Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Unde gresea Cioran…?

Iata ce spunea Cioran – citez de aici:

„Unii din prietenii noştri vor crede că am devenit hitlerist din anumite raţiuni de oportunism. Adevărul este că sunt anumite realităţi aici care-mi plac şi sunt convins că lichelismul autohton ar putea fi înăbuşit, dacă nu distrus, printr-un regim de dictatură. În România numai teroarea, brutalitatea şi o nelinişte infinită ar putea schimba ceva. Ar trebui arestaţi toţi românii şi bătuţi la sânge; numai aşa un popor superficial ar putea face istorie”

Poporul roman, un popor superficial? Totusi, cand citesti astfel de editoriale, precum cel de mai jos, din Romania Libera:

Un mutant politic ce face jocurile în România

de Gabriel Bejan

„Sub ochii noştri şi cu complicitatea unor forţe politice şi cercuri de interese creşte un mutant politic cum nu mai există în Uniunea Europeană. UNPR vrea să controleze jocul, deşi nu a trecut niciodată prin singurul examen care legitimează cu adevărat un partid: alegerile.

„Vreau să ştiţi că în plan organizatoric suntem şi vom fi tot mai puternici. Noi avem 358.000 de membri de partid înscrişi la tribunal, cel mai mare partid din România – PSD – avea vreo 500.000, iar celelalte – 100.000 de membri înscrişi. În ultimele două luni s-au mai înscris în UNPR peste 70.000 de români. Sunt convins că şi cu dumneavoastră, în momentul de faţă, suntem peste 500.000 de membri de partid UNPR.“

Fragmentul de mai sus face parte din declaraţia preşedintelui UNPR, Gabriel Oprea, cu ocazia preluării resturilor rămase din formaţiunea lui Dan Diaconescu (fuziune prin absorbţie cu PP-DD), ce s-a oficializat duminică.  Halucinant, nu-i aşa? Un străin aterizat pentru prima dată în România şi care care citeşte aşa ceva ar putea crede că este vorba despre un partid  rodat în alegeri, cu o doctrină puternică, ce nu a coborât niciodată sub 15-20% din opţiunile de vot şi care este îndreptăţit să-şi dorească puterea.

Dar noi, cei care am trăit în ultimii 20 de ani în această ţară, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva democraţia noastră este defectă, în condiţiile în care permite astfel de aberaţii. Pentru că, pe date concrete, Oprea nu a minţit: UNPR este acum cel de-al treilea partid din România cu peste 60 de parlamentari. Asta deşi, la alegerile din 2012, a făcut parte din USL, primind cadou din partea PSD şi PNL 10 locuri în Camera Deputaţilor şi 5 în Senat, fiind ultima formaţiune din acest punct de vedere, neavând atunci nici măcar numărul minim necesar formării unui grup parlamentar.

Pentru cine nu-şi mai aduce aminte, UNPR a apărut pe scena politică în 2010, fiind înfiinţată de parlamentarii demisionari din mai multe partide – în principal PSD, PNL – care şi-au făcut propria formaţiune ce a sprijinit guvernul PDL.Pentru puţin timp, deoarece, în 2012, armata lui Oprea a schimbat tabăra şi „interesul național“, candidând sub sigla USL. Iată pe scurt istoria Uniunii Naţionale pentru Progresul României, istorie care, după cum vedeţi, are puţine lucruri în comun cu progresul şi foarte multe cu şmenul politic.

„Cine doreşte stabilitate, securitate şi seriozitate să vină la UNPR, aşa putem să strângem un milion de membri de partid. Ştiu că este greu, dar o să reuşim“, mai spunea duminică tot Gabriel Oprea, iar luni alţi doi parlamentari i-au urmat îndemnul: deputaţii Liliana Mincă şi Ştefan Dalca.
Oastea de strânsură a generalului Oprea face legea în acest moment pe scena politică: îl ţine la guvernare pe Ponta, dar tot atât de bine i-ar putea aduce la putere pe liberali, dacă s-ar decide să schimbe tabăra. Şi cum nici puterea şi nici opoziţia nu îndrăznesc să-l supere, preşedintele UNPR îşi urmăreşte interesele.

Spun Ponta şi Dragnea că nu sunt de acord cu mărirea salariilor demnitarilor înaintea celorlalţi bugetari? Ordonanţa a trecut ca prin brânză, atâta vreme cât a ieşit din pixul lui Gabriel Oprea,în perioada în care i-a ţinut locul lui Victor Ponta la Palatul Victoria. Vrea generalul din fruntea ţării pensii speciale pentru militari? Opoziţia nu are nici o problemă cu acest lucru, deşi pedeliştii ar trebui să-şi aducă aminte cât s-a chinuit Guvernul Boc (din care unii dintre ei au făcut parte) în 2010 să elimine aşa-zisele „pensii nesimţite“. Atunci erau nesimţite, dar acum, probabil, sunt meritate, pentru că aşa a decretat generalul Oprea.

UNPR se află în cea mai bună formă din punct de vedere politic şi este de aşteptat ca, în perioada următoare, să crească numărul parlamentarilor care, din tot fel de interese, vor trece la această formaţiune. Iar din această poziţie, Gabriel Oprea va putea să-şi impună propria agendă, mai ales că partidele legitimate totuşi de voturile alegătorilor nu vor să-i stea în cale.

Chiar dacă generalul de intendenţă cu patru stele invocă „interesul naţional“ prin tot ceea ce face, mi-e greu să am încredere într-un om cu o scară de valori cel puţin ciudată: a trecut prin toate guvernele de la Adrian Năstase încoace, face parte dintr-o coaliţie guvernamentală alături de PSD, dar votează uneori cu opoziţia (cum s-a întâmplat la alegerea directorului SIE) şi-şi exprimă susţinerea atât faţă de preşedintele Iohannis, cât şi faţă de Ponta. Ca să nu mai vorbim de teza sa de doctorat suspectă de plagiat sau de trecutul şi averea sa dubioase. Aceste lucruri vor trebui în cele din urmă lămurite de instituţiile abilitate, dar până atunci vedem că, din punct de vedere politic, Gabriel Oprea este de neoprit. Iar atâta vreme cât partidul acestuia nu va fi legitimat prin votul cetăţenilor, daţi-mi voie să nu cred povestea că UNPR urmăreşte cu adevărat „interesul naţional“.

Iar cei care au creat acest mutant politic ar trebui să se gândească totuşi la ce fel de democraţie vor pentru România.”

ai putea, oare, afirma ca poporul roman este superficial…?

Auziti si la Eliade: „Popor fara misiune?”. Dar citind, spre exemplu, editorialul D-lui Cristoiu:

Mugur Isărescu – adevăratul Președinte al României!

„Potrivit presei românești, pe care o citesc în varianta online,departe de țară, Klaus Iohannis și-a luat o vacanță de două săptămîni la Neptun.
Și-a luat o vacanță din punct de vedere oficial. Practic, neoficial, Iohannis e în vacanță de opt luni, de cînd a preluat mandatul de președinte.
Tot din presă aflu că președintele va conduce țara de la Neptun.

De ce s-a dus Klaus Iohannis la Neptun, la vila lui Nicolae Ceaușescu?

Din două motive:

  1. Carmen Iohannis, pentru Popor, nevasta lui Klaus Iohannis, pentru presa prezidențială, Prima Doamnă a țării, a comandat celor patru creatori de modă un costum de baie strălucitor (vorba aceleiași prese prezidențiale). De obicei, Carmen Iohannis strălucește prin comparație cu alte neveste de șefi de stat. Cum ar fi putut Carmen Iohannis să apară în tr-un strălucitor costum de baie la Cotroceni? Pe cînd așa, mutîndu-se Cotrocenii pe plajă, Klaus Iohannis va putea invita la o baie în mare un cuplu prezidențial în vizită în România. Iar Carmen Iohannis va străluci din nou, de astă dată în costum de baie, prin raportare la nevasta invitatului, și ea în costum de baie. De aia s-a mutat Klaus Iohannis, cu conducerea țării cu tot la Neptun.
  2. Din cîte se știe șeful statului beneficiază de aghiotanți, de consilieri, de SPP și cînd dă din lăbuțe în apă, ca să se scalde cît mai bine, potrivit Sloganului Lucrul bine făcut. La Cotroceni aghiotanții, consilierii, SPP-iștii veneau, ca să zic așa, pe uscat. La Neptun, aghiotanții îi vor aduce telefonul criptat în apă, zicîndu-i că-l caută Victor Ponta de la Miami, și el în apă. Dan Mihalache îi va susura la ureche cine și ce a mai zis rău despre el și, prin urmare, trebuie arestat de către Binomul SRI-DNA, dînd și el din labe pe lîngă Klaus Iohannis. Evident, mai prost decît Klaus Iohannis, deoarece Klaus Iohannis e președinte, în timp de Dan Mihalache e doar consilier.

De la instalare, Klaus Iohannis s-a remarcat prin bucuria imensă provocată de jucăriile aflate la dispoziția președintelui: voiaje luxoase peste hotare, vile luxoase de protocol, avioane de lux. Nu se bucurase însă de jucăria numită conducerea țăriii direct din apă. Deplasarea Cotrocenilor la Neptun i-o oferă din plin.

Cîtă vreme Klaus Iohannis se joacă de a conducerea țării din apă, la București Mugur Isărescu l-a convocat pe ministrul de Finanțe la o întîlnire pentru a-i da Înalte indicații în chestiunea Codului fiscal. Normal era ca această întîlnire să aibă loc între Klaus Iohannis și ministrul de Finanțe, și nu între Guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Klaus Iohannis e ocupat însă, din cîte se vede, cu fericirea de a sta la vila de protocol de la Neptun. De ceva vreme, Mugur Isărescu, profitînd de vidul de la Cotroceni, se afirmă ca un adevărat președinte la României.

Pînă la finele mandatului lui Klaus Iohannis mai sunt patru ani și ceva.
Sunt sigur că pînă atunci numărul adevăraților președinți va spori.
Vom avea un președinte și în persoana Codruței Kovesi, și în persoana lui Dan Mihalache, ba chiar și în persoana Patriarhului Daniel.
Lista rămîne deschisă.”

te-ai intreba, mai degraba, daca oamenii politici isi inteleg misiunea pe care poporul, prin vot democratic, le-a incredintat-o. Victor Ponta e la Miami, Klaus Iohannis la Neptun. In vacanta. Stiti care e perceptia generala? Ca pe oamenii politici ii cam doare-n dos de tara, si nici macar acolo.

Descopar ca sunt mai cartezian decat credeam: „Ma indoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist”.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

P.S.

La Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan a fost o tema interesanta: drumurile. Autostrazile, Centura Bucurestiului etc. Astfel de lucruri, zic eu foarte importante, par sa nu-i intereseze pe politicienii nostri. Autostrazile „se fac” doar in campanii electorale. In numar record de kilometri executati intr-un timp record. E adevarat, atat dezinteres te poate aduce in culmea disperarii si extremismului!

august 5, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii