De ce nu este posibila o alianta intre ARD si PNL…?
Iata ce ne spune Romania Libera:
Ungureanu vrea o cooperare cu PNL. Care ar fi condiţiile
Se arata ca:
„Co-preşedintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu, afirmă că obiectivul ARD este de a atinge 30 la sută, pentru a forma alianţe pentru guvernare, Ungureanu spunând că se gândeşte „foarte serios” la modul în care ARD ar putea încheia o alianţă cu un PNL fără Antonescu, Fenechiu şi „alţii aidoma”.
„Obiectivul nostru este ca ARD să ajungă la 30 de procente, capabilă fiind în acel moment să deschidă negocieri pentru formarea unei coaliţii de guvernare şi pentru susţinerea unui guvern altul decât cel de azi”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu, miercuri, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat cu cine sunt dispuşi politicienii din ARD să încheie alianţe politice pentru a forma majoritatea după alegerile din 9 decembrie, Ungureanu a arătat că politica de alianţe nu a fost stabilită încă şi că despre acest lucru se va discuta după campania electorală.
Fostul premier Ungureanu a spus că, la nivel local, în foarte multe dintre organizaţiile alianţei „există disponibilitate pentru alianţe în afara ARD”.
Întrebat cu cine şi-ar dori să se alieze ARD, Ungureanu a răspuns că în acest moment singurul partid la care se gândeşte este PNL, dar nu cu actuala conducere.
„Mă gândesc foarte serios la felul în care am putea închega o cooperare politică cu Partidul Naţional Liberal. Mai departe, fantezia mea în momentul acesta nu merge”, a spus Ungureanu.
Acesta a adăugat că, în opinia sa, „PNL ar trebui să fie legitim interesat de a-şi ocupa locul în jumătatea de centru dreapta a spectrului politic românesc”, dar că nu crede că acest lucru este posibil „având în frunte actuala compoziţie în care intră preşedintele Antonescu, domnul Fenechiu şi alţii aidoma”.
În acest context, Ungureanu a spus că PNL „are mulţi militanţi de valoare, oameni care cred neabătut în dreapta liberală şi care încep să-şi dea seama de enorma manipulare la care au fost supuşi”.
Ungureanu a apreciat, de asemenea, că mişcările „aşa-zis tactice din ultimele zile” ale PNL „camuflate sub expresia de pragmatică politică din ultimele zile arată „cât de mare e diferenţa între ce gândeşte conducerea Partidului Naţional Liberal că ar trebui făcut şi ce gândesc unii dintre liberalii care au ocupat funcţii importante în statul român că ar trebui făcut.”
Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.
Desigur, un raspuns la intrebarea din titlul postarii ar fi ca PNL este intr-o alta alianta, USL. Dar un asemenea raspuns nu poate fi satisfacator, desi reprezinta un argument destul de solid, dupa parerea mea. Daca PNL nu ar fi dorit o alianta cu PSD, nu s-ar fi constituit USL. Aceasta dorinta a avut motivatii destul de puternice intrucat, dupa cum se poate vedea, USL este o formatiune bine inchegata si favorita la alegerile legislative. Din punctul asta de vedere nu ar exista motive de dezmembrare a USL. Pe de alta parte, Dl. Ungureanu spera intr-un procent, pentru ARD, de 30%. Asta inseamna ca ARD nu va castiga alegerile. In sondaje, USL are peste 50%, ceea ce indreptateste tragerea concluziei ca are prima sansa si ca va castiga alegerile, adica va avea un procentaj superior celui pe care l-ar inregistra ARD. De asemenea e plauzibil sa presupunem ca USL va inregistra un scor electoral de peste 50%.
De asemenea PNL face parte dintr-o alta familie politica europeana. Dar… nici raspunsul acesta nu e satisfacator, desi s-ar putea aduce argumente in favoarea lui…
Ceea ce ma frapeaza pe mine in ceea ce spune Dl. Ungureanu este asemanarea izbitoare (nu cred ca exagerez) cu ceea ce s-a intamplat dupa 2004. Si atunci nu l-au mai vrut pe Tariceanu, l-au vrut pe Stolojan. PD a reusit sa atraga un grupuscul din PNL, aripa Stolojan, care, pana la urma, s-a pierdut in PD, formand PDL. PNL, in schimb, a ramas si a iesit intarit judecand dupa scorul electoral bun obtinut la alegerile din 2008. Trendul acestui partid a fost unul crescator, influenta sa reusind sa-si spuna cuvantul in politica romaneasca, cu toate ca Tariceanu, si nu numai el, a fost criticat din toti bojocii de catre Basescu. De grupusculul mai sus amintit, PLD, al lui Stolojan, nici nu s-a mai auzit, pierzandu-se cu totul in PD…
Ce propune Dl. Ungureanu acum? O alianta cu PNL, dar „fara Antonescu, Fenechiu si altii aidoma”. La fel ca si in 2004, cand il atacau pe Tariceanu, cum ar veni, bunaoara, fara Tariceanu si „altii aidoma”, ci cu Stolojan si „altii aidoma” 🙂 . Exact aceeasi strategie ca si atunci. Lasand la o parte faptul ca a ataca liderii unui partid atunci cand ii propui o alianta respectivului partid reprezinta o inabilitate politica de proportii, o gafa pur si simplu, la fel ca si in 2004, ARD ataca liderii actuali ai PNL, propunandu-i PNL o alianta postelectorala. Insa in perioada 2004-2008 PD, ulterior PDL, cat si Basescu, erau pe cai mari. Acest lucru a facut posibila victoria lui Basescu in alegerile din 2009. Actualmente lucrurile stau diferit pentru ca PDL a pierdut enorm de mult electorat in 2 ani de guvernare. De aceea nu e plauzibil ca vor fi migratii de la PNL spre ARD, mai ales ca anul acesta foarte multi de la PDL au migrat spre PNL si chiar PSD, deci spre USL, lucru ce a facut posibila debarcarea guvernului condus de Dl. Ungureanu. Si acuma sa se intoarca? De ce, la ce? Sa se intoarca intr-un partid ce nu are sanse sa castige si s-o mai aibe si pe Macovei pe cap, despre care, indirect, desigur, Dl. Blaga spunea ca exagereaza?
„”Mă gândesc foarte serios la felul în care am putea închega o cooperare politică cu Partidul Naţional Liberal. Mai departe, fantezia mea în momentul acesta nu merge”, a spus Ungureanu.”
Pai, nu prea merge… Ca se gandeste foarte serios, il cred. Pentru ca e singura posibilitate prin care PDL sa revina la guvernare. Dar atunci cum ramane cu o afirmatie facuta mai demult de Dl. Basescu, si anume ca intre PSD si PNL ar alege PSD, adica raul cel mai mic? (citat din memorie). Eu nu pot sa inteleg acesasta strategie a PDL/ ARD: vrei sa te aliezi cu PNL, dar in schimb il ataci, ii ataci, politic, liderii. Eu stiam ca un curtezan atunci cand ii place de o femeie se arata tandru cu ea, ii face o conversatie placuta, ii aduce flori, o invita la restaurant si plateste el consumatia, o invita la o plimbare in doi, ii spune vorbe frumoase, cauta ca atmosfera sa fie cat mai romantica, cauta noutatea, pentru ca relatia sa nu lancezeasca… Dar… poate ca eu sunt prea clasic in conceptii… Poate ca in stilul marinaresc modern, consacrat in practica politica de stim noi cine, poate ca e altfel: ii spui ca e frumoasa, dar ii mai dai si doua palme! Cam cu asa ceva seamana strategia amoroasa a ARD, marca PDL/Basescu, fata de PNL… Or, e greu de crezut ca, in felul asta, ARD si-ar putea castiga ca aliat PNL cand tocmai genul asta de strategie, precum si casatoria cu nabadai din cadrul Aliantei DA, unde PD/Basescu, a jucat rolul capriciosului care, dupa ce s-a casatorit, incepe sa faca tot felul de mutre, ducand relatia spre divort, i-a despartit si ii desparte fundamental in continuare.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR