Robespierre a fost un criminal, dar nu o lichea…

Doresc sa evidentiez pe blogul meu ultimile trei editoriale ale maestrului Ion Cristoiu, dintre cele mai bune scrise de dansul vreodata:

Traian Băsescu sau Războiul Omului cu Omul politic

„Poate cel mai greu de explicat fenomen al ultimilor doi ani îl reprezintă campania angajată de Traian Băsescu împotriva a patru instituţii de forţă din România:
SRI, DNA, Divizia Presă şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu, nu e o greşeală menţionarea ICCJ printre principalele instituţii de forţă ale României din ultimii ani. Deşi, teoretic, instituţie de prim rang a Justiţiei, sub nenorocita conducere a Liviei Stanciu, ICCJ a funcţionat la întreaga-i capacitate ca punct terminus în operaţiunile de tip Pristanda:
Curat anticonstituţional! Da’ umflaţi-l!

Victima, de regulă, un adversar politic al Preşedintelui în exerciţiu, era alesă şi livrată DNA de către SRI. Cu un puternic sprijin din parte acoperiţilor din presă, DNA reținea victima şi o propunea arestării preventive. Pentru arestul preventiv, victima era dusă la ICCJ. Aici, pentru victimă judecata era ceea ce era pentru victimele Terrorii robespierriene ghilotina.

Mecanismul a fost dezvăluit întîia oară de Elena Udrea, după ce distinsa, una dintre complicele Maşinăriei de decapitări politice, a intrat ea însăşi în Dispozitivul SRI-DNA-Divizia Presă-ICCJ.
A venit însă Traian Băsescu!
Făuritorul şi Controlorul Marelui Mecanism a pornit o campanie de denunţare a acestui mecanism.

La început, Traian Băsescu s-a mulţumit cu aluzii sau cu aserţiuni generale.
În ultimul timp, a pornit un război pe faţă cu persoanele din fruntea celor patru instituţii de forţă: Florian Coldea (SRI), Codruţa Kovesi (DNA), jurnalişti şi site-uri ştiute deja ca lucrînd cu ofiţeri acoperiţi, Livia Stanciu (ICCJ, pînă la recenta pensionare).

În Istoria României moderne (nu numai postdecembriste!) nu s-a mai întîlnit un asemenea Război:

1. Traian Băsescu e Făuritorul Mecanismului. L-a folosit invocînd interesul naţional.
   Interesul naţional e însă o noţiune complexă.
   Ceea ce unii consideră interes naţional, alţii consideră interes personal, şi invers.
   Mult mai important, Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu, dar şi jurnaliştii acoperiţi, sînt creaţiile exclusive ale lui Traian Băsescu.
   O simplă privire asupra Presei din ultimii 10 ani ne dezvăluie mecanismul prin care s-au înfiinţat site-uri, televiziuni şi ziare pentru a fi conduse şi folosite de ofiţeri acoperiţi.
   Orice ar spune Traian Băsescu acum, cele două mandatele ale sale alcătuiesc un regim autoritar, chiar dacă fără excesele regimul dictatorial.
   Nota de premieră în Istoria Modernă a României e dată tocmai de această realitate.
   Făuritorul Mecanismului porneşte, după plecarea de la Putere, un război împotriva Mecanismului şi, mai ales, împotriva celor care-l conduc mai departe.
   Un război împotriva Mecanismului creat şi controlat de el.
   Un război împotriva oamenilor descoperiţi şi promovaţi de el.
   Păstrînd proporţiile, e ca şi cum Mareşalul Antonescu ar fi pornit, după 23 august 1944, un Război public împotriva lui Eugen Cristescu şi a Mecanismului trimiterii în Lagărul de la Tîrgu-Jiu.
2. Nici una dintre rotiţele Mecanismului nu dezminte public dezvăluirile lui Traian Băsescu.
   Divizia Presă, de exemplu, îl atacă pe Traian Băsescu într-o campanie care imită, în chip halucinant, pe cele duse de Divizia Presă sub regimul Traian Băsescu împotriva adversarilor lui Traian Băsescu.
   Dezvăluirile lui Traian Băsescu n-au fost dezmințite niciodată.
   Nici un jurnalist suspectat a fi ofițer acoperit n-a luat atitudine publică față de acuzațiile aduse de Traian Băsescu.

Florian Coldea, Codruţa Kovesi, Livia Stanciu n-au răspuns pînă acum lui Traian Băsescu.
Presupun că din două motive:

1. Toţi trei au desfăşurat, sub conducerea lui Traian Băsescu, în numele interesului naţional, operaţiuni asupra cărora ţin să păstreze discreţia, mai ales că multe dintre ele ar implica şi persoane din subordinea celor trei.
2. Se consideră de cei trei că, răspunzînd lui Traian Băsescu, războiul ar lua proporţii atît de mari încît Klaus Iohannis s-ar vedea obligat să intervină.

Într-un text postat anterior (luni, 8 august 2016) sub titlul Și-a dat seama Traian Băsescu de riscurile electorale ale Războiului dus cu SRI, DNA și ÎCCJ?! am demonstrat că „din punct de vedere politic, Războiul cu SRI, DNA și ÎCCJ în chestiunea felului în care aceste instituții administrează Lupta împotriva corupției, îi dăunează” fostului președinte, actualmente șef de partid.

Electoratul lui Traian Băsescu pariază pe un stat puternic și nu pe un individ puternic.
E un electorat care l-a făcut președinte în 2004 și l-a urmat timp de zece ani după aceea.
„Acest electorat” – scriam în 8 august 2016, „nu-l înţelege pe Traian Băsescu şi nu-l înţelege, pentru că noţiuni precum drepturile omului, prezumţia de nevinovăţie îi sînt străine.”
Deși războiul cu cele trei instituții de forță îl definește pe Traian Băsescu din ultimul timp, explicația nu trimite la Omul politic, ci la Omul Traian Băsescu.

Cum se explică Războiul lui Traian Băsescu?
După părerea mea, acest Război ţine exclusiv de componenta omenească.
Pentru a mă explica, simt nevoia unei trimiteri la experienţa mea de viață.

În februarie 1997 am părăsit conducerea Evenimentului zilei.
Toţi cei din redacţie erau tineri descoperiţi şi promovaţi de mine. Descoperit şi promovat de mine era însuşi Cornel Nistorescu, cel care a preluat şefia publicaţiei.
E uşor de înţeles că, un timp, am urmărit evoluţia ziarului cu uluirea celui care făcuse acest ziar.
Una dintre cele mai puternice tentaţii a fost de a-i suna pe cei din conducere şi a le atrage atenţia c-au greşit într-un caz sau altul.
O tentație uriașă a fost și să-l sun pe Cornel Nistorescu și să-l mustru, din postura mea de descoperitor și făuritor al lui ca reporter, pentru persecutarea unor tineri jurnaliști de mare talent, aduși de mine și promovați în redacție.

N-am făcut-o.
Şi nu pentru că mi-am reprimat tentația din prea multă înțelepciune, ci pentru că, şi dacă aş fi vrut, n-aş fi avut cum.
Cu Cornel Nistorescu eram certat.
Și certat am rămas pînă azi.
Noua conducere i-a obligat pe mulţi dintre cei care lucraseră cu mine direct să plece de la ziar.
Noii şefi, aduşi de Cornel Nistorescu, îmi erau total necunoscuţi.

Să ne aşezăm în locul lui Traian Băsescu.
„Copii” crescuţi de el au rămas în fruntea instituţiilor de forţă și după plecarea lui de la Cotroceni.
În această postură, cei trei şi-au făcut și își fac propriile jocuri şi, deseori, jocurile lui Klaus Iohannis.
De lucrat au lucrat și lucrează exact cu aceleaşi mijloace folosite pe vremea lui Traian Băsescu.

Aceste mijloace au fost folosite acum nu împotriva lui SOV, a lui Adrian Năstase, a lui Dan Voiculescu, ci împotriva Elenei Udrea, Alinei Bica, a lui Horia Georgescu.
Traian Băsescu ştie cu ochii închişi aceste mijloace.
Recunoaşte în tot ce li s-a făcut celorlalţi „copii” ai săi ceea ce au făcut toţi „copiii” sub conducerea sa împotriva adversarilor săi politici.

Probabil că la început, uitînd că nu mai e Şeful lor sau iluzionîndu-se că mai are autoritate asupra lor, a încercat să le atragă atenţia personal că greşesc.
Sînt sigur că şi Florian Coldea şi Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu nu l-au ascultat.
Nu cred că l-au înjurat.
Cred însă c-au zis da, da, şi au făcut tot cum au vrut ei.

Asta a stîrnit mînia lui Traian Băsescu.
Mînia celui care se consideră tras pe sfoară.
Pe vremea atotputerniciei sale, cei trei nu-i ieșeau din cuvînt, făcînd față de el figură de copii ascultători față de tatăl nu numai temut, dar și respectat.
Acum îi dau cu tifla.

Războiul lui Traian Băsescu se dovedeşte pînă la urmă o confirmare strălucită a adevărului că şi politicenii sînt oameni.
În cazul de faţă, Omul Traian Băsescu se războieşte cu Omul politic Traian Băsescu.
N-ar fi prima oară în Istoria României şi a Lumii.
Nu cînd Omul se războiește cu Omul politic, ci cînd Omul politic pierde din Războiul cu Omul.”

Dacă primul om în stat are dreptul să dea peste cap circulaţia din Bucureşti, obligîndu-i pe şoferi să piardă timp şi nervi în ambuteiaje, de ce n-ar avea dreptul al doilea om în stat să nu stea la coada de o mie de persoane de la Permise?!

„Am plecat din ţară duminică, 31 iulie 2016 şi m-am întors, luni, 15 august 2016.
Călătoria mea de cunoaştere a fost de data asta în Flandra:
Ghent, Bruxelles, Brugge, Anvers, Waterloo, Oostende, Ypres, Dunkerque, Coasta belgiană a Mării Nordului.

Am mers cu maşina, am călătorit cu trenul, am pus benzină în staţiile de benzină, am folosit W.C.-urile publice, am tîrguit de-ale gurii la supermarketuri, am stat la un aparthotel din Ghent, proprietatea unei românce (am aflat că e româncă doar cînd mia- dat cheia!), am mîncat pe o bancă dintr-un parc asemenea imigranţilor, am vizitat muzee (printre altele cel al Cartofilor prăjiți), am mers mult pe jos, am folosit taxiul şi am trecut prin filtre la aeroportul din Bruxelles.

Am transcris aceste înfăptuiri nu din năravul egocentrist de a considera că faptele vieţii mele personale interesează pe cineva, ci pentru a dovedi că timp de două săptămâni am încercat să cunosc pe viu realităţile din Belgia.
Ori de cîte ori revin din Occident în România, mă loveşte disperarea.
– Uite, îmi spun, o să mor şi n-o să mai apuc o ţară cît de cît apropiată de cele occidentale!

Din cîte se ştie, prima constituţie românească, cea din 1866, a fost un copy-paste după Constituţia Belgiei din 1831.
De ce am ţinut să reamintesc asta?
Pentru că teoretic, cele două ţări au avut un punct de pornire ca structură politică asemănătoare.
Diferenţa dintre Belgia lui 2016 şi România lui 2016 rămîne de ordinul unei prăpăstii.

Se înţelege că acum disperarea a fost mult mai mare.
Belgia e o ţară mică.
Are 11 milioane de locuitori.
Dacă ar fi să crezi cronicii politice, mai are un pic şi se rupe în două.
În valoni şi în flamanzi.
Crizele de guvern s-au succedat  în Belgia într-un ritm ameţitor.
Şi cu toate acestea, Belgia e în materie de infrastructură rutieră, de infrastructură feroviară, de servicii, de ordine a civilizației, de modernizare mult înaintea României.

De fiecare dată cînd compar realităţile noastre cu cele din Occident, mă întreb:
Ce dracu’ ne lipseşte nouă?
Uite, au trecut 26 de ani de la prăbuşirea comunismului.
Ni s-a spus încă de pe vremea comunismului că economia de piaţă, democraţia, sînt forţe de progres indiscutabile.

S-a confirmat asta în realitatea noastră postdecembristă?
Satele în Belgia sînt un prilej de încîntare.
Acelaşi tip de case de fermier grupate într-un centru, cu asfalt, facilităţi şi aceleaşi vaci care pasc de unele singure pe păşuni bine delimitate.

Aţi văzut cum arată o cireadă de vaci care paşte la noi?
Sînt costelive, murdare, năuce, mînate să treacă peste şosea pe un alt cîmp de mărăcini de un tip hirsut, gen violator în grup.

Două săptămîni înseamnă pentru o ţară precum România, presupus supusă blazonului Sînt atîtea de făcut! două săptămîni de înfăptuiri în realitate.
De lucruri care să fi apropiat cît de cît România de ţările occidentale, de Belgia, de exemplu.

Deşi am urmărit pe site-uri întîmplările din România, întors la Bucureşti, am încercat un experiment.
Am vrut să văd dacă în aceste două săptămîni a avut loc în România o întîmplare în urma căreia cetăţeanul român, jinduind după o Țară  ca afară, a rămas cu ceva.

Altfel spus, dacă în aceste două săptămîni s-a luat o măsură care să apropie măcar administrativ România de Belgia sau s-a construit ceva sau măcar s-a inaugurat construirea a ceva.

Nu o autostradă, nu o cale ferată de mare viteză, nu o întreprindere, ci un podeţ.
Sau dacă nu un podeţ, măcar un W.C. public.
Şi-am constatat că în aceste două săptămîni, deşi au fost Breaking News-uri, dezbateri aprinse în studiouri TV, conferinţe de presă, comunicate oficiale, declaraţii la cel mai înalt nivel, scrieri pe facebook ale demnitarilor, în realitate nu s-a întîmplat nimic.

Ba nu, mă înşel.
În realitate s-a întîmplat ceva.
DNA a avut o activitate duduitoare.
În această perioadă de două săptămîni, singurele fapte concrete ţin de arestări, trimiteri în judecată, cereri ale procurorilor, sentinţe, percheziţii.
Într-un cuvînt, singurele înfăptuiri ţin în exclusivitate de Regimul represiv.

Funcţionează la întreaga lor capacitate instituţiile represive:
SRI şi SIE, DIICOT, DNA.
E mai mult decît semnificativ că, din Guvernul Dacian Cioloş, cel mai cunoscut ministru e cel al Justiţiei, şi nu cel al Transporturilor, al Economiei, al Comunicaţiilor sau măcar al Turismului.
Dar şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, e cunoscut nu pentru măsurile sale vizînd perfecţionarea Justiţiei, ci pentru măsurile sale de ordine represivă.

Şi-am avut astfel răspunsul la întrebările:
De ce nu-i România Belgia?
De ce, în loc să ne apropiem de ţările occidentale, ne depărtăm pe zi ce trece?
Pentru că în aceste două săptămîni, cu excepţia domeniului represiv, în nici un alt domeniu nu s-a înfăptuit nimic.

Locul de fapte concrete l-a ţinut Spectacolul.
Cu sau fără trăncăneală.
Timp de două săptămîni, ţara a trăit Spectacolul Înmormîntării Reginei Ana.
Transmisii în direct, gesturi ale Preşedintelui şi Premierului, Slujbe în Piaţa Revoluţiei, cortegiu regal de la Sinaia la Bucureşti şi de la Bucureşti la Sinaia.

S-a terminat şi cu Marea Înmormîntare.
Culmea schizofreniei moldo-valahe:
Republica a făcut unei Regine o înmormîntare pe care România n-a mai cunoscut-o de la moartea comunistului  Gh. Dej.

A rămas ceva după două săptămîni de spectacol?
Altfel zis, românul acesta, care jinduieşte după standarde de viaţă occidentală, a avut parte de vreo şosea, de vreo cale ferată, de vreun podeţ, de vreun W.C. public?
N-a avut parte de nimic.
Nici o altă întîmplare nu mi s-a părut mai semnificativă pentru cele două săptămîni în care, dincolo de spectacol, nu s-a întîmplat nimic, decît cea cu Călin Popescu Tăriceanu.

Ca urmare a Operaţiunii Fărîmiţarea Presei în mii de bucăţipentru a sta Drepţi mai bine, Mediafax a fost lovită prin înfiinţarea unei noi agenţii.
Cu ce se ocupă agenţia repectivă ne spune totul concentrarea sa exclusivă pe linguşirea Binomului SRI-DNA.
După cum era de aşteptat, Călin Popescu Tăriceanu e politicianul cel mai vînat de Poliţia Politică Prezidenţială.
Fără a-şi da seama de asta, C. Popescu Tăriceanu n-a stat la coada de o mie de persoane de la schimbarea permiselor.
După cum era de aşteptat, Agenţia Noii Securităţi s-a dus la ţanc.
Scandal mare!
Scandal uriaş!
Preşedintele Senatului n-a stat la coadă!

O avocată, fostă membră a PMP, l-a denunţat la DNA.
Prefectul Capitalei a ordonat o anchetă la Permise.
Deşi eu stau la coadă, pentru că nu-mi place să fiu favorizat, nu văd nici o infamie în gestul lui C. P. Tăriceanu.
Preşedintele României blochează săptămînal circulaţia în Bucureşti și pe traseul Bucureşti-Sibiu fără ca cineva să-l denunţe la DNA.

Dacă primul om în stat are dreptul să dea peste cap circulaţia din Bucureşti, obligîndu-i pe şoferi să piardă timp şi nervi în ambuteiaje, de ce n-ar avea dreptul al doilea om în stat să nu stea la coada de o mie de persoane de  la Permise?!

Mai ales că, spre deosebire de Klaus Iohannis:

1. Călin Popescu Tăriceanu n-a înrăutăţit viaţa celor de la coadă. Cu sau fără preşedintele Senatului, coada a fost la fel de mare.
2. C.P. Tăriceanu i-a sfidat pe cetăţeni o singură dată.
   Klaus Iohannis i-a sfidat, în cei doi ani de mandat de sute de ori.

Dincolo de acest Scandal artificial, dovadă strălucită a forţei de Manipulare a Poliţiei Politice, rămîne întrebarea:
De ce nu s-a făcut Scandal, pentru că la Permise e coadă de o mie de persoane?
Întrebarea asta n-a fost pusă de nimeni.
Coada de o mie de persoane – o aberaţie, o crimă prin raportare la nervii şi timpul cetăţenilor – n-a făcut pe nimeni să se indigneze.
Prefectul n-a ordonat o anchetă pentru a vedea de ce se face o coadă atît de mare.
Dacian Cioloş n-a trimis Corpul de Control pentru a vedea ce nu merge la Permise.
S-a făcut în schimb un Scandal uriaş din gestul lui C. Popescu Tăriceanu.

De ce?
Pentru că îmbunătăţirea radicală a organizării la Permise n-a interesat pe nimeni.
Presă, oficialităţi.
Compromiterea lui Călin Popescu Tăriceanu a interesat.

Dacă România ar fi, într-adevăr, pe drumul apropierii de Occident, curmarea haosului de la Permise ar fi fost pe primul plan.
Cazul lui Călin Popescu Tăriceanu nici n-ar fi existat.
Numai că România nu e pe drumul apropierii de Occident.
E pe drumul apropierii de Bangladesh!”

Klaus Iohannis – mituit de China comunistă prin publicarea în limba chineză a cărții Pas cu pas pe post de capodoperă a geniului românesc

„La Tîrgul Internaţional de Carte de la Beinjing, prin Institutul cultural român, România participă în primul rînd prin traducerea în chineză a cărţii lui Klaus Iohannis, Pas cu pas.

Pas cu pas, volum pe care l-am citit în varianta electronică, nu e o carte de Memorii.
Pentru alegerile din 2014, staff-ul de campanie al candidatului PNL, Klaus Iohannis, a decis să producă şi să folosească drept instrument de publicitate electorală o carte semnată de Klaus Iohannis, dar care, aşa cum era de aşteptat, n-a fost scrisă de Klaus Iohannis. Intitulată Pas cu pas, ea se voia un fel de autobiografie oficială a candidatului, la vremea respectivă puțin cunoscut publicului nostru. Eu, de exemplu, în pregătirea unui interviu luat lui Klaus Iohannis la Realitatea Tv împreună cu Rareș Bogdan, am insistat să primesc lucrarea în variantă electronică (nu apăruse în variantă de tipar), pentru a avea o minimă documentare despre Klaus Iohannis. Așa cum am mărturisit la B1Tv marți seara, mi-a trimis varianta Edward Hellvig, dacă nu mă înșel la vremea respectivă șeful staff-ului de campanie al lui Klaus Iohannis.

În Istorie există cărţi de Memorii de excepţie, dacă ar fi să amintesc Al doilea razboi mondial de Winston Churchill, carte în două volume, distinsă în 1953 cu Premiul Nobel pentru literatură, sau Am vrut unitatea Germaniei, carte semnată de Helmut Kohl. Astfel de cărţi sînt scrise sau uneori doar dictate de o personalitate de prim rang a unei ţări, după retragerea din activitate.

Interesul stîrnit de astfel de Memorii au o dublă explicaţie:

1. Ca făuritor de Istorie, autorul dezvăluie, în premieră, eliberat de restricţiile funcţiei, amănunte cruciale pentru înţelegerea evenimentelor la care a participat.
   Memoriile lui Mihail Gorbaciov sunt sînt un document istoric asupra Perestroikăi.
2. Eliberat, în fine, de povara imaginii publice, autorul îşi poate permite dezvăluiri senzaţionale din viaţa sa personală.

Cartea lui Klaus Iohannis nu întruneşte nici una din condiţiile de mai sus:

1. Pas cu pas a apărut înainte ca Klaus Iohannis să devină preşedinte.
   Cum să stîrnească interesul o carte de memorii a primarului de Sibiu?
2. Fiind vorba de un mijloc strict electoral, carte e golită de orice omenesc.
   Nu vei întîlni în cuprinsul ei o singură confesiune în adevăratul sens al cuvîntului, expresie a sincerității.

Putem spune că e un produs de complezenţă, în genul unui clip electoral difuzat de televiziuni în emisiunile electorale.
Ca produs strict electoral, comparabil cu afișele, pixurile, tricourile şi şepcile împărţite de structurile de partid, Pas cu pas a fost cumpărată şi distribuită de organizaţiile locale ale PNL.

Din acest punct de vedere încasarea sumei de 18.000 de euro, ca drepturi de autor, pentru Pas cu pas şi Primul pas de către Klaus Iohannis, sumă incredibilă într-o Românie în care mari autori, de mare succes de librărie, dacă scot 1000 de euro din publicarea unei cărţi scrise de ei, se constituie într-una din marile afaceri de corupţie din România ultimului timp.

A beneficiat de nişte așa zise drepturi de autor pentru o carte pe care n-a scris-o el, dar mai ales pentru o carte difuzată prin organizaţiile PNL, mi se pare o uriaşă escrocherie.

Presupunînd că editura Curtea veche i-a dat autorului Klaus Iohannis suma de 18.000 de euro, normal era ca preşedintele, ştiind cum s-a obţinut ea, s-o doneze unui cămin de bătrîni sau unui spital.

Așadar, am trăit s-o văd și pe asta!
Cartea de publicitate electorală a candidatului Klaus Iohannis va fi tradusă și tipărită în China și apoi lansată la Tîrgul de carte de către Institutul Cultural Român drept cartea semnificativă pentru geniul creator al poporului român.

Traducerea unei cărţi peste hotare e condiţionată fundamental de succesul comercial al cărţii respective.
În ţările cu economie de piaţă, nici o editură nu va tipări cartea unui autor – fie el şi român, dacă o prospecţie de piaţă n-o convinge că-şi va scoate banii daţi pe traducere şi tipărire.
De nevoia de profit, nu mai vorbesc.

La o primă vedere, traducerea cărţii lui Klaus Iohannis de către o editură chineză nu lasă loc nici unei suspiciuni.
Se presupun următoarele condiţii:

1. Editura din China a aflat că undeva pe continentul european, în țara numită România, a apărut o carte care s-a constituit într-un uriaş succes comercial nu numai în ţara respectivă, dar şi în alte ţări din Europa și din lume, o carte despre care au scris toate marile publicații europene.
2. Editura a studiat piaţa şi a constatat că în China există un interes uriaş faţă de cartea respectivă.
   Graţie acestui interes, editura a dibuit în traducerea şi tipărirea cărţii o veritabilă lovitură financiară.
   Milioane de chinezi sună sau trimit e-mail-uri întrebînd cînd va fi pe piaţă cartea Pas cu pas a lui Klaus Iohannis.
   S-au făcut deja înscrieri pe lungi liste de chinezi care au cumpărat-o anticipat prin comenzi online.

Aşa ar sta lucrurile dacă ar fi vorba de o editură particulară. China e o ţară comunistă. Prin urmare, ca şi România comunistă, China are o editură care traduce şi tipăreşte pe banii statului chinez anumite cărţi din străinătate: China Translantion & Publishing House înființată în 1973.

În regimul comunist, toate editurile erau de stat și prin urmare scutite de grija pentru vînzarea unei cărți.
Corespondentul comunist român al editurii chineze la care apare cartea lui Klaus Iohannis e Editura politică.

La fel ca în România comunistă, în China comunistă editura China Translantion & Publishing House traduce şi tipăreşte cărţi din străinătate ale unor autori faţă de care statul comunist chinez are interes să-i traducă.

Fie că autorii respectivi au scris cărţi favorabile Chinei comuniste, fie că ei sînt înalţi demnitari din ţările respective.

În acest al doilea caz, traducerea şi tipărirea alcătuiesc o mituire subtilă, tipic chinezească, a autorului respectiv:

1. Prin banii pe care-i primeşte demnitarul ca drepturi de autor de la o editură de stat care nu se supune mecanismului comercial.
   În România comunistă, dreptul de autor al editurilor erau stabilite de editură indiferent dacă lucrarea respectivă se vindea sau nu.
2. Prin gîdilarea vanităţii de autor a personalităţii respective.
   Acest al doilea caz s-a întîlnit la cărţile Elenei Ceauşescu. În cadrul cultului personalităţii, în România lui Ceauşescu se reproduceau variantele în limbi străine ale cărţilor Elenei Ceauşescu, toate publicate pe banii Securităţii.

Asta în cazul țărilor occidentale.
În cazul țărilor din Est, cu edituri de stat, traducerea și tipărirea alcătuiau un gest de mituire a Elenei Ceaușescu și prin ea a lui Nicolae Ceaușescu.

Aşadar, autorul Klaus Iohannis urmează să apară în limba chineză la Editura de stat pentru cărţi din străinătate a Chinei comuniste.

Presa noastră, fie înregimentată, fie şantajată, cu mici excepţii, a făcut ciocul mic la anunţul privind lansarea în China a cărţii Pas cu pas a preşedintelui României.

Cu mici excepţii, nimeni nu s-a întrebat:

1. Cîţi bani îi va da lui Klaus Iohannis statul chinez sub pretextul drepturilor de autor?
2. Care sînt argumentele Editurii de stat a Chinei comuniste pentru alegerea din miile de cărţi apărute în România a exact cărţii lui Klaus Iohannis.

Intelectualii români – de la Gabriel Liiceanu la Andrei Pleşu, au făcut mare caz de compromiterea titlului de doctor prin apariţia tezelor de doctor plagiate.
Cum adică – s-au zburlit ei, Gabriel Oprea e doctor în ştiinţe ca şi noi care am trudit pentru teza noastră de doctorat?

Impostura care e teza de doctorat plagiată ne lovește și pe noi, cei care am luat doctoratul pe bune.
Intelectualii români sînt nu numai doctori, dar şi autori de cărţi.
Orice autor visează să fie tradus peste hotare.
Uşor de imaginat ce-ar însemna pentru un intelectual român traducerea cărţii sale în China.

Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!
Autorul unei cărţi infinit mai proaste decît teza de doctorat plagiată.
Intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune?

E lesne de imaginat ce Scandal s-ar fi produs în România dacă autorul tradus de editura de stat a Chinei comuniste ar fi fost Victor Ponta.

Cu mici excepții, incredibila mituire a lui Klaus Iohannis de către China comunistă n-a stîrnit indignarea publică a nici unui lider politic.
Nici măcar a lui Traian Băsescu, pentru a mă referi la singurul lider care mai face Opoziție în România lui Klaus Iohannis!”

Inainte de a incepe comentariul pe baza temelor din cele trei editoriale, in primul rand felicitari maestrului Cristoiu!

Luam cele trei editoriale in ordinea pe care am pus-o pe blog, care e si ordinea cronologica.

Primul editorial raspunde la intrebarea pusa de cel de-al doilea:

„De fiecare dată cînd compar realităţile noastre cu cele din Occident, mă întreb:
Ce dracu’ ne lipseşte nouă?”

si:

„De ce nu-i România Belgia?”

Sa ne uitam la Traian Basescu, cel care ne-a condus 10 ani. Sa ne uitam la atitudinea politica pe care a avut-o atunci cand era la Putere si la cea de acum. Dl Cristoiu evoca foarte clar diferenta dintre cele doua, iar ceea ce te frapeaza este ca cele doua atitudini sunt diametral opuse. Nu cu diferente de nuante, ci diametral opuse!!! Cu alte cuvinte, cand nu mai e la Putere lui Basescu nu-i mai place anticoruptia! La Putere fiind, i-a placut pentru ca lovea in adversarii politici, trecand sub tacere, pe cat se putea, propriul sau regim foarte corupt. Acum, cand dezvaluirile ating oamenii sai care incep sa fie luati la intrebari, denunta cu toata taria „institutiile de forta” proiectate in felul acesta chiar de el!

Traian Basescu nu e un om oarecare. El a fost Presedintele Romaniei.

Insa ceea ce face Traian Basescu – care n-a crezut niciodata in lupta anticoruptie, mintind incontinuu – se numeste LICHELISM. Ca Traian Basescu nu e singura lichea din politica romaneasca – total de acord! Insa la el, datorita inaltei functii pe care a avut-o, sare in evidenta cel mai bine acest lucru: lipsa de verticalitate, lipsa chiar a unui crez politic, intr-un cuvant spus comportamentul de lichea. Acum vrea sa castige electorat luptand impotriva a ceea ce a construit in cele doua mandate si asta doar pentru un singur lucru: pentru ca doreste Puterea, singurul lucru pe care cred ca-l iubeste cu adevarat: Puterea lui personala!

De aici se si vede de ce Romania nu e ca Belgia.

„Crizele de guvern s-au succedat  în Belgia într-un ritm ameţitor.
Şi cu toate acestea, Belgia e în materie de infrastructură rutieră, de infrastructură feroviară, de servicii, de ordine a civilizației, de modernizare mult înaintea României.” – n-am spus ca Traian Basescu e singura lichea a clasei politice. De vazut cum se desfasoara lucrurile la CNADNR, institutie eminamente controlata politic: daca premierul (care e si liderul partidului de guvernamant) ii spune sefului de acolo sa taie panglica la vreo lucrare ce inca nici terminata nu e, ala, docil, executa imediat, daca asa ii cer interesele partidului! Ca asa se face.  In Romania, in Romania condusa de lichele, asa se face! Daca nu faci asa, nu esti om sau, cel putin, esti unul ciudat, care trebuie ocolit…

Cel mai mare pericol este lichelizarea Romaniei, pentru ca pestele de la cap se-mpute. Daca nu cumva s-a si lichelizat deja. Daca s-a intamplat asta, macar sa nu ajunga la metastaza!

In al doilea articol intalnim ceva semnificativ: cum sa se preocupe demnitarul ca cetatenii stau la o coada de 1000 de persoane, cand el obtine ceea ce doreste fara sa stea la vreo coada, ci pur si simplu i se da? Cum sa te mai preocupe res publica cand tu, ca demnitar, esti deasupra oricaror treburi publice? Baronizarea Romaniei nu e de ieri de azi si se vede aici de ce destui politicieni, atat de la Stanga cat si de la Dreapta simpatizeaza cu Monarhia… Demnitarii nostri, politicienii nostri nu se comporta ca intr-o republica, nu au o comportare republicana. Se vorbeste, si pe buna dreptate, despre aroganta lor – un astfel de tip de comportament adevereste ceea ce am spus mai sus. Ei manifesta dispret fata de treburile publice, adica fata de republica, cautand sa-si ocoleasca indatoririle in schimbul foloaselor personale!!

In al treilea edtorial intalnim iarasi un lucru ce suna cunoscut: Presedintele se promoveaza pe sine insusi in strainatate! Este foarte buna observatia:

„Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!”

Nu e promovata cultura romana. E, in schimb, promovata „opera”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, Presedintelui. Este evident ca prin asta nu e cultivata virtutea civica ci interesul personal al Presedintelui de a castiga niste bani. In interesul Romaniei ar fi fost sa fie promovata cultura romana, mai ales ca se face apel pentru cartea Presedintelui la Institutul Cultural Roman, care e al Statului din cate inteleg eu. Iar apropo de res publica, virtutea civica l-ar fi obligat pe Presedinte sa nu faca apel la ICR ca sa-i promoveze cartea; ca liberal nu mai vorbesc ca ar fi trebuit sa utilizeze in exclusivitate canale private, nu de stat. Pentru ca asa cum sta acum treaba s-ar putea deduce ca „Pas cu pas”, cartea Presedintelui, e importanta pentru cultura romana. De ce? Pentru ca e a Presedintelui!

Ceea ce nu inseamna ca ar trebui sa socotim plagiatul mai putin grav. Dar ceea ce e mai grav este ca, in chestiunea plagiatului, au beneficiat din plin de acesta tot marimile politice. Cu alte cuvinte, pentru ca au plagiat, marimile politice romanesti au fost mangaiate pe crestet si li s-a trecut cu vederea, dar daca ar fi plagiat un om obisnuit, acesta ar fi fost dat cu capul de toti peretii, daca nu cumva ar fi facut si puscarie!

„Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!
Autorul unei cărţi infinit mai proaste decît teza de doctorat plagiată.
Intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune?

E lesne de imaginat ce Scandal s-ar fi produs în România dacă autorul tradus de editura de stat a Chinei comuniste ar fi fost Victor Ponta.

Cu mici excepții, incredibila mituire a lui Klaus Iohannis de către China comunistă n-a stîrnit indignarea publică a nici unui lider politic.
Nici măcar a lui Traian Băsescu, pentru a mă referi la singurul lider care mai face Opoziție în România lui Klaus Iohannis!”,

are dreptate! Iar „intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune”? – pentru ca lichelismul exista si in lumea intelectuala.

Si ne mai miram de ce Romania nu-i ca Belgia…?

Si acum sa explic putin titlul…

Eu nu vreau sa spun ca Robespierre a facut bine ceea ce a facut sau ca trebuie sa ne fie un model. Ci spun ca ar trebui cumva redusa doza asta de lichelism din societatea romaneasca daca vrem „o tara ca afara”. Pentru ca altminteri nu prea se poate. Romania este o republica. Ar trebui sa intelegem mai bine conceptele republicane. Pentru ca noi, mai bine spus politicienii nostri nu construiesc ceva autentic si nici ceva in care sa creada. Cum n-au crezut si nici nu cred in lupta anticoruptie, ca sa dau un exemplu, urmarind mai degraba doar scopuri personale. In aceeasi cheie trebuie citit interesul lor si nu doar al lor pentru monarhie. Or, in felul asta eu nu vad cum se poate construi ceva durabil in Romania, care sa aduca libertate, prosperitate societatii noastre, nu vad cum putem avea o societate in care abuzurile la adresa cetateanului sa se diminueze, de ce nu?, pana la anihilare. Pentru ca sa putem spera sa ne apropiem de nivelul tarilor dezvoltate din Occident.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Se incearca sa ni se bage monarhia pe gat…

… cel putin asta e impresia pe care ti-o lasa tot acest spectacol mediatic legat de moartea si inmormantarea D-nei. Ana de Bourbon-Parma.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace! Condoleante familiei indoliate!

S-a incercat, desigur, evocarea monarhiei si a personalitatii D-nei. Ana de Bourbon-Parma, dar in buna traditie damboviteana au inceput si exagerarile demne de o cauza mai buna. A vedea in monarhie un fel de panaceu la toate relele societatii romanesti si a privi idilic monarhia, pe fostul rege, cand era tanar sa-l compari cu Brad Pitt, adica ce frumos era, ca marele actor american, si alte lucruri de genul asta arata ca, in primul rand, s-a depasit granita decentei. Altii se intrebau daca nu cumva monarhia ar fi leacul ce ar duce la reforma morala a clasei politice, ca monarhia ar fi, nu-i asa, un model candid s.a.

Eu sunt primul care sa recunoasca rolul major pe care l-a avut monarhia de Hohenzollern-Sigmaringen in faurirea statului roman modern si a Romaniei Mari. Insa dupa implinirea acestui deziderat monarhia romana a esuat lamentabil, impreuna cu toata clasa politica de atunci. A inflorit coruptia si nu au reusit sa apere democratia si libertatile individului, chiar dimpotriva! Sa ne gandim la controversatul Carol al II-lea si Elena Lupescu si, legat de acestia, la Dictatura Carlista, apoi la cea legionara si dupa aceea la cea antonesciana. Toate acestea s-au petrecut pe vremea monarhiei… De asemenea citeam mai demult despre coruptia de pe vremea aceea ce a avut efectele cele mai negative asupra Armatei Romane si a inzestrarii acesteia in acele vremuri atat de tulburi, va dati seama… Despre democratia interbelica iata ce spune fostul prim-ministru, Dl. Adrian Nastase:

„Democratia originală” interbelică

„Termenul de „democratie originală” pentru România nu a fost inventat după Revolutie. L-am regasit, spre exemplu, in volumul publicat de Matei (Mattei) Dogan, in 1946, la Bucuresti, volum intitulat „Analiza statistică a ‘democratiei parlamentare’ dinRomânia”.

M-a intrigat, mai intâi, anul aparitiei – 1946, anul alegerilor trucate de după Razboi. Am crezut ca este o carte scrisă de un propagandist al regimului comunist sau de un reprezentant al partidelor istorice. Mi-am adus aminte apoi că intâlnisem numele lui Dogan in referirile la elitele politice, la „mandarinii Europei occidentale”, in lucrări de sociolologie politică franceză. Am aflat apoi că Mattei Dogan, decedat in 2010, sociolog francez de origine română fusese ales, in 1992, si membru de onoare al Academiei Române.

Cartea pe care vi-o prezint a fost scrisă de el la vârsta de 26 de ani. Probabil o teză de doctorat? Ea are si un amplu rezumat in franceză. Este cea mai documentată analiza a sistemului electoral interbelic pe care am citit-o. O analiză foarte critică. Insotită de zeci de tabele si grafice.

După expunerea sistemelor elctorale arhaice si discriminatorii de până la primul război mondial, Dogan examinează noile scheme electorale precum si rezultatele voturilor din cele 11 operatiuni electorale inter-belice. Asa cum arată el, pentru acea perioadă, „mecanismul democratiei românesti este redat lapidar de cuvintele lui Petre Carp: ‘Dati-mi puterea si vă dau parlamentul. După ce factorul constitutional (Regele, n.n.) insărcina un partid politic sau o grupare politică cu formarea guvernului, acesta ‘facea’, după câteva săptămâni, alegeri parlamentare si intotdeauna obtinea, in aceste alegeri, majorităti covârsitoare, astfel incât partidul de la guvernare reusea intotdeauna sa-si formeze in parlament o majoritate a sa, guvernamentală. Regulile clasice ale parlamentarismului după care guvernul trebuie să fie o emanatie a parlamentului au fost inversate in aplicarea principiilor democratice in România, unde parlamentul este expresia guvernului. In practica electorală românească nu s-a intâmplat niciodată ca guvernul sa fie pus, in alegeri, in minoritate”.

„Rotativa guvernamentală”, pentru acea perioadă, arată minunat. Spre exemplu, PNL, fiind in opozitie, a obtinut la alegerile din 1920 6,8% din voturi; in 1922, fiind la guvern, obtine 60,3%. In 1926, in opozitie, obtine 7,3% dar in 1927, fiind la guvernare, obtine 61,7%. In 1928, in opozitie, obtine 6,5%, in 1931, la guvern, obtine 47,5%. In 1932, in opozitie, obtine 13,6% iar in 1933 obtine, la guvern fiind, 51% (pag. 28). Nu e minunat cum functiona democratia românească inter-belică?

Dogan prezintă si sistemul zestrei guvernamentale, functionarea primei majoritare, evolutia voturilor pe judete si pe regiuni istorice. Sunt analizate prezenta la vot, initiativele legislative vs proiecte de legi venite de la guvern, situatia intrebarilor, interpelărilor parlamentare, participarea la dezbateri (inclusiv falsificarea listelor de prezentă!), cvorumuri, lipsa dialogului politic intre majoritate si opozitie, votul de partid, activitatea de control a parlamentului (foarte firavă).

Concluzia autorului este aceea că pentru perioada inter-belică, se  poate vorbi de „originalitatea democratiei aplicate românesti” (p.108), caracterizată printr-o „rotativă guvernamentală in formă parlamentară”.

De aceea, afirmă Dogan, la finalul analizei sale, bazată pe cifre amănuntite, „nu se poate sustine ca in România in perioada dintre cele două războaie mondiale a existat un autentic regim democratic” (p.110).

Atrag incă o dată atentia criticilor mei de pe forumuri că nu eu am afirmat aceste lucruri. Eu doar le-am readus in atentie, stiind că această carte nu va fi republicată.”

De asemenea sa nu uitam felul extrem de brutal – asemanator celui lui Bashar al-Assad – de rezolvare a unor probleme socio-economice cum ar fi Rascoala din 1907 sau greva de la 16 februarie 1933, cand Armata Romana a tras in propriul popor!! Lucrurile acestea tot pe vremea monarhiei s-au petrecut.

De aceea eu nu cred ca e cazul sa inaltam in slavi aceasta forma de guvernamant: monarhia.

Iar in ceea ce priveste decretarea zilei de 13 august 2016 zi de doliu national am o parere asemanatoare cu maestrul Ion Crstoiu, pe care domnia sa si-a exprimat-o aici. Nu s-au dat deloc explicatii convingatoare, nici din partea Guvernului si nici din paretea Presedintiei. Si n-au constientizat ca au depasit o limita de bun simt si ca tot ce se intampla in legatura cu nefericitul eveniment al mortii D-nei. De Bourbon-Parma e foarte la marginea Constitutiei, inclusiv decretarea zilei de doliu national, daca nu chiar ca se incalca de-a binelea Constitutia.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre situatia din Polonia

Mediafax

Mii de persoane participă la mitinguri prodemocraţie în Polonia

Se arata ca:

„Mii de persoane participă sâmbătă, la Varşovia şi în alte oraşe poloneze, la mitinguri pentru „apărarea democraţiei”, denunţând măsuri controversate ale formaţiunii conservatoare Lege şi Justiţie, condusă de Jaroslaw Kaczyinski şi majoritară în Parlament, informează Le Figaro.

„Vrem să apărăm democraţia şi Constituţia”, au scandat manifestanţii adunaţi în faţa Parlamentului polonez.

„Avem libertăţi şi ne vom lupta pentru a le apăra”, a declarat Mateusz Kijowski, fondatorul Comitetului pentru Apărarea Democraţiei (KOD).

Opoziţia este nemulţumită de presupusele tentative ale Partidului Lege şi Justiţie de politizare a instanţei constituţionale poloneze.

Mişcarea KOD a organizat manifestaţii similare şi în alte oraşe poloneze – Lublin (est), Gdansk (nord) şi Poznan (vest). Televiziunea publică a estimat că aproximativ 4.000 de persoane s-au adunat la Poznan şi Gdansk, iar circa 1.000 în Lublin.”

Interesanta situatia dupa recentele alegeri – atat parlamentare cat si prezidentiale, castigate de Dl. Andrzej Duda, ce provenea tot din Partidul Lege si Justitie, care au adus la Putere (premier e D-na. Beata Szydło) acest partid – Lege si Justitie – care e un partid conservator si cu vederi usor eurosceptice, spre deosebire de fostul partid, Platforma Civica, al D-nei. Ewa Kopacz, care e in PPE!!

Pe mine nu ma mira ce se intampla. In Romania nu a fost la Putere, de la Revolutie incoace, un partid care sa faca parte din Alliance of European Conservatives and Reformists. Observati ca acolo e Noua Republica, un partid insignifiant pe scena politica romaneasca. Iar in Grupul parlamentar european European Conservatives and Reformists, se afla M10, partidul D-nei. Macovei.

Insa noi am avut pe vremuri un Partid Conservator puternic si de fiecare data cand ma gandesc la el, ma gandesc si la Barbu Catargiu – primul ministru asasinat la 20 iunie 1862. Doctrina de atunci a conservatorilor era una interesanta, si anume ca „feudalismul nu a existat in Romania”. Erau oameni bogati, reprezentau vechea clasa boiereasca, in opozitie fata de liberali care doreau modernizarea societatii si occidentalizarea tarii. Regimul lui Barbu Catargiu a fost unul de mana forte. Insa lucrul acesta n-ar trebui sa ne mire prea tare. Cred ca era de inspiratie franceza ideea, pentru ca si regimul lui Napoleon al III-lea a fost unul de mana forte. Evident, Franta era un model pentru Romania. Iata ce spune Wikipedia despre Barbu Catargiu:

”

Political life

After his return to Romania, Catargiu entered political life as a firm conservative. He believed that evolution, rather than violent revolution was the best way to modernize the Government, and would give the fledgling Romania the best chance at unity. He also advocated an aristocratic republic as the best form of governance, clearly believing in guarding the power of the boyars.

Catargiu was appointed to the position of minister of finances by Alexandru Ioan Cuza. He quickly gained acclaim for his oratorical skills, and became the focal point of the Conservative Party. He did very little to actually organize the party, instead depending on his own charisma and ideals to give the party focus. Cuza, despite not agreeing with the conservative doctrine and even seeing Catargiu as an adversary of sorts,^[3] recognized his abilities and the power of his followers and chose Catargiu as prime minister of the newly formed union between Wallachia and Moldavia.

On 15 February 1862, Catargiu was sworn in as the first prime minister of Romania, ruling from Bucharest. As prime minister, Catargiu hoped to reorganize and simplify the administration. He formed four administrative divisions, two in what had been Wallachia and two in Moldavia. He placed the four divisions under the supervision of a minister of the interior, and unified the financial and judicial departments under the central government. Arguably the most important act of his rule was his order to begin a railroad in Moldavia that would link the two provinces and greatly aided unification. He also continued his support for the „old order”^[3] and claimed that large estates were historically sanctioned^[2] and were solely the property of the boyars. He also clamped down on rioting in the cities, censored the press, and refused to allow large assemblies to meet. He denied the right of the people to meet on the Bucharest „Field of Liberty” to commemorate the Revolution of 1848, an act which garnered him much animosity.”

Ceea ce arata prima fraza, e o chestiune ideologica, fara indoiala. Evolutia e calea spre proges, nu revolutia violenta – doctrina tipic conservatoare. La fel si ideea unei republici aristocratice – de notat ca in SUA se vorbeste despre republica constituionala, insa noi vorbim, totusi, de conservatorismul de sec. XIX, iar ideologia conservatoare asa era – aspectul aristocratic ar trebui, macar de forma, sa fie si acum incorporat in aceasta ideologie … Evident, Cuza nu putea agrea doctrina conservatoare, insa i-a recunoscut calitatile lui Catargiu. Insa e demn de remarcat faptul ca Barbu Catargiu a facut si lucruri bune si interesante:

• a cautat sa simplifice administratia  si a facut 4 regiuni administrative, doua in Valahia si doua in Moldova, sub supervizarea Ministerului de Interne si unificarea  financiara si judiciara a departmantelor sub un guvern centralizat.
• un alt lucru foarte important pe care l-a facut a fost inceperea construirii de cai ferate, deci investitii publice in infrastructura, lucru pe care l-a facut si Napoleon al III-lea in Franta, si care ar trebui facute si acum in Romania!

Deci a fost o guvernare interesanta, as spune ca a avut chiar unda sa de originalitate, chiar daca s-a inspirat din politica franceza – lucru logic de altfel, si a avut, as spune, chiar unele abordari moderne, chiar surprinzatoare. Partea proasta a acestei guvernari conservatoare a fost ca a umblat la libertate… A limitat libertatea de exprimare, instituind cenzura, libertatea oamenilor de a se aduna si a face mitinguri si a interzis comemorarea Revolutiei de la 1848 pe Campia Libertatii!! Rezultatul se stie… A fost asasinat. Si trebuie sa spunem ca si impotriva lui Napoleon al III-lea au existat tentative (masonice) de asasinare insa au esuat si lucrurile s-au rezolvat cumva altfel, insa coabitarea, din cate inteleg, a fost destul de greoaie. Tot pentru ca a umblat la libertate si a interzis-o brutal!

De aceea sfatul meu pentru conservatorii polonezi este sa ia aminte la experienta Romaniei din sec. XIX si sa nu umble la libertate, ca s-o limiteze. Ca s-o mareasca, da! Deci sa nu lezeze drepturile si libertatile individului, experienta care s-a dovedit, la noi, catastrofala pentru ca guvernarea lui Catargiu nu era una chiar asa de rea, dimpotriva! Si e de remarcat ca atunci nu eram dupa o dictatura comunista. Se vede de aici ca romanul este insetat de libertate poate mai mult decat oricare alt popor. Insa vad ca si Polonia are probleme daca se umbla spre a limita drepturile si libertatile individului. Justitia, chiar si cea constitutionala, trebuie sa fie independenta! Eu cred ca daca respectam acest principiu, ma refer, desigur, si la Romania, n-ar trebui sa fie probleme.

Dincolo de orice imixtiuni posibile ale Rusiei, greselile au consecinta in plan politic si pot sa scoata oamenii in strada. Si nici nu trebuie sa cadem in ispita de a vedea peste tot numai actiunile ostile ale Rusiei. Propriile greseli pot sa ne coste mai mult… De aceea ceea ce s-a intamplat acum in Polonia e o lectie si pentru Romania. Si trebuie sa luam bine aminte, pentru ca nici cetatenii nostri n-ar accepta, cred, ingerinte ale politicului acolo unde nu trebuie!

Mare pacat de guvernarea Catargiu… Daca el si guvernul sau ar fi reusit sa accelereze dezvoltarea comertului si mediul de afaceri din Romania, tara noastra ar fi ajuns departe…

Relatiile romano-poloneze par cordiale

HotNews

Ministrul de externe polonez, in vizita oficiala la Bucuresti: Nu ne permitem sa primim prea multi imigranti. Deja au venit foarte multi ucraineni

Se arata ca:

„Polonia nu isi permite sa primeasca in acest moment un numar foarte mare de imigranti, a declarat luni ministrul de externe Witold Waszczykowski, aflat in vizita oficiala la Bucuresti, transmite Agerpres.

„Este o problema foarte importanta cu care se confrunta Europa si UE in acest moment: cum sa ne descurcam cu acest val de refugiati si imigranti. As dori sa subliniez ca sunt si refugiati si imigranti. In Polonia incercam sa facem diferenta intre aceste doua categorii. Avem, intr-adevar, de a face cu un val de refugiati care fug din zonele de razboi si avem, pe de alta parte, un val de imigranti care vin in cautarea unui loc de munca si a unor beneficii sociale. In ceea ce-i priveste pe refugiati, noi spunem foarte clar, vom respecta dreptul international. (…) Conditia este sa-i putem verifica, sa poata fi identificati si o alta conditie este ca ei sa doreasca sa vina in Polonia”, a declarat ministrul, la o conferinta de presa la sediul MAE roman.

Potrivit lui Witold Waszczykowski, „Polonia nu-si permite sa primeasca in acest moment un numar foarte mare de imigranti in cautarea unor conditii mai bune de viata”.

„Am trimis in Europa doua milioane de cetateni. Acestia au plecat in cautarea unui loc de munca si avem inca un milion si jumatate de polonezi care sunt in cautarea unui loc de munca. In consecinta, nu putem sa primim un numar si mai mare de oameni care vin la noi in cautarea unui loc de munca. Un al treilea aspect pe care as dori sa-l subliniez este acela ca in Polonia deja au venit in jur de un milion de oameni din Ucraina. Deci, suntem solidari cu cei care au nevoie. (…) Si Polonia a aratat aceasta solidaritate a ei fata de oamenii care au nevoie de sprijin”, a punctat ministrul polonez de Externe.

Witold Waszczykowski a semnat, luni, la Bucuresti, alaturi de ministrul roman de Externe, Lazar Comanescu, Planul de Actiune 2016-2020 al Parteneriatului Strategic dintre Romania si Polonia.”

Stiri pe surse

Ministrul polonez de Externe in vizită la Bucureşti

Se arata ca:

„Ministru de Externe, Lazăr Comănescu, se întâlneşte astăzi la Bucureşti cu omologul său polonez, Witold Waszczykowski.

Cei doi oficiali vor vorbi despre relaţia strategică dintre România şi Polonia în contextul ameninţărilor la adresa flancului estic al UE şi NATO.

Şeful diplomaţiei de la Varşovia a fost negociatorul şef în cazul amplasării scutului anti-rachetă american în Polonia.”

Gandul

Klaus Iohannis s-a întâlnit cu ministrul de externe din Polonia

Se arata ca:

„Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe ministrul de Externe al Republicii Polone, Witold Waszczykowski, cei doi înalţi oficiali discutând despre dezvoltarea parteneriatului strategic, în special, pe latura economică, dar şi despre gestionarea crizei migraţiei.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni, a fost subliniat interesul reciproc pentru aprofundarea relaţiei bilaterale, care a cunoscut în ultimii ani o ascensiune remarcabilă din perspectivă regională, europeană şi euroatlantică.

„Preşedintele României a remarcat cu satisfacţie angajamentul comun pentru dezvoltarea cooperării bilaterale sectoriale, confirmat prin semnarea, de către ministrul de Externe al României şi ministrul de Externe al Poloniei, a unui nou Plan de Acţiune al Parteneriatului Strategic. Totodată, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat dorinţa părţii române pentru dezvoltarea cooperării economice la nivelul potenţialului existent”, se mai arată în comunicatul de presă.

Cei doi înalţi demnitari şi-au exprimat interesul şi pentru dezvoltarea interconectării infrastructurii regionale.

De asemenea, discuţiile s-au concentrat şi pe colaborarea dintre cele două state, pe coordonatele trasate cu ocazia Reuniunii la nivel înalt a şefilor de stat din Europa Centrală şi de Est, care a avut loc la Bucureşti, pe 4 noiembrie, în perspectiva Summitului NATO de la Varşovia din 2016.

În contextul situaţiei de securitate din regiune, şeful statului a insistat asupra importanţei care trebuie acordată zonei Mării Negre.

În acelaşi timp, conform sursei citate, în cadrul întâlnirii au mai fost abordate elemente legate de gestionarea migraţiei, principala provocare cu care se confruntă Uniunea Europeană în prezent.”

Legatura buna intre Romania si Polonia, relatia de cooperare si colaborare intre cele doua tari, este un aspect pozitiv ce trebuie remarcat si care ar trebui sa continue. Mai ales ca e vorba de un interes reciproc in ceea ce priveste colaborarea, intr-o situatie in care existenta Uniunii Europeane e pusa sub semnul intrebarii.  Iar pe de alta parte, e clar ca trebuie intarit flacul estic al NATO in legatura cu noile provocari din Estul Uniunii Europene: situatia din Ucraina, Moldova si, in ultima instanta, pozitia Federatiei Ruse si amenintarea pe care o prezinta la adresa UE si NATO (v. spre exemplu, aici si aici amenintari ale Rusiei asupra Poloniei).

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Va invit sa cititi…

… un articol foarte interesant de pe blog-ul Civitas ’99:

Întoarcerea Regelui sau mitul monarhiei

de George Visan

O lucrare bine documentata si care merita sa fie citita!

In ceea ce priveste chestiunea aceasta, as remarca anumite aspecte. Cine sunt totusi sustinatorii ferventi ai monarhiei la noi? Dupa cum se poate usor constata, unul dintre acestia e Dinu Patriciu! Un om bogat care sustine disponibilizarea in masa a sute de mii de oameni ce lucreaza la stat, ca sa usureze  statul de excedentul (in viziunea domniei sale) de forta de munca! Pe de alta parte inteleg ca ar fi PC, care ar avea aceleasi valori monarhiste, partid care a stat ani de zile in coalitie cu PSD, principalul partid de stanga de la noi!! Brusc, PC si-a reamintit de valorile conservatoare care il anima! Dar pe de alta parte, eu mi-as pune intrebarea ce ar dori oamenii obisnuiti, simplii cetateni de la monarhie? A, ridicarea nivelului general de trai, crearea de locuri de munca, o viata mai buna, protectie sociala, s.a din aceasta categorie. Acestea sunt deziderate monarhiste…? Sau sunt deziderate clar de stanga, pe care ar trebui sa le aiba in vedere PSD, partid de stanga, principalul partid de stanga de la noi.

De remarcat ca Regele Mihai nu a promis bunastare romanilor ci a legat bunastarea de schimbarea mentalitatilor! Cu alte cuvinte nici regimul monarhic nu ar promite bunastare, aceasta fiind o chestiune ce tine, mai degraba, de mentalitati. Dupa parerea mea, exista o discrepanta foarte mare intre orizontul de asteptare al oamenilor si ceea ce ar putea sa ofere monarhia. Dar, pe de alta parte, daca ne uitam la cine sustine monarhia si la ce vederi au acestia, e clar ca acesti sustinatori sunt departe de aspiratiile cetatenilor. Mi se pare o mare neconcordanta aici. Pentru ca, in realitate, oamenii nu sustin asemenea idei de dreapta (pentru ca monarhia tine de dreapta politica). Nu neg nici faptul ca aceasta criza economica influenteaza modul de a privi, din punct de vedere politic, al oamenilor. Insa ar trebui retinut inca un aspect important, si anume ca exista in societatea romaneasca un foarte mare numar de nostalgici dupa regimul comunist; de vazut pe aceasta tema si aici. Or, in asemenea conditii socio-politice un regim monarhic in Romania, la ora actuala, n-ar fi, oare, unul anacronic? Cand 61% dintre romani cred ca in comunism era mai bine. Cand dupa cateva luni citesti ca 59% „plang dupa comunism”… Bine, inteleg figurile de stil jurnalistice, dar… Dar cifrele arata realitatea sociala… Apreciez faptul ca Regele Mihai nu a promis bunastare romanilor, insa acest lucru e… e altceva, adica faptul ca nu a promis… Pentru ca acest lucru nu elimina incongruentele intre felul in care vad oamenii lucrurile, aspiratiile lor si monarhie. Sunt niste nepotriviri care, mie cel putin, mi se par flagrante. Pe de alta parte ma frapeaza atitudinea lui Dinu Patriciu, care vorbeste de Europa, de regimurile monarhice din Europa. Problema e ca ne uitam la tari dezvoltate economic, care au, intr-adevar, regimuri monarhice, dar pierdem din vedere faptul ca Romania, din pacate, dar asta e realitatea, nu e o tara dezvoltata. Deci am avea, daca, sa presupunem ca ipoteza, s-ar instala monarhia, o monarhie intr-o tara saraca, cu oameni saraciti de tranzitie, care, de fapt, au alte aspiratii, vad altfel lucrurile.

Regele Mihai sa fie un fel de Ceausescu…? Nu cred…

Dar, daca e dezbatere, atunci dezbatere sa fie! In acest sens va invit sa cititi, pentru o abordare cat se poate de obiectiva, si punctul de vedere al Casei Regale:

Romania. O viziune pe 30 de ani

Se vorbeste despre atragerea fondurilor structurale UE, despre „brazdarea” tarii cu drumuri si autostrazi, dezvoltarea turismului, cooperare cu alte state, e si un concept acolo: Initiativa Europa Regiunilor, dar destul de sumar dezvoltat, implicarea tinerilor, initiativa privata, prezenta romaneasca in Africa de Nord, Orientul Mijlociu sau Caucazul de Sud sub forma educationala sau economica, invatamant, nu in ultimul rand patriotism, sunt mai multe aspecte abordate. Exista, desigur, un anume conservatorism in aceasta Viziune. Insa nu mi se pare de ajuns. In ce sens? In sensul ca toata lumea vorbeste, apropo de dezvoltarea Romaniei din punct de vedere economic – si aici cred ca e vorba, iarasi, de un anacronism – numai de constructii de drumuri si autostrazi (de observat formula – „sa brazdam tara!!” , era sa si adaug „tovarasi!! 😆  ), de turism si de invatamant. Acestia sunt cei trei vectori principali la care se refera toti (ar mai fi unul, dar nu l-am vazut luat in considerare de Casa Regala, si anume agricultura; unii, e adevarat, par sa puna cu preponderenta accent pe acest domeniu de activitate). Dar de cei trei vectori vorbeste intreaga clasa politica si nu numai. Este clar ca problema principala a Romaniei, acum, este una economica. Romania e o tara destul de slab dezvoltata, iar de aici decurg o serie intreaga de aspecte negative, inclusiv in plan social. Dar punerea accentului numai pe acesti trei vectori (patru, daca includem si agricultura), luati in considerare de toti, dupa cum am aratat mai sus, nu sunt suficienti, dupa parerea mea, pentru o dezvoltare durabila. Tara noastra, dupa parerea mea, se afla sub capacitatile sale din punct de vedere industrial si agricol, dar si la modul general. Sunt de acord cu ideea ca, pentru a te dezvolta, trebuie sa ai o politica industriala clara de dezvoltare. Tara are nevoie de industrie pentru a se dezvolta. Evident, nu neg ca trebuie dezvoltate constructiile, turismul, ca trebuie imbunatatit invatamantul. Dar fara capacitati industriale ( si altele decat cele 3) performante,  nu prea ai cum sa te dezvolti. Initiativa privata a fost si pana acuma, dar, cu toate acestea, dupa cum putem constata, PIB-ul este mic in comparatie cu alte state foste comuniste (Ungaria, Cehia, Polonia, ca sa dau numai cateva exemple). De asemenea o problema mare ramane dezvoltarea agriculturii, tinand cont si de faptul ca tara noastra dispune de un foarte mare potential agricol. Cu toate acestea, din pacate, painea e scumpa… Cred ca ar mai trebui spus ca tinerii, in sine, nu pot fi o conditie sine qua non a dezvoltarii. Pentru asta trebuie politici. Politici de dezvoltare. Asta pentru a putea ajunge din urma tarile mai bine dezvoltate si tarile dezvoltate. Ceea ce ne prezinta Casa Regala este o viziune, nu un program, inteleg asta, dar, din motivele de mai sus, mi se pare, totusi, destul de saraca…  De asemenea, cred ca ar mai trebui spus ca tara ar avea nevoie de politici de protectie sociala, de o viziune in acest sens si de exprimarea unei valori in societate precum solidaritatea. Sunt de acord cu faptul ca Romania trebuie sa fie un stat social. Ceea ce ne arata insa viziunea Casei Regale este un Neoliberalism imbracat in hlamida. Si poate ca nu intamplator liberalii si-au arata sustinerea fata de monarhie. Poate si pentru faptul ca le-ar proteja mai bine interesele aceasta forma de guvernamant. Insa chestiunea asta cu monarhia ar trebui bine inteleasa si analizata. Pentru ca stau si ma gandesc ca unii, si nu putini, dintre cei care detesta actuala Putere si pe Traian Basescu ar putea sa gandeasca in felul urmator:  ‘daca treaba nu merge bine cu Basescu, ne va merge mult mai bine cu monarhia’. Sa nu confundam lucrurile: secventa Basescu cu cat de rea e republica si cat de buna e monarhia. Ar trebui sa excludem astfel de rationamente superficiale. Cu atat mai mult cu cat republica, la noi, ma refer in general, nu a fost un esec, asa cum ar cauta unii simpatizanti ai monarhiei s-o prezinte. Acuma, desigur, e aceasta criza economica si lucrurile stau asa cum stau. Totusi, sa nu uitam ca sub republica Romania a intrat in NATO si UE, ca s-a reusit crearea unui cadru democratic, dupa 1989 si s-a reusit lucrul acesta. Cu toata aceasta criza economica, destul de greu, e adevarat, lucrurile par a se indrepta sub aspect economic. Nu cred ca trebuie sa exageram cu demonizarea republicii, cum am vazut intr-o declaratie a D-lui Crin Antonescu, care vorbea de o „istorie nefasta a prezidentialismului in Romania” (citat din memorie). Acest neoliberalism practicat la noi dupa ’89 nu a prea dat roade din punct de vedere economic. Si, dupa cum se poate vedea, nici in lume, care se confrunta cu aceasta criza economica grava. Va da roade sub un eventual regim monarhic? Ma indoiesc. Daca au fost si lucruri mai putin bune in republica, atunci tot asa va sta treaba si intr-un regim monarhic. Evident, sustinatorii regimului monarhic vor idealiza monarhia. Eu caut sa incerc a fi obiectiv. Chiar si in Viziune se arata ca: „România a contribuit, în deceniile trecute, la educatia universitarã si la dezvoltarea industriei si infrastructurii unor tãri din Africa, Orientul Mijlociu, Asia si America Latinã. Prezenta româneascã în Africa neagrã, în tãrile Africii de Nord, în Orientul Mijlociu, în Asia centralã sau de sud-est, în America Latinã sau în Caucazul de sud, sub formã educationalã sau economicã ar putea fi utilã României si Uniunii Europene.”. De aceea si spun ca trebuie cumpanite bine lucrurile si nu ar trebui sa uitam de escurile monarhiei, cum s-a intamplat, spre exemplu, in Grecia, unde s-a instaurat Regimul Coloneilor!

In trecut, monarhia, la noi, a fost legata de liberalism. Istoric vorbind, asa au stat lucrurile. PNL, in trecut, era un partid puternic. Insa situatia politica, acum, este alta. Sa nu uitam de evenimentele tragice de la 1907 si 1933, cand s-a tras in tarani, respectiv in muncitori. Eu cred ca ar fi foarte important sa stim ce fel de monarhie ar fi, presupunand, ca ipoteza, ca s-ar instaura monarhia: o monarhie cu vederi foarte de dreapta, conservatoare, aplecate spre un liberalism conservator sau o monarhie aplecata spre social-democratie, spre un liberalism moderat, sa zicem social-liberalism. Pentru ca monarhia ar da, in cazul asta, credit unor valori. Ar da tonul, cum se spune. Pentru ca este foarte clar ca situatia actuala nu mai seamana cu cea din trecut, sub niciun aspect. Modificarile ce au fost efectuate in timp isi spun cuvantul si nu se poate sa nu le iei in considerare.

Desigur, problema e complexa.