Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

E bine sau nu e bine ca omul sa inventeze noi forme de viata?

Deschid si aici dezbaterea inceputa pe blogspot! Care e parerea Dvs.: e bine sau nu ca omul sa inventeze noi forme de viata? Ganditi-va ca poate asemenea cercetari ar conduce la gasirea de leacuri pentru anumite boli grave… Pe de alta parte, cine si-ar fi imaginat in sec. al XV-lea ca dupa cateva sute de ani va apare televizorul si internetul? Insa, desigur, aici nu e neaparat vorba de lucrul asta ci de altceva mult mai subtil. Se vorbeste, de exemplu, de faptul ca omul, prin astfel de experiente, incepe „sa se joace de-a Dumnezeu”. Nu stiu daca este chiar adevarat lucrul asta, dar o intrebare s-ar impune: a fost omul creat de Dumnezeu (si) cu scopul de a inventa noi forme de viata? E bine daca omul procedeaza asa? Sigur, imi veti spune ca stiinta a evoluat, ca se aloca fonduri, ca se depune foarte multa munca in cercetarea stiintifica. Asa este. Dar e bine ce face omul? Sau e vorba si aici despre o manifestare a pacatului. Pentru ca, sa ne gandim, experientele astea (cel putin nimeni nu a demonstrat; daca gresesc eu, aratati-mi demonstratia) nu sunt in mod necesar spre bine. Cum am putea demonstra lucrul asta: ca sunt in mod necesar spre bine. De fapt e o incertitudine.

Pe de alta parte daca privim lucrurile, omul a fost creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa. Atunci asa cum Dumnezeu este creator, atunci si omul trebuie sa aiba forta creatoare. Deosebirea este ca forta omului e infinit mai slaba decat cea a lui Dumnezeu Care este Atotputernic!! Dar daca Dumnezeu da viata, avand aceasta calitate si caracteristica esentiala, ca sa zic asa, atunci omul, care e creat de catre Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa, de ce n-ar tinde si el catre aceleasi preocupari: sa caute sa creeze si el noi forme de viata dupa puterile lui… Nu neaparat din mandria de a ajunge ca Dumnezeu, ci pentru ca are aceasta caracteristica, fiind dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu… Chestiunea e daca are si intelepciunea necesara… Or, intelepciunea nu poate veni decat de sus… Pentru ca nu este totul tehnica, ci deasupra e intelepciunea. Tehnica si intelepciunea nu sunt acelasi lucru.

mai 10, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 11 comentarii

Iata un articol…

.. al carui titlu, marturisesc, m-a fascinat:

Misterul piesei lipsă

Este foarte interesant ce spune tanara autoare:

„Viaţa, în general vorbind, este un puzzle incomplet şi fiecărui om i s-a dat o parte din el. Unele piese lipsă le dobândeşti pe parcurs, iar altele nu le vei dobândi niciodată pentru că nu se potrivesc fragmentului din puzzle-ul vieţii care ţi-a fost încredinţat ţie ca să-l termini. Fiecare piesă este unică. Fiecare joacă cu câte piese are.

Viaţa este un joc în care deşi uneori este dezordine, totul are o ordine în final.

Ori jucăm după reguli, ori nu mai jucăm deloc. ;)

Fiecăruia dintre voi îi lipseşte câte ceva. Dar ar trebui să priviţi întotdeauna la lucrurile care nu vă lipsesc şi la faptul că încet-încet puzzle-ul vostru se întregeşte, capăta un sens şi în final va fi un adevărat peisaj din care nu va lipsi nimic, pentru că veţi găsi toate piesele, chiar şi pe cea în care chipul vostru radiază de fericire.”

Articolul merita tot citit, dar titlul este tare de tot!! Ar putea fi un titlu de film, din acelea ce amintesc de un Alfred Hitchcock.

 

Alfred Hitchcock on a Apple

Image via Wikipedia

 

Un titlu care te face sa meditezi…

Chiar ma cam plictisisem de subiecte socio-politice, asa ca sa punem si  muzica…

februarie 21, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Barbatul care s-a aruncat de la balconul Parlamentului

Iata faptele, asa cum au fost relatate de Mediafax:

Protest în Parlament: Un bărbat s-a aruncat de la balcon, strigând: „Boc, aţi luat drepturile copiilor” – FOTO ŞI VIDEO

TVR: Adrian Sobaru s-a aruncat de la balcon în Parlament din motive personale

Andi Lăzescu: Angajatul TVR care s-a aruncat de la balconul Parlamentului nu are probleme la serviciu

Bărbatul care s-a aruncat de la balconul Parlamentului este Adrian Sobaru, electrician la TVR

Adrian Sobaru este electrician la TVR, nu avea probleme la serviciu, avea doi copii, dintre care unul din acestia cu o deficienta si, potrivit unor surse, barbatul avea probleme financiare din cauza unor datorii la jocurile de noroc.

Eu ii urez sa-i dea Dumnezeu sanatate grabnica si sa nu mai faca, sa nu repete niciodata ceea ce a facut!!

Desigur, intamplarea aceasta ne poate face sa meditam asupra sensului vietii in perioada de criza. Dar primul lucru care imi vine in minte este intrebarea: ce faceau cei doi copii daca el, tatal lor si capul familiei, ar fi murit? Nu ca nu as putea sa inteleg dramele umane, insa gestul lui Sobaru este cu atat mai de neinteles, cu cat, daca stau si ma gandesc, acesta reflecta o lipsa crasa de responsabilitate, din partea unui tata, cap de familie, pentru copiii sai, unul dintre ei fiind bolnav de autism. Ce se intampla daca, fereasca Dumnezeu de asa ceva, Adrian Sobaru ar fi murit in urma caderii sale? Stau si ma gandesc cu groaza la aceasta posibilitate! A vrut sa protesteze impotriva lui Boc, pentru ca au fost retrase drepturi pentru copilul cu deficiente, in schimb, daca sinuciderea nu esua, si-ar fi lasat familia fara sprijinul moral si financiar pe care un tata, cap de familie, trebuie sa-l acorde acesteia. Oricat de rau ti s-ar parea acest guvern sau insusi Boc, ceea ce a facut Sobaru NU reprezinta o atitudine. Nu ma refeream aici faptul ca avea datorii la jocurile de noroc, asta e treaba dansului, desi si acest lucru reflecta, daca e adevarat, lipsa de responsabilitate: iti lipsesti propria ta familie de banii necesari in casa, pentru copiii tai, mai ales in conditiile in care anumite drepturi au fost retrase de guvern, in loc sa dramuiesti si sa-ti chivernisesti cat mai bine banii, in special in folosul copiiilor tai, daca ii iubesti atat de mult! Adica ce sa intelegem: a cautat sa-l incrimineze pe Boc, sacrificandu-si familia si copiii? Caci la asta se ajungea daca, Doamne fereste, ar fi murit: sa-si sacrifice familia si copiii, lipsindu-i de posibilitati materiale, intr-o perioada atat de dificila ca cea de acum! Ii era mai aproape politica decat propria sa familie, proprii sai copii? Eu stau si ma intreb daca nu cumva a vrut, prin acest gest, sa iasa din anonimat, gandindu-se ca va scapa numai cu cateva zgarieturi.

Inteleg ca Adrian Sobaru este acuma la spital si TVR va oferi sprijin financiar familiei sale, care trece prin aceasta grea incercare. Eu iarasi stau si ma gandesc cu groaza ce se va intampla daca acest barbat, in urma leziunilor suferite de pe urma impactului, nu va mai putea muncii, nu va mai putea fi apt de munca. Se pare ca, cel putin din cate a relatat Mediafax pana acum, barbatul nu s-a gandit deloc la aceasta posibilitate lugubra. Care i-ar ingreuna si mai mult situatia, mai ales cea legata de cei doi copii.

Oamenii trebuie sa inteleaga faptul ca perioade grele au fost si, mai mult decat probabil, vor mai exista in Istoria umanitatii. Nu au fost vremuri usoare nici in Occidentul „mirific”, spre al carui nivel de trai privim cu jind, nici in SUA (cum nu este nici acum). Taria omului, in fata unor astfel de vremuri grele, se masoara si prin responsabilitatea sa. In special in fata propriei sale constiinte. Trebuie, fratilor, sa aratam darzenie in astfel de perioade. Iar darzenia nu a fost niciodata o masura a sinuciderii, care e lipsa oricarei responsabilitati. Si drept este ca sa te gandesti la tine insuti si la familia ta! Este monstruos ca sa crezi ca guvernul sau Presedintia trebuie sa aiba grija de tine si de familia ta si tu, in schimb, sa premeditezi sinuciderea , avand scris pe tricou: „Ne-aţi ciuruit/Ne-aţi ucis viitorul copiilor noştri/ Libertate”. Cand tu insuti nu dovedesti nicio grija si responsabilitate fata de familia ta si nici fata de tine insuti. Nu-mi place deloc aceasta labilitate, aceasta slabiciune si alienare a individului, aceasta proasta, inca o data zic: PROASTA, intelegere a libertatii. Ceea ce a facut Sobaru nu reprezinta lupta politica! Nu are de a face cu lupta politica. Nu inseamna deloc „a muri pentru o idee”! Este ridicola si tragica incriminarea la adresa lui Boc, pentru ca asa oricine poate sa tipe in gura mare: m-am sinucis din cauza ta, asta pentru ca sa te incrimineze! Este inadmisibila o asemenea lasitate! Este ridicola si tragica o asemenea viziune asupra libertatii! Chiar ma gandesc la faptul ca as fi vrut sa-l vad pe Sobaru tipand catre Boc de la balconul Parlamentului si cerandu-i socoteala in calitate de CETATEAN SI ALEGATOR pentru masurile pe care le ia, spunandu-i in gura mare despre problemele oamenilor, asa cum se vad acestea de la baza, nu din varful piramidei! Asta ar fi insemnat o atitudine CETATENEASCA. Atunci l-as fi apreciat ca cetatean! SINUCIDEREA NU REPREZINTA O ATITUDINE CETATENEASCA! Si nici specularea politica pe astfel de cazuri. Asemenea asa zise „atitudini” precum cea a lui Sobaru trebuie condamnate cu vehementa. Pentru ca acestea nu duc nicaieri. Nu cu astfel de atitudini si cu o astfel de intelegere a libertatii va iesi tara aceasta a noastra din necaz! Nu in felul acesta vom ajunge la un nivel de trai mai bun, nu in felul acesta se va asigura copiiilor acestei tari un viitor mai bun! Nu in felul acesta „condamnam” guvernul pentru deciziile sale. Lucrul asta nu inseamna altceva decat lipsa noastra, a tuturor, de maturitate cetateneasca si politica, dar si faptul ca nu vrem sa ne maturizam. Tot vorbim de non-valori dar nu suntem in stare noi insine sa ne definim valorile, sa fim responsabili fata de acestea si sa le urmam. Cum este posibil sa negi orice valoare, recurgand la sinucidere? Ce fel de oameni am ajuns? Adica am ajuns sa vorbim de non-valori dar noi insine respingem orice valoare?! Inclusiv pe cea data noua de Dumnezeu insusi: viata! Cata lasitate si nimicnicie din partea noastra! Cu durere in suflet scriu aceste randuri… Si cu dragoste in suflet fata de Sobaru! Daca am ajuns asa, atunci sa stiti ca am ajuns mai rau decat ultima tarfa in stare sa se prostitueze pentru orice, fara nicio placere, doar pentru ca practica prostitutia. Este inadmisibil! Si aceea are, chiar daca nu ne vine sa credem, un set de valori! Poate ca practica prostitutia din pricina saraciei si are si doi copii acasa si poate ca unul dintre ei are si deficiente. Dar nu cauta sa se sinucida si sa-i lase pe drumuri!! Sau poate ca nu are copii, dar iubeste aceasta viata, data de Dumnezeu, chiar in conditia sa de tarfa de doi bani! Citeam ca inca cineva din TVR a incercat sa se sinucida si i-a reusit. Cum se poate asta intr-o tara crestin ortodoxa! Cum e posibil asa ceva, ca ceea ce a facut Sobaru, in Postul Craciunului! Cat de josnici am putut sa ajungem daca tot palavragim despre valori, dar nu respectam valoarea suprema data omului de catre Dumnezeu: viata! Si pentru ce? Auziti pentru ce: pentru Boc! Este jalnic…  

Trebuie, cred, inteles faptul ca nu numai guvernul sau presedintele ne va putea scoate din necazuri, indiferent cine ar fi acestia. Si acuma scriu cu manie – halal! : vrem sa construim societatea ideala cand noi, de la vladica pana la opinca, dezvoltam energiile distructive profund ancorate in natura umana – cazul Sobaru, cel mai elocvent – fara sa ne punem problema, in dulcea noastra superficialitate pernicioasa, cum putem sa le transformam in energii constructive. Insa ignoranta e dulce RAU DE TOT!! Hai sa deschidem toate caile care ar putea conduce spre o asemenea luminoasa transformare. Trebuie sa lasam prostiile acestea bolnavicioase legate de sinucidere si sa privim constructiv, sa incercam sa privim dincolo de lozinci perimate si de banale „strigate de durere” pentru a vedea realitatea in unitatea sa. Si nu pentru ca nu am fi in stare, dar mult mai simplu e sa nu gandim, sa strigam lozinci, sa strigam proteste, sa scapam de preocuparea chinuitoare de a gandi si a medita. Mult mai simplu e sa ingurgitam tot felul de ideologii prospere, care tot promit prosperitate (observati cuvantul prosperitate. Adica idelogia, ca idelogia, prosperitate sa promita, asta e important!). Lucrul asta ma face manios! Vai de discernamantul nostru! Vai de starea noastra metafizica indreptata numai spre bani, spre idolatrizarea muncii, spre ravnirea asta disperata spre „progres tehnic si social”, ca spre asta a ravnit tot romanul din ’89 incoace: la vila (dotata cu toate cuceririle stiintei si tehnicii, de ultima ora, fireste!) si piscina (mai ceva decat in filmele cu miliardari americani!) pe care noua societate capitalista ar fi trebuit sa le-o ofere tuturor, ca un comunism bine aplicat, nu-i asa? Si asa am ajuns vai de noi, in stare aceasta de confuzie, de respingere a valorilor… Cu atat mai revoltator e faptul ca sunt oameni care sunt gata sa se sinucida, ca „protest”, nu-i asa, dar stau si ma gandesc la noi toti: egoismul nostru viclean de ce nu-l sacrificam? Nuuuuu, egoismul nuuuuuuuu. Ma apuca o scarba mare de tot: adica viata, da – in numele „protestului politic” , al „libertatii”, al unei „vieti mai bune”, ce ironie!! Dar egoismul, nu! In schimb vrem sa atingem piscurile societatii ideale!

decembrie 24, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii