Ce ar trebui sa faca Presedintele?

Trebuie sa spunem de la bun inceput ca nu e deloc in regula ce se petrece zilele astea in Romania.

Avem o decizie a Curtii Constitutionale in favoarea revocarii din functie a Procurorului-Sef al DNA, D-na. Laura Codruta Kovesi, care, de fapt – conform actualei Constitutii a Romaniei – trebuia sa fie luata de CSM. Art. 134 din Constitutie, privind atributiile CSM, spune la al.2 si la al. 3 urmatoarele:

„(2) Consiliul Superior al Magistraturii indeplineste rolul de instanta de judecata, prin sectiile sale. In domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organica. In aceaste situatii, ministrul Justitiei, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie si procurorul general al parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu au drept de vot.

(3) Hotararile Consiliului Superior al Magistraturii in materie disciplinara pot fi atacate la Inalta Curte de Casatie si Justitie„

Curtea Constitutionala, prin decizia luata, a solutionat astfel un conflict juridic de natura constitutionala (art. 146 privind atributiile Curtii Constitutionale, al. e). Dar deciziile Curtii Constitutionale sunt „general obligatorii” (art. 147, al.4) si nu au cum sa fie atacate.

Deci daca CSM ar fi luat hotararea in materie disciplinara impotriva D-nei. Kovesi, aceasta ar fi putut fi atacata la ICCJ. Pe cand asa, interpretandu-se drept conflict juridic de natura constitutionala, prin decizia CCR, aceasta decizie e obligatorie si nu mai poate fi atacata. Totusi, raportul ministrului Justitiei, Dl. Tudorel Toader, se refera la chestiuni disciplinare legate de Procurorul-Sef al DNA, nu la un conflict de natura constitutionala. Si atunci lucrurile apar ca si cum aceasta Curte Constitutionala ar fi realizat prin decizia sa un shortcut pentru demiterea D-nei. Kovesi, fara putinta ca decizia sa fie atacata undeva.

Deci fara ca D-na. Kovesi sa aiba posibilitatea sa se apere in vreun fel, trebuind sa accepte sa fie demisa in felul acesta. Eu cred ca acest lucru contravine mai multor legi in vigoare in Romania, constituindu-se de la sine intr-un evident abuz. Abuz constitutional. Problema nu e persoana D-nei. Kovesi, nici spun ca ar fi de neinlocuit. Ci ABUZUL constitutional care ii forteaza mana Presedintelui pentru a o demite pe Laura Codruta Kovesi!! Chestiunea este, prin urmare, daca Presedintele achieseaza sau nu la un astfel de abuz.

De aceea, Presedintele are tot dreptul sa ceara explicatii in acest sens Curtii Constitutionale, in virtutea rolului sau de „a veghea la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice” (art. 80, al. 2 din Constitutie). Pentru ca decizia Curtii Constitutionale ii incalca D-nei. Kovesi un drept constitutional: acela de a ataca hotararea sau decizia la Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu atat mai mult cu cat Constitutia stipuleaza clar la art. 126 privind instantele judecatoresti, al. 1:

” (1) Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite prin lege”

Deci Justitia nu se realizeaza prin hotararile Curtii Constitutionale, iar „solutionarea conflictelor juridice de natura constitutionala” (art. 146, al. e) trebuie sa tina cont de art. 126, al.1, puterea CCR fiind marginita de acest articol. Altminteri, spre exemplu, Curtea Constitutionala ar avea o putere nelimitata, interpretand dupa bunul plac, dupa cum doreste Constitutia si dand orice fel de hotarari care sunt „general obligatorii”. Or, lucrurile nu stau asa, iar hotararea Curtii Constitutionale intra in conflict constitutional cu art. 134 si cu art. 126 din Constitutie.

Parerea mea este ca Presedintele ar trebui sa notifice Curtea Constitutionala in legatura cu astfel de aspecte, in conformitate cu Rolul Presedintelui, prevazut de Constitutie in art. 80, si sa ceara Curtii sa corecteze decizia gresita pe care a luat-o si a publicat-o in Monitorul Oficial. De asemenea, Presedintele ar trebui neaparat sa verifice daca decizia CCR nu contravine Integrarii Euroatlantice – Titlul VI din Constitutie.

Recapituland, decizia Curtii Constitutionale are urmatoarele carente:

 – prin aceasta CCR se substituie CSM;

 – are loc un abuz constitutional;

 – i se incalca in mod flagrant niste drepturi constitutionale Laurei Codruta Kovesi, neputand sa atace demiterea sa din functia de Procuror-Sef al DNA. Pentru acest lucru Laura Codruta Kovesi ar putea da Romania in judecata la CEDO pentru ca, prin decizia nedreapta a CCR (caci nu prin CCR se realizeaza justitia in Romania, conform Constitutiei), i se incalca dreptul fundamental de a ataca sau a avea posibilitatea de a gasi cai de atac (stipulat in Constitutia Romaniei) impotriva unei anumite decizii, data de CCR, de revocare din functie.

In mod clar se vede ca nu se doreste altceva decat izgonirea ei de la sefia DNA. Nici n-are importanta daca in mod drept, pe dreptate, sau in mod nedrept, pe nedreptate. Ci ca asa vor unii, asa spun anumite interese. Iar Presedintele, prin rolul sau, TREBUIE SA SE IMPLICE MAI MULT tinand cont de art. 80, al 2. din Constitutie care, printre altele, arata: ca „vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice„. Or, CSM, conform Titlului III din Constitutie, face parte din aceste autoritati publice, in acest caz e vorba despre Autoritatea judecatoareasca (cap. VI). Iar daca „vegheaza la respectarea Constitutiei”, atunci are datoria de a semnala eventuale derapaje si greseli din partea CCR si de a lua masuri. Presedintele nu poate sa dea afara un om care nu ar avea posibilitatea sa se apere, incalcandu-i-se acest drept printr-o decizie abuziva a CCR. In Romania e ilegal asa ceva! Si cred ca Dl. Tudorel Toader stie foarte bine lucrul asta. Nu dumnealui era indrituit s-o judece pe D-na. Kovesi si activitatea dumneaei in functia de Procuror-Sef al DNA. Art. 134 din Constitutie pune o limita autoritatii ministrului Justitiei, de care vorbeste art. 132, al.1:

„Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului Justitiei”

Limita pe care o pune ministrului Justitiei art. 134 este ca acesta nu poate sa judece un procuror si nici nu poate sa-i incalce dreptul de a ataca o decizie impotriva sa, in materie disciplinara.

Corectarea deciziei CCR mi se pare un lucru esential. Si in continuare trebuie ca Presedintele sa-si „exercite functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate”. Insa trebuie inteles ca aceasta mediere de care dispune Presedintele nu inseamna ca Presedintele sa se amestece in treburile Justitiei pentru a influenta rezultatele unor decizii judecatoresti. Intrucat s-ar incalca principiul separatiei puterilor in stat si independenta Justitiei. Insa Presedintele ar trebui sa invite la o masa rotunda, la Cotroceni, Puterea si Opozitia spre a sta la o discutie privind DNA, D-na. Kovesi, complexul de interese in aceasta problema, incluzand aici si pozitia partenerilor nostri strategici, SUA si UE, din care facem parte. Pot fi mai multe runde de intalniri, desigur. Pot fi invitati si reprezentanti ai societatii civile, ai diverselor ONG-uri, deoarece dialogul si intelegerea buna a chestiunilor e un lucru esential pentru ca treburile sa mearga bine. Presedintele are acest drept constitutional si ar fi bine sa si-l exercite.

In final as dori sa amintesc ce spune, prntre altele, Constitutia la art. 148 – Integrarea in Uniunea Europeana pentru a intelege ca nu se pot face legi, spre exemplu ale Justitiei, cum vrei. Iata ce arata al. 2 si al. 4, din art. 148:

„(2) Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare.

…

(3) Parlamentul, Presedintele Romaniei, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la indeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului (2)”

Si eu cred ca trebuie sa ne reamintim ca aderarea noastra la NATO si UE inseamna aderarea la o comunitate de valori. Inclusiv NATO pune accent pe valorile comune ale tarilor membre. Iar Presedintele, al carui rol este si acela de a „veghea la respectarea Constitutiei”, trebuie sa tina cont de aceste lucruri.

Robespierre a fost un criminal, dar nu o lichea…

Doresc sa evidentiez pe blogul meu ultimile trei editoriale ale maestrului Ion Cristoiu, dintre cele mai bune scrise de dansul vreodata:

Traian Băsescu sau Războiul Omului cu Omul politic

„Poate cel mai greu de explicat fenomen al ultimilor doi ani îl reprezintă campania angajată de Traian Băsescu împotriva a patru instituţii de forţă din România:
SRI, DNA, Divizia Presă şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu, nu e o greşeală menţionarea ICCJ printre principalele instituţii de forţă ale României din ultimii ani. Deşi, teoretic, instituţie de prim rang a Justiţiei, sub nenorocita conducere a Liviei Stanciu, ICCJ a funcţionat la întreaga-i capacitate ca punct terminus în operaţiunile de tip Pristanda:
Curat anticonstituţional! Da’ umflaţi-l!

Victima, de regulă, un adversar politic al Preşedintelui în exerciţiu, era alesă şi livrată DNA de către SRI. Cu un puternic sprijin din parte acoperiţilor din presă, DNA reținea victima şi o propunea arestării preventive. Pentru arestul preventiv, victima era dusă la ICCJ. Aici, pentru victimă judecata era ceea ce era pentru victimele Terrorii robespierriene ghilotina.

Mecanismul a fost dezvăluit întîia oară de Elena Udrea, după ce distinsa, una dintre complicele Maşinăriei de decapitări politice, a intrat ea însăşi în Dispozitivul SRI-DNA-Divizia Presă-ICCJ.
A venit însă Traian Băsescu!
Făuritorul şi Controlorul Marelui Mecanism a pornit o campanie de denunţare a acestui mecanism.

La început, Traian Băsescu s-a mulţumit cu aluzii sau cu aserţiuni generale.
În ultimul timp, a pornit un război pe faţă cu persoanele din fruntea celor patru instituţii de forţă: Florian Coldea (SRI), Codruţa Kovesi (DNA), jurnalişti şi site-uri ştiute deja ca lucrînd cu ofiţeri acoperiţi, Livia Stanciu (ICCJ, pînă la recenta pensionare).

În Istoria României moderne (nu numai postdecembriste!) nu s-a mai întîlnit un asemenea Război:

1. Traian Băsescu e Făuritorul Mecanismului. L-a folosit invocînd interesul naţional.
   Interesul naţional e însă o noţiune complexă.
   Ceea ce unii consideră interes naţional, alţii consideră interes personal, şi invers.
   Mult mai important, Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu, dar şi jurnaliştii acoperiţi, sînt creaţiile exclusive ale lui Traian Băsescu.
   O simplă privire asupra Presei din ultimii 10 ani ne dezvăluie mecanismul prin care s-au înfiinţat site-uri, televiziuni şi ziare pentru a fi conduse şi folosite de ofiţeri acoperiţi.
   Orice ar spune Traian Băsescu acum, cele două mandatele ale sale alcătuiesc un regim autoritar, chiar dacă fără excesele regimul dictatorial.
   Nota de premieră în Istoria Modernă a României e dată tocmai de această realitate.
   Făuritorul Mecanismului porneşte, după plecarea de la Putere, un război împotriva Mecanismului şi, mai ales, împotriva celor care-l conduc mai departe.
   Un război împotriva Mecanismului creat şi controlat de el.
   Un război împotriva oamenilor descoperiţi şi promovaţi de el.
   Păstrînd proporţiile, e ca şi cum Mareşalul Antonescu ar fi pornit, după 23 august 1944, un Război public împotriva lui Eugen Cristescu şi a Mecanismului trimiterii în Lagărul de la Tîrgu-Jiu.
2. Nici una dintre rotiţele Mecanismului nu dezminte public dezvăluirile lui Traian Băsescu.
   Divizia Presă, de exemplu, îl atacă pe Traian Băsescu într-o campanie care imită, în chip halucinant, pe cele duse de Divizia Presă sub regimul Traian Băsescu împotriva adversarilor lui Traian Băsescu.
   Dezvăluirile lui Traian Băsescu n-au fost dezmințite niciodată.
   Nici un jurnalist suspectat a fi ofițer acoperit n-a luat atitudine publică față de acuzațiile aduse de Traian Băsescu.

Florian Coldea, Codruţa Kovesi, Livia Stanciu n-au răspuns pînă acum lui Traian Băsescu.
Presupun că din două motive:

1. Toţi trei au desfăşurat, sub conducerea lui Traian Băsescu, în numele interesului naţional, operaţiuni asupra cărora ţin să păstreze discreţia, mai ales că multe dintre ele ar implica şi persoane din subordinea celor trei.
2. Se consideră de cei trei că, răspunzînd lui Traian Băsescu, războiul ar lua proporţii atît de mari încît Klaus Iohannis s-ar vedea obligat să intervină.

Într-un text postat anterior (luni, 8 august 2016) sub titlul Și-a dat seama Traian Băsescu de riscurile electorale ale Războiului dus cu SRI, DNA și ÎCCJ?! am demonstrat că „din punct de vedere politic, Războiul cu SRI, DNA și ÎCCJ în chestiunea felului în care aceste instituții administrează Lupta împotriva corupției, îi dăunează” fostului președinte, actualmente șef de partid.

Electoratul lui Traian Băsescu pariază pe un stat puternic și nu pe un individ puternic.
E un electorat care l-a făcut președinte în 2004 și l-a urmat timp de zece ani după aceea.
„Acest electorat” – scriam în 8 august 2016, „nu-l înţelege pe Traian Băsescu şi nu-l înţelege, pentru că noţiuni precum drepturile omului, prezumţia de nevinovăţie îi sînt străine.”
Deși războiul cu cele trei instituții de forță îl definește pe Traian Băsescu din ultimul timp, explicația nu trimite la Omul politic, ci la Omul Traian Băsescu.

Cum se explică Războiul lui Traian Băsescu?
După părerea mea, acest Război ţine exclusiv de componenta omenească.
Pentru a mă explica, simt nevoia unei trimiteri la experienţa mea de viață.

În februarie 1997 am părăsit conducerea Evenimentului zilei.
Toţi cei din redacţie erau tineri descoperiţi şi promovaţi de mine. Descoperit şi promovat de mine era însuşi Cornel Nistorescu, cel care a preluat şefia publicaţiei.
E uşor de înţeles că, un timp, am urmărit evoluţia ziarului cu uluirea celui care făcuse acest ziar.
Una dintre cele mai puternice tentaţii a fost de a-i suna pe cei din conducere şi a le atrage atenţia c-au greşit într-un caz sau altul.
O tentație uriașă a fost și să-l sun pe Cornel Nistorescu și să-l mustru, din postura mea de descoperitor și făuritor al lui ca reporter, pentru persecutarea unor tineri jurnaliști de mare talent, aduși de mine și promovați în redacție.

N-am făcut-o.
Şi nu pentru că mi-am reprimat tentația din prea multă înțelepciune, ci pentru că, şi dacă aş fi vrut, n-aş fi avut cum.
Cu Cornel Nistorescu eram certat.
Și certat am rămas pînă azi.
Noua conducere i-a obligat pe mulţi dintre cei care lucraseră cu mine direct să plece de la ziar.
Noii şefi, aduşi de Cornel Nistorescu, îmi erau total necunoscuţi.

Să ne aşezăm în locul lui Traian Băsescu.
„Copii” crescuţi de el au rămas în fruntea instituţiilor de forţă și după plecarea lui de la Cotroceni.
În această postură, cei trei şi-au făcut și își fac propriile jocuri şi, deseori, jocurile lui Klaus Iohannis.
De lucrat au lucrat și lucrează exact cu aceleaşi mijloace folosite pe vremea lui Traian Băsescu.

Aceste mijloace au fost folosite acum nu împotriva lui SOV, a lui Adrian Năstase, a lui Dan Voiculescu, ci împotriva Elenei Udrea, Alinei Bica, a lui Horia Georgescu.
Traian Băsescu ştie cu ochii închişi aceste mijloace.
Recunoaşte în tot ce li s-a făcut celorlalţi „copii” ai săi ceea ce au făcut toţi „copiii” sub conducerea sa împotriva adversarilor săi politici.

Probabil că la început, uitînd că nu mai e Şeful lor sau iluzionîndu-se că mai are autoritate asupra lor, a încercat să le atragă atenţia personal că greşesc.
Sînt sigur că şi Florian Coldea şi Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu nu l-au ascultat.
Nu cred că l-au înjurat.
Cred însă c-au zis da, da, şi au făcut tot cum au vrut ei.

Asta a stîrnit mînia lui Traian Băsescu.
Mînia celui care se consideră tras pe sfoară.
Pe vremea atotputerniciei sale, cei trei nu-i ieșeau din cuvînt, făcînd față de el figură de copii ascultători față de tatăl nu numai temut, dar și respectat.
Acum îi dau cu tifla.

Războiul lui Traian Băsescu se dovedeşte pînă la urmă o confirmare strălucită a adevărului că şi politicenii sînt oameni.
În cazul de faţă, Omul Traian Băsescu se războieşte cu Omul politic Traian Băsescu.
N-ar fi prima oară în Istoria României şi a Lumii.
Nu cînd Omul se războiește cu Omul politic, ci cînd Omul politic pierde din Războiul cu Omul.”

Dacă primul om în stat are dreptul să dea peste cap circulaţia din Bucureşti, obligîndu-i pe şoferi să piardă timp şi nervi în ambuteiaje, de ce n-ar avea dreptul al doilea om în stat să nu stea la coada de o mie de persoane de la Permise?!

„Am plecat din ţară duminică, 31 iulie 2016 şi m-am întors, luni, 15 august 2016.
Călătoria mea de cunoaştere a fost de data asta în Flandra:
Ghent, Bruxelles, Brugge, Anvers, Waterloo, Oostende, Ypres, Dunkerque, Coasta belgiană a Mării Nordului.

Am mers cu maşina, am călătorit cu trenul, am pus benzină în staţiile de benzină, am folosit W.C.-urile publice, am tîrguit de-ale gurii la supermarketuri, am stat la un aparthotel din Ghent, proprietatea unei românce (am aflat că e româncă doar cînd mia- dat cheia!), am mîncat pe o bancă dintr-un parc asemenea imigranţilor, am vizitat muzee (printre altele cel al Cartofilor prăjiți), am mers mult pe jos, am folosit taxiul şi am trecut prin filtre la aeroportul din Bruxelles.

Am transcris aceste înfăptuiri nu din năravul egocentrist de a considera că faptele vieţii mele personale interesează pe cineva, ci pentru a dovedi că timp de două săptămâni am încercat să cunosc pe viu realităţile din Belgia.
Ori de cîte ori revin din Occident în România, mă loveşte disperarea.
– Uite, îmi spun, o să mor şi n-o să mai apuc o ţară cît de cît apropiată de cele occidentale!

Din cîte se ştie, prima constituţie românească, cea din 1866, a fost un copy-paste după Constituţia Belgiei din 1831.
De ce am ţinut să reamintesc asta?
Pentru că teoretic, cele două ţări au avut un punct de pornire ca structură politică asemănătoare.
Diferenţa dintre Belgia lui 2016 şi România lui 2016 rămîne de ordinul unei prăpăstii.

Se înţelege că acum disperarea a fost mult mai mare.
Belgia e o ţară mică.
Are 11 milioane de locuitori.
Dacă ar fi să crezi cronicii politice, mai are un pic şi se rupe în două.
În valoni şi în flamanzi.
Crizele de guvern s-au succedat  în Belgia într-un ritm ameţitor.
Şi cu toate acestea, Belgia e în materie de infrastructură rutieră, de infrastructură feroviară, de servicii, de ordine a civilizației, de modernizare mult înaintea României.

De fiecare dată cînd compar realităţile noastre cu cele din Occident, mă întreb:
Ce dracu’ ne lipseşte nouă?
Uite, au trecut 26 de ani de la prăbuşirea comunismului.
Ni s-a spus încă de pe vremea comunismului că economia de piaţă, democraţia, sînt forţe de progres indiscutabile.

S-a confirmat asta în realitatea noastră postdecembristă?
Satele în Belgia sînt un prilej de încîntare.
Acelaşi tip de case de fermier grupate într-un centru, cu asfalt, facilităţi şi aceleaşi vaci care pasc de unele singure pe păşuni bine delimitate.

Aţi văzut cum arată o cireadă de vaci care paşte la noi?
Sînt costelive, murdare, năuce, mînate să treacă peste şosea pe un alt cîmp de mărăcini de un tip hirsut, gen violator în grup.

Două săptămîni înseamnă pentru o ţară precum România, presupus supusă blazonului Sînt atîtea de făcut! două săptămîni de înfăptuiri în realitate.
De lucruri care să fi apropiat cît de cît România de ţările occidentale, de Belgia, de exemplu.

Deşi am urmărit pe site-uri întîmplările din România, întors la Bucureşti, am încercat un experiment.
Am vrut să văd dacă în aceste două săptămîni a avut loc în România o întîmplare în urma căreia cetăţeanul român, jinduind după o Țară  ca afară, a rămas cu ceva.

Altfel spus, dacă în aceste două săptămîni s-a luat o măsură care să apropie măcar administrativ România de Belgia sau s-a construit ceva sau măcar s-a inaugurat construirea a ceva.

Nu o autostradă, nu o cale ferată de mare viteză, nu o întreprindere, ci un podeţ.
Sau dacă nu un podeţ, măcar un W.C. public.
Şi-am constatat că în aceste două săptămîni, deşi au fost Breaking News-uri, dezbateri aprinse în studiouri TV, conferinţe de presă, comunicate oficiale, declaraţii la cel mai înalt nivel, scrieri pe facebook ale demnitarilor, în realitate nu s-a întîmplat nimic.

Ba nu, mă înşel.
În realitate s-a întîmplat ceva.
DNA a avut o activitate duduitoare.
În această perioadă de două săptămîni, singurele fapte concrete ţin de arestări, trimiteri în judecată, cereri ale procurorilor, sentinţe, percheziţii.
Într-un cuvînt, singurele înfăptuiri ţin în exclusivitate de Regimul represiv.

Funcţionează la întreaga lor capacitate instituţiile represive:
SRI şi SIE, DIICOT, DNA.
E mai mult decît semnificativ că, din Guvernul Dacian Cioloş, cel mai cunoscut ministru e cel al Justiţiei, şi nu cel al Transporturilor, al Economiei, al Comunicaţiilor sau măcar al Turismului.
Dar şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, e cunoscut nu pentru măsurile sale vizînd perfecţionarea Justiţiei, ci pentru măsurile sale de ordine represivă.

Şi-am avut astfel răspunsul la întrebările:
De ce nu-i România Belgia?
De ce, în loc să ne apropiem de ţările occidentale, ne depărtăm pe zi ce trece?
Pentru că în aceste două săptămîni, cu excepţia domeniului represiv, în nici un alt domeniu nu s-a înfăptuit nimic.

Locul de fapte concrete l-a ţinut Spectacolul.
Cu sau fără trăncăneală.
Timp de două săptămîni, ţara a trăit Spectacolul Înmormîntării Reginei Ana.
Transmisii în direct, gesturi ale Preşedintelui şi Premierului, Slujbe în Piaţa Revoluţiei, cortegiu regal de la Sinaia la Bucureşti şi de la Bucureşti la Sinaia.

S-a terminat şi cu Marea Înmormîntare.
Culmea schizofreniei moldo-valahe:
Republica a făcut unei Regine o înmormîntare pe care România n-a mai cunoscut-o de la moartea comunistului  Gh. Dej.

A rămas ceva după două săptămîni de spectacol?
Altfel zis, românul acesta, care jinduieşte după standarde de viaţă occidentală, a avut parte de vreo şosea, de vreo cale ferată, de vreun podeţ, de vreun W.C. public?
N-a avut parte de nimic.
Nici o altă întîmplare nu mi s-a părut mai semnificativă pentru cele două săptămîni în care, dincolo de spectacol, nu s-a întîmplat nimic, decît cea cu Călin Popescu Tăriceanu.

Ca urmare a Operaţiunii Fărîmiţarea Presei în mii de bucăţipentru a sta Drepţi mai bine, Mediafax a fost lovită prin înfiinţarea unei noi agenţii.
Cu ce se ocupă agenţia repectivă ne spune totul concentrarea sa exclusivă pe linguşirea Binomului SRI-DNA.
După cum era de aşteptat, Călin Popescu Tăriceanu e politicianul cel mai vînat de Poliţia Politică Prezidenţială.
Fără a-şi da seama de asta, C. Popescu Tăriceanu n-a stat la coada de o mie de persoane de la schimbarea permiselor.
După cum era de aşteptat, Agenţia Noii Securităţi s-a dus la ţanc.
Scandal mare!
Scandal uriaş!
Preşedintele Senatului n-a stat la coadă!

O avocată, fostă membră a PMP, l-a denunţat la DNA.
Prefectul Capitalei a ordonat o anchetă la Permise.
Deşi eu stau la coadă, pentru că nu-mi place să fiu favorizat, nu văd nici o infamie în gestul lui C. P. Tăriceanu.
Preşedintele României blochează săptămînal circulaţia în Bucureşti și pe traseul Bucureşti-Sibiu fără ca cineva să-l denunţe la DNA.

Dacă primul om în stat are dreptul să dea peste cap circulaţia din Bucureşti, obligîndu-i pe şoferi să piardă timp şi nervi în ambuteiaje, de ce n-ar avea dreptul al doilea om în stat să nu stea la coada de o mie de persoane de  la Permise?!

Mai ales că, spre deosebire de Klaus Iohannis:

1. Călin Popescu Tăriceanu n-a înrăutăţit viaţa celor de la coadă. Cu sau fără preşedintele Senatului, coada a fost la fel de mare.
2. C.P. Tăriceanu i-a sfidat pe cetăţeni o singură dată.
   Klaus Iohannis i-a sfidat, în cei doi ani de mandat de sute de ori.

Dincolo de acest Scandal artificial, dovadă strălucită a forţei de Manipulare a Poliţiei Politice, rămîne întrebarea:
De ce nu s-a făcut Scandal, pentru că la Permise e coadă de o mie de persoane?
Întrebarea asta n-a fost pusă de nimeni.
Coada de o mie de persoane – o aberaţie, o crimă prin raportare la nervii şi timpul cetăţenilor – n-a făcut pe nimeni să se indigneze.
Prefectul n-a ordonat o anchetă pentru a vedea de ce se face o coadă atît de mare.
Dacian Cioloş n-a trimis Corpul de Control pentru a vedea ce nu merge la Permise.
S-a făcut în schimb un Scandal uriaş din gestul lui C. Popescu Tăriceanu.

De ce?
Pentru că îmbunătăţirea radicală a organizării la Permise n-a interesat pe nimeni.
Presă, oficialităţi.
Compromiterea lui Călin Popescu Tăriceanu a interesat.

Dacă România ar fi, într-adevăr, pe drumul apropierii de Occident, curmarea haosului de la Permise ar fi fost pe primul plan.
Cazul lui Călin Popescu Tăriceanu nici n-ar fi existat.
Numai că România nu e pe drumul apropierii de Occident.
E pe drumul apropierii de Bangladesh!”

Klaus Iohannis – mituit de China comunistă prin publicarea în limba chineză a cărții Pas cu pas pe post de capodoperă a geniului românesc

„La Tîrgul Internaţional de Carte de la Beinjing, prin Institutul cultural român, România participă în primul rînd prin traducerea în chineză a cărţii lui Klaus Iohannis, Pas cu pas.

Pas cu pas, volum pe care l-am citit în varianta electronică, nu e o carte de Memorii.
Pentru alegerile din 2014, staff-ul de campanie al candidatului PNL, Klaus Iohannis, a decis să producă şi să folosească drept instrument de publicitate electorală o carte semnată de Klaus Iohannis, dar care, aşa cum era de aşteptat, n-a fost scrisă de Klaus Iohannis. Intitulată Pas cu pas, ea se voia un fel de autobiografie oficială a candidatului, la vremea respectivă puțin cunoscut publicului nostru. Eu, de exemplu, în pregătirea unui interviu luat lui Klaus Iohannis la Realitatea Tv împreună cu Rareș Bogdan, am insistat să primesc lucrarea în variantă electronică (nu apăruse în variantă de tipar), pentru a avea o minimă documentare despre Klaus Iohannis. Așa cum am mărturisit la B1Tv marți seara, mi-a trimis varianta Edward Hellvig, dacă nu mă înșel la vremea respectivă șeful staff-ului de campanie al lui Klaus Iohannis.

În Istorie există cărţi de Memorii de excepţie, dacă ar fi să amintesc Al doilea razboi mondial de Winston Churchill, carte în două volume, distinsă în 1953 cu Premiul Nobel pentru literatură, sau Am vrut unitatea Germaniei, carte semnată de Helmut Kohl. Astfel de cărţi sînt scrise sau uneori doar dictate de o personalitate de prim rang a unei ţări, după retragerea din activitate.

Interesul stîrnit de astfel de Memorii au o dublă explicaţie:

1. Ca făuritor de Istorie, autorul dezvăluie, în premieră, eliberat de restricţiile funcţiei, amănunte cruciale pentru înţelegerea evenimentelor la care a participat.
   Memoriile lui Mihail Gorbaciov sunt sînt un document istoric asupra Perestroikăi.
2. Eliberat, în fine, de povara imaginii publice, autorul îşi poate permite dezvăluiri senzaţionale din viaţa sa personală.

Cartea lui Klaus Iohannis nu întruneşte nici una din condiţiile de mai sus:

1. Pas cu pas a apărut înainte ca Klaus Iohannis să devină preşedinte.
   Cum să stîrnească interesul o carte de memorii a primarului de Sibiu?
2. Fiind vorba de un mijloc strict electoral, carte e golită de orice omenesc.
   Nu vei întîlni în cuprinsul ei o singură confesiune în adevăratul sens al cuvîntului, expresie a sincerității.

Putem spune că e un produs de complezenţă, în genul unui clip electoral difuzat de televiziuni în emisiunile electorale.
Ca produs strict electoral, comparabil cu afișele, pixurile, tricourile şi şepcile împărţite de structurile de partid, Pas cu pas a fost cumpărată şi distribuită de organizaţiile locale ale PNL.

Din acest punct de vedere încasarea sumei de 18.000 de euro, ca drepturi de autor, pentru Pas cu pas şi Primul pas de către Klaus Iohannis, sumă incredibilă într-o Românie în care mari autori, de mare succes de librărie, dacă scot 1000 de euro din publicarea unei cărţi scrise de ei, se constituie într-una din marile afaceri de corupţie din România ultimului timp.

A beneficiat de nişte așa zise drepturi de autor pentru o carte pe care n-a scris-o el, dar mai ales pentru o carte difuzată prin organizaţiile PNL, mi se pare o uriaşă escrocherie.

Presupunînd că editura Curtea veche i-a dat autorului Klaus Iohannis suma de 18.000 de euro, normal era ca preşedintele, ştiind cum s-a obţinut ea, s-o doneze unui cămin de bătrîni sau unui spital.

Așadar, am trăit s-o văd și pe asta!
Cartea de publicitate electorală a candidatului Klaus Iohannis va fi tradusă și tipărită în China și apoi lansată la Tîrgul de carte de către Institutul Cultural Român drept cartea semnificativă pentru geniul creator al poporului român.

Traducerea unei cărţi peste hotare e condiţionată fundamental de succesul comercial al cărţii respective.
În ţările cu economie de piaţă, nici o editură nu va tipări cartea unui autor – fie el şi român, dacă o prospecţie de piaţă n-o convinge că-şi va scoate banii daţi pe traducere şi tipărire.
De nevoia de profit, nu mai vorbesc.

La o primă vedere, traducerea cărţii lui Klaus Iohannis de către o editură chineză nu lasă loc nici unei suspiciuni.
Se presupun următoarele condiţii:

1. Editura din China a aflat că undeva pe continentul european, în țara numită România, a apărut o carte care s-a constituit într-un uriaş succes comercial nu numai în ţara respectivă, dar şi în alte ţări din Europa și din lume, o carte despre care au scris toate marile publicații europene.
2. Editura a studiat piaţa şi a constatat că în China există un interes uriaş faţă de cartea respectivă.
   Graţie acestui interes, editura a dibuit în traducerea şi tipărirea cărţii o veritabilă lovitură financiară.
   Milioane de chinezi sună sau trimit e-mail-uri întrebînd cînd va fi pe piaţă cartea Pas cu pas a lui Klaus Iohannis.
   S-au făcut deja înscrieri pe lungi liste de chinezi care au cumpărat-o anticipat prin comenzi online.

Aşa ar sta lucrurile dacă ar fi vorba de o editură particulară. China e o ţară comunistă. Prin urmare, ca şi România comunistă, China are o editură care traduce şi tipăreşte pe banii statului chinez anumite cărţi din străinătate: China Translantion & Publishing House înființată în 1973.

În regimul comunist, toate editurile erau de stat și prin urmare scutite de grija pentru vînzarea unei cărți.
Corespondentul comunist român al editurii chineze la care apare cartea lui Klaus Iohannis e Editura politică.

La fel ca în România comunistă, în China comunistă editura China Translantion & Publishing House traduce şi tipăreşte cărţi din străinătate ale unor autori faţă de care statul comunist chinez are interes să-i traducă.

Fie că autorii respectivi au scris cărţi favorabile Chinei comuniste, fie că ei sînt înalţi demnitari din ţările respective.

În acest al doilea caz, traducerea şi tipărirea alcătuiesc o mituire subtilă, tipic chinezească, a autorului respectiv:

1. Prin banii pe care-i primeşte demnitarul ca drepturi de autor de la o editură de stat care nu se supune mecanismului comercial.
   În România comunistă, dreptul de autor al editurilor erau stabilite de editură indiferent dacă lucrarea respectivă se vindea sau nu.
2. Prin gîdilarea vanităţii de autor a personalităţii respective.
   Acest al doilea caz s-a întîlnit la cărţile Elenei Ceauşescu. În cadrul cultului personalităţii, în România lui Ceauşescu se reproduceau variantele în limbi străine ale cărţilor Elenei Ceauşescu, toate publicate pe banii Securităţii.

Asta în cazul țărilor occidentale.
În cazul țărilor din Est, cu edituri de stat, traducerea și tipărirea alcătuiau un gest de mituire a Elenei Ceaușescu și prin ea a lui Nicolae Ceaușescu.

Aşadar, autorul Klaus Iohannis urmează să apară în limba chineză la Editura de stat pentru cărţi din străinătate a Chinei comuniste.

Presa noastră, fie înregimentată, fie şantajată, cu mici excepţii, a făcut ciocul mic la anunţul privind lansarea în China a cărţii Pas cu pas a preşedintelui României.

Cu mici excepţii, nimeni nu s-a întrebat:

1. Cîţi bani îi va da lui Klaus Iohannis statul chinez sub pretextul drepturilor de autor?
2. Care sînt argumentele Editurii de stat a Chinei comuniste pentru alegerea din miile de cărţi apărute în România a exact cărţii lui Klaus Iohannis.

Intelectualii români – de la Gabriel Liiceanu la Andrei Pleşu, au făcut mare caz de compromiterea titlului de doctor prin apariţia tezelor de doctor plagiate.
Cum adică – s-au zburlit ei, Gabriel Oprea e doctor în ştiinţe ca şi noi care am trudit pentru teza noastră de doctorat?

Impostura care e teza de doctorat plagiată ne lovește și pe noi, cei care am luat doctoratul pe bune.
Intelectualii români sînt nu numai doctori, dar şi autori de cărţi.
Orice autor visează să fie tradus peste hotare.
Uşor de imaginat ce-ar însemna pentru un intelectual român traducerea cărţii sale în China.

Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!
Autorul unei cărţi infinit mai proaste decît teza de doctorat plagiată.
Intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune?

E lesne de imaginat ce Scandal s-ar fi produs în România dacă autorul tradus de editura de stat a Chinei comuniste ar fi fost Victor Ponta.

Cu mici excepții, incredibila mituire a lui Klaus Iohannis de către China comunistă n-a stîrnit indignarea publică a nici unui lider politic.
Nici măcar a lui Traian Băsescu, pentru a mă referi la singurul lider care mai face Opoziție în România lui Klaus Iohannis!”

Inainte de a incepe comentariul pe baza temelor din cele trei editoriale, in primul rand felicitari maestrului Cristoiu!

Luam cele trei editoriale in ordinea pe care am pus-o pe blog, care e si ordinea cronologica.

Primul editorial raspunde la intrebarea pusa de cel de-al doilea:

„De fiecare dată cînd compar realităţile noastre cu cele din Occident, mă întreb:
Ce dracu’ ne lipseşte nouă?”

si:

„De ce nu-i România Belgia?”

Sa ne uitam la Traian Basescu, cel care ne-a condus 10 ani. Sa ne uitam la atitudinea politica pe care a avut-o atunci cand era la Putere si la cea de acum. Dl Cristoiu evoca foarte clar diferenta dintre cele doua, iar ceea ce te frapeaza este ca cele doua atitudini sunt diametral opuse. Nu cu diferente de nuante, ci diametral opuse!!! Cu alte cuvinte, cand nu mai e la Putere lui Basescu nu-i mai place anticoruptia! La Putere fiind, i-a placut pentru ca lovea in adversarii politici, trecand sub tacere, pe cat se putea, propriul sau regim foarte corupt. Acum, cand dezvaluirile ating oamenii sai care incep sa fie luati la intrebari, denunta cu toata taria „institutiile de forta” proiectate in felul acesta chiar de el!

Traian Basescu nu e un om oarecare. El a fost Presedintele Romaniei.

Insa ceea ce face Traian Basescu – care n-a crezut niciodata in lupta anticoruptie, mintind incontinuu – se numeste LICHELISM. Ca Traian Basescu nu e singura lichea din politica romaneasca – total de acord! Insa la el, datorita inaltei functii pe care a avut-o, sare in evidenta cel mai bine acest lucru: lipsa de verticalitate, lipsa chiar a unui crez politic, intr-un cuvant spus comportamentul de lichea. Acum vrea sa castige electorat luptand impotriva a ceea ce a construit in cele doua mandate si asta doar pentru un singur lucru: pentru ca doreste Puterea, singurul lucru pe care cred ca-l iubeste cu adevarat: Puterea lui personala!

De aici se si vede de ce Romania nu e ca Belgia.

„Crizele de guvern s-au succedat  în Belgia într-un ritm ameţitor.
Şi cu toate acestea, Belgia e în materie de infrastructură rutieră, de infrastructură feroviară, de servicii, de ordine a civilizației, de modernizare mult înaintea României.” – n-am spus ca Traian Basescu e singura lichea a clasei politice. De vazut cum se desfasoara lucrurile la CNADNR, institutie eminamente controlata politic: daca premierul (care e si liderul partidului de guvernamant) ii spune sefului de acolo sa taie panglica la vreo lucrare ce inca nici terminata nu e, ala, docil, executa imediat, daca asa ii cer interesele partidului! Ca asa se face.  In Romania, in Romania condusa de lichele, asa se face! Daca nu faci asa, nu esti om sau, cel putin, esti unul ciudat, care trebuie ocolit…

Cel mai mare pericol este lichelizarea Romaniei, pentru ca pestele de la cap se-mpute. Daca nu cumva s-a si lichelizat deja. Daca s-a intamplat asta, macar sa nu ajunga la metastaza!

In al doilea articol intalnim ceva semnificativ: cum sa se preocupe demnitarul ca cetatenii stau la o coada de 1000 de persoane, cand el obtine ceea ce doreste fara sa stea la vreo coada, ci pur si simplu i se da? Cum sa te mai preocupe res publica cand tu, ca demnitar, esti deasupra oricaror treburi publice? Baronizarea Romaniei nu e de ieri de azi si se vede aici de ce destui politicieni, atat de la Stanga cat si de la Dreapta simpatizeaza cu Monarhia… Demnitarii nostri, politicienii nostri nu se comporta ca intr-o republica, nu au o comportare republicana. Se vorbeste, si pe buna dreptate, despre aroganta lor – un astfel de tip de comportament adevereste ceea ce am spus mai sus. Ei manifesta dispret fata de treburile publice, adica fata de republica, cautand sa-si ocoleasca indatoririle in schimbul foloaselor personale!!

In al treilea edtorial intalnim iarasi un lucru ce suna cunoscut: Presedintele se promoveaza pe sine insusi in strainatate! Este foarte buna observatia:

„Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!”

Nu e promovata cultura romana. E, in schimb, promovata „opera”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, Presedintelui. Este evident ca prin asta nu e cultivata virtutea civica ci interesul personal al Presedintelui de a castiga niste bani. In interesul Romaniei ar fi fost sa fie promovata cultura romana, mai ales ca se face apel pentru cartea Presedintelui la Institutul Cultural Roman, care e al Statului din cate inteleg eu. Iar apropo de res publica, virtutea civica l-ar fi obligat pe Presedinte sa nu faca apel la ICR ca sa-i promoveze cartea; ca liberal nu mai vorbesc ca ar fi trebuit sa utilizeze in exclusivitate canale private, nu de stat. Pentru ca asa cum sta acum treaba s-ar putea deduce ca „Pas cu pas”, cartea Presedintelui, e importanta pentru cultura romana. De ce? Pentru ca e a Presedintelui!

Ceea ce nu inseamna ca ar trebui sa socotim plagiatul mai putin grav. Dar ceea ce e mai grav este ca, in chestiunea plagiatului, au beneficiat din plin de acesta tot marimile politice. Cu alte cuvinte, pentru ca au plagiat, marimile politice romanesti au fost mangaiate pe crestet si li s-a trecut cu vederea, dar daca ar fi plagiat un om obisnuit, acesta ar fi fost dat cu capul de toti peretii, daca nu cumva ar fi facut si puscarie!

„Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!
Autorul unei cărţi infinit mai proaste decît teza de doctorat plagiată.
Intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune?

E lesne de imaginat ce Scandal s-ar fi produs în România dacă autorul tradus de editura de stat a Chinei comuniste ar fi fost Victor Ponta.

Cu mici excepții, incredibila mituire a lui Klaus Iohannis de către China comunistă n-a stîrnit indignarea publică a nici unui lider politic.
Nici măcar a lui Traian Băsescu, pentru a mă referi la singurul lider care mai face Opoziție în România lui Klaus Iohannis!”,

are dreptate! Iar „intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune”? – pentru ca lichelismul exista si in lumea intelectuala.

Si ne mai miram de ce Romania nu-i ca Belgia…?

Si acum sa explic putin titlul…

Eu nu vreau sa spun ca Robespierre a facut bine ceea ce a facut sau ca trebuie sa ne fie un model. Ci spun ca ar trebui cumva redusa doza asta de lichelism din societatea romaneasca daca vrem „o tara ca afara”. Pentru ca altminteri nu prea se poate. Romania este o republica. Ar trebui sa intelegem mai bine conceptele republicane. Pentru ca noi, mai bine spus politicienii nostri nu construiesc ceva autentic si nici ceva in care sa creada. Cum n-au crezut si nici nu cred in lupta anticoruptie, ca sa dau un exemplu, urmarind mai degraba doar scopuri personale. In aceeasi cheie trebuie citit interesul lor si nu doar al lor pentru monarhie. Or, in felul asta eu nu vad cum se poate construi ceva durabil in Romania, care sa aduca libertate, prosperitate societatii noastre, nu vad cum putem avea o societate in care abuzurile la adresa cetateanului sa se diminueze, de ce nu?, pana la anihilare. Pentru ca sa putem spera sa ne apropiem de nivelul tarilor dezvoltate din Occident.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Un lucru care trebuia sa se intample, o decizie corecta!

Gandul

Iohannis i-a retras lui Tokes ordinul „Steaua României”

Se arata ca:

„Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că a decis să-i retragă Ordinul „Steaua României” lui Laszlo Tokes.

„După părerea mea trebuie să ţinem cont de câteva lucruri. Cel care acordă o distincţie vrea să-i recunoască un merit. Cel care primeşte, acceptă, trebuie să recunoască România şi Constituţia României. Având în vedere toate caestea am decis să retrag ordinul Steaua României dl. Laszlo Tokes”, a anunţat Iohannis.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis definitiv, pe 26 februarie, retragerea decoraţiei „Steaua României” în ceea ce îl priveşte pe europarlamentarul Laszlo Tokes, judecătorii confirmând astfel decizia luată de Consiliul Naţional al Ordinului Naţional „Steaua României”.

În decembrie 2009, la 20 de ani de la Revoluţie, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe Laszlo Tokes cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

În 27 iulie 2013, Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară „Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că „nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”. Participanţii la seminariile Universităţii de Vară de la Izvoru Mureşului au cerut atunci retragerea distincţiilor acordate de statul român „extremiştilor maghiari” din România, făcând referire la europarlamentarul Laszlo Tokes, decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României”.

La rândul său, premierul la acea vreme, Victor Ponta, a declarat atunci că îl va informa în scris pe preşedintele Traian Băsescu că va contrasemna un eventual decret de retragere a distincţiei acordate lui Tokes, Ordinul Naţional „Steaua României”.

În 29 august 2013, europarlamentarul PSD Corina Creţu, membră a Ordinului Naţional „Steaua României”, a solicitat public retragerea Ordinului „Steaua României” acordat lui Laszlo Tokes în decembrie 2009, ea invocând „fapte dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României”.

În noiembrie 2013, membrii Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” au decis să propună preşedintelui Traian Băsescu retragerea distincţiei oferite europarlamentarului.

Ulterior, preşedintele Traian Băsescu declara că aşteaptă raportul Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României” înainte de a decide retragerea sau nu a distincţiei acordate lui Tokes, menţionând că nu doreşte repetarea istoriei din cazul Corneliu Vadim Tudor.

Întrebat dacă îi va retrage Ordinul „Steaua României” europarlamentarului Laszlo Tokes, aşa cum recomandă Consiliul, Băsescu răspundea că doreşte să vadă motivarea şi că procesul nu este unul simplu.

„Trebuie să facă un raport argumentat. Eu nu spun că ceea ce a făcut Laszlo Tokes este un lucru care să ne placă, este admisibil. Nu spun că este, dar am o experienţă. Vezi cazul Vadim Tudor. Vă aduceţi aminte când am vrut să-i retrag Ordinul „Steaua României” lui Vadim Tudor? S-a emis hotărârea membrilor Ordinului, s-a făcut o argumentaţie pentru asta, un raport. (…) După care Vadim Tudor a atacat în instanţă acel document cu argumentele pentru ridicarea decoraţiei şi Administraţia Prezidenţială a pierdut. Eu emisesem decretul în baza acelui raport al Consiliului. În instanţă a fost anulată aplicarea decretului. Nu o să repet asta fără să fiu foarte atent. A fost singurul decret anulat în instanţă în nouă ani de mandat”, spunea Băsescu.

În 15 decembrie 2013, Tokes a predat Bisericii Reformate din Timişoara medalia „Steaua României” în grad de Cavaler şi ordinul prin care i-a fost conferită, spunând că, dacă vreo persoană doreşte să îi ia înapoi distincţia, să meargă la Timişoara.

Europarlamentarul Corina Creţu a făcut, în 24 ianuarie, un apel la preşedintele Traian Băsescu să nu mai prelungească decizia legată de retragerea Ordinului „Steaua României” lui Tokes Laszlo, în condiţiile în care Consiliul de Onoare al ordinului a publicat motivarea deciziei de retragere în 9 ianuarie.

Aceasta afirma că ea a fost cea care a iniţiat retragerea Ordinului „Steaua României” lui Tokes, pentru că a considerat că nu poate fi de acord ca un membru al uneia dintre cele mai mari distincţii ale statului român „să dezvolte propuneri care atacă sistematic fundaţia statului român”.

Preşedintele Traian Băsescu declara pe 9 februarie că aşteaptă decizia instanţei înainte de a lua decizia retragerii decoraţiei lui Laszlo Tokes.”

Sa vedem si raspunsul D-lui. Tokes

Agerpres

Tokes: Cu sau fără distincție, eu rămân fidel idealurilor revoluției de la Timișoara

Se arata ca:

„Eurodeputatul Tokes Laszlo a declarat vineri, într-o scrisoare deschisă către președintele Klaus Iohannis, că el rămâne fidel idealurilor revoluției din Timișoara, cu sau fără distincție.

‘Mulți am fost și mulți suntem care am crezut că după Revoluția de la Timișoara, libertățile fundamentale și drepturile omului vor fi pe deplin respectate în România. Și iată, acum sunt pedepsit exact pentru ce am fost persecutat înainte de decembrie ’89 — pentru libertatea de exprimare’, a scris Tokes.

El a precizat că, în 2009, a acceptat distincția oferită de președintele de atunci, Traian Băsescu, pentru că știa că prin acesta nu el, ci timișorenii au primit recunoștință ‘în semn de înaltă apreciere a curajului și demnității de care au dat dovadă’, declanșând revolta istorică împotriva dictaturii comuniste.

‘Iar acum retrageți această distincție, cu motivul că toți cei care au vreo decorație trebuie să respecte Constituția României. În primul rând, critica unor articole ale constituției într-un stat de drept nu înseamnă nerespectarea ei, ci este pur și simplu uzul unui drept fundamental din constituție, și anume, a libertății de exprimare. Dar se ivește de la sine întrebarea: toți cei care au fost condamnați pentru corupție și au vreo distincție din partea statului român au fost supuși aceluiași procedeu? Veți analiza sau nu faptele sau declarațiile lor, dacă sunt conforme cu Constituția României?’ se arată în scrisoare.

Tokes s-a referit, în continuare, la faptul că granițele culturale ale națiunilor și granițele politice ale țărilor europene de obicei nu coincid.

‘Am susținut și susțin și acum, că asemenea poziției Austriei față de comunitatea de limba germană din Italia și asemenea României, care în mod just își ridică vocea pentru apărarea drepturilor comunităților românilor din Moldova, din Ucraina sau din Serbia, și Ungaria are dreptul — ba chiar obligația constituțională — să protejeze comunitățile maghiare de dincolo de granițele ei. Practica politică dusă de Austria, Croația, Suedia, Danemarca, Germania și România trebuie să fie valabilă și justă chiar și în cazul Ungariei. Acest lucru l-am susținut în repetate rânduri, și îl susțin și acum’, a menționat Tokes.

Eurodeputatul consideră că decizia președintelui Iohannis, inspirată din demersul pornit de fostul premier Victor Ponta, este nu numai contrar spiritului Timișoarei, ci și ‘un imens autogol politic și diplomatic’.

‘Care va fi legitimitatea morală a demersurilor politicii externe românești vizavi de românii din Moldova, Ucraina, Serbia sau chiar Ungaria? Sau doriți și Dumneavoastră continuarea practicii de standard dublu: ce este bine și permis pentru români este interzis pentru maghiari? Stimate domnule Președinte, nu știu dacă ați luat această decizie din proprie convingere sau v-ați lăsat ghidat și supus presiunilor din partea lui Corina Crețu, Victor Ponta și alți socialiști, dar nici nu este important. Cu sau fără Dumneavoastră, cu sau fără distincție, eu rămân fidel idealurilor revoluției din Timișoara. În această regiune, românii și maghiarii trebuie să-și respecte reciproc libertatea celuilalt, și dacă e cazul, trebuie să luptăm unindu-ne forțele pentru libertatea și drepturile noastre. Așa cum am făcut în decembrie 1989 la Timișoara. Uniți în libertate: români, germani, maghiari’, își încheie scrisoarea Tokes Laszlo.

Președintele Klaus Iohannis a anunțat joi că a decis să-i retragă lui Laszlo Tokes Ordinul „Steaua României”.

„Chestiunea a ajuns pe masa mea și trebuie să iau o decizie. După părerea mea trebuie să ținem cont de câteva chestiuni când analizăm aceste spețe. Cel care acordă o distincție vrea să răsplătească pe cel distins, să răsplătească un merit, cel care primește și acceptă această distincție trebuie să recunoască România și Constituția României, să aprecieze valorile care stau la baza Constituție României. Având în vedere toate acestea am decis să retrag Ordinul ‘Steaua României’ dlui Laszlo Tokes”, a spus șeful statului la Palatul Cotroceni.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins pe 25 februarie recursul lui Laszlo Tokes față de decizia prin care Curtea de Apel București confirma, în 2014, legalitatea măsurii de retragere a distincției. Decizia Instanței supreme este definitivă.

Curtea de Apel București respinsese ca inadmisibilă solicitarea lui Laszlo Tokes de anulare a deciziei Consiliului de Onoare al Ordinului Național „Steaua României” prin care i s-a retras distincția, primită în anul 2009 de la președintele Traian Băsescu, pentru meritele sale în Revoluția din 1989.

Pe 20 noiembrie 2013, Consiliul de Onoare al Ordinului Național „Steaua României” a decis retragerea distincției acordate lui Laszlo Tokes.

Principalul motiv al retragerii a fost că, în data de 27 iulie 2013, Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universității de Vară Balvanyos, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască „un sistem de cooperare națională”, astfel încât să ofere „protectorat” Transilvaniei, „așa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”.

AGERPRES / (AS — autor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Irina Giurgiu)”

Este un lucru care trebuia sa se intample si decizia de a i se retrage D-lui. Tokes Ordinul National „Steaua Romaniei” e una cat se poate de corecta si de justa.

Domnul Tokes se leaga de faptul ca a avut un rol activ in Revolutia din Decembrie ’89, pe care nimeni nu i-l neaga. Insa dumnealui, prin declaratii si atitudini s-a aratat ostil acestei tari. De fapt, Dl. Tokes nici nu ar fi trebuit decorat de catre Statul Roman. Asta i-a permis sa-si faca o frumoasa cariera la Parlamentul European si de pe o asemenea pozitie sa atace Statul Roman sau sa manifeste o ostilitate fatisa fata de tara asta.

Este adevarat, Dl. Tokes are deplina libertate de exprimare, conform Constitutiei, asa si trebuie sa fie, dar asta nu inseamna ca s-a dovedit demn de cea mai inalta distinctie a Statului Roman.

As dori sa pun aici pe blog doua articole ale D-nei. Corina Cretu, primul din 29 august 2013:

Solicitare privind retragerea Ordinului „Steaua României” lui Laszlo Tokes

Se arata ca:

„Am adresat, in calitate de membra a Ordinului National „Steaua Romaniei”, o solicitare publica Presedintelui Romaniei si Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional „Steaua României”, pentru retragerea Ordinului acordat d-lui Laszlo Tokes în decembrie 2009. La baza acestei cereri stau faptele dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României, comise de dl Tokes, mai precis solicitarea adresata către premierul Ungariei, Viktor Orban, de instituire a unui protectorat maghiar asupra Transilvaniei.

S-a ajuns la o escaladare periculoasa a unei serii de acţiuni şi declaraţii anti-naţionale, extremiste si revansarde. Asa cum am mentionat si in cerere, este inadmisibil ca un deţinător al Ordinului Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler să conteste public, printr-o serie de aprecieri şi acţiuni fatise, caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al României.

Sper ca atat Consiliul de Onoare al Ordinului (care are atributia legala de a comunica propunerea de retragere a decoratiei catre Cancelaria Ordinelor), cat si Presedintele (caruia-i revine prerogativa semnarii decretului privind retragerea decoratiei), vor da curs acestei solicitari, pentru a transmite un semnal ferm si coerent ca legile si Constitutia Romaniei nu pot fi incalcate fara ca acest fapt sa atraga responsabilitatea autorului, mai ales cand e vorba de amenintari la adresa integritatii nationale, a relatiilor de buna vecinatate cu alte state si a convietuirii interetnice.”

iar al doilea din 31 octombrie 2013:

Amenintarile separatiste ale lui Laszlo Tokes fac necesara retragerea Ordinului „Steaua Romaniei”

Se arata ca:

„Am adresat, azi, o scrisoare deschisa Consiliului de Onoare al Ordinului National „Steaua Romaniei” pentru a atrage atentia asupra noilor declaratii ale europarlamentarului Laszlo Tokes, care se adauga atitudinilor sale anti-romanesti si extremiste, ce aduc atingere caracterului national si unitar al statului roman.

Scrisoarea a fost trimisa în contextul ședinței Consiliului din 20 noiembrie a.c., când se va lua în discuție cererea de ridicare a Ordinului Național ”Steaua României” d-lui Laszlo Tokes.  Joi, la Oradea, eurodeputatul Tokes Laszlo a anunțat că, după marşul secuilor, vor urma alte acţiuni similare, chiar în Bucureşti sau, dacă va fi necesar, la Bruxelles.

În scrisoarea deschisa am precizat ca in acești douăzeci și patru de ani de la Revoluția Română am reușit, împreună, să construim un cadru normal pentru buna conviețuire a majorității românești cu minoritățile naționale.

Din multe puncte de vedere, minoritatea maghiară din România se bucură de adevărate privilegii în raport cu ceilalți cetățeni ai României. Acum, sub pretextul ”autonomiei teritoriale”, proiectul separatist și exclusivist construit pe criterii etnice si promovat de L. Tokes merge mai departe și se pregătește o confruntare deschisă cu statul român și majoritatea românească.

Nu despre libertatea de exprimare este vorba în luările sale de poziție. Este vorba despre promovarea unui proiect periculos, în care, în numele minorității maghiare – care nu l-a mandatat în niciun fel pentru așa ceva – Tokes Laszlo vrea să negocieze cu statul român apariția unui teritoriu numit ”Ținutul Secuiesc”, creat pe criterii etnice, care să se auto-guverneze. Asta în condițiile în care minoritatea maghiară este guvernată în aceste județe și localități de etnici maghiari, limba maghiară este folosită nestingherit în educație, cultură, administrație, justiție, practic în toate aspectele vieții politice și sociale.

Amenințarea cu escaladarea acțiunilor de protest, de felul celei de săptămâna trecută, din Harghita și Covasna, este inacceptabilă. Iar când ea vine din partea unui membru al Ordinului Național ”Steaua României” aduce atingere onoarei și demnității națiunii române, dar și membrilor Ordinului. Aceste declarații sunt elemente în plus în defavoarea d-lui Laszlo Tokes și dovedesc temeinicia cererilor celor care au pus în mișcare dezbaterea despre retragerea Ordinului d-lui Tokes.”

Trebuie sa retinem, deci, motivele pentru care i-a fost retras Ordinul National „Steaua Romaniei” si sa aratam ca si in scrisoarea deschisa adresata Presedintelui Klaus Iohannis, Dl. Tokes nu face altceva decat sa dezinformeze, asta ca sa nu spun pe sleau ca minte. Fata de Republica Moldova sau Basarabia, fata de „românii din Moldova, Ucraina, Serbia sau chiar Ungaria”, politica Romaniei nu a fost niciodata aceea de impune un „protectorat” – eu unul n-am auzit folosindu-se acest termen. Asa ca „legitimitatea morală a demersurilor politicii externe românești vizavi de românii din Moldova, Ucraina, Serbia sau chiar Ungaria” nu poate fi congruenta cu aceea a D-lui. Tokes. Deci nu este vorba de niciun „standard dublu”, cum insinueaza Dl. Tokes. De protectorate si standarde duble se ocupa Dl. Tokes, eventual politica D-lui. Viktor Orban, dar mai ales Rusia!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.