Afectarea independentei Justitiei NU este o solutie

Lasand la o parte forma si exprimarea, Comunicatul Dep. de Stat exprima o ingrijorare reala. Si este potrivit ca aceasta Coalitie PSD-ALDE, majoritara in Parlament, sa trateze cu toata seriozitatea si sa tina cont de aceasta ingrijorare a SUA. Si nu exprima doar ingrijorare, ci si neincredere. Cu alte cuvinte, SUA are o neincredere nu in Parlament ci in Coalitia majoritara din Parlament, care se poate oricand constitui intr-o implacabila masinarie de vot.

In mod normal, din punct de vedere politic, actuala Coalitie trebuie sa indeparteze aceasta neincredere din partea principalului aliat al tarii noastre si sa risipeasca orice ingrijorari venite din partea acestuia. Eu sper ca PSD-ALDE sa inteleaga lucrul asta si sa actioneze in consecinta. Altminteri ar fi o scadere in planul politicii externe, lucru ce nu foloseste nici PSD-ului, nici ALDE, nici lui Dragnea si nici lui Tariceanu. Dar mai ales nu foloseste Romaniei o asemenea scadere.

De asemenea, Coalitia ar trebui sa ia in considerare nemultumirile cetatenilor, exprimate deschis prin mari mitinguri de protest.

Parerea mea este ca inca de pe acum incep sa se vada cu destula evidenta slabiciunile Coalitiei PSD-ALDE si netemeinicia Programului PSD, fluturat multicolor in campanie. Chiar daca sondajele de opinie le sunt inca favorabile si nu s-au erodat prea mult, slabiciunile tot ies in evidenta. Atata vreme cat au aparut ele se pot amplifica, daca nu vor lua masurile necesare de atenuare. Si as indentifica doua slabiciuni:

• una legata de Justitie – afectarea independentei acesteia, urmarita de Coalitie in sensul de a exista un control politic asupra Justitiei
• una legata de domeniul economic – situatia veniturilor la bugetul de stat

Partea proasta e ca nu doar Programul, dar ei nu ofera solutii la aceste doua probleme.

As putea spune ca afectarea independentei Justitiei ar fi o solutie pe termen scurt, dar nu ar fi adevarat. Iar tot ce s-a petrecut pana acum in materie de Justitie arata ca, de fapt, un control politic asupra Justitiei nu e in interesul nimanui si nu produce efecte benefice. S-a vazut si in trecut ca politizarea Justitiei a transformat Justitia nu doar intr-un „camp tactic”, vorba Gen. Dumbrava, dar intr-un camp de lupta politic in care cei care sperau ca o Justitie ce ar fi controlata politic le-ar fi si favorabila au pierdut. Si sa ne gandim bine: Puterea se poate schimba. Sa ne gandim ce inseamna atunci o Justitie politizata si cui ajuta de fapt. Pentru ca cei care vin la Putere pot sa deschida dosare politice fostilor. E de dorit asa ceva? Justitia politizata deschide calea proceselor politice in care se infaptuieste cel mai adesea un act politic, nu unul de justitie, de dreptate. De aceea potrivit, inclusiv potrivit republicanismului, este separatia puterilor in stat si un mecanism de checks and balances. O Justitie politizata permite inclusiv amestecul in treburile interne din partea altor state, in functie de interese politice si geopolitice, lucru ce ar putea afecta Romania. Avantajul unui mecanism de checks and balances este formulat astfel: „Puterile statale trebuie să aibă aproximativ aceeaşi pondere, adică să fie echilibrate, pentru a se putea limita reciproc, evitând astfel ca puterea statală să fie folosită în mod abuziv” (Wikipedia in romana). Evident, in felul acesta nici Justitia nu poate fi folosita in mod abuziv. Si astfel se atenueaza tensiunile din societate. Altminteri Justitia devine un instrument politic, mai degraba spus o arma politica, afectand astfel confruntarea politica.

Fara indoiala ca orice reforma in Justitie trebuie sa tina cont de prevederile Constitutiei Romaniei.

Separatia puterilor in stat in sensul dat de Montesquieu, cu o Justitie independenta, pune fara indoiala problema DNA sau DIICOT. Adica, spre exemplu, in ce masura DNA e compatibila cu un astfel de sistem si in ce masura DNA este independenta din punct de vedere politic. DNA s-a format printr-o hotarare de guvern si iata ce se spune aici:

„În cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează ca structură autonomă, cu personalitate juridică, Departamentul Naţional Anticorupţie (DNA), care este independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice.”

In acest caz, avem doar o independenta a DNA, „parchet specializat in combatarea coruptiei” (v. aici) – deci un instrument al Acuzarii. Or, noi vorbim aici de independenta Justitiei, nu doar a unei, hai sa-i zic asa, institutii din cadrul Justitiei, care e autonoma si actioneaza ca un fel de „stat in stat”. De aceea o Justitie independenta ar trebui sa insemne si sfarsitul DNA pentru ca, in acest caz, n-ar mai fi necesar un departament „independent în raport cu instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, precum şi în relaţiile cu celelalte autorităţi publice”. Nu poti sa ai o parte a Justitiei independenta in cadrul Justitiei independente – ar fi evident o cacofonie. Deci independenta Justitiei induce schimbari importante. Iar mecanismul de checks and balances face ca puterile statale sa se limiteze reciproc. Termenul tradus din engleza ar fi „verificare si echilibrare”. Nici una din puteri nu poate avea suprematia asupra celeilalte. Asa cum se prezinta situatia acum este destul de clar ca DNA, avand o asa de mare autonomie si, mai ales, independenta, practic nu e limitata de ceva sau cineva sau de vreo alta putere in stat si este de natura evidentei ca actioneaza in consecinta. Este evident ca, asa cum stau actualmente lucrurile, se pot produce si abuzuri, sau dosare prost intocmite, instrumentate.

Si fara indoiala ca se pune problema in ce masura se rezolva problema coruptiei in Romania in felul acesta. De asemenea, social si politic vorbind, felul acesta de functionare al DNA, prin denunturi, aminteste de practicile din fostul regim comunist, ceea ce, desigur, nu-i in regula. De asemenea se pune problema daca aceasta chestiune a coruptiei din Romania se poate rezolva eficace doar prin metode juridice, pentru ca pot fi si alte cauze, spre exemplu economice, ramase fara solutie. De asta trebuie gasite solutii si pe taram economic, nu doar juridic. De aceea nu putem avea garantia ca problema coruptiei se poate rezolva chiar si intr-un sistem bazat pe separatia puterilor in stat si independenta Justitiei, lucru constatat si in cazul unor tari dezvoltate din punct de vedere economic si care au un astfel de sistem, de exemplu: SUA, Franta, de ce nu Italia s.a.

Sistemul de acum se vede foarte clar ca induce neincredere, chiar si in cazul independentei DNA. Pentru ca sistemul nu e – sau cel putin aceasta este perceptia generala – independent politic. Sistemul lui Montesquieu schimba destul de mult datele problemei asigurand un echilibru in societate si prevenind abuzurile.

In Comunicatul Dep. de Stat este expresia: „strong judicial institutions shielded from political interference”. Sigur, intr-un limbaj curent poti spune: „strong judicial institutions”. Dar ce inseamna acest „strong”. Pentru ca adjectivul strong, care inseamna puternic, ar trebui sa se aplice oricarei institutii guvernamentale. Or, in Comunicat pare ca se strecoara o precadere fata de cele juridice. Chestiunea e ca acest „strong” sa nu fie asociat cu „abuz”, adica sa nu avem si abuzuri puternice, ca sa zic asa. De asta e importanta separatia puterilor in stat si, legat de aceasta, independenta Justitiei. A Justitiei, nu doar a unei sau unor parti ale Justitiei sau Judiciarului.

Ar mai trebui spus ca, de pilda, independenta aceasta a unor entitati precum DNA induce inflexiuni totalitare si se vede ca se bazeaza pe o ideologie anticoruptie. Or, e clar  ca intr-o societate democratica nu trebuie ca sa fim cu totii de acord cu o asemenea ideologie. Lucrurile se intampla pentru ca avem doar parti ale Justitiei  care se bucura de o independenta totala, fara sa existe nici verificare intr-un mod temeinic si real si nici vreo echilibrare. Separatia puterilor in stat si o Justitie independenta ar corecta un asemenea neajuns suparator. De observat cum la toate televiziunile de stiri, in mare parte din presa romaneasca se vorbeste doar de anticoruptie – unii aparand din rasputeri aceasta ideologie -, doar de Justitie de parca toata lumea trebuie sa fie specialista intr-un asemenea domeniu, ajungandu-se la saturatie!! De observat cum subiectele economice sunt pe un loc secund. Nu prea vad talk-show-uri care sa trateze, sa zicem, problema Bursei sau a efectuarii in continuare a privatizarilor. Si as atrage atentia asupra unei manipulari care are succes datorita faptului ca lumea nu prea cunoaste cum stau lucrurile si care exprima faptul ca Romania nu mai are nimic, ca nu mai avem nici industrie, nici agricultura, ca nu se face nimic altceva decat ca se consuma. De ce nu se fac si emisiuni economice din care cetateanul sa poata intelege ca lucrurile nu stau chiar asa, ca s-au facut progrese in domeniul economic si sa se arate si ce ar mai trebui facut. Ar trebui mai multe emisiuni despre Bursa si felul in care functioneaza, despre banci. De observat cum unii – preluand curente stangiste si de ce nu chiar marxiste din Occident, pentru ca asa e trendy, nu din alta cauza mai profunda – demonizeaza bancile private. In schimb, marea majoritate a spatiului de emisie e bazat pe Justitie si, desigur, mai ales pe anticoruptie, in baza ideologiei anticoruptie de care vorbeam si care i se baga pe gat cetateanului cu ajutorul mass-mediei. Efectul politic? Ati vazut cine a castigat recentele alegeri legislative si la ce scor!!

In ce calitate Departamentul de Stat al SUA da indemnuri Parlamentului Romaniei?

Am vazut ca datul cu parerea se practica nu doar la televiziunile de stiri dambovitene, dar si la Departamentul de Stat al SUA – de citit aici. Nu e vorba daca e bine sau e rau ce sustine Departamentul de Stat al SUA, ci in ce calitate da indemnuri, sfaturi juridice Parlamentului Romaniei. Si care e, totusi, competenta Dep. de Stat al SUA in materie juridica? La ora actuala, in America, se ancheteaza un imens scandal privind implicarea Rusiei in alegerile prezidentiale din SUA. Evident, Rusia nu avea nicio calitate sa se amestece in respectivele alegeri. Ce calitate are Dep. de Stat de a se amesteca in procesul legislativ din Romania, tara suverana si independenta, care se desfasoara in Parlament, „organul reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii” (Constitutia)? Iar acest Parlament, componenta sa actuala, a rezultat in urma unor alegeri libere, intr-o tara libera precum tara noastra. Iata ce spune Comunicatul:

„The United States notes with concern that the Parliament of Romania is considering legislation that could undermine the fight against corruption and weaken judicial independence in Romania. This legislation, which was originally proposed by the Ministry of Justice, threatens the progress Romania has made in recent years to build strong judicial institutions shielded from political interference. We urge the Parliament of Romania to reject proposals that weaken the rule of law and endanger the fight against corruption”

Atata vreme cat la noi nu exista cu adevarat o dezbatere in societate cu privire la Legile Justitiei, ci doar parti-pris-uri politice, e greu sa-ti faci o parere obiectiva asupra acestei probleme.

Insa amestecul SUA asupra acestei chestiuni, ca si cum Romania ar fi Puerto Rico, un stat insular asociat Statelor Unite, nu o tara suverana si independenta, are o anumita stridenta, ciudata as spune eu, pentru ca astfel de chestiuni se pot discuta – nu trebuia un asemenea Comunicat, atat de vizibil ca se poate citi fara lupa sau ochelari si de pe Marte! Acest Comunicat arata motivele, insa nu le explica, pentru ca altminteri motive se pot gasi oricand. Ar fi trebuit – e o cerinta minimala in orice dezbatere – sa-si explice punctele de vedere si sa le comunice astfel si Parlamentului. Motivele par a fi, de fapt, niste concluzii, fara sa intelegem cum au fost trase. Si fara sa stim daca s-a incercat un dialog cu Coalitia majoritara si care e temeiul acestor concluzii. Pe de alta parte e greu de inteles calitatea Dep. de Stat in care face astfel de declaratii. Neamestecul in treburile interne e stipulat in Actul Final de la Helsinki, in vigoare astazi. Pe baza acestuia a fost condamnat amestecul Rusiei in treburile interne ale Ucrainei si anexarea ilegala, desigur, a Crimeii. Calitatea de aliat nu inseamna si calitatea de a da ordin Parlamentului acelei tari, suverana si independenta, sa legifereze intr-un anumit sens. In ceea ce priveste apartenenta la NATO, n-am auzit ca acest lucru ar nega Acordurile de la Helsinki. Romania si-a indeplinit obligatiile fata de NATO, in comparatie cu alte tari, chiar occidentale, care nu si le indeplinesc. De asemenea, Romania a participat activ la operatiunile NATO, aratandu-se si dovedindu-se un aliat de nadejde! De asemenea astfel de sentinte, ca si cele din Comunicat, ignora total UE, acesta nefacand nicio referire la MCV. Ba chiar poate e mai bine zis: peste capul UE si Comisiei Europene!!

Parerea mea este ca astfel de chestiuni sensibile trebuie discutate politic, fara circ si scandal prin comunicate publice, demne de o cauza mai buna, ca si cum Dep. de Stat ar mai avea putin si ar iesi la miting, in strada.

Bineinteles ca postarea Dep. de Stat ridica semne de intrebare, in special de ordin constitutional, ce tin de Constitutia SUA. Unde scrie anume in Constitutia SUA ca Dep. de Stat, Guvernul American, sunt indrituiti sa dea „indemnuri” Parlamentelor liber alese din alte tari suverane si independente ce anume legi sa adopte?

Chiar si juridic vorbind, tot Comunicatul asta, facut public in felul asta, formal nu e in regula din punct de vedere juridic. Noi nu discutam aici chestiunea in continutul ei. Partea formala e importanta, pentru ca in felul acesta Dep. de Stat poate indemna Parlamentul Romaniei sa voteze sau sa nu voteze si alte legi. Care, in continut, pot fi bune sau proaste. Fara sa tina cont si de alte aspecte, spre exemplu ca Romania e membru UE. Interesant e ca acest Comunicat nu se margineste doar la critica, ci indeamna la adoptarea sau neadoptarea unor legi de catre Parlament.

Fara indoiala o clarificare e necesara. Statul Roman trebuie s-o ceara. Si ar trebui stabilit un dialog, nu prin comunicate. Pe de alta parte si eu cred ca nu e cazul sa ne grabim chiar acum, in 2-3 zile, sa trecem „Legile Justitiei” fara a reflecta mai profund si mai bine. Si, oricum, vorba proverbului: „graba strica treaba”.

Ne vom referi mai jos putin si la continut.

Fara indoiala ca apartenenta noastra la Lumea Libera implica independenta Justitiei si separtia puterilor in stat, asa cum a lasat-o Montesquieu. Evident ca trebuie lucrat la a asigura independenta Justitiei, care e cea mai buna cale spre a evita abuzurile. Daca actuala Coalitie crede ca amestecul politicului ii e favorizant, se inseala. Montesquieu a gandit pentru prima oara un astfel de sistem tocmai pentru a evita abuzurile. Iar abuzurile duc la lupte intestine si la instabilitate politica. De aceea trebuie gandit mai bine, iar amestecul politicului trebuie diminuat si chiar eliminat.

De asemenea trebuie o atitudine nu „tafnoasa”, cum am auzit exprimandu-se pe la televiziunile de stiri, ci demna si ferma de a respinge astfel de Comunicate ce nu au nimic in comun cu legislatia, atat interna cat si internationala, care induc impresia unei politici de dictat si de influentare cu forta a deciziilor unui Parlament liber ales. Asta nu inseamna tafna, sa ne intelegem bine. Ci o atitudine normala.

Un alt aspect important il constitutie grupurile de lobby din SUA ostile Romaniei, care ar putea genera astfel de comunicate controversate. De aceea tara noastra trebuie sa aiba in vedere o crestere a lobby-ului romanesc in SUA, inclusiv la nivel guvernamental si de Congres.

Faptul pozitiv pe care il vad – pentru ca, totusi, exsta unul si e important – este ca SUA ne ofera sprijinul moral pentru a construi un sistem judiciar independent de politic si a duce in continuare lupta impotriva coruptiei, care e o lupta grea. Noi nu trebuie sa ignoram acest lucru. Insa ar trebui sa reflectam – noi, nu altii – mai profund la chestiune si la efectele pe care le genereaza. Problema complicata – pe care in mare parte am complicat-o noi, fara sa ne ajute altii – este ca n-am terminat inca toate reformele, ca s-o avem doar pe asta, Reforma Judiciara si sa incheiem odata Tranzitia. Mai avem inca reforme in domeniul economic, in sensul pietii libere, chiar daca am intrat in sistemul economiei functionale de piata, lucru ce presupune un capitalism romanesc si acumulare de capital – deoarece noi suntem, mai ales dupa Criza din 2008-2009, care ne-a dat inapoi, intr-o stare incipienta: nu suntem precum SUA sau tarile occidentale dezvoltate, tari care n-au cunoscut comunismul. Noi suntem la inceput, iar capitalismul romanesc, dupa seceta comunista, e la inceputul dezvoltarii sale. Mai sunt fondurile europene, apoi reformele necesare integrarii in Eurozona. Deci sunt multe lucruri, avem multe probleme de rezolvat si tocmai asta complica lucrurile, inclusiv Reforma Judiciara.

Eu pot sa inteleg ca se forteaza aceste reforme, printr-o accelerare a lor. Insa fiecare tara – pentru ca tarile se situeaza pe stadii diferite de dezvoltare, cum spunea Milton Friedman – are propriul ei mers, propria ei dezvoltare si specific. Asa s-a intamplat inclusiv cu SUA. De aceea e greu de spus daca aceasta accelerare ar putea avea succes pana la urma.

De asemenea, un alt lucru ce impiedica Reforma Judiciara este „rafuiala politico-mafiota” (Ion Cristoiu) din partidele noastre, indiferent de culoare politica si care se duce prin intermediul DNA. Lucrul asta se opune unei reale reforme. Pe care cati o doresc, oare? Sunt chestiuni complicate, fenomene sociale si politice complexe, ce nu pot fi rezolvate repede. Iar daca le rezolvam repede, le vom rezolva oare bine?

Sunt destule probleme, iar principalul nostru partener, SUA, trebuie sa inteleaga – si pentru asta ar trebui ca si noi sa le explicam cat se poate de corect cum stau lucrurile – situatia asta complicata.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

P.S.

Melescanu ar trebui sa ridice si problema Visa Waiver, daca tot va cere explicatii Dep. de Stat. Ar trebui sa inteleaga si Dep. de Stat ca este cel putin ciudat ca o parte din partenerii de nadejde ai SUA, indiferent de ce regim e pe acolo – si ma gandesc de pilda si la Polonia – sa fie lasati pe dinafara. Daca vrem sa intarim pe aici niste valori, atunci trebuie ca si aceste tari, care fac parte din Lumea Nord-Atlantica, daca se poate spune asa, sa beneficieze fara probleme de Visa Waiver. Fara indoiala ar trebui sa ridice si problema legata de aderarea la Spatiul Schengen.

Se discuta chestiuni punctuale…

… si mai putin problemele de fond. De pilda, ca DNA l-a arestat pe cutare sau ca l-a pus sub control judiciar pe cutare, ca Parlamentul a incuviintat urmarirea penala a cutarui parlamentar. Dar chestiunea statului de drept nu sta in aceste cazuri punctuale, indiferent de numarul lor. Statul de drept consta in independenta Justitiei. De fapt, intr-un mod mult mai general, vorbim de separarea puterilor in stat – puterea executiva, puterea legislativa si puterea judecatoreasca – cu un mecanism de verificare si echilibrare a acestora. Problema de fond care se pune este daca avem in Romania o asemenea separare reala a puterilor in stat. Si, referitor la Justitie, daca Justitia este independenta cu adevarat.

S-a tot vorbit de independenta Justitiei, dar nu la modul profund, iar discutiile n-au trecut de lozinci, de pilda ca „trebuie sa avem o Justitie independeta!!”. Dar cum e Justitia la noi? Este aceasta cu adevarat independenta de factorul politic?

Daca ne uitam in Constitutia Romaniei, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei Justitiei” (art. 133, al.1). Insa Senatul – institututie democratica dar eminamente politica – valideaza sau numeste 16 din cei 19 membri ai CSM. De asemenea, in CSM e membru ministrul Justitiei – functie politica. „Presedintele Romaniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa” (art.133, al. 6).

La Curtea Constitutionala avem 9 judecatori numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit (art. 142, al. 2). Dar „trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei”. Camera Deputatilor, Senatul si Presedintia Romaniei sunt institutii democratice, dar politice prin excelenta.

La „Statutul procurorilor” (art. 132) se spune: „Procurorii isi desfasoara activitateapotrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei” (al. 1) – ministrul Justitiei – functie politica.

La „Statutul judecatorilor” (art. 125) se spune: „(1) Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, min conditiile legii. (2) Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de comepetenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii organice” (al. 1 si 2). Presedintele Romaniei  – functie politica.

Independenta Justitiei e necesara pentru a se infaptui Justitia fara abuzuri si fara procese politice.

In conditiile de mai sus, schitate de mine pe scurt, putem spune ca Justitia e independenta in Romania? Raspunsul la o asemenea intrebare e cu „da” sau cu „nu” – „da si nu” inseamna ca nu prea e independenta. Si de aici suspiciunile de abuz, de „rafuiala politico-mafiota”, de procese de natura politica, pe care le avem astazi in societate.

In conditiile constitutionale existente la noi, nu prea vad cum s-ar putea rezolva lucrururile. Pentru ca Politica si Justitia sunt de naturi si esente diferite. De aceea si ratiunile lor sunt diferite unele de altele. Una e sa vorbim, de exemplu, despre ratiuni politice si altceva e sa vorbim despre „ratiuni de drept” sau „ratiuni care privesc dreptul si dreptatea”.

Insa definirea dreptatii a tinut intotdeauna de un cadru ideologic si istoric dat, de credintele anumitor popoare. Separarea puterilor in stat asigura doar functionarea acestora fara sa permita interferente care sa le vicieze activitatea. Avand naturi, esente si ratiuni diferite, politicul poate sa vicieze actul de justitie. Asa cum si justitia poate vicia actul politic, poate bloca decizii politice necesare.

Problema la noi ar fi in ce masura se echilibreaza puterile in stat. Si daca exista mecanisme de verificare intre ele. Daca nu se echilibreaza vom vedea tot felul de influente care le viciaza activitatea. Independenta Justitiei nu se poate asigura si realiza doar printr-un singur organism, cum ar fi DNA, despre care nu avem certitudinea ca ar fi si acesta, la randul sau, chiar atat de independent. De asemenea, daca primeaza doar Justitia, inseamna ca toate celelalte sunt cat se poate de marginale, atat puterea executiva cat si cea legislativa – lucru ce se constitutie intr-un dezechilibru grav in societate. Fara o echilibrare, Justitia ajunge sa vicieze atat actul executiv, cat si cel legislativ, creand perturbatii majore in societate. Iar fara o verificare se poate ajunge la abuzuri.

S-a ajuns in situatia in care populatia consuma foarte mult DNA – pe la televiziunile de stiri doar despre asa ceva se vorbeste sau legat de acest aspect. Ce te faci daca utilitatea marginala – ca sa folosesc o terminologie din economie – a acestui produs aruncat pe piata, DNA, incepe sa scada pana spre zero, cand se ajunge la satietate? Si pana la urma nu s-ar rezolva mare lucru pentru ca Justitia tot n-ar fi independenta, o echilibrare tot n-ar exista. Iar in privinta sumelor recuperate, prof. Mircea Cosea a dat exemplu Italia cand cu operatiunea „Mani pulite” s-au recuperat doar 18% din sume, adica foarte putin, aratand ca asta ar fi maximul cunoscut si greu de anticipat ca in Romania s-ar putea recupera mai mult, procentual vorbind.

Montesquieu spune ca „independenta Justitie trebuie sa fie reala si nu doar aparenta” si vedea in Justitie „cea mai importanta dintre puteri, independenta si neverificata” de aceea o considera si periculoasa. Daca tot invatam de pe Wikipedia, va propun sa cititi aici ce spunea Thomas Jefferson in 1820:

„You seem … to consider the judges as the ultimate arbiters of all constitutional questions; a very dangerous doctrine indeed, and one which would place us under the despotism of an oligarchy. Our judges are as honest as other men, and not more so. They have, with others, the same passions for party, for power, and the privilege of their corps…. Their power [is] the more dangerous as they are in office for life, and not responsible, as the other functionaries are, to the elective control. The Constitution has erected no such single tribunal, knowing that to whatever hands confided, with the corruptions of time and party, its members would become despots. It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves.^[13]„

Iar Alexander Hamilton (Federalist No. 78) exprima viziune potrivit careia Curtile au doar puterea cuvintelor si nu aceea de a constrange celelalte doua ramuri ale Guvernului, de care Curtea Suprema insasi e dependenta. Era vorba, din cate am inteles, de Actul Judiciar din 1789 care dadea Curtii Supreme puteri peste limitele impuse de Constitutie, peste Congres sau Executiv, pornind, din cate am inteles, de la aceasta cauza – Marbury v. Madison – unde s-a atins o problema extrem de sensibila, iata ce se arata:

„Although the power of judicial review is sometimes said to have originated with Marbury, the concept of judicial review has older roots in the United States, and possibly in England as well. The idea is often attributed to the English jurist Edward Coke and his opinion in Dr. Bonham’s Case, 8 Co. Rep. 107a (1610), although this attribution has been called „one of the most enduring myths of American constitutional law and theory, to say nothing of history”.^[10] Bonham’s Case was not mentioned in Marbury v. Madison, and the Court later stated that Bonham’s Case did not make common law supreme over statutory law:

[N]otwithstanding what was attributed to Lord COKE in Bonham’s Case, 8 Reporter, 115, 118a, the omnipotence of parliament over the common law was absolute, even against common right and reason. The actual and practical security for English liberty against legislative tyranny was the power of a free public opinion represented by the commons.^[11]

Coke’s meaning has been disputed over the years, for example by scholars who contend that Coke only meant to construe a statute without challenging Parliamentary sovereignty.^[12] His remarks that seem suggestive of judicial review are sometimes considered obiter dicta, rather than part of the rationale of the case.^[13]”

De unde se vede ca si Justitia poate vicia actul politic, iar aceasta situatie poate deschide calea tiraniei, cu alte cuvinte se poate ajunge la dictatura. Dar iata ce s-a intamplat in acest caz – Marbury v. Madison (1803) – si ma refer la ce scrie aici: John Marshall care era Chief Justice of the Supreme Court of the United States considera ca Guvernul trebuie sa fie sub lege:

„Marshall’s opinion expressed and fixed in the American tradition and legal system a more basic theory—government under law. That is, judicial review means a government in which no person (not even the President) and no institution (not even Congress or the Supreme Court itself), nor even a majority of voters, may freely work their will in violation of the written Constitution. Marshall himself never declared another law of Congress or act of a president unconstitutional.

Marshall, during Marbury v. Madison on the constitution:

Certainly all those who have framed written constitutions contemplate them as forming the fundamental and paramount law of the nation, and consequently the theory of every such government must be, that an act of the legislature repugnant to the Constitution is void.^[56]”

Dar iata care a fost pozitia Presedintelui US, Dl. Thomas Jefferson:

„More generally, Jefferson lamented that allowing the Constitution to mean whatever the Court says it means would make the Constitution „a mere thing of wax in the hands of the judiciary, which they may twist and shape into any form they please.”^[54]”

incerc sa traduc:

„In general, Jefferson s-a plans de urmatorul lucru: daca se permite ca Constitutia sa insemne ceea ce spune Curtea, inseamna a face din Constitutie ” nu altceva decat o ceara in mainile judiciarului, pe care ei o pot rasuci si sa-i dea orice forma le e pe plac”

Si iata ce scrie in continuare:

„Because Marbury v. Madison decided that a jurisdictional statute passed by Congress was unconstitutional, that was technically a victory for the Jefferson administration (so it could not easily complain). Ironically what was unconstitutional was Congress’ granting a certain power to the Supreme Court itself. The case allowed Marshall to proclaim the doctrine of judicial review, which reserves to the Supreme Court final authority to judge whether or not actions of the president or of the congress are within the powers granted to them by the Constitution. The Constitution itself is the supreme law, and when the Court believes that a specific law or action is in violation of it, the Court must uphold the Constitution and set aside that other law or action, assuming that a party has standing to properly invoke the Court’s jurisdiction. Chief Justice Marshall famously put the matter this way:

It is emphatically the province and duty of the Judicial Department to say what the law is. Those who apply the rule to particular cases must, of necessity, expound and interpret that rule. If two laws conflict with each other, the Courts must decide on the operation of each.

The Constitution does not explicitly give judicial review to the Court, and Jefferson was very angry with Marshall’s position, for he wanted the President to decide whether his acts were constitutional or not. Historians mostly agree that the framers of the Constitution did plan for the Supreme Court to have some sort of judicial review; Marshall made their goals operational.^[55]”

Ideea care se desprinde este ca nu trebuie sa se ajunga la abuzuri nici din partea Executivului, nici din partea Legislativului si nici din partea Judiciarului. Iar fara o echilibrare a acestor trei puteri, calea spre abuzuri este deschisa. Evident, putem vorbi si de abuzul puterii executive – care poate deschide calea unei dictaturi in acest sens, daca aceasta putere capata o putere mai mare fata de celelalte. Probabil ca aceasta problema nu sta atat in drept cat intr-un principiu – acela de echilibrare a acestor puteri. Se poate vedea si azi cum se nasc regimuri politice de mana forte in Rusia sau Turcia, lucru care, desigur, nu e de dorit. Insa calea poate fi si inversa, cand Judiciarul capata o putere prea mare, o mana de indivizi din aceasta bransa cautand sa obtina intreaga putere in Stat. Sau ca unii sa se foloseasca de instrumentul acesta – Judiciarul – ca sa obtina o si mai mare putere. De aceea Thomas Jefferson spunea: „It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves”…

DE citit si: Trebuia infiintat PNA…?

Care e parerea Dvs.?

Am citit un editorial pe Contributors, semnat Dragos Paul Aligica, citandu-l pe Ioan Petru Culianu, si care m-a tulburat putin si m-a pus pe ganduri… Eu cred ca trebuie neaparat citit si de aceea il voi transcrie integral aici.

Ideologia Protestatarilor: Despre context cu I. P. Culianu

Se arata ca:

„Dupa tot zbuciumul public recent legat de relatia romanului cu mediul natural, capitalismul international si politica nationala, poate ca ar fi momentul sa luam o pauza, sa tragem aer in piept si sa incercam sa ne lamurim un pic cam care sunt coordonatele locului sau locurilor ideologice pe care le populam (sau vrem sa le populam) in toata povestea asta.

Am tot asteptat ca autoproclamatii ideologi si doctrinari ai acestor miscari sa faca un pas inainte in aceasta privinta. Am asteptat ca dincolo de lozinci, clisee si eventual injurii la adresa celor perceputi ca oponenti, sa apara cumva, candva si pozitii mai substantiale. O provocare la o discutie publica serioasa. O contributie care sa mute cumva accentul din planul echivalentului intelectual al datului cu petul in caldaram, in planul unei dezbateri de idei.

Timpul nu e trecut. Totusi: Timpul trece. Acum se ia o pauza de Sarbatori (Taierea Porcului, Revelion etc., Boboteaza etc.). Se ia un time-out de la miscari sociale, proteste si activitati intelectuale contexe si ne mai revenim in primavara. Ar fi pacat.

In loc sa profitam de starea de lucruri creata si sa ne punem niste probleme serioase, ajungem sa ratam iarasi o ocazie buna de a incerca sa stabilim cam pe unde ne aflam in contextul mai larg al mersului ideilor publice la romani. Vrem sau nu sa incercam sa clarificam ceva privind contextul ideologic si politic? Cum vrem sa ne plasam in el sau cum vrem sa ne abatem de la el?

In acest sens, indraznesc sa propun un posibil punct de plecare (sau o posibila directie de abordare) intr-o posibila discutie publica. E o tema centrala pentru Romania moderna, pentru proiectul cultural si intelectual care a definit-o si o defineste. Am sa fac apel la un text antologic semnat de Ioan Petru Culianu (“Mircea Eliade” ). Mai precis la cateva extrase din text. Sunt tributar in acest demers, demersului initiat acum 2 ani de Blogary (Vezi aici un grupaj extins de fragmente relevante plus comentarii pertinente).

Iata deci ce spune Culianu despre problema Capitalismului la romani:

“Duşmanii capitalismului

În fond, în România n-a existat decît o singură mare şcoală istorică, aceea a lui Nicolae Iorga (1871-1940), care profesa ideea unei tradiţii socio-culturale primordiale şi a unei devoluţii istorice: la început, românii cinstiţi şi întreprinzători trăiau într-o armonie care a fost subminată, infectată şi în cele din urmă desfiinţată de intervenţia străină (ungurească, turcească, rusească, evreiască etc.)

Acesta devine un principiu incontestat ce prezidează Zeitgeist-ul românesc pînă la sfîrşitul celui de-al doilea război mondial. Cu toate interpretările felurite la care a fost supus, el continuă să domine subconştientul unei întregi epoci, prezentîndu-se ca o evidenţă internă, indiscutabilă şi de nedezrădăcinat din viaţa politică, socială şi culturală a românilor. […]

Iorga a fost doar unul dintre profeţii acestui postulat metafizic fatal, care a luat cel puţin patru forme distincte şi interdependente: la stînga, poporanismul, progenitură a socialismului, identificînd entitatea naţională cu entitatea culturală; la centru, ideologia Sămănătorului lui N. Iorga; la dreapta, ortodoxismul lui Nichifor Crainic, care descoperea în fiinţa ortodoxă a românilor esenţa culturală a naţiunii; la extrema dreaptă, Garda de Fier care, combinînd poporanismul socialist, reformismul lui N. Iorga, ortodoxismul şi antisemitismul (redus, e drept, la o dimensiune economică şi culturală, nu rasială) voia să înfăptuiască “revoluţia socială a iubirii”, al cărei scop era să creeze Omul Nou, restitutio ad integrum a românului de la începuturile istoriei sale, atunci cînd “străinii” nu-l corupseseră încă…

Aversiunea faţă de capitalism, care este una dintre ideile dominante ale grupării din jurul Sămănătorului, avea rădăcini sociale puternice şi fatale în România, unde îşi găsise expresia încă de pe la 1850, deci chiar de la apariţia culturii române moderne. Încă de la apariţia, extrem de tardivă, a capitalismului în România, intelighenţia românească a fost complet descumpănită. Cel dintîi roman modern românesc demn de acest nume, Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon (1863) (unde ciocoii, termen foarte depreciativ, ar fi echivalentul burgheziei), este o critică feroce a arivismului, însoţită de o exaltare fără limite a valorilor sociale tradiţionale, adică a “armoniei”, a înţelegerii cordiale dintre feudali şi ţărani. Figura cea nouă care vină să tulbure această armonie este arivistul – în fond, reprezentantul eticii capitaliste a liberei iniţiative.

Puţin contează că “libera iniţiativă” este denaturată şi transformată, în acest roman, în hoţie şi şarlatanie meschină. Ideea însăşi a capitalismului e ceea ce nu-i convine lui Filimon, cum nu-i convine niciunuia dintre marii scriitori de la sfîrşitul secolului al XIX lea şi începutul secolului XX. Aproape că nu există vreo creaţie majoră a literaturii române, chiar dincolo de aceste limite cronologice, care să nu conţină, implicit sau explicit, o “critică” a capitalismului ce nu-i, în sine, decît simptomul unei stări de confuzie, de descumpănire dinaintea invaziei noilor structuri economice şi sociale pe care românii, nefiind pregătiţi ideologic şi etic să le accepte, le abhoră.

După Filimon, e rîndul lui Duiliu Zamfirescu (1858-1922) să prezinte în culorile cele mai negre figura reprezentantului liberei iniţiative agricole, acela care rupe armonia prestabilită dintre latifundiari şi ţărani (în romanele Viaţa la ţară, 1894-95 şi Tănase Scatiu, 1895-96), ştafeta fiind apoi preluată de marele romancier Mihail Sadoveanu (1880-1961), membru al cercului Sămănătorul, care se slujeşte de aceleaşi culori, fără a se fixa totuşi exclusiv asupra capitalismului rural: capitalismul urban, deplasarea forţei de muncă de la sat la oraş şi alienarea totală care rezultă de aici formează subiectul mai multor romane şi nuvele publicate de Sadoveanu începînd din 1904. Scriitorii şi ideologii români reacţionează violent împotriva noilor structuri economice şi sociale, calificîndu-le de “străine”.  […]

Există un singur contra-exemplu la această regulă, un exemplu ce nu serveşte, de altfel, decît la a o întări: acela al scriitorului transilvănean Ioan Slavici (1848-1925).  […] În scrierile lui Slavici nu e nici umbră din acea rezistenţă dramatică la spiritul capitalismului pe care o manifestau confraţii săi de peste Carpaţi. Pentru Slavici, capitalismul era o realitate, un mod de a trăi, un punct de vedere asupra lumii ce se confunda, într-o anumită măsură, cu propria-i fiinţă, cu propriile-i opţiuni şi idealuri.
Aşa cum foarte bine a observat criticul literar N. Manolescu, unul dintre personajele cele mai populare ale lui Slavici, Mara, este o business-woman care acţionează după principiile clasice ale capitalismului primitiv.

[…] Să rezumăm acum situaţiunea: în România, la începutul secolului XX, nu existau prieteni ai capitalismului, în afara capitaliştilor înşişi. Între războaie, opinia publică, exprimîndu-se prin cele mai influente instrumente ale presei, de la extrema stîngă pînă la extrema dreaptă, rămînea de aceeaşi părere, în pofida intrării în viaţa culturală a transilvănenilor, a căror etică religioasă nu era defel intrasingentă faţă de exercitarea comerţului şi a obţinerii de profituri. Curentul dominant, cel al “ortodoxiştilor” avîndu-l ca purtător de cuvînt pe Nichifor Crainic, stabilea o identitate esenţială între poporul român şi creştinismul răsăritean şi prin aceasta împărtăşea cu socialiştii şi poporaniştii repulsia faţă de sistemul de producţie capitalist.

[…] Membrii Gărzii de Fier, care pozau şi ei în cavaleri ai ortodoxiei, împărtăşeau cu aceasta paradoxul ce-i scăpase unuia din părinţii lor spirituali, savantul Nicolae Iorga, ale cărui idei “reacţionare” au putut fi astăzi uitate din pricină că el a căzut victimă, în 1940, terorii legionare: voinţa de a accentua cu orice preţ apartenenţa României la Orientul bizantino-slav, ceea ce însemna acceptarea, pînă la urmă, a tutelei culturale şi a pretenţiilor imperiale ale ruşilor… “

Bun. Deci asa pune problema Ioan Petru Culianu. Ar fi multe de spus cu privire la supravietuirea, avatarurile, reformularile si resurgenta recenta a acestui curent in comunism si post-comunism. Ar fi multe de spus despre aliante si aliajele ideologice cu care acest curent subteran al culturii sau mentalului romanesc opereaza in istoria recenta. Ar fi multe de spus despre legaturile paradoxale care se forjeaza intre aceste forte si idei si ceea ce Johan Goldberg inspirat a numit “fascismul liberal”, referindu-se la progresivismul stangist corect politic promovat de elitele occidentale. (Vezi aici)

Dar momentan e bine sa nu aglomeram lucrurile. Sa ramanem concentrati o secunda pe cele spuse de Ioan Petru Culianu. Merita.”

De acord cu Aligica: merita!! Si chiar merita sa meditam mai mult la cele aratate de Culianu… Insa pe mine m-a derutat putin ceea ce afirma Culianu, nu ca as dori neaparat sa-l contrazic, dintr-un spirit de contrazicere, desigur, dar pentru ca mi-au venit in minte trei chestiuni:

(1) Daca lucrurile stau asa, atunci e foarte clar: este o explicatie pentru starea de fapt din Romania;

(2) Noi unde vrem sa ajungem?

(3) Ceea ce arata Culianu, aversiunea fata de „capitalism”, fata de „profit” nu e caracteristica numai Romaniei, cum poate gresit ar putea crede unii…

Caci vreau sa-l vad si eu pe acela, chiar din partea dreapta a esicherului nostru politic, care ar gandi asa:

The Social Responsibility of Business is to Increase its Profits

by Milton Friedman

Adica: responsabilitatea sociala a afacerii consta in cresterea profiturilor!! 😀

Si e foarte interesant ce arata Friedman:

„In the present climate of opinion, with its wide spread aversion to „capitalism,” „profits,” the „soulless corporation” and so on, this is one way for a corporation to generate goodwill as a by-product of expenditures that are entirely justified in its own self-interest.”

Incerc sa traduc:

„In actualul climat de opinie in care este raspandita pe scara larga aversiunea fata de „capitalism”, „profituri”, „corporatii fara suflet” si asa mai departe, aceasta (capitalismul, profitul, n.m.) este singura cale pentru o corporatie de a genera valoare, prosperitate (pentru definitia lui ‘goodwill’ – vezi si aici, dar sensul mi se pare mai mult literar decat economic, n.m.) ca produs secundar al cheltuielilor justificate in propriul sau interes”

Deci nu numai la noi se manifesta „aversiunea” fata de „capitalism”. Pentru ca, si aici e foarte interesant, noi, oamenii, cand ne gandim la profit ne gandim la ceva rau, il asociem cu ceva rau, lipsit de scrupule, inuman etc. Fara sa ne gandim ca fara profit ajungem in starea pestilentiala de mizerie. Un exemplu in acest sens este, din pacate, Romania unde intreprinderile de stat produc pierderi uriase economiei nationale. Guvernul nu se grabeste sa le privatizeze (cum sa incapa „saracele” intreprinderi pe mana unor capitalisti „verosi” si ai nostri sa nu mai poata fura in voie din bani publici? Ce se va face clientela politica in acest caz?) iar pierderile acestor intreprinderi devin si mai mari. La noi s-a promovat ideea, de catre PSD mai ales, nu a statului asistential (ca inca ar fi fost bine!!) ci a statului providential!!  Ce inseamna asta? Inseamna ca poti sa ai un job (la stat, dar boala s-a extins si in sectorul privat, dar ce credeati?) si sa nu faci nimic ca „rezolva statul”, primesti salariu, si inca unul mare, fara sa te „omori” cu munca cine stie ce. „Cum s-o dam afara, saraca? Are doi copii!!” – faptul ca are doi copii, asta conteaza si nu cat munceste, ce munceste si cum munceste, si, ceea ce e cel mai important, cat profit aduce intreprinderii. Iar cel care munceste cu adevarat si aduce profit e dat afara, este pur si simplu ca un surghiunit in tara asta, de acest stat providential, dar care nu poate sa multumeasca pe toata lumea. Asta este paradigma statului providential in Romania, dar nu cred ca numai in Romania e asa… Dar care e consecinta ce va rezulta de aici? Consecinta este, si se vede de pe acum, ca aceasta tara merge inexorabil catre mizerie si slab dezvoltare. Ceea ce se intampla acum in Romania, cu acest Guvern, este ca se pun bazele unei perioade asemanatoare cu cea intre 1990-2000, adica o perioada de stagnare in mizerie, fara niciun progres economic. Si asta in vreme ce alte tari vor progresa!! Ideea care sta la baza acestui stat providential a exprimat-o, ca nimeni altul, Victor Ponta: „vom plati cu totii!”. Nici macar veniturile statului nu se mai redistribuie, ci pierderile. Or, o astfel de filozofie, in care pierderile sunt redistribuite, duce de regula la dezastre ce-ti tiuie urechile!! Asta inseamna daca mergi pe filozofia care spune ca profitul este neaparat ceva rau: incepi sa redistribui pierderile. Iar Stanga politica, inclusiv cea europeana, pare sa nu invete din aceste lectii simple, in vreme ce  dreapta politica exacerbeaza virtutea si moralitatea in dauna profitului si capitalismului, parca uitand de celebrul adagiu al lui Montesquieu: „Insasi virtutea are nevoie de limite„. Poate ca pentru capitalism nu trebuie sa fii nici bun si nici din cale afara de virtuos ci sa fii de bune moravuri, desigur. Chestiunea, din punct de vedere politic, este ca atat Stanga cat si Dreapta cauta sa obtina o Putere cat mai mare, care, bineinteles, tinde sa devina abuziva, adica o concentrare cat mai mare de putere, lucru ce nu e de dorit. Friedman, intr-un acord aproape perfect cu Montesquieu, foarte interesant, spunea: „The problem in this world is to avoid concentration of power – we must have a dispersion of power.” – „Problema in aceasta lume este sa evitam concentrarea de putere – trebuie sa avem dispersia puterii„, adica „puterea sa opreasca puterea„, cum excelent arata Montesquieu. Lucru ce ar trebui avut in vedere pentru ca, mergand pe aceeasi idee, a acumularii de putere, la noi s-au creat si structuri locale care concentreaza puterea pe plan local, faimosii baroni locali. Iar o astfel de Putere – si nu ideea de Profit cum gresit se crede – nu e in folosul cetateanului! Astfel de concentrari de Putere nu sunt in folosul cetateanului iar cei care au avut interes sa prezinte contrariu lucrurile au pervertit sensul notiunilor aruncand vina pe Profit si nu pe Puterea din ce in ce mai mare pe care incepura unii s-o capete, fara sa intalneasca obstacole. Si aici e vorba de ceea ce se cheama putere politica si exercitarea ei, care daca devine abuziva distruge statul de drept pentru ca devine de fapt discretionara. Interesant este ca la noi legatura dintre Puterea Politica si Puterea Economica este urmatoarea: Puterea Politica este cauza Puterii Economice. In Romania cu cat ai mai multa putere politica ai, poti sa ai, si mai multe putere economica si nu invers. Este regretabila aceasta subordonare, bineinteles, care franeaza activitatea sectorului privat, legand-o de politic, fiind la cheremul politicului, fara ca sectorul privat sa castige ceva notabil din asta, dimpotriva. Pe masura ce sectorul privat creste si se dezvolta, statul trebuie sa se restranga din economie, lucru care face ca relatia de cauzalitate descrisa mai sus sa nu mai functioneze asa de bine. Tocmai din aceasta cauza nu sunt dorite investitii straine la noi si nu se doreste o dezvoltare a sectorului privat, pentru ca daca s-ar dezvolta n-ai mai putea sa fii prins cu niste clenciuri si sa fii la mana unor politruci. Insa faptul ca Puterea, in cele din urma, corupe, este de multa vreme, practic din totdeauna. Asa ca nici lucrul asta nu trebuie sa-l vedem ca fiind caracteristic doar Romaniei.  Ceea ce se desprinde este faptul ca in aceasta criza economica „profitul”, „capitalismul” sunt in centrul unei lupte politice in vederea concentrarii de putere. Si nimeni parca nu observa ca tocmai aceasta concentrare de putere este rea, abuziva, nu atat capitalismul sau profitul. Interesant este ca asemenea lupte politice sunt descrise, in general vorbind, ca fiind „bune”, „benefice pentru democratie”, „democratice” deci „bune”, doar profitul fiind privit in cheie negativa!! Dar daca punem problema si altfel: capitalism inseamna libertate, parca nimeni nu observa ca aceste lupte „bune” si „democratice” – in antiteza cu „raul” reprezentat prin capitalism – au drept scop acumularea de putere cu consecinta diminuarii libertatii individului. Cu alte cuvinte se atenteaza la drepturile si libertatile cetateanului! Acest lucru parca nimeni nu doreste sa-l remarce!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.