Combinatia dintre Traian si Werner
Eu nu spun ca trebuie sa-ti placa PSD-ul sau sa sustii acest partid. De criticat l-am criticat si eu in numeroase ocazii. Si inca dur. Insa trebuie spus ca n-am criticat doar PSD-ul. Coruptia, de exemplu, nu e apanajul doar al unui singur partid. Iar in Romania trebuie respectate legile si democratia.
Iata, in schimb, o postare, a Andreei Paul:
Puterea României greu încercată de forța hoților și a incompetenților
„Puterea unei națiuni sau a unei regiuni este egală cu forța valorilor promovate!
Puterea României este azi greu încercată de forța hoților și a incompetenților. Independența justiției este sub asaltul lor.
Cum s-a ajuns aici?
Politica a asasinat caracterele. Au rămas mașinăriile de vot parlamentare, orientate doar spre ei înșiși și interesele lor mici personale, incapabile să facă diferența între binele și răul comun. Necreative. Inactive. Cu mult, mult prea puține excepții.
Cum este posibil?
1. Prin votul membrilor de partid și apoi al electoratului activ. Prin absența la vot a celorlalți. Prin voința cetățenilor, așadar. Prin accentuarea stării actuale de dezamăgire: chiar și electoratele proprii partidelor sunt dezamăgite de partidele lor. Electoratul PSD e supărat pe PSD, cel al dreptei e supărat pe partidele de dreapta. Această lipsă de încredere are dublu impact: ura față de politică care ține departe oamenii valoroși și românii care nu au încredere în români. Așadar, chiar suntem ceea ce votăm.
2. Prin scăderea educației în mediocritate. Educația a fost batjocorită politic. Or în educație și în sănătate mori lent, nu exploziv ca în conflictele armate. Procesele ‘România educată’ și ‘lumea reală’ sunt paralele. Primul se învârte în gol. Este evident că în lumea reală nici părinții nu conștientizează sau refuză să înțeleagă nivelul de educație al copiilor lor. Altfel, ar fi în stradă pentru educația mediocră.
Ce va urma?
O neutralizare reciprocă politică. Alegeri lejere și politicoase care îl vor ține proptit pe Dragnea în fruntea PSD ca să piardă în fața lui Iohannis. PSD va trebui ținut departe de CSAT și de secretele NATO, departe de puterea absolută și controlul tuturor cheilor statului român. Anul 2018 va fi un an și mai mediocru decât anul 2017, dacă nu vom găsi resursele necesare de capital social de încredere și de capital educațional, care să nu permită scoaterea României din zona democrațiilor liberale. Acum, România face pași repezi spre o democrație neliberală, hiper-naționalistă și izolaționistă, iar conflictul dintre democrați și nedemocrați devine mai relevant decât conflictul dintre progresiști și conservatori. Situația este mai delicată în România în drumul său spre o democrație neliberală decât în țările vecine, Ungaria sau Polonia – unde se întâmplă aceleași fenomene, dar care sunt mult mai bogate decât noi.
O soluție ideală ar fi: RESETAREA completă politică și HIPER-ACTIVAREA CETĂȚENEASCĂ în anul 2018 pentru a capitaliza oportunitățile următorului secol de existență a statului român, fără a ne pierde în festivismele naționaliste goale de conținut care ni se pregătesc intens acum. Credeți că putem? Eu cred că da. Cu cine? Cu fiecare dintre dumneavoastră. Prin acțiuni ferme, prin reactivarea caracterelor, prin implicare, prin muncă și cu bun-simț. Pe scurt, prin competitivitate cetățenească.” (subl. mea)
Eu am inteles, Andreea ne spune ce crede dumneaei ca va urma. Totusi, premierul e membru PSD, eu asa stiu. Si mai stiam ca premierul e membru CSAT, nu? Daca s-au schimbat regulile, va rog sa-mi spuneti. Si atunci cum sa tii PSD departe de CSAT, de NATO?? Cu atat mai mult cu cat ministrul Apararii e tot membru PSD. A schimbat partidul? Poate nu stiu eu.
Si atunci ce inseamna: „PSD va trebui ținut departe de CSAT și de secretele NATO, departe de puterea absolută și controlul tuturor cheilor statului român„?
Hai sa ne intelegem: ori se respecta legea si Constitutia in tara asta, ori nu se respecta. PSD a castigat – ca vrem, nu vrem – alegerile. Are reprezentanti in CSAT. Asta e! Si atunci cum sa-l tii departe de CSAT, de secretele NATO? Care e baza legala? Ca pana acum eu n-am auzit ca cineva din Guvern (format de PSD) sa sufere vreo condamnare pentru, sa zicem, spionaj – am dat un exemplu: ma gandesc si eu care ar fi resorturile legale ca sa tii PSD „departe de CSAT si secretele NATO”, ca altminteri, adica fara sa existe temeiuri de ordin legal, se incalca, fratilor, legea. Vrea Andreea sa ne indemne la incalcarea legii in Stat? N-as merge chiar atat de departe.
Apoi continua: „departe de puterea absolută și controlul tuturor cheilor statului român„… Despre care „putere absoluta” vorbim? Eu chiar nu inteleg. Trebuie spus ca PSD-ALDE au majoritatea in Parlament, dar de aici si pana la puterea absoluta nu e doar o cale lunga, e o prapastie!! Iar „controlul tuturor cheilor statului roman” trebuie sa se exercite conform legii si Constitutiei, daca va avea vreodata vreun partid o asemenea majoritate ca sa-i permita un astfel de control.
Eu inteleg ca Andreea Paul e din PNL si atunci trebuie sa atace politic PSD, partidul de la Putere. Insa mai depinde si de cum o faci. Pentru ca se arunca, iata, in acest mod o imagine foarte deformata asupra realitatii. In Romania accesul la CSAT si la documentele sale se face conform legii. Nimeni nu e „tinut departe” de CSAT, dar trebuie sa indeplinesti prevederile legale ca sa ai acces acolo si la acele informatii. Acelasi lucru si cu NATO. Ce sa intelegem din postarea Andreei, ca daca, sa zicem, vom avea un Presedinte de la PSD Romania nu va mai fi tara membra NATO? Sau va iesi din NATO? Sau automat se va duce cu rusii? Ca asta e marota actuala de larga audienta publica! Sa fim seriosi!! Iar in legatura cu „puterea absoluta si controlul tuturor cheilor statului roman” se induce o idee deformata si, deci, gresita despre statul roman, contrara Constitutiei. PSD (indiferent de denumirile din trecut) a fost la Putere in Romania. Daca ar fi avut puterea absoluta eu nu cred ca Opozitia ar mai fi avut acces la Putere. Or, asta e imaginea pe care o creeaza fraza Andreei Paul. Si anume ca Romania ar fi altfel decat cum este de fapt.
Repet, nu spun sa nu critici PSD. E normal s-o faci. Dar din dorinta prea mare de a fi convingator poti deseori sa gresesti. Ca in acest caz in care se arunca o lumina nu prea favorabila asupra statului roman.
Incercarea de a ni se baga Monarhia pe gat…
Fostul rege, Mihai I, a murit. Dumnezeu sa-l ierte! Dar ceea ce s-a intamplat zilele acestea mi se pare anacronic, nepotrivit si pe undeva deplasat tinand cont ca forma de guvernamant a acestei tari e republica si n-am auzit ca majoritatea oamenilor, care voteaza PSD intre altele fie zis, sa doreasca Monarhia.
Si atunci pentru ce a trebuit trei zile de doliu national, depunere la Palatul Regal, o coloana imensa de oameni care stateau la coada pentru ca sa ajunga in fata sicriului, scos azi pe afet de tun, procesiune pana la Patriarhie, slujba acolo etc? Cand inmormantarea si tot ce e legat de aceasta ar fi trebuit sa fie un eveniment privat. Pentru ce s-a urmarit atunci crearea acestei confuzii politice, ca si cum Romania ar fi Monarhie, ceea ce nu e de fapt? Eu chiar nu inteleg de ce se urmareste cu obstinatie alienarea politica a cetatenilor. E inutil sa spun, dar trebuie spus pentru cei care nu cunosc, ca in Romania dezbateri serioase despre Monarhie nu sunt si nici n-au fost. Iar acum deodata manifestarea aceasta halucinanta de „dragoste” fata de fostul suveran… Cam asa se desfasoara lucrurile in Romania. Exact la fel e, spre exemplu, si cu aderarea la Zona Euro. Nicio dezbatere serioasa, dar e ca si cum tot poporul ar dori asta. Klause, se aude? Subiectul e altul, dar felul in care merg lucrurile e la fel.
Eu chiar nu inteleg de ce trebuie sa ne tot balacim in minciuna asta…
Daca incerci sa-i bagi cuiva ceva pe gat, pana la urma vomita si o scoate afara, exact pe unde a intrat.
Onoruri, Presedintele, presedintii Camerelor etc. Prezenta unor capete incoronate la Bucuresti mi se pare logica. Nu e logic si nici normal ce au facut autoritatile romane, in frunte cu Presedintele Iohannis, presedinte de republica, ales de cetateni, care n-ar fi trebuit sa accepte astfel de manifestari, la nivel national, finantate, nu-i asa?, de stat, impunerea doliului national, cand era vorba de un eveniment privat. Ceea ce a facut e un esec al prezidentiatului sau.
Oricum, starnirea unei confuzii politice nu poate fi un lucru benefic.
Nu mai vorbesc de alaiul de preoti care au insotit sicriul, pus pe afet de tun, de la Palat la Patriarhie. Apropo de preoti, daca ai sta sa asculti predicile unora, in general vorbind tineri, ai zice nu doar ca regreta comunismul, dar il mai si preamaresc… Deci sa inteleg ca cei care au insotit cortegiul funerar nu sunt din aceasta categorie. Ok! Dar cu tonul dat de Werner de la Cotroceni toata aceasta manifestare nu respecta, de fapt, Constitutia tarii, spre exemplu art. 5 care spune: „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”. Inclusiv televiziunile private de stiri au incercat sa se alinieze doliului national de trei zile impus ABUZIV de catre stat, incalcandu-se, repet, Constitutia. Statul nu avea ce cauta intr-o chestiune de ordin privat. S-a bagat si acolo.
Pe de alta parte e ceva ce nu e deloc in regula. Dupa ce – dupa Revolutie, culmea – nu l-au lasat sa vina in tara, i-au pus nenumarate piedici si l-au marginalizat, are acum, in schimb, parte de o inmormantare grandioasa… Dupa ce a murit, toti il omagiaza! Mi se pare atat de nepotrivit tot ce s-a intamplat si se intampla! Macar sa se fi evitat acest lucru care nu da deloc bine prin indecenta sa. Decent si corect ar fi fost manifestare privata. Slujba la Biserica, da – absolut de acord! Dar fara amestecul acesta al Statului care a denaturat totul…
In final as dori sa va arat cum scrie o social-democrata, D-na. Ana Birchall:
Dumnezeu să vă odihnească în pace, Majestate!
„Astăzi, 16 decembrie 2017, întreaga Românie plânge, pentru că ne luăm rămas bun de la regele nostru, Majestatea Sa Regele Mihai I. Pământul pe care l-a iubit și pe care l-a slujit cu fiecare fibră a ființei sale timp de un veac își deschide azi brațele pentru a-l primi cu dragoste pe monarhul său ostenit de dragoste și trudă pentru poporul lui. Sunt convinsă că în Împărăția lui Dumnezeu, alături de toate marile personalități ale neamului nostru, bunul și blândul Rege Mihai se roagă tronului Dumnezeirii pentru supușii fideli ai Majestății Sale, pentru românii pe care i-a iubit, și i-a slujit toată viața sa. Dumnezeu să vă odihnească în pace, Majestate!”
Lasand la o parte aspectul de compunere de clasa a VII-a primara, D-na. Birchall este angajata cetatenilor in calitate de deputat. Astfel domnia sa trebuie nu doar sa dea explicatii, ci si sa raspunda pentru ideile exprimate verbal si in scris si actiunile sale. Aroganta dumneaei nu o scuteste, totusi, de raspundere! Uitati-va ce postare e asta si ma intreb cu ce scop. Mai e putin si-l considera un sfant al neamului, nu? In aceasta postare se poate vedea nepotrivirea nu doar cu Constitutia, dar in primul rand nepotrivirea ideologica, adica cu doctrina partidului din care face parte. Pentru ca eu stau din nou si ma intreb: ce fel de partid e PSD? Pentru ca acest partid nu aduce a partid de stanga, sa ne intelegem. Asa cum justitiarismul dreptei nu-i de dreapta.
Insa partea si mai proasta este ca nepotrivirile sunt atat de evidente.
Suparator de evidente.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR