Tinerii!

Chiar nu am nicio problema legata de implicarea mai activa a tinerilor in politica. Fara indoiala ca e un lucru bun, de dorit. Cu toate acestea nu pot sa imi ascund o nemultumire… As dori mai multa profunzime in gandire din partea tineretului nostru si nu repetarea propagandistica a unor clisee. Iata, de pilda, ce spune Alina Gorghiu pe Facebook:

„Sunt întrebată de ce nu am exprimat un punct de vedere referitor la noul Cod fiscal, propus de guvernarea PSD. Răspunsul este simplu, sunt un om serios, nu cred în iluzii. Atât timp cât nu există o proiecție a veniturilor bugetare, avem de-a face cu un nou număr de magie propagandistică: ni se arată ceea ce dorim să vedem și ni se ascunde realitatea. Adevărul este că PSD va compensa orice măsură liberală (dacă nu rămâne, cel mai probabil, la stadiu de promisiune) cu zece de împovărare a populației și a mediului de afaceri.

Nu doresc să contribui la strategia lui Victor Ponta, maestru în iluzionismul politic, de a deplasa atenția de la faptul ca nu se gândește să-și dea demisia din pricina deficitului imens de credibilitate, la care a contribuit și cazul de corupție în care sunt implicați prietenii și rudele Prim-ministrului. Realitatea este că Victor Ponta a predat cheile Palatului Victoria consultanților săi de imagine, așa cum prietenii domniei sale au devenit gestionarii afacerilor cu fonduri de stat.

PNL va prezenta, în curând, programul său de guvernare care se susține pe trei coloane principale: taxe mici, eliminarea birocrației și creșterea sancțiunilor pentru evaziune. PSD, ca partid socialist, nu are specializarea politică necesară pentru a face reforme fiscale, care să reziste în timp, nici acum, nici altă dată. Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie.

PS: Premierul a uitat și azi să ne spună unde este milionul de locuri de muncă nou înființate și cele 10 miliarde de euro investiții noi.”

Recomand citirea integrala si in original a intregii postari.

Primul lucru care sare in evidenta este ca accentul cade pe crediblitate: „Victor Ponta, maestru în iluzionismul politic, de a deplasa atenția de la faptul ca nu se gândește să-și dea demisia din pricina deficitului imens de credibilitate, la care a contribuit și cazul de corupție în care sunt implicați prietenii și rudele Prim-ministrului”. Credibilitatea pare a fi noul motto al Administratiei Prezidentiale: cuvantul in jurul caruia pare a gravita noua doctrina, cea a Presedintelui Iohannis. Desi nu mi se pare foarte clar daca – presupunand adevarata afirmatia – „deficitul imens de credibilitate” (observati cuvantul imens!!) ar fi si unul real. Sau daca intr-adevar Ponta ar stau rau la capitolul credibilitate. Sau daca lucrul acesta ar avea vreo importanta, vreo semnificatie in legatura cu credibilitatea pe care ar avea-o PSD, daca deficitul de credibilitate pe care l-ar avea Ponta s-ar repercuta negativ asupra credibilitatii intregului PSD. Ca mie nu mi se par tocmai clare aceste aspecte. Pentru ca PSD pare a fi o forta redutabila pe scena politica a tarii. Nu mai vorbesc de faptul ca Opozitiei ii e foarte greu sa schimbe Guvernul, intrucat nu are majoritate in Parlament.

Un al doilea aspect scos in evidenta este acesta: „PNL va prezenta, în curând, programul său de guvernare care se susține pe trei coloane principale: taxe mici, eliminarea birocrației și creșterea sancțiunilor pentru evaziune„. La care eu ma intreb: cresterea sanctiunilor pentru evaziune va face sa creasca credibilitatea PNL? Sau n-are importanta? Sau e un cliseu folosit pentru a fi politically correct, deci ar fi mai mult formal?

Ce se intampla? Cand vorbim de evaziune fiscala, care la noi in tara e mare, ar trebui sa ne punem intrebarea daca avem cultura platirii taxelor si impozitelor si care este nivelul acesteia. Ceea ce am observat eu este ca in dezbaterile publice se face confuzia intre cultura platirii taxelor si impozitelor si filozofia fiscala. Trebuie sa spunem ca vorbim de doua lucruri diferite. De exemplu, afirmatia ca taxele si impozitele trebuie sa fie mici (dar cat de mici?) tine de ceea ce s-ar putea chema filozofia fiscala. Platirea taxelor si impozitelor este o chestiune de ordin cultural.

Platirea taxelor si impozitelor este nemijlocit legata de sectorul privat, in general vorbind are legatura doar cu ceea ce e privat. Este un lucru ce frizeaza absurdul, in cel mai bun caz nepotrivit, in orice caz o contradictie, ca Statul sa-si plateasca siesi taxe si impozite. Romania a fost o tara comunista in care au trait in comunism cateva generatii. In comunism totalitatea mijloacelor de productie era in mana Statului, apartinea de Stat. Sectorul privat a fost in cea mai mare parte anihilat. Situatia aceasta a durat o jumatate de secol. Statul modern roman, inceput cu Unirea Principatelor sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost inlocuit in 1947 cu Statul comunist, care a inversat raporturile existente pana atunci in societate. Intr-o societate comunista, cum a fost in Romania aproape jumatate de secol, nu se putea vorbi de o cultura a platirii taxelor si impozitelor si nici de formarea unei asemenea culturi. Repercursiunile acestei stari de fapt se vad si astazi. Insa acest lucru, aceste consecinte ale fostului regim comunist, nu se produc doar in virtutea unei inertii istorice. Chestiunea fundamentala, cred eu, legata de dezvoltarea unei culturi a platirii taxelor si impozitelor trebuie conexata de dezvoltarea sectorului privat in Romania. Aceasta mi se pare a fi chestiunea esentiala. Drept consecinta aceasta problema nu poate fi rezolvata in exclusivitate doar pe calea punitiva legala. Or, jocul pe care ni-l propune D-na. Gorghiu este unul axat pe pedepse! Cu alte cuvinte, se pune un accent major pe masurile de represiune, nu pe dezvoltarea sectorului privat. Taxele mici si eliminarea birocratiei sunt aspecte pozitive care ar ajuta, desigur, sectorul privat. Insa dezvoltarea sectorului privat este un lucru mult mai amplu decat ar parea la prima vedere. Trebuie aratat, dupa parerea mea, un lucru: taxele mici si eliminarea birocratiei nu-l ajuta neaparat pe cetatean, ci ajuta sectorul privat. Eliminarea birocratiei ar putea insemna masive disponibilizari de personal, lucru care nu stiu cat i-ar ajuta pe acei cetateni care ar urma sa fie disponibiliziati. De asemenea taxele mici ma duc cu gandul la diminuarea rolului statului in economie, la diminuarea drastica a ajutoarelor sociale. Si atunci problema esentiala ar fi cum poti sa faci ca in zonele sarace sau in cele defavorizate sa creasca sectorul privat si sa fie capabil sa asigure locuri de munca bine platite, cum poate sa creasca nu numai cantitativ dar si calitativ acest sector privat. „Filozofia” D-nei. Gorghiu, de scolarita superficiala: „Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie”, nu explica si felul cum s-ar putea realiza aceste lucruri.

O alta problema care trebuie studiata, iar efortul ar trebui sa fie al intregii clase politice si nu numai, este problema Statului. La intrebarea „cum e Statul?”, raspunsul e unul foarte simplu: asa cum il arata, cum il defineste, cum il descrie Constitutia. Problema fundamentala aici este ca noi, cu un asemenea Stat, asa cum e el descris de Constitutie, nu am ajuns prea departe, de pilda ramanem una din cele mai sarace tari din Europa. In Romania exista la ora actuala diferente foarte mari de dezvoltare intre regiunile sale istorice. Cum s-a ajuns, ca sa dau un alt exemplu, cu un asemenea stat ca milioane de romani sa plece peste granita ca sa-si gaseasca de lucru? Cum s-a ajuns la o situatie demografica negativa, cu consecinte, inclusiv economice, negative? In privinta colectarii taxelor si impozitelor acest Stat prezinta evidente dificutati. De ce oare? Legat de ceea ce spuneam mai sus, acest Stat ar trebui sa conduca la dezvoltarea sectorului privat in tara noastra, la depasirea efectelor crizei economice. Or, nu prea se vad astfel de aspecte pozitive, nici macar in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene. De asemenea circula idei anacronice in raport cu Constitutia, ca spre exemplu cea formulata recent de Dl. Crin Antonescu si anume ca regimul Iohannis se va transforma intr-unul prezidential, de autoritate… De unde rezulta ca avem o conceptie foarte slaba despre Stat, despre rolul sau in societate. Cand auzi persoane publice foarte cunoscute, mai ales cineva care a fost si candidat la presedintia Romaniei, vorbind in felul acesta, nu se poate sa nu te intrebi daca astfel de conceptii sunt reminscente ale unor vremuri revolute. Gandim, poate fara sa vrem, poate pentru faptul ca ne e mai comod asa, in termeni ce frizeaza totalitarismul. Ar trebui sa ne dea de gandit lucrul acesta.

As dori sa spun cateva cuvinte despre chestiunea Culturii. Am urmarit dezbaterile privind timbrul de carte. Nu cred ca e cineva de acord cu scumpirea cartilor. Insa faptul grav care trebuie semnalat este ca in Romania, din cate am inteles, nu se mai prea citeste. Viata culturala este in declin. In perioada interbelica existau cenacluri literare in care erau promovate tinerele talente, oameni care ulterior au ajuns mari scriitori. Chestiunea nu este numai cat costa o carte sau ca pe vremea comunismului o carte buna o puteai cumpara cu 5 lei, ca aveam peretii tapetati cu carti, ci si pepinierele in care se nasc noile talente literare. Nu prea mai avem asa ceva, iar interesul publicului pentru cultura ramane, din pacate, unul scazut. Tindem sa avem nu numai o populatie imbatranita, dar si una abrutizata. O reforma morala cu o populatie abrutizata nu prea vad sa aiba sanse de reusita. Insa aceasta tendita spre abrutizare are si implicatii economice dintre cele mai negative. De observat rezultatele slabe la examenele de bacalaureat, dezinteresul tinerei generatii pentru cultura, elevatie, invatatura, dominata doar de un spirit materialist si mercantil. Nu prea mai vad nici pe la televizor ca sa fie promovate emisiunile culturale, doar asa numitele televiziuni de stiri. Sincer, as dori sa-l vad pe Dl. Nicolae Manolescu intr-o dezbatere culturala, literara, comentand, de pilda, tendintele literare ale inceputului de secol. Sau o dezbatere culturala despre cinematografia inceputului de sec. XXI, despre tendintele care apar in filmografie. Insa astfel de lucruri, din pacate, nu prea le vedem si nici nu intereseaza multa lume, doar „publicul de specialitate”. Noi suntem intr-un impas cultural evident. Nu ma refer, cum poate ar putea crede unii, la implicarea statului in cultura. Ci, ca sa fiu mai clar, reformulez punctul meu de vedere printr-o intrebare: noi mai avem oare la ora actuala un cenaclu literar precum Sburatorul lui Eugen Lovinescu? Am dat un exemplu. De Sburatorul stim si astazi, a ramas viu in mintea noastra, a generatiilor de azi. Sa ne gandim la Marin Preda, care a luat parte la sedintele cenaclului Sburatorul. Uitati-va, va rog, ce viata culturala aveam in perioada interbelica! Si ce calitate inalta avea! Comparati-o cu cea de acum! Asta ca sa vedem unde se afla acum Romania!

Revin la aspectul economic. Stiti cat e la noi forta de munca vulnerabila – este vorba de lucratori pe cont propriu si lucratori familiali neremunerati, ca procent din totalul ocuparii fortei de munca? Dupa datele puse la dispozitie de Banca Mondiala, aceasta este de 31,8%!! Pentru comparatie cu alte tari – aici. Suntem deasupra Bulgarei, Ungariei si chiar a Rusiei!! Chiar si Serbia are un procent mai mic decat al nostru… Venezuela e la acelasi nivel cu noi, Mexicul ne e vecin. Ecuador… ei, nici chiar asa: in Ecuador este de 51,2%!! America Latina scrie pe noi. Un regim prezidential, asta ne mai lipseste… In asemenea conditii noi vorbim de „creșterea sancțiunilor pentru evaziune”… In cazul lucratorilor independenti – v. aici – procentul pentru tara noastra este de 32,7%, Mexicul este aproape de noi, ceva mai sus ca procent. Venezuela si Ecuador ne depasesc. La niveluri mai joase, dar apropiate de noi sunt Serbia, Brazilia, Italia, Argentina. In SUA procentul este de 6,8%!! In privinta lucratorilor salariati – v. aici, in Romania procentul este de 67,3%. In SUA procentul este de 93,2%!! Aici Ungaria, Bulgaria, Rusia, Polonia si chiar si Serbia sunt inaintea noastra!! Nu mai vorbesc de Franta, Germania sau Norvegia! La capitolul lucratori in familie – v. aici – din acest grup de tari: Romania, Ecuador, Serbia, Mexic, Brazilia, Polonia , Italia, Venezuela, Bulgaria, Spania, Republica Ceha, Argentina, Germania, Franta, Ungaria, Norvegia, Rusia, SUA, tara noastra e pe primul loc, urmeaza celelalte tari in ordinea de mai sus. Procentul la noi este de 12,6%, deci cel mai mare din acest grup de tari!! In Ecuador, a doua clasata, sa zicem asa, procentul este de 9%, deci o diferenta de 3,6% fata de noi, care suntem pe primul loc…

Stau si ma intreb daca se uita cineva din Guvern, din PNL pe aceste statistici… In asemenea conditii e aproape (spun asa pentru ca vreau sa fiu optimist totusi) imposibil sa combati evaziunea fiscala. Daca cineva crede ca prin „creșterea sancțiunilor pentru evaziune” se poate combate evaziunea intr-o asemenea structura a fortei de munca, eu cred ca se insala… Daca luam, de pilda, forta de munca vulnerabila, procentul s-a situat in intervalul 33,7-31,8% in perioada 2005-2012, deci s-a mentinut practic la un nivel constant. Or, procentul asta e foarte mare, sunt foarte multi oameni care pot fi incadrati ca fiind forta de munca vulnerabila, definita ca mai sus. Sau intr-o tara in care lucratorii salariati reprezinta 67% din forta de munca e foarte greu sa combati evaziunea. Evaziunea fiscala se poate combate clar si precis intr-o tara unde procentul asta ar fi in jur de 90%. Bunaoara in SUA, Germania, Franta sau Norvegia se poate combate evaziunea in conditii optime.

Chestiunea care se pune ar fi daca s-a evaluat ce consecinte are impactul declinului cultural, de care vorbeam mai sus, asupra economiei nationale, scaderea gradului de pregatire profesionala. Sa ne gandim ca avem si asa un numar foarte mare de asa zisi lucratori independenti… Educatia populatiei este un aspect foarte important in special in ceea ce priveste viitorul. Pentru ca sa poti sa ai realizari in plan economic, stiintific, etc lucrurile acestea nu le poti face cu o populatie needucata. La noi cultura ar trebui sprijinita de catre sectorul privat, prin donatii, de catre stat, orice sprijin e binevenit. Sectorul privat ar putea vedea acest sprijin si ca pe o investitie in viitor. O degradare a fortei de munca nu are cum sa ajute sectorul privat, ba chiar il pune in pericol si poate fi generatoare de crize economice severe! Sa ne gandim la tarile dezvoltate care au si o cultura mare, bine aspectata in multe domenii.

Investitiile straine directe – aici, intrari nete reprezentau in 2012 un procent de doar 1,55% din PIB pentru tara noastra. Capitalizarea de piata a companiilor listate (% din PIB) – v. aici – in tara noastra a fost de doar 9,4% in 2012, un procent iarasi foarte mic. In USD reprezinta aproape 16 miliarde $ pentru Romania. Sa facem o comparatie cu Franta: 1,8233 trilioane $!! In Polonia: 177,73 miliarde! In SUA 18,6683 trlioane $!! La capitolul credite bancare neperformante – v. aici – in 2012, din grupul de tari enumerate mai sus, Romania se afla pe locul doi: 18,24% din totalul creditelor globale. In SUA stiti cat e? 3,3%!! Mexicul, Argentina stau bine la capitolul asta, cu un procent mic de credite neperformante.

Acestea arata ca forta de munca disponibila exista din belsug in Romania. Capitalul, in schimb, e redus, foarte redus in comparatie cu alte tari si, pe cale de consecinta, foarte scump… Pe de alta parte, data fiind structura fortei de munca de la noi, nu trebuie sa ne mire procentul ridicat al creditelor neperformante. Eu de asta si spuneam in postarea precedenta ca este necesar sa vedem cum se poate crea la noi o serioasa piata de capital si cum putem folosi, cum poate cetateanul folosi cat mai eficient sectorul bancar.

Am scris aceste randuri si cu gandul de a indemna la o dezbatere serioasa, cum bine spunea Dl. Iohannis in campanie. Trebuie sa-i critic pe tinerii nostri aspiranti in politica pentru ca nu vad ca ii trage inima sa aprofundeze problemele. Totusi, cu idei de genul: „Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie.”, nu se poate dezbate serios o problema, nicio problema.