Valori…

Iata ce spune Ana Birchall pe blogul personal:

Despre identitate nationala si eroii nostrii de zi cu zi

Se arata ca:

„În activitatea mea politică, dar şi înainte de a intra în politică, am avut onoarea să cunosc mulți români care vorbeau cu respect, cu bucurie și de multe ori cu dor, despre țara și semenii lor și am considerat întotdeauna că este şi de datoria mea să le arăt celorlalţi calităţile minunate ale românilor. Cred că avem datoria, atunci când ne referim la România, să fim mai uniţi şi mai solidari, să ne promovăm identitatea națională și să cultivăm, inclusiv din şcoală, sentimentul de apartenenţă la adevăratele noastre valori. Este important să ştim care sunt valorile la care ne raportăm și să cultivăm atașamentul românilor față de tradiții.

Neîncrederea în propriile forţe şi resemnarea parcă au intrat prea mult în obișnuința noastră, iar entuziasmul, cinstea şi determinarea răzbesc cu greu în faţa dictaturii non-valorilor, astfel încât și speranța pare uneori un lucru îndepărtat. Eu cred că această stare poate fi pusă şi pe seama faptului că nu ţinem unii de alţii. Ar trebui să fim mai atenţi şi să îi apreciem mai mult pe toţi cei de lângă noi care îşi fac treaba zi de zi cu cinste, corectitudine şi harnicie.

Cred că ne-am obişnuit să ne referim la mândrie şi identitate naţională doar în contextul unor rezultate excepţionale obţinute de personalităţi remarcabile, vârfuri în domeniile lor de activitate, aşa cum sunt descoperirile şi invenţiile cercetătorilor români de renume sau marile operele ale artiştilor români şi premiile şi distincţiile pe care le obţin. Ne-am obişnuit să ducem cu noi o neîncredere nemeritată în legătură cu şansele împlinirii potenţialului nostru şi, în general, în legătură cu identitatea noastră.

Or, pe lângă performanţele deosebite, superlativele pe care cu siguranță că trebuie să le cunoaștem și să ne raportăm la ele ca repere, mi-aş dori să fim mai atenţi şi să ne oprim mai des, ca să vedem talentul şi dedicaţia românilor obişnuiţi – poliţişti, profesori sau medici care muncesc şi îşi fac treaba în fiecare zi, de multe ori peste program şi nu de puţine ori în ciuda neajunsurilor şi condiţiilor potrivnice. Nu doar Nicolae Paulescu, de exemplu, ar trebui să fie un motiv de mândrie pentru noi, ci şi fiecare medic care vine în fiecare zi la spital şi îşi face datoria cu cinste şi respect faţă de pacient. Dăruirea tuturor medicilor, soldaţilor sau pompierilor cinstiți și care nu poartă titluri de glorie pentru ceea ce fac spune despre identitatea noastră naţională mai mult chiar decât geniul ieşit din comun al unei personalităţi de excepţie”.

Articolul a fost publicat pe DCNEWS..RO si poate fi citit la aceasta adresa http://www.dcnews.ro/despre-identitate-na-ionala-i-eroii-no-tri-cei-de-toate-zilele_483008.html

Astept parerea voastra.”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

O remarca: care sunt „adevăratele noastre valori”? Apoi spune: „Este important să ştim care sunt valorile la care ne raportăm și să cultivăm atașamentul românilor față de tradiții.”. Dar fata de care traditii? Spre exemplu, eu am scris recent un articol – Violatorii – despre acei baieti care au violat o fata, in judetul Vaslui. Interesant este ca n-am auzit pe cineva sa se refere ca la o posibila cauza a ceea ce s-a intamplat – si ar trebui deschisa in acest sens, zic eu, o cercetare sociologica in zona respectiva – la  statutul social inferior al femeii. Acest lucru ar putea sa fie o traditie negativa in lumea satului romanesc. Nu e vorba ca un baiat ar dori sa intretina relatii sexuale cu o fata, ci faptul ca o violeaza. Lucrul acesta arata dispretuirea femeii in cadrul societatii respective. Adica, si mai concret, faptul ca femeia nu se bucura de pretuire, stima, considerare. Chiar daca fata ar fi dorit sa aiba relatii sexuale, lucrul asta nu trebuia sa conduca la un viol in grup. Statutul social inferior al femeii, inradacinat ca traditie intr-o societate, poate sa conduca la acte de violenta asupra femeii, de desconsiderare a acesteia.

O alta remarca ar fi legata de faptul ca se identifica doar trei categorii socio-profesionale: „[…] să vedem talentul şi dedicaţia românilor obişnuiţi – poliţişti, profesori sau medici care muncesc şi îşi fac treaba în fiecare zi, de multe ori peste program şi nu de puţine ori în ciuda neajunsurilor şi condiţiilor potrivnice.”, la care se adauga „soldatii, pompierii”. Insa romanii obisnuiti nu sunt doar politistii, profesorii sau medicii, sau soldati si pompieri. Dar acestea sunt categorii bugetare si nu se poate sa nu ne gandim atunci la interesul electoral al PSD fata de aceste categorii socio-profesionale. Trebuie spus ca nu numai daruirea tuturor celor care lucreaza in sectorul bugetar „spune despre identitatea noastră naţională mai mult chiar decât geniul ieşit din comun al unei personalităţi de excepţie”. Sunt de asemenea multi romani care lucreaza in sectorul privat si-si fac datoria cum trebuie, cu cinste si corectitudine, sunt de asemenea cei plecati la munca in strainatate si-si fac acolo, cu cinste si daruire, datoria si, in felul acesta, se aduc laude tarii noastre de catre straini, care ii apreciaza pe acesti romani numerosi care muncesc cinstit si-si fac treaba bine. De ce pe aceia nu-i uitam si pe acestia ii uitam?

Neincrederea in propriile forte… Chiar ma gandeam ca aceasta „neincredere in propriile forte” ar putea sa provina din punerea pe picior de egalitate a geniului cu cel care isi face bine datoria… Eu am inteles ca doreste sa scoata in relief faptul ca cei care „îşi fac treaba zi de zi cu cinste, corectitudine şi harnicie” nu sunt apreciati. Dar cum sa fie apreciati acestia daca nu ii apreciem in mod deosebit pe cei mari, care se constituie in modele de urmat pentru ceilalti mai mici? Cand vorbim de spiritualitatea unui popor, ne referim la cei mari. Spre exemplu, cand vorbim de Romania, e potrivit sa ma refer la Eminescu (si nu numai). Daca vorbim de spiritualitatea poporului german, ca sa dau un alt exemplu, e potrivit sa ma refer la Goethe (si nu numai). Totusi, e nepotrivit sa-l pun pe Goethe in randul celor care isi fac bine datoria… Merge? Mie mi se pare ca nu… Altminteri s-ar putea sa cadem in capcana de a nu mai avea repere. Si atunci, daca nu mai ai repere, nu cumva se ajunge la acea „neîncredere nemeritată în legătură cu şansele împlinirii potenţialului nostru şi, în general, în legătură cu identitatea noastră”? Va amintiti, cred, cand Ceausescu s-a facut pe sine academician, deci membru al Academiei Romane – la asa ceva poate sa conduca relativizarea reperelor in societate si la punerea semnului egalitatii intre cei cu adevarat mari si cei care isi fac bine datoria: pana la urma poate sa ajunga unul care nu are niciun merit academician. Pentru ca isi face bine datoria, cel putin dupa parerea lui.