Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Regele Mihai – un destin trist…

As fi putut sa spun aceleasi banalitati intalnite si la altii, legate de Istorie, referitoare la Regele Mihai. Spun banalitati pentru ca le intalnesti in toata presa de la noi. Nu afirm ca n-ar trebui cunoscuta Istoria. N-as vrea sa fiu gresit inteles.

De aceea m-am gandit sa spun ce inseamna pentru mine, ce gandesc eu despre Rege si Monarhie.

Nu e usor.

Nu e usor cand nu mai vrei sa te uiti in cartile de Istorie si sa preiei ce scrie acolo si sa spui ca e ceea ce gandesti tu.

Nu am cunoscut Monarhia, n-am avut despre Rege o parere neaparat proasta pentru ca asa ar fi dorit fostul regim comunist. Nu l-am cunoscut personal pe Rege, ca sa pot spune ca am amintiri. L-am vazut pe viu doar o singura data, la biserica Sf. Gheorghe Nou din Centrul Bucurestiului , intr-o mare de oameni, si pot sa spun ca nu mi-a facut deloc o parere rea. Era un om cu o figura ascetica, chiar aspra, dar si trista totodata, dar demna.

Ceea ce pot spune sigur este ca a avut un destin trist. Si intr-un fel putem spune ca aceasta tristete umbreste Romania. Priveam la televizor imaginile de arhiva, de dinainte de venirea comunismului. Si ideea care mi-a venit in minte e ca nu doar Monarhia, dar toata acea lume a apus atunci, in anii aceia, iar comunismul pur si simplu a distrus-o in puscariile comuniste. Mai exact spus a supus-o unui regim de exterminare!! Anii aceia, prezentati in imaginile care curgeau pe ecran, cand Regele era mic, luat in brate, apoi barbat tanar si frumos, acei ani tulburi, totusi, inca mai erau anii Monarhiei si a unei lumi care, in mod tragic, a disparut brusc, sub ura de clasa, criminala, comunista!

Regele Mihai a fost un fel de Cavaler al Tristei Figuri in Istoria noastra contemporana. Cred ca era un om trist. Dar un om care nu a renuntat niciodata de a fi Rege si de a sta demn in fata Istoriei, sub toate vicisitudinile acesteia.

Spuneam ca nu e usor sa vorbesti despre Rege si Monarhie, pentru ca nu le-am cunoscut, pentru ca am cunoscut alte vremuri, ca atatia altii, mai bine de doua generatii. Parerea mea este ca regimul monarhic a avut numeroase hibe si slabiciuni. S-a sfarsit in 1947. Dar slabiciunile unui astfel de regim aparusera de mai demult. Rolul Monarhiei in faurirea Statului Roman Modern si in ceea ce priveste constituirea Romaniei Mari este, zic eu, imens! Monarhia noastra insa a fost, din nenorocire, invinsa de totalitarismele sec. XX. Nazismul si comunismul au distrus-o!! De aceea tristetea acestui Rege, pe care nu l-am cunoscut, despre care pot spune ca mi-e chiar strain, este totusi tristetea noastra!

Ceea ce i s-a intamplat Regelui in 1947, nu e doar problema personala a unui om, a Regelui sau familiei regale. Ci a Romaniei! A fost un atentat la independenta, suveranitatea si integritatea Romaniei realizat de catre dusmani, de catre oameni vanduti miseleste intereselor straine, de catre cei fara Dumnezeu, de catre tradatori!! Iata de ce tristetea Regelui e tristetea unei tari, care a fost siluita de dusmani, care a fost perturbata in evolutia sa fireasca pentru ca atentatul la adresa Romaniei a fost un viol politic ce a tinut pana in Decembrie 1989. Si trebuie s-o spunen: URSS a atentat continuu la independenta si suveranitatea tarii noastre pe tot parcursul perioadei comuniste, dupa ce ne-au furat o parte din teritorii, din care rusii nu vor sa plece nici acum.

Regele Mihai a murit! Noi n-am uitat ce s-a petrecut in 1947. Nici nu trebuie sa uitam vreodata. Tristetea ramane! Iar de iertat deplin se va putea doar cand ne vom vedea tara intregita: Romania Mare!

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!

Condoleante familiei.

decembrie 6, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Se incearca sa ni se bage monarhia pe gat…

… cel putin asta e impresia pe care ti-o lasa tot acest spectacol mediatic legat de moartea si inmormantarea D-nei. Ana de Bourbon-Parma.

Dumnezeu s-o odihneasca in pace! Condoleante familiei indoliate!

S-a incercat, desigur, evocarea monarhiei si a personalitatii D-nei. Ana de Bourbon-Parma, dar in buna traditie damboviteana au inceput si exagerarile demne de o cauza mai buna. A vedea in monarhie un fel de panaceu la toate relele societatii romanesti si a privi idilic monarhia, pe fostul rege, cand era tanar sa-l compari cu Brad Pitt, adica ce frumos era, ca marele actor american, si alte lucruri de genul asta arata ca, in primul rand, s-a depasit granita decentei. Altii se intrebau daca nu cumva monarhia ar fi leacul ce ar duce la reforma morala a clasei politice, ca monarhia ar fi, nu-i asa, un model candid s.a.

Eu sunt primul care sa recunoasca rolul major pe care l-a avut monarhia de Hohenzollern-Sigmaringen in faurirea statului roman modern si a Romaniei Mari. Insa dupa implinirea acestui deziderat monarhia romana a esuat lamentabil, impreuna cu toata clasa politica de atunci. A inflorit coruptia si nu au reusit sa apere democratia si libertatile individului, chiar dimpotriva! Sa ne gandim la controversatul Carol al II-lea si Elena Lupescu si, legat de acestia, la Dictatura Carlista, apoi la cea legionara si dupa aceea la cea antonesciana. Toate acestea s-au petrecut pe vremea monarhiei… De asemenea citeam mai demult despre coruptia de pe vremea aceea ce a avut efectele cele mai negative asupra Armatei Romane si a inzestrarii acesteia in acele vremuri atat de tulburi, va dati seama… Despre democratia interbelica iata ce spune fostul prim-ministru, Dl. Adrian Nastase:

„Democratia originală” interbelică

„Termenul de „democratie originală” pentru România nu a fost inventat după Revolutie. L-am regasit, spre exemplu, in volumul publicat de Matei (Mattei) Dogan, in 1946, la Bucuresti, volum intitulat „Analiza statistică a ‘democratiei parlamentare’ dinRomânia”.

M-a intrigat, mai intâi, anul aparitiei – 1946, anul alegerilor trucate de după Razboi. Am crezut ca este o carte scrisă de un propagandist al regimului comunist sau de un reprezentant al partidelor istorice. Mi-am adus aminte apoi că intâlnisem numele lui Dogan in referirile la elitele politice, la „mandarinii Europei occidentale”, in lucrări de sociolologie politică franceză. Am aflat apoi că Mattei Dogan, decedat in 2010, sociolog francez de origine română fusese ales, in 1992, si membru de onoare al Academiei Române.

Cartea pe care vi-o prezint a fost scrisă de el la vârsta de 26 de ani. Probabil o teză de doctorat? Ea are si un amplu rezumat in franceză. Este cea mai documentată analiza a sistemului electoral interbelic pe care am citit-o. O analiză foarte critică. Insotită de zeci de tabele si grafice.

După expunerea sistemelor elctorale arhaice si discriminatorii de până la primul război mondial, Dogan examinează noile scheme electorale precum si rezultatele voturilor din cele 11 operatiuni electorale inter-belice. Asa cum arată el, pentru acea perioadă, „mecanismul democratiei românesti este redat lapidar de cuvintele lui Petre Carp: ‘Dati-mi puterea si vă dau parlamentul. După ce factorul constitutional (Regele, n.n.) insărcina un partid politic sau o grupare politică cu formarea guvernului, acesta ‘facea’, după câteva săptămâni, alegeri parlamentare si intotdeauna obtinea, in aceste alegeri, majorităti covârsitoare, astfel incât partidul de la guvernare reusea intotdeauna sa-si formeze in parlament o majoritate a sa, guvernamentală. Regulile clasice ale parlamentarismului după care guvernul trebuie să fie o emanatie a parlamentului au fost inversate in aplicarea principiilor democratice in România, unde parlamentul este expresia guvernului. In practica electorală românească nu s-a intâmplat niciodată ca guvernul sa fie pus, in alegeri, in minoritate”.

„Rotativa guvernamentală”, pentru acea perioadă, arată minunat. Spre exemplu, PNL, fiind in opozitie, a obtinut la alegerile din 1920 6,8% din voturi; in 1922, fiind la guvern, obtine 60,3%. In 1926, in opozitie, obtine 7,3% dar in 1927, fiind la guvernare, obtine 61,7%. In 1928, in opozitie, obtine 6,5%, in 1931, la guvern, obtine 47,5%. In 1932, in opozitie, obtine 13,6% iar in 1933 obtine, la guvern fiind, 51% (pag. 28). Nu e minunat cum functiona democratia românească inter-belică?

Dogan prezintă si sistemul zestrei guvernamentale, functionarea primei majoritare, evolutia voturilor pe judete si pe regiuni istorice. Sunt analizate prezenta la vot, initiativele legislative vs proiecte de legi venite de la guvern, situatia intrebarilor, interpelărilor parlamentare, participarea la dezbateri (inclusiv falsificarea listelor de prezentă!), cvorumuri, lipsa dialogului politic intre majoritate si opozitie, votul de partid, activitatea de control a parlamentului (foarte firavă).

Concluzia autorului este aceea că pentru perioada inter-belică, se  poate vorbi de „originalitatea democratiei aplicate românesti” (p.108), caracterizată printr-o „rotativă guvernamentală in formă parlamentară”.

De aceea, afirmă Dogan, la finalul analizei sale, bazată pe cifre amănuntite, „nu se poate sustine ca in România in perioada dintre cele două războaie mondiale a existat un autentic regim democratic” (p.110).

Atrag incă o dată atentia criticilor mei de pe forumuri că nu eu am afirmat aceste lucruri. Eu doar le-am readus in atentie, stiind că această carte nu va fi republicată.”

De asemenea sa nu uitam felul extrem de brutal – asemanator celui lui Bashar al-Assad – de rezolvare a unor probleme socio-economice cum ar fi Rascoala din 1907 sau greva de la 16 februarie 1933, cand Armata Romana a tras in propriul popor!! Lucrurile acestea tot pe vremea monarhiei s-au petrecut.

De aceea eu nu cred ca e cazul sa inaltam in slavi aceasta forma de guvernamant: monarhia.

Iar in ceea ce priveste decretarea zilei de 13 august 2016 zi de doliu national am o parere asemanatoare cu maestrul Ion Crstoiu, pe care domnia sa si-a exprimat-o aici. Nu s-au dat deloc explicatii convingatoare, nici din partea Guvernului si nici din paretea Presedintiei. Si n-au constientizat ca au depasit o limita de bun simt si ca tot ce se intampla in legatura cu nefericitul eveniment al mortii D-nei. De Bourbon-Parma e foarte la marginea Constitutiei, inclusiv decretarea zilei de doliu national, daca nu chiar ca se incalca de-a binelea Constitutia.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 13, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

10 mai

Sa mai vorbim si despre alte lucruri, ca prea ne otravim sufletul cu politica si cu urile de fiecare zi… Sa vorbim despre ziua de 10 mai! Este o zi cu semnificatii profunde pentru Romania si nu ar trebui sa fie uitata de niciun roman! Sa amintim aceste semnficatii, iata ce spune Adevarul:

Ziua Regalităţii. 10 Mai, ziua cu triplă semnificaţie istorică

Se arata ca:

„Ziua Regalităţii. Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. Din aprilie anul acesta, ziua de 10 Mai este şi zi de sărbătoare naţională, printr-o decizie a Camerei Deputaţilor.

10 mai, Ziua Regalităţii, a fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947, până la venirea comuniştilor la putere. În timpul regimului comunist, sărbătoarea de 10 Mai a fost ştearsă din memoria colectivă, iar când se vorbea despre independenţă se invoca discursul lui Mihail Kogălniceanu din Parlament, rostit la 9 mai. Astăzi, 10 Mai este Ziua Regelui, fiind sărbătorită în primul rând de familia regală, iar începând de anul acesta, printr-un proiect adoptat de Camera Deputaţilor, data de 10 Mai este şi zi de sărbătoare naţională.

Ziua Regalităţii: 10 mai 1866, sosirea lui Carol Hohenzollern Sigmaringen în România

Prima semnificaţie a zilei de 10 Mai este legată de momentul sosirii lui Carol de Hohenzollern Sigmaringen în România în anul 1866. Cu acceptul împăratului francez Napoleon al III-lea şi cel al regelui Prusiei, Wilhelm I, principele Carol porneşte spre România la sfârşitul lui aprilie 1866. Părăseşte castelul Sigmaringen de lângă Dusseldorf şi traversează Elveţia şi Austria. În ziua de 8 mai ajunge cu vaporul la Turnu Severin, iar pe 10 Mai 1866 intră în Bucureşti. Începea astfel o domnie de 48 de ani, cea mai lungă din istorie. Este perioada în care 10 Mai intră în conştiinţa românilor drept Ziua Naţională şi Ziua Dinastiei.

Ziua Regalităţii: 10 mai 1877, obţinerea independenţei României faţă de Imperiul Otoman

Unul din cele mai importante moment ale domniei lui Carol a fost obţinerea Independenţei României faţă de Imperiul Otoman, act care i-a adus un prestigiu uriaş. La data de 10 mai 1877, Senatul României a votat proclamaţia de independenţă faţă de Imperiul Otoman. Războiul de Independenţă, sau Războiul ruso-turc din perioada 1877-1878, a beneficiat de o contribuţia decisivă a trupelor române, comandate efectiv de Carol. Totodată, Congresul de la Berlin, din 1878, a consfinţit independenţa absolută a României faţă de Imperiul Otoman.

Ziua Regalităţii: controverse

Există încă anumite confuzii referitoare la data când a fost proclamată independenţa României şi asta pentru că, în timpul regimului comunist, pentru a se disocia momentul proclamării Independenţei de 10 Mai, Ziua Dinastiei şi Ziua Naţională a României, oamenii erau învăţaţi, la şcoală, că, pe data de 9 mai a fost proclamată deplina independenţă a ţării. Istoricul Manuel Stănescu, blogger adevarul.ro, explică: „E foarte adevărat că celebrele cuvinte ale lui Kogălniceanu au rost rostite la 9 mai (stil vechi). În aceeaşi zi cele două camere au votat, în unanimitate în Senat şi cu două abţineri în Camera Deputaţilor, «independenţa absolută a României». Apoi, brusc, amnezie în istoriografie, timp de decenii. În realitate, la 10 mai, guvernul, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, preşedintele Curţii de Casaţie, preşedintele Curţii de Conturi, reprezentanţii altor autorităţi şi delegaţii ale locuitorilor din Argeş şi Buzău au mers la Palat,felicitându-l pe Carol pentru a 11-a aniversare a urcării sale pe tron şi aclamându-l în noua calitate de suveran independent. Domnitorul a proclamat solemn independenţa. Acestea sunt faptele, care nu lasă loc de interpretări“.

Ziua Regalităţii: 10 mai 1881, încoronarea Principelul Carol

De altfel, proclamarea Independenţei la 10 mai 1877 este argumentul principal pentru care unii istorici susţin că şi astăzi Ziua Naţională a României ar trebui să fie pe 10 Mai. Alţi istorici sunt mai puţin categorici, dar atrag atenţia că ziua de 10 Mai trebuie marcată ca una dintre cele mai faste din istoria naţională. Şi asta pentru că, la 10 Mai 1881, Parlamentul a votat transformarea ţării din principat în regat, iar Principele Carol a fost încoronat rege al României. Ca zi naţională, 10 Mai era sărbătorită de toţi românii, care luau parte la celebra bătaie de flori de la şosea. Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă pentru prima dată în 1917 de ocupaţia germană, iar a doua oară de regimul comunist, după abdicarea forţată a regelui Mihai din 1947.”

Chiar si cei care nu sunt regalisti ar trebui sa nutreasca fata de aceasta zi respectul cuvenit deoarece 10 mai simbolizeaza inceputul modernizarii Romaniei, a occidentalizarii acesteia, iesirea Romaniei dintr-un Orient mizer si supus brutalitatilor politice sau navalirilor barbare, niciodata sigur, niciodata prietenos cu tara noastra, care a suferit atat din cauza turcilor, dar si din cauza rusilor sau a oricaror aliante occidentale facute cu acestea. 9 mai si 10 mai 1877 se contopesc. Nu intamplator.

Trebuie sa recunostem rolul major al Monarhiei romane, al regilor din familia Hohenzollern-Sigmaringen, care, pentru faptul ca au inceput modernizarea, acest lucru a facut posibila independenta Romaniei!! Iar 10 mai 1881 a facut posibila Romania Mare de mai tarziu! Faptul ca tara noastra a devenit regat, bazat pe valori occidentale – trebuie subliniat foarte clar lucrul asta – a intarit-o de o maniera pe care nu o cunoscuse pana atunci. Tara noastra a devenit puternica si respectata. Si in felul acesta a putut sa fie si unita si sa-si intregeasca teritoriul national.

Este foarte bine spus ca in „timpul regimului comunist, sărbătoarea de 10 Mai a fost ştearsă din memoria colectivă. In mod criminal, as adauga eu. Trebuie inteles ca, privind dintr-o perspectiva istorica mai ampla, regimul comunist n-a reusit nici pe departe sa faca pentru Romania cat a facut Monarhia. Regimul comunist a fost intoarcerea tarii la acel Orient de care vorbeam mai sus, ca sa se proslaveasca Rusia. De observat ca si acum, sub dictatorul Putin, Rusia – care e un dusman permanent pentru Europa – vrea controlul nu numai al fostelor tari comuniste, dar pe toata Europa, ca sa se proslaveasca ea si Putin – ceilalti pot sa moara si de foame, nu conteaza. Comunistii au supus tara rusilor. Pe plan intern au facut o multime de crime, dupa model sovietic. Practic, in Romania s-a implementat un model sovietic, stalinist, extrem de dur, cu consecinte nefaste pentru tara noastra, consecinte pe care le-am simtit cu totii in 1989, cand lumea se saturase de mizerie si a iesit in strada, dar, din nefericire, le simtim si acum!! Sa facem o comparatie cu ce a insemnat Monarhia. Trebuie sa facem aceasta comparatie. Sub Monarhie tara noastra s-a intregit, a devenit Romania Mare!. Sa ne gandim la inflorirea artelor si a stiintei in Romania, ma gandesc, de pilda, la un Stefan Procopiu, la un Nicolae Paulescu, oameni care au ajuns foarte aproape de Premiul Nobel! Sa ne gandim la marea literatura romana – cand s-a intamplat oare acest fenomen, nu cumva pe vremea Regelui? Sa ne gandim la George Enescu, la Dinu Lipatti. Sigur, sunt atat de multe personalitati de marca insa nu e scopul acestei postari sa vorbesc pe larg despre ele, mai ales ca mi-ar lua si mult spatiu. As dori sa mentionez aici si Gazeta Matematica – expresie clara a modernizarii tarii noastre in spirit occidental si lucru care a impulsionat puternic invatamantul romanesc, facandu-l sa fie performant! Sa ne gandim la forta Armatei romane din Primul Razboi Mondial! Si la multe altele, si vom constata marile, cu adevarat marile, realizari – iar daca spun epocale – sa ne gandim la Romania Mare! – nu cred ca gresesc – pe care tara noastra, sub Monarhie fiind, le-a inregistrat intr-un timp relativ scurt.

Esecurile de pe vremea Monarhiei s-au datorat lipsei reformelor, pentru ca in Romania, la fel ca si in zilele noastre, a existat o clasa sociala influenta, destul de puternica, insa reticenta la reforme sau indiferenta la asa ceva, cand aceste reforme ar fi trebuit facute de mai demult, fiind necesar acest lucru. Daca s-ar fi facut, 1907 (v. si acest articol), de pilda, nu cred ca ar fi existat. In niciun caz nu ar fi avut o asemenea amploare. Insa in Romania e greu cu reformele, din pacate. Adevarul este ca unii au o frica de reforme, dar nejustificata as adauga eu, desi e de inteles totusi… Iar daca vorbim de lucrurile rele – includ aici si acel 16 februarie 1933, despre care exista suspiciunea ca ar fi fost o diversiune a lui Carol al II-lea  – sa nu uitam sa vorbim si de cele bune, cum ar fi anul 1938 – an de varf atat din punct de vedere economic, cat si din punctul de vedere al bunastarii populatiei.

Ieri m-am plimbat prin Bucuresti. Ma uitam la casele vechi. Au mai ramas in picioare, din fericire! Ar trebui sa avem grija de ele, unele dintre ele adevarate capodopere arhitectonice si ne aduc aminte de o Istorie pe care nu am cunoscut-o, dar, de ce nu?, privindu-le, o putem banui si chiar reconstitui macar mental. Ma gandeam si zilele trecute: 10 mai nu face parte din Istoria mea. Mai bine de doua generatii nu a cunoscut Monarhia si ce inseamna in definitiv un astfel de regim politic. Regimul comunist a accentuat, desigur, foarte puternic, doar lucrurile negative intamplate sub acest regim monarhic si doar partile rele ale unui astfel de regim, ca si cum ar exista un regim politic care sa aiba numai parti bune – in realitate nu exista asa ceva. Iar daca ne vom gandi la cate rele au facut comunistii, la crimele facute de comunisti, va trebui sa observam ca relele de pe vremea Monarhiei – nu spun ca nu ar fi existat – sunt palide in comparatie cu relele de pe vremea comunistilor si aservirea tarii Moscovei, inclusiv pierderile teritoriale suferite din partea rusilor.

10 mai nu face parte din Istoria mea, insa nu se poate sa nu recunosti – decat daca esti de rea credinta – rolul major jucat de Monarhia de Hohenzollern-Sigmaringen in dezvoltarea si modernizarea adevarata a tarii noastre – un rol pe de-a-ntregul benefic, un factor motor al dezvoltarii noastre.

Iata si un interesant punct de vedere, al D-lui. Cristian Preda, profesor de stiinte politice si europarlamentar:

„Pe 9 mai 1877 eram alături de ruși, în război contra turcilor, pentru a ne câștiga independența, susținuți fiind, sub un rege neamț, de unele dintre cele mai influente puteri europene. Pe 9 mai 1945, eram aliați cu rușii, după ce fusesem în tabăra nemților aproape tot războiul, iar Turcia rămăsese în cea mai mare măsură neutră. Pe 9 mai 2015, suntem membri ai UE, mai favorabili Turciei și mai anti-ruși decât ceilalți europeni, și tocmai am ales un președinte din minoritatea germană. Istoria nu ne vădește decât foarte rar coerenți, atunci când căutăm în calendar zile de sărbătoare și le raportăm la evoluția națiunilor.”

Insa trebuie spus urmatorul lucru: in 1877 Romania impunea respect Rusiei. In 1945 avem de a face, din pacate, cu o monarhie in scadere, lucru inceput, dupa parerea mea, cu Carol al II-lea care a instituit dictatura (1938), dar in vremuri in care cele doua mari totalitarisme ale sec. XX se confruntau: fascismul/nazismul si comunismul. Cu toate acestea, tradarea democratiei a venit din partea acestui rege, Carol al II-lea, controversat si pe buna dreptate. Pentru ca el, prin viata sa personala libertina, a tradat valorile monarhiei, amplificandu-se coruptia, ducand spre o decadere a Statului. Sa ne intelegem, Carol al II-lea nu era un om oarecare, nici macar un om bogat, spre exemplu un om de afaceri, oarecare. In momentul in care permiti coruptia si influenta amantei, a Duduii, desigur, in treburile statului, lucrurile sunt destul de clare. Dar pe de alta parte, se vede din viata lui ca pe el nu prea l-a interesat Tronul. Iata ce arata Wikipedia:

„După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la Tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe Principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și nu s-a mai întors din străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la Tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit Tronul la moartea Regelui Ferdinand, în 1927.”

Eu chiar stau si ma intreb daca el a vrut cu adevarat Tronul…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 11, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii