Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Contradictii, contraste…

Traim intr-o lume in care, cel putin actualmente, astfel de lucruri – contradictiile si contrastele – apar si se manifesta cu pregnanta.

*

In UE – contradictia: national – european. Este un lucru ce nu a putut fi solutionat inca si constituie una din marile contradictii ale Uniunii Europene. Pentru ca inclusiv armonizarea legislatiei, a standardelor, a politicilor, a intereselor tarilor membre sunt marcate de aceasta contradictie. Care creeaza un conflict evident in Europa de azi. Este adevarat ca acest conflict nu se manifesta, totusi, printr-un razboi. Dar sa ne gandim la Brexit, sa ne gandim la fortele politice populiste si eurosceptice din UE, care dau atata bataie de cap azi celor moderati si care sustin Proiectul European. Conflict nu inseamna neaparat razboi. Nu avem un razboi in Europa, asta nu inseamna ca nu avem un conflict, o situatie conflictuala – de exemplu putem sa ne uitam la pozitia tarilor din Grupul de la Visegrad.

Conflictul asta incepe sa devina evident.

Moneda unica, euro, s-a dorit a fi un fel de guma sau burete cu care sa se poata sterge nu doar aceasta contradictie, dar si diferentele dintre state, pentru ca Europa este eterogena. Iata ca s-a ajuns la un impas, spun unii. Sigur, situatia era anticipata de mai demult – am scris si pe blog despre ce spunea marele economist american Milton Friedman inca din 2003 despre euro, dar si punctul de vedere al altui mare economist american, Paul Krugman. Iar in legatura cu criza datoriilor statelor membre ale UE, v-as recomanda sa (re)cititi acest articol mai vechi. Iar aceasta situatie in care s-a ajuns ma duce cu gandul ca si din acest punct de vedere – al Uniunii Monetare Europene – avem de fapt un conflict in Europa, intre tarile membre UE, desi toata lumea, nu-i asa, declara contrariu.

*

Unde am putea incadra UE, proiectul european? E un proiect de Stanga sau unul ce ar apartine Dreptei? Interesant este ca Stanga a imbratisat acest proiect si cred ca mai mult decat Dreapta europeana… Cel putin asa mi se pare, dar evenimentele recente par a-mi da dreptate…

*

Se putea citi zilele trecute pe burtiera unei televiziuni de stiri ca Donald Trump e bucuros pentru faptul ca UK iese din Uniunea Europeana. Sincer, ca le place unora sau nu, n-am vazut o asemenea atitudine la Vladimir Putin. Jean-Claude Juncker i-a raspuns lui Trump ca vom sustine si noi independenta unor state din SUA… Texas, Ohio…

*

Totusi, SUA a cerut aliatilor ca sa aduca bugetul pentru Aparare al fiecarui stat membru la 2% din PIB. Jens Stoltenberg a pledat pentru acelasi lucru. Cand sefii unei asemenea organizatii cer un astfel de lucru, inseamna, cred, ca ei stiu ceva. De fapt, majorarea bugetului pentru Aparare al statelor membre s-a discutat de mai multa vreme, inclusiv pe vremea Presedintelui Obama, dar, daca nu ma insel, si in cadrul celor mai recente Summituri NATO.

Numai Germania are ceva de comentat. Ba, ca 2% din PIB e nerealist, ba ca ei si-au propus, de fapt, sa ajunga la 2% din PIB, dar asta pana in 2024. Este uluitor cum aceasta tara, care a fost apararata decenii de-a randul de catre SUA si care, in prezent, la cererea justificata a americanilor nu aloca nici macar 2% din PIB pentru Aparare, face niste ifose si nazuri demne de o cauza mai buna. Pana la urma te intrebi ce urmareste aceasta tara, Germania…

*

Contradictia dintre protectionism si economia de piata…

*

Sunt si alte contradictii… Spre exemplu, se manifesta la noi (si nu numai!!) inca si acum, la 27 de ani de la caderea comunismului, contradictia stat-privat.

A iesit fermecatoarea doamna Andreea Paul in apararea societatii Oltchim Rm. Valcea. Pe scurt, nu era de acord cu privatizarea acesteia, desi, trebuie sa recunosc, n-am inteles prea bine: nu e de acord cu privatizarea sau nu e de acord cu modul in care actuala Putere doreste s-o privatizeze. Interesant este ca D-na. Andreea Paul nu a vorbit deloc despre pierderile si datoriile inregistrate de respectiva companie unde, din cate inteleg, statul mai este inca actionar majoritar – v. aici si aici. Interesant este ca, in loc sa-si puna problema unei privatizari reusite, ea era total impotriva privatizarii, sugerand ca ar fi trebuit sa platim noi, din taxe si impozite, sustinerea financiara a respectivei intreprinderi.

De ce? Pentru salvarea brandului. Si a dat exemplu ca in Vest, in tari in care statul are un pachet minoritar de actiuni la o intreprindere, statul s-a implicat activ in salvarea acesteia – exemplul pe care l-a dat a fost Volkswagen, salvandu-se astfel celebrul brand german. D-na. Andreea Paul spunea ca, altminteri, vom ajunge sa nu mai avem niciun brand romanesc, o societate precum Farmec ar fi nevoita sa cumpere materie prima din exterior si ca privatizarea ar insemna somaj.

Cu alte cuvinte, salvarea brandului si somajul rezultat in urma privatizarii, fac inorportuna privatizarea respectivei societati comerciale.

Iar in felul acesta, banuiesc, gandesc destui dintre economistii nostri, fara sa-si puna problema ca, in felul acesta actionand, nu maresti nici competitivitatea, nici performantele intreprinderii, iar pierderile uriase pe care astfel de societati le produc le suportam tot noi, fara niciun folos pentru societate. Folos ar aduce doar o privatizare reusita, chiar daca, in urma acesteia, ar rezulta somaj, dar ar putea relansa respectiva intreprindere.

*

La noi, contradictia stat-privat are numeroase forme de manifestare si mai toate in favoarea statului si in defavoarea sectorului privat. Spre exemplu, cum altfel s-ar putea explica angajarea, in perioada 2004-2009, a unui numar de 500.000 de functionari publici la stat, sporind numarul lor de la 900.000 – numarul maxim sustenabil de catre statul roman, cat a lasat Guvernul Nastase – la 1.400.000, avand in prezent inca in jur de 1.200.000 de angajati la stat.

Ceea ce avem acum, din punct de vedere politic: PSD-ALDE e la Putere. Te astepti ca un partid social-democrat sa fie mai etatist. Ei vor infiintarea a 19 firme de stat in subordinea Primariei Bucuresti… In campania electorala s-au promis cresteri fabuloase de salarii, la stat, desigur. Spitale, de stat, desigur, intinse pe 80 de hectare, mariri ametitoare de salarii in Sanatate. Acum nu mai sunt bani si se maresc intr-un mod amenintator si ingrijorator deficitele (al balantei comerciale, bugetar).

*

Si interesant e ca cel mai mult se fura de la stat… De fapt DE ACOLO se si fura!!!!

*

Octav Bjoza – ca de ce tot copiii lor prin functii gras platite la stat, in conducere. Cred ca s-ar putea face o legatura cu ce spuneam mai sus, cu faptul ca, in aceasta contradictie evidenta stat-privat, de la noi, predomina inca statul, nu privatul. Adica aceasta contradictie e rezolvata in favoarea statului – nu spun si a cetateanului – nu in favoarea privatului.

*

Nu s-a explicat niciodata la modul extrem de clar opiniei publice din Romania doua lucruri:

1). De ce la 10 ani de la aderare, avem zero absorbtie la fondurile europene. Corina Cretu aproape ca plangea la Jocurile de Putere ale lui Rares Bogdan.

2). De ce nu se mai fac drumuri in Romania? Ma uitam la pozele date la televizor de la accidentul suferit de Dl. Lucian Isar (ii doresc multa sanatate si insanatosire grabnica!!): un drum sinuos, dar numai cu doua benzi pe care trec atat turisme, dar si camioane de gabarit mare.

La aceste doua intrebari, un raspuns clar n-am auzit. Spre exemplu, la prima intrebare D-na Cretu ar fi trebuit sa recunoasca  in mod deschis ca PSD a dat-o-n bara. In campanie, Ana Birchall il critica de zor pe Ghinea. Si acum se vede ca ei nu sunt in stare nici macae de cat a facut Ghinea. Si, desigur, motivari de genul ca nu stiu ce instutuie nu e acreditata, ca nu stiu ce e legat de IT si tot felul de explicatii de genul asta, nu mai conving pe nimeni.

Problema este urmatoarea: de ce la 10 ani de la aderarea in UE, Romania nu are puse bine la punct mecanismele necesare pentru aabsorbtia in proportie de 100% a fondurilor europene?

*

Elena Udrea a fost condamnata la 6 ani inchisoare in Dosarul „Gala Bute” – v. aici, Elena Udrea a spus de la bun inceput ca sentinta e un abuz, dar si aici cine ii ia apararea Elenei Udrea!!! 😉

Gandindu-ma si la Sebi Ghita, eu cred, mi se pare, ca avem o contradictie in interiorul Sistemului de la noi.

Caci, stau si ma intreb, cum a putut ajunge Elena Udrea ce a ajuns? Si nu ma refer doar la functia de ministru pe care a detinut-o, intr-un minister precum Dezvoltarea Regionala unde se invart multi bani, dar si la faptul ca ea era reprezentanta lui Traian Basescu in politica romaneasca – omul care-i furniza Presedintelui tarii informatii la cald din lumea politica de la noi si despre oamenii politici. Elena Udrea ii cunoastea, cunoastea si ce se intampla la varful SRI. Greu de spus cat anume cunostea…?

Dar nu pentru faptul ca stia prea multe a fost condamnata?

Ea a negat cu vehementa ca ar fi fost vinovata, Basescu i-a sarit in aparare cum era de asteptat. Din cate am inteles eu de la Basescu, sub ea era o coruptie foarte mare, la nivel national, in ministerul pe care il conducea, lucru sesizat de SRI. Si ca ea a luat masuri – dari afara, sanctiuni – dar nu ar fi fost obligatia ei sa anunte DNA – trebuia s-o faca SRI.

Cat stia Elena Udrea si, mai ales, ce anume?

Din cate stiu, informatiile clasificate, unele dintre ele, se tin la secret timp de 30 de ani. Initial, se vorbea, pe surse, desigur, dar si speculatii, ca o paste o pedeapsa de 21 de ani. A luat doar 6 ani, o cincime din 30…

Ar rezulta, dupa acest rationament, ca:

O cincime din cat stie Elena Udrea sunt informatii clasificate strict secret…

*

Insa ar mai fi un lucru de evidentiat: Elena Udrea a ajuns unde a ajuns, promovata fiind de Sistem. In Romania nu prea ai cum sa ajungi intr-o functie in stat altfel, fara sa treci prin furciile caudine ale verificarii Serviciilor si fara sa fii, in consecinta, acceptat de Sistem.

Elena Udrea a fost acceptata de Sistem. A fost acceptata ca sa fie in anturajul Presedintelui, avand acces la informatii valoroase din zona Puterii, inclusiv informatii externe.

Si iata ca, intr-u final, nu-i asa, apoteotic, tot Sistemul a infundat-o!!

Si asta in conditiile in care Sistemul ar fi putut s-o lase in pace, sa-i ofere o portita de scapare. Dar e vorba de prima instanta, asa ca sa vedem ce se va mai intampla…

*

Colaboratorii au primit cu suspendare, numai ea si Obreja cu executare…

*

Fara indoiala ca acolo unde nu avem contradictii si constraste sau nu trebuie sa avem asa ceva, avem in schimb, controverse. Ultima de acest gen a fost: trebuie sau nu revocati din functie procurorul general, Augustin Lazar, si sefa DNA, Laura Codruta Kovesi?

Despre acest subiect puteti citi mai multe aici.

Poate singura problema care ar fi e ca raspunsul la intrebarea de mai sus nu putea fi decat unul singur: NU trebuie sa fie revocati din functie.

De pilda, atata vreme cat Laura Codruta Kovesi are un sprijin direct din partea SUA, a Departamentului de Stat, a domnului ambasador Hans Klemm, e extrem de clar ca ea nu trebuie sa fie revocata din functie. Chiar daca i se face amenintator cu degetul:

„Rezultatele negative pe linia acestei raportari pot repune in discutie in viitor, in raport de faptele constatate, oportunitatea revocarii conducatorilor institutiilor vizate ori a altor masuri institutionale, in conformitate cu Constitutia si legea” (sursa HotNews, evidentiata mai sus).

Insa e foarte clar ca nu doar factorul extern conteaza, iar Laura Codruta Kovesi e doar o parte a Sistemului aflat in contradictie cu sine insusi. Pentru ca in Sistem sunt lupte intestine pe tema asta si nu tot Sistemul e de partea Lulutzei. Cel putin asa am impresia…

Totusi, remarcam aceasta contradictie, cred, evidenta dintre PSD-ALDE pe de o parte si DNA, dar am putea sa luam si o sfera mai ampla – de pilda Justitia, pe de alta parte. Pe terenul atat de favorizator pentru coruptie al Statului.

Poza Saptamanii!!

Donald Trump and Mike Flynn

Fara indoiala ca una din cele mai mari contradictii ale lumii postbelice a fost si ramane cea dintre SUA si Rusia, mostenitoarea fostei URSS.

Legaturile obscure ale Gen. Flynn cu Rusia pareau ca sunt in concordanta cu declaratiile D-lui. Trump si anume ca „e un lucru bun sa ai relatii bune cu Rusia”. Dl. Flynn fusese ales de catre Presedintele Trump in functia de Consilier pe Chestiuni de Securitate Nationala. Dupa care, nu dupa multa vreme, a iesit Sean Spicer, Secretarul de Presa al Casei Albe, sa anunte ca „[…] a level of trust between the President and General Flynn had eroded to the point where he felt he had to make a change […]” – „nivelul de incredere intre Presedinte si Generalul Flynn s-a erodat pana la punctul in care el a simtit nevoia sa faca o schimbare”.

Interesant este ca toate punctele tari si ascutite din campania electorala, incep sa se domoleasca. Pana la urma, SUA s-a inteles si cu Coreea de Sud si Japonia in privinta apararii comune in fata Coreei de Nord. Chestiunea cu „taxa de protectie” a fost lasata mai moale iar NATO nu mai e deloc o organizatie „obsoleta”. Pana la urma, in urma vizitei D-lui. Rex Tillerson la Pekin, descoperim ca relatiile dintre SUA si China sunt cat se poate de bune si ca in ciuda clamarii unui conservatorism inflexibil, ajungem pana la urma la o concluzie mult mai mladioasa: ca SUA si UE au, de fapt, acelasi set de valori, comun – iata doua articole revelatoare in acest sens: aici si aici.

Face impresia ca Trump, cel pe care il stiam in campania electorala, nu mai are nimic comun cu institutia pe care acum o reprezinta – Casa Alba – deci cu Trump, cel de azi, de la Casa Alba.

Iar in ceea ce priveste relatiile bune cu Rusia, D-na. Merkel spune ca „nu va ceda in lupta pentru o relatie buna cu Moscova”. Ce se poate intelege dintr-o asemenea sintagma? Ca, de fapt, nimeni „nu va ceda”, nu-i asa, pentru o relatie buna cu Moscova. Evident, fiecare poate intelege ceea ce doreste…

Reclame

aprilie 1, 2017 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cum se explica urmatorul lucru…?

Iata un editorial foarte interesant semnat de Paul Krugman pe blogul sau din The New York Times:

Ideological Ratings

Se arata ca:

„So S&P has downgraded France. What does this tell us?

The answer is, not much about France. It can’t be overemphasized that the rating agencies have no, repeat no, special information about national solvency — especially for big countries like France. Does S&P have inside knowledge of the state of French finances? No. Does it have a better macroeconomic model than, say, the IMF — or for that matter just about any one of the men and women sitting in this IMF conference room with me? You have to be kidding.

So what’s this about? I think it’s useful to compare IMF projections for France with those for another country that has been getting nice words from the raters lately, the UK. The charts below are from the WEO database — real numbers through 2012, IMF projections up to 2018.

First, real GDP per capita:

So France has done better than the UK so far, and the IMF expects that advantage to persist.

Next, debt relative to GDP:

France is slightly less indebted, and the IMF expects this difference to widen a bit.

So why is France getting downgraded? Because, S&P says, it hasn’t carried out the reforms that will enhance its medium-term growth prospects. What does that mean?

OK, another dirty little secret. What do we know — really know — about which economic reforms will generate growth, and how much growth they’ll generate? The answer is, not much! People at places like the European Commission talk with great confidence about structural reform and the wonderful things it does, but there’s very little clear evidence to support that confidence. Does anyone really know that Hollande’s policies will mean growth that is x.x percent — or more likely, 0.x percent — slower than it would be if Olli Rehn were put in control? No.

So, again, where is this coming from?

I’m sorry, but I think that when S&P complains about lack of reform, it’s actually complaining that Hollande is raising, not cutting taxes on the wealthy, and in general isn’t free-market enough to satisfy the Davos set. Remember that a couple of months ago Olli Rehn dismissed France’s fiscal restraint — which has actually been exemplary — because the French, unacceptably, are raising taxes rather than slashing the safety net.

So just as the austerity drive isn’t really about fiscal responsibility, the push for “structural reform” isn’t really about growth; in both cases, it’s mainly about dismantling the welfare state.

S&P may not be participating in this game in a fully conscious way; when you move in those circles, things that in fact nobody knows become part of what everyone knows. But don’t take this downgrade as a demonstration that something is really rotten in the state of France. It’s much more about ideology than about defensible economic analysis.”

Despre ce este vorba? S&P a retrogradat Franta din cauza refuzului acestei tari de a lua celebrele de acuma masuri de „reforme structurale”, pentru ca nu si-a „intensificat” perspectivele de crestere pe termen mediu. Krugman afirma ca, la ora actuala, nu stim prea multe despre „reformele” care ar putea genera cestere economica. Care ar fi acelea, stiintific vorbind? Pentru ca in articol se arata un paradox: Franta este retrogradata de catre S&P dar, cu toate acestea, macroeconomic vorbind – luandu-ne cel putin dupa ce ne spun cifrele – aceasta tara sta mult mai bine decat UK. Cele doua grafice arata, bazandu-se de datele puse la dispozitie de catre FMI, ca, luand anul 2007 ca an de referinta (100%), PIB-ul Frantei pe locuitor s-a situat peste cel al Regatului Unit (primul grafic) si datoria (ca procent din PIB) este in scadere in Franta fata de UK, Franta fiind mai putin indatorata, desi situatia, cel putin intre 2007-2011(12), a stat invers. Concluzia pe care care o trage Dl. Krugman este ca aceste rating-uri sunt ideologice, sustinand teoria austeritatii si nu welfare state-ul…

Interesant este urmatorul lucru: sa vedem cum a evoluat din 2007 somajul in cele doua tari – aici, din World Economic Outlook Database, October 2013. In primul rand cred ca este necesar sa precizam ca e vorba de doua tari comparabile ca numar de locuitori!! Vom constata ca somajul (ca procent din forta totala de munca) este mai scazut in UK decat in Franta!! Sub guvernarea socialista somajul merge in Franta spre 11% in vreme ce in UK somajul are tendinta de scadere, de la 8,020% in 2012 la 7,743 in 2013 si, previziunea FMI pe 2014, 7,528%.

Si atunci cum se explica fenomenul asta?

Sub guvernarea socialista din Franta nu numai ca nu s-au creat locuri de munca, dar s-au mai si dat afara oameni, crescand somajul. Prin asta sa se explice oare cresterea economica a Frantei, superioara celei din Regatul Unit? Pe de alta parte unde e mai bine: in Franta, unde ratele somajului sunt foarte ridicate, sau in UK, unde nu este asa? Nu mai vorbesc de scaderea in popularitate a lui Hollande si a socialistilor… Lasand la o parte aspectul politic, cum se explica fenomenul? Sau trebuie sa privim problema strict din punct de vedere al productivitatii muncii? Cu alte cuvinte, vreau sa spun, in Franta este o productivitate a muncii mai ridicata decat in UK, lucru ce nu are legatura neaparat cu nivelul somajului. Este, oare, asa?

Va propun sa cititi un interesant articol pe aceeasi tema din The Guardian:

François Hollande’s shaky credibility takes another hit with credit-rating cut

Se arata, printre altele, ca:

„France’s second credit-rating downgrade by Standard & Poor’s in less than two years is as damaging politically for the socialist François Hollande as it was for his rightwing predecessor Nicolas Sarkozy, who lost the election shortly after France lost its AAA rating in January 2012.

S&P directly attacked Hollande’s economic policy, questioning the socialist government’s capacity to repair Paris’s stuttering economic motor. It said the problem with France was that the government’s tentative reforms were not enough to lift growth in the eurozone’s second largest economy.

Hollande, recently found to be the most unpopular French president on record in a poll by BVA, was already struggling to sell his economic measures to the nation. „The recovery is here,” Hollande declared in August after a small rebound in growth following months of stagnation. But real, sustained growth is expected to be slow in returning.

While the government highlights reforms such as injecting more flexibility into the rigid labour market, policies for companies to boost competitiveness and pensions reform, surveys show the electorate is baffled by policy muddles and tax U-turns. Voters are also alarmed by record levels of unemployment and nightly TV news bulletins about factory closures.

The worst of this has come in Brittany in recent weeks. The socialist stronghold, which voted resoundingly for Hollande last year, has now come to symbolise a popular revolt against his economic approach and tax policy.

Brittany is the heartland of France’s pork and poultry sectors, which have seen major factory closures. Hard-pressed farmers, fishermen and food industry workers have joined forces to don red bonnets – symbol of a local 17th century tax revolt – and focused their rage on a new eco-tax on lorries thought up under Sarkozy but due to be implemented by Hollande. The tax was duly suspended by a jittery government – its second tax climbdown in a week after it scrapped plans to raise taxes on some savings products amid a public outcry. This month, it also scrapped a new corporate tax that had infuriated business leaders.

Hollande’s government is struggling to bring down the public deficit without killing the fragile economic recovery. He has promised to cut state spending without swinging the axe against France’s vast public sector and welfare state. He has also promised to improve competitiveness and, most significantly, has vowed to tackle rising unemployment, bringing down levels before the end of this year. All of these have caused economists to cough and splutter about impossible promises.

Unemployment is now at 11%, 3.29m people, a historic high. Hollande has staked his credibility on his promise to halt the rising curve of joblessness by end of this year. But without strong growth, he can only rely on measures such as state-assisted job contracts for the young, which are taking a long time to have an effect.

S&P warned that with joblessness likely to stay high, Hollande will have a difficult job getting more reforms past a distrustful electorate. Hollande’s critics say structural reform has not gone nearly deep enough, fearing that one and a half years into a five-year mandate and faced with a tax revolt and tricky municipal elections next spring‚ further reforms will be put on hold. The government is experiencing a growing backlash from voters and businesses after it imposed €30bn in tax hikes this year, seeking to honour a promise to its EU partners to bring its budget deficit below the bloc’s target ceiling of 3% next year‚ a target it is still struggling to meet, later than promised. But it is not just the rich who are complaining about taxes, lower-income households also feel they are being targeted. Consumer-spending is low.

Jean-Marc Ayrault, France’s prime minister, told the regional press last month: „You can’t redress in one and a half years, a country that has been degraded for ten years,” a direct jibe at the rightwing governments before him.

The government said S&P had failed to take into account key reforms, such as pensions, and attacked what the finance minister called the ratings agency’s „inaccurate criticisms” of the French economy. Hollande has insisted he won’t be changing tack on the economy because of S&P’s report. But the downgrade leaves him under even more pressure to do more to sell and explain his economic policy to the public on both the left and right.”

De observat ca si in acest articol se vorbeste de somajul foarte ridicat in Franta, 11%, care inseamna 3,29 milioane de oameni, un maxim istoric. Aspectul politic e usor de inteles: se incearca sa se loveasca in guvernul socialist de la Paris prin aceasta retrogradare a rating-ului… Aspectul economic ridica multe probleme. Pentru ca nu e foarte clar, spre exemplu, de ce alte tari, care inteleg ca fac reforme, nu au si cresteri economice, sau daca le au sunt foarte mici. Cum, repet, nu e deloc clar de ce intr-o tara care, comparativ cu o alta, are o crestere economica mai mare si o tendinta de scadere a datoriei, somajul este mai mare…

Update

Iata ce spune Dl. Krugman referitor la problema somajului in Franta:

More Notes On France-Bashing

Se arata ca:

„First things first: France has problems. Unemployment is high, especially among young people, many small businesses are struggling, the population is aging (although not nearly as much as in many other countries, Germany very much included.)

By just about any measure I can find, however, France looks not too bad by European standards. GDP has recovered roughly to pre-crisis levels; the budget deficit is fairly small and the medium-term debt outlook not at all scary; the long-term budget outlook is actually pretty good compared with its neighbors, thanks to a higher birth rate.

Yet the country is the subject of vituperative, over-the-top commentary. Here’s The Economist, a year ago, declaring France “The time bomb at the heart of Europe”. Here’s CNN declaring that France is in “free fall”.

That CNN piece actually offers a few specifics. It argues that France faces a “yawning competitiveness gap” due to rising labor costs. Hmm. Here’s what I get from European Commission numbers, comparing France with the euro area as a whole:

European Commission

There’s a bit of deterioration there, I guess — but it’s more yawn-inspiring than yawning.

CNN also declares,

France’s decline is best illustrated by the rapid deterioration in its foreign trade. In 1999, France sold around 7% of the world’s exports. Today, the figure is just over 3%, and falling fast.

Hmm.Just about every advanced country, the United States very much included, has a declining share of world exports (Germany is an exception); this New York Fed research paper notes that this decline is more or less in line with the declining share of advanced economies in world GDP as emerging nations rise, and it portrays France as more or less typical.

Again, the point is not that France is problem-free; the question is why this only moderately troubled nation attracts rating downgrades and so much apocalyptic rhetoric.

And the answer just has to be politics. France’s sin isn’t excessive debt, especially poor growth, lousy productivity (it has more or less matched Germany since 2000), poor job growth (ditto), or anything like that. Its sin is that of balancing its budget by raising taxes instead of slashing benefits. There’s no evidence that this is a disastrous policy — and in fact bond markets don’t seem concerned — but who needs evidence?”

Recunoaste faptul ca Franta are probleme, in primul rand somajul ridicat, in special in randul tinerilor, multe din micile afaceri se zbat, populatia imbatranita (nu atat de mult ca alte tari, Germania fiind „foarte inclusa” in aceasta categorie). Totusi, considera ca dupa „standarderele europene” Franta nu arata deloc rau… (interesant, dupa „standardele europene” 😀 ). PIB-ul si-a revenit la nivelul pre-criza, deficitul bugetar este mic, datoria pe termen mediu nu e ceva care sa te sperie. In ceea ce priveste datoria pe termen lung sta destul de bine comparativ cu vecinii, datorita ratelor mari ale nasterilor. Considera deplasat ce a afirmat in urma cu un an The Economist – „Bomba cu ceas din inima Europei” sau CNN, ca Franta ar fi „in cadere libera”. Nu e de acord cu ceea ce declara CNN cu privire la marirea costurilor cu forta de munca in Franta, si anume ca „se casca un decalaj de competitivitate”, argumentand prin costurile unitare cu forta de munca (v. graficul) aratand ca decalajul fata de Zona Euro nu este asa de mare. Referitor la ceea ce declara CNN, „rapida deteriorare a comertului exterior”, Krugman spune ca fenomenul de declin al cotei din totalul exporturilor pe plan mondial se manifesta in fiecare economie avansata, foarte mult in United States, Germania fiind exceptia. Spune ca doar tarile cu probleme moderate atrag retrogradari ale ratingurilor si retorici apocaliptice. Afirma ca raspunsul nu poate fi decat unul politic. Spune ca „pacatul” Frantei nu este debitul excesiv, in special cresterea slaba, sau o productivitate slaba (din punctul de vedere al productivitatii comparandu-se mai mult sau mai putin cu Germania, incepand din anul 2000), o crestere slaba in privinta locurilor de munca. Spune ca „pacatul” ei este ca doreste sa-si echilibreze balanta bugetara prin marirea taxelor in loc sa taie beneficiile. Spune ca nu este o evidenta ca aceasta ar fi o politica dezastruoasa – pietele bondurilor nu par a fi ingrijorate – „dar cine are nevoie de evidente?”.

Un alt articol interesant despre Franta este acesta:

Non-Crisis France

Iata ce arata:

„A few people have asked a pretty good question, albeit in fairly belligerent tones: How can I say that France isn’t doing too badly, when I also say that the euro has been such a problem?

The answer lies in the nature of the euro problem; France is not Spain.

What happened when the euro was created was a flood of capital out of the core, mainly Germany, to the periphery, especially Spain. The counterpart of this move was the emergence of huge current account surpluses in the core, huge deficits in the periphery. The problem now is that correcting these imbalances is very hard given a common currency. Here’s the usual picture — but this time with France added:

France, which didn’t get a big, unjustified confidence boost from the euro, wasn’t part of this process — it was neither a big lender nor a large borrower. So it doesn’t have the peripheral adjustment problem.

You can also look at inflation:

The first decade of the euro left Spain very overvalued, Germany very undervalued. France was in between, so there was no big news either way.

To use the jargon, the euro area suffered from very large asymmetric shocks — but France, which roughly tracked the euro average, wasn’t subject to these shocks.

So again, why the downgrade?

In 2011-2012 markets turned on France, for a while. But this was a liquidity issue, not a real concern about solvency, and it went away when the ECB signaled that it was willing to do its job as lender of last resort:

Spread between French and German 10-year bond yields. Spread between French and German 10-year bond yields.

Oh, and here was the massive action after S&P’s announcement:

Bloomberg News

Seven whole basis points!

So I stand by my assessment: S&P wasn’t really assessing French default risk, it was slapping the French on the wrist for not being sufficiently committed to dismantling the welfare state.”

Explicatia pe care o da Krugman pentru retrogradarea Frantei de catre S&P este ca Franta nu a facut suficient pentru „demantelarea welfare state”… El arata ca Franta nu se gaseste in situatia grea in care se gasesc tarile de la periferia UE (spre ex. Spania). Franta nici nu a dat foarte mult cu imprumut si nici nu a facut imprumuturi mari, de aceea nu are problemele de ajustare pe care le are periferia. Franta este undeva pe la mijloc intre Spania si Germania atat in privinta contului curent cat si in privinta inflatiei. Spune ca Zona Euro a suferit niste „socuri asimetrice”, dar Franta nu a fost subiectul unor asemenea socuri.

De acord, dar asta nu inseamna ca in Franta s-a imbunatatit mediul de afaceri. Pe de alta parte recunoaste ca micile afaceri „se zbat”. N-as crede ca din cauza imbatranirii populatiei… Pe de alta parte, chiar daca dupa „standardele europene Franta nu arata chiar asa de rau” ( 😀 ), cum s-ar putea rezolva problema somajului, atat de ridicat in aceasta tara? Daca ne uitam pe datele puse la dispozitie de catre FRED somajul a crescut puternic din 2008 incoace… De vazut si acest tabel si facut o comparatie cu ce rate ale somajului erau in 1970…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

noiembrie 9, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 115 comentarii