Aberatii…
“Salutul frăţesc” al Tinerilor Comunişti Chinezi şi învăţăturile lui Mao la instalarea lui Mihai de la Hi-Q în fruntea TSD. Reportaj Gândul
Se arata ca:
„Încă marcaţi de încălzirea ideologică prelungită până spre zori în cluburile din Braşov, aproape 2.000 de pesedişti juniori au umplut sâmbătă dimineaţa Sala Sporturilor din oraş la Congresul TSD. Misiunea le-a fost simplă: câteva aplauze furtunoase la glumele şi ironiile politice ale miniştrilor PSD, veniţi în număr mare, de la Victor Ponta la Liviu Dragnea, Titus Corlăţean sau Constantin Niţă, plus Nicolae Bănicioiu în triplu rol – ministru, fost şef TSD şi show-man.
Înainte de a trece de la Tineret la seniori, Bănicioiu şi-a pregătit ieşirea triumfală din liga mica. “Nicu acum pleacă, însă nu e trist/ Ştie că are în spate poporul PSD-ist”, au proiectat juniorii PSD pe ecrane gigant, peste filmul carierei politice a fostului lider.
În locul său, l-a lăsat pe Mihai Sturzu, trecut, într-un singur an, de la solist vocal în trupa Hi-Q la deputat, de la simplu membru la lider TSD. “Nicu organiza baluri de boboci şi, evident, noi cântam la baluri de boboci”, a justificat el predarea de ştafetă. O schimbare de gardă la care a fost prezentă şi Liga Tineretului Comunist Chinez, care şi-a prezentat, de la microfon, “salutul frăţesc”.
Învăţăturile lui Mao pentru poportul TSD-ist
Deschiderea s-a făcut pe “Bella Ciao”, cântecul partizanilor antifascişti italieni din al Doilea Război Mondial, după care o tânără din TSD Braşov a oferit asistenţei o variantă modificată a imnului naţional în care strofa cu “Traian” a fost înlocuită cu o alta, neinclusă în versiunea oficială.
Imediat, şi-a intrat în rol ministrul Bănicioiu, “membru şi preşedinte al TSD pentru încă o oră, două”, care i-a introdus, pe rând, pe şefii partidului: Victor Ponta şi Liviu Dragnea, secondaţi de Valeriu Zgonea, Ecaterina Andronescu, Titus Corlăţean “alăturat alături de noi” şi Constantin Niţă gratulat cu “deosebite mulţumiri pentru ospitabilitate”.
Apoi, i-a scos în faţă pe reprezentanţii organizaţiilor de tineret ale UNPR, PPDD, Tineretului Comunist Chinez şi Tineretului Social Democrat din Moldova.
“Salutul frăţesc al tinerilor comunişti chinezi” s-a propagat, clar, de la microfon: “De-a lungul anilor, Liga Tineretului Comunist Chinez a avut şi are relaţii şi schimburi de prietenie statornice cu Partidul Social Liberal (sic!) din România, acestea jucând un rol important între partidele şi ţările noastre”. Omologul chinez a apelat apoi la un citat din Mao: “Lumea este a noastră, dar şi a voastră, tineretul reprezintă soarele de dimineaţă, de la ora 8 şi 9, şi sper să duceţi mai departe cauza creată de generaţiile mai în vârstă”.
Luat de val, liderul Tineretului Social Democrat din Republica Moldova a dat şi el să însufleţească atmosfera: “Dragi prieteni, dragi tovarăşi. Pardon! Dragi camarazi”.
Tinerii PSD-işti nu i-au purtat însă pica, la final votând în unanimitate înfiinţarea TSD Republica Moldova.
Dragnea, setat pe glume cu procurori, Ponta – “Bagă bani!”
Microfonul a trecut apoi la Victor Ponta, care a pledat fără rezerve în favoarea “dezvoltării ţării prin valorificarea tuturor resurselor ei”, respingând totodată „orice formă de violenţă, agresiune, lozinci din anii 90”.
În aplauzele generale, Bănicioiu a scos apoi, pentru camerele TV şi pentru şeful său de partid, o colivie cu inscripţia “AMR 61 SĂPTĂMÂNI” rezervată “cucului de la Cotroceni”.
De aplauze la scenă deschisă a avut parte şi Liviu Dragnea, pus pe glume cu PPDD-isşti şi, desigur, procurori: “Poate or să se supere pe noi şi ne ancheteze acum ca grupare infracţională pentru că facem reclamă la Coca Cola”.
Ponta a dat-o şi el pe glume, arătând că este la curent cu hit-urile estivale. “Vreau să-i mulţumesc lui şi colegilor lui din trupa Hi-Q. Mulţi ani pentru noi, la PSD, «Gaşca mea» a fost un fel de imn. Că, în ultima perioadă, de când sunt prim-ministru, toată lumea îmi cântă o altă melodie: «Bagă bani, bagă bani!»”
În loc de rămas-bun, premierul a explicat şi de ce trebuie să se grăbească spre Bucureşti: “Mâine plec într-o vizită în Statele Unite şi s-ar putea ca de la Cotroceni să primesc un telefon cu «Dacă pleci, ia-mă şi pă mine!» şi sper ca domnul preşedinte să n-apuce să facă toate formalităţile!”
Înainte de a pleca, Ponta însuşi i-a dat cântăreţului-deputat Mihai Sturzu binecuvântarea în funcţia de preşedinte al TSD chiar dacă nimeni nu votase încă.”
„Dragi prieteni, dragi tovarăşi. Pardon! Dragi camarazi” – va dati seama…? 😆 Imi amintesc ce declaratie politica a sustinut in Parlament D-na. Ana Birchall cu prilejul implinirii a 120 de ani de social-democratie in Romania in care arata, printre altele, ca:
„Anul 1927 reprezintă pentru social-democrația din România un moment cheie. Congresul din 7 Mai 1927 a decis ca toate mișcările socialiste de pe teritoriul României să se unească și să se constituie Partidul Social Democrat. Acest an este cu atât mai important cu cât PSD și-a descoperit viitorul lider, pe Constantin Titel Petrescu. Personalitatea lui Constantin Titel Petrescu a făcut ca PSD să fie unul dintre partidele mari ale României.
Sub conducerea acestuia, PSD a condamnat legionarismul și a refuzat sa accepte comunismul.
Perioada interbelică a însemnat pentru istoria Partidului Social Democrat din România un moment de ascensiune, când ideile promovate de social-democrație au atras tot mai mulți simpatizanți.
Atât în timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, cât și la începuturile comunismului în România, membrii Partidului Social-Democrat s-au opus acestor mișcări, continuând să existe, chiar și în ilegalitate.
Valorile social-democrate au avut de suferit de pe urma comunismului la fel de mult ca și alte valori promovate de partidele vremii. După desființarea partidelor de către guvernele comuniste, social-democrații români au continuat să țină vie flacăra social-democrației în ilegalitate prin înființarea de către Constantin Titel Petrescu a Partidului Social Democrat Independent.”
Or, manifestarea asta, Congresul TSD, parca nu s-a desfasurat in acord (cel putin intr-unul deplin) cu ceea ce spunea D-na. Birchall in declaratia politica ce a rostit-o in urma cu doar cateva luni de zile…
„[…] după care o tânără din TSD Braşov a oferit asistenţei o variantă modificată a imnului naţional în care strofa cu “Traian” a fost înlocuită cu o alta, neinclusă în versiunea oficială.” 😀 Traian a devenit „cucu’ de la Cotroceni”, nu mai e „cucuveaua”… 😆 Nici macar „bunicuta” nu mai e… 😆 😆
In alta ordine de idei…
Ponta şi Antonescu bat palma pentru Roşia Montană. Legea cu dedicaţie care se pregăteşte în Parlament
„PSD şi PNL negociază intens pentru a se ajunge la o formulă de compromis în interiorul USL asupra proiectului minier de la Roşia Montană. Un prim pas a fost făcut joi seară în Comisia specială din Parlament, unde proiectul de lege venit de la Guvern a fost desfiinţat de membrii comisiei, care au creat un nou proiect legislativ. Discuţiile pentru o soluţie comună au continuat astăzi în interiorul USL.
Pentru a se elimina opoziţia liberalilor, în noul proiect de lege nu se face nici o precizare vizavi de compania Roşia Montană sau de perimetrul Roşia Montană. Noul act normativ se prezintă doar ca o lege cadru în privinţa exploatărilor miniere, deşi din evaluarea datelor tehnice se poate trage concluzia că este făcută cu dedicaţie pentru proiectul minier de la Roşia Montană. Spre exemplu, în noul text de lege se vorbeşte de proiecte miniere auro-argentifere de interes public deosebit prin care se înţeleg acele proiecte miniere prin care se extrag anual cel puţin 5 tone de aur”. În România există doar două licenţe de exploatare a aurului şi argintului, la Roşia Montană şi la Certej, iar, potrivit estimărilor, la Certej s-ar extrage 4 tone de aur anual. În concluzie, în acest nou proiect de lege nu s-ar încadra decât exploatările de la Roşia Montană.
Imediat după modificările aduse proiectului de lege în Parlament, liberalii au venit cu o nouă poziţie, în care dau semne că sunt dispuşi la dialog. Crin Antonescu a precizat că PNL este în continuare împotriva proiectului de lege depus de Guvern în Parlament. Cum acesta a fost deja modificat, liberalul a arătat că este dispus să se ajungă la o formulă comună de compromis.
„PNL respinge proiectul de lege pe care am fost sesizaţi, dar suntem dispuşi în cadrul Comisiei dacă este cazul şi aşa convenim – acestei Comisii, altei Comisii, în orice formă – să discutăm elemente dintr-o lege, sau modificări de legislaţie generale privitoare la exploatări, la resursele naturale în general, la exploatările de acest fel. Şi, în sensul acesta, toţi facem eforturi de a găsi formule comune”, a declarat la finalul şedinţei USL, Crin Antonescu.
Premierul Ponta a plusat şi a anunţat că în interiorul USL s-a decis prelungirea mandatului Comisiei speciale cu 30 de zile, adăugând că nu se supără dacă proiectul este modificat de Parlament şi că va respecta decizia forului legislativ.
„Tocmai pentru că şi eu şi domnul Antonescu vrem ca USL să acţioneze coerent până şi pe temele cele mai dificile, am decis împreună să prelungim mandatul Comisiei cu 30 de zile, în ideea că la un moment dat se va găsi o poziţie comună”, a precizat Ponta după întâlnirea USL.
Deputatul PSD, Florin Iordache, membru în Comisia parlamentară pentru Roşia Montană, a primit de la premierul Ponta misiunea de a ocupa în Parlament de proiectul de lege privind exploatarea minieră. În noul său rol, Iordache s-a prezentat la lucrările comisiei cu un draft de proiect, pe marginea căruia restul parlamentarilor au depus amendamente.
„Ba e şi pentru Roşia Montană, nu e cu dedicaţie pentru Roşia Montană, e un proiect mai amplu. Ţinta nu e Certejul sau Roşia Montană. Ţinta este o chestiune generală. Dumneavoastră aţi văzut până acum în noua lege undeva scris Roşia Montană?”, a răspuns Iordache pentru gândul când a fost întrebat dacă noul proiect nu este unul cu dedicaţie pentru proiectul minier de la Roşia Montană.
Proiectul cu dedicaţiepentru Roşia Montană
Cu toate acestea, primele şapte articole, câte au fost modificate până în prezent, pun asemenea condiţii încât doar Roşia Montană s-ar încadra în ele.
În primul rând, titlul legii creează prima diversiune. Nu se mai numeşte „Lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană”, ci „Lege privind unele măsuri pentru stimularea exploatării minereurilor auro-argentifere din cadrul unor proiecte miniere de interes public”, fără niciun fel de trimitere la Roşia Montană.
În acelaşi timp, acordul a fost scos din lege, prin modificarea primului articol, la propunerea deputatului PSD Florin Iordache, acord care stabilea concret obligaţiile companiei RMGC.
“Păi ca s-o putem declara de interes public deosebit, nu declari aşa uşor orice lucrare. Inclusiv titlul legii, uitaţi-vă cum îl cheamă acum, nu scrie Roşia Montană”, a mai spus Iordache.
Mai mult, în noua formă a primului articol, alineatul 2, se pune prima condiţie pentru ca o eventuală companie care vrea să exploateze aur şi argint să intre sub incidenţa acestei legi, amendament propus de deputatul PNL, Mircea Dolha.
„În sensul prezentei legi, prin proiecte miniere auro-argentifere de interes public deosebit se înţeleg acele proiecte miniere prin care se extrag anual cel puţin 5 tone de aur”.
Or, în România există doar două licenţe de exploatare a aurului şi argintului, la Roşia Montană şi la Certej, iar, potrivit estimărilor, la Certej s-ar extrage 4 tone de aur anual. În concluzie, nu s-ar încadra în acest nou proiect de lege decât exploatările de la Roşia Montană.
„Noi ştiam că la Certej se extrag 6 tone de aur pe an”, se scuză Iordache.
În acelaşi timp, liberalul Dolha spune că mai există zăcăminte mari de aur şi-n alte părţi, nu doar în cele în care a fost dată şi o licenţă de exploatare, de aceea a ţinut să se scrie în lege că trebuie extrasă o cantitate mare de aur, ca produs finit.
„În Maramureş sunt multe, la Beiuş, Şuior şi Cavnic. Eu sunt din Baia Mare şi cunosc zona, ştiu de aceste resurse de la Institutul de cercetări miniere, care are o hartă foarte clară”, a explicat şi Dolha, contactat de gândul.
Alte elemente chimice, altă licenţă de exploatare
O altă modificare operată de parlamentarii din comisia specială instituie obligaţia companiei de a obţine o nouă licenţă de exploatare doar în cazul în care „în cantităţile de minereu conţin elemente chimice, altele decât aur şi argint şi se justifică exploatarea acestora pentru scopuri comerciale”.
Potrivit analizelor realizate de ANRM, informaţii comunicate şi în cadrul audierilor din comisia specială, nu există astfel de elemente care ar merita şi ar putea fi exploatate. În ciuda opiniilor diferite a fostului director al Institutului Geologic Român, Ştefan Marincea, care a insistat asupra faptului că la Roşia Montană există şi telur şi stibiu, ambele cu o importanţă deosebită pe plan mondial, cel care va fi luat în considerare va fi raportul ANRM.
„În urma analizelor care s-au făcut până în prezent în laboratoare autorizate, a rezultat faptul că nu sunt alte elemente care ar putea, la ora actuală, să fie exploatate. Nu putem discuta în procente. S-au făcut teste de fezabilitate, în laboratoare internaţionale acreditate, auditate. Deci, elementele care există la ora actuală în zonă sunt sub gradul de a fi exploatat„, a precizat Gheorghe Duţu, directorul ANRM.
Dacă însă RMGC va descoperi şi alte elemente în respectivul perimetru, într-o cantitate suficient de mare încât să poată fi folosite în scopuri comerciale, RMGC va fi nevoită să obţină o nouă licenţă de exploatare.
Tot în noua formă a legii pregătite de parlamentari se precizează că firma care se va ocupa de exploatările miniere se obligă să folosească „cele mai avansate tehnologii, disponibile la momentul exploatării, care să prevină evenimente de natura deversărilor sau emisiilor de substanţe periculoase ori poluante”.
Dacă în acordul ataşat proiectului de lege iniţial erau detaliate toate obligaţiile companiei RMGC, toate sumele pe care trebuia să le depună în conturile statului român pentru acoperirea investiţiilor, dar şi garanţiile de mediu în cazul unui accident ecologic, în noua lege totul s-a concentrat în câteva paragrafe, fără niciun detaliu.
„Să constituie o garanţie financiară corespunzătoare pentru refacerea mediului, să nu aducă prejudicii patrimoniului cultural naţional şi să protejeze construcţiile sau părţile de construcţii, împreună cu instalaţiile, componentele artistice […] lucrările artistice comemorative, funerare, de for public, împreună cu terenul aferent delimitat topografic, care constituie mărturii cultural-istorice semnificative din punct de vedere arhitectural, arheologic, istoric, artistic, etnografic, religios, social, ştiinţific sau tehnic, existente în perimetrul proiectelor miniere de interes public deosebit”, se aratp la articolul 3, alineatul 1, literele c) şi d).
Vâlcov: „Noi nu trebuie să votăm tot ce ni se pune pe masă”
În total, opt amendamente. Atât susţine preşedintele comisiei, Dariu Vâlcov, că au fost adoptate, dar care au schimbat legea cu totul. „Roşia Montană se încadrează în acest proiect. Noi nu suntem obligaţi să votăm tot ce ne vine pus pe masă şi să acceptăm toate condiţiile. Dacă punctul nostru de vedere este că trebuie să scoatem Roşia Montană, atunci scoatem. La fel şi cu acordul. Nu trebuie să ne impună nimeni”, a declarat Vâlcov, la sfârşitul şedinţei.
Întrebat dacă atunci când a redactat noul draft de lege s-a consultat şi cu premierul Victor Ponta, deputatul Iordache a spus că nu şi că doar unii colegi din PSD i-au fost alături.
„Am discutat şi cu colegii mei, nu sunt amendamentele mele, nu poartă semnătura Florin Iordache. Dar domnul Ponta când a dat-o la Parlament, s-a consultat cu noi. Domnul Ponta nu s-a consultat cu noi înainte, aşa că eu nu m-am consultat cu el înainte”, argumentează Iordache.
Dezbaterile de joi s-au finalizat în jurul orei 15.00, rămânând de modificat doar ultimele două articole. Cu toate că aveau termen final pe 20 octombrie, parlamentarii din comisie au hotărât amânarea raportului cu câteva zile, „ca să aibă suficient timp pentru dezbateri”.”
La Certej se extrag 4 tone de aur pe an – „„Noi ştiam că la Certej se extrag 6 tone de aur pe an”, se scuză Iordache.” :D.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Apropo de ideea organizarii unui referendum pentru Rosia Montana
As dori sa incep cu stirile noi pentru ca, iata, au aparut elemente importante!!
VIDEO UPDATE George Maior: SRI nu se poate pronunta asupra oportunitatii implementarii proiectului de la Rosia Montana. Am acordat atentie asupra tentativelor unor structuri extremiste eco-anarhiste de a deturna miscarile de protest legitime
Se arata ca:
„Serviciul Roman de Informatii nu se poate pronunta asupra oportunitatii implementarii proiectului de la Rosia Montana, dar a transmis peste 500 de informari din ianuarie 1999 pana in septembrie 2013 legate de „riscurile si beneficiile implementarii proiectului”, a declarat luni directorul general al Serviciului, George Maior, care a fost audiat de comisia parlamentara pentru controlul SRI.
Acesta a precizat ca proiectul de exploatare miniera constituie „s-a aflat permanent in atentia Serviciului” deoarece este vorba de o „problema de securitate nationala”: „Prin complexitate si implicatii majore in plan economi, social, de mediu si patrimoniu, fara a omite unele ecouri in planul relatiilor internationale ale Romaniei, Rosia Montana constituie din perspectiva SRI o problema de securitate nationala„.
Acesta a sustinut ca SRI a abordat aceasta chestiune de maniera neutra, echilibrata”, atat din perspectiva unor riscuri de afectare a echilibrului ecologic, patrimoniu national, climat social, cat si al atentiei fata de „actiunile interesate menite sa influenteze actul decizional” sau al unor grupari extremiste care ar putea deturna miscarile de protest, „de altfel legitime”.
„SRI a acordat atentie actiunilor interesate menite sa influenteze actul decizional, precum si tentativelor unor structuri extremiste eco-anarhiste de a exploata sau de a deturna miscarile protestare, de altfel legitime„, a spus el, citat de Mediafax.
Maior a notat ca „potentialul de exploatare” este estimat in Europa ca fiind „foarte mare”.
De asemenea, SRI a relevat „necesitatea stabilirii valorii si structurii geologice exacte si riscul aparitiei unor blocaje in implementarea deciziei”.
George Maior nu a dorit sa raspunda la intrebari, afirmand: „Veti intelege limitele comunicarii noastre pe aceasta problema”.
Intrebat la ce s-a referit seful SRI atunci cand a vorbit de riscul de deturnare a protestelor de catre grupari extremiste, seful comisiei parlamentare de control asupra activitatii SRI, Georgian Pop, a precizat ca rolul Serviciului este „acela de a informa beneficiarii legali daca exista aceste tendinte sau fenomene ca un protest legitim sa fie denaturat in alte scopuri”.
„Nu am vazut ca proteste legitime sa fie denaturate intr-un scop negativ de catre elemente de tip extremist”, a notat acesta.
UPDATE Intrebat ulterior cum comenteaza afirmatiile lui George Maior legate de posibilitatile de deturnare a protestelor, premierul Victor Ponta a raspuns:
„Nu pot sa comentez. Ceea ce v-a spus seful SRI este arhisuficient”.”
George Maior, SRI: Grupări extremiste sau eco-anarhiste au încercat să exploateze şi să influenţeze protestele pentru Roşia Montană
Se arata ca:
„George Maior, directorul Serviciului Român de Informaţii (SRI), a declarat la finalul audierii în Comisia pentru controlul SRI, din Parlament, că Serviciul a trimis peste 500 de informări privind proiectul minier de la Roşia Montană factorilor de decizie şi că Roşia Montană constituie o problemă de securitate naţională. Totodată, Maior a mai declarat că informările au cuprins şi „încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau influenţa mişcările de protest” pe acest subiect.
„Subiectul Roşia Montană s-a aflat permanent în atenţia SRI, încă din 1999. Roşia Montană constituie o problemă de securitate naţională. Informările au avut ca scop prevenirea unor riscuri de prejudiciere a statului român în domeniul auro-argentifer, nerespectarea legii prin afectarea echilibrului ecologic, de patrimoniu sau a climatului social”, a spus George Maior.
Directorul SRI a mai declarat că informările pe acest subiect au arătat şi „acţiunile interesate menite să influenţeze actul decizional şi încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau influenţa mişcările de protest”.
SRI a trimis, în perioada ianuarie 1999-septembrie 2013, peste 500 de informări privind Roşia Montană, care au ajuns la peste 70 de persoane care deţin funcţii de demnitate publică şi sunt îndreptăţite prin lege să primească astfel de informări. Mai mult, SRI a revenit cu istoricul problemei Roşia Montană de fiecare dată când structura aparatului central de stat s-a schimbat – schimbări de Guvern, de preşedinte, etc.
„A fost vorba despre analize complexe asupra riscurilor şi beneficiilor proiectului de la Roşia Montană, necesitatea stabilirii valorii şi a structurii geologice a zăcământului de acolo, precum şi riscul de blocare a implementării investiţiei”, a mai spus George Maior.
SRI nu a informat despre cazuri de corupţie, influenţă sau şantaj la politicieni
Preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Georgian Pop, a declarat luni, după discuţia cu directorul SRI, George Maior, că serviciul nu a semnalat cazuri de corupţie, trafic de influenţă sau şantaj în rândul politicienilor legat de proiectul Roşia Montană.
Pop a fost întrebat dacă în informările SRI au fost semnalate cazuri de corupţiei la nivelul reprezentanţilor statului în ceea ce priveşte relaţia cu RMGC şi dacă există rapoarte transmise Parchetului în acest sens.
„La nivelul comsiei am primit o informare privind benificiari legali ai celor peste 500 de informări, competenţa comisiei este de a vedea dacă s-au transmis şi dacă s-au transmis în timp util acele informări, nu avem competenţa de a ne uita în interiorul informaţiilor. Din cele prezentate, nu există informaţii şi informări trimise către Parchet”, a răspuns Pop.
Ulterior, el a fost întrebat dacă au fost cazuri de lobby în rândul politicienilor pentru promovarea proiectului Roşia Montană.
„Au existat discuţii, prezentări, de tip onest. Nu au existat elemente sau SRI nu a informat privind acţiuni de trafic de influenţă sau alte aspecte din zona infracţionalităţii”, a mai spus şeful comisiei de control al SRI.
De asemenea, el a mai fost întrebat dacă a aflat să existe politicieni care să fi avut relaţii de o natură sau alta cu RMGC.
„Întrebarea noastră a fost foarte clară, şi anume: dacă SRI are date privind încălcări ale legii. Mă refer la trafic de influenţă, mă refer la mită, la şantaj sau la altceva. Nu există”, a mai spus Pop.”
Retinem:
– SRI spune ca Rosia Montana este o problema de securitate nationala
– SRI afirma ca din 1999 incoace a facut 500 de informari pe tema proiectului de exploatare de la Rosia Montana, „care au ajuns la peste 70 de persoane care deţin funcţii de demnitate publică şi sunt îndreptăţite prin lege să primească astfel de informări”.
Si acum iata problema! Revin la stirile putin mai vechi:
Băsescu: Nu exclud să convoc REFERENDUM pentru Roşia Montană. Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru Roşia Montană?
Se arata ca:
„Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este în continuare un susţinător al mineritului, că promovarea prin lege a exploatării de la Roşia Montană este o dovadă de „laşitate” a Guvernului şi că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele.
Şeful statului a spus, într-un interviu la „Adevărul”, că el este în continuare un susţinător al mineritului.
Traian Băsescu a precizat, de asemenea, că aprobarea proiectului exploatării de la Roşia Montană se putea face prin Hotărâre de Guvern. El a adăugat că promovarea acestuia prin lege care să fie adoptată de Parlament este încă o dovadă de „laşitate” a actualului Guvern.
Preşedintele a mai spus că trebuie deschis un dialog cu societatea pe tema proiectului exploatării de la Roşia Montană, iar el nu exclude posibilitatea de a convoca un referendum naţional pe această temă, simultan cu alegerile pentru Parlamentul European din 2014.
„Nu am nicio problemă să declar referendum naţional pe tema aceasta, dimpotrivă. Dacă Guvernul nu găseşte resurse să discute cu societate civilă, îl organizez odată cu europarlamentarele. Îmi menţin punctul de vedere că reluarea mineritului prin extragerea metalelor este o oportunitate pentru România, în acealşi timp trebuie văzută soluţia prin care să fie împăcată societatea”, a spus Băsescu.
Traian Băsescu l-a criticat pe Victor Ponta pentru faptul că acesta a declarat că în Parlament va vota împotriva proiectului Roşia Montană, arătând că această atitudine este „laşitate”.
„Mi se pare că nu poţi să guvernezi aşa: domnul Ponta când e prim-ministru semnează exploatarea şi peste câteva zile spune mă duc în partea cealaltă şi o să votez împotrivă. Asta e laşitate”, a spus Băsescu.
El a mai arătat că nu se poate guverna credibil în acest mod. „Ce spun investitorii că aprobi proiectul Roşia Montană şi la câteva zile spui că în Parlament votezi împotrivă? Aceasta este lipsa de curaj de a-ţi asuma un proiect în care crezi. O ţară nu se poate conduce prin laşitate”, a adăugat Băsescu.
Băsescu: Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru Roşia Montană?
Traian Băsescu a adăugat că, aşa cum Victor Ponta îl întreba pe el câţi bani a luat pentru proiectul de la Roşia Montană, deşi nu era semnat nimic, acum îl întreabă şi el: „Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru proiect?”.
„Vă aduceţi aminte cum ţipa Victor Ponta din opoziţie câţi bani a luat Băsescu pentru semnarea proiectului de la Roşia Montană şi nici nu semnasem nimic, acum îl întreb eu: Ponta câţi bani ai luat să semnezi pentru Roşia Montană?”, a afirmat şeful statului într-un interviu la „Adevărul”.
Băsescu a precizat că Victor Ponta trebuie întrebat ce îl întreba şi acesta pe el când susţinea proiectul, adăugând că în acest caz nu poţi să fii „inconsecvent”.
El a adăugat că nu a văzut încă proiectul Guvernului privind Roşia Montană, însă consideră că o redevenţă de 6% este una relativ consistentă, la care se adaugă o participare a statului de 25%, explicând că, practic ,Victor Ponta a rămas pe aceleaşi cifre negociate de Emil Boc.
Băsescu a mai spus că el a fost un partizan al proiectului Roşia Montană, în timp ce Emil Boc nu a fost şi de aceea proiectul „nu s-a făcut” în timpul guvernării Boc.”
Ponta: Ideea lui Băsescu a unui referendum privind Roşia Montană este foarte bună. Nu am luat absolut nimic de la Roşia Montană
Se arata ca:
„Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după şedinţa USL, că ideea exprimată de şeful statului, Traian Băsescu, de a declanşa un referendum privind proiectul Roşia Montană, este una foarte bună. Ponta a precizat că nu a luat „absolut nimic” de la Roşia Montană, răspunzând astfel întrebării lansate de către preşedintele Traian Băsescu într-un interviu.
„Dacă preşedintele Traian Băsescu, conform atribuţiilor sale constituţionale, consideră util să declanşeze un referendum, cred că e o idee foarte bună”, a spus Ponta.
El a precizat că a luat, ca premier, o decizie „curajoasă şi controversată”, faţă de care îşi asumă şi criticile.
Ponta a spus că, dacă nu s-ar fi făcut partea tehnică de negociere care ţine de acest proiect, statul român ar fi fost dat în judecată de către companiile implicate, care ar fi solicitat despăgubiri de circa două miliarde de dolari.
Premierul a spus că Parlamentul este instituţia care are legitimitatea de a lua o decizie, fiind şi locul ideal de dezbatere şi de informare în ceea ce priveşte acest proiect.
„Dacă ţineam în continuare la Guvern proiecte de acest gen, în care laşitatea Guvernului anterior nu a permis adoptarea unei soluţii, puteam doar să anunţ că statul român urmează să plătească miliarde de dolari despăgubire pentru un proiect care nu se realizează niciodată”, a spus Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că este în continuare un susţinător al mineritului, că promovarea prin lege a exploatării de la Roşia Montană este o dovadă de „laşitate” a Guvernului şi că el nu exclude opţiunea de a convoca un referendum pe acest subiect simultan cu europarlamentarele.
Ponta către Băsescu: Nu am luat „absolut nimic” de la Roşia Montană
Solicitat să comenteze în legătură cu întrebarea pe care Traian Băsescu i-a adresat-o, Ponta a răspuns: „Ştie domnia sa”.
Jurnaliştii i-au spus premierului că aceeaşi întrebare a adresat-o şi el preşedintelui Traian Băsescu, când se afla în opoziţie.
„Da, dar nu mi-a răspuns. Eu pot să răspund: absolut nimic. Poate şi dânsul să răspundă?”, a replicat Ponta.
Premierul a spus că nu îl interesează ce spune preşedintele Traian Băsescu şi că nu îi va răspunde la jigniri.
„Ce spune domnul preşedinte Băsescu nu mă interesează. Oricâte jigniri îmi va aduce în continuare, foarte bine, nu-i răspund”, a precizat Ponta.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că, aşa cum Victor Ponta îl întreba pe el câţi bani a luat pentru proiectul de la Roşia Montană, deşi nu era semnat nimic, acum îl întreabă şi el: „Ponta, câţi bani ai luat ca să semnezi pentru proiect?”.
„Vă aduceţi aminte cum ţipa Victor Ponta din opoziţie câţi bani a luat Băsescu pentru semnarea proiectului de la Roşia Montană şi nici nu semnasem nimic, acum îl întreb eu: Ponta câţi bani ai luat să semnezi pentru Roşia Montană?”, a afirmat şeful statului într-un interviu la „Adevărul”.”
Cu alte cuvinte, dupa cum usor se poate observa, nici nu a zis Presedintele „a”, ca premierul s-a si grabit sa spuna „b”, adica sa spuna ca e de acord cu „a”.
Ideea organizarii unui referendum nu numai ca e proasta, dupa parerea mea, dar exprima si o lasitate la patrat, daca se poate spune asa. Este o atitudine si mai lasa decat trimiterea proiectului in bratele Parlamentului, asa cum a facut Ponta. Pentru ca ar insemna ca aceasta clasa politica ce a clocit acest proiect sa se spele pe maini si sa arunce intreaga vina asupra poporului. De remarcat ca, in stilul cu care ne-a obisnuit deja, doar ce a terminat Presedintele fraza cu referendumul, premierul a si luat pozitia de drepti, pocnind din calcaie si, cu mana la chipiu, spunand tare si raspicat: „Am inteles!!”. Coabitarea functioneaza perfect!! Cine ar fi crezut asa ceva dupa toata opozitia USL-ului fata de Rosia Montana. Insa pe vremea aceea Victor Ponta era doar sef la USL, nu premier.
Am inceput postarea cu stirile noi pentru ca ele sunt importante si pentru ca arata ca responsabilii indrituiti prin lege sa primeasca informatiile cu privire la Rosia Montana le-au primit. Poporul nu a primit astfel de informatii si deci nu poate vota in cunostinta de cauza. In mod logic ar trebui ca inainte cu ceva vreme de organizarea unui referendum sa se desecretizeze toate cele 500 de informari facute de SRI, inclusiv cele legate de acele „încercări ale structurilor extremiste şi eco-anarhiste de a exploata sau influenţa mişcările de protest”, pentru ca poporul sa poata vota in cunostinta de cauza.
De observat: Basescu declara in continuare ca sustine proiectul. Cu Victor Ponta nu e clar deloc: in calitate de deputat nu-l sustine, in calitate de premier il sustine si, in general vorbind, e de acord cu Basescu. Poporului nu i s-a spus niciodata adevarul si dedesubturile legate de acest proiect Rosia Montana. Nu stim decat felul in care se pozitioneaza unii lideri politici fata de acest subiect controversat.
Basescu este cel putin consecvent, declarand ca sustine acest proiect de exploatare miniera de la Rosia Montana. Adevarul este ca sunt foarte greu de inteles inconsecventele lui Victor Ponta legate de acest proiect iar lucrul asta arunca o lumina nu prea favorabila asupra PSD-ului. Pe de alta parte, mi se pare inadmisibila abordarea Presedintelui, in termeni de „partizanat” : „Băsescu a mai spus că el a fost un partizan al proiectului Roşia Montană, în timp ce Emil Boc nu a fost şi de aceea proiectul „nu s-a făcut” în timpul guvernării Boc”. Cu alte cuvinte, ar fi vorba, in viziunea Presedintelui, de o confruntare intre cei care sunt partizanii proiectului si cei care nu sunt partizanii proiectului. Imi pare rau, dar nu pot sa fiu de acord cu o astfel de abordare. Eu cred ca se poate evalua la modul clar daca demararea proiectului ar aduce prejudicii statului si mediului inconjurator si in functie de aceasta evaluare obiectiva sa se decida asupra proiectului. Chiar nu s-ar putea evalua daca prejudiciile aduse mediului sunt atat de grave incat nu se mai poate recupera ceva? Pentru ca daca discutam in termeni de „partizanat” inseamna ca nu se poate face o astfel de evaluare obiectiva a situatiei. Or, se poate face o astfel de evaluare, atunci nu putem discuta in termeni de „partizanat”.
SRI a iesit sa spuna ca si-a facut treaba. Lucru ce ne duce cu gandul ca cineva va plati. Daca se face un referendum si poporul va vota impotriva atunci, in cazul in care RMGC va actiona in judecata statul, poporul va fi bun de plata: vom plati cu totii, cum a spus mai demult si Victor Ponta. Pentru ca, de fapt, asta se intentioneaza: sa platim cu totii, iar cei cu adevarat responsabili sa se furiseze si sa fuga in continuare de raspundere. Daca chestiunea este lasata doar in seama Parlamentului, nu e clar ca poporul va trebui sa plateasca: nu poporul decide (el poate sa se exprime suveran doar prin referendum), ci Parlamentul care, desi e ales de popor, nu inseamna ca poporul ar avea o parere identica cu Parlamentul.
In alta ordine de idei
DE citit si…
George Maior: SRI a transmis instituţiilor statului 190 de rapoarte despre situaţia de la Oltchim
Se arata ca:
„SRI a transmis Guvernului aproximativ 190 de rapoarte pe tema Oltchim, în decursul mai multor ani, iar toate guvernele au cunoscut foarte bine situaţia combinatului, a declarat, vineri, directorul SRI, George Maior.
„S-au transmis rapoarte în privinţa Oltchim de foarte multă vreme de către SRI, aproximativ 190 de rapoarte în decursul anilor şi situaţia de acolo a fost foarte bine cunoscută de toate guvernele”, a declarat Maior.
El a fost întrebat ce arătau rapoartele SRI privind situaţia Oltchim. „Sunt rapoarte secrete şi bineînţeles că nu am să discut acest lucru, dar situaţia referitoare la Oltchim a fost dintotdeauna cunoscută”, a replicat Maior.
Întrebat cum vede intenţia premierului Victor Ponta de a face publice o serie de rapoarte ale SRI privind Oltchim, George Maior a răspuns: „Este dificil să faci public un raport fără să-l desecretizezi, lucru care se desfăşoară în anumite condiţii, şi nu cred că e cazul de acest lucru, astfel încât misiunea unui serviciu secret este de a transmite informaţii secrete, nu de a transmite informaţii publice”.
Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că Dan Diaconescu are termen până luni, 1 octombrie, să plătească preţul pe acţiuni, caz în care aceşti bani ar putea fi acordaţi Oltchim pentru funcţionarea combinatului., ca împrumut de salvgardare pentru maximum şase luni, până la transferul acţiunilor.
Premierul a precizat, totodată, că Guvernul este pregătit să numească un nou management la Oltchim şi să dispună administrarea specială a combinatului dacă Dan Diaconescu nu achită până luni preţul pe acţiuni, iar în maximum şase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.
Joi seară, Victor Ponta a declarat că informaţia conform căreia Dan Diaconescu ar dispune de 46 milioane euro într-o bancă din Olanda, prezentată joi dintr-un document, este falsă, iar acesta nu a depus până în prezent vreo dovadă că are banii pentru Oltchim.
Presa a relatat joi, citând un document oficial, că firma Gliding din Amsterdam garantează că Dan Diaconescu dispune de 46 milioane de euro într-un cont din Olanda al băncii HSBC.”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Noi pagini despre nevrednica guvernare Ponta…
Iata ca scandalul Rosia Montana a acoperit, cum spuneam si in postarea precedenta, si inundatiile, si grevele, ocupand intreaga mass-media foarte intens toate zilele acestea… Si iata ca a trecut si un alt lucru neobservat parca. Un lucru foarte important, cu implicatii directe asupra sigurantei nationale. Inainte de a intra in subiect trebuie sa subliniez, spre o cat mai corecta si exacta informare, ca in Constitutia Romaniei articolul 3 aliniatul 1 spune:
Teritoriul Romaniei este inalienabil
Si acum sa trecem la subiect: iata un articol mai vechi (16 iulie 2013) din Adevarul:
Efectele istoriei false a Transilvaniei: un sat întreg din Arad a fost ”retrocedat” presupuşilor urmaşi ai unui grof
Iata ce se arata:
„Discuţiile despre ”moştenirea” secuiască nu sunt gratuite. Plecând de la premiza falsă că Transilvania le-a aparţinut ungurilor, iată că sute de mii de hectare de pădure, conace, dar şi un sat întreg din Arad, Nadăş, au ajuns să fie ”retrocedate” unor interpuşi, deşi statul român le-a răscumpărat o dată pe vremea regelui Ferdinand. Ne vom trezi astfel că vom pierde Transilvania nu prin autonomie politică, ci prin retrocedări arbitrare!
Istoria nu este o ştiinţă fără efecte, nici o discuţie care rămâne în cadru academic. Deturnarea ei ajunge să aibă efecte juridice şi să justifice operaţiunea de preluare a pământului ardelenilor chiar de sub picioarele lor. Este cazul satului Nadăş, cu terenul din preajmă şi 8.700 de hectare de pădure, ”retrocedat” într-un mod ciudat, caz care i-a transformat pe localnici în iobagi, după cum a spus chiar unul dintre ei. Păi nu aşa spun istoriile istoricilor maghiari, că eram slugile secuilor? Dacă noi acceptăm acest lucru, ei vor face toate demersurile ca aşa să şi devenim.
Aşadar să nu mai vină nimeni să spună că istoricii secuilor pot să facă ce dezbateri vor, iar noi să stăm liniştiţi că sunt doar discuţii. Când ţi se confiscă locuinţa şi pământul pe care au trăit strămoşii tăi, aceasta nu este o dezbatere culturală, ci un atentat la adresa acestui neam şi a cetăţenilor României. O să ne trezim că mai avem Transilvania doar în conştiinţa noastră, în timp ce, discret, pe acte ea va aparţine te miri cui. Marko Bela a spus deja că politicienii maghiari sunt proprietari pe 7 la sută din Transilvania. Iată cum este pusă şi în practică această ideologie agresivă.
„Să nu mai vină nimeni să spună că istoricii secuilor pot să facă ce dezbateri vor, iar noi să stăm liniştiţi că sunt doar discuţii. Când ţi se confiscă locuinţa şi pământul pe care au trăit strămoşii tăi, aceasta nu este o dezbatere culturală, ci un atentat la adresa acestui neam şi a cetăţenilor României.”
Românii au murit cu sutele de mii în cele două războaie mondiale ca să-şi dobândească libertatea şi proprietatea asupra ţării lor, jefuite samavolnic secole întregi. Nu putem rămâne indiferenţi la reluarea jafului. Tocmai de aceea nu avem voie să tăcem cu privire la falsificarea istoriei noastre, care se prelungeşte în falsificarea actelor de proprietate, a stăpânirii altora asupra pământurilor şi a pierderii unor întregi bucăţi din ţara noastră.
Colac peste pupăză, premierul Ungariei Viktor Orban vine peste o săptămână la o conferinţă în România, la Băile Tuşnad, alături de alţi politicieni din Ungaria. O să ne spună iar cât de mult ţine el la maghiarii din România. Aceasta e propaganda. În spatele ei trebuie să ne dăm seama cât de mult contează pentru politicienii maghiari resursele, pădurile şi pământurile din Transilvania, nu cetăţenii de etnie maghiară folosiţi doar pentru vot şi pentru ca Budapesta să aibă motive să emită pretenţii asupra locurilor respective.
Eu zic că problema este gravă şi că nu avem voie să ne jucăm cu viitorul nostru şi al acestei ţări. Cine ia lucrurile în glumă, greşeşte amarnic. Aici nu e vorba de o joacă de-a cuvintele, ci de pământul românilor care începe să nu mai fie al lor pe baze absurde. Aici duce politica extremistă maghiară şi de aceea nu putem să stăm impasibili, pentru că ideologia se transformă în acţiune, iar acţiunile de acest fel sunt îndreptate împotriva României şi a fiecărui român în parte.”
Si iata ce s-a intamplat ieri, 19 septambrie, dupa cum ne spune Realitatea:
Un SAT ÎNTREG a fost RETROCEDAT. Localnicii sunt disperaţi
Se arata ca:
„Sat retrocedat în totalitate. Localnicii din Nadăş au pierdut, azi, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Arad aproape 9000 de hectare de teren, adică toată suprafaţa satului, păduri şi terenuri agricole. Terenul a fost câştigat de o singură familie care l-a moştenit de la urmaşa foştilor proprietari. Oamenii s-ar putea adresa acum CEDO.
Sat retrocedat în totalitate. Localnicii din Nadăş au pierdut, azi, printr-o decizie definitivă şi irevocabilă a Tribunalului Arad aproape 9000 de hectare de teren, adică toată suprafaţa satului, păduri şi terenuri agricole.
Terenul a fost câştigat de o singură familie care l-a moştenit de la urmaşa foştilor proprietari. Oamenii s-ar putea adresa acum CEDO.
Avocatul nădășenilor, Stelian Lupu, spune că nu se va resemna și, deși această sentință care este irevocabilă nu mai poate fi atacată în niciun fel, va mai căuta prin legile patriei noastre o modalitate prin care să anuleze primele sentințe, emise de Judecătoria Ineu și, implicit, împroprietărirea familiei Colțeu cu peste 8.700 de hectare.
„Vom merge mai departe și vom încerca să găsim o soluție. Așteptăm motivația acestei sentințe, după care vom vedea ce mai facem. Există posibilitatea să ne adresăm Curții Europene a Drepturilor Omului”, a anunțat avocatul, scrie aradon.ro. „
Sa citim ce spune si articolul din Arad Online, vizualizat de Realitatea:
Nadasenii, la capat de drum
Se arata ca:
„Scris de Alin Gherasim – Tribunalul Arad a respins ca nefondat recursul la revizuire înaintat de către locuitorii satului Nadăș, rămași acum fără proprietăți.
ARAD. Au văzut în Tribunalul Arad ultima speranță, însă și această speranță a murit. Locuitorii satului Nadăș au rămas, oficial, din data de 19 septembrie pe drumuri, deși locuiesc în casele lor și își lucrează terenurile agricole de zeci de ani de zile. Magistrații Tribunalului Arad au respins recursurile înaintate de nădășeni, de Comisia Județeană de Fond Funciar și de Romsilva, lăsând în proprietatea familiei Colțeu întreg satul, atât intravilanul, cât și extravilanul. Mai mult, până și locuințele sătenilor au devenit, peste noapte, proprietățile acestor moștenitori.
„Tribunalul Arad a pronunţat o soluţie de respingere a recursurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 720/25.04.2013, pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. 774/246/2013, prin care s-au soluţionat cererile de revizuire a sentinţei civile nr. 657/30.03.2006, pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul civil nr. 457/2006”, ni se comunică oficial de la Tribunalul Arad. Această înșiruire de numere îi lovește pe nădășeni în moalele capului, lăsându-i fără speranța că vor putea trăi liniștiți și muri liniștiți pe pământurile pe care s-au născut și au crescut. Și asta pentru că această ultimă sentință dată de Tribunalul Arad este irevocabilă și nu mai poate fi atacată în niciun fel.
Fără fond
Deși recursul la revizuire a fost respins de către Tribunalul Arad, nu această instanță se face vinovată de situația ingrată în care au ajuns câteva sute de oameni care s-au trezit peste noapte că locuințele lor nu mai sunt de fapt ale lor. La instanța din Arad s-a judecat doar calea de atac excepțională, nu s-a intrat pe fond. Toate documentele aduse de avocații nădășenilor, ai Comisiei de Fond Funciar și ai Romsilva nu au contat, atâta timp cât judecătorii arădeni au trebuit să se pronunțe doar asupra unor nereguli sesizate în sentințele emise de Judecătoria Ineu, cea care i-a împroprietărit pe moștenitori cu peste 8.700 de hectare de teren. Reprezentanții Tribunalului Arad au anunțat că, odată ce sentința va fi motivată de către magistrați, aceasta va fi făcută publică pentru ca toți cei interesați să vadă motivele pentru care recursul la revizuire a fost respins. Însă acest lucru ar putea dura până la 30 de zile. Iar faptul că nădășenii ar putea să afle de ce le-a fost respins recursul nu va îndulci situația, nu va aduce liniște în casele sătenilor. Poate, eventual, va mai răsuci cuțitul în rană puțin. Și atât.
Mai caută
Avocatul nădășenilor, Stelian Lupu, spune că nu se va resemna și, deși această sentință care este irevocabilă nu mai poate fi atacată în niciun fel, va mai căuta prin legile patriei noastre o modalitate prin care să anuleze primele sentințe, emise de Judecătoria Ineu și, implicit, împroprietărirea familiei Colțeu cu peste 8.700 de hectare. „Vom merge mai departe și vom încerca să găsim o soluție. Așteptăm motivația acestei sentințe, după care vom vedea ce mai facem. Există posibilitatea să ne adresăm Curții Europene a Drepturilor Omului”, a anunțat avocatul.
Fără familia Colțeu
Pronunțarea sentinței a avut loc joi, după ora 13:30, într-o sală de ședință animată de câțiva nădășeni veniți să asiste la propria lor „execuție”. Ciudat este faptul că, preconizând parcă ce sentință se va da, niciun reprezentat al familiei Colțeu nu a fost prezent în sala de judecată, nici măcar avocatul lor. Asta chiar dacă la fiecare ședință de judecată anterioară 2-3 membri ai familiei erau prezenți pentru a sfida parcă oamenii pe care i-au lăsat pe drumuri.”
precum si acest articol ceva mai vechi, din 9 iulie 2013:
Retrocedarea satului Nadas, afacerea lui Bolos?
Se arata ca:
„Scris de Alin Gherasim – Magistratul din Ineu Floriță Boloș ar fi retrocedat 8.700 de hectare aparținând satului Nadăș fără a respecta legea.
ARAD. Abuz grosolan, fals, lipsă de interes, acestea ar putea fi câteva dintre cuvintele care caracterizează sentința dată de judecătorul Floriță Boloș în cazul satului Nadăș, retrocedat unei familii. Se pare că întreg procesul care a vizat retrocedarea a 8.700 de teren agricol și forestier din suprafața teritorială a satului Nadăș a fost un fiasco total, regizat de magistratul din Ineu care este judecat în prezent pentru luare de mită și abuz în serviciu. Pe surse, se pare că nicio lege nu a fost respectată în procesul cu pricina, iar sentința care a lăsat oamenii dintr-un sat întreg fără o palmă de pământ a fost dată la fel ca și celelalte sentințe ale Floriței Boloș, respectiv sub „influența” șpăgii primite.
Mulți moștenitori
Sursele noastre, calificate în domeniu, ne spun că, din start, procesul s-a derulat greșit. „Groful cu pricina a întocmit nouă testamente care se adresau către un număr de aproximativ 16 moștenitori, nicidecum doar unuia singur. Ca atare, pentru ca procesul să se fi desfășurat corect, trebuiau identificați toți moștenitorii sau urmașii acestora și aduși în instanță pentru buna derulare a acțiunii”, ne spun sursele. Se pare că Boloș ar fi omis toate aceste aspecte legislative și a emis o sentință care a dus la împroprietărirea unei singure familii cu o suprafață uriașă de teren agricol și pădure, la un moment dat vehiculându-se inclusiv faptul că biserica și cimitirul din localitate a fost retrocedat. „Părinţii mei au dobândit dreptul de proprietate asupra unor terenuri situate în extravilanul satului Nadăş, dintre care unele cu pădure, în calitate de legatari universali desemnaţi de moştenitoare (Ecaterina Mairovitz – n.r.). Retrocedarea s-a dispus prin hotărâre judecătorească irevocabilă, în sentinţă fiind individualizate terenurile restituite prin indicarea numărului cărţilor funciare, cu numerele topografice şi suprafeţele corespunzătoare, care figurau înscrise pe numele fostului proprietar, deposedat”, a declarat fiica familiei „norocoase” care a moștenit un sat întreg. Modul de acțiune pare identic cu cel folosit de Floriță Boloș de mai multe ori în procesele sale, procese în urma cărora zeci de oameni au rămas fără pământuri, fiind efectiv jefuiți de magistratul care, în schimbul unor sume importante de bani, dădea sentințe la comandă.
Dosarul, la Tribunal
Dosarul prin care extravilanul satului Nadăș a fost retrocedat în întregime unei singure familii se află în prezent pe mâinile judecătorilor Tribunalului Arad, aflându-se în faza de contestație în anulare, aceasta fiind o cale de atac extraordinară. Magistrații arădeni sunt cei care pot îndrepta situația creată de șpăgara Floriță Boloș, situație care a lăsat fără teren agricol și fără pășune sute de oameni din Nadăș. Rămâne de văzut cum vor interpreta judecătorii Tribunalului Arad dosarul ajuns pe mâna lor după o sentință dată cu cântec.”
Eu ma intreb ce parere are despre aceste lucruri poporul PSD, cel care indiferent de e viscol afara sau arsita, sau inundatii, merge la vot, cei din nucleul dur, cum se spune. Si, mai ales, ce parere au despre dottore !! La noi sub o guvernare de stanga (daca putem s-o numim asa; cel putin premierul este de la PSD) se improprietaresc fostii grofi prin retrocedari certate cu legea!! Interesant este ca sub o guvernare care-si zicea de dreapta (cea a PDL) nu s-a intamplat asa ceva. Dar cu locuitorii satului Nadas cum ramane? Auziti ce spune in primul articol citat din Arad Online: „Mai mult, până și locuințele sătenilor au devenit, peste noapte, proprietățile acestor moștenitori„. Iar lucrurile acestea se intampla sub un premier de stanga, social-democrat, PSD facand parte din PES… Daca e vorba despre un caz de coruptie in Justitie, apropo de „”influenta” spagii primite”, atunci organele statului, DNA, ar trebui sa se autosesizeze si, bineinteles, hotararea judecatoreasca ar fi lovita de nulitate. Insa ideologic vorbind este aberant: sub o guvernare de stanga (cum nu putini caracterizeaza USL, adica de stanga) sa se improprietareasca grofi: este inadmisibil. In vreme ce satenii, oameni amarati, cu nevoile lor, sunt lasati efectiv de izbeliste de catre aceasta guvernare. Adevarul este ca aceasta guvernare a inceput, si nu de ieri de azi, sa nemultumeasca si in interior, eu asa cred. Iata ce spune D-na Ana Birchall in legatura cu inundatiile catastrofale care au atins si colegiul sau, Zorleni:
„“Este a cincea oară într-un interval de doar câteva luni când comuna Zorleni a fost inundată, situatia agravându-se. Astfel, zilele acestea au fost inundate 15 case și 50 de gospodarii. Locuitorii și autoritățile locale au atras atenția, în repetate rânduri, că este nevoie de o întărire a digurilor din zonă, pentru a evita astfel de tragedii. De fiecare dată inundațiile au provocat pagube materiale importante. Este greu să explici oamenilor de ce în ultimii ani nimeni nu a reușit să ia la timp măsurile necesare pentru a preveni această situație. La începutul acestei luni am atras atenția ministrului de resort Lucia Varga asupra pericolului de inundații în care se află județul Vaslui și i-am solicitat printr-o întrebare să mi se prezinte strategia Ministerului Apelor, Pădurilor și Pisciculturii în domeniul combaterii dezastrelor naturale, pentru acest județși pentru întreaga țară”, a mai spus deputatul PSD.” (subl. mea)
La fel se poate spune: este greu sa explici oamenilor de ce sub o guvernare ce are un premier de stanga se improprietaresc grofi… Si arat inca odata ce spune articolul din Adevarul, primul pe care l-am citat:
„[…] iată că sute de mii de hectare de pădure, conace, dar şi un sat întreg din Arad, Nadăş, au ajuns să fie ”retrocedate” unor interpuşi, deşi statul român le-a răscumpărat o dată pe vremea regelui Ferdinand. Ne vom trezi astfel că vom pierde Transilvania nu prin autonomie politică, ci prin retrocedări arbitrare!”
Deci spune: „ deşi statul român le-a răscumpărat o dată pe vremea regelui Ferdinand”, de retinut acest aspect foarte important care demonstreaza ilegalitatea acestor retrocedari, nu mai vorbesc daca mai e vorba si de spaga. Traian Basescu a accentuat nu de putine ori ca USL ar fi de stanga… A fost un wishful thinking doar? Basescu cauta sa argumenteze ca si PNL ar fi de stanga la o „elementara privire a doctrinelor politice ale partidelor din PE” (am citat din memorie). De stanga? USL? Mie mi se pare mai de stanga Mihail Neamtu sau Monica Macovei… Il priveam pe Neamtu la televizor, in compania distinsei Corina Cretu si ai altor invitati, vorbind despre Rosia Montana: parea un veritabil om de stanga si ecologist convins pe deasupra! D-na Cretu a si remarcat contrastul dintre pozitia plina de vehementa a D-lui Neamtu impotriva exploatarii cu cianuri de la Rosia Montana si pozitia „colegilor”, dupa cum s-a exprimat D-na Cretu, de la PDL si Traian Basescu („care colegi?” a replicat Dl. Neamtu) ce au sustinut, cu exceptia Monicai Macovei, exploatarea cu cianuri de acolo. La care Dl. Neamtu a spus ceva despre diferente, mari diferente intre el si PDL, daca am inteles bine…
Trebuie consemnat faptul ca USL a facut, cel putin pana acum, o guvernare mediocra. Slab, foarte slab… O guvernare ce s-ar putea sa genereze proteste puternice din partea populatiei…
Si apoi dottore ar trebui sa se gandeasca la faptul ca printre oamenii din Nadas, care au pierdut tot, s-ar putea sa fie si votanti USL, chiar PSD, care asteapta un sprijin de la acest partid. Printre oamenii de la Nadas, care au pierdut tot, s-ar putea sa existe si cei ce fac parte din poporul PSD. Or, eu stau si ma intreb ce face dottore pentru acesti oameni… Ca, cel putin pana acum, el a excelat in aroganta, preturi mari, inflatie mare, inrautatirea conditiilor de trai etc dupa tot felul de promisiuni mincinoase pe care USL si domnia sa le-au tot facut.
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Frank’s place…
S-a discutat atat de mult zilele acestea despre Rosia Montana… Este subiectul nr.1 al Romaniei, intors pe toate fetele de catre televiziuni si devansand alte subiecte importante, fara indoiala, cum ar fi inundatiile sau amenintarile de incepere a grevei la metrou.
As dori sa evidentiez cateva caracteristici ale acestei chestiuni:
1) RMGC are licenta de exploatare (47/1999), acordata prin HG 458/10.06.1999, valida. Totusi, din cate inteleg, exploatarea propriu-zisa nu a inceput nici pana azi datorita faptului ca RMGC nu a obtinut acordul de mediu. Lucrul acesta mi se pare foarte neobisnuit: ai licenta de exploatare, dar nu ai acord de mediu pentru ca sa incepi efectiv exploatarea, iar lucrul acesta dateaza de 14 ani!! De observat ca in 14 ani niciun guvern nu a avut curajul sa dea acordul de mediu. Bineinteles, legislatia in privinta mediului trebuie respectata, dar ca nici dupa 14 ani de la obtinerea licentei sa nu ai acordul de mediu mi se pare un lucru foarte ciudat. E, oare, vorba de vointa politica?
2) Un alt aspect este cat ar castiga statul roman, minoritar in aceasta afacere. Este clar ca in asmenea conditii profitul care ar reveni statului roman (prin CN Mininvest / Ministerul Economiei) este mai mic decat cel care ar reveni Gabriel Resources (actionar majoritar). Faptul ca licenta de exploatare a fost transferata de la Mininvest SA catre Gabriel Resources, la cererea acestuia, intrucat a fost o conditie care i-a fost ceruta de catre banci si bursa, mi se pare de inteles, pentru ca altfel nu poti sa te imprumuti nici de la banci si nici de pe piata de capital pentru a face investitiile necesare la un astfel de proiect. Pentru ca pe ce baza vrei sa accesezi fonduri, daca nu esti detinatorul unei licente de exploatare? Ca a fost favorizata de la bun inceput o corporatie privata? Ar fi trebuit de la bun inceput ca factorii de decizie in stat sa stie ca scopul unei companii private este sa obtina profitul, cat mai mult si cat mai rapid. Din moment ce cauti investitori si acel investitor e unul privat atunci trebuie sa te astepti ca el va urmari in exclusivitate sa obtina profit, avand dreptul la acest lucru, cu atat mai mult cu cat el investeste in proiect grosul sumelor de bani si mai este si actionar majoritar. Din cauza asta ai si cautat un investitor, o firma privata puternica si capabila sa investeasca.
Legat de punctele 1 si 2 eu cred ca ne invartim in jurul cozii, ca sa zic asa. Pentru ca daca nu vrei o exploatare a acestor minereuri aurifere, atunci de ce ai mai cautat investitori, de ce, odata gasit un investitor – Gabriel Resources -, i-ai mai acordat licenta de exploatare, dar sa nu poata exploata ca nu are acord de mediu? De ce nu s-a renuntat atunci, de la bun inceput, la exploatare sau de ce nu a inceput de la bun inceput exploatarea aceasta chiar statul roman?
Urmeaza acum inca vreo cateva aspecte interesante:
4) „Baletul” cu rasuciri contorsionate facut de Victor Ponta si care a inceput cu celebra afirmatie (asa cum e redata in articolul din ziare.com):
„”O sa fiu sincer si o sa va spun ca eu, ca deputat, o sa votez impotriva, dar pe de alta parte, ca prim ministru, nu am dreptul… (…) acum stiu mult mai bine ce am de facut: (…) in primul rand sa fac o administratie necorupta si mai performanta si in al doilea rand sa deschid Romania pentru tot ce inseamna investitii din toata lumea, fie ca vorbim de energie. De Rosia Montana, sigur, s-a vorbit mai mult, pentru ca e un proiect cunoscut, dar eu vreau sa promovam legea minelor”, a mentionat Ponta, la B1 Tv.”
Dupa aceea, iese in evidenta faptul ca nu s-a consultat cu PNL, partenerul de alianta al PSD in USL. Apoi discrepanta foarte mare intre pozitia avuta inainte de a fi la Putere si cea de acum (chiar declarand ca inainte a fost impotriva proiectului Rosia Montana pentru ca acest proiect era sustinut de Traian Basescu si daca il sustine Basescu „sigur e ceva rau”), proiectul de lege pe care doreste sa-l trimita in Parlament spre a fi votat si care da dreptul unei companii private sa faca exproprieri in regim de putere publica. Lucruri ce au generat iesirea la rampa a Presedintelui, cu atacuri politice la adresa premierului. Vizita lui Ponta la Rosia Montana, intratul in mina, la ortacii blocati in subteran…
Este de o ciudatenie extraordinara sa declari, precum a facut Ponta, ca „soluţia pentru proiectul Roşia Montană este respingerea în regim de urgenţă a acestuia la Senat, apoi şi la Cameră, adăugând: „Şi cu asta, basta!”, iar Traian Basescu sa ne vorbeasca despre neconsitutionalitatea unei asemenea legi…
Este greu de inteles de ce Guvernul nu a actionat pe baza legislatiei in vigoare (nu este, oare, completa?!), in schimb a propus un nou proiect de lege pe care sa-l trimita Parlamentului spre a fi votat, votat de fapt vorba vine, adica solutia e ca acesta sa fie respins. Cu alte cuvinte, recunosti, facand un proiect de lege special pentru RMGC, ca ce se intampla acolo, la Rosia Montana, nu e deloc cușer si vrei sa aduci in legalitate lucrurile pentru ca apoi, in urma votului, proiectul sa fie respins?! Dar daca nu e cușer atunci de ce nu-l respingi pe baza legislatiei in vigoare? Basescu s-ar putea sa aiba dreptate cand afirma ca finalul „jocului” va fi o lege respinsa de Curtea Constitutionala…
5) Avem o guvernare cu ajutorul Parlamentului – iata ce ne spune un articol Mediafax:
Ponta: Avizul de mediu pentru Roşia Montană trebuia dat de 15 ani, dar nu decide ministrul. DECLARAŢIA premierului privind votul asupra proiectului
Se arata ca:
„Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că avizul de mediu pentru exploatarea auriferă de la Roşia Montană trebuia dat de cincisprezece ani, în orice moment, dar nu s-a întâmplat aşa pentru că e o decizie foarte importantă şi nu o poate lua un ministru, ci trebuie să decidă Parlamentul.
„Avizul de mediu, conform legilor europene şi româneşti, trebuia dat de cincisprezece ani. Oricând”, a spus Ponta, la B1.
Întrebat de moderator de ce ministrul de resort, Rovana Plumb, nu a dat acest aviz, premierul a explicat că deşi proiectul Roşia Montană respectă condiţiile de mediu, o decizie „atât” de importantă nu poate fi luată de un singur ministru.
„Proiectul actual se încadrează în toate standardele de mediu din Europa. Şi atunci, Parlamentul României trebuie să spună: «Da, se încadrează, dar eu tot nu vreau să facem această exploatare»”, a spus premierul.
În opinia sa, cetăţenii aveau dreptul să protesteze dacă nu s-ar fi procedat în acest fel.
„De abia atunci oamenii ar fi avut dreptul să iasă în stradă, să spună: «În mod netransparent, fără dezbateri, aţi dau un aviz de mediu». E simplu”, a explicat Ponta.
Victor Ponta a spus că va vota „la vedere” proiectul Roşia Montană, dar nu a precizat cum
Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, că va vota „la vedere” în Parlament proiectul Roşia Montană, dar nu a vrut să precizeze dacă va fi pro sau contra pentru ca alţii să nu ţină cont de părerea exprimată de el, ci să analizeze circumstanţele acestui proiect.
„Vreau ca toţi parlamentarii să se informeze, după care voi vota «la vedere», cum a spus Crin”, a spus premierul, la B1, întrebat cum votează deputatul Victor Ponta.
El a evitat să precizeze exact dacă votul să va fi favorabil sau nu proiectului, pentru că nu doreşte să influenţeze pe cineva. „Nu vreau ca un proiect atât de important pentru România, să fie tratat şi de alţii – vreau ca alţii să fie mai deştepţi decât am fost eu, care eram contra doar pentru că-l susţinea Băsescu, că uite, Băsescu s-a răzgândit – vreau ca toată lumea să nu ţină cont de părerea mea şi să se uite exact pe ceea ce înseamnă acel proiect”, a spus Ponta.
Premierul şi-a exprimat scepticismul faţă de aprobarea proiectului Roşia Montană de către Parlament, el precizând ca acest fapt este „foarte probabil” având în vedere părerile deja exprimate de mulţi politicieni.
Totodată, Victor Ponta a precizat că Roşia Montană este doar unul dintre proiectele importante pentru România, iar dacă acesta nu va fi aprobat şi-a pus problema dacă se vor opri şi celelalte, precum gazele de şist, reactoarele 3 şi 4 ale Centralei nuclear-electrice de la Cernavodă sau autostrăzile.
„E o decizie pe care trebuie să o ia această ţară şi o ia în mod democratic, până la urmă, prin Parlament. Eu unul sunt categoric de părere că, respectând toate standardele europene, trebuie să facem dezvoltarea acestei ţări”, a mai spus Ponta.
El declara, recent, la un post de televiziune, că va vota, ca deputat, împotriva proiectului, deşi ca prim-ministru l-a aprobat şi l-a trimis Parlamentului.” (subl. mea)
Cu parere de rau, dar nu pot fi de acord cu un asemenea punct de vedere: inseamna ca orice acord de mediu trebuie dat de catre Parlament, pentru orice tip de exploatare. Sau e vorba numai de Rosia Montana? Practic, Parlamentul devine decident pentru orice tip de proiect: si pentru gazele de sist, si pentru Centrala de la Cernavoda, si pentru autostrazi etc… In felul asta Parlamentul se substituie Guvernului. In primul rand, Dl. Ponta pleaca de la o premisa gresita cand afirma: „Avizul de mediu, conform legilor europene şi româneşti, trebuia dat de cincisprezece ani. Oricând.„. Un aviz sau acord de mediu nu trebuie dat, ci trebuie dat intr-un mod justificat, respectand legislatia in vigoare si aparand interesele statului roman. Si a doua premisa gresita este: „În mod netransparent, fără dezbateri, aţi dat un aviz de mediu„, intrucat nu e vorba de netransparenta ci de incredere. Un minister se conduce dupa niste legi si da avize dupa niste legi. In cazul in care aceste legi sunt respectate nu vad care ar mai fi problema. Daca acele legi sunt proaste, atunci pot fi corectate: se abroga, se dau altele noi etc. Rolul Parlamentului este sa faca legi nu sa dea acorduri de mediu.
Dupa parerea mea, Ponta a cautat sa ingroape de la bun inceput acest proiect Rosia Montana si se pare ca-i va reusi lucrul asta. Nu a facut altceva decat sa mimeze ca ar fi de acord, insa indeciziile sale – in calitate de premier e pentru, in calitate de deputat e contra – tradeaza faptul ca Ponta, in realitate, nu a fost de acord cu exploatarea aurului de catre RMGC si ca nu a facut altceva decat sa blocheze acest proiect, avand grija sa fie pe cale legala, cu ajutorul Parlamentului, prin proiectul de lege ce l-a trimis la Parlament.
Mediafax ne mai spune:
Ponta, despre manifestaţiile privind Roşia Montană: În mod sigur, există interese economice din afara României
Se arata ca:
„Premierul Victor Ponta afirmă că deţine informaţii conform cărora pe manifestaţiile normale în cazul Roşia Montană s-au „pliat” interese economice din afara ţării ca România să nu îşi redeschidă mineritul în ansamblu şi să nu fie independentă din punct de vedere al gazelor şi altor resurse naturale.
„Există un război economic care s-a pliat pe nişte manifestaţii normale, de bună-credinţă, care este, în baza informaţiilor pe care eu le deţin, din două direcţii: în mod sigur, există interese economice din afara României ca România să nu îşi redeschidă mineritul în ansamblu – nu vorbim doar de aur sau de cianuri, ci de minerit – şi ca România să nu fie independentă economic din punct de vedere al gazelor. E normal, cine vrea prin jurul nostru să avem gazele noastre, să nu le mai importăm, şi cine vrea să avem resurse naturale importante ? Nu cred că cineva vrea cu adevărat şi în mod clar există şi acest gen de influenţă”, a spus Ponta la România TV.
El a precizat însă că majoritatea absolută a manifestanţilor din Piaţa Universităţii sunt de bună-credinţă.”
Si Victor Ponta de partea caror interese este? Ca Basescu a sustinut proiectul de exploatare a aurului de la Rosia Montana…
Iata ce titreaza si Romania Libera:
Ministrul Bugetului despre un PLAN B pentru Roşia Montană: Există şi alţi investitori în judeţul Alba
Se arata ca:
„Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a declarat marţi seara, într-o emisiune la postul România TV, că Guvernul nu are un plan B pentru zona Roşia Montantă, dacă proiectul de exploatare minieră nu va fi aprobat, dar există o serie de alţi investitori serioşi care au depus proiecte în judeţul Alba.
Ministrul a dat asigurări locuitorilor din judeţul Alba că există investitori care au aplicat la programele desfăşurate de Guvern pentru a dezvolta zona şi a crea locuri de muncă.
„Aceste locuri de muncă nu sunt suficiente şi nu sunt egal repartizate în judeţ, dar Guvernul încurajează investitorii”, a declarat Liviu Voinea.
Parlamentarii români au aprobat marţi constituirea unei comisii speciale care va analiza proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană.”
Interesant este si incidentul petrecut in Parlament cu Mihail Neamtu:
Mihail Neamţu a întrerupt şedinţa din Parlament în care vorbea premierul. „Ponta este Iuda şi ne-a vândut”
Se arata ca:
„Venit în Parlament să prezinte scrisoarea de intenţie cu FMI, premierul Victor Ponta a fost surprins de liderul Noii Republici, Mihail Neamţu, care a mers la la tribuna de unde premierul vorbea şi a pus două punguţe cu bani. Pe umeri cu un tricolor, Neamţu a fost scos imediat din sală.
„Eu totuşi vă rog să returnaţi banii domnului Neamţu, poate are nevoie pentru constituirea noului partid. Domnia sa a spus că din lipsă de bani nu a fost ales în partid, şi nu din lipsă de voturi, şi nu aş vrea să fie lipsit de resursele necesare”, a comentat şeful guvernului.
Liderul partidului Noua Republică, Mihail Neamţu, a protestat în timpul şedinţei celor două camere ale Parlamentului, acuzându-l pe Victor Ponta de lobby pentru o companie privată şi spunând că „are cearşaful mânjit de cianuri”.
„Este pentru prima dată când românii de pretutindeni îşi dau mâna împotriva acestei cianurizări a României. Domnul Ponta are cearşaful acasă mânjit de cianură, iar domnul Antonescu are doar perna plină de cianură. Aşa cum Iuda a vândut pentru 30 de arginţi, Ponta a trădat pentru mult mai mulţi bănuţi de aur. Există o solidaritate între aceşti politicieni, care sunt mai degrabă nişte lobby-işti pentru companii private. Ei au vândut România într-o mizerabilă afacere unei companii private. Vâzarea de ţară trebuie condamnată de cetăţenii români. Şova şi cu Ponta s-au comportat ca nişte agenţi de PR”, a spus Neamţu, la ieşirea din plen.
Mai mult, liderul Noii Republici i-a acuzat deopotrivă şi pe liderii PDL şi pe preşedintele Traian Băsescu.
„Domnul Traian Băsescu, alături de mulţi membri ai actualei opoziţii sunt la fel de condamnabili la acest proiect. Oameni precum Cristian Preda şi Mihai Răzvan Ungureanu sunt politicieni care nu pot vorbi pentrucă au avut directe interese uneori de natură materială în situaţia Roşia Montană. Sau consilieri personali care au fost implicaţi, de pildă Corina Vinţan”, a mai spus Neamţu.”
Mihail Neamtu parca a vrut sa ne arate ca e posibila si un alt fel de „mineriada”…
Un alt element interesant este pozitia Patriarhiei:
Patriarhia Română: Suntem ÎMPOTRIVA proiectului Roşia Montană. Se distruge regiunea pe vecie
Se arata ca:
„Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, preotul Constantin Stoica, a reamintit că Sinodul BOR s-a declarat încă de acum zece ani împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, relateaza Realitatea TV.
„Se împlinesc zece ani de când Sfântul Sinod şi-a exprimat public punctul de vedere împotriva proiectului Roşia Montană. Creaţia, mediul sunt dar de la Dumnezeu care trebuie prezervat. Sunt aceste probleme de patrimoniu, care în viziunea celor care au iniţiat proiectul, ar trebui să dispară. Nu mai vorbesc de frumuseţea divină a acestui loc. Punctul de vedere al Sfântului Sinod s-a bazat pe poziţia Academiei Române. Şi în acest moment, poziţia Bisericii este neschimbată din acest punct de vedere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, la Realitatea TV.
„Constatăm că nicio autoritate a statului nu-şi asumă responsabilitatea pentru gravele probleme de mediu şi patrimoniu. Sunt discuţii care nu vin şi cu soluţii. Trebuie să existe o dezbatare serioasă despre ceea ce va fi la Roşia Montană. Nu suntem împotriva dezvoltării economice a României, dar nu trebuie să distrugem acea regiune pentru vecie. Degeaba ne caută politicienii români, aici nu e nimic de negociat, doar dacă se schimbă situaţia radical”, a adăugat Stoica.”
Pe de alta parte ma gandeam la Frank Timis… Iata ce ne spune despre el Wikipedia in romana:
„Timiș deține compania Central Europe Petroleum, care a concesionat în anul 2003 o suprafață a cărei întindere depășește 4% din suprafața totală a teritoriul României pentru a căuta zăcăminte de gaze naturale și petrol [1], precum și compania African Minerals. Companiile lui Timiș dețin în concesiune și perimetre aurifere în România, printre care și perimetrul Roșia Montană, loc unde s-ar afla cel mai mare zăcământ de aur din Europa[1].
O altă firmă a lui Frank Timiș, International Goldfields, a concesionat și ea o suprafață de peste 2.500 de kilometri pătrați, între orașele Deva, Lugoj și Oțelul Roșu[1]. Împreună, suprafețele controlate de aceste firme, împreună cu ariile controlate de Gabriel Resources, firma care încearcă să exploateze aurul de la Roșia Montană, și de European Goldfields, companie care activează în județul Hunedoara, toate deținute de Timiș, totalizează 5% din teritoriul României[1].”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Rosia Montana. Scandalul e in toi!!!
Antonescu ii mai trage „o palma” lui Ponta…
Antonescu îi sugerează lui Ponta să dea o hotărâre de guvern pentru Roşia Montană dacă vrea ca proiectul să se realizeze
Se arata ca:
„Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că nu a avut vreodată o discuţie cu premierul Ponta, în care acesta să-l informeze despre despăgubirile de două miliarde de dolari pe care statul român ar urma să le plătească dacă Parlamentul va respinge realizarea proiectului Roşia Montană.
„Înţeleg că dacă nu votăm proiectul plătim două miliarde de dolari, dar premierul ne spune că nu votează proiectul, iar doamna Rovana Plumb, după ce face o pledoarie pentru proiect ne spune că s-ar putea să voteze împotrivă. Eu nu mai înţeleg. Nu l-aţi auzit pe Ponta , parlamentari români toţi trebuie să votaţi proiectul ăsta. Nu mai aveţi la ce vă gândi. Parlamentul României este obligat să voteze că altfel plătim”, a spus Antonescu, înaintea şedinţei pe care o are la sediul central cu şefii de CJ şi primarii PNL.
El i-a sugerat premierului Ponta să dea o Hotărâre de Guvern dacă vrea ca proiectul Roşia Montană să se realizeze.
„Este destul de simplu, dacă Guvernul în calitate de reprezentant al statului în asemenea angajamente ştie că are nişte obligaţii, atunci rezolvă această chestiune prin Hotărâre de Guvern”, a precizat Antonescu.
Liberalul a adăugat că i-a cerut premierului Ponta să amâne cu o săptămână discutarea proiectului Roşia Montană în Guvern, dar acesta s-a opus. El a continuat spunând că PSD a avut cel puţin o poziţie „neclară” pe subiectul Roşia Montana.
„Singurul lucru pe care nu-l înţeleg este: dacă nu am avut o decizie în USL, de ce s-a supărat PSD?”, a fost întrebarea adresată de Antonescu social-democraţilor.
El a ţinut să precizeze că nu s-a opus constituirii comisiei speciale pentru Roşia Montană, dar preşedintele Camerei Deputaţilor şi social-democraţii nu au mai venit la Birourile Permanente Reunite ale Parlamentului pentru a se lua o decizie.” (subl. mea)
Cred ca e destul de clar in ce a constat „palma”: „Singurul lucru pe care nu-l înţeleg este: dacă nu am avut o decizie în USL, de ce s-a supărat PSD?”, a fost întrebarea adresată de Antonescu social-democraţilor.„.
Opozitia contraataca
Cătălin Predoiu: proiectul privind exploatarea la Roşia Montană aduce atingere intereselor României
„Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte al PDL a declarat, miercuri, că proiectul privind exploatarea la Roşia Montană aduce atingere intereselor României.
”Aduc atingere intereselor României. De aceea mă văd obligat să-i spun: Victor Ponta nu mai pronunţa cuvântul despăgubiri. Dacă nu înţelegi ce se întâmplă, măcar taci din gură”, a spus Predoiu, potrivt B1TV.
”Proiectul trimis de Ponta la Parlamernt are serioase vicii de constituţionalitate. Nu o spun doar eu, şi nu o spun doar alţi jurişti, o spune chiar proiectul de aviz al Ministerului Justiţiei, semnat de ministrul Justiţiei, trimis lui Dan Şova. Spune clar că prelungirea licenţei de exploatare pe 20 de ani aduce atingere proprietăţii publice garantate şi ocrotite prin Constituţie. Spune clar că licenţa a fost acordată prin hotărâre de guvern şi tot prin hotărâre de guvern trebuie prelungită dacă e cazul. Obligarea Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale prin lege să prelungească această licenţă echivalează neconstituţionalitate”, a precizat el.
”Foarte grav, nu se precizează limpede valoare zăcământului şi despre ce zăcământ ar fi vorba. Aceasta ar putea conduce până la o diferenţiere a licenţei şi a exploatării propriu-zise. În acelaşi timp, se dă prin proiectul Ponta posibilitatea invetitorului de a modifica perimetrul de exploatare ceea ce lipseşte de control statul român asupra proiectului”, a completat Cătălin Predoiu.”
Cred ca trebuie citit si ce spune Dl. Cristian Preda, europarlamentar, suspendat din PDL:
Consensul anti-capitalist
in care arata ca:
„Evoluția din ultimele săptămâni a dosarului Roșia Montană e semnificativă din mai multe puncte de vedere.
Aș spune, mai întâi, că evenimentele recente au vădit capacitatea de mobilizare civică a publicului, care profită de pe urma delegitimării politicului. E al doilea episod de acest fel, probabil nu și ultimul. Manifestațiile de acum au fost la fel de eclectice ca și cele din iarna lui 2012, așa că deocamdată nu se poate ști dacă asistăm la geneza unui curent politic. E însă semnificativ că membrii clasei politice nu sunt alarmați de cele petrecute, preferând – din teamă, din calcul sau din lașitate – să aplaude timid ce se produce în jurul lor, ca și cum ar putea ascunde astfel că e vorba de o contestare a propriei lor condiții.
E clar, pe de altă parte, că ecologia are o șansă în România dacă NU e partizană (a se citi: dacă NU e asumată de un partid). Partidele care au activat pe acest front au eșuat lamentabil. Chestiunea nu trebuie judecată în cheie strict cantitativă, fiindcă a fost suficient ca 8-10 mii de persoane să coboare în stradă pentru a bloca un proiect, în vreme ce pentru a construi o formațiune politică e nevoie de 25 de mii de cetățeni. Ecologiștii din partide sunt neputincioși, cei din stradă intimidează. Va fi acesta un model pentru a canaliza alte pasiuni politice?
În al treilea rând, aș observa că, în ciuda discursului care stigmatiza – în manieră uneori stalinistă – capitalismul, corporațiile, cumpărarea conștiințelor politicienilor etc., nu există, de fapt, o forță politică orientată clar spre susținerea intereselor industriale și cu atât mai puțin o forță politică pro-capitalism. Un om politic care se sperie când aude cuvântul “cianură” nu va putea susține vreun proiect industrial pe termen mediu.
Or, una dintre problemele cele mai grave ale României e re-industrializarea.
Uitați-vă cât de importante sunt exporturile industriale pentru România și veți înțelege că economia noastră nu va putea supraviețui din ecologie.
Bâlbâiala clasei politice în această privință a fost consensuală.
Niciun politician român n-a îndrăznit să afirme în ultimele săptămâni: “vreau exploatarea capitalistă a resurselor naturale”.
Nu e însă sigur că majoritatea cetățenilor e încântată de ecologia care se manifestă agitând peturi pe caldarâm.
În ceea ce mă privește, caut aliați pentru o politică în favoarea capitalismului.” (subl. mea)
Ponta desecretizeaza tot. Cu o exceptie…
DESECRETIZARE Roşia Montană. Documentele au fost publicate pe site-ul Ministerului Economiei, după15 ani. Lipseşte unul
„Ministerul Economiei a publicat documentele încheiate între statul român şi compania canadiană, actuala Gabriel Resources Gold Corporation, pentru exploatarea minieră de la Roşia Montană. Primul contract dintre cele două entităţi nu a fost făcut public, informează Digi 24.
Pe site-ul Ministerului Economiei au fost publicate documentele care sunt datate începând din 1997. Este vorba de 20 de contracte şi acte adiţionale.
CITIŢI ŞI: Ponta anunţă desecretizarea contractului de la Roşia Montană
Din lista publicată astăzi lipsesc însă o serie de documente-cheie, respectiv documentul inţial, esenţial. Este vorba de contractul semnat în septembrie 1995 între Gabriel Resources şi Regia Autonomă a Cuprului Deva, societate cu capital de stat.
Premierul Victor Ponta, a explicat, la începutul şedinţei de Guvern de azi, care au fost motivele pentru acestul demers.
”Referitor la Roşia Montană, proiectul stătea de 15 ani prin Guvernul României, prin sertare, ba se scotea, ba se băga la loc. Decizia corectă era să lăsăm Parlamentul şi opinia publică să aibă o dezbatere pe acest proiect. Noi ne-am făcut datoria, am arătat opiniei publice toate datele, a declarat primul ministru”, în şedinţa de Guvernt de miercuri.
Potrivit premierului, Parlamentul trebuie să aibă ultimul cuvânt asupra proiectului Roşia Montană. Victor Ponta i-a cerut ministrului delegat pentru Marile Proiecte, Dan Şova să explice mâine, într-o conferinţă de presă, toate datele din documentele legate de cel mai controversat proiect din România.
Demersul vine după ce premierul Victor Ponta a anunţat ieri că ministrul Dan Şova va pune, azi, la dispoziţie toate documentele din ultimii 14 ani care au legătură cu proiectul Roşia Montană. Ulterior, pentru gândul.info, Dan Şova a spus că „premierul a înţeles greşit” acest lucru. Contactat de Digi24, ministrul delegat a precizat că nu a făcut această declaraţie şi că va prezenta toate documentele din 1997 încoace care au legătură cu proiectul Roşia Montană şi Guvern.
Subiectul a fost comentat în direct la Digi24 de jurnalistul economic Dan Suciu şi analistul economic George Vulcănescu.” (subl. mea)
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Rosia Montana…
Inainte de a vedea ce s-a mai intamplat azi, va sugerez sa cititi mai intai cateva articole. Primul a fi articolul al D-nei. Andreea Paul, de pe blogul dumneaei:
10 întrebări adresate public Premierului legat de proiectul de la Roșia Montană
Se arata ca:
„Domnule Prim Ministru Victor Ponta,
Proiectul de exploatare minieră de la Roșia Montană a generat o dezbatere națională privind costurile și beneficiile rezultate în urma valorificării zăcămintelor de aur din Munții Apuseni, dezbatere care riscă să devină sterilă fără răspunsurile punctuale la cele 10 întrebări de mai jos.
Având în vedere negocierile de 15 ani dintre statul român și compania privată RMGC, evenimentele din ultimele zile generate de protestele sociale masive și reacțiile contradictorii ale Guvernului României pe care îl conduceți, vă rog să răspundeți scurt și la obiect la următoarele întrebări:
1. Care este viziunea Guvernului pentru crearea de locuri de muncă în Roșia Montană și în regiunea Munților Apuseni?
2. Care este motivul pentru care premierul Victor Ponta semnează pentru susținerea proiectului Roșia Montană, iar deputatul Victor Ponta este împotrivă? Ce a determinat schimbarea de poziție a Primului Ministru Ponta pentru susținerea proiectului, față de perioada în care se afla în opoziție și critica vehement proiectul Roșia Montană?
3. De ce este nevoie de o lege dedicată unei singure companii private? De ce Legea este înaintată în Parlament fără o informare și o dezbatere publică prealabilă?
4. Care sunt rațiunile pentru care i se atribuie unei companii private calitatea de expropriator în regim de putere publică? În ce manieră vor fi despăgubiți proprietarii terenurilor și imobilelor din zona exploatării?
5. Este proiectul Roșia Montană un nou Rompetrol, unde derogările și condițiile speciale fac ca interese înguste private, dar cu multe zerouri la coadă, să primeze în fața interesului public și a generațiilor următoare?
6. Care sunt garanțiile Guvernului pentru respectarea normelor de poluare și de reabilitare integrală a mediului, asumate de RMGC?
7. Care este modalitatea concretă de prezervare și valorificare a patrimoniului cultural, de integrare a lor în circuitele turistice?
8. Cum va fi compensată sistarea activității celorlalte industrii și prestări de servicii din zonă?
9. Cum se va asigura menținerea locurilor de muncă pe termen lung, având în vedere termenul limitat al exploatării?
10. Care sunt criteriile de selecție a proiectelor de infrastructură pe care ați anunțat că le veți susține din redevențele încasate la bugetul de stat în urma exploatării aurului și a celorlalte metale rare de la Roșia Montană?
Tabloul economico-financiar al proiectului Roșia Montană:
-
Cota de participare a Statului este de 25% la capitalul social al RMGC și redevența este 6% din valoarea aurului extras;
-
Beneficii de peste 5,2 miliarde USD încasate la bugetul de stat și bugetele locale – în condițiile în care valoarea estimată a zăcământului, luând în calcul exclusiv aurul, fără argint și celelalte metale, este de 22,2 mld. USD;
-
Aproximativ 2.300 locuri de muncă temporare noi, în timpul construcției exploatării miniere, și 900 locuri de munca în timpul fazei de operare;
-
100 mil. USD investitii în proiecte de conservare a patrimoniului cultural, amenajarea de trasee turistice și muzee; în schimbul acestei promisiuni, Ministerul Culturii a acceptat să nege oficial valoarea patrimoniului local, care va fi distrus;
-
RMGC va suporta costurile necesare pentru finalizarea cercetării arheologice preventive a terenurilor cu patrimoniu arheologic reperat;
-
RMGC va suporta costul şi va realiza lucrări de împădurire pe o suprafaţă totală de 1.000 ha de teren, aflată în domeniul public sau privat al statului român, etc.”
Categoric, intrebari de bun simt!!
Legat de intrebarea privind mediul, va recomand sa cititi si articolul Theodorei:
NU proiectului Rosia Montana. In forma lui actuala proiectul Rosia Montana nu este de interes national, nu este in beneficiul economic al Romaniei. Tradarea de tara in aur se masoara.
In care se arata, printre altele:
„Rosia Montana nu este o suprafata de teren de pe Luna, este un teritoriu din Romania. Locuitorii din Rosia Montana trebuie sa intelega ca nu au dreptul sa hotarasca singuri. Resursele acelea nu le apartin, apartin poporului roman.
Pot sa inteleg ca oamenii din Rosia Montana vor DOAR sa munceasca. Ma refer la oamenii simpli nu la cei cumparati de banii de la RMGC. Si eu vreau ca ei sa munceasca dar nu asa. Nu otravind totul in jurul lor.”
Foarte multi oameni inteleg in acest fel proiectul acesta de exploatare a aurului la Rosia Montana.
In LaPunkt un articol foarte bun semnat Ioan Stanomir:
Roşia Montană şi instinctul civic
Iata ce se arata:
„Dincolo de derapajele retorice ale celor care au ambiţia de a transforma protestele din Piaţa Universităţii într-o baricadă revoluţionară a Noii Stângi, rezistenţa exprimată în zilele acestea faţă de proiectul de lege depus la Parlament este manifestarea unui instinct civic natural şi legitim. A interoga decizia arbitrară de a privilegia o companie, a pune sub semnul întrebării politici publice care se elaborează netransparent şi oligarhic, iată punctul de plecare al unei reacţii ce contrazice imaginea unei cetăţenii inerte, indolente şi somnolente.
Roşia Montană poate fi ocazia de a regândi câteva dintree marile teme care ne marchează destinul, ca naţiune şi colectivitate politică. Succesul unei asemenea aventuri dubioase precum cea imaginată şi finanţată, copios, de Roşia Montană Gold Corporation a fost făcut posibil de absenţa acelor anticorpi pe care statul de drept îi generează, spre a proteja egalitatea în faţa legii şi competiţia corectă între actori economici. Ceea ce ştim despre acest proiect este inacceptabil de puţin. În nici o democraţie demnă de numele ei, viitorul nu se poate decide doar în baza publicităţii agresive şi a complicităţii care se ţese între un investitor necreditabil, o elită politică cleptocrată şi o media atentă doar la banii proveniţi din publicitate, iar nu la sursa lor dubioasă de provenienţă. De ce doar în România o asemenea miză este asumată de un agent economic cu identitate incertă? De ce doar în România companiile redutabile şi validate în domeniu nu au un interes în acest perimetru de exploatare? Răspunsul ne este cunoscut şi el ţine de calitatea precară a mecanismului gândit să protejeze drepturile şi libertăţile noastre.
Roşia Montană se cere situată în contextul mai larg al raportării noastre la modul în care Statul român, la nivel local sau naţional, se încăpâţânează să acţioneze arbitrar şi discreţionar, ignorând opiniile celor pe care se întemeiază dreptul său de a guverna. De la decapitarea ICR şi transformarea sa într-o oficină de propagandă până la legea dedicată Roşiei Montane,drumul este unul clasic şi previzibil.
Domnia legii nu este un moft , ci însăşi pavăză care ne ocroteşte de samavolnicia statului. Viitorul bunăstării României nu poate fi separat de efortul, tenace, de a consolida libertatea, în limitele consacrate doar de democraţia constituţională. Opoziţia civică non-violentă este o formă sănătoasă de a ingrădi intenţia statului de a deveni atotputernic şi atoateştiutor.” (subl. mea)
Sa vedem acum ce s-a mai intamplat.
Conflict deschis la vârful USL. Parlamentul, prins între ambiţiile lui Ponta şi Antonescu
Se arata ca:
„Liderul liberal, Crin Antonescu s-a pronunţat, ieri, împotriva proiectului de la Roşia Montană, adoptat de Guvernul Ponta şi trimis Parlamentului. Prins pe picior greşit de ieşirea partenerului său de alianţă, premierul a indicat ca soluţie respingerea proiectului, deşi în ultima vreme a fost un susţinător al demarării investiţiei miniere.
Liderii USL au pus cruce proiectului de la Roşia Montană, cel puţin la nivel declarativ. Desfăşurarea evenimentelor a reliefat, însă, absenţa unei decizii comune la nivelul USL, aşa cum au procedat până acum liderii alianţei. Crin Antonescu a dat semnalul opoziţiei faţă de proiect, după o perioadă în care Victor Ponta a avut o poziţie ambiguuă. Guvernul pe care îl conduce a aprobat proiectul, dar Ponta a declarat că, în calitate de deputat va vota împotrivă.
Preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, a declarat, ieri, că el consideră că proiectul exploatării de la Roşia Montană nu poate fi susţinut şi, în opinia sa, acesta ar trebui respins, apreciind că sentimentul public contrar e mai important decât datele tehnice.
“Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul fie ar trebui retras, fie ar trebui respins”, a declarat, ieri, Crin Antonescu.
Totodată, liderul liberal a explicat că nu s-a consultat cu premierul Victor Ponta înainte de a-şi expune, public, punctul de vedere. Antonescu a susţinut că este un punct de vedere personal, care nu angajează nici PNL, nici Senatul. Ulterior, însă, PNL a decis că va vota împotriva proiectului.
“Consider acest lucru nu din motive tehnice, nu pentru că acest proiect nu ar avea şansa să fie fezabil sau util, ci pentru că există consecinţe majore care împiedică aprobarea acestui proiect”, a explicat Crin Antonescu, într-o declaraţie la sediul PNL.
Antonescu a menţionat că proiectul produce o semnificativă scindare în societatea românească, un număr semnificativ de cetăţeni neavând încredere că un asemenea proiect va utiliza resursele acestei naţiuni în beneficiul acestei naţiuni.
Antonescu taxează ambiguuiatea lui Ponta
Totodată, liderul PNL a spus că în opinia publică există „sentimentul” că USL îşi încalcă promisiunile electorale.
Antonescu nu a uitat să puncteze, în sprijinul poziţiei sale şi atitudinea ambiguuă a premierului Victor Ponta.
El a afirmat că un proiect atât de important precum cel de la Roşia Montană ar trebui să fie susţinut de iniţiator, adică de Guvern, el amintind însă că premierul Ponta a spus că va vota împotriva legii, ca deputat.
Antonescu a mai spus că proiectul conţine multe obiecţiuni şi are multe avize lipsă. „Un asemenea proiect este un proiect pe care iniţiatorul trebuie să îl susţină, cu argumente solide, fără fisuri”, a spus Antonescu, cu trimitere la Victor Ponta, adăugând în acelaşi timp că că situaţia sa, de preşedinte al partidului şi de posibil candidat la Preşedinţie, îl obligă să aibă o poziţie pe acest subiect important.
Declaraţiile lui Crin Antonescu au fost programate înaintea unei şedinţe a Birourilor Reunite ale Parlamentului care ar fi trebuit să decidă înfiinţarea unei comisii speciale pentru proiectul Roşia Montană.
Ponta: vom plăti toţi
După declaraţiile lui Crin Antonescu, premierul Victor Ponta s-a deplasat de urgenţă la biroul preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea. Ponta a recunoscut că a fost prins pe picior greşit de declaraţiile lui Crin Antonescu, dar a susţinut că nu este supărat pe acesta.
„Nu mă mai surprinde nimic. Nu ne-am consultat. Dar nu pot să spun că a făcut foarte rău. Nu mă pot supăra pe Crin Antonescu”, a fost reacţia lui Victor Ponta.
Deşi conduce Guvernul care a aprobat proiectul de lege, Victor Ponta a avansat soluţia respingerii de către Legislativ. „Trebuie votat, în sensul de respins în Senat şi în Camera Deputaţilor. Acum poziţiile s-au spus, n-are rost să mai agităm apele”, este scenariul lui Ponta.
El a venit şi cu o explicaţie pentru trimiterea proiectului la Parlament. “Oricum, vom avea procese, dar nu vreau ca eu sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale.”, a fost justificarea lui Ponta.
Interesant este că Ponta nu a susţinut proiectul adoptat de guvern, ci a marşat pe ideea că românii ar putea plăti din propriul buzunar în urma eşecului. ”Toţi liberalii s-au raliat. Este şi normal, sunt solidari cu preşedintele lor. Probabil că o să plătim toţi. La un moment dat. Banii publici sunt tot de la cetăţeni. Nu ştiu cât vor cere despăgubiri”, a afirmat Ponta..
„Vor exista cereri de despăgubiri din partea companiei de la Roşia Montană. În mod sigur nu va exista răspunderea Guvernului dacă va exista un proces. Eu nu ştiu cât vor cere despăgubiri, dar probabil că vor cere. Nu am vrut să dau eu o decizie şi să pierdem procesul şi să dăm bani de la Guvern.”, a continuat Pont ape aceeaşi idee.
Ponta remarcă apropierea dintre Antonescu şi Blaga
Premierul a spus că nu mai vede necesitatea unei comisii parlamentare speciale pentru Roşia Montană, cerând ca proiectul să intre în procedura normală.
Deşi PSD este grupul parlamentar cel mai numeros, Victor Ponta a justificat noua decizie prin poziţiile adoptate de preşedintele PNL, Crin Antonescu şi cel al PDL, Vasile Blaga.
“Noi am crezut că era necesar să avem o comisie parlamentară care să-i cheme şi pe cei care erau pro şi cei care erau contra să discute cu proiectul de lege pe masă. Între timp, liderii politici ai două dintre cele mai mari grupuri din Parlament, şi anume domnul Antonescu şi domnul Blaga, au spus înainte să se facă vreo comisie că ei sunt contra. Atunci ce facem, facem o comisie ca să-i convingem pe domnul Blaga şi Antonescu? Nu mai avea niciun rost. Motiv pentru care, am discutat şi cu domnul Zgonea, atunci trebuie să intrăm rapid la Senat pe procedura normală, la comisii”, a afirmat Ponta.
Liderul liberal, Crin Antonescu s-a pronunţat, ieri, împotriva proiectului de la Roşia Montană, adoptat de Guvernul Ponta şi trimis Parlamentului. Prins pe picior greşit de ieşirea partenerului său de alianţă, premierul a indicat ca soluţie respingerea proiectului, deşi în ultima vreme a fost un susţinător al demarării investiţiei miniere.
El a menţionat că a observat că şi ceilalţi liberali s-au raliat opiniei exprimate de Crin Antonescu.
„Cum să mai facem comisie dacă la 1.00 facem comisia şi la 11.00 anunţăm că nu suntem de acord. Asta e un joc pe care nu are rost să-l facem că nu vrem să prostim oamenii.”, a comentat Ponta.
Premierul crede că este posibil să mai fie parlamentari care vor vota pentru acest proiect de lege. „Probabil că vor fi parlamentari PSD care vor vota pentru, dar e foarte clar că acum decizia este luată. Şi haideţi ca la Senat să închidem cât mai repede proiectul”, a mai spus Victor Ponta.
Proiectul, în dezbaterea Senatului
Preşedintele Senatului Crin Antonescu, a declarat, ieri, că ideea înfiinţării comisiei speciale privind proiectul Roşia Montană nu are nicio legătură cu poziţia exprimată împotriva demarării proiectului, precizând că el însuşi a pledat pentru constituirea acestui for.
Ulterior, senatorii au decis că vor dezbate proiectul în regim de urgenţă.
La nivelul conducerii Senatului s-a hotărât ca până pe data de 11 septembrie comisiile de specialitate să elaboreze avizele asupra proiectului de lege, iar până pe 17 septembrie comisia de administraţie împreună cu cea economică să elaboreze un raport comun asupra actului normativ.
Ulterior, proiectul va fi intra în dezbaterea şi votul Senatului în calitate de primă Cameră sesizată. Ulterior, va fi transmis Camerei Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională.
Acţiunile Gabriel Resources au scăzut dramatic
Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit ieri cu până la 70% la bursa din Toronto, după ce au deschis la 1,1 dolari canadieni pe unitate, compania recomandând la începerea şedinţei tranzacţionarea cu prudenţă.
Titlurile Gabriel Resources au coborât la un minim de 0,43 dolari pe unitate, cu 70% mai jos decât cotaţia de deschidere.
Ulterior, cotaţiile s-au întors până la 0,57 dolari pe acţiune, iar scăderea s-a limitat la 61,2%, la ora transmiterii acestei ştiri.
Imediat după deschidere titlurile au urcat uşor la 1,11 dolari, pentru ca apoi să coboare brusc până la 0,45 dolari pe unitate.
Gabriel Resources va analiza toate opţiunile posibile în cazul respingerii propunerii legislative privind dezvoltarea proiectului Roşia Montană, inclusiv transmiterea unei notificări formale referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă.
Gabriel Resources a luat notă de declaraţiile premierului Victor Ponta şi ale altor miniştri din Guvernul României, apărute în presă luni, potrivit cărora proiectul de lege privind proiectul Roşia Montană urmează să fie respins înainte de a fi dezbătut de cele două Camere ale Parlamentului, se arată într-un comunicat al companiei canadiene.” (subl. mea)
Iliescu intra in joc!!
Iliescu, despre Rosia Montana: Baietii din Piata, saracii, nu stiu mare lucru
Se arata ca:
„Fostul presedinte al Romaniei, Ion Iliescu, e in favoarea exploatarii aurului de la Rosia Montana si spune ca protestatarii fata de proiect nici macar nu cunosc bine problema, comparandu-i cu cei din secolul XIX, care se temeau de venirea trenului.
„Baietii aia din piata, saracii, daca o sa stati de vorba cu ei, nu stiu mare lucru, nu au de unde sa stie, sunt oameni de specialitate care cu greu se pronunta intr-o asemenea chestiune. Altminteri, fiestecine de pe strada isi da cu parerea. In democratie, asta inseamna dezbatere deschisa, sa se pronunte cei care stiu despre ce e vorba”, a spus Iliescu pentru Ziare.com.Rosia Montana: Protest record in Bucuresti. Peste 10.000 de oameni in strada
Presedintele de onoare al PSD spune ca aurul nu se poate exploata fara cianura si ca principal problema e lipsa locurilor de munca din zona Rosia Montana.
„Am impresia ca cei mai multi protestatari nici nu stiu despre ce este vorba, e o moda sa iesi in piata. Altminteri, e o problema care sta in dezbatere de ani de zile, dar neadoptarea unei hotarari ne priveaza de o activitate utila, necesara zonei respective, unde nu mai sunt locuri de munca si surse de venituri pentru societate si stat.
Nu sunt foarte in tema cu problemele de fond ale acestei exploatari, se pare ca fara cianura nu se poate realiza extragerea aurului, nu stiu daca e undeva in lume o tehnlogie fara cianuri. Cu cianura se lucreaza demult. Sunt substante chimice care prezinta un anumit grad de pericol, dar exista tehnologia necesara pentru a indeparta pericolele”, crede Iliescu.
Presedintele Academiei Romane: Proiectul Rosia Montana nu este acceptabil – Interviu
Fostul sef al statului spune ca nu putem sa stam sa ne uitam la resursele naturale.
„Ar trebui intrebati ce vor, daca stiu ce vor. Sunt niste chestiuni conjuncturale, nu asta e important, ci importanta e decizia care se adopta, sa aiba un temei solid (…) nu exista extragere a aurului fara folosirea acestor substante. Si atunci, ce facem, stam si ne uitam la resurse si nu le folosim?
Va amintiti poetii din secolul XIX, ingroziti de venirea industriei, care pune in pericol lumea, de venirea trenului cu fum si asa mai departe. Asta era reactia sentimentala a anumitor oameni care traiau intr-o anumita istorie, dar industria si-a facut loc si a fost un salt in civilizatie”, a conchis Iliescu.
Iliescu confirma, practic, lipsa aproape totala de transparenta a proiectului Rosia Montana.
Proteste masive in Bucuresti
VIDEO. A opta zi de proteste faţă de proiectul Roşia Montană în Bucureşti. 10.000 de oameni, în marş prin centrul Capitalei. GALERIE FOTO.UPDATE
Trebuie mentionate pentru ca ele au jucat un rol foarte important in derularea evenimentelor.
Dupa parerea lui Ponta: „Vom plati cu totii”
Mai intai trebuie aratat:
DOCUMENT. Acordul pe Roşia Montană: Ce obligaţii are Gold Corporation şi câţi bani ar câştiga statul
Se, arata printre, altele ca:
„Acordul dintre Guvern şi Roşia Montană Gold Corporation, la care compania canadiană Gabriel Resources deţine 80% din acţiuni, iar statul român, prin Minvest, 20% din acţiuni, face parte din Legea privind proiectul minier de la Roşia Montană şi a fost trimis spre aprobare Parlamentului, în ciuda avizului negativ dat de Ministerul Justiţiei. Deşi premierul Victor Ponta a declarat joi că Guvernul a ţinut cont de observaţiile juriştilor, mai multe prevederi din Acord au rămas neschimbate.” (subl. mea)
Gabriel Resources ameninţă că dă statul român în judecată, dacă proiectul de lege privind Roşia Montană pică
Se arata ca:
„Compania canadiană Gabriel Resources anunţă că îşi rezervă dreptul de a acţiona statul român în judecată, pentru încălcarea tratatelor internaţionale privind investiţiile, dacă proiectul de lege promovat de Guvern este respins de Parlament.
Compania anunţă, într-un comunicat de presă, că a luat act de declaraţiile de astăzi ale premierului şi ale altor miniştri, cum că proiectul de lege privind Roşia Montană trebuie respins, „înainte de dezbaterea din cele două camere ale Parlamentului României”.
„Fără să ţină cont că Guvernul a aprobat proiectul de lege în şedinţa de pe 27 august (…), se pare că Guvernul a instituit o procedură de urgenţă pentru a opri orice dezbatere în Parlament”, arată compania.
„Dacă proiectul de lege este respins, atunci Compania va lua în calcul toate acţiunile posibile pe care le are la dispoziţie, inclusiv notificarea formală a intenţiilor sale de a începe un litigiu pentru încălcări multiple ale tratatelor internaţionale privind investiţiile”, anunţă Gabriel Resources.”
Ponta îl atacă pe Antonescu şi anunţă că se vor plăti despăgubiri pentru respingerea proiectului Roşia Montana: „O să plătim toţi, la un moment dat vom plăti cu toţii”
Se arata ca:
„Premierul Victor Ponta a declarat că în cazul respingerii în Parlament a proiectului Roşia Montană, statul român va trebui să plătească despăgubiri, nedorind să precizeze care este valoarea exactă a acestora. Şeful Executivului a dezvăluit că sunt deja trimise la Palatul Victoria notificări din partea companiei Gold Corporation. Într-o declaraţie anterioară, Ponta a estima valoarea despăgubirilor la două miliarde de euro. Cu toate acestea, prim-ministrul a reconfirmat faptul că, în calitate de deputat, ar fi votat împotriva proiectului Roşia Montană. Victor Ponta a fost primul lider care a spus că va vota împotriva proiectului în Parlament, deşi în calitate de premier a emis hotărârea de Guvern privind exploatarea de la Roşia Montana.
„Doream să facem o comisie parlamentară să-i chemăm pe cei pro şi pe cei contra să discutăm cu proiectul pe masă. Liderii politici a două din cele mai mari grupuri politice din Parlament, domnii Antonescu şi Blaga, au spus, înainte să se facă vreo comisie, că nu sunt de acord. Atunci ce facem, facem o comisie ca să-i convingem pe Blaga şi Antonescu, ce sens mai are? Ce rost are să facem comisia, dacă la ora unu facem comisia, iar la ora 11 anunţăm că nu suntem de acord. Nu am vrut să facem acest joc pentru că nu am vrut să prostim oamenii. Adică la 11 le spunem că suntem cu ei, iar la 1 facem comisie contra lor ”, a fost atacul lui Ponta împotriva lui Crin Antonescu, cel care a anunţat într-o conferinţă de presă că se opune, în nume personal, proiectului Roşia Montana, cerând respingerea lui în Parlament.
La câteva ore după anunţul lui Antonescu, Parlamentul a decis să renunţe la constituirea comisiei parlamentare pentru proiectul Roşia Montană.
„Din moment ce nu există sprijin parlamentar atunci nu mai are rost să ţinem oamenii încurcaţi”, a subliniat Ponta.
El a precizat că nu a fost informat de Crin Antonescu că va face o conferinţă de presă în care va anunţa că se opune proiectului Roşia Montană.
„Era şi o parte de avantaje cu locuri de muncă. Partea de dezavantaje este următoarea în primul rând era o investiţie financiară. Nu avem 1,5 miliarde la început pentru investiţii, poate peste zece ani o să aibă statul român aceşti bani, dar astăzi nu îi are şi nici la anul nu o să îi aibă. În al doilea rând, era vorba de locuri de muncă în zonă. În al treilea rând, sigur vom avea un proces, ce am vrut şi am făcut bine pentru un prim ministru care vrea să apere Guvernul – nu am vrut să dau eu o decizie şi să pierdem procesul şi să începem să căutăm bani de la Guvern”, a spus premierul Ponta.
Prim-ministrul a subliniat că trebuie spus că vor exista despăgubiri pe care statul va trebui să le acorde companiei Gold Corporation dacă proiectul va fi respins în Parlament.
„Compania Roşia Montană, din 2005, de când a venit Traian Băsescu, au avut asigurări ferme din partea preşedintelui că proiectul se va face şi sigur există contracte, există avize . Acum, dacă nu se face în mod sigur vor cere despăgubiri. Cât vor cere şi ce se va întâmpla nu ştiu să vă spun. Vă spun sigur, însă, nu va exista răspunderea Guvernului, eu trebuia să am grijă să nu existe o răspundere a Guvernului pentru că Guvernul de unde dă bani, tot din banii cetăţenilor români, nu? Probabil că o să plătim toţi, trebuie să spunem acest lucru că la un moment dat vom plăti cu toţii. Acum o să plătim cu toţii, ce să facem? Au fost contracte de asociere cu Minvest e o procedură întreagă de zece ani de zile ”, a declarat Ponta.
În privinţa votului pe care parlamentarii PSD îl vor da în Parlament pentru acest proiect, preşedintele PSD a spus că „fiecare votează cum crede că este mai bine”.”
Este inimaginabil…!! Este inimaginabil, spun, pentru ca nu mi-am imaginat vreodata ca voi ajunge sa asist in tara asta la o asa de mare bataie de joc la adresa cetatenilor. Cum e, domnul Ponta? Cetatenii sa plateasca? N-am inteles!! Dumneata care esti om de drept vorbesti in felul asta? Cum adica sa plateasca cetatenii? Sa plateasca factorii de decizie si responsabili cu acest proiect!! Cetatenii sa plateasca pentru prostia celor care ne conduc? Daca Traian Basescu e factorul responsabil, foarte bine: atunci sa plateasca!! Este inadmisibil ca cetateanul sa dea bani din buzunar pentru prostiile celor care ne conduc!! Este inadmisibil ca un premier al Romaniei si om de drept sa sutina un astfel de lucru, ca si cum am fi cu totii responsabili de acest proiect Rosia Montana. Eu va invit sa cititi ce spunea chiar Victor Ponta pe blog cum vreo doi ani de zile:
Rosia Montana – pozitia USL
in care se arata:
„Subiectul Rosia Montana a generat o vie si naturala dezbatere publica in societatea romaneasca. Preocuparile sunt legitime si Uniunea Social Liberala doreste sa transmita o pozitie publica pe acest subiect. Inainte de a discuta orice pas cu privire la inceperea exploatarii aurului de la Rosia Montana, consideram ca este obligatorie clarificarea, atat de catre autoritatile statului roman cat si de catre compania care a propus acest proiect, a urmatoarelor aspecte:
1. Contractul RMGC cu statul roman trebuie desecretizat de urgenta. Este absolut necesar ca societatea sa cunoasca clauzele si toate conditionalitatile contractului, in mod total transparent si democratic. In afara de situatia cetatenilor romani din zona, vorbim despre resurse importante ale statului – mediu, patrimoniu istoric si cultural, zacaminte importante, si toate acestea sunt relevante pentru dezbaterea subiectului.
2. Este obligatorie realizarea unei evaluari independente cu privire la beneficiile si costurile implicate pentru statul roman, in ce priveste crearea locurilor de munca, rolul si pozitia partii romane, precum si beneficiile financiare reale. In prezent, societatea romaneasca este constant dezinformata de catre chiar Traian Basescu, o persoana a carei functie constitutionala nu ii permite in mod legal sa intervina sau sa influenteze decizii de competenta Guvernului sau a altor institutii de specialitate. De la nivelul Presedintelui Romaniei se transmit informatii confuze sau chiar falsificate despre situatia rezervelor de aur sau despre beneficiile acestui proiect. De asemenea, compania RMGC a transmis mesaje publicitare inselatoare si schimbate periodic. Inainte de orice aceasta evaluare trebuie realizata in mod credibil si transparent.
3. Reindustrializarea si crearea de locuri de munca reprezinta o prioritate pt USL dar cu o analiza corecta si transparenta a costurilor si beneficiilor pe termen mediu si lung.
4. Avem nevoie de o analiza independenta cu privire la interesele reale ale persoanelor si companiilor care vor sa investeasca la Rosia Montana. Trebuie sa aflam cine sunt actionarii acestor companii si cine exercita conducerea executiva, catre cine s-au dus fondurile de promovare ale acestui proiect in Romania, atat in zona societatii civile cat si in zona politica. De asemenea, dorim o evaluare corecta a modului in care s-au tranzactionat actiunile privind acest proiect la bursele externe si sa aflam in ce masura persoane care au influentat deciziile oficiale au luat parte la aceste speculatii bursiere.
5. Uniunea Social Liberala nu poate ignora rezolutia data de Parlamentul European cu privire la interzicerea exploatarilor cu cianuri pe teritoriul Uniunii Europene. Suntem datori sa identificam cele mai potrivite tehnologii pentru exploatarea zacamintelor, astfel incat mediul si patrimoniul sa nu fie puse in pericol.
6. USL doreste sa transmita un semnal puternic, catre intreaga societate, cu privire la necesitatea de a invata lectiile grave din trecut, una dintre acestea fiind catastrofa ecologica generata de cianuri la Baia Mare in anul 2000. Atunci, nu numai ca in Romania a avut loc un accident cu efecte transfrontaliere si consecinte grave, inclusiv asupra imaginii tarii, dar pagubele au fost platite de contribuabilii romani si nu de firma implicata. Astfel de cazuri nu se mai pot repeta, si orice proiect de asemenea anvergura trebuie sa tina cont de acest precedent.
7. Dreptul de proprietate trebuie respectat, si vom sustine amendamentele la proiectul “legii minelor”, astfel incat aceasta sa nu se aplice in cazul exploatarii de la Rosia Montana. Cea mai buna solutie de dezvoltare a zonei Rosia Montana trebuie asumata pe baza unui dialog deschis si transparent, la care societatea civila, locuitorii zonei si expertii independenti trebuie sa participe.
Daca toate aceste conditii sunt indeplinite si toate aceste intrebari primesc raspunsuri clare, USL accepta discutia cu privire la solutiile de dezvoltare durabila a regiunii Rosia Montana.
Daca, insa, aceste conditii nu vor fi indeplinite, Uniunea Social Liberala se angajeaza sa blocheze acest proiect, in momentul in care va prelua guvernarea, dupa alegerile parlamentare de anul viitor.
USL va solicita oficial o dezbatere serioasa asupra proiectului in Parlamentul Romaniei, si va sprijini demersurile societatii civile privind consultarea populatiei in ansamblul sau prin referendum cf art.74 din Constitutie.
Avem incredere ca doar prin transparenta deplina, dialog deschis si democratic si respectarea legilor interne si internationale putem sa oferim romanilor, inclusiv celor din zona Rosia Montana, o solutie corecta, durabila si favorabila interesului national.” (subl. mea)
Inteleg ca e vorba de rezolutia data de Parlamentul European cu privire la interzicerea exploatarilor cu cianuri pe teritoriul Uniunii Europene: atunci lucrurile sunt foarte clare: NU SE EXPLOATEAZA CU CIANURI!! Dar inteleg ca Gabriel Resources tocmai cu cianuri exploateaza… Sau nu e asa? Ca marea majoritatea a romanilor a inteles asa: ca exploatarea resurselor aurifere se va face cu ajutorul cianurilor. Iar daca lucrul asta afecteaza grav mediul inconjurator, putand avea consecinte extrem de grave atunci cu atat mai mult un astfel de proiect NU TREBUIE DEMARAT. Inteleg ca proiectul nu are nici avizul Ministerului Justitiei… Si atunci ce facem? Incepem? Caci daca lucrurile stau asa atunci mie mi se pare ca daca demararm efectiv, pe teren, acest proiect de exploatare, de la Rosia Montana, incalcam flagrant si cu buna stiinta legea de dragul unei corporatii!! Si apoi Gabriel Resources trebuia sa se astepte la un astfel de deznodamant atata vreme cat Parlamentul European interzice exploatarea cu cianuri pe teritoriul Uniunii Europene. Uitati-va ce sustinea Dl. Ponta cu privire la ceea ce s-a intamplat, in 2000, la Baia Mare:
„Atunci, nu numai ca in Romania a avut loc un accident cu efecte transfrontaliere si consecinte grave, inclusiv asupra imaginii tarii, dar pagubele au fost platite de contribuabilii romani si nu de firma implicata. Astfel de cazuri nu se mai pot repeta, si orice proiect de asemenea anvergura trebuie sa tina cont de acest precedent.„
Si iata ca acum, odata vazut la Putere, sustine taman pe dos: vom plati cu totii!! Or, treaba asta se numeste nemernicie!! Altminteri de ce nu spune ca vor plati cei implicati, iar cei implicati sunt factorii de raspundere si de decizie. Ca daca mergem pe logica D-lui. Ponta, atunci Guvernul poate sa faca orice prostie, nenumarate greseli, ca, de fapt, plateste contribuabilul.
Punctul de vedere al lui Crin Antonescu
Antonescu: „Proiectul Roşia Montană trebuie respins”. Ponta: „N-are rost să o mai lungim”
Se arata ca:
„Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că proiectul Roşia Montană, adoptat de Guvernul Ponta şi transmis în Parlament, trebuie retras sau, în caz contrar, respins. Liberalul a adăugat că nu s-a consultat cu premierul Ponta înainte de a face acest anunţ şi nici nu a negociat cu acesta. Ajuns de urgenţă în Parlament, pentru o discuţie cu Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea, Victor Ponta s-a declarat „surprins” de ieşirea co-preşedintelui USL şi a anticipat că „vom avea procese”, fără însă să încerce să apre proiectul iniţiat de Guvern.
„Astăzi, deşi discuţiile din Parlament nu au început, am un punct de vedere ferm şi definitiv conturat în legătură cu proiectul Roşia Montană. Cred că proiectul exploatării la Roşia Montană nu poate fi susţinut, proiectul fie ar trebui retras, fie ar trebui respins. Consider acest lucru nu din motive tehnice, nu pentru că acest proiect nu ar avea şansa să fie fezabil sau util, ci pentru că există consecinţe majore care împiedică aprobarea acestui proiect”, a spus Crin Antonescu.
Antonescu: „Nu se poate guverna ignorând strada”
Liderul PNL, care a ţinut să precizeze că vorbeşte în nume personal şi nu în calitate de preşedinte al Senatului sau prezidenţiabil al USL, a afirmat că nu susţine nici referendumul pentru proiectul Roşia Montană. De asemenea, Antonescu a adăugat că nu se va duce în stradă pentru a fi alături de protestatari.
„Trebuie să avem o susţinere publică, dar astăzi constatăm că se produce o scindare în societatea românească. Este un sentiment public de amploare care nu poate fi ignorat şi care este mai important decât o dată tehnică sau alta. Noi nu legiferăm în funcţie de manifestaţii de stradă, un guvern puternic nu trebuie să ia decizii în funcţie de o manifestaţie sau alta, dar sunt manifestaţii şi manifestaţii. Nu se poate guverna de pe stradă, dar nu se poate guverna ignorând strada. Nu poate fi ignorat de nimeni”, a afirmat Antonescu.
Un alt motiv pentru care preşedintele PNL a declarat că va vota împotriva proiectului se leagă de „suspiciunile de corupţie”.
„Există o uriaşă cantitate de suspiciune nu doar în mediul politic, în online, în opinia publică, că decidenţi politici în această chestiune nu ar acţiona conform cu interesele publice, naţionale legitime. Nu cred că cineva dintre decidenţii importanţi sunt angajaţi într-un lobby specific ai Gold Corporation, ca au fost cumpăraţi. Au zburat acuzaţii extrem de grave, eu nu am făcut vreodată acuzaţii. Sentimentul la o mare parte a opiniei publice, suspiciunea că aşa ceva s-a întâmpla este un al doilea motiv pentru care e nevoie de stoparea proiectului”, a completat liberalul.
Antonescu a subliniat că se pronunţă pentru exploatarea resurselor subsolului, că nu este „un ecologist”, dar că actualul proiect are prea multe „fisuri”. Totodată, liderul PNL a spus că în opinia publică există „sentimentul” că USL îşi încalcă promisiunile electorale.
Ponta: „Nu vroiam ca eu sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale”
În faţa camerelor de luat vederi, premierul s-a declarat „surprins”, arătând însă că nu a fost deranjat de Antonescu. „Nu ne-am consultat. Dar nu pot să spun că a făcut foarte rău. Nu mă pot supăra pe Crin Antonescu”, s-a justificat Victor Ponta. Fără a apăra proiectul înaintat de Guvern, liderul PSD a avansat un singur regret: „Poate ar fi trebuit să fie o dezbatere mai lungă”.
La rândul său, Ponta a anticipat respingerea proiectului, chiar dacă PSD este partidul cu cele mai multe mandate parlamentare. „Trebuie votat, în sensul de respins în Senat şi în Camera Deputaţilor. Acum poziţiile s-au spus, n-are rost să mai agităm apele”, a închis el subiectul.
În planurile lui Ponta nu intră nici căutarea unei susţineri în rândul parlamentarilor PSD, premierul explicând că a trimis acest proiect Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru ca „miniştrii să nu fie acuzaţi de subminarea economiei naţionale”.
„Şi la PSD erau lucrurile împărţite. Dacă e clară majoritatea, n-are rost să o mai lungim. Haideţi, la Senat, să închidem cât mai repede proiectul. Oricum vom avea procese, dar nu vreau ca eu sau alţi miniştri să fim acuzaţi de subminarea economiei naţionale. Ce rost mai are să facem comisie? S-au horărât liderii politici”, a tras linie Ponta.
După ieşirile publice ale liderilor USL, Senatul, unde proiectul de lege a ajuns, a stabilit termen 11 septembrie pentru avizele comisiilor, urmând ca raportul care va fi supus votului plenului să fie gata până pe 17 septembrie.”
iar Ponta reia obsesiv chestia asta cu „subminarea economiei nationale”:
Ponta: Am trimis proiectul Roşia Montană la Parlament pentru ca să nu putem fi daţi în judecată
Se arata ca:
„Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că Executivul a aprobat proiectul privind Roşia Montană şi l-a transmis Parlamentului pentru că astfel Guvernul nu mai poate fi dat în judecată de către Gold Corporation, care ar putea cere despăgubiri de „nu ştiu câte miliarde” pentru că nu s-a făcut nimic.
Şeful Executivului a făcut această declaraţie la finalul unei vizite în judeţul Călăraşi.
„Eram obligat, conform legii, şi încerc să explic celor care vor să mă audă, că în conformitate cu legea actuală trebuia să dau aviz şi să pornească Proiectul Roşia Montană. Ei au îndeplinit toate condiţiile cerute de lege. Tocmai pentru că am considerat că nu e bine să fac acest lucru, am trimis legea în Parlament ca să fie o dezbatere reală. Asta e situaţia şi din acest motiv dacă nu făceam absolut nimic urma să plătesc nu ştiu câte miliarde despăgubiri firmei respective. Eu nu vreau să plătesc din banii dumneavoastră, din banii contribuabilului, despăgubiri pentru nişte contracte încheiate din 1998 încoace. Eu vreu să existe o decizie a Parlamentului”, a spus Ponta.
Întrebat de jurnalişti ce se va întâmpla în cazul în care proiectul de lege va fi respins de Parlament, premierul a precizat că în situaţia respectivă Guvernul este absolvit de răspundere.
„Nu poate fi dat în judecată Guvernul, că aşa cum a făcut Boc-n-a făcut nimic-eu am făcut ceva, am renegociat, am pus pe masa Guvernului şi am pus în discuţie publică”, a subliniat Ponta.
Totodată, el a adăugat că fiecare parlamentar, după ce va analiza argumentele pro sau contra, va puta vota în cunoştinţă de cauză.
Desemenea, premierul a subliniat faptul că proiectul de lege a primit toate avizele necesare, inclusiv de la ministerele Justiţiei şi Mediului.”
Daca a primit toate avizele necesare, inclusiv de la ministerele Justitiei si Mediului, atunci la ce mai era nevoie de o lege speciala, trimisa, spre a fi votata, in Parlament? Iar daca exista suspiciuni de coruptie, cum spune Dl. Antonescu, atunci acestea ar trebui si dovedite.
Va recomand si trei articole semnate Monica Macovei:
Ii solicit premierului Ponta sa retraga proiectul de lege privind Rosia Montana
Postarea este din 6 septembrie 2013!! Iata ce se arata:
„Ii solicit primului-ministru urmatoarele:
– retragerea proiectului de lege din Parlament,
– explicarea schimbarii de opinie cu privire la exploatarea cu cianuri de la Rosia Montana,
– sa ne spuna ce a negociat cu compania Rosia Montana Gold Corporation.
Aceste lucruri sunt obligatorii, avand in vedere interesul public tot mai larg si protestele din principalele orase ale tarii.
Inainte de a trimite Parlamentului o lege privind Rosia Montana, Ponta trebuie sa obtina si sa faca publice cele 10 avize mentionate de Ministerul Justitiei. Altfel, proiectul de lege este din start emis ilegal.
Un politician responsabil nu poate arunca la gunoi opinia populatiei si nu se ascunde in spatele Parlamentului, acolo unde parlamentarii beneficiaza de imunitate pentru opinii si pentru vot: adica nu raspund pentru cum voteaza. Ponta nu este responsabil, pentru ca este prim-ministru si nu si-a indeplinit obligatiile acestei functii.
In urma cu doi ani, spuneam ca, inainte de a fi aprobata exploatarea de la Rosia Montana, trebuie facute mai multe analize privind impactul acesteia in zona. Detalii aici.
Reiau astazi un singur aspect: a facut Ponta o analiza a costurilor protejarii sanatatii si a mediului daca s-ar folosi cianurile? Sau in cazul unui posibil accident?
Si reiau si una din propunerile mele privind Rosia Montana: daca chiar trebuie sa exploatam aurul de la Rosia Montana, sa o facem spre beneficiul Romaniei, adica a fiecarui cetaten roman si cu mijloace care nu pun in pericol sanatatea noastra si a celor care vin dupa noi. Deci: fara cianuri si statul roman sa fie cel care exploateaza aurul de la Rosia Montana, iar cetatenii sa primeasca anual divindende din exploatarea aurului. Detalii aici.” (subl. mea)
Si detaliile, cel din 2012 intai:
Despre licenta de la Rosia Montana
„Inteleg ca saptamanile care urmeaza vor fi decisive pentru soarta proiectului minier de la Rosia Montana – care intentioneaza sa foloseasca cianuri. Am citit ca Ministerul Mediului si Padurilor va lua o decizie in privinta acordului de mediu pentru proiect.
Vreau sa insist asupra unui aspect despre care nu s-a vorbit foarte mult: expirarea licentei de exploatare.
Reamintesc ca Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) sustine ca are o licenta de exploatare valida (47/1999), acordata prin HG 458/10.06.1999, ale carei prevederi sunt, in mod nejustificat, inca secrete.
In realitate:
1. Legea minelor (art.22) spune ca pentru inceperea activitatii miniere prevazute in licenta este necesara obtinerea unui acord de mediu in maximum 180 de zile de la acordarea licentei de exploatare. Conform unui simplu calcul, acest termen a fost depasit cu circa 12 ani (!). In aceste conditii, orice activitate miniera la Rosia Montana ar fi ilegala, iar autoritatile competente trebuie sa constate expirarea licentei de exploatare 47/1999 si obligativitatea reluarii procedurilor pentru o noua licenta.
2. In plus, din informatiile primite, licenta de exploatare 47/1999 a fost acordata societatii Minvest Deva (statul roman), ca titular, si companiei RMGC, ca afiliat, iar ulterior licenta a fost transferata de la Minvest (statul roman) la RMGC, Minvest ramanand companie afiliata. Licenta nr. 47/1999 era, insa, pentru mina veche, exploatata de Minvest (statul roman) si inchisa in 2006. Pentru noul proiect minier pe care il promoveaza RMGC, perimetrul a fost modificat de cateva ori, astfel ca toate operaţiile de explorare, cercetare arheologica, descarcari de sarcina arheologica, certificat de urbanism etc. se bazeaza pe un perimetru ilegal. Logic, asta inseamna ca pentru noul proiect nu exista licenta de exploatare.
In aceste conditii, are Ministerul Mediului si Padurilor calitatea de a acorda un aviz de mediu pentru un proiect minier a carui licenta este inexistenta?
In opinia mea, intreaga procedura ar trebui reluata si intoarsa la Agentia Nationala de Resurse Minerale si Guvern. Iar Agentia trebuie sa verifice daca se poate exploata aurul si prin alte metode, nu cu cianura, iar daca nu, sa se renunte la acest proiect.
In final, fac doua propuneri:
1. sa cream locuri de munca la Rosia Montana prin inscrierea in patrimoniul UNESCO, refacerea galeriilor antice si investitii in turism in aceasta zona;
2. daca chiar trebuie sa exploatam aurul de la Rosia Montana, sa o facem spre beneficiul Romaniei, adica a fiecarui cetaten roman si cu mijloace care nu pun in pericol sanatatea noastra si a celor care vin dupa noi. Deci: fara cianuri si statul roman sa fie cel care exploateaza aurul de la Rosia Montana, iar cetatenii sa primeasca anual divindende din exploatarea aurului (asa cum procedeaza Norvegia cu exploatarea petrolului de catre stat).” (subl. mea)
si cel din 2011:
Trebuie sa stim ce se intampla cu Rosia Montana!
Se arata ca:
„Devine tot mai imperios necesara o dezbatere publica serioasa despre proiectul Rosia Montana.
In opinia mea, dezbaterea ar trebui sa se concentreze pe:
1. analiza costurilor protejarii sanatatii si a mediului daca s-ar folosi cianurile. Un exemplu la care ar trebui sa ne uitam cu atentie este cazul Yellowknife din Canada, unde Guvernul cheltuie anual aproximativ 1,2 miliarde de dolari canadieni pentru mentinerea solului inghetat dupa ce s-au folosit cianuri.
2. analiza documentelor acestei afaceri, in prezent in mare parte secrete.
3. analiza costuri-beneficii (aur si alte metale, locuri de munca, dezvoltare regiune, etc).
4. insemnatatea pentru patrimoniul national.
Consider ca orice procedura in care este angajata Rosia Montana Gold Corporation trebuie sa se opreasca pana la finalizarea acestor dezbateri.” (subl. mea)
De remarcat ca aceste doua detalii, mai vechi, au fost reluate in postarea din septembrie acest an a D-nei. Macovei… Se respecta sau nu legea in legatura cu proiectul asta de la Rosia Montana…?
Dl. Ponta spune:
„Eu nu vreau să plătesc din banii dumneavoastră, din banii contribuabilului, despăgubiri pentru nişte contracte încheiate din 1998 încoace.”
Adica din 1998 incoace s-a tot gresit!! Impresia mea este ca traim intr-o tara inspaimantatoare!! De fapt e tara lui: din greseala in greseala pana la victoria finala!! Atunci, daca intr-adevar asa stau lucrurile, sa plateasca toti cei care au gresit cu acele contracte incheiate din 1998 incoace!! Daca lucrurile stau asa atunci concluzia clara care se desprinde este ca la noi nu exista, de fapt si de drept, responsabilitate ministeriala.
Update – Scandalul
Antonescu: Am înţeles, indirect, că PSD susţine proiectul Roşia Montană. Să-şi exprime poziţia, Astfel de decizii politice nu se iau pe sub masă
Se arata ca:
„Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, la Realitatea TV, că a înţeles, „indirect”, că poziţia PSD este, de fapt, de susţinere a proiectului Roşia Montană, el precizând că acest lucru nu este o problemă, dar social-democraţii ar trebui să îşi facă publică poziţia.
El a spus că în USL nu s-a discutat o poziţie comună pe Roşia Montană, iar el, ca lider USL, şi-a făcut publică poziţia pe acest subiect.
Antonescu a spus că „indirect” a înţeles că poziţia PSD este de susţinere a proiectului Roşia Montană.
El a spus că social-democraţii ar trebui să îşi facă publică opţiunea.
„Astfel de decizii politice nu se iau pe sub masă”, a spus Antonescu la Realitatea TV, precizând însă că nu este nicio problemă dacă PSD susţine proiectul.
El a spus că deşi în Guvern liberalii au cerut amânarea proiectului pentru ca acesta să poată fi discutat, premierul a respins amânarea invocând nişte termene şi proiectul a fost trimis la Parlament.
Antonescu a ţinut să sublinieze însă că nu se poate vorbi despre o problemă în USL.
Marţi seară, PSD a remis un comunicat în care purtătorul de cuvânt Cătălin Ivan preciza că social-democraţii se vor pronunţa oficial asupra proiectului de la Roşia Montană „doar după dezbaterea serioasă şi ascultarea tuturor părţilor şi argumentelor”.
„Este datoria oricărui politician responsabil să trateze serios dezbaterea, să asculte punctele de vedere ale ambelor tabere – şi a celor care vor locuri de muncă, şi a celor care pun accent pe protecţia mediului şi a resurselor. În caz contrar, am da dovadă de demagogie pe o chestiune de interes naţional. Să ne pronunţăm înainte ar fi un semn de superficialitate politică. Nu poţi pretinde o dezbatere corectă, deschisă şi transparentă, cu argumente pro şi contra unui proiect, dacă la finalul zilei deja ştii că, indiferent de argumentele expuse, respectivul proiect va fi respins. Acesta a fost şi mesajul preşedintelui PSD, de a nu da înainte de dezbatere indicaţii de vot. În orice caz, noi, cei din PSD, nu comentăm deciziile altor partide”, susţine purtătorul de cuvânt al PSD.
Proiectul de lege privind exploatarea minieră de la Roşia Montană a primit, marţi, raport negativ din partea Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului din Senat şi din partea Comisiei Juridice.
Premierul Ponta a declarat că el va vota împotriva proiectului, ca deputat.
Premierul a declarat, marţi, că la nivelul Guvernului toţi miniştrii au fost pentru proiectul Roşia Montană, dar şi că a discutat cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, toate aspectele care ţin de acest subiect, precizând că respectă „decizia politică” a liberalilor.
El a mai fost întrebat dacă a discutat cu liderul PNL, Crin Antonescu, pe marginea nivelului despăgubirilor posibile la care ar putea fi obligat statul român în cazul proiectului Roşia Montană.
„Am discutat de mai multe ori cu domnia sa toate aspectele care ţin de proiectul Roşia Montană, am decis împreună să avem o comisie de dezbatere în Parlament pe această temă, însă am înţeles că luni, în baza protestelor publice, decizia domnului Antonescu şi a PNL a fost de a vota împotrivă şi nu am nicio altă soluţie decât să respect această decizie a lor”, a răspuns Ponta.”
Ponta recunoaşte că s-a consultat cu ministrul de Interne când manifestanţii au blocat bulevardele: „E meritul lor şi al forţelor de ordine că protestele nu au degenerat”
Se arata ca:
„Premierul Ponta a declarat că s-a consultat cu ministrul de Interne, Radu Stroe, şi cu şefii Poliţiei şi Jandarmeriei vizazi de protestele din Piaţa Universităţii şi că se mândreşte că nu s-a ajuns la confruntări între manifestanţi şi forţele de ordine. Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat ieri pentru gândul că protestatarilor li s-a permis să blocheze bulevardele din Capitală, deoarece au fost „ultra-civilizaţi” şi că decizia a fost luată împreună cu „factorii politici”.
„Am fost tot timpul consultat şi informat de domnul Radu Stroe, de şeful Poliţiei şi Jandarmeriei vizavi de prostestele organizate în Piaţa Universităţii şi da, am considerat, şi mă mândresc cu acest lucru, că în România dreptul la protest este garantat constituţional şi că pot fi proteste şi au fost proteste şi este meritul atât al manifestanţilor cât şi al forţelor de ordine că toate aceste proteste au fost paşnice şi nu au degenerat niciodată în violenţă pe care le-am fi regretat cu totul”, a declarat Ponta.
Acesta a precizat că nu se „ocupă de blocarea bulevardelor”, ci „să existe un climat de normalitate” pentru a se evita conflictele deschise între protestatari şi forţele de ordine.
„Faptul că s-a reuşit acest lucru în cele opt zile este meritul atât al celor care au protestat paşnic cât şi al forţelor de ordine. Jandarmii şi poliţiştii au dovedit că sunt forţe de ordine de nivel european care au demonstat că pot fi şi civilizaţi când e cazul şi foarte fermi cum au fost vinerea trecută şi merită toată aprecierea mea”, a spus premierul Ponta.”
EXCLUSIV. Cum explică ministrul de Interne, Radu Stroe, că manifestanţii anti-Roşia Montană au putut bloca bulevardele din Bucureşti
Se arata ca:
„Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat pentru gândul că protestatarii care au ieşit în stradă împotriva realizării proiectului Roşia Montană au fost lăsaţi de autorităţi să blocheze bulevardele din centrul Capitalei, deoarece aceştia “au fost civilizaţi”.
Întrebat cum a fost posibil ca în mai multe seri, în prezenţa Jandarmeriei şi a Poliţiei, să fie blocate anumite bulevarde din Bucureşti, ministrul Stroe a răspuns că cei care au protestat “au fost lăsaţi să facă acest lucru”.
“Da, au fost lăsaţi. Eu mi-am asumat această chestiune, repet în conlucrare cu ceilalţi factori politici. Credem că este mai bine ca oamenii să protesteze în mod civilizat. Este o decizie pe care am luat-o în conlucrare cu ceilalţi factori politici şi noi credem că atâta vreme cât manifestaţia este nu numai paşnică, ci este una ultra-civilizată, nu are sens să oprim oamenii pentru că stau pe o bandă a străzii sau pentru o jumătate de oră blochează strada”, a precizat pentru gândul ministrul Stroe.”
Bun, este ultra-civilizata, inteleg ca „au fost lasati” din motive politice. Totusi, acest miting este unul legal? Manifestantii aveau aprobare pentru acest miting? Ca inteleg ca trebuie sa aiba aprobare de la Primarie (daca gresesc sa ma corecteze cineva…).
DOSARUL ROŞIA MONTANĂ. Ponta: „Şova pune mâine la dispoziţie toate documentele”. Şova: „Documentele nu sunt la mine”. Ministrul revine: „Le prezint joi”
Se arata ca:
„După avizarea negativă a proiectului de lege privind exploatarea de la Roşia Montană în comisiile Senatului, premierul Victor Ponta a anunţat că întregul dosar care cuprinde toate documentele emise în jurul acestui subiect în ultimii 14 va fi făcut public mâine, de către ministrul delegat Dan Şova. „Domnul Şova va pune mâine la dispoziţie toate documentele din ultimii 14 ani”, a spus prim-ministrul la ieşirea de la discuţiile cu grupul parlamentar al UDMR.
Contactat de gândul pentru a explica ce documente va publica, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova susţine că s-a înţeles greşit, documentele nefiind în instituţia pe care o conduce. „Eu nu mă ocup de desecretizarea documentelor. Documentele nu sunt la mine la minister. Toate documentele sunt la Ministerul Economiei şi la Ministerul Mediului. Singura mea sarcină a fost să redactez proiectul de lege”, a explicat ministrul.
Premierul Ponta a revenit asupra declaraţiei iniţiale şi a spus că ministrul Şova îi va prezenta lui documentele mâine, iar joi va organiza o conferinţă de presă.
Şi Dan Şova a revenit ulterior asupra declaraţiei, susţinând că va prezenta toate documentele joi, într-o conferinţă de presă.
„Toate documetele care ţin de Roşia Montană din 1997 încoace le vom prezenta premierului şi joi într-o conferinţă de presă vom prezenta şi succesiunea tututror acestor documente care ţin de proiectul Roşia Montană”, a declarat Şova într-o intervenţie la Digi 24. El a evitat să spună clar dacă documentele sunt sau nu în instituţia pe care o conduce.
Anterior, ministrul a refuzat , la insistenţele gândul, să lămurească declaraţiile declaraţiile iniţiale sau să facă alte precizări.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a spus pentru gândul că se abţine de la orice comentariu, motivând că nu e la curent cu declaraţiile premierului. Vosganian a votat luni seara, la şedinţa grupurilor reunite ale PNL, împotriva proiectului Roşia Montana.
La rândul său, ministrul Mediului, Rovana Plumb a declarat, pentru gândul, că a făcut deja publice toate documentele referitoare la Roşia Montană.
„În 1999 s-a acordat licenţa de exploatare pentru Minvest în 2000 a fost transferată către Roşia Montană, de atunci încoace s-au desfăşurat negocieri. Domnul Şova vă va pune mâine la dispoziţie documente din toţi aceşti 14 ani. Suma respectivă este invocată în mai multe adrese oficiale trimise de către companie cuprinzând cheltuielile făcute până acum, pentru că au fost cheltuieli acolo, şi eventualele pierderi comerciale. Nu am de gând să fiu avocatul cuiva, care dă în judecată statul român, dar spun că probabil acest lucru se va întâmpla. Sunt evaluări făcute în privinţa despăgubirilor, de până la două miliarde de dolari pierderi calculate de către companie. Nu vreau eu să vorbesc eu în numele celor care vor acţiona în judecată statul român. O să îl rog pe domnul Şova să vă dea hotărârile de Guvern, există licenţă de exploatare, nu de explorare acordată societăţii”, a declarat premierul Ponta, la finalul întâlnirii avută cu grupul UDMR.
Cu toate acestea, premierul declarase, cu câteva minute înaintea lui Şova că totul va fi public.
„Vă vom pune la dispoziţie absolut tot, ce să mai fie secret?”, a răspuns premierul când a fost întrebat dacă se va desecretizat contractul semnat pentru exploatare la Roşia Montană.
Victor Ponta a precizat că statul român nu va accepta să plătească despăgubirile cerute de Gabriel Resources şi că va exista un proces în acest sens.
Premierul a ţinut să precizeze că l-a informat pe preşedintele Senatului, Crin Antonescu, de valoarea acestor despăgubiri, iar miniştrii care reprezintă PNL în Guvern au fost de acord cu acest proiect.
„Am discutat cu domnul Antonescu toate aspectele care ţin de Roşia Montană, am decis împreună să avem o comisie de dezbatere pe această temă, însă am înţeles că luni în baza protestelor publice decizia domnului Antonescu a fost de a vota împotrivă şi nu am nicio altă soluţie decât de a respecta această decizie a lor. Am discutat de multe ori cu Antonescu, la Constanţa, inclusiv şi vineri”, a spus Ponta.„
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
Omul de „dreapta” Mircea Diaconu…
… trebuia sa nu pun ghilimelele la cuvantul dreapta? Sau mai bine le las… Ok, le las!
Trebuie sa va dau o stire senzationala! Dl. Mircea Diaconu s-a accidentat: a ajuns ministru!! 😆
Mircea Diaconu despre Roşia Montană: Preşedintele ţării a avut dreptate – ori pe stânga, ori pe dreapta
Iata ce arata articolul:
„Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a declarat, vineri seară, la Alba Iulia, că preşedintele Traian Băsescu „a avut perfectă dreptate” când a vorbit despre proiectul de la Roşia Montană şi a cerut expunerea unei poziţii „ori pe stânga, ori pe dreapta”, potrivit Mediafax.
„Preşedintele ţării a avut perfectă dreptate aici: spuneţi odată ceva, ori pe stânga, ori pe dreapta, dar nu o mai ţineţi atâta. Despre asta e vorba şi e corect”, a spus Diaconu, într-o conferinţă de presă în care a fost întrebat de proiectul de la Roşia Montană.
El a spus că nu vrea să se grăbească să se lanseze în discuţii foarte amănunţite despre acest proiect, precizând însă că în aproximativ trei săptămâni acest subiect ar putea intra pe agenda sa la minister.
Întrebat ce părere are, ca şi cetăţean, despre proiectul de la Roşia Montană, Diaconu a răspuns că este greu să se pună în această postură, deoarece trebuie să ţină cont de faptul că „i s-a întâmplat accidentul numit ministru”.
„Dacă mă întrebaţi ca pe un om de pe stradă, asta pot să vă zic: mie îmi plac munţii noştri cum sunt, netăiaţi, nesparţi, nesăpaţi. Mie aşa îmi plac, ca şi cetăţean, cu pădurile lor pe ei, mie aşa îmi plac şi nu îmi place când cineva îi toacă, să zicem”, a spus Diaconu.
El a precizat că nu poate intra foarte mult în substratul acestui subiect deoarece la Ministerul Culturii trebuie să facă arbitraj.
„Nu vreau să intru în subiectul acesta pentru că am responsabilităţi pe tema aceasta. Eu trebuie să fac arbitraj la Ministerul Culturii„, a conchis Diaconu.
Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, s-a aflat, vineri, la Alba Iulia, unde a vizitat cetatea de tip Vauban din municipiu şi a avut o întâlnire cu reprezentanţii la nivel local ai PNL” (subl. mea)
„Doi pasi la stanga, binisor/ Si alti doi pasi la dreapta lor…”. Sau invers, cum era…? 😆
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
Despre Rosia Montana si Cuprumin…
Iata ce ne spune Romania Libera:
Ponta îl acuză pe Băsescu de lobby în favoarea unei companii private la Roşia Montană
Iar in Gandul am citit:
Guvernul ar putea transfera acţiuni ale Cuprumin către Consiliul Judeţean Alba
Foarte interesante articolele!
Off Topic
INTERVIU CU VICTOR PONTA la „După 20 de ani”: Nu voi tolera furtul. Ce spune premierul despre Roşia Montană, Cuprumin şi ce îi transmite lui TRAIAN BĂSESCU
Se arata, printre alele, ca:
„Premierul Victor Ponta a declarat, duminică la „După 20 de ani”, la Pro TV, că în renegocierile cu FMI guvernul a reuşit să obţină undă verde pentru reîntregirea salariilor şi restituirea banilor reţinuţi ilegal pensionarilor. Şeful guvernului a spus că rambursarea banilor pentru pensionari se va face începând cu 1 iunie, iar bani pentru onorarea promisiunilor vor fi obţinuţi din recuperarea fondurilor alocate de guvernul Ungureanu primăriilor PDL, dar şi din reducerea cheltuielilor.
De asemenea, Ponta a anunţat că guvernul său are învedere introducerea unei cote diferenţiate de impozitare, în trei trepte, de la 1 ianuarie 2013, precum şi o reducerea a CAS la angajator cu cinci puncte procentuale.
Premierul s-a lansat, totodată, într-un atac la preşedintele Traian Băsescu pe care l-a acuzat că face un lobby interesat pentru Roşia Montană. Ponta a spus, de asemenea, că divergenţele între el şi şeful statului vor înceta „natural”.
De unde vor fi luaţi banii
„La rectificarea bugetară din iulie vom arăta foarte clar de unde luăm 400 de lei pentru a ne ţine de cuvânt. Trebuie să vedem de unde recuperăm aproape 300 de milioane din banii daţi de guvernul Ungureanu aleşilor partidului de guvernământ. Ministerul Finanţelor va veni cu un memorandum despre reducerea cheltuielilor”, a spus Ponta.
„De la 1 iunie începem rambursarea către pensionari a sumelor reţinute ilegal”, a mai spus el.
Ponta a afirmat că Guvernul intenţionează ca, anul viitor, să reducă nivelul contribuţiilor de asigurări sociale cu cinci puncte procentuale la angajator, iar impozitarea se va face în trei trepte.
„De la 1 ianuare 2013, ne dorim impozitarea pe trei trepte: 16%, pentru societăţile comerciale şi persoanele cu venituri medii, iar pentru cei cu venituri foarte mici vom încerca aplicarea celorlalte două cote, de 12% şi 8%, Va fi, dacă vreţi, o cotă socială, iar efectul pe buget este unul negativ. Vor fi însă şi măsuri cu impact pozitiv asupra bugetului, în primul rând terminăm pentru totdeauna cu povestea Fondului de rezervă al Guvernului folosit pentru finanţarea diverselor acţiuni. Nu îl desfiinţăm, dar va fi folosit numai pentru situaţii de urgenţă, conform prevederilor legale, nu pentru finanţarea o dată la două luni a propriilor primari şi preşedinţi de consilii judeţene”, a spus Ponta.
În privinţa CAS, premierul a arătat că intenţia Executivului este să efectueze anul viitor o reducerede cinci puncte procentuale la angajator.
„Sun convins că putem să le introducem din 2013. Am făcut toate calculele”, a spus şeful guvernului.
Şeful guvernului a susţinut că România are pontenţial de creştere economică şi a subliniat că fonduri pot fi aduse la buget prin reducerea evaziunii fiscale.
„Cred că fostul premier Ungureanu a început un lucru bun la ANAF, printr-un proces de reducere a evaziunii fiscale şi de colectare mai bună a veniturilor la buget, motiv pentru care noul şef ANAF rămâne în funcţie dacă va îndeplini aceste criterii de performanţă”, a declarat Ponta.” (subl. mea)
Ponta: Nu voi ridica primul sabia la Băsescu. Conflictele nu se vor încheia deodată, ci „natural”
Se arata, printre altele, ca:
„”Acum am o poziţie publică, din care declaraţiile mele trebuie să ţină cont de relaţia instituţională cu preşedintele României. În ceea ce mă priveşte, nu voi ridica niciodată primul sabia, dar nu pot să spun că nu voi răspunde. Mă deranjează foarte tare faptul că anumiţi consilieri ai preşedintelui, şi pe frustrări personale pentru că nu mai ocupă funcţiile de dinainte, au început să atace miniştri. Nu voi accepta lucrul acesta şi voi discuta cu preşedintele României”, a spus Ponta, la emisiunea „După 20 de ani” la PRO TV.
Întrebat despre ce consilieri este vorba, premierul a arătat că a existat o discuţie pe educaţie care l-a deranjat.
„Dacă eşti consilier prezidenţial, nu ai voie să fii toată ziua la televizor ca să îl ataci pe ministrul respectiv doar pentru că nu mai eşti tu în funcţie”, a afirmat premierul.
El a adăugat că, în relaţia sa cu preşedintele, conflictele nu se vor încheia deodată, ci „natural”, deoarece şeful statului este „la sfârşitul carierei politice”.
„Sau poate că se vor finaliza mai repede printr-un conflict. Eu nu-mi doresc acest conflict şi nu voi fi primul care să ridic sabia, dar nici nu voi lăsa lucrurile, să zic, neripostate”, a spus Ponta.
Consilierul prezidenţial pentru Educaţie, fostul ministru de resort Daniel Funeriu, a comentat recent acuzaţiile de plagiat la adresa actualului ministru al Educaţiei, Ioan Mang, arătând că acesta trebuie să ofere o explicaţie.”
Si Evenimentul Zilei titreaza:
Victor Ponta: „Nu îmi doresc un conflict cu președintele Traian Băsescu”
Se arata, printre altele, ca:
„”N-ați vrea să fiți în locul meu la momentul desemnării ministrului Educației. Sistemul de educație este unul cu foarte multe interese și orgolii”, a afirmat Victor Ponta, care nu și-a putut stăpâni un atac la fostul prim-ministru Emil Boc. ”Domnul Boc se pricepe extraordinar de bine la plagiat”, a spus Ponta, după ce fostul premier a dezvăluit primele dovezi împotriva noului ministru al Educației.
Referitor la politica externă, Victor Ponta i-a luat apărarea ministrului Andrei Marga, spunând că declarațiile despre Vladimir Putin erau doar păreri personale. ”Domnul Marga își exprima admirația față de Putin”, a explicat Ponta. Nu în ultimul rând, premierul și-a exprimat speranța că relația personală pe care o are cu proaspătul președinte al Franței Francois Hollande va ajuta la îmbunătățirea parteneriatului strategic dintre România și Franța.”
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR