Nationalismul

Legat de toata aiureala asta ce poarta amprenta de neconfundat a lui Liviu Dragnea, concesiile facute UDMR – 15 martie zi nationala si alte aberatii – numai ca UDMR sa voteze ca sa-i aprobe motiunea, n-am vazut comentatori care sa atinga in dezbatere un subiect important despre care, nu stiu de ce, nu se prea discuta: nationalismul.

A-ti cunoaste Istoria pentru a impiedica niste actiuni antinationale e necesar. Nu si suficient. Pentru ca lipseste abordarea politica. Dupa parerea mea, nationalismul are ca rol apararea si promovarea intereselor nationale. De aceea este important sa existe un filon nationalist intr-o tara.

Problema, desigur, este foarte ampla. Eu mi-am propus s-o tratez aici cat se poate de concis si succint. Inainte de 1989, regimul comunist, prin partidul unic si cultul personalitatii conducatorului „iubit”, a confiscat nationalismul, iar dupa Revolutie am avut, practic, un singur partid nationalist – Partidul Romania Mare – si un filon ardelenesc – Vatra Romaneasca, care a avut un partid: PUNR (Partidul Unitatii Nationale Romane, dar de mai mica anvergura decat PRM, ulterior fiind absorbit in PC (Partidul Conservator)). Dar aceste organisme politice erau pe langa partidul dominant de atunci: FSN/FDSN/PDSR. Cu toate ca acel nationalism al anilor ’90 pastra, desigur, amprente ceausiste puternice, pe vremea aceea n-ai fi vazut ce s-a intamplat zilele acestea in Romania. Un scandal urias, exprimandu-si dezaprobarea chiar membri marcanti ai PSD fata de actiunile sefului lor de partid, chiar in ajunul votarii motiunii de cenzura. Insa nationalismul acela era unul ce-si tragea seva din comunism, fara sa evolueze intelectual prea mult odata cu trecerea timpului. Evident, un astfel de nationalism care gravita pe o orbita politica in jurul PDSR – va amintiti de Patrulaterul Rosu -, desi PRM si-a pastrat intotdeauna o anumita autonomie, era un partid distinct, totusi, de PDSR, a fost cu timpul respins. Actualmente PRM a disparut, practic de pe marea scena a politicii. PRM prezenta similaritati cu Frontul National al lui Jean-Marie Le Pen, totusi trebuie sa facem si deosebirile cuvenite (nu insist aici).  Corneliu Vadim Tudor a confiscat practic acest partid pentru ca nu a vrut sa admita ca altcineva sa conduca partidul. Treptat-treptat, dupa un varf la alegerile din 2000, partidul a regresat continuu, multi dintre membri sai trecand la PSD.

Ar trebui spus ca dupa Revolutie, dreapta politica nu si-a asumat o asemenea idee politica care, de altfel, a gravitat doar in jurul stangii, cum aratam mai sus.

Actualmente nu avem un partid nationalist cu pondere semnificativa pe esicherul politic romanesc, desi reactiile inflamate de impotrivire la trocul lui Dragnea erau toate in acelasi ton: nationalist.

Chestiunea aceasta a nationalismului nu e una simpla, mai ales in contextul Uniunii Europene. Spuneam mai sus de Frontul National din Franta, dar nu e singurul partid nationalist. Sa remarcam Brexitul care s-a produs tot pe un fond nationalist. Insa adeptii multiculturalismului si globalizarii trebuie sa adimita un adevar ontologic: existenta natiunilor si faptul ca Uniunea Europeana este o Uniune a natiunilor europene. David Cameron observa corect: nu exista un demos european. In schimb putem vorbi despre poporul francez, poporul englez, poporul german etc. Si sa ne gandim la faptul ca tarile europene au limbi diferite – spre exemplu este o diferenta mare intre limba spaniola si cea portugheza, desi ambele tari sunt iberice, nu mai vorbesc de cate probleme au fost si cu bascii. Si nu mai vorbesc despre faptul ca aceste populatii erau la origine vorbitoare ale unei limbi neindo-europene. Deci problema e complicata in Europa, unde sunt atatea state si natiuni, cu o istorie vasta, care au contribuit la mersul inainte, ca sa zic asa, al Planetei noastre.

Atata vreme cat multiculturalismul si globalizarea s-au impus iar nationalismul nu a reusit sa evolueze din punct de vedere intelectual, capatand deseori in Istoria Europei forme sangeroase, nu doar in Romania – la noi sa ne gandim la Miscarea Legionara, sa ne gandim la fascismul si nazismul european, la criza iugoslava – este destul de clar, as zice eu, ca s-a ajuns la o situatie de criza pe continentul nostru. Fara indoiala si datorita faptului ca avem o Europa nu prea coerenta din punct de vedere economic. Or, din acest punct de vedere, odata cu Criza economica, fiecare tara a (re)descoperit ca trebuie sa-si apere interesele. Spre exemplu, sa ne amintim in ce situatie grea s-a aflat si se afla Grecia, membra a Zonei Euro, cu o datorie guvernamantala imensa si supusa la foarte dure masuri de austeritate care au lovit in poporul grec. Intr-o astfel de situatie s-a dezvoltat o forta politica neonazista si ultranationalista – Zorii Aurii – purtand numele celebrei societati ezoterice, care a si castigat cateva locuri in Parlamantul grec dar si in cel european. Nu spun ca evolutia intelectuala a nationalismului trebuie sa se inspire neaparat din ideile celebrului Ordin Hermetic.

Problema, la noi, este ca Dl. Liviu Dragnea n-are capacitatea intelectuala de a aborda o asemenea chestiune complexa in relatia cu UDMR si cu Budapesta. Dl. Liviu Dragnea n-a reusit decat sa inflameze scena politica si sa aduca prejudicii propriului sau partid prin capriciile si interesele sale politice. Insa absenta nationalismului – observati ca nu spun a ultranationalismului – in politica romaneasca, iar subtirimea manualelor de istorie, ca s-a discutat despre acest subiect, este consecinta urmarii unei linii multiculturale si globalizante, as spune chiar extremiste, conduce la fenomene politice de genul la care am asistat ieri si astazi. Ar trebui spus si faptul ca PSD a castigat pentru prima data alegerile in Transilvania. Fieful electoral al PSD nu e acolo si interesul PSD-ului in Ardeal ramane, pare-mi-se, redus. Din aceasta cauza, prin concesiile pe care dorea sa le faca UDMR, Liviu Dragnea nu s-a sinchisit prea mult ca ii jigneste si ii nesocoteste pe ardeleni. De aici se vede calibrul politic redus al sefului PSD, pe care unii dintre pesedisti si nu putini doresc sa-l urmeze orbeste. Liviu Dragnea nu cred ca se astepta la o reactie atat de vehementa din interiorul partidului sau, crezand ca lucrurile vor merge ca unse, dar iata ca nu a fost asa. Pierderea sprijinului UDMR in sustinerea motiunii maresc probabilitatea ca motiunea sa nu fie adoptata. Cu alte cuvinte, din dorinta prea mare de victorie, Liviu Dragnea si-a dat cu stangul in dreptul, cum se spune. De aceea si vrea sa amane citirea motiunii si supunerea la vot.

Interesant este ca ceea ce s-a intamplat dauneaza mai ales PSD. PRM, care prin Traian Basescu a avut o pozitie foarte vehementa la inflamia dragnista, PNL si USR au sanse mari sa creasca in sondajele de opinie. PSD are sanse mari sa scada.

Intrebarea care s-ar pune ar fi daca nu cumva in mod intentionat s-a creat aceasta criza pentru scoaterea PSD de la guvernare, insa e numai o speculatie. Mai degraba putem vorbi de doua miscari gresite facute de presedintele PSD, Dl. Liviu Dragnea: chestiunea cu motiunea impotriva propriului sau guvern, lucru care pune PSD intr-o situatie ridicola si absurda, si concesiile facute UDMR pentru ca motiunea sa fie adoptata fara emotii.

In incheiere un articol pe care doresc sa-l evidentiez

N-are legatura cu subiectul postarii, dar cred ca noi ar trebui sa ne gandim serios si la astfel de lucruri ca cele din articol de mai jos semnat de Andreea Paul:

Unde ne este placa de surf pentru noul val tehnologic? (I)

„Inovaţia, automatizarea şi robotizarea nu sunt doar generatoare de productivitate şi de competitivitate a unei afaceri, ci valul care va genera cea mai puternică schismă economică și socială. Europa cu mai multe viteze reprezintă răspunsul la noua competiție globală tehnologică. Ce face România pentru a nu fi înghițit de acest val? Unde ne este placa de surf? 

Cum ne pregătim economia, educația, populația, societatea în ansamblu pentru lumea afacerilor și meseriilor viitorului? Ceilalți ce fac? Think-tank-ul INACO – Inițiativa pentru Competitivitate cheamă la dezbatere și acțiuni ferme. Numărul de roboți industriali din întreaga lume va crește până la aproximativ 2,6 milioane de unități până în 2019, cu un milion de unități mai mult decât în anul 2015, dar densitatea lor la mia de angajați în România este sub nivelul țărilor vecine.

„A patra Revoluţie Industrială”: provocări și oportunități

Lumea de astăzi se confruntă nu numai cu schimbări demografice și politice, dar şi cu apariţia de tehnologii inovatoare care ne situează în cea de-a „patra Revoluţie Industrială”. Aceste procese cu implicaţii sociale și economice majore prezintă avantaje, dar și inconveniente.

„Ne aflăm la începutul unei transformări globale, ce se caracterizează prin convergența tehnologiilor digitale, fizice și biologice”, declarau experţii Forumului Economic Mondial (World Economic Forum, The Global Competitiveness Report 2016-2017, http://reports.weforum.org/global-competitiveness-index/box-1-the-fourth-industrial-revolution/), „iar schimbările tehnologiilor sunt uimitoare în ceea ce privește dimensiunea acestora, viteza și domeniul de aplicare”.

Experţii Forumului Economic Mondial definesc „A patra Revoluţie Industrială” drept „trecerea la noile sisteme care sunt construite pe infrastructura revoluției digitale”, şi nu drept „emergenţa unui nou set de tehnologii.” Potrivit acestora, schimbările tehnologice se reflectă deja în standarde mai înalte de viaţă sau prin creşterea capacităţii umane în paralel cu noile modalităţi de raportare la muncă. Dat fiind că astfel de tehnologii au devenit omniprezente, ele vor modifica fundamental modul în care producem, consumăm, comunicăm, ne mişcăm, producem energie și interacționăm. Mai mult, având în vedere noile competențe în ingineria genetică și neuro-tehnologii, acestea pot avea un impact direct asupra a ceea ce suntem, asupra felului cum gândim și ne comportăm, deci pot duce la schimbări de mentalitate. Pe lângă avantajele economice, această nouă revoluție generează însă şi noi amenințări la adresa pieței muncii și viitorului muncii, afectează veniturile și securitatea geopolitică, precum și sistemele de valori sociale și etice (World Economic Forum, The Fourth Industrial Revolution, http://reports.weforum.org/global-competitiveness-index/box-1-the-fourth-industrial-revolution/).

Printre îngrijorările cele mai mari produse de inovaţie, se numără distrugerea locurilor de muncă aşa-zis „tradiţionale” şi înlocuirea acestora cu altele noi corespunzătoare schimbărilor tehnologice actuale. Acest proces de reprofilare a locurilor de muncă şi de transformare a competenţelor are implicaţii asupra veniturilor, ducând la polarizarea societăţii, afectând astfel coeziunea socială. Potrivit unui document din 2016 al Comisiei Europene, profesiile cele mai afectate sunt estimate a fi administrația, industria prelucrătoare și agricultura (Mariana Bechir, Atenţie la structura forţei de muncă: România – cea mai vulnerabilă la automatizare, 62% din locurile de muncă actuale se vor pierde / 30.05.2017, http://cursdeguvernare.ro/atentie-la-structura-fortei-de-munca-romania-cea-mai-vulnerabila-la-automatizare-62-din-locurile-de-munca-actuale-se-vor-pierde.html).

Managementul schimbărilor tehnologice prin exploatarea oportunităţilor celei de-„a patra Revoluţii Industriale” şi reducerea riscurilor este una dintre cele cinci provocări majore care vor determina evoluţia globală în următorii 10 ani şi care necesită mai multă acţiune şi atenţie, avertizează experţii Forumului Economic Mondial în ediţia din 2017 a Raportului cu privire la Riscurile globale (The World Economic Forum, The Global Risks Report 2017, 12th Edition, https://www.weforum.org/reports/the-global-risks-report-2017).

Măsura în care economiile sunt pregătite pentru „A patra Revoluție Industrială” a fost de altfel una dintre cele cinci probleme majore discutate de peste 3.000 de participanți din 100 de țări la reuniunea anuală din ianuarie 2017 a Forumului Economic Mondial, alături de consolidarea cooperării la nivel mondial, revitalizarea creșterii economice, reformarea capitalismului și restaurarea unui sentiment de identitate comună (World Economic Forum, Annual Meeting 2017: Responsive and Responsible Leadership / 17-20 January, 2017, Davos-Klosters, Switzerland, http://www3.weforum.org/docs/WEF_AM17_Report.pdf). Pe lângă această problematică, experţii Forumului Economic Mondial au atras atenţia cu privire la cele mai semnificative riscuri pe termen lung la nivel mondial, identificând inegalitatea economică, polarizarea socială și problemele de mediu printre primele trei tendințe globale care vor contura dezvoltarea globală în următorii zece ani (The Global Risks Report 2017, https://www.weforum.org/reports/the-global-risks-report-2017) şi au dedicat un raport creşterii economice, mai precis instrumentelor şi stimulentelor politice și mecanismelor instituționale ce pot fi puse în practică pentru o creștere economică favorabilă incluziunii sociale (World Economic Forum, Inclusive Growth and Development Report 2017, http://www3.weforum.org/docs/WEF_Forum_IncGrwth_2017.pdf). În plus, considerând că trecem printr-o perioadă de creștere a inegalității veniturilor, a tensiunilor sociale și politice și a unui sentiment general de incertitudine cu privire la viitor, experţii Forumului Economic Mondial au evaluat şi peisajul de competitivitate pentru 138 de economii, respectiv modul în care țările asimilează noile provocări tehnologice ale celei de-a „patra Revoluții Industriale” (World Economic Forum, The Global Competitiveness Report 2016–2017, http://www3.weforum.org/docs/GCR2016-2017/05FullReport/TheGlobalCompetitivenessReport2016-2017_FINAL.pdf).

Din cauza spectrului larg de implicaţii ale noii revoluţii tehnologice la nivelul societății, răspunsul la aceste transformări trebuie să fie integrat și cuprinzător, să implice toate părțile interesate din sistemul politic la nivel mondial, din sectorul public și cel privat până la mediul academic și societatea civilă, iar creativitatea și spiritul antreprenorial pot fi un răspuns la noile provocări tehnologice.

Pentru a fi competitive şi a-şi spori şansele de a rămâne pe piaţă, companiile trebuie să fie inovative şi, în acelaşi timp, să se adapteze cerinţelor pieţei, de proiectare a produselor şi lansare în fabricaţie în concordanţă cu cererea care este adesea fluctuantă, de a creşte diversitatea şi complexitatea produselor fără însă a face compromisuri de calitate.

„Producătorii de astăzi se confruntă cu presiunea costurilor, diversificarea tot mai mare a produselor şi cererile fluctuante. Chiar și acolo unde muncitorii sunt accesibili, noua generație de produse complexe necesită adaptabilitate la asamblare, precizie și fiabilitate care este dincolo de competențele muncitorilor umani. Pentru a fi pregătiți să răspundă acestei epoci ’high-mix’ şi ’lowvolume’, metodele de fabricație trebuie să fie flexibile și automatizate, declara Daniel Friis, Director Comercial la Direcţia de Roboți Universali (Editorial, https://ifr.org/downloads/press/02_2016/Editorial_WR_Industrial_Robots_2016.pdf).

Creşterea eficienţei şi productivității companiilor este strâns legată de capacitatea acestora de inovaţie, de implementare a noilor tehnologii software şi hardware, de automatizare şi robotizare a proceselor de fabricaţie, de adaptare la nevoile globale de evoluţie a pieţei. Altfel spus, pentru a obţine avantaje competitive, companiile vizează să producă la standarde înalte, însă fără a ridica nivelul costurilor de producţie.

Cum pot răspunde companiile provocărilor actuale generate de cea de-a patra revoluție industrială?

„Roboții industriali tradiționali continuă să evolueze pentru a satisface nevoile de automatizare de astăzi, îndeplinind sarcini multiple și având capacităţi diverse. Noi oportunități de automatizare sunt în curs de dezvoltare pentru a răspunde unor medii variabile şi semi-structurate, în special în întreprinderile mici și mijlocii.”, afirma Daniel Friis în editorialul cu privire la automatizarea industriei și utilizarea de roboți (Editorial, https://ifr.org/downloads/press/02_2016/Editorial_WR_Industrial_Robots_2016.pdf).

Potrivit lui Daniel Friis, „roboţii colaboratori” – cobots –, care lucrează alături de angajați, permit automatizarea în zone considerate cândva prea complexe sau prea costisitoare. Îşi găsesc aplicabilitate mai ales în cazul proceselor de fabricație ale IMM-urilor, facilitând producţia pe termen scurt şi reducând decalajele dintre asamblarea complet manuală și automatizarea totală. Asocierea roboților colaboratori cu roboţii industriali tradiționali permite întreprinderilor mici să concureze mai eficient.

Până în 2019, peste 1,4 milioane de noi roboți industriali vor fi instalați în fabricile din întreaga lume – aceasta este cea mai recentă prognoză a Federației Internaționale de Robotică (IFR).

Potrivit Raportului „World Robotics”, ediția 2016, Uniunea Europeană ocupă poziția de vârf în cursa automatizării globale: 65% din țările cu un număr de roboți industriali mai mare decât media la 10 000 de angajați sunt situate în UE.

Cei mai puternici factori de creștere pentru industria robotică se regăsesc în China (The International Federation of Robotics – IFR, World Robotics Report 2016: European Union occupies top position in the global automation race, Press Release, Frankfurt, Sep 29, 2016, https://ifr.org/ifr-press-releases/news/world-robotics-report-2016).

Aproximativ 70% din roboții industriali lucrează în prezent în industria de automobile, industria electrică / electronică și cea de prelucrare a metalelor. În anul 2015, cea mai puternică creștere a numărului de roboți a fost înregistrată în industria electronică, cu 18% mai mult decât în perioada anterioară. Industria metalurgică a înregistrat o creștere de 16%, iar sectorul auto 10%.

Numărul de roboți industriali din întreaga lume va crește până la aproximativ 2,6 milioane de unități până în 2019, cu un milion de unități mai mult decât în anul 2015.

Cea mai mare creștere a vânzărilor a fost înregistrată de statele din Europa Centrală și de Est: de aproximativ 25% în 2015. De asemenea, în 2016 se prognozează o rată similară de creștere (29%). Se așteaptă ca acest trend pozitiv să continue. Creșterea medie va rămâne constantă la aproximativ 14% pe an (2017-2019). Cele mai mari vânzări de roboți industriali au fost în Republica Cehă și Polonia. În perioada 2010-2015, numărul de noi instalații de roboți a crescut în Republica Cehă cu 40% (rata anuală de creștere compusă), iar în Polonia – cu 26% (CAGR).

Pe ansamblu, Statele-membre ale Uniunii Europene sunt extrem de avansate în ceea ce privește automatizarea, statistică evidențiată nu numai de densitatea numărului de roboți din industria automobilelor (jumătate din primele 10 națiuni cu cei mai mulți roboți industriali la 10.000 de angajați aparținând Uniunii Europene), dar și a industriei prelucrătoare (dintre cele 22 de țări cu o densitate a roboților peste medie, 14 fiind situate în UE).

Topul mondial al roboţilor industriali multifuncţionali la 10.000 de angajaţi din industria prelucrătoare se prezintă astfel: Republica Coreeană (531), Singapore (398), Japonia (305), Germania (301), Suedia (212), Taiwan (190), Danemarca (188), Statele Unite (170), Belgia (169), Italia (160), Spania (150), Austria (128), Franţa (127), Finlanda (126), Olanda (120), Elveţia (119), Slovenia (110), Republica Cehă (93), Australia (85), Slovacia (79), Marea Britanie (71).

Comparativ cu cea mai mare densitate a roboţilor la nivel mondial (Republica Coreeană, cu 531 de roboţi), respectiv în cadrul UE (Germania, cu 301 de roboţi industriali) sau raportată la densitatea medie de roboţi industriali la nivel mondial (de 69 la 10.000 de angajaţi din industria prelucrătoare), în România automatizarea este destul de slabă. Densitatea roboţilor industriali corespunzătoare anului 2016 era în România de 11 roboţi la 10.000 de angajaţi. Sub densitatea medie, dar deasupra României, se mai situează doar Ungaria cu 57, de roboţi 10.000 de angajaţi din industria prelucrătoare şi Polonia cu 28, iar sub capacitatea de automatizare a României sunt Croaţia, cu 5 roboți / 10.000 salariați şi Estonia – 8.

Densitatea roboților din marile economii din Europa de Vest este cu mult înaintea Chinei, țară care, prin programul „Made in China 2025”, și-a definit drept scop să devină una dintre națiunile industriale tehnologice de vârf în doar câțiva ani. Cea mai mare diferență înregistrată de China este față de Germania (301 vs. 49 unități) – cea mai mică fiind comparativ cu Marea Britanie (71 vs. 49 unități). (The International Federation of Robotics – IFR, Press Release / Sep 29, 2016, https://ifr.org/ifr-press-releases/news/world-robotics-report-2016).

Republica Coreeană se află pe locul al doilea ca piață de vânzare pentru roboți industriali (dar pe locul întâi la nivel mondial la automatizare), fiind urmată de Japonia (pe locul 3 la nivel mondial la automatizare). Numărul de unități vândute în 2015 a crescut cu 55% în Republica Coreea și cu 20% în Japonia. Împreună cu Singapore, aceste două țări conduc clasamentul economiilor globale automatizate în industria prelucrătoare. Având o situație economică stabilă, se prognozează o creștere medie anuală de 5% la vânzările de roboți între 2016 și 2019, atât în Coreea, cât și în Japonia.

Statele Unite, pe locul 8 în topul mondial în privinţa automatizării, este în prezent cea de-a patra piață majoră pentru vânzarea de roboți industriali din lume. În SUA, Canada și Mexic, numărul total al roboților industriali nou instalați a crescut cu 17%, până la un nou record de aproximativ 36.000 de unități (2015). Cu o situație economică stabilă, se poate aștepta ca America de Nord să înregistreze o creștere anuală medie de 5 până la 10% în vânzările de roboți între 2016 și 2019.

Statele Unite joacă un rol principal în ceea ce privește automatizarea în industria automobilelor. Producătorii de mașini din SUA se află pe locul trei la densitatea roboților, în urma Japoniei și Republicii Coreea (The International Federation of Robotics – IFR, Press Release / Sep 29, 2016, https://ifr.org/ifr-press-releases/news/world-robotics-report-2016).”

Din acest punct de vedere sunt la unison cu Andreea Paul!

Spuneam si in postarea trecuta ca noi trebuie sa ne gandim la viitor, ceea ce, din pacate, nu prea se vede. Articolul Andreei Paul ne vorbeste despre transformarile ce au loc in prezent in lume si despre provocarile viitorului. Progresul tehnic, dezvoltarea cu o repeziciune ce in trecut nici nu s-a visat a tehnologiei ne va influenta viata, prezinta riscuri la nivel mondial, dar si oportunitati. Andreea nu ne spune niste basme – subliniez asta ca sa fie clar pentru ca unora s-ar putea sa le para asa. Ci ne vorbeste despre realitati in schimbare pe plan mondial si pune in mod absolut justificat problema daca tara noastra e pregatita pentru asa ceva. Iar daca nu, ce ar trebui facut? Pentru ca A patra Revolutie Industriala ne va influenta in continuare viata, iar Romania trebuie sa vada cum poate valorifica oportunitatile si evita riscurile, care pot sa insemne saracie si marirea decalajelor fata de tarile dezvoltate. Avem strategii in acest sens?

In loc de aceasta penibila balacareala damboviteana care a inflamat inutil scena politica mai bine ne-ar fi preocupat astfel de probleme, pentru ca lumea merge inainte si noi riscam sa ramanem mult in urma. Observati ca despre un astfel de subiect nu prea se discuta la televiziunile de stiri, desi ar trebui. E o problema extrem de complexa care vizeaza inclusiv generatiile viitoare.

Un articol foarte bun!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre situatia politica interna

Ma gandeam la anii ’90 si, in mod paradoxal poate, facand o comparatie cu situatia de azi, societatea romaneasca, desi se confrunta cu probleme economice poate chiar mai mari decat cele de azi, era, totusi, mai democratica decat in prezent.

Aveam pe atunci, in conditiile in care erau mult mai multe partide decat azi, doua Coalitii cu o identitate ideologica bine definita: pe partea stanga a esicherului politic era Patrulaterul Rosu iar pe cea dreapta era CDR.

Trebuie, cred, facut un mic preambul.

O situatie in care un partid care sa castige cu peste 50% alegerile legislative nu mai avem in perioada postdecembrista din 1990. In asemenea conditii, in care niciunul din partide nu poate obtine o majoritate de 50%+1 sunt necesare coalitiile pentru ca sa se poata asigura guvernarea si stabilitatea acesteia. Lucrul asta presupune:

a). ca partidele, in special cele mari, principale care, de regula sunt in numar de doua partide, sa lupte politic pentru a obtine un procentaj cat mai bun, cat mai apropiat de 50%;

b). ca trebuie formate coalitii care sa asigure guvernarea, dar nu orice coalitii: pentru ca politica si scena politica sa aiba coerenta sunt necesare coalitii cu o identitate ideologica precisa. De exemplu: coalitie de stanga, coalitie de dreapta.

In anii ’90 erau, deci, doua coalitii cu o identitate ideologica clara: una de stanga si una de centru-dreapta, asa incat electoratul stia, din punctul asta de vedere, ce alege. Diferentele dintre cele doua nu erau formale ci de esenta, inclusiv in abordarile asupra reformei. De asemenea aveam dezbateri adevarate in Parlament, uneori cu scantei, cum se spune, deci dezbateri aprinse, cum si trebuie sa fie. De asemenea aveam o societate civila mult mai bine aspectata si mai activa decat cea de astazi, desi nu exista pe vremea aceea Facebook-ul si nici blogurile.

Aceasta situatie benefica pentru democratie s-a mentinut  si dupa 2004: in 2003 se constituia deja o alianta de centru-dreapta – Alianta Dreptate si Adevar (D.A.) – dar care s-a mentinut pana in 2007. Deci aveam PSD pe de o parte si Alianta D.A. pe de alta parte – lucrurile erau destul de clare.

Dupa 2007, mi se pare mie, au aparut problemele pentru ca nu s-a mai mers pe acest tipic. Alegerile legislative din 2008 au impus pe scena politica doua formatiuni politice mari: Alianta PSD+PC si PDL aproape la egalitate ca procentaj (in jur de 32-34%). PNL ocupa locul al treilea cu putin peste 18%.

Dupa o guvernare PSD+PDL in 2009 care n-avea cum sa dureze si cum Alianta D.A. se destramase si nu mai putea fi refacuta (nu intru in detalii), sprijinul pentru Presedintele ales de atunci, Traian Basescu, a fost asigurat printr-un grup al independentilor din Parlament proveniti de la diverse partide precum PSD, PC, PNL care, ulterior, au format un partid nou – UNPR. Partid format ad hoc pentru a asigura majoritatea in Parlament – asa ajunsese Guvernul Boc sa se tina intr-o majoritate fragila. Este adevarat ca Guvernul Boc 2 a fost sprijinit si de UDMR, insa se vede ca nu a fost suficient.

Ce vreau sa spun cu asta? Vreau sa spun ca dupa 2007 nu am mai avut coalitii mari cu o identitate ideologica clara. Iar consecintele s-au vazut incepand din 2009 si le-am descris succint mai sus.

Situatia aceasta se mentine si astazi.

Eu am inteles asa: acum avem doua mari partide mari PSD, de centru-stanga si PNL, de centru dreapta, format prin fuziunea inca neterminata intre PNL si PDL. Despre situatia asta am scris si aici. Insa, din cate inteleg eu, PSD ar sta in sondaje la vreo 35% si PNL la vreo 32% – situatie in care niciunul din cele doua mari partide nu are o majoritate de 50%+1. Sa simplificam putin si sa presupunem ca ambele ar fi la egaliatate: 35%-35%. Asta inseamna 70% amandoua. Ramane un segment de 30% pe are se bat cateva partide mici, cum ar fi: ALDE (care am inteles ca nu depaseste 6%), PSro (Geoana), PMP (Basescu), USR, foarte recentul PRU, UDMR, minoritatile fara UDMR, UNPR s.a. – deci un grup de vreo cateva formatiuni politice mici care se lupta pentru a obtine pragul electoral.

Remarcam ca niciunul din cele doua partide politice mari nu a depus in ultima perioada eforturi pentru a obtine procentaje mai mari in sondaje. Dimpotriva, intre PSD si PNL se observa destul de clar o lipsa aproape totala de combativitate , iar PNL tinde tot mai mult a prelua din politicile stangii. In aceasta situatie niciunul din cele doua partide mari nu poate spera sa obtina mai mult.

Pentru a asigura guvernarea va trebui sa faca aliante cu partidele mai mici. Dificultatea survine pentru ca niciunul din partidele mai mici nu are un procentaj care sa asigure unei viitoare aliante o majoritate de peste 50% in Parlament. Deci vor trebui cooptate mai multe partide mai mici.

Unde ajungem in felul acesta?

Vom avea niste aliante nedefinite ideologic, dar necesare pentru asigurarea majoritatii in Parlament, fara de care un guvern cade.

Suntem intr-o situatie de scadere a democratiei fata de anii ’90.

Interesant este ca atunci, imediat dupa Revolutie, cand spuneam ca nu avem o democratie matura, aveam, totusi, o democratie mult mai viguroasa si mai sanatoasa decat cea de acum. In zilele noastre, spre exemplu, am vazut cum PNL vota la unison cu PSD. Pe atunci vedeai dezbateri aprinse in Parlament si o adevarata opozitie a dreptei fata de politicile stangii! Aceea insemna opozitie, nu cea de azi!

Sa vorbim putin si despre…

Nationalism

Din cate inteleg se incearca acum, cu doar cateva luni inainte de alegeri, resuscitarea nationalismului prin aducerea in prim-planul societatii a unui partid: Partidul Romania Unita – PRU. Din cate inteleg sunt multi de la PSD care s-au dus acolo, dar nu numai de la PSD. Inteleg ca e vorba si de Victor Ponta, inteleg ca e vorba si de Sebi Ghita… Si atunci te intrebi cine va vota cu acest partid, daca nu tot dintre cei care voteaza de regula cu PSD…

Pe de alta parte, eu nu vad un pericol nationalist in Romania.

In primul rand nationalismul presupune un program national care sa aiba in centrul sau natiunea, spre exemplu: natiunea romana. Or, asa ceva nu prea vad la noi. Daca PRU se vrea un partid nationalist, totusi cati au auzit de el si ii cunosc programul, pentru ca ar fi trebuit sa aiba deja notorietate? Or, PRU nu are notorietate in societate si nu si-a afirmat un program nationalist. Ca una e sa-l ai si alta e sa-l afirmi, iar caracteristic nationalismului este ca-si afirma cu putere programul sau in societate.

Daca e sa facem o paralela cu Occidentul, in Franta Frontul National al Marinei Le Pen e un partid nationalist pentru ca are in centrul sau natiunea franceza si are o notorietate construita in ani de zile. Observati cat de viguros se manifesta in societate! In SUA, Partidul Republican – cu o notorietate certa, evidenta – si Donald Trump – auziti cum se numeste Programul lui Trump: America first! Eu n-am auzit, cel putin pana acum, un partid de la noi cu un program care sa se intituleze: Intai Romania! Pentru ca asta si inseamna nationalism: sa dai intaietate tarii si natiunii tale avand un program politic, la nivel national, in acest sens. Protectionismul lui Trump este nationalist pentru ca el doreste sa protejeze natiunea americana. Eu, cel putin eu, nu vad la noi asa ceva. Si atunci despre ce nationalism, sau un eventual pericol in acest sens, vorbim?

Pe de alta parte, daca ma uit la istoria nationalismului romanesc postdecembrist, aceasta nu-mi da prea multe sperante ca la noi s-ar putea crea un partid cu adevarat nationalist, puternic, care sa conteze pe scena politica.

PRM a avut o singura tresarire, ca sa zic asa, la legislativele din 2000. Nici pana atunci el nu a putut sa asigure guvernarea – a fost in Patrulaterul Rosu. In 2000 a obtinut un scor mai bun dar nu datorita programului sau nationalist ci datorita nemultumirilor populatiei, in special cele de ordin economic. Acum el a disparut, practic, din marea politica de la Bucuresti. Am cautat la intamplare, spre exemplu la alegerile din 1992 PRM a inregistrat un scor sub 4%, PUNR avea in jur de 8%. La cele din 1996 PUNR a inregistrat un scor mult mai slab, iar PRM a avut in jur de 4,5%…

Traditia nationalista postdecembrista e in vecinatatea lui zero…

Iar Patrulaterul Rosu avea o puternica tenta social-democrata, nu nationalista.

Dar… declaratiile ambasadorului american la Chisinau ar putea sa trezeasca nationalismul in Romania? Poate ca au fost facute cu un asemenea scop, mai stii? Totusi, iata ce se arata, corect, intr-un comentariu pe care l-am primit:

„Ti-aduci aminte de anii ’90 , ti-aduci aminte de acele poduri d e flori , de acele vagoane cu carti romanesti scrise in Limba Romanan , de acele ajutoare inclusiv sub forma d e electricitate sau combustibili pe care autoritatile romane le trimeteau spre Chisinau , ti-aduci aminte acele mitinguri mamut si-n stanga si-n dreapta Prutului in care oamenii cereau unirea ??? EI bine , si p-atunci s-au gasit unii care , sa-ntrebe pe Presedintele Republicii Moldova sau pe PM { Drug sau Snegur } dracu sa-i ia pe-amandoi , ceva despre UNIREA CU ROMANIA . Sti ce-au raspuns aia ? Au spus asa : ” – Romania , sa-si rezolve problemele ei si sa se dezvolte economic si…dupa aia … vom vorbii negresit si despre unire ” ! Mai pe romaneste spus : ce dracu ma inviti la o masa pe care ai asezat un botz de mamaliga , ceapa si…sare , iar ca ” desert ” , apa chioara ? Cheama-ma atunci cand vei avea la masa fripturi , vin d e buturuga si cofeturi si sa nu te-astepti la un refuz din partea mea . Pana atunci…mananca fara mine ! Si atentie : atunci in acei ani…chiar si-n ’90 era MOMENTUL PROPICE , se putea face ceva desii , la conducerea Moldovei se aflau tot aia scoliti la Frunze sau Moscova . Acum , ma cam indoiesc si de aceea tind sa-i dau dreptate acestui ” diplomat ” american . Deja s-a inradacinat in mintea oamenilor ca-i vorba despre doua popoare diferite , ca-i vorba despre doua graiuri diferite , ca-i vorba despre….INTERESE DIFERITE LA NIVEL INALT !” (subl. mea)

Interesant este ca nationalismul nu a prins in lumea romaneasca de dupa ’89 pentru ca acesta, nationalismul, fusese confiscat de catre comunism, mai exact de catre ceausism. Inclusiv nationalismul PRM-ului, de dupa Revolutie, evident, isi tragea seva din ceausism. La fel stateau lucrurile sau asa erau percepute de catre societate si cu PUNR sau Vatra Romaneasca.

Si multa lume cred ca nu intelege ca, spre exemplu, nationalismul si nationalistii romani din sec. al XIX-lea nu avea nimic in comun cu comunismul. Personajele lui Caragiale, ca sa dau un alt exemplu, spre exemplu Rica Venturiano, nu aveau ceva comun cu comunismul. Aceia nu erau comunisti. In schimb cultul personalitatii lui Ceausescu s-a bazat pe nationalism, iar Ceausescu asezat intre marii voeivozi ai neamului. Iar amintirea fostei Securitati e prezenta si astazi – spre exemplu ma uitam la niste talk-show-uri pe tema PRU, ca ar fi si serviciile bagate p-acolo… Evident, nu sectorul economic al serviciilor, ci Serviciile, ma-ntelegi d-ta… 😉 .

Dupa parerea mea, aducerea in atentia opiniei publice a unor personaje precum Octav Bjoza, deci din fostii detinuti politici, cu afinitati legionare, sau reactivarea sau incercarea de reactivare a lui Marian Munteanu, sau discutiile de la o anumita televiziune despre Vintila Horia sau legionari nu vor gasi un ecou in societatea romaneasca, decat cel mult unul foarte slab… Ca sa-l parafrazez pe Caragiale, pentru ca nu sunt „la cestiune”.

Care ar fi, totusi, „cestiunea”?

Daca analizam situatia din punct de vedere politic vom constata ca avem un Presedinte, Dl. Iohannis, care are o foarte slaba comunicare publica. In asemenea conditii, partidele ar trebui sa fie mult mai vocale. Actualmente predomina o stare de apatie. Campania electorala pentru alegerile locale a fost ca si inexistenta. De asemenea, se reamarca influenta DNA in politica – lucru ce nu ajuta la consolidarea democratiei, iar faptul ca partidele sunt timorate, cum arata un analist, reprezinta o realitate azi. Se vorbeste mult de europenizarea Romaniei, dar nu se vad rezultate in plan economic in acest sens – de exemplu, Mircea Geoana vorbea de o crestere a saraciei pe fundalul cresterii economice! De asemenea, fara continuarea reformelor cum s-ar produce acea mult ravnita „europenizare”… Pe de alta parte avem o situatie catastrofala in ceea ce priveste atragerea in economie a fondurilor europene…

Insa partea proasta este ca se prefigureaza inca de pe acum un impas politic dupa alegeri, cu toate ca acestea vor da o guvernare. Iar lucru acesta se datoreaza faptului ca nu avem coalitii cu o identitate ideologica clar definita, lucru ce se poate constitui intr-un recul al democratiei romanesti.