Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Rosia Montana…

Inainte de a vedea ce s-a mai intamplat azi, va sugerez sa cititi mai intai cateva articole. Primul a fi articolul al D-nei. Andreea Paul, de pe blogul dumneaei:

10 întrebări adresate public Premierului legat de proiectul de la Roșia Montană

Se arata ca:

„Domnule Prim Ministru Victor Ponta,

Proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană a generat o dezbatere națională privind costurile și beneficiile rezultate în urma valorificării zăcămintelor de aur din Munții Apuseni, dezbatere care riscă să devină sterilă fără răspunsurile punctuale la cele 10 întrebări de mai jos.

Având în vedere negocierile de 15 ani dintre statul român și compania privată RMGC, evenimentele din ultimele zile generate de protestele sociale masive și reacțiile contradictorii ale Guvernului României pe care îl conduceți, vă rog să răspundeți scurt și la obiect la următoarele întrebări:

1.    Care este viziunea Guvernului pentru crearea de locuri de muncă în Roșia Montană și în regiunea Munților Apuseni?

2.    Care este motivul pentru care premierul Victor Ponta semnează pentru susținerea proiectului Roșia Montană, iar deputatul Victor Ponta este împotrivă? Ce a determinat schimbarea de poziție a Primului Ministru Ponta pentru susținerea proiectului, față de perioada în care se afla în opoziție și critica vehement proiectul Roșia Montană?

3.    De ce este nevoie de o lege dedicată unei singure companii private? De ce Legea este înaintată în Parlament  fără o informare și o dezbatere publică prealabilă?

4.    Care sunt rațiunile pentru care i se atribuie unei companii private calitatea de expropriator în regim de putere publică? În ce manieră vor fi despăgubiți proprietarii terenurilor și imobilelor din zona exploatării?

5.    Este proiectul Roșia Montană un nou Rompetrol, unde derogările și condițiile speciale fac ca interese înguste private, dar cu multe zerouri la coadă, să primeze în fața interesului public și a generațiilor următoare?

6.    Care sunt garanțiile Guvernului pentru respectarea normelor de poluare și de reabilitare integrală a mediului, asumate de RMGC?

7.    Care este modalitatea concretă de prezervare și valorificare a patrimoniului cultural, de integrare a lor în circuitele turistice?

8.    Cum va fi compensată sistarea activității celorlalte industrii și prestări de servicii din zonă?

9.    Cum se va asigura menținerea locurilor de muncă pe termen lung, având în vedere termenul limitat al exploatării?

10. Care sunt criteriile de selecție a proiectelor de infrastructură pe care ați anunțat că le veți susține din redevențele încasate la bugetul de stat  în urma exploatării aurului și a celorlalte metale rare de la Roșia Montană?

Tabloul economico-financiar al proiectului  Roșia Montană:

  • Cota de participare a Statului este de 25% la capitalul social al RMGC și redevența este 6% din valoarea aurului extras;

  • Beneficii de peste 5,2 miliarde USD încasate la bugetul de stat și bugetele locale – în condițiile în care valoarea estimată a zăcământului, luând în calcul exclusiv aurul, fără argint și celelalte metale, este de 22,2 mld. USD;

  • Aproximativ 2.300 locuri de muncă temporare noi, în timpul construcției exploatării miniere, și 900 locuri de munca în timpul fazei de operare;

  • 100 mil. USD investitii în proiecte de conservare a patrimoniului cultural, amenajarea de trasee turistice și muzee; în schimbul acestei promisiuni, Ministerul Culturii a acceptat să nege oficial valoarea patrimoniului local, care va fi distrus;

  • RMGC va suporta costurile necesare pentru finalizarea cercetării arheologice preventive a terenurilor cu patrimoniu arheologic reperat;

  • RMGC va suporta costul şi va realiza lucrări de împădurire pe o suprafaţă totală de 1.000 ha de teren, aflată în domeniul public sau privat al statului român, etc.”

Categoric, intrebari de bun simt!!

Legat de intrebarea privind mediul, va recomand sa cititi si articolul Theodorei:

NU proiectului Rosia Montana. In forma lui actuala proiectul Rosia Montana nu este de interes national, nu este in beneficiul economic al Romaniei. Tradarea de tara in aur se masoara.

In care se arata, printre altele:

Rosia Montana nu este o suprafata de teren de pe Luna, este un teritoriu din Romania. Locuitorii din Rosia Montana trebuie sa intelega ca nu au dreptul sa hotarasca singuri. Resursele acelea nu le apartin, apartin poporului roman.

Pot sa inteleg ca oamenii din Rosia Montana vor DOAR sa munceasca. Ma refer la oamenii simpli nu la cei cumparati de banii de la RMGC. Si eu vreau ca ei sa munceasca dar nu asa. Nu otravind totul in jurul lor.”

Foarte multi oameni inteleg in acest fel proiectul acesta de exploatare a aurului la Rosia Montana.

In LaPunkt un articol foarte bun semnat Ioan Stanomir:

Roşia Montană şi instinctul civic

Iata ce se arata:

„Dincolo de derapajele retorice ale celor care au ambiţia de a transforma protestele din Piaţa Universităţii într-o baricadă revoluţionară a Noii Stângi, rezistenţa exprimată în zilele acestea faţă de proiectul de lege depus la Parlament este manifestarea unui instinct civic natural şi legitim. A interoga decizia arbitrară de a privilegia o companie, a pune sub semnul întrebării politici publice care se elaborează netransparent şi oligarhic, iată punctul de plecare al unei reacţii ce contrazice imaginea unei cetăţenii inerte, indolente şi somnolente.
Roşia Montană poate fi ocazia de a regândi câteva dintree marile teme care ne marchează destinul, ca naţiune şi colectivitate politică. Succesul unei asemenea aventuri dubioase precum cea imaginată şi finanţată, copios, de Roşia Montană Gold Corporation a fost făcut posibil de absenţa acelor anticorpi pe care statul de drept îi generează, spre a proteja egalitatea în faţa legii şi competiţia corectă între actori economici. Ceea ce ştim despre acest proiect este inacceptabil de puţin. În nici o democraţie demnă de numele ei, viitorul nu se poate decide doar în baza publicităţii agresive şi a complicităţii care se ţese între un investitor necreditabil, o elită politică cleptocrată şi o media atentă doar la banii proveniţi din publicitate, iar nu la sursa lor dubioasă de provenienţă. De ce doar în România o asemenea miză este asumată de un agent economic cu identitate incertă? De ce doar în România companiile redutabile şi validate în domeniu nu au un interes în acest perimetru de exploatare? Răspunsul ne este cunoscut şi el ţine de calitatea precară a mecanismului gândit să protejeze drepturile şi libertăţile noastre.
Roşia Montană se cere situată în contextul mai larg al raportării noastre la modul în care Statul român, la nivel local sau naţional, se încăpâţânează să acţioneze arbitrar şi discreţionar, ignorând opiniile celor pe care se întemeiază dreptul său de a guverna. De la decapitarea ICR şi transformarea sa într-o oficină de propagandă până la legea dedicată Roşiei Montane,drumul este unul clasic şi previzibil.
Domnia legii nu este un moft , ci însăşi pavăză care ne ocroteşte de samavolnicia statului. Viitorul bunăstării României nu poate fi separat de efortul, tenace, de a consolida libertatea, în limitele consacrate doar de democraţia constituţională. Opoziţia civică non-violentă este o formă sănătoasă de a ingrădi intenţia statului de a deveni atotputernic şi atoateştiutor.” (subl. mea)

Sa vedem acum ce s-a mai intamplat.

Romania Libera

Conflict deschis la vârful USL. Parlamentul, prins între ambiţiile lui Ponta şi Antonescu

Se arata ca:

„Liderul liberal, Crin Antonescu s-a pronunţat, ieri, împotriva proiectului de la Roşia Montană, adoptat de Guvernul Ponta şi trimis Parlamentului. Prins pe picior greşit de ieşirea partenerului său de alianţă, premierul a indicat ca soluţie respingerea proiectului, deşi în ultima vreme a fost un susţinător al demarării investiţiei miniere.

Liderii USL au pus cruce proiectului de la Roşia Montană, cel puţin la nivel declarativ. Desfăşurarea evenimentelor  a reliefat, însă, absenţa unei decizii comune la nivelul USL, aşa cum au procedat până acum liderii alianţei. Crin Antonescu a dat semnalul opoziţiei faţă de proiect, după o perioadă în care Victor Ponta a avut o poziţie ambiguuă. Guvernul pe care îl conduce a aprobat proiectul, dar Ponta a declarat că, în calitate de deputat va vota împotrivă.

Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, ieri, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.

“Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul fie ar trebui retras, fie ar trebui respins”, a declarat, ieri, Crin Antonescu.

Totodată, liderul liberal a explicat că nu s-a consultat cu premierul Victor Ponta înainte de a-şi expune, public, punctul de vedere. Antonescu a susţinut că este un punct de vedere personal, care nu angajează nici PNL, nici Senatul. Ulterior, însă, PNL a decis că va vota împotriva proiectului.

“Consider acest lucru nu din motive tehnice, nu pentru că acest proiect nu ar avea şansa să fie fezabil sau util, ci pentru că există consecinţe majore care împiedică aprobarea acestui proiect”, a explicat  Crin Antonescu, într-o declaraţie la sediul PNL.

Antonescu a menţionat că proiectul produce o semnificativă scindare în societatea românească, un număr semnificativ de cetăţeni neavând încredere că un asemenea proiect va utiliza resursele acestei naţiuni în beneficiul acestei naţiuni.

Antonescu taxează ambiguuiatea lui Ponta

Totodată, liderul PNL a spus că în opinia publică există „sentimentul” că USL îşi încalcă promisiunile electorale.

Antonescu nu a uitat să puncteze, în sprijinul poziţiei sale şi atitudinea ambiguuă a premierului Victor Ponta.

El a afirmat că un proiect atât de important precum cel de la Roşia Montană ar trebui să fie susţinut de iniţiator, adică de Guvern, el amintind însă că premierul Ponta a spus că va vota împotriva legii, ca deputat.

Antonescu a mai spus că proiectul conţine multe obiecţiuni şi are multe avize lipsă. „Un asemenea proiect este un proiect pe care iniţiatorul trebuie să îl susţină, cu argumente solide, fără fisuri”, a spus Antonescu, cu trimitere la Victor Ponta, adăugând în acelaşi timp că că situaţia sa, de preşedinte al partidului şi de posibil candidat la Preşedinţie, îl obligă să aibă o poziţie pe acest subiect important.

Declaraţiile lui Crin Antonescu au fost programate înaintea unei şedinţe a Birourilor Reunite ale Parlamentului care ar fi trebuit să decidă înfiinţarea unei comisii speciale pentru proiectul Roşia Montană.

Ponta: vom plăti toţi

După declaraţiile lui Crin Antonescu, premierul Victor Ponta s-a deplasat de urgenţă la biroul preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea. Ponta a recunoscut că a fost prins pe picior greşit de declaraţiile lui Crin Antonescu, dar a susţinut că nu este supărat pe acesta.

„Nu mă mai surprinde nimic. Nu ne-am consultat. Dar nu pot să spun că a făcut foarte rău. Nu mă pot supăra pe Crin Antonescu”, a fost reacţia lui Victor Ponta.

Deşi conduce Guvernul care a aprobat proiectul de lege, Victor Ponta a avansat soluţia respingerii de către Legislativ. „Trebuie votat, în sensul de respins în Senat şi în Camera Deputaţilor. Acum poziţiile s-au spus, n-are rost să mai agităm apele”, este scenariul lui Ponta.

El a venit şi cu o explicaţie pentru trimiterea proiectului la Parlament. “Oricum, vom avea procese, dar nu vreau ca eu sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale.”, a fost justificarea lui Ponta.

Interesant este că Ponta nu a susţinut proiectul adoptat de guvern,  ci a marşat pe ideea că românii ar putea plăti din propriul buzunar în urma eşecului. ”Toţi liberalii s-au raliat. Este şi normal, sunt solidari cu preşedintele lor. Probabil că o să plătim toţi. La un moment dat. Banii publici sunt tot de la cetăţeni. Nu ştiu cât vor cere despăgubiri”, a afirmat Ponta..

„Vor exista cereri de despăgubiri din partea companiei de la Roşia Montană. În mod sigur nu va exista răspunderea Guvernului dacă va exista un proces. Eu nu ştiu cât vor cere despăgubiri, dar probabil că vor cere.  Nu am vrut să dau eu o decizie şi să pierdem procesul şi să dăm bani de la Guvern.”, a continuat Pont ape aceeaşi idee.

Ponta remarcă apropierea dintre Antonescu şi Blaga

Premierul a spus că nu mai vede necesitatea unei comisii parlamentare speciale pentru Roşia Montană, cerând ca proiectul să intre în procedura normală.

Deşi PSD este grupul parlamentar cel mai numeros, Victor Ponta a justificat noua decizie prin poziţiile adoptate de preşedintele PNL, Crin Antonescu şi cel al PDL, Vasile Blaga.

“Noi am crezut că era necesar să avem o comisie parlamentară care să-i cheme şi pe cei care erau pro şi cei care erau contra să discute cu proiectul de lege pe masă. Între timp, liderii politici ai două dintre cele mai mari grupuri din Parlament, şi anume domnul Antonescu şi domnul Blaga, au spus înainte să se facă vreo comisie că ei sunt contra. Atunci ce facem, facem o comisie ca să-i convingem pe domnul Blaga şi Antonescu? Nu mai avea niciun rost. Motiv pentru care, am discutat şi cu domnul Zgonea, atunci trebuie să intrăm rapid la Senat pe procedura normală, la comisii”, a afirmat Ponta.

Liderul liberal, Crin Antonescu s-a pronunţat, ieri, împotriva proiectului de la Roşia Montană, adoptat de Guvernul Ponta şi trimis Parlamentului. Prins pe picior greşit de ieşirea partenerului său de alianţă, premierul a indicat ca soluţie respingerea proiectului, deşi în ultima vreme a fost un susţinător al demarării investiţiei miniere.

El a menţionat că a observat că şi ceilalţi liberali s-au raliat opiniei exprimate de Crin Antonescu.

„Cum să mai facem comisie dacă la 1.00 facem comisia şi la 11.00 anunţăm că nu suntem de acord. Asta e un joc pe care nu are rost să-l facem că nu vrem să prostim oamenii.”, a comentat Ponta.

Premierul crede că este posibil să mai fie parlamentari care vor vota pentru acest proiect de lege. „Probabil că vor fi parlamentari PSD care vor vota pentru, dar e foarte clar că acum decizia este luată. Şi haideţi ca la Senat să închidem cât mai repede proiectul”, a mai spus Victor Ponta.

Proiectul, în dezbaterea Senatului

Preşedintele Senatului Crin Antonescu, a declarat, ieri, că ideea înfiinţării comisiei speciale privind proiectul Roşia Montană nu are nicio legătură cu poziţia exprimată împotriva demarării proiectului, precizând că el însuşi a pledat pentru constituirea acestui for.

Ulterior,  senatorii au decis că vor dezbate proiectul în regim de urgenţă.

La nivelul conducerii Senatului s-a hotărât ca până pe data de 11 septembrie comisiile de specialitate să elaboreze avizele asupra proiectului de lege, iar până pe 17 septembrie comisia de administraţie împreună cu cea economică să elaboreze un raport comun asupra actului normativ.

Ulterior, proiectul va fi intra în dezbaterea şi votul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată. Ulterior, va fi transmis Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.

Acţiunile Gabriel Resources au scăzut dramatic

Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit ieri cu până la 70% la bursa din Toronto, după ce au deschis la 1,1 dolari canadieni pe unitate, compania recomandând la începerea şedinţei tranzacţionarea cu prudenţă.

Titlurile Gabriel Resources au coborât la un minim de 0,43 dolari pe unitate, cu 70% mai jos decât cotaţia de deschidere.

Ulterior, cotaţiile s-au întors până la 0,57 dolari pe acţiune, iar scăderea s-a limitat la 61,2%, la ora transmiterii acestei ştiri.

Imediat după deschidere titlurile au urcat uşor la 1,11 dolari, pentru ca apoi să coboare brusc până la 0,45 dolari pe unitate.

Gabriel Resources va analiza toate opţiunile posibile în cazul respingerii propunerii legislative privind dezvoltarea proiectului Roşia Montană, inclusiv transmiterea unei notificări formale referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă.

Gabriel Resources a luat notă de declaraţiile premierului Victor Ponta şi ale altor miniştri din Guvernul României, apărute în presă luni, potrivit cărora proiectul de lege privind proiectul Roşia Montană urmează să fie respins înainte de a fi dezbătut de cele două Camere ale Parlamentului, se arată într-un comunicat al companiei canadiene.” (subl. mea)

Iliescu intra in joc!!

Ziare.com

Iliescu, despre Rosia Montana: Baietii din Piata, saracii, nu stiu mare lucru

Se arata ca:

Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, e in favoarea exploatarii aurului de la Rosia Montana si spune ca protestatarii fata de proiect nici macar nu cunosc bine problema, comparandu-i cu cei din secolul XIX, care se temeau de venirea trenului.

„Baietii aia din piata, saracii, daca o sa stati de vorba cu ei, nu stiu mare lucru, nu au de unde sa stie, sunt oameni de specialitate care cu greu se pronunta intr-o asemenea chestiune. Altminteri, fiestecine de pe strada isi da cu parerea. In democratie, asta inseamna dezbatere deschisa, sa se pronunte cei care stiu despre ce e vorba”, a spus Iliescu pentru Ziare.com.

Rosia Montana: Protest record in Bucuresti. Peste 10.000 de oameni in strada

Presedintele de onoare al PSD spune ca aurul nu se poate exploata fara cianura si ca principal problema e lipsa locurilor de munca din zona Rosia Montana.

„Am impresia ca cei mai multi protestatari nici nu stiu despre ce este vorba, e o moda sa iesi in piata. Altminteri, e o problema care sta in dezbatere de ani de zile, dar neadoptarea unei hotarari ne priveaza de o activitate utila, necesara zonei respective, unde nu mai sunt locuri de munca si surse de venituri pentru societate si stat.

Nu sunt foarte in tema cu problemele de fond ale acestei exploatari, se pare ca fara cianura nu se poate realiza extragerea aurului, nu stiu daca e undeva in lume o tehnlogie fara cianuri. Cu cianura se lucreaza demult. Sunt substante chimice care prezinta un anumit grad de pericol, dar exista tehnologia necesara pentru a indeparta pericolele”, crede Iliescu.

Presedintele Academiei Romane: Proiectul Rosia Montana nu este acceptabil – Interviu

Fostul sef al statului spune ca nu putem sa stam sa ne uitam la resursele naturale.

„Ar trebui intrebati ce vor, daca stiu ce vor. Sunt niste chestiuni conjuncturale, nu asta e important, ci importanta e decizia care se adopta, sa aiba un temei solid (…) nu exista extragere a aurului fara folosirea acestor substante. Si atunci, ce facem, stam si ne uitam la resurse si nu le folosim?

Va amintiti poetii din secolul XIX, ingroziti de venirea industriei, care pune in pericol lumea, de venirea trenului cu fum si asa mai departe. Asta era reactia sentimentala a anumitor oameni care traiau intr-o anumita istorie, dar industria si-a facut loc si a fost un salt in civilizatie”, a conchis Iliescu.

Grebla (PSD): Sa protesteze cei din Rosia Montana, bucurestenii sa se uite mai bine la gropi si gunoi

Iliescu confirma, practic, lipsa aproape totala de transparenta a proiectului Rosia Montana.

Proteste masive in Bucuresti

Gandul

VIDEO. A opta zi de proteste faţă de proiectul Roşia Montană în Bucureşti. 10.000 de oameni, în marş prin centrul Capitalei. GALERIE FOTO.UPDATE

Trebuie mentionate pentru ca ele au jucat un rol foarte important in derularea evenimentelor.

Dupa parerea lui Ponta: „Vom plati cu totii”

Mai intai trebuie aratat:

DOCUMENT. Acordul pe Roşia Montană: Ce obligaţii are Gold Corporation şi câţi bani ar câştiga statul

Se, arata printre, altele ca:

„Acordul dintre Guvern şi Roşia Montană Gold Corporation, la care compania canadiană Gabriel Resources deţine 80% din acţiuni, iar statul român, prin Minvest, 20% din acţiuni, face parte din Legea privind proiectul minier de la Roşia Montană şi a fost trimis spre aprobare Parlamentului, în ciuda avizului negativ dat de Ministerul Justiţiei. Deşi premierul Victor Ponta a declarat joi că Guvernul a ţinut cont de observaţiile juriştilor, mai multe prevederi din Acord au rămas neschimbate.” (subl. mea)

Gabriel Resources ameninţă că dă statul român în judecată, dacă proiectul de lege privind Roşia Montană pică

Se arata ca:

„Compania canadiană Gabriel Resources anunţă că îşi rezervă dreptul de a acţiona statul român în judecată, pentru încălcarea tratatelor internaţionale privind investiţiile, dacă proiectul de lege promovat de Guvern este respins de Parlament.

Compania anunţă, într-un comunicat de presă, că a luat act de declaraţiile de astăzi ale premierului şi ale altor miniştri, cum că proiectul de lege privind Roşia Montană trebuie respins, „înainte de dezbaterea din cele două camere ale Parlamentului României”.

„Fără să ţină cont că Guvernul a aprobat proiectul de lege în şedinţa de pe 27 august (…), se pare că Guvernul a instituit o procedură de urgenţă pentru a opri orice dezbatere în Parlament”, arată compania.

„Dacă proiectul de lege este respins, atunci Compania va lua în calcul toate acţiunile posibile pe care le are la dispoziţie, inclusiv notificarea formală a intenţiilor sale de a începe un litigiu pentru încălcări multiple ale tratatelor internaţionale privind investiţiile”, anunţă Gabriel Resources.”

Ponta îl atacă pe Antonescu şi anunţă că se vor plăti despăgubiri pentru respingerea proiectului Roşia Montana: „O să plătim toţi, la un moment dat vom plăti cu toţii”

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a declarat că în cazul respingerii în Parlament a proiectului Roşia Montană, statul român va trebui să plătească despăgubiri, nedorind să precizeze care este valoarea exactă a acestora. Şeful Executivului a dezvăluit că sunt deja trimise la Palatul Victoria notificări din partea companiei Gold Corporation. Într-o declaraţie anterioară, Ponta a estima valoarea despăgubirilor la două miliarde de euro. Cu toate acestea, prim-ministrul a reconfirmat faptul că, în calitate de deputat, ar fi votat împotriva proiectului Roşia Montană. Victor Ponta a fost primul lider care a spus că va vota împotriva proiectului în Parlament, deşi în calitate de premier a emis hotărârea de Guvern privind exploatarea de la Roşia Montana.

„Doream să facem o comisie parlamentară să-i chemăm pe cei pro şi pe cei contra să discutăm cu proiectul pe masă. Liderii politici a două din cele mai mari grupuri politice din Parlament, domnii Antonescu şi Blaga, au spus, înainte să se facă vreo comisie, că nu sunt de acord. Atunci ce facem, facem o comisie ca să-i convingem pe Blaga şi Antonescu, ce sens mai are? Ce rost are să facem comisia, dacă la ora unu facem comisia, iar la ora 11 anunţăm că nu suntem de acord. Nu am vrut să facem acest joc pentru că nu am vrut să prostim oamenii. Adică la 11 le spunem că suntem cu ei, iar la 1 facem comisie contra lor ”, a fost atacul lui Ponta împotriva lui Crin Antonescu, cel care a anunţat într-o conferinţă de presă că se opune, în nume personal, proiectului Roşia Montana, cerând respingerea lui în Parlament.

La câteva ore după anunţul lui Antonescu, Parlamentul a decis să renunţe la constituirea comisiei parlamentare pentru proiectul Roşia Montană.

„Din moment ce nu există sprijin parlamentar atunci nu mai are rost să ţinem oamenii încurcaţi”, a subliniat Ponta.

El a precizat că nu a fost informat de Crin Antonescu că va face o conferinţă de presă în care va anunţa că se opune proiectului Roşia Montană.

„Era şi o parte de avantaje cu locuri de muncă. Partea de dezavantaje este următoarea în primul rând era o investiţie financiară. Nu avem 1,5 miliarde la început pentru investiţii, poate peste zece ani o să aibă statul român aceşti bani, dar astăzi nu îi are şi nici la anul nu o să îi aibă. În al doilea rând, era vorba de locuri de muncă în zonă. În al treilea rând, sigur vom avea un proces, ce am vrut şi am făcut bine pentru un prim ministru care vrea să apere Guvernul – nu am vrut să dau eu o decizie şi să pierdem procesul şi să începem să căutăm bani de la Guvern”, a spus premierul Ponta.

Prim-ministrul a subliniat că trebuie spus că vor exista despăgubiri pe care statul va trebui să le acorde companiei Gold Corporation dacă proiectul va fi respins în Parlament.

„Compania Roşia Montană, din 2005, de când a venit Traian Băsescu, au avut asigurări ferme din partea preşedintelui că proiectul se va face şi sigur există contracte, există avize . Acum, dacă nu se face în mod sigur vor cere despăgubiri. Cât vor cere şi ce se va întâmpla nu ştiu să vă spun. Vă spun sigur, însă, nu va exista răspunderea Guvernului, eu trebuia să am grijă să nu existe o răspundere a Guvernului pentru că Guvernul de unde dă bani, tot din banii cetăţenilor români, nu? Probabil că o să plătim toţi, trebuie să spunem acest lucru că la un moment dat vom plăti cu toţii. Acum o să plătim cu toţii, ce să facem? Au fost contracte de asociere cu Minvest e o procedură întreagă de zece ani de zile ”, a declarat Ponta.

În privinţa votului pe care parlamentarii PSD îl vor da în Parlament pentru acest proiect, preşedintele PSD a spus că „fiecare votează cum crede că este mai bine”.”

Este inimaginabil…!! Este inimaginabil, spun, pentru ca nu mi-am imaginat vreodata ca voi ajunge sa asist in tara asta la o asa de mare bataie de joc la adresa cetatenilor. Cum e, domnul Ponta? Cetatenii sa plateasca? N-am inteles!! Dumneata care esti om de drept vorbesti in felul asta? Cum adica sa plateasca cetatenii? Sa plateasca factorii de decizie si responsabili cu acest proiect!! Cetatenii sa plateasca pentru prostia celor care ne conduc? Daca Traian Basescu e factorul responsabil, foarte bine: atunci sa plateasca!! Este inadmisibil ca cetateanul sa dea bani din buzunar pentru prostiile celor care ne conduc!! Este inadmisibil ca un premier al Romaniei si om de drept sa sutina un astfel de lucru, ca si cum am fi cu totii responsabili de acest proiect Rosia Montana. Eu va invit sa cititi ce spunea chiar Victor Ponta pe blog cum vreo doi ani de zile:

Rosia Montana – pozitia USL

in care se arata:

„Subiectul Rosia Montana a generat o vie si naturala dezbatere publica in societatea romaneasca. Preocuparile  sunt legitime si Uniunea Social Liberala doreste sa transmita o pozitie publica pe acest subiect. Inainte de a discuta orice pas cu privire la inceperea exploatarii aurului de la Rosia Montana, consideram ca este obligatorie clarificarea, atat de catre autoritatile statului roman cat si de catre compania care a propus acest proiect, a urmatoarelor aspecte:

1. Contractul RMGC cu statul roman trebuie desecretizat de urgenta. Este absolut necesar ca societatea sa cunoasca clauzele si toate conditionalitatile contractului, in mod total transparent si democratic. In afara de situatia cetatenilor romani din zona, vorbim despre resurse importante ale statului – mediu, patrimoniu istoric si cultural, zacaminte importante, si toate acestea sunt relevante pentru dezbaterea subiectului.

2. Este obligatorie realizarea unei evaluari independente cu privire la beneficiile si costurile implicate pentru statul roman, in ce priveste crearea locurilor de munca, rolul si pozitia partii romane, precum si beneficiile financiare reale. In prezent, societatea romaneasca este constant dezinformata de catre chiar Traian Basescu, o persoana a carei functie constitutionala nu ii permite in mod legal sa intervina sau sa influenteze decizii de competenta Guvernului sau a altor institutii de specialitate.  De la nivelul Presedintelui Romaniei  se transmit informatii confuze sau chiar falsificate despre situatia rezervelor de aur sau despre beneficiile acestui proiect. De asemenea, compania RMGC a transmis mesaje publicitare inselatoare si schimbate periodic. Inainte de orice  aceasta evaluare trebuie realizata in mod credibil si transparent.

3. Reindustrializarea si crearea de locuri de munca reprezinta o prioritate pt USL dar cu o analiza corecta si transparenta a costurilor si beneficiilor pe termen mediu si lung.

4. Avem nevoie de o analiza independenta cu privire la interesele reale ale persoanelor si companiilor care vor sa investeasca la Rosia Montana. Trebuie sa aflam cine sunt actionarii acestor companii si cine exercita conducerea executiva,  catre cine s-au dus fondurile de promovare ale acestui proiect in Romania, atat in zona societatii civile cat si in zona politica. De asemenea, dorim o evaluare corecta a modului in care s-au tranzactionat actiunile privind acest proiect  la bursele externe si sa aflam in ce masura persoane care au influentat deciziile oficiale au luat parte la aceste speculatii bursiere.

5. Uniunea Social Liberala nu poate ignora rezolutia data de Parlamentul European cu privire la interzicerea exploatarilor cu cianuri pe teritoriul Uniunii Europene. Suntem datori sa identificam cele mai potrivite tehnologii pentru exploatarea zacamintelor, astfel incat mediul si patrimoniul sa nu fie puse in pericol.

6. USL doreste sa transmita un semnal puternic, catre intreaga societate, cu privire la necesitatea de a invata lectiile grave din trecut, una dintre acestea fiind catastrofa ecologica generata de cianuri la Baia Mare in anul 2000. Atunci, nu numai ca in Romania a avut loc un accident cu efecte transfrontaliere si consecinte grave, inclusiv asupra imaginii tarii, dar pagubele au fost platite de contribuabilii romani si nu de firma implicata. Astfel de cazuri nu se mai pot repeta, si orice proiect de asemenea anvergura trebuie sa tina cont de acest precedent.

7. Dreptul de proprietate trebuie respectat, si vom sustine amendamentele la proiectul “legii minelor”, astfel incat aceasta sa nu se aplice in cazul exploatarii de la Rosia Montana. Cea mai buna solutie de dezvoltare a zonei Rosia Montana trebuie asumata pe baza unui dialog deschis si transparent, la care societatea civila, locuitorii zonei si expertii independenti trebuie sa participe.

Daca toate aceste conditii sunt indeplinite si toate aceste intrebari primesc raspunsuri clare, USL accepta discutia cu privire la solutiile de dezvoltare durabila a regiunii Rosia Montana.

Daca, insa, aceste conditii nu vor fi indeplinite, Uniunea Social Liberala se angajeaza sa blocheze acest proiect, in momentul in care va prelua guvernarea, dupa alegerile parlamentare de anul viitor.

USL va solicita oficial o dezbatere serioasa asupra proiectului in Parlamentul Romaniei, si va sprijini demersurile societatii civile privind consultarea populatiei in ansamblul sau prin referendum cf art.74 din Constitutie.

Avem incredere ca doar prin transparenta deplina, dialog deschis si democratic si respectarea legilor interne si internationale putem sa oferim romanilor, inclusiv celor din zona Rosia Montana, o solutie corecta, durabila si favorabila interesului national.” (subl. mea)

Inteleg ca e vorba de rezolutia data de Parlamentul European cu privire la interzicerea exploatarilor cu cianuri pe teritoriul Uniunii Europene: atunci lucrurile sunt foarte clare: NU SE EXPLOATEAZA CU CIANURI!! Dar inteleg ca Gabriel Resources tocmai cu cianuri exploateaza… Sau nu e asa? Ca marea majoritatea a romanilor a inteles asa: ca exploatarea resurselor aurifere se va face cu ajutorul cianurilor. Iar daca lucrul asta afecteaza grav mediul inconjurator, putand avea consecinte extrem de grave atunci cu atat mai mult un astfel de proiect NU TREBUIE DEMARAT.  Inteleg ca proiectul nu are nici avizul Ministerului Justitiei… Si atunci ce facem? Incepem? Caci daca lucrurile stau asa atunci mie mi se pare ca daca demararm efectiv, pe teren, acest proiect de exploatare, de la Rosia Montana, incalcam flagrant si cu buna stiinta legea de dragul unei corporatii!! Si apoi Gabriel Resources trebuia sa se astepte la un astfel de deznodamant atata vreme cat Parlamentul European interzice exploatarea cu cianuri pe teritoriul Uniunii Europene. Uitati-va ce sustinea Dl. Ponta cu privire la ceea ce s-a intamplat, in 2000, la Baia Mare:

Atunci, nu numai ca in Romania a avut loc un accident cu efecte transfrontaliere si consecinte grave, inclusiv asupra imaginii tarii, dar pagubele au fost platite de contribuabilii romani si nu de firma implicata. Astfel de cazuri nu se mai pot repeta, si orice proiect de asemenea anvergura trebuie sa tina cont de acest precedent.

Si iata ca acum, odata vazut la Putere, sustine taman pe dos: vom plati cu totii!! Or, treaba asta se numeste nemernicie!! Altminteri de ce nu spune ca vor plati cei implicati, iar cei implicati sunt factorii de raspundere si de decizie. Ca daca mergem pe logica D-lui. Ponta, atunci Guvernul poate sa faca orice prostie, nenumarate greseli, ca, de fapt, plateste contribuabilul.

Punctul de vedere al lui Crin Antonescu

Antonescu: „Proiectul Roşia Montană trebuie respins”. Ponta: „N-are rost să o mai lungim”

Se arata ca:

„Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că proiectul Roşia Montană, adoptat de Guvernul Ponta şi transmis în Parlament, trebuie retras sau, în caz contrar, respins. Liberalul a adăugat că nu s-a consultat cu premierul Ponta înainte de a face acest anunţ şi nici nu a negociat cu acesta. Ajuns de urgenţă în Parlament, pentru o discuţie cu Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, Victor Ponta s-a declarat „surprins” de ieşirea co-preşedintelui USL şi a anticipat că „vom avea procese”, fără însă să încerce să apre proiectul iniţiat de Guvern.

„Astăzi, deşi discuţiile din Parlament nu au început, am un punct de vedere ferm şi definitiv conturat în legătură cu proiectul Roşia Montană. Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul fie ar trebui retras, fie ar trebui respins. Consider acest lucru nu din motive tehnice, nu pentru că acest proiect nu ar avea şansa să fie fezabil sau util, ci pentru că există consecinţe majore care împiedică aprobarea acestui proiect”, a spus Crin Antonescu.

Antonescu: „Nu se poate guverna ignorând strada”

Liderul PNL, care a ţinut să precizeze că vorbeşte în nume personal şi nu în calitate de preşedinte al Senatului sau prezidenţiabil al USL, a afirmat că nu susţine nici referendumul pentru proiectul Roşia Montană. De asemenea, Antonescu a adăugat că nu se va duce în stradă pentru a fi alături de protestatari.

„Trebuie să avem o susţinere publică, dar astăzi constatăm că se produce o scindare în societatea românească. Este un sentiment public de amploare care nu poate fi ignorat şi care este mai important decât o dată tehnică sau alta. Noi nu legiferăm în funcţie de manifestaţii de stradă, un guvern puternic nu trebuie să ia decizii în funcţie de o manifestaţie sau alta, dar sunt manifestaţii şi manifestaţii. Nu se poate guverna de pe stradă, dar nu se poate guverna ignorând strada. Nu poate fi ignorat de nimeni”, a afirmat Antonescu.

Un alt motiv pentru care preşedintele PNL a declarat că va vota împotriva proiectului se leagă de „suspiciunile de corupţie”.

„Există o uriaşă cantitate de suspiciune nu doar în mediul politic, în online, în opinia publică, că decidenţi politici în această chestiune nu ar acţiona conform cu interesele publice, naţionale legitime. Nu cred că cineva dintre decidenţii importanţi sunt angajaţi într-un lobby specific ai Gold Corporation, ca au fost cumpăraţi. Au zburat acuzaţii extrem de grave, eu nu am făcut vreodată acuzaţii. Sentimentul la o mare parte a opiniei publice, suspiciunea că aşa ceva s-a întâmpla este un al doilea motiv pentru care e nevoie de stoparea proiectului”, a completat liberalul.

Antonescu a subliniat că se pronunţă pentru exploatarea resurselor subsolului, că nu este „un ecologist”, dar că actualul proiect are prea multe „fisuri”. Totodată, liderul PNL a spus că în opinia publică există „sentimentul” că USL îşi încalcă promisiunile electorale.

Ponta: „Nu vroiam ca eu sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale”

În faţa camerelor de luat vederi, premierul s-a declarat „surprins”, arătând însă că nu a fost deranjat de Antonescu. „Nu ne-am consultat. Dar nu pot să spun că a făcut foarte rău. Nu mă pot supăra pe Crin Antonescu”, s-a justificat Victor Ponta. Fără a apăra proiectul înaintat de Guvern, liderul PSD a avansat un singur regret: „Poate ar fi trebuit să fie o dezbatere mai lungă”.

La rândul său, Ponta a anticipat respingerea proiectului, chiar dacă PSD este partidul cu cele mai multe mandate parlamentare. „Trebuie votat, în sensul de respins în Senat şi în Camera Deputaţilor. Acum poziţiile s-au spus, n-are rost să mai agităm apele”, a închis el subiectul.

În planurile lui Ponta nu intră nici căutarea unei susţineri în rândul parlamentarilor PSD, premierul explicând că a trimis acest proiect Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru ca „miniştrii să nu fie acuzaţi de subminarea economiei naţionale”.

„Şi la PSD erau lucrurile împărţite. Dacă e clară majoritatea, n-are rost să o mai lungim. Haideţi, la Senat, să închidem cât mai repede proiectul. Oricum vom avea procese, dar nu vreau ca eu sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale. Ce rost mai are să facem comisie? S-au horărât liderii politici”, a tras linie Ponta.

După ieşirile publice ale liderilor USL, Senatul, unde proiectul de lege a ajuns, a stabilit termen 11 septembrie pentru avizele comisiilor, urmând ca raportul care va fi supus votului plenului să fie gata până pe 17 septembrie.”

iar Ponta reia obsesiv chestia asta cu „subminarea economiei nationale”:

Ponta: Am trimis proiectul Roşia Montană la Parlament pentru ca să nu putem fi daţi în judecată

Se arata ca:

„Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că Executivul a aprobat proiectul privind Roşia Montană şi l-a transmis Parlamentului pentru că astfel Guvernul nu mai poate fi dat în judecată de către Gold Corporation, care ar putea cere despăgubiri de „nu ştiu câte miliarde” pentru că nu s-a făcut nimic.

Şeful Executivului a făcut această declaraţie la finalul unei vizite în judeţul Călăraşi.

„Eram obligat, conform legii, şi încerc să explic celor care vor să mă audă, că în conformitate cu legea actuală trebuia să dau aviz şi să pornească Proiectul Roşia Montană. Ei au îndeplinit toate condiţiile cerute de lege. Tocmai pentru că am considerat că nu e bine să fac acest lucru, am trimis legea în Parlament ca să fie o dezbatere reală. Asta e situaţia şi din acest motiv dacă nu făceam absolut nimic urma să plătesc nu ştiu câte miliarde despăgubiri firmei respective. Eu nu vreau să plătesc din banii dumneavoastră, din banii contribuabilului, despăgubiri pentru nişte contracte încheiate din 1998 încoace. Eu vreu să existe o decizie a Parlamentului”, a spus Ponta.

Întrebat de jurnalişti ce se va întâmpla în cazul în care proiectul de lege va fi respins de Parlament, premierul a precizat că în situaţia respectivă Guvernul este absolvit de răspundere.

„Nu poate fi dat în judecată Guvernul, că aşa cum a făcut Boc-n-a făcut nimic-eu am făcut ceva, am renegociat, am pus pe masa Guvernului şi am pus în discuţie publică”, a subliniat Ponta.

Totodată, el a adăugat că fiecare parlamentar, după ce va analiza argumentele pro sau contra, va puta vota în cunoştinţă de cauză.

Desemenea, premierul a subliniat faptul că proiectul de lege a primit toate avizele necesare, inclusiv de la ministerele Justiţiei şi Mediului.”

Daca a primit toate avizele necesare, inclusiv de la ministerele Justitiei si Mediului, atunci la ce mai era nevoie de o lege speciala, trimisa, spre a fi votata, in Parlament? Iar daca exista suspiciuni de coruptie, cum spune Dl. Antonescu, atunci acestea ar trebui si dovedite.

Va recomand si trei articole semnate Monica Macovei:

Ii solicit premierului Ponta sa retraga proiectul de lege privind Rosia Montana

Postarea este din 6 septembrie 2013!! Iata ce se arata:

„Ii solicit primului-ministru urmatoarele:

–          retragerea proiectului de lege din Parlament,

–          explicarea schimbarii de opinie cu privire la exploatarea cu cianuri de la Rosia Montana,

–          sa ne spuna ce a negociat cu compania Rosia Montana Gold Corporation.

Aceste lucruri sunt obligatorii, avand in vedere interesul public tot mai larg si  protestele din principalele orase ale tarii.

Inainte de a trimite Parlamentului o lege privind Rosia Montana, Ponta trebuie sa obtina si sa faca publice cele 10 avize mentionate de Ministerul Justitiei. Altfel, proiectul de lege este din start emis ilegal.

Un politician responsabil nu poate arunca la gunoi opinia populatiei si nu se ascunde in spatele Parlamentului, acolo unde parlamentarii beneficiaza de imunitate pentru opinii si pentru vot: adica nu raspund pentru cum voteaza. Ponta nu este responsabil, pentru ca este prim-ministru si nu si-a indeplinit obligatiile acestei functii.

In urma cu doi ani, spuneam ca, inainte de a fi aprobata exploatarea de la Rosia Montana, trebuie facute mai multe analize privind impactul acesteia in zona. Detalii aici.

Reiau astazi un singur aspect: a facut Ponta o analiza a costurilor protejarii sanatatii si a mediului daca s-ar folosi cianurile? Sau in cazul unui posibil accident?

Si reiau si una din propunerile mele privind Rosia Montana: daca chiar trebuie sa exploatam aurul de la Rosia Montana, sa o facem spre beneficiul Romaniei, adica a fiecarui cetaten roman si cu mijloace care nu pun in pericol sanatatea noastra si a celor care vin dupa noi.  Deci: fara cianuri si statul roman sa fie cel care exploateaza aurul de la Rosia Montana, iar cetatenii sa primeasca anual divindende din exploatarea aurului. Detalii aici.” (subl. mea)

Si detaliile, cel din 2012 intai:

Despre licenta de la Rosia Montana

„Inteleg ca saptamanile care urmeaza vor fi decisive pentru soarta proiectului minier de la Rosia Montana – care intentioneaza sa foloseasca cianuri.  Am citit ca Ministerul Mediului si Padurilor va lua o decizie in privinta acordului de mediu pentru proiect.

Vreau sa insist asupra unui aspect despre care nu s-a vorbit foarte mult: expirarea licentei de exploatare.

Reamintesc ca Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) sustine ca are o licenta de exploatare valida (47/1999), acordata prin HG 458/10.06.1999, ale carei prevederi sunt, in mod nejustificat, inca secrete.

In realitate:

1. Legea minelor (art.22) spune ca pentru inceperea activitatii miniere prevazute in licenta este necesara obtinerea unui acord de mediu in maximum 180 de zile de la acordarea licentei de exploatare. Conform unui simplu calcul, acest termen a fost depasit cu circa 12 ani (!). In aceste conditii, orice activitate miniera la Rosia Montana ar fi ilegala, iar autoritatile competente trebuie sa constate expirarea licentei de exploatare 47/1999 si obligativitatea reluarii procedurilor pentru o noua licenta.

2. In plus, din informatiile primite, licenta de exploatare 47/1999 a fost acordata societatii Minvest Deva (statul roman), ca titular, si companiei RMGC, ca afiliat, iar ulterior licenta a fost transferata de la Minvest (statul roman) la RMGC, Minvest ramanand companie afiliata. Licenta nr. 47/1999 era, insa, pentru mina veche, exploatata de Minvest (statul roman) si inchisa in 2006. Pentru noul proiect minier pe care il promoveaza RMGC, perimetrul a fost modificat de cateva ori, astfel ca toate operaţiile de explorare, cercetare arheologica, descarcari de sarcina arheologica,  certificat de urbanism etc. se bazeaza pe un perimetru ilegal. Logic, asta inseamna ca  pentru noul proiect nu exista licenta de exploatare.

In aceste conditii, are Ministerul Mediului si Padurilor calitatea de a acorda un aviz de mediu pentru un proiect minier a carui licenta este inexistenta?

In opinia mea, intreaga procedura ar trebui reluata si intoarsa la Agentia Nationala de Resurse Minerale si Guvern. Iar Agentia trebuie sa verifice  daca se poate exploata aurul si prin alte metode, nu cu cianura, iar daca nu, sa se renunte la acest proiect.

In final, fac doua propuneri:

1. sa cream locuri de munca la Rosia Montana prin inscrierea in patrimoniul UNESCO, refacerea galeriilor antice si investitii in turism in aceasta zona;

2. daca chiar trebuie sa exploatam aurul de la Rosia Montana, sa o facem spre beneficiul Romaniei, adica a fiecarui cetaten roman si cu mijloace care nu pun in pericol sanatatea noastra si a celor care vin dupa noi.  Deci: fara cianuri si statul roman sa fie cel care exploateaza aurul de la Rosia Montana, iar cetatenii sa primeasca anual divindende din exploatarea aurului (asa cum procedeaza Norvegia cu exploatarea petrolului de catre stat).” (subl. mea)

si cel din 2011:

Trebuie sa stim ce se intampla cu Rosia Montana!

Se arata ca:

„Devine tot mai imperios necesara o dezbatere publica serioasa despre proiectul Rosia Montana.

In opinia mea, dezbaterea ar trebui sa se concentreze pe:

1. analiza costurilor protejarii sanatatii si a mediului daca s-ar folosi cianurile. Un exemplu la care ar trebui sa ne uitam cu atentie este cazul Yellowknife din Canada, unde Guvernul cheltuie anual aproximativ 1,2 miliarde de dolari canadieni pentru mentinerea solului inghetat dupa ce s-au folosit cianuri.

2. analiza documentelor acestei afaceri, in prezent in mare parte secrete.

3. analiza costuri-beneficii (aur si alte metale, locuri de munca, dezvoltare regiune, etc).

4. insemnatatea pentru patrimoniul national.

Consider ca orice procedura in care este angajata Rosia Montana Gold Corporation trebuie sa se opreasca pana la finalizarea acestor dezbateri.” (subl. mea)

De remarcat ca aceste doua detalii, mai vechi, au fost reluate in postarea din septembrie acest an a D-nei. Macovei… Se respecta sau nu legea in legatura cu proiectul asta de la Rosia Montana…?

Dl. Ponta spune:

„Eu nu vreau să plătesc din banii dumneavoastră, din banii contribuabilului, despăgubiri pentru nişte contracte încheiate din 1998 încoace.”

Adica din 1998 incoace s-a tot gresit!! Impresia mea este ca traim intr-o tara inspaimantatoare!! De fapt e tara lui: din greseala in greseala pana la victoria finala!! Atunci, daca intr-adevar asa stau lucrurile, sa plateasca toti cei care au gresit cu acele contracte incheiate din 1998 incoace!! Daca lucrurile stau asa atunci concluzia clara care se desprinde este ca la noi nu exista, de fapt si de drept, responsabilitate ministeriala. 

Update – Scandalul

Gandul

Antonescu: Am înţeles, indirect, că PSD susţine proiectul Roşia Montană. Să-şi exprime poziţia, Astfel de decizii politice nu se iau pe sub masă

Se arata ca:

„Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că a înţeles, „indirect”, că poziţia PSD este, de fapt, de susţinere a proiectului Roşia Montană, el precizând că acest lucru nu este o problemă, dar social-democraţii ar trebui să îşi facă publică poziţia.

El a spus că în USL nu s-a discutat o poziţie comună pe Roşia Montană, iar el, ca lider USL, şi-a făcut publică poziţia pe acest subiect.

Antonescu a spus că „indirect” a înţeles că poziţia PSD este de susţinere a proiectului Roşia Montană.

El a spus că social-democraţii ar trebui să îşi facă publică opţiunea.

„Astfel de decizii politice nu se iau pe sub masă”, a spus Antonescu la Realitatea TV, precizând însă că nu este nicio problemă dacă PSD susţine proiectul.

El a spus că deşi în Guvern liberalii au cerut amânarea proiectului pentru ca acesta să poată fi discutat, premierul a respins amânarea invocând nişte termene şi proiectul a fost trimis la Parlament.

Antonescu a ţinut să sublinieze însă că nu se poate vorbi despre o problemă în USL.

Marţi seară, PSD a remis un comunicat în care purtătorul de cuvânt Cătălin Ivan preciza că social-democraţii se vor pronunţa oficial asupra proiectului de la Roşia Montană „doar după dezbaterea serioasă şi ascultarea tuturor părţilor şi argumentelor”.

„Este datoria oricărui politician responsabil să trateze serios dezbaterea, să asculte punctele de vedere ale ambelor tabere – şi a celor care vor locuri de muncă, şi a celor care pun accent pe protecţia mediului şi a resurselor. În caz contrar, am da dovadă de demagogie pe o chestiune de interes naţional. Să ne pronunţăm înainte ar fi un semn de superficialitate politică. Nu poţi pretinde o dezbatere corectă, deschisă şi transparentă, cu argumente pro şi contra unui proiect, dacă la finalul zilei deja ştii că, indiferent de argumentele expuse, respectivul proiect va fi respins. Acesta a fost şi mesajul preşedintelui PSD, de a nu da înainte de dezbatere indicaţii de vot. În orice caz, noi, cei din PSD, nu comentăm deciziile altor partide”, susţine purtătorul de cuvânt al PSD.

Proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană a primit, marţi, raport negativ din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat şi din partea Comisiei Juridice.

Premierul Ponta a declarat că el va vota împotriva proiectului, ca deputat.

Premierul a declarat, marţi, că la nivelul Guvernului toţi miniştrii au fost pentru proiectul Roşia Montană, dar şi că a discutat cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, toate aspectele care ţin de acest subiect, precizând că respectă „decizia politică” a liberalilor.

El a mai fost întrebat dacă a discutat cu liderul PNL, Crin Antonescu, pe marginea nivelului despăgubirilor posibile la care ar putea fi obligat statul român în cazul proiectului Roşia Montană.

„Am discutat de mai multe ori cu domnia sa toate aspectele care ţin de proiectul Roşia Montană, am decis împreună să avem o comisie de dezbatere în Parlament pe această temă, însă am înţeles că luni, în baza protestelor publice, decizia domnului Antonescu şi a PNL a fost de a vota împotrivă şi nu am nicio altă soluţie decât să respect această decizie a lor”, a răspuns Ponta.”

Ponta recunoaşte că s-a consultat cu ministrul de Interne când manifestanţii au blocat bulevardele: „E meritul lor şi al forţelor de ordine că protestele nu au degenerat”

Se arata ca:

„Premierul Ponta a declarat că s-a consultat cu ministrul de Interne, Radu Stroe, şi cu şefii Poliţiei şi Jandarmeriei vizazi de protestele din Piaţa Universităţii şi că se mândreşte că nu s-a ajuns la confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine. Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat ieri pentru gândul că protestatarilor li s-a permis să blocheze bulevardele din Capitală, deoarece au fost „ultra-civilizaţi” şi că decizia a fost luată împreună cu „factorii politici”.

„Am fost tot timpul consultat şi informat de domnul Radu Stroe, de şeful Poliţiei şi Jandarmeriei vizavi de prostestele organizate în Piaţa Universităţii şi da, am considerat, şi mă mândresc cu acest lucru, că în România dreptul la protest este garantat constituţional şi că pot fi proteste şi au fost proteste şi este meritul atât al manifestanţilor cât şi al forţelor de ordine că toate aceste proteste au fost paşnice şi nu au degenerat niciodată în violenţă pe care le-am fi regretat cu totul”, a declarat Ponta.

Acesta a precizat că nu se „ocupă de blocarea bulevardelor”, ci „să existe un climat de normalitate” pentru a se evita conflictele deschise între protestatari şi forţele de ordine.

„Faptul că s-a reuşit acest lucru în cele opt zile este meritul atât al celor care au protestat paşnic cât şi al forţelor de ordine. Jandarmii şi poliţiştii au dovedit că sunt forţe de ordine de nivel european care au demonstat că pot fi şi civilizaţi când e cazul şi foarte fermi cum au fost vinerea trecută şi merită toată aprecierea mea”, a spus premierul Ponta.”

EXCLUSIV. Cum explică ministrul de Interne, Radu Stroe, că manifestanţii anti-Roşia Montană au putut bloca bulevardele din Bucureşti

Se arata ca:

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat pentru gândul că protestatarii care au ieşit în stradă împotriva realizării proiectului Roşia Montană au fost lăsaţi de autorităţi să blocheze bulevardele din centrul Capitalei, deoarece aceştia “au fost civilizaţi”.

  Întrebat cum a fost posibil ca în mai multe seri, în prezenţa Jandarmeriei şi a Poliţiei, să fie blocate anumite bulevarde din Bucureşti, ministrul Stroe a răspuns că cei care au protestat “au fost lăsaţi să facă acest lucru”.

Da, au fost lăsaţi. Eu mi-am asumat această chestiune, repet în conlucrare cu ceilalţi factori politici. Credem că este mai bine ca oamenii să protesteze în mod civilizat. Este o decizie pe care am luat-o în conlucrare cu ceilalţi factori politici şi noi credem că atâta vreme cât manifestaţia este nu numai paşnică, ci este una ultra-civilizată, nu are sens să oprim oamenii pentru că stau pe o bandă a străzii sau pentru o jumătate de oră blochează strada”, a precizat pentru gândul ministrul Stroe.”

Bun, este ultra-civilizata, inteleg ca „au fost lasati” din motive politice. Totusi, acest miting este unul legal? Manifestantii aveau aprobare pentru acest miting? Ca inteleg ca trebuie sa aiba aprobare de la Primarie (daca gresesc sa ma corecteze cineva…).

DOSARUL ROŞIA MONTANĂ. Ponta: „Şova pune mâine la dispoziţie toate documentele”. Şova: „Documentele nu sunt la mine”. Ministrul revine: „Le prezint joi”

Se arata ca:

„După avizarea negativă a proiectului de lege privind exploatarea de la Roşia Montană în comisiile Senatului, premierul Victor Ponta a anunţat că întregul dosar care cuprinde toate documentele emise în jurul acestui subiect în ultimii 14 va fi făcut public mâine, de către ministrul delegat Dan Şova. „Domnul Şova va pune mâine la dispoziţie toate documentele din ultimii 14 ani”, a spus prim-ministrul la ieşirea de la discuţiile cu grupul parlamentar al UDMR.

Contactat de gândul pentru a explica ce documente va publica, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova susţine că s-a înţeles greşit, documentele nefiind în instituţia pe care o conduce. „Eu nu mă ocup de desecretizarea documentelor. Documentele nu sunt la mine la minister. Toate documentele sunt la Ministerul Economiei şi la Ministerul Mediului. Singura mea sarcină a fost să redactez proiectul de lege”, a explicat ministrul.

Premierul Ponta a revenit asupra declaraţiei iniţiale şi a spus că ministrul Şova îi va prezenta lui documentele mâine, iar joi va organiza o conferinţă de presă.

Şi Dan Şova a revenit ulterior asupra declaraţiei, susţinând că va prezenta toate documentele joi, într-o conferinţă de presă.

„Toate documetele care ţin de Roşia Montană din 1997 încoace le vom prezenta premierului şi joi într-o conferinţă de presă vom prezenta şi succesiunea tututror acestor documente care ţin de proiectul Roşia Montană”, a declarat Şova într-o intervenţie la Digi 24. El a evitat să spună clar dacă documentele sunt sau nu în instituţia pe care o conduce.

Anterior, ministrul a refuzat , la insistenţele gândul, să lămurească declaraţiile declaraţiile iniţiale sau să facă alte precizări.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a spus pentru gândul că se abţine de la orice comentariu, motivând că nu e la curent cu declaraţiile premierului. Vosganian a votat luni seara, la şedinţa grupurilor reunite ale PNL, împotriva proiectului Roşia Montana.

La rândul său, ministrul Mediului, Rovana Plumb a declarat, pentru gândul, că a făcut deja publice toate documentele referitoare la Roşia Montană.

„În 1999 s-a acordat licenţa de exploatare pentru Minvest în 2000 a fost transferată către Roşia Montană, de atunci încoace s-au desfăşurat negocieri. Domnul Şova vă va pune mâine la dispoziţie documente din toţi aceşti 14 ani. Suma respectivă este invocată în mai multe adrese oficiale trimise de către companie cuprinzând cheltuielile făcute până acum, pentru că au fost cheltuieli acolo, şi eventualele pierderi comerciale. Nu am de gând să fiu avocatul cuiva, care dă în judecată statul român, dar spun că probabil acest lucru se va întâmpla. Sunt evaluări făcute în privinţa despăgubirilor, de până la două miliarde de dolari pierderi calculate de către companie. Nu vreau eu să vorbesc eu în numele celor care vor acţiona în judecată statul român.  O să îl rog pe domnul Şova să vă dea hotărârile de Guvern, există licenţă de exploatare, nu de explorare acordată societăţii”, a declarat premierul Ponta, la finalul întâlnirii avută cu grupul UDMR.

Cu toate acestea, premierul declarase, cu câteva minute înaintea lui Şova că totul va fi public.

„Vă vom pune la dispoziţie absolut tot, ce să mai fie secret?”, a răspuns premierul când a fost întrebat dacă se va desecretizat contractul semnat pentru exploatare la Roşia Montană.

Victor Ponta a precizat că statul român nu va accepta să plătească despăgubirile cerute de Gabriel Resources şi că va exista un proces în acest sens.

Premierul a ţinut să precizeze că l-a informat pe preşedintele Senatului, Crin Antonescu, de valoarea acestor despăgubiri, iar miniştrii care reprezintă PNL în Guvern au fost de acord cu acest proiect.

„Am discutat cu domnul Antonescu toate aspectele care ţin de Roşia Montană, am decis împreună să avem o comisie de dezbatere pe această temă, însă am înţeles că luni în baza protestelor publice decizia domnului Antonescu a fost de a vota împotrivă şi nu am nicio altă soluţie decât de a respecta această decizie a lor.  Am discutat de multe ori cu Antonescu, la Constanţa, inclusiv şi vineri”, a spus Ponta.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 9, 2013 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

23 comentarii »

  1. Se incearca revenirea la COnstitutie:

    http://www.forbes.com/sites/peterferrara/2013/09/08/100-years-after-woodrow-wilson-mark-levin-pens-a-brilliant-response/

    Comentariu de Cristina | septembrie 10, 2013 | Răspunde

  2. Motane, in atatia ani de ”democratie romaneasca” am invatat in lucru. Ca indifferent cine ”ne conduce” noi, ca cetateni contribuabili, platim TOATE greselile lor, iar ei isi maresc conturile, FARA DEOSEBIRE.
    In lucru e clar ptr mine (cel putin). CINEVA a bagat bani buni in buzunar de pe urma acestui proiect. Ptr ca s-a luat in calcul si actuala situatie, CU BUNA STIINTA s-au acceptat niste clauze ce permit ”investitorului” sa-si scoata banii CU VARF SI INDESAT. Acum,indiferent ca se aproba sau nu, STATUL plateste oricum.
    Ce fericire generala a fost in decembrie 2012!

    Comentariu de Rica Venturiano | septembrie 10, 2013 | Răspunde

    • @Rica Venturiano EXCELENT onorabile ….excelent ! Insa referitor la ” fericirea generala ” din decembrie 2012 ….asi merge mai departe si asi spune : Ce fericire generala a fost in decembrie 1989 !!! Cat de cruda a fost ” trezirea ” la realitate desii nici macar asta nu-i completa ! 😦

      Comentariu de Marian | septembrie 10, 2013 | Răspunde

    • 🙂 🙂 🙂
      Mariane, in ’89 le-am spus parintilor mei, care se bucurau ca „insfarsit o sa fim liberi”, ca „O SA AVEM NEVOIE DE 50 DE ANI, SA SCAPAM DE MORBUL COMUNISMULUI BOLSHEVIC”. Adica abia atunci cand si generatiile noastre se vor duce in amintire. Nu ma crezi? Nu-mi spune ca nu ai tendinta sa faci o paralela intre „ce era bine inainte si acum nu mai este” 🙂 🙂 🙂 🙂 😦

      Comentariu de Rica Venturiano | septembrie 10, 2013 | Răspunde

  3. […] inteles ca, in forma lui actuala, proiectul Rosia Montana nu este in interesul national, nu este in beneficiul economic al […]

    Pingback de Se incearca insistent discreditarea celor care se impotrivesc Proiectului Rosia Montana | Hai ca se poate! | septembrie 10, 2013 | Răspunde

  4. Motane, spui in articolul tau ca ”Parlamentul e prins intre ambitiile lui Crin si Ponta”. Pai Motane, ce-i politica romaneasca, daca nu o lupta intre ambitii personale ale ”alesilor” fara a tine cont de ”alegator” nici cat negru subt unghie??? Alegatorul cnteaza DOAR in campanie, cand i se spune ce vrea sa auda, i se promite ce isi doreste SI ATAT!!!
    Ce te-a facut sa crezi, sa speri, ca de data asta o sa fie altfel?? Nu as a a cost mereu, la cam un an de la investitura, s-a ajuns la concluzia ca tot raul si toate belelele le-au facut ”inaintasii” si ”actualii” se chinuie cu ”GREAUA MOSTENIRE”.
    EU unul nu mai cred in NICIUNUL.

    Comentariu de Rica Venturiano | septembrie 10, 2013 | Răspunde

    • @Rica
      Romania Libera asa titreaza… E posibil sa fie vorba de o chestiune mai subtila: o incercare de dizolvare a USL din interior… Spun e posibil ca nu e clar ca ar fi asa…

      Comentariu de Motanul Incaltat | septembrie 10, 2013 | Răspunde

      • Motane, fum fara foc NU IESE, 😉
        RMGC este DOAR UNA DINTRE SCANTEI, 😉 Crede-ma ca sunt atat de multe ambitii personale in aceasta alianta, incat ma mir ca n-au rabufnit pana acum, dar nu-i timpul pierdut. Ca sa argumentez, iti aduc in atentie proiectul initial al regionalizarii, si la ce s-a ajuns. Apoi te invit sa studiezi istoricul scandalului cu gazele de sist, cum au evoluat taberele PRO si CONTRA, si cum cei PRO s-au transformat in CONTRA si invers, doar pentru ca s-a schimbat tabloul puterii. Acum e randul RMGC, care are aceasi evolutie legata de PRO si CONTRA.
        Motane, nu toti romanii sunt ingusti la minte incat sa inghita ca pelicanii tot ce ne livreaza ori puterea, ori opozitia.

        Comentariu de Rica Venturiano | septembrie 10, 2013

      • S-a bagat tare de tot si Iliescu…

        Comentariu de Motanul Incaltat | septembrie 10, 2013

  5. Asta e poate cea mai tare chestie: manifestarea de protest din Piata Universitatii impotriva proiectului de exploatare a aurului si argintului de la Rosia Montana se face cu complicitatea Guvernului!! 😆

    Comentariu de Motanul Incaltat | septembrie 10, 2013 | Răspunde

    • Pai altfel nu-mi pot explica atitudinea „internelor ” in speta a Jandarmeriei care , le permite astora sa ocupe carosabilul de vreo zece nopti incoace !!! In Ianuarie 2012 doar daca indraznea careva sa calce pe c arosabil si-l luau huidumele alea de jandarmi pe sus !!!!! Pai de ce crezi c-au fost atatea ciocniri intre manifestantii anti…Basescu , anti PDL , anti MRU si anti orice ??? Pe bune , matale cam ce explicatie ai refertor la faza asta cel putin ??? Am pus aceasta intrebare si la Teo Marinescu pe blog si …chiar sunt al dracului de curios …cam ce raspunsuri voi primi 😉 inclusiv din partea matale , ca pe onorabilul Rica Venturiano { Sal’tare si respect ma musiu 😉 ! } l-am ” auzit ” si sincer sa fiu …chiar era previzibil cam ce-o sa spuna ….pe bune !

      Comentariu de Marian | septembrie 11, 2013 | Răspunde

      • @Marian
        Pai, ce parere sa am… Asa pot sa aiba loc si revolutii, si totul e legal ca au fost ultra-civilizati!! 😆

        Comentariu de Motanul Incaltat | septembrie 11, 2013

      • Glumesti evident …nu de alta dar…deja ma supara nervii din cap si …chiar n-asi dori sa patz vr’un atac ! 😦

        Comentariu de Marian | septembrie 11, 2013

      • „Revolutii legale ” s-au mai vazut in istorie { chiar si aia din decembrie ’89 a fost ” legala ” } depinde cine ” fac e legea ” respectiva ….insa te intreb eu stimate prieten….ce in ianuarie 2012 mitingul n-a fost civilizat , n-a fost legal din toate punctele de vedere ….pana si-au bagat coada ” serviciile ” ? Ce noi n-am incercat sa ocupam Piata Universitatii { ca si altii inaintea noastra ….in decembrie ’89 sau in mai -iunie ’90 ?} in mod civilizat , pasnic si …la fel de legal ca si astia de azi ? De fapt din cauza nervilor din cap 😉 chiar n-am fost atent la raspunsul pe care l-ai dat si pentru asta-mi cer scuze . Matale ai spus despre Jandarmerie ca ” au fost ultra-civilizati ” adica cel putin …. asa sper ?! Ma bagi in groapa la Bellu pe viata mea !!!!! Dracu a mai vazut ….Jandarmerie civilizata ????? 😦 🙂

        Comentariu de Marian | septembrie 11, 2013

      • N-am spus despre Jandarmerie ca ar fi fost ultra-civilizati, ci despre manifestanti! De fapt, n-am spus eu, citeste articolul pe care l-am pus in postare, ca am dat update.

        Da, dar in ianuarie 2012 manifestantii nu „au fost lasati”, acuma „au fost lasati” – citeste ce spune Radu Stroe, ministrul de Interne. Eu am pus articolul in postare, n-ai decat sa-l citesti.

        Comentariu de Motanul Incaltat | septembrie 11, 2013

      • Citisem articolul respectiv , cel cu spusele dl Radu Stroie dar ….nu mi-a venit sa-mi cred ochilor si de aceea , aveam nevoie de inca o parere, de cineva care sa-mi confirme ca I.L.Caragiale n-a murit ci este mai actual ca niciodata . Deci aceste „manifestatii ” contra RMGC au loc „cu voie d e la Politie ” 😉 ca sa zic asa ….

        Comentariu de Marian | septembrie 11, 2013

      • Pai mariane, stimabile, credeai ca nu-i actual? CONU IANCU A FOST MAI CLARVAZATOR DECAT Nostradamus.

        Comentariu de Rica Venturiano | septembrie 13, 2013

      • 🙂

        Comentariu de Motanul Incaltat | septembrie 13, 2013

  6. […] RMGC are licenta de exploatare (47/1999), acordata prin HG 458/10.06.1999, valida. Totusi, din cate inteleg, exploatarea propriu-zisa nu a inceput nici pana azi datorita […]

    Pingback de Frank’s place… « Motanul Incaltat | septembrie 18, 2013 | Răspunde


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.