Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Va invit sa cititi…

… un articol foarte interesant de pe blog-ul Civitas ’99:

Întoarcerea Regelui sau mitul monarhiei

de

O lucrare bine documentata si care merita sa fie citita!

In ceea ce priveste chestiunea aceasta, as remarca anumite aspecte. Cine sunt totusi sustinatorii ferventi ai monarhiei la noi? Dupa cum se poate usor constata, unul dintre acestia e Dinu Patriciu! Un om bogat care sustine disponibilizarea in masa a sute de mii de oameni ce lucreaza la stat, ca sa usureze  statul de excedentul (in viziunea domniei sale) de forta de munca! Pe de alta parte inteleg ca ar fi PC, care ar avea aceleasi valori monarhiste, partid care a stat ani de zile in coalitie cu PSD, principalul partid de stanga de la noi!! Brusc, PC si-a reamintit de valorile conservatoare care il anima! Dar pe de alta parte, eu mi-as pune intrebarea ce ar dori oamenii obisnuiti, simplii cetateni de la monarhie? A, ridicarea nivelului general de trai, crearea de locuri de munca, o viata mai buna, protectie sociala, s.a din aceasta categorie. Acestea sunt deziderate monarhiste…? Sau sunt deziderate clar de stanga, pe care ar trebui sa le aiba in vedere PSD, partid de stanga, principalul partid de stanga de la noi.

De remarcat ca Regele Mihai nu a promis bunastare romanilor ci a legat bunastarea de schimbarea mentalitatilor! Cu alte cuvinte nici regimul monarhic nu ar promite bunastare, aceasta fiind o chestiune ce tine, mai degraba, de mentalitati. Dupa parerea mea, exista o discrepanta foarte mare intre orizontul de asteptare al oamenilor si ceea ce ar putea sa ofere monarhia. Dar, pe de alta parte, daca ne uitam la cine sustine monarhia si la ce vederi au acestia, e clar ca acesti sustinatori sunt departe de aspiratiile cetatenilor. Mi se pare o mare neconcordanta aici. Pentru ca, in realitate, oamenii nu sustin asemenea idei de dreapta (pentru ca monarhia tine de dreapta politica). Nu neg nici faptul ca aceasta criza economica influenteaza modul de a privi, din punct de vedere politic, al oamenilor. Insa ar trebui retinut inca un aspect important, si anume ca exista in societatea romaneasca un foarte mare numar de nostalgici dupa regimul comunist; de vazut pe aceasta tema si aici. Or, in asemenea conditii socio-politice un regim monarhic in Romania, la ora actuala, n-ar fi, oare, unul anacronic? Cand 61% dintre romani cred ca in comunism era mai bine. Cand dupa cateva luni citesti ca 59% „plang dupa comunism”… Bine, inteleg figurile de stil jurnalistice, dar… Dar cifrele arata realitatea sociala… Apreciez faptul ca Regele Mihai nu a promis bunastare romanilor, insa acest lucru e… e altceva, adica faptul ca nu a promis… Pentru ca acest lucru nu elimina incongruentele intre felul in care vad oamenii lucrurile, aspiratiile lor si monarhie. Sunt niste nepotriviri care, mie cel putin, mi se par flagrante. Pe de alta parte ma frapeaza atitudinea lui Dinu Patriciu, care vorbeste de Europa, de regimurile monarhice din Europa. Problema e ca ne uitam la tari dezvoltate economic, care au, intr-adevar, regimuri monarhice, dar pierdem din vedere faptul ca Romania, din pacate, dar asta e realitatea, nu e o tara dezvoltata. Deci am avea, daca, sa presupunem ca ipoteza, s-ar instala monarhia, o monarhie intr-o tara saraca, cu oameni saraciti de tranzitie, care, de fapt, au alte aspiratii, vad altfel lucrurile.

Regele Mihai sa fie un fel de Ceausescu…? Nu cred…

Dar, daca e dezbatere, atunci dezbatere sa fie! In acest sens va invit sa cititi, pentru o abordare cat se poate de obiectiva, si punctul de vedere al Casei Regale:

Romania. O viziune pe 30 de ani

Se vorbeste despre atragerea fondurilor structurale UE, despre „brazdarea” tarii cu drumuri si autostrazi, dezvoltarea turismului, cooperare cu alte state, e si un concept acolo: Initiativa Europa Regiunilor, dar destul de sumar dezvoltat, implicarea tinerilor, initiativa privata, prezenta romaneasca in Africa de Nord, Orientul Mijlociu sau Caucazul de Sud sub forma educationala sau economica, invatamant, nu in ultimul rand patriotism, sunt mai multe aspecte abordate. Exista, desigur, un anume conservatorism in aceasta Viziune. Insa nu mi se pare de ajuns. In ce sens? In sensul ca toata lumea vorbeste, apropo de dezvoltarea Romaniei din punct de vedere economic – si aici cred ca e vorba, iarasi, de un anacronism – numai de constructii de drumuri si autostrazi (de observat formula – „sa brazdam tara!!” , era sa si adaug „tovarasi!! 😆  ), de turism si de invatamant. Acestia sunt cei trei vectori principali la care se refera toti (ar mai fi unul, dar nu l-am vazut luat in considerare de Casa Regala, si anume agricultura; unii, e adevarat, par sa puna cu preponderenta accent pe acest domeniu de activitate). Dar de cei trei vectori vorbeste intreaga clasa politica si nu numai. Este clar ca problema principala a Romaniei, acum, este una economica. Romania e o tara destul de slab dezvoltata, iar de aici decurg o serie intreaga de aspecte negative, inclusiv in plan social. Dar punerea accentului numai pe acesti trei vectori (patru, daca includem si agricultura), luati in considerare de toti, dupa cum am aratat mai sus, nu sunt suficienti, dupa parerea mea, pentru o dezvoltare durabila. Tara noastra, dupa parerea mea, se afla sub capacitatile sale din punct de vedere industrial si agricol, dar si la modul general. Sunt de acord cu ideea ca, pentru a te dezvolta, trebuie sa ai o politica industriala clara de dezvoltare. Tara are nevoie de industrie pentru a se dezvolta. Evident, nu neg ca trebuie dezvoltate constructiile, turismul, ca trebuie imbunatatit invatamantul. Dar fara capacitati industriale ( si altele decat cele 3) performante,  nu prea ai cum sa te dezvolti. Initiativa privata a fost si pana acuma, dar, cu toate acestea, dupa cum putem constata, PIB-ul este mic in comparatie cu alte state foste comuniste (Ungaria, Cehia, Polonia, ca sa dau numai cateva exemple). De asemenea o problema mare ramane dezvoltarea agriculturii, tinand cont si de faptul ca tara noastra dispune de un foarte mare potential agricol. Cu toate acestea, din pacate, painea e scumpa… Cred ca ar mai trebui spus ca tinerii, in sine, nu pot fi o conditie sine qua non a dezvoltarii. Pentru asta trebuie politici. Politici de dezvoltare. Asta pentru a putea ajunge din urma tarile mai bine dezvoltate si tarile dezvoltate. Ceea ce ne prezinta Casa Regala este o viziune, nu un program, inteleg asta, dar, din motivele de mai sus, mi se pare, totusi, destul de saraca…  De asemenea, cred ca ar mai trebui spus ca tara ar avea nevoie de politici de protectie sociala, de o viziune in acest sens si de exprimarea unei valori in societate precum solidaritatea. Sunt de acord cu faptul ca Romania trebuie sa fie un stat social. Ceea ce ne arata insa viziunea Casei Regale este un Neoliberalism imbracat in hlamida. Si poate ca nu intamplator liberalii si-au arata sustinerea fata de monarhie. Poate si pentru faptul ca le-ar proteja mai bine interesele aceasta forma de guvernamant. Insa chestiunea asta cu monarhia ar trebui bine inteleasa si analizata. Pentru ca stau si ma gandesc ca unii, si nu putini, dintre cei care detesta actuala Putere si pe Traian Basescu ar putea sa gandeasca in felul urmator:  ‘daca treaba nu merge bine cu Basescu, ne va merge mult mai bine cu monarhia’. Sa nu confundam lucrurile: secventa Basescu cu cat de rea e republica si cat de buna e monarhia. Ar trebui sa excludem astfel de rationamente superficiale. Cu atat mai mult cu cat republica, la noi, ma refer in general, nu a fost un esec, asa cum ar cauta unii simpatizanti ai monarhiei s-o prezinte. Acuma, desigur, e aceasta criza economica si lucrurile stau asa cum stau. Totusi, sa nu uitam ca sub republica Romania a intrat in NATO si UE, ca s-a reusit crearea unui cadru democratic, dupa 1989 si s-a reusit lucrul acesta. Cu toata aceasta criza economica, destul de greu, e adevarat, lucrurile par a se indrepta sub aspect economic. Nu cred ca trebuie sa exageram cu demonizarea republicii, cum am vazut intr-o declaratie a D-lui Crin Antonescu, care vorbea de o „istorie nefasta a prezidentialismului in Romania” (citat din memorie). Acest neoliberalism practicat la noi dupa ’89 nu a prea dat roade din punct de vedere economic. Si, dupa cum se poate vedea, nici in lume, care se confrunta cu aceasta criza economica grava. Va da roade sub un eventual regim monarhic? Ma indoiesc. Daca au fost si lucruri mai putin bune in republica, atunci tot asa va sta treaba si intr-un regim monarhic. Evident, sustinatorii regimului monarhic vor idealiza monarhia. Eu caut sa incerc a fi obiectiv. Chiar si in Viziune se arata ca: „România a contribuit, în deceniile trecute, la educatia universitarã si la dezvoltarea industriei si infrastructurii unor tãri din Africa, Orientul Mijlociu, Asia si America Latinã. Prezenta româneascã în Africa neagrã, în tãrile Africii de Nord, în Orientul Mijlociu, în Asia centralã sau de sud-est, în America Latinã sau în Caucazul de sud, sub formã educationalã sau economicã ar putea fi utilã României si Uniunii Europene.”. De aceea si spun ca trebuie cumpanite bine lucrurile si nu ar trebui sa uitam de escurile monarhiei, cum s-a intamplat, spre exemplu, in Grecia, unde s-a instaurat Regimul Coloneilor!

In trecut, monarhia, la noi, a fost legata de liberalism. Istoric vorbind, asa au stat lucrurile. PNL, in trecut, era un partid puternic. Insa situatia politica, acum, este alta. Sa nu uitam de evenimentele tragice de la 1907 si 1933, cand s-a tras in tarani, respectiv in muncitori. Eu cred ca ar fi foarte important sa stim ce fel de monarhie ar fi, presupunand, ca ipoteza, ca s-ar instaura monarhia: o monarhie cu vederi foarte de dreapta, conservatoare, aplecate spre un liberalism conservator sau o monarhie aplecata spre social-democratie, spre un liberalism moderat, sa zicem social-liberalism. Pentru ca monarhia ar da, in cazul asta, credit unor valori. Ar da tonul, cum se spune. Pentru ca este foarte clar ca situatia actuala nu mai seamana cu cea din trecut, sub niciun aspect. Modificarile ce au fost efectuate in timp isi spun cuvantul si nu se poate sa nu le iei in considerare.

Desigur, problema e complexa.

iulie 31, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Tema de discutie: despre vesnicia neamului romanesc

Atunci cand ne referim la vesnicia neamului romanesc trebuie sa avem in vedere latura metafizica a chestiunii si sa facem un efort de a evada in metafizic. Nu este vorba numai de faptul ca am fost aici, pe aceste meleaguri, din cele mai vechi timpuri. Ca ne-am luptat pentru fiinta nationala si apararea gliei strabune.

De ce Lucian Blaga spunea : „Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat”?  Dupa parerea mea, aceasta sintagma: „vesnicia neamului romanesc” contine in sine elementul existential si spiritual, dat de Dumnezeu, al poporului nostru. Suntem. Suntem un popor printre atatea alte popoare ale lumii acesteia. Si avem o spiritualitate proprie. Evident, randuri de oameni, buni sau rai, au populat aceste meleaguri. S-au perindat pe aici generatii intregi si apoi alt rand de oameni… Dar spiritualitatea poporului nostru a ramas si vom ramane prin aceasta. Este un lucru care transcede existenta fizica si care va ramane, ca si cum ar ramane scris, de-a pururi undeva. In Ceruri. Vreau sa spun ca sintagma nu se refera numai la existenta fizica a neamului nostru. Ci la ceea ce va ramane etern din noi. Blaga exprima cu o unda de senzualitate acest sentiment in poezia Sufletul satului:

„Copilo, pune-ti mânile pe genunchii mei.
Eu cred că vesnicia s-a născut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
si inima-ti zvâcneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate în piept,
ci adânc în pământ undeva.
Aici se vindecă setea de mântuire
si dacă ti-ai sângerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut.

Uite, e seară.
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.”

Vedeti ce frumos spune: sufletul satului… care ramane etern, dincolo de morminte, ce ne amintesc de efemeritatea existentei noastre. Iar satul il inteleg in spiritul lui Rebreanu, care a zis: „Suntem si vom fi totdeauna neam de tarani. Prin urmare destinul nostru ca neam, ca stat si ca putere culturala, atarna de cantitatea de aur curat ce se afla in sufletul taranului. Dar atarna, in aceeasi masura si de felul cum va fi utilizat si transformat acest aur in valori eterne.” In acest fel, Lucian Blaga, a inteles prin sat, tara, iar prin „sufletul satului”, sufletul poporului nostru. Cineva mai prozaic ar putea sa spuna: „bine, bine, dar cum stam cu orasul, dat fiind faptul ca oamenii traiesc si in orase, nu?”. Iata ce spune Rebreanu, foarte interesant:

„Totusi cultura adevarata, prin care neamul romanesc sa-si justifice rostul in lume , numai orasul poate s-o creeze si s-o desavarseasca. Literatura romaneasca nu e pentru tarani […]. Taranul isi face singur literatura pe care o pofteste inima lui, cum isi confectioneaza cele trebuincioase pentru trupul si sufletul sau. Cartile cu tarani le citesc numai orasenii, ca si pe celelalte. Taranul, prin firea lucrurilor, nu poate fi consumator ci doar subiect de literatura.

Orasul insa trebuie sa fie patruns si el de duhul pamantului si al sufletului romanesc. Glasul pamantului trebuie sa fie auzit si inteles si de oraseni pentru a deveni marea lege a neamului pe care nimeni sa n-o mai infranga si nici s-o nesocoteasca. Intre sat si oras trebuie sa se creeze simbioza care sa potenteze toate puterile creatoare. Numai simbioza aceasta va naste marea cultura romaneasca de care in sfarsit va beneficia si taranul roman, conservatorul trecutului si tineretii noastre.

De aceea azi si inca multa vreme, spre taranul roman trebuie sa ne intoarcem necontenit. Fiindca, precum Anteu castiga puteri si devenea invincibil cand atingea pamantul, tot astfel creatorii romani, pastrand contactul spiritual cu taranul roman, vor produce opere universale pretioase si vor servi, in acelasi timp, destinului neamului…”

Ma gandesc la Marin Preda acum, care „s-a achitat” extraordinar de aceasta sarcina trasata de Rebreanu, vezi monumentalul roman Morometii. Si tot Rebreanu spunea ca : „Literatura fara tara nu exista, cum nu exista planta fara pamant„.  Dar sa revenim la subiect. Vesnicia romaneasca, asadar, s-a nascut la sat, unde curgerea timpului e mai lenta, unde inima bate mai rar, si nu in piept parca, „ci adanc in pamant undeva”. Setea de mantuire se vindeca simplu si este legata tot de pamant: picioarele sangerate ti le asezi pe un podmol de lut. Omul se spiritualizeaza si existenta unui neam intreg trece, spiritual vorbind, in eternitate, trecere care ar putea fi simbolic exprimata prin cuvantul „seara”. Mormintele, desi inalte nu ajung bolta vesniciei si nu reprezinta decat o dovada despre efemeritatea existentei noastre, dupa cum am spus mai sus. Iezii care se joaca pe morminte, ar putea simboliza „tineretea noastra” (v. Rebreanu, mai sus), dar si legatura biunivoca dintre nastere si moarte: daca te nasti trebuie sa mori, iar cel ce moare, trebuie sa se fi, mai intai, nascut. Spiritualitatea este proiectia acestei existente in eternitate. Adica valorile eterne, despre care vorbea Rebreanu. Sigur, s-ar putea interpreta si in sensul ca existenta nu se limiteaza la doar ce-i aici ci dainuieste odata cu vremurile… Sintagma are o deosebit de mare generalitate, daca pot sa ma exprim asa. Este cosmica si depaseste mereu Cosmosul, atemporal, pentru ca spiritualitatea este deasupra a ceea ce este existenta fizica, care o emana totusi, si nu se opreste odata cu ea. Dar exprima ceea ce este caracteristic si ne defineste. Adica rostul, cum spunea Rebreanu, cunoscut in profunzimea sa doar de Dumnezeu.

Timpul se scurge lent, fara griji. Incetineala reprezinta trecerea, adica constiinta eternitatii si a intrebarii fundamentale asupra rostului. Timpul fizic trece in vreme si in vremuri… Iata Marea Trecere la care filozofa Blaga… Stau si ma intreb de ce Blaga si-a inceput poezia cu „Copilo, puneti mainile pe genunchi mei” si a terminat-o astfel: „ca un joc de iezi pe morminte inalte”? Care sa fie sensul profund al acestora? Ce resorturi sufletesti interioare l-a facut sa gandeasca asa? Eu cred ca Blaga a vrut sa arate prin acestea cele doua limite ale existentei noastre fizice: nasterea si moartea, unind acestea prin exprimarea din final: iezii care se joaca pe mormintele inalte. Dar aceasta scurta poezie condenseaza in continutul ei un timp atemporal, daca pot sa ma exprim astfel. Un timp ce trece din aceasta lume intr-un alt timp… Un alt timp… care isi va deschide gura si va vorbi despre acesta de aici… Pururea…

P.S.

Trebuie facuta o remarca asupra a ceea ce a zis Rebreanu in celebrul sau discurs, Lauda taranului roman, rostit la 29 mai 1940, despre tarani si oraseni, din care am citat, pentru a nu se intelege gresit. Iata ce spunea Mircea Gafita in articolul Laus populi aparut in „Tribuna”, X (1969), nr.37 (11 sept.), p.4:

„..in momentul cand se vestea discursul si care era al unei insistente presiuni politice si spirituale straine – exact: fasciste – asupra Romaniei, intoarcerea spre taran insemna revenirea la elementul national cel mai vechi, definitoriu pentru specificul romanesc, iar acesta era, fireste, taranul. Trebuie inlaturata presupunerea  unui antagonism, teoretic, intentionat de catre scriitor, intre taran si orasean, intre taran si celelalte straturi sociale, chiar daca in litera textului ele exista. „

Mai spune ca Liviu Rebreanu „este strigatul unei constiinte profund cinstite, care intuia drama ce avea sa se declanseze curand, sub presiunea externa hitlerista”. Si, foarte interesant, mai spune ca interpretarea textului: „trebuie sa imprumute mijloacele analizei poetice, nu pe ale exegezei teoretice, caci el este un poem – singura, probabil, lucrare literara a lui Rebreanu care apartine domeniului poeziei. Ceea ce face, in acest caz, obiectul unei puneri la punct stiintifice, adica impreciziile, generalizarile aparent grabite, sunt tot atatea argumente in sprijinul poeziei din elogiul scriitorului, facand farmecul acestuia.” (subl. autorului)

Iata ce spune si Perpessicius intr-o scrisoare:

„Nu-ti pot ascunde, scumpe Domnule Rebreanu, fericirea de a fi auzit, formulate, de cel mai adanc cunoscator al taranului, in raspicata fraza a adevarurilor ce irump din adancuri si sub bolta uneia din cele mai protocolare institutii, judecatile severe cu care ai sfasiat pacla ipocriziilor conventionale. Pricini ce nu se cuvin inca a fi judecate au pus o surdina de plumb pe mult-putina noastra viata politica. Cu vigoarea d-tale caracteristica ai smuls aceasta surdina si ai redat adevarului intreaga lui rezonanta. Intre cei ce se vor fi bucurat si pentru aceasta, fa-mi cinstea – rogu-te, sa ma prenumeri.”(1940)

(Unde nu este specificat altfel, subl. imi apartin)

noiembrie 8, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu