Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Guvernul Ponta

Gandul

Guvernul Ponta a fost aprobat de Parlament, cu 284 de voturi pentru şi 92 împotrivă

Se arata, printre altele, ca:

„Cabinetul Ponta a obţinut astăzi votul de încredere al Parlamentului, după ce miniştrii propuşi au fost audiaţi în comisii, de dimineaţă până la prânz. Premierul desemnat mizează pe o majoritate confortabilă, în condiţiile în care USL a încheiat un protocol cu UNPR, şi se bazează şi pe grupul minorităţilor.

Pe lista guvernului Ponta se regăsesc Florin Georgescu, vicepremier şi ministru al Finanţelor,Daniel Chiţoiu (PNL),  ministru al Economiei, Ioan Rus (PSD) – ministru de Interne, Andrei Marga(PNL) – ministru al Afacerilor Externe, Titus Corlăţean (PSD) – ministru al Justiţiei, Corneliu Dobriţoiu (PNL) – ministru al Apărării Naţionale, Leonard Orban – ministru al Afacerilor Europene,Mircea Diaconu (PNL) – ministru al Culturii, Daniel Constantin (PC) – ministru al Agriculturii,Ovidiu Silaghi (PNL) – ministru al Transporturilor, Eduard Hellvig (PNL) – ministru al Dezvoltării Regionale, Dan Nica (PSD) – ministru al Comunicaţiilor, Vasile Cepoi – ministru al Sănătăţii, Ioan Mang (PSD) – ministru al Educaţiei, Rovana Plumb (PSD) – ministru al Mediului, Mariana Câmpeanu (PNL) – ministru al Muncii, Victor Paul Dobre (PNL) – ministru delegat pentru Administraţie, Lucian Isar – ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, Mircea Duşa (PSD) – ministru pentru relaţia cu Parlamentul, Liviu Pop – ministru delegat pentru Dialog Social.

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, duminică seară, că la votul de astăzi se bazează pe 232 de parlamentari care costituie grupurile parlamentare ale USL, dar şi pe voturile UNPR şi ale grupului minorităţilor. Pentru ca noul guvern să fie validat este nevoie de 231 de voturi.

Guvernul USL a obţinut 284 de voturi pentru, cu peste 50 mai multe decât avea nevoie pentru a fi învestit.

Andrei Marga…

Noul Ministru de Externe, Andrei Marga, îl compară pe Băsescu cu Mussolini. VIDEO

Care este părerea lui Andrei Marga, ministru desemnat la Externe, despre Vladimir Putin

Andrei Marga vrea să îl păstreze pe Bogdan Aurescu la Externe. Cum vede noul ministru relaţia cu Traian Băsescu

Se arata, printre altele, ca:

Marga, despre relaţia cu Traian Băsescu şi comparaţia cu Mussolini

Ministrul desemnat al Afacerilor Externe, Andrei Marga, a declarat, luni, că relaţia sau cu preşedintele Traian Băsescu va fi una constituţională, el reluând afirmaţiile sale că şeful statului şi-a ales greşit consilierii şi că a susţinut aplicarea de măsuri similare cu Mussolini.

„În legătură cu relaţia cu preşedintele, din partea mea va fi una constituţională. Vom respecta toţi Constituţia. Evident, nu suntem oameni necunoscuţi, am fost colegi în două guverne cu dânsul, ordinea de la şedinţele de guverne ne punea în mod fatal unul lângă altul. Am discutat de multe ori, nu e o problemă. I-am spus şi după instalare că şi-a luat consilieri care îl vor trimite într-un unghi mort, ceea ce s-a şi întâmplat. I-am mai spus că sunt greşite opţiunile şi în alte domenii”, a afirmat Marga, la audierea în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Totodată, el a arătat că acea comparaţie pe care a făcut-o între Băsescu şi Mussolini nu înseamnă că a spus că preşedintele ar fi un cititor al operei dictatorului italian sau ar urma linia acestuia, ci doar că unele măsuri susţinute de şeful statului în contextul crizei sunt similare cu cele ale lui Mussolini.

Comparaţia cu Mussolini nu e făcută în ideea că el ar fi cititor de Mussolini sau că Băsescu ar urma linia lui Mussolini. Nu asta e problema. Problema este că dacă ne uităm cu luciditate şi comparăm măsurile luate în contextul crizei sunt aidoma cu cele luate în vremea lui Mussolini: reducerea unei Camere a Parlamentului Mussolini a propus-o, pentru că dorea să îi reducă pe socialişti (…) Tăieri prin desfiinţarea de şcoli şi licee, reducerea efectivului de profesori, trimiterea rapidă în pensii a câtorva sute de profesori. Sau folosirea dosarelor, fie dosare legate în cazul nostru de servicii de informaţii, fie dosare de altă natură, ca instrument de ţinere în frâu a unor politicieni sau de controlare a lor sau de eliminare a lor din viaţa politică. Îmi pare rău, dar, din păcate, fără să vrem, nu cred că preşedintele se ocupă de citirea lui Mussolini, dar din păcate măsurile de acolo vin, trebuie spus cu toată onestitatea. Asta nu e o jignire, dar e o constatare elocventă”, a spus Marga.” (subl. mea)

UDMR…

Kelemen: Pentru UDMR, mesajul noului guvern este foarte clar – minorităţile nu există. E o întoarcere în cea mai neagră epocă a secolului trecut

Kelemen îi răspunde lui Antonescu: Am avut impresia că mă întorc în timp în anii comunismului

Se arata ca:

„După ce preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a trântit în faţă UDMR-iştilor că sunt patetici când spun că pentru guvernul Ponta nu contează minorităţile, Kelemen Hunor i-a spus şefului liberalilor că îi aduce aminte de anii comunismului.

„Am avut impresia că mă întorc în timp în ultimii ani ai comunismului”, a spus Kelemen.„(subl.mea)

Discursul lui Basescu. Gluma din final

Băsescu către guvernul Ponta: Vă felicit pentru votul impresionant, 284 vă apropie de 322 care v-a adus noroc data trecută

Se arata, printre altele, ca:

„Preşedintele Traian Băsescu a avertizat Guvernul Ponta că parteneriatul cu el este valabil atâta vreme cât nu se va începe „un proces de restauraţie”. Înainte de a face o listă a aşteptărilor de la noul Cabinet, şeful statului i-a felicitat ironic pe uselişti pentru votul impresionant obţinut la învestitură în Parlament. „284 vă apropie de 322, o cifră celebră, care v-a adus noroc data trecută”, a comentat Băsescu, imediat după ce miniştrii au depus jurământul şi referindu-se la suspendarea sa în 2007 de către PSD şi PNL.

Un guvern în opoziţie faţă de preşedinte

„Aş vrea să vă spun la ce m-aş aştepta de la un guvern, fie el şi de opoziţie faţă de mine. M-aş aştepta. în primul rând la o continuare a ceea ce s-a făcut bun în mod deosebit în reforma statului şi poate că legea sănătăţii şi chiar a reorganizării administrative pot fi promovate până la alegerile din noiembrie. În acelaşi timp, m-aş aştepta să nu înceapă un proces de restauraţie. În ultimii ani, în procesul de reformare a statului s-a dat prioritate unor zone de legislaţie şi de activităţi sociale şi economice care au fost aşezate pe o legislaţie modernă: noua lege a salarizării, legea pensiilor, cele patru coduri, legea micii reforme, legea educaţiei şi codul muncii. De asemenea, m-aş aştepta la o consolidare la ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, adică o izolare a instituţiilor statului de partide şi nu a tuturor instituţiilor statului, mă refer la parchete, la Parchetul General şi DNA, serviciile de informaţii, ICCJ şi la CSM”, a spus şeful statului, după ce miniştrii Cabinetului Ponta au depus jurământul.

Băsescu a trasat drept sarcină noului guvern crearea de locuri de muncă, insistând asupra sectorului de minerit. ” Deficitele structurale majore pe care le avem la fondul de pensii şi sănătate provin exact din faptul că nu reuşim să creăm un număr mare de noi locuri de muncă. Aici, probabil investiţiile în minerit, şi nu am nicio reţinere să spun din nou, exploatările de aur, de cupru sunt o soluţie datorită creşterii preţului acestor materiale.Modul cum să fie făcut e o problemă a guvernului. Aici cred că avem o soluţie cu resurse proprii, nu trebuie să stăm în aşteptarea unui investitor care să vină să facă un mall.Avem obiectul muncii aici”, a spus preşedintele.

Şeful statului a adăugat că se aşteaptă de la noul guvern „la o bună colaborare în tot ce înseamnă probleme de interes naţional” . „Puteţi fi siguri că în mine aveţi un partener. În acelaşi timp, am rugămintea să înţelegeţi că nu am dreptul moral să rămân impasibil dacă un proces de restauraţie în educaţie, spre exemplu, s-ar produce sau în noua legislaţie a muncii sau în legislaţia pentru justiţie. Altfel, în ceea ce mă priveşte, vă asigur de toată bună credinţa atâta timp cât lucrurile merg înainte”, a insistat Băsescu.

Ultimul pedelist

Traian Băsescu a pus punct ceremoniei de la Cotroceni ironic cum a şi început. După ce a spus că nu e şampanie, el i-a reproşat indirect lui Victor Ponta racolările din ultima periadă din rândurile pedeliştilor. „Domnule prim-ministru, a mai rămas vreun pedelist că văd o doamnă în portocaliu acolo, e ultimul”, a spus şeful statului.

Soţia lui Victor Ponta, Daciana Sârbu, era îmbrăcată în portocaliu.

Momente tensionate

Un moment tensionat la ceremonia de la Cotroceni a fost după ce ministrul de Externe, Andrei Marga, a depus jurământul. Şeful statului a ezitat să dea mâna cu el, având un schimb de replici destul de încordat, mai ales după încruntarea cu care îl privea pe Marga şi după cum preşedintele vorbea gesticulând cu arătătorul ridicat.

Miniştrii guvernului Ponta au depus în această seară jurământul la Cotroceni. Noua echipă care se va instala la Palatul Victoria a venit în faţa preşedintelui Traian Băsescu după ce a primit votul de încredere al Parlamentului, 284 de senatori şi deputaţi aprobând Cabinetul propus de Ponta, iar 92 votând împotrivă. Voturile obţinute în Parlament au fost cu 53 peste câte erau necesare învestiturii, iar la calculul hârtiei a rezultat că opt parlamentari PDL, UDMR sau independenţi au votat alături de cei 276 ai USL, UNPR şi minorităţilor.” (subl.mea)

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Dupa cum se poate constata Guvernul Ponta a fost aprobat de catre Parlament cu o majoritate confortabila. USL este pe cai mari, cum se spune. Conduce detasat in sondajele de opinie, spre deosebire de PDL, care se afla in punctul diametral opus.  Cred ca e logic sa presupunem ca, in cele cateva luni de zile pana la alegerile Parlamentare, USL va cauta sa-si mentina pozitia si chiar sa si-o consolideze. Pe de alta parte, timpul e prea scurt si acest Guvern nu este expresia votului popular. Dar USL va trebui sa incerce sa-si puna in practica Viziunea sa, diferita fata de politicile duse de fosta Coalitie de guvernare in fruntea careia a fost PDL. Din cauza timpului prea scurt, dupa cum spuneam, este de presupus ca prea multe nu se pot face. Insa USL, dupa parerea mea, trebuie sa priveasca cu prudenta aceasta perioada de pana la alegeri. Impresia mea este ca si face acest lucru.

In general vorbind, lupta politica ce se desfasoara in acest moment este inegala: USL este pe creasta, din punct de vedere al popularitatii, PDL e in vale. Si tot datorita timpului scurt este de presupus ca PDL nu va putea recupera prea mult si nici USL pierde prea mult. Asa se face ca trebuie sa consideram USL favorita la viitoarele alegeri.

In acest context a intervenit discursul Presedintelui Basescu si gluma din final. Total inoportune, amandoua. Discursul a pus accent pe ceea ce populatia a dezaprobat continuu de la finele lui 2009 incoace – politica fostei Coalitii, reforma pe care aceasta Coalitie a inceput s-o faca. Tocmai acest lucru a fost unul din cauzele principale care a condus la caderea masiva in sondaje atat a PDL, dar si a Presedintelui Basescu. Iar USL e clar ca nu poate urma o astfel de politica, fara sa-si tradeze electoratul. Si nu e vorba numai de electoratul USL, cat si de toti cetatenii care isi pun increderea in USL. Pe de alta parte e limpede ca nu poti sa duci aceeasi politica pe care a practicat-o fostul partid de guvernamant – PDL – si care l-a condus spre dezastrul de azi. Dar accentuarea acestui lucru de catre Presedinte, poate avea consecinte cat se poate de defavorabile asupra cotei sale de incredere, in randul electoratului, si asa redusa, cat si asupra cotei de incredere, iarasi redusa, de care se bucura PDL. Cred ca discursul Presedintelui ar fi trebuit sa fie unul sec si scurt, foarte la obiect si fara divagatii si glume inutile. Dl. Basescu mi se pare a fi constient de faptul ca, in cazul in care USL va castiga alegerile si nu va putea fi posibila coabitarea, poate fi suspendat, mai ales ca nu se bucura de increderea populatiei. Daca USL va castiga alegerile cu 67%, asa cum spun sondajele, atunci USL va avea suportul popular masiv si va trebui sa-si puna in practica Viziunea sa fara sa se simta intr-un fel sau altul stingherit. Asa cum imi pare mie, USL nu va forta acum suspendarea. Deci ceea ce va urma nu va fi altceva decat campania electorala. Daca pot sa-l inteleg pe Basescu si sa accept rugamintea domniei sale:

„Puteţi fi siguri că în mine aveţi un partener. În acelaşi timp, am rugămintea să înţelegeţi că nu am dreptul moral să rămân impasibil dacă un proces de restauraţie în educaţie, spre exemplu, s-ar produce sau în noua legislaţie a muncii sau în legislaţia pentru justiţie. Altfel, în ceea ce mă priveşte, vă asigur de toată bună credinţa atâta timp cât lucrurile merg înainte”,

totusi nu ma pot opri de a ma intreba daca Basescu planuieste sau nu sa se amestece in Campania Electorala de partea PDL… Dupa cum si-a inceput discursul si dupa gluma din final, punand accent pe continuarea vechilor politici pedeliste, mi se pare ca da, Presedintele doreste implicarea, totalmente neconstitutionala, in campania electorala, de partea PDL. Ar fi ultima greseala pe care ar face-o!

Afirmatiile D-lui Marga m-au dus cu gandul la un articol mai vechi al D-lui Cristian Preda. Trebuie sa va spun ca acest articol l-am retinut si ma tot gandeam la el din cand in cand, si-l voi vizualiza si la mine pe blog pentru ca e important ce arata:

Cinci idei liberale de care e nevoie azi

Se arata, printre altele, ca (mare atentie!!!!):

Loc la dreapta PDL nu e decât pentru formațiuni ultra-conservatoare, y compris pentru fundamentaliști religioși. Mă tem că acest loc nu reprezintă azi mai mult de 3-4 procente, adică mai puțin decât actualul prag electoral.

Presedintele Basescu provine din PDL. Ar mai trebui sa ne mire afirmatiile D-lui Marga? Subliniez ca Dl. Marga nu a zis ca Dl. Basescu ar urma linia lui Mussolini. Insa asa cum sublinia Dl. Cristian Preda, PDL trebuie inteles, ideologic vorbind, ca un partid nu extremist de dreapta, dar foarte la dreapta esicherului politic, nu ca un partid de centru-dreapta. Si, as adauga eu, drept consecinta, Presedintele Basescu ar trebui inteles in aceeasi tonalitate politica: ca fiind foarte la dreapta, nu neaparat la extrema. Dl. Preda spunea: „Mă tem că acest loc nu reprezintă azi mai mult de 3-4 procente, adică mai puțin decât actualul prag electoral„, iar PDL are 12% in sondaje. Deci…

In legatura cu UDMR sunt, dupa parerea mea, doua probleme. Este prezenta si aici problema ideologica: UDMR face parte din PPE, ca si PDL.  A si facut parte din fosta Coalitie de guvernare, iar PDL (si Traian Basescu) a trebuit sa satisfaca unele cereri ale UDMR pentru ca aceasta Coalitie sa nu se rupa. Din acest punct de vedere, ideologic vorbind, UDMR nu mai avea cum sa faca parte dintr-un Guvern USL. Pe de alta parte, in PSD sunt destui veniti din zona peremista care nu cred ca vad cu ochi buni o coalitie cu UDMR. Imi amintesc, spre exemplu, ca Dl. Lucian Bolcas, care a trecut de la PRM la PSD, a si declarat ca nu renunta la convingerile sale nationaliste, acestea fiind destinul dumnealui.  Cred ca exista un curent nationalist in PSD (si poate ca si in PNL) care n-ar privi favorabil o alianta cu UDMR. Nu spun ca nu ar fi posibila o astfel de cooptare la guvernare si a UDMR, a existat si in trecut. Insa aceasta posibilitate e mai greu de infaptuit, mai ales ca USL se afla pe cai mari, dupa cum spuneam mai sus, si procentul din sondaje, majoritatea confortabila din Parlament, ii permite sa se descurce si fara UDMR. Dar nici UDMR, dupa cum se poate observa din declaratiile D-lui Kelemen Hunor, nu da semne de apropiere fata de USL. Procentul UDMR la alegeri, de 6-7%, a fost unul constant si i-a permis sa aiba reprezentare parlamentara. Deci, din acest punct de vedere, UDMR n-ar avea, teoretic vorbind, ce sa piarda, desi nu se stie…

mai 8, 2012 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.