Despre coruptie…

As dori sa spun cate cuvinte despre acest fenomen – coruptia – care preocupa societatea romaneasca si nemultumeste foarte multi oameni. Dupa cum am putut constata cu usurinta ultimii ani au fost marcati de lupta anticoruptie, de campanii anticoruptie lasand impresia dureroasa, cel putin pentru mine, ca, in fapt, din cauza asta e coruptia la noi, pentru ca asa e poporul roman. Ca si cum coruptia ar fi o caracteristica intrinseca a acestui popor. Aceste lupte si campanii care nu de putine ori s-au desfasurat intr-un mod, hai sa-i spun asa, fortat, n-au prea reusit sa rezolve mare lucru. Frapant pentru mine este ca s-a dezbatut foarte putin, ca sa nu spun deloc, atat in media scrisa, cat si in cea audio-vizuala, despre cauzele acestui fenomen prezent pe scara larga in societatea romaneasca. Acesta este si motivul pentru care eu consider ca lupta anticoruptie a esuat la noi. Trebuie remarcat ca, sub aspect politic, aceasta lupta a fost purtata sub stindardul Dreptei, care si-a facut din aceasta lupta anticoruptie un tel, un fel de crez ideologic. Criticile din partea Stangii nu au incetat sa apara, afirmand nu de putine ori ca Dreapta nu s-a uitat in propria-i ograda. Din toata aceasta lupta, inclusiv politica, concluzia care s-a desprins si care a fost popularizata in toata UE si SUA este ca in Romania nu se respecta legile. Ca institutiile statului de drept sunt slabe. Basescu a aratat ca nu sunt slabe pentru ca el nu a fost demis in urma referendumului…

Dar ce este, de fapt, acest fenomen…? Care sunt cauzele lui? Fenomenul coruptiei postdecembriste, in Romania, este unul din cele mai complexe si mai complicate care au fost vreodata pe aceste meleaguri. El este legat, desigur, de prabusirea sistemului comunist in decembrie 1989. Si acest lucru s-a intamplat dupa aproape 50 de ani de comunism… Prabusirea comunismului in Europa de Est n-a determinat o explozie, o conflagratie, asa cum se temea Condoleezza Rice, ci coruptie, fenomen care s-a manifestat mai mult sau mai putin intens in toate tarile foste comuniste, inclusiv in spatiul ex-sovietic. Desigur, se poate pune problema daca in comunism a fost sau nu prezent fenomenul coruptiei, al coruptiei la varf. Dupa parerea mea, a fost prezent si atunci, dar nu asta e problema. Coruptia a fost prezenta din totdeauna in societatea omeneasca, chestiunea este:

• 1.nivelul de intensitate cu care fenomenul se manifesta si
• 2. daca exista aspecte culturale legate de coruptie intr-o tara sau alta.

Spre exemplu, Italia. Toata lumea stie de Mafie, fenomen caracteristic in sudul peninsulei. Calabria, Sicilia au devenit celebre prin fenomenul mafiot si crimele atroce infapuite de aceasta organizatie criminala. Insa, dupa cat mi se pare mie, coruptia in Italia are radacini mult mai vechi, inca de la Lucretia Borgia citire, si poate chiar mai dinainte, fiica de Papa, care a instituit coruptia ca politica de stat! Se stie, poate, putin despre ea, dar, desi femeie frumoasa, si, cred eu, inteligenta, lipsa ei de scrupule a devenit proverbiala. Evident, ce a facut ea nu are legatura cu morala crestina… Dar atunci am putea vorbi oare de o anumita cultura a coruptiei in Italia…? Cu Lucretia nu era de gluma, se vorbeste de incliniatia ei catre „către incest, corupţie şi crimă„. Desi de o frumusete tulburatoare, ca sefa, cred eu, ordinul ei, chiar spus cu o voce suava, trebuia executat intocmai! Ca la armata! Altfel nu puteai stii de unde ar fi venit momentul fatal pentru tine… Acest model mafiot de a conduce statul e foarte greu de explicat. De ce asa? E o chestiune care tine de profunde aspecte culturale? De mituri stravechi, necunoscute noua…? Tin minte ca am vazut mai demult la televizor o emisiune despre Corsica si pomenea de un vechi cantec corsican care elogia pe cel care e bandit, ceva de genul „e o mandrie sa fii bandit!”, deci un cantec care, practic, elogia banditismul!

Dupa parerea mea, daca in societate sunt indeplinite simultan doua conditii si fenomenul coruptiei ar trebui sa aiba o intensitate foarte slaba. Si anume: egalitatea si prosperitatea. Daca in societate predomina acestea doua simultan – egalitate si prosperitate – cauzele coruptiei s-ar pierde. Dar lucrurile acestea tin de un model mai degraba ideal. Singura egalitatea nu ar fi de ajuns. Nu e de ajuns sa fim toti egali, spre exemplu egali in ceea ce priveste averea. Deoarece acest fenomen – coruptia – a tinut mai intotdeauna si de interese. Dar inegalitatile si saracia (simultan indeplinite) predispun societatea la coruptie si intensitatea fenomenului incepe sa urce. Se stie, spre exemplu, ca Sicilia sau Calabria sunt printre zonele cele mai sarace ale Italiei si tocmai acolo s-a dezvoltat fenomenul mafiot. Nu in Nord, zona bine aspectata din punct de vedere economic, cu influenta culturala germana si franceza. Pasolini arata un lucru important: crestin-democratia a realizat ceva si anume imburghezirea oamenilor prin ceea ce se numeste societatea de consum, prin consum. Fenomenul acesta a condus, cum spune el, la Dezvoltare, la o modernizare a vietii si conceptiilor oamenilor. El merge pana acolo incat spune ca a avut loc si o modificare antropologica a italienilor. Giulio Andreotti a raspuns criticilor aduse de Pasolini, punand in evidenta realizarile regimului crestin-democrat in Italia, ca spre exemplu: „italienii care locuiesc intr-o casa ai carei proprietari sunt au depasit procentul de cincizeci la suta” si „milioane de tarani au trecut la munca industriala sau la cea individuala„. Pasolini, in editorialul sau din Corriere de la Sera (februarie 1975) – „Gli insostituibili Nixon italiani” („Acesti Nixoni italieni de neinlocuit”) – ii spunea lui Andreotti ca aceste realizari ale Regimului nu sunt, de fapt, ale Regimului ci sunt realizari pe care orice regim le-ar fi facut. Probabil, din cate am inteles eu, el vroia sa spuna ca nu sunt ceea ce se cheama realizari crestin-democrate autentice. Editorialul e foarte interesant. Il mai si critica pe Andreotti ca toate aceste realizari Regimul le-a facut „foarte prost”. Lasand la o parte polemica ideologica dintre ganditorii progresisti, socialisti si comunisti si cei crestin-democrati, conservatori si neofascisti, sunt lucruri importante care scot in evidenta, totusi, o Dezvoltare, cum arata si Pasolini, chiar daca acesta ii pune ghilimelele de rigoare. Repet unul dintre argumentele lui Andreotti: „milioane de tarani au trecut la munca industriala sau la cea individuala„. Nu mai vorbesc de rezolvarea problemei locuintelor, intr-un stat capitalist, problema foarte mare in Italia in vremea aceea si mai inainte (anii ’50, spre exemplu). Daca milioane de tarani au trecut la munca industriala sau la cea individuala, asta inseamna un avant dat industriei si IMM-urilor, un avant deosebit de puternic! Putem vorbi, deci, de o dezvoltare, de o imburghezire a oamenilor, inclusiv a lumpenproletariatului (care exista in Italia…). Chiar daca Regimul a conceput prost aceast Dezvoltare, care nu s-a efectuat pe baze socialiste sau marxiste, ci pe baze, ca sa zic asa, consumiste, capitaliste, bazate pe filozofia consumului, e totusi, cred eu – si va rog sa-mi scuzati naivitatea – mare lucru. A scoate o tara din mizerie e mare lucru!

Ce s-a intamplat in Romania dupa Revolutie? Primii ani de dupa au fost neclari, au urmat privatizarile. Numai ca, si aici e o deosebire mare fata de Italia, nu s-a produs decat anemic imburghezirea oamenilor ci, mai degraba, s-a produs saracirea oamenilor. Sunt, si nu putini, care judeca nivelul de trai, nivelul economic al tarii dupa cate masini straine sunt pe strada sau dupa cati romani, in timp de criza, isi petrec vacanta pe Litoral. Eu cred ca trebuie sa judecam nivelul economic al tarii si de trai al cetatenilor sai dupa datele economice. Iar aici lucrurile nu stau deloc roz. E vorba de  PIB, de intreprinderi de stat neperformante, de balanta comerciala, etc. Tara noastra ramane, din pacate, una din cele mai sarace tari din Uniunea Europeana. Ceea ce a „produs” Romania dupa ’89, masiv, au fost emigrantii (marea majoritate plecati la munca in Italia sau Spania). Emisiuni TV, de dreapta, precum Nasul, s-au grabit sa-i califice ca fiind oamenii de dreapta ai tarii. Iar PDL a mers pe aceeasi linie, dat fiind faptul ca multi dintre acestia l-au sustinut pe Basescu. Interesul electoral e evident. Totusi, nimic mai fals! Pentru ca emigrarea nu a insemnat si nu inseamna imburghezirea omului. La noi imburghezirea e inca foarte anemica iar dezvoltarea industriala slaba in comparatie cu alte tari din Vest, agricultura a ajuns intr-o stare precara. Societatea romaneasca balteste inca in saracie, in marea ei majoritate, inegalitatile au inceput sa se mareasca.  Recesiunea actuala, desigur, agraveaza lucrurile. Si din aceasta cauza coruptia prolifereaza, cu toate eforturile autoritatilor de a o combate. Din faptul ca scheletul economic comunist a fost in mare parte distrus, existand multi profitori, nu s-a putut construi pe el, nu s-au putut valorifica acele capitaluri care au existat, intr-un stil nou, capitalist, care sa permita, bineinteles, o dezvoltare capitalista a tarii sau, daca doriti, o noua dezvoltare a tarii, pe baze noi. Consecinta, logica as spune, a fost coruptia. A fost terenul fertil pe care aceasta planta – coruptia – a inceput sa creasca din ce in ce mai mult. La noi nu s-a putut face ca in Italia deoarece consumul a fost foarte redus in toti acesti ani scursi de la Revolutie incoace. Noi nu ne-am bucurat prea mult de ceea ce se cheama societatea de consum, in adevaratul sens al acestui cuvant si corespunzator proportiilor unei tari ca Romania, cea mai mare din zona (dupa Polonia, daca e sa includem si Nordul). Si trebuie spus ca Romania nu are inca un avantaj foarte mare din integrarea in UE. Procentul de fonduri europene absorbite ramane, in continuare, anemic. Creditarile, bineinteles, greoaie, cu riscuri destul de mari. Pe de alta parte programele FMI impun tarii noastre o austeritate grea. Or, eu nu vad cum se poate naste, in asemenea conditiuni o prosperitate care sa inunde, ca sa zic asa, o tara. Eu am impresia ca Romania se afla blocata in starea in care se gaseste acum. Evolutia ei este, actualmente cel putin, stopata, inhibata. Pe acest fond se desfasoara in zilele noastre lupta anticoruptie. In asemenea conditii, aratate mai sus, aceasta lupta anticoruptie, chiar daca, sa presupunem, se desfasoara cu cele mai bune intentii, nu poate sa conduca Romania, ireversibil, spre statul de drept. Pentru ca Romania tinde catre dezvoltare, dar e pusa in situatia de a nu putea realiza acest lucru. O mana invizibila blocheaza aceasta tendinta normala, naturala catre progres. Ca si cum Romania ar fi programata sa ramana, in continuare, in starea in care se afla sau, chiar mai rau, sa regreseze in loc sa progreseze. Eu nu vad cum poate avea loc un succes al luptei cu coruptia in asemenea conditii. Lupta impotriva coruptiei, dupa parerea mea, nu are numai o componenta legata de legalitate, de respectarea legii, ci si una economica, mai importanta cu mult decat prima pentru ca de aceasta componenta sunt legate multe alte lucruri importante. Spre exemplu: educatia. Dar educatia inseamna, totusi, bani, deci e legata de economic. De aceea coruptia nu a putut fi invinsa niciodata numai prin aplicarea legii si nimic mai mult, si nu vorbesc in sensul acesta de state totalitare ci de un stat de drept.

Revin la aspectele culturale, la ceea ce aratam la inceput. Iata ce am citit in Gandul:

Un copil român a fost tâlhărit, dezbrăcat şi umilit de un coleg de şcoală, în Italia

Se arata ca:

„Un copil român în vârstă de zece ani a fost tâlhărit, dezbrăcat şi umilit, în Sicilia, de un coleg italian în vârstă de 13 ani, care l-a ameninţat cu un cuţit, incidentul având loc sub privirile uimite ale trecătorilor, care au alertat poliţia, informează Corriere della Sera, în ediţia online.

Incidentul a avut loc în plină stradă, în oraşul sicilian Canicattì.

Un copil italian de 13 ani l-a ameninţat cu un cuţit pe un coleg român în vârstă de zece ani, obligându-l să îi predea o borsetă în care acesta avea surprize din pachete de gumă de mestecat şi un telefon mobil. Apoi, copilul i-a tăiat cu cuţitul hainele colegului român, lăsându-l dezbrăcat şi umilindu-l, totul sub privirile uimite ale trecătorilor, care au sunat la poliţie.

Copilul român nu a fost rănit în incident. Agresorul a fugit, dar a fost identificat imediat de autorităţile italiene, care urmează să decidă cum va fi sancţionat.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Spuneam la inceput de acel cantec corsican care elogia faptul de a fi bandit. Aici lucrurile s-au intamplat in Sicilia. Nu departe de Corsica. Dupa parerea mea, tinand cont de acel vechi cantec corsican, putem vorbi de o cultura a banditismului si nu numai… In cazul Mafiei Calabreze, ‘Ndrangheta, e vorba, cred eu, si de mituri stravechi… Iata ce ne spune Wikipedia:

„In the folk culture surrounding ‘Ndrangheta in Calabria, references to the Spanish Garduña often appear. Aside from these references, however, there is nothing to substantiate a link between the two organizations. The Calabrian word ‘Ndrangheta derives from ancient Greek^[6] ἀνδραγαθία andragathía for „heroism” and „virtue” or ἀνδράγαϑος andragathos, a blend of andròs „man” and agathòs „good”, meaning a courageous man. In many areas of Calabria the verb ‘ndranghitiari, from the Greek andragatizomai, means „to engage in a defiant and valiant attitude””

Interesant de vazut dialectele vorbite in Calabria. Constatam ca se vorbeste, printre altele, un dialect care este o forma a limbii grecesti. Iar cuvantul ‘Ndrangheta provine din greaca veche, cu semnificatiile de eroism, virtute, om curajos. Probabil ca din aceste lucruri provine si notiunea de onoare, asa cum este ea inteleasa in sudul Italiei, inclusiv de catre Mafie. Si s-ar putea ca in cazul Mafiei, onoarea sa fie inteleasa doar intr-un mod extremist si nimic mai mult. De aceea ce a facut baiatul sicilian de numai 13 ani s-ar putea ca, pentru el, sa nu reprezinte un lucru rau. Ci un lucru de curaj, care are sa aiba, pentru el, semnificatia eroismului, desi a fugit de la locul faptei. Dar lucrul acesta e mai putin important pentru el. Important pentru el a fost actul de curaj de a talhari, curajul de a sfida societatea si regulile normale de convietuire sociala, desi a facut-o fata de un baiat mai mic decat el, de numai 10 ani. De observat ca nu si-a omorat colegul, a vrut doar sa-l umileasca, sa-i arate ca el e barbat adevarat. Poate ca, cine stie, eroii imemoriali ai antichitatii au lasat o amprenta adanca acelor locuri, in generatiile succesive de oameni care s-au scurs de atunci, faima lor transmitandu-se prin legende care s-au uitat. Dar al caror spirit a ramas intiparit profund in cultura locala, intr-o zona izolata, saraca, departe de lumea civilizata. De aceea, pentru baiatul sicilian care a talharit, gestul sau s-ar putea sa aiba semnificatia (degenerata si prost inteleasa) a eroismului din vechime. A acelor oameni care nu s-au temut. Si pentru acest lucru erau barbati adevarati, asa cum trebuie sa fie un barbat, venerati de comunitatea locala. Eroismul lor era considerat virtute. Si pentru asta erau respectati si venerati ca niste semizei. Marea problema a luptei impotriva coruptiei e cum sa scoti din mintea si sufletul unui astfel de om asemenea mituri ancestrale, intiparite in el de toate generatiile traitoare pe acel pamant. In Romania coruptia nu are o astfel de filozofie. Aspectul ei este unul bizantin, intai, si apoi un caracter otoman, pornind de la bacsis si de la carmuitorii fanarioti. Actualmente insa e determinata, cum aratam, de prabusirea comunismului, care a pus societatea intr-o situatie existentiala noua. Dar aceasta coruptie, careia i se spune, peiorativ, balcanica, nu e determinata de eroism, de curaj si n-are legatura cu onoarea provenita dintr-o venerabila virtute, degenerand, cu timpul, din semizei antici. Sau poate ca da, cine stie…? Insa acest balcanism tine mai mult de o stare de asuprire, de aici celebrul a te stii descurca. Popoarele din balcani au suferit asupriri multe din partea imperiilor de pe aici. Si din partea bizantinilor dar si din partea otomanilor, a austro-ungarilor. Dar si de mai demult, din partea popoarelor migratoare. Si atunci acest a te stii descurca incepe sa capete o semnificatie clara. Trebuia sa stii sa te descurci printre atatea asupriri. Si, bineinteles, lucrul acesta se facea, in principal, cu bani, dand mita. De aceea pentru multi romani, cred asta, a da mita nu reprezinta un lucru rau. A dat mita, adica se descurca si el cum poate. Ca si cum n-ai ce-i face, si deci asa trebuie sa faci. Asuprirea ajunsese pe aceste meleaguri o stare existentiala din care nu puteai iesi si de aici fatalismul acesta ca n-ai ce-i face. Coruptia, la noi, cred ca s-a nascut din aceasta necesitate ce tine, in esenta, de supravietuire. O natiune, precum cea germana, spre exemplu, n-a avut nevoie de asa ceva.

Nu am pretentia de a incheia in mod exhaustiv acest subiect vast si interesant. El merita o tratare aprofundata. In dezbaterile din media nu am vazut o astfel de tratare, serioasa, profunda a acestei probleme. Si nici din partea autoritatilor care par mai degraba grabite sa execute porunci din exterior. In general vorbind, lupta anticoruptie, la noi, are un caracter superficial, pe alocuri superfluu. Nu facem altceva decat sa demonstram, sa incercam sa demonstram altora ca institutiile statului sunt stabile, solide. Cel putin de la Revolutie incoace dorim sa facem reforme radicale intr-un timp record.  Interesant este ca si in aceasta privinta transpare lipsa noastra de demnitate. Si asta e lucrul cel mai nociv. Romanul nu este un antioccidental. Antioccidentalismul reflectat in sondajele de opinie e o reactie de impotrivire la politica de sluga pe care o face Romania, prin conducatorii ei, fata de Occident.

Si din cauza asta suntem expusi dispretului…