Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Frank’s place…

S-a discutat atat de mult zilele acestea despre Rosia Montana… Este subiectul nr.1 al Romaniei, intors pe toate fetele de catre televiziuni si devansand alte subiecte importante, fara indoiala, cum ar fi inundatiile sau amenintarile de incepere a grevei la metrou.

As dori sa evidentiez cateva caracteristici ale acestei chestiuni:

1) RMGC are licenta de exploatare (47/1999), acordata prin HG 458/10.06.1999, valida. Totusi, din cate inteleg, exploatarea propriu-zisa nu a inceput nici pana azi datorita faptului ca RMGC nu a obtinut acordul de mediu. Lucrul acesta mi se pare foarte neobisnuit: ai licenta de exploatare, dar nu ai acord de mediu pentru ca sa incepi efectiv exploatarea, iar lucrul acesta dateaza de 14 ani!! De observat ca in 14 ani niciun guvern nu a avut curajul sa dea acordul de mediu. Bineinteles, legislatia in privinta mediului trebuie respectata, dar ca nici dupa 14 ani de la obtinerea licentei sa nu ai acordul de mediu mi se pare un lucru foarte ciudat. E, oare, vorba de vointa politica?

2) Un alt aspect este cat ar castiga statul roman, minoritar in aceasta afacere. Este clar ca in asmenea conditii profitul care ar reveni statului roman (prin CN Mininvest / Ministerul Economiei) este mai mic decat cel care ar reveni Gabriel Resources (actionar majoritar). Faptul ca licenta de exploatare a fost transferata de la Mininvest SA catre Gabriel Resources, la cererea acestuia, intrucat a fost o conditie care i-a fost ceruta de catre banci si bursa, mi se pare de inteles, pentru ca altfel nu poti sa te imprumuti nici de la banci si nici de pe piata de capital pentru a face investitiile necesare la un astfel de proiect.  Pentru ca pe ce baza vrei sa accesezi fonduri, daca nu esti detinatorul unei licente de exploatare? Ca a fost favorizata de la bun inceput o corporatie privata? Ar fi trebuit de la bun inceput ca factorii de decizie in stat sa stie ca scopul unei companii private este sa obtina profitul, cat mai mult si cat mai rapid. Din moment ce cauti investitori si acel investitor e unul privat atunci trebuie sa te astepti ca el va urmari in exclusivitate sa obtina profit, avand dreptul la acest lucru, cu atat mai mult cu cat el investeste in proiect grosul sumelor de bani si mai este si actionar majoritar. Din cauza asta ai si cautat un investitor, o firma privata puternica si capabila sa investeasca.

Legat de punctele 1 si 2 eu cred ca ne invartim in jurul cozii, ca sa zic asa. Pentru ca daca nu vrei o exploatare a acestor minereuri aurifere, atunci de ce ai mai cautat investitori, de ce, odata gasit un investitor – Gabriel Resources -, i-ai mai acordat licenta de exploatare, dar sa nu poata exploata ca nu are acord de mediu? De ce nu s-a renuntat atunci, de la bun inceput, la exploatare sau de ce nu a inceput de la bun inceput exploatarea aceasta chiar statul roman?

Urmeaza acum inca vreo cateva aspecte interesante:

4) „Baletul” cu rasuciri contorsionate facut de Victor Ponta si care a inceput cu celebra afirmatie (asa cum e redata in articolul din ziare.com):

„”O sa fiu sincer si o sa va spun ca eu, ca deputat, o sa votez impotriva, dar pe de alta parte, ca prim ministru, nu am dreptul… (…) acum stiu mult mai bine ce am de facut: (…) in primul rand sa fac o administratie necorupta si mai performanta si in al doilea rand sa deschid Romania pentru tot ce inseamna investitii din toata lumea, fie ca vorbim de energie. De Rosia Montana, sigur, s-a vorbit mai mult, pentru ca e un proiect cunoscut, dar eu vreau sa promovam legea minelor”, a mentionat Ponta, la B1 Tv.”

Dupa aceea, iese in evidenta faptul ca nu s-a consultat cu PNL, partenerul de alianta al PSD in USL. Apoi discrepanta foarte mare intre pozitia avuta inainte de a fi la Putere si cea de acum (chiar declarand ca inainte a fost impotriva proiectului Rosia Montana pentru ca acest proiect era sustinut de Traian Basescu si daca il sustine Basescu „sigur e ceva rau”), proiectul de lege pe care doreste sa-l trimita in Parlament spre a fi votat si care da dreptul unei companii private sa faca exproprieri in regim de putere publica. Lucruri ce au generat iesirea la rampa a Presedintelui, cu atacuri politice la adresa premierului. Vizita lui Ponta la Rosia Montana, intratul in mina, la ortacii blocati in subteran…

Este de o ciudatenie extraordinara sa declari, precum a facut Ponta, ca „soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: „Şi cu asta, basta!”, iar Traian Basescu sa ne vorbeasca despre neconsitutionalitatea unei asemenea legi

Este greu de inteles de ce Guvernul nu a actionat pe baza legislatiei in vigoare (nu este, oare, completa?!), in schimb a propus un nou proiect de lege pe care sa-l trimita Parlamentului spre a fi votat, votat de fapt vorba vine, adica solutia e ca acesta sa fie respins. Cu alte cuvinte, recunosti, facand un proiect de lege special pentru RMGC, ca ce se intampla acolo, la Rosia Montana, nu e deloc cușer si vrei sa aduci in legalitate lucrurile pentru ca apoi, in urma votului, proiectul sa fie respins?! Dar daca nu e cușer atunci de ce nu-l respingi pe baza legislatiei in vigoare? Basescu s-ar putea sa aiba dreptate cand afirma ca finalul „jocului” va fi o lege respinsa de Curtea Constitutionala

5) Avem o guvernare cu ajutorul Parlamentului – iata ce ne spune un articol Mediafax:

Ponta: Avizul de mediu pentru Roşia Montană trebuia dat de 15 ani, dar nu decide ministrul. DECLARAŢIA premierului privind votul asupra proiectului

Se arata ca:

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că avizul de mediu pentru exploatarea auriferă de la Roşia Montană trebuia dat de cincisprezece ani, în orice moment, dar nu s-a întâmplat aşa pentru că e o decizie foarte importantă şi nu o poate lua un ministru, ci trebuie să decidă Parlamentul.

„Avizul de mediu, conform legilor europene şi româneşti, trebuia dat de cincisprezece ani. Oricând”, a spus Ponta, la B1.

Întrebat de moderator de ce ministrul de resort, Rovana Plumb, nu a dat acest aviz, premierul a explicat că deşi proiectul Roşia Montană respectă condiţiile de mediu, o decizie „atât” de importantă nu poate fi luată de un singur ministru.

„Proiectul actual se încadrează în toate standardele de mediu din Europa. Şi atunci, Parlamentul României trebuie să spună: «Da, se încadrează, dar eu tot nu vreau să facem această exploatare»”, a spus premierul.

În opinia sa, cetăţenii aveau dreptul să protesteze dacă nu s-ar fi procedat în acest fel.

„De abia atunci oamenii ar fi avut dreptul să iasă în stradă, să spună: «În mod netransparent, fără dezbateri, aţi dau un aviz de mediu». E simplu”, a explicat Ponta.

Victor Ponta a spus că va vota „la vedere” proiectul Roşia Montană, dar nu a precizat cum

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că va vota „la vedere” în Parlament proiectul Roşia Montană, dar nu a vrut să precizeze dacă va fi pro sau contra pentru ca alţii să nu ţină cont de părerea exprimată de el, ci să analizeze circumstanţele acestui proiect.

„Vreau ca toţi parlamentarii să se informeze, după care voi vota «la vedere», cum a spus Crin”, a spus premierul, la B1, întrebat cum votează deputatul Victor Ponta.

El a evitat să precizeze exact dacă votul să va fi favorabil sau nu proiectului, pentru că nu doreşte să influenţeze pe cineva. „Nu vreau ca un proiect atât de important pentru România, să fie tratat şi de alţii – vreau ca alţii să fie mai deştepţi decât am fost eu, care eram contra doar pentru că-l susţinea Băsescu, că uite, Băsescu s-a răzgândit – vreau ca toată lumea să nu ţină cont de părerea mea şi să se uite exact pe ceea ce înseamnă acel proiect”, a spus Ponta.

Premierul şi-a exprimat scepticismul faţă de aprobarea proiectului Roşia Montană de către Parlament, el precizând ca acest fapt este „foarte probabil” având în vedere părerile deja exprimate de mulţi politicieni.

Totodată, Victor Ponta a precizat că Roşia Montană este doar unul dintre proiectele importante pentru România, iar dacă acesta nu va fi aprobat şi-a pus problema dacă se vor opri şi celelalte, precum gazele de şist, reactoarele 3 şi 4 ale Centralei nuclear-electrice de la Cernavodă sau autostrăzile.

„E o decizie pe care trebuie să o ia această ţară şi o ia în mod democratic, până la urmă, prin Parlament. Eu unul sunt categoric de părere că, respectând toate standardele europene, trebuie să facem dezvoltarea acestei ţări”, a mai spus Ponta.

El declara, recent, la un post de televiziune, că va vota, ca deputat, împotriva proiectului, deşi ca prim-ministru l-a aprobat şi l-a trimis Parlamentului.” (subl. mea)

Cu parere de rau, dar nu pot fi de acord cu un asemenea punct de vedere: inseamna ca orice acord de mediu trebuie dat de catre Parlament, pentru orice tip de exploatare. Sau e vorba numai de Rosia Montana? Practic, Parlamentul devine decident pentru orice tip de proiect: si pentru gazele de sist, si pentru Centrala de la Cernavoda, si pentru autostrazi etc… In felul asta Parlamentul se substituie Guvernului. In primul rand, Dl. Ponta pleaca de la o premisa gresita cand afirma: „Avizul de mediu, conform legilor europene şi româneşti, trebuia dat de cincisprezece ani. Oricând.„. Un aviz sau acord de mediu nu trebuie dat, ci trebuie dat intr-un mod justificat, respectand legislatia in vigoare si aparand interesele statului roman. Si a doua premisa gresita este: „În mod netransparent, fără dezbateri, aţi dat un aviz de mediu„, intrucat nu e vorba de netransparenta ci de incredere. Un minister se conduce dupa niste legi si da avize dupa niste legi. In cazul in care aceste legi sunt respectate nu vad care ar mai fi problema. Daca acele legi sunt proaste, atunci pot fi corectate: se abroga, se dau altele noi etc. Rolul Parlamentului este sa faca legi nu sa dea acorduri de mediu.

Dupa parerea mea, Ponta a cautat sa ingroape de la bun inceput acest proiect Rosia Montana si se pare ca-i va reusi lucrul asta. Nu a facut altceva decat sa mimeze ca ar fi de acord, insa indeciziile sale – in calitate de premier e pentru, in calitate de deputat e contra – tradeaza faptul ca Ponta, in realitate, nu a fost de acord cu exploatarea aurului de catre RMGC si ca nu a facut altceva decat sa blocheze acest proiect, avand grija sa fie pe cale legala, cu ajutorul Parlamentului, prin proiectul de lege ce l-a trimis la Parlament.

Mediafax ne mai spune:

Ponta, despre manifestaţiile privind Roşia Montană: În mod sigur, există interese economice din afara României

Se arata ca:

Premierul Victor Ponta afirmă că deţine informaţii conform cărora pe manifestaţiile normale în cazul Roşia Montană s-au „pliat” interese economice din afara ţării ca România să nu îşi redeschidă mineritul în ansamblu şi să nu fie independentă din punct de vedere al gazelor şi altor resurse naturale.

„Există un război economic care s-a pliat pe nişte manifestaţii normale, de bună-credinţă, care este, în baza informaţiilor pe care eu le deţin, din două direcţii: în mod sigur, există interese economice din afara României ca România să nu îşi redeschidă mineritul în ansamblu – nu vorbim doar de aur sau de cianuri, ci de minerit – şi ca România să nu fie independentă economic din punct de vedere al gazelor. E normal, cine vrea prin jurul nostru să avem gazele noastre, să nu le mai importăm, şi cine vrea să avem resurse naturale importante ? Nu cred că cineva vrea cu adevărat şi în mod clar există şi acest gen de influenţă”, a spus Ponta la România TV.

El a precizat însă că majoritatea absolută a manifestanţilor din Piaţa Universităţii sunt de bună-credinţă.”

Si Victor Ponta de partea caror interese este? Ca Basescu a sustinut proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montana…

Iata ce titreaza si Romania Libera:

Ministrul Bugetului despre un PLAN B pentru Roşia Montană: Există şi alţi investitori în judeţul Alba

Se arata ca:

„Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a declarat marţi seara, într-o emisiune la postul România TV, că Guvernul nu are un plan B pentru zona Roşia Montantă, dacă proiectul de exploatare minieră nu va fi aprobat, dar există o serie de alţi investitori serioşi care au depus proiecte în judeţul Alba.

Ministrul a dat asigurări locuitorilor din judeţul Alba că există investitori care au aplicat la programele desfăşurate de Guvern pentru a dezvolta zona şi a crea locuri de muncă.

„Aceste locuri de muncă nu sunt suficiente şi nu sunt egal repartizate în judeţ, dar Guvernul încurajează investitorii”, a declarat Liviu Voinea.

Parlamentarii români au aprobat marţi constituirea unei comisii speciale care va analiza proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană.”

Interesant este si incidentul petrecut in Parlament cu Mihail Neamtu:

Mihail Neamţu a întrerupt şedinţa din Parlament în care vorbea premierul. „Ponta este Iuda şi ne-a vândut”

Se arata ca:

„Venit în Parlament să prezinte scrisoarea de intenţie cu FMI, premierul Victor Ponta a fost surprins de liderul Noii Republici, Mihail Neamţu, care a mers la la tribuna de unde premierul vorbea şi a pus două punguţe cu bani. Pe umeri cu un tricolor, Neamţu a fost scos imediat din sală.

„Eu totuşi vă rog să returnaţi banii domnului Neamţu, poate are nevoie pentru constituirea noului partid. Domnia sa a spus că din lipsă de bani nu a fost ales în partid, şi nu din lipsă de voturi, şi nu aş vrea să fie lipsit de resursele necesare”, a comentat şeful guvernului.

Liderul partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a protestat în timpul şedinţei celor două camere ale Parlamentului, acuzându-l pe Victor Ponta de lobby pentru o companie privată şi spunând că „are cearşaful mânjit de cianuri”.

„Este pentru prima dată când românii de pretutindeni îşi dau mâna împotriva acestei cianurizări a României. Domnul Ponta are cearşaful acasă mânjit de cianură, iar domnul Antonescu are doar perna plină de cianură. Aşa cum Iuda a vândut pentru 30 de arginţi, Ponta a trădat pentru mult mai mulţi bănuţi de aur. Există o solidaritate între aceşti politicieni, care sunt mai degrabă nişte lobby-işti pentru companii private. Ei au vândut România într-o mizerabilă afacere unei companii private. Vâzarea de ţară trebuie condamnată de cetăţenii români. Şova şi cu Ponta s-au comportat ca nişte agenţi de PR”, a spus Neamţu, la ieşirea din plen.

Mai mult, liderul Noii Republici i-a acuzat deopotrivă şi pe liderii PDL şi pe preşedintele Traian Băsescu.

„Domnul Traian Băsescu, alături de mulţi membri ai actualei opoziţii sunt la fel de condamnabili la acest proiect. Oameni precum Cristian Preda şi Mihai Răzvan Ungureanu sunt politicieni care nu pot vorbi pentrucă au avut directe interese uneori de natură materială în situaţia Roşia Montană. Sau consilieri personali care au fost implicaţi, de pildă Corina Vinţan”,  a mai spus Neamţu.”

Mihail Neamtu parca a vrut sa ne arate ca e posibila si un alt fel de „mineriada”…

Un alt element interesant este pozitia Patriarhiei:

Patriarhia Română: Suntem ÎMPOTRIVA proiectului Roşia Montană. Se distruge regiunea pe vecie

Se arata ca:

„Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, a reamintit că Sinodul BOR s-a declarat încă de acum zece ani împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, relateaza Realitatea TV.

„Se împlinesc zece ani de când Sfântul Sinod şi-a exprimat public punctul de vedere împotriva proiectului Roşia Montană. Creaţia, mediul sunt dar de la Dumnezeu care trebuie prezervat. Sunt aceste probleme de patrimoniu, care în viziunea celor care au iniţiat proiectul, ar trebui să dispară. Nu mai vorbesc de frumuseţea divină a acestui loc. Punctul de vedere al Sfântului Sinod s-a bazat pe poziţia Academiei Române. Şi în acest moment, poziţia Bisericii este neschimbată din acest punct de vedere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, la Realitatea TV.

„Constatăm că nicio autoritate a statului nu-şi asumă responsabilitatea pentru gravele probleme de mediu şi patrimoniu. Sunt discuţii care nu vin şi cu soluţii. Trebuie să existe o dezbatare serioasă despre ceea ce va fi la Roşia Montană. Nu suntem împotriva dezvoltării economice a României, dar nu trebuie să distrugem acea regiune pentru vecie. Degeaba ne caută politicienii români, aici nu e nimic de negociat, doar dacă se schimbă situaţia radical”, a adăugat Stoica.”

Pe de alta parte ma gandeam la Frank Timis… Iata ce ne spune despre el Wikipedia in romana:

„Timiș deține compania Central Europe Petroleum, care a concesionat în anul 2003 o suprafață a cărei întindere depășește 4% din suprafața totală a teritoriul României pentru a căuta zăcăminte de gaze naturale și petrol [1], precum și compania African Minerals. Companiile lui Timiș dețin în concesiune și perimetre aurifere în România, printre care și perimetrul Roșia Montană, loc unde s-ar afla cel mai mare zăcământ de aur din Europa[1].

O altă firmă a lui Frank Timiș, International Goldfields, a concesionat și ea o suprafață de peste 2.500 de kilometri pătrați, între orașele Deva, Lugoj și Oțelul Roșu[1]. Împreună, suprafețele controlate de aceste firme, împreună cu ariile controlate de Gabriel Resources, firma care încearcă să exploateze aurul de la Roșia Montană, și de European Goldfields, companie care activează în județul Hunedoara, toate deținute de Timiș, totalizează 5% din teritoriul României[1].”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Anunțuri

Septembrie 18, 2013 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

14 comentarii »

  1. […] parerea mea, in forma lui actuala, proiectul Rosia Montana nu este in beneficiul economic al Romaniei. Nu cred ca un proiect in care participatia statului este de 25% poate sa fie […]

    Pingback de Spun NU proiectului Rosia Montana in forma lui actuala. De ce nu cere Guvernul prin contract ca RMGC să extragă aurul printr-o procedura in care nu se foloseste cianura? | Hai ca se poate! | Septembrie 18, 2013 | Răspunde

  2. Motane, scuze dar mi-a fost lene sa mai tastez iar, asa ca am dat copy/paste.

    Daca lumea ar fi interesata cat de cat de acest subiect, poate ar afla ca adevarata afacere, care s-a derulat fara sa fi fost extras vreun gram de aur, de la inceputurile acestei afaceri si pana acum, este, asa cum am mai spus, cea bursiera. In care rechinii, cumparand si vanzand actiuni la bursa de la Toronto, au castigat sume fabuloase. Si nu au fost simple speculatii la “ghici”. Ei au beneficiat de informatii privilegiate, adica obtinute ilegal. Au lucrat mana in mana cu demnitari ai statului roman pe care i-au platit la greu. Si acum, toti acesti demnitari, din TOATE PARTIDELE POLITICE CE S-AU PERINDAT PE LA PALATUL VICTORIA DIN 1999 SI PANA AZI cauta sa-si acopere urmele prin declaratii care mai de care mai populiste si mai “aproape de sufletul alegatorului”. Sa fim seriosi, si in Moreni oamenii mor de foame pentru ca singura industrie de acolo a fost distrusa, si ca Moreni sunt mii si mii de exemple de zone din tara asta in care s-a distrus totul prin asa-zisele “privatizari imperios necesare iesirii din criza”. Se vad cumva pe sticla stirilor oamenii din aceste zone? Va asigur eu ca in Moreni “NU F**E BUHA” nicio femeie, indiferent ca e mama sau sotie de miner de acolo.
    Tot scandalul asta cu cianurile, este doar praf in ochi. Daca intr-adevar s-ar dori inceperea exploatarii acolo, nu i-ar putea opri nimeni, mai ales ca au avut SI AU IN CONTINUARE Guvernul in spate. Dar sa fim seriosi, CAT AUR este in acel zacamant, fata de alte metale rare pentru care STATUL NU PRIMESTE NIMIC??? Daca s-ar lasa ceata aruncata de cele doua parti ale conflictului, poate ca atunci s-ar putea vedea si cu ochiul liber de prejudecati ca aurul este parte insignifianta fata de zacamintele de titan, germaniu, arseniu, molibden, vanadiu, nichel, cobalt, galiu si wolfram, ce sunt evidentiate calitativ si cantitativ in documentatia pe care Rosia Montana Gold Corporation a cumparat-o de la Agentia Nationala de Resurse Minerale. Acestea sunt metale mai pretioase decat aurul, ascunse la Rosia Montana si omise din proiectul de lege. Cine stie, sau macar are idee, ca prin exploatarea acestor metale rare, nementionate in proiectul de lege adoptat de Guvern, dar cu utilizari in industriile performante ale lumii, Gold Corporation devine “multimiliardara in doi-trei ani, in timp ce statul roman nu are niciun beneficiu din exploatarea acestor zacaminte facute cadou”.
    Pai daca vrem sa vorbim despre PRO sau CONTRA proiectului din Rosia Montana, haideti sa vorbim documentati. Nu trebuie sa fim impoptriva exploatarii resurselor naturale, care ne pot aduce BANI SERIOSI LA BUGET, fara sa mai fim nevoiti sa ne imprumutam de la “ITZIC si SHTRUL” sa ne platim pensiile si salariile medicilor si profesorilor. Banii obtinuti din aceste resurse, pot sa asigure si o protectie a mediului adecvata, si totodata sa asigure si acel 6% ptr sanatate si inca 6% ptr invatamant.

    Comentariu de Rica Venturiano | Septembrie 19, 2013 | Răspunde

    • @Rica
      Eu am inteles ca prin licenta au dreptul sa exploateze doar aur si argint, asta in mod legal.

      Comentariu de Motanul Incaltat | Septembrie 20, 2013 | Răspunde

    • Pai eu ce drak tot spun peste tot? CA AU FACUT UN CONTRACT PAGUBOS PTR TARA, adica ptr NOI, deci ptr NIMENI. Pentru ca cine are putina (nu foarte multa) minte, pote usor sa vada ca NU AURUL este preponderent in acel zacamant, ci multe alte metale rare SI SCUMPE!!!!!
      Dar da-i „boborului” circ, ca painea si-o cumpara singur.

      Comentariu de Rica Venturiano | Septembrie 20, 2013 | Răspunde

  3. […] ca scandalul Rosia Montana a acoperit, cum spuneam si in postarea precedenta, si inundatiile, si grevele, ocupand intreaga mass-media foarte intens toate zilele acestea… […]

    Pingback de Noi pagini despre nevrednica guvernare Ponta… « Motanul Incaltat | Septembrie 20, 2013 | Răspunde

  4. PS.
    Nu au dreptul sa exploateze DOAR aur si argint, CI STATUL PRIMESTE REDEVENTE PENTRU AUR SI ARGINT!!! Ptr restul NU DA SOCIETATEA NICIUN BAN!!! E moca, ca-i la oferta!!!

    Comentariu de Rica Venturiano | Septembrie 20, 2013 | Răspunde

    • @Rica
      Serios? Hmmm… eu n-am inteles asa…

      Comentariu de Motanul Incaltat | Septembrie 20, 2013 | Răspunde

      • pai la cum este contractul MEDIATIZAT PESTE TOT, doar la aur si argint ia statul redeventa. RESTUL METALELOR DIN ZACAMANT REVIN IN TOTALITATE FIRMEI EXTRACTOARE!!!!

        Comentariu de Rica Venturiano | Septembrie 20, 2013

    • pai ce vorbim aici motane? doar asa, sa nu stam? eu am crezut ca te-ai informat. te rog, nu fii un al doilea „necunoscut”, ca vorba ta, „de la tine am pretentii”.

      Comentariu de Rica Venturiano | Septembrie 20, 2013 | Răspunde

      • Eu am inteles ca in licenta (desi inteleg ca acele clauze din licenta sunt secrete – Dan Sova mi se pare ca a spus ca nu poate sa spuna ca contine licenta, dar poate spune ce nu contine) e vorba doar de aur si argint. Redeventa o primeste statul, sigur, si e pusa pe venitul firmei.
        Acuma o firma poate sa exploateze ce are voie in licenta si inteleg ca in licenta e vorba doar de exploatarea minereurilor aurifere si argintifere.
        Dar vad ca vii cu detalii noi, in fine asta e parerea ta…

        Comentariu de Motanul Incaltat | Septembrie 20, 2013

      • @Rica
        Spune-mi si mie cum ai tras concluzia ca „RESTUL METALELOR DIN ZACAMANT REVIN IN TOTALITATE FIRMEI EXTRACTOARE!!!!” si ca statul ar lua redeventa doar la aur si argint… De unde ai tras concluzia ca „E moca, ca-i la oferta!!!”? Pune, te rog, un link, daca doresti…

        Uite aici :

        „În anul 1999, RMGC obține licența de concesiune pentru exploatare nr. 47/ 1999[4], pentru exploatarea minereurilor de aur și argint din perimetrul Roșia Montană, licență obținută prin transfer de la Minvest SA Deva și nu prin licitație.”

        Rica, te rog sa cauti sa sustii cu probe valide ceea ce ai declarat, altminteri de abia atunci vorbim ca sa nu stam. Ca asa oricine poate face speculatii…

        Este INCENDIAR ceea ce ai spus!!

        Comentariu de Motanul Incaltat | Septembrie 20, 2013

      • DE citit si…
        Roṣia Montană – proba adevărului

        Comentariu de Motanul Incaltat | Septembrie 20, 2013

      • Bine, o sa caut sa-ti dau link-ul. Insa A FOST DISCUTATA si la unul din posturile astae acre tot bat apa in piu cu RmGC.

        Comentariu de Rica Venturiano | Septembrie 20, 2013


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: