Se discuta chestiuni punctuale…

… si mai putin problemele de fond. De pilda, ca DNA l-a arestat pe cutare sau ca l-a pus sub control judiciar pe cutare, ca Parlamentul a incuviintat urmarirea penala a cutarui parlamentar. Dar chestiunea statului de drept nu sta in aceste cazuri punctuale, indiferent de numarul lor. Statul de drept consta in independenta Justitiei. De fapt, intr-un mod mult mai general, vorbim de separarea puterilor in stat – puterea executiva, puterea legislativa si puterea judecatoreasca – cu un mecanism de verificare si echilibrare a acestora. Problema de fond care se pune este daca avem in Romania o asemenea separare reala a puterilor in stat. Si, referitor la Justitie, daca Justitia este independenta cu adevarat.

S-a tot vorbit de independenta Justitiei, dar nu la modul profund, iar discutiile n-au trecut de lozinci, de pilda ca „trebuie sa avem o Justitie independeta!!”. Dar cum e Justitia la noi? Este aceasta cu adevarat independenta de factorul politic?

Daca ne uitam in Constitutia Romaniei, „Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independentei Justitiei” (art. 133, al.1). Insa Senatul – institututie democratica dar eminamente politica – valideaza sau numeste 16 din cei 19 membri ai CSM. De asemenea, in CSM e membru ministrul Justitiei – functie politica. „Presedintele Romaniei prezideaza lucrarile Consiliului Superior al Magistraturii la care participa” (art.133, al. 6).

La Curtea Constitutionala avem 9 judecatori numiti pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau innoit (art. 142, al. 2). Dar „trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei”. Camera Deputatilor, Senatul si Presedintia Romaniei sunt institutii democratice, dar politice prin excelenta.

La „Statutul procurorilor” (art. 132) se spune: „Procurorii isi desfasoara activitateapotrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei” (al. 1) – ministrul Justitiei – functie politica.

La „Statutul judecatorilor” (art. 125) se spune: „(1) Judecatorii numiti de Presedintele Romaniei sunt inamovibili, min conditiile legii. (2) Propunerile de numire, precum si promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor sunt de comepetenta Consiliului Superior al Magistraturii, in conditiile legii organice” (al. 1 si 2). Presedintele Romaniei  – functie politica.

Independenta Justitiei e necesara pentru a se infaptui Justitia fara abuzuri si fara procese politice.

In conditiile de mai sus, schitate de mine pe scurt, putem spune ca Justitia e independenta in Romania? Raspunsul la o asemenea intrebare e cu „da” sau cu „nu” – „da si nu” inseamna ca nu prea e independenta. Si de aici suspiciunile de abuz, de „rafuiala politico-mafiota”, de procese de natura politica, pe care le avem astazi in societate.

In conditiile constitutionale existente la noi, nu prea vad cum s-ar putea rezolva lucrururile. Pentru ca Politica si Justitia sunt de naturi si esente diferite. De aceea si ratiunile lor sunt diferite unele de altele. Una e sa vorbim, de exemplu, despre ratiuni politice si altceva e sa vorbim despre „ratiuni de drept” sau „ratiuni care privesc dreptul si dreptatea”.

Insa definirea dreptatii a tinut intotdeauna de un cadru ideologic si istoric dat, de credintele anumitor popoare. Separarea puterilor in stat asigura doar functionarea acestora fara sa permita interferente care sa le vicieze activitatea. Avand naturi, esente si ratiuni diferite, politicul poate sa vicieze actul de justitie. Asa cum si justitia poate vicia actul politic, poate bloca decizii politice necesare.

Problema la noi ar fi in ce masura se echilibreaza puterile in stat. Si daca exista mecanisme de verificare intre ele. Daca nu se echilibreaza vom vedea tot felul de influente care le viciaza activitatea. Independenta Justitiei nu se poate asigura si realiza doar printr-un singur organism, cum ar fi DNA, despre care nu avem certitudinea ca ar fi si acesta, la randul sau, chiar atat de independent. De asemenea, daca primeaza doar Justitia, inseamna ca toate celelalte sunt cat se poate de marginale, atat puterea executiva cat si cea legislativa – lucru ce se constitutie intr-un dezechilibru grav in societate. Fara o echilibrare, Justitia ajunge sa vicieze atat actul executiv, cat si cel legislativ, creand perturbatii majore in societate. Iar fara o verificare se poate ajunge la abuzuri.

S-a ajuns in situatia in care populatia consuma foarte mult DNA – pe la televiziunile de stiri doar despre asa ceva se vorbeste sau legat de acest aspect. Ce te faci daca utilitatea marginala – ca sa folosesc o terminologie din economie – a acestui produs aruncat pe piata, DNA, incepe sa scada pana spre zero, cand se ajunge la satietate? Si pana la urma nu s-ar rezolva mare lucru pentru ca Justitia tot n-ar fi independenta, o echilibrare tot n-ar exista. Iar in privinta sumelor recuperate, prof. Mircea Cosea a dat exemplu Italia cand cu operatiunea „Mani pulite” s-au recuperat doar 18% din sume, adica foarte putin, aratand ca asta ar fi maximul cunoscut si greu de anticipat ca in Romania s-ar putea recupera mai mult, procentual vorbind.

Montesquieu spune ca „independenta Justitie trebuie sa fie reala si nu doar aparenta” si vedea in Justitie „cea mai importanta dintre puteri, independenta si neverificata” de aceea o considera si periculoasa. Daca tot invatam de pe Wikipedia, va propun sa cititi aici ce spunea Thomas Jefferson in 1820:

„You seem … to consider the judges as the ultimate arbiters of all constitutional questions; a very dangerous doctrine indeed, and one which would place us under the despotism of an oligarchy. Our judges are as honest as other men, and not more so. They have, with others, the same passions for party, for power, and the privilege of their corps…. Their power [is] the more dangerous as they are in office for life, and not responsible, as the other functionaries are, to the elective control. The Constitution has erected no such single tribunal, knowing that to whatever hands confided, with the corruptions of time and party, its members would become despots. It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves.^[13]„

Iar Alexander Hamilton (Federalist No. 78) exprima viziune potrivit careia Curtile au doar puterea cuvintelor si nu aceea de a constrange celelalte doua ramuri ale Guvernului, de care Curtea Suprema insasi e dependenta. Era vorba, din cate am inteles, de Actul Judiciar din 1789 care dadea Curtii Supreme puteri peste limitele impuse de Constitutie, peste Congres sau Executiv, pornind, din cate am inteles, de la aceasta cauza – Marbury v. Madison – unde s-a atins o problema extrem de sensibila, iata ce se arata:

„Although the power of judicial review is sometimes said to have originated with Marbury, the concept of judicial review has older roots in the United States, and possibly in England as well. The idea is often attributed to the English jurist Edward Coke and his opinion in Dr. Bonham’s Case, 8 Co. Rep. 107a (1610), although this attribution has been called „one of the most enduring myths of American constitutional law and theory, to say nothing of history”.^[10] Bonham’s Case was not mentioned in Marbury v. Madison, and the Court later stated that Bonham’s Case did not make common law supreme over statutory law:

[N]otwithstanding what was attributed to Lord COKE in Bonham’s Case, 8 Reporter, 115, 118a, the omnipotence of parliament over the common law was absolute, even against common right and reason. The actual and practical security for English liberty against legislative tyranny was the power of a free public opinion represented by the commons.^[11]

Coke’s meaning has been disputed over the years, for example by scholars who contend that Coke only meant to construe a statute without challenging Parliamentary sovereignty.^[12] His remarks that seem suggestive of judicial review are sometimes considered obiter dicta, rather than part of the rationale of the case.^[13]”

De unde se vede ca si Justitia poate vicia actul politic, iar aceasta situatie poate deschide calea tiraniei, cu alte cuvinte se poate ajunge la dictatura. Dar iata ce s-a intamplat in acest caz – Marbury v. Madison (1803) – si ma refer la ce scrie aici: John Marshall care era Chief Justice of the Supreme Court of the United States considera ca Guvernul trebuie sa fie sub lege:

„Marshall’s opinion expressed and fixed in the American tradition and legal system a more basic theory—government under law. That is, judicial review means a government in which no person (not even the President) and no institution (not even Congress or the Supreme Court itself), nor even a majority of voters, may freely work their will in violation of the written Constitution. Marshall himself never declared another law of Congress or act of a president unconstitutional.

Marshall, during Marbury v. Madison on the constitution:

Certainly all those who have framed written constitutions contemplate them as forming the fundamental and paramount law of the nation, and consequently the theory of every such government must be, that an act of the legislature repugnant to the Constitution is void.^[56]”

Dar iata care a fost pozitia Presedintelui US, Dl. Thomas Jefferson:

„More generally, Jefferson lamented that allowing the Constitution to mean whatever the Court says it means would make the Constitution „a mere thing of wax in the hands of the judiciary, which they may twist and shape into any form they please.”^[54]”

incerc sa traduc:

„In general, Jefferson s-a plans de urmatorul lucru: daca se permite ca Constitutia sa insemne ceea ce spune Curtea, inseamna a face din Constitutie ” nu altceva decat o ceara in mainile judiciarului, pe care ei o pot rasuci si sa-i dea orice forma le e pe plac”

Si iata ce scrie in continuare:

„Because Marbury v. Madison decided that a jurisdictional statute passed by Congress was unconstitutional, that was technically a victory for the Jefferson administration (so it could not easily complain). Ironically what was unconstitutional was Congress’ granting a certain power to the Supreme Court itself. The case allowed Marshall to proclaim the doctrine of judicial review, which reserves to the Supreme Court final authority to judge whether or not actions of the president or of the congress are within the powers granted to them by the Constitution. The Constitution itself is the supreme law, and when the Court believes that a specific law or action is in violation of it, the Court must uphold the Constitution and set aside that other law or action, assuming that a party has standing to properly invoke the Court’s jurisdiction. Chief Justice Marshall famously put the matter this way:

It is emphatically the province and duty of the Judicial Department to say what the law is. Those who apply the rule to particular cases must, of necessity, expound and interpret that rule. If two laws conflict with each other, the Courts must decide on the operation of each.

The Constitution does not explicitly give judicial review to the Court, and Jefferson was very angry with Marshall’s position, for he wanted the President to decide whether his acts were constitutional or not. Historians mostly agree that the framers of the Constitution did plan for the Supreme Court to have some sort of judicial review; Marshall made their goals operational.^[55]”

Ideea care se desprinde este ca nu trebuie sa se ajunga la abuzuri nici din partea Executivului, nici din partea Legislativului si nici din partea Judiciarului. Iar fara o echilibrare a acestor trei puteri, calea spre abuzuri este deschisa. Evident, putem vorbi si de abuzul puterii executive – care poate deschide calea unei dictaturi in acest sens, daca aceasta putere capata o putere mai mare fata de celelalte. Probabil ca aceasta problema nu sta atat in drept cat intr-un principiu – acela de echilibrare a acestor puteri. Se poate vedea si azi cum se nasc regimuri politice de mana forte in Rusia sau Turcia, lucru care, desigur, nu e de dorit. Insa calea poate fi si inversa, cand Judiciarul capata o putere prea mare, o mana de indivizi din aceasta bransa cautand sa obtina intreaga putere in Stat. Sau ca unii sa se foloseasca de instrumentul acesta – Judiciarul – ca sa obtina o si mai mare putere. De aceea Thomas Jefferson spunea: „It has more wisely made all the departments co-equal and co-sovereign within themselves”…

DE citit si: Trebuia infiintat PNA…?