Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

O atmosfera din a doua jumatate a sec. XIX…

Ma numar printre cei ce cred ca Eminescu trebuie citit si aprofundat chiar si in zilele noastre. Eminescu a fost un mare poet, cu sclipiri de geniu. Acest lucru se vede nu doar din subiectele abordate (atat in proza cat si in poezie), dar si in constructia frazei poetice si melodia acesteia. De unde se vede ca omul a fost inzestrat cu un talent rar si cu un har iesit din comun.

In zilele noastre de erodare a spiritualitatii si, pe cale de consecinta, de evident declin cultural, eu va propun sa-l (re)citim pe Eminescu si ne vom simti mai bine. O asemenea experienta spirituala iti poate deschide noi orizonturi pe care s-ar putea sa nu le fi cunoscut niciodata inainte. Dar, cine stie?, poate si acel ceva uitat si ingropat undeva sub un strat gros de timp poate fi adus la iveala, cand poate nici nu te asteptai…

Ma gandeam sa pun pe blog o poezie de Eminescu. Dar nu una care sa trateze un profund subiect filozofic sau o suava poezie de dragoste. Ci o poezie care sa evoce o atmosfera specifica acelei epoci. Cum am putea sugera mai bine cititorului modern o atmosfera din a doua jumatate a sec. XIX? Cum i-am putea inspira mireasma unei epoci? Sigur, ai putea spune ca parca e mai usor in arta vizuala intrucat privind un tablou de epoca sau chiar o fotografie veche iti poti da seama destul de bine. Dar tabloul, totusi, nu vorbeste. Cuvantul este sublimat in imagine. Pe cand poezia poate crea imagini si chiar tablouri, dar nu cu ajutorul culorilor si pensulei, ci cu ajutorul cuvintelor. Si chiar citind, spre exemplu, un roman, vedem cu ochii mintii scena descrisa acolo. Poezia are darul de a sugera mult mai mult – parafrazandu-l pe Baudelaire: asa cum o sticluta veche cu un parfum de mult uitat, odata redescoperita si deschisa, raspandeste in atmosfera actuala balsamul unei alte vremi, asa si poezia ne aduce in actualitate aroma unei alte epoci. Si iata la ce m-am gandit:

Din Berlin la Potsdam

Din Berlin la Potsdam merge
Drum de fier, precum se știe.
Dară nu se știe încă
C-am luat bilet de-a trie,

C-am plecat de dimineață
Cu un taler și doi groși…
Și de gât cu blonda Milly,
C-ochi albaștri, buze roși.

Zice Brahma, tata Brahma,
Cum că lumea asta nu e
Decât arderea-unei jertfe
Într-o vecinică cățuie.

Am aprins și eu luleaua
Și jertfesc lui tata Brahma,
Lângă mine-un șip cu Kümmel!
Ș-o bucată de păstramă.

Zice Darwin, tata Darwin,
Cum că omul e-o maimuță ­
Am picior de maimuțoi,
Milly-nsă de pisicuță.

Și mă urc în tren cu grabă
Cu o foame de balaur,
Între dinți o pipă lungă,
Subsuori pe Schopenhauer.

Ș-acum șuieră mașina.
Fumul pipei lin miroasă,
Sticla Kümmel mă invită,
Milly-mi râde. ­ Ce-mi mai pasă!”

Mihai Eminescu

Uluitoare poezie!! 🙂 Foarte frumos!

Reclame

ianuarie 15, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Cine va mai anima sahul romanesc?

Parerea mea este ca suntem prea prinsi de lucruri gen alegerile de primari in doua sau intr-un singur tur de scrutin, chestiuni fiscale si altele de genul asta, dar uitam multe alte lucruri importante, poate chiar mai importante.

Vestea mortii marii maestre, D-na. Elisabeta Polihroniade, m-a indurerat. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

As dori sa evidentiez aici unul din cele mai importante lucruri pe care le-a facut D-na. Polihroniade in decursul prodigioasei sale cariere: popularizarea sahului in Romania! Un lucru, cred eu, necesar si deosebit de important din punct de vedere cultural. Din pacate, tara noastra trece printr-un declin cultural – lucru ce ar trebui sa se constituie intr-un semnal de alarma – dovedit si prin faptul ca nu mai avem o revista de sah. In trecut era Revista Romana de Sah – remarcabila din multe puncte de vedere. Nu doar pentru faptul ca erau prezentate, cu analize, partide de la diverse concursuri internationale, dar aceasta revista organiza concursuri de probleme de sah, cu participare internationala. Din pacate, dupa Revolutie, Revista Romana de Sah a disparut. Au mai aparut altele, dar s-au stins repede. E marele merit al D-nei. Polihroniade ca a incercat si a reusit pentru o perioada mai lunga de timp revitalizarea Revistei Romane de Sah prin revista Gambit. Din pacate si aceasta revista a disparut. De asemenea dansa a avut carti de sah publicate care s-au bucurat de succes in randul iubitorilor acestui deosebit de frumos sport care se ingemaneaza cu arta.

Or, ceea ce constat eu acum este ca nici revista de sah nu mai avem si nici nu se prea publica carti de sah. Mare pacat! Viata intelectuala are de suferit! Sunt atatea carti de sah extraordinare, scrise de mari maestrii celebri – in alte parti se publica, la noi nu. E un dezinteres ingrozitor, lucru ce ar trebui sa dea de gandit Federatiei Romane de Sah. Si e mare pacat mai ales pentru generatia tanara, pentru ca nu e deloc stimulata sa se aplece asupra acestui extraordinar joc si sa-l cunoasca in profunzime. In Italia exista celebra L’Italia Scacchistica – v. si aici – revista care dateaza din 1911 si care apare si online. Spuneti-mi, poate ca nu sunt eu la curent – mai avem o revista de sah in Romania pe care s-o putem gasi atat online cat si la un chiosc de ziare? Ne plangem de dezinteresul pentru elevatie al tineretului, dar nici nu prea facem ceva ca sa dezvoltam acest interes. As dori sa evidentiez aici acest superb sait – Chessgames – pentru iubitorii sahului! Cu toate acestea, nu mi se pare suficient intrucat contributia noastra nu prea se vede… Din cate vad eu, pe saitul Federatiei noastre au mai aparut cateva reviste, dar local. Avem saituri de sah, ceea ce e bine, dar nu e suficient. As dori sa vad ca se publica mai mult, inclusiv carti de probleme de sah. Poate ca Federatia ar trebui sa se gandeasca la un sait sau la o sectiune pe saitul sau in genul Chessgames, sa se poata rejuca partidele chiar acolo, pe sait. Ar trebui sa fie o informare, inclusiv partide cu analize, din ceea ce se intampla in sahul international.

Sigur, D-na. Polihroniade avea o varsta venerabila, dar nu prea vad tineri care sa se dedice cu pasiune popularizarii sahului in Romania. Slaba implicare… Si nu vad implicarea celor cu dare de mana in sustinerea sahului in Romania. In Statele Unite, de exemplu, sahul a fost sustinut de oameni bogati, dar iubitori ai acestui joc – de pilda Jacqueline Piatigorsky, nascuta Rothschild, cu celebra Piatigorsky Cup, care a promovat mari talente precum Bobby Fischer, Tigran Petrosian, Paul Keres, Boris Spasski si altii. Deschideti, va rog, saitul de pe Wikipedia al Cupei Piatigorsky si veti vedea mari nume ale sahului mondial. Bine, imi veti spune, Rothschild… Dar eu nu cred ca asta, doar asta e problema. E vorba si de bunavointa. Eu n-as crede ca in Romania nu putem gasi oameni care sa sustina aparitia unei reviste nationale de sah, cum a fost Revista Romana de Sah, care sa sustina, sa finanteze si sa promoveze concursuri internationale serioase, cum a fost odata Marele Turneu International al Romaniei, unde venea elita sahului mondial. Este si rusinos: pe vremea comunismului se putea, acum, in libertate, nu se mai poate… Ca de tara corupta, azi, ne stiu toti! Stau si ma intreb: de ce nu se gandeste nimeni la lucrurile acestea? E o enigma pentru mine faptul ca nimeni nu se gandeste la un lucru atat de frumos precum promovarea sahului la noi in tara, popularizarea lui, organizarea de mari turnee in Romania, lucru ce ar imbunatati, fara indoiala, imaginea tarii noastre in lume.

Cei care totusi depun eforturi merita, desigur, remarcati.

As dori sa evidentiez un sait romanesc dedicat istoriei sahului de la noi din tara. Din fericire exista asa ceva! Un sincer BRAVO!! E vorba de saitul STERE.ro. Puteti vedea aici  un omagiu adus marii maestre Elisabeta Polihroniade si o trecere amanuntita in revista a carierei sale (inclusiv cu fotografii!). Insa asa cum aflam de pe saitul Federatiei, in decembrie 2015 STERE.ro implinise doi ani de la lansare. Deci in 2013 a fost lansat. Destul de tarziu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata!

Speram sa vedem facandu-se mai mult si mai bine!

ianuarie 30, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Si putina poezie

Scriam in precedenta postare cate ceva despre literatura si ca oamenii nu prea mai citesc in ziua de azi. De aceea m-am gandit sa pun si putina poezie pe blog. Chiar daca din alte vremuri… Trebuie sa va spun ca mie imi place poezia. Aceasta poate condensa, cu arta, in putine cuvinte foarte multe… Asa cum, de pilda, doar o simpla privire sau chiar tacerea pot spune multe. Sper sa nu se inteleaga ca as fi impotriva romanelor. In niciun caz. Dar cateodata se poate intampla ca putine cuvinte sa te puna pe ganduri mai multe decat zeci de pagini citite… Am putea sa descoperim niste lucruri inedite pe care nu le-am putea afla asa cum trebuie in alt mod…

De aceea va propun sa (re)citim doua poezii scrise de Maria Banus din volumul Portretul din Fayum (1969).

Am cerut samînta

Am cerut samînta

si ea s-a dovedit prea usoara

Rana se face lumina de zi,

totul e limpede

cand Buna Vestire coboara,

dar ce poate face ingerul,

semanatorul,

acum, cand vine o seara,

plina de spaime?

Vizita

In intimitatea odaii, cu televizor,

latra șacalii.

Asa pe neasteptate,

vin, se aseaza roata,

pe fundul lor slab, jigarit,

si ne latra,

in intimitatea, cu televizor, a odaii.

Se spune despre Maria Banus ca s-a incadrat in doctrina realismului socialist. Mi-au venit in minte aceste doua poezii, ma intreb in ce doctrina se incadreaza… Seara plina de spaime, sacalii… Si sa nu uitam anul in care au fost scrise: 1969… Inteleg ca poeziile acestea au fost scrise in Romania…

Am pus la tag-uri „Exercitii de normalitate” si „normalitate” insa, tinand cont de toate intepretarile posibile si imposibile, mi-e teama ca in aceste poezii e vorba de altceva, ca autoarea a vrut sa exprime altceva. O frantura de realitate, un sentiment, o traire. Ceva cu totul opus…

februarie 27, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 37 comentarii

Tinerii!

Chiar nu am nicio problema legata de implicarea mai activa a tinerilor in politica. Fara indoiala ca e un lucru bun, de dorit. Cu toate acestea nu pot sa imi ascund o nemultumire… As dori mai multa profunzime in gandire din partea tineretului nostru si nu repetarea propagandistica a unor clisee. Iata, de pilda, ce spune Alina Gorghiu pe Facebook:

„Sunt întrebată de ce nu am exprimat un punct de vedere referitor la noul Cod fiscal, propus de guvernarea PSD. Răspunsul este simplu, sunt un om serios, nu cred în iluzii. Atât timp cât nu există o proiecție a veniturilor bugetare, avem de-a face cu un nou număr de magie propagandistică: ni se arată ceea ce dorim să vedem și ni se ascunde realitatea. Adevărul este că PSD va compensa orice măsură liberală (dacă nu rămâne, cel mai probabil, la stadiu de promisiune) cu zece de împovărare a populației și a mediului de afaceri.

Nu doresc să contribui la strategia lui Victor Ponta, maestru în iluzionismul politic, de a deplasa atenția de la faptul ca nu se gândește să-și dea demisia din pricina deficitului imens de credibilitate, la care a contribuit și cazul de corupție în care sunt implicați prietenii și rudele Prim-ministrului. Realitatea este că Victor Ponta a predat cheile Palatului Victoria consultanților săi de imagine, așa cum prietenii domniei sale au devenit gestionarii afacerilor cu fonduri de stat.

PNL va prezenta, în curând, programul său de guvernare care se susține pe trei coloane principale: taxe mici, eliminarea birocrației și creșterea sancțiunilor pentru evaziune. PSD, ca partid socialist, nu are specializarea politică necesară pentru a face reforme fiscale, care să reziste în timp, nici acum, nici altă dată. Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie.

PS: Premierul a uitat și azi să ne spună unde este milionul de locuri de muncă nou înființate și cele 10 miliarde de euro investiții noi.”

Recomand citirea integrala si in original a intregii postari.

Primul lucru care sare in evidenta este ca accentul cade pe crediblitate: „Victor Ponta, maestru în iluzionismul politic, de a deplasa atenția de la faptul ca nu se gândește să-și dea demisia din pricina deficitului imens de credibilitate, la care a contribuit și cazul de corupție în care sunt implicați prietenii și rudele Prim-ministrului”. Credibilitatea pare a fi noul motto al Administratiei Prezidentiale: cuvantul in jurul caruia pare a gravita noua doctrina, cea a Presedintelui Iohannis. Desi nu mi se pare foarte clar daca – presupunand adevarata afirmatia – „deficitul imens de credibilitate” (observati cuvantul imens!!) ar fi si unul real. Sau daca intr-adevar Ponta ar stau rau la capitolul credibilitate. Sau daca lucrul acesta ar avea vreo importanta, vreo semnificatie in legatura cu credibilitatea pe care ar avea-o PSD, daca deficitul de credibilitate pe care l-ar avea Ponta s-ar repercuta negativ asupra credibilitatii intregului PSD. Ca mie nu mi se par tocmai clare aceste aspecte. Pentru ca PSD pare a fi o forta redutabila pe scena politica a tarii. Nu mai vorbesc de faptul ca Opozitiei ii e foarte greu sa schimbe Guvernul, intrucat nu are majoritate in Parlament.

Un al doilea aspect scos in evidenta este acesta: „PNL va prezenta, în curând, programul său de guvernare care se susține pe trei coloane principale: taxe mici, eliminarea birocrației și creșterea sancțiunilor pentru evaziune„. La care eu ma intreb: cresterea sanctiunilor pentru evaziune va face sa creasca credibilitatea PNL? Sau n-are importanta? Sau e un cliseu folosit pentru a fi politically correct, deci ar fi mai mult formal?

Ce se intampla? Cand vorbim de evaziune fiscala, care la noi in tara e mare, ar trebui sa ne punem intrebarea daca avem cultura platirii taxelor si impozitelor si care este nivelul acesteia. Ceea ce am observat eu este ca in dezbaterile publice se face confuzia intre cultura platirii taxelor si impozitelor si filozofia fiscala. Trebuie sa spunem ca vorbim de doua lucruri diferite. De exemplu, afirmatia ca taxele si impozitele trebuie sa fie mici (dar cat de mici?) tine de ceea ce s-ar putea chema filozofia fiscala. Platirea taxelor si impozitelor este o chestiune de ordin cultural.

Platirea taxelor si impozitelor este nemijlocit legata de sectorul privat, in general vorbind are legatura doar cu ceea ce e privat. Este un lucru ce frizeaza absurdul, in cel mai bun caz nepotrivit, in orice caz o contradictie, ca Statul sa-si plateasca siesi taxe si impozite. Romania a fost o tara comunista in care au trait in comunism cateva generatii. In comunism totalitatea mijloacelor de productie era in mana Statului, apartinea de Stat. Sectorul privat a fost in cea mai mare parte anihilat. Situatia aceasta a durat o jumatate de secol. Statul modern roman, inceput cu Unirea Principatelor sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost inlocuit in 1947 cu Statul comunist, care a inversat raporturile existente pana atunci in societate. Intr-o societate comunista, cum a fost in Romania aproape jumatate de secol, nu se putea vorbi de o cultura a platirii taxelor si impozitelor si nici de formarea unei asemenea culturi. Repercursiunile acestei stari de fapt se vad si astazi. Insa acest lucru, aceste consecinte ale fostului regim comunist, nu se produc doar in virtutea unei inertii istorice. Chestiunea fundamentala, cred eu, legata de dezvoltarea unei culturi a platirii taxelor si impozitelor trebuie conexata de dezvoltarea sectorului privat in Romania. Aceasta mi se pare a fi chestiunea esentiala. Drept consecinta aceasta problema nu poate fi rezolvata in exclusivitate doar pe calea punitiva legala. Or, jocul pe care ni-l propune D-na. Gorghiu este unul axat pe pedepse! Cu alte cuvinte, se pune un accent major pe masurile de represiune, nu pe dezvoltarea sectorului privat. Taxele mici si eliminarea birocratiei sunt aspecte pozitive care ar ajuta, desigur, sectorul privat. Insa dezvoltarea sectorului privat este un lucru mult mai amplu decat ar parea la prima vedere. Trebuie aratat, dupa parerea mea, un lucru: taxele mici si eliminarea birocratiei nu-l ajuta neaparat pe cetatean, ci ajuta sectorul privat. Eliminarea birocratiei ar putea insemna masive disponibilizari de personal, lucru care nu stiu cat i-ar ajuta pe acei cetateni care ar urma sa fie disponibiliziati. De asemenea taxele mici ma duc cu gandul la diminuarea rolului statului in economie, la diminuarea drastica a ajutoarelor sociale. Si atunci problema esentiala ar fi cum poti sa faci ca in zonele sarace sau in cele defavorizate sa creasca sectorul privat si sa fie capabil sa asigure locuri de munca bine platite, cum poate sa creasca nu numai cantitativ dar si calitativ acest sector privat. „Filozofia” D-nei. Gorghiu, de scolarita superficiala: „Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie”, nu explica si felul cum s-ar putea realiza aceste lucruri.

O alta problema care trebuie studiata, iar efortul ar trebui sa fie al intregii clase politice si nu numai, este problema Statului. La intrebarea „cum e Statul?”, raspunsul e unul foarte simplu: asa cum il arata, cum il defineste, cum il descrie Constitutia. Problema fundamentala aici este ca noi, cu un asemenea Stat, asa cum e el descris de Constitutie, nu am ajuns prea departe, de pilda ramanem una din cele mai sarace tari din Europa. In Romania exista la ora actuala diferente foarte mari de dezvoltare intre regiunile sale istorice. Cum s-a ajuns, ca sa dau un alt exemplu, cu un asemenea stat ca milioane de romani sa plece peste granita ca sa-si gaseasca de lucru? Cum s-a ajuns la o situatie demografica negativa, cu consecinte, inclusiv economice, negative? In privinta colectarii taxelor si impozitelor acest Stat prezinta evidente dificutati. De ce oare? Legat de ceea ce spuneam mai sus, acest Stat ar trebui sa conduca la dezvoltarea sectorului privat in tara noastra, la depasirea efectelor crizei economice. Or, nu prea se vad astfel de aspecte pozitive, nici macar in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene. De asemenea circula idei anacronice in raport cu Constitutia, ca spre exemplu cea formulata recent de Dl. Crin Antonescu si anume ca regimul Iohannis se va transforma intr-unul prezidential, de autoritate… De unde rezulta ca avem o conceptie foarte slaba despre Stat, despre rolul sau in societate. Cand auzi persoane publice foarte cunoscute, mai ales cineva care a fost si candidat la presedintia Romaniei, vorbind in felul acesta, nu se poate sa nu te intrebi daca astfel de conceptii sunt reminscente ale unor vremuri revolute. Gandim, poate fara sa vrem, poate pentru faptul ca ne e mai comod asa, in termeni ce frizeaza totalitarismul. Ar trebui sa ne dea de gandit lucrul acesta.

As dori sa spun cateva cuvinte despre chestiunea Culturii. Am urmarit dezbaterile privind timbrul de carte. Nu cred ca e cineva de acord cu scumpirea cartilor. Insa faptul grav care trebuie semnalat este ca in Romania, din cate am inteles, nu se mai prea citeste. Viata culturala este in declin. In perioada interbelica existau cenacluri literare in care erau promovate tinerele talente, oameni care ulterior au ajuns mari scriitori. Chestiunea nu este numai cat costa o carte sau ca pe vremea comunismului o carte buna o puteai cumpara cu 5 lei, ca aveam peretii tapetati cu carti, ci si pepinierele in care se nasc noile talente literare. Nu prea mai avem asa ceva, iar interesul publicului pentru cultura ramane, din pacate, unul scazut. Tindem sa avem nu numai o populatie imbatranita, dar si una abrutizata. O reforma morala cu o populatie abrutizata nu prea vad sa aiba sanse de reusita. Insa aceasta tendita spre abrutizare are si implicatii economice dintre cele mai negative. De observat rezultatele slabe la examenele de bacalaureat, dezinteresul tinerei generatii pentru cultura, elevatie, invatatura, dominata doar de un spirit materialist si mercantil. Nu prea mai vad nici pe la televizor ca sa fie promovate emisiunile culturale, doar asa numitele televiziuni de stiri. Sincer, as dori sa-l vad pe Dl. Nicolae Manolescu intr-o dezbatere culturala, literara, comentand, de pilda, tendintele literare ale inceputului de secol. Sau o dezbatere culturala despre cinematografia inceputului de sec. XXI, despre tendintele care apar in filmografie. Insa astfel de lucruri, din pacate, nu prea le vedem si nici nu intereseaza multa lume, doar „publicul de specialitate”. Noi suntem intr-un impas cultural evident. Nu ma refer, cum poate ar putea crede unii, la implicarea statului in cultura. Ci, ca sa fiu mai clar, reformulez punctul meu de vedere printr-o intrebare: noi mai avem oare la ora actuala un cenaclu literar precum Sburatorul lui Eugen Lovinescu? Am dat un exemplu. De Sburatorul stim si astazi, a ramas viu in mintea noastra, a generatiilor de azi. Sa ne gandim la Marin Preda, care a luat parte la sedintele cenaclului Sburatorul. Uitati-va, va rog, ce viata culturala aveam in perioada interbelica! Si ce calitate inalta avea! Comparati-o cu cea de acum! Asta ca sa vedem unde se afla acum Romania!

Revin la aspectul economic. Stiti cat e la noi forta de munca vulnerabila – este vorba de lucratori pe cont propriu si lucratori familiali neremunerati, ca procent din totalul ocuparii fortei de munca? Dupa datele puse la dispozitie de Banca Mondiala, aceasta este de 31,8%!! Pentru comparatie cu alte tari – aici. Suntem deasupra Bulgarei, Ungariei si chiar a Rusiei!! Chiar si Serbia are un procent mai mic decat al nostru… Venezuela e la acelasi nivel cu noi, Mexicul ne e vecin. Ecuador… ei, nici chiar asa: in Ecuador este de 51,2%!! America Latina scrie pe noi. Un regim prezidential, asta ne mai lipseste… In asemenea conditii noi vorbim de „creșterea sancțiunilor pentru evaziune”… In cazul lucratorilor independenti – v. aici – procentul pentru tara noastra este de 32,7%, Mexicul este aproape de noi, ceva mai sus ca procent. Venezuela si Ecuador ne depasesc. La niveluri mai joase, dar apropiate de noi sunt Serbia, Brazilia, Italia, Argentina. In SUA procentul este de 6,8%!! In privinta lucratorilor salariati – v. aici, in Romania procentul este de 67,3%. In SUA procentul este de 93,2%!! Aici Ungaria, Bulgaria, Rusia, Polonia si chiar si Serbia sunt inaintea noastra!! Nu mai vorbesc de Franta, Germania sau Norvegia! La capitolul lucratori in familie – v. aici – din acest grup de tari: Romania, Ecuador, Serbia, Mexic, Brazilia, Polonia , Italia, Venezuela, Bulgaria, Spania, Republica Ceha, Argentina, Germania, Franta, Ungaria, Norvegia, Rusia, SUA, tara noastra e pe primul loc, urmeaza celelalte tari in ordinea de mai sus. Procentul la noi este de 12,6%, deci cel mai mare din acest grup de tari!! In Ecuador, a doua clasata, sa zicem asa, procentul este de 9%, deci o diferenta de 3,6% fata de noi, care suntem pe primul loc…

Stau si ma intreb daca se uita cineva din Guvern, din PNL pe aceste statistici… In asemenea conditii e aproape (spun asa pentru ca vreau sa fiu optimist totusi) imposibil sa combati evaziunea fiscala. Daca cineva crede ca prin „creșterea sancțiunilor pentru evaziune” se poate combate evaziunea intr-o asemenea structura a fortei de munca, eu cred ca se insala… Daca luam, de pilda, forta de munca vulnerabila, procentul s-a situat in intervalul 33,7-31,8% in perioada 2005-2012, deci s-a mentinut practic la un nivel constant. Or, procentul asta e foarte mare, sunt foarte multi oameni care pot fi incadrati ca fiind forta de munca vulnerabila, definita ca mai sus. Sau intr-o tara in care lucratorii salariati reprezinta 67% din forta de munca e foarte greu sa combati evaziunea. Evaziunea fiscala se poate combate clar si precis intr-o tara unde procentul asta ar fi in jur de 90%. Bunaoara in SUA, Germania, Franta sau Norvegia se poate combate evaziunea in conditii optime.

Chestiunea care se pune ar fi daca s-a evaluat ce consecinte are impactul declinului cultural, de care vorbeam mai sus, asupra economiei nationale, scaderea gradului de pregatire profesionala. Sa ne gandim ca avem si asa un numar foarte mare de asa zisi lucratori independenti… Educatia populatiei este un aspect foarte important in special in ceea ce priveste viitorul. Pentru ca sa poti sa ai realizari in plan economic, stiintific, etc lucrurile acestea nu le poti face cu o populatie needucata. La noi cultura ar trebui sprijinita de catre sectorul privat, prin donatii, de catre stat, orice sprijin e binevenit. Sectorul privat ar putea vedea acest sprijin si ca pe o investitie in viitor. O degradare a fortei de munca nu are cum sa ajute sectorul privat, ba chiar il pune in pericol si poate fi generatoare de crize economice severe! Sa ne gandim la tarile dezvoltate care au si o cultura mare, bine aspectata in multe domenii.

Investitiile straine directe – aici, intrari nete reprezentau in 2012 un procent de doar 1,55% din PIB pentru tara noastra. Capitalizarea de piata a companiilor listate (% din PIB) – v. aici – in tara noastra a fost de doar 9,4% in 2012, un procent iarasi foarte mic. In USD reprezinta aproape 16 miliarde $ pentru Romania. Sa facem o comparatie cu Franta: 1,8233 trilioane $!! In Polonia: 177,73 miliarde! In SUA 18,6683 trlioane $!! La capitolul credite bancare neperformante – v. aici – in 2012, din grupul de tari enumerate mai sus, Romania se afla pe locul doi: 18,24% din totalul creditelor globale. In SUA stiti cat e? 3,3%!! Mexicul, Argentina stau bine la capitolul asta, cu un procent mic de credite neperformante.

Acestea arata ca forta de munca disponibila exista din belsug in Romania. Capitalul, in schimb, e redus, foarte redus in comparatie cu alte tari si, pe cale de consecinta, foarte scump… Pe de alta parte, data fiind structura fortei de munca de la noi, nu trebuie sa ne mire procentul ridicat al creditelor neperformante. Eu de asta si spuneam in postarea precedenta ca este necesar sa vedem cum se poate crea la noi o serioasa piata de capital si cum putem folosi, cum poate cetateanul folosi cat mai eficient sectorul bancar.

Am scris aceste randuri si cu gandul de a indemna la o dezbatere serioasa, cum bine spunea Dl. Iohannis in campanie. Trebuie sa-i critic pe tinerii nostri aspiranti in politica pentru ca nu vad ca ii trage inima sa aprofundeze problemele. Totusi, cu idei de genul: „Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie.”, nu se poate dezbate serios o problema, nicio problema.

februarie 25, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Adormirea Maicii Domnului

„Din curatul tau trup,

Luat-a trup Iisus,

Si pe cei ce-au flamanzit

I-a hranit pe toti

Ramanand nemiluiti doar

Cei bogati”

(din Prohodul Adormirii Maicii Domnului, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2006)

Trebuie spus cate ceva despre Prohodul Adormirii Maicii Domnului. Dupa cum aflam din ceea ce ne arata Prefata la editia din 2006 a Prohodului, citata mai sus, semnata de Preot Prof. Univ. Dr. Nicu Moldoveanu si Dr. in Stiinte Nicolae Ionescu-Palas, acesta este „creatia imnografica mai tarzie a lui Manuil (Emanoil, Manole) Corinteanul (din Corint), „profesor la Scoala patriarhala din Constantinopol si Mare ritor (orator sau predicator) al Patriarhiei ecumenice, a carui activitate s-a desfasurat intre anii 1480 si 1530, cand trece la cele vesnice – este cu sapte sute de ani mai nou decat Prohodul Mantuitorului, compus de fericitul imnograf Theodor Studitul (759-826) si care a folosit lui Manuil drept model. Ambele prohoade au fost traduse pentru prima data in romaneste de catre protopsaltul de la Seminarul din Socola (Iasi), Ioan (Ionita) Pralea Moldoveanul (1769-1847), la 10 august 1810, in Manastirea Slatina din Moldova, tiparindu-le in ambele limbi, la iasi sau la Brasov, in anul 1820, sub titlul schimonosit: „Urmari pe mormintiri geamnân limbi. Prohoadele au fost corectate si tiparite de multe ori, dar editia din 1869 ne-a atras atentia in mod deosebit. […]”

Si este interesant ce arata printre altele Ioan Petru Culianu (in Interferente intre iconografia Adormirii Maicii Domnului si unele credinte populare) despre icoana Adormirii Maicii Domnului:

„[…] Totusi, scena arhanghelului care taie mainile arhierelui primeste – dupa cum a observat I.D. Stefanescu – un accent special in zona balcanica. Dar care este de fapt motivul pentru care aceasta scena lipseste frecvent din alte zone ale iconografiei bizantine, aproape niciodata insa din icoanele romanesti?

Raspunsul este departe de a fi simplu. Manualele de iconografie nu uita sa mentioneze scena:

O casa – citim la Dionisie din Furna. In centru, Sfanta Fecioara zacand pe o nasalie… In fata nasaliei: un jid ale carui antebrate au ramas lipite de nasalie, iar langa el un arhanghel cu sabia ridicata

Insa in majoritatea reprezentarilor Adormirii dinafara ariei balcanice  aceasta scena poate lipsi cu desavarsire.

Frecventa aparitiei scenei in Romania se datoreaza interferentei dintre povestea de mai sus si credinta populara ca Fecioara Maria are puterea de a reconstitui bratele amputate.

Credinta nu se limiteaza la zona balcanica, dar marturia romaneasca arata ca aici ea primeste un accent special.

Legendele romanesti referitoare la Sfanta Fecioara, se pot clasa in doua categorii principale:

1) legende care deriva din evlavia crestina (Nasterea, Zamislirea, Adormirea);

2) legende a caror origine nu este crestina. In aceasta rubrica, un grup important, constituit din doua legende (Sfanta Fecioara si paianjenul si Cautarea Domnului nostru Iisus Cristos) prezinta analogii foarte profunde cu mitologia zeitei grecesti Demeter si cu alte mituri ale Greciei antice. In acest caz, se poate spune cu certitudine ca substratul legendelor deriva din aria balcanica.

Legendele de care ne ocupam in articolul de fata apartin aceleiasi grupe, dar ele nu au o versiune corespondenta in mitologia greaca. Ele deriva probabil din suprapunerea unui vechi motiv din povestile populare europene („fata cu mainile taiate”) peste mitologia crestina a Fecioarei:

Cand Maria si Iosif au ajuns la Betleem, fiind atat de saraci, n-au gasit nici o locuinta in care sa-si petreaca noaptea. Au fost adapostiti doar intr-un staul, de nevasta unui bogatas nemilos pe nume Craciun. Circumstantele materiale si psihologice ale povestii sunt destul de incalcite: nevasta lui Craciun, numita Craciuneasa sau Iova (nume popular pentru Eva, femeia lui Adam), se temea foarte tare de barbatul ei. Ea era totodata si moasa, iar sotul ii interzisese explicit sa-si mai exercite vreodata profesia, sub amenintarea ca altminteri ii va reteza mainile. Dar pusa in fata situatiei de urgenta a nasterii copilului Mariei, fosta moasa nu s-a putut abtine si i-a ajutat sarmanei femei sa nasca.

In limba romana, Craciun este numele sarbatorii nasterii lui Cristos (Christmas). De obicei el este reprezentat ca un batran si i se spune Mos Craciun, i.e. Father Christmas. Moasa nu este altceva decat femininul popular pentru mos („batran, unchias”), dar intamplarea face ca, in limba romana, cuvantul inseamna „midwife” (nu „femeie batrana sau matusa”). Iata de ce nevasta lui Craciun este o moasa si iata de ce, probabil, femeia care sta sa nasca gaseste adapost tocmai la Craciun. Daca ipoteza noastra este corecta, intreaga legenda deriva din acest calambur (i.e. din femininul moasa ca sotie a lui Mos Craciun).

Cat despre cuvantul Craciun, nici una dintre incercarile de a-i descoperi etimologia nu a fost incununata pana acum de un succes deplin. C. Poghirc crede ca el deriva din cuvantul iliro-trac cu sensul de „trunchi, butuc” (cf. alb. kerkuni, let. karka, rom. craca, cracana, creanga). El crede de asemenea ca, dupa toate probabilitatile, cuvinte ca bulg. krakon, rus. korocunu, rut. k(e)recun, g(e)recun, magh. karacson(y) deriva, in toate aceste limbi, din romanescul craciun. Iar lipsa de orice mila a bogatasului Craciun, cel plin de nepasare si iute la manie, s-ar putea sa aiba legatura cu credinta astrologica potrivit careia, la nasterea lui Isus Cristos, semnul Capricornului era dominat de batranul si imprevizibilul Saturn.

Afland ca sotia sa calcase interdictia, Craciun ii reteaza ambele (ante)brate, dar Sfanta Fecioara face o minune si membrele amputate ale femeii se lipesc la loc de trup. Ele sunt insa acum cu totul de aur sau macar aurii si „mai bune decat inainte”.

Credinta ca Fecioara Maria este in stare sa faca sa creasca la loc membrele amputate deriva, cel mai probabil, din istoria convertirii arhiereului Iafonias, din legenda Adormirii. Ea a fost contaminata curand de un vechi motiv din folclorul european, i.e. de povestea unei fete care refuza sa comita incestul cu tatal ei. Acesta o pedepseste, de obicei, retezandu-i antebratele sau mainile.

Intr-o maniera oarecum enigmatica, istoria este deja mentionata la Herodot. La sfarsitul Evului Mediu ea capatase o mare popularitate prin Le roman de Manekine, al poetului francez Philippe de Beaumanoir (1246-1296), transpus si intr-un raspandit „mister” al secolului al XIII-lea francez. Probabil sub influenta acestuia, a XI-a dintre Minunile medievale ale Sfintei Fecioare punea pe seama Mariei redobandirea, de catre regina Frantei, a mainilor ei amputate. O legenda similara era mentionata de un breviar romanesc tiparit in 1832 de staretul manastirilor Neamt si Secul din muntii de la nordul Moldovei, cu deosebirea ca aici personajul ale carui maini fusesera retezate era un sfant.

Circulatia in Romania a legendelor referitoare la acest tip de minuni facute de Maria furnizeaza o explicatie foarte buna pentru persistenta temei iconografice a arhiereului ale carui membre superioare sunt retezate de un inger. Pe de alta parte, este foarte plauzibil ca insasi credinta referitoare la puterea Mariei de a face sa creasca la loc sau de a reintregi membrele retezate sa derive, pe de-a-ntregul, din aceeasi legenda a marelui preot.”

(Ioan Petru Culianu – Studii romanesti II, Soarele si Luna, Otravurile admiratiei – Editura Polirom, 2009)

O carte foarte interesanta pe care o recomand. In ‘Nota asupra editiei’, semnata de Tereza Culianu-Petrescu, aflam ca „in buna masura, textele cuprinse in prima parte a volumului de fata, intitulata Soarele si Luna, sunt dedicate unor – prudente – „reconstituiri in domeniul mitologiei romanesti”, pe care Ioan Petru Culianu o considera un adevarat „puzzle cu piese disparate”, deschis cercetarilor […]. Din partea a doua a cartii – Otravurile admiratei -, o suma de articole se refera tot la „dualismul popular sud-est european”, altele la mari figuri ale exilului romanesc (Mircea Eliade, E.M. Cioran, Monica Lovinescu) sau ale culturii romane din tara (Constantin Noica, Nina Façon, Adrian Marino, Mihai Ursachi)”.

In final, urez ‘La multi Ani’ tuturor celor care poarta numele Sfintei Fecioare Maria.

august 15, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 330 comentarii