Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Robespierre a fost un criminal, dar nu o lichea…

Doresc sa evidentiez pe blogul meu ultimile trei editoriale ale maestrului Ion Cristoiu, dintre cele mai bune scrise de dansul vreodata:

Traian Băsescu sau Războiul Omului cu Omul politic

„Poate cel mai greu de explicat fenomen al ultimilor doi ani îl reprezintă campania angajată de Traian Băsescu împotriva a patru instituţii de forţă din România:
SRI, DNA, Divizia Presă şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu, nu e o greşeală menţionarea ICCJ printre principalele instituţii de forţă ale României din ultimii ani. Deşi, teoretic, instituţie de prim rang a Justiţiei, sub nenorocita conducere a Liviei Stanciu, ICCJ a funcţionat la întreaga-i capacitate ca punct terminus în operaţiunile de tip Pristanda:
Curat anticonstituţional! Da’ umflaţi-l!

Victima, de regulă, un adversar politic al Preşedintelui în exerciţiu, era alesă şi livrată DNA de către SRI. Cu un puternic sprijin din parte acoperiţilor din presă, DNA reținea victima şi o propunea arestării preventive. Pentru arestul preventiv, victima era dusă la ICCJ. Aici, pentru victimă judecata era ceea ce era pentru victimele Terrorii robespierriene ghilotina.

Mecanismul a fost dezvăluit întîia oară de Elena Udrea, după ce distinsa, una dintre complicele Maşinăriei de decapitări politice, a intrat ea însăşi în Dispozitivul SRI-DNA-Divizia Presă-ICCJ.
A venit însă Traian Băsescu!
Făuritorul şi Controlorul Marelui Mecanism a pornit o campanie de denunţare a acestui mecanism.

La început, Traian Băsescu s-a mulţumit cu aluzii sau cu aserţiuni generale.
În ultimul timp, a pornit un război pe faţă cu persoanele din fruntea celor patru instituţii de forţă: Florian Coldea (SRI), Codruţa Kovesi (DNA), jurnalişti şi site-uri ştiute deja ca lucrînd cu ofiţeri acoperiţi, Livia Stanciu (ICCJ, pînă la recenta pensionare).

În Istoria României moderne (nu numai postdecembriste!) nu s-a mai întîlnit un asemenea Război:

  1. Traian Băsescu e Făuritorul Mecanismului. L-a folosit invocînd interesul naţional.
    Interesul naţional e însă o noţiune complexă.
    Ceea ce unii consideră interes naţional, alţii consideră interes personal, şi invers.
    Mult mai important, Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu, dar şi jurnaliştii acoperiţi, sînt creaţiile exclusive ale lui Traian Băsescu.
    O simplă privire asupra Presei din ultimii 10 ani ne dezvăluie mecanismul prin care s-au înfiinţat site-uri, televiziuni şi ziare pentru a fi conduse şi folosite de ofiţeri acoperiţi.
    Orice ar spune Traian Băsescu acum, cele două mandatele ale sale alcătuiesc un regim autoritar, chiar dacă fără excesele regimul dictatorial.
    Nota de premieră în Istoria Modernă a României e dată tocmai de această realitate.
    Făuritorul Mecanismului porneşte, după plecarea de la Putere, un război împotriva Mecanismului şi, mai ales, împotriva celor care-l conduc mai departe.
    Un război împotriva Mecanismului creat şi controlat de el.
    Un război împotriva oamenilor descoperiţi şi promovaţi de el.
    Păstrînd proporţiile, e ca şi cum Mareşalul Antonescu ar fi pornit, după 23 august 1944, un Război public împotriva lui Eugen Cristescu şi a Mecanismului trimiterii în Lagărul de la Tîrgu-Jiu.
  2. Nici una dintre rotiţele Mecanismului nu dezminte public dezvăluirile lui Traian Băsescu.
    Divizia Presă, de exemplu, îl atacă pe Traian Băsescu într-o campanie care imită, în chip halucinant, pe cele duse de Divizia Presă sub regimul Traian Băsescu împotriva adversarilor lui Traian Băsescu.
    Dezvăluirile lui Traian Băsescu n-au fost dezmințite niciodată.
    Nici un jurnalist suspectat a fi ofițer acoperit n-a luat atitudine publică față de acuzațiile aduse de Traian Băsescu.

Florian Coldea, Codruţa Kovesi, Livia Stanciu n-au răspuns pînă acum lui Traian Băsescu.
Presupun că din două motive:

  1. Toţi trei au desfăşurat, sub conducerea lui Traian Băsescu, în numele interesului naţional, operaţiuni asupra cărora ţin să păstreze discreţia, mai ales că multe dintre ele ar implica şi persoane din subordinea celor trei.
  2. Se consideră de cei trei că, răspunzînd lui Traian Băsescu, războiul ar lua proporţii atît de mari încît Klaus Iohannis s-ar vedea obligat să intervină.

Într-un text postat anterior (luni, 8 august 2016) sub titlul Și-a dat seama Traian Băsescu de riscurile electorale ale Războiului dus cu SRI, DNA și ÎCCJ?! am demonstrat că „din punct de vedere politic, Războiul cu SRI, DNA și ÎCCJ în chestiunea felului în care aceste instituții administrează Lupta împotriva corupției, îi dăunează” fostului președinte, actualmente șef de partid.

Electoratul lui Traian Băsescu pariază pe un stat puternic și nu pe un individ puternic.
E un electorat care l-a făcut președinte în 2004 și l-a urmat timp de zece ani după aceea.
„Acest electorat” – scriam în 8 august 2016, „nu-l înţelege pe Traian Băsescu şi nu-l înţelege, pentru că noţiuni precum drepturile omului, prezumţia de nevinovăţie îi sînt străine.”
Deși războiul cu cele trei instituții de forță îl definește pe Traian Băsescu din ultimul timp, explicația nu trimite la Omul politic, ci la Omul Traian Băsescu.

Cum se explică Războiul lui Traian Băsescu?
După părerea mea, acest Război ţine exclusiv de componenta omenească.
Pentru a mă explica, simt nevoia unei trimiteri la experienţa mea de viață.

În februarie 1997 am părăsit conducerea Evenimentului zilei.
Toţi cei din redacţie erau tineri descoperiţi şi promovaţi de mine. Descoperit şi promovat de mine era însuşi Cornel Nistorescu, cel care a preluat şefia publicaţiei.
E uşor de înţeles că, un timp, am urmărit evoluţia ziarului cu uluirea celui care făcuse acest ziar.
Una dintre cele mai puternice tentaţii a fost de a-i suna pe cei din conducere şi a le atrage atenţia c-au greşit într-un caz sau altul.
O tentație uriașă a fost și să-l sun pe Cornel Nistorescu și să-l mustru, din postura mea de descoperitor și făuritor al lui ca reporter, pentru persecutarea unor tineri jurnaliști de mare talent, aduși de mine și promovați în redacție.

N-am făcut-o.
Şi nu pentru că mi-am reprimat tentația din prea multă înțelepciune, ci pentru că, şi dacă aş fi vrut, n-aş fi avut cum.
Cu Cornel Nistorescu eram certat.
Și certat am rămas pînă azi.
Noua conducere i-a obligat pe mulţi dintre cei care lucraseră cu mine direct să plece de la ziar.
Noii şefi, aduşi de Cornel Nistorescu, îmi erau total necunoscuţi.

Să ne aşezăm în locul lui Traian Băsescu.
„Copii” crescuţi de el au rămas în fruntea instituţiilor de forţă și după plecarea lui de la Cotroceni.
În această postură, cei trei şi-au făcut și își fac propriile jocuri şi, deseori, jocurile lui Klaus Iohannis.
De lucrat au lucrat și lucrează exact cu aceleaşi mijloace folosite pe vremea lui Traian Băsescu.

Aceste mijloace au fost folosite acum nu împotriva lui SOV, a lui Adrian Năstase, a lui Dan Voiculescu, ci împotriva Elenei Udrea, Alinei Bica, a lui Horia Georgescu.
Traian Băsescu ştie cu ochii închişi aceste mijloace.
Recunoaşte în tot ce li s-a făcut celorlalţi „copii” ai săi ceea ce au făcut toţi „copiii” sub conducerea sa împotriva adversarilor săi politici.

Probabil că la început, uitînd că nu mai e Şeful lor sau iluzionîndu-se că mai are autoritate asupra lor, a încercat să le atragă atenţia personal că greşesc.
Sînt sigur că şi Florian Coldea şi Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu nu l-au ascultat.
Nu cred că l-au înjurat.
Cred însă c-au zis da, da, şi au făcut tot cum au vrut ei.

Asta a stîrnit mînia lui Traian Băsescu.
Mînia celui care se consideră tras pe sfoară.
Pe vremea atotputerniciei sale, cei trei nu-i ieșeau din cuvînt, făcînd față de el figură de copii ascultători față de tatăl nu numai temut, dar și respectat.
Acum îi dau cu tifla.

Războiul lui Traian Băsescu se dovedeşte pînă la urmă o confirmare strălucită a adevărului că şi politicenii sînt oameni.
În cazul de faţă, Omul Traian Băsescu se războieşte cu Omul politic Traian Băsescu.
N-ar fi prima oară în Istoria României şi a Lumii.
Nu cînd Omul se războiește cu Omul politic, ci cînd Omul politic pierde din Războiul cu Omul.”

Dacă primul om în stat are dreptul să dea peste cap circulaţia din Bucureşti, obligîndu-i pe şoferi să piardă timp şi nervi în ambuteiaje, de ce n-ar avea dreptul al doilea om în stat să nu stea la coada de o mie de persoane de la Permise?!

„Am plecat din ţară duminică, 31 iulie 2016 şi m-am întors, luni, 15 august 2016.
Călătoria mea de cunoaştere a fost de data asta în Flandra:
Ghent, Bruxelles, Brugge, Anvers, Waterloo, Oostende, Ypres, Dunkerque, Coasta belgiană a Mării Nordului.

Am mers cu maşina, am călătorit cu trenul, am pus benzină în staţiile de benzină, am folosit W.C.-urile publice, am tîrguit de-ale gurii la supermarketuri, am stat la un aparthotel din Ghent, proprietatea unei românce (am aflat că e româncă doar cînd mia- dat cheia!), am mîncat pe o bancă dintr-un parc asemenea imigranţilor, am vizitat muzee (printre altele cel al Cartofilor prăjiți), am mers mult pe jos, am folosit taxiul şi am trecut prin filtre la aeroportul din Bruxelles.

Am transcris aceste înfăptuiri nu din năravul egocentrist de a considera că faptele vieţii mele personale interesează pe cineva, ci pentru a dovedi că timp de două săptămâni am încercat să cunosc pe viu realităţile din Belgia.
Ori de cîte ori revin din Occident în România, mă loveşte disperarea.
– Uite, îmi spun, o să mor şi n-o să mai apuc o ţară cît de cît apropiată de cele occidentale!

Din cîte se ştie, prima constituţie românească, cea din 1866, a fost un copy-paste după Constituţia Belgiei din 1831.
De ce am ţinut să reamintesc asta?
Pentru că teoretic, cele două ţări au avut un punct de pornire ca structură politică asemănătoare.
Diferenţa dintre Belgia lui 2016 şi România lui 2016 rămîne de ordinul unei prăpăstii.

Se înţelege că acum disperarea a fost mult mai mare.
Belgia e o ţară mică.
Are 11 milioane de locuitori.
Dacă ar fi să crezi cronicii politice, mai are un pic şi se rupe în două.
În valoni şi în flamanzi.
Crizele de guvern s-au succedat  în Belgia într-un ritm ameţitor.
Şi cu toate acestea, Belgia e în materie de infrastructură rutieră, de infrastructură feroviară, de servicii, de ordine a civilizației, de modernizare mult înaintea României.

De fiecare dată cînd compar realităţile noastre cu cele din Occident, mă întreb:
Ce dracu’ ne lipseşte nouă?
Uite, au trecut 26 de ani de la prăbuşirea comunismului.
Ni s-a spus încă de pe vremea comunismului că economia de piaţă, democraţia, sînt forţe de progres indiscutabile.

S-a confirmat asta în realitatea noastră postdecembristă?
Satele în Belgia sînt un prilej de încîntare.
Acelaşi tip de case de fermier grupate într-un centru, cu asfalt, facilităţi şi aceleaşi vaci care pasc de unele singure pe păşuni bine delimitate.

Aţi văzut cum arată o cireadă de vaci care paşte la noi?
Sînt costelive, murdare, năuce, mînate să treacă peste şosea pe un alt cîmp de mărăcini de un tip hirsut, gen violator în grup.

Două săptămîni înseamnă pentru o ţară precum România, presupus supusă blazonului Sînt atîtea de făcut! două săptămîni de înfăptuiri în realitate.
De lucruri care să fi apropiat cît de cît România de ţările occidentale, de Belgia, de exemplu.

Deşi am urmărit pe site-uri întîmplările din România, întors la Bucureşti, am încercat un experiment.
Am vrut să văd dacă în aceste două săptămîni a avut loc în România o întîmplare în urma căreia cetăţeanul român, jinduind după o Țară  ca afară, a rămas cu ceva.

Altfel spus, dacă în aceste două săptămîni s-a luat o măsură care să apropie măcar administrativ România de Belgia sau s-a construit ceva sau măcar s-a inaugurat construirea a ceva.

Nu o autostradă, nu o cale ferată de mare viteză, nu o întreprindere, ci un podeţ.
Sau dacă nu un podeţ, măcar un W.C. public.
Şi-am constatat că în aceste două săptămîni, deşi au fost Breaking News-uri, dezbateri aprinse în studiouri TV, conferinţe de presă, comunicate oficiale, declaraţii la cel mai înalt nivel, scrieri pe facebook ale demnitarilor, în realitate nu s-a întîmplat nimic.

Ba nu, mă înşel.
În realitate s-a întîmplat ceva.
DNA a avut o activitate duduitoare.
În această perioadă de două săptămîni, singurele fapte concrete ţin de arestări, trimiteri în judecată, cereri ale procurorilor, sentinţe, percheziţii.
Într-un cuvînt, singurele înfăptuiri ţin în exclusivitate de Regimul represiv.

Funcţionează la întreaga lor capacitate instituţiile represive:
SRI şi SIE, DIICOT, DNA.
E mai mult decît semnificativ că, din Guvernul Dacian Cioloş, cel mai cunoscut ministru e cel al Justiţiei, şi nu cel al Transporturilor, al Economiei, al Comunicaţiilor sau măcar al Turismului.
Dar şi ministrul Justiţiei, Raluca Prună, e cunoscut nu pentru măsurile sale vizînd perfecţionarea Justiţiei, ci pentru măsurile sale de ordine represivă.

Şi-am avut astfel răspunsul la întrebările:
De ce nu-i România Belgia?
De ce, în loc să ne apropiem de ţările occidentale, ne depărtăm pe zi ce trece?
Pentru că în aceste două săptămîni, cu excepţia domeniului represiv, în nici un alt domeniu nu s-a înfăptuit nimic.

Locul de fapte concrete l-a ţinut Spectacolul.
Cu sau fără trăncăneală.
Timp de două săptămîni, ţara a trăit Spectacolul Înmormîntării Reginei Ana.
Transmisii în direct, gesturi ale Preşedintelui şi Premierului, Slujbe în Piaţa Revoluţiei, cortegiu regal de la Sinaia la Bucureşti şi de la Bucureşti la Sinaia.

S-a terminat şi cu Marea Înmormîntare.
Culmea schizofreniei moldo-valahe:
Republica a făcut unei Regine o înmormîntare pe care România n-a mai cunoscut-o de la moartea comunistului  Gh. Dej.

A rămas ceva după două săptămîni de spectacol?
Altfel zis, românul acesta, care jinduieşte după standarde de viaţă occidentală, a avut parte de vreo şosea, de vreo cale ferată, de vreun podeţ, de vreun W.C. public?
N-a avut parte de nimic.
Nici o altă întîmplare nu mi s-a părut mai semnificativă pentru cele două săptămîni în care, dincolo de spectacol, nu s-a întîmplat nimic, decît cea cu Călin Popescu Tăriceanu.

Ca urmare a Operaţiunii Fărîmiţarea Presei în mii de bucăţipentru a sta Drepţi mai bine, Mediafax a fost lovită prin înfiinţarea unei noi agenţii.
Cu ce se ocupă agenţia repectivă ne spune totul concentrarea sa exclusivă pe linguşirea Binomului SRI-DNA.
După cum era de aşteptat, Călin Popescu Tăriceanu e politicianul cel mai vînat de Poliţia Politică Prezidenţială.
Fără a-şi da seama de asta, C. Popescu Tăriceanu n-a stat la coada de o mie de persoane de la schimbarea permiselor.
După cum era de aşteptat, Agenţia Noii Securităţi s-a dus la ţanc.
Scandal mare!
Scandal uriaş!
Preşedintele Senatului n-a stat la coadă!

O avocată, fostă membră a PMP, l-a denunţat la DNA.
Prefectul Capitalei a ordonat o anchetă la Permise.
Deşi eu stau la coadă, pentru că nu-mi place să fiu favorizat, nu văd nici o infamie în gestul lui C. P. Tăriceanu.
Preşedintele României blochează săptămînal circulaţia în Bucureşti și pe traseul Bucureşti-Sibiu fără ca cineva să-l denunţe la DNA.

Dacă primul om în stat are dreptul să dea peste cap circulaţia din Bucureşti, obligîndu-i pe şoferi să piardă timp şi nervi în ambuteiaje, de ce n-ar avea dreptul al doilea om în stat să nu stea la coada de o mie de persoane de  la Permise?!

Mai ales că, spre deosebire de Klaus Iohannis:

  1. Călin Popescu Tăriceanu n-a înrăutăţit viaţa celor de la coadă. Cu sau fără preşedintele Senatului, coada a fost la fel de mare.
  2. C.P. Tăriceanu i-a sfidat pe cetăţeni o singură dată.
    Klaus Iohannis i-a sfidat, în cei doi ani de mandat de sute de ori.

Dincolo de acest Scandal artificial, dovadă strălucită a forţei de Manipulare a Poliţiei Politice, rămîne întrebarea:
De ce nu s-a făcut Scandal, pentru că la Permise e coadă de o mie de persoane?
Întrebarea asta n-a fost pusă de nimeni.
Coada de o mie de persoane – o aberaţie, o crimă prin raportare la nervii şi timpul cetăţenilor – n-a făcut pe nimeni să se indigneze.
Prefectul n-a ordonat o anchetă pentru a vedea de ce se face o coadă atît de mare.
Dacian Cioloş n-a trimis Corpul de Control pentru a vedea ce nu merge la Permise.
S-a făcut în schimb un Scandal uriaş din gestul lui C. Popescu Tăriceanu.

De ce?
Pentru că îmbunătăţirea radicală a organizării la Permise n-a interesat pe nimeni.
Presă, oficialităţi.
Compromiterea lui Călin Popescu Tăriceanu a interesat.

Dacă România ar fi, într-adevăr, pe drumul apropierii de Occident, curmarea haosului de la Permise ar fi fost pe primul plan.
Cazul lui Călin Popescu Tăriceanu nici n-ar fi existat.
Numai că România nu e pe drumul apropierii de Occident.
E pe drumul apropierii de Bangladesh!”

Klaus Iohannis – mituit de China comunistă prin publicarea în limba chineză a cărții Pas cu pas pe post de capodoperă a geniului românesc

„La Tîrgul Internaţional de Carte de la Beinjing, prin Institutul cultural român, România participă în primul rînd prin traducerea în chineză a cărţii lui Klaus Iohannis, Pas cu pas.

Pas cu pas, volum pe care l-am citit în varianta electronică, nu e o carte de Memorii.
Pentru alegerile din 2014, staff-ul de campanie al candidatului PNL, Klaus Iohannis, a decis să producă şi să folosească drept instrument de publicitate electorală o carte semnată de Klaus Iohannis, dar care, aşa cum era de aşteptat, n-a fost scrisă de Klaus Iohannis. Intitulată Pas cu pas, ea se voia un fel de autobiografie oficială a candidatului, la vremea respectivă puțin cunoscut publicului nostru. Eu, de exemplu, în pregătirea unui interviu luat lui Klaus Iohannis la Realitatea Tv împreună cu Rareș Bogdan, am insistat să primesc lucrarea în variantă electronică (nu apăruse în variantă de tipar), pentru a avea o minimă documentare despre Klaus Iohannis. Așa cum am mărturisit la B1Tv marți seara, mi-a trimis varianta Edward Hellvig, dacă nu mă înșel la vremea respectivă șeful staff-ului de campanie al lui Klaus Iohannis.

În Istorie există cărţi de Memorii de excepţie, dacă ar fi să amintesc Al doilea razboi mondial de Winston Churchill, carte în două volume, distinsă în 1953 cu Premiul Nobel pentru literatură, sau Am vrut unitatea Germaniei, carte semnată de Helmut Kohl. Astfel de cărţi sînt scrise sau uneori doar dictate de o personalitate de prim rang a unei ţări, după retragerea din activitate.

Interesul stîrnit de astfel de Memorii au o dublă explicaţie:

  1. Ca făuritor de Istorie, autorul dezvăluie, în premieră, eliberat de restricţiile funcţiei, amănunte cruciale pentru înţelegerea evenimentelor la care a participat.
    Memoriile lui Mihail Gorbaciov sunt sînt un document istoric asupra Perestroikăi.
  2. Eliberat, în fine, de povara imaginii publice, autorul îşi poate permite dezvăluiri senzaţionale din viaţa sa personală.

Cartea lui Klaus Iohannis nu întruneşte nici una din condiţiile de mai sus:

  1. Pas cu pas a apărut înainte ca Klaus Iohannis să devină preşedinte.
    Cum să stîrnească interesul o carte de memorii a primarului de Sibiu?
  2. Fiind vorba de un mijloc strict electoral, carte e golită de orice omenesc.
    Nu vei întîlni în cuprinsul ei o singură confesiune în adevăratul sens al cuvîntului, expresie a sincerității.

Putem spune că e un produs de complezenţă, în genul unui clip electoral difuzat de televiziuni în emisiunile electorale.
Ca produs strict electoral, comparabil cu afișele, pixurile, tricourile şi şepcile împărţite de structurile de partid, Pas cu pas a fost cumpărată şi distribuită de organizaţiile locale ale PNL.

Din acest punct de vedere încasarea sumei de 18.000 de euro, ca drepturi de autor, pentru Pas cu pas şi Primul pas de către Klaus Iohannis, sumă incredibilă într-o Românie în care mari autori, de mare succes de librărie, dacă scot 1000 de euro din publicarea unei cărţi scrise de ei, se constituie într-una din marile afaceri de corupţie din România ultimului timp.

A beneficiat de nişte așa zise drepturi de autor pentru o carte pe care n-a scris-o el, dar mai ales pentru o carte difuzată prin organizaţiile PNL, mi se pare o uriaşă escrocherie.

Presupunînd că editura Curtea veche i-a dat autorului Klaus Iohannis suma de 18.000 de euro, normal era ca preşedintele, ştiind cum s-a obţinut ea, s-o doneze unui cămin de bătrîni sau unui spital.

Așadar, am trăit s-o văd și pe asta!
Cartea de publicitate electorală a candidatului Klaus Iohannis va fi tradusă și tipărită în China și apoi lansată la Tîrgul de carte de către Institutul Cultural Român drept cartea semnificativă pentru geniul creator al poporului român.

Traducerea unei cărţi peste hotare e condiţionată fundamental de succesul comercial al cărţii respective.
În ţările cu economie de piaţă, nici o editură nu va tipări cartea unui autor – fie el şi român, dacă o prospecţie de piaţă n-o convinge că-şi va scoate banii daţi pe traducere şi tipărire.
De nevoia de profit, nu mai vorbesc.

La o primă vedere, traducerea cărţii lui Klaus Iohannis de către o editură chineză nu lasă loc nici unei suspiciuni.
Se presupun următoarele condiţii:

  1. Editura din China a aflat că undeva pe continentul european, în țara numită România, a apărut o carte care s-a constituit într-un uriaş succes comercial nu numai în ţara respectivă, dar şi în alte ţări din Europa și din lume, o carte despre care au scris toate marile publicații europene.
  2. Editura a studiat piaţa şi a constatat că în China există un interes uriaş faţă de cartea respectivă.
    Graţie acestui interes, editura a dibuit în traducerea şi tipărirea cărţii o veritabilă lovitură financiară.
    Milioane de chinezi sună sau trimit e-mail-uri întrebînd cînd va fi pe piaţă cartea Pas cu pas a lui Klaus Iohannis.
    S-au făcut deja înscrieri pe lungi liste de chinezi care au cumpărat-o anticipat prin comenzi online.

Aşa ar sta lucrurile dacă ar fi vorba de o editură particulară. China e o ţară comunistă. Prin urmare, ca şi România comunistă, China are o editură care traduce şi tipăreşte pe banii statului chinez anumite cărţi din străinătate: China Translantion & Publishing House înființată în 1973.

În regimul comunist, toate editurile erau de stat și prin urmare scutite de grija pentru vînzarea unei cărți.
Corespondentul comunist român al editurii chineze la care apare cartea lui Klaus Iohannis e Editura politică.

La fel ca în România comunistă, în China comunistă editura China Translantion & Publishing House traduce şi tipăreşte cărţi din străinătate ale unor autori faţă de care statul comunist chinez are interes să-i traducă.

Fie că autorii respectivi au scris cărţi favorabile Chinei comuniste, fie că ei sînt înalţi demnitari din ţările respective.

În acest al doilea caz, traducerea şi tipărirea alcătuiesc o mituire subtilă, tipic chinezească, a autorului respectiv:

  1. Prin banii pe care-i primeşte demnitarul ca drepturi de autor de la o editură de stat care nu se supune mecanismului comercial.
    În România comunistă, dreptul de autor al editurilor erau stabilite de editură indiferent dacă lucrarea respectivă se vindea sau nu.
  2. Prin gîdilarea vanităţii de autor a personalităţii respective.
    Acest al doilea caz s-a întîlnit la cărţile Elenei Ceauşescu. În cadrul cultului personalităţii, în România lui Ceauşescu se reproduceau variantele în limbi străine ale cărţilor Elenei Ceauşescu, toate publicate pe banii Securităţii.

Asta în cazul țărilor occidentale.
În cazul țărilor din Est, cu edituri de stat, traducerea și tipărirea alcătuiau un gest de mituire a Elenei Ceaușescu și prin ea a lui Nicolae Ceaușescu.

Aşadar, autorul Klaus Iohannis urmează să apară în limba chineză la Editura de stat pentru cărţi din străinătate a Chinei comuniste.

Presa noastră, fie înregimentată, fie şantajată, cu mici excepţii, a făcut ciocul mic la anunţul privind lansarea în China a cărţii Pas cu pas a preşedintelui României.

Cu mici excepţii, nimeni nu s-a întrebat:

  1. Cîţi bani îi va da lui Klaus Iohannis statul chinez sub pretextul drepturilor de autor?
  2. Care sînt argumentele Editurii de stat a Chinei comuniste pentru alegerea din miile de cărţi apărute în România a exact cărţii lui Klaus Iohannis.

Intelectualii români – de la Gabriel Liiceanu la Andrei Pleşu, au făcut mare caz de compromiterea titlului de doctor prin apariţia tezelor de doctor plagiate.
Cum adică – s-au zburlit ei, Gabriel Oprea e doctor în ştiinţe ca şi noi care am trudit pentru teza noastră de doctorat?

Impostura care e teza de doctorat plagiată ne lovește și pe noi, cei care am luat doctoratul pe bune.
Intelectualii români sînt nu numai doctori, dar şi autori de cărţi.
Orice autor visează să fie tradus peste hotare.
Uşor de imaginat ce-ar însemna pentru un intelectual român traducerea cărţii sale în China.

Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!
Autorul unei cărţi infinit mai proaste decît teza de doctorat plagiată.
Intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune?

E lesne de imaginat ce Scandal s-ar fi produs în România dacă autorul tradus de editura de stat a Chinei comuniste ar fi fost Victor Ponta.

Cu mici excepții, incredibila mituire a lui Klaus Iohannis de către China comunistă n-a stîrnit indignarea publică a nici unui lider politic.
Nici măcar a lui Traian Băsescu, pentru a mă referi la singurul lider care mai face Opoziție în România lui Klaus Iohannis!”

Inainte de a incepe comentariul pe baza temelor din cele trei editoriale, in primul rand felicitari maestrului Cristoiu!

Luam cele trei editoriale in ordinea pe care am pus-o pe blog, care e si ordinea cronologica.

Primul editorial raspunde la intrebarea pusa de cel de-al doilea:

„De fiecare dată cînd compar realităţile noastre cu cele din Occident, mă întreb:
Ce dracu’ ne lipseşte nouă?”

si:

„De ce nu-i România Belgia?”

Sa ne uitam la Traian Basescu, cel care ne-a condus 10 ani. Sa ne uitam la atitudinea politica pe care a avut-o atunci cand era la Putere si la cea de acum. Dl Cristoiu evoca foarte clar diferenta dintre cele doua, iar ceea ce te frapeaza este ca cele doua atitudini sunt diametral opuse. Nu cu diferente de nuante, ci diametral opuse!!! Cu alte cuvinte, cand nu mai e la Putere lui Basescu nu-i mai place anticoruptia! La Putere fiind, i-a placut pentru ca lovea in adversarii politici, trecand sub tacere, pe cat se putea, propriul sau regim foarte corupt. Acum, cand dezvaluirile ating oamenii sai care incep sa fie luati la intrebari, denunta cu toata taria „institutiile de forta” proiectate in felul acesta chiar de el!

Traian Basescu nu e un om oarecare. El a fost Presedintele Romaniei.

Insa ceea ce face Traian Basescu – care n-a crezut niciodata in lupta anticoruptie, mintind incontinuu – se numeste LICHELISM. Ca Traian Basescu nu e singura lichea din politica romaneasca – total de acord! Insa la el, datorita inaltei functii pe care a avut-o, sare in evidenta cel mai bine acest lucru: lipsa de verticalitate, lipsa chiar a unui crez politic, intr-un cuvant spus comportamentul de lichea. Acum vrea sa castige electorat luptand impotriva a ceea ce a construit in cele doua mandate si asta doar pentru un singur lucru: pentru ca doreste Puterea, singurul lucru pe care cred ca-l iubeste cu adevarat: Puterea lui personala!

De aici se si vede de ce Romania nu e ca Belgia.

„Crizele de guvern s-au succedat  în Belgia într-un ritm ameţitor.
Şi cu toate acestea, Belgia e în materie de infrastructură rutieră, de infrastructură feroviară, de servicii, de ordine a civilizației, de modernizare mult înaintea României.” – n-am spus ca Traian Basescu e singura lichea a clasei politice. De vazut cum se desfasoara lucrurile la CNADNR, institutie eminamente controlata politic: daca premierul (care e si liderul partidului de guvernamant) ii spune sefului de acolo sa taie panglica la vreo lucrare ce inca nici terminata nu e, ala, docil, executa imediat, daca asa ii cer interesele partidului! Ca asa se face.  In Romania, in Romania condusa de lichele, asa se face! Daca nu faci asa, nu esti om sau, cel putin, esti unul ciudat, care trebuie ocolit…

Cel mai mare pericol este lichelizarea Romaniei, pentru ca pestele de la cap se-mpute. Daca nu cumva s-a si lichelizat deja. Daca s-a intamplat asta, macar sa nu ajunga la metastaza!

In al doilea articol intalnim ceva semnificativ: cum sa se preocupe demnitarul ca cetatenii stau la o coada de 1000 de persoane, cand el obtine ceea ce doreste fara sa stea la vreo coada, ci pur si simplu i se da? Cum sa te mai preocupe res publica cand tu, ca demnitar, esti deasupra oricaror treburi publice? Baronizarea Romaniei nu e de ieri de azi si se vede aici de ce destui politicieni, atat de la Stanga cat si de la Dreapta simpatizeaza cu Monarhia… Demnitarii nostri, politicienii nostri nu se comporta ca intr-o republica, nu au o comportare republicana. Se vorbeste, si pe buna dreptate, despre aroganta lor – un astfel de tip de comportament adevereste ceea ce am spus mai sus. Ei manifesta dispret fata de treburile publice, adica fata de republica, cautand sa-si ocoleasca indatoririle in schimbul foloaselor personale!!

In al treilea edtorial intalnim iarasi un lucru ce suna cunoscut: Presedintele se promoveaza pe sine insusi in strainatate! Este foarte buna observatia:

„Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!”

Nu e promovata cultura romana. E, in schimb, promovata „opera”, cu ghilimelele de rigoare, fireste, Presedintelui. Este evident ca prin asta nu e cultivata virtutea civica ci interesul personal al Presedintelui de a castiga niste bani. In interesul Romaniei ar fi fost sa fie promovata cultura romana, mai ales ca se face apel pentru cartea Presedintelui la Institutul Cultural Roman, care e al Statului din cate inteleg eu. Iar apropo de res publica, virtutea civica l-ar fi obligat pe Presedinte sa nu faca apel la ICR ca sa-i promoveze cartea; ca liberal nu mai vorbesc ca ar fi trebuit sa utilizeze in exclusivitate canale private, nu de stat. Pentru ca asa cum sta acum treaba s-ar putea deduce ca „Pas cu pas”, cartea Presedintelui, e importanta pentru cultura romana. De ce? Pentru ca e a Presedintelui!

Ceea ce nu inseamna ca ar trebui sa socotim plagiatul mai putin grav. Dar ceea ce e mai grav este ca, in chestiunea plagiatului, au beneficiat din plin de acesta tot marimile politice. Cu alte cuvinte, pentru ca au plagiat, marimile politice romanesti au fost mangaiate pe crestet si li s-a trecut cu vederea, dar daca ar fi plagiat un om obisnuit, acesta ar fi fost dat cu capul de toti peretii, daca nu cumva ar fi facut si puscarie!

„Iată însă că în China e tradus ca autor nu un mare scriitor român, nu un mare eseist, nu un mare filosof, istoric, ci Klaus Iohannis!
Autorul unei cărţi infinit mai proaste decît teza de doctorat plagiată.
Intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune?

E lesne de imaginat ce Scandal s-ar fi produs în România dacă autorul tradus de editura de stat a Chinei comuniste ar fi fost Victor Ponta.

Cu mici excepții, incredibila mituire a lui Klaus Iohannis de către China comunistă n-a stîrnit indignarea publică a nici unui lider politic.
Nici măcar a lui Traian Băsescu, pentru a mă referi la singurul lider care mai face Opoziție în România lui Klaus Iohannis!”,

are dreptate! Iar „intelectualii noştri de ce nu tresar la această impostură care îi lovește în statutul lor de autori de cărți pe bune”? – pentru ca lichelismul exista si in lumea intelectuala.

Si ne mai miram de ce Romania nu-i ca Belgia…?

Si acum sa explic putin titlul…

Eu nu vreau sa spun ca Robespierre a facut bine ceea ce a facut sau ca trebuie sa ne fie un model. Ci spun ca ar trebui cumva redusa doza asta de lichelism din societatea romaneasca daca vrem „o tara ca afara”. Pentru ca altminteri nu prea se poate. Romania este o republica. Ar trebui sa intelegem mai bine conceptele republicane. Pentru ca noi, mai bine spus politicienii nostri nu construiesc ceva autentic si nici ceva in care sa creada. Cum n-au crezut si nici nu cred in lupta anticoruptie, ca sa dau un exemplu, urmarind mai degraba doar scopuri personale. In aceeasi cheie trebuie citit interesul lor si nu doar al lor pentru monarhie. Or, in felul asta eu nu vad cum se poate construi ceva durabil in Romania, care sa aduca libertate, prosperitate societatii noastre, nu vad cum putem avea o societate in care abuzurile la adresa cetateanului sa se diminueze, de ce nu?, pana la anihilare. Pentru ca sa putem spera sa ne apropiem de nivelul tarilor dezvoltate din Occident.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

august 18, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

Ce se intampla cu sportul romanesc?

Este uluitor cum o tara, precum tara noastra, care a facut istorie in gimnastica feminina, care a dat mari campioane, de talie mondiala, sa rateze calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio… Nu doar echipa feminina a ratat calificarea ci si cea masculina… Insa gimnastele noastre au fost, de la Nadia Comaneci incoace, gloria sportului romanesc si cred ca nu exagerez daca spun asa. Bineinteles nu putea sa stea totul intr-un singur om – Catalina Ponor, care a avut o evolutie meritorie, dar… Dar noi nu am avut echipa in concursul olimpic. Si sa nu uitam ca are si o varsta destul de inaintata pentru acest sport. Insa ceea ce ma frapeaza pe mine e altceva… Si anume faptul ca nu avem antrenori tineri in gimnastica feminina. Ca eu, de ani si ani de zile, doar de Octavian Bellu si Mariana Bitang aud. Tot respectul pentru cei doi. Nu vreau sa fiu gresit inteles. Dar m-as fi asteptat ca din fostele mari stele ale gimnasticii feminine romanesti sa se iveasca antrenoare de mare succes. Stiu ca nu e o regula ca dintr-un mare sportiv sa ajungi, dupa ce ti-ai incheiat cariera, un mare antrenor. Dar o scoala de gimnastica presupune sa ai si antrenori, capabili sa-i inlocuiasca pe cei vechi, pentru ca viata merge inainte. Nu doresc sa neg meritele celor vechi, n-as vrea sa se inteleaga asta. Dar viata merge inainte si e logic sa vina la un moment dat si antrenori mai tineri, cu conceptii noi, cu metode de antrenament mai bune pentru ca in felul acesta lucrurile progreseaza. De asemenea trebuie spus ca si in gimnastica masculina Romania a inregistrat de-a lungul timpului rezultate foarte bune! Acum nu prea mai avem cu ce sa ne laudam…

Este uluitor, neobisnuit, cum de la rezultate stralucite sa ajungi sa nu mai ai deloc echipa!

Declinul este evident daca ne uitam si la numarul de medalii, de exemplu la Olimpiada de la Sydney (2000) am luat 26 de medalii, la Atena in 2004 am luat 19 medalii, in 2008 la Pekin am reusit sa luam doar 8 medalii, la Londra (2012) doar 9 medalii, iar la Rio, cel putin pana acum, avem doar 4 medalii in total… In 1976, la Montreal, Romania a obtinut un total de 27 de medalii – locul 9!! In 1968, in Mexic, cand nu am avut echipa de gimnastica – asa am inteles – Romania a obtinut 15 medalii – locul 12!! In 1996, la Atlanta, am obtinut 20 de medalii – din cele 4 medalii de aur doar una a fost la gimnastica – de remarcat si evolutia buna a baietilor la aceasta disciplina, soldata cu medalii! Evolutia de acum e comparabila cu cea de la Olimpiada de la Helsinki din 1952 unde am obtinut doar 4 medalii – locul 23. Totusi, la editia urmatoare, in 1956, la Melbourne, Romania a obtinut 13 medalii – locul 9 – deci un salt semnificativ. Totusi, in 1952 Romania era dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial…

Nu pot sa nu remarc faptul ca declinul sportului romanesc – iar rezultatele obtinute la Olimpiade sunt un barometru semnificativ in acest sens – s-a produs din 2004 cand de la 19 medalii obtinute la Atena in 2004, am ajuns la numai 8 medalii obtinute in 2008 la Pekin… Adica acest declin s-a produs in perioada regimului Basescu. Iar acum avem o desavarsire a dezastrului in sport!!

Nu mai vorbesc despre dezastrul din fotbalul romanesc, ultima patanie fiind infrangerea catastrofala a Stelei in fata lui Manchester City (0-5!!!).

Cei care conduc sportul romanesc ar trebui sa se gandeasca serios pentru ca e clar ca mergem intr-o directie gresita.

Ma gandeam si la faptul ca noi am avut de-a lungul vremii rezultate foarte bune si la atletism. La Rio parca nici nu exista atletism romanesc, nu vezi sportivi care sa se remarce…

La handbal, la feminin, am terminat in grupa pe penultimul loc. Angola a fost in fata noastra… Ma asteptam la mult mai mult de la echipa feminina de handbal care a avut si rezultate bune in ultima vreme, obtinand o medalie de bronz la Campionatul Mondial din 2015.

Noi am avut o stralucita echipa masculina de handbal, cu patru medalii de aur la campionatul mondial intre 1961 si 1974, medalii de bronz in 1967 si 1990, medalie de argint in 1959, iar la Jocurile Olimpice – medalie de argint in 1976 si medalie de bronz in 1972, 1980 si 1984. Intre 1992-1996 ne clasam in competitiile internationale de anvergura pe locurile 8-11, in schimb la Campionatul Mondial din 2009 pe locul 15 si la cel din 2011 pe locul 19… Iar acum, practic, nu se mai prea aude ceva de echipa nationala de handbal masculin, altadata o echipa stralucita, cu o virtuozitate renumita in joc.

In general vorbind, asa cum se prezinta lucrurile acum in sportul de la noi, le-as caracteriza ca fiind la nivelul: nesatisfacator, asta ca sa fiu elegant si sa nu spun ca stau chiar rau… Sper sa fie o situatie care sa treaca repede si lucrurile sa inceapa rapid sa se imbunatateasca! Se intampla, desigur, si perioade de declin. Sper insa sa nu fie vorba de o boala cronica! Ca prea merg de ceva vreme incoace toate anapoda in sport.

Sper sa se stopeze acest dezastru din sport, iar daca e vorba de modernizarea bazelor de antrenament, a cluburilor sportive cred ca ar trebui sa se identifice sursele de finantare necesare, iar sectorul privat trebuie lasat sa lucreze pentru ca sa poata da rezultatele bune pe care le asteptam cu totii. Nu poti avea rezultate bune avand cluburi in faliment. De asemenea sportivii, antrenorii, oamenii care muncesc in sport pentru a face cu adevarat performanta, ar trebui sa fie si bine platiti, altminteri vor pleca catre alte zari… Vorbim aici de un sport profesionist, nu de unul de amatori. Spun asta ca sa fie clar. Declinul acesta al sportului romanesc nu e de bun augur. Conditiile materiale pentru buna desfasurare a activitatii sportive trebuie asigurate, iar daca statul nu are bani suficienti, ar trebui sa vedem implicarea sectorului privat in sport. Lucru care presupune, desigur, si dezvoltarea sectorului privat la noi in tara.

Ceea ce se poate constata este ca, cel putin din 2004 incoace, acest domeniu a fost neglijat. Nu s-a prea muncit in acest sector de activitate. Lucrurile au fost, cumva, lasate sa mearga in virtutea inertiei, c-o sa mearga bine si asa, si iata ca nu merg deloc bine. Avem de a face cu o involutie evidenta.

Iar problemele trebuie sa ni le rezolvam noi, ca nimeni n-o sa vina sa ni le rezolve.

august 18, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 12 comentarii

Unii vad idioti si impostori peste tot

Iata un articol din Evenimentul Zilei, semnat de Sever Voinescu:

Scrierea este un dezastru în era internetului

Toată lumea spune că internetul a deschis poarta lumii pentru cea mai mare invazie a imbecililor cunoscută vreodată. Idiotul are exact aceeaşi tribună ca nobeliardul şi, cum numărul idioţilor este covîrşitor în raport cu orice altă categorie intelectuală imaginabilă, nimic nu le poate încetini avansul implacabil.

Este un adevăr de o evidenţă frapantă, dar pentru că a fost rostit de Umberto Eco a căpătat, iată, şi valoare culturală. Avem deja un citat preluat de toată lumea. Dar, deşi repetă acest citat din Eco fără oprire, toată lumea continuă să posteze.

Suma imbecilităţilor, a cuvintelor rele, otrăvite, aruncate de oameni în lume este colosală. Ceea ce face, însă, din internet (facebook, site-uri, forumuri şi toate cele) o adevărată bombă împotriva umanităţii, este permanenţa lui înfricoşătoare. Ca şi în cazul morţii, nu internetul ca atare ar trebui să ne sperie, ci veşnicia sa. Faptul că tot ce se scrie în văzul întregii lumi, pe internet, rămîne acolo, pentru totdeauna în văzul lumii, este ucigător. Vorbele rele rostite, măcar, trec. Cu timpul, vigoarea urii lor păleşte, ba chiar vorba în sine se uită. Memoria omenească este tămăduitoare prin uitarea de care e în stare. Internetul, însă, este un fel de groapă de gunoi radioactiv în care se deşartă relele nucleare ale omenescului şi pe care se aşează temelia lumii de azi şi de mîine. Internetul nu uită nimic.

În general, sîntem învăţaţi să celebrăm scrisul ca pe un mare pas înainte în istoria omenirii şi să privim aflabetizarea generalizată ca pe un imperativ al civilizaţiei. Ştim, însă, că nici un pas înainte nu vine fără o grămadă de noi neplăceri. Cu scrisul, neplăcerea constă tocmai în aceea că a ajuns la îndemîna oricui. Cuvintele pot fi pictate pe hîrtie, sau tastate pe ecran şi lansate cu un click în lumea largă, şi de către înţelept şi de către prost – omenirea produce din ce în ce mai multe situaţii în care inteligenţa şi cretinismul sînt puse pe exact acelaşi plan. Obsedată să nu discrimineze pe nimeni, lumea de azi are mare grijă să nu discrimineze între prost şi deştept. Bună treabă!

De cîte ori citesc ceea ce scriu oamenii pe internet, îmi revine în minte povestea zeului Teuth şi a regelui Thamus, spusă de Socrate tînărului Phaidros. Teuth era un zeu egiptean care a inventat o grămadă de jocuri, dar şi geometria, astronomia, numerele şi socotitul. Invenţia sa cea mai puternică au fost, totuşi,  literele şi, pe care de consecinţă, scrisul. Teuth şi-a prezentat invenţiile lui Thamus, regele Egiptului. Regele şi-a spus părerile despre fiecare dintre ele, şi cînd a veni rîndul scrisului, Teuth a pledat pentru utilitatea invenţiei sale cu următoarele argumente: pe de o parte, scrisul este un leac împotriva uitării, şi , pe de altă parte, împotriva ignoranţei, căci scrisul va consemna pentru totdeauna şi va răspîndi peste tot în lume înţelepciunea. Regele Thamus, însă, a fost de altă părere. Dimpotrivă, a spus el, scrisul consemnînd va îmbia oamenii la uitare, căci va lua povara exerciţiului memoriei de la ei. Mesajul va fi: nu vă mai exersaţi memoria, nu mai păstraţi în voi ceea ce e de transmis altora, căci scrisul o va face. Efectul treapeutic al memoriei, adaug eu, nu va mai opera, căci hîrtia suportă, dar şi reţine orice. Iar în ceea ce priveşte răspîndirea înţelepciunii, iarăşi, efectul va fi invers, credea regele. Înţelepţii vor scrie, crezînd că înţelepciunea se poate transmite aşa, prin semne pictate. Iar cititorii se vor uita la acele semne crezînd că ele însele sînt înţelepciunea, cînd, de fapt, ele sînt doar semne care nu reuşesc să transmită decît rudimenete ale experineţei înţelepciunii. Accesul la înţelepciune va fi, de fapt, blocat şi nu deschis prin scris, căci iluzia că literele sînt înţelepciunea va fi izvorul mulotr erori. Phaidros a fost intrigat de aceste argumente ale regelui Thamus, cum probabil sînteţi şi dumneavoastră. Aşa că Socrate a continuat astfel: „Scrierea, dragul meu Phaidros, seamănă într-adevăr cu pictura, şi tocmai aici stă toată grozăvia. Aceste  figuri cărora le dă naştere pictura se ridică în faţa noastră asemeni unor fiinţe însufleţite. Dar dacă le încerci cu o întrebare, ele se învăluie într-o foarte solemnă tăcere. La fel se petrece şi cu gîndurile scrise; ai putea crede că ele vorbesc, însufleţite de spirit. Dar dacă le încerci cu o întrebare, vrînd să te lămureşti asupra unei afirmaţii, ele nu îţi răspund decît un singur lucru, mereu acelaşi. Şi de îndată ce a fost scrisă, odată pentru totdeauna, fiecare cuvîntare colindă pretutindeni păstrînd aceeaşi înfăţişare şi pentru cei ce o pricep şi pentru cei cărora nu le spune nimic. Ea nu ştie în faţa cui se cuvine să vorbească şi în faţa cui se cuvine să tacă. Iar dacă a fost dispreţuită sau nedrept hulită, ea trebuie, de fiecare dată, să-şi cheme în ajutor părintele; singură, nu e în stare nici să se apere, nici să îşi vină în ajutor.”

Pe măsură ce pricep grozăvia internetului, mă simt tot mai apropiat de oralitate. Mi-a dat speranţe un anunţ pe care l-am văzut acum cîteva zile în geamul unei cafenele din Viena: „Nu avem wi-fi. Vorbiţi unul cu celălalt.” Înseamnă că nu sînt chiar singur…”

Te frapeaza de la bun caracterul negativ al continutului: „numărul idioţilor este covîrşitor în raport cu orice altă categorie intelectuală imaginabilă, nimic nu le poate încetini avansul implacabil” – lucru pe care Sever Voinescu il considera adevarat. Dar dansul in ce categorie crede ca intra? Oricum, suntem cu totii idioti!! Eu ce sa inteleg de aici? Ca ne trebuie intelepti, oameni providentiali, fuhreri ca sa ne conduca? Apoi nici un cuvant bun despre litera scrisa, despre internet, despre cate poti invata de pe internet si din discutiile cu altii. Chiar nimic bun, dom’ne? Iar Sever Voinescu a fost unul din ceea ce s-a numit in epoca „intelectualii lui Basescu”. Un asemenea negativism si sustinerea prezentarii rasei umane drept una de idioti, mai rar… Si o lipsa de deschidere fata de modernitate, demna de o cauza mai buna.

De parca omul a fost mai bun fara internet, fara tehnologia moderna? Dimpotriva, tehnologia moderna s-ar putea sa-l ajute pe om sa devina mai bun. Dar numai sa ne uitam putin la trecut si vom vedea cat de bun a fost omul fara internet, fara tehnologia moderna, fara telefon mobil. Iar cei care sustin ideile lui Sever Voinescu probabil ca vor sa ne intoarcem la acele vremuri revolute… Si atunci care ar fi solutia? Sa nu se mai scrie nici carti, sa nu mai citim…

Intr-adevar, un text mai idiot decat cel scris de Dl. Sever Voinescu n-am vazut de multa vreme!!

Pe de alta parte, iata un articol de pe platforma Blogurile adevarul.ro, din cate inteleg. Deci iata ce scrie Petre Barbu pe Blogurile adevarul.ro, voi cita finalul articolului:

„Să fugi, pur şi simplu să fugi de ei! Să cauţi şi să găseşti oameni care nu ţin să-şi impună dreptatea lor. Cum să găseşti aceste „triburi“? Trebuie să existe în lumea asta triburi de competenţi, oaze de normalitate. Unde să le cauţi? Şi dacă n-ai unde să fugi, ce faci? Atunci e cazul să-ţi pierzi minţile. Şi primii care vor recunoaşte că ai luat-o razna vor fi (ai ghicit!) chiar aceşti impostori. Ei vor fi gata să-ţi pună diagnosticul de nebun. Asta aşteptă: să cedezi psihic, să depui armele, să le recunoşti „valoarea“, să te înrolezi. Chiar aşa, înrolează-te! Nu vei putea prea repede să avansezi la gradul lor suprem de impostură. Înrolează-te drept slugă. Să-i slugăreşti. Să le cânţi în strună, să dai din cap aprobator, să-i linguşeşti. Slugărnicia îţi va salva viaţa. Nu ai altă opţiune: fii slugă! Ai să vezi cât de uşor îţi va fi să supravieţuieşti: să gândeşti ca o slugă.”

Blogurile adevarul.ro

Petre Barbu

Articolul se numeste: Invazia impostorilor

Citeste mai mult: adev.ro/o7h085

Ceea ce am citiat eu este finalul unei simfonii scrise pe tema impostorilor. Este acordul final ajuns la apogeu, observati: „sa fugi, sa fugi…”, trebuie sa existe o „oaza de normalitate”, altminteri autorul isi pierde romantic mintile, dar nici asa nu poate sa scape de impostori.

Si aici se remarca un egocentrism demn de o cauza mai buna: toata lumea e formata din impostori, impostorii au umplut planeta si saramnul autor nu mai are unde sa se ascunda de balaurii care il inconjoara!! Uitati-va ce acord final care atinge paroxismul: „Slugarnicia iti va salva viata. Nu ai alta optiune: fii sluga! Ai sa vezi cat de usor iti va fi sa supravietuiesti: sa gandesti ca o sluga.” Eu stau si ma intreb: omul asta isi da seama ce spune sau avem in fata un caz clinic de neadaptare la viata reala?

Pentru un autor toata lumea e idioata, exceptiile confirma regula. Pentru altul peste tot sunt numai impostori, care in final te fac si pe tine, care nu esti impostor, sluga, iar tu n-ai incotro si trebuie sa accepti!

Eu stau si ma intreb ce vor acesti oameni?

Un Führer ca sa-i conduca?

Pentru ca ideea indusa subliminal publicului cititor asta este: ca avem nevoie de un Fuhrer ca sa ne conduca, atat de idioti si impostori suntem.

Fascismul la el acasa in unele publicatii!

Recomand citirea integrala si in original a tutuor articolelor.

mai 20, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Politica bugetara versus politica monetara

Iata ca de la o vreme incoace, recent, au inceput sa apara in blogosfera analize de politica monetara. Este un lucru imbucurator si este un pas inainte in ceea ce priveste abordarea situatiei economice, mai ales ca astfel de analize sunt realizate de oameni de specialitate, daca inteleg eu bine. In orice caz, e de bine! Si salut faptul ca se fac astfel de analize monetare!

Aceste analize au un caracter critic la adresa BNR, lucru care nu e rau. Insa remarca mea ar fi ca aceasta critica e una dezechilibrata, doar intr-o singura directie. Iata, spre exemplu, ce scrie Florin Citu, foarte interesant:

Politica monetara este mai simpla cand accepti realitatea

„Realitatile alternative sau lumile virtuale prind in special la persoanele care se simt neindreptatite de aceasta lume. In lumile virtuale acestea pot sa se exprime dar pot sa-si si ascunda limitele sau incompetentele. Bineinteles ca la un moment dat ajung sa deteste lumea reala si sa traiasca doar in cea virtuala, alternativa.

Au o singura problema, doar deciziile din lumea reala au consecinte reale. Iar problema pentru cei din jur apare atunci cand acestia iau decizii in lumea reala bazate pe informatii sau comportamente din lumea virtuala.

Banca centrala a devenit in ultimul an o institutie care s-a refugiat in lumea virtuala. O lume in care taxele inca sunt mari. Din momentul in care deflatia a aparut in Romania, BNR a refuzat sa accepte aceasta realitate. A construit indicatori care sa-i confirme o opinie preconceputa in speranta ca nu va pierde din credibilitate. Astfel desi dinamica preturilor masurata de INS si observata de noi toti in lumea reala arata deflatie BNR a construit indicatori care aratau preturi in crestere. In comunicarea cu noi cei din lumea reala ne spunea ca nu putem sa vedem rata inflatiei in crestere pentru ca informatia era “ecranata”. A mers atat de departe incat a inventat expresii fara sens in lumea reala inflatie negativa care se traduce prin crestere negativa doar pentru a nu folosi cuvantul deflatie. Si bineinteles a facut exact ce orice alt dependent de lumea virtuala ar fi facut, a atacat public direct sau indirect pe oricine ar fi sustinut altceva.

Daca acest demers s-ar fi stopat doar la nivelul retoricii nu ar fi fost o problema. Numa ca asa cum explicam si atunci in aceasta opinie , Evolutia inflatiei arata esecul dar mai ales provocarile politicii monetare, decizii luate in lumea reala pe baza unor informatii din lumea virtuala pot distruge o economie. Banca centrala nu este un tanar cu probleme sociale care isi gaseste refugiul online. Nu. Banca centrala este o institutie care ia decizii pentru noi in numele nostru cu efecte imediate dar si pe termen lung.

Totusi se pare ca in ultimul timp banca centrala incepe sa observe realitatea noastra de zi cu zi. Rata inflatiei chiar si in lumea virtuala a BNR a tot scazut iara acum este mai aprope de zero decat de tinta. BNR a renuntat la cuvantul “ecranare” din comunicate si pare ca intelege ca suntem intr-un moment dificil si greu de inteles in economie. Deflatia este mai reala ca oricand si in acest sistem suboptimal cu banca centrala este cam singura care poate sa faca ceva.

Din pacate deciziile luate in ultimele 12 luni pe baza informatiilor false din lumea virtuala (fara scaderi de taxe) se vad astazi si vor influenta economia si in perioada viitoare. Lupta BNR in lumea reala cu inflatia din lumea virtuala a influentat negativ alocarea de resurse din economie si bineinteles ne-a costat crestere economica reala atat pe termen scurt cat si pe termen lung.

Conferinta de presa din aceasta saptamana mi-a dat speranta ca BNR se trezeste la realitate. Sper sa nu fie ceva temporar.

 

Grafic 1: Rata inflatiei masurata de INS si observata de noi. Rata inflatiei pe care o folosim cand luam decizii. Rata inflatiei care arata ca dobanda reala a crescut si explica de ce preturile inca nu cresc.

infmai2016.001

 

Grafic 2: Estimarile BNR pentru rata inflatiei din lumea virtuala – unde nu exista scaderi de taxe. Chiar si acolo dinamica a scazut constant dupa scaderile de taxe si chiar si acolo rata inflatiei este mult sub tinta astazi. Este normal pentru ca deciziile pe baz informatiilor din lumea virtuala au AFECTAT rata inflatiei din lumea reala.

infvirtuala.001

 

Referinte:

BNR – Raport Asupra Inflatiei (August 2015, Noiembrie 2015, Februarie 2016, Mai 2016)

BNR- Hotararile CA al BNR pe probleme de politica monetara (2015, 2016).

Florin Citu – August 2015 “Politica monetara a trecut brusc la descurajarea cresterii economice”

Florin Citu – Octombrie 2015 “Evolutia inflatiei arata esecul dar mai ales provocarile politicii monetare”

Florin Citu – Noiembrie 2015 “Informatii despre performanta politicii monetare de la inflatia de baza”

 

P.S. Rapoartele FMI au raman o sursa de amuzament. FMI imprumuta din retorica BNR si foloseste doi indicatori de inflatie. Da, in lumea reala observam deflatie dar in realitate avem inflatie dar nu putem sa o vedem pt ca este mascata de scaderile de taxe. Si de unde vine aceasta inflatie din lumea virtuala? Din cresterea reala a salariilor ne spun expertii FMI. Ok. Si cum ati calculat domnilor si doamnelor experti FMI salariile reale? Relativ la rata inflatiei observata, normal. Este clar acum nu? Daca FMI ar fi calculat salariile reale relativa la rata inflatiei din lumea virtuala atunci cresterea era mai mica. Este greu cu punctele de referinta.”

Analiza este pertinenta, insa critica este dezechilibrata, luand in vizor doar BNR si deloc (!!) politicile bugetare si guvernamentale. Reducerea TVA a fost un soc deflationist pentru ca a determinat o scadere generalizata a preturilor. „Onor” (cu ghilimelele de rigoare, fireste) politicienii au reusit urmatoarea „performanta” (tot cu ghilimelele de rigoare): au scazut TVA in conditiile in care era nevoie de venituri mai mari la bugetul de stat si intr-un nou Cod Fiscal, la care a marsat atat PNL cat si PSD, au mutat povara fiscala de pe firme, pe cetatean. Iar lucrurile au inceput sa se agraveze. Dar, pe de alta parte, s-au marit salariile in sectorul bugetar! Si atunci te intrebi daca astfel de masuri au fost justificate economic. Pentru ca nu se vad efectele lor benefice.

Pe de alta parte din 2004 si pana astazi nu s-au mai facut reforme structurale in economie – iar sarcina de a le face era a factorului politic, nu a BNR. Ca aceste reforme erau necesare in contextul in care inca avem foarte multi angajati la stat si avem intreprinderi de stat neperformante care genereaza pierderi de miliarde de euro, mie mi se pare cat se poate de clar. Sa ne amintim cum a mers Guvernul Tariceanu cu deficite bugetare (in special cele structurale) mari, cum in perioada 2004 (sfarsitul Guvernarii Nastase)-2009 s-au angajat 500.000 de functionari publici la stat, numarul acestora crescand la 1.400.000. Si atunci va intreb: care au fost justificarile economice? Care au fost justificarile economice cand s-au cheltuit inclusiv rezervele de bani ramase si stranse „pentru zile negre”, lasand tara descoperita pe vreme de criza. Iar politicienii, daca va amintiti, mizau totul pe absorbtia fondurilor europene.

Eu cred ca ar trebui inteles faptul ca scaderea taxelor si impozitelor este o masura eficace doar in contextul in care se iau si se reallieaza masuri de reforma structurala. Un stat mic (statul, nu tara) presupune taxe si impozite mici. Un stat mare, care consuma mult, cu un aparat birocratic mare si stufos, implicat in economie, cu multe intreprinderi de stat neperformante, „mananca” mult mai mult.

In asemenea conditii ce ar putea face BNR? Sa duca o politica monetara „mult mai relaxata”? Asta ce ar insemna? Sa creasca masa monetara. Dar in conditiile in care politicile bugetare si guvernamentale nu sunt justificate economic, atunci si masa monetara ar creste fara vreo justificare economica, iar BNR trebuie sa previna si sa impiedice un astfel de fenomen!

De unde se vede destul de clar ca am avea un conflict intre politica bugetara, facuta de politicieni si cea monetara, creatie a BNR. Politica bugetara si cea monetara nu se pot corela pentru a contribui la restabilirea echilibrului monetar, intrucat politica bugetara, la noi, e una populista, asa cum sunt si politicile duse de guverne, asa cum e si acest Nou Cod Fiscal, asupra caruia am atras atentia in repetate randuri ca ar fi necorespunzator.

BNR nu a prezentat intamplator inflatia fara scaderi de taxe comparativ cu cea reala. Ci a vrut sa arate ca tinta de inflatie s-ar fi atins in decursul acestui an daca nu s-ar fi facut erorile continute in Noul Cod Fiscal si in reduceri de taxe, fara o gandire prealabila. Pe cand acum lucrul asta e imposibil sau mult mai greu de facut. Cine a stabilit regula ca dupa o peroada de 12 luni inflatia trebuie sa revina pe teritoriul pozitiv? Am putea sa tragem o concluzie de genul asta pe baza unor observatii anterioare, dar de aici si pana la a concluziona ca e o lege e inca mult…

Pe de alta parte, guvernele nu au explicat cum de avem inflatie negativa (sau o inflatie care a tot scazut pana aproape de zero si apoi si sub zero) si, totusi, crestere economica, pentru ca eu asa am inteles: am avut o crestere de 3,8% din PIB anul trecut. Pe de alta parte eu inteleg din statisticile oficiale ca nu avem probleme cu somajul. La o inflatie negativa si nu avem probleme cu somajul? Nu cred ca BNR da astfel de statistici oficiale.

Dar sa vedem ce spune si Lucian Isar:

Cine si de ce trage frana pentru 2017

„De la prognozele FMI ( nu prea le nimeresc finantatorii internationali nici macar ca si tendinta) la iesirile publice ale corifeilor, 2017 va fi semnificativ mai slab comparativ cu 2016.

Unii au incercat sa produca un soc major si in 2016 prin ghidarea perceptiei investitorilor, oamenilor de afaceri si a populatiei, dar inertia economiei a fost prea mare. Detalii aici http://lucianisar.com/macro-miscellaneous/recesiune-in-2016-improbabil/

In ultimii 26 de ani Romania a fost condusa din criza economica in criza economica.

Parghia prin care au fost declansate aceste probleme au tinut de deciziile de politica monetara si de credit (includem aici pastorirea falimentelor bancare). Politicile de credit sunt mai greu de decriptat si nu ajung pe agenda publica: politica de provizionare, normele de creditare, evaluarea colateralelor, expunerea valutara etc.

In acest moment inflatia yoy anuntata la nivel de aprilie 2016 se situeaza la minus 3,3%. Acest rezultat nu semnalizeaza doar faptul ca BNR va stabili un nou record, ratarea singurului obiectiv inclus in lege in 11 din 12 ani.

Inflatia aflata la un asemenea nivel semnalizeaza probleme majore pentru economia Romaniei daca nu se actioneaza din timp.

Este evident ca BNR incearca sa produca o noua criza in 2017 si nu doar ca si revansa la legea privind darea in plata.

Cu inflatia in acest teritoriu si cu deflatia fiind doar o problema de excurs public BNR a testat mai multe metode de franare suplimentara a economiei.

Cresterea dobanzilor a fost anuntata ca si posibilitate de Consilieru’ Croitoru de la BNR. Detalii aici http://lucianisar.com/uncategorized/romania-este-condusa-prin-inducerea-periodica-de-crize/

Cresterea dobanzilor era prea tranparenta ca si masura anti economica in acest mediu.

In consecinta au optat pentru franarea economiei prin limitarea creditarii in economie.

Noile norme ce limiteaza creditarea nu fac decat sa incerce provocarea de probleme in 2017.

Restrictionarea creditarii a fost operata de BNR si in 2009 – 2010 dupa ce cu doar 2 ani inainte,in 2007, BNR a produs o relaxare a creditarii fara fundament.

Motivul pentru provocarea de crize si accidente in economie este unul mundan: negocierea se poate purta mult mai usor cu diferitii guvernanti si autoritati ale statului daca sunt probleme. Media si propaganda este receptiva la anunturile panicarde.

Strigatele din ultima perioada fara o baza reala au ramas fara ecou. Acest fapt dovedeste ca decidentii din Romania, dupa 26 de ani, nu mai cred in povesti. In consecinta BNR a hotarat sa faca tot ce poate pentru realizarea falsei profetii.

Negocierea noului statut BNR, a comitetului de macrostabilitate si a diferitelor plangeri nu mai pot fi castigate fara o criza in economia romaniei.”

Si la Dl. Isar constatam acelasi dezechilibru: critica e indreptata doar impotriva BNR, deloc impotriva politicilor bugetare si guvernamentale. Ca e criticata BNR, asta e foarte bine. Dar valoarea criticii e scazuta daca ignori politicile bugetare si guvernamentale care, cel putin citindu-i pe D-nii. Isar si Citu, ai fi tentat sa spui ca sunt foarte bune: numai ce face BNR e foarte prost si strica toata treaba!

Auziti aici:

„In ultimii 26 de ani Romania a fost condusa din criza economica in criza economica. „

Eu stau si ma intreb cui servesc astfel de asertiuni, care te duc cu gandul ca nu au fost perioade in care sa nu fi avut o criza economica: „a fost condusa din criza economica in criza economica” inseamna ca a fost condusa continuu asa. Or, lucrul asta nu prea se potriveste cu realitatea, as zice eu.

„Este evident ca BNR incearca sa produca o noua criza in 2017 si nu doar ca si revansa la legea privind darea in plata. „

Deci numai BNR a produs crize economice in Romania: „Este evident ca BNR incearca sa produca o noua criza in 2017”- o noua criza, deci toate cele vechi tot BNR le-a produs…

Ma supar nu atat cand sunt injurat, ci cand sunt luat drept tampit.

E o chestiune care ar trebui luata in seama si anume cea referitoare la creditare. Totusi, care sunt acele norme care limiteaza creditarea? Ar fi trebuit sa spuna care sunt aceste norme sau sa puna un link. Politica de creditare ar trebui sa fie flexibila si sa asigure lichiditati pentru agentii economici, dar in conditiile reducerii deficitului bugetar, prevenirea emisiunii excedentare de masa monetara si diminuarea si prevenirea blocajelor, nu mai vorbesc de ordine si disciplina in acordarea creditelor si efectuarea platilor. Este cel putin nepotrivit sa critici ca s-au dat prea usor credite in perioada de boom, in schimb sa vii acum si sa afirmi ca se dau prea greu credite, cand guvernul a raportat crestere economica.

Insa iata ce spune BNR in cel mai recent articol:

Balanţa de plăţi şi datoria externă – martie 2016

„13.05.2016
Datele statistice privind balanţa de plăţi şi datoria externă sunt compilate şi prezentate conform noilor standarde metodologice internaţionale (vezi Precizări metodologice).

În perioada ianuarie – martie 2016p, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 1 472 milioane euro, comparativ cu un excedent de 524 milioane euro în perioada ianuarie – martie 2015; în structură, balanţa veniturilor primare şi balanţa bunurilor au consemnat creşteri ale deficitelor cu 1 356 milioane euro, respectiv cu 570 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 100 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare un excedent majorat cu 30 milioane euro.

– milioane euro –
ianuarie – martie 2015p ianuarie – martie 2016p
CREDIT DEBIT SOLD CREDIT DEBIT SOLD
CONTUL CURENT (A+B+C) 18 988 18 464 524 18 069 19 541 -1 472
A. Bunuri şi servicii 15 901 15 654 247 15 984 16 407 -423
a. Bunuri 12 069 13 318 -1 249 12 485 14 304 -1 819
b. Servicii 3 832 2 336 1 496 3 499 2 103 1 396
– servicii de prelucrare a bunurilor aflate în proprietatea terţilor 607 38 569 543 37 506
– transport 1 196 431 765 1 054 361 693
– turism – călătorii 332 440 -108 349 393 -44
– alte servicii 1 697 1 427 270 1 553 1 312 241
B. Venituri primare 1 544 1 968 -424 581 2 361 -1 780
C. Venituri secundare 1 543 842 701 1 504 773 731

p – Date provizorii

Investiţiile directe ale nerezidenţilore în România au însumat 775 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 1 062 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 287 milioane euro.

Datoria externă pe termen lung a însumat 70 414 milioane euro la 31 martie 2016 (79,1 la sută din total datorie externă), în scădere cu 0,4 la sută față de 31 decembrie 2015.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2016 nivelul de 18 597 milioane euro (20,9 la sută din total datorie externă), în scădere cu 3,8 la sută faţă de 31 decembrie 2015.

În perioada ianuarie – martie 2016, datoria externă totală a scăzut cu 1 023 milioane euro; în structură, datoria autorităţii monetare a scăzut cu 336 milioane euro, datoria negarantată public cu 1 124 milioane euro, în timp ce datoria publică a crescut cu 437 milioane euro.

Datoria externă a României la 31 martie 2016
şi serviciul datoriei externe în perioada ianuarie – martie 2016
– milioane euro –
Datoria externă Serviciul datoriei externe în perioada ianuarie – martie 2016p
Sold la 31.12.2015p Sold la 31.03.2016p
I. Datoria externă pe termen lung 70 709 70 414 4 831
I.1. Datoria publică 31 602 31 955 1 483
I.1.1. Datoria publică directă,
din care:
30 944 31 319 1 450
  I.1.1.1. Împrumuturi de la FMI 0 0 0
I.1.2. Datoria garantată public 658 636 33
I.2. Datoria negarantată public,
din care:
37 733 37 239 3 225
I.2.1. Depozite pe termen lung ale nerezidenţilor 5 190 4 801 672
I.3. Datoria autorităţii monetare,
din care:
1 374 1 220 123
I.3.1. Împrumuturi de la FMI 122 0 123
I.3.2. Alocări de DST de la FMI 1 252 1 220 0
II. Datoria externă pe termen scurt 19 325 18 597 9 050e
Total datorie externă (I+II) 90 034 89 011 13 881

e – date estimate
p – date provizorii

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 30,2 la sută în perioada ianuarie – martie 2016, comparativ cu 35 la sută în anul 2015. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii a fost 6,4 luni la 31 martie 2016, nivel comparabil cu cel de la 31 decembrie 2015.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervelele valutare la BNR la 31 martie 2016 a fost de 105,6 la sută, comparativ cu 99,5 la sută la 31 decembrie 2015.

Precizări metodologice

  1. Începând cu anul 2014, standardul metodologic internaţional pentru elaborarea balanţei de plăţi este asigurat de Manualul FMI Balanţa de plăţi şi poziţia investiţională internaţională, ediţia a-VI-a (BPM6), care înlocuieşte Manualul FMI Balanţa de plăţi, ediţia a-V-a (BPM5). Pentru a menţine şi îmbunătăţi coerenţa între statisticile macroeconomice internaţionale, manualul BPM6 a fost elaborat în concordanţă cu actualizarea Definiţiei OECD benchmark a investiţiilor străine directe (BD4 – 2008), precum şi a Sistemului Conturilor Naţionale (SCN 2008). Metodologia BPM6 a fost transpusă în legislaţia europeană prin Regulamentul UE nr. 555/2012 privind statisticile comunitare în domeniul balanţei de plăţi, al comerţului internaţional cu servicii şi al investiţiilor străine directe. Pentru detalii privind principalele modificări metodologice şi comparabilitatea datelor se poate accesa link-ul: Implementarea noilor standarde metodologice în statisticile elaborate de BNR
  2. Pentru interpretarea datelor, la contul curent se vor avea în vedere următoarele:
    2.1. Bunuri (pe principiul balanţei de plăţi): Sursa datelor: Institutul Naţional de Statistică – Comerţul internaţional cu bunuri. Importurile FOB se calculează de BNR pe baza coeficientului de transformare CIF/FOB de 1,0430 determinat de INS: INS – Actualizarea coeficientului CIF/FOB. Principiul balanţei de plăţi presupune înregistrarea bunurilor pe criteriul „schimbului de proprietate economică” (se includ bunurile care intră în proprietatea rezidenţilor, indiferent dacă bunurile trec sau nu frontiera ţării respective), în timp ce în statistica comerţului internaţional, bunurile se înregistrează după criteriul „trecerii frontierei” (se includ bunurile care trec frontiera, indiferent dacă se află sau nu în proprietatea rezidenţilor). Pentru asigurarea respectării principiului „schimbului de proprietate economică”, datele furnizate de INS sunt ajustate de BNR, astfel că valorile exportului şi importului de bunuri din balanţa de plăţi sunt diferite de cele din statistica comerţului internaţional cu bunuri. Principala diferenţă dintre cele două statistici provine de la Prelucrarea bunurilor aflate în proprietatea terţilor, care, conform BPM6, a fost reclasificată de la comerţul cu bunuri la comerţul cu servicii, iar sursa datelor pentru această poziţie a fost modificată de la Comerţul internaţional cu bunuri la Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii, derulată de BNR;
    2.2. Servicii: Sursa datelor: Cercetarea statistică trimestrială privind comerţul internaţional cu servicii;
    2.3. Venituri primare: includ venituri din muncă, venituri din investiţii în active financiare (investiţii directe, de portofoliu şi alte investiţii) şi alte venituri primare (impozite, subvenţii);
    2.4. Venituri secundare: includ transferuri curente private şi transferuri ale administraţiei publice;
  3. Investiţii străine directe: Creditele subordonate dintre intermediari financiari afiliaţi (bănci, IFN-uri) nu mai sunt considerate de natura investiţiilor directe, ca în BPM5, ci se înregistrează în contul financiar/ alte investiţii.
  4. Soldul datoriei externe publice este calculat pe bază cash (nu include dobânda acumulată şi care nu a ajuns la scadenţă). Datoria externă publică directă include împrumuturile externe contractate direct de MFP şi autorităţile administraţiei publice locale, în baza legislaţiei privind datoria publică, inclusiv cele primite de MFP conform OUG nr. 99/2009 privind ratificarea Acordului Stand-By dintre România şi FMI, precum şi titlurile de stat cumpărate de nerezidenţi – calculate la valoarea de piaţă. Datoria externă garantată public include împrumuturile externe garantate de MFP şi autorităţile administraţiei publice locale, conform legislaţiei privind datoria publică. Împrumuturile de la FMI (pct. I.3.1 din tabel) reprezintă sumele trase în baza Acordului Stand-By cu România, exclusiv sumele primite de MFP de la FMI conform OUG nr. 99/2009 (punctul I.1.1.1 din tabel). Conform BPM6, alocările de DST de la FMI (pct. I.3.2 din tabel) sunt clasificate ca datorie externă pe termen lung.
  5. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung se calculează ca raport între serviciul datoriei externe pe termen lung şi exportul de bunuri şi servicii.
  6. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii se calculează ca raport între rezervele internaţionale ale României (valută + aur) la sfârşitul perioadei şi importul mediu lunar de bunuri şi servicii din perioada respectivă.
  7. Datoria externă pe termen scurt calculată la valoarea reziduală reprezintă soldul datoriei externe pe termen scurt la care se adaugă plăţile de rate de capital aferente datoriei externe pe termen lung scadente în următoarele 12 luni.
  8. Datele de balanţă de plăţi sunt revizuite lunar; pentru a vizualiza datele revizuite aferente lunilor anterioare, precum și seriile de date istorice lunare şi trimestriale începând cu anul 2005 transpuse în metodologia BPM6, se poate accesa: Baza de date interactivă.

Banca Centrală Europeană a lansat recent „Our Statistics” – un website conceput în cooperare cu băncile centrale naționale din Eurosistem, prin care statisticile sale devin mai accesibile. Acesta poate fi accesat la adresa: https://www.euro-area-statistics.org/?lg=ro

Si asta se intampla intr-o economie care nu si-a dus reforma structurala pana la capat, ci doar a stopat-o timp de 12 ani. Stau si ma intreb ce justificare economica are lucrul asta.

Prima Casa

Dl. Florin Citu a ridicat pe saitul sau problema „Primei Case” – v. aici ultimul articol pe tema asta. Si din acest punct de vedere a fost atacata BNR, cum ca ar sustine acest Program. Insa acest Program nu depinde de BNR, iar Guvernul ar putea sa-l inchida in secunda doi.

Dar iata ce face Guvernul:

Economie HotNews

Programul Prima Casa a fost suplimentat cu 500 mil. lei, pe fondul legii darii in plata

„Ministerul Finantelor Publice propune suplimentarea plafonului de garantii aferent acestui an cu suma de 500 milioane de lei ca raspuns la solicitarile potentialilor beneficiari ai programului Prima casa.  „Initiativa legislativa parlamentara privind darea in plata a creat o incertitudine mare atat in privinta aplicabilitatii legii asupra creditelor contractate prin programul Prima casa, cat si din perspectiva impactului acestei legi asupra pietei imobiliare si pietei creditului ipotecar. Acesti factori au condus la o cerere foarte mare pentru acordarea de garantii in cadrul programului in primele patru luni ale anului 2016. S-a ajuns la situatia fara precedent in care plafoanele alocate bancilor pentru intreg anul 2016 au fost utilizate extrem de rapid”, mentioneaza MFP, citat de Mediafax.

Anul acesta, pana la 1 mai, au fost acordate 13.100 de garantii in valoare de 1,2 mld. lei fata de perioada similara a anilor 2015 si 2014, in care au fost acordate garantii in valoare de cca. 668 mil.lei si respectiv 536 mil. lei. Aceste evolutii au condus la necesitatea celei de-a doua redistribuiri a plafoanelor alocate pe institutii financiare in 2016.

Ministerul Finantelor Publice va monitoriza indicatorii pietei creditelor ipotecare pentru persoane fizice in perioada imediat urmatoare si va anunta in curand strategia pe termen mediu privind derularea programului Prima casa.

De la momentul initierii programului Prima casa, in 2009, pana la inceputul lunii mai 2016, au fost acordate peste 178.000 de garantii, reprezentand un volum total de garantare de circa 15 mld. lei, aferent unor finantari in valoare de 29,8 mld. lei.

Rata de neplata in cadrul programului este de 0,34% din total credite acordate. „

Care e justificarea economica? Observati: Guvernul a gasit imediat fonduri, ministrul Finantelor a gasit imediat bani. Grava e conceptia politicienilor nostri, nu atat a bancherilor, si anume ca statul are resurse nelimitate, vechi reflex din comunism cand statul facea si desfacea tot, le rezolva pe toate si nu exista ceva ce nu ar fi putut rezolva. Lucrul asta e mai grav decat faptul ca s-au suplimentat garantiile cu 500 milioane lei, din banii nostri.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 16, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Cum de apar anumite scandaluri doar in anumite momente…?

Un lucru interesant in legatura cu recentul scandal legat de firma Hexi Pharma, diluarea dezinfectantiilor folositi in spitale si infectiile nosocomiale, este ca a aparut tocmai acum, in ajunul campaniei electorale, anul 2016 fiind, dupa cum se stie, unul electoral in Romania.

Este adevarat, a aparut si in conditiile in care avem un Guvern de tehnocrati.

In buna traditie damboviteana, in loc sa se rezolve problemele izbucnesc scandaluri. La un moment bine ales. Oare chiar nu se stia de situatia din spitalele noastre, daca aceasta ar fi atat de grava? Iar daca lucrurile erau cunoscute, de ce nu s-au luat masurile de rigoare din timp?

Foarte interesant ce spune fostul Presedinte al Romaniei, Dl. Traian Basescu, care a avut trei postari pe FaceBook-ul sau in aceasta privinta:

O prima luare de pozitie:

„DESECRETIZARE NECESARĂ
Din afirmaţiile purtătorului de cuvînt al SRI înţeleg că în ultimii 5 ani instituţia a informat Preşedinţia cu privire la tratarea infecţiilor din spitale, cu substanţe dezinfectante diluate, furnizate de firma domnului Condrea sau de orice alt furnizor care a diluat (falsificat) substanţele de dezinfecţie.
Cred că este corect şi necesar ca informările adresate Preşedintelui României pe această problemă să fie făcute publice de către SRI.”

A doua:

„Revin. La ce bun secretizarea informărilor către Președintele României?
Urmare a poziției Președintelui Iohannis, mă văd nevoit să revin în solicitarea mea ca SRI să desecretizeze informările pe care le-a transmis la Președinție cu privire la firmele domnului Condrea sau alte firme, românești sau străine, care falsificau dezinfectanții utilizați în spitale.
Recunosc faptul că nu-mi aduc aminte să fi citit astfel de informații deși fac eforturi de memorie supraomenești.
Menținerea secretizării acestor documente este deja inutilă, avînd în vedere că, în momentul de față, în spațiul public, circulă mult mai multe informații decît cele care puteau fi cuprinse în documentele SRI. Este clar că, dacă SRI a sesizat aspecte de falsificare a substanțelor, acestea au fost transmise și DNA. Sunt convins că asupra falsificărilor de dezinfectanți a fost sesizat inclusiv spitalul SRI.
Deconspirarea surselor de informații nu este posibilă, pentru că acestea nu sunt niciodată menționate în documentele ce sunt destinate Președintelui României.
În aceste condiții, nu cred că se mai justifică secretizarea informărilor transmise în ultimii 5 ani către președinții României legat de falsificarea dezinfectanților.”

A treia:

„TREBUIE SĂ ŞTIM, TREBUIE SĂ ŞTIŢI!
Nu exclud posibilitatea ca SRI să fi făcut informări către instituţii conduse de politicieni (am serioase dubii legate de informarea Preşedinţiei şi încă îmi scotocesc memoria ca să-mi amintesc şi nu găsesc) cu privire la diluarea frauduloasă a dezinfectanţilor furnizaţi spitalelor, fie că a fost firma domnului Condrea, fie că sunt alte firme.
Pentru că este vorba despre vieţi omeneşti curmate prin fraudarea calităţii dezinfectanţilor, în mod cert SRI avea obligaţia să sesizeze parchetele, fie că este vorba despre PICCJ, DNA sau DIICOT. Vreau să ştiu dacă aceste instituţii au fost sesizate. Şi, dacă da, cine a măsluit dosarele?
Din păcate, prin purtătorul de cuvînt, SRI informează strict despre sesizări făcute unor structuri politice, nu şi despre instituţii de anchetă şi aplicare a legii. Personal, sper că este doar o omisiune de comunicare.
Dacă instituţiile de forţă ale statului nu vor fi cinstite cu românii în acest caz, încrederea în stat se va prăbuşi.
PS-Eu voi face în această săptămână o conferinţă de presă în care voi spune tot ce ştiu despre sănătate şi educaţie.”

Sa vedem ce spune si actualul Presedinte, Dl. Klaus Iohannis, tot pe FaceBook:

Pe 6 mai:

„Crizele repetate din sistemul sanitar dovedesc încă o dată ineficacitatea unor soluții parțiale la problemele majore existente și impun intervenția fermă din partea celor responsabili. Aștept din partea Ministerului Sănătății o analiză exactă și un plan clar de măsuri de urgență cu privire la situația din domeniul sănătății, ca urmare a publicării listei cu spitalele în care au fost depistate probleme cu dezinfectanții.”

Si ieri:

„În sistemul sanitar lucrurile nu mai pot continua ca până acum. Suntem într-un moment de cotitură, iar problemele acestui sistem reclamă soluţii durabile, cu efecte concrete și un plan pe termen lung. Trebuie să punem punct corupției, risipei banilor publici și nepăsării. Nu există decât o singură direcţie de urmat pentru toate instituțiile responsabile: curăţirea sistemului sanitar. Am convenit cu premierul Cioloș să-și asume conducerea interimară a Ministerului Sănătății. Avem obligaţia să identificăm, rapid, mijloace pentru a proteja oamenii care se tratează în spitalele din ţară. Sunt în permanentă comunicare cu prim-ministrul pe acest subiect.”

Iar scandalul s-a declansat pe baza unor dezvaluiri facute in presa, daca nu ma insel. Evident, a acuza actualul Guvern, mai ales ca ministrul Sanatatii si-a dat demisia, e un lucru foarte usor. Insa nu mi se pare ca ar fi si foarte inteligent. Dar celelalte guverne ce au facut? Iata ce ne spune Stiripesurse:

Dacian Cioloș îl urechează pe Patriciu Achimaş-Cadariu: ‘Dacă atât a înțeles, e problema lui’

„Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni seară, că fostul ministru al Sănătăţii nu i-a spus niciodată despre existenţa unor grupuri de interese şi i-a cerut acestuia să facă publice asemenea informaţii dacă le deţine.

„Mie nu mi-a spus niciodată până acum nimic, dacă are ceva elemente, la fel cum au făcut şi alţi miniştri sau foşti miniştri după ce au plecat că sunt grupuri de interese… Eu aştept în continuare să spună public lucrurile astea. Eu întotdeauna ce am avut de spus am spus public şi o spun public. Pe de altă parte, am spus că n-o să mă vadă cineva criticând un fost ministru sau ministru. Atunci când am observaţii de făcut le spun în direct. Dacă domnul Achimaş atât a înţeles din colaborarea pe care am avut-o cinci luni, e problema dânsului”, a afirmat prim-ministrul înainte de participarea la recepţia de Ziua Europei.

Cioloş a adăugat că a avut o discuţie în cursul dimineţii de luni cu Cadariu în cursul căreia fostul ministru i-a atras atenţia că reformele pe care intenţionează să le promoveze în domeniul sănătăţii ar duce la privatizarea sistemului sanitar şi a subliniat că el nu urmăreşte acest lucru.

„Mie mi-a spus dimineaţă, când am avut o discuţie, că reformele astea pe care vrem să le facem să nu cumva să împingă lucrurile spre privatizarea sistemului de sănătate, că asta s-ar urmări. Nu am niciun obiectiv de a privatiza sistemul de sănătate, nu asta e ideea care e la baza reformei. Eu aş fi aşteptat şi de la dânsul să vină cu idei de reformă care să ţină cont de viziunea pe care dânsul o are – şi are o viziune legată de sistemul de sănătate – ci şi legat de realităţile cu care ne confruntăm de la o săptămână la alta. Deci mai mult nu am ce să comentez. Eu voi fi transparent cu tot ceea ce fac, voi explica fiecare decizie, oricine va fi ministru Sănătăţii îi voi cere să facă acelaşi lucru, pentru că problema pe care o avem noi acum este o mare neîncredere a cetăţenilor în sistemul de sănătate şi dacă cu astfel de declaraţii continuăm să amplificăm această neîncredere nu ştiu dacă în felul ăsta vom rezolva mai uşor problemele”, a adăugat prim-ministrul.

El a spus că se aşteaptă de la oamenii din sistem „să vină cu mesaje care să se bazeze pe realitate şi pe fapte care să crească gradul de încredere şi nu să arunce petarde care n-au susţinere”.

„Dacă au susţinere, eu aştept pe oricine să vină şi să spună public lucrurile respective pentru că eu nu am nimic de ascuns”, a concluzionat premierul.

Patriciu Achimaş-Cadariu a declarat la Antena 3 că trebuie gândită foarte bine reforma în sănătate, „nu doar pentru a răspunde unor opţiuni, unor grupuri care doresc musai să demonstreze că au dreptate”.

Întrebat la ce grupuri se referă, Cadariu a replicat: „Ştiţi foarte bine la cine mă refer. Eu mă refer la sistem în general şi la reprezentativitate. Aici avem pe de o parte o masă de pacienţi şi avem o masă de profesionişti în sănătate care sigur că pot şi ei să dezamăgească, pot să greşească, dar ei sunt singurii care reprezintă sistemul şi pentru care nu avem decât vorbe de ocară, de ponegrire şi de a scădea în continuare încrederea în ei, oare cui foloseşte aceste lucru?”.”

Iata si reactia maestrului Ion Cristoiu:

Concurîndu-l serios pe Valeriu Zgonea, Liviu Dragnea se grăbește să servească și el Patria, adică SRI!

„În Scandalul Dezinfectanților, pus în fața unor dezvăluiri din interior despre faptul că știa, SRI a răspuns astfel în chip oficial întrebărilor GSP:
– Din informațiile ziarului, SRI a știut despre problemele de calitate ale dezinfectanților din spitalele românești. Confirmați acest lucru?
– SRI informează decidenții legali despre vulnerabilitățile sistemului public de sănătate. În documentele de informare adresate beneficiarilor legali, cu privire la problema infecțiilor nosocomiale, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare a unor dezinfectanți utilizați la nivelul unităților spitalicești din țară.
– În mod specific, puteți confirma că mai mulți miniștri ai Sănătății au fost informați despre neconformitatea dezinfectanților produși de mai multe firme?
– Printre beneficiarii legali ai informărilor noastre pe această problematică sunt președinții de Consilii Județene, prefecții, miniștrii, primul-ministru, președintele României. Toți acești beneficiari legali au primit informări constante, fiecare potrivit atribuțiilor lui, despre adisfuncționalitățile din sistemul public de sănătate din România. În ultimii cinci ani, SRI a trimis circa 100 de informări, inclusiv pe chestiuni legate de fenomenul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești.

Așadar, potrivit SRI în ultimii cinci ani România a traversat o perioadă de iresponsabilitate fără cusur:
Premieri, președinți, miniștri ai Sănătății au fost pisați de SRI cu semnale de alarmă privind calitatea dezinfectanților. Calitatea necorespunzătoare a dezinfectanților înseamnă- e la mintea oricui- crearea condițiilor pentru ca oamenii să moară cu zile în spitale. În consecință, aceste semnale de alarmă invocate de SRI au avut misiunea de a avertiza beneficiarii asupra unei chestiuni de siguranță națională. Cu toate acestea, în ultimii cinci ani nu s-a luat nici o măsură de către acești beneficiari pentru a pune capăt Afacerii cu dezinfectanți dubioși.

Acesta a fost punctul de vedere al SRI.
Se înțelege că presa s-a năpustit asupra celor invocați de SRI ca beneficiari ai semnalelor de alarmă trase într-o chestiune vecină cu prevenirea unei crime în masă.
Toți, de la Traian Băsescu pînă la foștii miniștri ai Sănătății, au declarat că n-au primit astfel de informări de la SRI.

Culmea e că însuși Dacian Cioloș a declarat că de cînd e la Victoria, de șase luni adică, n-a primit nici o informare de la SRI. Spunem, culmea, deoarece tocmai Dacian Cioloș, ca nou premier și ca presupus independent de jocurile politice, să fie informat de un SRI mai mult decît alarmat că semnalele sale n-au fost luate în seamă.

Traian Băsescu a susținut cu înverșunare că n-a primit așa ceva. Pentru a fi mai convingător, fostul președinte a cerut desecretizarea unor astfel de informări aflate în arhiva Președinției.

La rîndu-i, Victor Ponta a fost categoric:
„Nu pretind că îmi aduc aminte perfect tot ceea ce am fost informat în patru ani, dar încă stau bine cu memoria, nu m-am ramolit. Și n-am văzut niciodată acest nume de firmă. Poate or fi informări, poate nu s-au făcut la primul ministru, poate s-au făcut în altă parte, poate nu s-a vorbit despre această firmă. Dar cu siguranță pot să vă spun un lucru: SRI, în baza atribuțiilor legale, atunci când informa, un ministru de exemplu, despre o situație, dacă era cel mai mic aspect de natură penală, trimitea și la Parchet. Deci dacă a fost trimis sau nu la Parchet, dacă Parchetul l-a anchetat sau nu, asta vă pot spune doar cei de la Procuratură. Eu unul, cu siguranță și cu o memorie destul de bună, nu îmi amintesc de nicio informare pe această temă. E posibil să fi fost sau poate nu au fost pentru mine”.

Să recapitulăm!
SRI susține c-a trimis beneficiarilor, pe parcursul a cinci ani, 100 de informări despre dezastrul dezinfectanților folosiți în spitale.
Beneficiarii susțin că n-au primit așa ceva.
Una dintre cele două părți minte.
Care dintre ele?

Răspunsul la întrebare devine o chestiune de interes național.
Dacă SRI minte, înseamnă că nu și-a îndeplinit una dintre îndatoririle constituționale de bază. Aceea de a atrage atenția factorilor responsabili asupra unor atentate la siguranța națională.
Dacă mint beneficiarii, înseamnă că aceștia au comis un abuz de serviciu, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.

Aparent, e greu de găsit răspunsul la întrebarea cine minte.
Avem cuvîntul SRI contra cuvîntul Beneficiarilor.
În realitate, răspunsul e ușor de găsit.
Sunt două posibile soluții:

  1. SRI publică una dintre cele 100 de informări, cu blurarea datelor care țin de specificul Serviciilor. CIA-ul, de exemplu, n-a ezitat, în anul de anchete senatoriale, 1975, să desecretizeze documente privind Operațiunile de asasinare ale unor lideri străini, documente care au apărut în presă.
  2. Dacă nu se poate și nu se poate publica, se poate convoca Comisia de control al SRI. Acesteia i se pot pune la dispoziție, în chip legal, documente precum informările SRI. Comisia ar putea răspunde astfel la întrebarea:

Cine minte?
Cum s-ar fi putut ajunge la tranșarea acestei chestiuni?
Prin presiunea exercitată de liderii partidelor de Opoziție pentru punerea în mișcare a unuia dintre mecanismele constituționale. Asta deoarece se presupune că președintele și premierul sunt parte a jocului pro SRI.
Un astfel de lider e Liviu Dragnea, președintele PSD.

Ce face însă Liviu Dragnea?
Sare în ajutorul SRI negînd că Victor Ponta ar fi primit vreo informare de la SRI:
„Nu, eu nu am ştiut de asta, dar sunt absolut convins că au fost trimise şi la Guvern, şi la Ministerul Sănătăţii, probabil şi la Administraţia Prezidenţială. În general, informările care veneau din aceste zone nu se discutau în şedinţele de guvern, veneau la ministere, la ministru în mod special, şi ministrul împreună cu colaboratori, cu echipa de conducere din minister, el având acele informaţii, lua decizii sau nu. La mine ajungeau informări care ţineau de Ministerul Dezvoltării’.

Pe Liviu Dragnea îl înțelegem.
A fost tras pe sfoară în cazul procesului de la ÎCCJ.
I s-a făgăduit că dacă face tot ce i se va spune ca șef la PSD va fi achitat.
A fost condamnat la doi ani cu suspendare.
Mai mult, deși Victor Ponta l-a avertizat că Ei – știa din experiență, te folosesc și apoi se șterg la fund cu tine, Liviu Dragnea s-a pomenit atacat după condamnare de toată Divizia Presă.
Klaus Iohannis i-a cerut demisia și, de parcă Palatul Cotroceni ar fi devenit între timp a șaptea casă a Cuplului, i-a interzis să participe la Recepția de Ziua Europei.

Cu toate acestea, concurîndu-l pe Valeriu Zgonea, el se grăbește să servească Patria, adică SRI.
Vrea să-i ia locul lui Valeriu Zgonea în cadrul Unității.
Înțelegem mai puțin PSD.
Ține neapărat acest partid să devină, prin Liviu Dragnea, un Pluton al SRI!”

Te uluieste ce poti citi pe aceasta tema! Asa cum stau lucrurile la noi cu organizarea guvernamentala pe care o avem, pentru ca activitatea ministeriala sa se desfasoare in conditii optime, un minister trebuie sa dispuna controale regulate in sectorul sau de activitate. Pentru astfel de probleme, precum cele evidentiate de scandalul actual, nici n-ar trebui ca SRI sa faca informari. Ci ar fi trebuit ca ministerul Sanatatii sa dispuna controale periodice atat la spitale cat si evaluarea conformitatii produselor Hexi Pharma. Nu se poate ca SRI sa te informeze cate rate ai in propria-ti ograda! Ci astfel de controale ar fi trebuit facute ori de catre minister, ori externalizate catre firme de audit serioase, specializate in acest sens. Lucrurile acestea ar fi trebuit facute indiferent de ce interese private, grupuri de interese ar fi fost implicate. Interese exista intotdeauna. Monitorizarile privind activitatea din spitale trebuie realizate, iar produsele achizitionate trebuie sa fie conforme cu standardele de referinta.

Ca sa ma exprim in termeni de afaceri, avem de a face cu costurile non-calitatii. Care pot fi mai mari decat cheltuielile pentru realizarea unei calitati superioare a produselor/serviciilor – in cazul nostru a serviciilor medicale.

Citind ce au scris pe FaceBook fostul si actualul Presedinte, trebuie sa spun ca am senzatia ca noi dorim ca Presedintele sa rezolve toate problemele. Daca nu Presedintele, atunci SRI sau, nu stiu, altcineva. Este inadmisibila o astfel de conceptie sau, mai degraba, mentalitate.

Cred ca mai trebuie spus ceva: controalele periodice pe care ministerul ar fi trebuit sa le realizeze in propria-i ograda ar fi trebuit facute indiferent de nivelul de salarizare al personalului medical. Au salarii mici, asa si? Nu mai facem controale? Ne pleaca medicii, asistentii medicali peste hotare – nu mai facem controale? O asemenea conceptie e inadmisibila!

Spre exemplu, vezi o stare deplorabila la un spital judetean, murdarie sau ca spitalul respectiv e inglodat in datorii – si presa a semnalat in repetate randuri astfel de situatii – si ce masuri concrete s-au luat pentru remedierea acestora? Intotdeauna se invoca lipsa de bani. Dar atunci problema se muta pe un alt taram. Pentru ca spitalele se tin din taxe si impozite, ele nu sunt unitati productive. Iar pentru ca sa poti sustine un astfel de sistem, asa cum e cel de la noi, trebuie sa aduni banii din acele activitati prin care poti sa aduci venituri bugetare mai mari. Or, asta nu se prea face la noi…

Iata ce spune si Romania Libera:

Verificarea contractelor cu Hexi Pharma ale spitalelor din surbordinea Ministerului Sănătăţii. Noi teste la ICECHIM

„Contractele încheiate de spitalele din subordinea Ministerului Sănătăţii cu firma Hexi Pharma vor fi verificate prin intermediul compartimentelor de audit şi vor fi recoltate probe pentru stabilirea concentraţiei şi a substanţelor active din dezinfectanţii utilizaţi în spitalele unde probele de sanitaţie nu au ieşit conforme, la laboratorul ICECHIM, informează marţi MS.

O serie de direcţii de acţiune pe termen scurt la nivelul Ministerului Sănătăţii au fost stabilite în cadrul întâlnirii de lucru a premierului Dacian Cioloş, ministru interimar al Sănătăţii, cu reprezentanţii ministerului.

„În ceea ce priveşte ancheta administrativă în cazul biocidelor, a fost dispusă măsura recoltării de probe în vederea stabilirii concentraţiei şi a substanţelor active din dezinfectanţii utilizaţi în spitalele unde probele de sanitaţie nu au ieşit conforme, la laboratorul ICECHIM. De asemenea, programul de control şi prevenţie în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a dezinfectanţilor va continua. Din punct de vedere al măsurilor administrative, vor fi verificate prin intermediul compartimentelor de audit contractele încheiate de către unităţile sanitare publice din subordinea Ministerului Sănătăţii cu firma Hexi Pharma”, se arată într-un comunicat al MS, citat de Agerpres.

De asemenea, au fost stabilite şi măsuri la nivel legislativ. „La nivel legislativ, vor fi modificate cu celeritate o serie de acte normative menite să îmbunătăţească controlul şi regimul utilizării biocidelor, respectiv OMS 10/2010 în sensul testării eficacităţii biocidelor la două laboratoare acreditate, completarea listei documentelor pentru obţinerea avizului de punere pe piaţă, precum şi depunerea periodică a două rapoarte de testare a eficacităţii biocidelor de către producător. Totodată, va fi completată H.G. 617/2014, în sensul înăspririi regimului pedepselor aplicabile în cazul declaraţiilor de date false şi nerespectarea conţinutului substanţelor active de către deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă a biocidelor. O altă măsură dispusă vizează aducerea la zi a Ordinului privind standardele testelor de sanitaţie”, precizează MS.”

Traian Băsescu: actualul sistem de sănătate, stalinist

„Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, marţi, că în sistemul de sănătate sunt create condiţii să funcţioneze grupuri de tip mafiot, precizând că ele nu pot să dispară atâta vreme cât acest sector va rămâne organizat aşa cum este acum.

„În sănătate există grupuri de interese. Atâta timp cât sistemul de sănătate va rămâne organizat aşa cum este acum, nu pot să dispară, sunt create condiţii să funcţioneze grupurile de tip mafiot. De ce? Ai un sistem de stat care trebuie deservit de foarte mulţi agenţi economici privaţi. De bună seamă că se vor crea canale. Ia du-te către scăderea implicării statului şi transformă spitalele în fundaţii ale statului, administrate pe principii de fundaţie şi o să vezi că nu mai merge”, a afirmat Băsescu, la România TV, potrivit Agerpres.

În opinia sa, singura soluţie este reorganizarea sistemului de sănătate, inclusiv Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Potrivit fostului şef de stat actualul sistem este „stalinist”, el nu mai poate funcţiona şi trebuie găsită „acea combinaţie între stat şi privat care să lase spitalele să lucreze autonom”.”

Insa in cazul transformarii spitalelor in fundatii, tot ale statului vor ramane. Iar daca ar lucra autonom, asta ce ar insemna? Transformarea lor in regii autonome ale statului? Nu e un sistem stalinist, de vreme ce sunt „foarte mulţi agenţi economici privaţi”, deci un mare numar de producatori-ofertanti si un singur cumparator – statul. In asemenea conditii avem o piata cu concurenta monopsonica. Lucrurile sunt mai complicate – v. aici un material interesant. Pentru ca sa gasesti „acea combinatie” trebuie sa ai si cunostintele necesare iar lucrurile nu stau deloc simplu. Pe de alta parte eu cred ca ar trebui sa ne ferim de expresii dure precum „grupurile de tip mafiot”. Faptul ca avem un „sistem de stat care trebuie deservit de foarte mulţi agenţi economici privaţi” nu e neaparat un lucru rau, nu inseamna neaparat o mafie. Problema este ca intreg acest sistem sa poata functiona in parametri optimi. Iar statul, daca ar actiona corect, ar putea sa-si optimizeze activitatea pe partea de cerere, atat cat se poate si fara sa aduca prejudicii agentilor economici privati. Lucrul acesta s-ar putea realiza printr-un management competent, bazat in mod serios pe standarde de calitate serioase pe care statul, adica ministerul Sanatatii in acest caz, ar trebui sa se straduiasca sa le atinga, avand sprijinul intregului Guvern si a politicilor guvernamentale.

Ce inseamna reducerea rolului statului? Se vorbeste in astfel de termeni dar nu prea vad ca cineva sa defineasca in mod clar chestiunea. Reducerea rolului statului nu inseamna „acea combinaţie între stat şi privat care să lase spitalele să lucreze autonom” ci crearea unui nou tip de piata. Daca ai „foarte multi agenti economici privati” care deservesc sistemul de stat de sanatate, statul fiind singurul cumparator al acestor produse/servicii ofertate, ar trebui sa diversifici piata asa incat sa ai mai multi cumparatori, dar privati. Atunci se reduce rolul statului. Daca de la un monopson treci la o piata oligopsonica, unde numai e un sigur cumparator, ci cativa cumparatori care sa fie privati, atunci ai putea vorbi de reducerea rolului statului. Or, asta ar insemna sa ai, pe langa stat, cateva mari companii private care sa gestioneze, sa administreze sistemul de sanatate, fiecare pe bucatica lui, ca sa zic asa, cumparand produse/servicii de la acei „foarte mulţi agenţi economici privaţi”. S-ar elimina neajunsurile monopsonului legate de faptul ca nu ai concurenta pe partea de cerere.

Insa, sigur, acestea sunt chestiuni complexe si ar fi trebuit sa fie studiate serios de mai multa vreme pentru ca sa poti sa vezi care ar fi solutia cea mai buna, in acord cu Constitutia si cu realitatile de la noi. Evident, nu vom putea rezolva asemenea chestiuni acum, imediat.

Totusi, de ce a izbucnit cu atata intensitate acest scandal acum? Pentru ca e clar ca mare lucru nu se va rezolva in termen scurt. Totusi, pe undeva e bine pentru ca ridica probleme legate de sectorul Sanatatii si creeaza dezbatere publica.  Este uluitor cat de prost functioneaza sistemul de stat, daca e sa dam crezare celor declarate de SRI: „Toți acești beneficiari legali au primit informări constante, fiecare potrivit atribuțiilor lui, despre disfuncționalitățile din sistemul public de sănătate din România. În ultimii cinci ani, SRI a trimis circa 100 de informări, inclusiv pe chestiuni legate de fenomenul infecțiilor nosocomiale intraspitalicești” (citat din editorialul maestrului Cristoiu; subl. mea). Si ce masuri s-au luat? Pe de alta parte, cat e de grava situatia? – lucrurile nu sunt deloc clare in acest sens. Dar daca, sa presupunem, ar fi grave, ce masuri s-au luat? Ar trebui intrebati si fostii ministrii ai Sanatatii in legatura cu acest subiect.

Update

Romania Libera

Scandalul dezinfectanţilor. Toate probele de la Hexi Pharma, neconforme. Substanţele, diluate de 10 ori

„Analizele făcute de ICECHIM asupra unor produse biocide de la Hexi Pharma arată diferențe mari de concentrații între valoarea declarată și cea constatată în laborator, potrivit rezultatelor anunţate de autorităţi. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Victor Strâmbu a spus că s-a dispus retragerea urgentă a produselor din toate spitalele, iar compania Hexi Pharma a fost amendată cu 40.000 lei.

„Sunt mult mai multe probe la ICECHIM, aici avem vreo 20 de probe. Există diferenţe între concentraţii între valoarea declarată şi cea estimnată prin analizele făcute la ICECHIM, este vorba de procente de concentraţie de substanţe pe diferite produse. Astfel, la clorură de amoniu, valoarea declarată era 15%, iar cea măsurată – 5,18%. La iod, procentul declarat pe etichetă e de 10%, procentul real e 7,41% Glutaraldehyde, 12% era pe etichetă, 1,23% măsurată. Cam în felul acesta sunt analizele, unele concordă (propanol)”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii. Este vorba despre biocide produse de compania Hexi Pharma.

Strâmbu a anunţat că s-a decis retragerea imediată a produselor neconforme, iar spitalele vor utiliza produse biocide de alte firme sau îşi vor achiziţiona dezinfectanți noi pentru a-și continua activitatea. El a precizat că aprovizionarea cu biocide „nu este o problemă” întrucât există mai mulţi importatori. Secretarul de stat în MS a mai spus că probele analizate până acum au fost făcute pe biocide produse de Hexi Pharma, dar că se vor face, prin sondaj, analize și pe substanțele cumpărate de la alți producători.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu, a declarat că Guvernul nu exclude deschiderea unui proces civil împotriva Hexi Pharma, după ce testele oficiale prezentate miercuri au arătat că substanţele biocide sunt neconforme.”

Hexi Pharma îşi cere scuze şi se retrage definitiv

„Compania Hexi Pharma, implicată în scandalul dezinfectanţilor din spitale, a anunţat într-un comunicat de presă că va retrage de pe piaţă toate produsele şi că fabrica din Mogoşoaia şi firma şi-au încetat deja activitatea. „Toate produsele vor fi retrase în cel mai scurt timp, fabrica şi firma şi-au încetat deja activitatea şi au demarat de ieri procedurile legale pentru închidere“, se arată într-un comunicat al companiei.

Hexi Pharma Co. a depus ieri la Tribunalul Bucureşti o cerere de intrare în insolvenţă.Capital a scris despre asta aici. „În urma rezultatelor anunţate astăzi, Hexi Pharma îşi cere scuze, public, atât medicilor şi personalului medical cât şi tuturor persoanelor care au fost sau ar fi putut fi afectate de aceste neconformităţi“, se precizează în acelaşi comunicat.  Reprezentanţii companiei mai spun că începând de ieri le-a fost interzis să mai dea declaraţii de presă, ca urmare a începerii procedurilor de urmărire penală.”

Faptul ca aceasta companie si-a incetat activitatea nu e un lucru de bun augur. Noi avem nevoie de firme care sa-si imbunatateasca activitatea, nu sa se retraga de pe piata. Si asta cu atat mai mult daca e vorba de firme romanesti – cu toate scuzele de rigoare pentru discriminare – pentru ca avem nevoie de firme private romanesti care sa performeze pe piata. Deci decizia pe care a luat-o Hexi Pharma Co. mi se pare una radicala si exagerata. Ca trebuie sa plateasca niste daune asta e cu totul altceva. Insa retragerea de pe piata a acestei companii nu rezolva problema. Ar trebui sa continue si sa incerce sa se perfectioneze spre imbunatatirea continua a activitatii si a calitatii produselor si serviciilor sale.

Update 2

Romania Libera

Traian Băsescu rupe TĂCEREA în cazul Hexi Pharma. Informaţii despre dezinfectanţii diluaţi, încă din 2012

„Fostul preşedinte Traian Băsescu susţine că o firmă franceză a făcut, în 2012, o analiză a substanţelor Hexi Pharma şi a constatat că acestea sunt falsificate, întrebându-se cum de Serviciul Român de Informaţii nu a aflat acest lucru.

„Fraudarea dezinfectanţilor din spitale a ucis oameni. Hexi Pharma aprovizionează, de ani buni, sistemul sanitar şi şcolile din România cu substanţe dezinfectante, devenind astfel cel mai mare furnizor de dezinfectanţi din România. Hexi Pharma aprovizionează, tot de ani buni, şi Spitalul SRI (63 de contracte cu încredinţare directă în ultimii 2 ani). Firma franceză ANIOS a făcut în 2012 analiza substanţelor Hexi Pharma şi a constatat că acestea sunt falsificate”, a scris Băsescu, joi, pe Facebook.

El se întreabă de ce SRI nu a trimis la Parchet niciuna dintre informările referitoare la Hexi Pharma. „SRI susţine că a trimis 100 de informări către factorii de decizie că Hexi Pharma falsifică substanţele dezinfectante vândute spitalelor şi şcolilor. Mă întreb: Măcar una dintre acestea a trimis-o la Parchet? (la mine nu a ajuns niciuna); Există măcar o singură informare care pomeneşte numele Hexi Pharma ca falsificatoare a dezinfectanţilor?; De ce Spitalul SRI s-a aprovizionat cu dezinfectanţi de la Hexi Pharma dacă ştiau că aceştia sunt apă chioara (falsificaţi)?; Cum de nu a aflat SRI-ul ca cea mai mare firmă de dezinfectanţi din lume, ANIOS, a făcut în Franţa acum patru ani analiza produselor Hexi Pharma şi a constatat că sunt falsificate?; Substanţele furnizate Spitalului SRI de către Hexi Pharma erau diluate ca pentru tot poporul sau pentru ei era comandă specială, cu respectarea reţetei?”, a adăugat Băsescu.

Fostul preşedinte mai susţine că, din cauza infecţiilor din spitale, „au murit cu zile zeci de mii de oameni în ultimii ani”, iar sănătatea publică este o problemă de siguranţă naţională.
Zilele trecute, aminteşte Agerpres, Serviciul Român de Informaţii a informat că a trimis, în ultimii cinci ani, circa 100 de informări despre disfuncţionalităţile din sistemul public de sănătate, inclusiv legate de fenomenul infecţiilor nosocomiale intraspitaliceşti.

SRI a menţionat că informările au conţinut şi „aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare pentru dezinfectanţii utilizaţi la nivelul unităţilor spitaliceşti din ţară”. „Dreptul la sănătate este un drept constituţional. Iar SRI acţionează împreună cu celelalte instituţii partenere pentru a proteja acest drept, alături de toate celelalte drepturi constituţionale ale cetăţenilor. SRI informează decidenţii legali despre vulnerabilităţile sistemului public de sănătate. În documentele de informare adresate beneficiarilor legali, cu privire la problema infecţiilor nosocomiale, au fost prezentate inclusiv aspecte referitoare la calitatea necorespunzătoare pentru dezinfectanţii utilizaţi la nivelul unităţilor spitaliceşti din ţară”, a precizat SRI.

Potrivit SRI, printre beneficiarii legali ai informărilor pe această problematică sunt preşedinţii de Consilii Judeţene, prefecţii, miniştrii, prim-ministrul şi preşedintele României.
„Toţi aceşti beneficiari legali au primit informări constante, fiecare, potrivit atribuţiilor lor, despre disfuncţionalităţile din sistemul public de sănătate din România. În ultimii 5 ani, SRI a trimis circa 100 de informări, inclusiv pe chestiuni legate de fenomenul infecţiilor nosocomiale intraspitaliceşti”, a adăugat SRI.”

Asta apropo de ce aratam chiar la inceputul postarii: „Oare chiar nu se stia de situatia din spitalele noastre, daca aceasta ar fi atat de grava? Iar daca lucrurile erau cunoscute, de ce nu s-au luat masurile de rigoare din timp?”. Se stia – cel putin din ce afirma fostul Presedinte, Dl. Basescu – din 2012!!

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 11, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 43 comentarii

Despre o chestiune interesanta: bugetul…

In primul rand: Hristos a inviat!! Suntem in Saptamana Luminata si va doresc tuturor numai bine si multa sanatate si sa ne ajute bunul Dumnezeu sa rezolvam cu bine problemele dificile prin care trecem. Pentru ca, din pacate, parca a inceput sezonul crizelor: criza de la Opera, apoi cea din sistemul de Sanatate – care nu poate lasa indiferent cetateanul. Si, in general vorbind, parca se simte – nu stiu cum sa spun – o stare de criza in societate ce ma preocupa si nu-mi face deloc placere. Sa ne ajute bunul Dumnezeu sa depasim aceste dificultati cu intelepciune!

De asemenea, vad ca se discuta o problema interesanta, mult mai interesanta decat pare la prima vedere. Aceasta ar putea fi formulata astfel: cum trebuie sa fie politica monetara in conditiile in care deficitul bugetar ar creste? Se aduce in actualitate chestiunea bugetului. Dar problema, mi se pare, are legatura cu crizele de care pomeneam mai sus. Se vorbeste deseori de filozofia bugetara. Insa fiecare intelege cam ce vrea prin aceste doua cuvinte: filozofie bugetara. Problema bugetului este una complexa, in general vorbind. Cu atat mai complexa daca vorbim despre bugetul Romaniei. Daca vorbim de bugetul Romaniei, problema te duce direct la Guvern. Pentru ca acesta il stabileste, iar ministerele il gestioneaza. Sistemul (bugetar) din Romania asta este. Chestiunea bugetului Romaniei nu se refera la cetatean, cum poate sunt tentati sa considere unii. Ci la Guvern. El este supus aprobarii Parlamentului, insa proiectia bugetara o face Guvernul. Bugetul este compus, daca se poate spune asa, din venituri si cheltuieli. Interesant este ca filozofia bugetara s-a axat intr-un trecut recent doar pe partea de cheltuieli, mai precis spus pe taierea acestora. Apoi s-a schimbat, atentia inclinandu-se catre venituri si modul de colectare, adica acest mod de colectare al veniturilor sa fie unul cu o eficienta ridicata. Apoi s-a dat un Cod Fiscal care a mutat povara fiscala pe cetatean. Si se poate observa ca efectele nu sunt dintre cele mai bune. Dar care e adevarul?

Interesant este ca s-a pus problema cheltuielilor, si anume ca acestea ar trebui reduse, dar nu s-a pus problema eficacitatii lor. Cat de eficient cheltuim? Caci strangerea unor venituri cat mai mari, chiar cu o colectare eficienta sau mai eficienta, nu rezolva problema. Trebuie sa cheltuiesti eficient pentru ca sa ai venituri mai mari! S-a ajuns pe vremea Guvernului Ponta la un excedent bugetar, dar mai degraba lucrul asta a insemnat o situatie de dezechilibru. Problema eficientei cheltuirii banului public nu s-a pus, la fel cum nu s-a pus si cand filozofia bugetara era axata pe taierea mecanica a cheltuielilor. Noi am facut din reducerea deficitului bugetar sub o anumita limita, inclusiv al celui structural, un scop in sine. Insa fara sa mai si cheltuim, evident ca nu se poate. Iar solutiile pe care le propunem, in aceasta privinta, sunt, de regula, ieftine. De exemplu, l-am auzit pe Traian Basescu propunand urmatoarea solutie pentru fluidizarea traficului in Bucuresti: sa renuntam la liniile de tramvai, ca sa se poata largi partea carosabila, punandu-se in locul tramvaielor troleibuze. Lasand la o parte faptul ca aceasta e, de fapt, o non-solutie, ceea ce remarcam totusi este ca e vorba de o solutie ieftina. Iar ceea ce a spus fostul Presedinte e simptomatic: noi cautam solutii ieftine intotdeauna, ceea ce, in final, nu rezolva problemele, dar mai si genereaza crize, cateodata serioase. Sa ne gandim ca si in cazul tragediei de la Clubul Colectiv, solutia de antifonare a Clubului a fost una ieftina. Ieftina si proasta. Consecintele au fost tragice.

Marea problema pe care o avem mi se pare ca ar fi tocmai aceasta eficienta scazuta a cheltuirii banului public, combinata cu un populism de ordin electoral, mai ales intr-un an electoral, cand se da drumul la cheltuieli absolut ineficiente, de natura sa sporeasca deficitul bugetar, sa mareasca datoria publica a tarii, dar fara sa se rezolve mare lucru. Mai exact spus, aproape nimic. Insa ar trebui spus ca responsabile de cheltuirea eficienta a banului public sunt ministerele. Si aici ar trebui spus ca Romania nu doar ca nu reuseste sa atraga asa cum ar trebui, eficient, fondurile europene, dar nici nu face investitiile necesare cresterii economice sanatoase. Va recomand sa cititi acest editorial din Adevarul: CFR, un cosmar inainte de Paste, care arata experienta unei jurnaliste in ceea ce priveste o calatorie cu trenul in Romania, pentru ca inainte de Sfintele Sarbatori se ducea acasa si a luat trenul. E acolo o expresie: bou-vagon. Bine zis: bou-vagon!! Se pot da si exemple de tronsoane de autostrada carora li s-a taiat, inaugural, panglica, dar pe care nu se poate circula. In alte parti e „o adevarata placere” – cuvintele autoarei – sa mergi cu trenul si autoarea editorialului, D-na. Lavinia Balulescu, da exemplu vecinei noastre, Ungaria. In alte parti poti sa circuli cat se poate de confortabil pe o autostrada terminata. De ce la noi se intampla astfel de fenomene negative, care il afecteaza direct pe cetatean? La Sanatate, iata, avem actuala criza a dezinfectantilor…

Pe mine ma bate gandul ca ministerele noastre s-au deprofesionalizat. Nu mai avem profesionistii pe care ii aveam in ministere acum 15-20 de ani. Un minister ar trebui sa fie un loc in care sa activeze un personal de elita. In orice caz oameni care au muncit in domeniul respectiv si stiu cu ce se mananca, ca sa ma exprim popular, domeniul, ii cunosc punctele tari, slabe si pot sa actioneze, datorita experientei acumulate, in mod eficient. Politizarea excesiva a acestor ministere, fenomenul coruptiei si al nepotismului, inclusiv politicile precare care nu au mai permis improspatarea personalului cu oameni bine pregatiti au condus la situatia actuala. Oamenii ce lucreaza in ministere, pe langa competenta si integritate, trebuie sa fie bine platiti. Problema este dimensionarea corecta a structurii ministeriale cu personal. La noi nu s-a respectat nici lucrul asta si s-a marit in perioada 2004-2008 numarul functionarilor publici cu 500.000 de oameni, peste 900.000 – numarul optim existent la sfarsitul guvernarii Nastase. Este de asemenea relevant faptul ca de ani de zile nu se gaseste o solutie care sa rezolve problema intreprinderilor, institutiilor de stat cu pierderi, iar aceste pierderi s-au acumulat de la un an la altul, ajungandu-se intr-o situatie nesustenabila. Exemplul TVR e unul de notorietate. Iar spitalele de stat functioneaza ca oricare alta intreprindere de stat, adica prost, ineficient, intr-un climat de dezinteres din partea factorilor decidenti.

Felul in care se cheltuieste banul public in Romania lasa mult de dorit: avem de a face cu o ineficienta cronica care se repercuteaza asupra starii generale a tarii. Iar marirea deficitului bugetar, lucru ce conduce la cresterea datoriei publice, face ca tara noastra sa fie vulnerabila la o viitoare posibila criza economica.

Mi s-au parut foarte interesante aceste doua articole semnate de Lucian Croitoru, de pe blogul sau:

Politica monetară în 2016

Se arata ca:

„Nu s-ar putea spune că decizia de politică monetară este ușoară pentru o țară ca România. Totuși, suntem cumva norocoși. Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională. Cu toate acestea, politica noastră monetară nu este lipsită de provocări serioase. Una dintre aceste provocări apare atunci când condițiile interne cer întărirea politicii monetare în timp ce în zona euro sau în vecinătatea relevantă, politicile monetare se relaxează. Într-o astfel de situație apare riscul ca publicul să pună la îndoială justețea întăririi politicii monetare. Analiza care urmează prezintă mai întâi câteva componente care influențează credibilitatea politicii și apoi arată cum și când ar trebui modificată politica monetară în România.

 

Câteva elemente relevante pentru încredere

 

Pentru a fi eficientă, decizia de politică monetară are nevoie ca economia să aibă o adâncime financiară relativ mare. În România, această condiție este slab îndeplinită, creditul fiind sub 40 la sută din PIB. Aceasta înseamnă că cele mai multe tranzacții se finanțează din resursele interne ale firmelor, dacă avem în vedere că piața de capital deține o pondere infimă în piața financiară. Cu alte cuvinte, o decizie de politică monetară are în credit un canal de transmisie îngust. Asta înseamnă că deciziile de politică monetară trebuie luate întotdeauna la timp, orice întârziere slăbind suplimentar tracțiunea creditului.

Chiar și în limitele acestea înguste, pentru a fi atât de eficientă cât permite canalul, decizia de politică monetară ar trebui să fie credibilă, adică publicul trebuie să creadă că mișcarea este în direcția corectă. Desigur, credibilitatea depinde în primul rând de numărul de reușite din trecut ale politicii. Dar, lăsând planul intern la o parte, în prezent, credibilitatea este afectată de divergența accentuată a ciclurilor economice la nivelul Uniunii Europene și la nivel global. Dacă dobânda în zona euro este aproape zero și este redusă și mai mult, o eventuală creștere a ratei dobânzii în România ar putea să provoace confuzie pentru publicul intern, care ar putea fi neîncrezător într-o astfel de decizie, mai ales că și noi avem o deflație temporară. Căci prea puțini țin cont că ea este temporară, iar cauza ei nu este cea profundă și îngrijorătoare, adică cererea, ci cea potențial benefică a scăderii unor prețuri din cauza ofertei[1].

Condițiile pentru o astfel de confuzie există și, așa cum voi arăta în secțiunea următoare, se manifestă. În zona euro, reducerea ratelor dobânzii este esențială pentru a evita intrarea într-o spirală deflaționistă care ar crește valoarea reală a datoriilor și ar determina consumatorii și firmele să amâne cât se poate cumpărările de bunuri și servicii. Recent, BCE a relaxat și mai mult politica monetară prin reducerea ratelor dobânzii și prin extinderea volumelor și tipurilor de titluri ce vor fi achiziționate în cadrul programului de cumpărări de active. De asemenea, a menționat și posibilitatea lansării unei noi serii de operațiuni țintite de refinanțare pe termen mediu-lung.

Mai mult, în unele economii ca Polonia, Cehia, Ungaria, ratele dobânzilor de politică monetară sunt mai mici ca în România. În Polonia rata dobânzii este de 1,5 la sută, în Ungaria de 1,35 la sută, iar în Cehia de numai 0,05 la sută. Publicul notează diferența dintre ratele dobânzii în aceste țări și rata de 1,75 la sută existentă în România, dar neglijează că în aceste țări ratele din piața monetară sunt în general apropiate de rata de politică monetară, în timp ce la noi sunt semnificativ mai mici.

Un alt element foarte important privește starea economiei mondiale și perspectivele ei previzibile. Anul 2016 a început cu o creștere rapidă și amplă a volatilității piețelor financiare. Foarte rar întâlnită la început de an, agitația de pe piețele financiare s-a disipat relativ rapid. În afară de pierderile suferite de investitori, turbulențele au readus în discuție cu și mai multă forță două întrebări referitoare la (i) pericolele la adresa revenirii economiei globale si la (ii) cât de adecvate sunt politicile monetare și fiscale stimulative. La niciuna dintre aceste întrebări răspunsurile nu se aliniază într-o singură direcție. Și această divergență poate crea neîncredere într-o măsură de întărire a politicii monetare.

Referitor la primul aspect (vezi FT View) , o parte a economiștilor și unele instituții subliniază trei tendințe care pun în pericol însănătoșirea economiei globale: nivelul scăzut al cererii globale, reducerea intrărilor de capital în economiile emergente și incertitudinile din economia Chinei. Cauzele mai profunde ale acestor tendințe sunt problemele structurale ale economiei globale, cum sunt cele demografice, dezechilibrele globale încă mari etc. Sunt însă și economiști care văd partea plină a paharului și critică piețele pentru tendința lor de a se concentra pe evoluțiile negative pe termen scurt. În viziunea lor, China este o economie care își încetinește creșterea economică, dar care are o creștere relativ mare a consumului, prețul petrolului este mai degrabă benefic pentru creștere, băncile sunt într-o poziție mult mai bună ca în 2008, țările cresc fără a acumula noi datorii, iar dezechilibrele globale s-au redus, deși au rămas la niveluri relativ înalte.

Și în privința celui de-al doilea aspect (politicile monetare și fiscale stimulative), viziunile sunt diferite (vezi FT View). Pe de o parte, sunt cei care cred, ca și majoritatea celor care operează în piață, că stimulii monetari oferiți prin relaxările cantitative introduc distorsiuni în piețele financiare. Una dintre critici este aceea că stimulii nu reușesc să crească cererea agregată, lucrând numai pe canalul de avuție, adică prin intermediul ratei de schimb. Din acest motiv, politicile nu pot să fie cu adevărat eficiente. O altă critică importantă este aceea că relaxarea monetară aplatizează curba randamentelor și duce la creșterea prețurilor acțiunilor peste nivelul de echilibru. Pe de altă parte, sunt cei care cred, indiferent de poziția menționată mai sus privind revenirea economiei globale, că decidenții trebuie să fie pregătiți să administreze noi stimuli dacă ar fi necesar. Problema cu această poziție este că băncile centrale par să rămână fără muniție (în special lipsa activelor de calitate).

În sfârșit, la fel de importante pentru politica noastră monetară sunt condițiile concrete ale economiei noastre și perspectiva politicii fiscale. În cazul particular al României, reducerea impozitelor a accentuat excedentul de cerere, care amplifică presiunile inflaționiste, și a generat deflație. Suntem în situația greu de înțeles de către public în care avem o deflație sub care mocnesc presiunile inflaționiste.

Deși avem o deflație temporară, sunt două probleme cu ea. Pe de o parte, se știe că inflația este supraestimată, din cauza modului în care se măsoară. De exemplu, înainte de 1996, în SUA inflația era supraestimată cam cu 1,6 puncte procentuale (Solow și Taylor, 1998). Nu avem o astfel de cercetare pentru inflația noastră, dar e de presupus că există o anumită supraestimare, din moment ce supraestimarea inflației există peste tot în lume din cauza modului în care este măsurată. Aceasta înseamnă că deflația de facto este mult mai mare, ceea ce ar putea impacta anticipațiile într-un mod pe care nu îl evaluăm în totalitate. Pe de altă parte, știm că gap-ul PIB este subestimat din cauza înclinației spre a supraestima nivelul PIB potențial (Croitoru, 2016). Aceasta înseamnă că presiunile inflaționiste de facto venind de la gap-ul pozitiv al PIB pot fi mai mari decât cele pe care le estimăm. E posibil ca cele două efecte să se compenseze reciproc, dar nu știm cu suficientă precizie.

 

Ce ar trebui să facem?

 

Având aspectele de mai sus menționate, ar trebui să spunem ce ar trebui făcut. Unii economiști au argumentat că reducerea ratei dobânzii de către BCE va trebui urmată de reducerea ratei dobânzii în România, confirmând ideea enunțată mai sus, conform căreia credibilitatea politicii autohtone se reduce când ciclul domestic diverge față de cel al centrului. Reducerea ratei dobânzii de către BCE a fost necesară ca răspuns la revenirea deflației și a revizuirii în jos a perspectivelor de creștere economică. În România situația este total diferită. Fără reducerea TVA, rata inflației nu ar fi coborât notabil sub limita inferioară a benzii BNR în 2016.

Dimpotrivă, în ultimii trei ani, PIB a crescut cu rate mai mari ca cele potențiale în condițiile în care, în opinia mea, PIB a atins nivelul potențial încă din 2013. Am adus recent argumente în acest sens, arătând că inflația cererii a rămas relativ stabilă în perioada 2013-2015 la un nivel în vecinătatea lui 1,8 la sută, dar volumul creditelor noi a crescut în ritm alert. Acest lucru a fost posibil deoarece cererea suplimentară creată prin reducerea TVA a fost plasată în special în importuri de bunuri, solicitând numai parțial creșterea gradului de utilizarea a capacităților interne de producție, evitând astfel creșterea inflației. În final însă, creșterea cererii indusă prin reducerea TVA și creșterea salariilor se vor reflecta și într-o inflație mai mare.

BNR a anunțat încă de la început că relaxarea politicii fiscale în condițiile în care se reduce TVA de la 24 la 20 la sută și cresc cheltuielile salariale în proporții nesustenabile va fi nevoită să întărească politica monetară. Deficitul bugetar de peste 3 la sută în 2016 și de 4 la sută în 2017 vor adăuga mult la excedentul de cerere. În plus, deși rata noastră de politică monetară este de 1,75 la sută, depășind ratele din regiune, ea este totuși semnificativ mai mare ca dobânzile de pe piața interbancară, care sunt bine sub 1 la sută, astfel că politica noastră monetară este mult mai relaxată decât apare la prima vedere.

Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere și având clarificată poziția relativă a politicii monetare în regiune, apare că cel mai indicat lucru este, mai întâi, aducerea ratelor dobânzii de pe piața interbancară la nivelul de 1,75 la sută. Abia apoi va fi necesară o creștere a ratei dobânzii de politică monetară. Iar această creștere a ratelor dobânzii de pe piața interbancară (Robor 3M) trebuie începută la timp, cu atât mai mult cu cât, așa cum am subliniat înainte, canalul creditului are o eficiență scăzută a transmisiei din cauza adâncimii financiare reduse a economiei.

Cu noul nivel al ratelor dobânzii efective, este numai o chestiune de timp până când intrările de capitaluri se vor accelera. Deocamdată, nu vedem o creștere a intrărilor de capitaluri private, probabil reținute de incertitudinea crescută din zona euro, de divizarea menționată mai sus a opiniilor privind însănătoșirea economiei globale, și de perspectiva creșterii ratelor dobânzii în SUA, care va atrage capitaluri înaintea noastă. Dar din moment ce, așa cum am arătat mai sus, este larg răspândită printre decidenții din țările dezvoltate ideea că trebuie să fie oricând pregătiți pentru noi relaxări ale politicilor dacă a fi nevoie, multe capitaluri vor descoperi că este relativ eficient să migreze spre România într-un volum crescut. Mai rămâne ca investitorii să stabilească dacă investiția ar fi și relativ sigură, adică nu va fi alterată de politicile fiscale și de politici ale veniturilor salariale aventuroase.

În opinia mea, dacă politicile fiscale vor fi menținute în limite rațional acceptabile pentru investitorii străini, nu mai e mult până când vom resimți presiuni pentru aprecierea leului concomitent cu creșterea presiunilor inflaționiste. Acestea din urmă vor veni pe ruta creșterii anticipațiilor inflaționiste, a creșterii excesului de cerere și, probabil, a creșterii prețurilor externe odată cu accelerarea creșterii economice în SUA.

Și din această perspectivă, momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important. Dacă această creștere, pe care banca centrală o poate influența, intervine prea târziu, s-ar putea ca momentul creșterii ratelor dobânzii să coincidă cu reluarea viguroasă a intrărilor de capital și cu creșterea anticipațiilor inflaționiste. Această coincidență va genera dilema ratei dobânzii: temperarea anticipațiilor inflaționiste va cere creșterea ratei dobânzii; temperarea intrărilor de capitaluri vor cere reducerea ratei dobânzii. Această dileme este echivalentă cu dispariția ratei dobânzii ca instrument operațional al politicii monetare.

În consecință, întărirea politicii monetare trebuie să înceapă cât mai devreme în anul 2016, cu pași relativ mici, prin creșterea ratelor dobânzii de pe piața interbancară. Această cerință ar deveni inadecvată doar dacă noul program de relaxare cantitativă al BCE s-ar dovedi total ineficient și forțe pe care acum nu le înțelegem, ar face ca inflația negativă din zona euro să fie exportată masiv și în economiile emergente din uniunea europeană. Dacă acest scenariu s-ar materializa, inflația de bază nu ar mai reveni rapid spre niveluri pozitive încă din 2016, așa cum predicționează BNR. Un astfel de scenariu este, totuși, improbabil.

 

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Contextul dificil al următoarei decizii de politică monetară a BNR”, www.bnro.ro, 29 septembrie.

Croitoru, Lucian (2016), „Greșim în mod sistematic când estimăm PIB potențial și rata naturală a dobânzii?”, www.opiniiBNR.ro

Solow, Robert M.; John B. Taylor (1998), “Inflation, Unemployment and Monetary policy” Cambridge, The MIT Press.

FT View: Global economy warrants concern, not panic

http://www.ft.com/intl/cms/s/0/f3a3ae7a-e77f-11e5-bc31-138df2ae9ee6.html#axzz435OJzilB.

[1] Reiau aici un subsol dintr-un articol anterior (Croitoru, 2015) pe o temă asemănătoare în care exprimam precauții față de termenul „deflație”. Iată subsolul: Este necesar să precizez că deflație înseamnă, conform dicționarului, orice scădere a prețurilor. Totuși, economiștii sunt atenți când folosesc acest cuvânt, pentru că scăderea prețurilor poate însemna ceva bun sau ceva rău. Pentru a face legătura cu semnificația negativă a cuvântului, Buiter (2003) definește deflația a fi „o scădere susținută a nivelului general al prețurilor bunurilor și serviciilor, adică o rată a inflației negativă în mod persistent”. Bernanke (2002), definește deflația ca pe „o scădere generală a prețurilor” cu accent pe cuvântul „general”. La orice moment în timp, în special într-o economie cu inflație scăzută „prețurile unor bunuri și servicii vor fi în scădere. Declinul prețurilor într-un sector specific poate apărea deoarece productivitatea crește și costurile scad mai rapid în acel sector decât în altă parte sau din cauză că cererea pentru producția acelui sector este slabă relativ la cererea pentru alte produse și servicii. Scăderile prețurilor specifice unui sector, așa inconfortabile cum pot fi pentru producătorii din acel sector, nu sunt în general o problemă pentru economie în ansamblu și nu constituie deflație. Deflația per se apare numai când scăderea prețurilor este așa de răspândită că indicele mai larg al prețurilor, cum ar fi indicele prețurilor de consum, înregistrează scăderi curente.””

si

Politica fiscală și politica populismului

Se arata ca:

„Deciziile de politică monetară sunt luate de banca centrală, iar cele de politică fiscală sunt luate de parlament și de guvern. Cum vor acționa acești centri de decizie în următorii aproape 2 ani? Banca centrală estimează că, la sfârșitul anului 2017, inflația va fi aproape de limita superioară a benzii țintite. Despre deficitul bugetar știm că există forțele politice și măsurile populiste ce îl vor împinge în jurul a 3 la sută din PIB în 2016. Fără alte măsuri, deficitul va ajunge în jur de 4 la sută din PIB în 2017, schimbând traiectoria datoriei publice din descendentă în ascendentă. Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.

 

Nu repeți o greșeală când sunt altele noi de făcut

 

Din perspectiva relaxării fiscale și a alianțelor politice care o susțin, anul 2016 seamănă deja cu anul 2008 mai mult decât au semănat alți ani electorali între ei. Iar șansa ca această asemănare să apară și pentru anii imediat următori, adică pentru 2009 și 2017, este mare, deși anul 2017 nu este un an electoral, cum a fost anul 2009. Iar aceasta, așa cum vom arăta imediat, nu este o veste bună.

Dacă este să se materialize, asemănarea se va identifica prin patru componente: (i) existența a două partide, cu identități doctrinare asumate (nu neapărat confirmate) diferite, cu un număr similar de voturi în parlament, care dețin împreună o majoritate confortabilă; (ii) alierea cu succes a acestor doi adversari politici în anii electorali pentru măsuri populiste și apariția derapajelor bugetare; (iii) reproducerea în alegeri a poziției de la punctul (i) și formarea unui guvern al celor două partide în anul imediat următor celui electoral (adică 2009 și respectiv 2017), incapabil să inițieze măsuri pentru inversarea derapajelor bugetare; și, în sfârșit, (iv) asumarea, cu întârziere și sub presiunea piețelor, de către unul din cele două partide a măsurilor corectoare.

Modelul descris conține o asimetrie distrugătoare, descrisă de componentele (ii) și (iii). Cele două partide se pot coordona pentru a implementa politici populiste, dar în anul următor, când ar trebui începută readucerea deficitului în limite sustenabile, apare un eșec de coordonare, dacă rezultatul alegerilor este strâns. Acest model a funcționat în anii 2008-2009.

În 2008, cele mai mari partide politice ale momentului (PSD și PDL) erau adversari politici, dar au reușit, în virtutea unui mecanism pe care îl vom descrie imediat, să fie de acord asupra unor politici fiscale și de venituri profund populiste, uneori implementate de un al treilea partid, vechiul PNL, aflat la guvernare. În 2009, cele două partide mari s-au coalizat pentru a guverna, dar nu au reușit să cadă de acord asupra măsurilor necesare pentru a aduce deficitul bugetar în limite sustenabile. Pe fundalul crizei financiare mondiale, finanțarea deficitului bugetar devenea tot mai scumpă și incertă. Sub aceste presiuni, coaliția a cedat și guvernul PDL, cu identitate ideologică asumată de dreapta, a decis tăierea salariilor din sectorul bugetar în 2010 pentru a evita un derapaj fiscal incontrolabil. Președintele Băsescu a jucat un rol cheie atât în formarea guvernului PDL-PSD, cât și în mutările politice care aveau să ducă la corecția fiscală necesară. Acele corecții au contribuit la mărirea numărului de  admiratori ai coaliției intitulată USL.

În 2016, din nou, cele mai mari partide ale momentului (PSD și noul PNL) se înțeleg perfect asupra unor politici populiste. Astfel, ele au pus bazele unui derapaj periculos al deficitului bugetar în 2016 și 2017. E adevărat, prin vot, publicul ar putea duce la demontarea modelului descris de condițiile (i)-(iv) prin defavorizarea abruptă la vot, anul acesta, a unuia dintre partidele mari (anularea condiției (iii), privind numărul relativ similar de voturi în parlament). Ipoteza mea însă este că acest lucru nu se va întâmpla, iar în 2017 cele două partide se vor asocia pentru a guverna, dar, ca și în 2009, nu vor reuși să ia măsurile necesare pentru a readuce deficitul în limite sustenabile. Aceasta ar fi, în mai multe detalii, vestea proastă la care m-am referit la început. Pentru a evita ca datoria publică să se înscrie pe o pantă ascendentă, unul dintre cele două partide va fi nevoit să-și asume sarcina nepopulară a repunerii politicii fiscale pe direcția cea bună.

Poate că mulți nu cred în repetarea aspectelor negative ale istoriei și speră că cele două partide vor forma un guvern de coaliție, care, spre deosebire de cel format în anul 2009, va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului, mai ales că în 2017 nu sunt alegeri prezidențiale, ca în 2009. Totuși, șansele ca acest scenariu să funcționeze sunt mici. Nu pentru că așa s-a dovedit în anul electoral 2009, ci pentru că există un mecanism care garantează apariția unui echilibru politic prost care împiedică luarea de măsuri fiscale care să readucă echilibrul bugetar într-o poziție contraciclică.

 

Mecanismul unui echilibru politic prost  

 

Înainte de a descrie mecanismul care duce la echilibrul politic prost din perspectiva fiscală, este necesar să menționăm că sporul de venituri bugetare favorizează apariția mecanismului respectiv. Veniturile bugetare au fost în creștere în anul electoral 2008 și se pare că vor fi în creștere și în anul electoral 2016. În 2008, creșterea veniturilor bugetare s-a datorat boom-ului, în 2016 se datorează în special revenirii consumului, care s-a accelerat, fiind stimulat inclusiv de reducerea TVA. Veniturile suplimentare astfel obținute sunt și condiția sine qua non pentru apariția presiunilor sporite pentru redistribuirea lor cât mai rapidă.

Presiunile pentru redistribuirea rapidă țin de rata preferinței de timp pe care o are fiecare om (preferințele intertemporale). Deoarece există, în medie, o înclinație spre a consuma acum mai degrabă decât în viitor, publicul este nerăbdător să beneficieze de veniturile suplimentare ale bugetului. Această înclinație este suficientă pentru ca partidele politice, indiferent de ideologia lor, să intre în concurență pentru a satisface graba oamenilor de a beneficia de veniturile suplimentare (Croitoru, 2015). Concurența aceasta duce la acumularea promisiunilor populiste și la imposibilitatea respingerii lor. În anul alegerilor, respingerea măsurilor populiste ar duce la pierderea de voturi. Acesta este mecanismul obiectiv care asigură succesul coordonării în ceea ce privește măsurile populiste.

Dar există și un mecanism care asigură eșecul atunci când ar trebui luate măsuri de austeritate. Se știe că niciun partid nu dorește să reverseze măsurile de tip Moș Crăciun. Totuși, cu un deficit bugetar relativ mare, piața pune o presiune crescândă pe partidele aflate la guvernare prin creșterea costului datoriei publice. Dacă aceleași partide care au luat măsurile populiste sunt împreună la guvernare în anul de după alegeri, ele intră în concurență pentru a stabili cine rezistă cel mai mult fără a reversa măsurile populiste. Când costurile de finanțare devin prea mari, inițierea măsurilor de reducere a deficitului devine inevitabilă. Atunci coaliția se rupe. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă un rol mai mare pieței în administrarea economiei, atunci se fac unele reforme. Dacă la guvernare rămâne partidul care dă rol mai mare politicienilor în administrarea economiei, atunci se poate aluneca spre o criză economică. Același rezultat l-ar avea și un guvern tehnocrat sprijinit de o coaliție, deoarece cele două partide din coaliție se vor feri să sprijine de la început măsurile nepopulare de reducere a deficitului.

Președintele Iohannis și liderii partidelor politice pot crede în repetarea istoriei, sau nu. Dacă nu cred, vor încerca să sprijine formarea unui guvern de coaliție între PNL și PSD, cu speranța că acest guvern va iniția măsuri care să reducă derapajul bugetului. Mergând pe această logică, este posibil ca în 2017 să apară o coaliție între PSD și PNL. Ea va rezista câteva luni, până la un an, timp în care măsurile nepopulare de reducere a deficitului se vor evita. Președintele știe că numai dacă ar reuși să convingă cele două partide să readucă deficitele pe panta sustenabilă țara poate rămâne macroeconomic stabilă. El va utiliza toate mijloacele de convingere de care dispune.

Numai că, mecanismul descris aici de generare a echilibrelor politice proaste nu va permite coaliției să impună măsurile corective. În final, probabil că partidul care va avea dreptul să-l propună pe primul ministru va rămâne la guvernare. El va fi sprijinit de celelalte partide pentru a adopta corecțiile necesare. Acest sprijin nu este contabilizat de votanți în defavoarea partidelor atât timp cât acestea se află în opoziție. Astfel, sprijinul politic pentru partidul aflat la guvernare este asigurat.

 

Concluzii

 

Din perspectiva analizei prezentate aici, rezultă două concluzii: (i) există o mare probabilitate ca derapajul bugetar din 2016 să nu poată fi eliminat înainte de 2018; (ii) acel partid care va câștiga alegerile parlamentare din 2016 și îl va da pe primul ministru are șanse mari să piardă alegerile din 2020, deoarece intrarea într-o coaliție cu celălalt partid mare îl va face să ajungă inevitabil să ia cu întârziere măsurile necesare de redresare bugetară.

Având acest rezultat stabilit, este optim pentru partidul care va câștiga alegerile și îl va da pe primul ministru să treacă imediat la măsuri de readucere a deficitului bugetar la niveluri sustenabile, scurtând astfel timpul de restabilizare a economiei și creându-și șanse să câștige și alegerile din 2020.

Presupunând că aderă la această logică, partidul care îl va da pe primul ministru trebuie să-și asume un plan de reducere a deficitului bugetar și să refuze o alianță cu celălalt mare partid imediat după alegeri. Formula optimă din perspectiva stabilității economice și posibilă din punct de vedere politic este o alianță între partidul care îl va da pe primul ministru și partide mai mici care sprijină readucerea deficitului la niveluri sustenabile.

Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.

Bibliografie

Croitoru, Lucian (2015), „Democracy, Political Competition and Public Debt”, Transylvanian Review of Administrative Sciences, Issue 45 E, June, pp. 27-40.”

Reiau intrebarea pusa de Dl. Croitoru:

„Aici este problema: vor exista forțe politice care să adopte la timp măsuri care să reducă acest deficit? Vom răspunde la această întrebare pornind de la comparații cu situații similare din trecut.”

Iar la sfarsit spune:

„Cu o astfel de formulă politică, deficitul bugetar are o șansă crescută să intre pe o pantă descendentă încă din 2017. În acest fel se pot asigura premisele ca politica monetară și politica fiscală să poată coopera eficient pentru atingerea obiectivelor specifice fiecăreia dintre ele.” (subl. mea)

Sincer va spun, ma astepam, mai ales din partea unui cercetator pasionat de calibrul D-lui. Croitoru, la ceva mai mult in acest al doilea articol citat. Si anume: ce se va intampla cu politica monetara daca nu se va reduce (sau nu se va putea reduce) deficitul bugetar? Cum ar arata sau cum ar trebui, in viziunea domniei sale, sa arate politica monetara in acest caz? Pentru ca domnia sa vorbeste despre cooperarea eficienta dintre politica monetara si politica fiscala, in cazul in care deficitul bugetar ar intra pe o panta descendenta. Rezulta ca in celalalt caz – daca va intra pe o panta nu descendenta ci ascendenta – politica monetara si politica fiscala nu mai pot coopera eficient. As fi vrut o detaliere al acestui ultim aspect. Pentru ca iata ce spun si alti analisti, de exemplu Dl. Lucian Isar:

Romania este condusa prin inducerea periodica de crize

Se arata ca:

„Romania, desi este o tara bogata, a crescut in medie cu doar 1% pe an in ultimii 26 de ani.

Justificarea pentru aceasta subperformanta remarcabila vine din capturarea statului si din inducerea periodica de crize de catre cei care au avut control asupra parghiilor/politicilor economice.

Controlul unui stat prin inducerea de crize economice si generarea de potential pentru derapaje este o maniera premeditata si eficienta de a mentine puterea.

O populatie saracita si fara perspective este mai usor manipulata. Romania este un laborator de experimente. In zonele sarace din Romania eficienta metodei de a conduce prin crize este evidenta. Captura statului este omniprezenta. Un exemplu din Vaslui, instructiv si edificator este descris in urmatorul linkhttp://invaslui.ro/2015/09/20/transmir-intra-in-insolventa-dup-ace-a-castigat-milioane-de-euro-cu-ajutorul-psd-regele-asfaltului-da-acum-o-teapa-statului-si-catorva-constructori/

Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.

Forta metodei de a se mentine la puterea prin captura statului si prin inducerea de crize vine din:
– impactul amplu al unei crizei asupra societatii prin ruperea panzei societale
– propagarea fricii si inhibarea optimismului investitional
– mecanismele profund umane ale comunitatilor de a cauta o ancora de stabilitate in figura tatucului.

Generarea unei crize este doar inceputul. Propaganda si panica fac restul.

Dupa inducerea unei crize recuperarea economiei si a societatii dureaza. La o scadere de 20% este nevoie de o creste de 25% doar pentru a ajunge la acelasi nivel de plecare.

In cazul Romaniei nivelul de la sfarsitul anului 2008 a fost atins de abia la sfarsitul lui 2015. Un pas de 7 ani. Episoade similar se regasesc pe parcursul intregii perioade post revolutionare.

O populatie ce se bucura de bunastare se poate emancipa si nu mai este usor controlata.

Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.

Erorile de politica monetara si de credit nu au facut decat sa genereze si sa aplifice crizele. Cumpararea vectorilor de opinie si canalizarea publicitatii bancare au reusit sa mute atentia publicului de la conducerea Romaniei prin criza.

Momentan ne confruntam cu amenintarea facuta de un consilier BNR (Croitoru) de crestere a dobanzilor cand inflatia este la -3% anualizat, cu amenintarea privind modificarea (inasprirea) conditiilor de creditare prin noi norme BNR pentru creditul ipotecar, cu declaratiile panicarde ale presedintelui Consiliului Fiscal,cu ghidaje (moral suasion folosita stramb) de finantare si numire a prietenilor, de evitare a evidentierii ilegalitatilor, de restructurare/salvare/vanzare selective a portofoliilor bancilor private.

Criza nu se mai poate manifestain 2016 deoarece procesele economice au inertie. In schimb, prin tragerea franei de mana de catre decidentii de politica monetara si de credit se poate induce o criza in 2017.

Experienta conducerii Romaniei prin crize in ultimii 26 de ani a contribuit determinant la ritmul mediu redus de crestere si cel mai mult la dezvoltarea inegala a regiunilor Romaniei.”

Si uite asa incep jocurile prin finantele Romaniei. Politice, desigur. Insa Dl. Croitoru a vorbit despre faptul ca „momentul creșterii ratelor dobânzii din piața interbancară este important”. Dar Dl. Isar, aici, vorbeste si despre:

„Consilieru’ Croitoru de la BNR a iesit in evidenta zilele trecute cu o opinie panicarda.

Spectrul angajarii in sectorul privat il sperie pe un vajnic libertarian.

Teama a facut ca desi spune ca negrul e alb, sa puna chiar el negru pe alb motivul simplu pentru care parlamentul ar putea sa destituie Consiliul de Administratie al BNR:

neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania.”

Iar Dl. Florin Citu iata ce spune:

BNR trebuie sa accepte, costul independentei este puterea limitata

„Ministrul de finante al NZ a trimis o scrisoare oficiala guvernatorului bancii centrale, RBNZ. In scrisoare acesta cere o intalnire cu guvernatorul bancii centrale pentru a discuta despre performanta recenta a bancii centrale. Banca centrala a NZ este cea mai independenta din lume dar tot trebuie sa explice, intr-un sistem democratic, societatii ce a facut sau ce nu a facut.

A reusit sa atinga obiectivul cu care a mandatat-o societatea sau nu . Daca nu, de ce nu si asa mai departe. O situatie normala intr-o democratie moderna. Iar de aceasta data ministrul finantelor, in numele societatii, are un motiv serios pentru a cere o evaluare a performantei RBNZ-inflatia ramane inca sub tinta. Inflatia sub tinta pentru o perioada lunga de timp ar putea arata ca banca centrala a pastrat in trecut politica monetara mult prea restrictiva cu efecte negative pentru cresterea economica pe termen scurt, pe langa alte lucruri. Asa se fac lucrurile in tara cu una dintre cele mai libere economii din lume ( a 3-a cea mai libera economie din lume dupa Hong- Kong si Singapore).

Bineinteles ca nu ai cum sa vezi o situatie similara in Romania. Raspunsul pe care l-ai primi imediat este ca legea nu cere asa ceva. Si este adevarat. In acest moment legea ofera bancii centrale privilegiul de a-si alege tinta dar si modul prin care sa ajunga la tinta(1) . Mai mult nu exista nicio lege, acord, reglementare care sa spuna cand trebuie sa ajunga BNR la tinta si mai ales ce se intampla daca nu ajunge la tinta. Altfel spus, ce se intampla daca preturile nu sunt stabile in Romania? Dupa cum stim foarte bine, nimic.

Banca centrala, BNR, nu raspunde formal in fata societatii ca orice alta institutie in cazul in care deciziile luate nu au dus la rezultatul promis sau si mai rau au avut efecte negative pentru economie. Banca centrala devide nivelul tintei de inflatie pe care si-l si pe care ulterior il discuta cu guvernul. Da, prezinta un raport de activitate in Parlament dar atunci cand tu iti alegi tinta si instrumentul nu mai ramane nicio parghie prin care societatea sa poata sa te controleze. Elementul principal aici il reprezinta faptul ca tinta este aleasa de BNR deoarece majoritatea bancilor centrale au libertate in a-si alege instrumentul prin care sa “livreze” preturi stabile in jurul tintei de inflatie (2).  Astfel societatea nu are cum sa ceara sanctiuni daca tinta nu a fost atinsa pentru ca nu societatea a ales tinta. Pare un lucru minor dar este ceea ce asigura independenta totala bancii centrale fara niciun fel de raspundere-putere absoluta.

Puterea limitata este pretul independentei de politica pe care il plateste orice institutie detinuta de stat. Aceasta este regula de baza intr-o democratie.

Independenta bancii centrale fata de politic este importanta. Este cel mai important lucru castigat de bancile centrale in ultimii 30 de ani. Numai ca avand in vedere ca si bancile centrale sunt controlate de functionari numiti politic este periculos sa oferi putere absoluta unei astfel de institutii. In tot acest “design” al sistemului bancar romanesc lipseste ceea ce in engleza este foarte bine surprins de “accountability”.

Ai nevoie de mai multe cuvinte sau chiar propozitii sa traduci in romana ce inseamna “accountability”. Ar trebui sa fie un semn pentru noi ca societate. Este clar ca nu este ceva ce ne preocupa foarte mult. Totusi, stim ca este importanta aceasta “accountability” pentru ca o cerem de la institutii. In aceste zile asistam la foarte multe discutii despre cum controlam derapajele SRI si SIE dar nicio discutie despre cum controlam banca centrala. Romanii inteleg pericolele care vin dinspre serviciile secrete cand au prea multa autonomie. Lasate libere fara niciun fel de supervizare aceastea au tendinta sa acapareze puterea. Intelegem acest lucru acum dupa 50 de ani de comunism. Cel putin sper ca intelegem.

Toate aceste institutii, inclusiv banca centrala, sunt la fel de importante iar lasate libere in mana unor functionari pot produce dezastre cu consecinte tragice pe termen lung in societae. Banca centrala are puteri foarte mari, mai mari decat intelege cea mai mare parte a societatii, si de aceea este important ca aceste puteri sa fie folosite pentru societate si nu pentru clasa politica sau interese personale. In 1968 Milton Friedman spunea ca cel mai rau lucru pe care il poate face politica monetara este sa devina ea insasi un factor de instabilitate in economie. O banca centrala independenta politic cu puteri absolute fara niciun fel de control din partea societatii are cele mai mari sanse sa devina o sursa majora de instabilitate in economie- Politica monetara prociclica in perioada 2006-2010 confirma opinia lui Milton Friedman.

Fara constrangeri din partea societatii si fara “accountability” retorica BNR este simpla- cand ceva merge bine este datorita politcii monetare, cand merege prost altii sunt de vina. Daca suna a discurs politic nu este o intamplare. In acest moment motivatia BNR este sa joace politic si sa pastreze privilegiile si mai ales aceeasi componenta a boardului de la un mandat la altul.

Bancile centrale au evoluat odata cu societatea. In timp, am inteles cateva lucruri (cel putin eu):Este nevoie de mai putina aroganta si mai multa modestie. Este periculos sa crezi ca poti sa controlezi un sistem complex si dinamic cu miscari fine de dobanda – “fine tuning”. Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.

Astfel o banca centrala independenta in implementarea politcii monetare accepta un obiectiv care este dorit si asumat de societate (2). Iar pentru a elimina si mai mult motiviatia unor decizii politice numarul mandatelor trebuie limitat (3).

Revenind la situatia specifica din Romania, in acest moment politica monetara este independenta de jure de influenta politica. Dar faptul ca tinta este decisa doar de banca centrala elimina orice control asupra bancii centrale. In plus lipsa limitei de mandate introduce motivatia pentru guvernator (indiferent de persoana care ocupa pozitia respectiva) sa negocieze cu clasa politica mandat dupa mandat si astfel anuleze independenta de facto a bancii centrale fata de politic.

Ne aflam acum in cea mai periculoasa situatie pentru o societate democratica. Avem o banca centrala independenta , de jure, care si-a negociat foarte bine aceasta independenta. BNR alege singura tinta de inflatie iar guvenratorul poate sa fie numit ad infinitum . Este imposibil ca societatea prin intermediul parlamentului sau guvernului sa evalueze obiectiv politica bancii centrale pentru ca nu exista parghii prin care sa o faca. Nu exista niciun document prin care banca centrala se angajeaza fata de societate sa livreze o anumita rata de inflatie si sa cuprinda si sanctiunile pentru situatiile in care nu se ajunge la acest rezultat (4). Iar faptul ca guvernatorul poate sa fie numit mandat dupa mandat ii ofera acestuia (nu doar teoretic) motivatia ca in schimbul unor decizii de politica monetare care sa ajute un anumit partid politic la un moment sa primesca la schimb numirea pentru inca un mandat.

Pe langa aceste probleme, exista inca un risc. In regimul actual banca centrala poate sa urmareasca alte obiective in afara de cel al preturilor stabile fara ca cineva sa poata sa spuna ceva. Poate sa faca acest lucru chiar daca alergarea dupa alt obiectiv inseamna ca stabiliatea preturilor este abandonata. Independenta inseamana pentru multi bancheri centrali, nu doar BNR, decizii discretionare. Fara un contract clar si transparent intre societate si banca centrala, aceasta din urma poate sa foloseasca politica monetara dupa bunul plac. De foarte multe ori in ultimii ani BNR a adaugat obiective in comunicarea cu publicul desi statutul acesteia este foarte clar. Exista un singur obiectiv, stabilittea preturilor (5).

Stiu ca este foarte usor sa credem ca lucrurile sunt complicate si sa fim furati de nuante. Bancherii centrali se folosesc de aceasta perceptie si sunt experti in folosirea metaforelor care induc impresia ca isi fac meseria intr-un mediu dificil. Ar trebui sa le multumim in loc sa incercam sa le controlam activitatea, spun acestia indirect.

Lucrurile nu stau chiar asa. Sunt doua elmente de care are nevoie un sistem monetar cu banca centrala: 1) un mandat foarte clar care defineste atat independenta bancii centrale cat si limitele puterii acesteia; 2) proceduri care sa asigure transparenta si “accountability” fata de societate.

In 2005 banca centrala a facut un pas important in directia corecta. A adoptat un regim de tintirea inflatiei. Acesta ofera mai mult transparenta. – raportul asupra inflatie, tinta de inflatie, comunicate dupa fiecare decizie. Acum a venit momentul ca BNR sa faca si pasii urmatori. Tinta trebuie decisa cu guvernul sau parlamentul printr-un contract care sa aiba si clauze pentru situatia in care banca centrala nu se achita de mandat. Iar numarul de mandate trebuie limitat la 2 a cate 5 ani fiecare. In fine, este de o importanta cruciala publicarea minuteleor, mai ales intr-o tara unde exista suspiciuni de incompetenta, plagiate, ofiteri acoperiti in toate structurile statului,. Numai prin transparenta maxima banca centrala poate sa inlature orice acuzatie/suspiciune din spatiul public care leaga performanta slaba de numirile politice, incompetenta, sau prezenta ofiterilor acoperiti sau fosti securisti in fruntea conducerii. Publicarea minutelor ar trebui sa confirme sau infirme o parte dintre aceste acuzatii . In special cele legate de competenta. (6)

(1) . 2 noiembrie 2011, Comunicat BNR – Totodată, CA al BNR a hotărât ca, începând cu anul 2013, banca centrală să adopte o ţintă staţionară de inflaţie, situată la nivelul de 2,5 la sută ±1 punct procentual. Ţintele asumate urmează să fie discutate cu guvernul.

(2) Ben Bernanke, 25 mai 2010 – Central bank independence, transparency and accountability – A broad consensus has emerged among policymakers, academics, and other informed observers around the world that the goals of monetary policy should be established by the political authorities, but that the conduct of monetary policy in pursuit of those goals should be free from political control.

(3) BIS, Issues in the Governance of Central Banks may 2009, chapter 3—removes the incentive for a governor to seek favour from those who decide on his reappointment. Limitations on the number of terms reduce the probability that the political powers that reappoint the incumbent will use the threat of non-renewal to influence central bank policy.

(4) Policy Target Agreement RBNZ- http://www.rbnz.govt.nz/monetary-policy/policy-targets-agreements

(5) Care este obiectivul fundamental al BNR pana la urma? – https://florincitu.wordpress.com/2014/09/30/care-este-obiectivul-fundamental-al-bnr-pana-la-urma/

(6) BNR trebuie sa publice discutiile din CPM – https://florincitu.wordpress.com/2014/06/24/bnr-trebuie-sa-publice-discutiile-din-cpm/ „

De aceea cred ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze ceea ce aratam mai sus. Pentru ca ceea ce arata Dl. Isar – „neindeplinirea in 10 din 11 ani a singurului obiectiv stabilit in legea 321/2004, asigurarea stabilitatii preturilor in Romania” – este expresia faptului ca politica monetara si politica fiscala nu au putut coopera eficient. Iar Dl. Citu e de parere ca:

„Ai nevoie de reguli si transparenta si nu de decizii discretioane si invaluite in mister (nu putem sa va spunem ce faceti pentru ca nu ati intelege si este mai rau, este retorica BNR atunci cand cerem transparenta). Si independenta politica vine la schimb cu limitarea puterilor. Acesta este pretul platit de toate institutiile intr-o democratie. De fapt a treia lectie, independenta bancii centrale nu este gratuita, le include si pe primele doua. Indepententa de politica vine cu responsabilitati, raspunderi, modestie, reguli – accountability.”

De acord, dar chestiunea „invaluita in mister” este cea a gasirii optimului, cea a gasirii cooperarii eficiente intre politica monetara si politica fiscala. Pe mine, cel putin, Dl. Isar nu ma convinge cand spune cu generozitate ca: „Romania e o tara bogata”. Cum defineste dumnealui bogatia unei tari sau, ca sa-l parafrazez pe Adam Smith, bogatia unei natiuni? Cresterea ratei dobanzii se impune (solutie clasica, keynesiana!!) daca avem crestere de PIB, altfel pagubim sectorul bancar. Dl. Citu imi anintesc ca a propus, daca nu ma insel, urmatorul mod de lucru: la o relxare fiscala trebuie sa corespunda, ca s-o echilibreze, o politica monetara mai restricitiva si invers.

Insa politica noastra monetara nu poate fi coerenta – de aici faptul ca BNR nu-si poate atinge obiectivul: stablitatea preturilor. Pentru ca nu depinde doar de BNR lucrul acesta. O banca centrala poate fi independenta, asa cum arata Dl. Citu – cu riscurile de rigoare formulate corect de catre marele economist american Milton Friedman – doar in conditiile unei economii eminamente private – cazul SUA, desigur. BNR nu poate interveni decat monetar intr-o economie care nu e eminamente privata, ci intr-una in care statul are inca un rol important. BNR nu poate controla fenomenele bugetare, nici felul in care ministerele – observati ca spun ministerele si nu Guvernul – gestioneaza bugetele, dar nici felul in care Guvernul gestioneaza bugetul. Daca bugetul ar fi cheltuit optim, cu maximum de eficienta, atunci politica monetara ar trebui sa fie si ea una optima si eficienta. In caz contrar s-a vedea usor cine induce crize si cine nu. Insa la noi situatia nu sta asa si se asterne o pacla destul de groasa in a vedea cine greseste de fapt si de drept. Pentru ca cheltuirea banului public, inclusiv a celui din imprumut in moneda straina, nu sta in sarcina BNR. Nu poti, de exemplu, sa dai doar vina pe BNR, dar sa afirmi, cum face Dl. Isar:

„Capitalismul aplicat in Romania a fost edificat de echipa ex-pres. Iliescu in perioada ’90-’92 si este similar cu cel impus in Rusia de echipa ex-pres. Yeltsin. Atunci au fost fixate coloanele de baza. Pastrarea puterii pe parcursul a 26 de ani de catre aceeasi corifei a fost realizata prin captura si inducerea de crize.”

iar mai jos:

„Pe parcursul ultimilor 26 de ani avem exemple multiple de crize “puse cu mana”. Exemple pot fi saltul cursului de schimb dolar leu de la 7 000 la 14 000 si revenirea dupa 48 de ore la 9 000 lei in 1997, “declaratia de incapacitate de plata” facuta din greseala in 1999, scaparea cursului euro leu in 3,1 simultan cu liberalizarea creditarii in 2007, pastrarea dobanzilor la niveluri paralizante pe parcursul intregii perioade de criza 2009-2010 si restrictionarea normelor de creditare si provizionare.”

Pentru ca decidentul din economie nu a fost BNR. Sa luam, de pilda, intreprinderile de stat neperformante, cu gauri de miliarde de euro – de asta si spuneam ca Dl. Croitoru ar fi trebuit sa detalieze: care ar fi politica monetara optima intr-o asemenea situatie de evident dezechilibru? Dl. Nicolae Vacaroiu, fost prim-ministru al Romaniei, spunea ca 80% din privatizari au fost ratate – cum ar trebui sa arate in acest caz o politica monetara optima? Pentru ca privatizarile depindeau si depind de decidentul politic. Daca, asa cum arata Dl. Croitoru, s-ar intensifica intrarile de capital in Romania dar noi nu facem sau ratam in chip lamentabil privatizari importante si necesare pentru economia nationala, cum ar trebui sa arate politica monetara optima sau care ar fi, in acest caz, optimul politicii monetare?

Dar sa revenim la problema maririi datoriei publice. Ca nu e rau sa traiesti pe datorie o stie oricine. Nu e rau pana la un punct: pana cand trebuie s-o mai si platesti inapoi, cu dobanda. Ciudat e ca guvernele noastre, incepand de pe vremea celui de-al doilea mandat al Presedintelui Basescu par a nu-si pune urmatoarea problema: marirea datoriei prin efectuarea de imprumuturi la FMI si Banca Mondiala inseamna ca vin, evident mai multi bani – dar care e eficacitatea? Ca nu prea se vede. Doar se mareste datoria publica si nimic mai mult. E vorba de datoria tarii. In schimb s-a vazut in Grecia unde a dus o astfel de politica iresponsabila din partea factorului politic… Nu vad ca facem autostrazi, nu vad ca imbunatatim infrastructura feroviara sau cea portuara sau aeroportuara, nu vad ca modernizam sau construim spitale noi etc, asta ca sa dau doar cateva exemple. Nu scoatem bani din aceasta marire a datoriei publice, doar consumam. In schimb nu reusim sa atragem fonduri europene nerambursabile, iar daca le atragem totusi nu le cheltuim chivernisitor, eficient.

Daca ar fi sa fim obiectivi, cu toate ca am putea critica comportarea BNR in perioada Crizei din 2008-2009, totusi sa nu uitam ca Romania a mers in perioada de boom cu deficite bugetare, inclusiv structurale, mari. Situatia a fost mult mai buna in perioada guvernarii Nastase, cand deficitul bugetar era minuscul, fata de ce a urmat in perioada 2004-2008. Chiar Traian Basescu, tin minte, evidentia deficitul bugetar de doar 1,36% din PIB (citez din memorie, sper sa nu gresesc) din timpul guvernarii Nastase. A fost crestere economica si in perioada 2004-2008, dar nu s-a facut pe baze sanatoase, lucru ce a generat risipa si a vulnerabilizat economia nationala in fata Crizei care urma inevitabil. E de studiat daca devalorizarea leului in 2009 nu ar fi vulnerabilizat si mai mult economia, atinsa oricum de criza, in conditiile iesirilor masive de capital de la periferia UE mergand spre centru. In conditiile unei economii vulnerabile s-ar fi vulnerablizat si moneda. S-a vorbit in epoca de speculatiile pe leu si poate s-a dorit de catre forte externe ca leul sa se devalorizeze, creand un dezechilibru economic dinamic. Economia era pe o crestere nesanatoasa inca inainte de criza, era vulnerabila inca inainte de criza.

E de notat ca factorul politic nu a apreciat inca de la inceptul lui 2009 ca economia va intra in criza, ca putin timp dupa aceea sa declare ritos ca suntem in RE-CE-SIU-NE, fiecare silaba fiind rostita apasat!! Sau BNR a intarit leul pentru ca in 2009 eram in plin an electoral…? Si in Romania, se stie, in an electoral se da o mita electorala uriasa la tot poporul, ulterior achitandu-se nota de plata prin masuri de austeritate. Si atunci trebuia, evident, echilibrata o asemenea masura populista.

Ce ne spune BNR:

„RATA INFLAŢIEI

Dobânzi BNR

  • Depozit: 0,25%
  • Politică monetară: 1,75%
  • Creditare: 3,25%
  • istoric »»»

BNR, conform mandatului sau legal, ar trebui sa-si atinga tinta de inflatie in 2016: 2,50%. Lucru asta nu pare sa se intample si e firesc sa te intrebi: de ce? Fata de valoarea actuala, cresterea ar trebui sa fie de vreo 5,5%. O crestere a inflatiei poate sa fie benefica dar poate si sa nu fie benefica, adica sa creasca inflatia si doar atat. O spirala inflationista pe un fond populist poate fi foarte periculoasa pentru ca poate fragiliza foarte mult economia. Eu imi amintesc de faptul ca la inceputul anilor ’70, in Marea Britanie, pe vremea cand erau laburistii la Putere, inflatia ajunsese la vreo 25%: se tipareau bani ca sa satisfaca pretentiile din ce in ce mai mari ale sindicatelor – chipurile erau bani multi si asa traia, dom’ne, omul bine! BNR nu a explicat foarte clar ezitarea fata de aducerea inflatiei la tinta, pe un teritoriu pozitiv. Lucrul acesta, aducerea inflatiei in zona cu plus, ar genera cerere, insa Dl. Croitoru arata un lucru: „Pornind de la ideea că România se confruntă deja cu un excedent de cerere […]”…. Si ca: „Spre deosebire de unele economii dezvoltate, economia noastră poate genera suficientă cerere pentru a produce o inflație care permite BNR să aibă o politică monetară convențională.”… Insa nici Dl. Croitoru nu arata foarte clar de ce nu e adusa inflatia la tinta si care ar fi riscurile profunde. Totusi, alaltaieri BNR a dat un comunicat unde vorbeste si despre riscuri, fara sa detalieze:

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară

„05.05.2016

Video:
» Briefing de presă 5 mai 2016

În şedinţa din 5 mai 2016, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:

  • Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an;
  • Gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar;
  • Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat noul Raport trimestrial asupra inflației, document ce va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016.

Conform evoluţiei anticipate, valoarea negativă a ratei anuale a inflaţiei s-a accentuat în primul trimestru al anului curent (-3,0 la sută în luna martie față de -0,93 la sută în decembrie 2015), ca efect al reducerii cotei standard a TVA de la 24 la 20 la sută începând cu 1 ianuarie 2016 și al prețurilor scăzute ale materiilor prime pe plan global.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC a coborât în luna martie la nivelul de -1,4 la sută, iar indicele armonizat al preţurilor de consum – indicator relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – a înregistrat o rată medie anuală de -1,1 la sută.

Creșterea anuală a PIB s-a accelerat în anul 2015 la 3,8 la sută, cea mai înaltă dinamică din perioada post-criză, susținută de avansul semnificativ al consumului și de consolidarea tendinței de redresare a investițiilor. Contribuția negativă a exportului net s-a accentuat, influența exercitată de creșterea rapidă a absorbției interne devenind vizibilă mai ales în ultima parte a anului 2015.

Cele mai recente date și sondaje de conjunctură semnalează continuarea expansiunii cererii de consum, pe fondul stimulilor fiscali și al creșterii veniturilor populației. În același timp se remarcă scăderea productivității muncii în industrie concomitent cu o dinamică anuală pozitivă a salariilor.

Condițiile monetare reale își păstrează caracterul stimulativ. Dinamica anuală a creditului acordat sectorului privat și-a consolidat traiectoria ascendentă, susținută de ritmul înalt de creștere a componentei în lei. Ponderea creditului în lei în totalul creditului neguvernamental a urcat la nivelul de 52,7 la sută în luna martie de la 51,7 la sută în luna precedentă (cea mai mare valoare înregistrată din 2007 până în prezent), asigurând premise pentru îmbunătățirea transmisiei politicii monetare și pentru atenuarea riscurilor la adresa stabilității financiare.

În ședința de astăzi Consiliul de administrație al BNR a analizat și aprobat Raportul asupra inflației, ediția mai 2016. Raportul prezintă noua prognoză trimestrială, care anticipează prelungirea valorilor negative ale ratei anuale a inflației până în luna iulie 2016, ca urmare a manifestării efectelor tranzitorii ale reducerii cotei TVA și ale altor impozite indirecte, precum și a scăderii unor prețuri administrate (energie). Scenariul de bază prevede o revenire graduală a inflației în interiorul intervalului asociat țintei și plasarea în palierul superior al acestuia la finele orizontului de prognoză.

Riscurile asociate proiecției sunt generate de surse atât interne cât și externe, în condițiile unor incertitudini ridicate.

Astfel, contextul extern rămâne marcat de sporirea temerilor legate de creșterea economică globală, reacutizarea situației din Grecia și apropierea referendumului din Marea Britanie. Acestor incertitudini li se adaugă cele legate de volatilitatea piețelor financiare, tensiunile geopolitice, divergența între conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii şi evoluția prețului petrolului.

Pe plan intern, riscurile se conturează în sfera politicii fiscale și de venituri, precum și a efectelor adverse generate de modificări ale legislației în domeniul financiar.

Pe baza datelor disponibile în prezent și în contextul unor incertitudini sporite, Consiliul de administrație al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an și continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar.

CA al BNR a hotărât totodată păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

Aceste decizii vizează asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu care contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile. CA al BNR reiterează că un mix echilibrat de politici macroeconomice alături de reforme structurale sunt esenţiale pentru consolidarea economiei româneşti și întărirea capacității acesteia de a face față unor evoluții adverse pe plan internațional.

BNR monitorizează atent evoluţiile interne şi internaţionale în vederea utilizării şi dozării corespunzătoare a tuturor instrumentelor de care dispune pentru îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu și pentru menținerea stabilității financiare.

Noul Raport trimestrial asupra inflaţiei va fi prezentat publicului într-o conferinţă de presă organizată în data de 10 mai 2016. Conform calendarului anunțat, următoarea şedinţă CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 30 iunie 2016.” (subl. mea)

Totusi, as dori sa vad pe saitul BNR sau pe cel al Opiniilor BNR, sau poate Dl. Croitoru, o detaliere, un studiu mai amanuntit asupra riscurilor de care vorbeste comunicatul BNR de mai sus. Inclusiv interpretarea lor in plan politic. Ce se intampla de fapt? De observat ca se vorbeste in comunicat de „incertitudini ridicate”. Ce inseamna asta? Care e substratul ascuns, daca exista unul?

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 7, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 189 comentarii

Situatia politica actuala pe plan intern. Scurta analiza

Identificam doi factori principali care influenteaza sau determina mersul lucrurilor: cei interni si cei externi. Sa-i luam pe fiecare in parte.

Factorii interni

Aici e o problema foarte interesanta, cred eu, care tine de evolutia postdecembrista a societatii romanesti.

Daca te uiti pe un manual de stiinte politice, vei vedea ca o societate democratica ar trebui sa aiba cinci partide, corespunzatoare celor cinci orientari, curente politice: stanga, centru-stanga, centru, centru-dreapta si dreapta. Ce e mai mult de cinci, intra in zona extremismului.

Care au fost partidele principale ale socetatii noastre post-decembriste? Evident: PSD (FSN, FDSN, PDSR), PNTCD, PNL (desi a suferit in trecut si sciziuni) la care se adauga UDMR si PRM din zona, hai s-o numim asa, nationalista. In afara de acestea existau, desigur, si alte partide. Societatea noastra e definita consitutional ca fiind pluralista si pluripartista.

Acestea fiind spuse, trebuie remarcata ideea pe care a avut-o Dan Amedeo Lazarescu in trecut si anume dupa ce CDR a pierdut alegerile, ca aceasta alianta sa fie pastrata in continuare, lucru ce ar fi dat posibilitatea conservarii PNTCD pe scena politica. Pentru ca dupa alegerile din 2000, PNTCD a disparut practic din marea politica, fiind macinat mai apoi si de lupte interne. Alegerile legislative din 2000 au condus la cresterea brusca a PRM si astfel majoritatea voturilor a fst obtinuta de PDSR si, pe locul doi, PRM. PNL a obtinut un scor modest, dar a reusit sa supravietuiasca. PNTCD nu a mai intrat in Parlament.

Este foarte limpede ca situatia in 2000, dupa alegeri, nu era una care sa poata fi numita normala. Dupa parerea mea, este meritul lui Corneliu Vadim Tudor ca a inteles, dupa 2000, ca PRM trebuie sa faca mai multi pasi inapoi spre a nu compromite integrarea Romaniei in UE si NATO. Astfel, de-a lungul vremii, mai multi dintre membri marcanti ai PRM au fost, practic, izgoniti de acolo si directionati, daca se poate spune asa, catre PSD. Pana la urma, PRM a inceput sa decada: la alegerile din 2004 obtine in jur de 13% din voturi, iar la cele din 2008 usor peste 3%… La alegerile din 2012, PRM are usor peste 1%… In toata aceasta perioada PNTCD a disparut practic, cum spuneam si mai sus, din marea politica, ne mai avand procentul necesar de a intra in Parlament.

Evident, alegerile legislative din 2000 au aratat in mod limpede un dezechilibru in societate, lucru pe undeva usor de inteles, Romania fiind o tara in tranzitie care avea si are in continuare nevoie de reforme. Numai ca ceea ce s-a intamplat pe termen lung, releva un dezechilibru cu consecinte politice ce nu mi se par deloc faste pentru societate. In locul continuarii CDR, asa cum propusese seniorul liberal, s-a optat pentru o inginerie socio-politica: cresterea unui alt partid: PD. PD, se cunoaste, era un partid social-democrat, ca si PSD si rupt din masivul FSN – deci e de-un trunchi comun cu PSD. Pentru ca PD nu a fost primit in Internationala Socialista, ei au luat decizia sa treaca – peste noapte, cum se spune – la centru-dreapta esicherului politic, urmand inscrierea ulterioara in PPE, unde e si PNTCD. Practic, in locul PNTCD si a traditiilor sale, inclusiv cea anticomunista, a aparut PD. PNTCD a avut lideri batrani, in PD toti tineri. Tineri, tineri, dar ancorati si ei (poate nu toti), la randul lor, in trecutul comunist si in fosta Securitate. PNTCD-ul lui Coposu era cu totul altceva. Ideologic vorbind, crestin-democratia a inceput sa incapa in PD, PNTCD mergand spre uitare. Insa acest PD s-a adaptat foarte greoi noii sale ideologii, de dreapta. Ganditi-va, totusi, la reformele pe care le-a facut CDR sub conducerea PNTCD – chiar daca nu au fost placute, chiar daca nu au fost, unele, aprobate de catre oamenii obisnuiti – si la ce a facut PD, sub Traian Basescu: NICIO REFORMA!!!!!! Iar dezamagirea mea legata de PD si de Basescu e una foarte mare. N-au facut altceva decat sa taie salarii si pensii, au marit TVA, dar reforme de substanta nu s-au facut. Coruptia a inflorit mai mult decat pe vremea PDSR-ului in 2000-2004, Mafia, zisa a PDSR, punandu-se imediat la dispozitiile noii Puteri. Mai mult s-a incercat sa se loveasca in PSD, in adversarii politici.

La ora actuala au disparut, practic, din politica mare doua partide: PNTCD si PRM, lucru care influenteaza si determina situatia actuala din punct de vedere politic.

Inca de pe vremea lui Basescu se vorbea de sistemul bipartit, ca in SUA. Deci o copiere a sistemului american. Insa trebuie sa se stie ca pentru bipartism ai nevoie de o Constitutie corespunzatoare, precum Constitutia SUA sau de un regim politic corespunzator unui astfel de sistem, precum Monarhia Britanica. Insa chiar si in SUA exista mai multe partide, nu doar doua. Cele doua principale – Partidul Republican si Partidul Democrat – sunt, desigur, cele mai cunoscute. Insa se vede ca nici macar in SUA bipartismul nu prea functioneaza. Ce se intampla? Sistemul bipartit presupune existenta a doua partide – unul de Stanga si unul de Dreapta –  sau poate mai bine, mai exact spus – un partid la Putere si unul in Opozitie. Societatea insa e diversa. Vorbeam mai sus de cele cinci orientari politice, la care se adauga si inca doua, desigur: extrema stanga si extrema dreapta. Bipartismul inseamna ca cele doua blocuri sa cuprinda si elemente de extrema. In SUA, lucrul asta a condus la aparitia unui tip de Presedinte, situat mult mai la stanga, precum Obama sau aparitia acestui personaj exotic d.p.d.v politic: Donald Trump despre care nu stim prea multe, nu stim foarte exact, foarte clar ce linie politica are pana la urma si care e pozitia sa in relatiile internationale – deci o incertitudine.

Sistemul bipartid in Romania ar fi insemnat doua partide mari – PSD si PNL, caci PDL (fost PD) nu mai avea sanse de supravietuire, fiind incorporat in PNL in care se afla si acum in proces de fuziune. Iar consecintele se vad si nu sunt deloc grozave: electoratul crestin-democrat nu are un partid in care sa se regaseasca, iar cel nationalist asijderea. De asemenea, trecerea PNL in PPE, facea ca cei care adera la valorile ALDE (formatiunea europeana din care a facut, pana atunci, parte PNL) sa nu se mai poata regasi intr-un astfel de partid – de aceea si schisma din PNL, cu Calin Popescu-Tariceanu, infiintandu-se ALDE (formatiunea romaneasca cu acelasi nume ca cea europeana) si in mod tradtional mai apropiata de social-democrati.

Asa cum inca la pedisti nu s-au format inca in randurile membrilor, a oamenilor, a simpatizantilor, veritabile valori de dreapta, asa si la liberali – la PNL ma refer – nu s-au format inca veritabile valori de dreapta, ceea ce face ca situatia in PNL sa fie neclara. De asemenea, in situatia aceasta, in PNL ar trebui sa incapa si persoane cu vederi, iata, mai nationaliste – pentru ca nu mai au un partid, sau crestin-democrate pentru ca nici ele nu mai au un partid suficient de puternic ca sa-si faca auzita vocea in societate. Or, astfel de lucruri sunt, desigur, daunatoare PNL.

Ca solutie, ar trebui reactivate PNTCD si PRM pentru ca exista un electorat crestin-democrat care trebuie sa aiba un partid care sa-l reprezinte si un electorat mai nationalist, care de asemenea ar trebui sa aiba un partid, o platforma politica care sa-l reprezinte in societate.

Bipartismul nu e conform Constitutiei Romaniei si experimentarea sa nu a condus decat la ce avem astazi si nu a putut conduce nici la crearea unei majoritati in stare sa schimbe Constitutia. Iar o societate libera e una pluralista si pluripartista – tendinta pe care o observam si in SUA, desi avem, istoric vorbind, cele doua mari partide principale. Dar si acolo s-a simtit nevoia si a altor partide – sa ne gandim la Tea Party, ca sa dau doar un singur exemplu, cel de pe partea dreapta a esicherului politic american.

La noi partide noi n-au prea aparut, desi poti sa-ti faci un partid doar cu trei membri. Totusi avem si partide mai noi, ca de exemplu M10 Monicai Macovei si Miscarea Populara a fostului Presedinte, Traian Basescu. Insa sunt prea slabe. Sanse mai mari le are Miscarea Populara ce are acum oportunitatea de a mai castiga din electoratul liberal de dreapta, desi nu e clar daca se va intampla lucrul asta. S-ar putea ca o parte din acest electorat sa se orienteze la alegerile locale catre un independent. Insa deocamdata e prematur sa vorbim de aceste doua partide pentru ca au aparut de curand si trebuie vazuta evolutia lor in timp.

De asemenea, la acest capitol trebuie sa vorbim si de inadecvari, de gravele inadecvari politice existente in partidele noastre. Iata doua articole interesante:

Napoca News

Paradoxul social-democraților clujeni. Propun primar un afacerist local controversat

„În România ideologiile, crezurile de stânga sau dreapta, sunt doar vorbe în vânt și demagogie crasă. Sunt doar acoperiri mincinoase pentru a înșela oamenii, a se vedea votați și a se îmbogății rapid politicienii prin furtul din banul public. Recent, pentru a nu știu câta oară, filiala clujeană a PSD dovedește că nu are nimic în comun cu social-democrația. Când spui social-democrat te gândești la manualul de științe politice: ideologie a unui partid al celor mulți și săraci, care propune un proiect de sprijinire și emancipare în favoarea celor cu venituri mici sau care au nevoie de ajutor. În general social-democrații sunt cei care promovează politicieni proveniți din sfera muncitorilor, agricutorilor și intelectualilor din clasa mijlocie, care oferă programe pentru îmbunătățirea calității vieții celor săraci și numeroși, care nu au acces la resurse și educație. În Cluj-Napoca asistăm la un paradox ce întrece orice demagogie politică: PSD a propus candidat un om de afaceri prosper și controversat, pe Octavian Buzoianu, arhicunoscut de clujeni ca cel care a fost șeful fabricii de bere Ursus, când aceasta a fost transformată din brand de Cluj în viitoare întreprindere transbordată peste Carpați, unde se face berea cu apă de câmpie. Nu știu ce a fost în capul social-democraților clujeni, dar să susții un patron de hotel de lux la primărie din partea unui partid de stânga e ca și cum ai propune un preot șef peste un club de noapte. Octavian Buzoianu nu e candidat independent, el a mai fost consilier din partea unui partid de dreapta Alianța pentru România între anii 2001-2004. Deci e ”vechi, cariat și putred” ca tot eșafodajul politicii post-decembriste.

PSD Cluj nu a ieșit din păcate din sfera amatorismului ”afaceriștilor” de carton și a infaturării universitare golite de sens, marca Ioan Rus sau Vasile Dâncu. PSD Cluj ar trebui să-și schimbe denumirea în Partidul Îmbogățirii Patronilor și atunci ar avea sens și logică propunerea să te reprezinte un afacerist local, frate al candidatului PNȚ. Dacă nu iese ”social-democratul”, atunci lasă că poate intră ”țărănistul” lui Maniu în consiliul local? În Cluj-Napoca politica se face tot în interesul magnaților, nu al clujenilor.Sincer, mai bine rămânea Aurelia Cristea candidat de la PSD, chiar dacă cu legea anti-fumat plămădită într-o manieră ”fascistă” a iritat majoritatea fumătorilor, care se simt în România cum minoritățile persecutate în cel de-al doilea război mondial. Aurelia Cristea, ca tipul de femeie de succes din societatea post-decembristă, cred că obținea, măcar mai multă simpatie decât un afacerist local, acuzat de adevărații social-demcorați clujeni că e doar marioneta lui Rus și Dâncu. Șmecheriile de culise de la PSD Cluj prin înlăturarea Aureliei în favoarea Buzoianului, dovedește că partidul e condus de o subțire minoritate politică, nu de o majoritate specifică unui partid de stânga. Octavian Buzoianu vrea să ajungă primarul Clujului, dar nu știe lucruri elementare despre gospodărirea orașului. La ultima conferință de presă dădea colț în colț când a fost întrebat de un jurnalist cât costă un bliet de autobuz sau cu ce număr de autobuz se ajunge din centru în cartierul Zorilor. Eu mă gândesc serios: ce-l mână pe un afacerist local, multimilionar în euro să candideze la primărie pe un salariu de 6000 de lei/lună? Dorința de putere, de a aface mai mulți bani prin trafic de influență pentru hotelul său și slava deșartă? Răspunsul acesta…poate îl știți voi?

Ionuț Țene

Evenimentul Zilei

Parodia cu Marian Munteanu este doar începutul sfârșitului

Autor: Mircea Marian

Mulţi liberali îmi scriu zilele acestea, pe Facebook, şi mă întreabă supăraţi: de ce vă legaţi doar de noi? De ce nu scrieţi nimic de Gabi Firea şi de ceilalţi pesedişti sau de candidaţii cu dosare penale? Răspunsul e simplu.

În primul rând, pentru că nu poţi să te prefaci că nu vezi spectacolul în care candidaţii PNL se suie pe scenă şi se fac singuri de râs. Buşoi, care-şi făcea campanie pe drama de la Colectiv. Ludovic Orban, care se jura că e cinsitit şi, în acelaşi timp, cerea mită de la un om de afaceri înhăţat deja de către DNA. Marian Munteanu, un farsor. În declaraţii, era un antisemit şi un filo-legionar, dar mă îndoiesc că Munteanu avea vreun ideal, în afară de acela de a-i fi lui bine.

În al doilea rând, Firea nu a făcut greşeli majore în această campanie. A stat la televizor, şi-a luat pop-corn şi cola şi s-a uitat la tâmpeniile făcute de liberali. Da, aş fi scris despre dânsa sau despre afacerile familiei ei, dar primii care trebuiau să o monitorizeze, care să vadă circuitul banilor în Voluntari, pentru că aveau acces la informaţii, erau liberalii din consiliile locale şi judeţene. Prin 2013, poate vă mai aduceţi aminte că preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, liberalul Marian Petrache, a avut o dispută dură cu doamna Firea, pe atunci colega sa de la conducerea USL Ilfov. Bătălia era pe controlul asupra sumelor uriaşe alocate pentru canalizarea judeţului – zeci sau sute de milioane de euro. A fost evident că PSD şi PNL se luptau să controleze contractele pentru lucrări de infrastructură – uitaţi-vă puţin peste dosarul cumnatului lui Ponta, Iulian Herţanu, care s-a „ocupat” de canalizarea din Comarnic, ca să înţelegeţi ce sume sunt în joc şi ce potlogării se fac. După un timp, Petrache şi Firea s-au împăcat şi de atunci nu s-a mai spus un cuvânt despre soarta reţelei de apă-canalizare din acest judeţ. În această campanie, nu am auzit nici o critică de la Petrache spre familia Firea sau invers. Sunt nuanţe care, poate, scapă majorităţii alegătorilor, dar, până la urmă, electoratul îşi dă seama de marele blat care există între PSD şi PNL.

Deci, prietenilor liberali care-mi reproşează că am fost prea dur cu partidul lor şi nu m-am uitat atent la puşcăriabilii care candidează din partea PSD sau a asociaţilor acestui partid, le spun că singuri s-au băgat sub reflectoare. Dar întreb şi eu: a avut vreun lider liberal vreo opoziţie la candidatura lui Cristian Popescu Piedone? Măcar o declaraţie legată de considerentele morale ale acestei candidaturi. A reacţionat Asociaţia Colectiv, iar avocatul Piperea este cel care a convins instanţa să respingă candidatura lui Piedone. Răzvan Sava, care candidează din partea PNL la sectorul 4, n-a mieunat un cuvânt. Dar blatului de la sectorul 3, dintre primarul Robert Negoiţă şi co-preşedintele PNL Florin Alexe, i s-a opus cineva din PNL? Acest blat are binecuvântarea conducerii formaţiunii liberale, în frunte cu doamna Gorghiu.

Parodia cu Marian Munteanu a fost, de fapt, nuca de pe coliva acestui partid. Sărac în idei, populist, cu tendinţe de stânga tot mai accentuate, PNL putea spera la un singur lucru: să-i ducă preşedintele Iohannis în spate şi să-i scoată cu bine din alegeri. Nu se întâmplă asta, pentru că Iohannis este exact ca partidul – sărac în idei, populist şi cu tendinţe stângiste – plus o indolenţă şi o aroganţă complet năucitoare. Tot ce a ştiut să facă PNL a fost să se asocieze cu PSD ca să ucidă partidele mici, care aveau potenţial să erodeze din electoratul liberalilor. Atât. Iar rezultatul final este că liberalii au dat Bucureştiul pe mâna PSD. Unde nu va câştiga direct un candidat PSD, o să regretăm, pentru că vor lua primăria personaje de tip Piedone sau Vanghelie, nişte pesedişti de facto, dar din soiul cel mai rapace şi mai obraznic. Cât era de greu celor din PNL să pună structura lor de partid în spatele unui independent credibil, nu a vreunui caraghios? Nu au vrut, pentru că preferă un primar de la PSD, cu care se vor înţelege la bani, în locul unuia cinstit. Alegerile acestea vor avea efectul bulgărelui de zăpadă. Efectul va fi multiplicat la generale. PSD, chiar dacă Dragnea va fi condamnat cu executare, nu se va mai duce în jos prea mult. PNL, dacă pierde mai toate reşedinţele de judeţ, mai puţin câteva oraşe din Ardeal, va intra pe tobogan. Îşi merită soarta. Din punctul meu de vedere, pentru modul în care au distrus liberalismul în România – iar eu sunt, din păcate, un liberal – merită să ajungă acolo unde se află şi PNŢCD-ul.”

Iar daca va ajunge ca PNTCD o sa ne blagosloveasca PSD cu oameni precum Ponta, Dragnea, precum Buzoianu sau personaje cu accente „fasciste” precum Aurelia Cristea si altii ca domnia ei. Insa cele doua articole arata foarte bine inadecvarea in care se gasesc cele doua partide mari ale Romaniei de azi: PSD si PNL. Lasand la o parte discutia despre ce serviciu strain l-a recrutat pe cutare sau pe cutare, totusi intr-o democratie partidele trebuie sa-si respecte ideologia. In primul articol se arata o dubla inadecvare – atat in ceea ce-l priveste pe Octavian Buzoianu, dar si in ceea ce o priveste pe Aurelia Cristea. Totusi, nu merge sa fii social-democratul liberal sau social-democratul „fascist” (hai sa-i pun ghilimelele de rigoare, desi…), tot asa cum nu merge sa fii liberalul pesedist sau liberalul social-democrat. Insa iarasi este interesant si semnificativ faptul ca si in PSD pot sa apara forme si exprimari politice extremiste, chiar si fasciste, ceea ce nu ar trebui sa se intample.

Factorii externi

Tara noastra a fost, de-a lungul vremurilor, la confluenta unor Imperii – Imperiul Otoman, Imperiul Tarist, Imperiul Habsburgic – sau la intalnirea unor curente – ca de exemplu pangermanismul si panslavismul. Este deci in logica geopolitica a regiunii ca sa avem ramificatii atat la Est – de exemplu Federatia Rusa – cat si la Vest – de exemplu Germania sau Franta si, desigur, SUA. Aici e foarte greu sa faci o analiza pentru ca ar trebui sa stii daca un politician e racolat in slujba unei Puteri straine, iar daca da, in slujba careia si ce rol are. La fel si pentru oamenii din presa.

Parerea mea este ca in mai toate partidele intalnim aceste doua tendinte divergente reprezentate prin: Federatia Rusa sau Turcia pe de o parte, si Occidentul pe de alta parte. Si nici nu poti sa fii sigur daca cineva care a sustinut pozitia SUA in trecut, nu lucreaza acum, dupa ce nu mai e Presedintele Romaniei – ma gandesc, desigur, in primul rand, la fostul Presedinte, Dl. Basescu – pentru rusi, platit fiind de acestia: lucrurile astea se pot intampla dar pot fi si doar simple aparente.

Ceea ce mi se pare insa clar – mergand pe ideea D-lui. Gustave d’Eichtal care mi se pare actuala si acum – este ca si acum e vorba de doua lumi (v. mai multe in Inorogul – Caiete masonice, Centrul National de Studii Francmasonice, Bucuresti 2001 – minunatul studiu al Corneliei Bodea – Confederatia dunareana- un deziderat masonic?). Iar aceasta realitate nu trebuie ignorata. O lume e cea a Uniunii Europene, impreuna cu SUA, o alta lume e cea a Rusiei, impreuna cu Turcia. Iar jocul, geopolitic vorbind, se desfasoara si acum in aceste coordonate. Dl. D’Eichtal a intuit inca de atunci lucrurile. Si cert este ca Romania nu apartine lumii Rusiei si a Turciei. Ideea sa era cea a unei Confederatii Dunarene, care ar fi cuprins si statele slave (cele europene, desigur, nu Rusia), delimitand cele doua lumi, si reducand influenta Rusiei si a Turciei in Europa, contrabalansand fortele Rusiei si ale Turciei la Marea Neagra. Si se mai observa ca, in zilele noastre, protectia Austriei a fost inlocuita cu Uniunea Europeana si, drept consecinta, Viena cu Bruxelles-ul. Asta politic vorbind. In plan militar avem NATO, condus de SUA. Dar lucrurile se desfaoara pe acelasi calapod, daca se poate spune asa, cel sugerat de Dl. Eichtal, si anume (mare atentie!!!) forma Imperiului Habsburgic sau, daca doriti, Austro-Ungar. Sa nu uitam ca Romania face parte din Uniunea Europeana si NATO, deci apartine spatiului euroatlantic. Insa Rusia si Turcia – iata, prin panotomanismul lui Erdogan, apropo de constructia unei mari moschei la Bucuresti – pot sa influenteze treburile interne, inclusiv prin intermediul coruptiei. Jocul geopolitic e cam acelasi de atunci, din prima jumatate a sec. XIX, liniile sunt cam aceleasi. Insa e si o deosebire si, de ce nu?, un castig: faptul ca Turcia e in NATO. Totusi, Turcia nu e o tara europeana. Asa ca amestecul in treburile interne ale Romaniei din partea Federatiei Ruse trebuie privite in acest cadru si in contextul noii Puteri de la Kremlin, antireformiste si kaghebiste, cu accente extrem de agresive, totalmente neprietenoase, condusa de Vladimir Putin si de cercul oligarhic din jurul acestui, care trag Rusia in jos, dar se bucura, totusi, de o nesperata popularitate in randul populatiei rusesti.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 22, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 53 comentarii

Alina Gorghiu a votat ca Ana Birchall…

Iata ce spune D-na. Alina Gorghiu pe FaceBook:

Un succes al #PNL în Parlament: legea dării în plată a fost adoptată! Le oferim românilor care nu-și mai pot plăti creditele ipotecare un instrument pentru a ieși din impas.

Si iata ce spune si D-na. Ana Birchall, deputat PSD:

Am votat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor pentru adoptarea Legii dării în plată

„Am votat astăzi în plenul Camerei Deputaţilor pentru adoptarea Legii dării în plată.

Refuzul mai multor bănci de a se aşeza la masa dialogului cu proprii clienţi a arătat o poziţie de forţă care cu siguranţă nu a ajutat la soluţionarea problemelor celor aflaţi în imposibilitatea de a-şi mai achita ratele lunare bancare devenite sufocante din cauza fluctuaţiilor cursului de schimb valutar.

Pe tot parcursul anului trecut, în şedinţele din cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, reprezentanţii sistemului bancar şi-au luat angajamentul că vor veni cu oferte către clienţii îndatoraţi, pentru ca aceştia să îşi poată plăti ratele dublate sau triplate peste noapte. În realitate, puţine bănci au venit cu astfel de oferte care să împartă povara creditelor, aşa cum au promis.

În calitate de iniţiatoare a mai multor proiecte de lege care vin în sprijinul românilor sufocaţi de datorii, aşa cum este Legea insolvenţei persoanelor fizice şi proiectul privind conversia creditelor în lei, am susţinut de mai multe ori că este nevoie de o implicare a Legislativului în această problemă, pentru a se putea ajunge la o împărţire echitabilă a poverii între bănci şi clienţi. Mă bucur că prin votul nostru de astăzi am reuşit să adoptăm încă un instrument legal pentru românii cu credite ipotecare. Toate aceste instrumente legale vin în sprijinul românilor sufocaţi de datorii, astfel încât ei să poată alege cea mai buna soluţie pentru a ieşi din această situaţie.”

In ultima vreme ne-am obisnuit ca PNL si PSD, intr-o fratie demna de o cauza mai buna, sa voteze la fel, desi sunt sau ar trebui sa fie doua partide net diferite, chiar opuse din punct de vedere ideologic. O asa infratire intre partide ca cea intre PNL si PSD nu cred ca s-a mai vazut pe mapamond. Ceea ce arata ce avem noi: de fapt avem tot USL. Sau, poate mai bine zis, USL functioneaza fara niciun fel de probleme in continuare. Din aceasta ciorba politica nu putea sa lipseasca un condiment. Sarea si piperul il da PDL, aflat acum in PNL. Dupa ce PNL a fost vreme indelungata aliatul PSD-ului.

Insa trebuie sa spunem ca tocmai acest lucru arata disfunctionalitatile democratiei noastre. Si mai arata de ce democratia de la noi nu prea e eficienta. USL nu a fost o solutie. A fost o reactie la Traian Basescu. Dar USL, daca doriti, a fost si un fel de barometru politic: el a aratat, inclusiv prin popularitatea de care s-a bucurat in randul oamenilor, ca democratia de la noi schioapata. Ar trebui sa ne ingrijoreze faptul ca aceasta, iata, schioapata in continuare. Iar desemnarea surpriza a lui Marian Munteanu drept candidatul PNL la Primaria Capitalei parca vine sa confirme acest lucru. Nu ar fi de dorit sa se intample asa, dar nu ma mira cum si-a incheiat maestrul Cristoiu ultimul editorial (v. aici si aici):

„Tare mă tem că Marian Munteanu va fi primar al Capitalei.

Chiar și dacă toți ceilalți candidați ar fi arestați preventiv cu o zi înainte de scrutin!”

Cam asa se intampla cand partidele nu mai tin cont de propriile lor ideologii, cand nu mai exista moderatie, cand toate promoveaza acelasi lucru. Dintr-o astfel de situatie se poate ivi un Marian Munteanu in Romania, un Donald Trump in SUA si cine stie ce se mai poate ivi, ce surprize mai pot aparea pe scena politica.

De asemenea, pornind tot de la USL, de la aceasta unire a tuturor fortelor politice de la noi pentru „binele cetateanului”, nu trebuie sa ne mire promovarea, deocamdata voalata, a legionarismului in societate, dar care poate fi realizata si in termeni mult mai agresivi. Este de asemenea un lucru ce ar trebui sa ne ingrijoreze! La noi se observa simptomele unei alterari a liberalismului, lucru ce nu e de bun augur.

Se vorbeste ca Romania, fata de alte tari europene, nu are partide extremiste. Sper ca lucrurile sa ramana asa si in continuare. Sper ca sa nu ajungem intr-un astfel de stadiu… In acest sens putem vorbi si de modificarile aduse Legii Sigurantei Nationale. Iata ce am citit in Revista 22:

Presedintele Iohannis: Vor exista doua noi pachete de legi ale securitatii nationale

Presedintele Klaus Iohannis sustine o declaratie de presa la Palatul Cotroceni, in urma consultarilor cu partidele pe tema legilor securitatii nationale.

Iohannis a declarat ca actualele legi sunt invechite si trebuie modernizate. Noul pachet de legi trebuie sa impace nevoia de securitate a cetateanului cu protectia drepturilor civile si a vietii private.

Presedintele a mai spus ca, in urma discutiei cu premierul si cu partidele, s-a ajuns la concluzia ca e nevoie de 2 pachete legislative. Primul va fi format din trei legi: legea de combatere a terorismului, legea care clarifica situatia cartelelor prepay si legea cybersecurity. Al doilea pachet contine mai multe legi care sunt inca in faza de elaborare.

Cititi cele mai importante declaratii ale presedintelui: (conform Hotnews)

Prevederi legale sint invechite, inadaptate sau greu de aplicat. Daca vorbim de legislatia in domeniul securitatii nationale, nu ma refer doar la legi despre combaterea terorismului sau servicii secrete, ci si la legi despre organizarea armatei.

Toate aceste legi trebuie actualizate. Alte legi trebuie create, fiindca sint domenii deloc reglementate…

In toate discutiile am subliniat ca e nevoie de actualizarea legilor, e nevoie de consultare atat in zona politica, cat si cu zona societatii civile, ca e nevoie de o abordare care duce la largi majoritati.

E nevoie de o abordare ce are nevoie de profesionalizare in acest domeniu...

E foarte important in acest domeniu sa intelegem ca pe de o parte avem drepturile civile care trebuie garantate, pe de alta parte avem nevoie de securitate, mai ales securitatea cetateanului.

Intregul complex de legi trebuie elaborat astfel incat sa fie garantate drepturile si libertatile, dar si cetateanul sa fie linistit ca statul face tot ce poate pentru a-i garanta securitatea.

Am vazut cu totii atentatele teroriste si aceasta este zona pe care nu si-o doreste nimeni. Aici asteapta cetateanul de la stat, de la servicii sa faca tot ce se poate face pentru a preveni. 

Pentru a putea face aceste lucruri e nevoie de o legislatie actuala, clara, stabila, care creeaza predictibilitate in domeniu.

Din discutiile cu premierul si cu partidele s-au desprins cateva chestiuni. Putem vorbi de doua pachete legislative

Primule format din trei legi: e in procedura avansata in Guvern imbunatatirea Legii de combatere a terorismului; a doua lege in proceduri este Legea care clarifica situatia cartelelor prepay. A treia e legea cybersecurity.

Premierul m-a asigurat ca aceste trei legi vor parcurge intreaga procedura astfel ca la sfarsitul lunii mai vor putea fi trimise in Parlament ca initiative legislative. Din discutiile cu partidele, e fezabil sa fie votate in aceasta sesiune parlamentara. In cursul lunii iunie ele pot fi trecute prin ambele camere. Aceste lucruri au fost acceptate de toti.

Al doilea pachet e mult mai mare. Contine legi care nu sunt inca in faza atat de avansata. Unele au o gandire la baza, altele au un prim draft, altele nu au nici un draft. Pentru acest al doilea pachet am propus grupurilor parlamentare o alta abordare.

Am propus o comisie speciala la Parlament, care impreuna cu specialisti din Guvern si institutiile vizate sa elaboreze proiectele de legi, astfel incat in 2017 majoritatea acestor legi sa poata fi actualizate.

Acest demers are cateva avantaje certe: in aceasta comisie speciala, partidele vor trimite oameni care se pricep in doemniul securitatii nationale. Acesti oameni vor fi dintre cei care cu mare probabilitate se vor regasi in viitorul parlament. In acest fel avem o mare sansa sa rezolvam doua lucruri: profesionalizarea parlamentarilor si crearea unei continuitati intre Parlamente.

Nu putem sa elaboram legi bune pentru o perioada scurta. Securitatea nationala e un domeniu sensibil. Cei care se ocupa trebuie sa fie foarte buni cunoscatori. Asa vom avea sansa unei legislatii imbunatatite, asumate de o mare parte din clasa politica, acceptate de societatea civila.

Ce am discutat nu s-a referit la continutul acestor legi, nu am discutat detalii. Acest lucru il fac specialistii. Noi am discutat calendarul si modul de abordare a intregii legislatii. Avem primul pachet care va fi elaborat destul de repede, dand institutiilor un cadru in care sa actioneze ferm.

Cu aceasta ocazie am atins o chestiune foarte importanta, numita controlul parlamentar. 

Am pornit discutia de la comisiile care controleaza serviciile secrete si am reusit sa ajungem la o discutie foarte serioasa pe controlul parlamentar. Cu totii ne dorim un Parlament puternic, care elaboreaza legi clare si care exercita efectiv si eficient controlul parlamentar. 

Acesta e un lucru pe care mi-l doresc foarte mult. Am speranta ca viitorul Parlament va face exact acest lucru.”

 

***

 

Presedintele Klaus Iohannis a avut consultari cu partidele politice, ieri si astazi, pe tema legilor sigurantei nationale. PNL si PSD au anuntat ieri ca vor participa la elaborarea de catre Guvern a unor noi legi in acest domeniu.”

 

De observat formulari precum:

E foarte important in acest domeniu sa intelegem ca pe de o parte avem drepturile civile care trebuie garantate, pe de alta parte avem nevoie de securitate, mai ales securitatea cetateanului.„,

Noul pachet de legi trebuie sa impace nevoia de securitate a cetateanului cu protectia drepturilor civile si a vietii private.

Asa este, insa mai trebuie tinut cont de ceva: de libertatile cetateanului. Pentru ca securitatea cetateanului nu trebuie sa-i umbreasca, sa-i afecteze libertatea acestuia. Pentru ca daca printr-o astfel de lege va fi constransa, limitata libertatea individului, fenomenul asta coroborat cu simptomele vietii politice de la noi, pe care le-am descris mai sus, conduc societatea spre fascism. Mai mult sau mai putin moderat. Dar tot fascism se numeste. Or, asta inseamna ca semanam semintele totalitarismului in societate – un pericol foarte mare pentru societatea noastra!!

Cateva cuvinte in ceea ce priveste combaterea terorismului…

Daca vorbim de terorism si despre lupta impotriva acestuia, parerea mea este ca fenomenul n-are cum sa se combata in fe;lul acesta – legea care clarifica situatia cartelelor prepay si legea cybersecurity. Pentru ca terorismul e o forma de lupta asimetrica. O actiune terorista nu reprezinta un raspuns simetric la o alta actiune. Or, legile de mai sus adopta un sistem de lupta simetric, cu un raspuns simetric. Ca sa ma fac mai clar inteles, teroristii vor adopta alte modalitati de a-si duce la indeplinire cu succes, subliniez: cu succes, actiunile lor devastatoare, dupa cum putem constata. Si in trecut problema terorismului a fost una politica si poti sa-ti dai seama numai uitandu-te la doua exemple: Organizatia pentru Eliberarea Palestinei si celebrul Carlos. Lucrurile sunt clare, mi se pare de prisos sa intru in detalii. Problema terorismului actual e, pana la urma, tot una politica. In primul rand tine de greselile de abordare pe care le-au facut Occidentul si SUA fata de lumea musulmana si tratarea cu superficialitate a unor lucruri, de exemplu primirea in decursul timpului a unui numar enorm de imigranti musulmani, complet straini de cultura europeana – deci pe cale de consecinta neputand s-o aprecieze, lucru ce s-a reflectat in integrarea lor greoaie uneori, deseori imposibila intr-o societate occidentala. Acum Vestul suporta consecintele. Putem adauga escul Primaverii Arabe, esecul reformelor in Libia, esecul din Siria al SUA care nu a reusit sa-l indeparteze pe Bashar al-Assad, consolidand astfel pozitia Rusiei in regiune. Vorbim de cartele prepay, dar uitati-va cum musulmani care s-au nascut si au crescut in Vest merg nestingheriti in Siria sa lupte alaturi de ISIS!!! Iar cand se introrc, se intorc antrenati de acolo, ca sa faca aici un prapad. Si atunci despre ce vorbim? Romania a fost acuzata intr-un cotidian german ca ar fi vandut o mare cantitate de arme mici ce ar fi putut ajunge pe mana teroristilor. Insa sa ne gandim ca cel mai recent atentat, cel de la Bruxelles, a fost cu bomba!! Iar retelele teroriste profesioniste precum ISIS sau Al-Qaeda, vor stii sa-si procure cele necesare si sa-si inoveze logistica pentru a comite noi atentate teroriste.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 15, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un partid prost condus: PNL!

Ceea ce i s-a intamplat ieri lui Ludovic Orban, candidatul PNL in alegerile pentru functia de Primar general al Bucurestiului, arata in primul rand slabiciunea sau mult mai bine zis incompetenta actualei conduceri a PNL.

Ati vazut cu totii la televizor: dupa o ploaie zdravana, Ludovic Orban venea agale, pe jos, la DNA, unde fusese chemat. In tot acest timp mai era candidatul PNL. Fusese asaltat de reporteri dar a facut declaratii seci. Dupa ce a iesit de pe usa DNA, nu mai era candidatul PNL: a spus cu subiect si predicat ca-si da demisia din functiile pe care le are si renunta la candidatura. Foarte neplacut, e adevarat. Totusi, Ludovic Orban a procedat corect si e de salutat lucrul asta: atata vreme cat e invinuit, nu doreste sa pateze imaginea partidului si sa-i scada sansele in alegeri.

Mediafax

Se arata ca:

Procurorii DNA au anunţat că prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, acesta solicitându-i unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania electorală din vara anului 2016.

„La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti”, au anunţat procurorii DNA într-un comunicat de presă.

Ulterior, la data de 20 martie, Ludovic Orban i-ar fi cerut omului de afaceri 50.000 de euro, „cu precizarea că va trebui să remită banii unor persoane pe care le-a menţionat, cu funcţii de decizie în cadrul a două posturi de televiziune, pentru a fi promovată imaginea candidatului. Inculpatul Orban Ludovic a precizat că are nevoie de suma solicitată în aproximativ una – două săptămâni”, mai arată DNA.

Potrivit procurorilor, omul de afaceri a acceptat să îi dea suma cerută lui Ludovic Orban „în considerarea funcţiei de conducere pe care Orban Ludovic o deţine în cadrul unui partid şi a potenţialului de intervenţie al acestuia în domenii de interes în afacerile controlate de acest om de afaceri”.

La ieşirea din sediul DNA, Orban a declarat că are calitatea de inclulpat şi că „este legat de ceva petrecut mai de curând. PNL a susţinut permanent lupta împotriva corupţiei, în toate ocaziile solicitările formulate de DNA şi nu voi face nicio excepţie în acest caz”.

Totodată, acesta a spus că nu vrea să pericliteze şansa partidului de a câştiga alegerile la Primăria Capitalei.

„Nu am încasat niciun leu. Deodamdată nu am dezamăgit pe nimeni. Instanţa decide dacă o persoană este sau nu nevinovată. Cariera nu mi s-a oprit aici. Eu nu mă joc cu viaţa politică şi cu activitatea publică. Atâta timp cât sunt implicat intr-un proces de natură penală nu pot să mă prezint în faţa cetăţenilor să le cer votul. Mă simt într-un fel neîndreptăţit dar nu pun în niciun fel la îndoiala activitatea pe care o desfăşoară DNA”, a mai spus liberalul.

Ludovic Orban a anunţat că îşi dă demisia din funcţiile de conducere pe care le deţine la nivelul Camerei Deputaţilor şi PNL. De asemenea, liberalul a spus că se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei.”

Insa ceea ce i s-a intamplat lui Ludovic Orban, arata un amatorism jalnic al conducerii PNL doar si prin faptul ca Orban a solicitat bani – el, candidatul, a solicitat bani – pentru campania sa electorala. Acest lucru nu trebuia sa se intample – de unde se vede sprijinul scazut din partea partidului, daca nu chiar a fost lasat singur, precum spunea Rares Bogdan. Dar daca PNL trateaza in felul acesta alegerile locale, e de-a dreptul jalnic. Din cate am inteles, in Bucuresti, PNL, in sondajele de opinie, era creditat cu sansa a doua, dupa PSD. Intr-adevar, oricat de manipulatoare ar fi sondajele de opinie, totusi ele scot in evidenta un PNL ce nici nu vrea sa ajunga sa castige niste alegeri, un PNL indoielnic, de loc secund. Ori acest lucru graieste de asemenea destul de limpede despre incompetenta demna de o cauza mai buna a actualului tandem Blaga – Gorghiu. Care ar trebui sa-si dea demisia. Este inadmisibil: au votat mai de fiecare data – cu exceptia Legii Antidefaimare – la unison cu PSD, s-au eschivat in orice moment sa preia guvernarea, spre exemplu dupa tragedia de la Clubul Colectiv – nu s-a vazut nicio intentie de a prelua fraiele guvernarii. Iar acum se comporta de parca nu ar dori sa castige aceste alegeri.

De asemenea este absolut inadmisibil, cred eu, ca partidul sa nu aiba un inlocuitor pentru candidatul sau la Primaria capitalei. Se poate intampla, Doamne fereste, ceva: trebuie sa ai un inlocuitor. La PNL e dupa cum vrea fiecare: ala vrea, ala nu vrea. Nu e stabilita persoana care sa-l inlocuiasca pe Orban – lucru ce ar fi trebuit facut de mai multa vreme.

De aici se vede ca felul in care este condus acest partid lasa mult de dorit.

Sigur, s-ar putea discuta daca mai trebuie mentinuta o conducere bicefala, ca acum: cu cineva de la PNL si altcineva de la PDL. Evident, s-ar putea pune in discutie daca aceasta fuziune – dintre PNL si PDL –  reprezinta ceva viabil. Insa ceea ce observam e o Alina Gorghiu care de regula e de acord cu PSD, folosind discursul anticoruptie pentru a masca lucrul asta. Dupa parerea mea, ea nu are convingeri liberale, dar nu numai ea ci mai multi din PNL. E o parere pe care mi-am format-o in urma declaratiilor, luarilor de pozitie, atitudinilor dumneaei. Pe de alta parte, Vasile Blaga e inexistent, e ca si cum n-ar fi.

Nu pot sa fiu multumit de ceea ce se intampla la PNL!

Pe de alta parte, trebuie spus ca, daca ne luam dupa ce spune DNA, e ceva in neregula cu controlul judiciar impus lui Ludovic Orban. Sunt de acord cu cei care spun ca nu inteleg acuzatiile care i se aduc lui Orban. Concret: ce a facut? Deoarece faptul ca i-ar fi cerut cuiva bani nu poate fi o vina. Eu cred ca inca mai sunt liber in tara asta ca sa cer cati bani vreau eu oricui poftesc. Ludovic Orban a precizat ca nu a bagat vreun ban in buzunar. Intr-adevar, daca exista o astfel de suspiciune si dovezi care s-o sustina, ar fi fost altceva. Dar pentru ca a cerut bani pentru campanie – cred ca niciun om de buna credinta nu poate sa identifice in acest lucru vreo vina. Amestecul DNA in chestiuni politice trebuie curmat imediat! Dupa parerea mea, PNL ar trebui sa solicite CSM sa verifice si sa anchetze daca nu cumva e vorba de vreun abuz din partea DNA sau de un exces de zel regretabil. Pentru ca este inadmisibil si condamnabil sa aduci acuzatii cuiva pe ceea ce ar fi putut sa se intample dar nu s-a intamplat niciodata sau pe faptul ca respectiva persoana nu a facut nimic altceva decat sa ceara ceva.

De fapt, de aici rezulta ca cineva i-a copt-o, cum se spune, lui Orban. Adica a fost un interes de eliminare a sa din cursa pentru Primaria generala a capitalei si de a lovi politic, pe aceasta cale, in PNL. Reactia PNL, extrem de slaba din pacate. Suparator de slaba!

Repet, daca cineva de la DNA a gresit, trebuie pedepsit in termeni drastici! Consecinta a ceea ce s-a intamplat stimuleaza tendintele antisistem in Romania, lucru profund nociv prin faptul ca poate sa conduca la aparitia de partide extremiste:

Nicuşor Dan despre retragerea lui Orban: E clar că nu mai putem alege la Primărie tot un om de partid

Se arata ca:

Candidatul USB la Primăria Capitalei afirmă că retragerea liberalului Ludovic Orban din cursa pentru funcţia de edil, ca urmare a anchetei DNA, demonstrează faptul că bucureştenii nu trebuie să-şi mai dea votul unui reprezentant al partidelor.

”După ce ultimii 5 din 7 primari din Bucureşti au ajuns la DNA pentru corupţie, astăzi a venit rândul şi unuia dintre candidaţi. Pentru mine este foarte clar că nu mai putem alege la Primărie tot un politician, tot un om de partid. Avem nevoie de oameni ca noi, oameni din rândurile societăţii, nu din rândul partidelor politice. Este singura soluţie ca să oprim risipa şi jaful din bugetul Capitalei. A venit timpul să salvăm Bucureştiul de politicieni!”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Declaraţia vine în contextul în care prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a admis vineri că au existat unele discuţii între partid şi Nicuşor Dan. Public, candidatul USB a cerut PNL să-l retragă pe Ludovic şi i-a invitat pe susţinătorii PNL să-l voteze.

Procurorii DNA au anunţat că prim-vicepreşedintele PNL Ludovic Orban este cercetat sub control judiciar pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, acesta solicitându-i unui om de afaceri 50.000 de euro pentru campania electorală din mai 2016.

„La data de 1 martie 2016, inculpatul Orban Ludovic, prim–vicepreşedinte al unui partid, a contactat un om de afaceri pe care îl cunoştea, solicitându-i sprijin financiar pentru campania electorală pentru alegerile locale din vara anului 2016, în care Orban Ludovic candidează la funcţia de primar al municipiului Bucureşti”, au anunţat procurorii DNA într-un comunicat de presă.

Ludovic Orban a anunţat că îşi dă demisia din funcţiile de conducere pe care le deţine la nivelul Camerei Deputaţilor şi PNL şi se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei.”

Atitudinea „extraterestra”, cum spune Cristian Preda, afisata de Nicusor Dan – mai pe romaneste spus: atitudine impotriva partidelor politice – ne sugereaza ca in Romania sunt interese ale unora pentru discreditarea partidelor politice, pentru a promova un trend antisistem. Iar DNA, prin ceea ce a facut, a pus umarul, poate fara sa vrea, la construirea unui astfel de trend ciudat. Multi se intreaba cum de in Romania nu exista partide extremiste precum, sa zicem, celebrul de-acuma Front National al Marinei Le Pen. Or, in felul asta, cu atitudini impotriva partidelor, atitudini ce mai sunt si stimulate de catre DNA prin actiunile sale, cum a fost cea impotriva lui Ludovic Orban – amestec politic evident, zic eu, poate fara sa doreasca asta, se pot naste si in Romania partide „cinstite”, care „nu incalca legea”, dar extremiste!! Nu se poate sa nu te intrebi daca nu cumva exista interese din exterior pentru initierea si mentinerea unui astfel de trend si-n Romania…

Interesant mai e si un alt efect, pot sa apara din nou in prim-planul scenei politice, cu ocazia alegerilor locale din Bucuresti, „batranii” Calin Popescu-Tariceanu si Traian Basescu.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

aprilie 12, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 9 comentarii

Nu vreau sa critic Guvernul Ciolos, dar…

Romania Libera

Guvernul se delimitează de declaraţiile controversate făcute de ministrul Agriculturii

Se arata ca:

„UPDATE: Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat pentru Mediafax că afirmaţiile privind transferul a 35 de miliarde de euro, cu camionul, în afara ţării, în ultimii cinci ani, au reprezentat o „metaforă”, iar situaţia nu are legătură cu Traian Băsescu, la mandatul căruia a făcut referire: „A fost o metaforă. Dacă vedeţi declaraţia Curţii de Conturi de câteva zile, 40% din PIB, adică 60 de miliarde de euro sunt evaziune. O parte din bani probabil a ajuns în afara ţării. Exact aşa se spunea şi în 2010 la care m-am referit eu”

====

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a precizat că declaraţiile ministrului Agriculturii referitoare la transferul a 35 miliarde de euro în afara ţării, în ultimii cinci ani, sunt interpretări personale bazate pe informaţii de presă şi ale Curţii de Conturi, „e drept, neclare şi confuze”.

„Celelalte (afirmaţiile privind transferul cu camioane a 35 miliarde euro din România în Elveţia-n.r) sunt interpretări ale lui Achim Irimescu legate de informaţii vehiculate în presă şi de Curtea de Conturi. E drept, neclare şi confuze”, a precizat, sâmbătă, Dan Suciu, la solicitarea Mediafax.

În ceea ce priveşte declaraţiile lui Achim Irimescu referitoare la neregulile privind produsele alimentare din import comercializate pe piaţa din România, Dan Suciu a spus că există un punct de vedere oficial al Protecţiei Consumatorului şi al Ministerului Agriculturii.

Într-un interviu acordat Ziarului Fianciar, vorbind despre corupţie, ministrul Achim Irimescu, care a pe­tre­cut multă vreme în Belgia, a spus că, peste tot, cei mai mulţi bani se fac în afaceri cu statul, dar că diferenţa dintre corupţia din Vest şi cea din România este că străinii nu scot banii din ţară: „Eu (în Vest – n.red.), când fac o afacere cu statul şi câştig, să zic, un milion de euro, eu banii ăia nu-i duc într-o ţară străină, să-mi iau casă sau să-i pun în cont, ci îi păstrez în Belgia (destinaţie generică – n.red.) şi fac o afacere, o firmă, o făbricuţă, şi dau şi la amărâtul ăla să mănânce o pâine. Voi scoateţi banii din ţară, şi – îmi spunea el (un interlocutor care i-a relatat povestea – n.red.) – s-au scos în ultimii 5 ani de guvernare, de pe vremea lui Băsescu – că aşa era atunci, nu că ar fi alţii mai procopsiţi ca alţii. Nu! Toţi sunt români, toate partidele, să fim clari. S-au scos 35 de miliarde (de euro) din România, îmi supuneau băieţii, confidenţial; din România, cu camionul, s-au dus în Elveţia.” De asemenea, în cadrul interviului, ministrul a spus că „România este o piaţă de mâna a zecea în care se aduc produse din străinătate cu termene expirate”.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai precizat că declaraţiile referitoare la transferul banilor în străinătate au fost făcute în afara interviului. Întrebat de unde ştie acest lucru, Dan Suciu a refuzat să comenteze. Interviul prezentat de Ziarul Financiar este însoţit şi de înregistrarea audio a discuţiei.”

… dar stau si eu si ma intreb cum e posibil ca un ministru (sa retinem bine: un ministru, nu Motanul Incaltat) sa faca declaratii fara acoperire…

Lucrul asta nu e doar un dezastru din punctul de vedere al comunicarii, dar dovedeste si incompetenta. Scuzati-ma, dar cu astfel de declaratii poti declansa aiurea si un razboi! Un minimum de competenta inseamna sa faci, de exemplu, declaratii care sa aiba o baza solida. Acum Guvernul se delimiteaza de cele facute de ministrul Agriculturii, adica le infirma. Sa canti prost dupa ureche nu cred ca inseamna competenta. As recomanda mult mai multa atentie la capitolul comunicare. Totusi, un ministru sau un prim-ministru nu e nici jurnalist, nici un om oarecare. Care sa aiba pareri. Ca pe urma tot Guvernul sa-si dea cu stangu-n dreptul. O asemenea functie presupune o anumita tinuta si rigoare a declaratiilor facute.

Din pacate trebuie criticat ce se intampla pe partea dreapta a esicherului politic. Multe balbaieli, inconsecvente si chiar exemple de incompetenta.

Spre exemplu, PNL a votat intr-o veselie, impreuna cu PSD Legea Antifumat. Nici n-a iesit bine legea asta, ca acum parlamentarii nostri vor s-o schimbe – de abia acum vad ca nu e deloc buna! Tot PNL a votat intr-o veselie, alaturi de PSD, legea privind votarea primarilor intr-un singur tur de scrutin. A trebuit sa treaca ceva vreme, cateva luni, ca sa constate ceea ce orice om lucid constata din prima: ca nu e bine asa ceva! Ce face atunci PNL? Vine in spatiul public cu solicitarea catre premierul Ciolos sa dea repede-repede o ordonanta de urgenta prin care sa modifice legea pe care ei insisi au votat-o, adica primarii sa fie alesi in doua tururi de scrutin!

Sa ne indreptam privirea si spre Traian Basescu… Cand era Presedintele Romaniei avea peste tot doar cuvantul „procuror” in gura – de aici celebra sintagma: republica procurorilor. Dupa ce n-a mai fost Presedinte, si-a nuantat pozitia pana la o schimbare radicala: nu-i mai place anticoruptia. Si nici procurorii. Nici DNA nu-i mai e pe plac…

Cam multe inconsecvente, atitudini contradictorii, mers precum curca beata…

Si iata ca se apropie niste alegeri…

Iar ceea ce e cel putin bizar e ca parca nu da de gandit la nimeni din PNL ca nu prea e in regula…

Suntem vanati!

A fost ridicata de catre DNA Olguta Vasilescu, apoi a intrat Sebastian Ghita in vizorul temutei institutii din Stirbei Voda. Liviu Dragnea mai avea putin si lesina dupa ce a vazut-o pe Olguta Vasilescu in catuse. Parlamentarii deputati au facut zid in jurul lui Ghita, salvandu-l de la arestare. Acum trebuie sa plateasca o cautiune de 13 milioane de euro.

„Suntem vanati!” – puteai citi scris mare pe canalele televiziunilor de stiri. In general vorbind, PSD a facut acest scandal uitand ca au fost ridicati de catre DNA si oameni de pe la alte partide. De unde rezulta ca nu e neaparat o tinta PSD.

Insa pe mine altceva ma frapeaza… Lipsa de viziune a clasei noastre politice. Dar chiar nimeni nu gandeste o cale prin care se poate diminua fenomenul acesta al coruptiei? Sa vedem ce nu e in regula si sa vedem pe urma ce ar fi de facut.

De pilda, sa luam finantarea partidelor politice. E clar ca un partid politic nu e o societate comerciala si e iarasi clar ca un partid politic are nevoie de bani. De aceea e necesar ca cheltuielile care se fac sa nu fie foarte mari. Iar cheltuielile mari in campania electorala nu-ti garanteaza neaparat un succes in alegeri. Daca transformam partidele, si in general spus, politica intr-o sursa de inavutire personala a unora, eu cred ca ne indepartam de ce inseamna rolul unui partid politic in societate, mai ales intr-o societate democratica.

O viziune asupra acestei chestiuni trebuie sa vina mai intai prin definirea a ceea ce inseamna un partid politic si rolul sau. In Romania si poate ca nu doar la noi multi intra in politica pentru ca sa se imbogateasca, pentru avantaje materiale, lucru ce nu e firesc, normal. Nu spun ca ar fi interzis sa te imbogatesti. Doar ca la noi se folosesc preponderent politica si resursele statului. Lucru care denatureaza fenomenul politic de la scopul sau societal.

Finantarile ilegale arata ca ceva nu e in regula. De asemenea nu e in regula ca sume imense de bani sa treaca, era sa spun sa fie spalate, prin partidele politice.

Arestarile care se fac merg, dupa cum se vede, pe banda rulanta. Sistemul, in schimb, ramane acelasi. Lucrul asta arata o contradictie majora. Dar si o lipsa totala de viziune. Or, tocmai asta este, dupa parerea mea, problema la politicienii nostri: lipsa totala de viziune si de curaj in reformarea sistemului de la noi.

Altminteri o tinem intr-un imens si continuu scandal. De exemplu nu mai departe de ieri am vazut stirea prin care D-nei. Carmen Dinca, fosta candidata a PMP la Sectorul 6 capitala, i s-au cerut 15.000 de euro „pentru startul campaniei”. Adica i s-a cerut sa vina cu ei in sacosa, nu sa-i depuna, legal, intr-un cont. Dansa a facut plangere la DNA, lucru care mi se pare cat se poate de normal. Presedintele PMP, Dl. Stefan Enache, spune ca acuzatia e mincinoasa.

Insa mi-e teama ca numai cu astfel de scandaluri baltim intr-o situatie din care nu are cum sa rezulte ceva bun pentru cineva.

Ca pe urma acuzam pe cine ne place, n-asa? Acuzam capitalismul, Bruxelles-ul, care ne tine precum Soliman Pasa sub papuc (numai ca pe acela am reusit sa-l invingem!!), pe ambasadorul Olandei, Occidentul etc.

Doar propria noastra prostie n-o acuzam.

O trecem sub tacere…

aprilie 2, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii