Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Va multumim pentru activitatea depusa, dar nu mai avem nevoie de serviciile dumneavoastra

Poate o sa va mire ce am sa spun acuma. Nu, nu m-am imprietenit cu Victor Ponta 🙂 . Totusi, atat cei care il simpatizeaza pe premier cat si cei care nu-l simpatizeaza pe premier cred ca trebuie sa recunoasca un lucru: Victor Ponta nu poate face de unul singur autostrazi. Pentru astfel de activitati avem o companie cu un buget urias!!! Aceasta companie – CNADNR – trebuie sa se ocupe cu realizarea de autostrazi si modernizarea drumurilor nationale.

Romania Libera

20 km de autostradă, tot ce poate CNADNR în 2015

Se arata ca:

„Compania de drumuri dispune de un buget de peste 6 miliarde lei, însă va inaugura în acest an cel mult 10-20 km de autostradă, echivalentul a 1% din banii ce îi are la dispoziţie.

CNADNR va marca în 2015 încă un an în care promisiunile făcute cu ușurință de managementul acesteia nu vor fi respectate, în pofida resurselor generoase acordate de stat, dar şi din fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea şi întreţinerea infrastructurii rutiere.

Într-un interviu acordat recent agenţiei naţionale de presă Agerpres, directorul general CNADNR, Narcis Neaga, a promis că în 2015 vor fi inauguraţi nu mai puţin de 84 de kilometri de autostradă, respectiv ultimele secţiuni rămase neterminate din autostrada A1, sectorul cuprins între Sibiu şi Nădlac.

Ce se va inaugura

Promisiunile semnifică faptul că românii vor putea circula pe autostradă de la Sibiu la Nădlac, cu excepţia lotului 3 din sectorul Lugoj-Deva, aflat în luna iunie la un dezamăgitor stadiu fizic al execuţiei de 12%.

“Sperăm că undeva între 80 și 84 de kilometri, însă această cifră este condiționată și de antreprenori, de evoluția lucrărilor pe șantier”, spunea Neaga în interviul menţionat,  precizând că cifra avansată include şi porţiuni de autostradă care ar fi trebuit inaugurate anul viitor, dar pe care constructorii le vor preda circulaţiei în acest an. Tronsoanele pe a căror deschidere Neaga mizează sunt: Timişoara-Lugoj lotul 2, 25 de kilometri, Lugoj-Deva 17 kilometri din lotul 2 şi 22 de kilometri din lotul 4. Aici Narcis Neaga mai adaugă şi cei 10 kilometri din primul lot din Lugoj-Deva, deschis în 2013, dar pe care nu se putea circula căci acesta nu erau accesibil şoferilor şi alţi 10 kilometri inauguraţi în iulie din lotul 2 Nădlac-Arad, deşi lucrările fuseseră definitivate încă din decembrie 2014. În total, deci, 84 de kilometri de autostradă.

Cum stau lucrurile în realitate

În teren lucrurile nu stau însă pe roze. Acolo unde stadiul lucrărilor este avansat există probleme între CNADNR şi cons­tructor, iar acolo unde relaţiile sunt cordiale lucrările sunt pe la început sau apar şi alte probleme.

Astfel, în cazul lotului 2 din Timişoara-Lugoj stadiul fizic este de 90% în timp ce plăţile făcute către constructorul Tirrena Scavi este doar de 50%, fapt pentru care există dispute majore între companie şi CNADNR, declară surse neoficiale. Dar să vedem cum prezintă un inginer din proiect stadiul lucrărilor pe celelalte tronsoane.

“Nu cred că există şanse mari pentru nici un tronson.  Lotul 2 Lugoj-Deva are probleme cu exproprierile şi cu proiectarea viaductelor. Lotul lui Dorinel Umbrescu, lotul 4,  a luat-o şi el la vale pe 700 de metri,  mai rău decât lotul 3 din Sibiu-Orăştie. Acum s-a ajuns la o haldă de steril în care s-a băgat cupa şi a început să iasă apa de dedesubt “, spune acesta. Loturile dintre Lugoj şi Deva aveau la începutul verii stadii de execuţie dezamăgitor de mici, cuprinse între 8% şi 27%.

Cei 10-20 de kilometri de autostradă inauguraţi în 2015 sunt puţini, comparativ cu bugetul uriaş gestionat de către CNADNR. Sectoarele inaugurate în 2015 vor valora cel mult 100 de milioane de euro, în condiţiile în care compania a avut alocaţi pentru autostrăzi în acest an 500 de milioane de euro. Situaţia nu miră constructorii. “Au doar preocuparea cum să nu facă ca să nu greşească, pentru că nu ştiu ce să facă, aceasta este cauza. Nu vor să facă nimic, căci le este frică să nu greşească. Le trebuie şapte aprobări. Au hârtii ce conţin hotârâri ale lor, sunt semnate de patru oameni şi alţi patru oameni semnează alte hârtii de înaintare a primelor”, spune un constructor ce lucrează cu CNADNR. În același interviu, Narcis Neaga a aruncat vina nerealizărilor CNADNR pe dificultăţile privind exproprierile pe probleme de mediu, pe obţinerea grea  a avizelor de la companiile de stat etc.

De ce bani dispune CNADNR

  •  6,16 miliarde lei buget total din care;

  •  3,89 miliarde lei fonduri nerambursabile;

  •  1,37 miliarde lei de la bugetul de stat;

  •  2,29 miliarde lei este programul de construire a autostrăzilor;

  •  2,23 miliarde lei este programul de reparare a drumurilor naţionale;

  •  745 milioane lei pentru construire variante colore;

  •  1,16 miliarde lei sunt veniturile proprii din rovinete, taxe;

  •  7,32 miliarde lei sunt veniturile totale.”

Cam putin… Lasand la o parte scandalul recent legat de „casele cat Versailles-ul” ale directorilor din comapanie si in ce statiuni de lux, cu cazare de mii de euro pe noapte, isi petrece vacantele seful lor, Dl. Narcis Neaga (despre scandalul recent puteti citi cate ceva aici), nu putem fi satisfacuti de felul in care lucreaza aceasta companie si de felul in care sunt folositi banii pentru constructia lucrarilor, adica practic nu se face. Iar Ponta vrea sa mareasca salariile bugetarilor… Dar ceea ce e si mai scandalos este ca acesti oameni din CNADNR nu dau nimanui socoteala pentru nerealizarile lor. Ei stau tot acolo. Pe salarii bune. Si uite asa timpul trece, leafa merge, dragi tovarasi!! Si uite asa nu se face mai nimic!! Orice angajator serios le-ar fi spus acestor domni si doamne ceea ce scrie in titlul postarii. Iar eu stau si ma intreb: care mai e rostul acestei companii de stat daca nu e in stare sa produca drumuri si autostrazi, avand bani suficienti pentru asta? Ca inteleg ca bugetul de care dispun e unul suficient pentru ca sa-si poata duce la indeplinire obligatiile. Pe cand asa avem o companie care a ajuns sa pagubeasca societatea!!

Lasati-ma cu chestiile astea ipocrite: profilul moral, valoarea morala a omului si altele de genul asta! Nu vreau vorbe goale! Vreau sa vad activitate si sa vad ca aceasta activitate se desfasoara cu rodnicie sporita! Nu se poate? Atunci:

Va multumim pentru activitatea depusa, dar nu mai avem nevoie de serviciile dumneavoastra!!

Daca aceasta companie il ia pe „nu putem ca…” in brate, eu propun sa se inceapa de urgenta restructurari, adica, mai pe romaneste spus, dari afara pentru INCOMPETENTA, si sa se aduca oameni care vor si pot sa faca!! Este inadmisbil ca o societate intreaga sa suporte incompetenta si ineficienta unei companii care, asa cum merg lucrurile, nu-si mai gaseste rostul! Si este inadmisibil sa le mai si mareasca salariile la rectificarile bugetare! Adica noi, contribuabilii ii platim si ei nu muncesc!

Auziti:

„“Au doar preocuparea cum să nu facă ca să nu greşească, pentru că nu ştiu ce să facă, aceasta este cauza. Nu vor să facă nimic, căci le este frică să nu greşească. Le trebuie şapte aprobări. Au hârtii ce conţin hotârâri ale lor, sunt semnate de patru oameni şi alţi patru oameni semnează alte hârtii de înaintare a primelor”, spune un constructor ce lucrează cu CNADNR. În același interviu, Narcis Neaga a aruncat vina nerealizărilor CNADNR pe dificultăţile privind exproprierile pe probleme de mediu, pe obţinerea grea  a avizelor de la companiile de stat etc.   „

Le e frica sa nu greseasca! Mai fratilor, dar aici se presupune ca nu suntem in scoala primara! Ce inseamna asta: „le e frica sa nu greseasca”? Atunci de ce nu sunt adusi oameni mai curajosi! Repet intrebarea: ce inseamna „le e frica sa nu greseasca”? Incompetenta? Atunci ce?

Ceea ce spune Narcis Neaga arata iarasi un lucru indamisibil, daca asa stau lucrurile. In alte tari capitalsite, cu economie de piata, cum e rezolvata problema? Peste tot e rezolvata problema, numai in Romania nu e rezolvata!! Cum pot altii sa contruiasca autostrazi, sa le intretina excelent, numai in Romania nu se poate! Auziti cauza: avizele si autorizatiile, si exproprierile… E halucinant!

Si apropo de „le e frica sa nu greseasca”, cum e posibil ca dupa ce se realizeaza un tronson si „se taie panglica”, dupa cateva luni sa apara ditamai craterul in mijlocul drumului? Ce face firma aia de consultanta, care urmareste lucrarea? In astfel de cazuri tot din cauza avizelor, autorizatiilor si exproprierilor? In toata lumea se fac drumuri bune, care rezista traficului respectiv in mod normal, numai in Romania nu se poate lucrul asta.

Intrebarea care se impune este: cat vom mai tolera aceasta stare de lucruri?

Pe o tema similara, postarea de pe Facebook a D-soarei. Gorghiu:

„Guvernul are de dat explicații pentru inaugurarea electorală a unei autostrăzi care la scurt timp s-a dovedit a fi un pericol pentru circulație – lotul 3 din tronsonul Orăștie-Sibiu. Este încă un exemplu care arată că gândirea electorală dăunează grav proiectelor de dezvoltare. Iată de ce consensul politic pe temele mari – cum este și infrastructura – ne poate feri de proiecte care se surpă (uneori la propriu) după doar câteva luni.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Anunțuri

August 23, 2015 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

16 comentarii »

  1. Corect, nu Ponta, sau cine ocupa fotoliul de PM face autostrazile, dar acea companie, acel CNADR (sau cum naiba s-o mai numi el) este in subordinea unui guvern condus de Ponta sau de cel care ocupa functia de PM. Si tu ca „sef”, atunci cand subalternii nu-si fac treaba, intai le atragi atentia, apoi daca vezi ca ei tot ce stiu fac (adica NIMIC), ii penalizezi ajungand pana la desfacerea contractului de munca. Ce te faci insa cand acei angajati sau subalterni incompetenti sunt „legati” cumva de „sef”??? Sau atunci cand „stiu ei ceva” care poate sa-l „deranjeze” pe sef????
    Un Guvern NORMAL, cu oameni competenti si cu dorinta de a face ceva bun, poate si are cum sa BATA CU PUMNUL IN MASA ca tot ce este in subordinea lui sa mearga bine.
    Dar cum spunea cineva la TV mai acum cateva minute, cand treceam peste canale ca nu am nimic de vazut pe AXN (deocamdata) , hai sa ne uitam la declaratiile de avere ale politicienilor INAINTE de a intra in politica sau de a fi alesi in vre-o functie, si sa le vedem si DUPA fiecare mandat.
    Sau nu trebuie sa ne intereseze „trecutul”, ca sa nu „sapam” dupa cadavre, nu-i asa? 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

    Comentariu de Rica Venturiano | August 23, 2015 | Răspunde

    • Rica, e revoltator ce se intampla!! Cred ca in India nu sunt problemele de la noi si au si drumuri mai bune!

      Este inadmisibil, mai ales ca noi avem o scoala veche de drumuri si sosele, cu o reputatie buna, avem facultati de profil in orasele mari ale tarii.

      N-ar trebui sa ne intereseze trecutul… Si nici nu ma intereseaza. Pe mine ma intereseaza realizarile companiei. Daca sunt indicii ca s-ar fi furat din bani, atunci eu sunt de acord sa se faca un control si sunt organe abilitate in acest sens, si se poate depista imediat daca s-a furat sau nu, deci nu are rost s-o lungim cu circul.

      Daca „sunt „legati” cumva de „sef””… De acord: sa se verifice activitatea lor. Dar stii care e treaba…? Nu atat asta, ca ar fi „legati” de sef, ci faptul ca baietii astia nu pierd nimic. Functie au, salariu au si merge bine, chit ca muncesc, chit ca nu muncesc. Pai, cum sa nu-ti convina atunci sa NU muncesti? Nu numai ca baietii astia de la stat nu pierd nimic, lucru pentru care ard gazul, dar mai vine Alianta Electorala PSD-UNPR-PC si, in marinimia ei, le mai mareste si salariile!! Ca sunt ei „legati” unul de altul, foarte bine, nu ma intereseaza legaturile lor sordide!! Pe mine ma intereseaza realizarile! Daca nu au realizari si sunt „legati” unul de altul, atunci sa piarda impreuna!!

      Comentariu de Motanul Incaltat | August 23, 2015 | Răspunde

    • Aici trebuie sanctiuni, nu sa sapi dupa cadavre! Asa se sapa dupa cadavre, si? Si o sa apara un alt scandal monstru in presa sau ii mai ia pe unii DNA, inlocuiti fiind cu altii. Si, de fapt, nu se intampla nimic deosebit. Trebuie sanctiuni! Nu ai realizari, iti tai din salariu!! Te dau si afara!! Ce sa mai tot sapi? Darea afara!! Si sa zica mersi ca nu sunt introdusi la „activitate de sabotaj”, ca inteleg ca nu mai exista „subminarea economiei nationale”.

      Comentariu de Motanul Incaltat | August 23, 2015 | Răspunde

    • He he he, ai sa razi, dar drumurile in India sunt GROAZNICE! Doar prin orase si intre cele mari, ce au asfalt si ala plin de gauri, fara sa vorbim de MIZERIA ce scurge prin rigolele ce tin si de canalizare. In Mumbai (Bombai), unul din orasele mari, de referinta ale Indiei, doar in jurul Taj Mahal-ului ce vezi CAT-DE-CAT curatenie, dar pana sa ajungi acolo, fdadca treci prin periferii mori de duhoare.
      Nu, aici gresesti, fata de India, noi suntem deasupra, cam cum sunt Japonezii fata de noi, 🙂 🙂 🙂

      Comentariu de Rica Venturiano | August 25, 2015 | Răspunde

      • Interesant, cineva care a fost in India (oficial, in interes de serviciu) mi-a spus cam acelasi lucru…

        Comentariu de Motanul Incaltat | August 25, 2015

      • Cred ca e si cazul sa fim deasupra!

        Comentariu de Motanul Incaltat | August 25, 2015

      • 🙂 🙂 🙂
        Si in mod cert a fost doar prin locuri „mai civilizate”. 😀

        Comentariu de Rica Venturiano | August 26, 2015

      • Probabil… Asta nu mai stiu! 🙂

        Comentariu de Motanul Incaltat | August 26, 2015

  2. Motane, daca lasam trecutul in pace, nu-l studiem, riscam sa persistam in gresala. Tu vrei sa spui ca nu trebuie sa ne intereseze „trecutul” unuia care ne cere votul? Tu spui ca nu trebuie sa ne intereseze cine este si ce a fost un om care are pretentia ca este in masura sa ne conduca? pai ce frate, vorbim de un patron de firma ce vine cu banul lui si eu ma angajez la el? Scuza-ma, dar din pct-ul meu de vedere, atunci cand dau votul cuiva sa ma reprezinte undeva, ca e vb de Parlament, Camera Deputatilor, sau intr-o afacere, caut sa stiu tot ce pot despre respectivul, sa-mi fac o idee despre caracterul sau, despre potential, etc etc.
    Scuza-ma, dar tu ai interpretat gresit „sapatul dupa cadavre”. E dreptul meu, ba chiar si datopria, sa stiu cat mai multe despre un om cu care vreau sa pornesc la drum intr-o problema, fie ea politica, sau economica.
    E ca si cum ai spune ca nu trebuie sa ma intereseze trecutul unui pedofil cand aplica ptr o slujba de educator la gradinita. ::) 🙂 🙂
    Nu faptul ca ma interesez de trecutul cuiva este de condamnat, ciu modul in care folosesc ceea ce aflu. Daca o fac sa ma pun pe mine si pe alti la adapost de probleme viitoare, eu consider ca este OK, chiar democratic sau cum mai vrei sa-i spui. Alta este problema daca folosesc ceea ce stiu sa-i distrug viata sau sa-i fac rau.
    Motane, scuza-ma dar cred ca privesti anumite aspecte prea uni-directional si prea le scoti din context.
    Pe de o parte esti de acord ca informatia ne ajuta sa evoluam, dar pe de alta parte esti de acord ca informatia sa fie „doar de un anume fel”.
    Ca la noi se practica ceea ce spui tu, sunt de acord. dar eu nu de „sapaturile” facute de media despre un X sau Y ce scot la iveala scandaluri de vodevil si fara importanta, Dar eu nu acele „sapaturi” vorbeam, 🙂 🙂

    Comentariu de Rica Venturiano | August 24, 2015 | Răspunde

    • Pare logic, dar te ajuta prea putin… Spre exemplu, cu ce te ajuta: „atunci cand dau votul cuiva sa ma reprezinte undeva, ca e vb de Parlament, Camera Deputatilor, sau intr-o afacere, caut sa stiu tot ce pot despre respectivul, sa-mi fac o idee despre caracterul sau, despre potential, etc etc.”?
      De pilda, sa zicem ca traiesti intr-un mediu sarac, colegiul respectiv e intr-o zona saraca din punct de vedere economic. Si stii ca cel care candideaza din partea partidului tau preferat e un om integru, bun profesional pe meseria luim ca a reusit prin eforturi proprii in afaceri (fara sa aiba afaceri cu statul). Sa presupunem ca ai avea informatii care sa te conduca spre o asemenea concluzie. Il votezi. Si trec patru ani si e tot aia, nu se schimba nimic (in bine) acolo unde traiesti tu. Si atunci cu ce te ajuta? Adica tu crezi ca asta te pune „la adapost de probleme viitoare”??
      Uite-te la ce probleme are Occidentul cu refugiatii din zonele de conflict si cele sarace din Africa. Crezi ca n-au avut informatii? N-as crede ca nu le-au avut.
      Sau, sa zicem, un profesor la o scoala, e integru, cinstit, isi face treaba si tot ce ar fi bun si are, Doamne fereste, un moment de ratacire si violeaza o eleva sau, cine stie, un elev, cu ce te-a ajutat atat de mult informatia?
      Intrebarea „cum e omul” e una de natura filozofica, nu de natura practica, sau mai putin de natura practica. Iar „a te pune la adapost de probleme viitoare” e o chestiune ce tine mai mult de destin, nu de pricepere. Nu poti sa stii care vor fi „problemele viitoare” cu care te vei confrunta. Evident, nu vreau sa crezi ca-ti doresc sa ai in viitor probleme, sper ca nu ai inteles asta. In filozofia daoista se spune:

      „Cand tot Subcerescul stie
      ca ce e frumos e frumos
      se iveste uratul,
      iar cand fiecare stie
      ca ce e bine e bine
      se iveste si raul,
      Astfel
      existenta si nonexistenta una din alta se nasc,
      greu si usor unul pe altul se m-plinesc,
      lung si scurt unul altuia isi dau forma,
      sus si jos unul pe altul se sprijina,
      voce si sunet impreuna intra in armonie,
      inainte si inapoi unul altuia isi urmeaza.
      Prin urmare Inteleptul
      fara faptuire isi indeplineste lucrarile
      si fara cuvinte isi ofera invatatura.
      Cele zece mii de lucruri impreuna apar
      dar nu el le calauzeste-n fiinta:
      face sa creasca si nu stapaneste,
      foloase aduce si rasplata nu cere,
      lucrarea-mplineste si nu se mandreste.
      Tocmai pentru ca nu se mandreste
      implinirea-i ramane.” (Lao zi – Cartea despre Dao si Putere cu ilustrari din Zhuang Zi, Humanitas, Bucuresti, 1993)

      Comentariu de Motanul Incaltat | August 25, 2015 | Răspunde

    • In daoism se spune:

      „Nu exista nici un lucru care sa nu fie si „altul” (= altceva, diferit de sine) si nici unul care sa nu fie si „acelasi” (= identic cu sine). Aceasta (= acest adevar) nu se poate vedea daca pornesti dinspre „altul”, putand fi perceput numai daca pornesti de la „acelasi”. De aceea se spune ca „altul” apare din „acelasi” si ca „acelasi” il urmeaza pe „altul” (Lao zi – Cartea despre Dao si Putere cu ilustrari din Zhuang Zi, Humanistas, Bucuresti, 1993)

      Priveste o lingura. Ai putea s-o folosesti si ca incaltator (un exemplu ce l-a dat Jean Grenier). Evident, e aceeasi lingura, dar e si „altul” (= altceva diferit de sine), adica un incaltator. Daca ai fi pornit de la incaltator (de la „altul”) n-ai fi ajuns neaparat la lingura…

      Comentariu de Motanul Incaltat | August 25, 2015 | Răspunde

  3. „gândirea electorală dăunează grav proiectelor de dezvoltare.”
    CORECT!!!! Dauneaza GRAV si punct. Pacat insa ca avem parte de vorbe mari si fara aplicare in practica. Dupa cum am mai spus, in opozitie TOTI au solutii, idei, proiecte, dar cand ajung la putere le uita pe pian.
    Parca aud discursurile USL-ului de prin 2012, cand critica PDL-ul. Cam aceleasi vorbe frumoase, la obiect si la subiect. Dupa insa ….. potopul. Un „je m’en fiche”-ism total si malefic

    Comentariu de Rica Venturiano | August 24, 2015 | Răspunde

  4. Baaaaaaaa , cand are sa va intre in cap faptul ca , astia de la CNADNR sunt STAT IN STAT ?????????????????????? Sau credeti ca-s d e capul lor ??????Cand a fost infiintat CNADNR-ul si mai ales cine a facut figura asta …stie careva ??? Ori credeati ca ala a fost un tampit si nu stia ce halca babana isi trage ???? CNADNR…a fost si este inca , cea mai mare „banca ” de stat ….dar particulara , adica doar pentru barosani , d e und e si-au tras partea …cam cine a vrut si cine n-a vrut cu conditia s a fie loial cat o fi nevoie , partidului ce-l punea cu botu la tzutzuroi : o vaca babana de muls ca…are de unde , d e platit , plateste tot prostimea ce voteaza partidele si nu candidatii !!!!!! Prostimea care s e duce s a voteze !!!!!!!!!!! 😦 Omule , multumesc mult pentru sfatul cu antivirusul . Vad ca…deocamdata imi merge plugul …cat o merge 😉 !

    Comentariu de Marian | August 25, 2015 | Răspunde

  5. Daca scap si de chestia asta cu , „ads by PriceMinus ” , ma-nbat !!! Cine dracu tot mi-o baga pe gat…dracu sa-l ia ????Inca o data , multumiri onorate Motan !!!

    Comentariu de Marian | August 25, 2015 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: