Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Privatizarea Oltchim. Esecul…

Romania Libera

Ponta: Diaconescu a fost în combinaţie cu Videanu, Boureanu şi Roibu. Au vrut să lovească Guvernul

Se arata, printre altele, ca:

„Dan Diaconescu a fost „în combinaţie” cu unii membrii PDL în cazul privatizării Oltchim, precum Adriean Videanu, Cristian Boureanu şi Constantin Roibu, fostul director al combinatului, aceştia sperând că vor da o lovitură Guvernului USL, susţine premierul Victor Ponta, citat de Mediafax.

„Diaconescu a jucat o carte politică alături de cei de la PDL, s-au gândit că vor da o lovitură Guvernului USL”, a spus Ponta la Atena 3.

Contractul de privatizare a Oltchim nu va fi încheiat, întrucât Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului majoritar de acţiuni deţinut de stat la combinatul chimic, nu a adus dovezi că deţine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat să o plătească pentru titluri, a anunţat anterior ministrul Economiei.

„Adjudecatarul acţiunilor nu a putut aduce dovezi că are banii pe care s-a angajat să îi plătească. În aceste condiţii, nu mai avea sens să continuăm. Termenul pentru semnarea contractul a expirat astăzi (luni – n.r.)”, a declarat ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu.”

Antonescu: Guvernul a făcut ceea ce trebuia: să înceteze orice legătură cu Diaconescu

Se arata, printre altele, ca:

„Despre privatizarea Oltchim – Salut faptul că, la capătul acestui termen din fericire scurt, Guvernul a făcut ce trebuia să facă, adică să înceteze orice legătură directă sau indirectă cu Dan Diaconescu.

Salut faptul că premierul, împreună cu ministrul Economiei, au şi elementele aşa-numitului „plan B” în chestiunea Oltchim.

Chiţoiu şi Vulpescu sunt oameni care au făcut şi lucruri foarte curajoase. La Hidroelectrica, atacul frontal dat în încrengătura „băieţilor deştepţi” s-a făcut tot cu aceşti oameni. Din toată povestea asta, „circul” cum îi spun unii, sunt şi învăţături de tras: în 2012 facem faţă unei realităţi canceroase a economiei şi administraţiei româneşti.

Întrebat dacă Oltchim afectează USL în sondaje – Depinde foarte mult de ce se întâmplă în perioada următoare. Dacă guvernul va da soluţii pentru Oltchim, cred că nu se va plăti un cost. Dacă se vor succeda imagini de neconcordanţă, sigur se va contabiliza.

Radu Ruşanu e într-o bună relaţie personală cu Florin Georgescu.

Despre mandatul Laurei Codruţa Kovesi – Există această dorinţă ca între aceste două miraculoase persoane din justiţie – Kovesi şi Morar – să se petreacă o rocadă. E cert că Traian Băsescu aşa doreşte lucrurile. Decizia e exclusiv a ministrului Justiţiei. Aş considera scandalos ca din partea acestui guvern să vină o asemenea propunere. Sunt convins că în ţara asta există magistraţi capabili.

Din punctul meu de vedere, e inacceptabilă o rocadă Kovesi-Morar.

Întrebat dacă se pregăteşte o nouă suspendare: Domnul Gordon a fost mai iute decât Voiculescu. Pe măsurătorile făcute de noi, un recul mult mai uşor există. E firesc. Tema care e construită de multă vreme e aceea a focalizării unei campanii din partea adversarilor politici la adresa mea. Vechea obsesie rămâne PNL. Atacul acesta e ţintit, firesc. Nu mă deranjează. Se mai vorbeşte despre faptul că aş avea ceva cu Germania şi doamna Merkel. Sunt acel politician român care a construit un plan care aducea ca pim ministru pe Klaus Johannis.”

Gandul

Ponta: Diaconescu a fost în combinaţie cu Videanu, Boureanu şi Roibu. Au vrut să lovească Guvernul

VIDEO. Declaraţii Ponta şi Chiţoiu: Şeful Privatizării trebuie schimbat. În spatele uneia din firmele „girante” a lui Diaconescu era un scriitor de romane poliţiste

Se arata, printre altele, ca:

„Premierul Victor Ponta a anunţat în această seară anularea licitaţiei Oltchim, susţinând că Dan Diaconescu nu a făcut dovada că are banii pentru plata acţiunilor. Şeful guvernului a comentat că „circul s-a încheiat”. Pentru a-şi susţine afirmaţiile privind neseriozitatea adjudecatarului Diaconescu, Ponta a spus că „persoana olandeză, care într-un document emis Eximbank anunţă că deţtine 45 de mil, e o persoană care nu are niciun fel de cont, nu mai are domiciliul în Spania, ultima oară avea domiciliul in Spania. E scriitor de romane poliţiste şi semnează cu pesudonimnul Ed Sanders”.

De asemenea, Victor Ponta a anunţat planul pentru următoarea perioadă. Guvernul va începe miercuri discuţiile cu principalii creditori ai Oltchim, respectiv AVAS, Electrica, BCR, Banca Transilvania şi CEC, iar joi va prezenta planul de relansare a combinatului, inclusiv cu măsuri de plată a salariilor restante.

Ponta a precizat că planul Guvernului presupune şi pregătirea companiei pentru o nouă privatizare, care să fie iniţiată cel mai probabil anul viitor, în alte condiţii.

Totodată, Ponta a anunţat că  Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie va sesiza organele penale asupra acţiunilor lui Dan Diaconescu în cazul Oltchim şi va prezenta fapte care să constituie probe de acuzare a acestuia pentru folosirea de documente false şi încercarea de a înşela statul.

UPDATE 21:00. Daniel Chiţoiu: Din punctul meu de vedere, domnul Vulpescu trebuie schimbat din funcţie, dar acest lucru va fi făcut în momentul încheierii procesului de privatizare la Oltchim”.

UPDATE 20:50 Victor Ponta: Toţi reprezentanţii guvernului au dispoziţie clară de la mine să nu se lase atraşi în acţiuni de circ mediatic. Regret acest spectacol pe care l-am văzut în aceste zile.

UPDATE 20:46 Victor Ponta: Ministrul economiei va solicita Oltchim numirea unui nou director general care să nu fie sub influenţa domnului Roibu şi să pună stăpânire asupra documentelor societăţii. Miercuri, ministrul muncii va informa asupra stadiului anchetelor sociale de la Oltchim. Ministrul Chiţoiu şi ministrul de Finanţe vor discuta miercuri cu toţi creditorii oficiali: AVAS, Electrica şi cele trei bănci BCR, CEC şi Banca Transilvania. Vom prezenta joi paşii necesari pentru un nou mod de management, plata salariilor restante şi o privatizare care să aibă loc în anul 2013.

UPDATE 21:44 Persoana olandeză, care într-un document emis Eximbank anunţă că deţtine 45 de mil, e o persoană care nu are niciun fel de cont, nu mai are domiciliul în Spania, ultima oară avea domiciliul in Spania. E scriitor de romane poliţiste şi semnează cu pesudonimnul Ed Sanders.

UPDATE 21:43 Victor Ponta: Toate acestea vor constitui obiectul unei sesizări a OPSPI. Nu există niciun fel de cont, firma olandeză nu există. Compania DIP SOVgroup din Rusia are un capital de 200 de euro şi în 2011 a avut o cifră de afaceri de 8.352 de euro.

UPDATE 20:41Victor Ponta: Am cerut o abordare responsabilă domnului ministru Chiţoiu. Cumpărătorul a promis ca în 10 zile să semneze contractul. Diaconescu a promis că va plăti 45 de milioane de euro, nu bani pentru salarii, ci 45 de milioane de ero contravaluarea acţiunilor. În oferta de cumpărare s-a prezentat obligativitatea de a prezenta un plan de afaceri în 48 de ore. Totul s-a făcut în detrimentul şi bătaia de joc a celor care lucrează la Oltchim.

UPDATE 20:38 Victor Ponta: În luna mai 2009, Adriean Videanu a solicitat CE acordarea unui împrumut. Până în martie 2012 nu s-a întreprins nimic. În 6 martie, s-a publicat în Jurnalul UE că România şi-a retras notificarea. În aceste condiţii s-a organizat licitaţia, în condiţii de natură să faciliteze apariţia la licitaţie a unie persoane care nu are capacitatea financiară, ci interese politice şi de imagine, în detrimentul angajaţilor de la Oltchim.

UPDATE 20:34 Victor Ponta: Procedura a eşuat. Din această seară punem capăt circului.” (subl. mea)

Licitaţia pentru privatizarea Oltchim A FOST ANULATĂ. Ponta: AM OPRIT CIRCUL lui Dan Diaconescu. DEZBATERE GÂNDUL LIVE- Comentariul lui Cristian Tudor Popescu

SHOW-UL OLTCHIM. Dan Diaconescu, ţinut cu sacii de bani la uşa Ministerului Economiei. „Domnule Ponta, mi-aţi cerut să arăt banii, iată banii!”

Ingrijorator…

Ce cred reprezentanţii Dacia despre ameninţarea şefului Renault cu mutarea în Africa. De ce ar putea să plece constructorul francez din România

Se arata, printre altele, ca:

„Reprezentanţii constructorului francez de automobile Renault, prezent pe piaţa locală prin brandul Dacia, susţin că există întotdeauna posibilitatea de a-şi muta operaţiunile din România către state din Africa, deşi se declară mulţumiţi de calitatea ingineriei şi fabricaţiei de care au parte în ţara noastră. Cei de la Dacia au explicat, însă, pentru gândul că nu văd această afirmaţie ca pe o amenţare, ci o consideră mai degrabă o consecinţă a competiţiei din interiorul companiei.

„Situaţia industrială din România este una de care suntem foarte mândri. Avem parte de calitate atât pe partea de inginerie, cât şi de fabricaţie. Însă lucrurile nu se opresc aici”, a declarat Carlos Tavares, directorul operaţional al grupului Renault în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu jurnaliştii, informează Ziarul Financiar.

„Există oricând posibilitatea să mutăm situri fie către Maroc, fie către alte ţări din Africa, să mutăm partea de industrie, cât şi de ingineri şi design”, a mai explicat al doilea om în ierarhia constructorului francez de automobile.

Şeful de la Renault a atenţionat, de asemenea, că România „trebuie să aibă grijă să îşi păstreze competitivitatea”.

Reprezentanţii Dacia se apără, însă, şi spun că, atât timp cât vor realiza produse de calitate şi vor fi echilibraţi în ceea ce priveşte costurile, viitorul uzinei de la Mioveni nu va fi afectat. „Viitorul uzinei de la Piteşti depinde doar de români. Dacă producem de calitate, autoturisme vandabile, şi dacă suntem echilibraţi în costuri nimeni nu poate să ia viitorul acestei uzine”, a declarat pentru gândul un reprezentant al companiei Automobile Dacia.

„Este până la urmă o competiţie în interiorul grupului. Uzina Dacia va rezista şi va merge mai departe”, a mai explicat acesta, subliniind faptul că în cazul în care cererea de piaţă va fi mai mare decât cea care poate fi acoperită de platforma Mioveni, atunci va fi normal ca ea să fie completată cu ajutorul fabricilor din Maroc. […]

Infrastructura din România îngreunează livrările peste hotare ale Dacia

Infrastructura din România. pe rutele pe care sunt transportate autoturismele fabricate la Mioveni în afara graniţei, îngreunează şi creşte costurile lor de livrare, care sunt deja mai ridicate decât cele de la uzina Renault din Tanger, unde se produc mai multe modele Dacia.

Astfel, dacă de la uzina piteşteană distanţa pe care trebuie să o parcurgă cei de la Dacia pentru a livra peste hotare maşinile este fie de 460 de kilometri, dacă luăm în considerare graniţa cu Ungaria, fie de 360 de kilometri , dacă luăm în considerare distanţa dintre Mioveni şi portul Constanţa, în cazul uzinei din Tanger distanţa dintre platformă şi cel mai apropiat port este de doar 32 de kilometri.

„Rutele din România către Europa de vest sunt realmente catastrofale comparativ cu căile de acces din Maroc spre strâmtoarea Gibraltar. De la fabrica din Tanger până la port sunt 32 de kilometri. Este o cale fluidă, ieftină, în timp ce în România, căile rutiere până la Constanţa şi cele prin Sibiu, spre autostrăzile din Ungaria, ne costă foarte mult. Ne costă timp şi ne costă bani’, a declarat în luna septembrie, pentru gândul, Constantin Stroe, vice-preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Automobile Dacia.

În luna martie a acestui an, reprezentanţii constructorului francez Renault au cerut, de asemenea, un răspuns din partea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) prin care cereau să li se explice care este situaţia drumului care leagă oraşul Mioveni de municipiul reşedinţă de judeţ Piteşti, pe unde sunt transportate zilnic automobilele Dacia, potrivit Ziarul Financiar.

În răspunsul oficial al celor de la CNADNR, se spunea că, începând cu luna aprilie a acestui an, vor fi realizate lucrări de reabilitare şi de modernizare între kilometrul 1 şi kilometrul 7 al DN73.

Cei de la Renault au cerut şi asfaltarea DJ 701, între autostrada A1 şi oraşul Titu, unde se află un centru tehnic al companiei, dar şi lărgirea DN7, între localităţile Bâldana şi Titu, la patru benzi.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

octombrie 2, 2012 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

2 comentarii »

  1. […] că e miercuri, vă recomand nişte “tăceri”: Ioan Usca, Motanul filozof, -X-, Alex Mazilu, Alice Drogoreanu, Almanahe, Ana Vero, Anamaria Deleanu, Beţivul de cuvinte, […]

    Pingback de Octomber « Gabriela Savitsky | octombrie 3, 2012 | Răspunde


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.