Despre recenta declaratie a D-lui. Iliescu

Mediafax

Ion Iliescu, pentru Der Spiegel: Am aprobat o cerere privind „o locaţie” a CIA în România. Ioan Talpeş confirmă afirmaţiile fostului preşedinte

Se arata ca:

„Ion Iliescu afirmă, într-un interviu acordat Der Spiegel, că el a aprobat „în principiu”, în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei prezidenţiale, scrie Der Spiegel.

În perioada 2002-2003, Statele Unite au formulat o cerere privind găzduirea de către România a unui centru al Agenţiei Centrale de Informaţii.

„Aliaţii americani ne-au cerut să oferim o locaţie”, afirmă Ion Iliescu într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, explicând că a aprobat solicitarea „în principiu”, detaliile fiind stabilite de Ioan Talpeş, care fusese director al Serviciului de Informaţii Externe, iar atunci era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională.

Ion Iliescu a precizat că el a aprobat doar „o locaţie” destinată CIA, fără a avea cunoştinţă că era vorba de vreun centru special, pentru detenţie.

„Am considerat că era un gest de acomodare înaintea aderării noastre la NATO”, a explicat Iliescu, care a fost preşedinte în perioada 22 decembrie 1989-1992, 1992-1996 şi 2000-2004.

„Noi nu am avut nicio interferenţă asupra activităţilor desfăşurate de Statele Unite în acea locaţie”, a explicat fostul preşedinte. „În acel moment, mie, ca preşedinte, acea solicitare nu mi s-a părut mare lucru. Eram aliaţi (…), nu am intrat în detalii. Dacă aş fi ştiut ce se putea face acolo, răspunsul nu ar fi fost pozitiv”, a subliniat Iliescu.

Ioan Talpeş confirmă, pentru Der Spiegel, afirmaţiile lui Ion Iliescu despre centrul CIA

Fostul şef al Administraţiei prezidenţiale Ioan Talpeş a confirmat, pentru Der Spiegel, afirmaţiile lui Ion Iliescu despre locaţia destinată CIA, explicând că a fost oferit un sediu în Bucureşti, utilizat între 2003 şi 2006, şi că autorităţile române nu au ştiut ce activităţi desfăşurau americanii.

Ioan Talpeş, care în 2003 era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională, a confirmat că preşedintele de la acea vreme, Ion Iliescu, i-a dat „mână liberă” să se ocupe de problema oferirii unui sediu destinat CIA.

Talpeş a precizat că locaţia a fost oferită în Bucureşti, fiind utilizată în perioada 2003-2006, explicând că acest sediu nu mai există în prezent.

Potrivit fostului consilier prezidenţial, autorităţile române ar fi transmis CIA că nu aşteptau informaţii despre activităţile desfăşurate în acel sediu. „Nu am văzut personal locaţia. Eram conştienţi că puteau fi lucruri periculoase”, a spus Talpeş, potrivit Der Spiegel.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a negat, săptămâna trecută, afirmaţiile unui jurnalist care a susţinut că pe teritoriul României au existat închisori CIA unde au fost torturaţi oameni, subliniind că nu există „o probă” că au funcţionat pe teritoriul ţării noastre astfel de centre de detenţie. Întrebat vineri seara la Realitatea Tv dacă au fost închisori CIA în România unde s-au torturat oameni, fostul şef al statului a spus că nu ştie. Întrebat dacă a citit raportul Congresului SUA privind închisorile CIA din întreaga lume, Băsescu a confimat, dar a precizat că „nu există o probă că pe teritoriul României au existat astfel de închisori”.

Senatul american a prezentat, pe 9 decembrie 2014, versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA. Conform documentului, Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute. Versiunea publică a raportului elaborat de Comisia senatorială de Informaţii a secretizat o serie de date, inclusiv numele ţărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. Potrivit unor surse citate de Washington Post, numele de cod al centrului de detenţie construit de CIA în România este „BLACK” („NEGRU”). Polonia are culoarea „albastru”, Lituania, „violet”, iar Thailanda, „verde”. Pornind de la această informaţie, din document ar rezulta că Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a semnat, în anul 2002, un acord cu o instituţie decizională de rang înalt din România (neidentificată în versiunea publică a documentului) pentru găzduirea unei închisori secrete a CIA. Fondurile oferite pentru construcţia centrului de detenţie au fost de ordinul milioanelor de dolari. „În anul 2002, CIA a ajuns la un acord cu … din ţara … pentru a găzdui un centru de detenţie. Sediul central al CIA a invitat biroul CIA din ţara … să identifice modalităţi de susţinere a … în ţara … (…) Primii deţinuţi CIA au început să fie transferaţi la Centrul de detenţie NEGRU în toamna anului 2003”, se arăta în raportul Senatului SUA privind tehnicile de interogare utilizate de Agenţia Centrală de Informaţii.

Conform raportului, CIA nu informase Departamentul de Stat despre închisoarea secretă din România, iar ambasadorul american în România, Michael Guest, a calificat ca „inacceptabilă” această situaţie, cerând clarificări şi asigurări că nu vor fi utilizate tehnici brutale de interogare. „În august 2003, ambasadorul american în ţara … a încercat să ia legătura cu oficiali de la Departamentul de Stat pentru a se asigura că instituţia are cunoştinţă de existenţa centrului de detenţie şi de potenţialul impact asupra politicilor în relaţia cu Administraţia ţării-gazdă (România – n.red). Ambasadorului american i s-a răspuns de către biroul local CIA că acest lucru nu este posibil şi că nimeni de la Departamentul de Stat, nici măcar secretarul de Stat (Colin Powell – n.red), nu fusese informat despre existenţa închisorii CIA în această ţară. Catalogând drept «inacceptabilă» atitudinea CIA, ambasadorul a cerut un document semnat cel puţin de către consilierul prezidenţial american pentru Securitatea naţională prin care să fie descrise atribuţiile programului, inclusiv o poziţie din care să reiasă că tehnicile de interogare utilizate de CIA respectau standardele legale şi drepturile omului (…)”, menţionează raportul.

În această situaţie, sediul central al CIA a cerut intervenţia adjunctului secretarului de Stat, Richard Armitage, care l-a sunat pe ambasadorul din România. „Richard Armitage a cerut CIA să îi ţină pe el şi pe secretarul de Stat informaţi, pentru a nu fi luaţi pe nepregătite când ambasadorul va exprima îngrijorare”, subliniază raportul. În mai 2004, pe fondul dezvăluirilor despre abuzurile comise în închisoarea americană de la Abu Ghraib (Irak), ambasadorul din România a cerut din nou explicaţii privind metodele de interogare utilizate de CIA, reiese din raport. „Richard Armitage a făcut din nou afirmaţii vehemente, reproşând CIA că el şi secretarul de Stat au fost ţinuţi în afara procesului de coordonare al Consiliului american pentru Securitatea Naţională privind programul CIA. (…) Armitage a emis dubii privind eficienţa şi valoarea informaţiilor obţinute prin programul CIA”, preciza raportul. Din document rezultă că în închisoarea CIA din România au fost deţinuţi suspecţi importanţi, printre care s-au numărat Khaled Sheikh Mohammed, considerat principalul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, Janat Gul, un lider operativ al reţelei Al-Qaida, Hassan Ghul, combatant al organizaţiei teroriste, Abu Faraj al-Libi, numărul trei în ierarhia grupării, şi Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit implicat în atacul asupra navei militare USS Cole.

După publicarea raportului Senatului SUA, MAE preciza, pe 16 decembrie 2014, că autorităţile române nu deţin probe referitoare la centre de detenţie ale CIA sau acţiuni de privare de libertate întreprinse de Agenţie pe teritoriul naţional, dar nu pot ignora acuzaţiile aduse, astfel că manifestă disponibilitate pentru elucidarea acestora.

Un raport al Consiliului Europei prezentat în 2006 confirma existenţa unui centru secret de detenţie al CIA în România, în cadrul programului Agenţiei Centrale de Informaţii de „extrădări extraordinare” vizând suspecţi de terorism. În decembrie 2011, organizaţia Amnesty International a cerut României să redeschidă investigaţia privind centrul de detenţie al CIA, după ce presa internaţională a dezvăluit că închisoarea ar fi fost în Bucureşti. În octombrie 2013, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cerea autorităţilor române declanşarea rapidă a unei anchete „independente, imparţiale, detaliate şi eficiente” privind implicarea României în programul închisorilor CIA. În replică, premierul Victor Ponta a declarat că autorităţile române vor studia rezoluţia PE şi vor face tot ce e normal pe plan european sau internaţional. „Sincer, nu ştiu despre ce închisori este vorba şi, în mod sigur, cred că s-au întâmplat cu mult înainte de a mă apropia eu de funcţia de prim-ministru. O să studiem ce s-a decis şi vom face tot ceea ce e normal pe plan european sau internaţional”, spunea Victor Ponta în octombrie 2013.

În luna februarie a acestui an, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie potrivit căreia comisiile pentru Libertăţi civile, Afaceri externe şi Drepturile omului din PE vor reîncepe ancheta privind presupusele transferuri şi detenţii ilegale de prizonieri desfăşurate de CIA în statele membre UE, ca urmare a noilor dezvăluiri ale Senatului SUA privind utilizarea torturii de către CIA. Raportul Senatului SUA publicat în decembrie 2014 „dezvăluie fapte noi care confirmă acuzaţiile conform cărora mai multe state membre ale UE, autorităţile acestora, funcţionari şi agenţi ai serviciilor de securitate şi de informaţii au fost complici la programul CIA de detenţie secretă şi de extrădări extraordinare, uneori prin mijloace corupte bazate pe sume substanţiale de bani oferite de CIA în schimbul cooperării lor”, susţineau europarlamentarii. PE anunţa că această anchetă va presupune, printre altele, trimiterea unei misiuni parlamentare pentru colectarea de informaţii în statele membre unde există acuzaţii că au fost centre secrete CIA de detenţie.

Totodată, PE a invitat SUA „să ancheteze şi să urmărească penal multiplele încălcări ale drepturilor omului din cadrul programului CIA de predare şi de detenţie secretă şi să coopereze în ceea ce priveşte toate cererile din partea statelor membre ale UE referitoare la informare, extrădare sau căile de atac eficiente pentru victimele programului CIA”. Pe de altă parte, europarlamentarii îşi exprimau „preocuparea privind obstacolele întâmpinate de anchetele parlamentare şi judiciare naţionale referitoare la implicarea anumitor state membre în programul CIA, abuzul privind secretul de stat şi clasificarea nejustificată a documentelor care au condus la încetarea urmăririi penale”. Ei reiterau solicitările adresate statelor membre de a investiga acuzaţiile potrivit cărora, pe teritoriul lor, au existat închisori secrete în care erau deţinute persoane în cadrul programului CIA, precum şi să îi urmărească penal pe cei implicaţi în aceste operaţiuni.

Acuzaţiile privind utilizarea de către CIA a statelor membre UE, printre care România, Polonia şi Lituania, pentru transportarea şi detenţia ilegală a prizonierilor au fost anchetate de comisia temporară a Parlamentului European creată în 2006. De atunci, europarlamentarii au cerut în mod repetat investigaţii aprofundate privind colaborarea statelor membre UE cu programul CIA de detenţie secretă şi extrădare extraordinară.

În România a existat o anchetă parlamentară asupra acestei chestiuni, constituită în luna decembrie a anului 2005, după primele informaţii potrivit cărora spaţiul aerian românesc ar fi fost survolat de avioane CIA care transportau deţinuţi şi că aceştia erau torturaţi în centre special constituite în România. În urma acelei anchete s-a stabilit că nu au existat închisori CIA pe teritoriul României.

Preşedintele Comisiei parlamentare privind închisorile CIA, senatorul Norica Nicolai, declara, pe 16 iunie 2006, că există date clare care atestă faptul că avioanele militare americane au aterizat pe aeroporturile româneşti exclusiv din motive tehnice şi că, în România, nu există închisori pentru deţinuţi suspecţi de terorism.”

Sa vedem si ce precizari aduce Dl. Iliescu:

Precizari la interviul din Der Spiegel

Dl. Presedinte Iliescu arata ca:

„Sunt neplăcut surprins de modul în care se reflectă și mai ales se comentează afirmațiile pe care le-am făcut într-un interviu acordat publicației germane „Der Spiegel”.

Vreau să fiu cât se poate de clar: nu am confirmat în niciun fel existența unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României, închisoare în care s-ar fi aplicat tehnici ilegale de interogare, cum ar fi tortura. Am precizat la fel de clar că, dacă aș fi știut ce destinație are facilitatea solicitată de partea americană, aș fi luat, cu siguranță, o altă decizie.

Știind ceea ce aprobasem – acordarea unui sediu pentru reprezentanța CIA în România-justifică faptul că, în toți acești ani, am negat existența unei închisori CIA pe teritoriul Româniai. Resping cu toată hotărârea interpretarea acestui gest-firesc între parteneri și aliați-drept o formă de a ”mitui” partea americană, pentru ca România să fie primită în NATO. Aprobarea a fost dată, din câte știu, DUPĂ ce la Praga, la summitul NATO, în noiembrie 2002, s-a luat decizia admiterii țării noastre în Alianța Nord-Atlantică.

Admiterea în NATO este rezultatul firesc al reformelor politice și militare operate după 1989, și a avut un șir de costuri, pe care le-am acceptat, pentru că beneficiile apartenenței noastre la NATO întrec cu mult costurile. Iar acum vedem cu adevărat că atunci am făcut o alegere corectă, care ne asigură securitatea, într-un context internațional complicat și extrem de periculos.

Cooperarea pe multiple planuri între București și Washington s-a accentuat și consolidat în ultimii 15 ani, lucru recunoscut-și continuat-de președinții și guvernele care s-au succedat de atunci la conducerea României. Ne-am asumat niște angajamente, care nu sunt nici ale mele, nici ale lui Traian Băsescu sau ale noului președinte, Klaus Iohannis. Sunt ale României, sunt în logica servirii intereselor României. Revin și spun: pentru toate există un cost. SUA și-au asumat lupta împotriva terorismului. Această luptă a avut și are niște costuri, umane și materiale. Costuri pe care le-am cunoscut și noi, în angajamentul nostru în Irak și Afganistan. Nu trebuia să ni le asumăm? Nu trebuia să respectăm regulile stabilite prin tratatele la care suntem parte?

Este ridicolă și mai ales degradantă pentru România, periculoasă pentru interesele ei, afirmația că declarația mea face ”jocul rușilor”. După aceeași logică, raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic față de CIA și de tehnicile sale de interogare, face, la rândul lui, jocul rușilor. Vi se pare că se poate spune așa ceva, fără a cădea în ridicol? Raportul Congresului este expresia cea mai concretă a tăriei unei democrații, care, atunci când este nevoie, își asumă erorile și face astfel încât ele să nu se mai repete, iar legea să fie respectată.

Dacă în facilitățile CIA din România, din acei ani, s-au petrecut încălcări ale regulilor, este datoria părții americane să spună acest lucru, și să procedeze în consecință. România nu poate să nu-și asume faptul că a acceptat o cerere a CIA. Dar de aici până a spune că știam ce se întâmplă acolo, că știam despre eventualele acte de tortură și de cruzime, este drum lung. Eu refuz să merg pe acest drum.

Oricât ar părea de ciudat celor care cred că au mai găsit un motiv de răfuială cu Ion Iliescu, afirmațiile mele sunt o dovadă că România are tăria de a-și asuma responsabilitățile care îi revin, și în bine, și în mai puțin bine. Am învățat, sper, cu toții, lecția acestei întâmplări, și de acum înainte vom acționa în consecință. Sper că vom învăța și să vorbim aceeași limbă, când este vorba despre România și despre interesele ei. Și dacă ceva face jocul adversarilor României, acel ceva este suma dezbinărilor noastre, abordărilor politicianiste, tratarea conflictuală a tuturor subiectelor.”

Trebuie sa fim de acord cu ceea ce afirma fostul Presedinte, si anume ca e necesar ca Romania sa aiba „tăria de a-și asuma responsabilitățile care îi revin” . Punctul slab ar fi ca nu s-a interesat de ceea ce face CIA pe teritoriul Romaniei sau de ce nu a fost informat, pentru ca nu mi se pare prea clar…

Dar aici e o alta problema… Si anume raportul comisiei senatoriale americane, „raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic față de CIA și de tehnicile sale de interogare” … Si e bine punctat: „extrem de critic”. Eu stau si ma intreb daca ne dam seama despre ce vorbim… Pentru ca, cel putin asa mi se pare, vorbim despre teroristi ca despre niste domnisoare de pension, la care daca ridici putin tonul au si inceput sa planga. Sa ne amintim ce au facut teroristii: 11 septembrie, Toulouse, Boston, Charlie Hebdo – Paris!! Sa ne gandim la Al Qaeda si ISIS, organizatii criminale care opereaza liber prin lumea larga, provocand o multime de victime, oameni nevinovati!! Or, tot acest raport senatorial ce doreste sa arate de fapt? Cat de rea a fost Administratia republicana sub Bush jr. Este clar ca avem de a face cu o lupta politica intre democrati si republicani, prin care primii doresc sa-i discrediteze pe adversarii lor politici, pe republicani. Sa arate ca America, sub o Administratie republicana, nu a respectat Drepturile Fundamentale ale Omului iar acum se face dreptate! Abordarea aceasta conflictuala are, bineinteles, ecouri in lumea larga. Insa, din pacate, pare a fi partinitoare, tinand partea teroristilor care apar astfel intr-o lumina mai favorabila.

Insa trebuie spus ca actiunile SUA in Orientul Mijlociu, si ma refer la cele impotriva Irak-ului, desfasurate cand la Casa Alba a fost o Administratie republicana, n-au fost fara temei. Ele au fost justificate! Saddam Hussein a atacat Kuweitul, a trimis rachete care au lovit Israelul. Iar ca reactie la asemenea fapte a urmat replica americana. De asemenea, razboiul din Afganistan a fost o reactie la atentatele din 11 septembrie 2001. In momentul in care, in Orientul Mijlociu, s-a dezvoltat o forta politica agresiva – atat politica dar si una terorista – care s-a manifestat impotriva SUA, atunci America a reactionat, cum si era de asteptat.

Sa facem o comparatie cu actiunile intreprinse de SUA sub o Administratie democrata, sub Barack Obama. Sa luam Libia. Muammar al-Gaddafi nu a atacat pe nimeni. Dimpotriva, el a vrut sa stabileasca niste relatii normale cu UE si SUA, in ciuda pacatelor tineretii. Chiar a vrut sa dea o mana de ajutor in lupta impotriva terorismului. Libia nu a atacat niciun stat, niciun stat vecin. Actiunea intreprinsa impotriva Libiei, aprobata in Consiliul de Securitate al ONU – cu abtinerea, din cate stiu, a Rusiei si Chinei – nu se poate spune ca nu a fost legala. Dar a fost justificata? Avioanele franceze si britanice au lovit salbatic Libia, SUA a bombardat de pe mare aceasta tara. Ca sa-l scoata pe dictator de la Putere. Au distrus Libia. Si rezultatul a fost ca Libia a ajuns un focar de terorism, unde terorismul islamic, organizatii criminale precum ISIS, se dezvolta fara probleme. Sa ne gandim acum la Siria – unde Consiliul de Securitate nu a aprobat interventia militara. Bashar al-Assad de asemenea nu a atacat pe cineva. Siria nu a atacat un stat vecin ca sa poti sa spui ca e un pericol. In schimb a inceput o actiune impotriva lui, dusa inclusiv de forte teroriste, actiune care nu a fost condamnata de Adminstratia de la Casa Alba, de Barack Obama, ci si sprijinita cel putin moral prin lipsa oricarei reactii. La fel si in Egipt, cand cu Primavara Araba, a venit la Putere Fratia Musulmana, lucru la care Dl. Obama de asemenea nu prea a avut vreo reactie. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a intamplat sub Barack Obama a fost o recrudescenta a terorismului in lume, fara ca aceasta spirala a crimei si violentei sa fie in vreun fel condamnata cu vehementa de catre liderul de la Casa Alba. Dimpotriva, parea ca le gaseste temeiuri justificate teroristilor pentru actiunile lor!

Toata aceasta tevatura pare a fi discreditarea fostei Administratii republicane de la Casa Alba, de catre democrati, in vederea viitoarelor alegeri prezidentiale pe care democratii vor sa le castige.

Dar sa vedem si care sunt cocluziile raportului Senatului:

Gandul

Concluziile DURE ale raportului Senatului SUA cu privire la tehnicile de interogare ale CIA: cele 20 de acuzaţii aduse Agenţiei Centrale de Informaţii

Se arata ca:

„Tortura utilizată de CIA în interogatoriile începute după atentantele din 11 septembrie 2001 nu a fost „un mijloc eficient pentru a obţine informaţii sau colaborarea unor deţinuţi”, apreciază un raport al Senatului american în prima dintre cele 20 de concluzii prezentate mai jos, relatează AFP.

1. Utilizarea de către CIA a unor tehnici dure de interogare nu a fost un mijloc eficient pentru a obţine informaţii sau cooperarea unor deţinuţi.

2. Justificarea de către CIA a utilizătii tehnicilor dure de interogare se bazează pe afirmaţii inexacte cu privire la eficienţa lor.

3. Interogatoriile unor deţinuţi ai CIA au fost brutale şi mult mai dure decât CIA le-a descris aleşilor.

4. Condiţiile de încarcerare ale unor deţinuţi ai CIA erau mai dure decât CIA le-a prezentat aleşilor.

5. CIA a furnizat în mod repetat informaţii inexacte Departamentului american al Justiţiei, punând piedici unei analize juridice corecte asupra programului de detenţie şi interogare al CIA.

6. CIA s-a sustras activ sau a împiedicat supravegherea acestui program de către Congres.

7. CIA a împiedicat supravegherea şi procesul de decizie al Casei Albe.

8. Implementarea şi gestionarea acestui program de către CIA a complicat şi uneori a împiedicat misiunile de securitate naţională ale altor agenţii.

9. CIA a împiedicat supravegherea prin intermediul biroului inspectorului general al CIA.

10. CIA a coordonat difuzarea unor informaţii clasificate presei, inclusiv informaţii inexacte privind eficienţa unor tehnici dure de interogare.

11. CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) nu era pregătită în momentul lansării programului de detenţie şi interogare, la peste şase luni după ce i s-a permis să deţină persoane.

12. Programul de detenţie şi interogare era implementat inadecvat şi prost gestionat în întregime, în special în 2002 şi la începutul lui 2003.

13. Doi psihologi externi au dezvoltat tehnicile dure de interogare ale CIA şi au jucat un rol central în implementarea, estimarea şi gestionarea programului. În 2005, CIA a subcontractat majoritatea operaţiunilor legate de acest program.

14. Deţinuţii CIA au fost supuşi unor tehnici coercitive de interogare care nu au fost aprobate de Departamentul Justiţiei sau autorizate de oficialii CIA.

15. CIA nu a prezentat o listă completă sau exactă cu indivizii pe care îi deţine şi a reţinut persoane care nu îndeplineau criteriile pentru a fi închise. Afirmaţiile CIA cu privie la numărul deţinuţilor săi şi al celor care au fost supuşi tehnicilor sale de interogare erau inexacte.

16. CIA nu a reuşit să evalueze corect eficienţa interogatoriilor sale forţate.

17. CIA a sancţionat rareori membrii săi care au comis încălcări grave şi au efectuat activităţi inadecvate.

18. CIA a ignorat numeroase critici interne şi obiecţii pe tema implementării şi gestionării programului său de detenţie şi interogare.

19. Programul CIA nu era viabil şi s-a încheiat efectiv în 2006, după dezvăluiri de presă, diminuarea cooperării altor state şi apariţia unor preocupări de ordin juridic.

20. Programul CIA a afectat reputaţia Statelor Unite în lume şi a generat costuri suplimentare importante, atât de ordin financiar, cât şi de altă natură.”

Eu cred ca ar fi de comentat cel putin doua lucruri:

1. De ce nu se trag concluzii la fel de dure impotriva terorismului, care creeaza o multime de victime, oameni nevinovati?

2. Daca lucrurile stau asa, de aici se vede ce inseamna cand serviciile secrete incep, dintr-un motiv sau altul, printr-un procedeu sau altul, sa aiba o Putere prea mare: incalca legea si comit abuzuri.

Dar sa vedem care a fost reactia lui Barack Obama:

Reacţia lui Barack Obama după ce un raport al Senatului a dezvăluit BRUTALITĂŢI incredibile comise de CIA

Se arata ca:

„Preşedintele american, Barack Obama, a denunţat utilizarea de către Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a unor metode „contrare” valorilor Statelor Unite.

„Aceste tehnici de interogare au afectat puternic reputaţia Statelor Unite pe plan global”, a declarat Barack Obama într-un comunicat, promiţând că va face totul pentru ca aceste metode să nu mai fie utilizate niciodată.

„Nicio naţiune nu este perfectă, dar una din forţele Statelor Unite este voinţa de a înfrunta direct trecutul”, a spus Obama.

Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a comis erori utilizând tehnici brutale de interogare, admite directorul CIA, John Brennan, explicând însă că aceste metode au permis dejucarea unor comploturi teroriste după atentatele din 11 septembrie 2001.

„Au existat erori. Dar aceste tehnici brutale de interogare au permis obţinerea unor informaţii care au permis evitarea unor atentate, capturarea teroriştilor şi salvarea de vieţi omeneşti”, a spus Brennan.

Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute, conform raportului elaborat de Senatul SUA.

„În multe cazuri, au fost utilizate imediat cele mai agresive tehnici de interogare, în serie şi fără oprire”, precizează raportul.

„Privarea de somn implica ţinerea deţinuţilor în stare de veghe până la 180 de ore, de obicei în picioare sau în poziţii incomode, chiar şi cu mâinile legate deasupra capului”, adaugă documentul, precizând că un suspect de terorism a murit de hipotermie după ce a fost ţinut „parţial dezbrăcat” pe o podea de beton.

Conform raportului, alţi deţinuţi au fost legaţi la ochi şi târâţi pe coridoarele penitenciarelor în timp ce erau loviţi cu picioarele şi pumnii de gardieni. Mulţi deţinuţi supuşi tehnicilor brutale de interogare au suferit halucinaţii, stări paranoice, insomnii ori au avut tendinţa de a se automutila. Abu Zubaydah, unul dintre liderii reţelei teroriste Al-Qaida, a devenit inconştient după ce a fost supus tehnicii simulării înecului, precizează autorii raportului.

Potrivit documentului, elaborat de experţi ai Comisiei de Informaţii din Senatul SUA, „tehnicile de interogare utilizate CIA au fost mai brutale şi mult mai frecvente decât se cunoştea”.

Conform The New York Times, programul de interogare aplicat de CIA nu a fost bine gestionat şi nu era monitorizat în mod adecvat. „Persoanele care au încălcat politicile CIA au fost trase foarte rar la răspundere. Agenţia Centrală de Informaţii a restricţionat accesul la informaţii, a refuzat să răspundă solicitărilor referitoare la programul de interogare, furnizând, uneori, informaţii false”, notează raportul. „CIA a indus în eroare membri ai Congresului şi reprezentanţi ai Casei Albe privind eficienţa şi amploarea utilizării tehnicilor dure de interogare”, continuă autorii raportului.

Conform documentului, cel puţin 26 de suspecţi de terorism au fost deţinuţi în mod ilegal, în contradicţie cu normele americane de încarcerare.

„CIA a oferit ilegal informaţii clasificate jurnaliştilor, exagerând succesul tehnicilor dure de interogare a suspecţilor de terorism, în scopul obţinerii susţinerii opiniei publice”, subliniază raportul.”

„Vointa de a infrunta direct trecutul„…? Care „trecut„? Cel republican, n-asa? Cel putin asta sugereaza afirmatia lui Obama. Problema nu este daca o natiune e sau nu perfecta, ci trecutul republican… Drept este sa luam in considerare si ce spune John Brennan: „Au existat erori. Dar aceste tehnici brutale de interogare au permis obţinerea unor informaţii care au permis evitarea unor atentate, capturarea teroriştilor şi salvarea de vieţi omeneşti”.  Pentru ca daca „nicio natiune nu e perfecta” atunci sa ne gandim si la cele care prolifereaza terorismul. Iar cum si-a aparat Obama tara de terorism lasa de dorit!! Va propun sa recititi:

Boston…

… de unde se vede cat de bine e aparata America de aceste „domnisoare de pension” care „se rusineaza si de o floare”, teroristii!! Iar Obama „apara” America prin tehnici ce amintesc de fosta Securitate: ascultari de convorbiri telefonice si amestec in viata privata a oamenilor! In vreme ce fenomenul terorist ia amploare!! Greseala pe care o face actuala Administratie este de a arata acuzator cu degetul doar spre CIA si spre fosta Administratie de la Casa Alba, lasand in plan secund terorismul, ca si cum nu terorismul ar fi problema ci America, punand in dificultate aliatii SUA si generand o serie de probleme, dar care nu atenueaza in niciun fel fenomenul terorist din lume.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Barbaria

Iata ce noutati vin din Libia, dupa cum ne informeaza Gandul:

VIDEO: Un fiu al lui Gaddafi cere permisiunea de a fuma o ultimă ţigară ÎNAINTE DE A FI EXECUTAT

Ce se întâmplă cu trupul lui Gaddafi: „Vom proceda ca în cazul lui Adolf Hitler”

Primul preşedinte care-l PLÂNGE pe Gaddafi: „L-au asasinat. Este un martir”

Amnesty International: Dacă Gaddafi a fost ucis intenţionat după ce a fost capturat, ACEASTA E O CRIMĂ DE RĂZBOI

„Amnesty International (AI) a îndemnat noile autorităţi libiene să ancheteze circumstanţele morţii lui Muammar Gaddafi, avertizând că, dacă liderul îndepărtat de la putere a fost ucis în mod intenţionat după ce a fost capturat, acest lucru constituie o „crimă de război”, relatează AFP.

„În cazul în care colonelul (Muammar) Gaddafi a fost ucis după capturare, acest lucru constituie o crimă de război, iar cei vinovaţi trebuie să fie judecaţi”, a declarat Claudio Cordone, directorul general al acestei organizaţii nonguvernamentale (ONG) pentru drepturile omului cu sediul la Londra.

Capturat joi de combatanţi libieni în apropiere de fieful său de la Sirt, la 360 de kilometri est de Tripoli, lucru atestat de înregistrări video, Muammar Gaddafi, în vârstă de 69 de ani, a murit ulterior în circumstanţe „misterioase”.
Acest lucru a determinat Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului să ceară, vineri, o anchetă.
„A ancheta pentru a afla dacă această moarte este sau nu o crimă de război va fi, fără îndoială, (un gest) impopular. Cu toate acestea, CNT (Consiliul Naţional de Tranziţie) trebuie să aplice aceleaşi reguli tuturor, garantând (accesul la) justiţie chiar şi celor care i-au privaţi pe alţii de acest acces”, a adăugat Cordone, citat într-un comunicat.”

Cea mai corecta pozitie, dupa parerea mea, o are Amnesty International!

Ceea ce s-a petrecut in Libia, prin uciderea lui Muammar Gaddafi, mi se pare a fi o barbarie! Acest om a condus Libia atatia ani si, in final, n-a avut parte de un proces corect, cum ar fi fost normal. L-au omorat si acum, precum o banda de criminali, vor sa scape de cadavru, chipurile sa-l ingroape intr-un loc secret. Unul din fiii sai, dupa cum aflam din Gandul, a fost executat. A avut parte de un proces corect? Sau l-au omorat si pe acesta repede, repede. De remarcat cum actualei Junte militare, care a pus mana pe putere in Libia, ii e frica de Gaddafi chiar si in conditiile in care acesta e mort! Vor sa-l ingroape intr-un loc secret, pentru a evita un pelerinaj la mormantul acestuia din partea populatiei. Daca e asa, inseamna ca foarte multi, inca, sunt de partea lui Gaddafi. Care este, de fapt, situatia politica din Libia? Si in ce masura schimbarile din aceasta tara sunt expresia vointei poporului, exprimata democratic? Oare intreg poporul libian a vrut inlaturarea lui Gaddafi de la putere? Daca da, de ce atata frica din partea noilor autoritati libiene de Gaddafi mort? Care ar fi problema ca sa aiba un mormant, asa cum se cuvine? Chiar atat de multi libieni ar fi dispusi sa-i aduca fostului lor presedinte un ultim omagiu? Trebuie remarcate cel putin doua lucruri cu privire la Libia: dintre toate tarile din Africa, Libia avea cel mai mare PIB per capita si cel mai mare indice al dezvoltarii umane! Deci Libia nu a stat chiar asa de rau sub Gaddafi… Fata de Tunisia, spre exemplu, PIB-ul per capita al Libiei era mult mai ridicat (mai mult ca dublu!). Sunt tare curios cum va fi de acum inainte in Libia… Acelasi lucru se poate spune si daca facem o comparatie cu Siria, unde, de asemenea, au loc evenimente.

Interesant e cum va fi viitorul parcurs politic al Libiei: va fi unul cu adevarat democratic, in sensul unei democratii pluraliste? Ramane de vazut. Ar fi, iarasi, interesant daca Uniunea Europeana va ajuta tarile din Nordul Africii, recent eliberate de sub regimuri autoritare, atat din punct de vedere economic cat si din punct de vedere politic, in vederea instituirii in aceasta regiune a democratiei si daca da, atunci cum se va realiza si materializa acest ajutor. Sa nu uitam de criza economica si financiara actuala care bantuie prin Europa si Zona Euro si care ar putea sa afecteze, daca nu o si face deja, si statele din Nordul Africii…

Toate cauzele acestor revolutii nord-africane nu cred ca au fost bine, temeinic studiate in Europa. Europa, dar si SUA, au fost luate cam pe nepregatite de aceste evenimente. Chiar daca, in mare, se stiu cauzele, acestea concentrandu-se in jurul lipsei libertatilor si drepturilor omului, totusi ar mai fi multe intrebari care nu cred ca si-au gasit pe deplin raspunsul. Ar fi cele legate de setul de valori ale acestor miscari revolutionare de mari proportii, dar si multe altele. Aceste revolutii s-au desfasurat in tari de religie islamica, unde, se stie, religia e la loc de frunte in societate. O caracteristica a acestor oameni, din aceste tari, este religiozitatea, care, uneori, merge pana la fanatism. Nu mai vorbesc de faptul ca exista in aceste tari grupari extremiste islamice, care sunt dispuse sa mearga pana la Jihad. Ma gandesc, desigur, la celebra Fratie Musulmana al carei prim scop este introducerea Shari’ah, totalmente incompatibila cu valorile democratice europene si, cred ca se poate spune fara teama de a gresi, cu civilizatia europeana. Fratia musulmana nu promoveaza, spre exemplu, egalitatea in drepturi intre toti membrii societatii, discriminand pe cei ce de alta religie decat cea musulmana. Nu stim foarte exact cum gandeste tineretul din aceste tari si de ce aceasta categorie a fost in fruntea schimbarilor petrecute in aceasta zona. Spre exemplu: exista, in randul tineretului din aceste tari arabe, o aplecare spre fundamentalismul islamic sau mai mult spre valorile occidentale? Exista o tendinta din partea tinerilor arabi de a moderniza tarile lor in sens occidental…?  Sau, mai degraba, nemultumirea care a stat la baza acestor miscari revolutionare a fost aceea ca fostii dictatori au avut relatii, nu de putine ori, foarte bune cu Vestul si Statele Unite, sustinatorii traditionali ai Israelului? Nu cred ca se pot da, in prezent, raspunsuri foarte clare la aceste intrebari. De aceea, cel putin pana acum, nu stim la ce sa ne asteptam din partea acestor schimbari ce au avut loc in aceste tari arabe. Iata de ce evolutia situatiei politice din Nordul Africii e greu de conturat. Poate ca populatia de acolo are asteptari foarte mari din partea UE si SUA, in special ajutor economic. Insa in aceasta situatie de criza economica e greu de crezut ca acest ajutor, la care ei ar spera, sa poata fi si dat cu promptitudinea necesara. De asemenea, pentru Europa, Nordul Africii poate deveni o noua piata de desfacere, intr-o situatie economica dificila. Evident, realizarea acestui lucru presupunea schimbari politice in aceasta regiune. Dar situatia este departe de a se fi stabilizat. Deocamdata UE are propriile sale probleme stringente. Exista, in continuare, problema, marea problema a Greciei, accentuarea recesiunii in Zona Euro, grupul PIIGS, criza datoriilor suverane. Nici Italia, o tara dezvoltata, nu se simte prea bine cu o datorie de peste 100% din PIB… Situatia economica, pe batranul continent, nu s-a stabilizat si este posibil sa afecteze negativ si aceste tari nord-africane, ce s-au eliberat de regimuri autoritare, in mare parte tari sarace. E foarte posibil sa se mizeze pe o crestere a consumului in aceste tari arabe, lucru ce ar contribui la cresterea PIB-ului, ele constituind astfel un debuseu pentru economia europeana si, macar partial, o solutie la situatia de criza in care ne aflam.

Gaddafi ucis!

Iata ce ne informeaza Romania Libera:

Colonelul Gaddafi a fost ucis

Image via Wikipedia

Luptele din Sirte – Oraşul în care a fost ucis Gaddafi

Se arata, printre altele, ca:

„UPDATE – Muammar Gaddafi a murit în urma rănilor suferite în operaţiunea care a condus la capturarea sa, informează surse citate de Al Jazeera. Gaddafi ar fi fost rănit grav la ambele picioare şi la cap într-un atac realizat de avioane NATO asupra unui convoi în care se afla fostul lider libian, informează şi Reuters. Iar, conform surselor BBC, cadavrul colonelului ar fi transportat de la Sirte la Misrata.

Poză cu Gaddafi însângerat

Iniţial, presa internaţinoală anunţase că fostul lider libian Muammar Gaddafi a fost capturat, joi, de forţele Consiliului Naţional de Tranziţie  din ţară, au anunţat reprezentanţii CNT. Ştirea a fost preluată cu rezervă de CNN şi BBC, ambele instituţii de presă precizând că niciun grup independent nu a certificat încă veridicitatea ei. Totuşi, AFP susţine că deţine o poză care îl arată pe Gaddafi în momentul capturării, suferind şi însângerat. Nici autenticitatea acesteia nu este însă confirmată.”

Atentate la Oslo…

Iata ce am citit in Evenimentul Zilei:

Morţi şi răniţi la Oslo, în atentatele cu bombă de lângă sediul guvernului norvegian | VIDEO

Printre altele se arata ca:

„Două explozii puternice au avut loc astăzi lângă sediul guvernului norvegian, din Oslo, cel puţin două persoane pierzându-şi viaţa şi alte 15 fiind rănite, informează Reuters. Presa locală a transmis că premierul Jens Stoltenberg nu se numără printre răniţi, el nefiind în clărire în momentul deflagraţilor. Norvegia a fost, în repetate rânduri, ţinta ameninţărilor teroriste din cauza implicării sale militare în Afganistan.”

si:

„Anul trecut, trei persoane suspectate că ar plănui atacuri teroriste au fost arestate la Oslo. Acestea făceau parte din al-Qaida şi se aflau sub monitorizarea autorităţilor norvegiene de aproximativ un an.„Cu siguranţă nu este vorba de grupări teroriste norvegiene, deşi, din când în când, au fost arestate persoane care aveau legături cu al-Qaida”, a spus analistul David Lea, de la Control Risks, întrebat cine s-ar putea afla în spatele atentatelor de azi.

Din primele informații se pare că una dintre explozii s-a produs într-o clădire aparținând unui ziar central. Birourile din centrul capitalei Oslo au fost evacuate, iar mai multe drumuri din centru au fost închise.

„Am văzut cum ferestrele clădirii VG (unde se află cel mai mare tabloid norvegian, n.r.) şi ale sediului guvernului s-au spart. Mai mulţi oameni zac în sânge pe străzi”, a declarat un jurnalist de la postul public de radio NRK prezent la faţa locului.

„Este sticlă peste tot. Este haos total. Ferestrele tuturor imobilelor din jur au fost distruse”, a adăugat jurnalistul de la NRK, Ingunn Andersen, care a spus că la început a crezut că este vorba de un cutremur.

Ce grupări ameninţă Europa

Potrivit Reuters, pe lista organizaţiilor teroriste care au comis atentate în Europa sau au avut legătură cu acestea se numără al-Qaida, Mişcarea Islamistă din Uzbekistan şi grupările Lashkar-e-Taiba (din Pakistan) , Al Shabaab (din Somalia) şi AQIM (din Algeria).”

Evident, recomand citirea cu atentie a intregului articol. Din cate inteleg atentatul nu a fost revendicat… Despre atacul armat comis la o reuniune a partidului de guvernamant din Norvegia – aici.

Dar primul articol citat a omis, ca sa zic asa, un detaliu. Nu numai gruparile mentionate ameninta Europa. In acest sens, iata mai jos ce titra, recent, Gandul:

Gaddafi ameninţă cu comiterea de atentate în Europa, ca răspuns la campania NATO din Libia

Se arata, printre altele, ca:

„Liderul libian, Muammar Gaddafi, a ameninţat, vineri, că va trimite sute de „martiri” pentru a comite atacuri în Europa, ca răzbunare pentru campania militară NATO împotriva regimului de la Tripoli, relatează The Guardian, în ediţia online de sâmbătă.

[…]

Gaddafi a afirmat că Sicilia, Insulele Canare şi alte insule din Mediterana, precum şi Andaluzia au fost teritorii arabe, care trebuie eliberate.

Liderul libian, ale cărui trupe luptă împotriva insurgenţilor care se apropie de Tripoli, a susţinut discursul în faţa a 50.000 de persoane, adunate în oraşul Sabha, la 750 de kilometri sud de Tripoli.

„NATO, vei regreta, atunci când războiul se va muta în Europa”, a spus el. „Poporul libian nu are nici o problemă, puterile coloniale sunt cele care au o problemă. Vor să controleze petrolul nostru. Sunt geloase pentru că Dumnezeu ne-a dat nouă darul petrolului”, a adăugat Gaddafi.”

Recomand de asemenea citirea cu atentie a intregului articol din Gandul.

Nu se poate sa nu te intrebi: ce fel de razboi e asta? Suntem in razboi cu lumea islamica? O lume saraca si care, in consecinta, apeleaza la astfel de „arme”, precum terorismul, pentru a-si apara valorile sale culturale in fata pericolului globalizarii? Este un razboi cu caracter religios? Sau are doar un pronuntat caracter economic? Pe de alta parte avem revolutiile din Nordul Africii, care au inlaturat de la putere regimurile dictatoriale din aceste tari, de religie islamica toate. Situatia din Libia este inca una confuza, dar, din cate se poate constata, Gaddafi este (inca) destul de tare. Nu a putut fi inlaturat, si acum ameninta intreaga Europa cu atentate de razbunare. Fara indoiala ca ceea ce se intampla este ingrijorator. Dupa parerea mea, cu exceptia lui Gaddafi si situatiei din Libia, islamistii privesc totul drept o confruntare ce are, pentru ei, semnificatii religioase. Mie mi se pare ca aceste grupari teroriste islamiste pun pe primul plan religia, iar deciziile sunt luate in functie de acest criteriu. Orice decizii, inclusiv cele de ordin politic. De observat la Gaddafi ca practica un discurs care, totusi, se indeparteaza de coloratura religioasa. El vorbeste de teritorii care au apartinut arabilor, de petrol, resursa atat de importanta pe care „Dumnezeu le-a daruit-o arabilor”. Cu toate acestea discursul sau nu e unul eminamente religios. Este adevarat ca Libia nu a atacat vreun stat, in schimb a fost bombardata cu varf si indesat de fortele NATO in numele (re)stabilirii democratiei.  Dar daca religia, in cazul acestor grupari teroriste islamiste, este doar o masca? Poate se ascunde altceva in spatele acestei masti? Caracterul acestui razboi nu mi se pare bine conturat. Pe de o parte avem tari cu o veche cultura si traditie islamica, dar dominate de regimuri dictatoriale, iar pe de alta parte tari cu o cultura democratica, ce lupta pentru promovarea acesteia in toata lumea. De remarcat este si faptul ca Occidentul priveste problema, mai degraba, sub aspect cultural sau economic, sub aspectul valorilor (cum ar fi democratia, drepturile omului, s.a.) si mai putin sub aspectul religios.  Dar mai avem si un alt lucru interesant: potentialul de schimbare (si aceasta destul de confuza, cel putin asa am impresia) ce exista in tarile islamice, lucru confirmat de revolutiile din Nordul Africii. Se poate specula ca acest potential este „ajutat” (dar cum? intrebarea se pune si cu privire la Libia. Numai ca aici NATO si sprijinul acordat rebelilor de catre Occident spune multe in aceasta privinta) de catre Occident, dar nu trebuie neglijat faptul ca el provine, totusi, din interiorul acestor tari islamice. Este foarte probabil, bineinteles, sa avem de a face cu o influneta culturala a Europei si SUA in aceste tari. Dar atunci de ce sa fie nevoie de razboi? Si, pana la urma, de ce atata incrancenare? Inutila pana la urma, pentru ca nu rezolva si nici nu va rezolva nimic. Exista, oare, o neputinta din partea Europei si SUA de a accepta aceste state islamice asa cum sunt, cu cultura lor, traditiile lor, religia lor, regimurile lor politice, pe motivul ca acestea s-ar opune valorilor occidentale? Pun oare aceste tari in pericol insasi globalizarea pe plan mondial? Ceea ce ma frapeaza este ca au inceput (si asta de destula vreme) sa aiba loc confruntari de forta (atentatele teroriste cred ca pot fi incluse si ele in aceasta categorie) in loc ca problema sa se rezolve pe cale politica, fara aceste confruntari. Tocmai ca folosirea fortei de ambele parti te face sa tragi concluzia ca nu s-a gasit o abordare politica potrivita a acestor probleme (sau poate nici nu s-a dorit vreodata sa se gaseasca?!), dar si blocheaza orice dialog cat de cat rational intre partile implicate, care sa conduca la dezamorsarea situatiei. Iar aceste atentate intamplate la Oslo (dar puteau sa se inample in orice alt loc) arata ca Europa ramane vulnerabila in continuare. Spun acestea pentru ca s-ar putea chiar sa existe incompatibilitati de nedepasit (cel putin pana-n prezent) intre aceste doua culturi. Iar in asemenea conditii a forta nota cu impunerea, datorita unui presupus universalism al unor valori, cum ar fi, spre exemplu democratia, ar putea fi o eroare… Impunere altor state, altora. Sau ar putea fi cel putin o abordare eronata sau o tactica eronata, poate si numai pentru faptul ca se forteaza nota cand nu ar trebui. De ce sa nu iau in considerare si acest aspect, ca ipoteza de lucru? S-au cheltuit sute de miliarde de dolari in razboaiele din Irak si Afganistan intr-un timp foarte scurt, iar rezultatele care se vad este ca acestea au zgandarit si mai rau toata lumea islamica si a determinat-o sa treaca la actiune, iar atentatele de acum de la Oslo ar putea fi un exemplu in acest sens. Practic nu au facut altceva decat ca amenintarea terorista sa fie si mai mare, si mai pronuntata. Iar pentru ca sa-i faci fata cu succes trebuie cheltuiti bani multi, lucru dificil acum cand toata lumea se afla intr-o situatie de criza economica puternica. Lucrul acesta seamana cu proverbul care spune: „sa te legi la cap daca nu te doare”. Cand ai primit pana acum, in timp, milioane de emigranti musulmani la tine in tara, acuma te miri ca au ajuns unii dintre ei prin sindicate si partide politice? Ca-si revendica niste drepturi? Chiar si cel ca femeile sa poarte celebrul voal pe strada? Mie mi se pare ca in mod logic trebuia sa se ajunga la o asemenea situatie. Nu mi se pare nimic deosebit in asta. Tarile acestea musulmane n-au facut altceva, prin aceasta emigratie, decat sa exporte aceasta cultura islamica in Occident. Lucru cat se poate de evident.

Sa vedem ce reactii au provocat aceste atentate.

Mediafax:

Barack Obama şi Nicolas Sarkozy condamnă vehement atacurile de la Oslo

Se arata, printre altele, ca:

„”Le transmit condoleanţe personale norvegienilor”, a declarat Obama din Biroul Oval, unde s-a întâlnit cu premierul Noii Zeelande, John Key. Aceste atacuri „reamintesc comunităţii internaţionale de obligaţia combaterii terorismului şi de necesitatea intensificării schimbului de informaţii”, a subliniat Obama.

La rândul său, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a catalogat drept „un act odios şi inacceptabil” atentatul comis vineri în centrul capitalei Norvegiei, într-o scrisoare adresată premierului norvegian Jens Stoltenberg.

„Am aflat cu profundă emoţie de explozia produsă vineri după-amiază la Oslo”, a scris Sarkozy, condamnând „cu cea mai mare fermitate acest act odios şi inacceptabil”.

Anterior, Uniunea Europeană şi NATO au condamnat atentatul comis vineri după-amiază în apropierea sediului Guvernului de la Oslo.

Cel puţin 11 persoane au fost ucise în două atacuri teroriste comise vineri seara în regiunea Oslo. Poliţia norvegiană a anunţat că are motive să creadă că atentatul cu bombă de la Oslo şi atacul armat comis la şcoala de vară a tinerilor laburişti norvegieni au fost coordonate.”

Dar s-ar putea intampla ca cei care au comis aceste atentate sa nu fie teroristi islamici! Exista acest concept: „lupta impotriva terorismului„, insa in orice lupta trebuie identificat cu precizie adversarul. Disparitia lui Osama bin Laden nu a condus, dupa cum se poate constata, la o diminuare a terorismului si a virulentei sale. S-ar putea spune ca dimpotriva. Terorismul este legat acum de islamism pentru ca in vremurile din urma ei au folost aceasta arma. Insa asta nu inseamna ca acest fenomen nu ar putea sa apara si sub o alta forma. Ar trebui sa dam o definitie a terorismului, pentru a putea stii despre ce vorbim si pentru a cunoaste cum trebuie abordata si rezolvata problema. Iata ce ne spune Wikipedia in aceasta privinta:

Terrorism

Trebuie sa citez:

„There is no universally agreed, legally binding, criminal law definition of terrorism.^[1][2] Common definitions of terrorism refer only to those violent acts which are intended to create fear (terror), are perpetrated for a religious, political or ideological goal, and deliberately target or disregard the safety of non-combatants (civilians).^{[citation needed]} Some definitions now exclude acts of state terrorism and some also include acts of unlawful violence and war. The use of similar tactics by criminal organizations for protection rackets or to enforce a code of silence is usually not labeled terrorism though these same actions may be labeled terrorism when done by a politically motivated group.

The word „terrorism” is politically and emotionally charged,^[3] and this greatly compounds the difficulty of providing a precise definition. Studies have found over 100 definitions of “terrorism”.^[4][5] The concept of terrorism may itself be controversial as it is often used by state authorities (and individuals with access to state support) to delegitimize political or other opponents,^[6] and potentially legitimize the state’s own use of armed force against opponents (such use of force may itself be described as „terror” by opponents of the state).^[6][7]

Terrorism has been practiced by a broad array of political organizations for furthering their objectives. It has been practiced by both right-wing and left-wing political parties, nationalistic groups, religious groups, revolutionaries, and ruling governments.^[8] An abiding characteristic is the indiscriminate use of violence against noncombatants for the purpose of gaining publicity for a group, cause, or individual.” (subl.mea)

Se mai arata ca:

„”Terrorism” comes from the French word terrorisme,^[10] and originally referred specifically to state terrorism as practiced by the French government during the Reign of terror. The French word terrorisme in turn derives from the Latin verbterrere meaning „to frighten”

iar la capitolul Definitii:

„The definition of terrorism has proved controversial. Various legal systems and government agencies use different definitions of terrorism in their national legislation. Moreover, the International community has been slow to formulate a universally agreed, legally binding definition of this crime. These difficulties arise from the fact that the term „terrorism” is politically and emotionally charged.^[18] In this regard, Angus Martyn, briefing the Australian Parliament, stated that „The international community has never succeeded in developing an accepted comprehensive definition of terrorism. During the 1970s and 1980s, the United Nations attempts to define the term foundered mainly due to differences of opinion between various members about the use of violence in the context of conflicts over national liberation and self-determination.”^[1]

These divergences have made it impossible for the United Nations to conclude a Comprehensive Convention on International Terrorism that incorporates a single, all-encompassing, legally binding, criminal law definition terrorism.^[19] Nonetheless, the international community has adopted a series of sectoral conventions that define and criminalize various types of terrorist activities. Moreover, since 1994, the United Nations General Assembly has repeatedly condemned terrorist acts using the following political description of terrorism: „Criminal acts intended or calculated to provoke a state of terror in the general public, a group of persons or particular persons for political purposes are in any circumstance unjustifiable, whatever the considerations of a political, philosophical, ideological, racial, ethnic, religious or any other nature that may be invoked to justify them.”^[20]

Bruce Hoffman, a well-known scholar, has noted that:

It is not only individual agencies within the same governmental apparatus that cannot agree on a single definition of terrorism. Experts and other long-established scholars in the field are equally incapable of reaching a consensus. In the first edition of his magisterial survey, “Political terrorism: A Research Guide,” Alex Schmid devoted more than a hundred pages to examining more than a hundred different definition of terrorism in a effort to discover a broadly acceptable, reasonably comprehensive explication of the word. Four years and a second edition later, Schimd was no closer to the goal of his quest, conceding in the first sentence of the revised volume that the “search for an adequate definition is still on” Walter Laqueur despaired of defining terrorism in both editions of his monumental work on the subject, maintaining that it is neither possible to do so nor worthwhile to make the attempt.”^[21]

Nonetheless, Hoffman himself believes it is possible to identify some key characteristics of terrorism. He proposes that:

By distinguishing terrorists from other types of criminals and terrorism from other forms of crime, we come to appreciate that terrorism is :

• ineluctably political in aims and motives
• violent – or, equally important, threatens violence
• designed to have far-reaching psychological repercussions beyond the immediate victim or target
• conducted by an organization with an identifiable chain of command or conspiratorial cell structure (whose members wear no uniformor identifying insignia) and
• perpetrated by a subnational group or non-state entity.^[22]

A definition proposed by Carsten Bockstette at the George C. Marshall Center for European Security Studies, underlines the psychological and tactical aspects of terrorism:

Terrorism is defined as political violence in an asymmetrical conflict that is designed to induce terror and psychic fear (sometimes indiscriminate) through the violent victimization and destruction of noncombatanttargets (sometimes iconic symbols). Such acts are meant to send a message from an illicit clandestine organization. The purpose of terrorism is to exploit the media in order to achieve maximum attainable publicity as an amplifying force multiplier in order to influence the targeted audience(s) in order to reach short- and midterm political goals and/or desired long-term end states.” „

Este adevarat ca sunt descrise tipurile de terorism, o clasificare a fenomenului in categorii si o conturare a tipologiei acestuia. Foarte interesant de citit. Dar este interesant si faptul ca facem o clasificare a fenomenului fara sa-l putem defini exact… Or, daca nu putem sa-l definim, atunci cum putem sa  luptam eficient impotriva lui? Eu cred ca e greu sa-l definim pentru ca termenul, daca se poate spune asa, e foarte vast in intelesuri si semnificatii.  De pilda, putem avea un terorism extremist religios, dar fenomenul poate fi si sub ipostaza terorismului de stanga (sau de extrema stanga) – left-wing terrorism. Iata ce spune, legat de acest tip de terorism, Wikipedia, facand un scurt istoric:

„Modern left-wing terrorism developed following the political unrest of 1968. In Western Europe, notable groups included the West German Red Army Faction (RAF), the Italian Red Brigades, the French Action Directe (AD), and the Belgian Communist Combatant Cells (CCC). Asian groups included the Japanese Red Army and the Liberation Tigers of Tamil Eelam, although the latter organization later transformed into nationalist terrorist. In Latin America, groups that became actively involved in terrorism in the 1970s and 1980s included the Nicaraguan Sandinistas, the Peruvian Shining Path, and the Colombian 19th of April Movement.^[1]

Modern left-wing terrorist groups in the United States developed from remnants of the Weather Underground, the Black Panthers and extremist elements of the Students for a Democratic Society. During the 1980s both the May 19th Communist Organization (M19CO) and the smaller United Freedom Front were active. After 1985, following the dismantling of both groups, there were no confirmed acts of left-wing terrorism by similar groups.”

Dupa cum exista si un right-wing terrorism, cu o istorie la fel de sangeroasa…

„Right-wing terrorism came to widespread attention after the August 1980 Bologna bombing, when a group of right-wing terrorists exploded a bomb at a railroad station in Bologna, Italy, killing 84 people and injuring more than 180. Two months later, a right-wing terrorist attack in Munich, Germany killed the attacker and 14 other people, injuring 215. Fears of an on-going campaign of major right-wing terrorist attacks did not materialize.^[1]

In 1983, Gordon Kahl, a Posse Comitatus activist, killed two federal marshals and was later killed by police. Also that year, the white nationalistrevolutionary group The Order (also known as the Brüder Schweigen or Silent Brotherhood) became involved with terrorism, including: robbing a sex shop, several banks and armored cars;^[5] bombing a theater and a synagogue; and murdering radio talk show host Alan Berg.^[6][7]

During the 1980s, more than 75 right-wing extremists were prosecuted for acts of terrorism, although they carried out only six attacks during the decade.^[8] The success of law enforcement in capturing and preventing terrorists has been credited to their efforts to investigate terrorists before they turned to violence.^[8]The April 19, 1995 attack on the Murrah federal building in Oklahoma, by the right-wing extremist Timothy McVeigh, which killed 168 people, would become the worst domestic terrorist attack in American history.^[9] It was reported he had ties to a Michigan militia group.”

Din aceasta tipologie, prezentata in articolul din Wikipedia, si din istoricul prezentat, observam ca si cauzele care au condus la aparitia fenomenului sunt foarte diferite. Mijloacele folosite pentru atingerea scopurilor sunt aceleasi. Insa ideile care i-au animat pe oameni in aceasta lupta nu sunt aceleasi, diferind de la caz la caz, de la o ideologie asumata la alta, de la o epoca istorica la alta. Spre exemplu, terorismul anilor ’80 nu mai este acelasi, in esenta sa, cu cel din zilele noastre. Dar asta nu inseamna ca idealurile, scopurile de atunci au si disparut cu desavarsire… Lucru care da posibilitatea reaparitiei fenomenului sub aceasta ipostaza. De fapt fenomenul terorist mi se pare a fi acelasi, dar sub mai multe ipostaze, foarte diferite intre ele. Poate fi sub o ipostaza religioasa, sau politica, de extrema dreapta sau de extrema stanga, sau sub ipostaza nationalismului separatist, etc. El este instrumentul de lupta al unor ideologii extreme, excluse din corpul social si politic, dar care doresc sa se manifeste, iar aceasta manifestare a lor are loc violent, ucigas, neputand sa-si atinga niciodata, cu adevarat, scopurile si idealurile, lasand in urma doar sange mult si multi morti… Dar acest instrument de lupta poate fi folosit chiar si de state, cum ar putea fi, actualmente, Libia, ca reactie la o politica indreptata impotriva lor sau ca raspuns la actiuni militare indreptate impotriva lor, neavand la indemana alte mijloace eficace de riposta (spre exemplu angajarea intr-un razboi deschis, adevarat).

Poate ca insesi imperfectiunile acestei lumi, lipsa ei de desavarsire spirituala, determina aparitia acestui fenomen periculos. Ca si cum cineva ar creste un sarpe la san, asa si lumea aceasta creste si incalzeste la sanul ei terorismul, a carui muscatura este, deseori, mortala. Se va termina, oare, vreodata, cu acest razboi? Sau, odata terminat, va reincepe din nou, sub alta forma, cu un alt fel de terorism, sub o alta ipostaza, dar renascut din propria lui cenusa ca si Pasarea Phoenix… ? Si va dura atata vreme cat vor dura si nedreptatile, lipsa de libertate, inegalitatile dureroase, vrajba intre religii si oameni in general, din tot felul de motive… Intr-o pace aparenta si o fericire iluzorie, omul facandu-si lamentabile iluzii…

Un norvegian…(Update)

Interesant: cine este autorul antentatelor! Suspectul este un norvegian… Iata ce ne spune Gandul:

FOTO: Cine este Anders Behring Breivik, bărbatul acuzat că a provocat explozia şi atacul armat din Norvegia, în timpul cărora au murit 91 de oameni

Iata ce se arata printre altele:

„Atacatorul este descris de autorităţi drept un extremist de dreapta, iar pe profilul de Facebook şi-a trecut la rubrica religie „creştin” şi la opţiunea politică „conservator”, scrie New York Times. Îi place să joace World of Warcraft şi să citească „Prinţul” lui Machiavelli şi „1984” de George Orwell. „O persoană care are o credinţă egalează forţa a 100.000 de oameni care au doar interese”, a postat duminica trecută Breivik pe contrul său de Twitter. Potrivit unor informaţii, Breivik ar fi fost mason.

Presa din Norvegia îl descrie pe Anders Behring Breivik drept un „singuratic”, care locuia cu mama lui într-o suburbie bogată din vestul oraşului Oslo. Bărbatul de 32 de ani avea o educaţie aparte şi era pasionat de vânătoare.

Pe reţelele de socializare, Breivik a scris că este pasionat de culturism şi de masonerie. După ce a crescut în Oslo şi a studiat la Şcoala de Management din oraş, Breivik s-a mutat într-o zonă rurală, unde a deschis o fermă organică, numită Breivik Geofarm, în care cultiva în special pepeni. Anchetatorii bănuiesc că Breivik a pregătit compoziţia bombelor la ferma sa şi că unul dintre ingrediente a fost îngrăşământul chimic.

Pe lângă fermă, Breivik mai deţine şi un apartament în Oslo, spun autorităţile. Poliţia percheziţionează apartamentul din Oslo al suspectului. Bărbatul nu are pregătire militară specială, el făcând doar stagiul militar obligatoriu în Norvegia.

Presa norvegiană face public un amănunt relevant: Breivik a fost membru al organizaţiei de tineret a Fremskrittspartiet, partid din opoziţie, rival al laburiştilor. Reamintim, în acest context, că, pe insula de lângă Oslo, se desfăşura şcoala de vara a organizaţiei de tineret a partidului laburist.

Ofiţerul de poliţie Roger Andersen a declarat: „Atacatorul ne-a spus răspicat că vrea să îşi explice gestul”.„

Dar este de citit tot articolul din Gandul. Foarte interesant!

Iata si un alt articol foarte interesant din Evenimentul Zilei:

Incursiune în mintea „monstrului” extremist

Un articol care ne ajuta sa patrundem in felul de a gandi a lui Breivik.

Se arata printre altele urmatoarele:

„Kari Helene Partapuoli, președintele Centrului Anti-Rasist din Norvegia, cataloghează „opera” lui Breivik de pe Document.no drept „retorică clasică de extremă dreapta”. Ucigașul a lăsat în jur de 75 de mesaje pe site-ul respectiv, opinii pe care administratorii Document.no le-au publicat acum, după atentate, într-o „colecție”.

Rezumatul făcut arată opiniile pe care le avea principalul suspect despre mediul politic norvegian, despre persoane publice, despre marxism, islamism.

„Musulmanii, ca naziștii”

Pe 17 februarie 2010, Breivik compara, fără prea prea multe explicații, islamul cu nazismul și marxismul, pe un ton deranjat.

„Mi se pare ipocrit să tratezi musulamnii, naziștii și marxiștii în mod diferit”, își începea mesajul. „Sunt toți susținători ai ideologiilor bazate pe ură. Nu toți musulmanii, naziștii sau marxiștii sunt conservatori, cei mai mulți sunt moderați. Dar contează asta? Un nazist moderat, să spunem, după ce s-ar confrunta cu o fraudă, ar putea alege să devină conservator. Un musulman moderat poate, după ce i se refuză intrarea într-un club, să devină conservator etc. Este clar că susținătorii moderați ai unor ideologii bazate pe ură vor decide la un moment dat să devină conservatori. Islamismul a dus la moartea a 300 de milioane de oameni, comunismul la moartea a o sută de milioane, nazismul la moartea a 6-20 de milioane de oameni. Toate ideoloegiile bazate pe ură ar trebui tratate în mod egal”, subliniază presupusul ucigaș în masă.

Ideologie: „Patriotismul e numit azi extremist”

Intrat într-o dispută pe tema globalizării și a modernizării ca fiind procese ireversibile, Breivik îi răspunde unui alt comenatator tot cu trimiteri anti-islam. De altfel, tema îl obsedează și apare central în tot ce a rămas arhivat în aceste mesaje.

„Ce o să facă globalizarea și modernizarea împotriva imigrării în masă a musulmanilor”, scrie Breivik. „Sau poate n-ați auzit de Japonia sau Coreea de sud? Aceste țări sunt exemple de succes și regimuri moderne care au respins multiculturalismul în anii 70. (…) Poți numi o singură țară unde multiculturalismula reușit unde a fost și islamul implicat? Singurul exemplu istoric de succes al multiculturalismului în societate sunt SUA, dar acolo minoritățile nu sunt islamice”.

Presupusul ucigaș de la Oslo revine, în repetate rânduri, în mesajele sale ultra-naționaliste și asupra credinței sale că patriotismul norvegian ar fi fost îngropat intenționat. „Problema cu Europa este că a pierdut Războiul Rece încă din 1950, din momentul în care le-au permis marxiștilor/ anti-naționaliștilor să-și facă de cap (…). Rezultatul, în Norvegia și Suedia este că atitudinea marxistă extremistă a ajuns să fie acceptată zi de zi, în timp ce fostul sistem de adevăruri patriotice și conservatorism e numit azi extremist (de către marxiști și umaniști)”, scria presupusul ucigaș, pe 30 decembrie 2009, un mesaj matinal, postat la ora 7.14.

Dispreț față de toleranță

Cu un profund dispreț, pe 5 decembrie 2009, Breivik face rezumatul unui articol citit în acele zile. Îl invocă pe post de argument împotriva tolerării musulmanilor în Norvegia.

„Că tot vorbeam de adepții încăpățânați ai multiculturalismului. Am citit un articol(…) îmi amintesc că era vorba despre o școală din estul Oslo, unde, într-o clasă mai exista doar un singur elev norvegian (majoritatea erau musulmani). Ceilalți norvegieni își mutaseră deja copiii de acolo. Dar mama acestui băiat, desigur, o marxistă dură care se dădea de ceasul morții să demonstreze că Islamul și multiculturalismul funcționează, a refuzat să-l mute din școală. Vroia să arate că băiatul ei va demonstra că toți islamofobii greșesc(…). Bietul copil a fost hărțuit ani de zile și a început să-și facă rău singur. I-a spus mamei sale marxiste că vrea să moară. Doar atunci a realizat mama lui că greșise”, scrie Birevik. Se declară în același text „conservator cultural”, adăugând că ar fi „fericit să fie primul care își protejează copiii, mutându-i în zone sigure”.

În ideile exprimate pe site-ul Document.no, Breivik ajunge să dea, pentru curioși, inclusiv definiții ale unor „zone libere de musulmani”, catalogând cartierele unde aceștia ar trebui să aibă acces redus:

„O zonă liberă de musulmani este: 1. Acolo unde o femeie non-musulmană beată se poate plimba pe stradă fără să fie amenințată cu violul, jaful, hărțuirea, violența. 2. E un loc unde tinerii care nu sunt musulmani se pot plimba fără să fie în pericol să fie hărțuiți de găști de musulmani sau indivizi musulmani. 3. E o zonă unde cei care nu sunt musulmani se pot exprima liber, în cele trei forme (religios, sexual, cultural) fără amenințarea iminentă că vor fi hărțuiți psihologic”.

Implicare politică

Editorii site-ului Document.no au transmis pentru presa norvegiană că, după 29 octombrie 2010, Anders Behring Breivik  a încetat să mai posteze cu numele real pe forum, dar că-l bănuiesc că folosea o identitate ascunsă pentru a-și propaga mesajele naționaliste.

Cotidianul „Aftenposten” menționează că Breivik a mai scris pe Document.no că ar fi fost activist, în trecut, pentru Partidul Progresului – FrP (formațiune conservator-liberală – a doua ca mărime din țară, cu 41 de locuri în parlamentul norvegian), dar s-a arătat nemulțumit de munca acestuia în legislativ. Reprezentanții FrP au confirmat că presupusul ucigaș a fost membru în partid. „Mă întristează şi mai mult să aflu că această persoană a fost printre noi”, a declarat preşedintele FrP, Siv Jensen.”

 De citit si acest articol foarte interesant din Gandul:

Cine este criminalul NORVEGIAN care a OMORÂT 92 de oameni. Cum ameninţa pe YOUTUBE că „va fi CARNAGIU. Mă voi îmbrăca în poliţist, iar oamenii vor fi ULUIŢI”

Foarte tare si acest articol Mediafax:

Vlad Ţepeş, „cruciat şi erou al românilor”, menţionat în manifestul publicat pe internet de către autorul atacurilor de la Oslo

 

Blocaj, disensiuni si nervi cu… Nicolas Sarkozy

Iata ce tritreaza Romania Libera:

Blocaj şi disensiuni: Sarkozy enervează aliaţii

Iata ce arata articolul, pe care il recomand a fi citit integral. Merita!

„Determinarea preşedintelui francez de a se profila drept inima şi creierul operaţiunilor împotriva regimului lui Gaddafi a dus la tensiuni în cadrul NATO; politica de blocaj a Franţei irită Statele Unite şi Marea Britanie.

Sâmbătă în jurul prânzului, participanţii la conferinţa NATO de la Bruxelles erau aproape de un acord conform căruia operaţiunile militare pentru impunerea unei zone de interdicţie de zbor deasupra Libiei ar fi urmat să aibă loc sub coordonarea NATO. Însă acordul nu s-a materializat în acea după-amiază; brusc, Franţa a blocat continuarea tratativelor. Participanţii au fost mai întâi miraţi, pentru ca puţin mai târziu să realizeze ce se întâmplase: un avion francez trăsese deja primul foc împotriva unei ţinte libiene, şi Nicolas Sarkozy se grăbea, la Paris, să anunţe presei începutul ostilităţilor – şi faptul că ele fuseseră deschise de către ţara sa.
Un oficial al ministerului francez al Apărării a infirmat că Franţa ar fi acţionat pe cont propriu, adăugând însă că „statele care au participat la operaţiune au fost complet informate. Dacă şi NATO, care nu avea nici o legătură cu atacurile, ar fi trebuit să fie informată, este o cu totul altă întrebare”.”

Si un alt articol interesant:

NATO a validat intervenţia în Libia, dar nu o aplică încă

Se arata ca:

„Rasmussen a subliniat că condiţiile în care NATO va contribui la o zonă de interdicţie aeriană au fost „definite în mod clar”. Totuşi, ridicarea blocajului turc nu prevede implicit decizia politică de aplicare a acestor planuri, care nu va interveni mai devreme de câteva zile, a precizat un diplomat.

Secretarul general a confirmat că aliaţii au aprobat executarea planurilor militare prevăzute de NATO şi deja validate pentru o altă misiune, respectiv controlul embargoului asupra armelor cu destinaţia Libia.

În acest scop, „comandantul suprem al operaţiunilor noastre, amiralul James Stravridis, va mobiliza navele şi avioanele NATO în Mediterana centrală”, a explicat el.

Aceste forţe aeronavale vor avea ca misiune să „supravegheze, să raporteze şi, dacă va fi necesar, să blocheze ruta navelor suspectate că transportă ilegal arme sau mercenari”.”

Trei articole interesante despre situatia din Libia…

… am citit pe  Mediafax:

Coaliţia internaţională se pregăteşte pentru o nouă fază a ofensivei sale în Libia

Iata ce arata printre altele:

„După primul val de atacuri împotriva apărării antiaeriene şi a blindatelor în apropierea liniilor insurgenţilor, următoarea etapă va consta, potrivit amiralului Mullen, în atacarea liniilor de aprovizionare a forţelor loiale lui Kadhafi pentru a limita capacitatea de luptă a acestora.

„Forţele sale sunt răspândite între Tripoli şi Benghazi şi vom încerca să întrerupem susţinerea logistică începând de mâine”, a precizat amiralul.

„Sisteme cheie ale apărării antiaeriene şi instalaţii de rachete SAM din apropiere de Tripoli, Misrata şi Sirt” au fost atacate, potrivit comandamentului militar american.

Atacurile nu au ca obiectiv să „îl înlăture de la putere pe Kadhafi„, ci să „protejeze civilii” libieni, a declarat Mullen.” (subl.mea)

Liga Arabă critică bombardamentele coaliţiei în Libia

Se arata ca:

„Liderul Ligii Arabe, Amr Moussa, a criticat, duminică, bombardamentele coaliţiei internaţionale în Libia, apreciind că acestea se îndepărtează de „scopul care este impunerea unei zone de interdicţie aeriană”.

„Ceea ce se întâmplă în Libia se îndepărtează de scop care este de a impune o zonă de interdicţie aeriană, şi ceea ce vrem este protecţia civililor şi nu bombardarea altor civili„, a declarat el jurnaliştilor.” (subl.mea)

Franţa răspunde criticilor, afirmând că aplică „pe deplin şi doar” rezoluţia ONU

In care se arata ca:

„Franţa „aplică pe deplin şi doar rezoluţia 1.973”, votată de Consiliul de Securitate al ONU cu privire la Libia, a afirmat duminică Ministerul francez al Apărării, ca răspuns la criticile exprimate de Liga Arabă referitoare la operaţiunile militare în curs.

„Franţa aplică pe deplin şi doar rezoluţia 1.973„, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului, Laurent Teissere.

„Suntem clar în contextul rezoluţiei. Mi se pare că partenerii noştri au susţinut propuneri similare. Nu am alte comentarii de făcut”, a adăugat el, întrebat despre declaraţiile Ligii Arabe.

Liderul Ligii Arabe, Amr Moussa, criticase anterior bombardamentele coaliţiei internaţionale în Libia, apreciind că acestea se îndepărtează de „scop, care este impunerea unei zone de interdicţie aeriană”.

Încă de la începutul conferinţei de presă, Laurent Teissere, a amintit că operaţiunile franceze nu au decât „un singur obiectiv, de a proteja populaţia civilă punând în aplicare mandatul ONU„.

În privinţa bilanţului de 48 de morţi avansat de Tripoli în cadrul bombardamentelor aeriene şi cu rachete desfăşurate de coaliţia occidentală în mai multe oraşe libiene, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării a afirmat că „nu a fost cauzată nicio pierdere civilă” de atacurile franceze.

„Este o condiţie sine qua non pentru ca (atacurile) să fie efectuate„, a precizat el.

Teissere a evocat „dezinformarea” regimului lui Muammar Kadhafi. Anunţul potrivit căruia un avion francez a fost doborât, în timp ce este „uşor de verificat” contrariul, nu este „demersul cel mai subtil de dezinformare”, a adăugat el.” (subl.mea)

Din aceste articole se vede cat se poate de clar ca scopul operatiunii se reduce la respectarea cu strictete a Rezolutiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU si nu inlaturarea lui Gaddafi de la Putere. Atat Mullen cat si Teissere afirma acest lucru (Franta aplica doar Rezolutia 1973 a Consiliului de Securitate al ONU).

Elementul surprinzator este ca Liga Araba a criticat bombardamentele coalitiei in Libia, Amr Moussa spunand ca se bombardeaza alti civili.

Dar iata ce spune Cristian Tudor Popescu in editorialul sau din Gandul:

Timişoara Libiei COMENTARIU LIVE

„Nu se pune problema participării efective în războiul aerian din Libia – n-are nimeni nevoie de cele câteva avioane ale noastre, care creează alertă în ce-a mai rămas din agricultura românească atunci când se ridică de la sol. Este vorba de a susţine politic operaţiunea antigenocid, antidictatură, în favoarea democraţiei în Libia şi în întreaga lume arabă – cu totul deosebit, istoric, este faptul că Liga Arabă a votat pentru intervenţie înaintea deciziei ONU.” (subl.mea)

Or, daca operatiunea nu are drept scop inlaturarea lui Gaddafi de la putere, atunci cum poate fi catalogata drept o operatiune antidictatura? Daca scopul operatiunii este respectarea cu maxima strictete a Rezolutiei 1973 a Consiliului de Securitate al ONU, este oare o operatiune in favoarea democratiei in intreaga lume araba? Este adevarat ca Liga Araba a votat pentru interventie, dar acum, iata, a criticat interventia spunand ca se indeparteaza de la scop. Pe de alta parte nu e oare exagerat sa vorbim de genocid? Pana acum nimeni nu a vorbit in acesti termeni, dintre oficialii UE sau NATO, cel putin eu nu am vazut sau auzit acest termen pana acum. Cine stabileste daca e vorba de un genocid? Si cine-l face? Cei care „s-au indepartat de la scop” sau Gaddafi? Pentru ca indepartarea de la scop, asa cum a fost formulata critica Ligii Arabe, ar putea foarte bine sa insemne condamnarea Frantei pentru genocid in Libia! Tocmai pentru ca nu trebuia sa se indeparteze de la scop! Cum nici nu am auzit sau citit pana acum ca Gaddafi a ordonat executii in masa si ca s-ar fi intamplat asa ceva. Una e lupta impotriva insurgentilor si altceva inseamna executii in masa.

Un articol interesant – pe care il recomand a fi citit integral si cu atentie –  de pe Civitas’99 iata ce ne spune despre pozitia lui Robert Gates:

„Pe celălalt versant al Administraţiei Obama se află un om care a văzut multe – prudentul Robert Gates. Pentru el, o zonă de interdicţie aeriană nu este o operaţiune uşoară, neutră, ci un veritabil „act de război“ împotriva unui alt stat. Oare este America pregătită să parcurgă din nou acest drum? Pentru a treia oară, după 11 septembrie? O carantină aeriană implică distrugerea sistemelor de apărare aeriană ale Libiei şi începe cu un atac asupra Libiei. „Nu se pune problema că nu o putem face. Putem. Dar este asta o mişcare înţeleaptă?“ Sunt o serie de consecinţe care trebuie foarte atent cântărite, precum „utilizarea, din nou, a armatei americane într-o altă ţară arabă“. Se aşteaptă ca Robert Gates să se retragă în curând din postul de secretar al Apărării.

Citite în această cheie, discursurile sale din ultimele săptămâni au nuanţa unui mesaj de rămas bun. Într-unul dintre ele, susţinut în faţa cadeţilor de la West Point, Gates spune foarte direct şi fără menajamente: „În opinia mea, orice viitor secretar al Apărării care îl sfătuieşte pe preşedinte să trimită din nou o armată terestră americană în Asia, Orientul Mijlociu sau Africa ar trebui să fie examinat de psihiatru“. Şi Gates nu este, nici pe departe, omul care se joacă cu cuvintele. Dimpotrivă.

Sigur, niciunul dintre decidenţii europeni nu vorbeşte acum despre posibilitatea desfăşurării de trupe terestre în Libia. Ba chiar este respinsă cu fermitate. Într-o conferinţă de presă, după reunirea de urgenţă a Consiliului European, preşedintele Sarkozy avea să declare: „Poziţia Franţei nu a fost niciodată aceea a unei opţiuni militare terestre, a unei opţiuni militare NATO, ci a fost permanent limitată la instituirea unei carantine aeriene“. Diferenţa dintre Gates şi Sarkozy este că primul are discernământ strategic şi se gândeşte la ce urmează după: ce facem dacă zona de interdicţie aeriană nu are efect, nu opreşte masacrul? Care este următorul pas?(1) Deşi, paradoxal, mulţi invocă fantomele trecutului, tocmai lecţiile Srebrenicei sunt uitate astăzi de o Europă prea grăbită să facă ceva, orice. Uneori, cu toate că intervenţia este justificată moral, dacă o faci într-o manieră incompetentă, atunci intenţia bună se transformă în reversul său – ajungi să produci mai mult rău decât bine (Andrew Exum).” (subl.mea)

De unde se vede ca nici peste Ocean nu toti agreeaza ideea interventiei militare.

Iar pentru o operatiune terestra din partea coalitiei ar trebui, daca inteleg bine, un nou mandat din partea Consilului de Securitate al ONU, altfel o astfel de operatiune nu ar avea baza legala, cu atat mai mult cu cat, acum, au fost formulate critici din partea Ligii Arabe, critici care, repet, pot pune intr-o pozitie extrem de incomoda atat SUA cat si Franta, si Marea Britanie.

Se fac paralele intre situatia de acum din Libia si cea din Irak. Insa, sa nu uitam, Irak-ul, pe vremea lui Saddam Hussein, a atacat Kuweit-ul, deci a atacat o alta tara, lovind in interesele anglo-americane privind petrolul. Libia nu a atacat nicio alta tara. Ceea ce se intampla acum este o chestiune strict interna a Libiei. O confruntare dintre puterea in exercitiu si insurgenti care, din cate inteleg, provin tot din cadrul regimului Gaddafi. Dar ce vrea marea majoritate a poporului Libian? Asta nu o stim. Daca sprijinul majoritar popular este de partea lui Gaddafi? Exista vreo cercetare sociologica din care sa rezulte contrariu? Nu cunosc. Asa cum nu cunostem nici de ce sprijin popular se bucura insurgentii.

Ceea ce mi se pare batator la ochi este impresionanta desfasurare de forte a coalitiei impotriva unei tari de doar 6 milioane de locuitori, caci e clar ca se bombardeaza teritoriul libian si bazele militare libiene, de la sol, in vederea impunerii no fly zone pe teritoriul libian. Aviatie militara ultra-moderna, submarine, tehnica militara sofisticata. Fara sa fie foarte clar rezultatul unei asemenea vaste operatiuni. Caci, din parerile pe care le-am auzit pe la tv, doar bombardarea cu ajutorul aviatiei si submarinelor nu poate conduce la un rezultat concret al luptei. Ca este o lupta, nu cred ca cineva poate contesta. Dar o lupta care nu pare a avea un rezultat concret, cel putin pana acum. Care sa fie acest rezultat concret, ca, am vazut mai sus, ca scopul nu e indepartarea lui Gaddafi de la putere? Iar continuarea bombardamentelor nu inseamna oprirea luptei terestre intre fortele loiale colonelului Gaddafi si insurgenti. Pe de alta parte, daca coalitia ar furniza ajutor militar insurgentilor, stau si ma intreb cat de legal ar fi acest lucru. Ar fi o imixtiune straina in afacerile interne ale Libiei si ar insemna un sprijin politic acordat insurgentilor ce ar putea fi interpretat ca o actiune menita sa destabilizeze Libia. S-ar crea un precedent periculos in care SUA, Franta, Marea Britanie ar putea sa se amestece in treburile interne ale oricarui altui stat mai mic, dupa bunul plac, aplicand standarde duble, si implantand regimuri dupa voia lor. Lucru ce nu mi se pare in regula. Practic, pornind de la bune intentii, s-ar calca in picioare dreptul la autodeterminare al altor state mai mici.

Dar drumul spre iad este pavat cu bune intentii…

Update 1

Conform Mediafax:

Rezultat incert pentru operaţiunea militară occidentală în Libia

Se arata, printre altele, ca:

„”Poate fi ceva de durată dar nu putem exclude nici un rezultat rapid”, susţine un oficial francez sub acoperirea anonimatului. De fapt, totul va depinde de liderul libian, imprevizibil, iraţional şi versatil.

Acesta a anticipat duminică un „război lung”, afirmând că „tot poporul libian poartă arme” şi că va „învinge”, într-un mesaj sonor difuzat de televiziunea oficială.

În istoria recentă, liderii au fost adeseori înfrânţi în război sau au fost înlăturaţi în urma unei revolte populare, fără explicaţie de cele maimulte ori.

Aşa s-a întâmplat în iunie 1999 cu sârbul Slobodan Miloşevici, supus unui bombardament al NATO timp demai multe luni, care a abadonat lupta de pe o zi pe alta. Plecarea precipitată la începutul anului a tunisianului Ben Ali a luat, de asemenea, comunitatea internaţională prin surprindere.

În privinţa lui Muammar Kadhafi, care a supravieţuit în aprilie 1986 unui bombardament al americanilor în care a murit fiica sa adoptivă, de partea franceză pare să domine prudenţa.

Comunitatea internaţională aşteaptă de la Kadhafi să „aplice în detaliu rezoluţia Consiliului de Securitate” al ONU care cere încetarea imediată a violenţelor, a amintit ministrul francez de Externe, Alain Juppé. „Din nefericire, dacă vreţi părerea mea personală, sunt puţine speranţe”.

În perioada imediat următoare, aliaţii care au exclus orice operaţiune terestră vor încerca să creeze o coaliţiei aeriană ad-hoc cu cea mai mare vizibilitate arabă posibilă, chiar dacă în fond aceasta va rămâne simbolică. Qatarul a promis între patru şi şase avioane, iar Emiratele Arabe Unite aproximativ 20.”

si:

„Chiar dacă preşedintele american Barack Obama, care s-a alăturat cu greu ofensivei diplomatice britanico-franceze, a afişat prudenţă, vorbind despre o „acţiune militară limitată” şi de „protecţia civililor în Libia”, fără îndoială că obiectivul occidentalilor este plecarea lui Kadhafi.

„Vom ajuta poporul libian să se elibereze”, a recunoscut Alain Juppé. „Rezoluţia Consiliului de Securitate nu precizează că acesta trebuie să plece. Dar este evident că scopul este să i se permită poporului libian să îşi aleagă regimul”, a precizat el.

Pentru François Heisbourg, de la Fundaţia pentru Cercetare Strategică, înlăturarea de la putere a lui Kadhafi are sens deoarece este vorba despre „singura formulă care ar permite evitarea pe teremn scurt a divizării ţării”.

Atingerea acestui obiectiv nu este lipsită de pericole pentru militari. Dar situaţia rămâne sub control. „Piloţii francezi, cei mai expuşi până în prezent, (…) îşi asumă riscuri”, afirmă un diplomat. În acelaşi timp, adversarul este slab şi militarii „pot să îşi desfăşoare misiunea fără probleme rămânând la distanţă”, în opinia lui.”

Misiunile aeriene în Libia au fost reluate. Kadhafi ar putea fi ţinta atacurilor

Unde se arata ca:

„Avioanele franceze nu au survolat Libia în cursul nopţii, dar şi-au reluat misiunile în cursul dimineţii, a precizat el.

Avioanele care pleacă de la bazele de pe teritoriul francez, în special de la Solenzara în Corsica (insulă din Marea Mediterană) şi Saint-Dizier (est), au aproximativ trei ore de zbor pentru a ajunge în zona operaţiunilor.

Consolidarea coaliţiei, cu participarea unor avioane din alte ţări, determină „o partajare a responsabilităţilor” în conducerea operaţiunilor, subliniază Statul Major.

• Ministrul britanic de Externe sugerează că Muammar Kadhafi ar putea fi vizat direct de raidurile aeriene

Ministrul britanic de Externe, William Hague, a sugerat că Muammar Kadhafi ar putea fi vizat de raidurile aeriene internaţionale din Libia, refuzând totuşi să „speculeze” în legătură cu obiectivele alese de coaliţie.

„Nu vreau să speculez în legătură cu ţintele, care depind de circumstanţele de moment”, a explicat ministrul, după o întrebare privind posibilitatea unui atac care să îl vizeze direct pe liderul libian.

„Totul depinde de modul în care oamenii se comportă. Ţintele sunt permanent în concordanţă cu rezoluţia ONU, accentul fiind pus pe protejarea civililor”, a precizat Hague.

Ministrul britanic al Apărării, Liam Fox, evocase de duminică posibilitatea ca Muammar Kadhafi să fie vizat de raidurile aeriene.

La rândul său, secretarul american al Apărării, Robert Gates, s-a pronunţat împotriva unui raid care să îl vizezedirect pe liderul libian.

„Cred că este important să acţionăm în cadrul mandatului rezoluţiei Consiliului de Securitate ONU. Dacă vom începe să adăugăm obiective, cred că acest lucru va ridica probleme. Nu ar fi bine să fixăm obiective pe care nu le putem atinge”, a explicat secretarul american al Apărării.”

Armistiţiul anunţat de regimul lui Kadhafi a fost încălcat imediat

Se arata, printre altele:

„”Azi, Kadhafi a declarat un armistiţiu, din câte am înţeles. Opinia noastră la ora actuală (…) este că acesta este o minciună sau (că armistiţiul) a fost imediat încălcat” , a declarat Donilon la Rio de Janeiro, la sfârşitul unei vizite, duminică, a lui Obama în Brazilia, în cadrul turneului său în America Latină.

„Vom continua să supraveghem acţiunile lui Kadhafi, nu doar cuvintele sale, şi ne vom continua eforturile pentru a asigura respectarea termenilor rezoluţiei 1.973 a Consiliului de Securitate” al Naţiunilor Unite, a mai spus Donilon.

Regimul colonelului Muammar Kadhafi a anunţat, duminică, un nou armistiţiu, începând cu ora 19.00 GMT (21.00 ora României), ca răspuns la apelul lansat sâmbătă de Uniunea Africană de „încetare imediată a ostilităţilor”, a anunţat un purtător de cuvânt al armatei.”

Recomand citirea integrala a acestor articole, din care am citat mai sus.

 

 

Libia sub atac!

Iata ce spune BBC:

Coalition launches Libya attacks

In articol se arata printre altele:

„The UK, the US and France have begun attacking Libya as enforcement of the UN-mandated no-fly zone gets under way.

Pentagon officials say the US and the UK have fired more than 110 missiles.

Libyan leader Col Muammar Gaddafi has said he will open arms depots to the people and the interests of Mediterranean countries will be in danger from now on.

Western planes bombed targets in the capital, Tripoli, said the AFP news agency, quoting witnesses and state TV.

Earlier on Saturday, pro-Gaddafi forces attacked the rebel stronghold of Benghazi despite declaring a ceasefire a day earlier.

A French plane fired the first shots against Libyan government targets at 1645 GMT, destroying a number of military vehicles, according to a military spokesman.

UK Prime Minister David Cameron confirmed that British planes are in action over Libya.

US President Barack Obama, speaking during a visit to Brazil, said the US was taking „limited military action” as part of a „broad coalition”.

„We cannot stand idly by when a tyrant tells his people there will be no mercy,” he said.

He repeated that no US ground troops would take part.

Shortly after the bombing started, a Libyan official went on TV to denounce the „barbarian aggression”.

Col Gaddafi himself made a brief speech on Libyan radio, calling on people to resist.”

Recomand a fi citit tot articolul cu atentie!

Citim pe Mediafax:

ÎNCEPE RĂZBOIUL? SUA şi Marea Britanie au lansat un prim val de rachete în Libia. Kadhafi ameninţă că va ataca obiective civile şi militare – VIDEO

ÎNCEPE RĂZBOIUL? Mai multe blindate, distruse de avioanele franceze în Libia. Ce ţări mai vor să participe la acţiunile militare – VIDEO

Forţele coaliţiei pentru operaţiunile militare din Libia

Presa oficială libiană susţine că atacurile aeriene au vizat „obiective civile”

Kadhafi: Parisul, Londra şi ONU vor regreta orice ingerinţă în Libia

Un articol interesant in The New York Times:

U.S. Missiles Strike Libyan Air-Defense Targets

This article is by DAVID D. KIRKPATRICK, STEVEN ERLANGER and ELISABETH BUMILLER.

Iata ce arata, printre altele:

„President Obama, speaking during a visit to Brazil, reiterated promises that no American ground forces would be used. “I am deeply aware of the risks of any military action, no matter what limits we place on it,” he said. “I want the American people to know that the use of force is not our first choice, and it’s not a choice that I make lightly. But we can’t stand idly by when a tyrant tells his people that there will be no mercy.” „

si:

„There are political risks, though. One widely held concern is the possibility of a divided Libya with no clear authority, opening the door for Islamic extremists to begin operating in a country that had formerly been closed to them. And while the cooperative military mission was clear punitive measure against Mr. Qaddafi’s attacks on the Libyan opposition, there have been few penalties so far for allied Arab governments in Bahrain and Yemen that have violently cracked down on their own protest movements. „

De asemenea arata ca:

„Admiral Gortney cast the United States as the “leading edge” among coalition partners in the opening phase of attacks on Libya. But in keeping with Mr. Obama’s and Mrs. Clinton’s emphasis that the administration was not driving the efforts to strike Libya, he and other Pentagon officials repeated that the United States would step back within days and hand command of the coalition to one of European allies.

The United States has at least 11 warships stationed near the coast of Tripoli, including three ballistic missile submarines — the Scranton, the Florida and the Providence — and two destroyers, the Stout and Barry. All five fired cruise missiles on Saturday, the admiral said. Other coalition ships in the Mediterranean included 11 Italian ships, one French ship, one British ship and one Canadian ship.

Earlier Saturday, Colonel Qaddafi issued letters warning Mr. Obama and other leaders not to use military force against him.

The tone of the letters — one addressed to Mr. Obama and a second to Mr. Sarkozy, Prime Minister David Cameron of Britain and Secretary General Ban Ki-moon of the United Nations — suggested that Colonel Qaddafi was leaving himself little room to back down.

“Libya is not yours. Libya is for all Libyans,” he wrote in one letter, read to the news media by a spokesman. “This is injustice, it is clear aggression, and it is uncalculated risk for its consequences on the Mediterranean and Europe.

“You will regret it if you take a step toward intervening in our internal affairs.”

Colonel Qaddafi addressed President Obama as “our son,” in a letter that combined pleas with a jarring familiarity. “I have said to you before that even if Libya and the United States enter into war, God forbid, you will always remain my son and I have all the love for you as a son, and I do not want your image to change with me,” he wrote. “We are confronting Al Qaeda in the Islamic Maghreb, nothing more. What would you do if you found them controlling American cities with the power of weapons? Tell me how would you behave so that I could follow your example?””

Foarte interesant articolul! Il recomand a fi citit integral cu atentie.

Interesant de citit pana la capat si acest articol din Le Monde:

Berlin face à ses responsabilités internationales

Iata ce arata printre altele:

„Au-delà de ces explications conjoncturelles, la prudence allemande relève d’un triple traumatisme. La catastrophe nucléaire au Japon ravive la phobie de l’atome outre-Rhin, dans un pays marqué par les combats des écologistes et convaincu, depuis les catastrophes du XXe siècle, que la science n’est pas forcément synonyme de progrès.

Le pacifisme allemand constitue également un puissant frein à tout engagement extérieur. Il a fallu le massacre de Srebrenica pour que le débat moral sur l’intervention hors de l’Allemagne soit posé, la guerre au Kosovo en 1999 pour que les Allemands fassent de nouveau la guerre hors de leurs frontières, et les attentats du 11 septembre 2001 pour que plusieurs milliers de soldats allemands soient envoyés en Afghanistan, dans le cadre de la coalition internationale. Dès 2003 cependant, le conflit en Irak a montré que Berlin entend le moins possible faire la guerre et y consacrer les efforts nécessaires.

Enfin, les crises de l’euro ont conduit l’Allemagne à faire ce qu’on lui avait juré qu’elle n’aurait jamais à faire : voler au secours des pays européens, mettre en danger la stabilité de sa monnaie, dans un pays qui a connu la ruine financière en 1923 et en 1945, avant de subir le choc de la réunification dans les années 1990.

Il reste que le non-engagement allemand dans l’affaire libyenne est révélateur d’une hésitation qui peut être perçue par les partenaires de la République fédérale comme un manque de solidarité, voire de maturité. L’économie allemande est florissante, sa population est moins frappée que les autres par le chômage, ses entreprises sont à l’offensive sur toute la planète. Mais il ne peut y avoir, d’un côté, la „mondialisation heureuse” pour Deutschland AG et ses salariés, et de l’autre une „mondialisation dangereuse” gérée par ses alliés et dont Berlin ne s’estimerait pas comptable.” (subl.mea)