Alegeri in SUA…

Iata doua articole interesante din Gandul:

ALEGERI SUA 2012. Cum va arăta America de mâine şi care va fi rolul ei în lume. Candidaţii şi principalele teme de campanie

ALEGERI SUA 2012. Dosarul complet al cursei pentru Casa Albă. Cum arată America lui Barack Obama şi America lui Mitt Romney

si un articol demn de toata atentia de pe blogul Civitas Politics:

America în vâltoarea alegerilor şi cei doi elefanţi din colţul camerei

Stateam si ma intrebam daca Iranul isi poate permite sa atace Israelul… Oricat de fanatic ar fi regimul de laTeheran, nu cred ca e atat de prost sa nu-si dea seama de consecinte, mai ales in conditiile in care Iranul ar fi agresorul… Consecintele pentru Iran ar fi absolut catastrofale. Din toate punctele de vedere, inclusiv din punct de vedere politic pentru ca nicio tara musulmana nu cred ca ar aproba agresiunea armata a Iranului impotriva Israelului. Pe de alta parte, replica SUA/NATO ar fi absolut distrugatoare si ar nimici Iranul. In niciun caz actualul regim politic din Iran nu ar mai putea sa supravietuiasca. Practic, Iranul nu are de castigat nimic dintr-un razboi cu Israelul. Nici situatia palestinienilor nu se va imbunatati (pentru ca nu se poate imbunatati in felul asta). E clar ca in cazul unui razboi intre Iran si Israel, replica SUA/NATO va fi de asa maniera incat razboiul sa fie cat mai scurt, deci victoria Coalitiei sa fie cat mai rapida. Lucrul acesta e justificat de actuala criza economica care, in cazul unui razboi lung s-ar prelungi foarte mult, datorita faptului ca va fi afectata capacitatea de producere a titeiului. Deci americanii ar avea tot interesul sa termine repede razboiul cu Iranul, sa-l catige repede, si au capacitatea sa si faca lucrul asta. Iranul nu are capacitatea de a se opune unei astfel de forte: SUA/NATO. Pe de alta parte, politic vorbind, Iranul nu are capacitatea de a coagula tarile musulmane spre a-l sustine (macar politic) intr-un razboi cu Israelul. Deci Iranul se afla in conditii clare de inferioritate fata de SUA/NATO si in aceste conditii a porni un razboi ar insemna o nebunie care i-ar costa pe iranieni foarte scump. Nu cred ca Rusia sau China ar aproba agresiunea armata a Iranului impotriva Israelului. Pentru ca Iranul nu e de capul lui si nu poate face fara aprobare un asemenea gest. Tensiunile, in schimb, raman…

Foarte interesant ce arata articolul de pe blogul Civitas Politics:

„Mesajul lui Obama este că, în cele din urmă, ambasadorul Chris Stevens a fost victima unei bătălii care se dă astăzi în mijlocul lumii arabe, între moderaţi şi radicali. În vremuri tulburi, clivajele (dintre creştini şi musulmani, dintre suniţi şi şiiţi) redevin repere identitare oportune pentru consumul şi mobilizarea mulţimilor impulsive. În această atmosferă, ura faţă de America, faţă de Occident şi Israel se transformă într-o armă politică ideală. „Trebuie să ne asigurăm că viitorul nostru va fi determinat de oameni precum Chris Stevens, şi nu de ucigaşii săi“, a concluzionat Obama, de la tribuna Naţiunilor Unite.

Ceea ce s-a întâmplat cu câteva săptămâni în urmă pe străzile din Cairo şi Benghazi, prin asaltul mulţimilor asupra unor sim­boluri americane, nu este nici pe departe un accident, un protest ad-hoc. Totul indică o regie atent calculată, unde antia­me­ricanismul amplificat de filmul care defăima Islamul a jucat rolul unui catalizator la îndemână. În esenţă, asistăm la o luptă pentru putere, între salafiştii conservatori şi musulmanii moderaţi. După criteriile salafiştilor, până şi Frăţia din Egipt este, esenţialmente, mult prea conciliantă şi prea moderată.

Tot ce a urmat a avut rolul de a justifica o „propagandă a faptelor“, gândită special pentru a atrage atenţia asupra agendei şi cauzei salafiste. Filmul a fost doar scânteia care a aprins un mediu deja dominat de ură şi sete de răzbunare. Era nevoie doar de o ţintă. Iar ambasadorul american în Libia era victima per­fectă. Prin popularitatea astfel căpătată (prin pedepsirea păcătosului, în numele Islamului) se putea miza acum pe im­por­tante surse de finanţare, pe noi „recruţi“ şi, desigur, pe o nestăvilită promovare mediatică. Un sigur gest adusese o gru­pare de 100 de oameni în prim-planul conştiinţei globale, electrizând întreaga lume musulmană. Deveniseră, peste noapte, apărătorii Islamului. Până atunci, Primăvara Arabă fusese doar o poveste de succes, cu lumina reflectorului îndreptată exclusiv spre elementele moderate. Cel puţin în Libia, mesajul radical fusese decisiv marginalizat, după alegeri, prin triumful partidelor seculare. Islamul radical de orientare salafistă părea că pierduse com­petiţia. Cumva trebuia să revină.”

Cred ca are dreptate pentru ca problema nu e numai Iranul… Ci intreaga lume musulmana, pusa in fata unei provocari extraordinare pentru ea: modernizarea! Acest lucru, modernizarea, este prezent si in Iran, desi nu pare sa fie asa. Eu n-as crede ca toti iranienii sunt de acord cu politicile actualului regim de la Teheran si trebuie tinut seama de asta. Insa regimul de acolo e foarte dur tocmai pentru a putea sa se mentina la Putere in aceasta tara. Pana la urma nu va reusi… Pentru ca nu poate sa lupte cu vremurile. Legitimitatea acestui regim sta in Revolutia Islamica, numai ca acum lumea musulmana a trecut intr-o noua etapa. Deocamdata, desigur, este la inceput. Insa trecerea de care vorbeam este ireversibila… Primavara Araba ne-a aratat o lume musulmana care isi cauta sensul intr-o realitate globala cu care nu mai e in concordanta. Si cred ca sunt multi musulmani care isi dau seama de lucru asta. De aceea si spun ca Primavara Araba este o aurora a modernizarii acestei lumi, parca incremenita pana acum.