Amalgam
Un amalagam, sper, interesant. Iata ce am citit:
Fundaţia timişoreană „Pentru Voi” cere ajutorul Guvernului
Se arata, printre altele, ca:
„Fundaţia „Pentru Voi” solicită Guvernului României deblocarea rambursărilor pe proiectele finanţate prin POSDRU, pentru ca sute de persoane cu dizabilităţi să nu ajungă în stradă.
Fundaţia „Pentru Voi” Timişoara a încheiat în luna iulie proiectul „Economia socială – o şansă pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013″ – „Investeşte în oameni!”. Autoritatea de Management are de achitat fundaţiei două cereri de rambursare pentru acest proiect, una depusă la începutul lunii mai şi cealaltă la sfârşitul lunii iulie.
Sume de recuperat
Fundaţia mai are de recuperat şi contravaloarea TVA-ului pentru un proiect încheiat încă din anul 2009. Suma este uriaşă: 220.000 euro, bani pe care fundaţia i-a investit din fondurile proprii pentru a derula proiectele finanţate de Uniunea Europeană. „Noi am investit în beneficiarii noştri, persoane cu dizabilităţi intelectuale, pentru a le asigura o viaţă decentă. În condiţiile în care în ultimii ani s-au făcut reduceri masive ale alocărilor bugetare către sectorul social, fondurile europene au fost o gură de oxigen, fără de care nu am fi putut continua”, a declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei „Pentru Voi”.”
MAE: Fenomenul de cărăuşie de droguri peste hotare a cunoscut o amploare alarmantă
Se arata, printre altele, ca:
„”Campania este astfel gândită încât să aibă impact asupra tuturor categoriilor de public, informaţiile prezentate fiind de ordin general, dar profilul «victimei», în cazul fenomenului de cărăuşie de droguri, este acela al unui tânăr cu vârsta cuprinsă între 20 şi 27 de ani, provenit dintr-o familie dezorganizată, cu studii puţine sau întrerupte, fără un loc de muncă stabil sau, în cel mai bun caz, slab remunerat„, se mai arată în comunicatul MAE.” (subl. mea)
Sa ne gandim bine la ce au ajuns sa faca tinerii nostri pentru un ban – carausie de droguri… 😦
Cultură de canabis în valoare de 200.000 de euro, descoperită într-un lan de porumb
Se arata, printre altele, ca:
„În urma investigaţiilor, anchetatorii au stabilit că, la începutul anului 2012, bărbatul a ţinut plantele de canabis în casă, iar în cursul lunii aprilie, răsadurile au fost mutate într-un lan de porumb din comuna Stăniţa, judeţul Neamţ, pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi.
Poliţiştii au găsit în lanul de porumb 425 de plante, în diferite stadii de dezvoltare, care cântăreau 58 de kilograme. Acestea urmau să fie preparate, transportate şi vândute în Italia în schimbul sumei de 200.000 de euro, a precizat sursa citată.” (subl. mea)
Mafia italiana prezenta in Romania. Ce altceva ai putea sa spui…?
României îi vor fi aplicate corecţii financiare definitive pe cinci programe operaţionale
Teheranul susţine că în cadrul AIEA s-au infiltrat „terorişti şi sabotori”
Barroso: Restructurarea companiilor de stat şi reforma sănătăţii, cruciale pentru bugetul României
Se arata ca:
„Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat, după întrevederea cu premierul Victor Ponta, că Guvernul României trebuie să facă progrese în reformele structurale, restructurarea companiilor de stat şi reforma din sănătate fiind cruciale pentru sustenabilitatea pe termen lung a bugetului ţării.
Preşedintele Barroso i-a prezentat premierului Ponta un rezumat al ultimelor evoluţii economice din UE şi „a făcut apel la Guvernul României să menţină eforturile pentru păstrarea în calendar a celor două programe de ajustare economică”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Comisia Europeană, după întrevederea celor doi oficiali.
„Progresul reformelor structurale, în mod deosebit al restructurării companiilor deţinute de stat şi reforma sistemului sanitar sunt cruciale pentru sustenabilitatea pe termen lung a finanţelor publice din România”, a evidenţiat Barroso, în întrevederea cu Ponta, potrivit comunicatului menţionat.”
Suntem la lectia de dictare din exterior…?
Barroso, un nou AVERTISMENT: E extrem de important ca numirea şefilor Parchetului şi DNA să fie corectă şi transparentă
Se arata ca:
„Preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, a declarat, potrivit unui comunicat difuzat după întâlnirea cu premierul Victor Ponta, că pentru atingerea de către România a obiectivelor MCV este deosebit de important ca numirea procurorului general şi a şefului DNA să fie derulată „corect şi transparent”.
„Preşedintele Barroso a subliniat importanţa continuării eforturilor pentru atingerea obiectivelor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Va fi deosebit de important ca nominalizările cheie pentru funcţiile de procuror general şi procuror-şef al DNA să fie derulate într-un mod corect şi transparent”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.
De asemenea, Barroso i-a spus lui Ponta că „Guvernul atât înainte, cât şi după alegeri, ar trebui să evite să instaleze miniştri împotriva cărora există decizii clare privind integritatea”.
Totodată, comunicatul subliniază faptul că lui Ponta i-au fost transmise de către Barroso aceleaşi îngrijorări care au fost exprimate şi săptămâna trecută în întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu privind „necesitatea ca România să îndepărteze toate dubiile privind angajamentul său în privinţa respectării statului de drept, independenţei justiţiei şi deciziilor constituţionale”.
Preşedintele Comisiei Europene a arătat că „toate forţele politice din România, atât de la guvernare, cât şi din opoziţie, trebuie să acţioneze cu responsabilitate şi rezervă şi să se concentreze foarte ferm asupra necesităţii urgente de a reface stabilitatea politică şi instituţională”.
„Aceasta va fi importantă în special în privinţa campaniei pentru alegerile parlamentare din această toamnă”, se arată în comunicatul Comisiei Europene. Barroso a insistat şi pe importanţa promovării de către România a valorilor europene, a valorilor justiţiei şi libertăţilor şi a tuturor principiilor unei adevărate societăţi pluraliste.
În comunicatul CE se mai arată că va fi adoptat până la sfârşitul acestui an un nou raport în cadrul MCV, prin care să se stabilească dacă toate îngrijorările care au fost exprimate au fost rezolvate, iar echilibrele democratice au fost reinstaurate.
Ministerul Justiţiei a publicat pe site-ul instituţiei anunţul pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de procuror general al României şi procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precizând că a ţinut cont de recomandările Comisiei Europene.
„Anunţul este însoţit şi de Standardele de organizare şi desfăşurare a selecţiei procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute de art. 54, alin. (1) din Legea 303/2004 şi de Standardele de evaluare a interviului susţinut pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire în funcţiile de conducere prevăzute de art. 54 alin. (1) din Legea 303/2004″, informează luni MJ.
La elaborarea documentaţiei au fost avute în vedere şi recomandările Comisiei Europene, transmise Ministerului Justiţiei la data de 11 septembrie 2012.”
DOSARUL SCHENGEN. Olanda va reanaliza posibilitatea aderării României şi Bulgariei în 2013
si editorialul Leliei Munteanu, din Gandul, foarte interesant:
Netanyahu şi Romney: o combinaţie explozivă pentru Orientul Mijlociu
Se arata, printre altele, ca:
„Mitt Romney, candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, e un Gigi Becali (mormon), altoit cu Edmond Tălmăcean (din care scoatem dansul şi păstrăm discursul). Observatorii politici sunt aproape unanimi în a recunoaşte că Romney este cel mai slab pregătit candidat la prezidenţiale din istoria modernă a Americii.
Dar nu faptul că e slab pregătit îl face pe fostul guvernator de Massachusetts să fie, cel puţin în materie de Orient Mijlociu, ca trotilul la brâul unui terorist sinucigaş.
Romney e neobosit, plin de iniţiative şi mereu dornic să cuvânte. Nu mai departe zilele trecute, preşedintele Putin – (care, altminteri, îl ignoră compătimitor) – a simţit nevoia să-i mulţumească agitatului candidat, pentru că zicerea acestuia (Rusia e inamicul nr. 1 al SUA) i-a oferit un argument solid să-şi justifice opoziţia vehementă faţă de radarele NATO amplasate în Europa de Est – (vezi Deveselu). Şi l-a determinat pe John Kerry să constate că prezidenţiabilul discută despre Rusia de parcă s-ar fi documentat urmărind “Rocky IV”.
Agitând problema iraniană pe un ton ultimativ, Mitt Romney îşi închipuie că va atrage simpatia evreilor americani şi admiraţia necondiţionată a adevăratului său mentor în materie de politică internaţională – Bibi Netanyahu.
[…] În fine, Barack Obama – (de parcă relaţiile dintre el şi şeful Executivului israelian nu s-ar fi răcit suficient în ultima vreme) – a refuzat să-l primească pe Bibi, pretextând, zilele trecute, o agendă încărcată.” (subl. mea)
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
septembrie 18, 2012 Posted by Motanul Incaltat | Uncategorized | Atitudine, Atitudini, Barroso, Basescu, Benjamin Netanyahu, Comisia Europeana, Crin Antonescu, criza economica, Diverse, DNA, droguri, economic, economie, Europa, European Union, Exercitii de normalitate, finante, FMI, fundatii, guvern, Iran, Israel, Italia, Jose Manuel Barroso, MAE, Mitt Romney, NATO, nivel de trai, normalitate, Nuclear program of Iran, oameni, Olanda, Opinia mea, Orientul Mijlociu, parerea mea, partide politice, PDL, PNL, politic, politica externa, Politica interna, Politica internationala, Politice, PSD, România, Rusia, Schengen, social, societate, Spatiul Schengen, stiri, SUA, Teheran, Traian Basescu, UE, United States, Uniunea Europeana, USA, USL, Victor Ponta, WordPress | 5 comentarii
About
Un motan de treaba 🙂
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR
Arhive
- Adrian Nastase Angela Merkel anticoruptie Atitudine Atitudini Barack Obama Basescu Boc Bucharest Business and Economy capitalism comunism coruptie Crin Antonescu criza economica Dacian Cioloș Democratie Diverse DNA economic economie Elena Udrea Europa European Union Exercitii de normalitate finante FMI France Franta Germania Grecia guvern interesant Iohannis Ion Iliescu Klaus Iohannis Kremlin libertate Liviu Dragnea Muzica NATO nivel de trai normalitate oameni Opinia mea parerea mea partide politice PDL PNL politic politica externa Politica interna Politica internationala Politice Ponta PSD Republica Moldova România Rusia social societate stiri SUA Traian Basescu Ucraina UE Ungaria United States Uniunea Europeana USA USL Victor Ponta Vladimir Putin WordPress Zona Euro
Blog Stats
- 164.093 hits
Top articole
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri...
- Halucinant...
- Va fi razboi?
- "Noi suntem social-democrati"...
- "In Romania, limba oficiala este limba romana" - Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
Top click-uri
Stiri Romania Libera
- Iohannis participă la Summitul București 9
- LIVE UPDATE Rusia – Ucraina, ziua 468: Zelenski salută câștigurile teritoriale. VIDEO
- Regele și Saltimbancul
- Armata ucraineană a lansat mai multe acțiuni ofensive în zona orașului Bahmut
- Biden: Danemarca și SUA lucrează pentru a aborda agresiunea Rusiei în Ucraina
- Fostul ministru slovac al Justiției inculpat pentru că a salutat invazia Rusiei din Ucraina
- Mike Pence s-a înscris în cursa electorală pentru scrutinul prezidențial din SUA
- Deputatul britanic Robert Stewart a fost inculpat pentru fapte ce au caracter rasist
- Administraţia de la Washington a transmis că va sancționa indivizi ce au destabilizat Republica Moldova
- Casa Albă: Manevrele militare ale Chinei s-ar putea solda cu răniți
Stiri Mediafax
- Nokian Tyres a început primele recrutări pentru noua fabrică de la Oradea
- Baraj imens pe râul Nipro, lângă Herson, aruncat în aer. Rusia şi Ucraina se acuză reciproc
- O carte pe zi: „Văduva roşie” de Alma Katsu
- Cea mai mare problemă pentru Europa şi Ucraina ar putea fi renaşterea Imperiului Austro-Ungar / Politicienii pro-ruşi cresc în sondaje în Austria şi Slovacia
- (P) Top 3 cele mai bune ETF-uri pentru Pieţele Emergente
- Actorii de la Hollywood autorizează greva, iar scenariştii continuă protestul
- Haos în Rusia în urma unui atac cibernetic. Hackerii au difuzat un video fals cu Putin, anunţând că trupele ucrainene au invadat Rusia
- Ion Cristoiu: Vîşinski – procuratorul României
- Incendiu de amploare a izbucnit la Mănăstirea Turnu din Prahova
- Baerbock cere Braziliei să se ralieze poziţiei occidentale faţă de invazia Rusiei în Ucraina
Stiri Evz
- A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
Meta