo sa protejeze locurile. Gandurile Washingtonului referitoare la scutul de aparare s-au tot schimbat dupa administratia Bush. Avansul tehnologic a deschis usa pentru baze alternative, dar romanii percep un alt motiv pentru aceste schimbari: rusii au obiectii majore fata de acest program. Desi rachetele lor ar putea sa copleseasca usor sistemul, rusii cred, asemenea est-europenilor, ca programul este pur si simplu prima faza a unei desfasurari americane de-a lungul frontierelor sferei de influenta a Rusiei. Americanii nu au de gand sa se confrunte cu rusii pentru ceva ce reprezinta o chestiune marginala la Washington, iar ei cauta in mod constant cai sa se retraga din acest angajament.
Acest lucru produce nervozitate in regiune, mai ales pe masura ce Uniunea Europeana se dezintegreaza. Am argumentat ca scutul antiracheta nu ar trebui sa fie vazut drept singura masura a angajamentului american. Romania si alte tari est-europene au, fara indoiala, nevoie de asistenta si sprijin militar substantial. Dar ce le trebuie lor tine de sisteme antiaeriene si antitanc, avioane de lupta pentru superioritate aeriana si sprijin logistic – si au nevoie de suficiente astfel de lucruri pentru a face fata unor amenintari mai simple, dar imediate la adresa securitatii nationale. Sistemul antiracheta vizeaza o dimensiune a securitatii Romaniei, dar nu face nimic la adresa altor dimensiuni mai evidente.
Am argumentat ca atentia strategica a Romaniei ar trebuie sa se concentreze asupra achizitionarii unor sisteme conventionale practice, in masura sa faca fata amenintarilor care evolueaza. SUA ar trebui judecate, drept urmare, nu prin prisma angajamentului lor pentru scutul antiracheta, ci prin cea a dorintei de a contribui la intregul spectru de nevoie de securitate ale Romaniei. Asemenea, NATO nu ar trebui sa fie judecata prin prin prisma angajamentului pentru scutul antiracheta, ci prin dorinta membrilor sai de a colabora si prin capacitatea reala a fortelor lor armate de a face acest lucru.
Amenintari reale si amenintari perceptute
Rasmussen s-a intalnit cu presedintele roman la cateva zile dupa vizita mea acolo si, se pare, punctele mele de vedere au aparut in discutie. Intr-o declaratie publica, Rasmussen a spus ca nu este de acord cu evaluarea mea. El a insistat ca Romania va fi protejata in fata unei eventuale amenintari balistice si a spus ca NATO a adoptat o abordare adaptiva in etape a instalarii unui sistem de aparare antiracheta, obiectivul fiind acela de a acoperi toata populatia Europei si toate natiunile NATO, inclusiv Romania. Rasmussen a spus ca se asteapta ca a treia si cea din urma faza sa fie finalizata pana in 2018.
Problema, in cazul declaratiei lui Rasmussen, este ca el considera ca Romania se confrunta cu o amenintare balistica. Altfel spus, daca eu iau in considerare toate amenintarile cu care se confrunta Romania, atacurile cu racheta nu sunt sus pe aceasta lista. Rusia nu le va folosi, iar acest sistem nu ar putea sa le blocheze. Iranianii nu au inca un sistem de rachete balistice, iar o optiune ofensiva ar fi mult mai eficienta in abordarea unei amenintari iraniene. In esenta, proiectele de aparare antiracheta presupun cheltuirea unui volum imens de bani fara sa raspunda intereselor nationale reale ale Romaniei. Acestea includ securitatea interna in fata unor actori non-statali, securitatea frontierelor si administrarea viitorului Moldovei in cazul unei destabilizari in acea tara.
Ceea ce ma intereseaza cel mai mult in legatura cu aceste schimburi de opinii este ca, atunci cand am fost intrebat in legatura cu apararea antiracheta, intrebarea nu era legata de NATO, ci de SUA. Nu am fost intrebat nici in legatura cu un scut antiracheta european, ci cu instalarea unei componente in Romania. Ceea ce-si doreau romanii era o unitate militara americana in Romania, iar ei au interpretat schimbarile de design americane, ce ar putea elimina o astfel de unitate, drept o abandonare a angajamentului SUA fata de Romania. Cu toate acestea, presedintele roman a sustinut pozitia lui Rasmussen si a respins-o explicit pe a mea.
Rasmussen conduce NATO, o organizatie care are cateva proiecte semnificative in derulare – iar acesta este unul major. Ca cineva sa afirme ca proiectul principal al NATO ignora necesitatile extinse ale securitatii nationale romanesti il va irita fara indoiala, mai ales ca el stie ca scutul antiracheta, in loc sa fie parte a unei strategii NATO, este un substitut pentru o strategie NATO. NATO nu are o strategie reala in acest moment, deoarece nu exista un acord politic legat de ceea ce ar trebui sa insemne acea strategie.
Ultimul meu argument in discutiile cu romanii a fost ca, in cele din urma, numai ei isi pot garanta propria securitate nationala. SUA pot fi presate sa participe in conformitate cu interesele lor strategice si economice, dar nu poate inlocui fortele romanesti in protejarea intereselor nationale ale Romaniei. Asa a functionat NATO in timpul razboiului rece si asa trebuie sa functioneze organizatia acum. Numai puterea romaneasca poate sa asigure dimensiunile multiple ale securitatii nationale romanesti. NATO si SUA pot reprezenta ultima cale de scapare, dar nu pot fi prima optiune. Drept urmare, Romania ar trebui sa caute sprijin pentru a-si raspunde nevoilor esentiale, lipsite de luciu pentru o capacitate adecvata de autoaparare. Bucurestiul ar trebui sa nu se preocupe cu desfasurarea unei parti dintr-o instalatie avansata, conceputa pentru un singur scenariu, daca aceasta afecteaza capacitatea de raspuns in cazul mai multor scenarii. Europa in intregul ei ar putea avea nevoie de aparare antiracheta, dar Romania si tarile-surori care au trecut prin experienta ocupatiei sovietice au nevoie mult mai mare de alte lucruri.
Am mai discutat despre interesul Romaniei de a se alinia cu Polonia si Turcia. Aceste trei tari impartasesc trecutul confruntarii cu puterea rusa. Toate trei au nevoie si doresc sa cladeasca relatii comerciale puternice cu rusii, dar au nevoie sa se asigure ca acele interese comerciale nu le reduc autonomia nationala si nu le submineaza interesele nationale. Am scris, in trecut, despre Intermarium – alianta de natiuni de la Baltica la Marea Neagraa – iar pentru romani Polonia si Turcia sunt parteneri potential importanti.
Argumentul meu impotriva scutului antiracheta nu este ca acesta ar fi o idee inerent proasta sau ca participarea la cel mai inalt nivel nu ar fi in interesul Romaniei, ci ca NATO este, in prezent, incapabila sa raspunda unor necesitati de securitate mai presante din regiune, indeosebi securitatea pentru linia ce trece prin Polonia, Slovacia, Romania, Bulgaria si Turcia. Aceasta linie reprezinta in prezent frontiera estica a peninsulei europene si, in timp ce fiecare tara trebuie sa aiba schimburi comerciale extinse cu Rusia, ele trebuie sa fie capabile si sa se protejeze. Dolarii americani cheltuiti pentru limitarea puterii dure a Rusiei in regiune ar face mai mult pentru a sprijini interesele Romaniei decat ar face-o apararea antiracheta, iar acest lucru ar fi mai potrivit si intereselor SUA. In aceasta discutie, NATO nu joaca, din nefericire, un rol semnificativ. In timp ce un angajament substantial de aparare a Romaniei ar putea veni din partea SUA, o grupare regionala, in interiorul sau in afara NATO, este necesara inainte de toate pentru a putea realiza cadrul unei colaborari relevante.
Dezvoltarea unei relatii cruciale
Provocarea cu care se confrunta Romania este sa dea o dimensiune economica relatiei sale politice si militare cu SUA. In mod inerent, o relatie multidimensionala se poate autosustine mult mai usor decat o relatie exclusiv politico-militara. Problema nu tine de lipsa proiectelor, care ar putea fi numeroase. Problema tine de birocratia romaneasca, ce poate fi paralizanta. In relatiile economice, predictibilitatea, transparenta si eficienta sunt esentiale. Niciuna dintre acestea nu exista in Romania. Una dintre ideile pe care le-am exprimat in timpul vizitei a fost ca, pentru Romania, reducerea birocratiei si cresterea vitezei birocratice si a predictibilitatii sunt chestiuni ce tin de securitatea nationala. Pentru SUA, ca pentru majoritatea tarilor, este mai usor sa sprijine state unde au un interes economic.
Avand in vedere slabiciunea Uniunii Europene si dezordinea din NATO, Romania trebuie sa alimenteze relatiile sale bilaterale cu SUA, iar aceasta presupune sa se miste dincolo de relatiile sale cu Washington-ul. Relatiile militare sunt discutate la Washington D.C.; afacerile se poarta la Seattle, Houston sau Chicago. O calatorie geopolitica prin SUA ar incepe prin a explica limitele Washington-ului si si puterea prezenta in alte orase americane. Romanii trebuie sa inteleaga SUA asa cum sunt si ca angajamentul Washington-ului fata de o tara creste odata cu interesele de afaceri. Daca Romania doreste relatii militare mai stranse in SUA, rationalizarea regulilor privind investitiile este mult mai importanta decat scutul antiracheta.
Nu este limpede daca SUA inteleg semnificatia strategica a Romaniei sau a altor tari est-europene. Nu este clar daca Romania intelege cum functioneaza SUA sau cum sa atraga SUA intr-un angajament strategic. Pe parcursul celei de-a doua jumatati a razboiului rece, Romania a nedumerit SUA, iar SUA au nedumerit Romania in timpul scurs de a caderea comunismului. Din punctul meu de vedere, conversatia trebuie sa se distanteze de obsesia americana fata de tehnologia complexa sau de nevoia NATO de a avea un proiect ce pare semnificativ, dar care nu raspunde riscurilor serioase si temerilor Romaniei privind o excludere din Europa. SUA si Romania trebuie sa se concentreze pe un calcul rece al interesului national, inclusiv chestiuni de baza precum vanzarea unor elicoptere de transport si procesarea rapida a proiectelor de catre ministere. Daca un sistem de aparare antiracheta este dezvoltat in paralel cu astfel de lucruri, nu am nicio obiectie. Daca, in schimb, este cladit in locul acestor lucruri, atunci trebuie cu totii sa citim povestea Liniei Maginot.”
Iar Rasmussen declara:
Agerpres
Se arata, printre altele, ca:
„România are o poziție puternică în cadrul NATO, iar faptul că ambasadorul României la NATO, Sorin Ducaru, a fost numit miercuri asistent al secretarului general pentru riscuri de securitate emergente este o expresie a acestui lucru, a declarat joi, în exclusivitate pentru AGERPRES, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.
[…]
AGERPRES: George Friedman, fondatorul Stratfor, a declarat recent, într-un interviu acordat în România, că scutul antirachetă nu protejează România de nicio amenințare anume. Scutul ar fi mai degrabă un simbol, iar cu simboluri nu câștigi războaie, a adăugat el. De ce are nevoie România de acest scut antirachetă? Este viabilă o asemenea capacitate de apărare, care va deveni operațională peste mai mulți ani, timp în care amenințările la adresa securității pot evolua?
Anders Fogh Rasmussen: Nu sunt de acord cu evaluarea sa. Din contră, aș vrea să subliniez că România va fi protejată împotriva unei amenințări potențiale cu rachetă. Am adoptat ceea ce numim o Abordare Adaptativă în Etape pentru a construi un sistem de apărare antirachetă al NATO cu scopul de acoperi toate populațiile din națiunile membre NATO. Și asta include, bineînțeles, și România. Vom dezvolta sistemul de apărare antirachetă al NATO în trei faze și ne așteptăm ca a treia, și ultima, fază să fie încheiată până în 2018. De atunci, toți cetățenii din statele europene aliate în cadrul NATO vor fi acoperiți, inclusiv cei din România.
Am început deja construirea sistemului, tehnic funcționează și va funcționa eficient. Scopul sistemului de apărare antirachetă este de a ne proteja populația de amenințarea crescândă a unei lovituri cu rachetă. Știm că în jur de 30 de țări din lume dețin tehnologia rachetelor sau sunt în curs să o dobândească. În unele dintre aceste cazuri este vorba despre rachete cu raze de acțiune suficient de mari pentru a lovi ținte în Europa. Iar aceasta este o amenințare în creștere, este o amenințare reală și împotriva acestei amenințări avem nevoie de o protecție eficientă. Și sistemul NATO de apărare antirachetă va asigura această protecție eficientă.”
Dar pe de alta parte, retinem slaba reactie a unor state, inclusiv Franta si Germania, dar si a regimului Obama, fata de agresiunea Rusiei la adresa Ucrainei!! Rusia trebuie combatuta inteligent… Asta inseamna inainte de toate ca nu trebuie subapreciata. Declaratia D-lui. McCain mi se pare ca subapreciaza Rusia, nu cred ca este bine… Trebuie gasite caile cele mai eficiente de combatere a Rusiei, fara ca acest lucru sa ne afecteze pe noi. Pana acum Rusia a castigat. Chiar si in chestiunea legata de Ucraina, a castigat Crimeea. Are un contract cu China pentru livrari de gaze, destul de consistent, pentru a contrabalansa eventuale pierderi venite dinspre Europa. Cand am spus ca „americanii par niste copii care se joaca cu focul in jurul benzinariei” am dorit sa atrag atentia ca daca hotaram sa punem foc „benzinariei” ar trebui, intai, s-o facem constient (nu precum copiii, inconstient) si trebuie sa evaluam bine riscurile, deoarece cunoscandu-le sa le putem contracara in mod eficace. Rusia nu se va lasa usor. Pe de alta parte, ar trebui sa avem o viziune asupra Rusiei: ce facem cu ea? Pe noi ce ne intereseaza? Ne intereseaza ca aceasta „benzinarie” sa fie corecta in ceea ce ne priveste si sa respecte niste reguli, in special cele de drept international, eu asa inteleg. In legatura cu termenul de „benzinarie mafiota”, cred ca trebuie spus ca Rusia nu e membra nici a UE si nici a NATO, deci nu este obligata in vreun fel sa respecte regulile UE sau ale NATO si sa adere la setul nostru de valori. Cat de mafiota e benzinaria, e o problema interna a Rusiei. Dar pe plan extern Rusia trebuie sa respecte acordurile si tratatele internationale la care este parte, ceea ce nu face. Cand nu-i convine, compenseaza folosind forta, calcand in picioare orice regula cu care declarase ca e de acord. Noi suntem interesati intr-un regim, in Rusia, care sa respecte aceste reguli, minimale, ca sa le zic asa… Insa, pe de alta parte, Rusia are nevoie de o conceptie noua, de schimbare, de modernizare. Termenul „benzinarie” desemneaza si faptul ca Rusia se bazeaza, in principal, pe exportul unei singure resurse. Lucrul asta poate explica sistemul mafiot din Rusia, dar nu intr-un mod exhaustiv. Sistemul acesta mafiot trebuie studiat si nu prea vad pe cineva doritor sa faca acest lucru. Pentru ca numai atunci cand stii poti sa stabilesti caile juste de actiune.
Pe de alta parte, nu mi-a placut la Dl. McCain ca domnia sa critica Rusia, referindu-se la o chestiune interna – „benzinarie”, dar nu oricum, Dl. McCain chiar a tinut sa precizeze, ci una „mafiota” – , in conditiile in care America insasi are o multime de probleme interne nerezolvate… Sa nu uitam ce s-a intamplat pe 11 septembrie 2001… Apoi atentatul recent de la Maratonul de la Boston, calificat drept terorist, unde autoritatile americane au moblizat o armata intreaga pentru ca sa prinda o persoana, identificata cu ajutorul rusilor, daca nu ma insel… Or, America are o atitudine care pe mine nu ma convinge: tu critici problemele de securitate ale altora, fara sa-ti remediezi propriile tale probleme? Eu cred ca Romania, in mod paradoxal poate, este mai bine protejata, din punctul de vedere al securitatii sale, decat SUA… Este adevarat, nu avem forta militara a SUA, dar, cel putin aici, nu prea avem atentate, atacuri armate iscate din senin in locuri publice, soldate cu morti! Iar Mafia si traficul de droguri (nu cel de gaze!) ramane inca o problema nerezolvata in SUA si nu numai!
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
iunie 10, 2014
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Anders Fogh Rasmussen, anticoruptie, Atitudine, Atitudini, Basescu, Bulgaria, China, Christopher Murphy, Comisia Europeana, coruptie, criza economica, Diverse, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, Franta, gaz natural lichefiat, gaze de sist, geopolitic, geopolitice, George Friedman, Germania, GNL, guvern, interesant, John McCain, Kremlin, Laura Codruta Kovesi, Moscova, Nabucco, NATO, nivel de trai, Nord Stream, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, Parlamentul Romaniei, partide politice, politic, politica externa, Politica interna, Politica internationala, Politice, Ponta, Rasmussen, România, Ron Johnson, Rusia, scutul antiracheta, social, societate, Sorin Ducaru, South Stream, stiri, Stratfor, SUA, TANAP, TAP, TCP, Traian Basescu, Trans Adriatic Pipeline, Trans Anatolia Pipeline, Trans Caspian Pipeline, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, Victor Ponta, Vladimir Putin |
13 comentarii
Iata un articol care nu se poate sa nu te faca sa meditezi indelung, cu luare aminte:
Mediafax
Iata ce spune acest articol:
Image via Wikipedia
„Uniunea Europeană va purta responsabilitatea unei eventuale instalări de baze militare ruse în Serbia, dacă va refuza să acorde acestei ţări statutul de candidat la aderare, a avertizat miercuri vicepremierul sârb Ivica Dacic într-un interviu.
„Europa ar comite o mare greşeală dacă Serbia nu va obţine în martie statutul de candidat”, a declarat Dacic pentru cotidianul Vecernje Novosti.
Dacic a afirmat că dacă Bruxelles şi Washington vor ţine departe Belgradul, va fi „normal să se aştepte ca o formaţiune politică ce se va îndrepta spre Rusia să poată veni la putere” în Serbia.
Alegerile legislative sunt prevăzute pentru această primăvară în Serbia, unde pro-europenii de la putere se vor confrunta cu opoziţia ultranaţionalistă, eurosceptică şi în mod deschis pro-rusă.
„Astfel, pentru ca ideea de a oferi ruşilor (posibilitatea) de a construi o bază militară aici să nu vină nimănui, UE şi SUA ar trebui să aibă o politică imparţială faţă de noi”, a continuat acesta.
„Ce se va întâmpla, spre exemplu, dacă o bază militară rusă ar fi construită în Serbia?” se întreabă Dacic. „Ar fi asta o problemă pentru Statele Unite? Cu siguranţă”, a răspuns el.
UE trebuie să se pronunţe în martie asupra statutului de candidat solicitat de Belgrad, însă cere în schimb progrese în negocierile pe care le sponsorizează între Serbia şi Kosovo. Responsabilii politici sârbi apreciază cu toate acestea că UE susţine cauza Priştinei şi nu ţine cont de interesele legitime ale Serbiei.
Kosovo şi-a proclamat independenţa la 17 februarie 2008, recunoscută de 22 din 27 de state UE şi de către Statele Unite. Susţinută de Rusia, Serbia refuză să o recunoască, considerând Kosovo ca fiind provincia sa sudică.” (cu rosu, subl.mea)
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
Mi se pare grav… Destul de grav… Implicatiile sunt serioase daca e asa cum spune Dacic. Pentru ca eventualele baze militare rusesti instalate in Serbia ar fi in imediata vecinatate a Romaniei, tara membra NATO. Si sa nu uitam de Scutul Antiracheta de la Deveselu, care nu este pe placul rusilor… Apoi, ar fi in imediata vecinatate a Uniunii Europene si a NATO. Sa nu uitam ca si Croatia e tara membra NATO (2009) si urmeaza a face parte din Uniunea Europeana. Adevarul este ca refuzarea statului de tara candidat la aderare ar fi o grea lovitura pentru fortele politice pro-europene din Serbia. Practic, n-ar mai fi sprijinite, dar nu numai! Faptul ca li se intoarce spatele, ar fi sinonim cu discreditarea acestora in ochii populatiei: vor zice cu totii ca „aia nu sunt buni de nimic”. Eu cred ca decat sa respingi, mai bine ajuti! Si chiar asa: de ce nu s-ar da o sansa europeana Serbiei? De ce ar fi rau lucrul asta?
Pe de alta parte, in varianta in care pro-europenii ar claca si scenariul lui Dacic
se va adeveri, Rusia isi va spori influenta in Europa. De care Vestul va trebui sa tina seama, chit ca vrea, chit ca nu vrea. Sa ne gandim la faptul ca nu se poate face nimic in Siria, pentru ca Rusia se opune. Eu stau si ma intreb ce ar fi daca Rusia chiar va patrunde spre centrul Europei in felul acesta. Si e posibil ca cetatenii sarbi sa voteze cu acele forte ultranationaliste, eurosceptice si pro-ruse, pentru ca in felul acesta Serbia sa poata avea sansa recuperarii Kosovo! Nu mai vorbesc de faptul ca lucrul asta ar da apa la moara sarbilor din Republika Srpska. Iar greselile pe care le-a facut Vestul in Spatiul Iugoslav, inclusiv continua marginalizare si izolare a Serbiei, care a suferit grele amputari teritoriale, se poate razbuna. Ceea ce vreau sa spun este ca nu-mi place deloc scenariul pe care ni-l propune Dacic. Nu-mi place! Insa nu pot sa nu constat ca e unul realist si trebuie tinut cont de o asemenea posibilitate, in cazul in care Serbia nu va primi statutul de tara candidat la aderare, cu implicatii imprevizibile.
Dupa parerea mea, atat Vestul Europei cat si SUA n-au inteles cum trebuie aceasta Zona a Balcanilor. Iata Grecia, care da dureri de cap liderilor din Zona Euro si SUA… Insa datoria publica a Greciei nu e cel mai periculos lucru care i s-ar putea intampla Europei si intregii lumi. De aceea democratia si europenismul in Balcani trebuie sprijinite de catre Vest. Din aceasta cauza si consider ca Serbia nu trebuie respinsa de catre Uniunea Europeana. In caz contrar, tinand cont si de scenariul lui Dacic, consecinta va fi ca va spori in intensitate nationalismul si intoleranta. Citeam ceva foarte interesant, in acest sens, pe Wikipedia, despre Kosovo:
„Relations between Albanian and Serb communities
The relations between Kosovo’s ethnic Albanian and Serb populations have been hostile since the rise of nationalism in the Balkans during the 19th century, rivalry which became strong after Serbia gained Kosovo from the Ottoman Empire in 1913 and after Albania became independent in the same year.[8] During the Ottoman period however, Serbs and Albanians within Kosovo enjoyed good-neighbourly relations, working together to oppose foreign meddling in the territory on many occasions[169] During the Tito-era of communist rule in Yugoslavia, the ethnic Albanian and Serb populations of Kosovo were strongly irreconcilable with sociological studies during the Tito-era indicating that ethnic Albanian and Serb peoples in Kosovo rarely accepted each other as neighbours or friends and few held interethnic marriages.[170] Ethnic prejudices, stereotypes and mutual distrust between ethnic Albanians and Serbs have remained common for decades.[170] The level of intolerance and separation between the ethnic Albanian and Serb communities during the Tito-period was reported by sociologists to be worse than that of Croat and Serb communities in Yugoslavia which also had tensions but held some closer relations between each other.[170]„
Iar despre nationalismul sarb, un articol foarte interesant tot de pe Wikipedia:
Cititi cu mare atentie acest capitol:
”
Yugoslavia
In 1920, the centralized vision of Yugoslavia as supported by Serbian nationalists was enacted in the Constitution of the Kingdom of Serbs, Croats, and Slovenes passed on Saint Vitus Day that became known as the „St. Vitus Day Constitution” (Vidovdanski ustav).[3] Antagonism which rose between Serbian nationalists versus Croatian and Slovenian nationalists culminated in the 1928 assassination of Stjepan Radić on the floor of the Yugoslav parliament and the subsequent deterioration of parliamentary democracy in the country.[3] In the aftermath King Alexander discarded the St. Vitus Day Constitution, proclaimed a royal dictatorship, and officially renamed the country Kingdom of Yugoslavia.[3] King Alexander pursued a policy of encouraging modern Yugoslav nationalism which caused dissatisfaction amongst Serbian nationalists who saw Yugoslav nationalism as a disavowal of Serbian nationalism.[3] Serbian nationalists were outraged at the Cvetković–Maček Agreement between Serb and Croat political leaders that created the Banovina of Croatia, an autonomous province within the kingdom which gave Croatia virtual autonomy.[3] In response, Serbian nationalists founded the Serb Cultural Club which attacked the new Yugoslav nationalism under the motto of „Strong Serbdom, Strong Yugoslavia”.[3]
Yugoslavia was invaded and occupied by the Axis Powers during World War II, with Nazi Germany establishing puppet states throughout occupied Yugoslavia.[3] Serbian nationalism rose in a militant response by the Chetnik forces of Draža Mihailović against both the Axis forces and the communist Yugoslav Partisans.[3] The war saw the rise of an extreme anti-Muslim variant of Serbian nationalism practised by the Chetniks who massacred Bosnian Muslims during the war.[3]
In the aftermath of World War II and the seizure of power by the Yugoslav Partisans, Josip Broz Tito‘s communist Yugoslavia was established. The new regime repressed nationalism of any culture that was deemed to be a threat to the state.[3] Serbian nationalism then developed during the 1960s by intellectuals such as Dobrica Ćosić and challenged the state-sponsored policies of Yugoslavism and „Brotherhood and Unity„.[3] Tito’s later expulsion of the nationalist-leaning Serbian communist official Aleksandar Ranković in the 1960s was perceived as an attack on Serbian nationalism.[3] After the ousting of Ranković, Serbian nationalist intellectuals increasingly began viewing Yugoslavia as a detrimental experience for the Serb nation.[3]
Serbian nationalism escalated following the death of Tito in 1980.[4] Serbian intellectuals began breaking a number of taboos – for example, Branko Petranović identified Mihailović, the Chetnik rival of Tito during World War II as being an important „anti-fascist„.[4] Dobrica Ćosić joined other Serb political writers in writing the highly controversial Memorandum of the Serbian Academy of Sciences and Arts of 1986.[5] The Memorandum claimed to promote solutions to restore Yugoslav unity, but it focused on fiercely condemning Titoist Yugoslavia of having economically subjugated Serbia to Croatia and Slovenia and accused ethnic Albanians of committing genocide against Serbs in Kosovo.[6] The Memorandum was harshly condemned by the ruling League of Communists of Yugoslavia as well as the government of Serbia led by Ivan Stambolić.[7] Members who would later support Serbian nationalism chose follow the party line and denounced the Memorandum as well. Slobodan Milošević, at the time a Serbian communist official, did not speak publicly about the issue, but in a meeting with members of the secret police he formally endorsed the official government denouncement of the Memorandum, stating:
The appearance of the Memorandum of the Serbian Academy of Arts and Sciences represents nothing else but the darkest nationalism. It means the liquidation of the current socialist system of our country, that is the disintegration after which there is no survival for any nation or nationality. … Tito’s policy of brotherhood and unity … is the only basis on which Yugoslavia’s survival can be secured.[7]„
Dupa cum se poate usor observa, nationalismul e foarte inradacinat in aceasta tara. Nici Tito, cu toate arestarile si expulzarile pe care le-a facut, nu l-a putut invinge. Nationalismul a continuat si a inceput sa ia aspecte virulente in perioada post-Tito, ajungandu-se, in vremurile din urma, la razboi.
Image via Wikipedia
Dupa parerea mea, nu forta poate invinge acest nationalism. Nu l-a invins niciodata. Ci, pentru ca sa-l poti anihila, trebuie ca sa-i opui o alta idee, cum sa zic, care sa genereze in popor o alta conceptie. Lucrul asta e greu de facut si e si vina sarbilor, dar nu numai a lor. Continua marginalizare a Serbiei de catre Occident, faptul ca a suportat amputari teritoriale grele, lucrurile astea sunt de natura sa amplifice nationalismul, nicidecum sa-l domoleasca sau sa-l anihileze. De aceea trebuie o alta idee, de asa natura incat sa schimbe o mentalitate ce nu mai poate corespunde vremurilor moderne si care face rau Serbiei, de asa natura incat sa faca sa dispara aceasta traditie a nationalismului in Serbia, formata inca de pe vremea otomanilor. Or, aceasta alta idee nu poate fi alta decat europenismul si Uniunea Europeana, si, bineinteles, Drepturile Omului. Or, daca respingi Serbia, astfel de idei vor fi respinse si ele, la randul lor, de catre societatea sarba. Evident, trebuie timp ca sa schimbi astfel de mentalitati nationaliste, cu radacini vechi. Dar, in timp, lucrul e posibil. O eventuala prezenta militara ruseasca in Serbia ar putea avea efectul contrar si ar putea sa nasca chiar nemultumiri din partea populatiei sarbe. Situatia s-ar complica inutil. Aceasta alta idee, europenismul, de care am amintit mai sus, are nevoie de timp pentru a putea fi absorbita de catre societatea sarba. Procesul acesta de absorbtie poate fi de durata, in niciun caz nu se poate imediat. Si chiar cred ca intr-o Europa Unita, dar, totusi, eterogena, europenismul are o culoare locala, in functie de tara respectiva, de cultura tarii respective. Deci nici acest europenism nu poate fi unul omogen, oricat ne-am stradui sa-l facem asa. Nu se poate. Insa pentru o tara ca Serbia, cu vechi traditii nationaliste, foarte inradacinate in constiinta publica, europenismul, promovat in societatea sarba, ar putea fi un mare pas inainte. Si, cine stie, poate ca si procesul de absorbtie, de care aminteam, ar putea fi chiar unul de scurta durata. Lucrul asta, absorbtia ideii de europenism, nu trebuie fortata ci incurajata. Adevarul este ca pana acum nu s-a actionat asa in Serbia. Insa violenta razboiului a aratat esecul conceptiei nationaliste, si Serbia trebuie ajutata sa mearga pe un alt drum: cel european.
Off Topic
Gandul
Recomand citirea integrala a articolului.
Update
Romania Libera
februarie 17, 2012
Posted by Motanul Incaltat |
Uncategorized | Atitudine, Atitudini, Bruxelles, Croatia, Deveselu, Diverse, Europa, European Union, europeanism, europenism, Exercitii de normalitate, Ivica Dacic, Kosovo, NATO, normalitate, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, PSD, Republika Srpska, România, Rusia, scutul antiracheta, Serbia, social, societate, SUA, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, Victor Ponta, Washington, WordPress |
Lasă un comentariu
Motanul Incaltat 