Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Cat de eficienti, cat de performanti suntem…?

Am citit zilele trecute acest articol din Gandul:

Banca Mondială: Un sfert din companiile de stat româneşti, în care lucrează 100.000 angajaţi, sunt „de facto” în faliment

care nu se poate sa nu te puna pe ganduri…

M-au frapat urmatoarele:

„Potrivit lui Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal, arieratele din sectorul privat sunt mai mari, de 13,5% din PIB, dar sunt în acelaşi timp în cea mai mare parte distribuite tot către sectorul privat, nu la stat.

Arieratele sunt definite ca plăţi care au trecut de termenul de scadenţă către furnizori, instituţii financiare sau bugetele statului.

În acest moment, nimeni nu ştie câte companii de stat sunt în economie. Noi am identificat până acum în jur de 760, dar cel mai probabil există mai multe. Numărul creşte probabil până la 1.000, dar nu sunt informaţii disponibile în prezent”, a spus Dumitru.

Potrivit studiului, fiecare angajat din sectorul privat a produs anul trecut, în medie, un profit brut de 370 de lei, în timp ce în companiile de stat au fost înregistrate pierderi de 7.000 lei la nivel local şi, respectiv, 22.000 lei la nivel central pe fiecare angajat.

Pierderile companiilor de stat, de circa 0,5% din Produsul Intern Brut, au avut un impact negativ de 2,5 puncte procentuale asupra veniturilor la bugetul general consolidat.”

Deci, daca inteleg bine, nimeni nu stie cate companii de stat sunt in economie… Inteleg bine? Nimeni nu stie? Nu sunt informatii disponibile in prezent…???

Pe de alta parte, ma uit cu groaza la cat profit a scos, in medie, anul trecut, fiecare angajat din sectorul privat: doar 370 de lei. Pe an!!!!

Inteleg bine?

octombrie 29, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Locuitorul cu numarul 7 miliarde al planetei!

Un articol foarte interesant din Gandul:

Pământul va avea 9 miliarde de locuitori în 2050. Care va fi atunci cea mai populată ţară din lume

Iata ce se arata printre altele:

„Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a ţinut un discurs cu ocazia Zilei Mondiale a Populaţiei (11 iulie), în care a reamintit că anul acesta se va naşte locuitorul cu numărul şapte miliarde al planetei.

Avem suficientă mâncare pentru toată lumea, dar, cu toate acestea, un miliard de oameni mor de foame. Avem mijloacele să eradicăm multe boli, dar ele continuă să se răspândească. Avem un mediu înconjurător bogat, dar îl exploatăm în fiecare zi. Toţi visăm pacea mondială, dar o mare

Ban Ki-moon, South Korean politician

Image via Wikipedia

 

parte a lumii este angajată în conflicte armate„, a declarat Ki-moon.” (subl.mea)

Se mai arata ca:

„Previziunile îngrijorătoare ale secretarului general al ONU sunt confirmate de mai multe studii ale organizaţiei, care arată că populaţia planetei ar putea atinge opt miliarde în 2023 şi nouă miliarde în 2050. O situaţie alarmantă, dacă ţinem cont că în prezent, când populaţia este de nici şapte miliarde, 925 de milioane de oameni suferă deja de foame. „(subl.mea)

Si:

„Totuşi, Ban Ki-moon spune că revoltele populare, cum au fost cele din Egipt, Tunisia, Libia şi Siria, ar putea pune capăt inechităţii din lume. „În acest an, am văzut cum o putere gigantică (n.r. Egipt) poate învinge disperarea şi tirania conducătorilor, cerând să se facă dreptate”, a punctat secretarul general al ONU.” (subl.mea)

In final se arata ca:

India va deveni cea mai populată ţară din lume

Conform unui raport al Institutului de Statistică din SUA, 95% din creşterea populaţiei este cauzată de natalitatea sporită din ţările în curs de dezvoltare.

Astfel, India va deveni, în 2025, cea mai populată ţară din lume, depăşind China. În plus, Japonia şi Rusia vor suferi la capitolul natalitate şi vor cădea mai multe locuri în clasamentul mondial al populaţiei, ajungând de pe 9, respectiv 10, pe 16, respectiv 17.

Potrivit studiului, cele mai mari creşteri ale populaţiei se vor înregistra în Africa. Nigeria, deja cea mai populată ţară de pe continentul negru, va ajunge de la 166 la 400 de milioane de locuitori până în 2050, iar populaţia Etiopiei se va tripla.

La polul opus se situează Rusia, care de la 139 de milioane de locuitori (în 1992) va ajunge la 109 milioane, în 2050.” (subl.mea)

Foarte interesant articolul!

Robert B. Zoellick, President of the World Ban...

Image via Wikipedia

Si este de retinut ideea: nu din cauza ca nu ar fi de mancare pentru toata lumea mor aproape 1 miliard de oameni de foame, ci din cauza inechitatii din lume.

Apropo de cele de mai sus, iata un alt articol, mai vechi, tot din Gandul, pe care il recomand a fi citit integral cu atentie:

Preşedintele BĂNCII MONDIALE: „Suntem LA UN PAS de o CRIZĂ MONDIALĂ”. PLUS: CUM reacţionează SUA la REVIZUIREA NEGATIVĂ A RATINGULUI

Articolul este datat 18.04.11. Dominique Strauss-Kahn era inca seful FMI. Printre aletele se arata:

Preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, a avertizat luni, că lumea se află „la un pas de o criză totală”, din cauza creşterii preţului la alimente, scrie BBC.

Scumpirea alimentelor este principala ameninţare pentru ţările sărace, care „riscă să piardă o generaţie„, a declarat Zoellick. Declaraţiile sale au fost făcute luni, la Washington, la o conferinţă a Băncii Mondiale şi FMI.

Între timp, miniştrii de finanţe din G20, care s-au întâlnit şi ei la Washington, şi-au luat angajamentul să susţină financiar noile guverne din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu. Preşedintele BM a declarat că un astfel de sprijin este vital. „Criza din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu subliniază faptul că trebuie să punem în practică concluziile ultimului nostru raport mondial (n.r. al BM). Acesta a evidenţiat importanţa securităţiicetăţenilor, a justiţiei şi a locurilordemuncă„, a precizat Zoellick.

De asemenea, el a făcut un apel la adresa Băncii Mondiale să acţioneze rapid pentru a susţine reformele în regiunile menţionate. „Dacă aşteptăm ca situaţia să se stabilizeze, ar însemna oportunităţi pierdute. În momente de revoluţie, ‘status quo’-ul nu este o soluţie câştigătoare„, spune preşedintele BM.

La întâlnirile de la Washington s-au discutat, de asemenea, preţurile schimbătoare ale petrolului şi rata mare a şomajului. Şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, s-a declarat îngrijorat în special de rata mare a şomajului în rândul tinerilor. „Ar fi prea mult să spunem că trecem printr-o perioadă de recuperare fără slujbe, dar cu siguranţă nu sunt suficiente locuri de muncă”, a spus Strauss-Kahn.

Şeful FMI a reiterat ideea „pierderii” unei generaţii. „În special din cauza ratei ridicate a şomajului în rândul tinerilor, există riscul ca aceştia să fie condamnaţi pe viaţă, să se piardă o generaţie”, a spus Strauss-Kahn.”

O generatie… 😦

De vazut din articol si cum a crescut pretul la alimente intre trimestrul 1 din 2010 si trimestrul 1 din 2011.

iulie 15, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Parerea FMI…

Tot in Gandul citim:

FMI: Guvernul boicotează relansarea economică prin neplata datoriilor către mediul privat

IMF nations

Image via Wikipedia

 

Iata ce a declarat Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania:

„Suntem foarte îngrijoraţi în privinţa problemei arieratelor şi, după cum ştiţi, există şi o acţiune precursoare în acest sens. Am lucrat progresiv. Aceasta este o chestiune pe care vom continua să o subliniem: a avea arierate în sectorul public nu face rău numai sectorului public, ci şi celui privat şi revenirii”

in articol, printre altele se mai arata:

„La finele lunii iunie statul avea de plătit mediului privat datorii cu scadenţe mai mari de 90 de zile în valoare de peste 1,8 miliarde de lei, conform datelor obţinute recent de Gândul. Valoarea totală a datoriilor pe care le are statul către mediul privat nu a fost făcută publică, reprezentanţii industriei farmaceutice estimând însă că ar fi vorba despre până la 1,5 miliarde de euro.

Remanierea nu schimbă lucrurile nici în bine, nici în rău

În ceea ce priveşte remanierea guver­namentală, şeful misiunii Fondului la Bucureşti a declarat doar că premierul Emil Boc l-a asigurat că aceasta nu va aduce modificări în desfăşurarea acordului şi nici nu va duce la scăderea încrederii investitorilor. „Sunt aici pentru conferinţa BNR, dar aseară am avut o întâlnire şi cu premierul Emil Boc. În cadrul întâlnirii, premierul mi-a explicat că remanierea Guvernului nu va determina şi o modificare a politicilor aplicate până în prezent”, a declarat oficialul FMI. Franks a ţinut să precizeze că, deşi în 2011 şi 2012 nu va mai fi nevoie de măsuri atât de drastice precum cele luate în 2010 (reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi majorarea TVA de la 19% la 24%), reformele începute de România trebuie să continue. „Nu va fi nevoie de o consolidare de o asemenea mărime în 2011 şi 2012, dar asta nu înseamnă că nu mai este nevoie de reforme pentru ca România să aibă o creştere economică mai rapidă şi o economie mai eficientă şi mai competitivă”, a explicat şeful misiunii FMI în România.”

Iata si un interviu luat lui Jeffrey Franks in IMF Survey Magazine:

CENTRAL AND EASTERN EUROPE

Romania Receives Support from IMF to Counter Crisis

Este ceva mai vechi (4 mai 2009) dar cred ca este interesant de citit. Franks preciza inca de  atunci ca chiar si cu ajutorul FMI 2009 si 2010 vor fi ani dificili pentru Romania. Interesant este tot interviul, pe care vi-l recomand sa-l cititi. Voi spicui doar ce spune Franks cu privire la cauzele acestei crize economice dar referitor la Romania:

„IMF Survey online: Until last year, Romania was one of the fastest-growing economies in central and eastern Europe. But now, the economy has gone into a sharp reversal. What happened?

Franks: GDP growth averaged over 6½ percent per year from 2003 to 2008. This rapid growth was made possible by foreign direct investment and capital inflows, a lot of them facilitated by foreign banks that had set up subsidiaries in Romania. All this foreign capital fueled consumer spending and led to an investment boom by local companies.

„The current account deficit became very large in recent years, as imports outstripped exports.”This rapid increase in borrowing left Romania highly exposed when the financial crisis hit. Because of the global credit crunch, the country suddenly began to experience problems attracting capital from abroad. The troubles also spilled over into the exchange rate, which has depreciated by more than 15 percent against the euro since October 2008. Because over half of domestic private credit is in foreign currency, a weaker leu makes it that more expensive for consumers and companies to service their loans.

As a result of all this, growth has now slowed from an average of 9 percent during the first three quarters of 2008 to a 13 percent decline in the fourth quarter. This amounts to one of the sharpest turnarounds among emerging markets.

IMF Survey online: What made Romania’s government turn to the IMF for help?

Franks: The current account deficit became very large in recent years, as imports outstripped exports. As I’ve explained, much of this consumption was financed by private sector debt, most of it in foreign currency. The government also ran increasingly large fiscal deficits during the good times, leaving little room for maneuver when the economy turned down. And reforms to make the economy more productive and flexible had also stalled.

As conditions in the region worsened, the Romanian authorities decided to put together a comprehensive policy package to bolster their economy’s ability to withstand the crisis. In March of this year, the IMF, together with the European Union, the World Bank, and other multilateral organizations, committed to supporting the authorities’ efforts.

The IMF’s Executive Board has now approved a 24-month Stand-By Arrangement for €12.95 billion as part of a total €20 billion financial support package. Under the program, IMF money will help cushion the effects of the downturn. We will also help the government make the policy changes needed to avoid the worst consequences of the crisis.”

Iar in finalul interviului spune:

„IMF Survey online: How quickly can Romania expect to recover?

Franks: Even with help from the IMF, 2009 and 2010 will be difficult years. Growth will be negative this year and near zero next year due to the lingering effects of the world downturn. But the government’s policies should allow Romania to avoid the worst effects of the crisis and to emerge with an economy that is both leaner and more competitive.”

Nu strica si o privire la scara mondiala cu privire la rata somajului.

Tot in IMF Survey Magazine citim:

OSLO CONFERENCE

Sharp Rise in Unemployment from Global Recession

Developed and developing countries

Image via Wikipedia

 

De data aceasta articolul este din 2 septembrie 2010.

In articol se arata, printre altele:

  • „Conference to address jump in unemployment, long-term effects
  • More than 440 million new jobs needed over next 10 years
  • In near term, fiscal and monetary policies should support recovery and job creation

The global financial crisis has sharply increased unemployment across the world to more than 210 million people, an increase of over 30 million since 2007, hitting advanced economies especially hard and having long-term social repercussions, including on health and the children of those laid off, the IMF says.”

Iata ce mai spune articolul:

„In many advanced economies, unemployment remains at very high levels, with little sign of an early fall, while in emerging and developing countries the economic shock hit jobs in export sectors hard, but these are now recovering, in part as exporters have diversified their markets to rely less on those of the advanced economies.

The 2007–09 slowdown also hit the large informal economies of the developing world. Informal employment has increased, and the numbers of working women and men who cannot earn enough to keep themselves and their families out of poverty have risen.

………………………………………………………………………………………….

The unemployment rate has increased by 3 percentage points in advanced countries since 2007 and by a ¼ percentage point in emerging markets. Within the advanced economies, some of the largest increases in the unemployment rate have occurred in Spain—where the rate increased by nearly 10 percentage points—the United States, and New Zealand. In contrast, in Germany and Norway, the unemployment rate barely budged.

Youth (ages 15–24) currently represent one-quarter of the world’s labor force, at 619 million. Despite a number of years of rapid economic growth, youth unemployment has remained stubbornly high, rising to 13 per cent in 2009, or 81 million.

If the effects of past recessions are any guide, the cost to those who become unemployed could be a persistent loss in earnings, reduced life expectancy, and lower academic achievement and earnings for their children. And unemployment is likely to affect attitudes in a manner that reduces social cohesion, a cost that all will bear.

Evolving three-part strategy

The IMF said that, to their credit, most countries mounted a strong three-part policy response to try to minimize these costs:

• To support aggregate demand through monetary and fiscal policy actions.

• To ease the pain in labor markets through short-term work programs and provision of unemployment insurance benefits.

• To accelerate jobs recovery through the provision of subsidies of various kinds.

In 2009, in response to the crisis, mechanisms to stimulate labor demand were widely used in many advanced countries. In particular, subsidies (direct job subsidies, wage subsidies, or reductions in payroll taxes) were targeted at specific groups in the labor force that are most vulnerable to joblessness: the long-term unemployed and/or youth.

Over the remainder of 2010 and throughout 2011, the IMF says fiscal policy should remain supportive of recovery. But clearly, the room for public spending varies across countries, and the three-part strategy should be adapted to country budgets and specific circumstances.

More jobs needed

In the 10 years to 2009, global employment grew from 2.74 billion to 3.21 billion, with well over half of the world’s workers (56.3 per cent) located in Asia. Global unemployment, which had been over 6 percent for several years before decreasing between 2004 and 2007, increased dramatically in 2009. Now in 2010, around 210 million are unemployed—a rise of over 30 million since 2007.

With annual labor force growth of 1.6 per cent adding more than 45 million job seekers per year to the global labor force, the challenges exacerbated by the crisis are unlikely to diminish. In the next 10 years, more than 440 million new jobs will be needed to absorb new entrants into the labor force, and still more to reverse the unemployment caused by the crisis. In addition, developing countries need to grow rapidly to absorb their expanding labor force and to meet the demand for jobs from migrants leaving rural areas.”

Apropo de somaj, iata aici ce ne spune Wikipedia. Si mai jos o harta a lumii cu privire la rata somajului (sursa Wikipedia):

A map of the world showing countries shaded by...

Image via Wikipedia

 

Si aici un grafic privind rata somajului in Europa si USA intre 1993-2009:

Unemployment rate in Europe (UE) and United St...

Image via Wikipedia

 

Un grafic interesant despre rata somajului in SUA:

Monthly unemployment rate in the UnitedStates,...

Image via Wikipedia

 

Iata un alt interviu din IMF Survey Magazine, luat tot lui Jeffrey Franks de catre Camilla Andersen, de data aceasta foarte recent – 11 mai 2010.

EMERGING EUROPE

Romania: Delayed Recovery Now Expected

In finalul interviului se arata:

„IMF Survey: What is the outlook for unemployment?

Franks: Unemployment has risen significantly and stands at about 8 percent right now. But that still leaves Romania with an unemployment rate that is significantly below the EU average. So while there has been an increase in unemployment, Romania has been relatively less affected than some other countries. We believe that there will be a further increase in the number of unemployed during 2010 before unemployment begins to turn around in the fall. That’s because the recovery will only happen during the second part of the year.

IMF Survey: Is competitiveness being restored?

Franks: Romania suffered a significant depreciation of its currency going into the crisis. This downward pressure on the currency reflected some negative effects of the crisis, of course, but it had the positive effect of making Romanian exports more competitive. The bottom line is a gain of about 15 percent in competitiveness as a result of the more depreciated currency.

What is key going forward, now that the currency is stabilized and the financial markets in Romania have stabilized, is for the government to undertake structural reforms to make their economy more efficient, more flexible, and more productive, which would give them additional competitiveness going forward.

There are some reforms in the program which would help in the competitiveness area―for instance, measures that will make it easier to invest structural funds from the European Union. The authorities have also decided to reactivate their privatization program and are looking at measures to increase the efficiency of the public sector. Those policies will help to make the economy more productive so that, once the European recovery takes firm hold, Romania will be well placed to make the most of it.” (subl. mea)

Deci Franks spune ca este de datoria Guvernului sa ia masurile de reforma structurale pentru a faceca economia sa fie mai eficienta, mai flexibila si mai productiva, ceea ce ar adauga competitivitate pe viitor. Intrebarea etse daca Guvernul s-a apucat de treaba si chiar si face lucrul acesta! Franks spune ca printre masurile de reforma din program, ce ar ajuta competitivitatea, ar fi, spre exemplu, acele masuri care ar putea sa faca mai usor de investit fondurile structurale de la UE. Spune ca autoritatile s-au decis de asemenea sa reactiveze programul de privatizare si sa imbunatateasca eficienta sectorului public. El apreciaza ca : „Those policies will help to make the economy more productive so that, once the European recovery takes firm hold, Romania will be well placed to make the most of it.”. Deci este vorba si de o problema mai ampla, aceea de refacere a economca si financiara a Europei in ansamblu.

Iata ce titreaza si Financial Times:

Fears rise as EU nations aim to raise borrowing

sunt de citit si:

Italy warned to be more competitive

London fears Brussels reform will shift power

Update 1 (Mediafax):

Băsescu lui Franks despre costuri sociale: Deficitul e dramatic, trebuie să reducem toate bugetele

” „De această dată vă aflaţi în România doar pentru a celebra aniversarea Băncii Naţionale a României. Mă bucur să vă văd din nou. Mă uit spre vizita din octombrie, când nu va fi o sărbătoare, ci o evaluare a dificultăţilor pe care le întâmpinăm. Propunerea mea către dumneavoastră este ca, cu ocazia vizitei din octombrie, să ne uităm la viitorul acord între România şi FMI, să vedem dacă soluţia corectă este extinderea actualului acord sau de a avea un acord de tip «precautionary», acesta este mesajul meu căre dumneavoastră şi, în acelaşi timp, căutăm să continuăm împreună reformele structurale şi absorbţia fondurilor europene. Este necesară crearea spaţiului fiscal necesar pentru absorbţia fondurilor„, a spus Traian Băsescu la începutul întrevederii cu Jeffrey Franks.” (subl.mea),

informeaza Mediafax.

septembrie 6, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu