Despre lipsa de onestitate

O sa va spun acum ceea ce simt. Nu pentru ca as dori sa trec aspectul stiintific pe un plan secundar. Insa pe mine incepe sa ma deranjeze destul de tare lipsa de onestitate in care se duc dezbaterile, cel putin cele de la noi… In primul rand as dori sa remarc o anumita frivolitate si prea multa pasiune in locul unei discutii profesioniste. Si faptul ca nu prea apar in discutii „de ce-urile”: de ce?

S-a dezbatut la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan despre Dl. Vintila Horia. Va spun sincer ca nu auzisem de domnia sa si nici nu am citit ceva scris de dansul. Insa faptul ca Institutul Elie Wiesel a trimis primarului din comuna Segarcea, comuna natala a D-lui. Horia, o scrisoare prin care cere sa i se retraga titlul de cetatean de onoare al localitatii a starnit o dezbatere aprinsa. Chiar prea aprinsa, as zice eu… Acum chiar sunt curios de opera D-lui. Horia si chiar as dori sa-l citesc! 🙂

Chestiunea unor intelectuali romani de valoare care au aderat la Miscarea Legionara sau au facut propaganda fascista in perioada interbelica e una delicata. Iar pentru ca sa-i putem intelege corect trebuie sa intelegem vremurile si situatia nu doar a Romaniei, ci si a Europei, din perioada respectiva.

Insa aici as dori sa fac o remarca asupra intelectualului roman. Ma voi referi, cel putin pentru moment, doar la cei romani. Este o hiba  pe care acestia o au sau cel putin asa mi se pare. Lipsa unei priviri ciritice. Si ceea ce este interesant, lucrul asta se manifesta si in zilele noastre.

Ce se intampla? In momentul in care o Putere totalitara precum fascismul a inceput sa se dezvolte in Europa interbelica – altminteri o Europa inca romantica -, dat fiind faptul ca tara noastra e una de talie mijlocie, nu o Mare Putere – iar acest fascism a luat Puterea in tari europene mari – chestiunea care se punea era cum va arata de atunci incolo configuratia politica pe batranul continent. Tarile mici sunt influentate de cele mari, mai putin invers. Sunt in Istorie si cazuri contrare, dar cred ca acestea sunt putine. Or, fascismul si nazismul s-au dezvoltat in Italia si respectiv Germania, tari mari, Puteri europene. Influenta acestui curent s-a resimtit puternic in Spania, tot o tara mare, in care a avut loc si un sangeros razboi civil. Acest curent a prins puternic in Europa si a influentat, desigur, si o tara precum Romania.

Europa s-a dovedit slaba in fata cresterii nazismului in Germania si, intr-o prima etapa, a cedat in fata acestuia. Liga Natiunilor nu a putut opri ascensiunea nazismului in Germania iar Marea Britanie, dar si Franta, au dovedit slabiciuni evidente. In asemenea conditii impunerea unei ordini politice totalitare de ordin fascist in Europa aparea multora ca un fapt ce se va implini cu siguranta. Fara indoiala, era vorba de o amenintare. Insa aceasta amenintare se impunea ca o realitate in Europa, o realitate pe care nu o puteai indeparta.

Care sa fi fost atunci pozitia Romaniei?

Nu numai Europa a dovedit o slabiciune mare in fata fascismului si nazismului, dar si Uniunea Sovietica care a pactizat cu Hitler. La Rasarit era un alt totalitarism periculos – cel comunist, cu un intreg cortegiu de crime abominabile si care ameninta Romania. In asemenea conditii, in care Romania a suferit si pierderi teritoriale de pe urma pactului dintre Uniunea Sovietica si Germania nazista, ce pozitie ar fi trebuit sa adopte tara noastra ramasa atunci fara aliati, care oricum si-au dovedit neputinta?

In asemenea conditii o parte valoroasa a intelectualitatii romanesti, vazand pericolul mare ce poate veni dinspre Est, cel comunist, nu a mai privit critic fascismul, prezent oricum in tara noastra prin Miscarea Legionara. Cu atat mai mult cu cat intelectuali si oameni politici de marca au fost asasinati de catre legionari. Dar a privi critic fascismul, intr-o ordine totalitara europeana de acest tip, care cauta sa se impuna prin mijloace brutale, ce ar fi insemnat? Nu cumva o pozitionare politica spre Est, in conditiile in care aliatii nostri traditionali si-au dovedit incapacitatea de a se opune real, concret fascismului si nazismului?

Daca n-ar fi fost asemenea conditii neprielnice, intelectualitatea noastra – in mare ei majoritate pro franceza (inclusiv Maresalul Antonescu era pro francez si nu pro german!!) – nu s-ar fi orientat vreodata spre fascism si nici s-ar fi dedat propagandei fasciste. Intelectualii nostri nu au fost fascisti ci, mai degraba, oportunisti. In ce sens? Ei au crezut ca, in mod inevitabil, mai ales odata cu cresterea tot mai accentuata a Puterii Germaniei (invinsa in Primul Razboi Mondial si careia i s-au impus conditii grele), vor trebui sa se integreze unui astfel de tip de Europa. Sa nu uitam ca Hitler visa la un Reich de 1000 de ani, vrand sa spuna prin asta ca ordinea europeana fascista, cu Germania ca factor conducator, e un proiect pe termen lung. Cum Germania, pe langa ideologia nazista, a dezvoltat si o formidabila masina de razboi careia celelalte tari europene nu i-au putut face fata, lor li s-a parut inevitabil ca insusirea acestei noi ordini ce se instaura pe continent va fi una unificatoare prin forta militara dezvoltata de o Mare Putere precum Germania. Pe atunci nu exista Uniunea Europeana. In loc sa priveasca critic fascismul – lucru ce nu se poate face decat in libertate – ei au preferat o atitutdine ce li s-a parut realista, date fiind realitatile acelor vremuri: au cauta sa se integreze noii ordini social-politice ce se stabliea, se instaura cu repeziciune pe continent.

Insa eu m-am uitat putin la emisiunea D-nei. Laviniei Sandru, o admiratoare declarata a D-lui. Ion Iliescu, tot pe Realitatea, despre cum aprecia precizarile recente ale D-lui Hans Klemm, caracterizandu-l pe Excelenta Sa ca fiind mai roman decat romanii, daca am inteles eu bine. Unul dintre interlocutori chiar spunea ca i-am asteptat pe americani 50 de ani si, iata, au venit. Si ca noi trebuie sa ne raportam la democratia americana. Alt interlocutor aprecia ca Fiscul roman ar trebui sa ia exemplu de la cel american.  D-na. Sandru l-a ridicat in slavi pe Dl. Klemm, apoi patriotismul american – din care trebuie sa invatam – amintind faptul ca nu e film american in care sa nu vedem prezentat drapelul. De asemenea a precizat ca industria cinematografica americana primeste semnale politice de la establishment ca sa promoveze anumite lucruri, anumite teme. Eu cand am auzit asa, n-am mai stat pana la capat, mai ales ca era si frumos afara. M-am dus sa ma plimb putin… Deci n-am urmarit pana la capat emisiunea, nu cred ca am pierdut prea mult, dar poate ma insel… Dupa cum a inceput emisiunea, eu nu am vazut spiritul critic. Daca am spirit critic, asta nu inseamna ca nu-l respect pe Dl. Klemm. Asta nu inseamna ca-l defaimez. Asta nu inseamna ca nu as iubi America.

Eu ma uit, ramanand putin uimit, cum ne raportam la Uniunea Europeana. Si asta de ani de zile. Uniunea Europeana reprezinta, actualmente, ordinea politica pe continent. Nu una totalitara. Dar, inainte de a ne integra, aceasta Uniune Europeana a fost privita ca un fel de paradis. Ne-am integrat. Insa nici la 9 ani de la integrare nu suntem in stare sa formulam o pozitie critica. Dl. Iulian Fota spunea: nu e buna Uniunea Europeana, care sunt alternativele? Insa, domnule Fota, intai sa vedem: de ce nu e buna? Etichete se pun si acum. Daca formulezi un punct de vedere critic fata de UE, risti sa fii catalogat imediat ca eurosceptic. Daca formulezi un punct de vedere critic fata de SUA, risti sa fii catalogat drept antimerican. Iar intelectualitatea romaneasca repeta aceeasi greseala ca si cea din perioada interbelica: nu cauta sa formuleze pareri critice si dezbateri in acest sens, ci cauta sa se integreze actualei ordini social-politice de pe continent. A emite o parere critica nu inseamna neaparat ca vrei sa parasesti Uniunea Europeana. Chiar si a spune ca nu e buna Uniunea Europeana nu inseamna ca ai dori ca aceasta sa nu mai existe. Ci inseamna, mai degraba, ca o vrei mai buna sau mai perfectionata. In schimb, etichetele – precum cea de eurosceptic sau, si mai rau, de vandut rusilor – se pun, dupa cum se observa, mai totdeauna cu o conotatie negativa.

Oamenii care se indoiesc nu sunt bine priviti. Pentru ca ei cugeta.

Eu cred ca rolul intelectualului nu e neaparat acela de a avea intotdeauna dreptate. Mi-a placut ce a spus odata Alexandru Paleologu: ca nu poti fi intotdeauna destept. Mai esti si prost cateodata. E omenesc. Mie mi se pare ca rolul intelectualului e acela de a cugeta. Riscul e ca devii foarte nesuferit in felul asta. Insa doresc sa traiesc intr-o societate unde nu doar sa am dreptul la libertate, dar si dreptul de a cugeta in libertate. Spre exemplu dreptul sa ma intreb in mod deschis asa incat sa ma auda si altii: de ce supermarketurile trebuie sa fie inchise in weekend si in timpul sapatamanii statul sa le fixeze program doar pana la 18.30? De ce trebuie demonizate multinationalele?

Refuzul de a cugeta liber si cautarea doar a integrarii intr-o ordine social-politica conduce la o societate in care nu se pot naste repere morale. Reperele morale se nasc in libertate. Pentru ca, asa cum observa Milton Friedman, pe care, iata, il citez din nou: nu societatea are valori ci oamenii au valori. Critica nu e doar o forma de cultura primara, cum observa Hegel, ci si o forma de a cugeta liber. A nu face opinie separata e calea ce duce spre totalitarism. E vorba de un spirit gregar care, daca anima intreaga societate, incepe sa fie terenul fertil pe care se poate instaura totalitarismul sau, daca doriti, o criza a societatii in ansamblul ei.

Ce au facut intelectualii nostri din perioada interbelica, nu toti? Ei au cautat sa intrezareasca felul in care s-ar putea dezvolta Romania. Acea ordine totalitara fascista li s-a parut preferabila celei comuniste. Interesant este insa altceva. In felul in care critica romanul el nu vede decat lucrurile proaste, lucrurile rele, trecandu-le cu vederea pe cele bune. O critica obiectiva nu trebuie sa desfiinteze lucrurile bune. Noi, cand criticam, deseori suprimam lucrurile bune. Era Romania interbelica chiar asa de rea? Chiar nu au existat si lucruri bune? Interesant este ca acum vedem acea Romanie ca pe o culme ce, in prezent, nu o putem atinge. Adevarul este ca Romania acelor ani nu era chiar asa de rea. Iar democratia in Romania functiona si acel sistem politic a putut conduce catre prosperitate, anul 1938 fiind unul de varf, la care se raportau inclusiv comunistii. Daca ati vorbit cu oamenii mai in varsta, va vor povesti de belsugul care era in aceasta tara si de faptul ca se traia bine aici. Noi insa suntem mai mereu nemultumiti si, in nemultumirea noastra, care poate fi justificata, distrugem si lucrurile bune si mai putin le indreptam pe cele rele. Cioran mai mereu a fost nemultumit de tara asta. Iar aceasta nemultumire, care imbraca nu de putine ori o critica cumplit de dura, se manifesta la mai multi intelectuali ce doreau ceva nou. Totusi, o viziune destul de dezechilibrata. Pentru ca in Regatul nostru lucrurile nu mergeau totusi chiar atat de rau. Noi nu aveam nevoie de ceva nou. Acel ceva nou se numea ori fascismul, ori comunismul. Noi nu aveam nevoie nici de una, nici de cealalta. De aceea noi nu am putut moderniza, din pacate, tara asta. Deoarece nu am avut discernamantul necesar.

Eu as dori in final sa atrag atentia si D-lui. Liviu Rotman si Institutului Elie Wiesel sa nu faca greseala de a transforma Tribunalele Poporului de la inceputurile comunismului in Romania in repere morale, considerand ca unele decizii bolsevice erau drepte. Ceea ce s-a intamplat atunci a fost una din marile nenorociri pe care le-a trait aceasta tara, acest popor. Au fost distruse elitele acestei tari, cu consecinte dintre cele mai nefaste pe termen lung. Iar faptul ca o parte din elitele interbelice au pactizat cu noul regim instaurat, cel comunist, e un lucru ce nu trebuie judecat cu brutalitate. Fara acei „tovarasi de drum”, cum le-au spus comunistii, Romania risca sa ramana fara elite si repere culturale si morale pentru ca toti ar fi cazut atunci prada terorii si asasinatului facut de comunisti. Si atunci stau si va intreb, stimati domni, cum ar fi aratat Romania? Si asa raul produs de comunisti a fost unul enorm de mare. Insa ar fi fost realmente cumplit sa ramanem o tara fara elite, condusa doar de politruci veniti de la Moscova si oameni cu cateva clase primare!

De asemenea, onest ar fi sa se vorbeasca fara patima si ura, in duhul iertarii, de rolul elementului evreiesc in instaurarea comunismului in Romania. Despre felul in care evreii s-au infiltrat, odata cu venirea comunsimului, in administratia de stat si locala precum si in functiile de conducere, acaparand pe nesimtite toata puterea. Fara niciun merit, doar prin aderarea la ideologia comunista. Cu merite doar in sovietizarea Romaniei. Nu spun ca toti evreii s-ar face vinovati de o asemenea crima. Insa despre aspectul acesta sensibil nu se prea vorbeste.

Se vorbeste despre faptul ca unul ca Dl. Vintila Horia n-ar putea fi un reper moral. Dar mult mai putin despre distrugerea morala a Romaniei sub comunism, la care elementul evreiesc a contribuit din plin.

De aceea nu reluarea in versiune moderna a condamnarilor date de Tribunalele Poporului ar trebui sa fie solutia ci marturisirea pacatelor, stimati domni.

Iar in acest sens va pun si eu intrebarea pe care o punea Fericitul Augustin: „sunteti mai intelepti decat Prorocul Daniel?”.

DE (re)citit si…

Șocant!!!!!!!!!