Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

O problema foarte serioasa: pensiile!!

Iata doua editoriale din Gandul:

Fiţi patrioţi! Muriţi în câmpul muncii!

de Marius NIŢU

si

Premierul Boc nu are dreptul la o pensie decentă

de Victor ROTARIU

Iata ce spune, printre altele, primul articol:

Mulţi dintre cei care s-au ocupat de sistemul de pensii din România ar trebui să fie la închisoare. Pe scurt, acum nu mai sunt bani pentru pensii, pentru că toată lumea a furat din sistem care cum a putut. Cei cu influenţă, precum magistraţii, parlamentarii, diplomaţii etc, au gripat sistemul cu legi speciale, care n-au nicio legătură cu principiul contributivităţii. Cei mici, care n-au sărit peste bariera legii cu o altă lege, au trecut pe sub lege cu diverse adeverinţe medicale. Acum, România are de vreo trei ori mai mulţi pensionaţi pe caz de boală, ca pe vremea lui Ceauşescu. La grupele de muncă, altă veselie. Aici s-a trecut la categoria „muncă grea” de-a valma şi minerul, şi secretara directorului exploatării miniere şi magazionerul. Efectul cumulat e uluitor: doar o jumătate dintre pensionarii care se plâng de pensia mică „după o viaţă de muncă” au vechimea completă în muncă. La fel, un milion de oameni care au muncit cam trei ani toată viaţa primesc pensia socială minimă de 3,5 milioane de lei vechi. Pensia asta, votată cu entuziasm de toate partidele, e orice, ajutor social, pomană, numai pensie nu e. Pensia reprezintă returnarea unei contribuţii cumulate în timp, ceea ce, aici, nu e cazul.” (subl. mea)

„Pensia reprezintă returnarea unei contribuţii cumulate în timp, ceea ce, aici, nu e cazul.”. Pai atunci stau si eu si ma intreb: cum sa ai bani de pensii, la bugetul de pensii, daca numarul de contributori a scazut, fata de perioada comunista? Foarte multi au plecat sa lucreze in strainatate. Pe salarii mai mari. Pe de alta parte s-au desfiintat multe unitati economice, atat agricole cat si industriale. Nu mai vorbesc de sporul negativ al populatiei. In asemenea conditii economice si sociale cum se mai poate aplica principiul contributivitatii? Si aici e vorba de viitor:

Prezentul e trist, dar viitorul e sumbru. Viitorii pensionari au toate şansele să aibă o soartă şi mai grea ca cei de azi. Sistemul şi-a epuizat aproape toate resursele. Contribuţiile pentru pensie sunt, procentual, cu o treime mai mari decât în Germania, iar vârsta de pensionare pentru bărbaţi a ajuns la 65 de ani. Probabil, ca să ne echilibrăm bugetul asigurărilor sociale pe actuala structură de salariaţi, trebuie să interzicem pe viitor pensionarea şi să stabilim, prin lege, că în România se moare în câmpul muncii. Şi, pentru asta, chiar avem nevoie de un ministru precum Botiş.” (subl. mea)

Pe de alta parte investiile straine sunt mici in Romania, o parte insemnata au si plecat din Romania cu criza asta economica, multe firme au dat faliment, nu reusim sa absorbim decat sub 9% din fondurile europene destinate dezvoltarii. In conditiile astea eu nu vad cum sa ai bani la bugetul de pensii. Ar trebui create urgent locuri de munca, ceea ce iarasi nu prea se vede, in ciuda „optimismului moderat” al D-lui Boc. Iata ce spune al doilea articol:

Guvernul Boc nu numai că nu a creat noi locuri de muncă, ci le-a şi redus prin măsurile pe care le-a luat (impozitul minim şi majorarea TVA fiind vârfurile de lance). Cu toate acestea, guvernul Boc, posesorul unui buget de pensii care ajunge doar pentru nouă luni, diferenţa de trei fiind asigurată prin împrumuturi de la bancheri, promite că va micşora contribuţiile sociale anul acesta. Măsura este una foarte bună şi singura care a mai rămas pentru a revigora piaţa forţei de muncă însă deosebit de periculoasă în momentul în care 25% dintre pensii sunt deja plătite pe datorie.

Calculele guvernului sunt de neînţeles: deplânge sistemul de pensii, dar încurajează şomajul, spune că nu sunt bani, dar măreşte pensiile şi promite noi majorări aproape simultan cu reducerea contribuţiilor sociale. Ce să înţeleagă din asta actualii angajaţi şi pensionari? Ce să înţeleagă investitorii? Ce să înţeleagă bancherii şi agenţiile de rating?

Boc a sabotat deja, cu sârg, propria pensie, dar şi pe cea a milioanelor de actuali angajaţi care vor deveni, în câţiva ani, pensionari.

În continuare însă, spre nesurprinderea multora, premierul se mulţumeşte să constate, să arate cu degetul şi să promită. Iar dacă ia, totuşi, dintr-un motiv sau altul, o decizie bună, simte nevoia imediată de a o contracara printr-una care să îi anuleze efectul. Premierul Boc nu şi-a câştigat încă, prin munca depusă, dreptul de a avea o pensie decentă. Problema este că de munca lui actuală depind alte milioane de pensii, pe care respectivele persoane şi le-au câştigat cu vârf şi îndesat.”

Eu stau si ma intreb daca o astfel de situatie nu ar putea crea mari convulsii sociale in viitor, in Romania. Practic, toata aceasta stare de lucruri mi se pare a fi terenul fertil pe care va exploda disperarea oamenilor. Nu stiu cand. Dar mi-e teama ca este doar o chestiune de timp. Mai mult sau mai putin indelungat. Adevarul este ca de la Revolutie incoace, in Romania, obraznicul a mancat praznicul cam intotdeauna. Iar starea economica in care a ajuns tara, inclusiv cea demografica, este si rezultatul acestui fenomen. Practic, nu am asistat numai la dezindustrializarea Romaniei, dar, as zice mai raspicat, la falimentarea Romaniei. Lucru inadmisibil! Si asta in toti acesti ani scursi de la Revolutie incoace. Practic, situatia de astazi, daca nu va fi remediata, pune in pericol generatii intregi de acum inainte. Nu numai generatia lui Boc, a oamenilor in jur de 40 de ani, dar si generatia tanara de astazi, care are acum 20 de ani.  Daca generatia celor de 40 de ani vor avea probleme majore cu pensiile, nu vad cum o va duce mai bine generatia ce are acum 20 de ani si atunci va avea 40 de ani. In conditiile in care nu se vede o relansare a cresterii economice, in conditiile in care nu se prea vede nimic. Asa cum 20 de ani nu s-a vazut decat distrugeri de intreprinderi, apoi cresterea economica bazata pe consum, care ne-a aruncat intr-un faliment de toata frumusetea astazi. Care sunt premisele de la care trebuie sa plec, ca sa am un optimism justificat? Ca Romania este in Uniunea Europeana? Dar lucrul asta nu a facut altceva decat sa sporeasca numarul de emigranti, nu se vede o imbunatatire a absorbitei fondurilor europene la 4 ani de la integrare. De ce anume trebuie sa ma leg pentru a putea fi optimist pentru viitor? Lumea isi pune sperante in partidele de Opozitie, pentru ca oamenii cred ca acestea vor reusi sa rezolve macar o parte din probleme. Opozitia ar trebui sa fie constienta ca aceste probleme nu sunt deloc usoare. Si nici nu se vede o viziune si un plan foarte concret din partea Opozitiei pentru rezolvarea acestor probleme. Poate ca sunt prea pesimist la ora asta. Poate ca lucrurile se vor redresa pana la urma. Ar trebui sa treaca si criza asta economica, e adevarat. Dar, totusi, nu se poate sa nu te intrebi: pana la urma spre ce, in ce directie mergem? Cam in toate sondajele de opinie, chiar si cele mai vechi, marea majoritate a celor ce au raspuns spun ca Romania merge intr-o directie gresita. Ar fi foarte interesant ce cred oamenii, care ar fi parerea lor, despre directia cea buna. Care ar fi aceea? Daca acum mi se spune ca: „Viitorii pensionari au toate şansele să aibă o soartă şi mai grea ca cei de azi. Sistemul şi-a epuizat aproape toate resursele.” Atunci nu se poate sa nu te intrebi: care este, pana la urma, directia buna? Pentru ca, pana la urma, daca lucrurile vor merge tot asa, bugetul va secatui tot mai mult. Hai sa spun ca scaderea contributiilor ar merge daca ar fi crestere economica, dar nu e. Dar nici nu poate fi fara o politica economica ce sa traseze foarte clar dezvoltarea tarii, fara combaterea somajului, care e, din cate se poate observa, cronicizat pana la asistenta sociala in Romania, fara salarii care sa asigure un trai cel putin decent, pe termen lung, cetatenilor, iar, in final, o pensie onorabila, din care sa se poata trai. Eu stau si ma intreb in ce masura constientizeaza clasa politica aceste lucruri, care, daca vor mai sta tot asa, vor agrava si mai mult situatia. Si apoi nu se poate sa nu te intrebi: care este politica cea mai potrivita pentru Romania si pentru oamenii acestei tari? Adica acea politica in stare sa conduca spre o dezvoltare durabila si spre bunasterea si fericirea oamenilor.

 

Reclame

martie 5, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Universitatea Craiova.. Echipa unei mari iubiri…

Sa mai lasam criza economica, chiar daca nu prea ne lasa ea pe noi si sa ne gandim si la altceva. Eu am devenit brusc nostalgic citind acest interviu luat „Minunii Blonde” a Baniei, Ilie Balaci, de catre Evenimentul Zilei:

Ilie Balaci: „Ca să fie un oraş împlinit, Craiovei i-ar trebui o echipă mare”

Ce echipa era Universitatea Craiova pe vremuri…!! Balaci, un fotbalist exceptional, era motorul echipei, si nu numai la Craiova dar si la Echipa Nationala. Nu cred ca mai avem un jucator de fotbal de o asemenea valoare…Imi amintesc driblingurile sale, pasele sale si loviturile libere executate cu o maiestrie exceptionala. Tin minte la un meci cu Dinamo cand l-a lasat pe portarul dinamovist fara replica, nici macar un gest n-a mai putut schita si mingea a intrat in poarta. Sau la celebrul gol dat in meciul cu Fiorentina, tot dintr-o lovitura libera, executata absolut fenomenal. Pacat ca tanara generatie nu a avut sansa sa-l vada jucand… Pe vremea aceea eram indragostit de 2 echipe – Universitatea Craiova (la care tin si acuma!) si, din Europa, de Bayern Munchen. Bayern avea o echipa mare, cu un Karl-Heinz Rummenigge sau Paul Breitner (favoritii mei) :). Dar mai era un jucator de la Bayern care-mi placea: Dieter Hoeneß.  Craiova avea o echipa foarte bine pusa la punct, sudata in adevaratul sens al cuvantului. Ca sa dau exemplu de cativa jucatori mari am sa spun: Lung, Stefanescu, Ungureanu, Crisan, Camataru, bineinteles Balaci… Au trecut niste ani… Totusi, intrebarea care se pune este: de ce se putea atunci la „U” Craiova si acum nu se mai poate? Nu stiu… pe vremea aceea era un entuziasm debordant, era placerea pura de a juca fotbal. Balaci in interviul sau are dreptate: ne interesa fotbalul si scoala :). Se facea fotbal, ce sa mai. Pe mine m-a atras de la bun inceput eleganta jocului Universitatii, tehnica ce ascundea un rafinament subtil, pasele exacte, bine, intr-un cuvant totul, ca sa zic asa. Dinamo sau Steaua aveau un joc mai greoi. Pe vremea aceea „U” Craiova dadea majoritatea jucatorilor pentru Echipa Nationala. Eu eram un impatimit al fotbalului si sufeream impreuna cu echipa, atunci cand pierdea, sau saream in sus de bucurie, cand castiga. Balaci era favoritul meu si nici nu se putea sa fie altfel. Nu cred ca nu erai impresionat atunci cand il vedeai jucand. Era baiat tanar pe vremea aceea, dar cu tehnica jocului in sange! Ca sa ne facem o idee despre taria echipei ar trebui sa ne amintim cu ce scoruri castiga Universitatea: 4-1, 6-0, 4-0, deci fara drept de apel! Aceasta echipa chiar te facea sa te simti fericit! Tin minte si acum in finala Cupei Romaniei acel 6-0 cu care a castigat in fata Politehnicii Timisoara. Nu este de mirare ca, avand un astfel de joc pe care l-as numi stralucit, a ajuns in semifinala Cupei UEFA!!

Totusi, ramane intrebarea: de ce nu se mai poate si acum? Poate pentru faptul ca murdaria acestor ani a stricat entuziasmul ingenuu de atunci. Balaci are dreptate: Craiovei ii trebuie o echipa mare! De ce nu se implica mai mult? Ar trebui. Stiu ca, desi este departe, asa cum si spune, inima o are alaturi de club. Ilie are dreptate – Craiova este un oras suparat. Poate ca din cauza asta nu mai are si o echipa mare la ora actuala. Pentru ca oamenii nu mai sunt fericiti. Pe vremuri exista o atmosfera pur romantica in jurul Universitatii. Era o desfatare sa privesti jocul echipei. Bucurie pur si simplu! Are dreptate cand spune ca pe vremea aceea oamenii erau ceva mai avuti, nu neaparat material.

Eu am impresia ca acum se confunda tot mai mult fotbalul cu o afacere cu care patronul clubului face ce vrea. Prea a devenit tot o afacere, in detrimentul trebii bine facute. Nu stiu cum sa spun… fotbalul este sufocat de notiunea, de ideea, cum sa zic, de afacere. Fotbalul trebuie lasat liber, trebuie sa respire, trebuie facut cu pasiune si daruire, daca vrei sa ai un fotbal mare cu adevarat. In zilele noastre prea se „afacerizeaza” totul. Nu spun ca nu trebuie si bani, ci ca pe langa bani mai trebuie daruire pentru fotbal, dragoste pentru club si, bineinteles, multa, multa munca. O echipa se formeaza greu, lucrul asta cere timp, cateodata indelungat. Daca echipa si antrenorul nu sunt o mare familie, ca sa zic asa, atunci nu poti spera in rezultate foarte bune. Ca rezultatele sportive nu se pot face doar prin bani si prin vanzare si cumparare de jucatori. Sau schimbi antrenori ca pe ciorapi, si asa faci o echipa mare. In niciun caz asa!

Se vede foarte clar din clasamentul Ligii ca echipe de provincie precum Vasluiul, Unirea Urziceni sau CFR Cluj, altadata inexistente in spatiul fotbalistic de prima liga de la noi, se impun cu dezinvoltura. De ce oare nu se poate asa ceva si cu Universitatea Craiova? Este de-a dreptul inadmisibil ca un club de prima marime a fotbalului romanesc, un brand deosebit, sa fie printre codasele clasamentului, aproape de zona aceea periculoasa a retrogradarii! Ceva nu e in regula…

As dori sa vad o renastere a Craiovei! Ca sa fiu sincer, nu numai pe plan fotbalistic ci si pe plan economic.

In final as dori sa remarc un lucru: cat de frumos vorbeste fosta mare glorie a Universitatii despre orasul sau. In putine cuvinte a reusit sa redea foarte bine aspectul social al Craiovei de azi:

„Cum erau oamenii pe vremuri şi cum îi regăseşti azi, când mergi acasă?

În primul rând erau tineri! Nu ştiu ce să zic. Parcă erau mai buni la suflet decât acum. Îmi amintesc că atunci când mergeam cu colindul, nu era casă care să nu ne deschidă uşa şi să nu ne omenească. Cu ce avea omul. Cred că atunci, oamenii erau mai avuţi. Nu neapărat material. Acum, lumea e puţin mai supărată. E preocupată prea mult de prezent, de viitor. Multe fabrici s-au închis, iar oamenii nu mai au de lucru. Lumea e mai săracă la Craiova. Pe vremuri, când veneai la Craiova, vedeai oamenii zâmbind. Şi asta pentru că olteanului îi place să se simtă bine, să petreacă, să meargă la meciurile Universităţii.

…………………………………………………………………………………………

Te rog să-ţi defineşti oraşul în trei cuvinte.

Cald, frumos, supărat!”

Ne spune apoi despre caldura oamenilor si despre faptul ca orasul nu este nici pe departe asa cum este prezentat la televizor, cu o imagine negativa si plin de interlopi, ca este un oras destul de linistit. Exista in aceste putine cuvinte o intelegere mare a oamenilor si a problemelor lor. Din ce ne spune, realitatea de azi contrasteaza cu un trecut fericit. Poate si pentru faptul ca fericirea nu inseamna sa ai numai tu bani.

Totusi, de ce atunci se putea si acum nu se poate?

mai 22, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , | Lasă un comentariu