Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Va demisiona Victor Ponta?

Ce ziceti? 🙂 Eu cred ca nu.

Dar inainte de a da o explicatie sa expunem pe scurt situatia: premierul Victor Ponta este trimis in judecata in dosarul Complexurilor Energetice Rovinari si Turceni (v. si aici). Presedintele Iohannis a iesit public si a evidentiat faptul ca in aceasta situatie imaginea Romaniei are de suferit. De aceea, Presedintele i-a cerut lui Victor Ponta sa demisioneze din functia de premier.

Gandul

Iohannis îi cere, din nou, demisia lui Ponta. „Este soluţia cea mai simplă. Imaginea României are foarte mult de suferit”

Se arata ca:

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou demisia premierului Ponta după ce acesta a fost trimis în judecată în dosarul ”Rovinari – Turceni”, în care este acuzat de spălare de bani, complicitate la evaziune fiscală şi fals în înscrisuri. Şeful statului a spus că imaginea României are de suferit şi că ”cei care pot veni cu soluţii să vină cu soluţii”, referindu-se la premier, Guvern şi PSD.

După ce premierul Ponta a fost trimis în judecată, preşedintele Iohannis a precizat că cea mai simplă soluţie ar fi demisia acestuia din fruntea Guvernului. Şeful statului a adăugat că situaţia este din ce în ”mai problematică pentru primul ministru, pentru Guvern şi PSD”, iar imaginea României are de suferit.

”În timpul CSAT pe media a apărut o ştire pe care vreau o comentez doar foarte pe scurt, mă refer la trimiterea în judecată a primului ministru, în dosarul în care este acuzat de anumite fapte penale. Situaţia este din ce în ce mai problematică pentru primul ministru, pentru Guvern şi pentru PSD, dar trebuie să recunoaştem că imaginea României are foarte mult de suferit de pe urma acestei chestiuni. Sper să se analizeze situaţia cu toată răspunderea şi cei care pot veni cu soluţii să vină cu soluţii. Soluţia ar fi cu siguranţă, cea mai simplă, cea pe care am propus-o şi în iunie”

Premierul Victor Ponta a fost trimis astăzi în judecată în dosarul în care este inculpat alături de fostul ministru şi coleg de partid, Dan Şova.

DNA îl acuză pe Victor Ponta că în perioada octombrie 2007-decembrie 2008 a primit 181.439 lei de la casa de avocatură a lui Dan Şova, în baza unei convenţii de colaborare. Pentru a justifica aceşti bani, Victor Ponta ar fi întocmit 17 facturi fictive, pentru că în realitate Ponta nu ar fi prestat niciun fel de activitate pentru casa de avocatură a lui Dan Şova, conform DNA.

În Legea Fundamentală aprobată în 2003 la ”răspunderea membrilor guvernului”, articolul 109 precizează că ”numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”.

Premierul Victor Ponta a declarat în mai multe rânduri că preşedintele nu îl poate suspenda, deoarece faptele pentru care a fost trimis în judecată nu au fost realizate în timpul mandatului său de premier, ci în calitate de avocat.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut premierului Ponta să-şi dea demisia din funcţe după ce DNA a comunicat că acesta este învinuit de fapte penale. Premierul a răspuns că respectă poziţia preşedintelui, dar că doar Parlamentul îl poate demite din această funcţie prin moţiune de cenzură.

În luna iulie, premierul Ponta a afirmat că îşi poate da demisia din funcţia de premier dacă preşedintele Iohannis îi garantează faptul că viitorul prim-ministru va fi nominalizat din rândul Coaliţiei de guvernare.

După ce Camera Deputaţilor a respins cererea procurorilor de încuviinţare pentru începerea urmăririi penale a premierului Ponta, preşedintele Iohannis a declarat că nu l-ar fi suspendat pe Victor Ponta din funcţia de la Palatul Victoria dacă în Parlament se vota pozitiv solicitarea DNA.”

Reactia lui Liviu Dragnea a fost ca doreste un premier tot de la PSD, lucru ce mi se pare logic. Stiu, in alte tari numai si pentru o suspiciune si politicianul respectiv demisioneaza din functia pe care o detine in stat. La noi regula asta nu se prea aplica si nici nu e agreata. In asemenea conditii apar unele probleme:

  1. Victor Ponta e sustinut de un colos precum PSD, cel mai mare partid din Romania. Asa ca e foarte greu sa fie ridicat din functie.
  2. PSD nu are probleme daca ii acorda in continuare sprijinul, intrucat Victor Ponta nu mai e presedintele PSD si deci situatia in care se afla, ca premier, nu afecteaza prea mult partidul.
  3. Daca, totusi, Ponta va demisiona sau PSD va accepta situatia in care Ponta sa demisioneze atunci PSD va avea pretentia ca noul premier sa fie tot din cadrul sau.

Insa cea mai mare problema este: totusi, ce se va intampla daca Ponta demisioneaza…?

Este pregatit PNL sa preia guvernarea? PNL n-a fost in stare sa-si apere propria viziune asupra Codului Fiscal, consensul cu PSD pe aceasta tema fiind in favoarea PSD. Ar risca PNL sa vina la guvernare inainte de alegerile la termen?

Aceleasi intrebari sunt legate de UNPR. E pregatit, oare, UNPR sa vina la guvernare?

Oprea se vede „o soluţie de premier” în locul lui Ponta. „Acolo unde sunt, întotdeauna aduc un pic de siguranţă”

Se arata ca:

Vicepremierul Gabriel Oprea a fost întrebat, miercuri seară, la Antena 3, dacă va ajunge premier în toamnă, ”aşa cum se zvoneşte”, declarând că Victor Ponta este premierul, ”un premier bun, care va deveni şi mai bun”, însă a admis apoi că şi el ar putea fi ”o soluţie” pentru premier.

Întrebat, într-o emisiune la Antena 3, despre ”zvonurile” potrivit cărora ar urma să îi ia locul lui Victor Ponta în toamnă, Gabriel Oprea a spus că îl susţine pe Victor Ponta, aşa că nu se gândeşte să fie premier.

La insistenţele moderatorului, Oprea a spus că ar putea fi, totuşi, ”o soluţie de premier”.

„Ca premier, aş reprezenta o soluţie. Acolo unde sunt, întotdeauna aduc un pic de siguranţă, sunt un om serios. Să ştiţi că în toate guvernele în care am fost ne-am ţinut de cuvânt. În guvernul în care sunt acum, premier e Ponta. E un prim-ministru bun care îşi face datoria şi eu îl susţin pe Ponta. Caut să fiu serios şi caut pe domeniul securităţii, aici sunt bun”, a afirmat Gabriel Oprea.”

Despre pozitia PNL, iata ce spune D-soara. Gorghiu pe Facebook:

„PNL va depune la începutul săptămânii viitoare o moțiune de cenzură pentru demiterea Guvernului Ponta. Este gestul firesc pe care opoziția trebuie să-l facă, pentru a împiedica pierderea totală a credibilității României, în condițiile în care prim-ministrul în funcție – trimis în judecată pentru fapte de corupție – refuză să demisioneze. Le oferim, astfel, ocazia domnilor Gabriel Oprea și Liviu Dragnea, liderii principalelor partide din coaliția de guvernare, să treacă de partea binelui public printr-un gest concret, în Parlament.”

Dar dupa cum se prezinta situatia, in ambele cazuri se va revizui, dar nu se va schimba nimic, vorba lui Caragiale.

Concluzia este ca o schimbare de fond, in cazul demisiei lui Ponta, nu se va intampla. Probabilitatea sa se intample asa ceva e foarte mica.

DE cititi si…

Romania Libera

Ponta împinge România la periferia Europei

Se arata ca:

„Premierul a fost trimis, ieri, în judecată, alături de senatorul PSD Dan Șova și alte trei persoane. În ciuda celor 19 infracțiuni de care este acuzat și a gravelor probleme de imagine și credibilitate pe care le-a creat Executivului și, implicit, României, Ponta nu dă semne că ar intenționa să demisioneze, așa cum au făcut-o alți politicieni europeni atunci când s-au confruntat cu acuzații de corupție.

Anunțul trimiterii în judecată a șefului Guvernului a venit de la DNA exact când Victor Ponta participa la ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării și a fost urmat de cereri de demisie și solicitări către PSD de retragere a sprijinului politic. „Situația, după părerea mea, este din ce în ce mai problematică pentru domnul prim-ministru, pentru Guvern și pentru PSD, dar trebuie să recunoaștem că imaginea României are foarte mult de suferit de pe urma acestei chestiuni. Sper să se analizeze situația cu toată răspunderea și cei care pot veni cu soluții să vină cu soluții“, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Acesta a subliniat și că soluția „cea mai simplă“ ar fi cea propusă în iunie, adică demisia lui Ponta. Cereri de demisie „urgentă“ au fost formulate și de reprezentanții M10 și PMP, sub argumentul că actualul șef al Executivului „dezonorează grav România“. La rândul său, co-președintele PNL Alina Gorghiu a cerut partidelor care îl susțin pe premier, în special liderilor PSD și UNPR, „să facă o opțiune fermă prin care interesul public să fie pus înaintea interesului de partid“.

… caravana PSD trece

În orele care au urmat anunțului DNA, Victor Ponta nu a renunțat la funcție, dar a scris pe Facebook despre „obsesia unui procuror total neprofesionist în a se afirma în carieră inventând și imaginând fapte și situații neadevărate din urmă cu 10 ani“. Cartea tăcerii a fost abordată de liderii PSD, dar o idee despre direcția în care vor curge declarațiile, în zilele următoare, ne-o putem face dacă ne uităm la afirmațiile deputatului PSD Cătălin Rădulescu: „Premierul este trimis în judecată pentru o faptă presupusă. Să mergem pe prezumția de nevinovăție. Această trimitere în judecată nu afectează sub nici o formă imaginea PSD (…). El trebuie să își continue mandatul, are un mandat bun, are susținerea în continuare a partidului“.

În condițiile în care Ponta nu-și dă demisia, iar președintele Iohannis nu-l poate suspenda din funcție (Constituția prevede o astfel de măsură doar pentru fapte comise în timpul mandatului), decizia este la PSD și aliații săi.

Precedente europene

În alte state membre ale UE, miniștri, premieri și chiar președinți au renunțat la funcție la scurt timp după ce au fost acuzați de corupție, fără a aștepta să fie trimiși în judecată sau condamnați în prima instanță (cum a așteptat Liviu Dragnea, cel care va avea acum un cuvânt decisiv de spus în privința lui Ponta). Premierul ceh Petr Necas a demisionat, de exemplu, în iunie 2013,  doar pentru că a început să fie investigată, pentru corupție, șefa sa de cabinet, Jana Nagyova. La rândul său, Christian Wulff, președinte federal al Germania între 2010-2012, a demisionat a doua zi după ce procurorul general a solicitat ridicarea imunității sale într-un scandal de corupție.

Etapele judecării

Judecarea premierului Victor Ponta pentru 17 fapte de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani (dosarul „Șova – prejudicierea complexurilor energetice Turceni, Rovinari”) va merge în linie dreaptă. Premierul poate întrerupe judecarea doar dacă se îmbolnăvește grav și nu poate participa la proces. Dacă dosarul trece de judecătorul de cameră preliminară, nu se va mai pierde timpul cu expertizele cerute de Ponta sau de către ceilalți inculpați deoarece acestea au fost deja executate în faza urmăririi penale, la solicitarea  acuzaților. Prima decizie a camerei preliminare are o cale de atac.

După ce se epuizează procedura camerei preliminare, dosarul va fi judecat pe fond de o altă instanță de judecată. Se dă prima sentință, care are o cale de atac. Următoarea instanță va da sentința definitivă și executorie. Dacă va fi condamnat cu executare, Ponta va merge la pușcărie. Chiar dacă va merge la închisoare, Ponta poate apela la căi extraordinare de atac, însă acestea sunt încorsetate de condiționalități aspre, care se referă strict la respectarea procedurilor din cursul procesului penal.

Cum a încercat să întârzie trimiterea în judecată

De-a lungul urmăririi penale, Ponta a apelat la un adevărat „arsenal” ca să evite întâlnirile cu procurorul de caz.

Prima dată când a ajuns la DNA, premierul a fost înștiințat că este urmărit penal. Atunci a refuzat să dea declarații scrise, pe motiv că vrea să studieze probele din dosar.

La citările ulterioare nu a mai venit, invocând diverse motive. Cu toate acestea, Ponta nu scăpa nici un prilej să susțină în fața presei că abia așteaptă să fie citat de procuror, să-i explice de ce nu e vinovat și să se închidă dosarul.

La scurt timp după înștiințarea de urmărire penală, premierul a decis să meargă în Turcia, pentru o operație la genunchi. Așa a evitat una dintre citările la DNA.

Apoi, a invocat recuperarea după operație, după care a plecat în concediu la Miami (SUA).

În fine, a fost la DNA, în total, de cinci ori. Într-una din vizite a cerut o expertiză financiar-contabilă, unde a avut expert parte, ca și co-inculpatul Dan Șova.

Apoi, a mai fost la DNA pentru a lua la cunoștință rezultatele expertizei. Expertul lui Ponta a ajuns la concluziile experților DNA, care au stabilit inițial prejudiciile. Atunci a fost înștiințat că i-a fost schimbat statutul juridic din suspect în inculpat (procedură după care urmează trimiterea în judecată).

A cincea oară Ponta a fost la DNA din proprie inițiativă pentru a împiedica trimiterea în judecată prin depunerea unei hotărâri a Curții de Justiție a UE. Nu a fost salvat de trimiterea în judecată prin invocarea hotărârii respective deoarece documentul nu avea nici o legătură cu dosarul său penal. Era un răspuns la întrebarea prealabilă adresată Curţii de către o instanță administrativă (nu penală!) din Bulgaria, pe interpretarea Directivei TVA. „

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 18, 2015 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

8 comentarii »

  1. Asa cred si eu . Nu inteleg pe cine mai reprezinta Victor Ponta caci PSD-ul a fost umplut cu rahat datorita astuia …de parca nu era suficient d e manjit cu respectiva substanta si vad ca , nu s e gaseste nimeni care sa-i dea un shut in dos ! Cred c-am avut dreptate atunci cand spuneam ca , Ponta si-a negociat libertatea la sange ….atunci cand si-a luat talpasita in Turcia …. sanchi la operatie . Alde Sarbu { socru-su } , vad ca are interzis la Curtea d e Conturi …Daciana , nici cu aia situatia nu-i prea roz , o fi bun Dumnezeu si l-o lua Vadim dupa el pe acest Pinnochio d e Targu JIu .

    Comentariu de Marian | septembrie 18, 2015 | Răspunde

    • @Marian

      Am ascultat si eu comentarii de genul ca „nu ar mai avea autoritate” (daca nu ma insel maestrul Cristoiu). Ponta are suficienta autoritate: este autoritatea pe care ti-o da functia. Nici n-are nevoie de alta autoritate. Pe cine reprezinta? Nu e deputat de Gorj?
      In legatura cu libertatea, el e doar trimis in judecata, nu e condamnat. Functioneaza, deci, prezumtia de nevinovatie.

      ” Cred c-am avut dreptate atunci cand spuneam ca , Ponta si-a negociat libertatea la sange ….atunci cand si-a luat talpasita in Turcia …. sanchi la operatie” – dar sa te intreb eu ceva: are cineva interes sa se renunte la Ponta? Mie mi se pare ca nu. Sa presupunem ca Ponta demisioneaza, mie imi face impresia ca ar lasa in ofsaid intreaga clasa politica daca PNL si/sau UNPR nu sunt pregatiti sa preia guvernarea. Uite-te ce spune Gabi Oprea despre el, ca: ” E un prim-ministru bun care îşi face datoria şi eu îl susţin pe Ponta.”. Daca e bun, atunci de ce mai trebuie debarcat? Iar daca PNL introduce motiunea de cenzura, in asemenea conditii sunt slabe sanse sa treaca.

      N-are nicio legatura cu Vadim.

      Comentariu de Motanul Incaltat | septembrie 19, 2015 | Răspunde

      • Omule….ti neaaparat „sa-mi produci v’run atac ? Ce-mi pasa mie despre ceea ce spun unii sau altii , incluzandu-l si pe ” maestrul ” Cristoiu printre ei ? Zic si eu …ceea ce gandesc , chiar iti pare ciudat faptul ca mai exista oameni in Romania care gandesc …chiar dac-o fac la modul simplu fara fitze si fartitzii ? „E deputat de Gorj ” , ma lasi !? Pai , te-ai intrebat vreodata , fie macar si-o data , cam de cand n-a mai trecut pe la ” el prin …colegiu ” ??? Asta lasand la o parte faptul ca , mie cel putin imi pare ca nelalocul ei aceasta chestie …si PM, si deputat si….{ ma rog acum …doar deputat } sef d e partid . ” El e doar trimis in judecata nu e condamnat ” 🙂 !!!!! Cat de pagubos mod de-a gandi , mai ales atunci cand este vorba despre ” elitele conucatoare ” ! Daca-mi amintesc corect…” la altii ” , o simpla suspiciune si-a fost de-ajuns ca ” aia ” sa demisioneze si sa stea dracului deoparte pana la clarificarea situatiei lor iar ” dupa „…chiar n-au mai aparut in viata politica . Ce dracu prietene , chiar vrei exemple dupa bunu-ti obicei ????? Prezumtia de nevinovatie…poate ca ” functioneaza ” dar…doar in cazul dumitale si-al meu si-n cazul zarzavagiilor dar in cazul unui om politic { adica un individ care-i urmat de foarte multi alti indivizi catre o tinta oarecare } , unui lider de opinie si interes , chiar nu-si are rostul aceasta expresie iar un PM chiar reprezinta un interes mai ales ca…nu Presedintele administreaza tara ci PM-ul fara suparare . Pai …ar cam avea ” cineva ” interes sa se renunte la Ponta „si-n primul rand eu ! De ce sa ” lase in offside intrega clasa politica ” daca se renunta la el asta lasand la o parte faptul ca , despre ” clasa politica ” romaneasca ….numai d e bine ??? Da , ai dreptate : PNL { care PNL 😉 ca-i….PDL 🙂 🙂 🙂 toata ziua !!!! } si/ sau UNPR { acest UDMR fara d e care …chiar nu se mai poate face chiar nimic dupa ce initial , nu insemna …NIMIC pentru nimeni } nu sunt pregatiti sa preia guvernarea ….deoarece nici un om cu mintea intreaga , nici un singur specialist in vreun domeniu oarecare , nici un om care si-a pastra macar o bruma d e bun simt n-ar face parte din asemenea ” partide ” decat : sau obligat in vre un fel sau altul , sau pentru ca doreste sa-si faca o ” mica ” avere pe care inca n-a reusit s-o adune si …vazand oportunitatea …..Gabi Oprea…ma lasi ??????? Cat cacat manaca asta…nu s e caca intreaga Romanie !!!!!!!!!!!!!!!!!! Iarta-mi deranjul ….oftamologic 😉 dar , aceasta-i singura caracterizare ce-o merita generalul Oprea . Ce te faci daca acea motiune trece ? Legatura cu Vadim…pai , mi-a fost jena 🙂 🙂 🙂 sa-l reamintesc pe Adrian Nastase ca…se putea interpreta 😉 !

        Comentariu de Marian | septembrie 19, 2015

      • Marian, eu am cautat sa fac o analiza obiectiva, nu dupa cum ii place unuia sau altuia.

        Este absolut laudabil, desigur, ca gandesti cu mintea ta, nu cu mintea altuia! 🙂

        Comentariu de Motanul Incaltat | septembrie 19, 2015

      • Merci …. mon chat botte !!! 😉

        Comentariu de Marian | septembrie 19, 2015

      • Cu placere! 🙂

        Comentariu de Motanul Incaltat | septembrie 19, 2015

  2. De ce sa demisioneze? Doar nu e condamnat! Şi oricum poate conduce şi din pușcărie! Ce Dragnea este mai cu moț si poate fi lider de partid, deja condamnat? 🙂

    Comentariu de Popateapa | septembrie 18, 2015 | Răspunde

    • „Şi oricum poate conduce şi din pușcărie!” – asta e Mafia, nu? 🙂

      Comentariu de Motanul Incaltat | septembrie 19, 2015 | Răspunde


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.