Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Declaratiile domnului Lazaroiu despre partidele politice

Iata ce am citit pe Hotnews:

Sebastian Lazaroiu: Votul uninominal a slabit partidele, incurajeaza migratia politica. UDMR e o formatiune tolerata, constituita foarte ciudat. Un nou partid, cum ar fi cel al lui Dan Diaconescu, ar fi un punct vulnerabil

Am gasit Legea partidelor politice pe site-ul Camerei Deputatilor. Dar nu despre asta as vrea sa vorbesc acum. In articolul din Hotnews este o remarca a D-lui Lazaroiu pe care as dori s-o comentez:

„Potrivit acestuia, daca s-ar face o alta formatiune acum, cum ar fi cea a lui Dan Diaconescu, „acesta ar fi punctul vulnerabil, nimeni nu mai vrea un alt partid acum”: „Ar fi atacat in instanta imediat daca s-ar vrea doar un ONG care sa se poarte ca un partid politic. UDMR este tolerat, el a facut multe servicii si are un electorat stabil al sau, sigur, pe criterii etnice. Dar, dupa 20 de ani, se simte nevoia unui nou partid pe scena politica. De fapt, a unui nou mod de a face politica. Lumea intelege ca partidele actuale s-au constituit prost, sunt ca niste case care au fundatia subreda si tot ce s-a construit peste, deja nu mai conteaza. Cam toate partidele existente au fost facute de sus in jos, nu de jos in sus, ele nu au aparut ca o nevoie. De pilda, PD a aparut din nevoia de diversificare a FSN, s-a rupt si au aparut un FSN mai reformist, mai spalat si FDSN-ul lui Iliescu, care era conservator. A fost o cearta la varf, nu a fost o cearta la baza”.”

Deci spune ca partidele au aparut de sus in jos si nu de jos in sus, si nu ca o nevoie. Dar adauga faptul ca: „De pilda, PD a aparut din nevoia de diversificare a FSN, s-a rupt si au aparut un FSN mai reformist, mai spalat si FDSN-ul lui Iliescu, care era conservator. A fost o cearta la varf, nu a fost o cearta la baza”. Deci a existat o nevoie, aceea de diversificare a FSN, lucru care a condus la aparitia PD, „mai spalat”, in viziunea D-lui Lazaroiu, decat conservatorii lui Ion Iliescu. Deci o „nevoie” tot a existat. Pe de alta parte, daca nu ar fi existat acea „nevoie” atunci de ce unii din vechiul FSN s-ar fi indreptat catre noua formatiune politica constituita?

Insa aici avem de a face cu doua notiuni si anume: ” Cam toate partidele existente au fost facute de sus in jos”. Si, cea de a doua: „ele nu au aparut ca o nevoie”. Pe langa faptul ca termenii nu sunt clari (spre exemplu ce inseamna „de sus in jos” sau de „jos in sus” ?) trebuie precizat ca in Istoria partidelor politice nu intotdeauna un partid sau mai multe partide s-au format de la baza, intelegand prin asta poporul sau votul popular. Un exemplu in acest sens il reprezinta vestitele partide britanice Tory si Whig! Iata ce spune Wikipedia despre Whig (dar si despre Tory!):

„The Whigs were a party in the Parliament of England, Parliament of Great Britain, and Parliament of the United Kingdom, who contested power with the rival Tories from the 1680s to the 1850s. The Whigs’ origin lay in constitutional monarchism and opposition to absolute rule. Both parties began as loose groupings or tendencies, but became quite formal by 1784, with the ascension of Charles James Fox as the leader of a reconstituted „Whig” party ranged against the governing party of the new „Tories” under William Pitt the Younger. Both parties were founded on rich politicians, more than on popular votes; there were elections to the House of Commons, but a small number of men controlled most of the voters.” (subl.mea)

Deci nu votul popular, nu poporul, nu baza a format , fondat aceste partide, ci politicieni bogati! Desi au fost alegeri in Camera Comunelor, cu toate acestea un mic numar de oameni au controlat marea majoritate a alegatorilor!! Deci cam asa au fost zorii democratiei in Marea Britanie… Dar lucrurile nu trebuie privite cu usurinta… Hai sa patrundem putin, citind si ce ne spune Wikipedia, in atmosfera conservatorismului britanic, ca sa-l intelegem nitel mai bine. Si sa luam o mare personalitate britanica a acelor ani… Sa zicem, sa zicem… Sir Robert Walpole! 🙂

Sir Robert Walpole

Sir Robert Walpole era fruntasul partidului Whig. A fost Prim Ministru si a incurajat dezvoltarea comertului si a industriei. (Deci nu a privatizat/desfiintat obiective industriale, nu a facut din Anglia o piata de desfacere pentru produsele straine… 😉 ) In timpul sau s-au facut eforturi pentru sporirea stapanirilor coloniale si s-a intensificat comertul cu sclavi (astea erau vremurile…). Tot in timpul sau – constituirea sistemului cabinetului ministerial, iar Parlamentul a capatat formele definitive de organizare. Dar interesant este cat timp a fost Sir Robert Walpole Prim Ministru…: 4 April 1721 – 11 February 1742… Asta inseamna 21 de ani!!! (Cred ca trebuie precizat ca Anglia se unise cu Scotia la 1 mai 1707 sub numele de Marea Britanie, deci in timpul domniei Reginei Ana – 1702-1714). Eu stau si contemplu ce stabilitate politica – 21 de ani premier! Sigur, altele erau vremurile, dar totusi… Dupa 3 ani omul a murit, la 1745, deci… se poate spune ca a fost, de cand a devenit premier, pe viata in aceasta functie. Dar a si facut lucruri importante pentru dezvoltarea economica a Marii Britanii. Asta e important! Si subliniez: n-a stat, a facut ceva!

Putem sa ne gandim si la cea de-a doua problema: „aparitia ca o nevoie”. Partidele apar intr-un anumit context istoric. Iar acest context istoric determina aparitia unor partide. Aceste partide – Tory si Whig – au aparut ca o consecinta directa a Revolutiei burgheze din Anglia, inceputa la 1642. Insa cristalizarea celor doua formatiuni politice s-a facut ceva mai tarziu, odata cu Ministerul Cabalei, intre anii 1667-1673. Dar si intr-un context de lupte religioase intre protestanti si catolici. Sa nu uitam ca la 10 iunie 1688, in urma nasterii unui fiu lui Iacob II, nemultumirea fata de politica procatolica a regelui, care parea acum a gasi un succesor, ia mari proportii.  Iar la 30 iunie acelasi an un grup de 7 persoanlitati engleze (dintre whigi si tory) se adreseaza lui Wilhelm de Orania, cerandu-i sa salveze Anglia de „tirania catolica„! In 1701, la 12 iunie avem acel celebru Act of Settlement – reglementarea succesiunii la tron, cand se reafirma obligativitatea confesiunii protestante pentru suveranii britanici. O faza care mi se pare foarte tare este ca ministrii sunt facuti raspunzatori pentru masurile luate de rege! De asemenea, inamovibilitatea judecatorilor.

Sa vedem si un alt partid, de la Stanga esicherului politic… Sa luam, spre exemplu, Partidul Socialist Francez! 🙂 . Si sa vedem ce ne spune Wikipedia:

„After the failure of the Paris commune (1871), power of the French socialist movement was greatly reduced. Its leaders were killed or exiled. France’s first socialist party, the Federation of the Socialist Workers of France, was founded in 1879. It was characterised as „possibilist” because it promoted gradual reforms. Two parties split off from it: in 1882, the French Workers’ Party of Jules Guesde and Paul Lafargue (the son-in-law of Karl Marx), then in 1890 the Revolutionary Socialist Workers’ Party of Jean Allemane. At the same time, the heirs of Louis Auguste Blanqui, a symbol of the French revolutionary tradition, created the Central Revolutionary Committee led by Édouard Vaillant. There were also some declared socialist deputies such as Alexandre Millerand and Jean Jaurès who did not belong to any party.

In 1899, the participation of Millerand in Pierre Waldeck-Rousseau‘s cabinet caused a debate about socialist participation in a „bourgeois government”. Three years later, Jaurès, Allemane and the possibilists founded the possibilist French Socialist Party, which supported participation in government, while Guesde and Vaillant formed the Socialist Party of France, which opposed such co-operation. In 1905, during the Globe Congress, the two groups merged in the French Section of the Workers International (SFIO). Leader of the parliamentary group and director of the party paper L’Humanité, Jaurès was its most influential figure.”

De remarcat ca textul incepe asa: „Dupa esecul Comunei din Paris…”. Aceste cuvinte spun totul despre contextul istoric ce a determinat crearea Partidului Socialist Francez. De observat ca pana in zilele noastre acest partid are in titulatura sa cuvantul socialist, nu social-democrat! Deci el este un partid socialist, nu social-democrat! In legatura cu Comuna din Paris, ar trebui sa intelegem putin cate ceva din traditiile istorico-politice, daca pot sa ma exprim astfel, ale Frantei. Dar intai sa vedem cum s-au desfasurat, pe scurt, evenimentele. La 28 ianuarie 1871 capituleaza Parisul (capitala Frantei fusese asediata – 19 septembrie 1870 – 18 ianuarie 1871 – de catre armata prusiana in urma razboiului franco-prusian – 19iulie 1870 – 26 februarie 1871). Pe 17 februarie Adunarea Nationala il alege pe Jules Grevy presedinte si ii incredinteaza formarea guvernului lui Louis Adolphe Thiers. Pe 18 martie guvernul esueaza sa dezarmeze muncitorimea pariziana care rastoarna dominatia burgheza si instaureaza Comuna din Paris (proclamata oficial la 27 martie). Guvernul Thiers se refugiaza la Versailles pe 19 martie. Dupa care Comuna se extinde rapid in mai toata Franta! Situatie grea pentru Franta care, in urma Tratatului de pace franco-german de la Frankfurt pe Main pierde Alsacia si Lorena de est si plateste 5 milioane de franci-aur, drept despagubiri de razboi! Iar in perioada 21 mai-28 mai vine tragedia interna, cumplita – Saptamana sangeroasa – inabusirea in sange a Comunei din Paris de catre versaillezi. 20.000 de comunarzi ucisi… Pe 29 mai – capitularea ultimului punct intarit al comunarzilor, fortul Vincennet. Iar pe 31 august 1871, L.A. Thiers devine Presedinte al Republicii Franceze…

Insa chestiunea aceasta cu Comuna e mult mai veche la francezi. Poate ca putina lume stie ca in timpul domniei lui Ludovic al VI-lea cel Gros (1108-1137), in anul 1122 a izbucnit o rascoala a orasenilor din Laon, care ucid pe episcop si proclama Comuna. Cum putem demonstra caracterul ateu al miscarii (rascoalei)? Prin faptul ca l-au ucis pe episcop, adica pe un om al Bisericii. Iar la 1128, proclamarea Comunei la Marsilia…

Eu cred ca nu trebuie sa ne jucam cu cuvintele… „de jos in sus”, „de sus in jos”…Or, domnul Lazaroiu cam asta a facut…

Si in acest exemplu se poate vedea destul de clar ca ceea ce a determinat crearea in 1879 a Partidului Muncitoresc Francez (in frunte cu Jules Guesde si Paul Lafargue) in urma Congresului Muncitoresc ce a avut loc la Marsilia a fost tocmai contextul istorico-politic determinat de Comuna din Paris. Iar Stanga politica franceza a inceput sa se impuna ca o forta redutabila.

Am dat aceste exemple tocmai ca sa evidentiez ca nu e corect, dupa parerea mea, sa punem asa problema: „de jos in sus”, nu de „sus in jos” si aparitia unui partid ca o nevoie. Ci trebuie vazut contextul istorico-politic care a determinat aparitia unei formatiuni politice sau a mai multora. Caci un partid apare intr-un context istoric si politic determinat atat de realitatile interne din tara respectiva (la momentul respectiv, desigur), dar poate fi determinat si de realitatile externe cu care tara respectiva interactioneaza si care influenteaza (uneori decisiv) realitatile interne. Altminteri, aparitia unui partid, daca nu ar apare ca o nevoie, adica dintr-o necesitate determinata, ar fi cu totul inexplicabila, adica absurda. Pentru ca efectul este in mod necesar cauzat: este necesar sa existe o cauza, pentru ca sa determine un efect. Daca, spre exemplu, ar fi asa cum spune Dl. Lazaroiu si un partid ar fi desfiintat pentru ca nu respecta regulile, asta nu inseamna ca se desfiinteaza automat si cauzele care au condus la crearea partidului respectiv. Iar daca acestea nu sunt desfiintate, atunci vor cauta sa produca efecte in continuare, obiectiv vorbind. Si vor determina o presiune sociala foarte puternica si o stare de incordare si tensiune in societate. De aceea cauzele trebuie bine analizate, iar partidele mari, serioase, cu linii ideologice clare, ar trebui ca, in urma analizei facute, sa-si imbunatateasca oferta fata de electorat. Poate ca oferta acestora nu a putut satisface cererea, pentru motivul ca nu a fost o oferta foarte buna, lucru ce a contribuit la o stare de fapt actuala nedorita. Si care a condus electoratul sa caute alte orientari politice, cum ar fi Partidul Poporului. Pentru ca o oferta proasta, de proasta calitate poate sa alieneze electoratul, sa-l debusoleze, sa-l faca sa fie expus foarte usor la diverse forme de populism, fara sa stie la ce l-ar putea duce aceste populisme. Ca asta nu i se spune. Si poate ca nici nu e foarte clar la ce ar putea conduce tara, dar in niciun caz spre ceva bun. Dar din ceea ce spune Dl. Lazaroiu razbate o perceptie a faptului ca partidele noastre nu vor sa se imbunatateasca, sa caute sa se perfectioneze, sa caute sa-si imbunatateasca programul, oferta electorala, etc. Asta e un lucru destul de grav. Pentru ca partidele trebuie sa fie constiente, daca pot sa zic asa, ca trebuie sa raspunda exigentelor unei societati in schimbare si care doreste sa se modernizeze. Daca oferta a fost proasta, atunci sa caute sa si-o imbunatateasca, studiind fenomenul politic si social, cauzele, prin prisma propriilor ideologii. Tocmai pentru a recastiga increderea electoratului. Nicio modificare legislativa nu va putea sa faca lucrul acesta – se va modifica totul de forma. Ci doar efortul lor de a intelege corect societatea, nevoile acesteia si ale oamenilor si de a actiona in consecinta: cu oferte mai bune, tocmai pentru a actiona in vederea satisfacerii acestor nevoi si aspiratii ale societatii.

aprilie 27, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii