Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Partidul cu trei membri…

Romania Libera

Legea partidelor politice, adoptată. De câți membrii e nevoie pentru înființarea unei formațiuni politice

Se arata ca:

„Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, cu 290 voturi pentru, 5 împotrivă şi 20 de abţineri, proiectul de lege privind partidele politice, care prevede posibilitatea înfiinţării unui partid cu trei membri fondatori, informează Mediafax.

Deputatul PSD Gabriela Podaşcă a spus că PSD susţine acest proiect, fiind una dintre cele „mai curajoase legi” şi va duce la o creştere a interesului oamenilor pentru politică, la o mai bună comunicare cu cetăţenii.

Citește și: Legea alegerilor locale, adoptată. Cum vor fi aleși primarii și consilierii de CJ

Deputatul UDMR Marton Arpad a arătat că Uniunea susţine acest proiect, fiind de accord cu ideile de bază ale acestei legi, dar consideră că problema este că, în corelare cu celelate legi, partidele mici vor dispărea la primele alegeri parlamentare şi locale.

Deputatul PNL Ionuţ Stroe a declarat că PNL susţine acest proiect care “reflectă realităţile sociale şi valrofică principiul constituţional al pluralismului, aduce o competiţie mai corectă şi transparentă”.

Proiectul prevede posibilitatea înfiinţării unui partid cu trei membri, astfel că lista semnăturilor de susţinere va cuprinde cel puţin trei membri fondatori, faţă de 25.000 de membri fondatori (domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe, aşa cum prevedea legea în vigoare).

Prevederile creează posibilitatea de a înfiinţa partide locale, independent de diviziunea adminstrativ-teritorială existentă, reduce numărul de semnături necesare pentru înscrierea în alegeri, pentru toate tipurile de alegeri.

Desemnarea de candidaţi, de către un partid politic, singur sau în alianţă, nu se mai raportează la două campanii electorale parlamentare succesive, ci la două campanii electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale.

Printre modificările aduse de propunerea legislativă se mai află eliminarea codului numeric pesonal (CNP-ului) din lista semnăturilor de susţinere a membrilor fondatori.

Senatul a adoptat proiectul în 22 aprilie, iar Camera Deputaţilor este for decizional.”

Teoria politica spune ca intr-o democratie trebuie sa existe cinci partide corespunzatoare celor cinci doctrine politice: Stanga, Dreapta, Centru-Stanga, Centru-Dreapta si Centru. Tot ceea ce depaseste acest numar de cinci, reprezinta formatiuni extremiste. In Romania sunt destule partide, dupa cum putem vedea din aceasta lista. Nu se poate spune ca Romania duce lipsa de partide. Imediat dupa Revolutie am avut nici nu mai stiu cate, vreo 200, ma insel? Era vremea cand aveam, cum se spune, scara de bloc si partidul. Dar erau vremuri de inceput.

Acum, stau si eu si ma intreb la ce e necesar ca sa se legifereze sa se poata face (sau, cum zic unii, „sa-ti poti face”) un partid cu trei membri, de vreme ce sunt destule partide in Romania. Nu se prea poate constata ca „25.000 de membri fondatori (domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe, aşa cum prevedea legea în vigoare)” a fost o piedica in formarea de partide in Romania. Insa asa cum era vechea lege exista totusi o reprezentare la nivel national. Romania nu duce lipsa de partide, duce lipsa de valori. Legea asta mi se pare o lege tipic socialista: toata lumea isi poate trage un partid! Partidul lu’ Nașu mare, cu finu’ si cumnatu’… Pai, cam asa aduce prezenta lege ca vor merge lucrurile, nu? Dar daca cei mai corupti oameni isi vor face un partid? Sunt la noi baroni locali care au si fondurile necesare, ca saraci nu-s, si relatiile necesare, ca numai lipsiti de relatii nu poti sa zici ca sunt, si nu numai asta, dar au si simpatia populara necesara!! Chiar daca baronul e in arest preventiv sau in puscarie, are oameni p-afara, care ar putea sa-i faca un partid, sa-i apere interesele! Si daca s-ar gasi oameni, acolo, pe plan local si chiar nu numai pe plan local, care sa voteze un astfel de partid? Adica vreti sa-mi spuneti ca un partid de genul: „Partidul lui Mazare!” n-ar avea succes la Constanta si nu numai la Constanta? Un partid care sa denunte „marile abuzuri” infaptuite de catre Justitie, prin Binomul SRI-DNA, desigur, in Romania. Si daca ar aparea mai multe partide din astea regionale…? Ca la cat belsug de coruptie si lipsa de valori e, nu m-ar mira… Si atunci, dupa putina vreme, de ce sa n-o puna de-o fuziune baietii? 🙂

Mi-a atras atentia acest caz:

Stiri de Cluj

Senatorul Alexandru Cordoș este urmărit penal de DNA. Soția și fiica lui au și ele dosare penale

Se arata ca:

„Procurorii DNA Cluj au făcut dosare penale pentru întreaga familie a senatorului PSD Cluj, Alexandru Cordoș.

Care sunt acuzațiile:

CORDOȘ MIHAIELA LUCIA, referent în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (26 acte materiale),

CORDOȘ ALEXANDRU, senator în Parlamentul României, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (5 acte materiale).

CORDOȘ ANDREEA ALEXANDRA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale).

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

”În intervalul noiembrie 2014 – prezent, suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a pretins de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Cordoș Alexandru, o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să obțină cumpărătorilor de influență posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

În perioada ianuarie – aprilie 2015, în activitatea sa infracțională suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a fost sprijinită și de fiica-sa Cordoș Andreea Alexandra, care cunoștea faptul că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-și trafica influența pe lângă diferite persoane din instituțiile mai sus amintite.

Concret, la data de 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, suspecta Cordoș Andreea Alexandra s-a deplasat la locul de muncă al unei persoane și i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj.

În alte două rânduri, suspecta Cordoș Andreea Alexandra a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-și trafica influența pe lângă membrii comisiilor de examinare din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj”, precizează procurorii.

Cei trei sunt audiați acum de procurorii DNA Cluj, care vor decide în cursul acestei zile dacă îi vor reține pentru 24 de ore. În cazul senatorului este, însă, nevoie de acordul Senatului pentru o eventuală reținere.

Interesant este că senatorul Alexandru Cordoș mai are un dosar penal întocmit de DNA Cluj în august 2014. Cu toate că știa că este urmărit, acesta nu s-a ferit să își continue ”activitatea” pe alte filiere.

Senatorul Alexandru Cordoș mai are un dosar penal pentru favorizarea infractorului, în dosarul lui Horea Uioreanu. Senatorul a profitat de faptul că avea un fin, ofițer la DNA Cluj, și furniza informații din dosarele aflate în lucru la Direcție. Beneficiarii informațiilor erau membri ai PSD Cluj, dar și alți oameni politici vizați de ancheta DNA.”

Soţia senatorului PSD Cluj, Alexandru Cordoş, a fost reţinută de DNA Cluj. Parlamentarul și fiica lui au fost lăsați liberi

Se arata ca:

„Mihaiela Cordoș, soţia senatorului PSD Cluj, Alexandru Cordoş, a fost reținută pentru 24 de ore de procurorii DNA Cluj.

Soția parlamentarului, referent la Spitalul Judeţean Cluj, este acuzată de trafic de influență. Aceasta lua bani de la diverse persoane și pretindea că are influența necesară pentru a-i angaja la Spitalul Clinic Județean Cluj sau la Inspectoratul Școlar Cluj.

CORDOȘ MIHAIELA LUCIA, referent în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată (26 acte materiale),

CORDOȘ ALEXANDRU, senator în Parlamentul României, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (5 acte materiale).

CORDOȘ ANDREEA ALEXANDRA, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale).

”În intervalul noiembrie 2014 – prezent, suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a pretins de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Cordoș Alexandru, o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să obțină cumpărătorilor de influență posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

În perioada ianuarie – aprilie 2015, în activitatea sa infracțională suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a fost sprijinită și de fiica-sa Cordoș Andreea Alexandra, care cunoștea faptul că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-și trafica influența pe lângă diferite persoane din instituțiile mai sus amintite.

Concret, la data de 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, suspecta Cordoș Andreea Alexandra s-a deplasat la locul de muncă al unei persoane și i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj.

În alte două rânduri, suspecta Cordoș Andreea Alexandra a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-și trafica influența pe lângă membrii comisiilor de examinare din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj”, precizează procurorii.

Cei trei sunt audiați acum de procurorii DNA Cluj, care vor decide în cursul acestei zile dacă îi vor reține pentru 24 de ore. În cazul senatorului este, însă, nevoie de acordul Senatului pentru o eventuală reținere.

Interesant este că senatorul Alexandru Cordoș mai are un dosar penal întocmit de DNA Cluj în august 2014. Cu toate că știa că este urmărit, acesta nu s-a ferit să își continue ”activitatea” pe alte filiere.”

Interceptări în dosarul familiei senatorului Cordoș: Senatorul PSD Cluj se lăuda că are PILE la şeful Inspectoratului Școlar Cluj

Se arata ca:

„Soția senatorului PSD Cluj, Mihaiela Cordoş, a confirmat într-o interceptare făcută de procurorii DNA Cluj că parlamentarul a intervenit la șeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, pentru a angaja un profesor suplinitor.

În referatul prin care se cere arestarea Mihaielei Cordoş, procurorii DNA susţin că familia Cordoș a primit 3000 de lei pentru a angaja un profesor suplinitor.

”Referitor la Alpar Gyozo Chidean, Mihaiela Cordoş a promis acestuia, direct şi prin intermediul mătuşii acestuia, Irina Bidian, că, în schimbul unor foloase necuvenite, îi va obţine un post de profesor suplinitor la o şcoală în Cluj-Napoca. Promisiunea a survenit în condiţiile în care Mihaiela Cordoş a afirmat că soţul acesteia, senatorul Alexandru Cordoş, se bucură de influenţă asupra inspectorului şcolar general de la ISJ Cluj, Valentin Cuibus, şi că va interveni personal la acesta pentru a-i obţine locul de muncă promis. S-a stabilit că suma de bani remisă cu titlul de foloase necuvenite lui Mihaiela Cordoş de către Irina Bidian este de cel puţin 3.000 lei”, se arată în documentul citat.

În 12.01.2015, la telefon, Irina Bidian a primit confirmarea de la Mihaiela Cordoş că ”soţul său, senatorul Alexandru Cordoş, a intervenit pe lângă inspectorul şcolar general al ISJ Cluj şi că i s-a promis de către acesta din urmă că, după data de 15 ianuarie, Alpar Gyozo Chidean va fi contactat pentru rezolvarea problemei legate de postul de profesor suplinitor”.

”La exameeen? Nu mă duc să dau examen, merge naiba să dea examen! Trebuie învăţat! Nu-i când”, a spus Alpar Gyozo Chidean.

Angajarea a bătut pasul pe loc, iar mătuşa lui Alpar Gyozo Chidean i-a cerut Mihaielei Cordoş cei 3.000 de lei.

Valentin Cuibus a respins orice implicare în acest caz, încă de acum câteva zile.”

Interesant e ca toata familia are dosar la DNA, intelegeti dumneavoastra cum vine treaba? Toata familia, carevasazica, neicusorule. Toata familia, puicusorule! Si atunci as vrea sa vad si eu ce-ar mai face Binomul cand s-ar trezi cu un megapartid pe tara, bazat pe valori „estice”, alea cu hotia, coruptia s.c.l. Ce-as mai rade atunci! 😆 Ar ramane Binomul masca. As vrea sa vad ce fata ar face Monica Macovei! 🙂

Serios acuma: la ce trebuie sa poti infiinta un partid cu numai trei membri? Partidele regionale sunt, din cate stiu, caracteristice tarilor federale. Nu e cazul aici la noi. Eu chiar nu inteleg: partide avem. Destule. Avem partidele mari, bine reprezentate la nivel national. Si atunci de ce aceasta lege ca se poate si cu trei membri…?

In alta ordine de idei…

… iata ce scrie D-soara Gorghiu pe Facebook:

„Sunt alături de studenții care cer un învățământ demn de o țară europeană! Din păcate, România este țara din UE care investește cel mai puțin în educație – 3,7% din PIB în 2015, față de media europeană, de 5,4% din PIB. Guvernul nu înțelege că nu de la Educație trebuie să facă economie, pentru că subfinanțarea învățământului înseamnă sărăcie. Potrivit UNICEF, România va pierde între 12 şi 17 miliarde de euro până în 2025, dacă nu creşte investiţia în educaţie.”

si articolul la care face referire:

Mediafax

PROTESTE ale studenţilor: Şi-au petrecut noaptea într-un amfiteatru, din cauza slabei finanţări a educaţiei. Poziţia rectorului UVT

Se arata ca:

Şaptezeci de studenţi de la Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) şi-au petrecut noaptea de marţi spre miercuri într-un amfiteatru al instituţiei, în semn de protest faţă de slaba finanţare a educaţiei, iar, miercuri dimineaţă, aproximativ 50 de studenţi au protestat în faţa Prefecturii Timiş.

Studenţii şi-au adus pături, mâncare şi apă în amfiteatru şi au dezbătut toată noaptea probleme ale învăţământului.

Vicepreşedintele educaţional al Alianţei Naţionale a Organziaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Vlad Cherecheş a declarat, miercuri dimineaţa, corespondentului MEDIAFAX, că protestul va dura mai multe zile.

”Am fost toată noaptea în universitate. 70 de studenţi nu au închis un ochi toată noaptea. În amfiteatru o să fim mai multe zile. Trei, patru, o săptămână, cât va fi nevoie. În fiecare zi, de la 8.00 seara, o să avem dezbateri. Poate veni oricine. Sperăm să ni se alăture cât mai multe persoane pe parcurs, de aceea astăzi (n.r. – miercuri) o să mergem pe la cursuri să discutăm cu studenţii”, a spus Vlad Cherecheş.

Miercuri dimineaţă, aproximativ 50 de studenţi s-au adunat în faţa sediului Prefecturii Timiş pentru a protesta, ei având banderole negre la gură şi afişând pancarte cu mesaje precum ”Vrem 25%” , ”Azi în Timişoara, mâine în toată ţara” sau ”Vorbim doar în amf. A13 din UVT”.

Potrivit ANOSR, astfel de proteste au loc şi la Universitatea Maritimă din Constanţa, dar şi la Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi.

Lista de revendicări a studenţilor cuprinde creşterea finanţării educaţiei şi asumarea reală de către Parlament şi Guvern a alocării a 6% din PIB pentru educaţie, aşa cum prevede legea; includerea studenţilor în proporţie de 25% din electori în alegerea rectorilor, a decanilor şi includerea acestora în aceeaşi proporţie în consiliile departamentelor din facultăţi – locul în care se iau decizii cu privire la curricula şi planurile de învăţământ; creşterea investiţiilor în servicii pentru studenţi: creşterea burselor, în special a burselor sociale, investiţii în construcţii de noi cămine şi cantine şi investiţii în repararea şi modernizarea celor existente; implementarea reală a unui învăţământ centrat pe student, profesorii nemaifiind simpli oratori a unor cursuri prăfuite de timp, ci cei care creează medii de învăţare pentru studenţi pentru ca aceştia să dobândească abilităţi şi competenţe, învăţând cum să folosescă informaţiile de la curs, nu doar să le reproducă.

Pe aceeaşi listă se mai regăsesc reforma curriculară din universităţi, pentru a face programele de învăţământ relevante pentru piaţa muncii şi pentru nevoile şi interesele studenţilor de azi; implicarea studenţilor în toate procesele de asiguare a calităţii, la nivel intern şi extern, atât la evaluari ale instituţiilor de învăţământ superior, cât şi în evaluări ale programelor de studii; respectarea de către universităţi şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a ”Statutului Studentului”, care conţine toate drepturile şi obligaţiile studenţilor, şi depunerea de eforturi pentru sancţionarea universităţilor care încalcă flagrant drepturile studenţilor; respectarea dreptului la liberă exprimare a studenţilor de către universităţi şi Ministerul Educaţiei, prin asumarea rolului de cultivator al spiritului critic în rândul noilor generaţii, în contextul în care tot mai mulţi studenţi care au curajul să spună problemele din universităţi sau mediul universitar românesc sunt sancţionaţi.

  • Rectorul UVT: Susţin protestele studenţilor faţă de slaba finanţare a învăţământului

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Universitatea de Vest din Timişoara, rectorul instituţiei de învăţământ, Marilen Pirtea, îi susţine pe studenţii care au declanşat un protest faţă de proasta finanţare a educaţiei în România.

„Suntem alături de studenţii noştri, precum şi de cei din întreaga ţară, în rezolvarea unor deziderate comune. Ne dorim acel procent de 6% din PIB pentru educaţie, îl considerăm absolut necesar pentru viitorul educaţiei româneşti şi al tinerilor noştri. Am ieşit de nenumărate ori public, dar şi în întâlnirile de lucru la nivel de organisme decizionale, cu această solicitare. Nu este o problemă uşor de rezolvat, dar împreună avem mai multe şanse. Demersul studenţilor apare la momentul oportun, dat fiind că în Raportul de Convergenţă 2015-2018, al Guvernului, publicat în luna aprilie a acestui an, se face referire la o creştere extrem de lentă a procentului din PIB acordat educaţiei, care ar ajunge la 3% abia în anul 2060”, arată rectorul UVT în comunicatul citat.

Marilen Pirtea mai spune că pentru Universitatea de Vest din Timişoara studenţii reprezintă în mod permanent un partener extrem de serios şi profesional, iar creşterea aportului lor în luarea deciziilor ar fi binevenită.

„La UVT colaborăm foarte bine cu reprezentanţii studenţilor, acolo unde cadrul legislativ ne permite acest lucru. Legislaţia trebuie schimbată în sensul acordării unui aport mai mare studenţilor în activitatea administrativă a universităţilor. În fond, vorbim despre tineri bine pregătiţi, în domenii dintre cele mai diverse, capabili să ia decizii importante cu privire la propriul viitor. Avantajul major în cooptarea studenţilor în forurile decizionale constă în faptul că aceştia pot da feedback «la firul ierbii», sprijinind astfel universitatea să crească în mod constant calitatea proceselor didactice şi administrative. Pentru a obţine cât mai multe dintre revendicări, studenţii trebuie să le adreseze direct decidenţilor ce pot da curs acestora: Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerul de Finanţe, Guvern etc”, mai spune Pirtea.

Universitatea de Vest din Timişoara respectă întru totul dreptul la liberă exprimare şi îşi asigură studenţii de sprijinul instituţiei în demersurile lor.

„Dorinţa de schimbare şi de implicare activă sunt două trăsături importante pe care le dorim în fiecare dintre noi. Tinerii cu iniţiativă, creativi, pregătiţi să contribuie activ în comunitate, sunt de lăudat. Misiunea Universităţii este de a crea cetăţeni adaptabili la o societate în continuă schimbare, nu doar absolvenţi bine pregătiţi pentru provocările pieţei muncii. Politica financiară naţională privind învăţământul trebuie să se schimbe pentru a ne permite să realizăm tot ceea ce ne-am propus, cu şi pentru studenţi. «Sărăcia» distribuită de la Guvern ne îngreunează munca. Este o povară pe umerii viitorului nostru ca ţară”, mai spune rectorul UVT.”

70 de studenti… mi se pare destul de slab in comparatie cu actiunile Ligii Studentilor de pe vremuri, din anii ’90. Chiar anemic la aceasta generatie care parca nu mai are suflu, nu mai are dorinta de libertate, nu mai are apetit protestatar… Slab…

Oricum, cuvantul cheie este: Ministerul Muncii si Protectiei Sociale…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 7, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Despre declaratia D-nei. Campeanu

Mediafax

Câmpeanu, tinerilor PNL: Nu mai alergaţi după diplome, nu vă folosesc la nimic. Însuşiţi-vă noţiunile

Se arata ca:

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, le-a spus duminică tinerilor liberali să nu mai alerge „după diplome” sau masterate şi să-şi umple „geamantanul de hârtii”, ci să îşi însuşească noţiunile din şcoală şi din perioada de practică, precizând că există o problemă a calităţii forţei de muncă.

„Înţelegeţi un lucru, că trebuie să vă însuşiţi acele noţiuni pe care le căpătaţi, fie că sunt teoretice sau practice. Nu mai merge ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani, acum angajatorii au început să fie preocupaţi de faptul că a scăzut foarte mult calitatea forţei de muncă în România. Deci, nu mai putem vorbi de o forţă de muncă calificată, nu mă refer numai la faptul că o serie întreagă de profesii industriale – să le zicem – au dispărut, dar şi forţa de muncă chiar din domeniul umanist… şi aceasta a scăzut din punct de vedere al calităţii”, le-a spus Câmpeanu tinerilor din PNL în cadrul unui discurs la Şcoala de Vară de la Constanţa.

„Nu mai faceţi pur şi simplu o vânătoare pentru masterate şi diplome de nu ştiu ce fel, că nu o să vă folosească la nimic. Dacă faceţi unul sau două, dar făceţi-le serios şi plecaţi de acolo cu nişte noţiuni care o să vă folosească. Degeaba vă umpleţi geamantanul de hârtie, că nu o să vă folosească la nimic”, a mai precizat Câmpeanu.

Ministrul Muncii a fost întrebat de tinerii liberali despre modalitatea în care perioada de practică va putea fi considerată vechime în muncă.

Ea a menţionat că în cazul în care la finalul perioadei de practică ar exista un test de aptitudini, atunci ar putea fi inclusă această perioadă în vechimea în muncă şi astfel va fi recunoscută de către angajator.

„Aşa cum se face la ora actuală practica, ştiţi şi voi că alergaţi după adeverinţe, că aţi făcut practică nu ştiu pe unde şi de fapt practica nu există. Niciun angajator nu o să recunoască o astfel de practică, poate să fie prevăzută în o mie de legi”, a menţionat ministrul.”

Ceea ce m-a frapat pe mine cel mai mult este ca doamna ministru a vorbit – cel putin asa am impresia – cu prea mare usurinta despre „vanatoarea de masterate si diplome”, concluzionand „că nu o să vă folosească la nimic„. Domnia sa mai spune: „Înţelegeţi un lucru, că trebuie să vă însuşiţi acele noţiuni pe care le căpătaţi, fie că sunt teoretice sau practice.

In primul rand, daca cineva este capabil de ce sa nu faca mai multe masterate si sa obtina mai multe diplome? Pentru ca trebuie sa mai fi si capabil, adica destoinic, valoros, pentru ca sa ai la activ mai multe masterate si diplome. Sau cel putin asa ar trebui sa fie.

In al doilea rand, aceste masterate si diplome arata ca respectivul si-a insusit acele notiuni pe care le-a capatat, „fie ca sunt teoretice sau practice”. Pentru ca aceste masterate si diplome atesta o calificare (sau mai multe) pe care individul ce le-a obtinut o are (le are). Eu cred ca asa ar trebui sa stea lucrurile.

Daca discutam despre calitatea fortei de munca in Romania, diplomele si masteratele obtinute prin merit ar trebui sa dovedeasca un nivel calitativ inalt pentru cel care le poseda. Pe de alta parte, ar trebui sa ne gandim ca acestea incununeaza efortul depus de un elev/student dupa ani de studiu (spre ex: diploma de bacalaureat, diploma obtinuta dupa absolvirea unei facultati). Daca aceste diplome si masterate nu mai folosesc la nimic, atunci la ce mai foloseste scoala, liceul, facultatea, intr-un cuvant spus la ce mai e bun invatamantul, la ce ar mai folosi sa tot inveti? Daca se merge pe ideea asta, nici macar un doctorat facut pe merit, fara plagiere, fara trisare, dupa inca niste ani buni de la terminarea facultatii, dupa ce ai si lucrari publicate in tara si in strainatate, nu foloseste la nimic.

Degeaba vă umpleţi geamantanul de hârtie, că nu o să vă folosească la nimic” – dar daca cineva isi „umple geamantanul” dupa ce a trudit din greu, si inca ani de zile, sa obtina acele „hartii”, care „nu o sa-i foloseasca la nimic”, atunci cum e?

Dacă faceţi unul sau două, dar făceţi-le serios şi plecaţi de acolo cu nişte noţiuni care o să vă folosească” – aici ar fi problema: cat de serios le face… Totusi, aici nu se aplica „prezumtia de nevinovatie”? De ce trebuie sa pornim de la ideea ca nu le-a facut serios? Cum se explica faptul ca destui tineri, dupa ce le-au facut serios, parasesc Romania, ducandu-se sa munceasca, in domeniul in care s-au pregatit, prin alte tari, unde capacitatea lor este recunoscuta? Cum e posibil ca „scoala romaneasca sa produca tampiti” numai pentru Romania, dar pentru alte tari, oameni bine pregatiti? Nu cumva la mijloc ar fi o alta problema? Si aceea mentionata de D-na. Campeanu si anume „faptul că o serie întreagă de profesii industriale – să le zicem – au dispărut„, pentru ca au disparut acele industrii, lucru pentru care un elev sau student nu e vinovat, dar si cea a slabei calitati a angajatorilor, care, sa zicem asa, au rasarit pe ruinele fostelor industrii. Ca despre problema asta vad ca se vorbeste mai putin, chiar deloc. S-a vorbit si se vorbeste despre chestiunea legata de calitatea invatamantului romanesc, dar nu se spune un cuvant despre calitatea angajatorilor aparuti intre timp si despre calitatea firmelor aparute.

Reflectii la cuvintele: „Scoala romaneasca produce tampiti”

Nu stiu de ce, dar simt o atitudine antiintelectuala, specifica altor vremuri ce le credeam demult apuse. Si nu ma refer la afirmatiile D-nei. Campeanu, caci domnia sa a incercat sa caracterizeze de bine, de rau o situatie, ci la realitatile romanesti de azi. Este vorba de clasica de acum conceptie romaneasca potrivit careia: „nu diploma (nota) conteaza, ci ceea ce ai in cap”.  Comunismul a cautat din rasputeri sa restranga elita intelectuala, contand doar elita de partid. De aceea a incurajat un astfel de mod de a gandi si a cautat sa-i marginalizeze pe intelectuali. Nu mai vorbesc de faptul ca a distrus in lagarele comuniste elita intelectuala din perioada interbelica. Ca ar conta ceea ce ai in cap, fara diploma care sa-ti ateste ceea ce ai in cap, modul asta de a gandi e unul foarte comod. Si este de observat ca, drept consecinta, in constiinta romaneasca, in marea majoritate a cazurilor, profesorul e cel care greseste, elevul niciodata – laitmotivul D-lui. Goe!! „Scoala romaneasca produce tampiti” – dar poate ca e invers, poate ca sunt ei tampiti si atunci nu scoala romaneasca e de vina ca-i produce ci e chiar foarte bine ca-i triaza. Daca spui „scoala romneasca produce tampiti” – atunci diploma emisa de scoala romaneasca chiar nu conteaza. Atunci conteaza ceea ce ai in cap, nu? Consecinta unui asemenea mod colectiv de a gandi – deoarece gregaritatea e una din trasaturile specifice poporului roman – este aparitia imposturii in societatea romaneasca. Conteaza ceea ce ai in cap, nu? Nu si acel ceva care atesta ceea ce ai in cap, adica atesta cunostintele pe care le ai.  In felul acesta nu se mai face nicio diferentiere intre unul care are intr-adevar ceva in cap si altul care nu are nimic in cap. Si uite asa toti oamenii sunt egali si toata lumea e fericita si multumita: tarisoara a scapat de spaime metafizice – „sa moara vecinul si sa-i iau capra” – in oceanul egalitarismului. Liber sa aleaga, Basescu se chinuia: „Ce sa fac, incerc si eu sa aleg intre un tinichigiu si un filosof”. 😆  Iar daca „despre papadie si salata copii pot citi si pe Google”, ce rost mai are vreo diploma sau un masterat? Tragic este ca asa gandesc si multi dintre angajatorii nostri iar intelectualii nu prea au cautare in societatea romaneasca. Eu nu prea il inteleg pe Basescu: i-a spus lui Ponta dottore, si lui Liiceanu „Sa facem ce ne trebuie, noi facem filozofi”. A spune ca nu ai nevoie de filozofi e sinonim cu a spune ca nu ai nevoie de intelectuali. Si atunci ce mai conteaza ca Ponta e dottore, daca noi, de fapt, avem nevoie de tinichigii si mecanici auto? Mai conteaza, oare, lucrul asta in conditiile in care „scoala romaneasca scoate tampiti”? 😆 Mai e de observat un lucru la aceasta expresie: toti sunt tampiti. Basescu nu a spus, spre exemplu: „scoala romaneasca scoate si tampiti”. Ci a spus ca „scoate tampiti”, adica toti sunt tampiti – egalitarismul de care vorbeam mai sus: toti sunt tampiti, sa nu se supere cineva! Productie in serie mare, ce sa mai…!!

Degeaba vă umpleţi geamantanul de hârtie, că nu o să vă folosească la nimic” – dar nimeni nu actioneaza ca sa si foloseasca. Este vorba de o resemnare chiar colectiva, ca si cum am spune: n-avem ce sa facem… Eu nu cred ca este in regula. Aici lancezesc lucrurile si nimeni nu e dispus sa actioneze ca treaba sa mearga, tocmai asta nu e deloc in regula! Mai liberal ar fi sunat: „daca va umpleti geamantanul de hartie, trebuie sa si actionati ca sa va foloseasca”. Adica sa actionezi tu, sa faci ceva, sa cauti sa faci ceva. Iar integrala actiunilor individuale – actiunea colectiva – va da un rezultat, speram, pozitiv.

In orice caz, mie mi se pare ca se pastreaza aceeasi conceptie care a dominat ultimii 20 de ani: diploma nu conteaza. Schimbari majore in aceasta privinta nu vad…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 2, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 77 comentarii

Ce sa mai zicem..?

Le Figaro, citat de Gandul:

Le Figaro: „Delincvenţa română” este tot mai agresivă în Franţa, iar în marile oraşe „a explodat

Se arata ca:

„De la Paris la Marsilia, „delicvenţa română” dă bătăi de cap autorităţilor franceze, un raport al poliţiei arătând că în capitala Franţei numărul cetăţenilor români a crescut, în primele şase luni ale acestui an, cu peste 70 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, relatează Le Figaro.

Raportul poliţiei arată că numărul cetăţenilor români a crescut la Paris cu 72 la sută în prima jumătate a acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 5.860, faţă de 3.294 în primele şase luni din 2010.”

In alta ordine de idei, tot cautand cu Google, am dat peste un articol mai vechi din HotNews, care citeaza tot Le Figaro, dar interesant…:

Le Figaro: Romania, noul eden al studentilor la medicina

iulie 25, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O mare descoperire facuta de o studenta…

Bravo ei! Iata ce am citit in Gandul:

O studentă a lămurit un mister care i-a frământat zeci de ani pe oamenii de ştiinţă. VEZI ce a DESCOPERIT

Iata ce se arata printre altele:

„O studentă australiană în vârstă de 22 de ani a descoperit misterul masei lipsă a Universului. Rezultatele cercetării ei au fost publicate într-una dintre cele mai prestigioase publicaţii de ştiinţă sub egida Societăţii Astronomice Regale – „Monthly Notices of the Royal Astronomical Society”.

Amelia Fraser-McKelvie, studentă a Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii Monash din Melbourne, a descoperit secretul masei lipsă a Universului, precizează newser.com. Astrofizicienii au crezut decenii de-a rândul că există mai multă masă în Univers decât cea din planete şi stele, dar nu au putut dovedi nimic concret în acest sens. Oamenii de ştiinţă au estimat că aproximativ 50 la sută din masa necesară pentru a menţine universul în stare de funcţionare „lipsea”, adică nu putea fi localizată. Ei au emis diverse teorii în legătură cu acest aspect, fără a elucida însă misterul.”

Va invit sa cititi tot articolul! Foarte interesant!

mai 30, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , | Lasă un comentariu

Doua chestiuni

Iata un articol si un interviu care aduc in discutie 2 probleme: invatamantul romanesc de azi si, respectiv, evenimentele din 13-15 iunie 1990. Foarte interesante, va invit sa le cititi.

Cel despre invatamantul romanesc este din voxpublica si semnat de Eugen Istodor:

Inspaimintatorul invatamint de azi. Text scris de profesorul Dan Ungureanu

Celalalt este un interviu din Adevarul cu Adrian Cioroianu:

Adrian Cioroianu:„Moscova nu e străină de «13-15 iunie»“

iunie 4, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu