Se discuta chestiuni punctuale…

… si mai putin problemele de fond. De pilda, ca DNA l-a arestat pe cutare sau ca l-a pus sub control judiciar pe cutare, ca Parlamentul a incuviintat urmarirea penala a cutarui parlamentar. Dar chestiunea statului de drept nu sta in aceste cazuri punctuale, indiferent de numarul lor. Statul de drept consta in independenta Justitiei. De fapt, intr-un mod mult mai general, vorbim de separarea puterilor in stat – puterea executiva, puterea legislativa si puterea judecatoreasca – cu un mecanism de verificare si echilibrare a acestora. Problema de fond care se pune este daca avem in Romania o asemenea separare reala a puterilor in stat. Si, referitor la Justitie, daca Justitia este independenta cu adevarat.

S-a tot vorbit de independenta Justitiei, dar nu la modul profund, iar discutiile n-au trecut de lozinci, de pilda ca „trebuie sa avem o Justitie independeta!!”. Dar cum e Justitia la noi? Este aceasta cu adevarat independenta de factorul politic?

Daca ne uitam in Constitutia Romaniei, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei Justitiei” (art. 133, al.1). Insa Senatul – institututie democratica dar eminamente politica – valideaza sau numeste 16 din cei 19 membri ai CSM. De asemenea, in CSM e membru ministrul Justitiei – functie politica. „Presedintele Romaniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa” (art.133, al. 6).

La Curtea Constitutionala avem 9 judecatori numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit (art. 142, al. 2). Dar „trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei”. Camera Deputatilor, Senatul si Presedintia Romaniei sunt institutii democratice, dar politice prin excelenta.

La „Statutul procurorilor” (art. 132) se spune: „Procurorii isi desfasoara activitateapotrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei” (al. 1) – ministrul Justitiei – functie politica.

La „Statutul judecatorilor” (art. 125) se spune: „(1) Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, min conditiile legii. (2) Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de comepetenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii organice” (al. 1 si 2). Presedintele Romaniei  – functie politica.

Independenta Justitiei e necesara pentru a se infaptui Justitia fara abuzuri si fara procese politice.

In conditiile de mai sus, schitate de mine pe scurt, putem spune ca Justitia e independenta in Romania? Raspunsul la o asemenea intrebare e cu „da” sau cu „nu” – „da si nu” inseamna ca nu prea e independenta. Si de aici suspiciunile de abuz, de „rafuiala politico-mafiota”, de procese de natura politica, pe care le avem astazi in societate.

In conditiile constitutionale existente la noi, nu prea vad cum s-ar putea rezolva lucrururile. Pentru ca Politica si Justitia sunt de naturi si esente diferite. De aceea si ratiunile lor sunt diferite unele de altele. Una e sa vorbim, de exemplu, despre ratiuni politice si altceva e sa vorbim despre „ratiuni de drept” sau „ratiuni care privesc dreptul si dreptatea”.

Insa definirea dreptatii a tinut intotdeauna de un cadru ideologic si istoric dat, de credintele anumitor popoare. Separarea puterilor in stat asigura doar functionarea acestora fara sa permita interferente care sa le vicieze activitatea. Avand naturi, esente si ratiuni diferite, politicul poate sa vicieze actul de justitie. Asa cum si justitia poate vicia actul politic, poate bloca decizii politice necesare.

Problema la noi ar fi in ce masura se echilibreaza puterile in stat. Si daca exista mecanisme de verificare intre ele. Daca nu se echilibreaza vom vedea tot felul de influente care le viciaza activitatea. Independenta Justitiei nu se poate asigura si realiza doar printr-un singur organism, cum ar fi DNA, despre care nu avem certitudinea ca ar fi si acesta, la randul sau, chiar atat de independent. De asemenea, daca primeaza doar Justitia, inseamna ca toate celelalte sunt cat se poate de marginale, atat puterea executiva cat si cea legislativa – lucru ce se constitutie intr-un dezechilibru grav in societate. Fara o echilibrare, Justitia ajunge sa vicieze atat actul executiv, cat si cel legislativ, creand perturbatii majore in societate. Iar fara o verificare se poate ajunge la abuzuri.

S-a ajuns in situatia in care populatia consuma foarte mult DNA – pe la televiziunile de stiri doar despre asa ceva se vorbeste sau legat de acest aspect. Ce te faci daca utilitatea marginala – ca sa folosesc o terminologie din economie – a acestui produs aruncat pe piata, DNA, incepe sa scada pana spre zero, cand se ajunge la satietate? Si pana la urma nu s-ar rezolva mare lucru pentru ca Justitia tot n-ar fi independenta, o echilibrare tot n-ar exista. Iar in privinta sumelor recuperate, prof. Mircea Cosea a dat exemplu Italia cand cu operatiunea „Mani pulite” s-au recuperat doar 18% din sume, adica foarte putin, aratand ca asta ar fi maximul cunoscut si greu de anticipat ca in Romania s-ar putea recupera mai mult, procentual vorbind.

Montesquieu spune ca „independenta Justitie trebuie sa fie reala si nu doar aparenta” si vedea in Justitie „cea mai importanta dintre puteri, independenta si neverificata” de aceea o considera si periculoasa. Daca tot invatam de pe Wikipedia, va propun sa cititi aici ce spunea Thomas Jefferson in 1820:

„You seem … to consider the judges as the ultimate arbiters of all constitutional questions; a very dangerous doctrine indeed, and one which would place us under the despotism of an oligarchy. Our judges are as honest as other men, and not more so. They have, with others, the same passions for party, for power, and the privilege of their corps…. Their power [is] the more dangerous as they are in office for life, and not responsible, as the other functionaries are, to the elective control. The Constitution has erected no such single tribunal, knowing that to whatever hands confided, with the corruptions of time and party, its members would become despots. It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves.^[13]„

Iar Alexander Hamilton (Federalist No. 78) exprima viziune potrivit careia Curtile au doar puterea cuvintelor si nu aceea de a constrange celelalte doua ramuri ale Guvernului, de care Curtea Suprema insasi e dependenta. Era vorba, din cate am inteles, de Actul Judiciar din 1789 care dadea Curtii Supreme puteri peste limitele impuse de Constitutie, peste Congres sau Executiv, pornind, din cate am inteles, de la aceasta cauza – Marbury v. Madison – unde s-a atins o problema extrem de sensibila, iata ce se arata:

„Although the power of judicial review is sometimes said to have originated with Marbury, the concept of judicial review has older roots in the United States, and possibly in England as well. The idea is often attributed to the English jurist Edward Coke and his opinion in Dr. Bonham’s Case, 8 Co. Rep. 107a (1610), although this attribution has been called „one of the most enduring myths of American constitutional law and theory, to say nothing of history”.^[10] Bonham’s Case was not mentioned in Marbury v. Madison, and the Court later stated that Bonham’s Case did not make common law supreme over statutory law:

[N]otwithstanding what was attributed to Lord COKE in Bonham’s Case, 8 Reporter, 115, 118a, the omnipotence of parliament over the common law was absolute, even against common right and reason. The actual and practical security for English liberty against legislative tyranny was the power of a free public opinion represented by the commons.^[11]

Coke’s meaning has been disputed over the years, for example by scholars who contend that Coke only meant to construe a statute without challenging Parliamentary sovereignty.^[12] His remarks that seem suggestive of judicial review are sometimes considered obiter dicta, rather than part of the rationale of the case.^[13]”

De unde se vede ca si Justitia poate vicia actul politic, iar aceasta situatie poate deschide calea tiraniei, cu alte cuvinte se poate ajunge la dictatura. Dar iata ce s-a intamplat in acest caz – Marbury v. Madison (1803) – si ma refer la ce scrie aici: John Marshall care era Chief Justice of the Supreme Court of the United States considera ca Guvernul trebuie sa fie sub lege:

„Marshall’s opinion expressed and fixed in the American tradition and legal system a more basic theory—government under law. That is, judicial review means a government in which no person (not even the President) and no institution (not even Congress or the Supreme Court itself), nor even a majority of voters, may freely work their will in violation of the written Constitution. Marshall himself never declared another law of Congress or act of a president unconstitutional.

Marshall, during Marbury v. Madison on the constitution:

Certainly all those who have framed written constitutions contemplate them as forming the fundamental and paramount law of the nation, and consequently the theory of every such government must be, that an act of the legislature repugnant to the Constitution is void.^[56]”

Dar iata care a fost pozitia Presedintelui US, Dl. Thomas Jefferson:

„More generally, Jefferson lamented that allowing the Constitution to mean whatever the Court says it means would make the Constitution „a mere thing of wax in the hands of the judiciary, which they may twist and shape into any form they please.”^[54]”

incerc sa traduc:

„In general, Jefferson s-a plans de urmatorul lucru: daca se permite ca Constitutia sa insemne ceea ce spune Curtea, inseamna a face din Constitutie ” nu altceva decat o ceara in mainile judiciarului, pe care ei o pot rasuci si sa-i dea orice forma le e pe plac”

Si iata ce scrie in continuare:

„Because Marbury v. Madison decided that a jurisdictional statute passed by Congress was unconstitutional, that was technically a victory for the Jefferson administration (so it could not easily complain). Ironically what was unconstitutional was Congress’ granting a certain power to the Supreme Court itself. The case allowed Marshall to proclaim the doctrine of judicial review, which reserves to the Supreme Court final authority to judge whether or not actions of the president or of the congress are within the powers granted to them by the Constitution. The Constitution itself is the supreme law, and when the Court believes that a specific law or action is in violation of it, the Court must uphold the Constitution and set aside that other law or action, assuming that a party has standing to properly invoke the Court’s jurisdiction. Chief Justice Marshall famously put the matter this way:

It is emphatically the province and duty of the Judicial Department to say what the law is. Those who apply the rule to particular cases must, of necessity, expound and interpret that rule. If two laws conflict with each other, the Courts must decide on the operation of each.

The Constitution does not explicitly give judicial review to the Court, and Jefferson was very angry with Marshall’s position, for he wanted the President to decide whether his acts were constitutional or not. Historians mostly agree that the framers of the Constitution did plan for the Supreme Court to have some sort of judicial review; Marshall made their goals operational.^[55]”

Ideea care se desprinde este ca nu trebuie sa se ajunga la abuzuri nici din partea Executivului, nici din partea Legislativului si nici din partea Judiciarului. Iar fara o echilibrare a acestor trei puteri, calea spre abuzuri este deschisa. Evident, putem vorbi si de abuzul puterii executive – care poate deschide calea unei dictaturi in acest sens, daca aceasta putere capata o putere mai mare fata de celelalte. Probabil ca aceasta problema nu sta atat in drept cat intr-un principiu – acela de echilibrare a acestor puteri. Se poate vedea si azi cum se nasc regimuri politice de mana forte in Rusia sau Turcia, lucru care, desigur, nu e de dorit. Insa calea poate fi si inversa, cand Judiciarul capata o putere prea mare, o mana de indivizi din aceasta bransa cautand sa obtina intreaga putere in Stat. Sau ca unii sa se foloseasca de instrumentul acesta – Judiciarul – ca sa obtina o si mai mare putere. De aceea Thomas Jefferson spunea: „It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves”…

DE citit si: Trebuia infiintat PNA…?

Lucrurile nu stau chiar asa… Dar cum stau ele de fapt?

Iata ce scrie Vladimir Tismaneanu pe blogul sau:

Cartezianismul lui Ilici…

„Regimul Iliescu s-a întemeiat pe minciună. Nu minciuni banale, deplorabile, firește, ci mega-minciuni. Uriașe, colosale, gigantice. Scandalurile falselor doctorate–pentru că un doctorat bazat pe plagiat este unul fals– ale unor Ponta, Oprea, Tobă și alții/altele ejusdem farinae nu sunt decât vârful unui aisberg al amoralității maladive născută din minciuna fondatoare a “emanației spontane”. Când scriu că Iliescu și cei proveniți din a sa lume interlopă sunt bolșevici, am în vedere faptul că ei practică minciuna precum un mod de viață. Pe scurt, deviza lor este: “Mint, deci exist!””

Ceea ce ma frapeaza e ca dizertatia critica se desfasoara doar in legatura cu un anumit regim… Eu cred ca un om de stiinta, pe langa faptul ca nu trebuie sa plagieze, mai trebuie sa fie si obiectiv. Pentru a fi credibil.

Totusi, studiile doctorale ale lui Petre Toba nu s-au desfasurat in perioada regimului Iliescu, dupa cum insusi Dl. Toba a declarat – v. aici. Perioada a fost 2008-2011, iar teza de doctorat a fost sustinuta in mod public pe 15 februarie 2011.

In perioada 2008-2011, din cate imi amintesc eu, era un alt regim. Sustinut din rasputeri de Dl. Tismaneanu, daca nu ma insel. E vorba de Regimul Basescu.

Interesant ce spune si Cristian Preda, pe FaceBook:

„Tobă n-avea ce să caute în guvern. Și nici n-a plecat când a fost făcut public plagiatul, ci doar în clipa când procurorii au arătat că îl proteja pe alt plagiator, Oprea. E nevoie la Interne de cineva care n-a furat. Nimic. Nici bani, nici fraze.”

Intrebarea logica, carteziana, care se pune in asemenea conditii este: cum a ajuns Dl. Toba ministru in Guvernul Ciolos, de tehnocrati, sub Presedintele Iohannis, ca nu cred ca mai e Presedinte Dl. Iliescu…?

Nu sustin doctorate obtinute in urma unor plagieri, dar lucrurile acestea sunt minore in comparatie cu altele. De exemplu, cand Obama il ridica in slavi pe Ho Si Min:

Thomas Jefferson, unchiul Ho si Barack Obama (Updated)

„Motto:”What is the nature of the threat which communism brings to the free world? It is the threat of an all-powerful state, dedicated to the extinction of individual dignity and individual freedom–individualism, in short. To put it more simply, communism is the death of the soul. It is the organization of total conformity–in short, tyranny–and it is committed to making tyranny universal.”–Adlai E. Stevenson, 12 septembrie 1952

In politica trebuie facute compromisuri. Diplomatia implica anumite gesturi formale, ritualuri ale politetii, declaratii de curtoazie. Ceea ce insa nu inseamna renuntarea la adevar si inlocuirea istoriei reale prin mit. Pe scurt, nu vad nicio legatura intre parintii fondatori ai natiunii americane si Ho Si Min, dictatorul stalinist din Vietnamul de Nord. Ca acesta a tinut sa apara ca un mare luptator pentru independenta nationala e de necontestat. Ca i-a trimis scrisori lui Harry Truman este real. Scrisori la care acel admirabil om de stat a refuzat sa raspunda. Dar tot de necontestat este ca a dispretuit democratia, statul de drept, piata libera, pluralismul.

In octombrie 1987 am organizat la New York o conferinta intitulata “Will the Communist States Survive? The View from Within”. Intre participanti,cunoscutii disidenti Aleksandr Zinoviev, Eduard Kuznetsov, Agnes Heller, Svetozar Stojanovici, Geza Szocs, Dorin Tudoran, Carlos Alberto Montaner, Carlos Franqui, Jakub Karpinski, Humberto Belli si Duan Van Tuai. Acesta din urma era supravietuitor al GULAG-ului vietnamez. A scris una din cutremuratoarele marturii privind sistemul concentrationar din Vietnamul comunizat, a demascat regimul intemeiat de Ho Si Min drept unul ilegitim si criminal. Daca ar fi citit aceasta carte, daca ar fi ascultat marturisirile victimelor dictaturii fondate de “unchiul Ho”, presedintele Obama ar fi putut evita afirmatia buimacitoare ca despotul comunist vietnamez (nicidecum “liderul nationalist”) ar fi fost inspirat vreodata, in mod onest, de Declaratia de Independenta, de Constitutia americana si de cuvintele lui Thomas Jefferson.

“And we discussed the fact that Ho Chi Minh was actually inspired by the U.S. Declaration of Independence and Constitution, and the words of Thomas Jefferson. Ho Chi Minh talks about his interest in cooperation with the United States. And President Sang indicated that even if it’s 67 years later, it’s good that we’re still making progress.”

http://www.washingtonpost.com/business/obama-us-vietnam-committed-to-regional-asia-pacific-trade-deal-by-years-end/2013/07/25/23b72d3a-f543-11e2-81fa-8e83b3864c36_story.html

http://www.amazon.com/Vietnamese-Gulag-Doan-Van-Toai/dp/0671603507/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1374783428&sr=1-1

PS Pentru cei care pretind ca n-as indrazni sa scriu ce cred despre Guevara, guevarism, stangism, comunism, fascism, stalino-fascism etc in Statele Unite si ca imi rezerv analizele critice pentru spatiul romanesc (ori exclusiv est european), deci ca as practica un fel de dublu discurs, unul in “Orient”, altul in “Occident”:

http://frontpagemag.com/2013/vladimir-tismaneanu/the-politics-of-resentment/

Update: Am citit recent cuvantarile electorale ale candidatului democrat la alegerile prezidentiale din 1952, Adlai Stevenson. Neindoios, un om extrem de inteligent. Un veritabil liberal anticomunist, o specie, din pacate, cvasi-disparuta. Pasaje memorabile, o proza politica impresionanta, precum si o intelegere remarcabila a pericolului totalitar comunist. Cartea, intitulata “Major Campaign Speeches of Adlai E. Stevenson”, a aparut acum sase decenii la Random House.

Motto-ul volumului este din William James, un text aparut pe 7 octombrie 1904, la care merita sa reflectam, tot cei care credem in libertate, moderatie si fermitate: “Reason is one of the very feebles of Nature’s forces, it you take it at one spot and moment. It is only in the very long runthat its effects become perceptible. Reason assumes to sette things by weighing them against one another without prejudice; but what affairs in the concrete are settled by is and always will be just prejudices, partialities, cupidities, and excitements. Appealling to reason as we do, we are in a sort of forlorn hope situation, like a small sandbank in the midst of a hungry sea ready to wash it out of existence. But sand banks grow when the conditions favor; and weak as reson is, it has the unique advantageover its antagonists that it activity never lets up and that it presses always in one direction, while man’s prejudices vary, their passions ebb and flow, and their excitements are intermittent. Our sandbank, I absolutely believe, is bound to grow–bit by bit it will get dyked and break-watered.”

Asemenea ganduri sunt de natura sa previna orice iluzii legate de monstruozitatile totalitare, mai vechi sau mai noi. Stevenson isi incheia prefata cartii cu ceea ce socot a fi nepieritoarele cuvinte ale lui Thomas Jefferson din scrisoarea catre John Tyler: “No experiment can be more interesting than that we are now trying, and we trust will end in establishing the fact, that man may be governed by reason and truth…” Increderea in ratiune si adevar este sansa cea mare a democratiilor in lupta cu inamicii lor.

A propos de cele mentionate in articol, imi scrie un bun prieten: “Cine il sfatuieste politic si strategic pe Barack Obama? Si cum poate fi ASTA expertiza Departamentului de Stat in privința Vietnamului? Ori a Consiliului de Securitate Nationala? Aici nu e doar lipsa de informație obiectiva ori stangismul nedisimulat al unui Presedinte. Trebuie văzut ceva mult mai rau, o contaminare cu pseudo-expertiza stangista a unor sectoare importante din instrumentele institutionale de evaluare si execuție a strategiei Statelor Unite. Ce face Obama nu mi se pare o gafa stanjenitoare, ci o rescriere cinica a istoriei trecute, pentru a deforma in sens ideologic istoria care se face. Ca toți stangistii, si Obama este un salvationist. Dar Obama e Presedintele Statelor Unite. A devenit salvationist aparatul de stat al SUA?”

Nu am un raspuns indeajuns de informat, de insider, pot face conjecturi pe baza datelor aflate in domeniul public. Presedintele Obama a exprimat ingrijorarea Statelor Unite legata de gravele incalcari ale drepturilor omului in Vietnam. Tot presedintele Obama a rostit cuvintele citate in articol. Abuzurile la adresa drepturilor omului au fost caracteristica dictaturii lui Ho Si Min si bolsevicilor vietnamezi. Deci, eu unul, vad o contradictie intre angajamentul anti-totalitar, pe de o parte, si complimentele facute unui tiran culpabil de asasinate in masa, pe de alta.”

Iar Romania a intrat in NATO in 2004, pe vremea lui Iliescu… Si Ion Iliescu i-a transmis oficial Secretarului General al NATO dorinta de a adera inca din 1993…

Asa ca, stimati domni, voi face si eu precum Dl. Iulian Fota: suntem profesionisti sau…?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

I believe that banking in…

„I believe that banking institutions are more dangerous to our liberties than standing armies.”
Thomas Jefferson
3rd president of US (1743 – 1826)

Citatul pare foarte actual, nu? Parca ar fi din zilele noastre, rostit ieri…

Merita sa ne gandim la ce a spus Thomas Jefferson…

 

Tot despre libertate…

… interesant mi s-a parut si urmatorul citat:

„The love of liberty is the love of others; the love of power is the love of ourselves.”

William Hazlitt (1778 – 1830)