Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Despre recenta declaratie a D-lui. Iliescu

Mediafax

Ion Iliescu, pentru Der Spiegel: Am aprobat o cerere privind „o locaţie” a CIA în România. Ioan Talpeş confirmă afirmaţiile fostului preşedinte

Se arata ca:

Ion Iliescu afirmă, într-un interviu acordat Der Spiegel, că el a aprobat „în principiu”, în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei prezidenţiale, scrie Der Spiegel.

În perioada 2002-2003, Statele Unite au formulat o cerere privind găzduirea de către România a unui centru al Agenţiei Centrale de Informaţii.

„Aliaţii americani ne-au cerut să oferim o locaţie”, afirmă Ion Iliescu într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, explicând că a aprobat solicitarea „în principiu”, detaliile fiind stabilite de Ioan Talpeş, care fusese director al Serviciului de Informaţii Externe, iar atunci era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională.

Ion Iliescu a precizat că el a aprobat doar „o locaţie” destinată CIA, fără a avea cunoştinţă că era vorba de vreun centru special, pentru detenţie.

„Am considerat că era un gest de acomodare înaintea aderării noastre la NATO”, a explicat Iliescu, care a fost preşedinte în perioada 22 decembrie 1989-1992, 1992-1996 şi 2000-2004.

„Noi nu am avut nicio interferenţă asupra activităţilor desfăşurate de Statele Unite în acea locaţie”, a explicat fostul preşedinte. „În acel moment, mie, ca preşedinte, acea solicitare nu mi s-a părut mare lucru. Eram aliaţi (…), nu am intrat în detalii. Dacă aş fi ştiut ce se putea face acolo, răspunsul nu ar fi fost pozitiv”, a subliniat Iliescu.

Ioan Talpeş confirmă, pentru Der Spiegel, afirmaţiile lui Ion Iliescu despre centrul CIA

Fostul şef al Administraţiei prezidenţiale Ioan Talpeş a confirmat, pentru Der Spiegel, afirmaţiile lui Ion Iliescu despre locaţia destinată CIA, explicând că a fost oferit un sediu în Bucureşti, utilizat între 2003 şi 2006, şi că autorităţile române nu au ştiut ce activităţi desfăşurau americanii.

Ioan Talpeş, care în 2003 era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională, a confirmat că preşedintele de la acea vreme, Ion Iliescu, i-a dat „mână liberă” să se ocupe de problema oferirii unui sediu destinat CIA.

Talpeş a precizat că locaţia a fost oferită în Bucureşti, fiind utilizată în perioada 2003-2006, explicând că acest sediu nu mai există în prezent.

Potrivit fostului consilier prezidenţial, autorităţile române ar fi transmis CIA că nu aşteptau informaţii despre activităţile desfăşurate în acel sediu. „Nu am văzut personal locaţia. Eram conştienţi că puteau fi lucruri periculoase”, a spus Talpeş, potrivit Der Spiegel.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a negat, săptămâna trecută, afirmaţiile unui jurnalist care a susţinut că pe teritoriul României au existat închisori CIA unde au fost torturaţi oameni, subliniind că nu există „o probă” că au funcţionat pe teritoriul ţării noastre astfel de centre de detenţie. Întrebat vineri seara la Realitatea Tv dacă au fost închisori CIA în România unde s-au torturat oameni, fostul şef al statului a spus că nu ştie. Întrebat dacă a citit raportul Congresului SUA privind închisorile CIA din întreaga lume, Băsescu a confimat, dar a precizat că „nu există o probă că pe teritoriul României au existat astfel de închisori”.

Senatul american a prezentat, pe 9 decembrie 2014, versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA. Conform documentului, Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute. Versiunea publică a raportului elaborat de Comisia senatorială de Informaţii a secretizat o serie de date, inclusiv numele ţărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. Potrivit unor surse citate de Washington Post, numele de cod al centrului de detenţie construit de CIA în România este „BLACK” („NEGRU”). Polonia are culoarea „albastru”, Lituania, „violet”, iar Thailanda, „verde”. Pornind de la această informaţie, din document ar rezulta că Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a semnat, în anul 2002, un acord cu o instituţie decizională de rang înalt din România (neidentificată în versiunea publică a documentului) pentru găzduirea unei închisori secrete a CIA. Fondurile oferite pentru construcţia centrului de detenţie au fost de ordinul milioanelor de dolari. „În anul 2002, CIA a ajuns la un acord cu … din ţara … pentru a găzdui un centru de detenţie. Sediul central al CIA a invitat biroul CIA din ţara … să identifice modalităţi de susţinere a … în ţara … (…) Primii deţinuţi CIA au început să fie transferaţi la Centrul de detenţie NEGRU în toamna anului 2003”, se arăta în raportul Senatului SUA privind tehnicile de interogare utilizate de Agenţia Centrală de Informaţii.

Conform raportului, CIA nu informase Departamentul de Stat despre închisoarea secretă din România, iar ambasadorul american în România, Michael Guest, a calificat ca „inacceptabilă” această situaţie, cerând clarificări şi asigurări că nu vor fi utilizate tehnici brutale de interogare. „În august 2003, ambasadorul american în ţara … a încercat să ia legătura cu oficiali de la Departamentul de Stat pentru a se asigura că instituţia are cunoştinţă de existenţa centrului de detenţie şi de potenţialul impact asupra politicilor în relaţia cu Administraţia ţării-gazdă (România – n.red). Ambasadorului american i s-a răspuns de către biroul local CIA că acest lucru nu este posibil şi că nimeni de la Departamentul de Stat, nici măcar secretarul de Stat (Colin Powell – n.red), nu fusese informat despre existenţa închisorii CIA în această ţară. Catalogând drept «inacceptabilă» atitudinea CIA, ambasadorul a cerut un document semnat cel puţin de către consilierul prezidenţial american pentru Securitatea naţională prin care să fie descrise atribuţiile programului, inclusiv o poziţie din care să reiasă că tehnicile de interogare utilizate de CIA respectau standardele legale şi drepturile omului (…)”, menţionează raportul.

În această situaţie, sediul central al CIA a cerut intervenţia adjunctului secretarului de Stat, Richard Armitage, care l-a sunat pe ambasadorul din România. „Richard Armitage a cerut CIA să îi ţină pe el şi pe secretarul de Stat informaţi, pentru a nu fi luaţi pe nepregătite când ambasadorul va exprima îngrijorare”, subliniază raportul. În mai 2004, pe fondul dezvăluirilor despre abuzurile comise în închisoarea americană de la Abu Ghraib (Irak), ambasadorul din România a cerut din nou explicaţii privind metodele de interogare utilizate de CIA, reiese din raport. „Richard Armitage a făcut din nou afirmaţii vehemente, reproşând CIA că el şi secretarul de Stat au fost ţinuţi în afara procesului de coordonare al Consiliului american pentru Securitatea Naţională privind programul CIA. (…) Armitage a emis dubii privind eficienţa şi valoarea informaţiilor obţinute prin programul CIA”, preciza raportul. Din document rezultă că în închisoarea CIA din România au fost deţinuţi suspecţi importanţi, printre care s-au numărat Khaled Sheikh Mohammed, considerat principalul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, Janat Gul, un lider operativ al reţelei Al-Qaida, Hassan Ghul, combatant al organizaţiei teroriste, Abu Faraj al-Libi, numărul trei în ierarhia grupării, şi Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit implicat în atacul asupra navei militare USS Cole.

După publicarea raportului Senatului SUA, MAE preciza, pe 16 decembrie 2014, că autorităţile române nu deţin probe referitoare la centre de detenţie ale CIA sau acţiuni de privare de libertate întreprinse de Agenţie pe teritoriul naţional, dar nu pot ignora acuzaţiile aduse, astfel că manifestă disponibilitate pentru elucidarea acestora.

Un raport al Consiliului Europei prezentat în 2006 confirma existenţa unui centru secret de detenţie al CIA în România, în cadrul programului Agenţiei Centrale de Informaţii de „extrădări extraordinare” vizând suspecţi de terorism. În decembrie 2011, organizaţia Amnesty International a cerut României să redeschidă investigaţia privind centrul de detenţie al CIA, după ce presa internaţională a dezvăluit că închisoarea ar fi fost în Bucureşti. În octombrie 2013, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cerea autorităţilor române declanşarea rapidă a unei anchete „independente, imparţiale, detaliate şi eficiente” privind implicarea României în programul închisorilor CIA. În replică, premierul Victor Ponta a declarat că autorităţile române vor studia rezoluţia PE şi vor face tot ce e normal pe plan european sau internaţional. „Sincer, nu ştiu despre ce închisori este vorba şi, în mod sigur, cred că s-au întâmplat cu mult înainte de a mă apropia eu de funcţia de prim-ministru. O să studiem ce s-a decis şi vom face tot ceea ce e normal pe plan european sau internaţional”, spunea Victor Ponta în octombrie 2013.

În luna februarie a acestui an, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie potrivit căreia comisiile pentru Libertăţi civile, Afaceri externe şi Drepturile omului din PE vor reîncepe ancheta privind presupusele transferuri şi detenţii ilegale de prizonieri desfăşurate de CIA în statele membre UE, ca urmare a noilor dezvăluiri ale Senatului SUA privind utilizarea torturii de către CIA. Raportul Senatului SUA publicat în decembrie 2014 „dezvăluie fapte noi care confirmă acuzaţiile conform cărora mai multe state membre ale UE, autorităţile acestora, funcţionari şi agenţi ai serviciilor de securitate şi de informaţii au fost complici la programul CIA de detenţie secretă şi de extrădări extraordinare, uneori prin mijloace corupte bazate pe sume substanţiale de bani oferite de CIA în schimbul cooperării lor”, susţineau europarlamentarii. PE anunţa că această anchetă va presupune, printre altele, trimiterea unei misiuni parlamentare pentru colectarea de informaţii în statele membre unde există acuzaţii că au fost centre secrete CIA de detenţie.

Totodată, PE a invitat SUA „să ancheteze şi să urmărească penal multiplele încălcări ale drepturilor omului din cadrul programului CIA de predare şi de detenţie secretă şi să coopereze în ceea ce priveşte toate cererile din partea statelor membre ale UE referitoare la informare, extrădare sau căile de atac eficiente pentru victimele programului CIA”. Pe de altă parte, europarlamentarii îşi exprimau „preocuparea privind obstacolele întâmpinate de anchetele parlamentare şi judiciare naţionale referitoare la implicarea anumitor state membre în programul CIA, abuzul privind secretul de stat şi clasificarea nejustificată a documentelor care au condus la încetarea urmăririi penale”. Ei reiterau solicitările adresate statelor membre de a investiga acuzaţiile potrivit cărora, pe teritoriul lor, au existat închisori secrete în care erau deţinute persoane în cadrul programului CIA, precum şi să îi urmărească penal pe cei implicaţi în aceste operaţiuni.

Acuzaţiile privind utilizarea de către CIA a statelor membre UE, printre care România, Polonia şi Lituania, pentru transportarea şi detenţia ilegală a prizonierilor au fost anchetate de comisia temporară a Parlamentului European creată în 2006. De atunci, europarlamentarii au cerut în mod repetat investigaţii aprofundate privind colaborarea statelor membre UE cu programul CIA de detenţie secretă şi extrădare extraordinară.

În România a existat o anchetă parlamentară asupra acestei chestiuni, constituită în luna decembrie a anului 2005, după primele informaţii potrivit cărora spaţiul aerian românesc ar fi fost survolat de avioane CIA care transportau deţinuţi şi că aceştia erau torturaţi în centre special constituite în România. În urma acelei anchete s-a stabilit că nu au existat închisori CIA pe teritoriul României.

Preşedintele Comisiei parlamentare privind închisorile CIA, senatorul Norica Nicolai, declara, pe 16 iunie 2006, că există date clare care atestă faptul că avioanele militare americane au aterizat pe aeroporturile româneşti exclusiv din motive tehnice şi că, în România, nu există închisori pentru deţinuţi suspecţi de terorism.”

Sa vedem si ce precizari aduce Dl. Iliescu:

Precizari la interviul din Der Spiegel

Dl. Presedinte Iliescu arata ca:

Sunt neplăcut surprins de modul în care se reflectă și mai ales se comentează afirmațiile pe care le-am făcut într-un interviu acordat publicației germane „Der Spiegel”.

Vreau să fiu cât se poate de clar: nu am confirmat în niciun fel existența unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României, închisoare în care s-ar fi aplicat tehnici ilegale de interogare, cum ar fi tortura. Am precizat la fel de clar că, dacă aș fi știut ce destinație are facilitatea solicitată de partea americană, aș fi luat, cu siguranță, o altă decizie.

Știind ceea ce aprobasem – acordarea unui sediu pentru reprezentanța CIA în România-justifică faptul că, în toți acești ani, am negat existența unei închisori CIA pe teritoriul Româniai. Resping cu toată hotărârea interpretarea acestui gest-firesc între parteneri și aliați-drept o formă de a ”mitui” partea americană, pentru ca România să fie primită în NATO. Aprobarea a fost dată, din câte știu, DUPĂ ce la Praga, la summitul NATO, în noiembrie 2002, s-a luat decizia admiterii țării noastre în Alianța Nord-Atlantică.

Admiterea în NATO este rezultatul firesc al reformelor politice și militare operate după 1989, și a avut un șir de costuri, pe care le-am acceptat, pentru că beneficiile apartenenței noastre la NATO întrec cu mult costurile. Iar acum vedem cu adevărat că atunci am făcut o alegere corectă, care ne asigură securitatea, într-un context internațional complicat și extrem de periculos.

Cooperarea pe multiple planuri între București și Washington s-a accentuat și consolidat în ultimii 15 ani, lucru recunoscut-și continuat-de președinții și guvernele care s-au succedat de atunci la conducerea României. Ne-am asumat niște angajamente, care nu sunt nici ale mele, nici ale lui Traian Băsescu sau ale noului președinte, Klaus Iohannis. Sunt ale României, sunt în logica servirii intereselor României. Revin și spun: pentru toate există un cost. SUA și-au asumat lupta împotriva terorismului. Această luptă a avut și are niște costuri, umane și materiale. Costuri pe care le-am cunoscut și noi, în angajamentul nostru în Irak și Afganistan. Nu trebuia să ni le asumăm? Nu trebuia să respectăm regulile stabilite prin tratatele la care suntem parte?

Este ridicolă și mai ales degradantă pentru România, periculoasă pentru interesele ei, afirmația că declarația mea face ”jocul rușilor”. După aceeași logică, raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic față de CIA și de tehnicile sale de interogare, face, la rândul lui, jocul rușilor. Vi se pare că se poate spune așa ceva, fără a cădea în ridicol? Raportul Congresului este expresia cea mai concretă a tăriei unei democrații, care, atunci când este nevoie, își asumă erorile și face astfel încât ele să nu se mai repete, iar legea să fie respectată.

Dacă în facilitățile CIA din România, din acei ani, s-au petrecut încălcări ale regulilor, este datoria părții americane să spună acest lucru, și să procedeze în consecință. România nu poate să nu-și asume faptul că a acceptat o cerere a CIA. Dar de aici până a spune că știam ce se întâmplă acolo, că știam despre eventualele acte de tortură și de cruzime, este drum lung. Eu refuz să merg pe acest drum.

Oricât ar părea de ciudat celor care cred că au mai găsit un motiv de răfuială cu Ion Iliescu, afirmațiile mele sunt o dovadă că România are tăria de a-și asuma responsabilitățile care îi revin, și în bine, și în mai puțin bine. Am învățat, sper, cu toții, lecția acestei întâmplări, și de acum înainte vom acționa în consecință. Sper că vom învăța și să vorbim aceeași limbă, când este vorba despre România și despre interesele ei. Și dacă ceva face jocul adversarilor României, acel ceva este suma dezbinărilor noastre, abordărilor politicianiste, tratarea conflictuală a tuturor subiectelor.”

Trebuie sa fim de acord cu ceea ce afirma fostul Presedinte, si anume ca e necesar ca Romania sa aiba „tăria de a-și asuma responsabilitățile care îi revin” . Punctul slab ar fi ca nu s-a interesat de ceea ce face CIA pe teritoriul Romaniei sau de ce nu a fost informat, pentru ca nu mi se pare prea clar…

Dar aici e o alta problema… Si anume raportul comisiei senatoriale americane, „raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic față de CIA și de tehnicile sale de interogare” … Si e bine punctat: „extrem de critic”. Eu stau si ma intreb daca ne dam seama despre ce vorbim… Pentru ca, cel putin asa mi se pare, vorbim despre teroristi ca despre niste domnisoare de pension, la care daca ridici putin tonul au si inceput sa planga. Sa ne amintim ce au facut teroristii: 11 septembrie, Toulouse, Boston, Charlie Hebdo – Paris!! Sa ne gandim la Al Qaeda si ISIS, organizatii criminale care opereaza liber prin lumea larga, provocand o multime de victime, oameni nevinovati!! Or, tot acest raport senatorial ce doreste sa arate de fapt? Cat de rea a fost Administratia republicana sub Bush jr. Este clar ca avem de a face cu o lupta politica intre democrati si republicani, prin care primii doresc sa-i discrediteze pe adversarii lor politici, pe republicani. Sa arate ca America, sub o Administratie republicana, nu a respectat Drepturile Fundamentale ale Omului iar acum se face dreptate! Abordarea aceasta conflictuala are, bineinteles, ecouri in lumea larga. Insa, din pacate, pare a fi partinitoare, tinand partea teroristilor care apar astfel intr-o lumina mai favorabila.

Insa trebuie spus ca actiunile SUA in Orientul Mijlociu, si ma refer la cele impotriva Irak-ului, desfasurate cand la Casa Alba a fost o Administratie republicana, n-au fost fara temei. Ele au fost justificate! Saddam Hussein a atacat Kuweitul, a trimis rachete care au lovit Israelul. Iar ca reactie la asemenea fapte a urmat replica americana. De asemenea, razboiul din Afganistan a fost o reactie la atentatele din 11 septembrie 2001. In momentul in care, in Orientul Mijlociu, s-a dezvoltat o forta politica agresiva – atat politica dar si una terorista – care s-a manifestat impotriva SUA, atunci America a reactionat, cum si era de asteptat.

Sa facem o comparatie cu actiunile intreprinse de SUA sub o Administratie democrata, sub Barack Obama. Sa luam Libia. Muammar al-Gaddafi nu a atacat pe nimeni. Dimpotriva, el a vrut sa stabileasca niste relatii normale cu UE si SUA, in ciuda pacatelor tineretii. Chiar a vrut sa dea o mana de ajutor in lupta impotriva terorismului. Libia nu a atacat niciun stat, niciun stat vecin. Actiunea intreprinsa impotriva Libiei, aprobata in Consiliul de Securitate al ONU – cu abtinerea, din cate stiu, a Rusiei si Chinei – nu se poate spune ca nu a fost legala. Dar a fost justificata? Avioanele franceze si britanice au lovit salbatic Libia, SUA a bombardat de pe mare aceasta tara. Ca sa-l scoata pe dictator de la Putere. Au distrus Libia. Si rezultatul a fost ca Libia a ajuns un focar de terorism, unde terorismul islamic, organizatii criminale precum ISIS, se dezvolta fara probleme. Sa ne gandim acum la Siria – unde Consiliul de Securitate nu a aprobat interventia militara. Bashar al-Assad de asemenea nu a atacat pe cineva. Siria nu a atacat un stat vecin ca sa poti sa spui ca e un pericol. In schimb a inceput o actiune impotriva lui, dusa inclusiv de forte teroriste, actiune care nu a fost condamnata de Adminstratia de la Casa Alba, de Barack Obama, ci si sprijinita cel putin moral prin lipsa oricarei reactii. La fel si in Egipt, cand cu Primavara Araba, a venit la Putere Fratia Musulmana, lucru la care Dl. Obama de asemenea nu prea a avut vreo reactie. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a intamplat sub Barack Obama a fost o recrudescenta a terorismului in lume, fara ca aceasta spirala a crimei si violentei sa fie in vreun fel condamnata cu vehementa de catre liderul de la Casa Alba. Dimpotriva, parea ca le gaseste temeiuri justificate teroristilor pentru actiunile lor!

Toata aceasta tevatura pare a fi discreditarea fostei Administratii republicane de la Casa Alba, de catre democrati, in vederea viitoarelor alegeri prezidentiale pe care democratii vor sa le castige.

Dar sa vedem si care sunt cocluziile raportului Senatului:

Gandul

Concluziile DURE ale raportului Senatului SUA cu privire la tehnicile de interogare ale CIA: cele 20 de acuzaţii aduse Agenţiei Centrale de Informaţii

Se arata ca:

Tortura utilizată de CIA în interogatoriile începute după atentantele din 11 septembrie 2001 nu a fost „un mijloc eficient pentru a obţine informaţii sau colaborarea unor deţinuţi”, apreciază un raport al Senatului american în prima dintre cele 20 de concluzii prezentate mai jos, relatează AFP.

1. Utilizarea de către CIA a unor tehnici dure de interogare nu a fost un mijloc eficient pentru a obţine informaţii sau cooperarea unor deţinuţi.

2. Justificarea de către CIA a utilizătii tehnicilor dure de interogare se bazează pe afirmaţii inexacte cu privire la eficienţa lor.

3. Interogatoriile unor deţinuţi ai CIA au fost brutale şi mult mai dure decât CIA le-a descris aleşilor.

4. Condiţiile de încarcerare ale unor deţinuţi ai CIA erau mai dure decât CIA le-a prezentat aleşilor.

5. CIA a furnizat în mod repetat informaţii inexacte Departamentului american al Justiţiei, punând piedici unei analize juridice corecte asupra programului de detenţie şi interogare al CIA.

6. CIA s-a sustras activ sau a împiedicat supravegherea acestui program de către Congres.

7. CIA a împiedicat supravegherea şi procesul de decizie al Casei Albe.

8. Implementarea şi gestionarea acestui program de către CIA a complicat şi uneori a împiedicat misiunile de securitate naţională ale altor agenţii.

9. CIA a împiedicat supravegherea prin intermediul biroului inspectorului general al CIA.

10. CIA a coordonat difuzarea unor informaţii clasificate presei, inclusiv informaţii inexacte privind eficienţa unor tehnici dure de interogare.

11. CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) nu era pregătită în momentul lansării programului de detenţie şi interogare, la peste şase luni după ce i s-a permis să deţină persoane.

12. Programul de detenţie şi interogare era implementat inadecvat şi prost gestionat în întregime, în special în 2002 şi la începutul lui 2003.

13. Doi psihologi externi au dezvoltat tehnicile dure de interogare ale CIA şi au jucat un rol central în implementarea, estimarea şi gestionarea programului. În 2005, CIA a subcontractat majoritatea operaţiunilor legate de acest program.

14. Deţinuţii CIA au fost supuşi unor tehnici coercitive de interogare care nu au fost aprobate de Departamentul Justiţiei sau autorizate de oficialii CIA.

15. CIA nu a prezentat o listă completă sau exactă cu indivizii pe care îi deţine şi a reţinut persoane care nu îndeplineau criteriile pentru a fi închise. Afirmaţiile CIA cu privie la numărul deţinuţilor săi şi al celor care au fost supuşi tehnicilor sale de interogare erau inexacte.

16. CIA nu a reuşit să evalueze corect eficienţa interogatoriilor sale forţate.

17. CIA a sancţionat rareori membrii săi care au comis încălcări grave şi au efectuat activităţi inadecvate.

18. CIA a ignorat numeroase critici interne şi obiecţii pe tema implementării şi gestionării programului său de detenţie şi interogare.

19. Programul CIA nu era viabil şi s-a încheiat efectiv în 2006, după dezvăluiri de presă, diminuarea cooperării altor state şi apariţia unor preocupări de ordin juridic.

20. Programul CIA a afectat reputaţia Statelor Unite în lume şi a generat costuri suplimentare importante, atât de ordin financiar, cât şi de altă natură.”

Eu cred ca ar fi de comentat cel putin doua lucruri:

1. De ce nu se trag concluzii la fel de dure impotriva terorismului, care creeaza o multime de victime, oameni nevinovati?

2. Daca lucrurile stau asa, de aici se vede ce inseamna cand serviciile secrete incep, dintr-un motiv sau altul, printr-un procedeu sau altul, sa aiba o Putere prea mare: incalca legea si comit abuzuri.

Dar sa vedem care a fost reactia lui Barack Obama:

Reacţia lui Barack Obama după ce un raport al Senatului a dezvăluit BRUTALITĂŢI incredibile comise de CIA

Se arata ca:

Preşedintele american, Barack Obama, a denunţat utilizarea de către Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a unor metode „contrare” valorilor Statelor Unite.

„Aceste tehnici de interogare au afectat puternic reputaţia Statelor Unite pe plan global”, a declarat Barack Obama într-un comunicat, promiţând că va face totul pentru ca aceste metode să nu mai fie utilizate niciodată.

„Nicio naţiune nu este perfectă, dar una din forţele Statelor Unite este voinţa de a înfrunta direct trecutul”, a spus Obama.

Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a comis erori utilizând tehnici brutale de interogare, admite directorul CIA, John Brennan, explicând însă că aceste metode au permis dejucarea unor comploturi teroriste după atentatele din 11 septembrie 2001.

„Au existat erori. Dar aceste tehnici brutale de interogare au permis obţinerea unor informaţii care au permis evitarea unor atentate, capturarea teroriştilor şi salvarea de vieţi omeneşti”, a spus Brennan.

Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute, conform raportului elaborat de Senatul SUA.

„În multe cazuri, au fost utilizate imediat cele mai agresive tehnici de interogare, în serie şi fără oprire”, precizează raportul.

„Privarea de somn implica ţinerea deţinuţilor în stare de veghe până la 180 de ore, de obicei în picioare sau în poziţii incomode, chiar şi cu mâinile legate deasupra capului”, adaugă documentul, precizând că un suspect de terorism a murit de hipotermie după ce a fost ţinut „parţial dezbrăcat” pe o podea de beton.

Conform raportului, alţi deţinuţi au fost legaţi la ochi şi târâţi pe coridoarele penitenciarelor în timp ce erau loviţi cu picioarele şi pumnii de gardieni. Mulţi deţinuţi supuşi tehnicilor brutale de interogare au suferit halucinaţii, stări paranoice, insomnii ori au avut tendinţa de a se automutila. Abu Zubaydah, unul dintre liderii reţelei teroriste Al-Qaida, a devenit inconştient după ce a fost supus tehnicii simulării înecului, precizează autorii raportului.

Potrivit documentului, elaborat de experţi ai Comisiei de Informaţii din Senatul SUA, „tehnicile de interogare utilizate CIA au fost mai brutale şi mult mai frecvente decât se cunoştea”.

Conform The New York Times, programul de interogare aplicat de CIA nu a fost bine gestionat şi nu era monitorizat în mod adecvat. „Persoanele care au încălcat politicile CIA au fost trase foarte rar la răspundere. Agenţia Centrală de Informaţii a restricţionat accesul la informaţii, a refuzat să răspundă solicitărilor referitoare la programul de interogare, furnizând, uneori, informaţii false”, notează raportul. „CIA a indus în eroare membri ai Congresului şi reprezentanţi ai Casei Albe privind eficienţa şi amploarea utilizării tehnicilor dure de interogare”, continuă autorii raportului.

Conform documentului, cel puţin 26 de suspecţi de terorism au fost deţinuţi în mod ilegal, în contradicţie cu normele americane de încarcerare.

„CIA a oferit ilegal informaţii clasificate jurnaliştilor, exagerând succesul tehnicilor dure de interogare a suspecţilor de terorism, în scopul obţinerii susţinerii opiniei publice”, subliniază raportul.”

„Vointa de a infrunta direct trecutul„…? Care „trecut„? Cel republican, n-asa? Cel putin asta sugereaza afirmatia lui Obama. Problema nu este daca o natiune e sau nu perfecta, ci trecutul republican… Drept este sa luam in considerare si ce spune John Brennan: „Au existat erori. Dar aceste tehnici brutale de interogare au permis obţinerea unor informaţii care au permis evitarea unor atentate, capturarea teroriştilor şi salvarea de vieţi omeneşti”.  Pentru ca daca „nicio natiune nu e perfecta” atunci sa ne gandim si la cele care prolifereaza terorismul. Iar cum si-a aparat Obama tara de terorism lasa de dorit!! Va propun sa recititi:

Boston…

… de unde se vede cat de bine e aparata America de aceste „domnisoare de pension” care „se rusineaza si de o floare”, teroristii!! Iar Obama „apara” America prin tehnici ce amintesc de fosta Securitate: ascultari de convorbiri telefonice si amestec in viata privata a oamenilor! In vreme ce fenomenul terorist ia amploare!! Greseala pe care o face actuala Administratie este de a arata acuzator cu degetul doar spre CIA si spre fosta Administratie de la Casa Alba, lasand in plan secund terorismul, ca si cum nu terorismul ar fi problema ci America, punand in dificultate aliatii SUA si generand o serie de probleme, dar care nu atenueaza in niciun fel fenomenul terorist din lume.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 28, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii

De ce nu a performat guvernarea Ponta…?

Se vorbeste despre subiectul asta: trei ani de guvernare Ponta… Pentru a explica in mod corect lucrurile, cred ca ar trebui sa intelegem corect ce inseamna a performa. Impresia mea este ca lucrurile nu sunt clare. A performa nu inseamna sa dai un examen (si sa-l treci). Nota pe care un elev o ia in urma unei examinari reprezinta evaluarea cunostintelor sale. Si alti elevi dau acelasi examen – performanta unui elev inseamna rezultatul obtinut de el in raport cu rezultatele celorlalti elevi. Daca dintr-o clasa cu 30 de elevi care dau acelasi examen, un elev ia nota 5 si restul de 29 iau nota 4, putem spune ca elevul care a luat nota 5 a performat. Insa si in acest caz a vorbi de performanta mi se pare putin fortat.

Mai clar imi pare a vorbi de performanta in competitiile sportive, care reprezinta un exemplu clasic in acest sens. Daca, de pilda, Simona Halep joaca intr-o finala de Mare Slem cu Maria Sharapova si o invinge, putem spune ca Simona a realizat o performanta. De ce? Dupa parerea mea, performanta este indisolubil legata de competitie. Si lucrul asta in orice domeniu de activitate. Inclusiv in afaceri, desigur. Daca nu ar fi concurenta intre firme, nu ar fi nici performanta. Daca performanta nu este reala, nici competitia nu este reala. Daca, de exemplu, eu citesc mult si stiu multe lucruri, asta nu inseamna neaparat ca performez atata vreme cat nu sunt implicat intr-o competitie. Inseamna ca citesc mult si imi imbogatesc cunostintele. Dar nimic mai mult.

Deci pentru performanta este nevoie de competitie. Iar competitia presupune cel putin doua entitati distincte. Presupune, desigur, si un scop. Mai presupune ca aceasta competitie sa fie corecta. Dar ce inseamna ca o competitie sa fie corecta? Inseamna ca toti competitorii sa respecte aceleasi reguli sau, daca nu exista nicio regula – deci daca se joaca free -, atunci lucrul acesta se aplica la toti competitorii in acelasi fel. Daca la 100 m plat avem 10 sportivi care participa si regula este ca niciun sportiv sa nu se dopeze, inseamna ca daca cel mult unul dintre ei s-a dopat, competitia e viciata. Evident, sportivul care s-a dopat trebuie descalificat pentru ca nu a respectat regula.

Acestea fiind spuse, sa incercam sa facem o analiza pornind de la Alianta DA. Despre ce competitie mai poate fi vorba cand Guvernul Tariceanu a functionat bine mersi cu sprijinul masiv al PSD in Parlament, adica al adversarilor politici? Dupa alegerile din 2008 a urmat un moment si mai interesant: a venit randul PDL sa guverneze alaturi de PSD… Deci dupa ce Alianta DA (PNL+PD) era adversarul PSD, acuma PD, transformat in PDL, guverneaza alaturi de adversar!! Dupa 2009, deci dupa ce Dl. Basescu a devenit pentru a doua oara Presedinte, s-a intamplat un lucru inca si mai interesant!! Ca printr-un hocus-pocus, PDL a ajuns singur la guvernare, tinandu-se intr-o majoritate fragila, de fapt cu sprijinul UNPR. Ceea ce e realmente interesant e faptul ca PDL era la guvernare, dar nu era in competitie cu cineva. Ci doar era la guvernare. In ast timp se formeaza deja celebrul USL! Dar USL, inca de la bun inceput, nu era impotriva Guvernului Boc, desi au criticat din rasputeri taierile de salarii si pensii. Deci nu era un competitor al Guvernului Boc, desi il critica. Ci era o alianta antiBasescu! Guvernul Boc nu a avut de fapt niciun concurent. El si-a facut treaba acolo, Guvernul Boc a si cazut intr-un final, a cazut si PDL pana s-a si scindat! Pana la urma n-a mai ramas nimic nici din PDL! Nicio problema! A venit dupa aceea Guvernul Ponta sustinut de o larga majoritate parlamentara. USL a inceput sa se ingrase, ca sa zic asa, si sa devina tot mai mare. USL inca de la bun inceput nu a avut o ideologie nici nu s-a afiliat unei ideologii politice. A fost doar o alianta electorala in care partidele componente si-au pastrat propriile lor doctrine politice. Au urmat alegerile din 2012 in care USL a obtinut o victorie zdrobitoare!! Guvernul Ponta era pe val, cum se spune. Despre ce competitie mai putea fi vorba cand niciun competitor nu mai putea, nu mai avea cum sa-i ameninte pozitia dominanta. Care s-a mentinut si dupa ce USL s-a sfarsit, Ponta gasind o formula de mentinere a unei majoritati, care sa-l sustina, prin Alianta PSD-UNPR-PC. Deci UNPR, dupa ce a sustinut Guvernul Boc, acuma sustine si Guvernul Ponta, care nu are niciun fel de problema in a dainui in continuare la guvernare.

Si atunci cum poti sa performezi fara competitie? In Alianta DA a existat o competitie intre partidele componente, nicidecum cu PSD! Iar in Romania n-a mai existat practic o competitie politica – competitie in adevaratul sens al cuvantului – din 2007, de cand Alianta DA a devenit nefunctionala, datorita tensiunilor interne, nu ca ar fi pierdut competitia cu adversarii politici, prespunand ca aceasta competitie a avut loc vreodata! Din 2007 problema principala de pe scena noastra politica a fost crearea de majoritati. Dar a face majoritati – lucru care se poate face oricand si chiar oricum daca nu exista clare deosebiri ideologice si toata lumea e la fel – e una, competitia e altceva. Competitia politica mi se pare chiar ceva opus crearii de majoritati. Pentru ca majoritati oricand se pot forma. Cheia de a forma o majoritate este negocierea politica. Negocieri de functii, posturi, avantaje etc. Dar asta nu mai inseamna competitie. Seamana mai mult a pact politic. Pacea pacatosilor, as zice eu. Este destul de limpede ca nefiind o competitie reala nu putem vorbi de o performanta reala. Si lucrul acesta se vede, se simte. In toata aceasta galceava din familia asta de rate, n-a aparut inca un pui de gasca, cum spunea odinioara Sadoveanu. In felul asta ce motivatie mai poti avea ca sa poti performa? Si ne miram ca nu prea sunt performante cand ele nici nu au cum sa apara daca asa sta situatia.

Cei care cred ca USL a reprezentat un proiect de tara gresesc profund. USL a reprezentat uciderea oricarei forme de adevarata competitie politica. Ce poate sa reprezinte o entitate politica fara niciun fel de ideologie politica, axata doar pe antibasism (termen destul de vag ca si basismul) si nimic altceva? Mai ales ca Presedintele nu poate fi un partid politic. Cu atat mai mult cu cat nici sa-l demita, prin referendum, pe Presedinte nu au reusit. Faptul ca am avut un Presedinte jucator a viciat de asemenea competitia politica, deturnand sensul acesteia care era lupta politica intre partide si nu galceava cu Presedintele Basescu. Ce reforme sa faca USL? Deci pentru a face reforme trebuie o imensa umbrela politica, gen USL, pentru ca nimeni nu are curajul sa si le asume? Evident, USL nu a facut niciun fel de reforme, cum era de asteptat. USL nu a facut decat sa se mentina status quo, ceea ce mai mult decat probabil s-a si dorit.

Din aceasta cauza nici nu prea progresam.

Competitia a fost si este viciata si de coruptia care exista in clasa politica romaneasca, care tinde sa dizolve corpul politic. In felul asta, cu coruptia, nu mai avem un corp politic, ci o sumedenie de grupuri de interese care se folosesc de politica ca sa castige foloase materiale necuvenite. Atata vreme cat astfel de legaturi subterane exista intre partidele noastre, nu se mai poate vorbi de o adevarata competitie politica. Daca, spre exemplu, eu sunt la Putere si-ti dau si tie, si tie, si-ti mai dau si tie – nu la popor, ci cui trebuie, da’ ce credeati? – si tu incepi sa traiesti bine si fara griji, atunci daca la toata lumea – nu la tot poporul – ii e bine cu mine, care-i las sa-si faca mendrele, despre ce competitie mai vorbim? Despre ce corp politic mai vorbim care, desi votat de popor, nici nu-i pasa de cei care l-au votat, ci doar sa-si faca mendrele, si alea pe cai necinstite?

Nenorocirea mare este ca fara competitie nu numai ca nu avem performanta, dar si democratia tinde sa devina nefunctionala. O democratie functionala presupune atat competitia intre fortele angajate politic, dar si ideologii politice clare si distincte ale acestora, care le diferentiaza si care fac posibila competitia. O democratie nefunctionala risca sa arunce Romania intr-o fundatura periculoasa. Verticalitatea omului politic in privinta crezului sau ideologic este esentiala. Chestia asta ca trebuie sa te dai dupa cum bate vantul slabeste democratia. Altminteri tara asta incepe sa fie condusa din alte capitale, numai de la Bucuresti nu. Consensul intr-o democratie este important, dar el nu trebuie sa afecteze competitia si ideologia partidului respectiv. Din pacate, din 2004 incoace, au cam lipsit astfel de lucruri. Nici Alianta DA, nici USL nu au avut un contur ideologic clar. Nici PDL, de curand trecut in familia Popularilor europeni, nu a avut un contur ideologic clar. PDL nu a actionat ca un partid de dreapta. Faptul ca un partid de dreapta ar taia pensii si salarii este o insulta! El de fapt nu a facut nicio reforma. A crea durere in societate fara a face vreo reforma, intr-un evident stil autoritarist, nu e caracteristic dreptei politice. Avem tot un sector de stat stufos, avem tot privatizari esuate. Prea multe nu s-au schimbat, nu s-au schimbat deloc. Daca cineva crede ca prin DNA s-a si schimbat ceva in sensul unei reale reforme, eu cred ca se insala.

aprilie 28, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 52 comentarii