Despre recenta declaratie a D-lui. Iliescu
Ion Iliescu, pentru Der Spiegel: Am aprobat o cerere privind „o locaţie” a CIA în România. Ioan Talpeş confirmă afirmaţiile fostului preşedinte
Se arata ca:
„Ion Iliescu afirmă, într-un interviu acordat Der Spiegel, că el a aprobat „în principiu”, în perioada 2002-2003, o solicitare a SUA privind crearea unui centru al CIA în România, fără a şti că urma să fie vorba de vreo unitate pentru detenţie, detaliile proiectului stabilindu-le Ioan Talpeş, la acea vreme şef al Administraţiei prezidenţiale, scrie Der Spiegel.
În perioada 2002-2003, Statele Unite au formulat o cerere privind găzduirea de către România a unui centru al Agenţiei Centrale de Informaţii.
„Aliaţii americani ne-au cerut să oferim o locaţie”, afirmă Ion Iliescu într-un interviu acordat revistei Der Spiegel, explicând că a aprobat solicitarea „în principiu”, detaliile fiind stabilite de Ioan Talpeş, care fusese director al Serviciului de Informaţii Externe, iar atunci era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională.
Ion Iliescu a precizat că el a aprobat doar „o locaţie” destinată CIA, fără a avea cunoştinţă că era vorba de vreun centru special, pentru detenţie.
„Am considerat că era un gest de acomodare înaintea aderării noastre la NATO”, a explicat Iliescu, care a fost preşedinte în perioada 22 decembrie 1989-1992, 1992-1996 şi 2000-2004.
„Noi nu am avut nicio interferenţă asupra activităţilor desfăşurate de Statele Unite în acea locaţie”, a explicat fostul preşedinte. „În acel moment, mie, ca preşedinte, acea solicitare nu mi s-a părut mare lucru. Eram aliaţi (…), nu am intrat în detalii. Dacă aş fi ştiut ce se putea face acolo, răspunsul nu ar fi fost pozitiv”, a subliniat Iliescu.
Ioan Talpeş confirmă, pentru Der Spiegel, afirmaţiile lui Ion Iliescu despre centrul CIA
Fostul şef al Administraţiei prezidenţiale Ioan Talpeş a confirmat, pentru Der Spiegel, afirmaţiile lui Ion Iliescu despre locaţia destinată CIA, explicând că a fost oferit un sediu în Bucureşti, utilizat între 2003 şi 2006, şi că autorităţile române nu au ştiut ce activităţi desfăşurau americanii.
Ioan Talpeş, care în 2003 era şef al Administraţiei prezidenţiale şi şef al Departamentului prezidenţial pentru Securitatea Naţională, a confirmat că preşedintele de la acea vreme, Ion Iliescu, i-a dat „mână liberă” să se ocupe de problema oferirii unui sediu destinat CIA.
Talpeş a precizat că locaţia a fost oferită în Bucureşti, fiind utilizată în perioada 2003-2006, explicând că acest sediu nu mai există în prezent.
Potrivit fostului consilier prezidenţial, autorităţile române ar fi transmis CIA că nu aşteptau informaţii despre activităţile desfăşurate în acel sediu. „Nu am văzut personal locaţia. Eram conştienţi că puteau fi lucruri periculoase”, a spus Talpeş, potrivit Der Spiegel.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a negat, săptămâna trecută, afirmaţiile unui jurnalist care a susţinut că pe teritoriul României au existat închisori CIA unde au fost torturaţi oameni, subliniind că nu există „o probă” că au funcţionat pe teritoriul ţării noastre astfel de centre de detenţie. Întrebat vineri seara la Realitatea Tv dacă au fost închisori CIA în România unde s-au torturat oameni, fostul şef al statului a spus că nu ştie. Întrebat dacă a citit raportul Congresului SUA privind închisorile CIA din întreaga lume, Băsescu a confimat, dar a precizat că „nu există o probă că pe teritoriul României au existat astfel de închisori”.
Senatul american a prezentat, pe 9 decembrie 2014, versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA. Conform documentului, Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute. Versiunea publică a raportului elaborat de Comisia senatorială de Informaţii a secretizat o serie de date, inclusiv numele ţărilor care au găzduit închisori secrete ale CIA. Potrivit unor surse citate de Washington Post, numele de cod al centrului de detenţie construit de CIA în România este „BLACK” („NEGRU”). Polonia are culoarea „albastru”, Lituania, „violet”, iar Thailanda, „verde”. Pornind de la această informaţie, din document ar rezulta că Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a semnat, în anul 2002, un acord cu o instituţie decizională de rang înalt din România (neidentificată în versiunea publică a documentului) pentru găzduirea unei închisori secrete a CIA. Fondurile oferite pentru construcţia centrului de detenţie au fost de ordinul milioanelor de dolari. „În anul 2002, CIA a ajuns la un acord cu … din ţara … pentru a găzdui un centru de detenţie. Sediul central al CIA a invitat biroul CIA din ţara … să identifice modalităţi de susţinere a … în ţara … (…) Primii deţinuţi CIA au început să fie transferaţi la Centrul de detenţie NEGRU în toamna anului 2003”, se arăta în raportul Senatului SUA privind tehnicile de interogare utilizate de Agenţia Centrală de Informaţii.
Conform raportului, CIA nu informase Departamentul de Stat despre închisoarea secretă din România, iar ambasadorul american în România, Michael Guest, a calificat ca „inacceptabilă” această situaţie, cerând clarificări şi asigurări că nu vor fi utilizate tehnici brutale de interogare. „În august 2003, ambasadorul american în ţara … a încercat să ia legătura cu oficiali de la Departamentul de Stat pentru a se asigura că instituţia are cunoştinţă de existenţa centrului de detenţie şi de potenţialul impact asupra politicilor în relaţia cu Administraţia ţării-gazdă (România – n.red). Ambasadorului american i s-a răspuns de către biroul local CIA că acest lucru nu este posibil şi că nimeni de la Departamentul de Stat, nici măcar secretarul de Stat (Colin Powell – n.red), nu fusese informat despre existenţa închisorii CIA în această ţară. Catalogând drept «inacceptabilă» atitudinea CIA, ambasadorul a cerut un document semnat cel puţin de către consilierul prezidenţial american pentru Securitatea naţională prin care să fie descrise atribuţiile programului, inclusiv o poziţie din care să reiasă că tehnicile de interogare utilizate de CIA respectau standardele legale şi drepturile omului (…)”, menţionează raportul.
În această situaţie, sediul central al CIA a cerut intervenţia adjunctului secretarului de Stat, Richard Armitage, care l-a sunat pe ambasadorul din România. „Richard Armitage a cerut CIA să îi ţină pe el şi pe secretarul de Stat informaţi, pentru a nu fi luaţi pe nepregătite când ambasadorul va exprima îngrijorare”, subliniază raportul. În mai 2004, pe fondul dezvăluirilor despre abuzurile comise în închisoarea americană de la Abu Ghraib (Irak), ambasadorul din România a cerut din nou explicaţii privind metodele de interogare utilizate de CIA, reiese din raport. „Richard Armitage a făcut din nou afirmaţii vehemente, reproşând CIA că el şi secretarul de Stat au fost ţinuţi în afara procesului de coordonare al Consiliului american pentru Securitatea Naţională privind programul CIA. (…) Armitage a emis dubii privind eficienţa şi valoarea informaţiilor obţinute prin programul CIA”, preciza raportul. Din document rezultă că în închisoarea CIA din România au fost deţinuţi suspecţi importanţi, printre care s-au numărat Khaled Sheikh Mohammed, considerat principalul organizator al atentatelor din 11 septembrie 2001, Janat Gul, un lider operativ al reţelei Al-Qaida, Hassan Ghul, combatant al organizaţiei teroriste, Abu Faraj al-Libi, numărul trei în ierarhia grupării, şi Abd al-Rahim al-Nashiri, un saudit implicat în atacul asupra navei militare USS Cole.
După publicarea raportului Senatului SUA, MAE preciza, pe 16 decembrie 2014, că autorităţile române nu deţin probe referitoare la centre de detenţie ale CIA sau acţiuni de privare de libertate întreprinse de Agenţie pe teritoriul naţional, dar nu pot ignora acuzaţiile aduse, astfel că manifestă disponibilitate pentru elucidarea acestora.
Un raport al Consiliului Europei prezentat în 2006 confirma existenţa unui centru secret de detenţie al CIA în România, în cadrul programului Agenţiei Centrale de Informaţii de „extrădări extraordinare” vizând suspecţi de terorism. În decembrie 2011, organizaţia Amnesty International a cerut României să redeschidă investigaţia privind centrul de detenţie al CIA, după ce presa internaţională a dezvăluit că închisoarea ar fi fost în Bucureşti. În octombrie 2013, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cerea autorităţilor române declanşarea rapidă a unei anchete „independente, imparţiale, detaliate şi eficiente” privind implicarea României în programul închisorilor CIA. În replică, premierul Victor Ponta a declarat că autorităţile române vor studia rezoluţia PE şi vor face tot ce e normal pe plan european sau internaţional. „Sincer, nu ştiu despre ce închisori este vorba şi, în mod sigur, cred că s-au întâmplat cu mult înainte de a mă apropia eu de funcţia de prim-ministru. O să studiem ce s-a decis şi vom face tot ceea ce e normal pe plan european sau internaţional”, spunea Victor Ponta în octombrie 2013.
În luna februarie a acestui an, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie potrivit căreia comisiile pentru Libertăţi civile, Afaceri externe şi Drepturile omului din PE vor reîncepe ancheta privind presupusele transferuri şi detenţii ilegale de prizonieri desfăşurate de CIA în statele membre UE, ca urmare a noilor dezvăluiri ale Senatului SUA privind utilizarea torturii de către CIA. Raportul Senatului SUA publicat în decembrie 2014 „dezvăluie fapte noi care confirmă acuzaţiile conform cărora mai multe state membre ale UE, autorităţile acestora, funcţionari şi agenţi ai serviciilor de securitate şi de informaţii au fost complici la programul CIA de detenţie secretă şi de extrădări extraordinare, uneori prin mijloace corupte bazate pe sume substanţiale de bani oferite de CIA în schimbul cooperării lor”, susţineau europarlamentarii. PE anunţa că această anchetă va presupune, printre altele, trimiterea unei misiuni parlamentare pentru colectarea de informaţii în statele membre unde există acuzaţii că au fost centre secrete CIA de detenţie.
Totodată, PE a invitat SUA „să ancheteze şi să urmărească penal multiplele încălcări ale drepturilor omului din cadrul programului CIA de predare şi de detenţie secretă şi să coopereze în ceea ce priveşte toate cererile din partea statelor membre ale UE referitoare la informare, extrădare sau căile de atac eficiente pentru victimele programului CIA”. Pe de altă parte, europarlamentarii îşi exprimau „preocuparea privind obstacolele întâmpinate de anchetele parlamentare şi judiciare naţionale referitoare la implicarea anumitor state membre în programul CIA, abuzul privind secretul de stat şi clasificarea nejustificată a documentelor care au condus la încetarea urmăririi penale”. Ei reiterau solicitările adresate statelor membre de a investiga acuzaţiile potrivit cărora, pe teritoriul lor, au existat închisori secrete în care erau deţinute persoane în cadrul programului CIA, precum şi să îi urmărească penal pe cei implicaţi în aceste operaţiuni.
Acuzaţiile privind utilizarea de către CIA a statelor membre UE, printre care România, Polonia şi Lituania, pentru transportarea şi detenţia ilegală a prizonierilor au fost anchetate de comisia temporară a Parlamentului European creată în 2006. De atunci, europarlamentarii au cerut în mod repetat investigaţii aprofundate privind colaborarea statelor membre UE cu programul CIA de detenţie secretă şi extrădare extraordinară.
În România a existat o anchetă parlamentară asupra acestei chestiuni, constituită în luna decembrie a anului 2005, după primele informaţii potrivit cărora spaţiul aerian românesc ar fi fost survolat de avioane CIA care transportau deţinuţi şi că aceştia erau torturaţi în centre special constituite în România. În urma acelei anchete s-a stabilit că nu au existat închisori CIA pe teritoriul României.
Preşedintele Comisiei parlamentare privind închisorile CIA, senatorul Norica Nicolai, declara, pe 16 iunie 2006, că există date clare care atestă faptul că avioanele militare americane au aterizat pe aeroporturile româneşti exclusiv din motive tehnice şi că, în România, nu există închisori pentru deţinuţi suspecţi de terorism.”
Sa vedem si ce precizari aduce Dl. Iliescu:
Precizari la interviul din Der Spiegel
Dl. Presedinte Iliescu arata ca:
„Sunt neplăcut surprins de modul în care se reflectă și mai ales se comentează afirmațiile pe care le-am făcut într-un interviu acordat publicației germane „Der Spiegel”.
Vreau să fiu cât se poate de clar: nu am confirmat în niciun fel existența unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României, închisoare în care s-ar fi aplicat tehnici ilegale de interogare, cum ar fi tortura. Am precizat la fel de clar că, dacă aș fi știut ce destinație are facilitatea solicitată de partea americană, aș fi luat, cu siguranță, o altă decizie.
Știind ceea ce aprobasem – acordarea unui sediu pentru reprezentanța CIA în România-justifică faptul că, în toți acești ani, am negat existența unei închisori CIA pe teritoriul Româniai. Resping cu toată hotărârea interpretarea acestui gest-firesc între parteneri și aliați-drept o formă de a ”mitui” partea americană, pentru ca România să fie primită în NATO. Aprobarea a fost dată, din câte știu, DUPĂ ce la Praga, la summitul NATO, în noiembrie 2002, s-a luat decizia admiterii țării noastre în Alianța Nord-Atlantică.
Admiterea în NATO este rezultatul firesc al reformelor politice și militare operate după 1989, și a avut un șir de costuri, pe care le-am acceptat, pentru că beneficiile apartenenței noastre la NATO întrec cu mult costurile. Iar acum vedem cu adevărat că atunci am făcut o alegere corectă, care ne asigură securitatea, într-un context internațional complicat și extrem de periculos.
Cooperarea pe multiple planuri între București și Washington s-a accentuat și consolidat în ultimii 15 ani, lucru recunoscut-și continuat-de președinții și guvernele care s-au succedat de atunci la conducerea României. Ne-am asumat niște angajamente, care nu sunt nici ale mele, nici ale lui Traian Băsescu sau ale noului președinte, Klaus Iohannis. Sunt ale României, sunt în logica servirii intereselor României. Revin și spun: pentru toate există un cost. SUA și-au asumat lupta împotriva terorismului. Această luptă a avut și are niște costuri, umane și materiale. Costuri pe care le-am cunoscut și noi, în angajamentul nostru în Irak și Afganistan. Nu trebuia să ni le asumăm? Nu trebuia să respectăm regulile stabilite prin tratatele la care suntem parte?
Este ridicolă și mai ales degradantă pentru România, periculoasă pentru interesele ei, afirmația că declarația mea face ”jocul rușilor”. După aceeași logică, raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic față de CIA și de tehnicile sale de interogare, face, la rândul lui, jocul rușilor. Vi se pare că se poate spune așa ceva, fără a cădea în ridicol? Raportul Congresului este expresia cea mai concretă a tăriei unei democrații, care, atunci când este nevoie, își asumă erorile și face astfel încât ele să nu se mai repete, iar legea să fie respectată.
Dacă în facilitățile CIA din România, din acei ani, s-au petrecut încălcări ale regulilor, este datoria părții americane să spună acest lucru, și să procedeze în consecință. România nu poate să nu-și asume faptul că a acceptat o cerere a CIA. Dar de aici până a spune că știam ce se întâmplă acolo, că știam despre eventualele acte de tortură și de cruzime, este drum lung. Eu refuz să merg pe acest drum.
Oricât ar părea de ciudat celor care cred că au mai găsit un motiv de răfuială cu Ion Iliescu, afirmațiile mele sunt o dovadă că România are tăria de a-și asuma responsabilitățile care îi revin, și în bine, și în mai puțin bine. Am învățat, sper, cu toții, lecția acestei întâmplări, și de acum înainte vom acționa în consecință. Sper că vom învăța și să vorbim aceeași limbă, când este vorba despre România și despre interesele ei. Și dacă ceva face jocul adversarilor României, acel ceva este suma dezbinărilor noastre, abordărilor politicianiste, tratarea conflictuală a tuturor subiectelor.”
Trebuie sa fim de acord cu ceea ce afirma fostul Presedinte, si anume ca e necesar ca Romania sa aiba „tăria de a-și asuma responsabilitățile care îi revin” . Punctul slab ar fi ca nu s-a interesat de ceea ce face CIA pe teritoriul Romaniei sau de ce nu a fost informat, pentru ca nu mi se pare prea clar…
Dar aici e o alta problema… Si anume raportul comisiei senatoriale americane, „raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic față de CIA și de tehnicile sale de interogare” … Si e bine punctat: „extrem de critic”. Eu stau si ma intreb daca ne dam seama despre ce vorbim… Pentru ca, cel putin asa mi se pare, vorbim despre teroristi ca despre niste domnisoare de pension, la care daca ridici putin tonul au si inceput sa planga. Sa ne amintim ce au facut teroristii: 11 septembrie, Toulouse, Boston, Charlie Hebdo – Paris!! Sa ne gandim la Al Qaeda si ISIS, organizatii criminale care opereaza liber prin lumea larga, provocand o multime de victime, oameni nevinovati!! Or, tot acest raport senatorial ce doreste sa arate de fapt? Cat de rea a fost Administratia republicana sub Bush jr. Este clar ca avem de a face cu o lupta politica intre democrati si republicani, prin care primii doresc sa-i discrediteze pe adversarii lor politici, pe republicani. Sa arate ca America, sub o Administratie republicana, nu a respectat Drepturile Fundamentale ale Omului iar acum se face dreptate! Abordarea aceasta conflictuala are, bineinteles, ecouri in lumea larga. Insa, din pacate, pare a fi partinitoare, tinand partea teroristilor care apar astfel intr-o lumina mai favorabila.
Insa trebuie spus ca actiunile SUA in Orientul Mijlociu, si ma refer la cele impotriva Irak-ului, desfasurate cand la Casa Alba a fost o Administratie republicana, n-au fost fara temei. Ele au fost justificate! Saddam Hussein a atacat Kuweitul, a trimis rachete care au lovit Israelul. Iar ca reactie la asemenea fapte a urmat replica americana. De asemenea, razboiul din Afganistan a fost o reactie la atentatele din 11 septembrie 2001. In momentul in care, in Orientul Mijlociu, s-a dezvoltat o forta politica agresiva – atat politica dar si una terorista – care s-a manifestat impotriva SUA, atunci America a reactionat, cum si era de asteptat.
Sa facem o comparatie cu actiunile intreprinse de SUA sub o Administratie democrata, sub Barack Obama. Sa luam Libia. Muammar al-Gaddafi nu a atacat pe nimeni. Dimpotriva, el a vrut sa stabileasca niste relatii normale cu UE si SUA, in ciuda pacatelor tineretii. Chiar a vrut sa dea o mana de ajutor in lupta impotriva terorismului. Libia nu a atacat niciun stat, niciun stat vecin. Actiunea intreprinsa impotriva Libiei, aprobata in Consiliul de Securitate al ONU – cu abtinerea, din cate stiu, a Rusiei si Chinei – nu se poate spune ca nu a fost legala. Dar a fost justificata? Avioanele franceze si britanice au lovit salbatic Libia, SUA a bombardat de pe mare aceasta tara. Ca sa-l scoata pe dictator de la Putere. Au distrus Libia. Si rezultatul a fost ca Libia a ajuns un focar de terorism, unde terorismul islamic, organizatii criminale precum ISIS, se dezvolta fara probleme. Sa ne gandim acum la Siria – unde Consiliul de Securitate nu a aprobat interventia militara. Bashar al-Assad de asemenea nu a atacat pe cineva. Siria nu a atacat un stat vecin ca sa poti sa spui ca e un pericol. In schimb a inceput o actiune impotriva lui, dusa inclusiv de forte teroriste, actiune care nu a fost condamnata de Adminstratia de la Casa Alba, de Barack Obama, ci si sprijinita cel putin moral prin lipsa oricarei reactii. La fel si in Egipt, cand cu Primavara Araba, a venit la Putere Fratia Musulmana, lucru la care Dl. Obama de asemenea nu prea a avut vreo reactie. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a intamplat sub Barack Obama a fost o recrudescenta a terorismului in lume, fara ca aceasta spirala a crimei si violentei sa fie in vreun fel condamnata cu vehementa de catre liderul de la Casa Alba. Dimpotriva, parea ca le gaseste temeiuri justificate teroristilor pentru actiunile lor!
Toata aceasta tevatura pare a fi discreditarea fostei Administratii republicane de la Casa Alba, de catre democrati, in vederea viitoarelor alegeri prezidentiale pe care democratii vor sa le castige.
Dar sa vedem si care sunt cocluziile raportului Senatului:
Concluziile DURE ale raportului Senatului SUA cu privire la tehnicile de interogare ale CIA: cele 20 de acuzaţii aduse Agenţiei Centrale de Informaţii
Se arata ca:
„Tortura utilizată de CIA în interogatoriile începute după atentantele din 11 septembrie 2001 nu a fost „un mijloc eficient pentru a obţine informaţii sau colaborarea unor deţinuţi”, apreciază un raport al Senatului american în prima dintre cele 20 de concluzii prezentate mai jos, relatează AFP.
1. Utilizarea de către CIA a unor tehnici dure de interogare nu a fost un mijloc eficient pentru a obţine informaţii sau cooperarea unor deţinuţi.
2. Justificarea de către CIA a utilizătii tehnicilor dure de interogare se bazează pe afirmaţii inexacte cu privire la eficienţa lor.
3. Interogatoriile unor deţinuţi ai CIA au fost brutale şi mult mai dure decât CIA le-a descris aleşilor.
4. Condiţiile de încarcerare ale unor deţinuţi ai CIA erau mai dure decât CIA le-a prezentat aleşilor.
5. CIA a furnizat în mod repetat informaţii inexacte Departamentului american al Justiţiei, punând piedici unei analize juridice corecte asupra programului de detenţie şi interogare al CIA.
6. CIA s-a sustras activ sau a împiedicat supravegherea acestui program de către Congres.
7. CIA a împiedicat supravegherea şi procesul de decizie al Casei Albe.
8. Implementarea şi gestionarea acestui program de către CIA a complicat şi uneori a împiedicat misiunile de securitate naţională ale altor agenţii.
9. CIA a împiedicat supravegherea prin intermediul biroului inspectorului general al CIA.
10. CIA a coordonat difuzarea unor informaţii clasificate presei, inclusiv informaţii inexacte privind eficienţa unor tehnici dure de interogare.
11. CIA (Agenţia Centrală de Informaţii) nu era pregătită în momentul lansării programului de detenţie şi interogare, la peste şase luni după ce i s-a permis să deţină persoane.
12. Programul de detenţie şi interogare era implementat inadecvat şi prost gestionat în întregime, în special în 2002 şi la începutul lui 2003.
13. Doi psihologi externi au dezvoltat tehnicile dure de interogare ale CIA şi au jucat un rol central în implementarea, estimarea şi gestionarea programului. În 2005, CIA a subcontractat majoritatea operaţiunilor legate de acest program.
14. Deţinuţii CIA au fost supuşi unor tehnici coercitive de interogare care nu au fost aprobate de Departamentul Justiţiei sau autorizate de oficialii CIA.
15. CIA nu a prezentat o listă completă sau exactă cu indivizii pe care îi deţine şi a reţinut persoane care nu îndeplineau criteriile pentru a fi închise. Afirmaţiile CIA cu privie la numărul deţinuţilor săi şi al celor care au fost supuşi tehnicilor sale de interogare erau inexacte.
16. CIA nu a reuşit să evalueze corect eficienţa interogatoriilor sale forţate.
17. CIA a sancţionat rareori membrii săi care au comis încălcări grave şi au efectuat activităţi inadecvate.
18. CIA a ignorat numeroase critici interne şi obiecţii pe tema implementării şi gestionării programului său de detenţie şi interogare.
19. Programul CIA nu era viabil şi s-a încheiat efectiv în 2006, după dezvăluiri de presă, diminuarea cooperării altor state şi apariţia unor preocupări de ordin juridic.
20. Programul CIA a afectat reputaţia Statelor Unite în lume şi a generat costuri suplimentare importante, atât de ordin financiar, cât şi de altă natură.”
Eu cred ca ar fi de comentat cel putin doua lucruri:
1. De ce nu se trag concluzii la fel de dure impotriva terorismului, care creeaza o multime de victime, oameni nevinovati?
2. Daca lucrurile stau asa, de aici se vede ce inseamna cand serviciile secrete incep, dintr-un motiv sau altul, printr-un procedeu sau altul, sa aiba o Putere prea mare: incalca legea si comit abuzuri.
Dar sa vedem care a fost reactia lui Barack Obama:
Reacţia lui Barack Obama după ce un raport al Senatului a dezvăluit BRUTALITĂŢI incredibile comise de CIA
Se arata ca:
„Preşedintele american, Barack Obama, a denunţat utilizarea de către Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a unor metode „contrare” valorilor Statelor Unite.
„Aceste tehnici de interogare au afectat puternic reputaţia Statelor Unite pe plan global”, a declarat Barack Obama într-un comunicat, promiţând că va face totul pentru ca aceste metode să nu mai fie utilizate niciodată.
„Nicio naţiune nu este perfectă, dar una din forţele Statelor Unite este voinţa de a înfrunta direct trecutul”, a spus Obama.
Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a comis erori utilizând tehnici brutale de interogare, admite directorul CIA, John Brennan, explicând însă că aceste metode au permis dejucarea unor comploturi teroriste după atentatele din 11 septembrie 2001.
„Au existat erori. Dar aceste tehnici brutale de interogare au permis obţinerea unor informaţii care au permis evitarea unor atentate, capturarea teroriştilor şi salvarea de vieţi omeneşti”, a spus Brennan.
Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute, conform raportului elaborat de Senatul SUA.
„În multe cazuri, au fost utilizate imediat cele mai agresive tehnici de interogare, în serie şi fără oprire”, precizează raportul.
„Privarea de somn implica ţinerea deţinuţilor în stare de veghe până la 180 de ore, de obicei în picioare sau în poziţii incomode, chiar şi cu mâinile legate deasupra capului”, adaugă documentul, precizând că un suspect de terorism a murit de hipotermie după ce a fost ţinut „parţial dezbrăcat” pe o podea de beton.
Conform raportului, alţi deţinuţi au fost legaţi la ochi şi târâţi pe coridoarele penitenciarelor în timp ce erau loviţi cu picioarele şi pumnii de gardieni. Mulţi deţinuţi supuşi tehnicilor brutale de interogare au suferit halucinaţii, stări paranoice, insomnii ori au avut tendinţa de a se automutila. Abu Zubaydah, unul dintre liderii reţelei teroriste Al-Qaida, a devenit inconştient după ce a fost supus tehnicii simulării înecului, precizează autorii raportului.
Potrivit documentului, elaborat de experţi ai Comisiei de Informaţii din Senatul SUA, „tehnicile de interogare utilizate CIA au fost mai brutale şi mult mai frecvente decât se cunoştea”.
Conform The New York Times, programul de interogare aplicat de CIA nu a fost bine gestionat şi nu era monitorizat în mod adecvat. „Persoanele care au încălcat politicile CIA au fost trase foarte rar la răspundere. Agenţia Centrală de Informaţii a restricţionat accesul la informaţii, a refuzat să răspundă solicitărilor referitoare la programul de interogare, furnizând, uneori, informaţii false”, notează raportul. „CIA a indus în eroare membri ai Congresului şi reprezentanţi ai Casei Albe privind eficienţa şi amploarea utilizării tehnicilor dure de interogare”, continuă autorii raportului.
Conform documentului, cel puţin 26 de suspecţi de terorism au fost deţinuţi în mod ilegal, în contradicţie cu normele americane de încarcerare.
„CIA a oferit ilegal informaţii clasificate jurnaliştilor, exagerând succesul tehnicilor dure de interogare a suspecţilor de terorism, în scopul obţinerii susţinerii opiniei publice”, subliniază raportul.”
„Vointa de a infrunta direct trecutul„…? Care „trecut„? Cel republican, n-asa? Cel putin asta sugereaza afirmatia lui Obama. Problema nu este daca o natiune e sau nu perfecta, ci trecutul republican… Drept este sa luam in considerare si ce spune John Brennan: „Au existat erori. Dar aceste tehnici brutale de interogare au permis obţinerea unor informaţii care au permis evitarea unor atentate, capturarea teroriştilor şi salvarea de vieţi omeneşti”. Pentru ca daca „nicio natiune nu e perfecta” atunci sa ne gandim si la cele care prolifereaza terorismul. Iar cum si-a aparat Obama tara de terorism lasa de dorit!! Va propun sa recititi:
Boston…
… de unde se vede cat de bine e aparata America de aceste „domnisoare de pension” care „se rusineaza si de o floare”, teroristii!! Iar Obama „apara” America prin tehnici ce amintesc de fosta Securitate: ascultari de convorbiri telefonice si amestec in viata privata a oamenilor! In vreme ce fenomenul terorist ia amploare!! Greseala pe care o face actuala Administratie este de a arata acuzator cu degetul doar spre CIA si spre fosta Administratie de la Casa Alba, lasand in plan secund terorismul, ca si cum nu terorismul ar fi problema ci America, punand in dificultate aliatii SUA si generand o serie de probleme, dar care nu atenueaza in niciun fel fenomenul terorist din lume.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
aprilie 28, 2015 Posted by Motanul Incaltat | Uncategorized | Al-Qaeda, Atitudine, Atitudini, Barack Obama, Bashar al-Assad, Boston, Casa Alba, CIA, Consiliul Europei, Der Spiegel, Diverse, Egipt, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, Fratia Musulmana, George W. Bush, guvern, Ioan Talpes, Ion Iliescu, Irak, ISIS, John Brennan, Libia, Muammar al-Gaddafi, NATO, normalitate, oameni, Obama, Opinia mea, Orientul Mijlociu, parerea mea, Parlamentul European, partide politice, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, Primavara araba, România, Siria, social, societate, SUA, Terorism, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, WordPress | 13 comentarii
Boston…
CNN: Oficiali FBI consideră exploziile din Boston „atacuri teroriste”
Încă două dispozitive explozive au fost depistate şi dezamorsate în Boston
Barack Obama: FBI investighează atacurile din Boston ca ACTE DE TERORISM
ATENTATUL DIN BOSTON. Cum arătau BOMBELE şi ce DOVEZI au anchetatorii
ATENTAT TERORIST SUA. Ministru rus: Exploziile de la Boston, un „avertisment pentru Rusia” înainte de JO de iarnă din 2014
EXPLOZII Boston. MAE: Printre victime NU se află români
Mesajul de condoleanţe al preşedintelui Traian Băsescu pentru familiile victimelor exploziilor din Boston
Este dificil de comentat asupra acestui eveniment tragic deoarece nu se stie inca cine si de ce a infaptuit acest atentat de la Boston. Eu cred ca opinia publica din toata lumea trebuie sa condamne ferm, viguros astfel de fapte abominabile. Sa se stie peste tot ca oamenii condamna actele teroriste!!
Terorismul este o boala a zilelor noastre. In SUA s-au mai intamplat tragedii, cum ar fi, spre exemplu, cea de la Newtown, Connecticut, in 2012, cea de la Virginia Tech, in 2007, ce ar putea fi considerate tot ca efectul unei forme de terorism. Cum as putea sa calific, de plida, ce s-a intamplat la Sandy Hook Elementary School, cand Adam Lanza, un tanar de 20 de ani, a impuscat fatal 20 de copii si 6 adulti, dupa ce si-a omorat, acasa, mama!!! Iar dupa ce a facut toate acestea s-a sinucis!!! Asta nu e un terorism realizat de o organizatie terorista. Dar nu e, oare, tot terorism? Nu s-au folosit bombe artizanale, dar are vreo importanta acest lucru? Destul de multe rele, prea multe chiar, s-au intamplat in America in ultimul timp, lucru de natura sa ingrijoreze. Aceasta stare de lucruri arata o slabiciune pe plan intern a SUA, care ar putea fi exploatata de diverse organizatii teroriste sau de state care practica terorismul sau ar recurge la o astfel de arma. Daca definim terorismul ca o forma de lupta, atunci aceasta lupta va viza slabiciunile adversarului. E clar ca America nu poate fi invinsa pe cale militara, intr-un razboi, in acceptiunea obisnuita a acestui termen: razboi intre doua state. De aceea razboiul ar incepe sa capete alte caracteristici si sa ia forma terorismului, tintind slabiciunile din interior, avand astfel si un efect psihologic de demoralizare a populatiei si a fortelor adverse. Eu chiar m-am gandit la ipoteza ca un astfel de atentat terorist, precum cel de la Boston, ar putea fi pus la cale de Coreea de Nord. Este, desigur, doar o ipoteza, care ar putea fi falsa. Insa in contextul tensiunilor existente intre Coreea de Nord si SUA nu ar fi exclus… Pe de alta parte ar putea fi vorba de forte interne obscure ce ar dori distrugerea democratiei in America si in acest scop sa se foloseasca de terorism, spre a crea haos si o situatie pierduta de sub control. Nu exclud nici posibilitatea ca aceasta actiune sa fie pusa la cale de extremistii islamici, insa mi se pare mai slaba deoarece dupa atentatul din 11 septembrie 2001 s-au intarit masurile de securitate la adresa extermismului islamic, din cate am inteles…
Cert este ca ceva nu e in regula: iata ca au trecut cateva zile de la atentatul din Boston si acum avem:
EXPLOZIE ÎN TEXAS. Între 5 şi 15 morţi, sute de răniţi şi clădiri avariate, în urma unei explozii la o fabrică de îngrăşăminte
Iata ce se arata:
„O explozie s-a produs în noaptea de miercuri spre joi la o fabrică de îngrăşăminte din oraşul West din Texas.
Între cinci şi 15 persoane au murit, iar alte aproximativ 160 au fost rănite, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei locale, prezentând un prim bilanţ oficial de la producerea exploziei, relatează AFP.
Bilanţul poate suferi modificări, însă „apreciază pentru moment între cinci şi 15 morţi”, a declarat în faţa presei sergentul W. Patrick Swanton, adăugând că trei spitale din regiune au tratat peste 160 de persoane rănite.
Explozia s-a produs cu puţin timp înainte de ora 20.00 (joi, 04.00 ora României), în uzina West Fertilizer, a declarat prin telefon pentru AFP purtătorul de cuvânt al pompierilor, Don Yeager, precizând că originea acesteia nu a fost stabilită dar că ar putea fi provocată de amoniac.
„Explozia a fost atât de puternică încât a provocat incendii în clădirile învecinate”, a adăugat el.
Mai mulţi pompieri au fost răniţi de o a doua explozie în timpul intervenţiei. Răniţii au fost transportaţi la spitalele din regiune. Potrivit presei locale, ferestrele locuinţelor învecinate s-au spart din cauza suflului exploziei.
Şeriful din regiune a declarat că zona este devastată. „Niciodată nu am văzut aşa ceva. Arată ca o zonă de război în care totul este plin de dărâmături”, a spus el.
La rândul său, primarul Tommy Muska a declarat că „este ca şi cum o bombă nucleară a explodat”
Explozia a provocat un cutremur de 2.1 grade
Explozia de la fabrica de îngrăşăminte din oraşul West a provocat un cutremur cu magnitudinea de 2,1, potrivit institutului american de geofizică USGS, relatează NBC 5, în pagina electronică.
Magnitudinea este „în mod substanţial mai mică decât amploarea reală a evenimentului” deoarece magnitudinea măsoară doar mişcarea telurică, nu unda aeriană, a explicat USGS pe site-ul său de Internet.
Tragedia din Texas are loc la două zile după atentatul comis la linia de sosire a maratonului din Boston (nord-est), care s-a soldat cu trei morţi şi 180 de răniţi, luni, potrivit ultimului bilanţ.”
Inteleg ca aici nu e vorba de terorism… Dar, totusi, cam prea multe explozii intr-un interval de timp atat de scurt… Si e vorba de o explozie care a produs un dezastru, echivalent in numar de victime cu cel de la Boston!! Ba chiar e vorba de mai multi morti in Texas si o intreaga zona devastata… Starea asta „exploziva” e de natura sa nelinisteasca, in orice caz nu e deloc in regula.
Related articles
- Wanted in Boston bombing: FBI asks, ‘Do you know these men?’ (tv.msnbc.com)
De asemenea foarte ciudat si urmatorul lucru ce are loc in acelasi interval de timp:
O scrisoare conţinând o otravă letală i-a fost trimisă lui Barack Obama. Reacţia FBI
Se arata ca:
„O scrisoare conţinând ricină i-a fost trimisă preşedintelui SUA, Barack Obama, dar pachetul a fost interceptat de autorităţi, relatează presa americană.
„A existat o scrisoare trimisă preşedintelui care a fost depistată că ar conţine o substanţă letală. FBI investighează şi face teste pentru a detemrina ce substanţă este. Mai există o altă scrisoare trimisă unui senator, după cum ştiţi”, a confirmat informaţiile purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Jay Carney.
FBI a dat publicităţii un comunicat de presă în care confirmă că o scrisoare infestată cu ricină a fost interceptată înainte să ajungă la Casa Albă.
Potrivit CNN, un oficial din cadrul FBI a declarat că scrisoarea este „foarte asemănătoare” cu cea care i-a fost trimisă marţi senatorului Roger Wicker şi care conţinea de asemenea ricină.
Atât FBI, cât şi oficialul Casei Albe nu au făcut vreo referinţă pentru a corela exploziile din Boston cu aceste incidente.
Poliţia a identificat un suspect după scrisoarea care i-a fost trimisă lui Wicker.
Ambele scrisori au fost interceptate la un oficiu poştal. La locaţia de expediţie era scrisă o adresă din Memphis (statul Tennessee).
Autorităţile americane au descoperit ricină, o otravă letală, într-o scrisoare destinată senatorului republican Roger Wicker interceptată înainte de a ajunge la biroul acestuia.
Ricina este o otravă letală care se găseşte în seminţele de ricin. Aceasta poate afecta persoanele care inhalează, înghit sau ating substanţa, provocând simptome ca febră, tuse, transpiraţie excesivă şi exces de lichid la nivelul plămânilor. Moartea victimei poate surveni în 36 – 72 de ore în cazul în care este ingerată.”
FBI a arestat un bărbat suspectat că ar fi trimis scrisorile cu otravă letală preşedintelui Obama, unui senator şi unui oficial american
Se arata, printre altele, ca:
„Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a arestat un bărbat din Mississippi, suspectat că ar fi responsabil de trimiterea unor scrisori în care a fost descoperită ricină, destinate preşedintelui Barack Obama, unui senator şi unui alt oficial american, informează USA Today în ediţia electronică.
Paul Kevin Curtis a fost arestat la domiciliul său din Corinth, Mississippi, a declarat FBI.
Curtis este „individul considerat responsabil pentru trimiterea celor trei scrisori prin Serviciul Poştal al Statelor Unite, care conţineau o substanţă granulată, care a fost testată preliminar pozitiv pentru ricină”, a explicat FBI.
Ambele scrisori aveau ştampilă poştală a oraşului Memphis, potrivit autorităţilor. Rapoartele FBI notează că pe două scrisori scria: „A vedea un lucru greşit şi a nu-l dezvălui înseamnă a deveni părtaş la continuarea acestui lucru”. Ambele scrisori au erau semnate „Eu sunt KC şi aprob acest mesaj”, formulă folosită de candidaţi la alegeri, la sfârşitul reclamelor din campania electorală.
Atât FBI cât şi Casa Albă au dezminţit speculaţiile conform cărora scrisorile ar avea vreo legătură cu exploziile de la maratonul din Boston.”
Or, asta ce poate fi daca nu terorism? Intern.
Update
Autorii atentatului din Boston sunt fraţi, au 19 şi 20 de ani şi sunt de origine cecenă. Unul a fost ucis, al doilea este în continuare căutat. UPDATE
Se arata, printre altele, ca:
„La trei zile după atacul terorist din Boston, în care trei persoane au murit şi sute au fost rănite din cauza unor explozii la maratonul din oraş, unul dintre suspecţii care a fost arestat a murit, iar celălalt este urmărit de FBI.
Cel de-al doilea suspect este urmărit de FBI în campusul MIT, unde a împuşcat mortal un poliţist, scrie Boston Globe, care a publicat fotografiile bărbaţilor consideraţi suspecţi.
URMĂRIŢI MAI JOS CELE MAI NOI INFORMAŢII:
UPDATE 15.03: Guvernatorul statului vorbeşte despre „o situaţie gravă”. „Tratăm cu seriozitate întreaga situaţie”, a declarat oficialul în urmă cu câteva minute. Este o operaţiune de amploare, a mai spus acesta sfâtuindu-i pe localnici să rămână în case.
UPDATE 14.57: Mii de poliţişti puternic înarmaţi merg din casă în casă, în Watertown, o localitate din apropiere de Boston, în nord-estul Statelor Unite, în cadrul unei vaste operaţiuni de căutare a celui de al doilea suspect în atentatul care a îndoliat luni maratonul din oraş, relatează AFP. Toate trenurile şi autobuzele au fost oprite în regiunea Boston, cu scopul de a împiedica suspectul să fugă, iar autorităţile au cerut câtorva sute de mii de locuitori ai mai multor localităţi din jurul Watertown să rămână în case.
Locuitorii acestei suburbii a Bostonului au fost evacuaţi, iar cei care au decis să rămână au fost îndemnaţi să deschidă uşa doar poliţiei. Peste 9.000 de poliţişti, înarmaţi cu puşti de asalt îl căutau în Watertown pe „suspectul numărul 2″, unul dintre cei doi tineri suspectaţi că au comis luni dublul atentat cu bombă soldat cu trei morţi şi aproape 180 de răniţi. Căutarea se concentra într-un perimetru de 3,8 kilometri pătraţi, în Watertown, în care locuiesc aproximativ 35.000 de persoane.”
Update 2
EXPLOZIILE din BOSTON: Al doilea suspect în cazul atentatelor, Jokar Ţarnaev, a fost CAPTURAT: „Teroarea a luat sfârşit”
Se arata ca:
„Al doilea suspect în cazul atentatelor din Boston a fost arestat, relatează CNN, citată de Mediafax. Autorităţile au confirmat că suspectul arestat este Jokar Ţarnaev, în vârstă de 19 ani, căutat activ de peste 9.000 de agenţi ai forţelor de ordine de aproape 24 de ore.
Poliţia din Boston a făcut următorul anunţ: „Capturat. Căutările s-au încheiat. Teroarea a luat sfârşit. Dreptatea a prevalat. Suspectul este în detenţie”.
Citeşte şi EXPLOZIILE DIN BOSTON. Americanii sărbătoresc în stradă
Fratele acestuia, Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis vineri dimineaţă într-o operaţiune a poliţiei.
Conform unor surse citate de presa americană, suspectul capturat este în stare gravă.
Atentatele la maratonul din Boston au fost comise pe 15 aprilie, soldându-se cu trei morţi şi peste 180 de răniţi.
Citeşte şi EXPLOZIILE DIN BOSTON. Părinţii suspecţilor cred că este vorba de o înscenare
Potrivit CNN, Ţarnaev a fost înconjurat, vineri, de forţele de ordine în timp ce se ascundea într-o barcă din curtea unei case din Watertown, o suburbie a Bostonului.
Poliţiştii au fost alertaţi privind localizarea acestuia de către un bărbat care ieşise pe stradă după ce autorităţile ridicaseră ordinul ca locuitorii să nu îşi părăsească domiciliul. Acesta a observat sânge pe o barcă din curtea casei, după care a ridicat prelata şi a văzut un bărbat plin de sânge.
Citeşte şi EXPLOZIILE DIN BOSTON. Vladimir Putin i-a transmis condoleanţe lui Barack Obama
Autorităţile au declarat că Ţarnaev a refuzat iniţial să se predea. „Am folosit un robot ca să tragem prelata de pe barcă”, a spus David Procopio, de la Poliţia din Massachussets. „Era slăbit din cauza pierderii de sânge – cel mai probabil rănit cu o seară în urmă.” (Mediafax)”
EXPLOZIILE DIN BOSTON. Părinţii suspecţilor cred că este vorba de o înscenare
Se arata ca:
„Părinţii celor doi suspecţi în cazul atentatelor din Boston sunt sceptici în legătură cu implicarea lor în acest act terorist, considerând că este posibil să fie o înscenare, relatează CNN, citat de Mediafax.
„Li s-a făcut o înscenare”, a declarat Anzor Ţarnaev, tatăl celor doi, care locuieşte în republica rusă Daghestan, potrivit CNN.
„În mod clar este o înscenare”, a spus şi Zubeidat Ţarnaeva, mama celor doi. „Este imposibil ca ei să fi făcut aşa ceva. Sunt sigură că a fost o înscenare”, a continuat Ţarnaeva.
Al doilea suspect în cazul atentatelor din Boston, adolescentul Jokar Ţarnaev, a fost arestat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă şi este în stare gravă. Jokar Ţarnaev, în vârstă de 19 ani, era căutat activ de peste 9.000 de agenţi ai forţelor de ordine de aproape 24 de ore.
Fratele acestuia, Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, a fost ucis vineri dimineaţă într-o operaţiune a poliţiei.
Atentatele la maratonul din Boston au fost comise pe 15 aprilie, soldându-se cu trei morţi şi peste 180 de răniţi.”
EXPLOZIILE DIN BOSTON. Americanii sărbătoresc în stradă
Se arata ca:
„Încetarea cu succes a operaţiunilor de căutare desfăşurate de forţele de ordine a fost întâmpinată cu aplauze de sutele de locuitori şi cu mesaje de fericire şi felicitări care au curs pe reţeaua de socializare Twitter, potrivit Mediafax.
Amplul demers de căutare a tânărului Jokar Ţarnaev transformase Bostonul într-un oraş fantomă, traficul fiind oprit, în timp ce familii au fost evacuate şi autorităţile au impus ca cetăţenii care rămân în casele lor să nu-şi părăsească domiciliul pe parcursul acţiunilor poliţiştilor.
Cel puţin 200 de oameni au ieşit în Watertown, suburbie a Bostonului şi centru al operaţiunilor de căutare, pentru a sărbători prinderea celui de-al doilea suspect în cazul atentatului din această săptămână.”
Update 3
Atacatorul din Boston a încercat să se sinucidă. „Şi-a băgat pistolul în gură şi a tras”
EXPLOZII BOSTON. FBI îl interogase în 2011 pe unul dintre presupuşii autori ai atentatelor
Atentate: Suspectul ucis de poliţie petrecuse şase luni în Cecenia
Iata ce se arata in acest ultim articol:
„Tânărul suspectat de comiterea atentatelor din Boston ucis de poliţie petrecuse şase luni, în 2012, în Cecenia şi Daghestan, două republici ruse unde există o insurgenţă separatistă islamistă, afirmă surse din cadrul comisiei de anchetă, citate de ediţia online a ziarului The New York Times, potrivit Mediafax.
Tamerlan Ţarnaev, împuşcat mortal vineri de poliţie, a petrecut şase luni, în 2012, în Daghestan şi Cecenia, iar analiştii cred că această deplasare a jucat un rol esenţial în decizia tânărului de a comite atentatele, potrivit The New York Times.
FBI îl interogase pe Tamerlan Ţarnaev, în vârstă de 26 de ani, în 2011, la solicitarea Rusiei. „Interogatoriul nu a produs informaţii clare, astfel că dosarul a fost clasat”, a explicat o sursă din cadrul Biroului Federal de Investigaţii.
Însă membri ai Congresului şi-au exprimat preocuparea în legătură cu modul în care FBI a gestionat acest dosar în contextul în care Rusia probabil ceruse verificarea legăturilor cu medii islamiste separatiste înaintea deplasării tânărului în Daghestan.
Cecenia şi Daghestanul sunt republici ruse unde există o puternică insurgenţă separatistă islamistă împotriva Rusiei.
Cei doi tineri provin dintr-o familie rusă oroginară din Cecenia. Ei au fost şcolarizaţi în Daghestan înainte de a se muta în Statele Unite.
Jokar Ţarnaev, fratele mai mic al lui Tamerlan Ţarnaev, a fost arestat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă şi este în stare gravă. Anchetatorii FBI speră să îl interogheze cât mai curând.
Părinţii celor doi suspecţi sunt sceptici în legătură cu implicarea lor în acest act terorist, considerând că este posibil să fie o înscenare. Atentatele la maratonul din Boston au fost comise pe 15 aprilie, soldându-se cu trei morţi şi peste 180 de răniţi.”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
aprilie 19, 2013 Posted by Motanul Incaltat | Uncategorized | atentate teroriste, Atitudine, Atitudini, Barack Obama, Basescu, Boston, Boston Marathon, Cecenia, CNN, Daghestan, Diverse, FBI, Federal Bureau of Investigation, guvern, oameni, Opinia mea, parerea mea, partide politice, politic, politica externa, Politica internationala, Politice, President, România, Rusia, SUA, Terorism, Texas, Traian Basescu, United States, USA, Victor Ponta, WordPress | 57 comentarii
About
Un motan de treaba 🙂
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR
iunie 2023 L M M J V S D 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 Arhive
- Adrian Nastase Angela Merkel anticoruptie Atitudine Atitudini Barack Obama Basescu Boc Bucharest Business and Economy capitalism comunism coruptie Crin Antonescu criza economica Dacian Cioloș Democratie Diverse DNA economic economie Elena Udrea Europa European Union Exercitii de normalitate finante FMI France Franta Germania Grecia guvern interesant Iohannis Ion Iliescu Klaus Iohannis Kremlin libertate Liviu Dragnea Muzica NATO nivel de trai normalitate oameni Opinia mea parerea mea partide politice PDL PNL politic politica externa Politica interna Politica internationala Politice Ponta PSD Republica Moldova România Rusia social societate stiri SUA Traian Basescu Ucraina UE Ungaria United States Uniunea Europeana USA USL Victor Ponta Vladimir Putin WordPress Zona Euro
Blog Stats
- 164.088 hits
Top articole
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri...
- Halucinant...
- Va fi razboi?
- "Noi suntem social-democrati"...
- "In Romania, limba oficiala este limba romana" - Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
Top click-uri
- Niciunul
Stiri Romania Libera
- Ursula Von der Leyen susțin că Moldova face progrese clare pe calea aderării la UE
- NASA: Echipa care studiază OZN-urile spune că au fost investigate peste 800 de “incidente”
- S-a decis! Frații Tate rămân în arest la domiciliu
- Trump are din nou probleme. Este acuzat că a demis un oficial de securitate cibernetică după ce a pierdut alegerile din 2020
- Irina Begu, în turul 3 la Roland Garros
- Breaking Sindicatele din țară resping ultima ofertă a guvernanților
- French Open: Caroline Garcia a fost învinsă de Anna Blinkova, iar Jelena Ostapenko a fost și ea eliminată
- Breaking/Daniel Iovănescu, adjunctul Avocatului Poporului, revoltat de atitudinea șefei sale: Răzbunare cu orice preț!
- Blackstone a anunțat că una dintre companiile sale din portofoliu, R Systems, l-a numit pe Nitesh Bansal ca director general
- Prima staţie de metrou dotată cu benzi speciale şi panouri de semnalistică Braille
Stiri Mediafax
- Shevchenko va strânge bani pentru o şcoală ucraineană printr-un meci caritabil la Londra
- Războiul din Ucraina, anul 2, ziua 97. Prigojin vrea investigarea crimelor de război comise de conaţionalii săi / Rusia bombardează masiv Ucraina, după presupusul atac cu dronă asupra Moscovei / Rafinărie rusească în flăcări / Medvedev îi răspunde dur ministrului britanic Cleverly / Putin se va întâlni cu Erdogan
- Fraude online pe Facebook. Pagini compromise propagă oportunităţi false de investiţii
- SUA anunţă asistenţă suplimentară pentru Ucraina / Casa Albă nu ştie cine a comis atacurile în Moscova
- Societate din Năvodari amendată cu 50.000 lei pentru nerespectarea regulilor de securitate chimică
- Rusia denunţă decizia Germaniei de închidere a unor misiuni diplomatice şi ameninţă cu riposte
- Activităţile de producţie sunt în scădere în China, iar relansarea economică stagnează
- Ursula von der Leyen salută progresele Republicii Moldova pe parcursul integrării europene
- COMENTARIU Lelia Munteanu - Manechinul
- Ana Bogdan părăseşte şi competiţia de dublu de la Roland Garros
Stiri Evz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Meta