Despre recentele declaratii si gesturi ale lui Viktor Orban…
Premierul maghiar Viktor Orban a postat imagini cu simboluri ale „Ungariei mari” şi ale Ţinutului Secuiesc. REACŢIA MAE: Este inacceptabil!
Se arata, printre altele, ca:
„Premierul conservator al Ungariei, Viktor Orban, a postat pe Facebook o serie de fotografii cu simboluri ale aşa-numitului „Ţinut Secuiesc” şi „Ungariei mari”, după ce a participat sâmbătă la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad. În replică, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe au scris, tot pe Facebook, că promovarea de către premierul ungur, Viktor Orban, a simbolurilor Ungariei Mari şi ale Ţinutului Secuiesc, la doar o zi după ce s-a pronunţat pentru „relaţii eficiente” româno-ungare, este complet inacceptabilă. „Promovarea, personal de către premierul ungar, a acestor simboluri revizioniste, complet inacceptabile şi contrare spiritului Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară din 1996, Declaraţiei privind cooperarea şi parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa în secolul XXI din 2002 şi ordinii constituţionale din România”, precizează MAE.
Viktor Orban a postat pe propria pagină de Facebook o serie de fotografii făcute în zona în care s-a desfăşurat Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad.
Printre imaginile difuzate de Viktor Orban din zona vizitată sunt unele cu insigne metalice şi de lemn ale „Ungariei mari” şi ale aşa-numitului „Ţinut Secuiesc”.
Viktor Orbán a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad, că, înainte de anul 2012, relaţia dintre România şi Ungaria se baza pe „principii pragmatice şi de încredere” şi că nimeni nu înţelege motivele acestei schimbări, potrivit corespondentului MEDIAFAX. „Până în 2012 şi chiar şi în 2012, eu cred că relaţia dintre România şi Ungaria s-a bazat pe nişte principii foarte bune, pragmatice şi de încredere. Din păcate, în 2012 s-a schimbat situaţia. Eu nu îmi aduc aminte ca politicienii să fi jignit Ungaria de atâtea ori vreodată în istorie de câte ori s-a întâmplat acest lucru după 2012. Noi nu nu ne-am revanşat şi nici nu ne revanşăm, pentru că suntem interesaţi de o relaţie bună, eficientă, cu România, dar problema este că nimeni nu înţelege ce se întâmplă. Adică, de ce nu se întâmplă absout nimic?”, a spus Viktor Orbán.
Premierul Ungariei a spus că înţelege schimbările politice care s-au petrecut în România în ultimii trei ani şi a exprimat speranţa ca, după „rearanjarea peisajului politic din România”, relaţia dintre cele două ţări să nu mai fie „încărcată” cu lucrurile care au marcat-o după 2012. „Aveţi un nou preşedinte, am înţeles acest lucru, şi că se întâmplă tot felul de lucruri, că se transformă peisajul politic în România, cu tunete şi fulgere. Am înţeles acest lucru, dar sperăm că, după aceste schimbări politice, după rearanjarea peisajului politic din România, n-o să mai fie încărcată relaţia dintre Ungaria şi România cu acele lucruri care au încărcat-o după 2012”, a afirmat Orbán, exprimând dorinţa „revenirii” la o relaţie „normală”, întrucât aceasta este importantă atât pentru români, cât şi pentru maghiari.
„Nu ştiu dacă se va întâmpla acest lucru, dacă există, totuşi, o dorinţă foarte clară de partea română, de partea celor care fac politica externă a României, să se revină la relaţia normală, eficientă care a existat până în 2012. Noi nu ştim dacă politicenii români, dacă cei responsabili pentru a face această politică externă vor să reluăm relaţia. Pentru că noi, Ungaria, spunem că această relaţie nu ar fi trebuit să se strice după 2012, pentru că această relaţie este importantă pentru Romania, pentru Ungaria deopotrivă, pentru comunitatea maghiarilor din România, pentru maghiarii din Ungaria şi pentru români. Deci, eu cred că trebuie, bunul simţ indică fapul că trebuie să ne reîntoarcem la o relaţie eficientă între România şi Ungaria”, a spus premierul Orbán Viktor.
MAE: Aceste simboluri revizioniste sunt inacceptabile
Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat la imaginile postate de premierul Ungariei. „Din păcate, la numai o zi după ce a făcut apel la pragmatism şi s-a pronunţat în favoarea unei relaţii eficiente româno-ungare, premierul ungar V. Orban a ales să posteze pe contul său de Facebook imagini incluzând simboluri ale Ungariei Mari şi ale Ţinutului Secuiesc”, se arată într-o reacţie a MAE, postată tot pe Facebook.
MAE mai precizează că „promovarea, personal de către premierul ungar, a acestor simboluri revizioniste, complet inacceptabile şi contrare spiritului Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară din 1996, Declaraţiei privind cooperarea şi parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa în secolul XXI din 2002 şi ordinii constituţionale din România”.
Mai mult, ministerul român la Afacerilor Externe mai spune că o astfel de atitudine „nu contribuie nicidecum la eficientizarea relaţiei româno-ungare sau la restabilirea unui climat de încredere, aşa cum îşi propunea, cu numai o zi în urmă, premierul ungar”
„Atâta vreme cât partea ungară nu dovedeşte neîndoielnic că este dispusă să respecte parametrii politico-juridici definiţi de comun acord de România şi Ungaria în documentele sus-menţionate, relaţia bilaterală nu va putea deveni cu adevărat echilibrată şi construită pe încredere reciprocă. România – în ce o priveşte – este deschisă şi doreşte ca dialogul bilateral să se dezvolte, însă în strictă conformitate cu aceşti parametri, în beneficiul cetăţenilor celor două ţări, ca state membre ale UE şi Aliaţi în NATO”, conchide MAE.”
In legatura cu acestea eu cred ca trebuie spus urmatoarele:
1. Pozele respective, cu insignele ce reprezentau „Ungaria mare” sau „Tinutul Secuiesc”, au fost publicate de catre premierul Ungariei, pe pagina sa de Facebook. Nu este vorba de un gest al unui cetatean oarecare, ci de prim-ministrul Ungariei. Acest gest ar fi fost bine daca s-ar fi putut sa nu fie luat in seama. Numai ca fiind vorba de premierul Ungariei este imposibil sa nu-l luam in seama! Pozele si declaratiile pe care le-a facut sunt de natura sa ingreuneze gratuit bunele relatii din Romania si Ungaria.
2. Declaratiile si gestul de a publica acele poze arata un fenomen ingrijorator ce se petrece in tara vecina: cresterea extremismului! Lucrul asta, cred, nu ne poate lasa indiferenti! Nu putem spune ca nu e treaba noastra, mai ales ca noi avem o importanta minoritate maghiara si, iata, se tin aici, la noi, tot felul de scoli de vara la care participa oficialitati din Ungaria, de pilda premierul Orban care face astfel de declaratii si gesturi. Ar trebui ca Romania sa fie mai activa, atat la Bruxelles cat si la Washington, in a semnala derapajele din tara vecina, prevenind cresterea in intensitate a acestora.
3. A treia chestiune grava este reprezentata de faptul ca Viktor Orban si partidul dumnealui, Fidesz, fac parte din PPE. Totusi, Viktor Orban are un discurs ce aminteste de Marine Le Pen. Iata, de pilda, o mostra:
V. Orbán: Este o relaţie clară între imigranţii ilegali care vin în Europa şi întărirea terorismului
Se arata ca:
„Premierul ungar Viktor Orbán a declarat, sâmbătă, la Universitatea de Vară ”Tusvanyos”, că imigraţia ilegală ameninţă Ungaria şi Europa, reprezentând un pericol pentru valorile şi cultura comună, dar şi ”siguranţa europeanului”, înlesnind propagarea terorismului şi creşterea şomajului.
Viktor Orbán a spus, sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad, că fenomenul migraţionist este urmare a unor întâmplări din trecutul nu foarte îndepărtat, care au legătură cu faptul că Africa de Nord nu mai reprezintă „linia de apărare” a Europei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Practic, Africa de Nord a reprezentat un foarte important bastion care a protejat, pe undeva, Europa. Din păcate, acel bastion, acea linie de apărare nu mai există. State din nordul Africii nu mai există, nu mai există o linie de apărare şi sunt de acord cu fostul preşedinte Sarkozy care, la un post de televiziune din Franţa, a spus că, de fapt, vedem doar începutul în ceea ce priveşte fenomenul migraţionist”, a afirmat Orbán.
Potrivit acestuia, în Africa există peste un miliard de oameni şi mai mult jumătate din „acea populaţie imensă” este sub 25 de ani, tineri care, odată rămaşi fără adăpost, apă, şi alimente, vor migra.
„Miza este Europa, modul de viaţă al cetăţeanului european, valorile europene şi pur şi simplu existenţa sau dispraţia popoarelor europene. Sau mai bine zis o schimbare a popoarelor din Europa într-o măsură care va duce la o transformare în urma căreia nu vom mai putea recunoaşte societăţile şi popoarele din Europa sau ce va mai rămâne din ele”, a declarat premierul ungar.
În opinia acestuia, una dintre problemele cu care se va confrunta Europa este terorismul, existând o legătură strânsă între imigranţii ilegali care ajung în Europa şi propagarea terorismului.
„Este o relaţie clară între imigranţii ilegali care vin în Europa şi întărirea terorismului. E evident că din marea masă pur şi simplu nu putem să-i identificăm pe teroriştii duşmănoşi. Trebuie să fim de acord cu prim-ministrul britanic David Cameron, că nu vom putea soluţiona criza, dacă nu oprim aceşti oameni să îşi părăsească ţara”, a continuat premierul Orbán.
Şeful Guvernului de la Budapesta a mai spus că şi problema economică este strâns legată de fenomenul migraţionist, imigranţii contribuind la creşterea şomajului. Potrivit acestuia, din 2008 şi până în prezent, Uniunea Europeană „se luptă cu o criză economică continuă” şi pentru cele mai multe ţări europene,”pentru că nu toate sunt Germania”, rata mare a şomajului este cea mai importantă sursă de tensiune.
„După statisticile poliţiilor din Occident, unde trăiesc în număr mare imigranţi ilegali, criminalitatea creşte drastic şi scade siguranţa cetăţenilor. Statistica Naţiunilor Unite arată că în privinţa crimelor sexuale Suedia este pe locul 8 după Lesotho din Africa de Sud, în puşcăriile britanice numărul deţinuţilor, în ultimii cinci ani, s-a triplat, iar în Italia, în 2012, un sfert din crime au fost săvârşite de imigramţi şi putem continua. Toate laolatltă ne fac să spunem că imigrarea ilegală ameninţă şi Ungaria şi Europa, e un pericol pentru valorile comune, cultura noastră comună, ameninţă siguranţa europeanului”, a spus Viktor Orbán.
Premierul ungar a adăugat că problema fenomenului migraţionist poate fi rezolvată doar cu consensul întregii comunităţi.
În acest context, el a arătat că în Ungaria a fost realizată o consultare publică în acest sens, la care au participat cetăţenii cu drept de vot, majoritatea celor chestionaţi (66 la sută) declarând că „imigranţii reprezintă o problemă, le pun în pericol nivelul de trai şi siguranţa locului de muncă”.
„Majoritatea, adică 66 la sută, au spus că imigranţii reprezintă o problemă, le pun în pericol nivelul de trai şi siguranţa locului de muncă, 80 la sută din ei au spus că ar trebuie să existe legi care să permită arestarea persoanelor care trec ilegal granite şi că acestea ar trebui să-şi acopere costurile de existenţă până la rezolvarea situaţiei lor. Este clar, majoritatea societăţii din Ungaria nu doreşte să aibă migranţi ilegali şi nu mai doreşte să continue politica Bruxelles-ului, care a eşuat. Noi dorim să fim o societate puternică, bazată pe consens, care doreşte să soluţioneze cele mai arzătoare probleme, printre care şi problema migraţiei’, a afirmat Orbán.
Acesta a criticat partidele de stânga din Ungaria, potrivit cărora fenomenul imigraţiei nu reprezintă un pericol, ci „o oportunitate”.
„Stânga a crezut despre multe probleme că nu reprezintă un pericol, ci o oportunitate. Pentru că a crezut că, dacă spun acest lucru, vor putea să îşi rezolve obiectivele proprii. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă stânga ar fi câştigat alegerile în 2004: nu am mai recunoaşte Ungaria, am fi o mare tabără de refugiaţi”, a spus Viktor Orban.
Dezbaterile de sâmbătă au încheiat suita prelegerilor celei de-a XXVI-a ediţii a Universităţii de Vară şi Taberi Studenţeşti „Tusvanyos” de la Băile Tusnad.” (subl. mea)
Daca e de acord cu Sarkozy, ar trebui sa-l intrebe de ce a bombardat Libia, de ce Franta a participat la asa ceva! In rest declaratiile lui Viktor Orban frizeaza in mod clar extremismul. Eu stau si ma intreb ce parere are PPE, conducerea sa, fata de atitudinea lui Viktor Orban. E de acord, il aproba tacit?
E adevarat, au sosit si reactiile, pe care le-as fi vrut mai vehemente mai ales din partea Stangii:
După declaraţiile făcute la Băile Tuşnad, Viktor Orban a fost acuzat în Ungaria că alimentează xenofobia şi generează alarmism
Se arata ca:
„Partidele din Ungaria au criticat declaraţiile făcute de premierul Viktor Orban la Băile Tuşnad, acuzându-l că alimentează „xenofobia”, generează o falsă stare de alertă şi ignoră valorile europene, informează MTI.
Victor Orban a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad, că imigraţia ilegală reprezintă „o ameninţare la adresa Europei”, existând riscul „pierderii identităţii culturale europene”.
„Masele de extracomunitari clandestini contribuie la amplificarea terorismului, şomajului şi infracţionalităţii”, a afirmat Viktor Orban, potrivit MTI.
Premierul de dreapta al Ungariei a criticat formaţiunile de stânga. „Partidele de stânga din Europa văd imigraţia ca pe o oportunitate, nu ca pe o ameninţare. Vor să anuleze conceptul de state-naţiuni. În 2004, formaţiunile de stânga din Ungaria instigau lumea împotriva etnicilor maghiari din străinătate. Acum, vor să primească extracomunitari cu braţele deschise. Politicienilor de acest fel pur şi simplu nu le plac ungurii. Dacă stânga ar fi ajuns la putere în 2014, Ungaria ar fi devenit o tabără de refugiaţi în doar câţiva ani”, a acuzat Viktor Orban.
În replică, partidul naţionalist Jobbik i-a cerut premierului ungar să ceară modificarea tratatelor europene sau reconfigurarea relaţiei Ungariei cu Uniunea Europeană. „Dacă Viktor Orban este cu adevărat preocupat de autodeterminarea naţiunilor în Europa, trebuie să reinstituie controalele la frontierele cu state Schengen şi să refuze accesul imigranţilor care vin din raţiuni economice”, a comunicat Jobbik.
„Viktor Orban pare să vorbească mult şi să facă puţin”, a spus Daniel Karpat, un lider al partidului naţionalist.
„Viktor Orban a făcut nişte declaraţii confuze. A spus unele lucruri oribile şi cuvinte goale”, a reacţionat Nora Hajdu, un lider al partidului Egyutt 2014 (Împreună 2014, centru-stânga).
„Afirmaţiile conform cărora partidele de stânga nu ar agrea cetăţenii ungari sunt oribile. Orban a demonstrat încă o dată că este imposibil să cooperezi cu el. Nu este un intelectual european, nu reprezintă valorile europene, se îndreaptă spre est”, a subliniat Hajdu.
Partidul Liberal (MLP) l-a acuzat pe Viktor Orban că alimentează xenofobia şi încearcă să creeze o situaţie de alertă. „Orban şi-a regăsit duşmanii de la Bruxelles – partidele de stânga şi africanii înfometaţi”, a comunicat formaţiunea.”
Dar as fi vrut, de asemenea, reactii ferme de dezaprobare venite si dinspre PPE. Eu nu prea inteleg: PPE il aproba sau il dezaproba pe Viktor Orban? Sau nu e cazul sa fie bagat in seama? De asemenea ar trebui clarificata relatia lui cu Rusia. Care, iarasi, e acceptata sau nu de catre PPE? Pentru ca nu se poate accepta ca Viktor Orban sa blocheze democratia in Ungaria si sa fie, in ascuns, aliatul lui Vladimir Putin, Ungaria fiind tara membra NATO! Trebuie sa se stie ca, in Europa, toti cei care dezavueaza democratia sau sunt chiar pe fata impotriva acesteia, au legaturi bune cu Rusia lui Putin. Asta este regula generala. Si cum regimul lui Putin este unul corupt si nedemocratic, evident ca el sustine fortele extremiste din Europa, pe care, din cate am inteles, le si finanteaza.
In legatura cu imigratia ilegala trebuie spus ca cei care sunt impotriva ei, in „trecutul nu foarte îndepărtat”, ca sa reiau expresia premierului Orban, nu au facut altceva decat sa ia masuri ca s-o inlesneasca!! Si l-am dat ca exemplu pe Nicolas Sarkozy, dar in egala masura poate fi dat exemplu si David Cameron, pentru ca si Regatul Unit a participat la bombardarea Libiei. Se poate, de pilda, spune ca actiunile UE si SUA din trecutul nu prea indepartat au determinat aceasta imigratie ilegala. Atunci de ce sa nu ne-o asumam? Ba eu as spune chiar mai mult: ca s-a lucrat la acest lucru, de catre Occident, de la prabusirea comunimsului incoace, in mod continuu. Si atunci ce facem? Evident ca este un subiect sensibil. Insa mai trebuie spus ca, de pilda Franta, nu ia nicio masura ca sa impiedice acest fenomen. Nu a luat nici in trecut masuri. Si atunci despre ce vorbim? Culmea culmilor absurditatii este ca Romania, tara membra UE, cu dreptul legitim de a fi in Spatiul Schengen, nu e primita in Spatiul Schengen; in schimb cei care emigreaza ilegal in Europa nu au nicio problema in a face lucrul asta si mai sunt si primiti, chiar bine primiti, peste tot. Asa ca aceasta schimbare de paradigma, cel putin din partea unora, nu poate fi convingatoare.
Sper, totusi, ca PPE va evita ca extremismul sa devina mai amplu, mai virulent in Ungaria
Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.
-
Recent
- In interesul superior al copilului!!
- Cand incepem sa intelegem cat de mult valoreaza Constitutia si cat de mult valoreaza libertatea!!
- S-a aprobat reabilitarea podetului din comuna Cutare. In Consiliul Suprem de Aparare a Tarii!!
- 112 nu inseamna Big Brother!
- Precizie de cativa metri…
- Halucinant…
- Va fi razboi?
- „Noi suntem social-democrati”…
- „In Romania, limba oficiala este limba romana” – Art. 13 din Constitutia Romaniei
- Despre candidatul PSD la alegerile prezidentiale
- Un banc!!
- Simbolistica totalitarismului
-
Legături
- WordPress.com
- WordPress.org
- Voxpublica
- Riddickro
- Cristian Patrasconiu
- Geopolitikon – Adrian Cioroianu
- Lumiss22
- Adrian Nastase
- Cristian Preda
- Desculta prin Timisoara
- Mazilu Raluca
- Theodora – Hai ca se poate!!
- Vladimir Tismaneanu
- Adriana Dutulescu
- Brussels Blog
- Corina Cretu
- Alina Gorghiu
- Bibliotecarul
- Ana Birchall
- Miron Mitrea
- Maria Grapini
- Ion Iliescu
- Vasile Dancu
- Stirea press
- Agentia de rating politic
- Gabriela Savitsky
- Keops – mister, perfectiune, frumusete
- Sever Voinescu
- Mihai Gotiu
- Elena Udrea
- Dreapta.net
- Satmareanca
- Traian Razvan Ungureanu – TRU
- Daniel Funeriu
- Lavinia Stan
- Blogosfera Portocalie
- Adrian Paunescu
- Dilema Veche
- Revista 22
- Calin Popescu Tariceanu
- Traian Basescu
- Motanul_Filozof
- Codrin Scutaru
- The Beginning Of The End
- Civitas'99
- Hanul Povestilor
- Maria Diminet
- Victor Ponta
- Anca Bundaru
- Sonya
- Lilick
- Loredana
- Gabriela Elena
- Club 2020
- Roxana Iordache
- Andreea Paul
- Cristina
- Trading Economics
- Adevarul nostru
- Desculta prin Timisoara – WordPress
- Florin Citu
- Lucian Isar
- Gabriela Elena (II)
- Moshe Mordechai
- goodreads
- Opinii BNR