Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Sugestie pentru cei ce studiaza psihologia sociala…

As dori sa fac o sugestie celor care studiaza psihologia sociala… Vedeti dumneavoastra, unii (si cred ca nu putini) se intreaba ce vrea, de fapt, romanul: capitalism, comunism…? E o intrebare interesanta, fara indoiala…

Dar, ca sa nu o mai lungesc mult, sa spun care ar fi sugestia.

Sunt convins ca avem specialisti buni in psihologie sociala si ar fi foarte interesant sa mearga „pe teren”, cum se spune, de exemplu la Taxe Locale si sa studieze privirea celor care lucreaza acolo… Ar putea fi o tema de cercetare interesanta. Privirea unui om spune multe. Ce am putut eu constata? Pe langa o privire obosita – lucru ce nu ar fi neaparat de dezaprobat pentru ca un om sau mai multi pot fi si obositi -, e vorba de o privire ca si cum s-ar uita la tine, platitor de taxe si impozite, si tu n-ai fi nimic sau, mai bine zis, ai fi o insecta pe care o privesti cu plictis si o oarecare scarba. Daca intrebi ceva, tu esti de vina ca nu stii, ca si cum ar fi trebuit sa fii de specialitate. Nu mai vorbesc de tonul cu care ti se raspunde, un ton monoton de parca ar zice: „ce tot intrebi atata, aia e si dute si plateste!”. Eu stau si ma intreb daca oamenii acestia, care lucreaza acolo, au constiinta faptului ca platitorul de taxe si impozite ce vine acolo e mai mult decat un client: le plateste, din banii lui, salariile si ei, cei care lucraza acolo, sunt in ultima instanta in slujba cetateanului. Nu cetateanul e in slujba lor, ci ei sunt in slujba cetateanului. Unde mai pui ca Guvernul doreste sa le mareasca salariile… Lipsa de respect cu care esti tratat te frapeaza. Inclusiv privirea lipsita de respect care iti este adresata. Nu mai vorbesc de comentarii la adresa actelor pe care le prezinti pe care nu au dreptul nici pertinenta profesionala ca sa le faca. Pe de alta parte constati o unda de tristete… Avem oameni tristi care lucreaza la stat… Asta e un lucru interesant pe care specialistii ar trebui sa-l studieze si sa-l explice. Exista, dupa parerea mea, in aceasta privire o neimplinire, nu numai profesionala, dar o neimplinire in viata…

Te duci sa intrebi ceva si te privesc cu suspiciune. Am fost si am intrebat in urma cu cateva zile un lucru, un lucru marunt. In calitate de platitor de taxe si impozite cred ca am acest drept. M-au privit cu o suspiciune de parca as fi fost suspect. Ma si gandeam dupa aceea: n-am intrat cu un pistol, n-am amenintat pe nimeni, am vorbit cat se poate de politicos. Dupa ce am iesit, dupa cateva minute, m-am simtit terorist, zau asa! 😆 De fapt, nu e de ras. Din privirile lor se vedea ca nu sunt tratat ca un cetatean. Cu drepturi, obligatii si libertati. Nu aratam nici ca ultimul golan, eram barbierit fresh. Imbracat normal. Si atunci imi pun si acum intrebarea: de ce? Stau si ma intreb ce ar fi trebuit sa fac pentru ca sa le castig condescendenta necesara: sa dau spaga sau sa vin imbracat intr-o eleganta tipatoare, cu un ceas de mii de euro pe mana si sa cobor dintr-o masina de peste 100.000 de euro?

Trebuie sa ne dea de gandit ca, la noi, aspectele materiale sunt covarsitor convingatoare. Daca ai bani, esti convingator. Daca arati bine, pari a avea bani, deci plusezi la capitolul convingere. Lucrurile acestea indica o decadere spirituala a poporului nostru. Parca nimeni nu se mai intreaba ca sub aceasta spoiala se poate ascunde prostie, hotie. Nu, bani sa ai, sa arati bine, doar „haina il face pe om”, vorba proverbului…

Sigur, aceste impresii sunt subiective. De aceea ma adresez specialistilor. Ce nu e in regula? In sectorul privat sunt salarii mai mici decat la stat. Insa acolo stii ca cel pe care il ai in fata e un client si trebuie sa-l tratezi ca pe un client de pe urma caruia iti iei salariul.

Pana la urma e vorba de incredere. Or, la noi oamenii nu au incredere in institutiile statului. Vad un primar corupt, precum Oprescu, vad ca trebuie sa platesc mai mult statului, dar nu vad nimic din partea statului, din acel spor, adica acel gradient pe care si statul ar trebui sa mi-l intoarca, sa simt de ce am dat mai mult.

Un politist, din cei care merg pe motocicleta inaintea masinii unui demnitar, a murit cazand intr-o groapa pe carosabil pe cand il escorta pe Gabriel Oprea. Sunt de acord cu parerea exprimata de Ion Tiriac in Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan: pentru ce nu era semnalizata corespunzator acea groapa de pe carosabil? Stiti ca mie si Dvs., stimati cititori, ni se cere sa platim taxe pentru ca o groapa in carosabil sa fie corespunzator semnalizata? Si atunci de ce nu e corespunzator semnalizata? Cum poti sa mai ai incredere in stat – ca de asta e vorba, nu de reactiile emotionale ale oamenilor, care, desigur, sunt firesti – cand tu platesti si vezi groapa nesemnalizata corespunzator, lucru cauzator de accident mortal?

Eu nu doresc neaparat sa acuz pe cineva. Lucrul asta ar fi foarte simplu. Ci intreb: ce se intampla cu noi? De mai multa vreme Romania se afla parca intr-o stare de prostratie, in loc sa apucam taurul de coarne, cum se spune, si sa facem din tara asta una in care sa ne placa sa traim. Milioane de romani au plecat, dezamagiti, prin tari straine, spre zari mai bune. Dar lucrul asta pare sa nu dea de gandit la cineva… Cum poti sa ai incredere intr-un stat care de ani de zile tine in brate intreprinderi neperformante, care produc pierderi imense, pe care le suportam din greu tot noi, dar fara a face ceva, fara a misca macar un deget pentru a le pune pe picioare, pentru a le face performante? Cum poti sa ai incredere intr-un stat in care se da in circulatie, cu surle si trambite, un tronson de autostrada si nu trece anul ca el trebuie inchis pentru ca, de fapt, nu se poate circula pe el?

Si atunci cum poate un astfel de stat sa-i pretinda cetateanului incredere?

Constitutia noastra, Capitolul III – Indatoriri fundamentale, la Art. 54 – Fidelitatea fata de tara, spune asa:

„(1) Fidelitatea fata de tara este sacra.

(2) Cetatenii carora le sunt incredintate functii publice, precum si militarii, raspund de indeplinirea cu credinta a obligatiilor ce le revin si, in acest scop, vor depune juramantul cerut de lege.”

Or, Romania, la ora actuala, e marcata de o criza de incredere la adresa institutiilor statului. Cred ca trebuie sa recunoastem lucrul asta si sa vedem ce ar trebui facut. Romania nu are, la ora actuala, o conceptie clara despre ce inseamna un cetatean. Cetatenii Romaniei nu sunt respectati de catre propriul lor stat, care nu da doi bani pe ei. Dispretul si aroganta statului fata de cetatean este una din problemele esentiale la noi in tara.

Trist este ca si eu ma simt cugetand in felul urmator: fidelitatea fata de tara este sacra? De ce oare? Ca n-a depins de mine sa ma nasc aici! Oamenilor li se cere fidelitate fata de tara, fara ca la noi sa fie clar ce inseamna a fi cetatean. Fara ca statul sa dea dovada de respect fata de cetatenii sai. Fara ca sa vedem din partea statului ca se imbunatateste ceva. Va dati seama ce ar fi insemnat ca milioanele de romani care au plecat la munca in strainatate sa nu fi avut aceasta posibilitate? La cat s-ar fi cifrat somajul? Ce au vazut romanii din partea statului lor ca sa aiba incredere in el si sa-i datoreze respect? Pe vremea lui Ceausescu au vazut o dictatura care, in final, nu le-a facut viata mai buna, dimpotriva! Iar dupa…? Dupa, ce au vazut? Uitati-va ce au vazut: o coruptie generalizata, inchideri masive de intreprinderi, milioane de locuri de munca pierdute, inrautatirea nivelului de trai… Au vazut Mineriade, ura fata de intelectuali propagata de stat.

Eu cred ca ar trebui sa ne dea de gandit aceste lucruri. Daca le vom intelege, vom intelege si de ce oamenii sunt asa cum sunt, de ce Romania ramane totusi una din cele mai sarace tari din UE. Insa ar trebui sa ne gandim ca astfel de lucruri reprezinta vulnerabilitati, iar parcursul nostru este de acum unul european si nord-atlantic. Lucrul asta ne obliga pentru ca nu se poate sa ramanem intr-o asemenea stare. Sper ca cei care trebuie sa inteleaga aceste lucruri.

Voi face in final o recomandare – iata ce scrie D-na. prof. Lavinia Stan:

Interview with Razvan Chiruta for Suplimentul de Cultura

Se arata ca:

„Interviuri cu cele doua coordonatoare ale colectiei „Studii romanesti“ de la Polirom Romania – eterna tara a deficitului democratic

Razvan Chiruta

Editura Polirom a lansat in aceasta vara colectia „Studii romanesti“, care doreste sa reuneasca, printre altele, volume scrise de profesori si specialisti din strainatate pasionati de cultura romaneasca. Majoritatea lucrarilor, traduceri ale unor carti publicate la edituri din afara tarii, dar si volume redactate direct in limba romana, vor fi furnizate de membrii Societatii de Studii Romanesti (SRS), o organizatie cu patru decenii de existenta in Occident. Coordonatoarele colectiei sunt Lavinia Stan (sefa Departamentului de Stiinte politice al Universitatii „St. Francis Xavier“ din Canada si presedintele SRS) si Irina Livezeanu (profesor de istorie in cadrul Universitatii Pittsburgh din SUA).

Lavinia Stan: Romania pare desprinsa din cartea privind „familismul amoral“

CV-ul dumneavoastra este impresionant, sunteti implicata in foarte multe activitati. Cum de ati acceptat sa coordonati colectia „Studii Romanesti“ de la Polirom?

Colectia reprezinta unul dintre programele prioritare ale Societatii de Studii Romanesti, a carei presedinta sunt. Societatea a fost infiintata in anul 1973 de un grup de profesori si studenti americani pentru care Romania prezenta un interes deosebit – printre ei numarandu-se Jim Augerot, dar si Mircea Eliade. De la inceput, deci, Societatea a reunit atat romani refugiati in strainatate, cat si occidentali atrasi de exotismul acestei tari aflate la portile Occidentului. Editura Polirom este partenera a Societatii de Studii Romanesti in lansarea acestei colectii extrem de oportune. Este o onoare pentru mine sa fiu implicata in acest proiect care sper sa aduca o serie de volume de inalta tinuta intelectuala si rigurozitate metodologica in atentia publicului romanesc, in special a celui universitar. Desfasor multe alte activitati in parteneriat cu alte edituri din afara Romaniei, insa colaborarea la aceasta colectie cu Editura Polirom si istoricul Irina Livezeanu imi da o satisfactie deosebita!

Cat de mare mai este in Occident interesul pentru cultura din Romania?

Colectia a fost constituita intr-un moment foarte oportun, cand Societatea noastra a castigat un numar impresionant de noi membri ce studiaza si predau in numeroase universitati din Romania, Moldova si strainatate. Speram ca in timp sa atragem si mai multi profesori si studenti pasionati de diferite aspecte ale culturii romanesti. Interesul pentru acest gen de studii ramane ridicat, nu numai pentru ca aceasta tara continua sa reprezinte un caz aparte in regiune, dar si pentru ca o noua generatie de analisti s-a ridicat recent. In primul rand, este de notorietate faptul ca Romania inca ocupa o pozitie unica, de neinvidiat, in ceea ce priveste ineficienta guvernamentala, clientelismul si nepotismul politic, polarizarea si fragmentarea excesive, discrepantele sociale, deficientele din sistemul de sanatate, apatia electorala sau partizanatul inutil, ca sa amintim doar unele aspecte. In multe privinte, Romania pare a fi desprinsa din cartea lui Edward Banfield privind „familismul amoral“ si lipsa acuta de capital social, identificate de el in anii ’50 in comunitatile italiene de langa Bari, in Puglia. In Romania, toate aceste tare tin primele pagini ale ziarelor aproape in fiecare zi, indicand un serios deficit democratic local. De ce procesele politice raman atat de contorsionate si risipitoare de energii, care este contributia factorilor de decizie politica si a electoratului larg la aceasta stare de fapt, care sunt efectele de lunga durata si care ar putea fi eventualele remedii – toate aceste intrebari transforma Romania intr-un caz interesant de analiza politica, sociologica, economica si culturala. Numarul de carti, studii si articole publicate pe aceste teme dovedeste tocmai acest interes constant. In al doilea rand, in ultimii ani s-a ridicat o noua generatie, formata din profesori universitari si specialisti guvernamentali care si-au inceput carierele in ultimii zece ani in Romania sau in afara ei. Analizele care ating probleme relevante studiilor romanesti s-au multiplicat, iar multe dintre aceste contributii sunt semnate de membri ai noii generatii. Colectia lansata de Societatea noastra, in colaborare cu Editura Polirom, incearca sa faca disponibile publicului romanesc unele dintre aceste studii, cele care consideram ca se remarca prin excelenta.

Colectia foloseste ca „metoda de evaluare blind peer review pentru a selecta manuscrise de cea mai inalta calitate, redactate intr-un stil accesibil“, dupa cum se precizeaza in prezentarea acesteia. Ce inseamna concret respectiva metoda de evaluare, in termeni pe intelesul cititorului nespecialist?

Calitatea manuscriselor selectate este evaluata printr-un proces foarte similar – as putea spune chiar identic – celui folosit de colectiile propuse de edituri de circulatie internationala din strainatate. Autorii pun la dispozitia editorilor colectiei fie manuscrisul complet, fie un capitol in forma finala insotit de o propunere detaliata care prezinta argumentul principal al volumului, contributia sa la literatura deja existenta, avantajele fata de alte studii similare publicate recent, alaturi de o explicatie privind audienta careia i se adreseaza. Sa nu uitam ca, in cele mai multe cazuri, manuscrisele pe care colectia noastra le are in vedere sunt traduceri in limba romana ale unor volume deja publicate de edituri de prestigiu international. De aceea, dosarul inaintat de autori catre editorii colectiei deseori include si recenzii (sau extrase din acestea) publicate in reviste de specialitate. Ambitia noastra este sa aducem in fata publicului romanesc titluri apreciate de o comunitate academica mai larga decat cea strict din Romania. In multe privinte, aceasta comunitate internationala este mai exigenta – asta pentru ca, de exemplu, universitarii romani considera normal sa discute cazul Romaniei, insa acest lucru nu se intampla in strainatate, unde selectarea Romaniei trebuie sa fie „vanduta“ drept o operatiune interesanta teoretic si riguroasa metodologic. Acest argument nu este usor de construit atunci cand Romania este cantarita in comparatie cu alte tari, unde accesul la informatie poate este mai lesnicios, limba mai accesibila si analizele deja existente mai bogate. Aceasta perspectiva te obliga sa pui sub semnul intrebarii locurile comune si afirmatiile larg acceptate si uneori sa le recunosti ca nefondate.

De ce ati ales, pentru primul volum publicat in cadrul colectiei, cartea lui Roland Clark Sfanta tinerete legionara. Activismul fascist in Romania interbelica?

Desi oarecum intamplatoare, selectia s-a dovedit de bun augur. Colectia a fost lansata anul acesta cu doua titluri publicate aproape simultan. Traducerea cartii lui Roland Clark a fost trimisa prima la tipar, de aceea a aparut inaintea cartii celuilalt istoric, Vladimir Solonari. Ne bucuram ca studiul semnat de tanarul istoric Clark, o analiza de mare rigoare si finete, a lansat colectia noastra pe piata romaneasca. Speram ca titlurile publicate in viitor se vor ridica la aceeasi inaltime si vor oferi publicului romanesc exemple de analiza de prima mana, fondata pe perspective si teorii considerate a fi de ultima ora pe plan international.

Colectia „se adreseaza specialistilor, dar si publicului larg interesat de istoria si cultura romana“. Care este linia de echilibru pentru a ajunge la cele doua categorii de public? Va intreb pornind de la prejudecata ca ceea ce ii atrage pe specialisti poate sa nu fie suficient de atractiv pentru publicul larg.

Volumul lui Clark exemplifica poate cel mai stralucit modul in care vrem sa echilibram aceste doua deziderate. Colectia ramane pana la urma academica, dar ea se adreseaza unui public mai larg decat cel format strict din specialistii domeniului in care titlurile s-ar incadra formal ca modalitate de abordare teoretica. Nu vom publica nuvele, volume vulgarizatoare sau manuale, dar nici teze de doctorat pedante sau texte scrise intr-un jargon impenetrabil, ale caror argumente pot fi doar ghicite, niciodata evaluate cu adevarat. Volumul cu care colectia a debutat anul acesta demonstreaza cu claritate faptul ca o cale de mijloc poate fi gasita, fara a periclita in vreun fel integritatea si acuitatea argumentului. In multe privinte, diferenta dintre publicul larg si cel academic tine intr-adevar de prejudecata mai mult decat de realitate. Granitele dintre cele doua grupuri sunt mult mai fluide decat se sugereaza deseori. Si dumneavoastra, si eu facem parte din publicul larg, atunci cand rasfoim o carte de sociologie, spre exemplu. Autorul trebuie sa-si prezinte mesajul, argumentul intr-un stil clar si inteligibil si pentru cei mai putin familiarizati cu cadrele teoretice folosite in acel domeniu. Altfel nu il vom intelege. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa scrie pentru roboti sau pentru un public neversat si sa prezinte un argument ce ignora nevoia de rigurozitate in organizare, structura, interpretare si metodologie. Daca ne pierdem in publicul larg atunci cand citim carti scrise de alti specialisti, suntem experti in domeniile noastre. Personal, nu stiu nici un politolog care doreste sa se adreseze numai unui public limitat – cele mai bune carti in domeniul meu sunt scrise intr-un limbaj accesibil, dar nu simplificator. Fondul si forma merg mana in mana, din punctul meu de vedere, amandoua fiind importante.

Read all at: http://www.suplimentuldecultura.ro/index.php/continutArticolNrIdent/Interviu/10769 „

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol si o rog pe aceasta cale pe D-na. prof. Lavinia Stan sa vina cu articole mai ample pe blog, acest minunat mod de comunicare al ideilor! Multumesc anticipat!

octombrie 28, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 25 comentarii

Tinerii!

Chiar nu am nicio problema legata de implicarea mai activa a tinerilor in politica. Fara indoiala ca e un lucru bun, de dorit. Cu toate acestea nu pot sa imi ascund o nemultumire… As dori mai multa profunzime in gandire din partea tineretului nostru si nu repetarea propagandistica a unor clisee. Iata, de pilda, ce spune Alina Gorghiu pe Facebook:

„Sunt întrebată de ce nu am exprimat un punct de vedere referitor la noul Cod fiscal, propus de guvernarea PSD. Răspunsul este simplu, sunt un om serios, nu cred în iluzii. Atât timp cât nu există o proiecție a veniturilor bugetare, avem de-a face cu un nou număr de magie propagandistică: ni se arată ceea ce dorim să vedem și ni se ascunde realitatea. Adevărul este că PSD va compensa orice măsură liberală (dacă nu rămâne, cel mai probabil, la stadiu de promisiune) cu zece de împovărare a populației și a mediului de afaceri.

Nu doresc să contribui la strategia lui Victor Ponta, maestru în iluzionismul politic, de a deplasa atenția de la faptul ca nu se gândește să-și dea demisia din pricina deficitului imens de credibilitate, la care a contribuit și cazul de corupție în care sunt implicați prietenii și rudele Prim-ministrului. Realitatea este că Victor Ponta a predat cheile Palatului Victoria consultanților săi de imagine, așa cum prietenii domniei sale au devenit gestionarii afacerilor cu fonduri de stat.

PNL va prezenta, în curând, programul său de guvernare care se susține pe trei coloane principale: taxe mici, eliminarea birocrației și creșterea sancțiunilor pentru evaziune. PSD, ca partid socialist, nu are specializarea politică necesară pentru a face reforme fiscale, care să reziste în timp, nici acum, nici altă dată. Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie.

PS: Premierul a uitat și azi să ne spună unde este milionul de locuri de muncă nou înființate și cele 10 miliarde de euro investiții noi.”

Recomand citirea integrala si in original a intregii postari.

Primul lucru care sare in evidenta este ca accentul cade pe crediblitate: „Victor Ponta, maestru în iluzionismul politic, de a deplasa atenția de la faptul ca nu se gândește să-și dea demisia din pricina deficitului imens de credibilitate, la care a contribuit și cazul de corupție în care sunt implicați prietenii și rudele Prim-ministrului”. Credibilitatea pare a fi noul motto al Administratiei Prezidentiale: cuvantul in jurul caruia pare a gravita noua doctrina, cea a Presedintelui Iohannis. Desi nu mi se pare foarte clar daca – presupunand adevarata afirmatia – „deficitul imens de credibilitate” (observati cuvantul imens!!) ar fi si unul real. Sau daca intr-adevar Ponta ar stau rau la capitolul credibilitate. Sau daca lucrul acesta ar avea vreo importanta, vreo semnificatie in legatura cu credibilitatea pe care ar avea-o PSD, daca deficitul de credibilitate pe care l-ar avea Ponta s-ar repercuta negativ asupra credibilitatii intregului PSD. Ca mie nu mi se par tocmai clare aceste aspecte. Pentru ca PSD pare a fi o forta redutabila pe scena politica a tarii. Nu mai vorbesc de faptul ca Opozitiei ii e foarte greu sa schimbe Guvernul, intrucat nu are majoritate in Parlament.

Un al doilea aspect scos in evidenta este acesta: „PNL va prezenta, în curând, programul său de guvernare care se susține pe trei coloane principale: taxe mici, eliminarea birocrației și creșterea sancțiunilor pentru evaziune„. La care eu ma intreb: cresterea sanctiunilor pentru evaziune va face sa creasca credibilitatea PNL? Sau n-are importanta? Sau e un cliseu folosit pentru a fi politically correct, deci ar fi mai mult formal?

Ce se intampla? Cand vorbim de evaziune fiscala, care la noi in tara e mare, ar trebui sa ne punem intrebarea daca avem cultura platirii taxelor si impozitelor si care este nivelul acesteia. Ceea ce am observat eu este ca in dezbaterile publice se face confuzia intre cultura platirii taxelor si impozitelor si filozofia fiscala. Trebuie sa spunem ca vorbim de doua lucruri diferite. De exemplu, afirmatia ca taxele si impozitele trebuie sa fie mici (dar cat de mici?) tine de ceea ce s-ar putea chema filozofia fiscala. Platirea taxelor si impozitelor este o chestiune de ordin cultural.

Platirea taxelor si impozitelor este nemijlocit legata de sectorul privat, in general vorbind are legatura doar cu ceea ce e privat. Este un lucru ce frizeaza absurdul, in cel mai bun caz nepotrivit, in orice caz o contradictie, ca Statul sa-si plateasca siesi taxe si impozite. Romania a fost o tara comunista in care au trait in comunism cateva generatii. In comunism totalitatea mijloacelor de productie era in mana Statului, apartinea de Stat. Sectorul privat a fost in cea mai mare parte anihilat. Situatia aceasta a durat o jumatate de secol. Statul modern roman, inceput cu Unirea Principatelor sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a fost inlocuit in 1947 cu Statul comunist, care a inversat raporturile existente pana atunci in societate. Intr-o societate comunista, cum a fost in Romania aproape jumatate de secol, nu se putea vorbi de o cultura a platirii taxelor si impozitelor si nici de formarea unei asemenea culturi. Repercursiunile acestei stari de fapt se vad si astazi. Insa acest lucru, aceste consecinte ale fostului regim comunist, nu se produc doar in virtutea unei inertii istorice. Chestiunea fundamentala, cred eu, legata de dezvoltarea unei culturi a platirii taxelor si impozitelor trebuie conexata de dezvoltarea sectorului privat in Romania. Aceasta mi se pare a fi chestiunea esentiala. Drept consecinta aceasta problema nu poate fi rezolvata in exclusivitate doar pe calea punitiva legala. Or, jocul pe care ni-l propune D-na. Gorghiu este unul axat pe pedepse! Cu alte cuvinte, se pune un accent major pe masurile de represiune, nu pe dezvoltarea sectorului privat. Taxele mici si eliminarea birocratiei sunt aspecte pozitive care ar ajuta, desigur, sectorul privat. Insa dezvoltarea sectorului privat este un lucru mult mai amplu decat ar parea la prima vedere. Trebuie aratat, dupa parerea mea, un lucru: taxele mici si eliminarea birocratiei nu-l ajuta neaparat pe cetatean, ci ajuta sectorul privat. Eliminarea birocratiei ar putea insemna masive disponibilizari de personal, lucru care nu stiu cat i-ar ajuta pe acei cetateni care ar urma sa fie disponibiliziati. De asemenea taxele mici ma duc cu gandul la diminuarea rolului statului in economie, la diminuarea drastica a ajutoarelor sociale. Si atunci problema esentiala ar fi cum poti sa faci ca in zonele sarace sau in cele defavorizate sa creasca sectorul privat si sa fie capabil sa asigure locuri de munca bine platite, cum poate sa creasca nu numai cantitativ dar si calitativ acest sector privat. „Filozofia” D-nei. Gorghiu, de scolarita superficiala: „Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie”, nu explica si felul cum s-ar putea realiza aceste lucruri.

O alta problema care trebuie studiata, iar efortul ar trebui sa fie al intregii clase politice si nu numai, este problema Statului. La intrebarea „cum e Statul?”, raspunsul e unul foarte simplu: asa cum il arata, cum il defineste, cum il descrie Constitutia. Problema fundamentala aici este ca noi, cu un asemenea Stat, asa cum e el descris de Constitutie, nu am ajuns prea departe, de pilda ramanem una din cele mai sarace tari din Europa. In Romania exista la ora actuala diferente foarte mari de dezvoltare intre regiunile sale istorice. Cum s-a ajuns, ca sa dau un alt exemplu, cu un asemenea stat ca milioane de romani sa plece peste granita ca sa-si gaseasca de lucru? Cum s-a ajuns la o situatie demografica negativa, cu consecinte, inclusiv economice, negative? In privinta colectarii taxelor si impozitelor acest Stat prezinta evidente dificutati. De ce oare? Legat de ceea ce spuneam mai sus, acest Stat ar trebui sa conduca la dezvoltarea sectorului privat in tara noastra, la depasirea efectelor crizei economice. Or, nu prea se vad astfel de aspecte pozitive, nici macar in ceea ce priveste absorbtia fondurilor europene. De asemenea circula idei anacronice in raport cu Constitutia, ca spre exemplu cea formulata recent de Dl. Crin Antonescu si anume ca regimul Iohannis se va transforma intr-unul prezidential, de autoritate… De unde rezulta ca avem o conceptie foarte slaba despre Stat, despre rolul sau in societate. Cand auzi persoane publice foarte cunoscute, mai ales cineva care a fost si candidat la presedintia Romaniei, vorbind in felul acesta, nu se poate sa nu te intrebi daca astfel de conceptii sunt reminscente ale unor vremuri revolute. Gandim, poate fara sa vrem, poate pentru faptul ca ne e mai comod asa, in termeni ce frizeaza totalitarismul. Ar trebui sa ne dea de gandit lucrul acesta.

As dori sa spun cateva cuvinte despre chestiunea Culturii. Am urmarit dezbaterile privind timbrul de carte. Nu cred ca e cineva de acord cu scumpirea cartilor. Insa faptul grav care trebuie semnalat este ca in Romania, din cate am inteles, nu se mai prea citeste. Viata culturala este in declin. In perioada interbelica existau cenacluri literare in care erau promovate tinerele talente, oameni care ulterior au ajuns mari scriitori. Chestiunea nu este numai cat costa o carte sau ca pe vremea comunismului o carte buna o puteai cumpara cu 5 lei, ca aveam peretii tapetati cu carti, ci si pepinierele in care se nasc noile talente literare. Nu prea mai avem asa ceva, iar interesul publicului pentru cultura ramane, din pacate, unul scazut. Tindem sa avem nu numai o populatie imbatranita, dar si una abrutizata. O reforma morala cu o populatie abrutizata nu prea vad sa aiba sanse de reusita. Insa aceasta tendita spre abrutizare are si implicatii economice dintre cele mai negative. De observat rezultatele slabe la examenele de bacalaureat, dezinteresul tinerei generatii pentru cultura, elevatie, invatatura, dominata doar de un spirit materialist si mercantil. Nu prea mai vad nici pe la televizor ca sa fie promovate emisiunile culturale, doar asa numitele televiziuni de stiri. Sincer, as dori sa-l vad pe Dl. Nicolae Manolescu intr-o dezbatere culturala, literara, comentand, de pilda, tendintele literare ale inceputului de secol. Sau o dezbatere culturala despre cinematografia inceputului de sec. XXI, despre tendintele care apar in filmografie. Insa astfel de lucruri, din pacate, nu prea le vedem si nici nu intereseaza multa lume, doar „publicul de specialitate”. Noi suntem intr-un impas cultural evident. Nu ma refer, cum poate ar putea crede unii, la implicarea statului in cultura. Ci, ca sa fiu mai clar, reformulez punctul meu de vedere printr-o intrebare: noi mai avem oare la ora actuala un cenaclu literar precum Sburatorul lui Eugen Lovinescu? Am dat un exemplu. De Sburatorul stim si astazi, a ramas viu in mintea noastra, a generatiilor de azi. Sa ne gandim la Marin Preda, care a luat parte la sedintele cenaclului Sburatorul. Uitati-va, va rog, ce viata culturala aveam in perioada interbelica! Si ce calitate inalta avea! Comparati-o cu cea de acum! Asta ca sa vedem unde se afla acum Romania!

Revin la aspectul economic. Stiti cat e la noi forta de munca vulnerabila – este vorba de lucratori pe cont propriu si lucratori familiali neremunerati, ca procent din totalul ocuparii fortei de munca? Dupa datele puse la dispozitie de Banca Mondiala, aceasta este de 31,8%!! Pentru comparatie cu alte tari – aici. Suntem deasupra Bulgarei, Ungariei si chiar a Rusiei!! Chiar si Serbia are un procent mai mic decat al nostru… Venezuela e la acelasi nivel cu noi, Mexicul ne e vecin. Ecuador… ei, nici chiar asa: in Ecuador este de 51,2%!! America Latina scrie pe noi. Un regim prezidential, asta ne mai lipseste… In asemenea conditii noi vorbim de „creșterea sancțiunilor pentru evaziune”… In cazul lucratorilor independenti – v. aici – procentul pentru tara noastra este de 32,7%, Mexicul este aproape de noi, ceva mai sus ca procent. Venezuela si Ecuador ne depasesc. La niveluri mai joase, dar apropiate de noi sunt Serbia, Brazilia, Italia, Argentina. In SUA procentul este de 6,8%!! In privinta lucratorilor salariati – v. aici, in Romania procentul este de 67,3%. In SUA procentul este de 93,2%!! Aici Ungaria, Bulgaria, Rusia, Polonia si chiar si Serbia sunt inaintea noastra!! Nu mai vorbesc de Franta, Germania sau Norvegia! La capitolul lucratori in familie – v. aici – din acest grup de tari: Romania, Ecuador, Serbia, Mexic, Brazilia, Polonia , Italia, Venezuela, Bulgaria, Spania, Republica Ceha, Argentina, Germania, Franta, Ungaria, Norvegia, Rusia, SUA, tara noastra e pe primul loc, urmeaza celelalte tari in ordinea de mai sus. Procentul la noi este de 12,6%, deci cel mai mare din acest grup de tari!! In Ecuador, a doua clasata, sa zicem asa, procentul este de 9%, deci o diferenta de 3,6% fata de noi, care suntem pe primul loc…

Stau si ma intreb daca se uita cineva din Guvern, din PNL pe aceste statistici… In asemenea conditii e aproape (spun asa pentru ca vreau sa fiu optimist totusi) imposibil sa combati evaziunea fiscala. Daca cineva crede ca prin „creșterea sancțiunilor pentru evaziune” se poate combate evaziunea intr-o asemenea structura a fortei de munca, eu cred ca se insala… Daca luam, de pilda, forta de munca vulnerabila, procentul s-a situat in intervalul 33,7-31,8% in perioada 2005-2012, deci s-a mentinut practic la un nivel constant. Or, procentul asta e foarte mare, sunt foarte multi oameni care pot fi incadrati ca fiind forta de munca vulnerabila, definita ca mai sus. Sau intr-o tara in care lucratorii salariati reprezinta 67% din forta de munca e foarte greu sa combati evaziunea. Evaziunea fiscala se poate combate clar si precis intr-o tara unde procentul asta ar fi in jur de 90%. Bunaoara in SUA, Germania, Franta sau Norvegia se poate combate evaziunea in conditii optime.

Chestiunea care se pune ar fi daca s-a evaluat ce consecinte are impactul declinului cultural, de care vorbeam mai sus, asupra economiei nationale, scaderea gradului de pregatire profesionala. Sa ne gandim ca avem si asa un numar foarte mare de asa zisi lucratori independenti… Educatia populatiei este un aspect foarte important in special in ceea ce priveste viitorul. Pentru ca sa poti sa ai realizari in plan economic, stiintific, etc lucrurile acestea nu le poti face cu o populatie needucata. La noi cultura ar trebui sprijinita de catre sectorul privat, prin donatii, de catre stat, orice sprijin e binevenit. Sectorul privat ar putea vedea acest sprijin si ca pe o investitie in viitor. O degradare a fortei de munca nu are cum sa ajute sectorul privat, ba chiar il pune in pericol si poate fi generatoare de crize economice severe! Sa ne gandim la tarile dezvoltate care au si o cultura mare, bine aspectata in multe domenii.

Investitiile straine directe – aici, intrari nete reprezentau in 2012 un procent de doar 1,55% din PIB pentru tara noastra. Capitalizarea de piata a companiilor listate (% din PIB) – v. aici – in tara noastra a fost de doar 9,4% in 2012, un procent iarasi foarte mic. In USD reprezinta aproape 16 miliarde $ pentru Romania. Sa facem o comparatie cu Franta: 1,8233 trilioane $!! In Polonia: 177,73 miliarde! In SUA 18,6683 trlioane $!! La capitolul credite bancare neperformante – v. aici – in 2012, din grupul de tari enumerate mai sus, Romania se afla pe locul doi: 18,24% din totalul creditelor globale. In SUA stiti cat e? 3,3%!! Mexicul, Argentina stau bine la capitolul asta, cu un procent mic de credite neperformante.

Acestea arata ca forta de munca disponibila exista din belsug in Romania. Capitalul, in schimb, e redus, foarte redus in comparatie cu alte tari si, pe cale de consecinta, foarte scump… Pe de alta parte, data fiind structura fortei de munca de la noi, nu trebuie sa ne mire procentul ridicat al creditelor neperformante. Eu de asta si spuneam in postarea precedenta ca este necesar sa vedem cum se poate crea la noi o serioasa piata de capital si cum putem folosi, cum poate cetateanul folosi cat mai eficient sectorul bancar.

Am scris aceste randuri si cu gandul de a indemna la o dezbatere serioasa, cum bine spunea Dl. Iohannis in campanie. Trebuie sa-i critic pe tinerii nostri aspiranti in politica pentru ca nu vad ca ii trage inima sa aprofundeze problemele. Totusi, cu idei de genul: „Dacă vrei să cumperi carne intri la măcelărie, nu te duci la cofetărie.”, nu se poate dezbate serios o problema, nicio problema.

februarie 25, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Viziuni despre Uniunea Europeana

Iata, in acest sens, un articol de pe blogul Civitas’99, semnat Bogdan C. Enache, pe care va propun sa-l cititi si la care voi face cateva comentarii:

O Uniune Europeană liberală şi în interesul României

Autorul incearca sa explice ce inseamna o Uniune Europeana liberala si de ce aceasta ar fi in interesul Romaniei. Se arata ca ar trebui sa fie:

„în sfârşit, o Europă a concurenţei sub toate aspectele sale: economic, cultural, sportiv ş.a.m.d. O Europă autentic liberală, care are şi ea susţinătorii săi, deşi mai puţin vizibili, este răspunsul adecvat la provocările cu care se confruntă Europa cu probleme de astăzi, creaţie a Comisiei Jacques Delors, şi premisele unui viitor paşnic şi prosper.”

Sigur, este de inteles ca un punct de vedere liberal trebuia sa contina conceptul de concurenta. Dar nu ar fi rau, dupa parerea mea, sa ne aplecam mai mult asupra acestuia si sa vedem ce inseamna concurenta. Iata definitia cuvantului – aici. Observam ca toate definitiile prezentate vorbesc de o lupta pentru acaparerea pietei, de rivalitate intre industriasi sau intre comercianti, in vederea obtinerii unui cat mai mare profit. O relatie antagonista, o lupta pentru intaietate. Observam ca acest termen nu e chiar atat de pasnic dupa cum ar parea la prima vedere. Liberalismul sustine ca aceasta lupta trebuie sa se realizeze in domnia legii. Apararea si respectarea legii a fost sustinuta de liberalismul romanesc inca de la inceputurile lui. Insa nu de putine ori, datorita acestei lupte acerbe pentru intaietate, acaparare a pietelor si obtinerea proftului maxim, au existat si derapaje de la respectarea legii. Cu alte cuvinte se poate intampla ca lupta sa se duca prin orice mijloace, lucru ce nu e de dorit, bineinteles. Dar concurenta capitalista, in adevaratul sens al cuvantului, nu trebuie inteleasa ca fiind un fel de menuet delicat sau joc de domnisoare. Pentru ca este foarte grea. Riscurile pe care aceasta lupta le implica sunt foarte mari, inclusiv cele de natura financiara. Sa nu uitam ca in SUA lupta s-a dus si cu revolverul in mana, iar obiceiul asta nu a fost abandonat nici in prezent. Fiind vorba de o rivalitate, atunci si interesele  jucatorilor economici sunt in contradictie unele cu altele. Chiar presupunand ca se respecta legea, adica regulile legale ale jocului, lupta nu e usoara. Iar de invins, invinge cel mai puternic. Adica cel care detine forta economica cea mai mare. Nu mai vorbesc de faptul ca e in interesul lui sa-si sporeasca profitul si sa nu se lase pe tanjeala. Aceasta concurenta poate impinge lucrurile inainte, cum se spune. Spre exemplu esti obligat (cred ca nu exagerez!) sa faci, sa fabrici produse cat mai performante, cu succes de piata cat mai mare, pentru ca sa poti sa-ti invingi rivalii, adica adversarii, care, la randul lor, nici ei nu stau cu mainile in san. Si ei vor cauta acelasi lucru si vor fi interesati, motivati tocmai de aceasta lupta, sa-si imbunatateasca performantele economice. Observam ca daca ne referim strict la termenul de concurenta, acesta nu implica, nu presupune parteneri, ci rivali, adica adversari. Dar asta nu inseamna ca nu ai putea avea si parteneri, desigur. Luata in cel mai strict sens, aceasta concurenta, in care cel mai puternic castiga (nu neaparat prin mijloace legale, sa fim realisti!) conduce spre imperialism. Adica cel puternic, cei puternici vor acapara piata si o vor domina, cautand mereu sa-si extinda imperiul economic si financiar. Sigur, abordarea monopolista nu e de dorit: spre exemplu in SUA a fost data legea anti-trust, tocmai pentru a descuraja monopolurile private. Pentru ca acestea descurajeaza concurenta pana la urma. Monarhia economico-financiara, chiar daca de esenta burgheza, face sa dispara concurenta si statul de drept, subminand in cele din urma valorile liberale. Nu mai are niciun rost, spre exemplu, sa apara un actor nou pe piata, de vreme ce aceasta monarhie economico-financiara, sub conducerea unei singure persoane sau a unui mic grup de interese, poate deservi piata cu o gama foarte larga de produse. Cu toate acestea, dupa cum spuneam, ca in orice lupta, cei puternici castiga pana la urma. E greu de crezut ca o astfel de abordare, ca sa zic asa, poate conduce la reducerea decalajelor in Europa. O sa incerc sa fiu mai clar.

Europa, asa cum se prezinta la ora actuala, nu este in mod omogen dezvoltata din punct de vedere economic. Se remarca acest fenomen chiar si in interiorul unui stat, precum Italia, cu decalaje nu numai de ordin economic, dar as spune chiar si de ordin cultural intre Nordul acestei tari si Sudul acesteia. Sa luam o alta tara sudica, spre exemplu Grecia. In mod clar nu este la nivelul economic al Germaniei. Situatia actuala din Grecia, din punct de vedere economic si financiar, mai ales, e foarte grea, o stim cu totii. Unde se afla Romania? Daca e sa ne uitam la cum se defineste concurenta, problema care se pune este daca Romania poate sa faca concurenta (in conditii legale egale cu celelalte tari europene, conform legilor UE) altor tari din UE. Asa cum se prezinta situatia economica a Romanei, cu un PIB foarte mic fata de tarile Vestice (dar lucrul asta, trebuie sa-l spunem, nu e caracteristic numai Romaniei) si cu o inflatie ridicata, ne duce cu gandul ca Romania nu poate sa faca, la ora actuala, o concurenta serioasa. Cu atat mai mult cu cat ratele de crestere a PIB-ului, la noi, sunt foarte mici. Or, in Vest sunt tari foarte dezvoltate economic, nu neaparat tari mari ca numar de locuitori, cu care e greu de crezut ca Romania ar putea concura economic, fara sa piarda din start. Chiar si cu tari cu un numar de locuitori mai mic decat al tarii noastre. Daca vom arunca o privire asupra Greciei, vom observa ce „concurenta” face Grecia: e tinuta in brate de Franta si Germania sa nu se prabuseasca… Ca fara ajutor nu ar putea sa se tina singura pe picioare… Revenind la situatia de la noi, observam ca daca „ne-am pune” cu tari dezvoltate economic, acum, subliniez lucrul asta deoarece ma refer la situatia actuala, am fi pur si simplu zdrobiti fara prea mari probleme. Romania, cred, are nevoie de intelegere si de parteneri in aceasta Uniune Europeana, nu de rivali sau adversari. Si are nevoie de sustinere din partea UE, politica, economica pentru a se putea dezvolta si, pe cale de consecinta, de a reduce din decalajele ce o despart de tarile dezvoltate ale Europei. Sa nu ne imbatam cu apa rece ca suntem mari si tari, ca nu prea se vede lucrul asta. Performantele noastre din punct de vedere economic sunt slabe, iar fara performante la un nivel ridicat o politica europeana comuna bazata pe concurenta nu ti se poate potrivi. Pentru simplul motiv ca nu ai cum sa faci fata unei astfel de concurente, indiferent daca regulile legale ale jocului se respecta sau nu se respecta. Deci la modul general nu ai cum sa faci fata.

Pe de alta parte, eu cred ca notiunea de concurenta culturala trebuie bine definita. Despre ce vorbim? Rivalitatea, deci pe cale de consecinta adversitatea, intre diversele culturi europene poate sa conduca la exacerbarea nationalismului si cresterea extremei drepte, iar, in cele din urma, la razboi. Daca o tara se transforma in piata de desfacere pentru produsele straine, iar asta ar insemna, fortat si la limita, si cucerire culturala, pana la urma situatia devine maligna. Sau la ce ar putea sa conduca, spre exemplu, o concurenta culturala intre, sa zicem, Franta si Germania? Pentru ca, dupa parerea mea, una e unitatea in diversitate si altceva este daca vorbim de concurenta culturala. Termenul acesta de concurenta culturala, care ar defini, daca e sa ne luam dupa definitia concurentei, rivalitati si adversitati in diversitatea culturala a Europei, mi se pare ca determina un curent socio-politic opus tolerantei, fara de care, cred eu, aceasta Uniune Europeana nu poate sa subziste. Nu vom mai avea o diversitatea culturala ci individualitati, sau, mai bine zis, entitati culturale ce vor lupta intre ele pentru suprematie pe plan european. Spre exemplu ar insemna ca germanii, intr-o asemenea situatie, ar dori sa impuna, prin lupta (chiar daca sub o forma pasnica initial) cultura germana in toata Europa. Spre exemplu s-o impuna Frantei sau Italiei. E clar ca un astfel de fenomen – concurenta culturala – nu poate fi decat unul extrem de periculos, care favorizeaza extrema dreapta si exacerbarea nationalismelor pe plan european. Iar, in final, vor duce la distrugerea Uniunii Europene. Trebuie atentionat la modul cat se poate de serios ca de la ideea de suprematie culturala la ideea de suprematie a unei anumite rase nu e decat un pas. Deci ideea de concurenta culturala conduce cat se poate de vizibil la extrema dreapta si ascensiunea acesteia in Europa. De aceea spuneam ca termenii nu trebuie aruncati la intamplare ci bine definiti, iar aceasta concurenta culturala ar trebui bine definita intr-un sens care s-ar vrea liberal.

Iata de ce nu cred ca e bine sa se faca apologia concurentei. Cu alte cuvinte daca avem concurenta in plan sportiv (spre exemplu meciurile de fotbal sau intrecerile sportive cum ar fi Olimpiadele) ar fi bine sa avem si concurenta culturala si s-o socotim ca cel mai potrivit mod dupa care s-ar putea desfasura lucrurile in Europa. De retinut ca in antichitate, pe vremea cand se tinea Olimpiada, se opreau razboaiele. Dar, desigur, asta e altceva. In schimb concurenta economica sau culturala nu se refera la o disciplina sportiva, la un sport. Si este eronat, cred eu, sa gandim asa. Lupta economica, spre exemplu, si adversitatile aferente acestei lupte nu pot fi asimilate cu un meci de volei si nici macar cu un turneu de sah. De aceea nici nu trebuie facuta apologia concurentei, generalizand. Pentru ca aceasta concurenta si numai aceasta poate avea efecte rele asupra societatii. Daca privim lucrurile numai si numai prin prisma concurentei si a libertatii, eu cred ca ar trebui sa ne gandim ca acestea doua sunt generatoare ale individualismului. Or, impunerea unei doctrine a individualismului in plan european nu poate decat sa duca la slabirea solidaritatii sociale. Statul ar trebui sa asigure aceasta solidaritate sociala, fara de care decalajele intre cei bogati si care au reprezentat intotdeauna o minoritate si cei saraci se vor adanci, iar situatia societatii, ca sa zic asa, se va inrautatii. Si tare imi e ca aceasta inrauatire va lovi in clasa de mijloc dar si in statul de drept, pana la urma. Pentru ca in conditiile in care exista nedreptati sociale mari nu poate fi vorba de stat de drept. E o contradictie in termeni. Spre exemplu: un patron te poate da afara fara nicio explicatie. E drept oare? Dar sa ne gandim ca situatia aceasta e generatoare de nedreptati sociale, care nu pot fi benefice societatii in ansamblul ei. Lipsa solidaritatii sociale conduce la atomizarea societatii. Despre acest aspect s-a vorbit la noi. Spre exemplu, asigurarile private de sanatate. Cu alte cuvinte individul si le plateste si totul tine numai de el, statul neimplicandu-se in niciun fel. In asemenea conditii putem vorbi de cultivarea individualismului de care vorbeam mai sus, iar lucrul acesta conduce la atomizare. E oare cea mai buna, benefica abordare? Pentru ca e clar ca numai un individ, prin propriile sale actiuni, n-ar putea sa asigure solidaritatea sociala. Opusul ar insemna polarizarea foarte accentuata a societatii si, pe cale de consecinta, disparitia clasei de mijloc: o societate in doua clase – clasa de sus si clasa de jos. Lucru ce nu se poate, deoarece in Istoria omenirii intotdeauna au existat trei clase sociale: cea de sus, cea de mijloc si cea de jos. De unde se vede caracterul utopic al acestei viziuni, bazate in exclusivitate pe concurenta, libertate si individualism, cum ca acestea si numai acestea ar putea sa stea la baza unei societati umane sau la baza fericirii in societate, chiar mai mult, la baza pacii in lume si altele de felul asta. Dimpotriva, viziunea aceasta genereaza dezechilibre sociale grave, altereaza tesutul social al Europei, lucru ce poate avea consecinte periculoase. Sa ne gandim la marile miting-uri de protest de la Londra, la violentele stradale din capitala britanica dar acestea toate nu reprezinta inca gradul pe periculozitate cel mai mare.

Eu cred ca ar trebui sa ne gandim mai mult la aceste aspecte, inainte de a da reteta de fericire a Europei. Inainte de a mangaia pe crestet „capitalismul salbatic” care s-a hranit din datorii imense, conducand la dezechilibre economice grave in lume.

Liberalismul actual, prin Neoliberalism, ne propune o viziune liberala lipsita de moderatie si care se manifesta cu o destul de mare rigiditate in societate la ora actuala. Cel putin asta e impresia mea. Democratiile liberale, prin caracteristicile lor, s-au bazat pe o viziune mult mai moderata: respectarea Constitutiei, a drepturilor civile si a libertatilor individuale, societatea pluralista si welfare state. Iata ce ne spune Wikipedia despre acest din urma concept:

„A welfare state is a „concept of government in which the state plays a key role in the protection and promotion of the economic and social well-being of its citizens. It is based on the principles of equality of opportunity, equitable distribution of wealth, and public responsibility for those unable to avail themselves of the minimal provisions for a good life. The general term may cover a variety of forms of economic and social organization.””

Sunt multe voci care vitupereaza Welfare State, caracteristic democratiilor liberale, repet! Problema de analizat ar fi daca democratiile liberale si liberalismul afirmat in societate pot subzista in bune conditiuni fara acest Welfare State. Trebuie remarcat ca liberalismul clasic a fost foarte popular in sec. al XVIII-lea, pe cand social-liberalismul a devenit popular in sec. al XX-lea. De ce oare? Nu pentru faptul ca s-a simtit carenta aceasta a liberalismului si anume: aplecarea spre social? Liberalismul nu s-a referit si nu se refera la egalitate, justitie sociala, la solidaritate. Doctrinar vorbind, aceste valori nu se numara printre ale sale. Insa democratiile liberale, pana la urma, nu au putut sa nu tina seama de aceste valori. Eu cred ca de aici a pornit, ca sa zic asa, ideea de Welfare State. Tocmai pentru ca sa poata fi posibil echilibrul. De aceea eu cred ca s-a simtit nevoia unei viziuni moderate pentru ca liberalismul nu ar fi putut de unul singur sa cuprinda toate aceste aspecte. Ordoliberalismul trebuie privit in stransa conexiune cu economia sociala de piata, principalul model economic folosit in Germania de Vest dupa cel de-al doilea razboi mondial, bazata pe filozofia economica a Scolii de la Freiburg. Iata ce spune Wikipedia despre acest model – economia sociala de piata:

„Model

The social market economy seeks a middle path between socialism and laissez-faire economic liberalism (i.e. a mixed economy), combining private enterprise with government regulation to establish fair competition, maintaining a balance between a high rate of economic growth, low inflation, low levels of unemployment, good working conditions, social welfare, and public services, by using state intervention.[1] The term „social” was chosen rather than „socialist” to distinguish the social market economy from a system in which the state directed economic activity and/or owned the means of production,[2] which are usually privately-owned in the social market model.

In a social market economy, collective bargaining is often done on a national level not between one corporation and one union, but national employers’ organizations and national trade unions.

Important figures in the development of the concept include Walter Eucken, Wilhelm Röpke, Alexander Rüstow, Franz Böhm, Franz Oppenheimer, and Alfred Müller-Armack, who originally coined the term Soziale Marktwirtschaft.” (subl.mea)

De remarcat ca se vorbeste de economia mixta, de reglementari guvernamentale pentru o competitie corecta, de reducerea somajului si conditii bune de munca, de bunastare sociala si servicii publice folosind interventia statului. Or, Neoliberalismul vorbeste despre:

Deregulation – abolition of regulations that impede market entry or restrict competition, except for those justified on safety, environmental and consumer protection grounds, and prudent oversight of financial institutions;”

Sau despre privatizari masive ale intreprinderilor de stat. Diferentele sunt destul de usor observabile. Insa, dupa cum se vede, Neoliberalismului ii lipseste celalalt punct de sprijin, ca sa zic asa, adica ceea ce tine de social. Spre exemplu bunastarea sociala, un stat al bunastarii. Astfel de concepte si idei lipsesc si, in general, lipseste abordarea sociala (care nu a lipsit pana acum, dupa cum se poate vedea, din filozofia democratiilor liberale si care a condus spre dezvoltare si prosperitate in Vest. De remarcat ca aceasta criza economica si financiara a inceput sub semnul Neoliberalismului, de la Reagan si Thatcher citire! Celebrul Reaganomics…). Se observa ca ideea a venit din sanul Partidului Republican din SUA, sustinuta de fostul Presedinte al SUA, Ronald Reagan, si a fost imbratisata de toata dreapta politica europeana, fara nicio atitudine critica, lucru regretabil dupa parerea mea. Si iata ca dreapta europeana continua si acum sa sustina „fara rezerve” aceasta doctrina. Defectul principal major pe care il are aceasta doctrina, dupa parerea mea, l-am aratat mai sus. Problemele ce tin de social, cum le-am numit eu generic, nu pot fi ignorate de catre state si guverne, desi se incearca treaba asta si la noi. Insa acest curent de gandire exista in toata Uniunea Europeana, promovat de catre dreapta politica europeana, fara nicio baza critica, lucru ingrijorator. Pentru ca nu se analizeaza consecintele viitoare in plan social si politic. Acestea nu sunt clare, dar nici nu ai putea sa afirmi, fara teama de a gresi, cu mana pe inima cum se spune, ca aceste consecinte ar fi benefice societatii. Nu ne spune cum ar reusi sa faca aceasta: „maintaining a balance between a high rate of economic growth, low inflation, low levels of unemployment, good working conditions, social welfare, and public services”, in cadrul unei competitii corecte, fara interventia statului. Cum poate Neoliberalismul sa mentina toate aceste echilibre? Ar fi de dorit, spre exemplu, sa ai o rata mare de crestere economica dar si un nivel mare al somajului in tara? Sau cresterea economica, chiar daca mare, sa nu se reflecte in bunastarea sociala? Evident ca astfel de lucruri nu ar fi de dorit. Iar carenta cea mai mare a Neoliberalismului este ca, ignorand ceea ce tine de social, nu garanteaza toate aceste echilibre. Or, o viziune de succes, o viziune viabila asupra Uniunii Europene ar trebui sa tina seama de acestea, indiferent daca s-ar trece la Statele Unite ale Europei sau nu.

La intrebarile autorului articolului, as mai adauga una: „Ce fel de Uniune Europeana e posibila si poate sa subziste fara probleme?”. Cu alte cuvinte daca o Europa eminamente liberala este posibila. Aceasta posibilitate tine si nu tine de vointa politica a unora sau a altora. Intr-un fel, da. Intr-altul, nu. Dar un „liberalism salbatic”, daca pot sa ma exprim asa, nu prea cred ca ar putea conduce spre un proiect socio-politic de succes in Europa. Nu se poate fundamenta ceva nou ca gandire spunand ca tot ceea ce era vechi a fost rau si netinand cont de faptul ca si „noul” poate avea partea sa de vina, si inca o parte insemnata. Observam ca se practica, mai degraba, etichetarile decat sa se vina cu solutii viabile. Si se eludeaza faptul ca tocmai acest Neoliberalism a condus la actuala criza economica si financiara din lume. Se da vina pe ceea ce a fost in trecut, de parca, in ultimii 20 de ani nu tot linia neoliberala a fost prezenta. De unde se vede ca dreapta nu poate sa progreseze ideologic, aflandu-se acum intr-un impas evident. Si nici nu da dovada de flexibilitate sau de compromisuri rationale, pentru ca pare a nu tine cont de propriile ei carente in abordarea problemei. O privire critica asupra ei insasi nu i-ar strica, dupa parerea mea. In orice caz, subiectul este vast si, evident, ramane deschis. E o perioada de cautari, impusa de rezolvarea cu succes a actualei crize economice si financiare.

septembrie 11, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Mitingul politistilor sau meditatie la cuvintele „javra ordinara”

Nu protestul sau faptul ca a fost un miting al politistilor (cred ca primul de acest gen, daca nu ma insel…), nu revendicarile si, voi spune chiar mai mult, nici macar ca mitingul a fost neautorizat, ma socheaza. Cat limbajul folosit. Nu cred ca sunt un om care sa nu inteleaga disperarea semenilor, traiul greu al romanilor, datorita conditiilor financiare si economice precare, din pacate, din ziua de azi. Nu cred ca este cineva care sa spuna ca este usor astazi. Lucrul este clar: nu e usor. Pentru niciunul dintre noi. Si, cu toate acestea, cuvinte precum „javra ordinara”, lansate de demonstranti la adresa Presedintelui, care reprezinta, conform Constitutiei, Statul Roman, aruncarea caschetelor – deci lipsa crasa de respect fata de haina militara, mi se par inacceptabile. Agresivitatea in crestere, lipsa de un minim si elementar respect manifestata de demonstranti ma lasa total dezamagit. Mai ales ca era vorba de politisti…  Exista o lipsa de elementara civilizatie si bun simt in societatea romaneasca de azi, si lucrul acesta, sincer spun, ma intristeaza foarte tare. Pentru ca noi tot incercam sa ne asemanam cu lumea civilizata, cel putin la nivel declarativ, dar ne dam in petic, cum se spune, la modul cel mai lamentabil cu putinta. As dori sa precizez cum se scrie in Franta „domnul presedinte al republicii”: „Monsieur le Président de la République”. Cu litere mari. Aspectul este deosebit de important pentru ca respectul pentru presedinte este, intr-un fel sau altul, respect pentru institutia prezidentiala si, implicit, pentru Stat. Cred ca la noi oamenii nu inteleg prea bine un lucru: respect nu inseamna sa nu critici, sa nu ai o alta pozitie fata de cea a altcuiva, spre exemplu de cea a Presedintelui: lucru asta mi se pare abeceul democratiei. Problema este cum iti exprimi pozitia, cum critici. Adica maniera. Adica stilul. Buffon spunea ca „Le style c’est l’homme même” – stilul este omul insusi si cred ca a avut dreptate. Ceea ce ma intristeaza foarte, foarte tare este ca noi, prin atitudinea de neamuri proaste cream disolutia autoritatii. Si o facem cu cea mai mare si inconstienta nonsalanta. Pacat. Iata mai jos un editorial din Gandul scris de Cristian Tudor Popescu:

Atentat la siguranţa naţională

Voi cita ce conchide marele jurnalist:

„Disoluţia de peste un deceniu a autorităţii a intrat în faza de boală autoimună, în care anticorpii organismului atacă organele interne, văzându-le ca agenţi patogeni. Autoritatea atacă autoritatea. Partidul de guvernământ arată ca PCR în ’89. Guvernul e o adunătură de nulităţi obediente. Şeful statului dă semne clare de alienare mintală. După ce am trăit postcomunismul cu Iliescu, postsecurismul cu Băsescu, ne aşteaptă anomia, haosul.

Nu vreau să rostesc cuvintele război şi civil, pentru că sper să n-o facă nici opoziţia. Sper, în calitate de tată a doi copii, ca d-nii Antonescu şi Ponta să nu vâneze acum capitalul politic şi puterea cu preţul destabilizării ţării. Să nu atenteze la siguranţa naţională ca Băsescu şi Boc.

Altfel, nu vreau să-mi amintesc seara de joi din ianuarie ’99 când aşteptam cu pistolul sub cap năvălirea minerilor în Capitală, în vreme ce în Palatul Victoria mai erau premierul Radu Vasile şi bodigardul Neluţu, iar preşedintele Constantinescu studia retragerea în munţi cu suita.”

Aceasta disolutie, despre care vorbeste Cristian Tudor Popescu, este, cred, nu in cele din urma, rodul lipsei de civilizatie din societatea romaneasca. Anarhia de care se vorbeste in editorial nu este un lucru nou. Marele sociolog,  Constantin Radulescu-Motru, evidentia acest aspect al poporului roman intr-un text editat inca din 1937 de Societatea Romana de Cercetari Psihologice, Bucuresti. Acesta remarca despre roman ca:

” Romanului nu-i place tovarasia. El vrea sa fie de capul lui. Cu o particica de proprietate cat de mica, dar care sa fie a lui. Din aceasta cauza el inclina putin spre anarhie. Acest individualism romanesc insa nu implica spiritul de initiativa in viata economica si prea putin spiritul de independenta in viata politica si sociala, cele doua insusiri prin care se caracterizeaza individualismul popoarelor culte apusene si care constituie sufletul burghez. Marea majoritate a populatiei satelor romanesti n-are intr-insa nici o asemanare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi intreprinzatori, care sa-si riste odihna si avutul pentru a se imbogati prin mijloace neincercate. Populatia satelor romanesti, dimpotriva, sta sub traditia muncii colective. Fiecare satean face ceea ce crede ca va face toata lumea. N-are curajul sa inceapa o munca, decat la termenele fixate prin obicei. A iesi din randul lumii este, pentru sateanul roman, nu un simplu risc, ci o nebunie. De aceea slabele rezultate date de scolile primare rurale de la noi. Copilul de satean invata in scoala sa fie cu initiativa, fiindca scoala noastra este croita pe modelul scolilor burgheze apusene, dar cu toate sfaturile primite, copilul de satean cand iese din scoala se supune traditiei colective: el munceste cum a pomenit la el in sat, din mosi stramosi.”

Dar sa revenim la subiect. Totusi, pe vremea cand a fost scris textul parca era mai mare respect in societate, in general vorbind. Parca era mai multa consideratie si stima intre oameni. Sau poate ca e doar o parere a mea cat se poate de subiectiva…

Totusi…sa analizam putin aceasta „lipsa de civilizatie” actuala. Aceste mitinguri post-decembriste. Eu imi amintesc cand au navalit minierii la Cotroceni pe vremea cand era presedinte Iliescu. Interesant este de remarcat ca oamenii ce participa la astfel de mitinguri chiar cred ca in felul acesta pot sa-si rezolve problemele. Democratic. Totusi, nici minierii n-au rezolvat, in cele din urma, mare lucru si nici politistii nu vor rezolva mare lucru prin acest miting. In ciuda cuvintelor grele urlate. Pe de alta parte este foarte adevarat ca statul se afla intr-o situatie economica foarte dificila, ce nu permite cresteri salariale si asigurarea unui loc de munca stabil la stat si nici sa nu se mai faca disponibilizari. Iata aici ce spune presa internationala despre demisia lui Blaga , iar Reuters remarca:

„Demisia lui Vasile Blaga evidenţiază dificultatea aplicării reformelor necesare pentru primirea tranşelor de la FMI. De altfel, Curtea Supremă riscă să blocheze reforma pensiilor. România, care a obţinut un ajutor de 20 de miliarde de euro, trebuie să reducă deficitul bugetar de la 4,4 la 3 la sută până în 2012”

Economia nu functioneaza bine, ca o consecinta a reducerii creditarii si, pe de alta parte, datorita investiilor slabe din perioada aceasta de criza economica – fenomen ce se manifesta pe plan european, nu numai la noi. Deci sectorul privat nu se simte nici el prea bine, mai ales ca si aici au avut loc, in vremurile acestea, masive disponibilizari de personal. Sigur, cauza, radacina acestor mitinguri cam acestea sunt. Insa mi se pare ca mai este si altceva: nemultumit fiind de traiul pe care il duce, omul cauta sa-si exprime nemultumirea intr-o libertate deplina, tradusa prin mitinguri si limbaj agresiv. In general vorbind, asemenea atitudini nu fac decat sa inrautateasca climatul general. Omul, dupa parerea mea, ar trebui sa-si foloseasca libertatea intr-un mod constructiv. Atat pentru binele lui personal, cat si spre binele societatii. La noi nu prea se intampla lucrul acesta, si ma refer la intreaga perioada post-decembrista, pe care trebuie sa o intelegem si, pentru asta, trebuie sa-i evidentiem si aspectele negative. Ultimul sondaj de opinie, la care am facut referire in postarea precenta arata, cred, acest lucru. Nu am stiut sa construim si ma refer aici la aspectul economic, atat de dureros astazi pentru ca nu am reusit sa-l construim foarte bine inchegat si articulat. De aceea libertatea societala, pe care romanii o iubesc, a fost una, ca sa zic asa, desantata, fara sa poata asigura un trai mai bun sub aspect material: individul s-a trezit disponibilizat si liber… Lucru care a produs, evident, multe nemultumiri si a generat mitinguri de felul acesta. Libertatea a fost privita, la nivelul oamenilor obisnuiti, doar sub aspectul libertatii de expresie, lucru foarte bun. Dar ea trebuie privita si sub aspectul construirii unei societati libere si prospere. Chestia cu prosperitatea societatii in ansamblul ei nu ne-a reusit prea bine… De ce spun aceste lucruri? Deoarece pentru Occident, spre exemplu, prosperitatea economica e strans legata de libertatea economica, cu toate scaderile pe care le genereaza, din cand in cand, cate o criza economica de mai mare sau mai mica intensitate. Ca intelegem libertatea doar sub aspectul libertatii de exprimare o dovedesc si epitetele „javra ordinara”. Dar si pe aceasta o intelegem, deseori, intr-un sens negativ, cum ar fi, spre exemplu, jignirea altuia. Nu ma refer aici numai la oamenii care participa la mitinguri, ci vorbesc in general. Ar trebui sa fim mult mai creativi, in sensul bun al cuvantului, in sensul sau pozitiv si asta de la vladica pana la opinca, cum se spune. Pentru ca libertatea este necesara, si, daca iubim libertatea, nu trebuie s-o transformam intr-una mediocra. Mediocritatea libertatii post-decembriste este cauza rezultatului sondajului de care vorbeam mai sus. Nu este vorba de o mediocritate intrinseca a acesteia, ci de faptul ca noi nu o stim bine folosi, desi ne place libertatea. Spun asta pentru ca este totusi trist ca libertatea sa se rezume doar la cuvintele „javra ordinara” si aruncatul caschetelor in curtea Cotrocenilor. Ar trebui, dupa 20 de ani de la Revolutia din Decembrie, in care atatia tineri si-au dat viata pentru libertate sa ne maturizam putin. Si sa nu uitam ca acei tineri si-au dat viata pentru o societate libera si prospera, nicidecum numai pentru o libertate in sine cu care individul sa nu stie ce sa faca. Sau o libertate care sa genereze furtul, crima, genocidul, hazardul, necivilizatia… Dar ceea ce este trist in aceste cuvinte – „javra ordinara” – este faptul ca in 20 de ani de la Revolutie nu s-a reusit perfectionarea intelectuala si sociala a societatii romanesti. Pentru ca in libertate individul ar trebui sa caute sa tinda spre standarde sociale, morale, comportamentale, etc inalte si sa se perfectioneze. Or, comportamentul afisat de oamenii ce au participat la miting nu demonstreaza acest lucru. Demonstreaza, in schimb, lipsa de maturitate a societatii noastre actuale. Pe mine ma ingrijoreaza nivelul acesta josnic de comportament. Lipsa totala de respect fata de celalalt. Pentru ca astfel de comportamente, inradacinate in om, creaza de la sine nemultumiri in societate. Stilul acesta, indiferent de cine e practicat – omul simplu, presedintele, nu stiu care ministru sau nu stiu care director general sau patron de firma, etc – nu va face sa mearga inainte, spre progres, societatea romaneasca. Dimpotriva, contribuie din plin la disolutia oricarei autoritati, cum spunea Cristian Tudor Popescu. Trebuie inteles ca daca cineva afiseaza o calitate mediocra, lucrul acesta creeaza de la sine respingere. Asa cum, spre exemplu, si o autoritate mediocra creeaza respingere. Or, ceea ce s-a intamplat nu face altceva decat sa arate ca tendinta noastra generala este aceea de a ne complace in mediocritate si nimic mai mult. Asta e lucrul intristator, dupa parerea mea.

Poate nu am reusit sa ma fac bine inteles…Nu exclud acest lucru. Insa as vrea sa mai insist putin asupra a ceea ce nu e in regula in viata noastra sociala, dupa parerea mea. Vasile I Macedoneanul, marele imparat bizantin, intemeietorul Dinastiei Macedonene, ce a domnit intre 867 si 886, a spus ceva care mi-a atras atentia: „Un lucru este sigur: lauda este inceputul unei prietenii, iar defaimarea este inceputul dusmaniei! Ca sa fiu mai bine inteles ce imi evoca mie aceste cuvinte rostite de participantii la miting catre Presedinte, as spune ca noi, in general vorbind, nu stiu cum, dar avem tendinta sa ne defaimam unii pe altii. Unii pe altii, sa fie clar, ca pe sine sa se defaime cineva, asta nu prea am intalnit. Daca lucrurile stau asa, atunci cum se poate, in aceste conditii, reface increderea in sine si in ceilalti, cum se poate regenera o natie? Si, revenind la ceea ce am zis mai sus, trist este ca ne si complacem in asa ceva: defaimare unul fata de altul, mediocritate, limbaj agresiv si epitete jignitoare. Sunt acestea, oare, justificate, de nemultumirile existente? Sau reprezinta o stare de spirit in care ne-am complacut mai tot timpul din dorinta noastra avida de libertate? Eu cred ca suntem capabili, totusi, sa avem o viziune si o atitudine mult mai elevata fata de libertate. Si cred ca ar trebui sa facem un minim de efort pentru acest lucru. Daca l-am face, cred ca lucrurile s-ar rezolva cu bine si asta inca intr-un timp destul de scurt. Ceea ce vreau sa spun este ca nu e bine sa accentuam o tendinta gresita a libertatii. Ci sa privim spre orizontul inalt pe care Libertatea ni-l deschide.


septembrie 27, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mitingul de ieri

Cred ca mitingul de ieri a avut o conotatie deosebit de pozitiva. Pentru ca trebuie sa li se aminteasca si reaminteasca guvernantilor nostri si intregii clase politice in general despre obligatiile constitutionale ale Statului Roman fata de cetatenii sai. Ma refer la art. 47 din Constitutia Romaniei care specifica foarte clar:

” (1) Statul este obligat sa ia masuri de dezvoltare economica si de protectie sociala, de natura sa asigure cetatenilor un nivel de trai decent.

(2) Cetatenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate platit, la asistenta medicala in unitatile sanitare de stat, la ajutor de somaj si la alte forme de asigurari sociale publice sau private, prevazute de lege. Cetatenii au dreptul si la masuri de asistenta sociala, potrivit legii.”

Or, ce fel de stat este acela care nu-si respecta Constitutia? Trebuie sa observam ca in alin. 1 al sus citatului articol din Constitutie, se specifica limpede: „Statul este obligat…”. Deci este vorba de obligatia pe care o are statul fata de cetatenii sai. Dezvoltarea economica si protectia sociala trebuie sa asigure cetatenilor Statului Roman un nivel de trai decent, Statul Roman fiind obligat sa ia astfel de masuri. Deci, repet, este obligatia statului. Eu nu vreau sa cadem acum intr-un derizoriu vrednic de plans, si deopotriva cat se poate de cinic, spunand ca ar fi trebuit sa se treaca in Constitutie si definitia nivelului de trai decent

Din pacate toata realitatea post-decembrista romaneasca ne-a aratat contrariul. In toata aceasta perioada noi am fost, economic vorbind, sub nivelul lui 1989!! Nivelul de trai nu a crescut, dimpotriva! Adevarul este ca cei care spun ca nu se mai poate asa au dreptate! Cand milioane de romani pleaca peste hotare, nu la plimbare, nu in vacante, nu ca sa se plimbe pe riviera, ci pentru ca sa munceasca, pentru ca nu au de munca aici in tara, pentru ca nu pot trai decent aici in tara, atunci ce sa mai zicem? Cand acesti romani contribuie astfel la cresterea PIB-ului altor tari, iar statul roman ani de-a randul s-a laudat cu sumele trimise de acesti oameni in tara, pentru familiile lor…. Ce putem oare sa mai zicem cand aceasta emigratie a devenit fenomen de masa? Ca statul isi respecta obligatiile constitutionale fata de cetatenii sai? Iata si de ce acest miting a avut o conotatie deosebit de pozitiva. Pentru ca trebuie ca cineva sa le aminteasca guvernantilor, indiferent care sunt acestia, de obligatiile pe care le au fata de oameni. Si cine sa le aminteasca lucrul acesta fundamental daca nu chiar oamenii? Constitutia nu spune ca in momente de criza economica statul n-ar fi obligat sa ia masurile de dezvoltare economica si protectie sociala pentru asigurarea unui nivel de trai decent. Deci acest lucru – luarea de masuri pentru un nivel de trai decent, despre care ne vorbeste Constitutia trebuie sa fie o permanenta preocupare a Statului Roman fata de cetatenii sai.

Interesant este ca acest miting, in esenta lui, nu a fost unul neaparat contestatar, ci a avut mai mult rolul de a aminti celor care trebuie de obligatiile pe care le au fata de cetateni. Insa a fost si contestatar in sensul ca acesti cetateni, de care vorbeste Constitutia, nu vor ca nivelul lor de trai sa fie in cadere libera, nu vor sa ajunga in cea mai crunta mizerie, in vreme ce clientela politica prospera pe zi ce trece, fie ca e criza economica sau nu. Indiferent ca ne place sau nu ne place – si nu ne place – expresia folosita de Presedintele Romaniei si anume cea de stat clientelar este adevarata. Or, un stat clientelar este exact opusul statului descris de art. 47 din Constitutia tarii. Iata de ce oamenii au avut perfecta dreptate sa iasa in strada! Este totalmente nedrept ca cei putini sa prospere si cei multi sa fie condamnati la o viata de mizerie. Si la asa ceva sa se ajunga dupa 20 de ani…

Trebuie de asemenea remarcat ca oamenii participanti la miting nu si-au propus si cred ca nici nu aveau de gand sa-si manifeste vehementa prin folosirea violentei, a fortei. Este un aspect deosebit, extraordinar! Pentru ca non-violenta are un efect mult mai mare decat manifestarile violente. Au venit acolo, la chemarea sindicatelor, pentru ca sa le arate guvernantilor ca poporul roman  exista, in caz ca s-a uitat si acest aspect. O reactie a societatii era de altfel previzibila si, bineinteles, absolut normala. Pentru ca Statul trebuie sa-si respecte poporul! Dupa parerea mea acest miting nu a fost indreptat impotriva lui Boc sau impotriva lui Basescu, desi s-au strigat sau erau bannere si cu astfel de lozinci, ci semnificativ mi s-a parut aparitia portretului lui Ceausescu!! Oare de ce? Un Ceausescu inviat din morti ar fi un lucru chiar teribil!!! Pentru ca cei multi au inteles ca oamenii acestia politici, care o duc bine, trebuie socati cumva ca sa se mai uite si la popor si la nevoile lui. Lucrul acesta nu este populism ci exprima nevoi crude. Exprima mai ales nevoia de dezvoltare economica reala a tarii noastre. Oamenii nu si-au propus sa dea solutii, nici macar sa conteste, cum am zis mai sus, ci au dat glas unei stari sufletesti si unor dorinte absolut justificate. Pentru ca dorinta de dezvoltare a tarii este intotdeauna justificata. Iar faptul ca au iesit in strada exprima ca poporul nu a ajuns in pragul celei mai grele deznadejdi. Este chiar mai bine ca s-a intamplat asa, pentru ca o tara cazuta in abisul unei deznadejdii cumplite e un lucru mai grav decat tot deficitul bugetar. Ca deznadejdea grea te indeamna la pasivitate totala, la a numai face nimic. Doamne fereste de asa ceva!

Am sa spun cateva cuvinte despre contestarile de la miting. Ele au fost facute sub imperiul emotionalului. Una este sa contesti ceva cu argumente seci, rationale si alta este sa contesti avand la baza o stare emotionala de intensitate maxima. Spre exemplu:

„Le reamintim azi guvernanţilor că atunci când cetăţenii mor de foame sunt îndreptăţiţi să-şi mănânce conducătorii, dacă nu sunt în stare să conducă, să plece. Jos Guvernul!”, a spus Hossu.

este o contestare facuta sub imperiul emotionalului. Este adevarat ca, mai degraba, solutiile trebuie sa le dea oamenii politici decat sindicalistii. Insa, dupa cat se pare, este si o criza a solutiilor. Adevarul este ca sunt momente foarte grele… Si cred ca trebuie sa intelegem, totusi, ca sarcina acestui guvern este de asemenea una deosebit de dificila. In astfel de momente se mai fac si erori. Solutionarea acestei crize economice este dificila pentru ca nu depinde numai de noi. Aceasta criza economica nu a avut cauze romanesti, nu a pornit din Romania, ci a afectat Romania. Cauzele ei, deci, nu au depins de noi. Tocmai asta e marea problema. Pentru ca una este aspectul economic post-decembrist de la noi din tara si altceva este aceasta criza economica, care face ravagii, dupa cum se vede si in alte parti, chiar mai rau decat la noi, in state care stateau mult mai bine decat noi la capitolul economic. Vad si din partea opozitiei manifestari emotionale, schitarea unor posibile solutii, tacere sau incercarea de a obtine un oarece capital electoral, incercare facuta, totusi, nu foarte ascutit. In general este o atmosfera plina de acuze facute intre putere si opozitie. Ar trebui, cred, sa lasam prostiile astea la o parte si sa ne concentram cu totii pe gasirea celor mai bune solutii pentru noi, pentru tara. In asemenea momente ar trebui sa avem cu totii abordari constructive si pentru asta este nevoie de concordie, de calm si intelepciune.

mai 20, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu