O lege care trebuie neaparat retrasa!!

As incepe foarte direct prin a spune ca mari personalitati ale culturii romane precum Mircea Eliade, Mircea Vulcanescu, Emil Cioran, Radu Gyr, Petre Tutea si altii nu pot fi dati afara din cultura romana. Tot asa cum, de pilda, admiratia si respectul pentru maresalul Antonescu nu pot fi izgonite din inima multor romani. De asemenea lupta anticomunista, cea din munti, cu semnificatii profunde pentru sufletul romanesc, nu poate fi separata de Miscarea Legionara, de membri acestei Miscari.

Ce s-a intamplat? Klaus Iohannis a promulgat Legea 217/2015, supranumita si „Legea antilegionari”, initiatorii acesteia fiind: Crin Antonescu, Andrei Gerea si George Scutaru (o afacere liberala!?) consiliati, din cate inteleg, de Alexandru Florian, reprezentantul Institutului „Elie Wiesel”. Inainte de a se promulga aceasta lege, pe sest, adica sa fii pus in fata faptului implinit si fara nicio dezbatere publica,, eu nu cred ca se citea la noi „Mein Kampf” de Hitler. Pe cand acum, fiind atat de intens dezbatuta problema, aceasta Lege face in realitate o propaganda nemaipomenita cartii lui Hitler! Avea nevoie Romania de asa ceva? Eu nu cred. Legea aceasta are efecte adverse periculoase, iar cei care spun ca este un atentat la libertate nu gresesc. Legea porneste de la premise fundamental gresite! Spre exemplu, ca interzicerea manifestarilor extremiste de natura legionara sau chiar neonazista in spatiul public (foarte mare atentie: in spatiul public, subliniez asta!!) ar fi solutia pentru ca ele sa dispara din societate. Legea, bineinteles, da si pedepse penale: inchisoare sau amenda. Trebuie spus ca mult mai periculos ar fi daca astfel de manifestari, de natura extremista, se vor face in spatiul privat, unde e libertate prin definitie si nu poti sa interzici. Spre exemplu, nu e atat de periculos sa gasesti Mein Kampf (carte pe care eu nu am citit-o si nici nu intentionez, nu ma trage inima s-o citesc) la orice chiosc si altceva este (atentie mare!!) ca aceasta carte sa circule pe sub mana, ca ceva interzis: e mult, mult mai periculos daca circula pe sub mana, ca ceva interzis!!
Nu e deloc periculos sa gasesc la orice chiosc opera completa a lui Cioran – inclusiv lucrarile care contin idei legionare, fata de care pot sa am rezerve si o parere crtica – decat sa fie interzis si atunci marea majoritate va cauta sa citeasca aproape in exclusivitate doar lucrarile lui cu idei legionare!!

Exact la fel se pune problema si cu comunismul. Pot sa condamn comunismul, dar asta nu inseamna sa interzic pe piata lucrarile lui Marx sau Engels, sau altii, chiar si Stalin.

In fond, e treaba fiecaruia ce viziuni sau conceptii are, dar a atenta la libertate are intotdeauna efecte nocive, toxice sau chiar mortale.

De ce in lege nu se face referire la comunism? Pentru ca evreii au fost mari comunisti, poate cei mai mari comunisti! Ei, neamul iudeu, nu vor sa-si asume aceasta responsabilitate si nu vor sa recunoasca faptul ca au contribuit la producerea unor crime impotriva umanitatii prin promovarea la scara mondiala a comunismului!! Se pare ca cei de la „Elie Wiesel” si Alexandru Florian uita lucrul acesta.

In privinta Holocaustului – daca prin holocaust intelegem uciderea in masa a unor grupuri mari de oameni din motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om – provocat de nazisti (trebuie subliniat lucrul asta, pentru ca mai e si celalalt Holocaust, cel comunist, la care evreimea a contribuit din plin si si-a patat mainile cu sange!!) as dori sa spun ca eu nu-l neg, si chiar mai mult: il condamn!! Dar daca in ceea ce a determinat acest Holocaust impotriva evreilor e amestecat un singur evreu, mai putem vorbi de Holocaust…? Deoacere adevarul este ca noi nu stim inca care au fost cauzele. De pilda, cauzele ascensiunii lui Hitler, cum a putut ajunge el la Putere in Germania acelor ani. Pana nu vom sti tot adevarul, pana la capat, despre evenimentele acelor ani, care au condus in Europa la ivirea a doua mari curente totalitare, cu caracter criminal: fascismul/nazismul si comunismul (in acesta din urma fiind implicati din belsug evrei), nu putem avea certitudinea Holocaustului, ci doar a unor crime impotriva umanitatii provocate de nazisti. Mie mi se impune sa cred ca evreimea nu a avut niciun amestec cu nazismul, dar a demonstrat cineva, oare, ca nu au fost evrei care sa sprijine acest curent si chiar pe Hitler? Adevarurile unanim acceptate nu inseamna ca sunt adevaruri pana la capat.

De asemenea eu condamn si Holocaustul comunist, la care evreimea de extrema stanga a participat! Aici lucrurile sunt foarte clare: evreii au fost calaii sau au facut parte din grupul calailor!!

Asa ca eu sunt impotriva oricarei forme de totalitarism. Dar si impotriva ipocriziei, fie ea si iudaice!

Iar daca ii condamn pe evreii extremisti, am toata stima pentru cei moderati, care-si vad lungul nasului.

In final, un articol interesant aparut in Cotidianul:

Iată de ce Legea 217/2015, antilegionară, nu condamnă comunismul: Directorul Institutului „Elie Wiesel” este fiul odiosului ideolog stalinist Radu Florian

Se arata ca:

„Klaus Iohannis a promulgat în aceste zile Legea 217/2015, supranumită „Legea antilegionari”, prin care oricine face o apreciere la adresa lui Constantin Noica sau Mircea Vulcănescu riscă 3 ani de închisoare. Iniţiatorii acestei legi sînt Crin Antonescu (!!!), ministrul Andrei Gerea şi George Scutaru, fost consilier al lui Iohannis, actualmente client al DNA. Fie-le numele uitat!

Ce surprinde în mod absolut este că, din toţi cei aproape 600 de parlamentari, nu a existat nici măcar unul care să voteze împotriva acestui act normativ. La fel s-a întîmplat şi la Cotroceni, unde Klaus Iohannis, atît de grijuliu în privinţa Codului fiscal, nu s-a gîndit nici măcar o clipă la consecinţele acestei aberaţii legislative. Parcă toţi vor să se pună bine cu cineva care dă certificate de bună purtare!

Dintre cei trei parlamentari ce au iniţiat Proiectul Legii 217/2015, cel mai mult surprinde Crin Antonescu, care este profesor de istorie şi ar fi trebuit să fie ceva mai prudent, ştiind că faptele istorice nu pot fi „îngurgitate” oricum, ci necesită o cercetare atentă, astfel încît Adevărul istoric să nu fie acoperit de interese străine de o cercetare obiectivă. L-am avut invitat într-o emisiune TV pe Crin Antonescu şi mi s-a părut că este ceva mai „dezgheţat” în opinii, din moment ce am putut discuta despre Heidegger, pe care, într-o anumită perioadă, unii l-au considerat simpatizant al ideologiei fasciste doar pentru că a fost numit rector în vremea lui Hitler (în mod penibil, într-o intervenţie telefonică, Antonescu a spus că Heidegger era „hitlerist cu acte în regulă”, confundînd, probabil, „Sein und Zeit” cu „Mein Kampf”)!

Nu aveam speranţe de la George Scutaru, pe care Klaus Iohannis l-a vrut consilier prezidenţial şi care ulterior a ajuns să fie cercetat pentru fapte de corupţie. L-am auzit de cîteva ori vorbind şi mi-am dat seama că limitele gîndirii sale se opresc la uşa unei biblioteci comunale dezafectate. Pe Andrei Gerea, ministrul Economiei, nici măcar nu mi-l imaginam să fie în stare să emită o opinie în materie de istorie, nicidecum să-i treacă prin minte să iniţieze o astfel de lege.

În privinţa lui Klaus Iohannis, ce să mai spunem? Atunci cînd a fost vorba despre patrimoniul organizaţiei fasciste Deutsche Volksgruppe, Iohannis a declarat Forumul Democratic German, ca fiind succesorul acestuia, astfel încît tot patrimoniul organizaţiei declarate ca fiind nazistă să treacă la Forumul Democratic German, pe care-l conducea chiar Iohannis, organizaţie în numele căreia a cîştigat toate mandatele de primar al Sibiului. Adăugăm faptul că nimic din patrimoniul legionarilor nu a trecut în patrimoniul vreunei organizaţii născute după Revoluţie, deşi Mişcarea legionară nu a fost inclusă între organizaţiile naziste la Nürnberg, aşa cum a fost Deutsche Volksgruppe!

Înainte de a sublinia cîteva lucruri periculoase, chiar ilegale din această lege, care încalcă şi Constituţia României şi Carta Drepturilor Omului, precum şi legislaţia Uniunii Europene, este nevoie să fac precizarea că nu am absolut nimic în comun cu vreo organizaţie de tip fascist, nu mi-a trecut prin cap să neg vreodată holocaustul, pe care-l consider cea mai mare crimă din existenţa omenirii, şi nu am făcut vreodată propagandă pentru vreuna din chestiunile la care face referire Legea 2017/2015.

Toate aceste precizări sînt necesare pentru că am observat în spaţiul public tendinţa extrem de periculoasă de a eticheta pe cineva că este antisemit, fascist, legionar, rasist sau xenofob numai pentru faptul că opiniile sale contrazic opiniile altora, iar acest lucru nu este deloc în regulă.

„Legea antilegionari” nu conţine nici măcar o dată cuvîntul „comunism”

Primul lucrul care a trezit reacţii împotriva acestei legi a fost faptul că ea nu condamnă comunismul, alături de celelalte doctrine incriminate: fascism şi legionarism. Comunismul a căzut în România în urma unei Revoluţii sîngeroase, şeful statului comunist fiind condamnat la moarte şi executat sub acuzaţie de „genocid”, iar aceste fapt este menţionat explicit în actuala lege! Să înţelegem din această observaţie că autorii acestei legi consideră legitim comunismul, din moment ce acest cuvînt nu figurează niciodată în Legea 217/2015, iar sentinţele date în timpul comunismului reprezintă baza juridică a sancţiunilor propuse?

Andrei Pleşu a sintetizat foarte corect această lipsă a legii: „Un fapt e cert: dacă e nevoie de condamnarea fascismului, e inadmisibil să nu vorbim, în textul legii cu pricina, şi despre sîngeroasa catastrofă simetrică, aceea a comunismului”. Pleşu a taxat şi formularea lui Andrei Muraru, alt consilier al preşedintelui Iohannis, pe care a numit-o cu blîndeţe „un comentariu neinspirat”, în care acesta spunea: „Păi Ceauşescu a fost încadrat (la fel ca, de pildă, unii membri ai guvenului Antonescu) la rubrica ”genocid”! Care va să zică e o ţintă proeminentă a legii!” Reacţia lui Andrei Pleşu merită, de asemenea, adusă în prim-plan: „Să nu uităm că procesul lui Ceauşescu a fost calificat drept neîntemeiat juridic. Dar procesele orchestrate de ”tribunalele populare” din anii `40-50 erau?”. Şi, într-adevăr, aceasta este marea problemă a acestei legi, că permite presupuneri de genul formulate de Andrei Muraru (care a fost -culmea! – director al Institutului de cercetare a crimelor comunismului), ceea ce, ca principiu, anulează din start orice lege! Şi un copil de grădiniţă ştie că un principiu de drept spune clar: ceea ce legea nu interzice, este permis, deci exprimările de genul celei formulate de Muraru nu pot duce decît la demisia sa urgentă pentru că tocmai acest personaj trebuia să-i atragă atenţia Preşedintelui că nu e bine să promulge această lege aberantă.

Dar, adevăratul motiv pentru care această lege nu conţine cuvîntul comunism este acela că reprezentantul Institutului „Elie Wiesel”, care a contribuit decisiv la redactarea acestei legi, este Alexandru Florian, fiul unuia dintre cei mai odioşi propagandişti ai comunismului, Radu Florian! Şi, ca atîţia alţi fii de nomenclaturişti, ar face orice pentru ca nimeni să nu aducă vorba despre originile educaţiei sale comuniste.

Răutatea cu care acest Alexandru Florian vorbeşte despre Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica sau Petre Ţuţea te face să crezi că dumnealui urăşte din rărunchi cultura românească şi este total complice tăcerea intelectualilor care, cu excepţia lui Andrei Pleşu, acum tac de parcă ar sta cineva cu pistolul la tîmpla lor!

Alexandru Florian vrea execuţia publică a marilor intelectuali, dar îşi apără tatăl stalinist

Cine crede însă că directorul Institutului „Elie Wiesel” Alexandru Florian este exponentul unei moralităţi totale se înşală, căci, în timp ce pune la zid tot grupul de mari intelectuali români din perioada interbelică, atunci cînd vine vorba de tatăl său, stalinistul Radu Florian, îl apără în faţa celor care l-au criticat!

În nr. 226 din iunie 2014 al revistei „Observator cultural”, Alexandru Florian a scris un articol imens, în care, practic, încearcă lamentabil să-l prezinte pe tatăl său, propagandistul stalinist Radu Florian, ca pe un mare disident anticomunist! În acelaşi timp, îi pune la punct pe Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Dinescu sau Mircea Mihăieş care „îl denigrau numai pentru că a fost şi a rămas de stînga”! Acest intransigent „călău” al lui Mircea Vulcănescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Constantin Noica sau Petre Ţuţea mărturiseşte în articol că aştepta de la opinia publică să-i ia apărarea tatălui său, deşi acum se revoltă cînd cineva ia apărarea marilor intelectuali români din perioada interbelică: „Mărturisesc că, de cîte ori aflam de vreuna dintre manifestările detractorilor săi, speram ca, în numele solidarităţii de breaslă, al sincerităţii sau corectitudinii, se va gasi un fost student sau coleg care să dea o replică normală. Nu a fost să fie”. Deci, cînd e vorba de tatăl lui, criticii sînt detractori şi ar vrea o solidaritate de breaslă cu stalinistul, dar cînd e vorba de cei mai mari intelectuali ai României, aceştia trebuie puşi la zid, iar cei care sînt solidari cu ei trebuie băgaţi la puşcărie!

Dar să trecem în revistă o parte din „monitorizarea” făcută chiar de către Alexandru Florian în articolul citat:

– „Invitat la Serata muzicală a lui Iosif Sava, Gabriel Liiceanu, nemulţumit de faptul că sub îndrumarea lui Radu Florian se editase „Ideea care ucide”, o antologie de articole legionaroide din presa interbelică semnate Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Radu Gyr, Petre Tutea s.a., punea sentinţa: „La Facultatea de filozofie, prin anii ‘60, era un profesor de socialism ştiinţific, Radu Florian, care acum conduce un institut de politologie… [care] scoate o revistă sau o colecţie [!] care se numeşte „Idei care ucid”… Cine face asta? Radu Florian era cel care ne învaţa pe noi despre «etapa violentă» şi «etapa paşnică» a luptei de clasă. Prin minţile noastre de copii de 18-19 ani el făcea să treacă «idei care ucid» şi care efectiv ucideau. E chemat un asemenea om să publice textele care au ucis de partea cealaltă? Nu cred”.

– „Într-o emisiune TV, la începutul anului 1997, Vladimir Tismăneanu se arată şi el sincer îngrijorat de faptul că statul cheltuieşte bani de la buget pentru a ţine în funcţie, la un institut academic, un director ce editează o revistă deschisă valorilor stîngii democrate. El propunea mesianic, probabil în numele libertăţii de exprimare, ca astfel de oameni să facă institute private pentru a-şi mediatiza ideile sau concepţiile”.

– „În noiembrie 2003, „România literară” publică un articol semnat Mircea Mihăieş, în care autorul spune, de o manieră categorică, fără să mă cunoască, că sînt „fiul unuia dintre cele mai sinistre personaje din aparatul filozofiei de partid bolşevic”.

– „La sfîrşitul discuţiilor [de la CNSAS], Mircea Dinescu declara presei: „el [Radu Florian] considera că a făcut doar lucruri bune, că s-a ocupat mai mult de Învăţămînt şi Sănătate şi, în opinia lui, Securitatea nu a făcut ceva rău după 1965“.

Alexandru Florian face referire în acel articol la dosarul de urmărire al tatălui său de către Securitate şi face o sinteză corectă, însă concluzia pe care o trage este halucinantă: „A fost considerat un potenţial analist politic ce ar putea furniza informaţii dincolo de Cortina de fier. A trecut rînd pe rînd drept evreu complotist, marxist liberal şi tendenţios, gata de un complot antiromânesc pus la cale cu sprijinul Occidentului. Şi asta numai pentru că a vrut să gîndească singur”!

Adăugăm aici o caracterizare a lui Radu Florian, făcută de Vladimir Tismăneanu pe site-ul contriburors.ro, care, fiind şi el evreu, nu poate fi bănuit de vreo nuanţă de antisemitism: „Ion Ianoşi găseşte alibiuri pentru un Radu Florian, ideolog al PCR specializat în discursul de tip “eurocomunist”. Ce materie predă Radu Florian la Facultatea de Filosofie? Din cîte ştiu (şi ştiu bine), era vorba de socialism ştiinţific. Că nu repeta stupid lozincile oficiale, e adevărat. Radu Florian era un apologet al fundamentelor bolşevismului, nu trebuia să cînte osanale conjuncturale. El era un zelot pe lungă durată, cum s-a văzut şi după 1989”.

Cîtă ipocrizie! Cînd e vorba de tatăl lui, Alexandru Florian scrie că instituţiile statului comunist au greşit, dar cînd e vorba de sentinţele judecătoreşti ale aceloraşi instituţii de stat faţă de marii intelectuali, acestea sînt bune şi, conform legii pe care Florian a promovat-o alături de cei trei senatori inconştienţi, ele trebuie să fie baza interzicerilor, a scoaterii din manuale, din planul de edituri şi chiar din viaţa publică! Pe deasupra, în baza aceloraşi sentinţe date de justiţia stalinistă, oricine scrie pozitiv despre Noica, Cioran, Eliade, Vulcănescu trebuie băgat la puşcărie!

Şi acestui personaj lamentabil ni se impune prin Legea 215/2015 să-i ascultăm peroraţiile ca şi cum în gura lui ar sta toată înţelepciunea lumii? Alexandru Florian, în acelaşi articol, îl cita pe tatăl lui care, la rîndul său, îl cita pe Hegel: „Ceea ce în genere pune în mişcare lumea este contradicţia“! Şi atunci, de ce nu manifestă aceeaşi înţelegere şi faţă de marii intelectuali români pe care-i vrea scoşi din spaţiul public, aşa cum face cu stalinistul său tată? Sau contradicţia hegeliană este bună numai pentru a-i spăla păcatele tatălui său?

Legea Antonescu-Iohannis îngrădeşte libertatea exprimării libere a opiniilor

Să vedem însă care sînt, pe fond, aberaţiile acestei legi. Două articole duc la îngrădirea libertăţii de expresie, încălcînd unul dintre drepturile fundamentale garantate atît de Constituţia României, cît şi de toate documentele europene ce rezidă din Carta Drepturilor Omului: LIBERTATEA CONŞTIINŢEI. Iată textul art. 29 din Constituţia noastră:

Aliniatul 1 al art. 29 al Constituţiei nu lasă loc de interpretări: „libertatea gîndirii şi a opiniilor nu pot fi îngrădite SUB NICI O FORMĂ”, iar al. 2 al aceluiaşi articol GARANTEAZĂ această libertate a conştiinţei. Mai mult chiar, la al. 1 se precizează că NIMENI NU POATE FI CONSTRÎNS SĂ ADOPTE O OPINIE CONTRARĂ CONVINGERILOR SALE.

În ciuda acestor prevederi constituţionale foarte clare, Legea Antonescu-Iohannis interzice oricărui cetăţean să judece cu mintea lui evenimente consemnate în unele hotărîri judecătoreşti din perioada stalinistă, chiar dacă istoria a condamnat acea perioadă neagră, definită ca adevăratul genocid împotriva poporului român! Iată două dintre articolele acestei legi neconstituţionale:

Această lege, după cum se vede, este un atac la libera exprimare, căci presupune că orice referire la vreuna dintre persoanele care au fost acuzate de genocid, crime de război poate fi considerată ca infracţiune, deşi în sentinţele tribunalelor populare din perioada stalinistă întîlnim nenumărate cazuri de condamnări care ulterior s-au dovedit a fi false, cum este aceea a lui Nechifor Crainic! În sentinţă se invoca infracţiunea de „crimă de război”, sentinţa fiind ulterior anulată.

De asemenea, legea interzice promovarea ideilor „fasciste, legionare sau xenofobe”, însă nu ne spune care sînt aceste idei şi ce organism stabileşte dacă o anumită idee se încadrează în tiparele textului de lege! În acest fel se deschide uşa către posibile abuzuri, căci oricine poate să facă la fel ca în perioada stalinistă, acuzîndu-şi vecinii sau cunoştinţele că ar avea simpatii fasciste sau legionare doar pentru, că, de exemplu, ar spune că vrea o Românie care să strălucească ca soarele de pe cer sau, pur şi simplu, fără să dea vreun exemplu!

Sigur că numai un dezaxat mintal ar fi de acord cu promovarea unor ideologii fasciste, criminale, însă faptele la care s-ar deda un asemenea personaj îşi găsesc sancţiunile în Codul penal! De ce mai era nevoie de încă o lege, destul de ambiguă, care să facă referire la astfel de chestiuni, mai ales că acest act normativ lasă locul unor interpretări abuzive?

Totul pare a se lămuri în art. 6, al. a al acestei legi, articol reprodus mai sus, în care se spune că „negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident” a holocaustului ori a efectelor acestuia poate duce la condamnarea cuiva pînă la 3 ani de închisoare! Din punct de vedere juridic, un asemenea articol este inaplicabil, căci, potrivit Constituţiei şi Cartei Universale a Drepturilor Omului nimeni nu poate fi acuzat pentru opiniile sale, ci pentru faptele săvîrşite! Ca să nu mai spunem că acea sintagmă „minimalizarea în mod evident” este atît de evazivă, încît orice opinie poate fi încadrată în acest „concept” arbitrar! Ce poate să însemne „minimalizare” şi, mai ales „în mod evident”, dacă nu după „bunul-plac” al cuiva?

Între toate articolele Legii 217/2015 este unul care reprezintă un adevărat pericol la adresa democraţiei! Este vorba despre art. 2, al. a, în care se defineşte „organizaţia cu caracter fascist”, legiuitorul scriind că din această categorie ar face parte „orice grup format din trei sau mai multe persoane”! Iar acestea sînt condamnate nu numai pentru că ar promova ideile fasciste, ci şi pentru „recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice”!

Se vede cu ochiul liber că sub incidenţa acestui articol se încadrează perfect şi Revoluţia din decembrie 1989, precum şi orice miting, grevă sau protest! Lipsa de rigoare a acestor formulări nu face altceva decît să permită abuzul. Iată conţinutul acestui articol:

Dar consecinţa cea mai gravă a acestei legi este faptul că, potrivit art. 2, al. c, ea legitimează sentinţele judecătoreşti din perioada stalinistă, pe care în aceşti 25 de ani excepţionalul serial „Memorialul durerii” le-a prezentat ca fiind abuzive, ducînd la distrugerea intelectualităţii româneşti, generînd consecinţe ireparabile asupra identităţii noastre naţionale! Trebuie remarcat că, în timp ce se dau aceste sentinţe judecătoreşti, Radu Florian, tatăl lui Alexandru Florian, iniţiatorul acestei legi, preda, încă din 1949, socialismul ştiinţific, făcînd acest lucru fără întrerupere pînă în 1989! Iată cum sună şi acest articol 2, al. c din lege:

Deci, „orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română ori străină sau prin orice hotărîre recunoscută în România potrivit legii” pentru crime de război sau genocid este considerată de această lege VINOVATĂ! În multe dintre sentinţele din anii ’50, acuzaţiile erau de crimă de război sau uneltire contra statului, ori, după cum am văzut în art. 2 lit. a, şi schimbarea ordinii constituţionale este considerată acţiune de tip fascist! În lipsa unor definiţii clare a termenilor, care să nu lase loc interpretărilor excesive, Corneliu Coposu şi toţi deţinuţii politici pot fi încadraţi între persoanele vizate de lege şi, deci, excluse din orice discuţie publică! Ştie, însă, legiuitorul acestei legi pentru ce a fost condamnat tot lotul Noica? Ce are atît de periculos între coperţile ei cartea „Povestiri despre om” a lui Noica, eseu care este, de fapt, o carte despre „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel, şi care a fost proba condamnării întregului lot Noica, astfel încît acei intelectuali să fie puşi la zid şi după căderea comunismului?

Tipul de gîndire promovat de Alexandru Florian poate genera antisemitism

Oricine poate constata că în România nu există nici cel mai mic pericol pentru constituirea unor reale organizaţii de tip fascist sau ca doctrina hitleristă să cîştige teren. Cu toate acestea, o lege de felul acesteia promovată de Alexandru Florian, în cîrdăşie cu Crin Antonescu, Andrei Gerea şi George Scutaru, poate să provoace naşterea unui antisemitism ce ar putea deveni necontrolabil.

Este acelaşi efect ca într-o ceartă dintre doi prieteni, în care este de ajuns ca unul să-l înjure pe celălalt de mamă pentru a se ajunge la crimă! A-i pune astăzi la zid pe Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Ţuţea sau Mircea Vulcănescu poate fi mai mult decît o înjurătură de mamă, iar reacţia oricărui om întreg la minte este să se întrebe ce se ascunde, de fapt, în spatele unei asemenea campanii total neproductive? Mai ales cînd îl auzi pe un Alexandru Florian care spune că orice carte a acestor mari scriitori şi filosofi români poate să fie editată doar cu o etichetă pe care să scrie „scriitori fascişti”!

Înainte de orice discuţie, ar trebui să ne întrebăm dacă o asemenea lege există în Germania, Franţa sau SUA şi vom constata că acolo nici nu s-ar putea deschide o asemenea dezbatere, darămite să se legifereze un asemenea document absurd, căci oamenii sănătoşi la cap nu au nevoie de o lege pentru a condamna holocaustul, crimele petrecute în lagărele naziste la adresa atîtor sute de mii de evrei fiind puse la zid în orice ţară civilizată.

Dar această lege nu are nimic de-a face cu holocaustul, chiar dacă acesta este subiectul ei aparent, ci doar o formă prin care holocaustul să devină pretext pentru parvenirea unor cetăţeni evrei neputincioşi să iasă la suprafaţă prin alte calităţi! Poate părea dură formularea noastră, însă, văzînd zelul cu care unii îşi construiesc „opera” pe seama victimelor holocaustului, nu putem să nu constatăm că tema aceasta dureroasă este exploatată de nişte impostori şi transformată într-o afacere personală profitabilă! Altfel, ce legătură are acest Alexandru Florian cu holocaustul sau genocidul, cînd chiar tatăl său a susţinut ideologic genocidul comunist şi pe Nicolae Ceauşescu, cel condamnat de o instanţă română pentru acest fapt?

În lumea civilizată se discută şi se cercetează atent holocaustul, uneori contestînd mărturiile unor victime ale acestui flagel criminal. Însuşi Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru pace, este în centrul unor cercetări de acest fel, fiindu-i contestată chiar prezenţa în lagărele de la Auschwitz şi Buchenwald! Acest subiect de cercetare nu ne-a interesat niciodată, considerînd că însuşi domnul Elie Wiesel este în măsură să lămurească toate semnele de întrebare puse asupra domniei sale, din moment ce beneficiază de susţinerea preşedintelui american Barack Obama sau al cancelarei germane Angela Merkel, iar notorietatea sa uriaşă îi permite să-şi facă cunoscute opiniile în orice publicaţie de pe planetă.

Totuşi, în faţa unei legi atît de periculoase, ne întrebăm cum a fost posibilă aprobarea ei în Parlament şi promulgarea de către Preşedintele Iohannis, din moment ce ea poate duce la trimiterea unor oameni în puşcărie doar pentru că Alexandru Florian ar spune că sînt simpatizanţi ai legionarilor?

Holocaustul, ca orice alt eveniment din istorie, este un subiect de cercetare şi, ca orice altă cercetare, poate să nască diverse controverse. Legea 217/2015, practic, interzice astfel de cercetări dacă ele nu consacră ce vrea Alexandru Florian! Şi atunci îl întrebăm: cum se caracterizează opinia evreului Samuel Jakubowits, supravieţuitor din lagărul de la Buchenwald, care crede că acel Lázár Wiesel, născut la 4 octombrie 1928, cu care a împărţit camera în lagăr, nu este acelaşi cu Elie Wiesel, despre care ştim că este născut în 20 octombrie 1928? Iată fotografia care a născut numeroase controverse în presa occidentală, în care cei doi apar la doar cîţiva metri distanţă în spaţiul acela inuman din lagărul de la Buchenwald:

Şi iată şi documentul din care aflăm că şi Samuel Jakubowits era tot din Maramureş şi avea nr. matricol A 5763:

Acest Samuel Jakubowits s-a întîlnit în urmă cu cîţiva ani cu Elie Wiesel chiar în lagărul Buchenwald şi spune că Elie Wiesel nu este acelaşi cu acel Lázár Wiesel alături de care apare în fotografie!

Samuel Jakubowits mai vorbeşte şi despre faptul că în fotografiile de acum (v. supra) ale lui Elie Wiesel pe mîna lui nu apare tatuajul specific deţinuţilor din lagărele de concentrare! De altfel, după dezvăluirile lui Jakubowits, în presa internaţională au apărut multe articole în care s-a pus întrebarea: „Where is the tattoo, mr. Wiesel?”. Iată una dintre fotografiile prezentate ca exemplificare într-un articol apărut acum cîţiva ani:

Nu am deschis acest subiect pentru a-l lămuri, ci pentru a demonstra că nimic specific cercetării nu este considerat în lume ca fiind interzis, nici măcar un astfel de subiect extrem de delicat care vizează una dintre cele mai cunoscute persoane despre care s-a spus că este supravieţuitor al holocaustului! În mod cert, Elie Wiesel are explicaţii faţă de astfel de aserţiuni şi numai o cercetare corectă, ştiinţifică poate lămuri semnele de întrebare puse de unii contestatari. Nu are rost să mai reproducem aici opinile unor evrei despre Elie Wiesel, care-l consideră – cu scuzele de rigoare – un „impostor”, care ar fi transformat holocaustul într-o afacere personală! Însă aceste opinii există şi nimeni, în Franţa, Germania sau SUA, nu a fost băgat în puşcărie pentru că le-a publicat în vreo revistă.

Nu în România au apărut astfel de articole şi nu la noi s-a încumetat cineva să facă astfel de anchete, ci în ţări unde libertatea de expresie este garantată şi respectată. De aceea, repetăm întrebarea: a îndrăznit cineva să propună o astfel de lege în acele ţări? Ori, la noi, simpla părere că Noica este cel mai mare filosof român, alături de Blaga, te poate băga în puşcărie! Vă daţi seama ce ni s-ar întîmpla nouă dacă, bazîndu-ne pe mărturia lui Jakubowits, am nega faptul că Elie Wiesel a fost deţinutul din fotografia făcută în lagărul de la Buchenwald?

Avînd în faţă toate aceste argumente, ar fi cazul ca, la iniţiativa cuiva, Curtea Constituţională să fie sesizată pentru ca această lege neconstituţională să fie abrogată căci aduce atingere gravă libertăţilor de expresie garantate de Constituţie! Altfel, nimeni să nu se mai mire dacă, abia odată cu aplicarea ei, se va naşte un val antisemit pe care acum nu-l poate sesiza nimeni în spaţiul public de la noi. Căci n-o să fie românii atît de tîmpiţi, încît să arunce în foc cărţile lui Eliade, Noica sau Cioran şi o să citească maculatura lui Alexandru Florian sau a bolşevicului său tată, Radu Florian, profesor de socialism între 1949-1989!

P.S. Numai cuvinte de laudă pentru fosta noastră colegă Oana Stănciulescu (de la „Evenimentul zilei” din perioadele sale bune) pentru atitudinea din dialogul de acum cîteva zile cu Alexandru Florian de la Realitatea TV.

Ion Spânu Publicat Miercuri, 12 august 2015″

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Cea mai buna solutie, dupa parerea mea, este ca o astfel de lege sa fie retrasa. Caracterul fals al fundamentarii acestei legi se vede de la o posta! Sa comparam tara noastra cu Ungaria, unde putem vorbi de ascensiunea rapida a unui partid de extrema dreapta, fascista: Jobbik. Nu mai vorbesc de faptul ca si partidul D-lui. Viktor Orban mi se pare aproape de extrema dreapta maghiara… In Romania nu vezi asa ceva. Si apoi cati il citesc pe Mircea Eliade, Cioran…? Si pentru ce a fost nevoie de aceasta lege, care sa genereze toata nebunia asta, care lucreaza in favoarea extremismului si antisemitismului? Iar daca bustul Maresalului, din curtea bisericii ctitorite de el insusi, ar fi fost tot acolo, credeti ca lucrul asta ar fi condus la o crestere a extremismului in Romania? Eu nu cred. Eu as dori sa le spun celor de la „Elie Wiesel” urmatorul lucru: sa nu cumva sa trebuiasca sa facem o statuie de 30 de metri Maresalului, ca sa putem potoli spiritele!! Si asta numai datorita acestei legi!! De aceea retragerea legii trebuie facuta imediat!! In Romania trebuie sa se respecte libertatea, n-au sens astfel de legi! Treaba fiecaruia ce face, ce crede, cum crede, ce idei are, ce citeste etc!! Aceasta este calea sigura pentru a se evita extremismul.

Unde gresea Cioran…?

Iata ce spunea Cioran – citez de aici:

„Unii din prietenii noştri vor crede că am devenit hitlerist din anumite raţiuni de oportunism. Adevărul este că sunt anumite realităţi aici care-mi plac şi sunt convins că lichelismul autohton ar putea fi înăbuşit, dacă nu distrus, printr-un regim de dictatură. În România numai teroarea, brutalitatea şi o nelinişte infinită ar putea schimba ceva. Ar trebui arestaţi toţi românii şi bătuţi la sânge; numai aşa un popor superficial ar putea face istorie”

Poporul roman, un popor superficial? Totusi, cand citesti astfel de editoriale, precum cel de mai jos, din Romania Libera:

Un mutant politic ce face jocurile în România

de Gabriel Bejan

„Sub ochii noştri şi cu complicitatea unor forţe politice şi cercuri de interese creşte un mutant politic cum nu mai există în Uniunea Europeană. UNPR vrea să controleze jocul, deşi nu a trecut niciodată prin singurul examen care legitimează cu adevărat un partid: alegerile.

„Vreau să ştiţi că în plan organizatoric suntem şi vom fi tot mai puternici. Noi avem 358.000 de membri de partid înscrişi la tribunal, cel mai mare partid din România – PSD – avea vreo 500.000, iar celelalte – 100.000 de membri înscrişi. În ultimele două luni s-au mai înscris în UNPR peste 70.000 de români. Sunt convins că şi cu dumneavoastră, în momentul de faţă, suntem peste 500.000 de membri de partid UNPR.“

Fragmentul de mai sus face parte din declaraţia preşedintelui UNPR, Gabriel Oprea, cu ocazia preluării resturilor rămase din formaţiunea lui Dan Diaconescu (fuziune prin absorbţie cu PP-DD), ce s-a oficializat duminică.  Halucinant, nu-i aşa? Un străin aterizat pentru prima dată în România şi care care citeşte aşa ceva ar putea crede că este vorba despre un partid  rodat în alegeri, cu o doctrină puternică, ce nu a coborât niciodată sub 15-20% din opţiunile de vot şi care este îndreptăţit să-şi dorească puterea.

Dar noi, cei care am trăit în ultimii 20 de ani în această ţară, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva democraţia noastră este defectă, în condiţiile în care permite astfel de aberaţii. Pentru că, pe date concrete, Oprea nu a minţit: UNPR este acum cel de-al treilea partid din România cu peste 60 de parlamentari. Asta deşi, la alegerile din 2012, a făcut parte din USL, primind cadou din partea PSD şi PNL 10 locuri în Camera Deputaţilor şi 5 în Senat, fiind ultima formaţiune din acest punct de vedere, neavând atunci nici măcar numărul minim necesar formării unui grup parlamentar.

Pentru cine nu-şi mai aduce aminte, UNPR a apărut pe scena politică în 2010, fiind înfiinţată de parlamentarii demisionari din mai multe partide – în principal PSD, PNL – care şi-au făcut propria formaţiune ce a sprijinit guvernul PDL.Pentru puţin timp, deoarece, în 2012, armata lui Oprea a schimbat tabăra şi „interesul național“, candidând sub sigla USL. Iată pe scurt istoria Uniunii Naţionale pentru Progresul României, istorie care, după cum vedeţi, are puţine lucruri în comun cu progresul şi foarte multe cu şmenul politic.

„Cine doreşte stabilitate, securitate şi seriozitate să vină la UNPR, aşa putem să strângem un milion de membri de partid. Ştiu că este greu, dar o să reuşim“, mai spunea duminică tot Gabriel Oprea, iar luni alţi doi parlamentari i-au urmat îndemnul: deputaţii Liliana Mincă şi Ştefan Dalca.
Oastea de strânsură a generalului Oprea face legea în acest moment pe scena politică: îl ţine la guvernare pe Ponta, dar tot atât de bine i-ar putea aduce la putere pe liberali, dacă s-ar decide să schimbe tabăra. Şi cum nici puterea şi nici opoziţia nu îndrăznesc să-l supere, preşedintele UNPR îşi urmăreşte interesele.

Spun Ponta şi Dragnea că nu sunt de acord cu mărirea salariilor demnitarilor înaintea celorlalţi bugetari? Ordonanţa a trecut ca prin brânză, atâta vreme cât a ieşit din pixul lui Gabriel Oprea,în perioada în care i-a ţinut locul lui Victor Ponta la Palatul Victoria. Vrea generalul din fruntea ţării pensii speciale pentru militari? Opoziţia nu are nici o problemă cu acest lucru, deşi pedeliştii ar trebui să-şi aducă aminte cât s-a chinuit Guvernul Boc (din care unii dintre ei au făcut parte) în 2010 să elimine aşa-zisele „pensii nesimţite“. Atunci erau nesimţite, dar acum, probabil, sunt meritate, pentru că aşa a decretat generalul Oprea.

UNPR se află în cea mai bună formă din punct de vedere politic şi este de aşteptat ca, în perioada următoare, să crească numărul parlamentarilor care, din tot fel de interese, vor trece la această formaţiune. Iar din această poziţie, Gabriel Oprea va putea să-şi impună propria agendă, mai ales că partidele legitimate totuşi de voturile alegătorilor nu vor să-i stea în cale.

Chiar dacă generalul de intendenţă cu patru stele invocă „interesul naţional“ prin tot ceea ce face, mi-e greu să am încredere într-un om cu o scară de valori cel puţin ciudată: a trecut prin toate guvernele de la Adrian Năstase încoace, face parte dintr-o coaliţie guvernamentală alături de PSD, dar votează uneori cu opoziţia (cum s-a întâmplat la alegerea directorului SIE) şi-şi exprimă susţinerea atât faţă de preşedintele Iohannis, cât şi faţă de Ponta. Ca să nu mai vorbim de teza sa de doctorat suspectă de plagiat sau de trecutul şi averea sa dubioase. Aceste lucruri vor trebui în cele din urmă lămurite de instituţiile abilitate, dar până atunci vedem că, din punct de vedere politic, Gabriel Oprea este de neoprit. Iar atâta vreme cât partidul acestuia nu va fi legitimat prin votul cetăţenilor, daţi-mi voie să nu cred povestea că UNPR urmăreşte cu adevărat „interesul naţional“.

Iar cei care au creat acest mutant politic ar trebui să se gândească totuşi la ce fel de democraţie vor pentru România.”

ai putea, oare, afirma ca poporul roman este superficial…?

Auziti si la Eliade: „Popor fara misiune?”. Dar citind, spre exemplu, editorialul D-lui Cristoiu:

Mugur Isărescu – adevăratul Președinte al României!

„Potrivit presei românești, pe care o citesc în varianta online,departe de țară, Klaus Iohannis și-a luat o vacanță de două săptămîni la Neptun.
Și-a luat o vacanță din punct de vedere oficial. Practic, neoficial, Iohannis e în vacanță de opt luni, de cînd a preluat mandatul de președinte.
Tot din presă aflu că președintele va conduce țara de la Neptun.

De ce s-a dus Klaus Iohannis la Neptun, la vila lui Nicolae Ceaușescu?

Din două motive:

1. Carmen Iohannis, pentru Popor, nevasta lui Klaus Iohannis, pentru presa prezidențială, Prima Doamnă a țării, a comandat celor patru creatori de modă un costum de baie strălucitor (vorba aceleiași prese prezidențiale). De obicei, Carmen Iohannis strălucește prin comparație cu alte neveste de șefi de stat. Cum ar fi putut Carmen Iohannis să apară în tr-un strălucitor costum de baie la Cotroceni? Pe cînd așa, mutîndu-se Cotrocenii pe plajă, Klaus Iohannis va putea invita la o baie în mare un cuplu prezidențial în vizită în România. Iar Carmen Iohannis va străluci din nou, de astă dată în costum de baie, prin raportare la nevasta invitatului, și ea în costum de baie. De aia s-a mutat Klaus Iohannis, cu conducerea țării cu tot la Neptun.
2. Din cîte se știe șeful statului beneficiază de aghiotanți, de consilieri, de SPP și cînd dă din lăbuțe în apă, ca să se scalde cît mai bine, potrivit Sloganului Lucrul bine făcut. La Cotroceni aghiotanții, consilierii, SPP-iștii veneau, ca să zic așa, pe uscat. La Neptun, aghiotanții îi vor aduce telefonul criptat în apă, zicîndu-i că-l caută Victor Ponta de la Miami, și el în apă. Dan Mihalache îi va susura la ureche cine și ce a mai zis rău despre el și, prin urmare, trebuie arestat de către Binomul SRI-DNA, dînd și el din labe pe lîngă Klaus Iohannis. Evident, mai prost decît Klaus Iohannis, deoarece Klaus Iohannis e președinte, în timp de Dan Mihalache e doar consilier.

De la instalare, Klaus Iohannis s-a remarcat prin bucuria imensă provocată de jucăriile aflate la dispoziția președintelui: voiaje luxoase peste hotare, vile luxoase de protocol, avioane de lux. Nu se bucurase însă de jucăria numită conducerea țăriii direct din apă. Deplasarea Cotrocenilor la Neptun i-o oferă din plin.

Cîtă vreme Klaus Iohannis se joacă de a conducerea țării din apă, la București Mugur Isărescu l-a convocat pe ministrul de Finanțe la o întîlnire pentru a-i da Înalte indicații în chestiunea Codului fiscal. Normal era ca această întîlnire să aibă loc între Klaus Iohannis și ministrul de Finanțe, și nu între Guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Klaus Iohannis e ocupat însă, din cîte se vede, cu fericirea de a sta la vila de protocol de la Neptun. De ceva vreme, Mugur Isărescu, profitînd de vidul de la Cotroceni, se afirmă ca un adevărat președinte la României.

Pînă la finele mandatului lui Klaus Iohannis mai sunt patru ani și ceva.
Sunt sigur că pînă atunci numărul adevăraților președinți va spori.
Vom avea un președinte și în persoana Codruței Kovesi, și în persoana lui Dan Mihalache, ba chiar și în persoana Patriarhului Daniel.
Lista rămîne deschisă.”

te-ai intreba, mai degraba, daca oamenii politici isi inteleg misiunea pe care poporul, prin vot democratic, le-a incredintat-o. Victor Ponta e la Miami, Klaus Iohannis la Neptun. In vacanta. Stiti care e perceptia generala? Ca pe oamenii politici ii cam doare-n dos de tara, si nici macar acolo.

Descopar ca sunt mai cartezian decat credeam: „Ma indoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist”.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

P.S.

La Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan a fost o tema interesanta: drumurile. Autostrazile, Centura Bucurestiului etc. Astfel de lucruri, zic eu foarte importante, par sa nu-i intereseze pe politicienii nostri. Autostrazile „se fac” doar in campanii electorale. In numar record de kilometri executati intr-un timp record. E adevarat, atat dezinteres te poate aduce in culmea disperarii si extremismului!

Pozitia D-lui. Marga

Romania Libera

Andrei Marga: Ne-am gândi înainte de a permite o eventuală repatriere a rămăşiţelor lui Cioran

„Într-un interviu pentru România Liberă, şeful diplomaţiei, Andrei Marga, spune că, la fel ca în cazul scriitorului maghiar Jozsef Nyiro, care i-a susţinut în perioada interbelică pe extremiştii de dreapta, s-ar putea pune problema şi pentru intelectualii români care au colaborat cu regimul fascist, dacă s-ar cere repatrierea rămăşiţelor pământeşti, iar înainte de a se permite aducerea lor în ţară s-ar face o analiză serioasă.

Întrebat cum ar reacţiona Ministerul de Externe dacă -ar pune problema aducerii rămăşiţelor pământeşti ale lui Emil Cioran în România, Marga a răspuns: „S-ar analiza. Emil Cioran nu a fost însă parlamentar sau demnitar şi a avut totuşi răgazul să exprime regrete faţă de implicarea sa interbelică. Este o altă situaţie, care ar fi analizată, desigur.„

Despre cazul Jozsef Nyiro, ministrul de externe a spus că este vorba despre „o persoană implicată în politica guvernului fascist condus de Ferenc Szalasi. În general, faţă de cazurile acestea, de persoane implicate în politicile fasciste ale timpului, există o politică europeană, cunoscută, pe care o aplică şi România„.” (subl. mea)

Andrei Marga: Guvernul Ponta poate avea relaţii mai bune cu Rusia

Se arata ca:

„Ministrul de Externe Andrei Marga crede Guvernul Ponta poate avea relaţii mai bune cu Rusia şi spune că există deja în scrisorile trimise de la Moscova Bucureştiului „propoziţii semnificative” care sugerează „o relaţie mai amplă”.

„România ar trebui să-şi dezvolte cooperarea cu Rusia şi China şi să folosească pieţele foarte extinse ale acestor ţări. Primii paşi în relaţia cu Rusia ar trebui să prilejuiască o cunoaştere mai bună de către ruşi a României actuale şi de către români a Rusiei contemporane. În al doilea rând, dialogul politic ar trebui să fie pe o scară mai mare. În al treilea rând, trebuie promovate interese economice şi iniţiative în domeniu de o parte şi de alta,” a spus Marga într-un intr-un interviu pentru România liberă.

Marga crede că Guvernul Ponta ar avea o relaţie mai bună cu Rusia „pentru că este mai calificat. Se cuvine să aducem la normal aceste relaţii, care au fost mai scăzute din cauza unor declaraţii discutabile,” a spus el.” (subl. mea)

Andrei Marga: Suspendarea lui Traian Băsescu ar avea efecte benefice

Un interviu foarte interesant, din care spicuiesc:

„După întâlnirile pe care le-aţi avut la Chicago, aţi putea spune ce elemente concrete ar putea apărea anul acesta în cadrul Parteneriatului Strategic cu SUA?

A.M.: Pe lângă componenta militară şi componenta politică, parteneriatul strategic are, de exemplu, şi o componentă economică, despre care chiar ambasadorul SUA la Bucureşti a spus că trebuie dezvoltată, inclusiv prin prezenţa mai accentuată a investiţiilor americane.

Ce-ar putea face România pentru a atrage mai multe investiţii americane?

A.M.:Trebuie prezentate mai bine oportunităţile de afaceri, dar trebuie ca, în acelaşi timp, România să reducă drastic corupţia şi birocraţia.

Aveţi o analiză din care să rezulte care sunt domeniile de interes ale americanilor în România?

A.M.:Este limpede că interesul este, de pildă, în producţia de maşini, concretizat prin venirea companiei Ford aici, dar şi în domeniul energetic, prin venirea firmei Chevron. Interesul este şi în alte domenii. Există o analiză a situaţiei actuale şi proiecte foarte promiţătoare în consecinţă.

În programul actualului guvern există un moratoriu împotriva Chevron.

A.M.:Nu este împotriva Chevron. Guvernul s-a referit la consecinţele exploatărilor cu tehnologiile preconizate. Problema este ce tehnologii se folosesc şi ce consecinţe au acestea pentru sănătate şi mediu.

Vi s-a reproşat din partea oficialilor americani acest moratoriu împotriva Chevron?

A.M.: Nu.

Aţi vorbit de mai multe ori despre necesitatea relansării relaţiilor cu Rusia. Care ar fi primii paşi la care vă gândiţi?

A.M.:Am spus, la audierea mea în Parlament, că România trebuie să-şi fructifice mai substantial şansa istorică pe care o are, de a fi parte a UE şi NATO. În acelaşi timp, România ar trebui să-şi dezvolte cooperarea cu Rusia şi China şi să folosească pieţele foarte extinse ale acestor ţări. Primii paşi în relaţia cu Rusia ar trebui să prilejuiască o cunoaştere mai bună de către ruşi a României actuale şi de către români a Rusiei contemporane. În al doilea rând, dialogul politic ar trebui să fie pe o scară mai mare. În al treilea rând, trebuie promovate interese economice şi iniţiative în domeniu de o parte şi de alta.

Aţi menţionat semnalele venite dinspre Moscova, că relaţiile se pot îmbunătăţi.

A.M.: Este vorba despre scrisori, care conţin propoziţii semnificative. Aceste propoziţii se cuvin luate în serios şi le vom lua, încercând să construim o relaţie mai amplă în beneficiul mutual al celor două ţări.

Credeţi că Guvernul Ponta poate avea o relaţie mai bună cu Rusia?

A.M.: Da.

De ce?

A.M.: Pentru că este mai calificat. Se cuvine să aducem la normal aceste relaţii, care au fost mai scăzute din cauza unor declaraţii discutabile.

Vă referiţi la declaraţiile lui Traian Băsescu?

A.M.: Au fost mai multe declaraţii care au afectat relaţiile româno-ruse.

Ce i-aţi spune omologului dvs. rus dacă v-aţi vedea cu el în perioada imediat următoare?

A.M.: Că ne-am dori o colaborare în domeniul economiei, care să fie aducătoare de beneficii pentru ambele părţi, şi o colaborare în alte domenii.

Ar fi bine ca România să intre în proiectul South Stream?

A.M.:Prioritatea ţării noastre este Nabucco. În rest, trebuie făcute analize, mai ales că şi România este interesată să aibă acces la cât mai multe surse de energie, chiar dacă ţara noastră are ea însăşi resurse energetice importante.

Una dintre soluţiile avansate de dvs. pentru dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Rusia se referea la folosirea relaţiilor personale. Aveţi şi alţi prieteni la Moscova în afară de Vladimir Filipov?

A.M.: Nu am decât relaţii personale fireşti. Am spus că trebuie folosite şi relaţiile personale şi am evocat iniţiativa din 1999 a premierului Radu Vasile, de a avea un contact cu primul ministru al Rusiei, iar acea întâlnire a ocazionat contactele unor miniştri. Personal am pregătit, împreună cu omologul meu, ministrul Filipov, acordul de echivalare a diplomelor, care s-a semnat cu acea ocazie. În orice caz, nu am mai multe relaţii personale la Moscova decât alţii.”

Sunteţi în relaţii amicale cu Filipov?

A.M.: După ce n-am mai fost nici unul ministru, ne-am întâlnit în diferite organizaţii internaţionale. Vladimir Filipov este, de altfel, membru, cum sunt şi eu, în conducerea CEPES-UNESCO din Bucureşti. Este o personalitate cunoscută. La un moment dat, a fost luat în calcul pentru a conduce UNESCO. În rest, traseul biografic al unui distins coleg e ceva ce ne depăşeşte.

Universitatea Babeş-Bolyai, pe vremea când dvs. eraţi rector, i-a acordat lui Filipov titlul de Doctor Honoris Causa. Care au fost motivaţiile?

A.M.: Relevanţa prestaţiei lui pe plan internaţional, preocuparea lui de a dezvolta relaţiile cu România, calificarea lui ca lider academic respectat şi preocuparea noastră de a dezvolta cooperări academice cu Rusia în domeniile matematicii, fizicii, chimiei şi biologiei.

Aţi fi avut vreo reţinere de a-l invita la Cluj în cazul în care aţi fi bănuit că Filipov ar fi fost colonel GRU?

A.M.: În principiu, dacă cineva mi-ar fi semnalat, aş fi reflectat, dar nimeni nu mi-a semnalat nimic, aşa că am luat ca argument faptul că Vladimir Filipov se bucură de aprecieri internaţionale favorabile.

Îl admiraţi pe Vladimir Putin?

A.M.: Nu s-a pus problema niciodată în acest fel.

Totuşi, aţi vorbit despre un model Putin care ar putea fi adoptat şi aici.

A.M.: Sunt situaţii în care un lider politic este admirabil, luând o decizie, şi sunt situaţii în care nu este. Nimeni nu m-a întrebat pe cine admir sau care este modelul meu, nici chiar eu nu m-am întrebat. Nu am vorbit de modele şi nu cred că se poate lucra cu modele. Personal, sunt ataşat de profilul, de abordarea şi de competenţa pe care, de pildă, Helmut Schmidt, Gerhard Schroeder sau Bill Clinton le-au ilustrat.

Aţi vorbit, pe de altă parte, destul de admirativ la adresa lui Vladimir Putin?

A.M.: Am vorbit cu respect într-un anumit context. Atunci când l-am întâlnit la Moscova, în 1999, domnia sa a mânuit cu precizie dosarul cooperării şi ne-a întrebat: de ce nu veniţi să vindeţi mobila voastră, care e atât de preţuită, de ce nu veniţi cu textile, cu vin, cu porţelan, cu alte produse româneşti în Rusia? M-am referit la faptul că primul ministru rus sesiza precis cum trebuie să arate cooperarea.

Şeful Statului Major de la Moscova a declarat recent că Rusia nu exclude atacurile preventive împotriva scutului antirachetă. Este o ameninţare directă a Rusiei la adresa României?

A.M.: Nu doar la adresa României. Se referă la mai multe lucruri, dar această afirmaţie a fost socotită pe bună dreptate ca fiind gravă. Obligaţia noastră este să perseverăm în a convinge că nu e loc pentru acest limbaj şi, în al doilea rând, că scutul antirachetă nu e îndreptat împotriva Rusiei.

Vicepremierul rus Dimitri Rogo­zin a spus nu demult că Transnistria are dreptul să se lipsească de Rusia dacă Moldova şi România se unesc. Ce părere aveţi?

A.M.: Putem specula, dar e mai bine să rămânem pe terenul realităţii. Interesul obiectiv al României este să sprijine cursul european al Moldovei.

Ce credeţi că se poate face anul acesta în cadrul parteneriatului strategic cu Republica Moldova?

A.M.:În primul rând, trebuie să încheiem lucrările la conexiunile ce privesc reţeaua de gaz, reţelele electrice şi comunicaţiile prin fibră optică, să progresăm în rezolvarea regimului vizelor şi asigurarea unui nivel de burse academice corespunzător. Avem un program cuprinzător de acţiuni, fiind vorba de un parteneriat strategic şi de o relaţie specială.

Când prevedeţi aderarea României la spaţiul Schengen? Aţi avut deja discuţii cu Olanda în acest sens?

A.M.: Da, am vorbit deja cu omologul meu olandez. Perspectivele sunt mai bune, fiindcă Haga a realizat, în mai mare măsură, că România merită să fie primită în Schengen. Dacă raportul din iulie a.c. va fi bun, sperăm ca primirea României să se facă, în două trepte, cât mai devreme.

Când ar fi deci momentul primirii?

A.M.: Dacă totul merge bine, la sfârşitul lui 2012 se poate face un pas major. […]

Când îl vedeţi pe Crin Antonescu preşedinte?

A.M.: Cu cât îl vedem mai repede, cu atât este mai bine pentru România.

Înainte de 2014?

A.M.:Nu este exclus.

Ce efect ar avea asupra politicii externe româneşti suspendarea preşedintelui?

A.M.: Nu putem estima complet acum, dar România are nevoie de impulsuri noi, de politici noi şi de aceea recenta schimbare de guvern a fost oportună şi necesară. Schimbări profunde în politica românească de la această oră, pe direcţia la care vă referiţi, pot avea efecte benefice în repunerea în mişcare a energiilor ţării.

Optaţi pentru suspendarea lui Traian Băsescu înainte de alegeri?

A.M.: La această oră ne preocupăm să rezolvăm probleme foarte concrete.

Candidaţi la alegerile parlamentare?

A.M.: Foarte probabil, da.

Vă pregătiţi să plecaţi în Israel. Aveţi pe agendă tot un fel de parteneriat strategic?

A.M.:Promovăm, în relaţia cu statul Israel, o cooperare cât se poate de extinsă şi prezentăm mai multe iniţiative pentru a produce o dezvoltare substanţială a acestei cooperări, ţinând cont inclusiv de potenţialul extraordinar al Israelului de astăzi. De exemplu, în domeniul tehnologiilor, al inovării.” (subl. mea)

Un interviu foarte bun, pentru care o felicit pe D-na Sabina Fati! Interesante articole!

Recomand citirea integarala si in original a tuturor articolelor.

Opinia D-nei. Corina Cretu

In acest articol o rugam pe D-na. europarlamentar Corina Cretu sa-si exprime punctul de vedere cu privire la controversata chestiune a reinhumarii lui Nyiro Jozsef. Ii multumesc pentru faptul ca si-a exprimat opinia si va recomand sa cititi (integral si in original) postarea:

Istorie şi politică

din care voi spicui:

„Dacă ar fi fost vorba despre o ceremonie strict privată, nu cred că cineva ar fi avut de obiectat. Doar că guvernul de la Budapesta a vrut să facă din acest eveniment o demonstraţie de forţă în Ardeal. FIDESZ a avut, încă de la înfiinţare, un proiect în legătură cu Ardealul: acela de a crea convingerea, în Ungaria şi în afara ei, că ungurii au un drept de co-suveranitate în Transilvania sau, dacă nu se poate, măcar în Secuime.

Toate acţiunile guvernelor FIDESZ sunt subsumate acestei idei directoare. Cu sprijinul Budapestei au fost înfiinţate partide radicale, care au ajuns duşmanii UDMR, obligând Uniunea să-şi radicalizeze discursul, o radicalizare care numai bine nu i-a făcut. În Harghita şi Covasna se înmulţesc tot felul de organizaţii culturale obscure, la adăpostul cărora înfloreşte un cult al „eroilor”, de obicei persoane care s-au remarcat prin naţionalism deşănţat, xenofobie, anti-semitism şi anti-românism.

Parlamentul de la Budapesta planificase ceremoniile de pe teritoriul României. Dar ceremoniile începuseră la Budapesta, unde rămăşiţele lui Nyiro au fost primite cu onoruri de stat. Se intenţiona aducerea urnei cu cenuşa poetului cu un tren special, care să oprească în mai multe localităţi din Ardeal, unde trebuiau să se desfăşoare ceremonii speciale, cu imnul Ungariei, al Ţinutului Secuiesc şi cu toată recuzita ridicolă, folosită de o bună bucată de vreme în Harghita şi Covasna.

         Tot acest circ politic, pentru că despre un circ politic este vorba, a culminat cu ieşirea fără precedent a Preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, care a adus injurii României şi românilor, de pe o poziţie nedemnă de statutul unui demnitar european, şef al unui Parlament, instituţia far a democraţiei. M-a mirat lipsa de reacţie a societăţii civile din ambele ţări, inclusiv a celei a minorităţii maghiare din România.

Convieţuirea paşnică a românilor şi maghiarilor din Ardeal este o realitate şi ambele etnii au depus eforturi sincere pentru a ajunge aici. Nu serveşte nimănui instrumentarea istoriei – care trebuie lăsată în seama istoricilor din ambele ţări -pentru că nu ştiu ce partid-satelit al FIDESZ nu se poate lupta altfel cu UDMR. Nu cu cenuşa unui nefericit – şi el o victimă a istoriei, până la urmă – se rezolvă problemele maghiarilor, care probleme sunt identice cu ale românilor: salarii, pensii, sărăcie, birocraţie, administraţie locală ineficientă, lipsa infrastructurii, educaţie, sănătate.” (subl. mea)