Despre fata cu bentita tricolora…

Mediafax

O elevă a fost ameninţată pentru că a purtat o bentiţă tricoloră la şcoală de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni. Poliţia a deschis dosar penal

Adevarul

Sabina Elena, eleva cu bentiţă tricoloră: „Nu-i urăsc pe unguri, urăsc faptul că ei mă urăsc“

As dori sa spun cateva cuvinte despre acest incident regretabil pentru ca o fata care a purtat la scoala o bentita tricolora a fost amenintata pe o retea de socializare si admonestata de profesori si diriginta datorita acestui lucru.

Sunt intru totul de acord cu Bogdan Petriceicu Hasdeu care afirma ca „Romanismul este Umanitate, Libertate si Adevar”. Asa este. Si as afirma ca nu putem fi europeni decat prin romanism. O alta abordare a europenismului nostru este o greseala. Totusi, ceea ce s-a intamplat recent, chestiunea cu „steagul secuiesc”, a starnit prea multe patimi. Din pacate, in randurile minoritatii maghiare, aceste patimi au fost alimentate de Guvernul Orban. Toata aceasta poveste a steagurilor si a autonomiei pe criterii etnice, sustinuta de Budapesta, si in interior de cei de la Partidul Popular Maghiar ce-l are ca mentor pe europarlamentarul Laszlo Tokes, a condus la o distorsionare a relatiilor intre cetatenii de nationalitate maghiara si cei de nationalitate romana, a condus la un fals si anume ca intre romani si maghiari, intre cetatenii obisnuiti, ar exista un conflict. Un conflict de natura etnica. Adevarul este ca intre romani si maghiari, intre oamenii obisnuiti, nu exista niciun conflict. Chestiunea asta cu conflictul intre romani si maghiari este hiperbolizata de catre factorul politic interesat in acest sens. Dimpotriva, intre romani si maghiari, intre oamenii obisnuiti, exista relatii de intrajutorare, nicidecum de ura. Lucrul acesta a facut posibila coexistenta pasnica a romanilor si maghiarilor, desi exista destule diferente de ordin etnic, lingvistic, religios. Spiritul de toleranta, de fratietate intre romani si maghiari s-a situat de-alungul timpului intotdeauna deasupra oricarui conflict si a invins in ciuda diferentelor mentionate mai sus. Este regretabil ca se incearca, intr-un mod iresponsabil, a se insinua in societatea noastra idei extremiste, ultranationaliste – contrare spiritului european -, care starnesc acelasi tip de idei, extremiste, nationaliste. Priveam, spre exemplu, la televizor, cum la un miting de solidaritate cu Sabina Elena si-a facut aparitia si Noua Dreapta. In Bucuresti, in fata Teatrului National, s-au scandat lozinci de tipul: „România e ţara noastră, ne p**ăm pe Ungaria voastră!” şi „Afară, afară, cu ungurii din ţară!”. Insa cei care striga asa, precum si Popularii lui Tokes, ar trebui sa stie ca astfel de atitudini submineaza Libertatea si Democratia.  Iar romanii, cat si maghiarii ar trebui sa-si aminteasca de faptul ca pentru aceste lucruri au luptat si au murit oameni in Decembrie ’89. Este, spre exemplu, absolut regretabil ca Tokes si Popularii sai alimenteaza, prin discurs si atitudini, reactii sovine, cand Tokes a fost din cei care au luptat contra comunismului. Iar oamenii obisnuiti s-au ridicat atunci tocmai pentru Libertate. Imi amintesc si acum de o lozinca din acei ani: „Libertate, te iubim/ Ori invingem, ori murim!”. Si acum ce facem? Luptam, oare, impotriva libertatii?? Iar daca maghiarii au facut atat tam-tam cu steagul secuiesc, de ce o romanca, Sabina, n-ar purta o bentita tricolora? Tin minte ca am fost intr-un concediu in zona, la Tusnad, si purtam niste adidasi unguresti, dar cred ca nu a bagat nimeni de seama… 😆 . Daca purtam un tricou cu Che Guevara eram, desigur, cool… 😆 . Eu cred ca trebuie sa avem in vedere ca extremismul, ultranationalismul, sovinismul nu fac bine cuiva, nici romanilor si nici maghiarilor. De aceea spun ca trebuie sa dam dovada de calm si moderatie si sa avem in vedere lucrurile care ne unesc, nu cele ce ne dezbina, sa avem in vedere lucrurile importante: Libertatea, Democratia. Sa avem in vedere acele lucruri care dau Forta si Frumusete societatii noastre. Altminteri vom ajunge sa ne scarbim cu totii de viata asta, de cei de langa noi, de o societate in care vom cauta fericirea fara s-o putem gasi vreodata. Chiar daca realitatile de azi nu sunt dintre cele mai fericite, din pacate, si ma refer la faptul ca aceasta criza economica a agravat conditiile de viata ale oamenilor, nivelul de trai, trebuie sa respingem orice „solutie” extremista, ultranationalista, radicala pentru ca daca nu respingem astfel de lucruri acestea ne pot arunca, Doamne fereste, intr-un intuneric totalitar.

Eu sper ca si noi, si maghiarii sa avem intelepciunea sa depasim astfel de lucruri, precum cele intamplate, sa le depasim cu bine, pentru ca aceste lucruri sunt acele „luciri din iad”, de care ne vorbea Baudelaire. Sunt reverberatii, din pacate, ale tenebrelor trecutului. De aceea, cred eu, trebuie sa respingem cu totii ura, sub orice forma s-ar manifesta aceasta. Iar la raspunsul Sabinei:

„Nu. Nu am de ce să îi urăsc. Nu am declarat aşa ceva. Urăsc faptul că ei mă urăsc.”

as raspunde ca nici ei nu trebuie sa te urasca si nici tu nu trebuie sa-i urasti! Trebuie spus raspicat: romanismul nu inseamna ura!

Curtea Constitutionala. Conceptia lui Aristotel

Exista in ultima vreme o dezbatere pe bloguri despre Curtea Constitutionala si modalitatile de alegere a judecatorilor Curtii. In acest sens am citit doua articole interesante, pe care, desigur, vi le recomand si Dvs., semnate Adrian Nastase si Iulia Motoc:

„Curtea” şi „statul de drept”

si

Doua Curti Constitutionale: a Germaniei si a Romaniei

Citez din articolul D-lui Nastase:

„Oricum, în aceste condiţii – scrie profesorul Drăganu – prevederile art. 143 din Constituţie, potrivit cărora: „Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia” au un caracter mai curând cosmetic.

„In momentul desemnării ei Curtea Constituţională va fi inevitabil formată din membri apropiaţi prin simpatiile lor politice şi prin interesele lor vizibile sau invizibile de majoratiatea parlamentară şi de guvernul emanat din sânul ei. De aceea, atâta vreme cât această majoritate se menţine la putere, este puţin probabil ca noua creată Curte să declare neconstituţională o lege, pe care partidul la guvern o consideră esenţială pentru înfăptuirea ţelurilor lui politice”.

Iar atunci când opoziţia ar ajunge la putere „ea ar risca să-şi vadă legile trecute prin Parlament declarate neconstituţionale sub diferite pretexte de judecători înclinaţi să sprijine un partid care a pierdut încrederea corpului electoral. Intr-o asemenea situaţie, Curtea Constituţională ar acţiona ca o a treia cameră a parlamentului care, prin membrii ei numiţi pe 6 sau 9 ani, ar asigura unui partid politic răsturnat de la putere posibilitatea de a exercita în continuare o influenţă hotărâtoare la conducerea statului.” (idem)

Şi mai ales, considera – pe bună dreptate – profesorul Drăganu „întrucât o treime din mebrii Curţii Constituţionale sunt numiţi de Preşedintele Republicii, obiectivitatea lor va fi îndoielnică şi atunci când ei ar fi eventual chemaţi să-şi dea avizul consultativ asupra propunerii de suspendare din funcţie a acestuia”.

Cu atât mai mult în cazul examinării rezulatelor referendumului de demitere…”

si din articolul D-nei Motoc:

„De altfel,modul de nominalizare in Curtea Constitutionala este unul comun Curtilor Constitutionale, cu exceptii ca Spania si Italia de exemplu, unde o treime din judecatori sunt desemnati de corpul magistratilor sau cel Africa de Sud unde oricine indeplineste anumite criterii poate candida ,primeste avizul unei comisii dar numirea ramane in ultima instanta tot politica.

Ceea ce mi se pare insa complet impotriva unei logicii democratice este lipsa de transparenta a unui organism care detine atat de multa putere de decizie intr-un stat ca si Curtea Constitutionala din Romania. In fond, cum poate o astfel de Curte sa detina o legitimitate democratica ? In exclusivitate, prin modalitatea de alegere a membriilor Curtii ? Dilemele sunt determinate si de faptul ca o jurisdictie are specificitatea, limitele sale de transparenta si comunicare. Legitimitatea jurisdictiilor este o tema academica complicata pe care sper sa o abordez intr-o alta contributie.”

Aristotel in Politica sa spunea despre democratie in felul urmator:

„Nu este democratie reala decat acolo unde niste oameni liberi, dar saraci, formeaza majoritatea si sunt suverani. Oligarhie este numai acolo unde bogatii si nobilii, in numar mic, poseda suveranitate„

si arata ca:

„Astfel, tragerea la sorti pentru alegerea magistratilor este o institutie democratica. Principiul alegerii, din contra, este oligarhic, precum conditia de a nu cere cens pentru magistratura apartine democratiei, iar principiul de a cere cens apartine oligarhiei.”

Daca ne uitam la Constitutia noastra, in privinta structurii Curtii Constitutionale (art.142) nici macar nu e vorba de alegere… Ci e vorba de numire, al.3 spunand:

„Trei judecatori sunt numiti de Camera Deputatilor, trei de Senat si trei de Presedintele Romaniei”

Intervine si alegerea, dar iata cum:

„(4) Judecatorii Curtii Constitutionale aleg, prin vot secret, presedintele acesteia, pentru o perioada de 3 ani”

Pare democratic…? E oare democratic…?

Aristotel spunea:

„Totalitatea cetatenilor fiind apta pentru toate functiile judiciare, judecatorii pot fi numiti toti prin sorti sau toti prin alegere si sa se pronunte cu privire la procese cand prin sorti, cand prin alegere”

Si mie mi se pare ca atunci cand vorbim despre democratie ar trebui sa ne referim la intreg corpul cetatenilor. Atunci avem democratie. Aristotel arata ca democratic este atunci cand „acorda toata jurisdictia generala universalitatii cetatenilor” iar oligarhic atunci cand „se restrange jurisdictia generala la anumite clase„. Dupa Aristotel republicanism – „aristocratic si republican”, asa spune –  inseamna daca „admit totodata si universalitatea cetatenilor si o minoritate privilegiata„.

Dupa parerea mea, art.143 – Conditii pentru numire, din Constitutia noastra, este bun si logic in anumite privinte, pentru ca un judecator al Curtii trebuie sa aiba o pregatire juridica superioara, vechime si tot ce scrie acolo. De acord si cu art. 144 si 145. Dar referitor la art. 143 ar fi problema cine stabileste, atesta, spre exemplu, „inalta competenta profesionala” a unui candidat, ca sa zic asa, la functia de judecator al Curtii… Mie mi se pare ca avem aici o nuanta aristocratica… Nu e, oare, asa? Nu e vorba numai de pregatire juridica superioara, si de competenta profesionala, ci de o inalta competenta profesionala. E oare democratic…? Vechimea de 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior ar putea sa insemne totusi acea inalta competenta… Daca ar fi vorba de dat un examen care sa ateste inalta competenta profesionala pentru a fi judecator al Curtii ar fi cu totul altceva. Pentru ca democratic ar fi ca judecatorii Curtii sa se stabileasca in urma unei largi participari a cetatenilor. De aceea toti cetatenii a caror calitati, conf. art. 143 din Constitutie, nu sunt contestate pot ajunge la magistraturi, insa legea (Constitutia, in acest caz) domneste in mod suveran (Aristotel). Daca asa stau lucrurile, iata o idee:

 – Sa presupunem ca sunt, din toata tara noastra, 1000 de cetateni carora nu li se pot contesta calitatile, conf. art.143 din Constitutia noastra. Din acesti 1000 se trag la sorti 20 de cetateni care vor ajunge astfel judecatori la Curtea Constitutionala. In momentul in care s-ar pune problema deliberarii asupra unei legi, daca aceasta lege este sau nu constitutionala, in urma unei sesizari adresate Curtii de catre cineva, din acesti 20 de judecatori se trag la sorti 9 judecatori care vor fi, in acest mod, insarcinati sa delibereze asupra acelei legi. E clar ca trebui sa fie o cifra impara, altminteri am putea avea „scor” egal (spre ex. : 4-4).  In momentul in care exista o alta sesizare, iarasi se trag la sorti, din cei 20, 9 judecatori care sa delibereze.

 – Acesti 20 de judecatori pot ramane in functia de judecator al Curtii, sa zicem 2 ani. Dupa 2 ani poate ca avem 1500 de cetateni carora nu li se poate constesta calitatea, potrivit cu art. 143 din Constitutie. Se purcede din nou la tragerea la sorti pentru ca sa fie stabiliti 20 de judecatori. Si tot asa.

 – Este un mecanism, sistem democratic si care cred ca ar putea sa functioneze foarte bine…

Sa vedem ce spune, in final, Dl. Nastase:

„Pentru simplificare, în viitorul text constituţional, s-ar putea stabili că interpretarea Constituţiei, deciziile privind constituţionalitatea legilor, inclusiv validarea referendumurilor, revin preşedintelui republicii. In felul acesta, nu s-ar mai risipi un timp preţios, necesar pentru reforma şi modernizarea statului de drept.” (subl. mea)

Este adevarat ca s-ar simplifica, dar nu ar mai fi democratic. In felul acesta, descris de Dl. Nastase, Presedintele republicii ar capata puteri prea mari de decizie. Decisive! Deci s-ar deschide calea spre tiranie. Pe cand sistemul propus mai sus, la care m-am gandit cu cartea lui Aristotel in mana, ar fi democratic si ar fi imposibil sau aproape imposibil ca  atunci „când opoziţia ar ajunge la putere „ea ar risca să-şi vadă legile trecute prin Parlament declarate neconstituţionale sub diferite pretexte de judecători înclinaţi să sprijine un partid care a pierdut încrederea corpului electoral.”, dupa cum arata Dl. Nastase, citandu-l pe profesorul Tudor Draganu. Pe de alta parte, D-na Motoc spune:

„[…]sau cel Africa de Sud unde oricine indeplineste anumite criterii poate candida ,primeste avizul unei comisii dar numirea ramane in ultima instanta tot politica.”

In momentul in care vorbim de numire pe criterii politice, si in general vorbind de numire, nu cred ca mai putem vorbi de democratie… Numire nu inseamna nici alegere si nici tragere la sorti. Dar ca „oricine indeplineste anumite criterii poate candida” este democratic totusi. Eu nu am vorbit de numire si nici de criterii politice. Ideea aceasta simpla a lui Aristotel este, cred ca trebuie cu totii sa recunostem, de-a dreptul geniala. In acest caz, legea, asa cum arata Aristotel, trebuie sa fie suverana, in sensul ca oricare partid ar ajunge la Putere si indiferent de cine ar fi Presedinte, algoritmul pe care l-am descris mai sus ar trebui respectat! Ca nu se adopta un asemenea sistem este pentru faptul ca oamenilor le e frica de democratie, ca nu va „iesi” asa cum vor ei, in functie de propriile lor interese. Din aceasta cauza intervin criteriile politice si numirile pe criterii politice, care submineaza democratia. Transparenta ar trebui sa fie, dar sistemul pe care l-am descris mai sus e cat se poate de transparent, cred eu…

D-na Motoc mai arata ca:

„Deosebirile dintre Curtea Constitutionala a Romaniei si cea a Germaniei sunt prea multe pentru a le enumera aici. As incepe poate cu faptul ca nu numai prin faptul ca Curtii Constitutionale a Germaniei pot fi membrii ai partidelor politice ,nu numai inainte ci si in cursul mandatului. Chiar daca nu sunt membrii de partid pozitiile lor ideologice sunt bine cunoscute de partidele care ii nominealizeaza. Foarte putini din judecatorii acestei Curtii au fost magistrati de cariera. De aceea, schimbarea sistemului de nominalizare a judecatorilor Curtii Constitutionale a Romaniei sau numirea exclusiva a magistratilor de cariera nu cred ca ar schimba nimic din ceea ce se critica astazi la aceasta Curte.”

De ce nu ajung sa se „bata”, ca in cazul nostru? Asta ar fi intrebarea, nu? Pentru ca desi pot fi membri ai partidelor politice, chiar in cursul mandatului, si putini au fost chiar magistrati de cariera, intre toti acesti oameni exista un liant. Exista si la noi acest liant, numai ca la noi nu e suficient de puternic. Noi nu suntem pregatiti sa adoptam un astfel de sistem, precum cel german, care, la randul sau, nu e prea democratic, dupa parerea mea. Deci nu trebuie sa ne grabim a copia modele care nu prea ni se potrivesc… Vorbind despre democratie, Aristotel cugeta:

„Negresit, este mult mai exact sa se spuna ca este democratie acolo unde suveranitatea o au toti oamenii liberi, oligarhie – acolo unde ea apartine numai oamenilor bogati”

si mai spunea:

„Nu este democratie acolo unde oamenii liberi in minoritate comanda unei multimi care nu se bucura de libertate”

si

„Nu este democratie nici atunci cand suveranitatea este in mana bogatilor, chiar daca presupunem ca ei formeaza majoritatea, ca odinioara in Colophon, unde, inainte de razboiul cu Lydia, majoritatea cetatenilor posedau averi considerabile.”

Mi s-au parut foarte interesante aceste reflectii… De aceea atunci cand o elita incepe sa detina putere mare de decizie, cum pare a fi in cazul Curtii Constitutionale din Germania, nu se poate vorbi de (prea multa) democratie, in adevaratul sens al acestui cuvant. Eu am spus, conform cu Aristotel, ca legea trebuie sa fie suverana pentru ca sa nu ajungem la acea forma a democratiei pe care el o numea demagogia, iar conducerea sa se faca prin decrete populare. El spunea ca atunci „poporul este monarh”:

„De indata ce poporul este monarh, el pretinde sa lucreze ca un monarh, pentru ca respinge jugul legii si se face despot; astfel, lingusitorii ajung indata in cinste”

Deci eu nu exclud suveranitatea legii si respectarea ei, altminteri se poate ajunge la despotism. Chiar la unul democratic, asa cum arata Aristotel. Sau la haos, as adauga…

Daca dorim democratie ar trebui sa intarim cultura democratica in randul cetatenilor. Aici trebuie spus cate ceva despre recentul referendum. Decizia Curtii privind realizarea cvorumului de 50% plus 1 nu se poate spune ca ar fi nedemocratica. Nedemocratic a fost boicotul initiat de PDL/Basescu. Cu toate acestea boicotul era doar o recomandare politica adresata membrilor si simpatizantilor acestui partid si nimic mai mult. Un om cu convingeri democratice, chiar membru PDL, ar fi trebuit sa mearga la vot! Nedemocratica mi se pare mai mult atitudinea multor cetateni care nu merg la vot, adica absenteismul. Votul popular este prin excelenta democratic, un drept cetatenesc, nu o obligatie. Pentru ca tot electoratul este chemat la vot si, drept consecinta, ar trebui sa se prezinte la vot. Absenteismul denota o slaba cultura democratica in randul cetatenilor, lucru ingrijorator. Sunt de acord ca cetateanul are si libertatea de a nu merge la vot, de a nu vota. Cu toate acestea, a te duce cu familia in ziua votului la un picnic si a nu merge la vot, sau sa faci dragoste cu iubita toata ziua fara sa mergi la vot ca sa votezi, nu este o atitudine democratica. Ii mai auzi pe cate unii spunand: „dar la ce bun sa merg sa votez?!”. Ei, o asemenea atitudine e clar ca nu e democratica. Trebuie sa mergi sa votezi pentru ca esti cetatean si ai dreptul acesta mare de a vota. Drept pentru care multi au luptat din greu ca sa-l castige! Imi pare rau ca trebuie sa spun, dar absenteismul mi se pare o decadere voita din calitatea de cetatean. Si e mare pacat! De aceea si spun ca la noi trebuie intarita cultura democratica in randul cetatenilor.

Ca sa nu ajungem doar o populatie.

O populatie din care sa se poata naste un dictator si care sa-i poata lua omului dreptul democratic de a vota! Ma intreb ce ar zice atunci toti cei care de regula absenteaza de la vot… In mod clar, dupa parerea mea, absenteismul favorizeaza oligarhia, aparitia si impunerea politica a acesteia. Adica asta inseamna ca o minoritate sa dicteze unei majoritati lipsita de orice motivatie de a mai reactiona. Si bineinteles ca acea minoritate va fi formata din cei bogati si foarte bogati care vor face nestingheriti de cineva „jocurile”. Jocurile lor, desigur. Ia sa se restranga chestia asta doar la anumite clase, si sunt convins ca poporului nu-i va place situatia asta. Adica anumite clase sa conduca, fara niciun fel de consulatare populara si sa faca cum cred ei de cuviinta. Avem de regula un absenteism la vot in proportii majoritare. Foarte trist este faptul ca multi oameni nici nu se gandesc la pericolele ce pandesc libertatea cetateanului, drepturile lui. Ignoranta si superficialitate! Or, acest absenteism lasa loc unor astfel de pericole! De aceea este imperios necesar ca oamenii politici sa caute sa dezvolte, in continuare, o cultura democratica in popor. Si nu sa se abata de la acest deziderat.

Faptul ca Basescu se intoarce la Cotroceni in ciuda celor 7,4 milioane de cetateni care au votat pentru demitere se datoreaza acestui lack of democracy initiat chiar de cetateni, si nu vorbesc neaparat de cei care au raspuns pozitiv recomandarii politice a PDL de a boicota referendumul. Este adevarat ca cei care au votat acum pentru demitere sunt mai multi decat cei care au votat in 2009 pentru realegerea sa in functia de Presedinte. Dar ar trebui sa intelegem cu totii ca victoria sa de acum, daca poate fi numita victorie, se datoreaza tocmai acestui lack of democracy, de care pomeneam, legat de absenteismul la vot. Intr-o societate democratica autentica nu am fi avut absenteism deloc! In niciun caz de asa proportii cum a fost cel de la referendum. De aceea Basescu se intoarce la Cotroceni, desi lucrul nu e prea democratic, chiar deloc. Multi vorbesc de jocuri, de interese straine, imixtiune in treburile interne din partea Marilor Puteri. Daca lucrurile stau intr-adevar asa, atunci situatia se datoreaza tocmai deficitului de democratie. Intr-o tara democratica nu s-ar fi intamplat asa ceva! Pe cand acest lack of democracy poate aduce o tara de la conditii de parteneriat cu o Mare Putere direct in hinterlandul acelei Mari Puteri. Iar lucrul acesta poate viza o atingere adusa independentei si suveranitatii tarii, si chiar libertatii cetateanului. Cum ar putea fi impiedicata o Mare Putere sa implanteze aici un dictator, indiferent cine ar fi acea Mare Putere si indiferent cine ar fi acel dictator, daca cetatenii nu reactioneaza, daca cetatenii manifesta indiferenta, absenteism? Adica daca inceteaza de a mai fi cetateni, subminand ei insisi, in felul acesta, democratia. Asa cum si o oligarhie poate face jocuri straine.

Sa luam un exemplu: Grecia de azi! Cea de pe vremea lui Aristotel era o Grecie inteleapta… Daca cetatenii greci de azi ar fi reactionat democratic si ar fi sanctionat politica de „bunastare a poporului” practicata de guvernele ce s-au perindat pe la Putere, Grecia n-ar mai fi fost in situatia tragica de astazi! Insa traiul bun, ani de-a randul, i-a lancezit de tot si i-a facut sa nu mai gandeasca! Pai asta si inseamna democratia: toti cetatenii, corpul intreg al cetatenilor! Pe cand in Grecia nimeni n-a mai avut nicio reactie in fata bunastarii false care li se tot servea, ca un drog, pe tava de catre guverne… Iar acum vin altii sa-i despoaie de putinul pe care au ajuns sa-l aiba… Daca l-ar fi citit pe Aristotel ar fi aflat ca:

„Este deci o fericire mare ca cetatenii sa aiba o avere mediocra, dar indestulatoare pentru toate nevoile lor.”

Dar cine mai citeste in zilele noastre? Nu mai citeste nimeni de parca ar fi toti atotstiutori, Doamne iarta-ma, si in felul acesta ignoranta si superficialitatea se intinde foarte usor peste oameni.

Un mare spirit…

Traim intr-o lume plina de framantari si ne punem deseori intrebarea daca mai avem motive pentru a spera. Am trait o tranzitie bulversanta, ce s-a tradus pentru multi in schimbari bruste de destin… Unii au trebuit sa-si paraseasca tara, sa mearga in alte parti pentru a munci, pentru a castiga mai bine. Incercam de mai bine de 20 de ani reforme si parca tot dam gres… Se duc lupte politice inversunate. Fostii prieteni devin adversari neimpacati… Se lasa cu acuze grele de ambele parti si dupa ce ne luam portia de URA, ca si cum ar fi normal asa ceva (asa am ajuns!), suntem obositi si ne intrebam daca mai are rost sa speram… Pe plan mondial, Omul, dupa un Razboi devastator, a cautat tot felul de formule pentru a salva Pacea. Ingrozit de el insusi, s-a abtinut de la o noua conflagratie mondiala. Iar acum situatia este tensionata, pentru ca… Pentru ca inca mai avem de parcurs cresterea spirituala, de care avem nevoie. Mai are rost sa speram? Avem motive? Am ajuns la o criza economica si toata lumea spune ca situatia e grava. Unii au trait facand datorii uriase, altii au tras greul unei tranzitii parca neterminabile. Si am ajuns cu totii sa constatam ca ceva nu e in regula, ca am gresit… Si ca trebuie s-o luam de la capat. Impreuna. In Pace. Sa speram!

As dori sa-mi ingaduiti sa evoc aici un mare spirit, care m-a impresionat profund. Pana in adancuri. Este vorba de Dr. Elsa M. Glover. Si as dori sa-mi ingaduiti sa pun aici o poezie foarte frumoasa. Despre Speranta.

           REASONS FOR HOPE

We´re bound to Earth

Imprisoned in form.

When fate challenges,

It doesn´t forewarn.

 

We live in darkness.

We blunder along –

Making mistakes,

Doing things wrong.

 

Then arrives pain

And loss of health.

We lose our friends

We lose our wealth.

 

But cause and effect

We gradually learn.

What causes loss

We come to discern.

 

Thus we gain wisdom

We enter the light.

We gain control,

Set our  lives right.

Elsa M. Glover

Despre romi…

Iata doua articole din Gandul pe aceasta tema:

Nu vor să fie VECINI CU ROMII: trei persoane încătuşate la Tg. Mureş pentru că au împiedicat amenajarea unei tabere de romi

 

si editorialul al D-nei Rodica Ciobanu:

România nu-şi poate lega romii de glie

 

 

Problema

Citind aceste articole am cazut pe ganduri… Mie personal nu mi se pare ca acestea ar fi motivele pentru care suntem refuzati in Schengen. Faptul ca Romania indeplineste conditiile tehnice este un lucru atestat pe plan european. Deci nu ar trebui sa fie probleme. Probleme la frontiera, cu securizarea s.a.m.d, au si state membre Schengen. Iar asa zisa problema a romilor mi se pare a fi una falsa. Nu spun ca nu ar exista probleme de integrare a romilor, nu voi discuta aici cauzele. Dar ca problema romilor e aceea care blocheaza integrarea Romaniei in Spatiul Schengen mi se pare a fi o exagerare. Si astfel de exagerari se fac, de obicei, de catre extrema dreapta. Mi se pare, mai degraba, ca nimeni din UE nu doreste sa studieze serios problemele cu care se confrunta romii, obiceiurile lor, modul lor de viata. Spre exemplu de ce destul de multi romi refuza (?!) sa-si trimita copiii la scoala? Nu spun ca toti ar face lucrul acesta. Pentru ce multi dintre ei sunt saraci? Nu spun ca nu ar exista si romi bogati, chiar foarte bogati. Cei care sunt bogati cum si-au castigat averea? Prin furt? Dar oare nu sunt si romani sadea in aceeasi situatie? Care e diferenta? Cum este tratata femeia de etnie roma de catre sotul ei? Este sotul ei posesiv, o trateaza ca pe o sclava? De ce unii romi isi casatoresc copiii si inca de la varste fragede? De unde provine acest obicei si ce semnificatie are? Dezvolta acest obicei un anumit simbolism? De unde provin romii? Exista izvoare istorice care sa ateste provenienta lor din India? Limba romilor cum e? In ce familie de limbi o putem incadra (slava, germana, latina, alta)? Se tot vorbeste de integrarea romilor, dar nu vad pe cineva dispus sa faca o cercetare sociologica serioasa asupra acestui grup etnic. Pentru ca adevarul este ca noi cunoastem destul de putine lucruri despre romi. Totusi, sa nu uitam ca romii au dat si mari artisti, cu care ne mandrim. Unul din talentele lor este muzica. Sunt deosebit de talentati in muzica, executanti remarcabili (acordeon, vioara, voce si nu numai). Care sunt celelalte talente ale lor? Se spune ca sunt foarte buni lucratori in metal (ar fi si aici cateva intrebari – de ce in metal? De unde aceasta traditie a lucrului in metal? Ma gandesc la faptul ca ar fi vorba de o traditie, nu?). N-am auzit, spre exemplu, ca romii ar sti sa lucreze lemnul foarte bine. Se tot spune despre romi ca fura si de aici neincrederea in ei. Altii cersesc. Se spune ca nu muncesc sau ca nu vor sa munceasca, ca nu le place munca. De ce s-au impamantenit astfel de obiceiuri la romi? De asemenea deranjeaza ca sunt murdari si ca traiesc in murdarie. Si asupra acestui aspect aceeasi intrebare: de ce au adoptat si adopta in continuare acest mod de viata? Ma intorc la conditia femeii de etnie roma. Sa presupunem ca o tiganca vrea sa se rupa de tiganie si sa duca o viata aidoma populatiei majoritare: vrea sa invete, sa aiba servici 07.00-15.00, sa traiasca departe de satra, la bloc, impreuna cu sotul si copiii, sa mearga impreuna cu sotul la Festivalul George Enescu, la Sala Palatului. Daca decide astfel intampina ostilitate, greutati din partea comunitatii rome din care face parte? Cine ar impiedica-o sa duca un alt mod de viata: familia, seful comunitatii respective? De ce ar impiedica-o? Care ar fi resorturile psihice profunde ale membrilor familiei care i-ar determina sa o impiedice sa duca un alt mod de viata, unul nou? De ce unii romi (si au fost cazuri destule) prefera violenta ca forma de a se exprima pe sine? Sunt diferiti tiganii din Romania fata de tiganii din alte tari? Daca da, care ar fi diferentele?

Sunt destule probleme de cercetat, apropo de romi. Si se pare ca sunt foarte putini doritori de a le aprofunda si de a da solutii viabile privind integrarea romilor.

Se spune ca romii se trag din India…

Noua versiune a „vagabonzilor milionari”. Cum arată pe dinăuntru această „cocioabă dărăpănată” din India. GALERIE FOTO

Foarte interesant articolul! Il recomand a fi citit cu atentie!

Off Topic

VIDEO: Cântăreaţa R&B Vesta Williams a fost găsită moartă în camera de hotel

Dumnezeu s-o ierte si s-o odihneasca in pace!

 

 

 

Despre prietenie…

Ma tot uitam ce s-a mai publicat prin WordPress si am dat peste o postare interesanta a unei tinere din Republica Moldova, daca nu ma insel, pe nume Oliandra. Ea afirma ca „prietenia, ca si concept, este pe cale de disparitie„, argumentand acest lucru. Sunt foarte interesante argumentarile si ceea ce mi-a atras atentia e ca sunt facute la modul foarte clar, punct cu punct, matematic. Insa tanara autoare nu spune ce inseamna pentru ea o prietenie adevarata… Sau cum s-ar putea defini acest concept de prietenie adevarata? Iar daca o prietenie adevarata ar fi tot una cu o prietenie sincera, atunci in ce masura si in ce conditii sinceritatea poate fi perfecta? Caci daca, in acest caz, sinceritatea nu e perfecta, atunci nici prietenia n-ar putea fi adevarata… Stateam si ma gandeam la ultimul argument pe care il da Oliandra… Istoria ne demonstreaza ca Bogatul cu Saracul n-au prea fost prieteni niciodata. Chiar deloc. Oliandra spune: „Nu zic conturi în bancă și multe zerouri, deoarece tind să cred că nu ne-am stricat atât de tare”. In general vorbind, s-ar putea aduce argumente ca ne-am stricat chiar atat de tare. Atata vreme cat am cultivat in societate egoismul si placerea iar individul se gandeste sa aiba numai el cat mai multi bani, sa traiasca numai el bine, fara sa-i pese de ceilalti, fara sa incerce sa faca ceva pentru ajutorarea celor aflati in nevoi crude, s-ar putea concluziona ca ne-am stricat atat de tare. Nu? Poate ca si sentimentele de care suntem capabili s-au uscat, ca sa zic asa. Poate ca traim foarte intens intr-un mod foarte interesat si lasam interesul sa ne guverneze. Cunostiintele, prieteniile le lasam pentru distractii si barfe pentru ca, de fapt, nu ne intereseaza prea mult. Te pot interesa mai mult, spre exemplu, cariera, banii, pozitia sociala, afirmarea profesionala si multe alte lucruri de genul asta. Si atunci te gandesti mai putin la cultivarea unei adevarate prietenii. Dupa parerea mea, nu poti fi prieten chiar cu oricine. Exista un anumit „chimism”, ca sa zic asa, intr-o prietenie. Spre exemplu sentimentul de atasament reciproc ce leaga doua persoane depinde de caracterul acestora, de felul lor de a fi, de a vedea lucrurile, etc. Cu alte cuvinte, ar trebui sa existe afinitati de acest ordin intre doua persoane pentru a avea loc atasamentul reciproc. Daca e ceva contrar in tine insuti, atunci… ar trebui sa poti trece peste acel ceva. Sunt, spre exemplu, oameni care nu te impresioneaza cu nimic. Dar pot fi oameni care sa te impresioneze adanc si sa-ti lase o amintire plina de stima si admiratie. Poate fi vorba de tinuta intelectuala, de ideile pe care omul respectiv le are, de eruditia de care da dovada. Nici chestia cu prietenii din copilarie, de pe bancile scolii nu tine… Una e prietenia la varsta scolii primare si alta prietenia la o varsta adulta. Daca, spre exemplu, ai avut un prieten in copilarie care era golan, dar acum tu ai terminat o facultate, esti un om citit, frecventezi concerte de muzica simfonica, iar acela tot derbedeu a ramas, ai mai putea fi prieten cu el? Ca ai golanit si tu, in copilarie, cu el si cu multi altii, e cu totul altceva. Aceasta stare nu e necesar sa dainuiasca, ca si cum totul sa ramana neschimbat. In general vorbind, in viata lucrurile se schimba. Ca poti arata bunavointa fata de el, totusi nu e prietenie. Nu e vorba numai de incredere, desi increderea (adica daca poti avea incredere in persoana respectiva) joaca un rol insemnat. Insa se intampla uneori in viata sa intalnesti un om cu care sa te intelegi de la bun inceput foarte bine. Practic, sa nu existe niciun fel de bariera intre tine si el. Comunicarea sa decurga excelent. Unii vorbesc si de compatibilitatile intre zodii. Cand se intampla un astfel de fenomen nici nu mai iti pui problema increderii in persoana respectiva. E ca si cum problema asta nu ar mai avea sens. Daca pui problema increderii, atunci da-mi voie sa te intreb: tu cum pornesti intr-o relatie de prietenie – cu incredere sau cu neincredere? Caci daca tu insuti pornesti din start cu neincredere intr-o prietenie, deoarece frica de a fi tradat este mai mare, atunci cum poti sa-i pretinzi celuilalt incredere? Poti s-o faci, dar ai da dovada de fatarnicie… Si in dragoste, cand se ajunge la dovezi de incredere, se mai poate vorbi, oare, de dragoste? Poate de gelozie… Dar, in general vorbind, dovezile de incredere pe care cineva i le pretinde persoanei iubite distrug sentimentul de dragoste. Vrei dovezi, dragostea trece pe locul doi. Dovezile ajung pe primul loc si, in consecinta, devin mai importante decat dragostea.

Image via Wikipedia

E un proverb pe care toata lumea il cunoaste si probabil, din aceasta cauza, toata lumea a ajuns sa gandeasca asa: „Prietenul la nevoie se cunoaste”. Totusi, parca ceva nu e in regula… Nu ca proverbul n-ar avea miezul lui de adevar, dar depinde cum e interpretat. Daca ma ajuta imi e prieten. Nu-mi e prieten daca nu ma ajuta. Dar s-ar putea intampla sa nu poata sa te ajute. Atunci legi prietenia de interesele tale personale. E ca si cum ai spune ca prietenia trebuie sa fie in conformitate cu interesul tau personal. Nu e in conformitate cu interesul tau, atunci nu e prietenie. E in regula sa interpretam in felul asta acest proverb…? Sa nu uitam totusi ca si prietenul poate avea interesele lui, care nu trebuie sa concorde intotdeauna cu interesele tale. Asa apare prietenia din interes. Problema ar fi cat de sincera e o astfel de prietenie? Cat de adevarata? Pentru ca, in cazul acesta, dispare interesul, dispare si prietenia… Felul asta al romanului de a vedea lucrurile nu mi se pare a fi foarte bun…: „il angajez pe Y ca e fiul lui Z. X care mi-e prieten pentru ca m-a ajutat in doua, trei afaceri m-a rugat foarte mult; are si o pozitie buna la minister… nu pot sa stric prietenia cu el. Trebuie sa-i dau un post ca lumea, hai ca-l pun director sau sef de departament, ca pe urma asta, X, nu-mi mai da contracte.” Si uite asa se creaza lantul slabiciunilor, vorba lui Caragiale, in care prieteniile interesate fac legea. Adica oamenii de „incredere”. Ca doar prietenul la „nevoie” se cunoaste… Si uite asa intr-o functie de conducere nu ajunge unul capabil, ci Y pentru ca l-a rugat prietenul X sa-l „ajute”. „Cum sa nu-i dau contractul, ca e de-al nostru, din partid, om de incredere, prieten de nadejde al partidului, face si el o sala de sport, un teren de fotbal in panta, o reabilitare de drum judetean, mananca si gura lui ceva. Si apoi e prieten cu… Care e prieten si cu mine. Pai, hai dom’ne sa-l ajutam si pe baiatu’ asta, e tanar, vrea si el sa se insoare, trebuie sa porneasca si el cumva in viata! „.

Tot soiul de prietenii, ce sa-i faci…

Iata si aici o parere interesanta…

Varsta la care femeile sunt cele mai frumoase

Un studiu a stabilit ca la 31 de ani femeile ating punctul maxim in ceea ce priveste frumusetea…

Women are at their most beautiful when aged 31

Articolul arata:

„A study of 2,000 men and women from the UK looked at a variety of aspects of beauty including, confidence, looks and style, in a sample of women.

Overall it was found that a fresh-faced look was rejected in favour of women who also backed their beauty up with confidence and life experience.

This meant women were considered their most beautiful at the age of 31 – good news for current 31-year-olds Katie Holmes and Jennifer Love Hewitt.”

Mmm… Bine,

Image via Wikipedia

frumusetea mai depinde si de gustul fiecaruia…

Jessica Alba, Ingrid Bergman, Halle Berry, Christina Aguilera, Jennifer Lopez, Beyonce…

Am dat doar cateva exemple. Sper ca si reusite si sper sa va placa! 🙂 (A, nu m-am interesat daca au 31 de ani ;)) ). Insa este interesanta o chestiune… app de o femeie. Este oare vreo deosebire intre a fi frumoasa si a fi sexy? Sau punem semnul congruentei intre cele doua notiuni (a fi o femeie frumoasa si a fi o femeie sexy). Iata, mai jos, o imagine cunoscuta a lui Beyonce.

Bine, sigur, conteaza, asa cum spune si studiul, experienta de viata a unei femei, felul in care stie sa trateze un barbat, intr-un cuvant spus! Dar hai sa vedem si o frumusete de … moda veche.. spre ex: Dorothy Lamour..:

Sau Ingrid Bergman:

Dar ce parere aveti de Ava Gardner (tare de tot!! 🙂 ):

Image via Wikipedia

Image via Wikipedia

Image via Wikipedia

Image via Wikipedia

Image via Wikipedia

Image via Wikipedia

Image via Wikipedia