Plictiseala…

Zile ploioase. Scaderi bruste de temperatura. Astenie de primavara… Ma incearca o stare de plictis, desi poate n-ar trebui: se intampla lucruri interesante. Insa a inceput sa ma plictiseasca nationalismul asta scos de la naftalina, demn de o cauza mai buna. Cum merg lucrurile prost in tarisoara, cum rasare si nationalismul! Pe mine nu ma mai mira: ideea de romanizare a Romaniei, cum spune Lucian Boia, e inca prezenta. Nationalismul a fost promovat in societatea romaneasca inca din sec. al XIX-lea, lucru ce nu e prea greu de constatat. A fost promovat de catre politicienii romani. De aceea n-ar trebui sa ne mire excesele la care s-a ajuns in perioada interbelica. Comunistii au dat si ei destul de repede la o parte internationalismul in favoarea nationalismului ajungandu-se la ceea ce s-a numit national-comunismul ceausist. Nationalismul, cu atat mai putin cel extrem, n-are nimic in comun cu vocatia apostolica a Ortodoxiei. Pentru ca eu nu vad cum poti sa ai o asemenea vocatie si sa fii nationalist in acelasi timp. Cu atat mai putin nu vad cum poti sa fii ortodox dar sa manifesti ura fata de alti semeni de-ai tai, determinata de un nationalism agresiv… De aici rezulta ca Nationalismul si Ortodoxia au fost contopite tot in diverse creuzete politice, in scopuri politice. Insa lucrurile n-au stat de la inceput asa si se cunoaste mai putin (ma intreb: oare de ce?) despre deschiderea manifestata de Ortodoxia noastra fata de Occident…

Cum nu merg bine lucrurile in tarisoara, cum altii sunt de vina. Strainii, care nu stau in banca lor, nu v-ati prins? Care sug sangele bietului roman. E ciudat ca noi nu stam sa analizam lucrurile, sa vedem de ce nu merg sau care sunt limitele si cum le putem depasi. Un discipol al adevarului asa ar face. Nu, noi incepem sa ne supraevaluam in mod ciudat totusi… Daca suntem atat de mari si tari, atunci de ce nu ne trag boii? De ce ni s-au innecat corabiile? Apelul la cultura primara a omului de rand spune altfel: altii sunt de vina! Ca noi si traditiile noastre… Eeeeeee, traditiile noastre ancestraleee…!! Asa a ajuns sa ma plictiseasca placa asta veche!!! Si uite-asa prinde teoria consipratiei, cu planuri diabolice, clocite in exterior, desigur, de distrugere a Romaniei s.a.m.d. Bineinteles ca trebuie sa fie clocite in exterior, deoarece romanul – etnicul pur, taranul adica – e bun, e frumos, are toate calitatile date de puritatea virtutii etc, etc… Strainii-s rai cu bietul roman!! Se tot repeta aceasta placa plictisitoare…

Chestiunea interesanta in legatura cu Marian Munteanu nu rezida neaparat in mult controversata sa filiatie intelectuala cu legionarismul. Imi pare mai degraba ca nationalismul sau daca doriti ultranationalismul actual isi are radacinile atavice in national-comunismul lui Ceausescu, mult mai aproape de oamenii generatiei noastre. Ciudat e ca dupa ce au murit atat Adrian Paunescu cat si Corneliu Vadim Tudor – iata „samanta dupa ce a murit aduce multa roada” – asistam la scoaterea de la naftalina a nationalismului pe scena politica, lucru ce s-ar dori, nu-i asa, o renastere a acestuia… Poate pentru ca e vazut ca o cale simpla de obtinere a Puterii, prin coagularea in jurul acestuia a maselor largi de oameni. Fara indoiala, observam aici un primitivism politic, o lipsa pregnanta de cultura politica si de cultura in general. Lucru ce ne duce cu gandul la amestecul fostei Securitati, in somaj de mai multa vreme. Nationalism mult, solutii putine – formula prin care se poate obtine repede Puterea. E ca si cum ai spune ca e mult mai usor sa coagulezi mase largi de oameni cu ajutorul nationalismului si prin acesta, desi nu propui nicio solutie, decat prin liberalism, care propune solutii.

Insa e foarte interesant ca acest nationalism actual nu e conturat ca fiind o reactie la ceva. Nationalismul sec. al XIX-lea era pus in slujba realizarii idealului national de unire a Principatelor si mai apoi de consolidare a Statului Roman. Pentru realizarea Marii Uniri de la 1918 aveai nevoie de nationalism. Nationalismul pe vremea legionarilor a fost excesiv si a fost rezultatul promovarii puternice de aproape un secol al acestui curent in societate. Totusi, inca de atunci nu era foarte clar acest nationalism: era indreptat impotriva hortysmului, impotriva nazismului, impotriva comunismului? El a preluat teza nazista si a fost impotriva evreilor, desi Israelul nu fusese constituit pe atunci iar evreii nu se vede cum ar fi putut sa reprezinte o Putere in stare sa ameninte Romania. In vremea comunismului, nationalismul a fost o reactie la internationalism? Inteleg nationalismul ca o reactie la stapanirea habsburgica, pe vremuri in Ardeal. Pot sa inteleg un nationalism ca o reactie la pangermanism sau la panslavism.

Mie mi-e neclar daca, de exemplu, Miscarea Legionara a fost impotriva comunismului. Cum se explica atunci uciderea prefectului Manciu, un fruntas liberal, de catre Corneliu Zelea-Codreanu? Si a altor asasinate infaptuite de legionari, care nu au fost indreptate impotriva unor comunisti. Aratati-mi un comunist asasinat in mod expres, ca sa zic asa, de legionari? Sau celebra Rebeliune Legionara, indreptata impotriva evreilor – deci impotriva unui grup etnic, dar asta nu inseamna ca a avut un caracter anticomunist. Si apoi ce nationalism mai e acela cand legionarii se lipesc, pana la urma, de nazismul german? Daca vorbim despre nationalism, fie el si in forma agresiva, cum se explica aprecierile lui Vintila Horia, acuzat de filiatie legionara, la adresa lui Hitler? Inclusiv aprecierile lui Cioran la adresa romanilor nu denota nationalism… Interesant este cum acest nationalism sfarseste pana la urma, in mod ineluctabil, printr-o negare a sa, ramanand doar un extremism cumplit.

Nationalismul actual e conturat ca o reactie la ce anume? La Uniunea Europeana si valorile acesteia? Totusi, la noi nu se manifesta pregnant reactii la Uniunea Europeana, de respingere a acesteia. Astfel de atitudini le putem intalni, de pilda, in Franta sau Marea Britanie. In general vorbind, in UE exista si astfel de reactii.

Am citit un editorial al lui Cristian Preda, care pledeaza pentru laicitate in Ziare.com:

Cand religia inunda politica

„Unul nu vrea mega-moschee, altul e impotriva mega-catedralei. Unuia nu ii place Norvegia, fiindca acolo educatia copiilor nu se face ca la penticostalii plecati dintre romani. Pentru altul, problema cea mai mare e Germania, intrucat aduce toti musulmanii pe capul UE. Ce sa mai zici despre Belgia? E un stat laic esuat, decreteaza analistul.

Citeste toate textele scrise de Cristian Preda pentru Ziare.com

Cam astea ar fi ideile proaspete aduse in spatiul public de la noi, in ultimele luni. Ah, era sa uit de decizia inginerilor politehnisti de a-i acorda, la initiativa Ecaterinei Andronescu, un doctorat onorific patriarhului, fiindca a pastrat „credinta stramoseasca”.

Intr-un regim ca al nostru, orice opinie, inclusiv cea religioasa, e libera. De multe ori, insa, religia e prezenta doar pentru a fi investita in politica. Asta duce la derive de tot rasul.

De pilda, deputatul Bogdan Diaconu, care zice ca s-a saturat de „Europa necrestina, birocratica, corporatista si, mai nou, musulmana” vrea sa-l suspende pe Klaus Iohannis, fiindca presedintele ar fi „vasalul Turciei”, dupa ce a confirmat acordul, negociat ani de zile, privind construirea unei moschei la Bucuresti.

Toleranta are, cum se stie, limite: opinia, oricat de libera, nu trebuie sa treaca frontiera care ne separa de barbarie. Deunazi, granita a fost violata. Un grup de muzica, Taxi, a lansat un cantecel, aratandu-si dezacordul cu ideea Catedralei Mantuirii Neamului, iar mai multe figuri publice inganau refrenul. Intre ele, marele nostru scriitor Mircea Cartarescu. Un ipochimen a iesit din anonimat arzand un volum semnat de autorul Solenoidului. Asta e barbarie.

Cand religia inunda politica, retorica poate avea efecte neprevazute. Amicul Traian Ungureanu, un rafinat intelectual conservator, a devenit un critic constant al Angelei Merkel, pe care a numit-o recent „Uber Islamizatoarea Europei”: frazele in care el cerea, dupa atentatele de la Bruxelles, ca toata elita europeana sa demisioneze, au incantat galeria dreptei democratice, care e tot mai sceptica atunci cand vine vorba despre UE.

Mai putin subtili decat TRU, colegii sai din PNL au ajuns sa sustina la Primaria Capitalei un nostalgic al civismului de tip legionar, Marian Munteanu, pe care Vladimir Tismaneanu il descrie, foarte precis, ca adept al „trairismului securist”. Am cerut public ca penelistii sa retraga rusinoasa candidatura, dar ei zic ca e „alegerea perfecta”.

La randul lor, socialistii romani din PE, care pupau moaste cu Ponta-n campanie, critica multiculturalismul belgian, dar se arata surprinsi ca Laurentiu Rebega, ales in 2014 pe aceeasi lista cu ei, a adunat, la Sinaia, toti apucatii extremei drepte, inclusiv asociatii lui M. Munteanu din „Grupul pentru Romania”, precum actorul Florin Zamfirescu sau caraghiosul cunoscut ca „stegarul dac”. Sedusi de Marine le Pen, extremistii europeni sunt sustinuti de aparatorii ortodoxiei de la Kremlin si sunt cei mai radicali critici ai tolerantei.

Pe plan strict local, pesedistii recurg la referinta religioasa fara vreo jena: fiind „mandra ca e ortodoxa”, Gabi Firea zice ca merita sa fie aleasa la primarie intrucat „orice femeie face curat dupa mai multi barbati”. Dezavuat de protestele din noiembrie si fortat sa demisioneze, Popescu-Piedone anunta ca va candida totusi, la sectorul 4, fiindca e si el „un bun ortodox” si vrea sa-si „repare onoarea de om”.

Cum se vede din aceste exemple, manipularea opiniei religioase anuleaza diferentele dintre stanga si dreapta, dintre moderatie si extremism. Cred ca se cuvine sa reasezam laicitatea si toleranta in centrul vietii noastre publice.

Cristian Preda este profesor la Universitatea din Bucuresti (din 1992) si deputat european (din 2009).„

Totusi, pare mai degraba, din cele scrise, ca politica inunda religia. Pentru ca politicienii cauta sa se foloseasca de religie pentru a obtine voturi. Auziti aici: Gabriela Vranceanu-Firea e „mandra ca e ortodoxa”. Mai, frate, soro, dar ne rupem in mandrii!! 🙂 😆 Stai si te intrebi cum de au ajuns cu totii, acesti politicieni, atat de credinciosi, atat de piosi… Mai, sa fie!, cum spune romanul… Daca ii asculti ai impresia ca pana acum au trait in manastire. Ce nu face politicianul pentru ca sa obtina voturi…? Auziti, faza dura:

„De pilda, deputatul Bogdan Diaconu, care zice ca s-a saturat de „Europa necrestina, birocratica, corporatista si, mai nou, musulmana” vrea sa-l suspende pe Klaus Iohannis, fiindca presedintele ar fi „vasalul Turciei”, dupa ce a confirmat acordul, negociat ani de zile, privind construirea unei moschei la Bucuresti.”,

Totusi, nu spune ca s-ar fi saturat de Uniunea Europeana, ci de „Europa necrestina, birocratica, corporatista si, mai nou, musulmana”. Interesant este ca formatiunea politica a D-lui. Bogdan Diaconu se considera, totusi, una democrata… De asemenea interesant, semnificativ si demn de remarcat e faptul ca nu auzi din partea Bisericii Ortodoxe Romane astfel de fraze, in schimb le auzi la… Bogdan Diaconu… In ceea ce priveste PSD si Ecaterina Andronescu, acestia fac astfel de gesturi pentru ca se tem ca pot pierde electoratul din mediul rural, caz in care s-ar prabusi din punct de vedere politic. Din aceasta cauza pesedistii n-au vazut cu ochi buni nici PNTCD, care pana la urma a fost anihilat. Daca electoratul sarac, ce-i adevarat, din mediul rural s-ar orienta catre alte optiuni politice, PSD ar pierde foarte mult. Iar „aparatorii ortodoxiei de la Kremlin” n-au nimic de a face cu Ortodoxia, ci cu mentinerea la Putere a regimului Putin si a ghemului de interese oligarhice din jurul acestuia.

Citesc o stire de ultima ora pe Romania Libera:

Marian Munteanu renunţă la candidatura pentru Primăria Capitalei. Cătălin Predoiu, noul candidat al PNL

„UPDATE: Surse din PNL afirmă că noul candidat al PNL la Primăria Capitalei va fi Cătălin Predoiu, al patrulea candidat lansat de liberali la alegerile locale din Bucureşti. Decizia va fi validată într-o nouă şedinţă a Biroului Politic Naţional al PNL care va avea loc joi, la ora 16.00. Liberalii vor trebui să strângă semnături pentru candidatura lui Cătălin Predoiu până la începutul săptămânii viitoare, în condiţiile în care termenul limită pentru înscrierea în cursă expiră marţi, la 26 aprilie.

=====

Conducerea PNL a decis retragerea candidaturii lui Marian Munteanu în cursa pentru Primăria Capitalei. După şedinţa partidului, Marian Munteanu a anunţat că lipsa unităţii din partid l-a determinat să se retragă. El a spus că, în urma discuţiilor cu liderii PNL şi ca urmare a tensiunilor interne, a decis să se retragă din cursa electorală, pentru a nu afecta „unitatea echipei” PNL pe Bucureşti.

„Cred că a fost o săptămână deosebită faţă de multe altele. Mi-aş fi dorit să pot să vă prezint ideile care stau la baza proggramului meu de bună guvernare a Bucureştiului. Cele mai multe acuzaţii au fost lipsite de substanţă. Această campanie care a fost desfăşurată într-un spirit de agresivitate nemainîntâlnită m-au forţat să dau răspunsuri de la colmniile venite din aproape toate direcţiile. Nimic din ceea ce s-a spus nu este de natură a mă incrimina în mod real”, au fost primele declaraţii ale lui Marian Munteanu după şedinţa PNL.

Acesta a recunoscut totodată că în partid „au fost unii care s-au demobilizat, alţii au dat credit unor anumite alegaţii, unor anumite acuzaţii. S-a ajuns până acolo încât unii candidaţi s-au desolidarizat de candidatura mea. Am avut discuţii în ultimele două zile cu liderii partidului, cu reprezentanţi din sectoare, în încercarea de a găsi o formulă eficientă. Din păcate, a fost dificil să identificăm o formulă de unitate. Nu se pot câştiga lupte fără unitate, solidaritate şi loialitate reciprocă. (…) În consecinţă, am consimţit în urma acestor discuţii să-mi retrag candidatura, am acceptat această chestiune şi sunt convins că PNL va găsi o soluţie pentru a păstra unitatea acestei echipe, a organizaţiei la Bucureşti şi pentru a oferi bucureştenilor un proiect bun, util şi câştigător”, a spus Munteanu.

Marian Munteanu este al treilea candidat lansat de PNL în competiţia pentru Primăria Capitalei, după Ludovic Orban şi Cristian Buşoi. El a fost desemnat candidat al PNL la PMB marţi, 12 aprilie, la doar o zi distanţă după ce Ludovic Orban a anunţat că se retrage din cursa electorală şi din funcţiile deţinute în partid din cauza anchetei DNA.

Decizia PNL a fost luată cu majoritate largă de voturi, singurul care s-a abţinut fiind preşedintele de onoare al partidului, Mircea Ionescu Quintus. Seniorul liberal a criticat conducerea partidului pentru că nu a avut un plan de rezervă în cazul retragerii lui Orban şi nu a nominalizat pe cineva din interiorul partidului, cu atât mai mult cu cât prim-vicepreşedintele PNL Adriana Săftoiu şi-a arătat disponibilitatea de a-şi asuma candidatura.

Mediafax aminteşte că această candidatură a stârnit un val de critici din partea societăţii civile, mai multe ONG-uri solicitând retragerea acestuia, pe motiv că este incompatibil cu valorile europene şi democratice şi a dat dovadă de simpatii faţă de mişcarea legionară, de care nu s-a dezis niciodată. Contestaţiile s-au intensificat ulterior, chiar candidaţi ai PNL la sectoarele din Capitală delimitându-se de Marian Munteanu.”

Asta nu inseamna ca PNL nu ramane dator cu raspunsuri fata de atitudinea sa politica, pe care trebuie sa le dea electoratului liberal. PNL a gresit destul de mult in aceasta campanie pentru alegerile locale si mi-e teama ca s-ar putea sa achite electoral o nota de plata care sa nu-i pice bine pentru balbele din ultima vreme.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre mesajul Presedintelui Romaniei

Sunt aproape convins ca doar citind titlul postarii, va ganditi ca e vorba despre mesajul legat de candidatura lui Marian Munteanu. Tin sa va dezamagesc, nu e vorba despre asa ceva. Cu toate acestea vom consemna si acest lucru care isi are importanta sa:

Mediafax

Iohannis se distanţează de Marian Munteanu – nu l-a propus şi nu l-a susţinut pentru candidatura la Primărie

„Preşedintele Klaus Iohannis nu l-a propus şi nu l-a susţinut pe Marian Munteanu pentru a fi desemnat candidat la Primăria Capitalei, decizia aparţinând conducerii PNL, a precizat vineri Administraţia Prezidenţială.

„Preşedintele României nu a propus, susţinut şi nu a impus conducerii PNL candidatura domnului Marian Munteanu. Preşedintele nu este implicat în niciun fel în această desemnare. Decizia susţinerii domnului Munteanu aparţine strict conducerii PNL în urma propriilor evaluări”, a precizat Administraţia Prezidenţială pentru MEDIAFAX.

Precizarea vine în contextul în care au existat speculaţii potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis a avut luni o întâlnire cu o delegaţie PNL, înainte de desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat PNL la Bucureşti.”

Presedintele a facut bine ca a pus capat controversei privind ipotetica sa implicare in nominalizarea de catre PNL a lui Marian Munteanu. Inteleg ca si Rares Bogdan spune ca „nu a avut nici cea mai mica implicare in desemnarea candidaturii lui Marian Munteanu de catre PNL” – v. aici. Astfel de precizari trebuiau, desigur, facute si e bine ca s-au facut.

Unii spun despre Klaus Iohannis ca e un tip care nu vorbeste, nu comunica asa cum ar trebui. Insa sunt lucruri interesante pe care le putem afla de pe saitul Presedintiei pe care nu le prea vad comentate si chiar ma intreb de ce… Spre exemplu, mesajul de mai jos care cred ca a trecut aproape neobservat, ignorat de multi ca ceva plictisitor. Va asigur ca nu e asa!

Mesajul Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, transmis în cadrul conferinţei „Disintegration and Integration in Central-Eastern Europe. Borders, Identities, Communities: The Road to Reconciliation and Partnership in Central and Eastern Europe” (limba română și limba engleză)

„14 aprilie 2016

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis joi, 14 aprilie a.c., un mesaj în cadrul conferinţei cu tema „Disintegration and Integration in Central-Eastern Europe. Borders, Identities, Communities: The Road to Reconciliation and Partnership in Central and Eastern Europe”, desfăşurată la Berlin. Mesajul a fost prezentat de către doamna Iulia Huiu, Consilier de Stat.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

„Doresc să încep prin a vă mulţumi pentru asigurarea cadrului necesar unei dezbateri solide pe teme referitoare la viitorul nostru şi al Europei. Sunt mulțumit de faptul că această conferinţă reuneşte experți, profesori şi cercetători din toată Europa şi doresc să îmi exprim recunoştinţa pentru importanta dumneavoastră contribuţie la încurajarea eforturilor intelectuale în găsirea unor răspunsuri comune la provocări curente.

Uniunea Europeană traversează o perioadă critică, confruntându-se cu o serie de crize şi provocări care afectează însăşi fundaţia proiectului european. Din acest punct de vedere, nu există o separaţie între Europa Centrală şi de Est şi restul Europei. Suntem supuşi cu toţii aceloraşi tipuri de presiuni care pun sub semnul întrebării nu doar soliditatea Uniunii Europene, dar şi capacitatea noastră de a reacţiona şi a ne adapta.

Cele mai pesimiste scenarii referitoare la viitorul Uniunii Europene iau în considerare o posibilă destrămare a acestui proiect. Pentru noi, un astfel de scenariu este inacceptabil. Astfel de provocări ne amintesc de ce am construit proiectul european, de ce ne-am dorit să facem parte din el, dar şi că există ceva mai puternic ce ne ţine împreună: valorile şi credinţele noastre fundamentale, angajamentul nostru de a respecta democraţia şi libertatea, pacea şi securitatea, de a le oferi cetăţenilor noştri o viaţă sigură şi prosperă.

Trebuie să lucrăm împreună pentru a răspunde în mod eficient la crizele care afectează Uniunea Europeană. Pentru România nu există altă alternativă decât aceea de a fi membrul unei Uniuni Europene puternice şi am încredere că opinia noastră este împărtăşită şi de celelalte state din Europa Centrală şi de Est. România şi cetăţenii săi au luat decizia fermă de a face parte din familia europeană şi au susţinut întotdeauna, cu multă încredere, proiectul european. Integrarea europeană a fost una din cele mai importante obiective naţionale din istoria noastră post-comunistă şi suntem direct interesaţi de succesul acestui proiect, care generează prosperitate şi dezvoltare.

Consider că trebuie să susţinem proiectul european. Momentele şi circumstanţele nefavorabile nu trebuie să slăbească încrederea noastră în beneficiile pe termen lung oferite de apartenenţa la Uniunea Europeană. Provocările cu care ne confruntăm în prezent necesită un răspuns comun, coordonat și cuprinzător, dar care să ia în considerare şi particularitățile fiecărui stat membru.

Într-o perioadă în care extremismul, rasismul, radicalismul şi-au făcut din nou apariţia, trebuie să lucrăm împreună pentru a creşte încrederea publică în instituţiile şi politicile europene, să întărim instituţiile, practicile şi valorile democratice şi să luptăm împotriva euroscepticismului. Putem să depăşim aceste dificultăţi prin mai multă unitate, solidaritate şi  un parteneriat mai strâns.

Permiteţi-mi să vă mulţumesc din nou pentru organizarea acestei dezbateri şi pentru că aţi creat un cadru în care putem să împărtăşim cunoştinţe, competenţe şi idei care pot să conducă la acţiuni concrete.”

---

 

On Thursday, April 14, the President of Romania, Mr. Klaus Iohannis, has conveyed a message at the conference on „Disintegration and Integration in Central-Eastern Europe. Borders, Identities, Communities: The Road to Reconciliation and Partnership in Central and Eastern Europe”, that took place in Berlin, Germany. The message was presented by Ms. Iulia Huiu, State Advisor.

You can find the text of the message below:

„First of all, thank you for providing the framework and the opportunity for a solid debate on issues that concern our future and Europe’s future. I am pleased that this conference is able to bring together experts, professors, academics from different parts of Europe, and I particularly want to acknowledge your contribution to encouraging intellectual efforts and to finding common answers to the most current questions.

The European Union is going through a critical time, facing a series of crises and challenges which have an impact on the foundation of this project itself. From this point of view, there is no separation between Central and Eastern Europe on one hand, and the rest of Europe on the other. We are all under the same kind of pressure that questions the solidity of the Union, our capacity to react and to adapt.

The more pessimistic scenarios address even the dissolution of the European Union. For us, this is unacceptable. These challenges are the ones which could remind us why we built the European project, why we wanted to be part of it, and there is something more powerful that keeps us together: our fundamental values and believes, our commitment to democracy and freedom, to peace and security, to providing our citizens a safe and prosperous life.

We must work together to respond effectively to the crises that concern the European Union. For Romania there is no other alternative than being member within a strong European Union, and I trust our view is shared by the other Center and Eastern European countries as well. Romania and the Romanian citizens made a powerful choice to be part of the European family and have strongly supported the European project. European integration was one of the most important national objectives in our post-communist history, and we are directly interested in its success, as an access to prosperity and development.

I believe we must stand for the European project. The unfavorable moments and circumstances must not weaken our trust in the long-terms benefits of the European Union. The challenges that we are facing now require a shared, coordinated and comprehensive answer, which, however, must not neglect the reality and particularities of each member state.

In a time when extremism, populism, racism, radicalism have started to resurface, we must work together to elevate the public trust in the European institutions and policies, to strengthen democratic institutions, practices and values and to fight against the euro-skepticism.  We can overcome these difficulties with more unity, more partnership, more solidarity.

Allow me to thank you again for organizing this debate and for offering the space to share knowledge, expertise and ideas that can lead to actions.””

Acest mesaj este important! Se recunoaste de la cel mai inalt nivel in stat ca Uniunea Europeana traverseaza o perioada plina de probleme. O perioada tulbure si complicata. Dar importanta mesajului consta in faptul ca Presedintele afirma atasamentul si sustinerea Uniunii Europene, spunand raspicat: „Pentru România nu există altă alternativă decât aceea de a fi membrul unei Uniuni Europene puternice şi am încredere că opinia noastră este împărtăşită şi de celelalte state din Europa Centrală şi de Est”. Insa e foarte interesant faptul ca Presedintele ne informeaza prin acest mesaj, la modul clar, ca exista „scenarii pesimiste” care iau in calcul dezintegrarea Uniunii Europene. De observat ca Presedintele vorbeste de provocari, apoi de crizele care afecteaza Europa si apoi de efectele acestora in spatiul european:

„Într-o perioadă în care extremismul, rasismul, radicalismul şi-au făcut din nou apariţia, trebuie să lucrăm împreună pentru a creşte încrederea publică în instituţiile şi politicile europene, să întărim instituţiile, practicile şi valorile democratice şi să luptăm împotriva euroscepticismului. Putem să depăşim aceste dificultăţi prin mai multă unitate, solidaritate şi  un parteneriat mai strâns.”

Aici trebuie spus ca de la caderea monarhiilor absolutiste in Europa, un proiect mai bun decat o Europa Unita nu exista. Acest proiect s-a conturat inca din 1850 (daca nu chiar mai demult) cand Giuseppe Mazzini, cel care a condus revolutia antihabsburgica din Italia, a intemeiat la Londra Comitetul Central Democratic European, din care au facut parte si lideri ai emigratiei pasoptiste, iar subordonat acestuia s-a mai constituit si un Comitet al Europei Rasaritene, obiectivul fiind: „eliberarea popoarelor de sub jugul strain si realizarea unei Europe Unite” (v. Inorogul – Caiete masonice – Centrul national de studii francmasonice, Bucuresti, 2001 – lucrarea Liberalismul maghiar si francmasoneria in Transilvania pana la 1918 de Stefania Mihailescu). Uniunea Europeana de azi este expresia celei mai democratice formule gasite pana in prezent. Si se vede ca e cea mai viabila, daca pot sa ma exprim astfel, formula. Guvernarile autoritariste, totalitare au esuat, pornind de la Napoleon Bonaparte incoace. Totalitarismul din prima jumatate a sec. XX a condus la divizarea Europei prin Cortina de Fier si la Razboiul Rece, lucru care de asemenea nu s-a dovedit a fi viabil. A fost o perioada in care Romania a dovedit slabiciuni, cea mai mare fiind, dupa parerea mea, acceptarea deliberata a Dictaturii Carliste. O asemenea conducere autoritara s-a dovedit de asemenea neviabila. Nu toata lumea a fost de acord cu un asemenea tip de guvernamant. Iar pe plan european nu s-a militat suficient pentru democratie si libertate, lasandu-se loc patrunderii marxismului si promovarii acestuia. Iata de ce e relevant ce spune Dl. Iohannis:

„Într-o perioadă în care extremismul, rasismul, radicalismul şi-au făcut din nou apariţia, trebuie să lucrăm împreună pentru a creşte încrederea publică în instituţiile şi politicile europene, să întărim instituţiile, practicile şi valorile democratice şi să luptăm împotriva euroscepticismului. Putem să depăşim aceste dificultăţi prin mai multă unitate, solidaritate şi  un parteneriat mai strâns.” (subl. mea)

Este important ca se indentifica pericolul si se arata explicit: „din nou”. Iar cei care promoveaza extremismul, populismul, rasismul, radicalismul n-au in mod evident un proiect durabil, serios si care sa fie in interesul popoarelor Europei.

De asemenea este semnificativ faptul ca Presedintele a subliniat:

„Uniunea Europeană traversează o perioadă critică, confruntându-se cu o serie de crize şi provocări care afectează însăşi fundaţia proiectului european. Din acest punct de vedere, nu există o separaţie între Europa Centrală şi de Est şi restul Europei. Suntem supuşi cu toţii aceloraşi tipuri de presiuni care pun sub semnul întrebării nu doar soliditatea Uniunii Europene, dar şi capacitatea noastră de a reacţiona şi a ne adapta.”

Insa exista vreo separatie din alte puncte de vedere…?

Pe mine ma ingrijoreaza Brexitul si reactia pe care ar putea-o provoca in randul Marii Loji Mama cu sediul la Londra… Si ma gandesc la experienta trecutului, tot in ani tulburi… Mai exact iata la ce ma refer:

„Gerard Serbanesco afirma ca regele, pentru a da satisfactie legionarilor, a decis inchiderea lojilor. Cum a fost luata aceasta decizie? Au fost masonii de acord, s-au opus? Acest fapt este redat in memoriile lui Argetoianu sau relatarile lui Pangal. Noi amanunte vin din partea Marelui Comandor Colts, dar si din partea agentiei Radio Presse.Astfel, au emis trei ipoteze:

1. Pangal a pretins ca a fost chemat de rege cerand acceptarea inchiderii lojii, dand astfel satisfactie legionarilor. Pangal spunea ca regele avea deja decretul, totul fiind pregatit. Totusi, regele i-a lasat lui Pangal ragazul necesar pentru alegerea momentului dizolvarii. La intrevederea amintita, cei doi au fost de comun acord in luarea deciziei.

2. A doua ipoteza se formuleaza din stirile publicate in 22.I.1937 la Cluj in „Ofensiva romana”:   „Inainte cu 4 zile loja centrala a francmasoneriei de rit scotian din Londra a hotarat desfiintarea organizatiei trimitand instructiuni tuturor organizatiilor filiale sau afiliate de pe intreg pamantul. Marii maestri ai organizatiei au motivat acest fapt, prin confuzia pe care opinia publica mondiala o facea intre organizatia lor si francmasoneria de rit oriental care era condusa de la Paris si la conducerea careia se aflau oameni in solda internationalismului si marxismului […]. Cum lumea in multe cazuri a confundat cele 2 masonerii, lojile scotiene au preferat sa se desfiinteze singure pentru a lamuri astfel echivocul si confuzia”.    De aici reiese ca directiva de intrare in adormire a Marii Loji Nationale din Romania apartinea Lojii Mama cu sediul la Londra, ceea ce nu exclude deplinul acord al suveranului si al lui Pangal cu privire la momentul „autodizolvarii”

3. A treia ipoteza a fost emisa de Ilustrul Frate Suveran si Mare Comandor Colts care il acuza pe fratele J. Pangal de docilitate servila datorata si unei inclinari asupra curentului de dreapta. Fratele Colts declara ca Pangal insusi a decis inchiderea lojilor.” (v. Inorogul – Caiete masonice – Centrul national de studii francmasonice, Bucuresti, 2001 – lucrarea: Masoni romani intre precepte si politica (1918-1938) de Diana Fotescu)

Si atunci, daca lucrurile au stat asa, mai ales in ipoteza nr.2, pentru ce au capitulat in felul asta in fata internationalismului si marxismului, adica in fata comunismului? Cum a fost posibil, mai baieti, sa faceti asa ceva… ? Si atunci stau si eu si ma intreb ce se va intampla in fata unui eventual Brexit… Este clar ca acum, invatand din greselile trecutului, este inadmisibil sa capitulam in fata extremismului, populismului, rasismului si radicalismului – adica sa ne dam concursul la efectuarea unor alte experimente malefice si periculoase!! Si e foarte bine ca Presedintele a accentuat si a subliniat ca trebuie sa luptam impotriva acestor dificultati!

Europa Centrala si de Est trebuie sa reprezinte un factor de stabilitate si trebuie sa militeze activ in favoarea Uniunii Europene pe calea democratiei si a libertatii.

Recomand citirea integrala si in orginal a tuturor articolelor.

Alina Gorghiu a votat ca Ana Birchall…

Iata ce spune D-na. Alina Gorghiu pe FaceBook:

„Un succes al #PNL în Parlament: legea dării în plată a fost adoptată! Le oferim românilor care nu-și mai pot plăti creditele ipotecare un instrument pentru a ieși din impas.„

Si iata ce spune si D-na. Ana Birchall, deputat PSD:

Am votat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor pentru adoptarea Legii dării în plată

„Am votat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor pentru adoptarea Legii dării în plată.

Refuzul mai multor bănci de a se aşeza la masa dialogului cu proprii clienţi a arătat o poziţie de forţă care cu siguranţă nu a ajutat la soluţionarea problemelor celor aflaţi în imposibilitatea de a-şi mai achita ratele lunare bancare devenite sufocante din cauza fluctuaţiilor cursului de schimb valutar.

Pe tot parcursul anului trecut, în şedinţele din cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, reprezentanţii sistemului bancar şi-au luat angajamentul că vor veni cu oferte către clienţii îndatoraţi, pentru ca aceştia să îşi poată plăti ratele dublate sau triplate peste noapte. În realitate, puţine bănci au venit cu astfel de oferte care să împartă povara creditelor, aşa cum au promis.

În calitate de iniţiatoare a mai multor proiecte de lege care vin în sprijinul românilor sufocaţi de datorii, aşa cum este Legea insolvenţei persoanelor fizice şi proiectul privind conversia creditelor în lei, am susţinut de mai multe ori că este nevoie de o implicare a Legislativului în această problemă, pentru a se putea ajunge la o împărţire echitabilă a poverii între bănci şi clienţi. Mă bucur că prin votul nostru de astăzi am reuşit să adoptăm încă un instrument legal pentru românii cu credite ipotecare. Toate aceste instrumente legale vin în sprijinul românilor sufocaţi de datorii, astfel încât ei să poată alege cea mai buna soluţie pentru a ieşi din această situaţie.”

In ultima vreme ne-am obisnuit ca PNL si PSD, intr-o fratie demna de o cauza mai buna, sa voteze la fel, desi sunt sau ar trebui sa fie doua partide net diferite, chiar opuse din punct de vedere ideologic. O asa infratire intre partide ca cea intre PNL si PSD nu cred ca s-a mai vazut pe mapamond. Ceea ce arata ce avem noi: de fapt avem tot USL. Sau, poate mai bine zis, USL functioneaza fara niciun fel de probleme in continuare. Din aceasta ciorba politica nu putea sa lipseasca un condiment. Sarea si piperul il da PDL, aflat acum in PNL. Dupa ce PNL a fost vreme indelungata aliatul PSD-ului.

Insa trebuie sa spunem ca tocmai acest lucru arata disfunctionalitatile democratiei noastre. Si mai arata de ce democratia de la noi nu prea e eficienta. USL nu a fost o solutie. A fost o reactie la Traian Basescu. Dar USL, daca doriti, a fost si un fel de barometru politic: el a aratat, inclusiv prin popularitatea de care s-a bucurat in randul oamenilor, ca democratia de la noi schioapata. Ar trebui sa ne ingrijoreze faptul ca aceasta, iata, schioapata in continuare. Iar desemnarea surpriza a lui Marian Munteanu drept candidatul PNL la Primaria Capitalei parca vine sa confirme acest lucru. Nu ar fi de dorit sa se intample asa, dar nu ma mira cum si-a incheiat maestrul Cristoiu ultimul editorial (v. aici si aici):

„Tare mă tem că Marian Munteanu va fi primar al Capitalei.

Chiar și dacă toți ceilalți candidați ar fi arestați preventiv cu o zi înainte de scrutin!”

Cam asa se intampla cand partidele nu mai tin cont de propriile lor ideologii, cand nu mai exista moderatie, cand toate promoveaza acelasi lucru. Dintr-o astfel de situatie se poate ivi un Marian Munteanu in Romania, un Donald Trump in SUA si cine stie ce se mai poate ivi, ce surprize mai pot aparea pe scena politica.

De asemenea, pornind tot de la USL, de la aceasta unire a tuturor fortelor politice de la noi pentru „binele cetateanului”, nu trebuie sa ne mire promovarea, deocamdata voalata, a legionarismului in societate, dar care poate fi realizata si in termeni mult mai agresivi. Este de asemenea un lucru ce ar trebui sa ne ingrijoreze! La noi se observa simptomele unei alterari a liberalismului, lucru ce nu e de bun augur.

Se vorbeste ca Romania, fata de alte tari europene, nu are partide extremiste. Sper ca lucrurile sa ramana asa si in continuare. Sper ca sa nu ajungem intr-un astfel de stadiu… In acest sens putem vorbi si de modificarile aduse Legii Sigurantei Nationale. Iata ce am citit in Revista 22:

Presedintele Iohannis: Vor exista doua noi pachete de legi ale securitatii nationale

„Presedintele Klaus Iohannis sustine o declaratie de presa la Palatul Cotroceni, in urma consultarilor cu partidele pe tema legilor securitatii nationale.

Iohannis a declarat ca actualele legi sunt invechite si trebuie modernizate. Noul pachet de legi trebuie sa impace nevoia de securitate a cetateanului cu protectia drepturilor civile si a vietii private.

Presedintele a mai spus ca, in urma discutiei cu premierul si cu partidele, s-a ajuns la concluzia ca e nevoie de 2 pachete legislative. Primul va fi format din trei legi: legea de combatere a terorismului, legea care clarifica situatia cartelelor prepay si legea cybersecurity. Al doilea pachet contine mai multe legi care sunt inca in faza de elaborare.

Cititi cele mai importante declaratii ale presedintelui: (conform Hotnews)

„Prevederi legale sint invechite, inadaptate sau greu de aplicat. Daca vorbim de legislatia in domeniul securitatii nationale, nu ma refer doar la legi despre combaterea terorismului sau servicii secrete, ci si la legi despre organizarea armatei.

Toate aceste legi trebuie actualizate. Alte legi trebuie create, fiindca sint domenii deloc reglementate…

In toate discutiile am subliniat ca e nevoie de actualizarea legilor, e nevoie de consultare atat in zona politica, cat si cu zona societatii civile, ca e nevoie de o abordare care duce la largi majoritati.

E nevoie de o abordare ce are nevoie de profesionalizare in acest domeniu...

E foarte important in acest domeniu sa intelegem ca pe de o parte avem drepturile civile care trebuie garantate, pe de alta parte avem nevoie de securitate, mai ales securitatea cetateanului.

Intregul complex de legi trebuie elaborat astfel incat sa fie garantate drepturile si libertatile, dar si cetateanul sa fie linistit ca statul face tot ce poate pentru a-i garanta securitatea.

Am vazut cu totii atentatele teroriste si aceasta este zona pe care nu si-o doreste nimeni. Aici asteapta cetateanul de la stat, de la servicii sa faca tot ce se poate face pentru a preveni. 

Pentru a putea face aceste lucruri e nevoie de o legislatie actuala, clara, stabila, care creeaza predictibilitate in domeniu.

Din discutiile cu premierul si cu partidele s-au desprins cateva chestiuni. Putem vorbi de doua pachete legislative

Primule format din trei legi: e in procedura avansata in Guvern imbunatatirea Legii de combatere a terorismului; a doua lege in proceduri este Legea care clarifica situatia cartelelor prepay. A treia e legea cybersecurity.

Premierul m-a asigurat ca aceste trei legi vor parcurge intreaga procedura astfel ca la sfarsitul lunii mai vor putea fi trimise in Parlament ca initiative legislative. Din discutiile cu partidele, e fezabil sa fie votate in aceasta sesiune parlamentara. In cursul lunii iunie ele pot fi trecute prin ambele camere. Aceste lucruri au fost acceptate de toti.

Al doilea pachet e mult mai mare. Contine legi care nu sunt inca in faza atat de avansata. Unele au o gandire la baza, altele au un prim draft, altele nu au nici un draft. Pentru acest al doilea pachet am propus grupurilor parlamentare o alta abordare.

Am propus o comisie speciala la Parlament, care impreuna cu specialisti din Guvern si institutiile vizate sa elaboreze proiectele de legi, astfel incat in 2017 majoritatea acestor legi sa poata fi actualizate.

Acest demers are cateva avantaje certe: in aceasta comisie speciala, partidele vor trimite oameni care se pricep in doemniul securitatii nationale. Acesti oameni vor fi dintre cei care cu mare probabilitate se vor regasi in viitorul parlament. In acest fel avem o mare sansa sa rezolvam doua lucruri: profesionalizarea parlamentarilor si crearea unei continuitati intre Parlamente.

Nu putem sa elaboram legi bune pentru o perioada scurta. Securitatea nationala e un domeniu sensibil. Cei care se ocupa trebuie sa fie foarte buni cunoscatori. Asa vom avea sansa unei legislatii imbunatatite, asumate de o mare parte din clasa politica, acceptate de societatea civila.

Ce am discutat nu s-a referit la continutul acestor legi, nu am discutat detalii. Acest lucru il fac specialistii. Noi am discutat calendarul si modul de abordare a intregii legislatii. Avem primul pachet care va fi elaborat destul de repede, dand institutiilor un cadru in care sa actioneze ferm.

Cu aceasta ocazie am atins o chestiune foarte importanta, numita controlul parlamentar. 

Am pornit discutia de la comisiile care controleaza serviciile secrete si am reusit sa ajungem la o discutie foarte serioasa pe controlul parlamentar. Cu totii ne dorim un Parlament puternic, care elaboreaza legi clare si care exercita efectiv si eficient controlul parlamentar. 

Acesta e un lucru pe care mi-l doresc foarte mult. Am speranta ca viitorul Parlament va face exact acest lucru.”

 

***

 

Presedintele Klaus Iohannis a avut consultari cu partidele politice, ieri si astazi, pe tema legilor sigurantei nationale. PNL si PSD au anuntat ieri ca vor participa la elaborarea de catre Guvern a unor noi legi in acest domeniu.”

 

De observat formulari precum:

„E foarte important in acest domeniu sa intelegem ca pe de o parte avem drepturile civile care trebuie garantate, pe de alta parte avem nevoie de securitate, mai ales securitatea cetateanului.„,

„Noul pachet de legi trebuie sa impace nevoia de securitate a cetateanului cu protectia drepturilor civile si a vietii private. „

Asa este, insa mai trebuie tinut cont de ceva: de libertatile cetateanului. Pentru ca securitatea cetateanului nu trebuie sa-i umbreasca, sa-i afecteze libertatea acestuia. Pentru ca daca printr-o astfel de lege va fi constransa, limitata libertatea individului, fenomenul asta coroborat cu simptomele vietii politice de la noi, pe care le-am descris mai sus, conduc societatea spre fascism. Mai mult sau mai putin moderat. Dar tot fascism se numeste. Or, asta inseamna ca semanam semintele totalitarismului in societate – un pericol foarte mare pentru societatea noastra!!

Cateva cuvinte in ceea ce priveste combaterea terorismului…

Daca vorbim de terorism si despre lupta impotriva acestuia, parerea mea este ca fenomenul n-are cum sa se combata in fe;lul acesta – legea care clarifica situatia cartelelor prepay si legea cybersecurity. Pentru ca terorismul e o forma de lupta asimetrica. O actiune terorista nu reprezinta un raspuns simetric la o alta actiune. Or, legile de mai sus adopta un sistem de lupta simetric, cu un raspuns simetric. Ca sa ma fac mai clar inteles, teroristii vor adopta alte modalitati de a-si duce la indeplinire cu succes, subliniez: cu succes, actiunile lor devastatoare, dupa cum putem constata. Si in trecut problema terorismului a fost una politica si poti sa-ti dai seama numai uitandu-te la doua exemple: Organizatia pentru Eliberarea Palestinei si celebrul Carlos. Lucrurile sunt clare, mi se pare de prisos sa intru in detalii. Problema terorismului actual e, pana la urma, tot una politica. In primul rand tine de greselile de abordare pe care le-au facut Occidentul si SUA fata de lumea musulmana si tratarea cu superficialitate a unor lucruri, de exemplu primirea in decursul timpului a unui numar enorm de imigranti musulmani, complet straini de cultura europeana – deci pe cale de consecinta neputand s-o aprecieze, lucru ce s-a reflectat in integrarea lor greoaie uneori, deseori imposibila intr-o societate occidentala. Acum Vestul suporta consecintele. Putem adauga escul Primaverii Arabe, esecul reformelor in Libia, esecul din Siria al SUA care nu a reusit sa-l indeparteze pe Bashar al-Assad, consolidand astfel pozitia Rusiei in regiune. Vorbim de cartele prepay, dar uitati-va cum musulmani care s-au nascut si au crescut in Vest merg nestingheriti in Siria sa lupte alaturi de ISIS!!! Iar cand se introrc, se intorc antrenati de acolo, ca sa faca aici un prapad. Si atunci despre ce vorbim? Romania a fost acuzata intr-un cotidian german ca ar fi vandut o mare cantitate de arme mici ce ar fi putut ajunge pe mana teroristilor. Insa sa ne gandim ca cel mai recent atentat, cel de la Bruxelles, a fost cu bomba!! Iar retelele teroriste profesioniste precum ISIS sau Al-Qaeda, vor stii sa-si procure cele necesare si sa-si inoveze logistica pentru a comite noi atentate teroriste.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Marian Munteanu…

Trebuie discutat putin despre aceasta desemnare dubioasa petrecuta in PNL: Marian Munteanu e propus drept candidat al partidului la alegerile pentru functia de Primar General al Bucurestiului.

Dupa ce candidatul PNL, Dl. Ludovic Orban, membru vechi al PNL, a fost indepartat securistic din cursa pentru Primaria Generala, iata ca soarele rasare pe ulita PNL-ului odata cu aparitia D-lui. Marian Munteanu. Dl. Orban avea totusi o legatura cu aceasta functie, fiind in perioada 2004-2007 viceprimar general al Bucurestiului, de asemenea el a mai fost si consilier local la Sectorul 3, ceva mai demult (v. aici si aici). O experienta in administratia Capitalei conteaza foarte mult intr-o asemenea functie de anvergura, precum cea de Primar General al Bucurestiului. Pentru ca sa poti face fata cu succes intr-o asemenea functie grea, trebuie sa stii cu ce se mananca lucrul asta, ca sa ma exprim popular. Nu mai vorbesc de faptul ca dansul are si o experienta ca ministru al Transporturilor, lucru ce poate fi un avantaj: a condus un minister dificil iar experienta in conducere conteaza.

Cu un sfert de veac in urma…

Se poate spune ceva similar despre Dl. Marian Munteanu? Dansul revine in prim-planul opiniei publice dupa o absenta indelungata. Insa nu asta ar fi principala problema… Domnia sa nu a fost nimic altceva decat liderul Ligii Studentilor din anii ’90 si nimic mai mult. Nu are o experienta de partid si nu stiu daca se poate spune ca ar avea, in general vorbind, o experienta politica. O experienta cat de cat in administratie, nici atat! Interesant este si cum doreste domnia sa sa conduca Primaria: cu bucurestenii. Iar daca s-ar intampla sa aiba dificultati cu Consiliul General ar scoate oamenii in strada!!!! A declarat asta la Antena 3. Astfel de declaratii exprima un populism demn de o cauza mai buna. Ciudat este ca nu se discuta (ca n-am prea auzit) despre proiectele necesare Capitalei. Si eu stiu sa spun ca facem in limitele fondurilor disponibile si ca trebuie luptat impotriva coruptiei pentru ca sa recuperam banii si sa-i folosim „in interesul bucurestenilor” (expresie standard).

O greseala mare a PNL este ca nu a numit, in locul D-lui. Orban, un om din PNL, cum ar fi fost si firesc. Eu nu cred ca in PNL nu s-ar fi gasit si alti oameni capabili pentru o asemenea functie importanta. Chestia asta cu telefonul, vorbit cu Marian Munteanu, apoi facut repede-repede membru PNL, pune intregul partid intr-o lumina nefavorabila. Tot jocul asta, de la Busoi la Munteanu, trecand prin intermediarul Ludovic Orban, nu se poate sa nu-ti lase multe semne de intrebare.

Marian Munteanu

Se discuta despre ideologia D-lui. Munteanu. In loc sa discutam despre proiecte pentru Bucuresti, discutam despre ce ideologie ar avea Dl. Munteanu… Dar chiar asa, ce ideologie imbratiseaza Dl. Marian Munteanu? Intr-un fel e evident ca daca ar fi fost liberal, ar fi fost membru al PNL… Totusi, recunosc, o asemenea asertiune nu e valida intotdeauna. Insa, obiectiv vorbind, nu prea putem trage o concluzie in aceasta privinta. La Dl. Ludovic Orban, de atata amar de ani in PNL, lucrurile erau destul de clare, si anume ca e liberal. N-a plecat in formatiunea D-lui. Tariceanu ci a ramas alaturi de PNL. Despre Dl. Marian Munteanu nu se poate spune mai nimic in aceasta privinta. Iar lucrul asta constituie din nou o bila neagra pentru PNL!

Sa vedem ce spun si altii, de exemplu Dl. Ion Cristoiu:

Marian Munteanu – un pîrț al lui Klaus Iohannis pe care liderii PNL l-au votat fără să-și ducă mîna la nas!

„În cei 26 de ani de gazetărie, rar mi-a fost dat să văd o unanimitate a unui punct de vedere asupra unei decizii politice aşa cum se întîmplă în aceste ore şi în aceste zile după desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria generală a Capitalei.
Cu mici excepţii, date de unul sau doi deliranţi semidocți cu acces la site-urile şi ziarele cît de cît serioase, toţi cei care s-au pronunţat asupra candidaturii şi-au exprimat o singură stare de spirit:
Uluiala!
Acea uluială care te cuprinde văzînd în plină stradă un academician doctor docent cu părul alb spunînd vorbe porcoase unei tinere decente întîlnite întîmplător.

Să ne lămurim.
Nimeni nu l-a contestat pe Marin Munteanu în sine.
Toţi l-au contestat în ipostaza de candidat al PNL.
Şi drept argumente au fost invocate o mie şi una de găuri pete din personalitatea lui Marian Munteanu.
De la ambiguitatea din 1990 pînă la strania legătură cu Virgil Măgureanu.
De la faptul c-a fost scos de la naftalină pînă la faptul că împărtăşeşte o ideologie cu vădite conotaţii legionare.

În sine, aceste pete negre sînt lipsite de importanţă.
Marian Munteanu poate face ce vrea.
Poate împărtăşi orice credinţă.
Poate, de exemplu, să susţină în public că la orele de Fizică, pe lîngă descoperirile ştiinţifice profesorul trebuie să le spună elevilor că ele, acele descoperiri, au fost făcute numai şi numai pentru că autorii l-au avut pe Dumnezeu în suflet.
Poate, de exemplu, să susţină, chiar şi la Realitatea Tv, sub privirile încîntate ale lui Rareş Bogdan, înfăşurat în Tricolor, că un funcţionar trebuie să ţină cont că România e creştină.
E drept, noi ăştia, cei care nu suntem vizitați de Duhul Sfînt, credeam că un funcţionar trebuie să ţină cont că România e o ţară europeană, în care funcţionarul se află în serviciul Publicului şi nu invers.
Repet, libertatea de expresie, unul dintre cele mai mari cîştiguri ale democraţiei, permite afirmarea oricărei opinii, a oricărei teze.

Ceea ce a uluit pînă la buimăcire pe toată lumea a fost desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat al PNL.
Marian Munteanu a vrut să candideze la Preşedinţie, în 2000, din partea PNR, formațiune condusă de Virgil Măgureanu.
N-a tresărit nimeni atunci la decizia luată de PNR.
Au fost tresăriri la acceptarea de către Marian Munteanu a condiţiei de candidat al lui Virgil Măgureanu.
N-a tresărit, deoarece PNR era un partid mic, în căutare disperată de lovituri mediatice şi, în plus, avea o platformă naţionalistă.

Dacă Marian Munteanu ar fi fost desemnat să candideze la Primărie din partea unui partid naţionalist-extremist minuscul sau din partea PRM, n-ar fi tresărit nimeni.
S-ar fi înţeles legătura dintre partidul respectiv şi Marian Munteanu.
Marian Munteanu e practicantul unui naţionalism delirant, a unui naționalism de cădelniță și tămîie, de camilafcă și barbă neîngrijită, altfel spus, un naționalism peste care s-au turnat ciubere de agheasmă: România e Grădina Maicii Domnului; România e o bucățică de Rai; România e ținta străinilor hrăpăreți, care vor s-o stoarcă de bogății; România e Noul Ierusalim.

S-a spus şi s-a scris că Marian Munteanu împărtăşeşte ideologia legionară.
Ca om care a studiat Mişcarea legionară şi pe Corneliu Zelea Codreanu în biblioteci şi arhive, îmi permit să spun că o asemenea afirmaţie jigneşte Mişcarea legionară.
Mişcarea legionară, cel puţin la nivelul scriitorilor și filosofilor care i-au fost teoreticieni, avea o doctrină coerentă.
Din discursul legionar al lui Marian Munteanu lipsesc elementele care au adus succesul politic al Mişcării:
Lupta împotriva corupţiei, promovarea Onoarei, pariul pe tineri, dispreţul faţă de politicianism.

Din doctrina legionară, Marian Munteanu a reţinut doar clișeele repetate papagalicește de legionarul semidoct.
Un asemenea personaj, anti-occidental, anti-democratic, anti-modern, anti-european e desemnat candidatul unui partid care se pretinde modern, european, care vrea să conducă o țară membră a Uniunii Europene și a NATO.

Biroul Politic Național al PNL cuprinde peste o sută de lideri ai partidului.
Unii aparțin PDL, alți PNL.
Amîndouă partidele au fost partide de guvernămînt, au dat candidați la președinție și președinți și premieri.
Marian Munteanu a fost desemnat în unanimitate (cu excepţia lui Mircea Ionescu Quintus, care s-a abţinut) de către cei peste o sută de membri ai Conducerii PNL.
Printre cei care l-a votat s-au aflat foşti miniştri, foşti demnitar, actuali parlamentari.
Într-un cuvînt, oameni care au condus o ţară şi nu un schit.

Cum de n-a întrebat nimeni de ce Marian Munteanu și nu un lider PNL?
Cum de n-a invocat nimeni biografia mai mult decît suspectă a lui Marian Munteanu?
Cum de n-a zis nimeni nimic la propunerea lansată de Alina Gorghiu?
Răspunsul e simplu.
Alina Gorghiu a adus în Biroul Politic ordinul dat de Klaus Iohannis.
Ce l-a apucat pe preşedintele României ca să impună un asemenea personaj unui partid, nenorocindu-l?
E o întrebare al cărui răspuns nu mă interesează.
Pentru că ar fi un răspuns ca şi cel dat întrebărlor:
De ce face Klaus Iohannis voiaje de lux împreună cu consoarta pe banii statului?
De ce pleacă Klaus Iohannis vineri la prînz şi vine la serviciu abia luni la prînz, cînd bugetarii, ca şi el, au făcut deja şase ore de lucru la program?
Vorba lui Stelian Tănase:
De chichi!

Întrebarea, întrebarea care merită luată în seamă, e următoarea:
Ce fel de partid e acela care votează fără să-şi ducă mîna la nas orice pîrţ al lui Klaus Iohannis?!”

Vehement mi s-a parut a fi si Dl. Cristian Preda, aceasta postare de pe FaceBook:

„În 2012, când era divizată, dreapta i-a susținut la Primăria Bucureștiului pe S. Prigoană (candidat PDL) și pe S. Oprescu (propus de PNL, alături de aliații săi din USL). Acum, dreapta unită îl propune pe Marian Munteanu. Mă simt insultat auzind că MM e prezentat drept liberal. Am scris sute de pagini despre liberalism și realizez că ecoul lor în PNL e nul. Regret, pe de altă parte, că nu am ascultat sfaturile care mi-au fost date acum câteva luni, de a mă prezenta ca independent la Primăria Bucureștiului. Am fost convins că PNL va prezenta un candidat foarte solid și credibil. M-am înșelat amarnic. Ce au făcut Predoiu, Gorghiu and co. e o bătaie de joc.”

si aceasta:

„Lansez aici un apel către conducerea PNL. Îi invit să retragă candidatura lui Marian Munteanu, care nu are legătură nici cu profilul de centru-dreapta asumat de cei care au votat de-a lungul timpului cu formațiuni liberale, nici cu doctrina PPE, familia europeană la care au aderat peneliștii. Candidatura lui Munteanu e o eroare la fel de mare ca și propunerea regelui Mihai drept prezidențiabil în 1992. După seria Bușoi, Orban, Munteanu, e preferabil ca PNL să nu aibă un candidat propriu, fiindcă ridicolul i-a copleșit. Doar scuzele prezentate electoratului bucureștean îi pot salva. Dacă Munteanu e retras, voi vota cu PNL la Consiliul General. Dacă nu, voi vota și împotriva lui Munteanu, și împotriva candidaților PNL în consilii. Îi rog pe toți cei care sunt de acord cu mine să difuzeze acest mesaj.”

Totusi, e foarte ciudata atitudinea PNL… Daca nu e bun un candidat asupra caruia planeaza o suspiciune privind fapte de coruptie, e bun unul asupra caruia planeaza suspiciuni ca ar fi un admirator al Miscarii Legionare, un antieuropean, antioccidental si fost colaborator al lui Virgil Magureanu? Observati ce spune si Cristian Preda: „Mă simt insultat auzind că MM e prezentat drept liberal”…

Iar adversarii PNL vor folosi, banuiesc, in campanie aceste slabiciuni pentru a lovi in PNL. PNL nu a dat, cel putin pana acum, din cate stiu, explicatii convingatoare privind suspiciunile referitoare la activitatea si orientarea ideologica a noului candidat. De asemenea nici Dl. Munteanu nu a raspuns convingator la astfel de indoieli legate de activitatea sa si crezurile sale politice.

… si astazi…

Insa ceea ce se intampla este uluitor si nu degeaba a scris Dl. Cristoiu despre „partul” prezidential… Pentru ca desemnarea lui Marian Munteanu drept candidatul PNL la Primaria Bucurestiului pare a se inscrie in acelasi gen de actiuni precum decorarea cu Ordinul National Steaua Romaniei a D-lui. Octav Bjoza, admirator infocat al Miscarii Legionare, promovarea Oanei Stanciulescu in conducerea TVR. Insa acest trend ciudat nu trebuie atribuit doar PNL-ului sau doar Presedintelui. Ci si Stangii politice si va invit sa cititi aici un articol recent si reiau titlul unui articol din Gandul: „Mândrii români ai lui Victor Ponta îşi explică de ce Iohannis este un pericol: „Una e să te nască mă-ta în altă ţară, alta e să vii aici şi iei cetăţenie”” si citez din inceputul articolului:

„Cum îl văd votanţii PSD pe Klaus Iohannis? Cu un Victor Ponta care le-a stimulat mândria că sunt români şi ortodocşi, alegătorii social-democraţi adunaţi la Craiova, la lansarea la apă a candidatului lor, sunt categorici: Iohannis nu e bun „pentru că nu e român”.”

Observati ce vremuri traim… Rares Bogdan vrea sa aduca un tricolor mare cat toate zilele in studio!! 🙂 Pentru ca-si iubeste tara: „de-aia, ma, c-o iubesc!!”, dupa cum a si declarat. Ma mir ca n-a zis ca va veni imbracat in port popular. Dar, mai bine, sa nu-i dau idei… 🙂

Mai avem putin si reluam Festivalul National Cantarea Romaniei? 🙂

Trebuie sa vedem si care e punctul de vedere al PNL:

Romania Libera

PNL: Nu sunt probe că Marian Munteanu ar fi apropiat de extrema dreaptă

„PNL susține că nu există probe care să ateste că Marian Munteanu, recent nominalizat drept candidat la Primărie, ar fi „apropiat de extrema dreaptă”.

„Un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990 a fost cel al așa-zisei apropieri a dlui. Marian Munteanu de extrema dreaptă. Referitor la acest aspect, PNL nu poate să nu constate că și acum, ca și în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susțină aceste acuzații”, menționează un comunicat al PNL.

Din acest motiv, PNL solicită celor care întrețin acest discurs „plin de neadevăr” să aducă probe „care ar putea, eventual, să susțină acuzele pe care i le aduc domniile lor”.

PNL amintește că Marian Munteanu a participat la Revoluția din decembrie 1989, la organizarea Ligii Studenților, a fost primul președinte al Alianței Civice și lider al Pieței Universității.

„Prin ce a făcut în ultimii 25 de ani, ca lider respectat al societății civile și ca antreprenor, dl Marian Munteanu a fost și este un susținător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societății și către economia liberă de piață.   Dl. Marian Munteanu a susținut mereu și susține cu consecvență integrarea europeană și euro-atlantică a țării noastre. În ultimii ani domnia sa a avut multe ocazii de a călători în țări occidentale unde a fost un avocat al României și al colaborării țării noastre cu marile țări democratice ale lumii”, subliniază PNL.

Acest partid solicită liderilor societății civile „să țină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă și corectă, care să ajute cu adevărat cetățeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizațiile aflate în afara jocului politic își vor asuma în mod corect rolul lor”.

„Aici nu este vorba numai despre dl. Marian Munteanu, ci despre modul în care trebuie să facem și să înțelegem politica. În ceea ce îl privește pe candidatul PNL este o realitate istorică faptul că adevărul a învins mereu”, conchide PNL.”

Mediafax

PNL îl apară pe Munteanu, acuzând societatea civilă de afirmaţii false în stil fesenist şi propagandă

„PNL acuză societatea civilă de afirmaţii nefondate la adresa candidatului partidului pentru Primăria Capitalei, Marian Munteanu, susţinând că ONG-urile dau dovada ”unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist” şi de partizanat ”vădit” pentru un candidat şi pentru un partid.

”În puţinele zile trecute de la desemnarea dlui Marian Munteanu drept candidat al PNL la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, membrii PNL au constatat faptul că în spaţiul public au început din nou să circule aceleaşi acuzaţii lipsite de temei care acum un sfert de secol încercau să păteze imaginea Pieţei Universităţii. De această dată, aceste acuze nu mai vin din partea partidului condus de Ion Iliescu şi nici din partea presei feseniste, ci din partea unor organizaţii şi persoane care aparent consideră că deţin monopolul asupra ideii de scietate civilă. De fapt, aceste persoane sunt cei mai noi politicieni ai României şi susţin în mod deschis acţiunea unui partid politic care participă la alegerile locale din Bucureşti”, acuză PNL prin intermediul unei scrisori deschise.

Liberalii spun că apropierea lui Marian Munteanu de extrema dreaptă este ”un mit care a fost cultivat cu multă migală în primăvara anului 1990”.

”PNL nu poate să nu constate că şi acum, ca şi în zilele triste ale mineriadelor, lipsesc probele care să susţină aceste acuzaţii’‘, arată liberalii, solicitând oficial celor ce aduc aceste acuzaţii ”să aibă decenţa şi deontologia de a-şi proba spusele în mod concret, prezentând opiniei publice vorbe şi fapte ale dlui. Marian Munteanu care ar putea, eventual, să susţină acuzele pe care i le aduc domniile lor”.

PNL îl apară pe Marian Munteanu, susţinând că ”nu există nimic în activitatea sa care să justifice alte acuze ce i se aduc, anume acelea de a fi anti-occidental”, ci, din contra, candidatul PNL ”a fost şi este un susţinător consecvent al cursului României către modelul democratic de dezvoltare a societăţii şi către economia liberă de piaţă”.

În opinia liberalilor, asemenea acuzaţii sunt ”parte a unui discurs propagandistic des întâlnit în jocul politicianist”.

”De fapt, nici partizanatul vădit pentru un candidat şi pentru un partid politic şi nici susţinerea de acuzaţii fără dovezi la adresa altor candidaţi şi altor partide politice nu ar trebui să facă parte din activismul specific societăţii civile. PNL solicită tuturor liderilor societăţii civile să ţină cont de faptul că o campanie electorală locală deschisă şi corectă, care să ajute cu adevărat cetăţeanul în formarea deciziei de vot, nu poate fi organizată decât dacă organizaţiile aflate în afara jocului politic îşi vor asuma în mod corect rolul lor”, subliniază PNL.

”Încheiem această Scrisoare deschisă lansând un apel la adevăr. În cursul vieţii sale dl. Marian Munteanu a mai văzut ce înseamnă să fie acuzat fără dovezi şi chiar să fie ţinut în închisorile regimului fesenist din motive politice, sub acuzaţii false. Acele timpuri ar fi trebuit să rămână mult în urmă. Acum România este în anul 2016, dar iată că adevărul rămâne la fel de important. Apelul PNL de astăzi are tocmai acest înţeles: haideţi să facem o campanie electorală în care să putem dovedi tot ceea ce spunem despre contracandidaţii noştri! Altfel, arătăm lipsă de respect faţă de electorat şi faţă de noi înşine. Aici nu este vorba numai despre dl. Marian Munteanu, ci despre modul în care trebuie să facem şi să înţelegem politica. În ceea ce îl priveşte pe candidatul PNL este o realitate istorică faptul că adevărul a învins mereu”, concluzionează liberalii.

Citeşte şi: IPP şi SAR cer PNL retragerea candidaturii lui Munteanu pentru simpatii fasciste

Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, face apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”.

„Semnatarii, organizaţii de drepturile omului dar nu numai, fac apel către conducerea Partidului Naţional Liberal să retragă candidatura lui Marian Munteanu pentru Primăria Municipiului Bucureşti considerând această nominalizare o ofensă adusă valorilor democratice ale societăţii în care trăim”, se arată în apelul lansat joi de Coaliţia Antidiscriminare.

Reprezentanţii societăţii civile mai spun că Munteanu „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”, promovând un discurs cu elemente ortodox-fundamentaliste, incompatibil cu valori democratice şi constituţionale.

„Doar cu aceste motive în minte, şi cu îngrijorarea că prin promovarea unei astfel de persoane într-o asemenea candidatură unde poate să îşi expună ideile nocive ce pot să producă tulburări ireparabile în straturile sociale, etnice, confesionale şi nu numai din societate românească cerem PNL retragerea sprijinului politic pentru Marian Munteanu”, se mai arată în apel.

Apelul este semnat, în numele Coaliţiei Antidiscriminare, de Institutul pentru Politici Publice, Societatea Academică din România, Centrul FILIA, Romani Criss – Centrul Romilor pentru Interventie Socială şi Studii, Agenţia de Dezvoltare Comunitară “Împreună”, ACCEPT şi Euroregional Center for Public Initiative.

Citeşte şi: Institutul Elie Wiesel: Persoana publică Marian Munteanu prezintă un motiv de îngrijorare

Citeşte şi: Vasile Blaga: Marian Munteanu nu are nicio treabă cu legionarismul

Citeşte şi: Eurodeputat PSD, scrisoare către Iohannis şi PNL: Vă asumaţi ataşamentul legionar al lui Munteanu?

Citeşte şi: Adriana Săftoiu: Am spus că accept să candidez la Primărie, s-au făcut evaluări şi s-a optat pentru Munteanu

Citeşte şi: Mircea Ionescu Quintus: Marian Munteanu trebuie să aibă o reacţie. PNL are un plan de rezervă„

Asemenea explicatii pot sau nu sa fie convingatoare. Insa mie mi se pare ca Mircea Ionescu Quintus a avut si are dreptate:

Mircea Ionescu Quintus: Marian Munteanu trebuie să aibă o reacţie. PNL are un plan de rezervă

„Preşedintele de onoare al PNL Mircea Ionescu Quintus a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, cu privire la solicitarea ONG-urilor de a-l retrage pe Marian Munteanu, că cel care ar trebui să aibă o reacţie este Marian Munteanu şi că, în cazul retragerii acestuia, PNL are un plan de rezervă.

„Nu mă interesează atitudinea ONG-urilor, mă interesează atitudinea domnului Marian Munteanu pentru că spre el se îndreaptă această poziţie”, a declarat preşedintele de onoare al PNL Mircea Quintus Ionescu, solicitat să comenteze apelul celor şapte ONG-uri de a-l retrage pe Marian Munteanu din cursa electorală.

Întrebat ce atitudine ar trebui să aibă Marian Munteanu, Mircea Ionescu Quintus a afirmat că acest lucru îl priveşte pe Munteanu şi că „este hotărârea dânsului”.

Întrebat dacă PNL ar trebui să îşi asume în continuare candidatura lui Marian Munteanu, preşedintele de onoare al PNL a spus că liberalii şi-au asumat candidatura lui Munteanu şi că acum „este treaba ONG-urilor şi a lui Marian Munteanu”.

„Noi ne-am asumat-o, că au intervenit acele ONG-uri este treaba lor şi a domnului Munteanu cât este el de legat sau nu de această societate civilă”, a mai spus Quintus.

Preşedintele de onoare al PNL a mai spus că dacă Marian Munteanu îşi va retrage candidatura partidul are un plan de rezervă, afirmând că îşi va impune punctul de vedere de data aceasta.

„De data asta, însă, pot să vă spun că dacă se întâmplă ceva suntem pregătiţi cu un plan de rezervă, dar Doamne fereşte să se întâmple ceva. Dacă cumva domnul Marian Munteanu ar dori să se retragă, o ipoteză care mi se pare foarte îndepărtată, noi avem imediat ce pune la loc. De data asta îmi impun şi eu punctul de vedere”, a declarat Mircea Quintus, afirmând că liberalii vor alege un candidat din partid.

Un grup de şapte ONG-uri, printre care IPP şi SAR, face apel la PNL să retragă candidatura lui Marian Munteanu la Primăria Capitalei pe motiv că acesta „a avut şi are simpatii pentru curente de orientare fascistă, de care nu s-a dezis niciodată”.

Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că decizia sa de a se abţine la vot în cazul candidaturii lui Marian Munteanu este un vot împotriva „greşelii” conducerii care nu a avut un plan de rezervă, el precizând că BPN va trebui să-şi asume un eventual eşec.

„Votul meu nu l-a privit pe Marian Munteanu, ci a fost un vot împotriva greşelii conducerii PNL care trebuia să aibă mai multe soluţii de rezervă pentru situaţia retragerii domnului Ludovic Orban , care a avuut o atitudine corectă. (…) Doream să candideze unul dintre membrii PNL”, a declarat, miercuri, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.

Seniorul liberal a mai spus că un partid politic nu are voie să ajungă în astfel de situaţii fără a avea un plan de rezervă. „Un partid politic nu poate fi luat prin surprindere. Nu s-a gândit nimeni la un plan B , la un plan C. Este o greşeală a conducerii PNL. Eu am avut trei propuneri de candidatură, este vorba despre trei dinstinse doamne, din BPN, nu le mai spun numele. Una dintre ele este Adriana Săftoiu„, a mai declarat el. Întrebat dacă s-a gândit şi la copreşedintele PNL Alina Gorghiu, Quintus a spus că nu.”

Dl. Quintus a avut dreptate de la bun inceput. Si se vede ce inseamna un om ce are o vasta experienta in politica. Domnia sa le-a dat, practic, solutia liberalilor, dupa ce Dl. Orban si-a anuntat retragerea: candidatul trebuie sa fie bucurestean si trebuie sa fie din PNL. Or, aceste doua directii trebuiau urmate de catre PNL, nu ce s-a intamplat ulterior. De asemenea se vede experienta D-lui. Quintus si prin faptul ca s-a abtinut de la vot in cazul candidaturii lui Marian Munteanu. Sunt de acord cu dansul ca a propus femei la candidatura pentru Primarie. Regretabil intr-adevar daca PNL a fost luat prin surprindere – se vad clar carente la nivelul conducerii acestui partid.

Interesant si acest articol:

Cum poate pierde PNL Bucureştiul cu Marian Munteanu. Detaliul esenţial pe care liberalii l-au uitat

„Prin alegerea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria Capitalei, liberalii riscă să-şi piardă cel mai puternic aliat pe care l-au câştigat în ultimii ani, informează Gândul.

Facebook-ul unde românii s-au mobilizat, fără precedent, la alegerile prezidenţiale, contribuind decisiv la alegerea lui Klaus Iohannis preşedinte, a avut o reacţie organică de respingere a lui Marian Munteanu. Profilul fostului lider al Pieţei Universităţii nu vine în întâmpinarea aşteptărilor enunţate pe reţelele de socializare, unde nu este un teren fertil pentru un discurs mai apropiat celui legionar şi pro-Biserică.

De aminintit că în urmă cu cinci luni, după tragedia din Colectiv, pe Facebook s-a răspândit un amplu curent de sancţiune faţă de poziţia BOR în cazul tragediei. Revenind, după nominalizarea lui Munteanu, pe reţelele de socializare, s-au viralizat, cu o viteză similară perioadei prezidenţialelor, materiale referitoare la declaraţiile, din 1993, ale fostului lider al Pieţei Universităţii cu privire la asemănările dintre Mişcarea pentru România, o organizaţie condusă de acesta între 1992 şi 1995, şi Mişcarea Legionară, cât şi fotografia în care apare ţinându-se de mână cu Virgil Măgureanu.

 “A fost o reacţie fizică la un personaj toxic, e o reacţie normală pentru că internetul e un mediu reactiv”, este de părere specialistul în marketing online şi comunicare, Vlad Tăuşance, în timp ce specialistul în comunicare politică, Antonio Momoc, consideră că Marian Munteanu provine “dintr-o zonă destul de dubioasă ideologic” şi nu o mai reprezintă, astăzi, societatea civilă, iar oamenii de pe Facebook “au sancţionat chestiunea asta”.

Practic, ce se reproşează PNL-ului?

Faptul că “se preferă un discurs radical de dreapta” prin susţinerea lui Marian Munteanu, punctează Antonio Momoc. Iar dovadă stau “toate declaraţiile lui pro-legionare, toate portretele lui puse pe site-uri legionare care deja circulă pe internet”,  adaugă Vlad Tăuşance.

De asemenea, un alt motiv de reproş este ignorarea Facebook-ului care, în viziunea lui Momoc,  “reprezintă cel mai bine spiritul Colectiv şi ceea ce a cerut strada” atât la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, cât şi după tragedia din Clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015.

Momoc: “Reacţiile au fost destul de anti-PNL”. Tăuşance: “Marian Munteanu nu are ce să căute în online de acum înainte” 

Specialistul în comunicare politică, Antonio Momoc, este de părere că anunţul privind candidatura lui Marian Munteanu din partea PNL la Primăria Generală a Capitalei a suscitat reacţii anti-PNL pe Facebook.

Citeşte continuarea pe Gândul. „

Insa FaceBook-ul nu poate fi considerat un indicator clar in aceasta privinta. Nu putem trage concluzia ca PNL va pierde alegerile dupa unele reactii de pe FaceBook. De exemplu s-ar putea constitui usor pe FaceBook un grup foarte numeros de sustinatori ai D-lui. Marian Munteanu. Daca Dl. Munteanu provine “dintr-o zonă destul de dubioasă ideologic”, cred ca acelasi lucru se poate spune si despre cei de pe FaceBook, cei la care face referire articolul… Mie nu mi-e clar ce ideologie ar avea acesti utilizatori ai FaceBook-ului, daca ar avea una sau daca sunt inca formati sa aiba una… Dar nu trebuie uitat un lucru: Dl. Munteanu nu deloc prost. De asemenea dansul e un bun comunicator. Candidatura dumnealui a aparut in ultimul moment, ca sa zic asa. Dansul nu a avut timp sa comunice cu acesti utilizatori ai FaceBook-ului. Probabil ca multi dintre acestia nici macar nu erau in proiect in 1990. Sunt oameni foarte tineri, unii chiar copii, care nu au avut cum sa-l cunoasca pe Marian Munteanu, mai ales ca dansul a lipsit o perioada indelungata din viata publica. Altceva ar putea fi cand incepi sa cunosti omul. Dl. Marian Munteanu a dovedit inca de atunci, din 1990 ca stie sa capteze, ca sa zic asa, masele, simte ce vor oamenii, altfel nu ajungea sa fie un lider al Pietei Universitatii. Dar in perioada recenta dansul nu s-a implicat in miscarile Pietei, de exemplu cele de protest la adresa lui Traian Basescu. Oamenii tineri n-au cum sa-l cunoasca. Insa oamenii tineri de azi n-au cunoscut dictatura comunista, n-au trait-o de aceea ma intreb daca ei inteleg spiritul de atunci al Pietei Universitatii. Marian Munteanu, evident tanar pe atunci, a fost un tanar iesit din comunism, cum eram, pe-atunci, cu totii. Generatia de azi, tinerii de azi – au trecut totusi 25 de ani – nu au iesit din comunism, de aceea perceptiile asupra anumitor lucruri ar putea sa fie diferite. Ei, spre exemplu, nu stiu si nu inteleg ce inseamna incalcarea libertatii de constiinta, impunerea prin forta si arestari a ateismului in societate. N-au trait astfel de vremuri, in care drepturile si libertatile individului au fost calcate in picioare. Ei nu stiu ce inseamna ca un regim politic sa-ti interzica sa mergi la biserica sau ce inseamna sa-ti interzica anumite lecturi din motive politice (cum era, de exemplu, cazul lui Cioran sau Eliade), pentru ca nu era o literatura potrivita cu regimul politic de atunci, cu comunismul.

Tinerii de azi ar trebui sa mediteze mult mai serios la faptul ca la Revolutie s-a luptat si s-a murit pentru LIBERTATE!!

Insa asupra lui Marian Munteanu e intr-un fel logic sa planeze tot felul de banuieli intrucat s-a clasat Dosarul Revolutiei. In chip straniu. De ce oare? Ca sa nu mai stim adevarul? Iar legatura sa stranie cu Virgil Magureanu il apropie (poate fara voia dumnealui) in chip straniu de zona fostei Securitati.

Interesant este si acest editorial aparut in DW:

PNL provoacă o furtună politică

„Nici nu a fost bine propus, și candidatul PNL la primăria Capitalei, Marian Munteanu, fostul lider al studenților din Piața Universității, a devenit obiectul unor puternice contestații.

Societatea românească își contenește emoțiile greu și nu pare capabilă să-și modereze reacțiile. E un exces în judecată și în expresie, care alterează dezbaterea și nu mai lasă nicio șansă unei conversații decente. Deunăzi cineva spunea că Gabriel Liiceanu și Ana Blandiana sunt legionari sau naziști pentru că au o viziune conservatoare despre Europa și despre vocația ei culturală. Ce-i drept, lumea s-ar putea să-i dezmintă, iar centralitatea europeană, în numele căreia ei vorbesc, să se fi dizolvat demult într-o lume lipsită de centru. În realitate, Estul e nostalgic, dar nutrește o nostalgie lucidă și resemnată știind că nu-i mai rămâne nimic altceva decât contemplarea trecutului. Fiecare rămâne loial idealului său din tinerețe și poate că e singura datorie importantă față de sine. Și nu e o datorie ușoară, căci, cum spunea Cioran: ”Câtă resemnare și cât curaj ne trebuie pentru a nu ne sfărâma sau dizolva, pentru a ne păstra figura și identitatea!”. E însă nostalgia o formă de intoleranță?

De ieri începând am aflat din zeci și sute de comentarii din presa clasică și cea electronică că Marian Munteanu este legionar sadea și că dă expresie unei etnocrații violente. Și nimeni nu pare să aibă nici cea mai mică îndoială. Discursul curge senin fără teama că așează pe cineva fără temei sub semnul unei acuzații penale. Căci a spune despre cineva că e prost nu are nicio consecință, dar a afirma ritos că e legionar riscă să provoace o sesizare a Parchetului. Când Ion Iliescu spunea că în Piața Universității sunt legionari, el făcea o judecată istorică și ideologică, el căuta să deslușească o genealogie politică, pe când acuzatorii de astăzi fac, de-a dreptul, un denunț penal.

Între ”legionarii” de azi există cu siguranță diferențe mari. Gabriel Liiceanu (legionar și el în versiunea Iliescu, legionar și azi în versiunea stângii ”civice”) este de fapt un anti-naționalist care s-a scuturat cu energie de fiece vecinătate potențial contaminatoare. În cazul său nu e numai un denunț răuvoitor, ci și o stupidă neadecvare. Marian Munteanu, în schimb, este un naționalist, dar unul lecuit, care vine în prelungirea unor decepții istorice. Primul îl ține pe Cioran la căpătâiul patului, cel de-al doilea pe Țuțea. Dar dacă Cioran a devenit un sceptic, Țuțea a sfârșit în dezamăgire. Nici într-un caz, nici într-altul legionarismul nu mai e posibil. De altfel întreaga discuție despre naționalism este viciată de analogii ilicite, lipsite total de simțul proporțiilor și care sfârșesc prin a banaliza experiențele criminale fără egal ale secolului trecut. Dacă Crin Antonescu va fi fost un soi de Hitler, așa cum sugera un raport Expert Forum, în 2012, atunci ce am mai putea înțelege din istorie? În orice caz, atunci cand rapoartele de la care finanțatorii așteaptă o descriere exactă și probă devin o specie a pamfletului, dezbaterea politică rațională nu poate avea loc. Românii își fac singuri mari deservicii autoportretizându-se în culori înfricoșătoare. Și exact la fel se întâmplă și acum când mai înainte de a vedea cine este el astăzi și ce vrea, Marian Munteanu a devenit obiectul unei diabolizări fără precedent.

Dar în ambianța aceasta frenetică în care denunțătorii arogă, cu stranie siguranță de sine, o certă superioritate morală, discuția și critica nu sunt cu adevărat posibile. Adevărata problemă este că nu îl poți critica convingător pe Marian Munteanu (în sensul unei examinări raționale) până când ambianța nu e curățată de toxinele acestei violențe dogmatice. Multă lume a ales, de altfel, să tacă, sau să rostească ceva vag și aluziv, tocmai din acest motiv.

Aș remarca deocamdată doar ironia situației: Monica Macovei & Co au pledat cu asiduitate pentru candidați ”curați” și ”cinstiți” și, iată, acum când tocmai s-a ivit unul, primii care protestează sunt chiar ea și partizanii săi câți au rămas. Au pledat de asemenea pentru boicotarea partidelor și cultivarea ”societății civile”, iar acum, când apare un candidat care vine el însuși din ”societatea civilă” tot ei se revoltă ca de un sacrilegiu. Atunci când scriam cu insistență ca problema politicii românești este că ocultează diferența dintre stânga și dreapta, refuzând să abordeze marile probleme care se pun în fața lumii noastre, ni se răspundea că prioritatea priorităților este combaterea corupției și că dezbaterile doctrinare sunt un lux pe care nu ni-l putem permite. Or, iată că Marian Munteanu candidatul susținut de PNL, destituie și el doctrinele și ne anunță că singurul lucru important este integritatea. Se află aici o simetrie, ca în oglindă, care explică oarecum răbufnirea aceasta de violență la început de campanie.”

Articolul este bun, el arata faptul ca problema doctrinara, mai bine zis ideologica, nu prea conteaza, ceea ce nu e in regula: „Or, iată că Marian Munteanu candidatul susținut de PNL, destituie și el doctrinele și ne anunță că singurul lucru important este integritatea.”. Articolul face distinctia necesara intre acuzatia de legionarism adusa lui Gabriel Liiceanu sau Anei Blandiana – in acest caz trebuie sa scriem „legionarism”, cu ghilimelele de rigoare, desigur – sau exagerarea potrivit careia Crin Antonescu „va fi fost un soi de Hitler, așa cum sugera un raport Expert Forum, în 2012” si ceea ce se spune despre Marian Munteanu, doar si pentru faptul ca atat Liiceanu cat si Ana Blandiana nu candideaza, iar Crin Antonescu s-a retras intr-un con de umbra si nici dansul nu candideaza. Una este sa-l citesti, sa-l studiezi pe Cioran si alta e o atitudine politica de natura sa te apropie de Miscarea Legionara sau fascism – ceea ce unii ii reproseaza D-lui. Munteanu. Eu n-as trece chiar atat de repede peste ceea ce i se reproseaza lui Marian Munteanu, avand in vedere promovarea acestuia pe posturile de televiziune si candidatura sa la Capitala. Eu nu-l acuz, insa solicit explicatii in continuare din partea PNL si din partea dansului pentru ca e normal ca atat PNL cat si dansul sa explice cu mai multa claritate si concretete astfel de lucruri electoratului, mai ales celui liberal. De observat ca Mircea Ionescu Quintus, cum aratam mai sus, s-a abtinut de la vot, lucru care arata ca mutarea cu Marian Munteanu ar fi una cel mult interesanta, daca nu chiar indoielnica, dar in niciun caz cea mai buna…

Ramane, totusi, intrebarea: de ce Marian Munteanu? E vorba de o nostalgie a anilor ’90? Aici PNL nu a clarificat deloc lucrurile.

Fara indoiala, anii au trecut, omul imbatraneste. Totusi, cum trebuie sa-l vedem azi pe Marian Munteanu: mai este oare tanarul din prima poza sau domnul cu aer conservator din ultima?

Numai uitandu-te la prima poza si parca respiri azi aerul tare de LIBERTATE  al inceputului anilor ’90!

Iar daca tot ne intoarcem la anii ’90, tocmai acest aer tare de LIBERTATE nu trebuie sa-l uitam ci sa ni-l reimprospatam mereu in memorie!

DE citit si…

… acest editorial al maestrului Cristoiu:

Marian Munteanu – acest Dan Diaconescu care se crede Petrache Lupu, spălat cu limbuța la Antena 3!

Se arata ca:

„Marian Munteanu, desemnat candidat al PNL pentru Primăria Capitalei marţi, 12 aprilie 2016, a fost miercuri, 13 aprilie 2016, invitatul lui Mihai Gâdea la Sinteza zilei de pe Antena 3.
Cu o seară înainte, imediat după desemnare, Marian Munteanu a fost invitatul lui Rareş Bogdan la Jocuri de putere, de pe Realitatea Tv.
Bogdan Tiberiu Iacob, un excelent scocioritor prin arhive, a descoperit o emisiune a lui Rareş Bogdan cu Marian Munteanu ținută pe 16 februarie 2016.
Cu aproape două luni înainte de a fi binecuvîntat drept candidatul PNL, Rareş Bogdan, printre altele ziarist, se angajează să-i fie lui Marian Munteanu, candidat la Primăria Bucureştilor, chibiţ electoral:
„În cazul în care totuşi vă hotărîţi să intraţi în bătălia pentru primăria capitalei sau într-o bătălie politică, pentru dvs., eu voi intra în luptă exact cum am intrat pentru preşedintele Iohannis în 2014, cînd am fost pe baricade cu steagul în mînă!”

Descoperirea lui Bogdan Iacob nu m-a surprins. Dezgroparea mediatică a cadavrului social-politic Marian Munteanu e o Operaţiune începută de anul trecut, avînd, ca de obicei cînd vine vorba de Operaţiuni, avînd în Realitatea Tv un Pluton şi în Rareş Bogdan, un locotenent. Cei care nu ştiu cine conduce România, convinşi, în naivitatea lor, că o conduce Poporul, vor fi rămas surprinşi la cultivarea furibundă a lui Marian Munteanu de către un post tv, ştiind că fostul lider al Pieţei Universităţii, compromis iremediabil prin candidatura în numele lui Virgil Măgureanu, dispăruse de 15 ani din spaţiul public. Rareş Bogdan l-a invitat de numeroase ori pe post de Guru al Naţiunii. Stînd picior peste picior, scăldat în privirile aprinse ale lui Rareş Bogdan, Marian Munteanu a debitat enormităţi de bodegă pe post de soluţii pentru Salvarea ţării, căzute sub călcîiul străinilor.

La emisiunea din 16 februarie 2016, care l-a entuziasmat pe Rareș Bogdan atît de tare, încît s-a angajat pe post de chibiț electoral, Marian Munteanu a vorbit și de o nouă Constituție. Printre altele, Constituția lui Marian Munteanu prevede obligativitatea tinerilor între 18 şi 34 de ani de a face parte din Miliţiile populare, instituirea unei Autorităţi Morale Naţionale şi impunerea a două zile naţionale.

De ce-am scris aceste rînduri?

Nu pentru a-l mustra pe Rareş Bogdan, pentru c-a renunţat la profesia de jurnalist în favoarea celei de codoş electoral (o să-l mustre viaţa, veţi vedea!), ci pentru a scoate în evidenţă importanţa emisiunii de la Antena 3.

Unul dintre cele mai importante partide ale ţării scoate un ins dintr-o grotă a Evului Mediu şi-l propune României secolului XXI drept candidat la Primăria Capitalei. Apariţiile sale la Realitatea tv, inclusiv cea din seara desemnării, n-aveau nici o legătură cu jurnalistica.

De marţi seara pînă miercuri seara, în spaţiul mediatic se dezlănţuie o furtună de întrebări ridicate de decizia PNL.

Emisiunea de la Antena 3 de miercuri seara avea toate datele de a fi una memorabilă.

Se ivea, în fine, posibilitatea ca Marian Munteanu să răspundă întrebărilor puse de opinia publică:

1) Cum de a candidat în numele lui Virgil Măgureanu?

2) Dacă mai împărtăşeşte sau nu credinţele legionare?

3) Cum a ajuns PNL, partid cu cel puţin 100 de posibili candidaţi la Primăria Bucureştilor, să opteze pentru un ins dispărut din spaţiul public de 15 ani.

4. Ce Proiect are pentru București?

Cel puţin aşa socoteau naivii.

Naivii telespectatori care mai cred că avem o presă independentă, pusă în slujba interesului public şi nu a intereselor oculte.

Alţii, ca mine, care ştiam că Antena 3 face parte, ca şi Realitatea tv, din Maşinăria mediatică pusă în mişcare cînd vine vorba de o Operaţiune, s-au uitat la Sinteza zilei pentru a vedea cum e spălat cu limba dată cu săpun candidatul impus de Klaus Iohannis marelui partid PNL, zis şi Partidul Meu, Partidul Proprietate privată a lui Klaus Iohannis.

După primele zece minute mi-am dat seama că nu era o emisiune de lămurire a unor enigme din personalitatea lui Marian Munteanu, aşa cum ar fi cerut profesia de jurnalist, ci o emisiune de spălare a lui Marian Munteanu de tot ceea ce se scrisese şi se zisese în restul presei.

Din start, Mihai Gâdea a amintit că Marian Munteanu, Eroul pe care el îl admira de cînd era mic şi, în provincie fiind auzea vorbindu-se în jur de Piața Universității, a fost, de marţi seara, pînă la ora emisiunii, victima unei campanii de defăimare duse de propaganda băsistă.

Înainte de a se trece la primele întrebări, Mihai Gâdea a evocat împreună cu Marian Munteanu întîlnirea lor de la Washington, la care a fost Alina Gorghiu şi Dan Mihalache.

Se înţelege că, puse sub acest semn, întrebările erau gen, Cum de-aţi putut fi atît de erou? sau Ce-are cu dumneavoastră propaganda băsistă? sau Nu-i așa că vă iubiți Țara?

În cei 20 de ani de televiziune, am întîlnit emisiuni electorale în care invitatul plătise la casierie. Cum la unele se nimerise să pic şi eu ca musca-n lapte, cînd candidatul delira cu o promisiune fantasmagorică, îl întrebam Cum o să faceţi?

Au fost cazuri – am aflat după – cînd invitatul s-a supărat rău după emisiune, reproşîndu-i moderatorului că el a plătit ca să se simtă bine.

Sînt sigur că acest sentiment l-a stăpînit pe Marian Munteanu pe tot parcursul emisiunii.

Instalat la măsuţa lui Mihai Gâdea, Marian Munteanu le-a ținut celor din jur, în frunte cu doi generali, unul prezentat drept General SRI! Discursuri despre cum vede el salvarea țării.

Despre Marian Munteanu s-a spus că e un naționalist.

Numărîndu-mă printre cei preocupați de redarea demnității naționale la un Popor deseori umilit de Puterile Protectoare, am vrut să văd dacă Marian Munteanu are vreo soluție de tip naționalist.

O soluție însă care să țină cont că ne aflăm în 2016 și nu în Evul Mediu.

Marian Munteanu n-are nici o soluție. N-are nici o idee. Spusele sale la Sinteza zilei îmi aminteau de tipii care mă opresc pe stradă pentru a-mi prezenta teoriile lor despre situațiunea României.

La orice bodegă din marginea Șoselei Naționale poți auzi, după un țoi de țuică, teorii de acest fel mult mai interesante.

Ce mai încolo și încoace!

Un Dan Diaconescu care se crede Petrache Lupu!

Cu excepţia lui Radu Soviani, singurul ziarist de acolo, nimerit din greșeală la un exercițiu de lins în direct, toţi cei din platou, în frunte cu Mihai Gâdea, îl ascultau înmărmuriţi de fericire.

Le vorbea Marian Munteanu!

Şi Marian Munteanu, ştiind c-a plătit la casierie, altfel spus ştiind c-a venit la o emisiune în care să se simtă bine, turuia întruna, turuia teoriile sale de luptător al lui Hristos.

A fost un moment cînd nu s-a simţit bine.

Cel în care Radu Soviani l-a întrebat cînd şi de cine a fost contactat de la PNL pentru a i se propune funcţia de candidat.

Aici, Marian Munteanu a început să se bîlbîie, să se contrazică, să se foiască, să transpire abundent, lăsînd impresia că nu mai ţine minte întîmplări petrecute cu două zile în urmă.

O situaţie explicabilă.

Marian Munteanu e candidatul PNL cu mult înainte de 12 aprilie 2016, cu mult înainte de 16 februarie 2016, încă de pe vremea cînd Realitatea tv a purces la Operaţiunea Mediatică Dezgroparea mortului.

Fireşte, Mihai Gâdea, dîndu-şi seama că Marian Munteanu s-ar putea supăra, a intervenit imediat pentru a-l salva, abătînd discuția de la acest subiect.

Desemnarea lui Marian Munteanu putea să pară la un moment dat drept semnul unei derute a PNL după accidentul cu Ludovic Orban.

Participarea la Operațiune, alături de Realitatea tv, a Antenei 3, post pentru care a făcut campanie publicitară Klaus Iohannis, ne spune să momentul Marian Munteanu ține de un Plan.

Un conceput de sergenții majori mesianici fie și pentru că și așa n-au treabă, dat fiind că teroriștii nu ne deranjează, iar spionii sunt de prostia celor de la Black Cube.

Tare mă tem că Marian Munteanu va fi primar al Capitalei.

Chiar și dacă toți ceilalți candidați ar fi arestați preventiv cu o zi înainte de scrutin!”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre lipsa de onestitate

O sa va spun acum ceea ce simt. Nu pentru ca as dori sa trec aspectul stiintific pe un plan secundar. Insa pe mine incepe sa ma deranjeze destul de tare lipsa de onestitate in care se duc dezbaterile, cel putin cele de la noi… In primul rand as dori sa remarc o anumita frivolitate si prea multa pasiune in locul unei discutii profesioniste. Si faptul ca nu prea apar in discutii „de ce-urile”: de ce?

S-a dezbatut la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan despre Dl. Vintila Horia. Va spun sincer ca nu auzisem de domnia sa si nici nu am citit ceva scris de dansul. Insa faptul ca Institutul Elie Wiesel a trimis primarului din comuna Segarcea, comuna natala a D-lui. Horia, o scrisoare prin care cere sa i se retraga titlul de cetatean de onoare al localitatii a starnit o dezbatere aprinsa. Chiar prea aprinsa, as zice eu… Acum chiar sunt curios de opera D-lui. Horia si chiar as dori sa-l citesc! 🙂

Chestiunea unor intelectuali romani de valoare care au aderat la Miscarea Legionara sau au facut propaganda fascista in perioada interbelica e una delicata. Iar pentru ca sa-i putem intelege corect trebuie sa intelegem vremurile si situatia nu doar a Romaniei, ci si a Europei, din perioada respectiva.

Insa aici as dori sa fac o remarca asupra intelectualului roman. Ma voi referi, cel putin pentru moment, doar la cei romani. Este o hiba  pe care acestia o au sau cel putin asa mi se pare. Lipsa unei priviri ciritice. Si ceea ce este interesant, lucrul asta se manifesta si in zilele noastre.

Ce se intampla? In momentul in care o Putere totalitara precum fascismul a inceput sa se dezvolte in Europa interbelica – altminteri o Europa inca romantica -, dat fiind faptul ca tara noastra e una de talie mijlocie, nu o Mare Putere – iar acest fascism a luat Puterea in tari europene mari – chestiunea care se punea era cum va arata de atunci incolo configuratia politica pe batranul continent. Tarile mici sunt influentate de cele mari, mai putin invers. Sunt in Istorie si cazuri contrare, dar cred ca acestea sunt putine. Or, fascismul si nazismul s-au dezvoltat in Italia si respectiv Germania, tari mari, Puteri europene. Influenta acestui curent s-a resimtit puternic in Spania, tot o tara mare, in care a avut loc si un sangeros razboi civil. Acest curent a prins puternic in Europa si a influentat, desigur, si o tara precum Romania.

Europa s-a dovedit slaba in fata cresterii nazismului in Germania si, intr-o prima etapa, a cedat in fata acestuia. Liga Natiunilor nu a putut opri ascensiunea nazismului in Germania iar Marea Britanie, dar si Franta, au dovedit slabiciuni evidente. In asemenea conditii impunerea unei ordini politice totalitare de ordin fascist in Europa aparea multora ca un fapt ce se va implini cu siguranta. Fara indoiala, era vorba de o amenintare. Insa aceasta amenintare se impunea ca o realitate in Europa, o realitate pe care nu o puteai indeparta.

Care sa fi fost atunci pozitia Romaniei?

Nu numai Europa a dovedit o slabiciune mare in fata fascismului si nazismului, dar si Uniunea Sovietica care a pactizat cu Hitler. La Rasarit era un alt totalitarism periculos – cel comunist, cu un intreg cortegiu de crime abominabile si care ameninta Romania. In asemenea conditii, in care Romania a suferit si pierderi teritoriale de pe urma pactului dintre Uniunea Sovietica si Germania nazista, ce pozitie ar fi trebuit sa adopte tara noastra ramasa atunci fara aliati, care oricum si-au dovedit neputinta?

In asemenea conditii o parte valoroasa a intelectualitatii romanesti, vazand pericolul mare ce poate veni dinspre Est, cel comunist, nu a mai privit critic fascismul, prezent oricum in tara noastra prin Miscarea Legionara. Cu atat mai mult cu cat intelectuali si oameni politici de marca au fost asasinati de catre legionari. Dar a privi critic fascismul, intr-o ordine totalitara europeana de acest tip, care cauta sa se impuna prin mijloace brutale, ce ar fi insemnat? Nu cumva o pozitionare politica spre Est, in conditiile in care aliatii nostri traditionali si-au dovedit incapacitatea de a se opune real, concret fascismului si nazismului?

Daca n-ar fi fost asemenea conditii neprielnice, intelectualitatea noastra – in mare ei majoritate pro franceza (inclusiv Maresalul Antonescu era pro francez si nu pro german!!) – nu s-ar fi orientat vreodata spre fascism si nici s-ar fi dedat propagandei fasciste. Intelectualii nostri nu au fost fascisti ci, mai degraba, oportunisti. In ce sens? Ei au crezut ca, in mod inevitabil, mai ales odata cu cresterea tot mai accentuata a Puterii Germaniei (invinsa in Primul Razboi Mondial si careia i s-au impus conditii grele), vor trebui sa se integreze unui astfel de tip de Europa. Sa nu uitam ca Hitler visa la un Reich de 1000 de ani, vrand sa spuna prin asta ca ordinea europeana fascista, cu Germania ca factor conducator, e un proiect pe termen lung. Cum Germania, pe langa ideologia nazista, a dezvoltat si o formidabila masina de razboi careia celelalte tari europene nu i-au putut face fata, lor li s-a parut inevitabil ca insusirea acestei noi ordini ce se instaura pe continent va fi una unificatoare prin forta militara dezvoltata de o Mare Putere precum Germania. Pe atunci nu exista Uniunea Europeana. In loc sa priveasca critic fascismul – lucru ce nu se poate face decat in libertate – ei au preferat o atitutdine ce li s-a parut realista, date fiind realitatile acelor vremuri: au cauta sa se integreze noii ordini social-politice ce se stabliea, se instaura cu repeziciune pe continent.

Insa eu m-am uitat putin la emisiunea D-nei. Laviniei Sandru, o admiratoare declarata a D-lui. Ion Iliescu, tot pe Realitatea, despre cum aprecia precizarile recente ale D-lui Hans Klemm, caracterizandu-l pe Excelenta Sa ca fiind mai roman decat romanii, daca am inteles eu bine. Unul dintre interlocutori chiar spunea ca i-am asteptat pe americani 50 de ani si, iata, au venit. Si ca noi trebuie sa ne raportam la democratia americana. Alt interlocutor aprecia ca Fiscul roman ar trebui sa ia exemplu de la cel american.  D-na. Sandru l-a ridicat in slavi pe Dl. Klemm, apoi patriotismul american – din care trebuie sa invatam – amintind faptul ca nu e film american in care sa nu vedem prezentat drapelul. De asemenea a precizat ca industria cinematografica americana primeste semnale politice de la establishment ca sa promoveze anumite lucruri, anumite teme. Eu cand am auzit asa, n-am mai stat pana la capat, mai ales ca era si frumos afara. M-am dus sa ma plimb putin… Deci n-am urmarit pana la capat emisiunea, nu cred ca am pierdut prea mult, dar poate ma insel… Dupa cum a inceput emisiunea, eu nu am vazut spiritul critic. Daca am spirit critic, asta nu inseamna ca nu-l respect pe Dl. Klemm. Asta nu inseamna ca-l defaimez. Asta nu inseamna ca nu as iubi America.

Eu ma uit, ramanand putin uimit, cum ne raportam la Uniunea Europeana. Si asta de ani de zile. Uniunea Europeana reprezinta, actualmente, ordinea politica pe continent. Nu una totalitara. Dar, inainte de a ne integra, aceasta Uniune Europeana a fost privita ca un fel de paradis. Ne-am integrat. Insa nici la 9 ani de la integrare nu suntem in stare sa formulam o pozitie critica. Dl. Iulian Fota spunea: nu e buna Uniunea Europeana, care sunt alternativele? Insa, domnule Fota, intai sa vedem: de ce nu e buna? Etichete se pun si acum. Daca formulezi un punct de vedere critic fata de UE, risti sa fii catalogat imediat ca eurosceptic. Daca formulezi un punct de vedere critic fata de SUA, risti sa fii catalogat drept antimerican. Iar intelectualitatea romaneasca repeta aceeasi greseala ca si cea din perioada interbelica: nu cauta sa formuleze pareri critice si dezbateri in acest sens, ci cauta sa se integreze actualei ordini social-politice de pe continent. A emite o parere critica nu inseamna neaparat ca vrei sa parasesti Uniunea Europeana. Chiar si a spune ca nu e buna Uniunea Europeana nu inseamna ca ai dori ca aceasta sa nu mai existe. Ci inseamna, mai degraba, ca o vrei mai buna sau mai perfectionata. In schimb, etichetele – precum cea de eurosceptic sau, si mai rau, de vandut rusilor – se pun, dupa cum se observa, mai totdeauna cu o conotatie negativa.

Oamenii care se indoiesc nu sunt bine priviti. Pentru ca ei cugeta.

Eu cred ca rolul intelectualului nu e neaparat acela de a avea intotdeauna dreptate. Mi-a placut ce a spus odata Alexandru Paleologu: ca nu poti fi intotdeauna destept. Mai esti si prost cateodata. E omenesc. Mie mi se pare ca rolul intelectualului e acela de a cugeta. Riscul e ca devii foarte nesuferit in felul asta. Insa doresc sa traiesc intr-o societate unde nu doar sa am dreptul la libertate, dar si dreptul de a cugeta in libertate. Spre exemplu dreptul sa ma intreb in mod deschis asa incat sa ma auda si altii: de ce supermarketurile trebuie sa fie inchise in weekend si in timpul sapatamanii statul sa le fixeze program doar pana la 18.30? De ce trebuie demonizate multinationalele?

Refuzul de a cugeta liber si cautarea doar a integrarii intr-o ordine social-politica conduce la o societate in care nu se pot naste repere morale. Reperele morale se nasc in libertate. Pentru ca, asa cum observa Milton Friedman, pe care, iata, il citez din nou: nu societatea are valori ci oamenii au valori. Critica nu e doar o forma de cultura primara, cum observa Hegel, ci si o forma de a cugeta liber. A nu face opinie separata e calea ce duce spre totalitarism. E vorba de un spirit gregar care, daca anima intreaga societate, incepe sa fie terenul fertil pe care se poate instaura totalitarismul sau, daca doriti, o criza a societatii in ansamblul ei.

Ce au facut intelectualii nostri din perioada interbelica, nu toti? Ei au cautat sa intrezareasca felul in care s-ar putea dezvolta Romania. Acea ordine totalitara fascista li s-a parut preferabila celei comuniste. Interesant este insa altceva. In felul in care critica romanul el nu vede decat lucrurile proaste, lucrurile rele, trecandu-le cu vederea pe cele bune. O critica obiectiva nu trebuie sa desfiinteze lucrurile bune. Noi, cand criticam, deseori suprimam lucrurile bune. Era Romania interbelica chiar asa de rea? Chiar nu au existat si lucruri bune? Interesant este ca acum vedem acea Romanie ca pe o culme ce, in prezent, nu o putem atinge. Adevarul este ca Romania acelor ani nu era chiar asa de rea. Iar democratia in Romania functiona si acel sistem politic a putut conduce catre prosperitate, anul 1938 fiind unul de varf, la care se raportau inclusiv comunistii. Daca ati vorbit cu oamenii mai in varsta, va vor povesti de belsugul care era in aceasta tara si de faptul ca se traia bine aici. Noi insa suntem mai mereu nemultumiti si, in nemultumirea noastra, care poate fi justificata, distrugem si lucrurile bune si mai putin le indreptam pe cele rele. Cioran mai mereu a fost nemultumit de tara asta. Iar aceasta nemultumire, care imbraca nu de putine ori o critica cumplit de dura, se manifesta la mai multi intelectuali ce doreau ceva nou. Totusi, o viziune destul de dezechilibrata. Pentru ca in Regatul nostru lucrurile nu mergeau totusi chiar atat de rau. Noi nu aveam nevoie de ceva nou. Acel ceva nou se numea ori fascismul, ori comunismul. Noi nu aveam nevoie nici de una, nici de cealalta. De aceea noi nu am putut moderniza, din pacate, tara asta. Deoarece nu am avut discernamantul necesar.

Eu as dori in final sa atrag atentia si D-lui. Liviu Rotman si Institutului Elie Wiesel sa nu faca greseala de a transforma Tribunalele Poporului de la inceputurile comunismului in Romania in repere morale, considerand ca unele decizii bolsevice erau drepte. Ceea ce s-a intamplat atunci a fost una din marile nenorociri pe care le-a trait aceasta tara, acest popor. Au fost distruse elitele acestei tari, cu consecinte dintre cele mai nefaste pe termen lung. Iar faptul ca o parte din elitele interbelice au pactizat cu noul regim instaurat, cel comunist, e un lucru ce nu trebuie judecat cu brutalitate. Fara acei „tovarasi de drum”, cum le-au spus comunistii, Romania risca sa ramana fara elite si repere culturale si morale pentru ca toti ar fi cazut atunci prada terorii si asasinatului facut de comunisti. Si atunci stau si va intreb, stimati domni, cum ar fi aratat Romania? Si asa raul produs de comunisti a fost unul enorm de mare. Insa ar fi fost realmente cumplit sa ramanem o tara fara elite, condusa doar de politruci veniti de la Moscova si oameni cu cateva clase primare!

De asemenea, onest ar fi sa se vorbeasca fara patima si ura, in duhul iertarii, de rolul elementului evreiesc in instaurarea comunismului in Romania. Despre felul in care evreii s-au infiltrat, odata cu venirea comunsimului, in administratia de stat si locala precum si in functiile de conducere, acaparand pe nesimtite toata puterea. Fara niciun merit, doar prin aderarea la ideologia comunista. Cu merite doar in sovietizarea Romaniei. Nu spun ca toti evreii s-ar face vinovati de o asemenea crima. Insa despre aspectul acesta sensibil nu se prea vorbeste.

Se vorbeste despre faptul ca unul ca Dl. Vintila Horia n-ar putea fi un reper moral. Dar mult mai putin despre distrugerea morala a Romaniei sub comunism, la care elementul evreiesc a contribuit din plin.

De aceea nu reluarea in versiune moderna a condamnarilor date de Tribunalele Poporului ar trebui sa fie solutia ci marturisirea pacatelor, stimati domni.

Iar in acest sens va pun si eu intrebarea pe care o punea Fericitul Augustin: „sunteti mai intelepti decat Prorocul Daniel?”.

DE (re)citit si…

Șocant!!!!!!!!!

O lege care trebuie neaparat retrasa!!

As incepe foarte direct prin a spune ca mari personalitati ale culturii romane precum Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, Emil Cioran, Radu Gyr, Petre Tutea si altii nu pot fi dati afara din cultura romana. Tot asa cum, de pilda, admiratia si respectul pentru maresalul Antonescu nu pot fi izgonite din inima multor romani. De asemenea lupta anticomunista, cea din munti, cu semnificatii profunde pentru sufletul romanesc, nu poate fi separata de Miscarea Legionara, de membri acestei Miscari.

Ce s-a intamplat? Klaus Iohannis a promulgat Legea 217/2015, supranumita si „Legea antilegionari”, initiatorii acesteia fiind: Crin Antonescu, Andrei Gerea si George Scutaru (o afacere liberala!?) consiliati, din cate inteleg, de Alexandru Florian, reprezentantul Institutului „Elie Wiesel”. Inainte de a se promulga aceasta lege, pe sest, adica sa fii pus in fata faptului implinit si fara nicio dezbatere publica,, eu nu cred ca se citea la noi „Mein Kampf” de Hitler. Pe cand acum, fiind atat de intens dezbatuta problema, aceasta Lege face in realitate o propaganda nemaipomenita cartii lui Hitler! Avea nevoie Romania de asa ceva? Eu nu cred. Legea aceasta are efecte adverse periculoase, iar cei care spun ca este un atentat la libertate nu gresesc. Legea porneste de la premise fundamental gresite! Spre exemplu, ca interzicerea manifestarilor extremiste de natura legionara sau chiar neonazista in spatiul public (foarte mare atentie: in spatiul public, subliniez asta!!) ar fi solutia pentru ca ele sa dispara din societate. Legea, bineinteles, da si pedepse penale: inchisoare sau amenda. Trebuie spus ca mult mai periculos ar fi daca astfel de manifestari, de natura extremista, se vor face in spatiul privat, unde e libertate prin definitie si nu poti sa interzici. Spre exemplu, nu e atat de periculos sa gasesti Mein Kampf (carte pe care eu nu am citit-o si nici nu intentionez, nu ma trage inima s-o citesc) la orice chiosc si altceva este (atentie mare!!) ca aceasta carte sa circule pe sub mana, ca ceva interzis: e mult, mult mai periculos daca circula pe sub mana, ca ceva interzis!!
Nu e deloc periculos sa gasesc la orice chiosc opera completa a lui Cioran – inclusiv lucrarile care contin idei legionare, fata de care pot sa am rezerve si o parere crtica – decat sa fie interzis si atunci marea majoritate va cauta sa citeasca aproape in exclusivitate doar lucrarile lui cu idei legionare!!

Exact la fel se pune problema si cu comunismul. Pot sa condamn comunismul, dar asta nu inseamna sa interzic pe piata lucrarile lui Marx sau Engels, sau altii, chiar si Stalin.

In fond, e treaba fiecaruia ce viziuni sau conceptii are, dar a atenta la libertate are intotdeauna efecte nocive, toxice sau chiar mortale.

De ce in lege nu se face referire la comunism? Pentru ca evreii au fost mari comunisti, poate cei mai mari comunisti! Ei, neamul iudeu, nu vor sa-si asume aceasta responsabilitate si nu vor sa recunoasca faptul ca au contribuit la producerea unor crime impotriva umanitatii prin promovarea la scara mondiala a comunismului!! Se pare ca cei de la „Elie Wiesel” si Alexandru Florian uita lucrul acesta.

In privinta Holocaustului – daca prin holocaust intelegem uciderea in masa a unor grupuri mari de oameni din motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om – provocat de nazisti (trebuie subliniat lucrul asta, pentru ca mai e si celalalt Holocaust, cel comunist, la care evreimea a contribuit din plin si si-a patat mainile cu sange!!) as dori sa spun ca eu nu-l neg, si chiar mai mult: il condamn!! Dar daca in ceea ce a determinat acest Holocaust impotriva evreilor e amestecat un singur evreu, mai putem vorbi de Holocaust…? Deoacere adevarul este ca noi nu stim inca care au fost cauzele. De pilda, cauzele ascensiunii lui Hitler, cum a putut ajunge el la Putere in Germania acelor ani. Pana nu vom sti tot adevarul, pana la capat, despre evenimentele acelor ani, care au condus in Europa la ivirea a doua mari curente totalitare, cu caracter criminal: fascismul/nazismul si comunismul (in acesta din urma fiind implicati din belsug evrei), nu putem avea certitudinea Holocaustului, ci doar a unor crime impotriva umanitatii provocate de nazisti. Mie mi se impune sa cred ca evreimea nu a avut niciun amestec cu nazismul, dar a demonstrat cineva, oare, ca nu au fost evrei care sa sprijine acest curent si chiar pe Hitler? Adevarurile unanim acceptate nu inseamna ca sunt adevaruri pana la capat.

De asemenea eu condamn si Holocaustul comunist, la care evreimea de extrema stanga a participat! Aici lucrurile sunt foarte clare: evreii au fost calaii sau au facut parte din grupul calailor!!

Asa ca eu sunt impotriva oricarei forme de totalitarism. Dar si impotriva ipocriziei, fie ea si iudaice!

Iar daca ii condamn pe evreii extremisti, am toata stima pentru cei moderati, care-si vad lungul nasului.

In final, un articol interesant aparut in Cotidianul:

Iată de ce Legea 217/2015, antilegionară, nu condamnă comunismul: Directorul Institutului „Elie Wiesel” este fiul odiosului ideolog stalinist Radu Florian

Se arata ca:

„Klaus Iohannis a promulgat în aceste zile Legea 217/2015, supranumită „Legea antilegionari”, prin care oricine face o apreciere la adresa lui Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu riscă 3 ani de închisoare. Iniţiatorii acestei legi sînt Crin Antonescu (!!!), ministrul Andrei Gerea şi George Scutaru, fost consilier al lui Iohannis, actualmente client al DNA. Fie-le numele uitat!

Ce surprinde în mod absolut este că, din toţi cei aproape 600 de parlamentari, nu a existat nici măcar unul care să voteze împotriva acestui act normativ. La fel s-a întîmplat şi la Cotroceni, unde Klaus Iohannis, atît de grijuliu în privinţa Codului fiscal, nu s-a gîndit nici măcar o clipă la consecinţele acestei aberaţii legislative. Parcă toţi vor să se pună bine cu cineva care dă certificate de bună purtare!

Dintre cei trei parlamentari ce au iniţiat Proiectul Legii 217/2015, cel mai mult surprinde Crin Antonescu, care este profesor de istorie şi ar fi trebuit să fie ceva mai prudent, ştiind că faptele istorice nu pot fi „îngurgitate” oricum, ci necesită o cercetare atentă, astfel încît Adevărul istoric să nu fie acoperit de interese străine de o cercetare obiectivă. L-am avut invitat într-o emisiune TV pe Crin Antonescu şi mi s-a părut că este ceva mai „dezgheţat” în opinii, din moment ce am putut discuta despre Heidegger, pe care, într-o anumită perioadă, unii l-au considerat simpatizant al ideologiei fasciste doar pentru că a fost numit rector în vremea lui Hitler (în mod penibil, într-o intervenţie telefonică, Antonescu a spus că Heidegger era „hitlerist cu acte în regulă”, confundînd, probabil, „Sein und Zeit” cu „Mein Kampf”)!

Nu aveam speranţe de la George Scutaru, pe care Klaus Iohannis l-a vrut consilier prezidenţial şi care ulterior a ajuns să fie cercetat pentru fapte de corupţie. L-am auzit de cîteva ori vorbind şi mi-am dat seama că limitele gîndirii sale se opresc la uşa unei biblioteci comunale dezafectate. Pe Andrei Gerea, ministrul Economiei, nici măcar nu mi-l imaginam să fie în stare să emită o opinie în materie de istorie, nicidecum să-i treacă prin minte să iniţieze o astfel de lege.

În privinţa lui Klaus Iohannis, ce să mai spunem? Atunci cînd a fost vorba despre patrimoniul organizaţiei fasciste Deutsche Volksgruppe, Iohannis a declarat Forumul Democratic German, ca fiind succesorul acestuia, astfel încît tot patrimoniul organizaţiei declarate ca fiind nazistă să treacă la Forumul Democratic German, pe care-l conducea chiar Iohannis, organizaţie în numele căreia a cîştigat toate mandatele de primar al Sibiului. Adăugăm faptul că nimic din patrimoniul legionarilor nu a trecut în patrimoniul vreunei organizaţii născute după Revoluţie, deşi Mişcarea legionară nu a fost inclusă între organizaţiile naziste la Nürnberg, aşa cum a fost Deutsche Volksgruppe!

Înainte de a sublinia cîteva lucruri periculoase, chiar ilegale din această lege, care încalcă şi Constituţia României şi Carta Drepturilor Omului, precum şi legislaţia Uniunii Europene, este nevoie să fac precizarea că nu am absolut nimic în comun cu vreo organizaţie de tip fascist, nu mi-a trecut prin cap să neg vreodată holocaustul, pe care-l consider cea mai mare crimă din existenţa omenirii, şi nu am făcut vreodată propagandă pentru vreuna din chestiunile la care face referire Legea 2017/2015.

Toate aceste precizări sînt necesare pentru că am observat în spaţiul public tendinţa extrem de periculoasă de a eticheta pe cineva că este antisemit, fascist, legionar, rasist sau xenofob numai pentru faptul că opiniile sale contrazic opiniile altora, iar acest lucru nu este deloc în regulă.

„Legea antilegionari” nu conţine nici măcar o dată cuvîntul „comunism”

Primul lucrul care a trezit reacţii împotriva acestei legi a fost faptul că ea nu condamnă comunismul, alături de celelalte doctrine incriminate: fascism şi legionarism. Comunismul a căzut în România în urma unei Revoluţii sîngeroase, şeful statului comunist fiind condamnat la moarte şi executat sub acuzaţie de „genocid”, iar aceste fapt este menţionat explicit în actuala lege! Să înţelegem din această observaţie că autorii acestei legi consideră legitim comunismul, din moment ce acest cuvînt nu figurează niciodată în Legea 217/2015, iar sentinţele date în timpul comunismului reprezintă baza juridică a sancţiunilor propuse?

Andrei Pleşu a sintetizat foarte corect această lipsă a legii: „Un fapt e cert: dacă e nevoie de condamnarea fascismului, e inadmisibil să nu vorbim, în textul legii cu pricina, şi despre sîngeroasa catastrofă simetrică, aceea a comunismului”. Pleşu a taxat şi formularea lui Andrei Muraru, alt consilier al preşedintelui Iohannis, pe care a numit-o cu blîndeţe „un comentariu neinspirat”, în care acesta spunea: „Păi Ceauşescu a fost încadrat (la fel ca, de pildă, unii membri ai guvenului Antonescu) la rubrica ”genocid”! Care va să zică e o ţintă proeminentă a legii!” Reacţia lui Andrei Pleşu merită, de asemenea, adusă în prim-plan: „Să nu uităm că procesul lui Ceauşescu a fost calificat drept neîntemeiat juridic. Dar procesele orchestrate de ”tribunalele populare” din anii `40-50 erau?”. Şi, într-adevăr, aceasta este marea problemă a acestei legi, că permite presupuneri de genul formulate de Andrei Muraru (care a fost -culmea! – director al Institutului de cercetare a crimelor comunismului), ceea ce, ca principiu, anulează din start orice lege! Şi un copil de grădiniţă ştie că un principiu de drept spune clar: ceea ce legea nu interzice, este permis, deci exprimările de genul celei formulate de Muraru nu pot duce decît la demisia sa urgentă pentru că tocmai acest personaj trebuia să-i atragă atenţia Preşedintelui că nu e bine să promulge această lege aberantă.

Dar, adevăratul motiv pentru care această lege nu conţine cuvîntul comunism este acela că reprezentantul Institutului „Elie Wiesel”, care a contribuit decisiv la redactarea acestei legi, este Alexandru Florian, fiul unuia dintre cei mai odioşi propagandişti ai comunismului, Radu Florian! Şi, ca atîţia alţi fii de nomenclaturişti, ar face orice pentru ca nimeni să nu aducă vorba despre originile educaţiei sale comuniste.

Răutatea cu care acest Alexandru Florian vorbeşte despre Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica sau Petre Ţuţea te face să crezi că dumnealui urăşte din rărunchi cultura românească şi este total complice tăcerea intelectualilor care, cu excepţia lui Andrei Pleşu, acum tac de parcă ar sta cineva cu pistolul la tîmpla lor!

Alexandru Florian vrea execuţia publică a marilor intelectuali, dar îşi apără tatăl stalinist

Cine crede însă că directorul Institutului „Elie Wiesel” Alexandru Florian este exponentul unei moralităţi totale se înşală, căci, în timp ce pune la zid tot grupul de mari intelectuali români din perioada interbelică, atunci cînd vine vorba de tatăl său, stalinistul Radu Florian, îl apără în faţa celor care l-au criticat!

În nr. 226 din iunie 2014 al revistei „Observator cultural”, Alexandru Florian a scris un articol imens, în care, practic, încearcă lamentabil să-l prezinte pe tatăl său, propagandistul stalinist Radu Florian, ca pe un mare disident anticomunist! În acelaşi timp, îi pune la punct pe Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Dinescu sau Mircea Mihăieş care „îl denigrau numai pentru că a fost şi a rămas de stînga”! Acest intransigent „călău” al lui Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica sau Petre Ţuţea mărturiseşte în articol că aştepta de la opinia publică să-i ia apărarea tatălui său, deşi acum se revoltă cînd cineva ia apărarea marilor intelectuali români din perioada interbelică: „Mărturisesc că, de cîte ori aflam de vreuna dintre manifestările detractorilor săi, speram ca, în numele solidarităţii de breaslă, al sincerităţii sau corectitudinii, se va gasi un fost student sau coleg care să dea o replică normală. Nu a fost să fie”. Deci, cînd e vorba de tatăl lui, criticii sînt detractori şi ar vrea o solidaritate de breaslă cu stalinistul, dar cînd e vorba de cei mai mari intelectuali ai României, aceştia trebuie puşi la zid, iar cei care sînt solidari cu ei trebuie băgaţi la puşcărie!

Dar să trecem în revistă o parte din „monitorizarea” făcută chiar de către Alexandru Florian în articolul citat:

– „Invitat la Serata muzicală a lui Iosif Sava, Gabriel Liiceanu, nemulţumit de faptul că sub îndrumarea lui Radu Florian se editase „Ideea care ucide”, o antologie de articole legionaroide din presa interbelică semnate Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Radu Gyr, Petre Tutea s.a., punea sentinţa: „La Facultatea de filozofie, prin anii ‘60, era un profesor de socialism ştiinţific, Radu Florian, care acum conduce un institut de politologie… [care] scoate o revistă sau o colecţie [!] care se numeşte „Idei care ucid”… Cine face asta? Radu Florian era cel care ne învaţa pe noi despre «etapa violentă» şi «etapa paşnică» a luptei de clasă. Prin minţile noastre de copii de 18-19 ani el făcea să treacă «idei care ucid» şi care efectiv ucideau. E chemat un asemenea om să publice textele care au ucis de partea cealaltă? Nu cred”.

– „Într-o emisiune TV, la începutul anului 1997, Vladimir Tismăneanu se arată şi el sincer îngrijorat de faptul că statul cheltuieşte bani de la buget pentru a ţine în funcţie, la un institut academic, un director ce editează o revistă deschisă valorilor stîngii democrate. El propunea mesianic, probabil în numele libertăţii de exprimare, ca astfel de oameni să facă institute private pentru a-şi mediatiza ideile sau concepţiile”.

– „În noiembrie 2003, „România literară” publică un articol semnat Mircea Mihăieş, în care autorul spune, de o manieră categorică, fără să mă cunoască, că sînt „fiul unuia dintre cele mai sinistre personaje din aparatul filozofiei de partid bolşevic”.

– „La sfîrşitul discuţiilor [de la CNSAS], Mircea Dinescu declara presei: „el [Radu Florian] considera că a făcut doar lucruri bune, că s-a ocupat mai mult de Învăţămînt şi Sănătate şi, în opinia lui, Securitatea nu a făcut ceva rău după 1965“.

Alexandru Florian face referire în acel articol la dosarul de urmărire al tatălui său de către Securitate şi face o sinteză corectă, însă concluzia pe care o trage este halucinantă: „A fost considerat un potenţial analist politic ce ar putea furniza informaţii dincolo de Cortina de fier. A trecut rînd pe rînd drept evreu complotist, marxist liberal şi tendenţios, gata de un complot antiromânesc pus la cale cu sprijinul Occidentului. Şi asta numai pentru că a vrut să gîndească singur”!

Adăugăm aici o caracterizare a lui Radu Florian, făcută de Vladimir Tismăneanu pe site-ul contriburors.ro, care, fiind şi el evreu, nu poate fi bănuit de vreo nuanţă de antisemitism: „Ion Ianoşi găseşte alibiuri pentru un Radu Florian, ideolog al PCR specializat în discursul de tip “eurocomunist”. Ce materie predă Radu Florian la Facultatea de Filosofie? Din cîte ştiu (şi ştiu bine), era vorba de socialism ştiinţific. Că nu repeta stupid lozincile oficiale, e adevărat. Radu Florian era un apologet al fundamentelor bolşevismului, nu trebuia să cînte osanale conjuncturale. El era un zelot pe lungă durată, cum s-a văzut şi după 1989”.

Cîtă ipocrizie! Cînd e vorba de tatăl lui, Alexandru Florian scrie că instituţiile statului comunist au greşit, dar cînd e vorba de sentinţele judecătoreşti ale aceloraşi instituţii de stat faţă de marii intelectuali, acestea sînt bune şi, conform legii pe care Florian a promovat-o alături de cei trei senatori inconştienţi, ele trebuie să fie baza interzicerilor, a scoaterii din manuale, din planul de edituri şi chiar din viaţa publică! Pe deasupra, în baza aceloraşi sentinţe date de justiţia stalinistă, oricine scrie pozitiv despre Noica, Cioran, Eliade, Vulcănescu trebuie băgat la puşcărie!

Şi acestui personaj lamentabil ni se impune prin Legea 215/2015 să-i ascultăm peroraţiile ca şi cum în gura lui ar sta toată înţelepciunea lumii? Alexandru Florian, în acelaşi articol, îl cita pe tatăl lui care, la rîndul său, îl cita pe Hegel: „Ceea ce în genere pune în mişcare lumea este contradicţia“! Şi atunci, de ce nu manifestă aceeaşi înţelegere şi faţă de marii intelectuali români pe care-i vrea scoşi din spaţiul public, aşa cum face cu stalinistul său tată? Sau contradicţia hegeliană este bună numai pentru a-i spăla păcatele tatălui său?

Legea Antonescu-Iohannis îngrădeşte libertatea exprimării libere a opiniilor

Să vedem însă care sînt, pe fond, aberaţiile acestei legi. Două articole duc la îngrădirea libertăţii de expresie, încălcînd unul dintre drepturile fundamentale garantate atît de Constituţia României, cît şi de toate documentele europene ce rezidă din Carta Drepturilor Omului: LIBERTATEA CONŞTIINŢEI. Iată textul art. 29 din Constituţia noastră:

Aliniatul 1 al art. 29 al Constituţiei nu lasă loc de interpretări: „libertatea gîndirii şi a opiniilor nu pot fi îngrădite SUB NICI O FORMĂ”, iar al. 2 al aceluiaşi articol GARANTEAZĂ această libertate a conştiinţei. Mai mult chiar, la al. 1 se precizează că NIMENI NU POATE FI CONSTRÎNS SĂ ADOPTE O OPINIE CONTRARĂ CONVINGERILOR SALE.

În ciuda acestor prevederi constituţionale foarte clare, Legea Antonescu-Iohannis interzice oricărui cetăţean să judece cu mintea lui evenimente consemnate în unele hotărîri judecătoreşti din perioada stalinistă, chiar dacă istoria a condamnat acea perioadă neagră, definită ca adevăratul genocid împotriva poporului român! Iată două dintre articolele acestei legi neconstituţionale:

Această lege, după cum se vede, este un atac la libera exprimare, căci presupune că orice referire la vreuna dintre persoanele care au fost acuzate de genocid, crime de război poate fi considerată ca infracţiune, deşi în sentinţele tribunalelor populare din perioada stalinistă întîlnim nenumărate cazuri de condamnări care ulterior s-au dovedit a fi false, cum este aceea a lui Nechifor Crainic! În sentinţă se invoca infracţiunea de „crimă de război”, sentinţa fiind ulterior anulată.

De asemenea, legea interzice promovarea ideilor „fasciste, legionare sau xenofobe”, însă nu ne spune care sînt aceste idei şi ce organism stabileşte dacă o anumită idee se încadrează în tiparele textului de lege! În acest fel se deschide uşa către posibile abuzuri, căci oricine poate să facă la fel ca în perioada stalinistă, acuzîndu-şi vecinii sau cunoştinţele că ar avea simpatii fasciste sau legionare doar pentru, că, de exemplu, ar spune că vrea o Românie care să strălucească ca soarele de pe cer sau, pur şi simplu, fără să dea vreun exemplu!

Sigur că numai un dezaxat mintal ar fi de acord cu promovarea unor ideologii fasciste, criminale, însă faptele la care s-ar deda un asemenea personaj îşi găsesc sancţiunile în Codul penal! De ce mai era nevoie de încă o lege, destul de ambiguă, care să facă referire la astfel de chestiuni, mai ales că acest act normativ lasă locul unor interpretări abuzive?

Totul pare a se lămuri în art. 6, al. a al acestei legi, articol reprodus mai sus, în care se spune că „negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident” a holocaustului ori a efectelor acestuia poate duce la condamnarea cuiva pînă la 3 ani de închisoare! Din punct de vedere juridic, un asemenea articol este inaplicabil, căci, potrivit Constituţiei şi Cartei Universale a Drepturilor Omului nimeni nu poate fi acuzat pentru opiniile sale, ci pentru faptele săvîrşite! Ca să nu mai spunem că acea sintagmă „minimalizarea în mod evident” este atît de evazivă, încît orice opinie poate fi încadrată în acest „concept” arbitrar! Ce poate să însemne „minimalizare” şi, mai ales „în mod evident”, dacă nu după „bunul-plac” al cuiva?

Între toate articolele Legii 217/2015 este unul care reprezintă un adevărat pericol la adresa democraţiei! Este vorba despre art. 2, al. a, în care se defineşte „organizaţia cu caracter fascist”, legiuitorul scriind că din această categorie ar face parte „orice grup format din trei sau mai multe persoane”! Iar acestea sînt condamnate nu numai pentru că ar promova ideile fasciste, ci şi pentru „recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice”!

Se vede cu ochiul liber că sub incidenţa acestui articol se încadrează perfect şi Revoluţia din decembrie 1989, precum şi orice miting, grevă sau protest! Lipsa de rigoare a acestor formulări nu face altceva decît să permită abuzul. Iată conţinutul acestui articol:

Dar consecinţa cea mai gravă a acestei legi este faptul că, potrivit art. 2, al. c, ea legitimează sentinţele judecătoreşti din perioada stalinistă, pe care în aceşti 25 de ani excepţionalul serial „Memorialul durerii” le-a prezentat ca fiind abuzive, ducînd la distrugerea intelectualităţii româneşti, generînd consecinţe ireparabile asupra identităţii noastre naţionale! Trebuie remarcat că, în timp ce se dau aceste sentinţe judecătoreşti, Radu Florian, tatăl lui Alexandru Florian, iniţiatorul acestei legi, preda, încă din 1949, socialismul ştiinţific, făcînd acest lucru fără întrerupere pînă în 1989! Iată cum sună şi acest articol 2, al. c din lege:

Deci, „orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărîre recunoscută în România potrivit legii” pentru crime de război sau genocid este considerată de această lege VINOVATĂ! În multe dintre sentinţele din anii ’50, acuzaţiile erau de crimă de război sau uneltire contra statului, ori, după cum am văzut în art. 2 lit. a, şi schimbarea ordinii constituţionale este considerată acţiune de tip fascist! În lipsa unor definiţii clare a termenilor, care să nu lase loc interpretărilor excesive, Corneliu Coposu şi toţi deţinuţii politici pot fi încadraţi între persoanele vizate de lege şi, deci, excluse din orice discuţie publică! Ştie, însă, legiuitorul acestei legi pentru ce a fost condamnat tot lotul Noica? Ce are atît de periculos între coperţile ei cartea „Povestiri despre om” a lui Noica, eseu care este, de fapt, o carte despre „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel, şi care a fost proba condamnării întregului lot Noica, astfel încît acei intelectuali să fie puşi la zid şi după căderea comunismului?

Tipul de gîndire promovat de Alexandru Florian poate genera antisemitism

Oricine poate constata că în România nu există nici cel mai mic pericol pentru constituirea unor reale organizaţii de tip fascist sau ca doctrina hitleristă să cîştige teren. Cu toate acestea, o lege de felul acesteia promovată de Alexandru Florian, în cîrdăşie cu Crin Antonescu, Andrei Gerea şi George Scutaru, poate să provoace naşterea unui antisemitism ce ar putea deveni necontrolabil.

Este acelaşi efect ca într-o ceartă dintre doi prieteni, în care este de ajuns ca unul să-l înjure pe celălalt de mamă pentru a se ajunge la crimă! A-i pune astăzi la zid pe Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Ţuţea sau Mircea Vulcănescu poate fi mai mult decît o înjurătură de mamă, iar reacţia oricărui om întreg la minte este să se întrebe ce se ascunde, de fapt, în spatele unei asemenea campanii total neproductive? Mai ales cînd îl auzi pe un Alexandru Florian care spune că orice carte a acestor mari scriitori şi filosofi români poate să fie editată doar cu o etichetă pe care să scrie „scriitori fascişti”!

Înainte de orice discuţie, ar trebui să ne întrebăm dacă o asemenea lege există în Germania, Franţa sau SUA şi vom constata că acolo nici nu s-ar putea deschide o asemenea dezbatere, darămite să se legifereze un asemenea document absurd, căci oamenii sănătoşi la cap nu au nevoie de o lege pentru a condamna holocaustul, crimele petrecute în lagărele naziste la adresa atîtor sute de mii de evrei fiind puse la zid în orice ţară civilizată.

Dar această lege nu are nimic de-a face cu holocaustul, chiar dacă acesta este subiectul ei aparent, ci doar o formă prin care holocaustul să devină pretext pentru parvenirea unor cetăţeni evrei neputincioşi să iasă la suprafaţă prin alte calităţi! Poate părea dură formularea noastră, însă, văzînd zelul cu care unii îşi construiesc „opera” pe seama victimelor holocaustului, nu putem să nu constatăm că tema aceasta dureroasă este exploatată de nişte impostori şi transformată într-o afacere personală profitabilă! Altfel, ce legătură are acest Alexandru Florian cu holocaustul sau genocidul, cînd chiar tatăl său a susţinut ideologic genocidul comunist şi pe Nicolae Ceauşescu, cel condamnat de o instanţă română pentru acest fapt?

În lumea civilizată se discută şi se cercetează atent holocaustul, uneori contestînd mărturiile unor victime ale acestui flagel criminal. Însuşi Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru pace, este în centrul unor cercetări de acest fel, fiindu-i contestată chiar prezenţa în lagărele de la Auschwitz şi Buchenwald! Acest subiect de cercetare nu ne-a interesat niciodată, considerînd că însuşi domnul Elie Wiesel este în măsură să lămurească toate semnele de întrebare puse asupra domniei sale, din moment ce beneficiază de susţinerea preşedintelui american Barack Obama sau al cancelarei germane Angela Merkel, iar notorietatea sa uriaşă îi permite să-şi facă cunoscute opiniile în orice publicaţie de pe planetă.

Totuşi, în faţa unei legi atît de periculoase, ne întrebăm cum a fost posibilă aprobarea ei în Parlament şi promulgarea de către Preşedintele Iohannis, din moment ce ea poate duce la trimiterea unor oameni în puşcărie doar pentru că Alexandru Florian ar spune că sînt simpatizanţi ai legionarilor?

Holocaustul, ca orice alt eveniment din istorie, este un subiect de cercetare şi, ca orice altă cercetare, poate să nască diverse controverse. Legea 217/2015, practic, interzice astfel de cercetări dacă ele nu consacră ce vrea Alexandru Florian! Şi atunci îl întrebăm: cum se caracterizează opinia evreului Samuel Jakubowits, supravieţuitor din lagărul de la Buchenwald, care crede că acel Lázár Wiesel, născut la 4 octombrie 1928, cu care a împărţit camera în lagăr, nu este acelaşi cu Elie Wiesel, despre care ştim că este născut în 20 octombrie 1928? Iată fotografia care a născut numeroase controverse în presa occidentală, în care cei doi apar la doar cîţiva metri distanţă în spaţiul acela inuman din lagărul de la Buchenwald:

Şi iată şi documentul din care aflăm că şi Samuel Jakubowits era tot din Maramureş şi avea nr. matricol A 5763:

Acest Samuel Jakubowits s-a întîlnit în urmă cu cîţiva ani cu Elie Wiesel chiar în lagărul Buchenwald şi spune că Elie Wiesel nu este acelaşi cu acel Lázár Wiesel alături de care apare în fotografie!

Samuel Jakubowits mai vorbeşte şi despre faptul că în fotografiile de acum (v. supra) ale lui Elie Wiesel pe mîna lui nu apare tatuajul specific deţinuţilor din lagărele de concentrare! De altfel, după dezvăluirile lui Jakubowits, în presa internaţională au apărut multe articole în care s-a pus întrebarea: „Where is the tattoo, mr. Wiesel?”. Iată una dintre fotografiile prezentate ca exemplificare într-un articol apărut acum cîţiva ani:

Nu am deschis acest subiect pentru a-l lămuri, ci pentru a demonstra că nimic specific cercetării nu este considerat în lume ca fiind interzis, nici măcar un astfel de subiect extrem de delicat care vizează una dintre cele mai cunoscute persoane despre care s-a spus că este supravieţuitor al holocaustului! În mod cert, Elie Wiesel are explicaţii faţă de astfel de aserţiuni şi numai o cercetare corectă, ştiinţifică poate lămuri semnele de întrebare puse de unii contestatari. Nu are rost să mai reproducem aici opinile unor evrei despre Elie Wiesel, care-l consideră – cu scuzele de rigoare – un „impostor”, care ar fi transformat holocaustul într-o afacere personală! Însă aceste opinii există şi nimeni, în Franţa, Germania sau SUA, nu a fost băgat în puşcărie pentru că le-a publicat în vreo revistă.

Nu în România au apărut astfel de articole şi nu la noi s-a încumetat cineva să facă astfel de anchete, ci în ţări unde libertatea de expresie este garantată şi respectată. De aceea, repetăm întrebarea: a îndrăznit cineva să propună o astfel de lege în acele ţări? Ori, la noi, simpla părere că Noica este cel mai mare filosof român, alături de Blaga, te poate băga în puşcărie! Vă daţi seama ce ni s-ar întîmpla nouă dacă, bazîndu-ne pe mărturia lui Jakubowits, am nega faptul că Elie Wiesel a fost deţinutul din fotografia făcută în lagărul de la Buchenwald?

Avînd în faţă toate aceste argumente, ar fi cazul ca, la iniţiativa cuiva, Curtea Constituţională să fie sesizată pentru ca această lege neconstituţională să fie abrogată căci aduce atingere gravă libertăţilor de expresie garantate de Constituţie! Altfel, nimeni să nu se mai mire dacă, abia odată cu aplicarea ei, se va naşte un val antisemit pe care acum nu-l poate sesiza nimeni în spaţiul public de la noi. Căci n-o să fie românii atît de tîmpiţi, încît să arunce în foc cărţile lui Eliade, Noica sau Cioran şi o să citească maculatura lui Alexandru Florian sau a bolşevicului său tată, Radu Florian, profesor de socialism între 1949-1989!

P.S. Numai cuvinte de laudă pentru fosta noastră colegă Oana Stănciulescu (de la „Evenimentul zilei” din perioadele sale bune) pentru atitudinea din dialogul de acum cîteva zile cu Alexandru Florian de la Realitatea TV.

Ion Spânu Publicat Miercuri, 12 august 2015″

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Cea mai buna solutie, dupa parerea mea, este ca o astfel de lege sa fie retrasa. Caracterul fals al fundamentarii acestei legi se vede de la o posta! Sa comparam tara noastra cu Ungaria, unde putem vorbi de ascensiunea rapida a unui partid de extrema dreapta, fascista: Jobbik. Nu mai vorbesc de faptul ca si partidul D-lui. Viktor Orban mi se pare aproape de extrema dreapta maghiara… In Romania nu vezi asa ceva. Si apoi cati il citesc pe Mircea Eliade, Cioran…? Si pentru ce a fost nevoie de aceasta lege, care sa genereze toata nebunia asta, care lucreaza in favoarea extremismului si antisemitismului? Iar daca bustul Maresalului, din curtea bisericii ctitorite de el insusi, ar fi fost tot acolo, credeti ca lucrul asta ar fi condus la o crestere a extremismului in Romania? Eu nu cred. Eu as dori sa le spun celor de la „Elie Wiesel” urmatorul lucru: sa nu cumva sa trebuiasca sa facem o statuie de 30 de metri Maresalului, ca sa putem potoli spiritele!! Si asta numai datorita acestei legi!! De aceea retragerea legii trebuie facuta imediat!! In Romania trebuie sa se respecte libertatea, n-au sens astfel de legi! Treaba fiecaruia ce face, ce crede, cum crede, ce idei are, ce citeste etc!! Aceasta este calea sigura pentru a se evita extremismul.

Unde gresea Cioran…?

Iata ce spunea Cioran – citez de aici:

„Unii din prietenii noştri vor crede că am devenit hitlerist din anumite raţiuni de oportunism. Adevărul este că sunt anumite realităţi aici care-mi plac şi sunt convins că lichelismul autohton ar putea fi înăbuşit, dacă nu distrus, printr-un regim de dictatură. În România numai teroarea, brutalitatea şi o nelinişte infinită ar putea schimba ceva. Ar trebui arestaţi toţi românii şi bătuţi la sânge; numai aşa un popor superficial ar putea face istorie”

Poporul roman, un popor superficial? Totusi, cand citesti astfel de editoriale, precum cel de mai jos, din Romania Libera:

Un mutant politic ce face jocurile în România

de Gabriel Bejan

„Sub ochii noştri şi cu complicitatea unor forţe politice şi cercuri de interese creşte un mutant politic cum nu mai există în Uniunea Europeană. UNPR vrea să controleze jocul, deşi nu a trecut niciodată prin singurul examen care legitimează cu adevărat un partid: alegerile.

„Vreau să ştiţi că în plan organizatoric suntem şi vom fi tot mai puternici. Noi avem 358.000 de membri de partid înscrişi la tribunal, cel mai mare partid din România – PSD – avea vreo 500.000, iar celelalte – 100.000 de membri înscrişi. În ultimele două luni s-au mai înscris în UNPR peste 70.000 de români. Sunt convins că şi cu dumneavoastră, în momentul de faţă, suntem peste 500.000 de membri de partid UNPR.“

Fragmentul de mai sus face parte din declaraţia preşedintelui UNPR, Gabriel Oprea, cu ocazia preluării resturilor rămase din formaţiunea lui Dan Diaconescu (fuziune prin absorbţie cu PP-DD), ce s-a oficializat duminică.  Halucinant, nu-i aşa? Un străin aterizat pentru prima dată în România şi care care citeşte aşa ceva ar putea crede că este vorba despre un partid  rodat în alegeri, cu o doctrină puternică, ce nu a coborât niciodată sub 15-20% din opţiunile de vot şi care este îndreptăţit să-şi dorească puterea.

Dar noi, cei care am trăit în ultimii 20 de ani în această ţară, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva democraţia noastră este defectă, în condiţiile în care permite astfel de aberaţii. Pentru că, pe date concrete, Oprea nu a minţit: UNPR este acum cel de-al treilea partid din România cu peste 60 de parlamentari. Asta deşi, la alegerile din 2012, a făcut parte din USL, primind cadou din partea PSD şi PNL 10 locuri în Camera Deputaţilor şi 5 în Senat, fiind ultima formaţiune din acest punct de vedere, neavând atunci nici măcar numărul minim necesar formării unui grup parlamentar.

Pentru cine nu-şi mai aduce aminte, UNPR a apărut pe scena politică în 2010, fiind înfiinţată de parlamentarii demisionari din mai multe partide – în principal PSD, PNL – care şi-au făcut propria formaţiune ce a sprijinit guvernul PDL.Pentru puţin timp, deoarece, în 2012, armata lui Oprea a schimbat tabăra şi „interesul național“, candidând sub sigla USL. Iată pe scurt istoria Uniunii Naţionale pentru Progresul României, istorie care, după cum vedeţi, are puţine lucruri în comun cu progresul şi foarte multe cu şmenul politic.

„Cine doreşte stabilitate, securitate şi seriozitate să vină la UNPR, aşa putem să strângem un milion de membri de partid. Ştiu că este greu, dar o să reuşim“, mai spunea duminică tot Gabriel Oprea, iar luni alţi doi parlamentari i-au urmat îndemnul: deputaţii Liliana Mincă şi Ştefan Dalca.
Oastea de strânsură a generalului Oprea face legea în acest moment pe scena politică: îl ţine la guvernare pe Ponta, dar tot atât de bine i-ar putea aduce la putere pe liberali, dacă s-ar decide să schimbe tabăra. Şi cum nici puterea şi nici opoziţia nu îndrăznesc să-l supere, preşedintele UNPR îşi urmăreşte interesele.

Spun Ponta şi Dragnea că nu sunt de acord cu mărirea salariilor demnitarilor înaintea celorlalţi bugetari? Ordonanţa a trecut ca prin brânză, atâta vreme cât a ieşit din pixul lui Gabriel Oprea,în perioada în care i-a ţinut locul lui Victor Ponta la Palatul Victoria. Vrea generalul din fruntea ţării pensii speciale pentru militari? Opoziţia nu are nici o problemă cu acest lucru, deşi pedeliştii ar trebui să-şi aducă aminte cât s-a chinuit Guvernul Boc (din care unii dintre ei au făcut parte) în 2010 să elimine aşa-zisele „pensii nesimţite“. Atunci erau nesimţite, dar acum, probabil, sunt meritate, pentru că aşa a decretat generalul Oprea.

UNPR se află în cea mai bună formă din punct de vedere politic şi este de aşteptat ca, în perioada următoare, să crească numărul parlamentarilor care, din tot fel de interese, vor trece la această formaţiune. Iar din această poziţie, Gabriel Oprea va putea să-şi impună propria agendă, mai ales că partidele legitimate totuşi de voturile alegătorilor nu vor să-i stea în cale.

Chiar dacă generalul de intendenţă cu patru stele invocă „interesul naţional“ prin tot ceea ce face, mi-e greu să am încredere într-un om cu o scară de valori cel puţin ciudată: a trecut prin toate guvernele de la Adrian Năstase încoace, face parte dintr-o coaliţie guvernamentală alături de PSD, dar votează uneori cu opoziţia (cum s-a întâmplat la alegerea directorului SIE) şi-şi exprimă susţinerea atât faţă de preşedintele Iohannis, cât şi faţă de Ponta. Ca să nu mai vorbim de teza sa de doctorat suspectă de plagiat sau de trecutul şi averea sa dubioase. Aceste lucruri vor trebui în cele din urmă lămurite de instituţiile abilitate, dar până atunci vedem că, din punct de vedere politic, Gabriel Oprea este de neoprit. Iar atâta vreme cât partidul acestuia nu va fi legitimat prin votul cetăţenilor, daţi-mi voie să nu cred povestea că UNPR urmăreşte cu adevărat „interesul naţional“.

Iar cei care au creat acest mutant politic ar trebui să se gândească totuşi la ce fel de democraţie vor pentru România.”

ai putea, oare, afirma ca poporul roman este superficial…?

Auziti si la Eliade: „Popor fara misiune?”. Dar citind, spre exemplu, editorialul D-lui Cristoiu:

Mugur Isărescu – adevăratul Președinte al României!

„Potrivit presei românești, pe care o citesc în varianta online,departe de țară, Klaus Iohannis și-a luat o vacanță de două săptămîni la Neptun.
Și-a luat o vacanță din punct de vedere oficial. Practic, neoficial, Iohannis e în vacanță de opt luni, de cînd a preluat mandatul de președinte.
Tot din presă aflu că președintele va conduce țara de la Neptun.

De ce s-a dus Klaus Iohannis la Neptun, la vila lui Nicolae Ceaușescu?

Din două motive:

1. Carmen Iohannis, pentru Popor, nevasta lui Klaus Iohannis, pentru presa prezidențială, Prima Doamnă a țării, a comandat celor patru creatori de modă un costum de baie strălucitor (vorba aceleiași prese prezidențiale). De obicei, Carmen Iohannis strălucește prin comparație cu alte neveste de șefi de stat. Cum ar fi putut Carmen Iohannis să apară în tr-un strălucitor costum de baie la Cotroceni? Pe cînd așa, mutîndu-se Cotrocenii pe plajă, Klaus Iohannis va putea invita la o baie în mare un cuplu prezidențial în vizită în România. Iar Carmen Iohannis va străluci din nou, de astă dată în costum de baie, prin raportare la nevasta invitatului, și ea în costum de baie. De aia s-a mutat Klaus Iohannis, cu conducerea țării cu tot la Neptun.
2. Din cîte se știe șeful statului beneficiază de aghiotanți, de consilieri, de SPP și cînd dă din lăbuțe în apă, ca să se scalde cît mai bine, potrivit Sloganului Lucrul bine făcut. La Cotroceni aghiotanții, consilierii, SPP-iștii veneau, ca să zic așa, pe uscat. La Neptun, aghiotanții îi vor aduce telefonul criptat în apă, zicîndu-i că-l caută Victor Ponta de la Miami, și el în apă. Dan Mihalache îi va susura la ureche cine și ce a mai zis rău despre el și, prin urmare, trebuie arestat de către Binomul SRI-DNA, dînd și el din labe pe lîngă Klaus Iohannis. Evident, mai prost decît Klaus Iohannis, deoarece Klaus Iohannis e președinte, în timp de Dan Mihalache e doar consilier.

De la instalare, Klaus Iohannis s-a remarcat prin bucuria imensă provocată de jucăriile aflate la dispoziția președintelui: voiaje luxoase peste hotare, vile luxoase de protocol, avioane de lux. Nu se bucurase însă de jucăria numită conducerea țăriii direct din apă. Deplasarea Cotrocenilor la Neptun i-o oferă din plin.

Cîtă vreme Klaus Iohannis se joacă de a conducerea țării din apă, la București Mugur Isărescu l-a convocat pe ministrul de Finanțe la o întîlnire pentru a-i da Înalte indicații în chestiunea Codului fiscal. Normal era ca această întîlnire să aibă loc între Klaus Iohannis și ministrul de Finanțe, și nu între Guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Klaus Iohannis e ocupat însă, din cîte se vede, cu fericirea de a sta la vila de protocol de la Neptun. De ceva vreme, Mugur Isărescu, profitînd de vidul de la Cotroceni, se afirmă ca un adevărat președinte la României.

Pînă la finele mandatului lui Klaus Iohannis mai sunt patru ani și ceva.
Sunt sigur că pînă atunci numărul adevăraților președinți va spori.
Vom avea un președinte și în persoana Codruței Kovesi, și în persoana lui Dan Mihalache, ba chiar și în persoana Patriarhului Daniel.
Lista rămîne deschisă.”

te-ai intreba, mai degraba, daca oamenii politici isi inteleg misiunea pe care poporul, prin vot democratic, le-a incredintat-o. Victor Ponta e la Miami, Klaus Iohannis la Neptun. In vacanta. Stiti care e perceptia generala? Ca pe oamenii politici ii cam doare-n dos de tara, si nici macar acolo.

Descopar ca sunt mai cartezian decat credeam: „Ma indoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist”.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

P.S.

La Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan a fost o tema interesanta: drumurile. Autostrazile, Centura Bucurestiului etc. Astfel de lucruri, zic eu foarte importante, par sa nu-i intereseze pe politicienii nostri. Autostrazile „se fac” doar in campanii electorale. In numar record de kilometri executati intr-un timp record. E adevarat, atat dezinteres te poate aduce in culmea disperarii si extremismului!

Suferinta morala

Am citit un articol foarte interesant in Convorbiri Literare:

Bogdan MANDACHE – Nihilismul și timpurile sale

Se arata ca:

„Nihilismul este specific modernităţii sau este o constantă a tuturor epocilor şi a perioadelor de răscruce? Decadenţa, individualismul, dezvrăjirea lumii, instrumentalizarea raţiunii, dispariţia idealurilor, prăbuşirea vechilor valori sînt doar ale epocii recente sau aparţin umanităţii dintotdeauna şi diferă doar intensitatea cu care se manifestă? Sînt doar două din întrebările cărora caută să le răspundă o carte semnată de Franco Volpi, recent tradusă în limba română: Nihilismul, Iaşi, Editura Institutul European, traducere de Teodora Pavel, 2014, 332 p. În forma sa teoretizată, nihilismul este un curent filosofic, şi nu numai, care cronologic aparţine modernităţii, dar consideraţii filosofice sau teologice despre nimic sau nonexistenţă întîlnim încă din antichitate. Sofistul-retor Gorgias a rămas celebru pentru discursurile şi scrierile sale strălucite, vădind o înclinaţie spre paradox, spre combaterea dogmei şi a rigidităţii rutinei; printre scrierile sale deseori este citat şi astăzi tratatul său Despre nonexistenţă în care susţine că nimic nu există, că dacă ar exista nu ar putea fi reprezentat, iar dacă acel ceva ar fi reprezentat nu ar putea fi comunicat nici explicat altora; urmează un joc al alternanţelor argumentelor despre existent şi nonexistent pe care o putea pune în operă doar un strălucit sofist cum era Gorgias. Franco Volpi invocă în preambulul cărţii sale şi cîţiva filosofi şi teologi care, paradoxal, au găsit punct de susţinere al argumentaţiei lor în nimic: Fridugisus din Tours, Ioan Scotus Eriugena, Ioan al Crucii, Meister Eckhart, Angelus Silesius, Charles de Bouvelles sau Leibniz.  Cum însă nu istoria problemei filosofice a nimicului este miza cercetării profesorului Franco Volpi, acesta aprofundează în cartea sa nihilismul în sens restrîns, adică acel curent filosofic afirmat în secolele al XIX-lea şi al XX-lea.

Deşi termenul nihilism este cunoscut de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, cel care a susţinut că a creat termenul „nihilist” este scriitorul rus Turgheniev, care îl foloseşte în romanul Părinţi şi copii pentru a defini modul de a gîndi al lui Bazarov, un „negator” al valorilor şi ordinii sociale existente; dacă atribuirea paternităţii este exagerată, trebuie recunoscut că scriitorul rus a popularizat în epocă termenul de nihilist. La mijlocul secolului al XIX-lea termenul de nihlism era folosit în culturile germană şi franceză; el fusese folosit izolat şi în teologia medievală, dar acolo nu era vorba despre o conceptualizare a termenului. Aceasta s-a produs, în opinia lui Franco Volpi, o data cu Pascal care dă măsura transformării pe care cosmologia a adus-o în raport cu poziţia metafizică a omului în univers: „ Totul e o sferă infinită al cărei centru se află pretutindeni, iar circumferinţa nicăieri. Închipuirea noastră se pierde la acest gînd. (…) Să ne cunoaştem deci puterile; sîntem ceva şi nu sîntem nimic. Deşi sîntem ceva, nu vedem bine primele principii care se nasc din nimic; şi fiindcă nu sîntem nimic nu putem vedea nemărginirea”. Pe marginea acestei tulburătoare priviri asupra omului şi a lumii, Franco Volpi notează că în universul cosmologiei moderne, omul „nu mai poate locui şi nu se mai poate simţi acasă, aşa cum se simţea în cosmosul antic şi medieval. Universul este perceput ca fiind străin destinului său individual. În faţa tăcerii eterne a stelelor şi a spaţiilor infinite care îi rămîn indiferente, omul este singur cu el însuşi. Şi fără patrie”.

Şcoala idealistă foloseşte frecvent termenul de nihilism, după cum acelaşi termen este utilizat pentru critica tezelor idealismului, aşa cum o face Jacobi într-o scrisoare adresată lui Fichte; una dintre descrierile expresive ale experienţei asupra Nimicului îi aparţine lui Jean Paul: „Nu există nici Dumnezeu, nici timp. Eternitatea nu face decît să se macine pe sine şi să roadă haosul. Curcubeul irizat al fiinţelor se arcuieşte fără soare deasupra abisului şi se dizolvă picătură cu picătură – asistăm la îngroparea mută a naturii sinucigaşe şi sîntem îngropaţi în acelaşi timp cu ea. Cine-şi mai ridică privirea către ochiul divin al Naturii? Ea vă fixează cu nemărginita ei orbită şi neagră”. Dinspre romantism şi idealism, nihilismul capătă un sens social şi politic descriind starea unei societăţi care trebuie depăşită, cazul cel mai grăitor fiind cel al gîndirii ruse de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cînd termenul de nihilism a ajuns să desemneze o mişcare de rebeliune socială şi ideologică, o revoltă antiromantică şi antimetafizică, dar fără o construcţie înlocuitoare: „Mişcarea nihilistă rusă a fost adesea mai curînd dogmatică şi rebelă decît critică şi sceptică (…) renega aşadar trecutul, condamna prezentul, dar fără capacitatea de a se deschide unei configurări concrete şi pozitive a viitorului”, scrie Franco Volpi.

Intrarea triumfală a nihilismului în gîndirea europeană o datorăm lui Friedrich Nietzsche, un vestitor al timpurilor nihilismelor, filosoful care scria că nihilismul este în faţa uşii, dar nu era un oaspete care cerea ospitalitate, ci figura stranie care anunţa deja prezenţa nihilismelor în casele noastre. Nihilismul, scria filosoful german pe la 1885/6, era în faţa uşii, nu se ştia „de unde venea acest cel mai neliniştitor dintre toţi oaspeţii”, dar mai cu seamă nu se ştia cît va rămîne.  Cu Nietzsche, „analiza fenomenului atinge apogeul, ajungînd la o conştiinţă istorică deplină cu privire la rădăcinile sale cele mai îndepărtate, platonismul şi creştinismul, alimentînd în acelaşi timp exigenţa critică a unei depăşiri a relelor care derivă din acestea. Nu este aşadar o exagerare să-l considerăm pe Nietzsche drept cel mai mare profet şi teoretician al nihilismului”, consideră Franco Volpi. Discursul lui Nietzsche despre nihilism merge mînă în mînă cu cel despre decadenţă, aici întîlnindu-se cu ideile lui Paul Bourget, care analiza societatea sfîrşitului de secol XIX prin conceptele de decadenţă, pesimism, cosmopolitism, nihilism. Filosoful german duce mai departe analiza şi deschide un orizont mai vast al interpretării sale asupra nihilismului: „Nihilismul nu este o cauză, ci doar logica decadenţei”, pentru ca în Voinţa de putere să ducă gîndul mai departe: „De ce pînă la urmă venirea nihilismului este de acum necesară? Pentru că valorile noastre precedente sînt cele care poartă în ele concluzia ultimă; pentru că nihilismul este o logică gîndită pînă în străfundul marilor noastre valori şi idealuri – pentru că trebuie mai întîi să trăim nihilismul, pentru a înţelege care a fost propriu-zis valoarea acestor valori”.

În secolul al XX-lea gîndirea lui Nietzsche a suscitat controverse şi interogaţii, unul dintre cei mai temeinici cunoscători ai operei sale fiind tot un filosof german, Martin Heidegger, care avea să consacre la Universitatea din Freiburg, între anii 1936-1940, cursuri asupra gîndirii fundamentale a lui Nietzsche, într-un spirit al interogării lămuritoare, al „confruntării fructuoase”. Aceasta dovedeşte tenacitatea cu care Heidegger s-a aplecat asupra operei nietzsceene; în aceeaşi perioadă Heidegger frecventa Arhiva Nietzsche, şi pentru un timp a făcut parte din comitetul ştiinţific pentru editarea operelor lui Nietzsche. Este şi perioada în care Heidegger acordă atenţie nihilismului, negativităţii care devin categorii centrale pentru a înţelege metafizica şi istoria fiinţei înseşi. Heidegger a avut cu Nietzsche o confruntare filosofică pe două mari teme: voinţa de putere şi eterna reîntoarcere a aceluiaşi; dar despre nihilism va avea o confruntare memorabilă cu Ernst Junger, considerată de Franco Volpi „analiza contemporană cea mai pătrunzătoare a problemei nihilismului, un itinerarium mentis in nihilo pe măsura secolului XX”. Disputa este despre linia nihilismului, dacă trebuie trecută, cum îndemna Junger, sau dacă acest lucru este încă prematur, cum sugera Heidegger, cel care spunea că refuzînd apropierea nimicului rămîi „definitiv şi fără speranţă în afara filosofiei”. Junger scria în Jurnalul său că dezbaterea sa cu Heidegger a fost un „eveniment epocal”.

Cartea lui Franco Volpi, amplu documentată, este o solidă mărturie „că nihilismul reprezintă ceva mai mult decît un simplu curent al gîndirii contemporane sau o sumbră aventură a avangardelor sale intelectuale”. Nihilismul este expresia unei stări a conştiinţei europene a ultimelor două secole, un indice al prăbuşirii unor viziuni, valori şi orientări tradiţionale, a unor iluzii, un semn al unei crize morale, sociale, intelectuale şi al uniformizării lumii, al pierderii unor repere, al lipsei răspunsurilor la căutările neîncetate într-un spaţiu care şi-a pierdut centrul, iar marginile sînt tot mai vagi şi îndepărtate. Din prag ne priveşte enigmaticul oaspete a cărui prezenţă ne-a vestit-o Nietzsche; pe uşa larg deschisă unii au pornit spre zările neantului, alţii către orizonturile sensului…”

Dar pentru a intelege exact lucrurile va propun sa cititi: Kondratiev wave cat si Nihilism.

Daca pana-n 1780 putem vorbi de o societate omeneasca in care era predominanta agricultura, dupa aceasta epoca a urmat ceea ce se cheama Revolutia industriala (1780-1880). Omul, pana pe la 1780, era diferit de omul de astazi. Inclusiv in plan moral. Intr-o societate bazata in exclusivitate pe agricultura se dezvolta o morala specifica. Asa cum intr-o societate bazata pe industrie, unde industria ia avant, incepe sa se construiasca o alta baza etica si morala decat in precedenta. Trecerea de la o societate bazata pe agricultura la una in care industria devine predominanta provoaca in individul acelei societati o suferinta morala. Valorile vechi pe care era bazata societatea incep sa paleasca, in locul lor aparand alte valori, dar si un alt mod de viata. Evident ca societatea pe aceasta perioada de 100 de ani (1780-1880) nu era intru totul industriala. Adica nu a aparut industria maine si a inflorit poimaine, pentru ca raspoimaine sa straluceasca. Ci a fost o trecere lenta spre industrializare, lucru ce nu a decurs in acelasi mod in toata Europa. Insa vechile valori, cu care multi oameni au fost obisnuiti in vechea societatea bazata doar pe agricultura (doar agricultura e una din ocupatiile stravechi ale omului) au inceput sa paleasca in fata valorilor impuse de un nou mod de viata si de alte relatii de productie. Nu intamplator Marx si-a scris teoria in sec. XIX. Si nu e doar o simpla intamplare Revolutia de la 1848. Aceste transformari au produs suferinte morale membrilor societatii, caci trecerea de la anumite valori pe care se intemeia societatea la altele noi produc aceasta suferinta. In felul acesta a aparut in sec. XIX nihilismul modern, ca sa-i zic asa. Poate pentru prima oara omul a simtit in forul sau interior un vid existential, nimicul. Revolutia industriala s-a accentuat si atunci se punea problema definirii clare a unor noi valori societale. A definirii, cum spunea Hannah Arendt, citata de Vladimir Tismaneanu, persoanei morale si a persoanei juridice a omului. Perioada fiind marcata de instabilitate, inclusiv politica, lucrurile nu erau foarte clare. Revolutia industriala s-a accentuat, industriile incepusera sa se dezvolte cu repeziciune. De aceea spre sfarsitul sec. al XIX-lea incepu sa se arate o noua era: cea a Revolutiei Tehnologice. Problema pe care ne-o punem este daca omul, si ma refer in special la cel european, era pregatit in plan moral pentru acest lucru. Negarea vechilor valori, ca o consecinta a aparitiei altora noi, dar neputina de a accepta usor noile valori impuse de dezvoltarea tehnologica rapida, a accentuat fenomenul nihilismului, al negarii aproape totale si vidul interior in individ, de care vorbeam mai sus. „Nihilismul nu este o cauză, ci doar logica decadenţei” – oamenii au vazut in aceasta trecere catre o societate pragmatica si capitalista o decadenta, inclusiv in plan moral si spiritual. Nu e vorba doar de prejudecati. E vorba, cred, de faptul ca omul trece cu greu de la valorile cu care el e obisnuit, la altele noi, impuse de realitatile cotidiene. Aceasta este, de fapt, o suferinta morala foarte profunda care se desfasoara necontenit in om, incapabil sa gaseasca o cale, incapabil sa se adapteze macar usor. Ajuns in acest punct, ma indrept catre excelentul articol scris de Andrei Plesu in Adevarul:

O dezbatere blocată

Se arata ca:

„Preşedintele ţării a promulgat, de curînd, o lege (217/2015), care incriminează cultul persoanelor vinovate de legionarism, fascism, rasism, xenofobie, precum şi promovarea unor simboluri, concepţii, doctrine, aparţinînd aceluiaşi spectru ideologic.

Legea a fost propusă de trei liberali şi a beneficiat, pentru redactare, de concursul Institutului ”Elie Wiesel”. În principiu, niciun om cu mintea întreagă nu poate contesta legitimitatea unui act normativ care condamnă manifestările de extremă, care amendează glorificarea unor fanatici şi care penalizează orice fel de propagandă pentru idei de natură să submineze statul de drept. Din păcate însă, la noi şi aiurea, dezbaterea publică privind cei doi demoni ai veacului trecut (cel brun şi cel roşu) este blocată. Orice ai spune ”la mijlocul terenului”, adică în teritoriul argumentelor, al faptelor, al judecăţii lucide, stîrneşte furie, obnubilare agresivă, stigmat.

Aşa se întîmplă şi cu dezbaterea stîrnită, în ambianţa autohtonă, de noua lege promulgată de Klaus Iohannis. Cei dintîi au reacţionat, cu parapon, cu obidă, cu vehemenţă ameninţătoare, simpatizanţii dreptei radicale, asumat (neo)legionari, (încă) admiratori ai Căpitanului. Ciudat este însă că şi nostalgicii (cripto)comunişti s-au simţit la fel de vizaţi (şi ofensaţi) de o lege în corpul căreia cuvîntul ”comunism” lipseşte cu desăvîrşire. De vină este, cred, un comentariu neinspirat al dlui Andrei Muraru, consilier prezidenţial, care s-a grăbit să evidenţieze, cu toată greutatea funcţiei sale, caracterul anti-ceauşist al legii (”deşi nu s-a observat acest lucru”). Cum era să se observe? Unde îşi are locul, în text, figura preşedintelui judecat în decembrie 1989? ”Păi Ceauşescu a fost încadrat (la fel ca, de pildă, unii membri ai guvenului Antonescu) la rubrica ”genocid”! Care va să zică e o ţintă proeminentă a legii!” (Să nu uităm că procesul lui Ceauşescu a fost calificat drept neîntemeiat juridic. Dar procesele orchestrate de ”tribunalele populare” din anii `40-50 erau?).

Pe scurt: dinspre dreapta, legea în discuţie e ”anti-legionară”, iar dinspre stînga e anti-comunistă! E interesant că şi unii şi ceilalţi o socotesc ne-patriotică…Am văzut un politician hiper-volubil, care apare (aproape simultan!) şi la România TV şi la B1 TV, deplîngînd, revoluţionar, orbirea legiuitorilor faţă de ”realizările” lui Ceauşescu şi faţă de cei 67% dintre români care încă tînjesc după frumoasele vremuri ale socialismului multilateral dezvoltat.Dincolo de abuzive (dar inevitabile) forme de partizanat (vitejesc sau lăcrămos), trebuie să spun că, din punctul meu de vedere, sursa confuziilor se află în însuşi textul legii. E un text dezechilibrat, neatent la nuanţe, ambalat într-un limbaj neinspirat, astfel încît tonul şi stilul documentului nu evocă sunetul justiţiei, ci pe acela al unei ”înfierări” tovărăşeşti. În felul acesta şi ceea ce e sustenabil în desfăşurarea lui (incriminarea rasismului, a xenofobiei, a intoleranţei etc) îşi pierde rigoarea juridică, pentru a adopta tonul unui soi de ”declaraţie politică”.

Sunt întru totul de acord că fascismul, sub toate chipurile sale, a fost una din marile catastrofe ale secolului 20. N-am nici o simpatie pentru Mişcarea Legionară. Am mai spus-o: mi se pare scadentă exact la nivelul principiilor sale: e neromânească şi neortodoxă, printr-o supra-evaluare (mai curînd musulmană) a morţii (”Legionarul iubeşte moartea…”) şi printr-o primejdioasă inaptitudine de a doza, în plan lumesc, patosul absolutului. Într-o religie a Întrupării, Legiunea a adus duhul destrupării eroice, într-o religie a iubirii, a adus duhul pedepsei necruţătoare. ”Elanul” antisemit al Mişcării e, desigur, o evidenţă. Dar nici Nicolae Iorga, nici I.G.Duca, nici Virgil Madgearu, nici Armand Călinescu nu erau evrei. Şi nici ”comilitonul” Mihai Stelescu.

”Cum erau, Părinte, legionarii?” – mi-am permis să-l întreb, odată, pe extraordinarul Arsenie Papacioc (il en savait quelque chose!). ”Erau formidabili!” – mi-a răspunsul dînsul. ”Dar aveau o problemă: omorau oameni!”

Pe de altă parte, mă declar inapt să accept vinovăţii ”pauşale”. Nu cred că toţi aderenţii sau simpatizanţii legionari erau potenţial asasini şi nu cred într-un antisemitism ireductibil, dacă mă gîndesc la Constantin Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu etc. La fel, nu cred că toţi membri partidului comunist, sau toţi ”adepţii” filosofiei marxist-leniniste (dl. Radu Florian, de exemplu, sau dl. Ion Ianoşi, sau unii scriitori care au plătit, cu talentul lor, preţul ”literaturii” omagiale, sau mulţi, mulţi alţii, angrenaţi, de voie de nevoie, în ”sistem”…) sunt neapărat vinovaţi de abuzurile regimului totalitar. Şi, mai ales, nu vreau să mai trăiesc o dată sub flagelul interdicţiei culturale, sub care am crescut in anii regimului trecut. Nu vreau să fiu suspect nici dacă citesc Sartre, nici dacă citesc Ezra Pound, Céline, sau Heidegger, nici dacă admir talentul lui Cioran, mintea lui Noica, graţia atotştiutoare a lui Mircea Vulcănescu. Nu am nevoie să ader la biografia lor, la opţiunile discutabile ale vieţii lor publice, pentru a mă lăsa sedus de prestaţia lor intelectuală şi, da, pentru a-i omagia fără rezerve şi în orice fel, pentru rolul pe care l-au dobîndit, pe merit, în cultura ţării şi a veacului.

În fine, discuţia e lungă şi complicată. Parcă aud dojana unora (cum că sunt, de fapt, un apologet al Legiunii) şi a altora (cum că sunt un bolşevic nepatriot, dacă nu cumva vreo liftă subversivă). Un fapt e cert: dacă e nevoie de condamnarea fascismului, e inadmisibil să nu vorbim, în textul legii cu pricina, şi despre sîngeroasa catastrofă simetrică, aceea a comunismului. De altfel, cele două au colaborat, cum ştim, mai mult decît se crede. Reamintesc cazul celebrei Margarete Buber Neumann, soţie a unui comunist neamţ, refugiată în 1937, împreună cu soţul ei, în ”protectoarea” şi luminata URSS, dar arestată apoi de Stalin şi livrată Gestapo-ului în 1940, pe baza acordului sovieto-german… Condamnăm rasismul? Ia auziţi: ”Clasele şi rasele (subl. mea, A.P.) care sunt prea slabe pentru a face faţă noilor condiţii de existenţă vor fi înfrînte!”. A spus-o Karl Marx, cel care îl numea, în băşcălie, pe eminentul social-democrat german Lassalle, ”Baronul Iţic”. Să adăugăm că, pentru acelaşi Marx, popoarele slave sunt nişte ”gunoaie etnice”. Iată şi înţelepciunea lui Engels: ”Următorul război mondial va face să dispară de pe faţa pămîntului popoarele reacţionare. Iar aceasta va însemna un progres!”

Una peste alta, e mai uşor să scrii legi, decît să le aplici. Dar chiar şi cînd le scrii, e bine să te gîndeşti şi la libertăţile pe care le ai de menajat. Şi să-ţi aminteşti că ne-a priit la fel de puţin răul fascist, de care am scăpat acum 70 de ani ca şi cel comunist, de care ne-am eliberat, cu vărsare de sînge, abia acum 25…„

Sunt de acord cu ceea ce a scris Andrei Plesu. Dar eu stau si ma intreb daca  la noi sunt intelese fenomenele. Fenomenul acesta numit nihilism, de care vorbeam mai sus, s-a desfasurat pe cale naturala. Iar aceasta „decadenta” trebuia cumva indreptata. Suferinta morala a omului atinge apogeul spre sfarsitul sec. al XIX-lea. Sinteza acesteia o vom vedea in prima jumatate a sec. XX. Spre exemplu esecul politic, economic si social al mariilor imperii, cum au fost Imperiul Austro-Ungar si cel Tarist, lucru ce a condus la Primul Razboi Mondial. Si pe acest fond politic instabil, aparitia ideologiilor totalitare: fascismul si nazismul pe de o parte, comunismul pe de alta parte. Acestea au fost consecinte ale trecerii de la Revolutia Industriala la Revolutia Tehnica. Aceasta trecere a bulversat umanitatea, inca obisnuita cu o societate mai mult agrara, cu valorile acestui tip de societate. Fascismul si nazismul au fost rapid anihilate. Comunismul s-a intins in toata Europa de Est pana in 1989 si inca mai exista in lume. Aceasta bulversare a insemnat milioane de morti. In razboaie, in lagere de concentrare sau in Gulagul comunist. Este de remarcat aici o consecinta importanta, manifestata dupa razboi: lumea bipolara, razboiul rece.

Aici mai trebuie sa spunem, apropo si de un comentariu recent de pe blog, ca mai cu seama ideologia comunista a facut victime. Ideologia comunista era una exterminatorie, iar persoanele care au imbratisat aceasta ideologie au pus-o in aplicare. Nihilismul, de care vorbeam mai sus, nihilismul acelor vremuri, deci unul cu determinari istorice, a condus spre asa ceva. In plan moral, comunismul este expresia unei suferinte morale si citez din primul articol:

„Cu Nietzsche, „analiza fenomenului atinge apogeul, ajungînd la o conştiinţă istorică deplină cu privire la rădăcinile sale cele mai îndepărtate, platonismul şi creştinismul, alimentînd în acelaşi timp exigenţa critică a unei depăşiri a relelor care derivă din acestea. Nu este aşadar o exagerare să-l considerăm pe Nietzsche drept cel mai mare profet şi teoretician al nihilismului”, consideră Franco Volpi. […]

Filosoful german duce mai departe analiza şi deschide un orizont mai vast al interpretării sale asupra nihilismului: „Nihilismul nu este o cauză, ci doar logica decadenţei”, pentru ca în Voinţa de putere să ducă gîndul mai departe: „De ce pînă la urmă venirea nihilismului este de acum necesară? Pentru că valorile noastre precedente sînt cele care poartă în ele concluzia ultimă; pentru că nihilismul este o logică gîndită pînă în străfundul marilor noastre valori şi idealuri – pentru că trebuie mai întîi să trăim nihilismul, pentru a înţelege care a fost propriu-zis valoarea acestor valori”.

Este limpede ca nihilismul a fost o criza a valorilor la trecerea de la unele valori la alte valori. De aici suferinta in plan moral. Negarea valorilor crestinismului, pe care era si este bazata Europa, a determinat crima, omorul. Spun negarea valorilor crestinismului – observati ca nu spun nimic despre Biserica (fie ea catolica sau ortodoxa!!). Iar ambele curente – fascismul si comunismul – s-au dorit a fi revolutionare. Ceea ce se traduce: impotriva lui Hristos. Asta era, de fapt, marea revolutie. Fascismul romanesc, adica legionarismul, a imbracat haina religioasa ca sa castige adepti. Intr-o societate agrara, de regula, valorile religioase predomina. Comunismul a dorit sa le indeparteze cu totul din lumea rurala dar si din societate, in general vorbind.

Nihilismul azi

Traim o forma de nihilism si astazi? Este si astazi prezent nihilismul. Eu cred ca da. Trecerea de la Revolutia Tehnico-Stiintifica la Revolutia Informationala si a Telecomunicatiilor, de la valorile Revolutiei Tehnico-Stiintifice la valorile Revolutiei Informationale si a Telecomunicatilor este imposibil sa nu provoace o noua suferinta in plan moral individului modern. Legalizarea casatoriilor intre homosexuali in SUA sau violurile care se produc – v. aici un articol din Evenimentul Zilei – inclusiv cazuri de atacuri armate in scoli realizate de copii, cum s-au intamplat in SUA, sunt consecintele acestei suferinte morale a individului. Este o negare evidenta a unor norme morale, pana acum unanim acceptate in societate. Trebuie spus ca societatea de azi nu mai este una capitalista in sensul clasic al cuvantului pentru ca valorile acesteia sunt diferite de cele ale unei societati capitaliste, cum era bunaoara, de exemplu, la sfarsitul sec. al XIX-lea. Inclusiv criza economica, climatul international incarcat de astazi sunt tot o consecinta a acestei treceri catre o alta faza de dezvoltare in Istoria umanitatii.

Revenind la realitatile romanesti, eu cred ca legionarismul s-a inscris intr-un cerc mai vast, cel al aparitiei fascismului in Europa. Romania este, fara indoiala, o tara europeana. Legionarii, intr-adevar, aveau o problema: omorau oameni. Insa legionarismul, cu tot aspectul sau antisemit evident prin fapte, cu toate ca omorau oameni, a izvorat din necesitatea obiectiva de a gasi o cale de progres unei societati agrare, cum era societatea romaneasca. La mijlocul celei de a doua jumatati a sec. XX nu se intrezarea o cale de progres a tarii noastre. Progres din toate punctele de vedere: social, economic, cultural si chiar politic. De aceea si mari intelectuali au aderat la acest curent de extrema dreapta, dar poate si din teama. Legionarismul s-a inscris intr-un curent european, foarte la moda in acei ani. Comunismul a fost impus de tancurile sovietice. Comunismul nu era conceput, nici macar ideologic, sa fie implementat in societati agrare. El a fost un curent care a aparut in Occident si era destinat Occidentului. Insa el s-a salasluit in societatile agrare din Estul Europei, fortand trecerea acestora catre societatea industriala si, prin dezvoltarea tehnologiei, catre societatea tehnologica. A fost din acest punct de vedere un accelerator de proces, ca sa zic asa. Dar care nu a tinut cont nici de persoana morala si nici de persoana juridica. La fel au facut si fascismul, si nazismul. Cel de-al Doilea Razboi Mondial, provocat de aceste totalitarisme, a fost un soi de revolutie, daca se poate spune asa, ce a avut drept scop distrugerea societatii interbelice si pregatirea umanitatii spre Revolutia Tehnico-Stiintifica. Duritatea cu care s-a actionat, reprobabila in plan moral, a fost si o expresie a unei mari suferinte morale pe care individul a trebuit s-o suporte, datorita trecerii cu repeziciune a unor etape de dezvoltare importante. S-a dorit distrugerea vechilor valori, inclusiv prin asasinarea oamenilor in razboi, in lagare, caci oamenii sunt purtatori de valori, pentru ca sa-si poata face loc o noua societate, bazata pe alte valori, caracteristice Revolutiei Tehnico-Stiintifice.

Trecerea de la Revolutia Tehnico-Stiintifica la Revolutia Informationala si a Telecomunicatiilor s-a produs mai lin. A insemnat sfarsitul comunismului, deoarece comunismul nu mai putea sa corespunda acestei noi etape, bazata pe informatie si telecomunicatie. In China comunismul s-a reformat, in sensul economiei de piata, ca o solutie pentru mentinerea lui. O solutie temporara. In Rusia s-a incercat o reforma prin peretroika si glasnost, dar a esuat, lasand Rusia intr-o mare problema de adaptabilitate la noile conditii. Observati ca incep sa se dezvolte curente care dau putere serviciilor secrete: controlul comunicatiilor, al internetului – tot o consecinta a trecerii, pentru ca politicul nu mai poate controla fenomenele societale. Observati si fenomenul terorist, framantarile din lumea musulmana. Putem sa punem la capitolul consecinte si razboiul din fosta Iugoslavie, razboiul din Irak, conflictele inghetate din spatiul ex-sovietic au inceput sa se desfasoare – cine si-ar fi imaginat asta in urma cu 50 de ani? Observati ca multi oameni au probleme de adaptabilitate si spune si Andrei Plesu: „67% dintre români care încă tînjesc după frumoasele vremuri ale socialismului multilateral dezvoltat”, cred ca nu putini considera bun comunismul, rai oamenii care au condus s.a. de genul acesta.

Fenomenul e in plina desfasurare.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Prima decoratie… Promovam legionarismul?

Trebuie sa recunoastem ca Romania e una din cele mai interesante tari, poate cea mai interesanta tara, din Spatiul Carpato-Danubiano-Pontic. Si chiar nu spun asta dintr-un anumit nationalism, cum poate ca s-ar crede. Pana nu demult Basescu era fascistu’ de serviciu… As, Basescu e chiar mic copil!! Stati sa-l vedeti pe Herr Iohannis!! Venerabilul nostru Presedinte a comis-o chiar din prima zi de mandat!

Gandul

PRIMA decoraţie din mandatul de preşedinte al lui Klaus Iohannis. Cine este românul care primeşte cea mai înaltă distincţie a ţării

Se arata ca:
„Noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, l-a decorat astăzi pe Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional Steaua României.

În prima zi a mandatului său de preşedinte, Klaus Iohannis l-a decorat astăzi pe Octav Bjoza.

„Este cea mai înaltă deocraţie a statului român. O meritaţi din plin. Ziua de astăzi este una specială… Este prima decoraţie pe care o confer în calitate de preşedinte al României… Mandatul meu va fi unul al respectului faţă de toate valorile noastre, aşadar faţă de eroi şi martiri”, a afirmat Klaus Iohannis după ce l-a decorat pe Octav Bjoza.

Noul preşedinte al României a vorbit şi despre perioada în care Octav Bjoza a fost întemniţat pe nedrept de către comunişti.

Pentru că în 25 de ani, România a găsit puţine prilejuri de a celebra aceşti oameni care au luptat la Revoluţie

„Prin această decoraţie recunosc şi onorez sacrificiul şi curajul de care au dat dovadă femeile şi bărbaţii în vremea comunismului şi în zilele din  decembrie 1989… Comunismul s-a instalat prin crime şi abuzuri şi a continuat să se impună prin teroare şi minciună”, a mai spus Klaus Iohannis.

În continuare, acesta a punctat că cea mai dramă a fost aceea că regimul comunist a distrus elitele. „Comunismul a furat pentru 45 de ani şansa României de a se reforma. Marcăm în aceste zile 25 de ani de la Revoluţia română şi această perioadă este marcată încă de controverse. Acestea nu se vor rezolva până când nu va fi restabilit adevărul juridic. Consider că este dreptul şi obligaţia justiţiei de a -i identifica, fie că este vorba de torţionarii din anii 1950, fie că este vorba de cei care au comis abuzuri şi crime la Revoluţie„, a conchis Klaus Iohannis.

Preşedintele Klaus Iohannis a postat luni dimineaţa pe pagina sa de Facebook un mesaj în care anunţă că va conferi prima decoraţie din mandatul său.

”Astăzi, 22 decembrie, la 25 de ani de la prăbuşirea dictaturii comuniste, voi conferi prima decoraţie din mandatul meu de Preşedinte al României. Am decis să acord cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional Steaua României, domnului Octav Bjoza, preşedinte al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, pentru sacrificiul şi curajul de care el şi oameni ca el au dat dovadă în vremea dictaturii şi pentru a păstra vie memoria victimelor comunismului”, se arată în mesajul postat pe pagina de Facebook a preşedintelui Iohannis.

Klaus Iohannis a depus ieri în Parlament jurământul de învestitură, iar în prima zi de mandat a avut o întâlnire şi cu premierul Victor Ponta.”

HotNews

Profil Octav Bjoza, prima persoana decorata de presedintele Iohannis – Luptator anticomunist, condamnat la 15 ani de munca silnica. Ce declara in 2009: Nu sunt legionar, dar norocul meu a fost sa fiu educat in temnite de unii dintre ei

Se arata, printre altele, ca:

„Octav Bjoza, prima persoana decorata de Klaus Iohannis in calitatea sa de presedinte, s-a nascut la Iasi in 1938 dar copilaria si adolescenta si-o petrece la Brasov, unde urmeaza cursurile Colegiului National „Andrei Saguna”.  Intre anii 1956-1958 a facut parte impreuna cu alti 14 elevi, studenti si muncitori din organizatia anticomunista „Garda Tineretului Roman” din Brasov, care avea drept scop „inlaturarea regimului democrat popular din tara noastra pe calea violentei”, potrivit prezentarii postate pe site-ul Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania, al carei presedinte este.

Intre anii 1957-58 este student al Facultatii de Geografie-Geologie din Iasi, dar la finalul anului I este exmatriculat si arestat de Securitate.

A fost condamnat, in 10 octombrie 1958, la 15 ani munca silnica, 10 ani degradare civica si confiscarea totala a averii, dar pedeapsa ii este redusa ulterior la 4 ani de temnita grea. A trecut prin inchisorile Codlea, Gherla, Galati, Braila, Vacaresti si Jilava, prin lagarele de munca din Balta Brailei de la Stramba, Stoienesti si Salcia, precum si cele din Delta Dunarii ca Bacul „4” si Periprava – Sectia Grindu de unde a fost eliberat la 23 iunie 1962.

In 1966 intra la Facultatea de Electromecanica din cadrul Universitatii din Brasov, pe care a absolvit-o in anul 1972.

Dupa moartea lui  Constantin Ticu Dumitrescu, in decembrie 2008, a fost ales de catre Consiliul National Director al AFDPR ca presedinte interimar, functie indeplinita in 2009, cand a fost ales presedinte pentru o durata de doi ani. In septembrie  2011, a fost reales pentru mandatul 2011-2015.

In noiembrie 2009, Octav Bjoza a participat,  la monumentul de la Rasnovm la „comemorarea religioasa a martirilor legionari asasinati”, potrivit unui videoclip postat de Noua Dreapta Brasov.

„Nu sunt legionar, nu am fost si e prea tarziu sa mai devin, dar norocul meu a fost ca la varsta de 19 ani sa fiu educat in temnitele comuniste de unii dintre ei.

Mi-au marcat tot restul vietii, de la ei am invatat pentru totdeauna ca nimic, fiule, nu se poate realiza fara morala, nici in familie, nici in economie, nici in politica, nici in tara.

Si mai e ceva, biatule, fara credinta nimic nu se va putea realiza.

Tot ei mi-au atras atentia ca neamul romanesc e bantuit de tradatori, de vanzatori de tara si au avut dreptate si din cauza asata i voi pourta in mintea si in sufletul meu cate zile voi avea”, spunea atunci Octav Bjoza.

In urma cu doua luni, Octva Bjoza a fost numit de Victor Ponta secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Recunoasterea Meritelor Luptatorilor Impotriva Regimului Comunist (sursa aici).

In 10 septembrie 2013, principesa Margareta i-a inmanat lui Octav Bjoza Decoratia Regala Nihil Sine Deo, conferita de Regele Mihai I Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, drept recunoastere a luptei pentru „aflarea adevarului si infaptuirii dreptatii pentru cei persecutati de regimul dictatorial comunist” (sursa).

Potrivit unei relatari postate pe site-ul Buciumul.ro, care se defineste drept „periodic de informatie si atitudine nationalista”, Octav Bjoza a participat in 2013 la conferinta organizata de Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER) in colaborare cu Institutul National pentru Studiul Holocaustului in Romania „Ellie Wiesel” (INSHR-EW).

„Presedintele AFDPR, dl Octav Bjoza, a luat cuvantul din sala, evocand calitatea deosebita a legionarilor pe care i-a cunoscut in inchisorile comuniste. Desi nu a fost legionar, d-sa a aratat ca nu considera normala generalizarea osandirii tuturor membrilor Miscarii Legionare, subliniind caracterul deosebit al lui Ion Gavrila Ogoranu care a fost un exemplu de bunatate, de toleranta si dragoste crestina. Dl Bjoza a criticat situatia creata de Institutul Elie Wiesel la Targu Ocna, unde se exercita presiuni asupra consiliului local pentru retragerea calitatii de cetatean de onoare al orasului fostului detinut politic Valeriu Gafencu, supranumit Sfantul inchisorilor, reporsand celor de la institut ca ‘nu ne lasa nici sa ne alegem sfintii'”, se arata in acest articol.”

Interesant este ca Dl. Iohannis introduce conceptul de adevar juridic: „Acestea nu se vor rezolva până când nu va fi restabilit adevărul juridic.”. Bun, dar pana la adevarul juridic ar trebui sa aflam adevarul, nu? Trebuie sa stiu intai adevarul ca sa-l pot stabili, mai apoi, pe cel juridic. Si nu stabilim adevarul juridic pentru ca pe urma sa aflam adevarul… Or, cel putin despre Revolutie nici pana acum nu stim care a fost, de fapt dar si de drept, adevarul…

Cat despre Octav Bjoza… Era Vadim recent la televizor si se intreba retoric: „Unde este electoratul nationalist, domnule…?”. Pai, uite-l! Sau nu s-a referit la un asemenea electorat… Pentru domnul Bjoza legionarii erau buni, morali, exemplu de toleranta crestina, plini de credinta, sfinti. A fost norocul vietii lui ca a fost educat de legionari. In temnitele comuniste.

Dar din cate stiu eu legionarii l-au omorat pe Virgil Madgearu, pe Nicolae Iorga… Au ucis doi prim-ministrii ai Romaniei: I.G. Duca, Armand Calinescu. Au asasinat in masa evrei in timpul Rebeliunii Legionare… Eu nu prea inteleg: daca au fost rai comunistii, legionarii au fost buni, intruchiparea sfinteniei? Inteleg ca I.G. Duca a fost, din cate inteleg, si francmason – stau si ma intreb ce parere are Corpul Masonic de la noi din tara despre ce decoratii acorda Iohannis si cui.

Observati ce spune domnul Bjoza:

„Tot ei mi-au atras atentia ca neamul romanesc e bantuit de tradatori, de vanzatori de tara si au avut dreptate si din cauza asata i voi pourta in mintea si in sufletul meu cate zile voi avea”

„Tradatori, vazatori de tara” – intreaga retorica vadimista! Inca putin si incepem sa cautam „dusmani ai poporului”.

Pe de alta parte Ponta l-a numit pe Bjoza secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Recunoasterea Meritelor Luptatorilor Impotriva Regimului Comunist. Iohannis la decorat. Incepem „bine”, cu ghilimelele de rigoare, desigur!

Iata ce scrie Iohannis pe Facebook:

„Foştii deţinuţi politici reprezintă repere de moralitate pentru tânăra generaţie. Domnul Octav Bjoza a fost condamnat pe nedrept, fiind obligat să cutreiere nu mai puţin de 14 locuri de detenţie, a fost persecutat, dar acest lucru nu l-a împiedicat să militeze pentru idealurile de libertate şi democraţie. Prin decoraţia oferită astăzi domnului Bjoza, președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, recunosc şi onorez sacrificiul şi curajul de care au dat dovadă femeile şi bărbaţii care au suferit pentru libertate. „

A militat „pentru idealurile de libertate şi democraţie„? Dar atunci de ce acest om ii glorifica pe legionari? Adica a luptat pentru „libertate si democratie” dar ii glorifica pe legionari… De ce nu a vorbit atat de elogios despre membri PNL sau PNT care au fost in temnitele comuniste? Spre exemplu despre Corneliu Coposu, si l-as fi inteles. Dar sa vorbesti atat de encomiastic despre legionari… !? Si Presedintele sa-l decoreze, dar observati ca nu e vorba numai de Presedinte, ci si de Victor Ponta, de principesa Margareta… Iar un astfel de om sa reprezinte un „reper de moralitate pentru tânăra generaţie”?! Eu chiar vroiam sa-l critic pe Viktor Orban, dar acuma ce sa mai zic…

Herr Iohannis, mai usor, bre, cu astfel de „repere de moralitate pentru tanara generatie”. Nu de alta, dar sa nu-i treaca prin minte unuia din „tanara generatie” sa puna mana pe un revolver, ca legionarii, si cine stie ce sa mai faca.

Meine Damen und Herren, ce facem, dom’ne, aici? 🙂 Auziti ce zice nea Bjoza: „nu ne lasa nici sa ne alegem sfintii” – si parca suna diabolic: parca si vad gestica, miscarea mainilor, mimica fetei. Cine nu te lasa bre nea Octave? 😆 Mata ai innebunit de-a binelea? Sehr geehrte Herr Bjoza (hai c-o mai rupem si noi pe nemteste!) reactionezi prea emotional, prea te-au imbrobodit legionarii aia cu „sfintenia” ca-i porti in mintea si-n sufletul matale „cate zile vei avea”. Aia au fost eine große katastrophe, pricepusi matale? Auziti: a avut norocul ca a fost educat de legionari. Pe cale de consecinta, pentru nea’ Octav a fi bun roman inseamna sa fii bun legionar!! Iar ca apoteoza sa fie deplina, Dl. Presedinte l-a decorat!

Tout comprendre c’est tout pardonner –  cum zice francezul, numai ca eu nu prea comprendre… Adica eu nu prea il comprendre pe Herr, adica vreau sa spun nea, ca-i de-al nostru, Iohannis… Ca de nea Octav si de nea Victor (adica Ponta) ce sa mai zici…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Paradoxul…

Daca vom privi la Romania ultimilor 200 de ani, vom constata un lucru deosebit de interesant!! Si anume trecerea de la acea conceptie idealizanta despre tara si poporul roman, despre roman ca rasa, plin de toate virtutile, eroismul, exprimata de catre Alecu Russo in Cantarea Romaniei (de vazut neaparat si aici: Cantarea Romaniei) – inclusiv comunistii au fost tributarii unei asemenea conceptii, ne amintim de Festivalul Cantarea Romaniei de pe vremea lui Ceausescu -, la conceptia actuala ce a prins teren dupa prabusirea regimului comunist: tara e frumoasa, pacat ca e locuita…

Noi am idealizat tara si poporul roman timp de 150 de ani. L-am vazut pe roman intotdeauna doar prin prisma calitatilor si virtutilor pe care le avea si pe care nu le avea. In Romania, spre exemplu, erai demn de omorat cu pietre (chiar daca nu s-ar fi intamplat niciodata asa ceva!!) daca spuneai, sa zicem despre moldoveni, ca-s niste lenesi imputiti si mari pacatosi, multi dintre ei niste criminali si mai degraba atei decat credinciosi. Erai demn de pus la stalpul infamiei daca te legai de roman, si ii aratai chiar si cel mai mic defect. Aura aceasta de sfant a romanului, creata absolut intentionat, a condus la mari catastrofe si ma gandesc, desigur, la ascensiunea Miscarii Legionare. Iata ce spunea Alecu Russo cu mult timp inainte, in Cantarea Romaniei:

„Mucenicii sângelui tău n-au zis oare: „și Domnul va scula pe unul dintre voi, care va așeza pe urmașii voștri iarăși în volnicia și puterea lor?..” Uitat-ai sângele ce curge prin vinele feciorilor tăi?.. Mult erai mândră odinioară, când strigai „ura” în bătăi?.. pieptul tău era tare ca de oțel, paloșul se tocea pe dânsul… soarele se întuneca de norii de pulbere ce ridicau războinicii tăi.

Poporul tău era îndrăzneț ca vulturul, războinic și trufaș ca taurul neînjugat… Rămasu-ți-a oare numai umbra puterii și aducerea-aminte a vitejiei tale?..” (sursa: Wikisource, subliniata cu link, de mai sus)

Sa ne concentram putin asupra acestor texte: primul text incepe cu „Mucenicii sângelui…”, al doilea cu „Poporul tău…”, nu vi se pare o simbolistica subtila in toate acestea?

Insa altceva mi se pare mai important…

Noi ne-am idealizat pe noi insine, intr-un narcisism comun, timp de vreo 150 de ani. Ca dupa aceea sa cadem in extrema cealalta: romanul e rau, e invidios, nu e nici pe departe atat de primitor precum se spune, dimpotriva, ii uraste pe straini, e un lenes imputit fata de harnicele popoare occidentale. Am ajuns sa dam vina si pe religia noastra ortodoxa… Suntem harnici precum nemtii, muncim precum olandezii? Si atunci ce vrem, ce mai vrem!! De la admiratia patologica fata de noi insine, am cazut in latura diametral opusa: romanul nu mai e un inger, e un demon!! E raul intruchipat, fata de popoarele din „mirificul Occident”, care, desigur, fiind muncitoare si mult mai putin corupte, au si un nivel de trai superior (cand spunem asta, la noi conteaza in cea mai mare masura, ca sa nu spun in exclusivitate, partea materiala a problemei). Cand ajunge in Occident, romanul se minuneaza cat de frumos e acolo si cat de rau e la el acasa!! Fata de inaintasii nostri care glorificau ceea ce e acasa, si nu ce e prin alte parti!! Uitati-va, de pilda, cu cata fermitate spune un Constantin Negruzzi: „Eu sânt roman”, pentru care Romania era „dulcea Romanie” si despre care spunea: „Eu sânt român, mi-e draga tara mea!”.

Aurea mediocritas, numai ca noi n-am urmat aceasta cale aurita, cea de mijloc, ci ne-am situat, cel putin de 150 de ani incoace, doar la extreme. Nu avem inca un portret realist al romanului, desi in literatura Marin Preda, de exemplu, a incercat sa faca asa ceva cu un succes ce nu poate fi trecut sub tacere (ar fi nedrept, cred eu). Totusi, inca nu avem o abordare realista, ci inca suntem tributarii unor abordari idealizante de extrema, care se reduc la urmatoarele: romanul este ori bun si sfant, ori e rau si, pe cale de consecinta, demon!! Si stau si ma intreb de ce? De ce stau lucrurile in felul asta? De ce nu am fost capabili sa ne vedem asa cum suntem? Ca suntem tributarii conceptiei descrise mai sus se vede si in ce am facut dupa Revolutie, fara sa ne forteze cineva: tot ceea ce a facut Ceausescu, care pana nu demult era aplaudat de tot poporul si aparatul de partid, e rau. Fiind rau, trebuie distrus!! Asa ne-am distrus si ceea ce am avut, industria si agricultura pe care de bine, de rau am avut-o. De observat ce regimuri totalitare cumplite au fost pe aici… Si nu mi se mai pare deloc intamplator nici titlul poeziei lui Mihai Eminescu, „Inger si demon„, care zice printre altele:

„Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează;
Ea o inimă de aur – El un suflet apostat;
El , în umbra lui fatală, stă-ndărătnic răzemat –
La picioarele Madonei, tristă, sfântă, Ea veghează.

[…]

Ea? – O fiică e de rege, blondă-n diadem de stele,
Trece-n lume fericită, înger, rege și femeie;
El? – răscoală în popoare a distrugerii scânteie
Și în inimi pustiite samănă gândiri rebele. […]”

Desi scrisa in stil romantic, extremele sunt foarte bine zugravite poetic: ea e vazuta totalitar ca fiind „înger, rege și femeie”, iar el e „a distrugerii scânteie„!!!! Si atunci stau si eu si ma intreb daca nu cumva au existat forte care sa fi dorit a impinge poporul roman pe o asemenea cale a extremelor, a dictaturilor… De ce „Inger si demon” si nu ceva, asa, intre? Adica, sa zicem, om…