Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Articole interesante

In sfarsit un punct de vedere normal

Gandul

Ambasadorul Franţei la Bucureşti: Problema romilor, una dificilă, la care nu există un răspuns unic

Se arata ca:

„Problema romilor este una „dificilă, la care nu există un răspuns unic”, dar care ar putea fi rezolvată prin educaţie, a declarat, miercuri, la Buzău, Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Gustin a declarat în cadrul unei vizite la Buzău că nu se poate spune, în acest moment, cum poate fi rezolvată problema romilor, fiind „o problemă dificilă la care nu există un răspuns unic”. Oficialul străin a adăugat însă că prin educaţie ar putea fi rezolvată problema romilor.

„Este o problemă dificilă la care nu există un răspuns unic. Cred că sunt cel puţin trei direcţii care trebuie urmate. Prima este educaţia. Fără educaţie, aşa cum vedem aici, fără educaţie nu putem progresa. A doua direcţie ar fi condiţiile de locuit. Trebuie să găsim soluţiile pentru ca această populaţie care uneori locuieşte în condiţii mizere să aibă locuinţe normale. Şi a treia este munca. Munca şi condiţiile de locuit pot fi reunite pentru că avem proiecte-pilot în care este implicată şi Franţa pentru a construi locuinţe pentru comunitatea romă. Încă o dată, nu avem un răspuns miraculos”, a declarat la Buzău ambasadorul Franţei la Bucureşti.

Oficialul străin a adăugat că problema romilor nu poate fi rezolvată peste noapte, fiind „o muncă de lungă durată”. Gustin a mai precizat că Franţa este implicată în numeroase proiecte pentru educaţia copiilor din familiile de romi.

„Este o muncă de lungă durată în care trebuie să atingem mai multe nivele, dar, repet, educaţia este prioritatea numărul unu şi de aceea Franţa este implicată în numeroase proiecte pentru educaţia copiilor în cantine sociale, proiecte globale care sunt foarte importante pentru noi care să ajute la mici progrese în această problemă dificilă”, a spus Philippe Gustin.

Ambasadorul Franţei la Paris a mai declarat că Franţa doreşte să ajute România în problema romilor.

„Am un mesaj pentru comunităţile rome, dar şi pentru cei din afara comunităţilor rome. Trebuie să învăţăm să trăim împreună şi trebuie să avem o imagine pozitivă asupra vieţii, asupra lucrurilor care pot duce la progres. Poate dura foarte mult, dar trebuie să ne angajăm într-un proces de integrare şi incluziune şi în acest sens Franţa vrea să ajute România într-o problemă care este europeană. Nu este numai a Franţei această problemă. Trebuie să avansăm în subiectele legate de şcolarizarea acestora, şi nu numai şcolarizarea, ci şi împiedicarea abandonului şcolar. Trebuie să îi învăţăm să îşi găsească un loc de muncă să îşi amelioreze condiţiile de locuire„, a conchis Ambasadorul Franţei la Bucureşti.

În urmă cu o săptămână, la finalul unei întrevederi cu premierul Victor Ponta, la Palatul Victoria, ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a declarat că Franţa va continua să desfiinţeze tabere ilegale de romi şi să îi conducă pe membrii acestei comunităţi, „forţat sau ajutaţi”, la graniţă pentru a se întoarce în ţara de origine, dar va derula şi programe de angajare sau şcolarizare, atunci când este nevoie.

Tot atunci, reprezentanţii Ministerului Muncii şi ai Ministerul Administraţiei şi Internelor au semnat un acord-cadru cu cei ai Oficiului Francez pentru Imigraţie şi Integrare (OFII), pentru instituirea, cu titlu experimental, a unui sprijin pentru reinserţia familiilor de romi revenite din Franţa. Conform acordului, OFII va acorda un „ajutor de revenire” familiilor de cetăţeni români aparţinând minorităţii rome, revenite din Franţa.

Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, şi ministrul delegat pentru Afaceri Europene al Franţei, Bernard Cazeneuve, au sosit în România în urmă cu o săptămână pentru a încerca să trateze în mod direct problema romilor, relansată în această vară în Franţa prin evacuarea taberelor, urmată de expulzări.

Comunitatea de romi în Franţa este estimată la aproximativ 15.000 de persoane. Manuel Valls a recunoscut că dacă mii (de romi) au părăsit teritoriul francez de la instalarea la putere în mai 2012 a Guvernului socialist sunt „şi alţii care au sosit”.

Marţea trecută, Valls declara că Franţa „nu poate primi toată mizeria lumii şi a Europei”, el spunând că, înainte de sfârşitul lunii septembrie, 7.000 de români sau bulgari vor fi repatriaţi prin sistemul de ajutor pentru reîntoarcere.

În această vară, mai multe tabere de romi au fost evacuate de poliţie, suscitând un disconfort în cadrul taberei de stânga şi protestul unor asociaţii, în timp ce politica de expulzări colective în perioada lui Nicolas Sarzkozy a provocat critici aspre din partea Comisiei Europene.

La sfârşitul lui august, Manuel Valls a anunţat, referitor la România şi Bulgaria, că vrea „să înţeleagă de ce nu se desfăşoară politici de inserţie puternice”. Anterior, el a acuzat „ţările de origine” că implimentează „politici care discrimnează de decenii aceste populaţii”, confruntate cu sărăcia, şomajul şi analfabetismul.” (subl. mea)

Trebuie sa fiu de acord cu Dl. Philippe Gustin:  este necesar ca Romania si Franta sa caute impreuna progresul si caile catre progres. Nu numai in chestiunea romilor, desigur. Desi sunt unele lucruri si viziuni care ne despart, sunt, totusi, foarte multe lucruri, probleme si viziuni care ne apropie. Se cuvine sa intensificam colaborarea intre tarile noastre.

Decizia CCR

CCR a decis: Toate hotărârile Parlamentului trec pe la Curtea Constituţională

O sa va spun cum mi se pare mie treaba. Dupa parerea mea, nu e prea in regula sa existe foarte multe sesizari la CCR iar din lucrul asta sa izbucneasca conflicte politice ireconciliabile. Este clar (si, dintr-un anumit punct de vedere, normal) ca partenerii nostri externi sa inceapa sa-si puna semne de intrebare si sa priveasca cu indoiala situatia din Romania. Lucrurile astea dovedesc lipsa de maturitate a clasei politice de la noi. Nu se poate sa mergi la CCR cu tot felul de fitile si conflictul politic sa se aprinda cand nici nu te astepti. Evident, lucrul asta nu poate crea decat deruta pe plan extern.

DE citit si…

Romania Libera

Judecătorul CCR Iulia Motoc: Am avut dileme dacă să formulăm sau nu avizul privind suspendarea preşedintelui

Suspendarea lui Băsescu, imposibilă

Precum si…

Gandul

EXCLUSIV. PLANUL PDL pentru înlocuirea lui Crin Antonescu de la şefia Senatului

Cine promoveaza ideea Statelor Unite ale Europei…

Guardian: Iniţiativa prin care Germania vrea să creeze o ARMATĂ A UNIUNII EUROPENE şi, la nevoie, să scoată Marea Britanie din UE

Se arata ca:

„Ministrul de Externe al Germaniei, Guido Westerwelle, a propus formarea unei armate comune a Uniunii Europene, a unui Minister European de Externe şi întocmirea unor legi care să înăsprească securitatea în UE, idei care par să fie pe placul a cel puţin 11 ţări din Uniune, scrie Guardian.

Westerwelle a mai precizat că, pe lângă o armată a UE, Germania şi alte zece ţări din Uniune doresc şi formarea unei singure pieţe a industriei de apărare europene.

Sursa, care notează că Marea Britanie nu este de acord cu această iniţiativă, scrie că propunerea lui Westerwelle ar face ca adoptarea legilor în UE să nu mai poată fi blocată prin drept de veto de o singură ţară, ci de un vot comun.

“Pentru ca UE să aibă un rol mai important din punct de vedere internaţional, ar trebui să prevenim posibilitatea ca un singur stat membru să blocheze iniţiativele”, se arată într-unul dintre pasajele documentului, care i-a deranjat cel mai tare pe britanici.

Astfel, dreptul de veto al Marii Britanii ar fi “ocolit”, sugerează Guardian. “Cinci dintre cele mai importante şase ţări din UE, Germania, Franţa, Italia, Spania şi Polonia, excluzând Marea Britanie, cer o revizuire totală a politicii externe şi a securităţii Uniunii. Ele vor vota înfiinţarea unui Minister de externe pan-european şi vor ocoli dreptul de veto al Marii Britanii”, se arată în presa britanică.

Guardian scrie că proiectul este susţinut, pe lângă puterile de mai sus, şi de Portugalia, Austria, Danemarca, Luxemburg, Olanda şi Belgia.

Presa britanică mai scrie că, dacă proiectul realizat în comun de cei 11 miniştri de externe ai statelor sus-numite va trece, Marea Britanie ar putea fi presată să părăsească Uniunea Europeană.”

Dupa cat putem constata, Germania e promotoarea actuala a unui astfel de proiect…

Va propun sa cititi si acest editorial semnat Andreea Paul :

Europa la rascruce

Precum si acest articol semnat Corina Cretu:

Riscuri romanesti in perspectiva comunitara

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Reclame

septembrie 20, 2012 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Viziuni despre Uniunea Europeana

Iata, in acest sens, un articol de pe blogul Civitas’99, semnat Bogdan C. Enache, pe care va propun sa-l cititi si la care voi face cateva comentarii:

O Uniune Europeană liberală şi în interesul României

Autorul incearca sa explice ce inseamna o Uniune Europeana liberala si de ce aceasta ar fi in interesul Romaniei. Se arata ca ar trebui sa fie:

„în sfârşit, o Europă a concurenţei sub toate aspectele sale: economic, cultural, sportiv ş.a.m.d. O Europă autentic liberală, care are şi ea susţinătorii săi, deşi mai puţin vizibili, este răspunsul adecvat la provocările cu care se confruntă Europa cu probleme de astăzi, creaţie a Comisiei Jacques Delors, şi premisele unui viitor paşnic şi prosper.”

Sigur, este de inteles ca un punct de vedere liberal trebuia sa contina conceptul de concurenta. Dar nu ar fi rau, dupa parerea mea, sa ne aplecam mai mult asupra acestuia si sa vedem ce inseamna concurenta. Iata definitia cuvantului – aici. Observam ca toate definitiile prezentate vorbesc de o lupta pentru acaparerea pietei, de rivalitate intre industriasi sau intre comercianti, in vederea obtinerii unui cat mai mare profit. O relatie antagonista, o lupta pentru intaietate. Observam ca acest termen nu e chiar atat de pasnic dupa cum ar parea la prima vedere. Liberalismul sustine ca aceasta lupta trebuie sa se realizeze in domnia legii. Apararea si respectarea legii a fost sustinuta de liberalismul romanesc inca de la inceputurile lui. Insa nu de putine ori, datorita acestei lupte acerbe pentru intaietate, acaparare a pietelor si obtinerea proftului maxim, au existat si derapaje de la respectarea legii. Cu alte cuvinte se poate intampla ca lupta sa se duca prin orice mijloace, lucru ce nu e de dorit, bineinteles. Dar concurenta capitalista, in adevaratul sens al cuvantului, nu trebuie inteleasa ca fiind un fel de menuet delicat sau joc de domnisoare. Pentru ca este foarte grea. Riscurile pe care aceasta lupta le implica sunt foarte mari, inclusiv cele de natura financiara. Sa nu uitam ca in SUA lupta s-a dus si cu revolverul in mana, iar obiceiul asta nu a fost abandonat nici in prezent. Fiind vorba de o rivalitate, atunci si interesele  jucatorilor economici sunt in contradictie unele cu altele. Chiar presupunand ca se respecta legea, adica regulile legale ale jocului, lupta nu e usoara. Iar de invins, invinge cel mai puternic. Adica cel care detine forta economica cea mai mare. Nu mai vorbesc de faptul ca e in interesul lui sa-si sporeasca profitul si sa nu se lase pe tanjeala. Aceasta concurenta poate impinge lucrurile inainte, cum se spune. Spre exemplu esti obligat (cred ca nu exagerez!) sa faci, sa fabrici produse cat mai performante, cu succes de piata cat mai mare, pentru ca sa poti sa-ti invingi rivalii, adica adversarii, care, la randul lor, nici ei nu stau cu mainile in san. Si ei vor cauta acelasi lucru si vor fi interesati, motivati tocmai de aceasta lupta, sa-si imbunatateasca performantele economice. Observam ca daca ne referim strict la termenul de concurenta, acesta nu implica, nu presupune parteneri, ci rivali, adica adversari. Dar asta nu inseamna ca nu ai putea avea si parteneri, desigur. Luata in cel mai strict sens, aceasta concurenta, in care cel mai puternic castiga (nu neaparat prin mijloace legale, sa fim realisti!) conduce spre imperialism. Adica cel puternic, cei puternici vor acapara piata si o vor domina, cautand mereu sa-si extinda imperiul economic si financiar. Sigur, abordarea monopolista nu e de dorit: spre exemplu in SUA a fost data legea anti-trust, tocmai pentru a descuraja monopolurile private. Pentru ca acestea descurajeaza concurenta pana la urma. Monarhia economico-financiara, chiar daca de esenta burgheza, face sa dispara concurenta si statul de drept, subminand in cele din urma valorile liberale. Nu mai are niciun rost, spre exemplu, sa apara un actor nou pe piata, de vreme ce aceasta monarhie economico-financiara, sub conducerea unei singure persoane sau a unui mic grup de interese, poate deservi piata cu o gama foarte larga de produse. Cu toate acestea, dupa cum spuneam, ca in orice lupta, cei puternici castiga pana la urma. E greu de crezut ca o astfel de abordare, ca sa zic asa, poate conduce la reducerea decalajelor in Europa. O sa incerc sa fiu mai clar.

Europa, asa cum se prezinta la ora actuala, nu este in mod omogen dezvoltata din punct de vedere economic. Se remarca acest fenomen chiar si in interiorul unui stat, precum Italia, cu decalaje nu numai de ordin economic, dar as spune chiar si de ordin cultural intre Nordul acestei tari si Sudul acesteia. Sa luam o alta tara sudica, spre exemplu Grecia. In mod clar nu este la nivelul economic al Germaniei. Situatia actuala din Grecia, din punct de vedere economic si financiar, mai ales, e foarte grea, o stim cu totii. Unde se afla Romania? Daca e sa ne uitam la cum se defineste concurenta, problema care se pune este daca Romania poate sa faca concurenta (in conditii legale egale cu celelalte tari europene, conform legilor UE) altor tari din UE. Asa cum se prezinta situatia economica a Romanei, cu un PIB foarte mic fata de tarile Vestice (dar lucrul asta, trebuie sa-l spunem, nu e caracteristic numai Romaniei) si cu o inflatie ridicata, ne duce cu gandul ca Romania nu poate sa faca, la ora actuala, o concurenta serioasa. Cu atat mai mult cu cat ratele de crestere a PIB-ului, la noi, sunt foarte mici. Or, in Vest sunt tari foarte dezvoltate economic, nu neaparat tari mari ca numar de locuitori, cu care e greu de crezut ca Romania ar putea concura economic, fara sa piarda din start. Chiar si cu tari cu un numar de locuitori mai mic decat al tarii noastre. Daca vom arunca o privire asupra Greciei, vom observa ce „concurenta” face Grecia: e tinuta in brate de Franta si Germania sa nu se prabuseasca… Ca fara ajutor nu ar putea sa se tina singura pe picioare… Revenind la situatia de la noi, observam ca daca „ne-am pune” cu tari dezvoltate economic, acum, subliniez lucrul asta deoarece ma refer la situatia actuala, am fi pur si simplu zdrobiti fara prea mari probleme. Romania, cred, are nevoie de intelegere si de parteneri in aceasta Uniune Europeana, nu de rivali sau adversari. Si are nevoie de sustinere din partea UE, politica, economica pentru a se putea dezvolta si, pe cale de consecinta, de a reduce din decalajele ce o despart de tarile dezvoltate ale Europei. Sa nu ne imbatam cu apa rece ca suntem mari si tari, ca nu prea se vede lucrul asta. Performantele noastre din punct de vedere economic sunt slabe, iar fara performante la un nivel ridicat o politica europeana comuna bazata pe concurenta nu ti se poate potrivi. Pentru simplul motiv ca nu ai cum sa faci fata unei astfel de concurente, indiferent daca regulile legale ale jocului se respecta sau nu se respecta. Deci la modul general nu ai cum sa faci fata.

Pe de alta parte, eu cred ca notiunea de concurenta culturala trebuie bine definita. Despre ce vorbim? Rivalitatea, deci pe cale de consecinta adversitatea, intre diversele culturi europene poate sa conduca la exacerbarea nationalismului si cresterea extremei drepte, iar, in cele din urma, la razboi. Daca o tara se transforma in piata de desfacere pentru produsele straine, iar asta ar insemna, fortat si la limita, si cucerire culturala, pana la urma situatia devine maligna. Sau la ce ar putea sa conduca, spre exemplu, o concurenta culturala intre, sa zicem, Franta si Germania? Pentru ca, dupa parerea mea, una e unitatea in diversitate si altceva este daca vorbim de concurenta culturala. Termenul acesta de concurenta culturala, care ar defini, daca e sa ne luam dupa definitia concurentei, rivalitati si adversitati in diversitatea culturala a Europei, mi se pare ca determina un curent socio-politic opus tolerantei, fara de care, cred eu, aceasta Uniune Europeana nu poate sa subziste. Nu vom mai avea o diversitatea culturala ci individualitati, sau, mai bine zis, entitati culturale ce vor lupta intre ele pentru suprematie pe plan european. Spre exemplu ar insemna ca germanii, intr-o asemenea situatie, ar dori sa impuna, prin lupta (chiar daca sub o forma pasnica initial) cultura germana in toata Europa. Spre exemplu s-o impuna Frantei sau Italiei. E clar ca un astfel de fenomen – concurenta culturala – nu poate fi decat unul extrem de periculos, care favorizeaza extrema dreapta si exacerbarea nationalismelor pe plan european. Iar, in final, vor duce la distrugerea Uniunii Europene. Trebuie atentionat la modul cat se poate de serios ca de la ideea de suprematie culturala la ideea de suprematie a unei anumite rase nu e decat un pas. Deci ideea de concurenta culturala conduce cat se poate de vizibil la extrema dreapta si ascensiunea acesteia in Europa. De aceea spuneam ca termenii nu trebuie aruncati la intamplare ci bine definiti, iar aceasta concurenta culturala ar trebui bine definita intr-un sens care s-ar vrea liberal.

Iata de ce nu cred ca e bine sa se faca apologia concurentei. Cu alte cuvinte daca avem concurenta in plan sportiv (spre exemplu meciurile de fotbal sau intrecerile sportive cum ar fi Olimpiadele) ar fi bine sa avem si concurenta culturala si s-o socotim ca cel mai potrivit mod dupa care s-ar putea desfasura lucrurile in Europa. De retinut ca in antichitate, pe vremea cand se tinea Olimpiada, se opreau razboaiele. Dar, desigur, asta e altceva. In schimb concurenta economica sau culturala nu se refera la o disciplina sportiva, la un sport. Si este eronat, cred eu, sa gandim asa. Lupta economica, spre exemplu, si adversitatile aferente acestei lupte nu pot fi asimilate cu un meci de volei si nici macar cu un turneu de sah. De aceea nici nu trebuie facuta apologia concurentei, generalizand. Pentru ca aceasta concurenta si numai aceasta poate avea efecte rele asupra societatii. Daca privim lucrurile numai si numai prin prisma concurentei si a libertatii, eu cred ca ar trebui sa ne gandim ca acestea doua sunt generatoare ale individualismului. Or, impunerea unei doctrine a individualismului in plan european nu poate decat sa duca la slabirea solidaritatii sociale. Statul ar trebui sa asigure aceasta solidaritate sociala, fara de care decalajele intre cei bogati si care au reprezentat intotdeauna o minoritate si cei saraci se vor adanci, iar situatia societatii, ca sa zic asa, se va inrautatii. Si tare imi e ca aceasta inrauatire va lovi in clasa de mijloc dar si in statul de drept, pana la urma. Pentru ca in conditiile in care exista nedreptati sociale mari nu poate fi vorba de stat de drept. E o contradictie in termeni. Spre exemplu: un patron te poate da afara fara nicio explicatie. E drept oare? Dar sa ne gandim ca situatia aceasta e generatoare de nedreptati sociale, care nu pot fi benefice societatii in ansamblul ei. Lipsa solidaritatii sociale conduce la atomizarea societatii. Despre acest aspect s-a vorbit la noi. Spre exemplu, asigurarile private de sanatate. Cu alte cuvinte individul si le plateste si totul tine numai de el, statul neimplicandu-se in niciun fel. In asemenea conditii putem vorbi de cultivarea individualismului de care vorbeam mai sus, iar lucrul acesta conduce la atomizare. E oare cea mai buna, benefica abordare? Pentru ca e clar ca numai un individ, prin propriile sale actiuni, n-ar putea sa asigure solidaritatea sociala. Opusul ar insemna polarizarea foarte accentuata a societatii si, pe cale de consecinta, disparitia clasei de mijloc: o societate in doua clase – clasa de sus si clasa de jos. Lucru ce nu se poate, deoarece in Istoria omenirii intotdeauna au existat trei clase sociale: cea de sus, cea de mijloc si cea de jos. De unde se vede caracterul utopic al acestei viziuni, bazate in exclusivitate pe concurenta, libertate si individualism, cum ca acestea si numai acestea ar putea sa stea la baza unei societati umane sau la baza fericirii in societate, chiar mai mult, la baza pacii in lume si altele de felul asta. Dimpotriva, viziunea aceasta genereaza dezechilibre sociale grave, altereaza tesutul social al Europei, lucru ce poate avea consecinte periculoase. Sa ne gandim la marile miting-uri de protest de la Londra, la violentele stradale din capitala britanica dar acestea toate nu reprezinta inca gradul pe periculozitate cel mai mare.

Eu cred ca ar trebui sa ne gandim mai mult la aceste aspecte, inainte de a da reteta de fericire a Europei. Inainte de a mangaia pe crestet „capitalismul salbatic” care s-a hranit din datorii imense, conducand la dezechilibre economice grave in lume.

Liberalismul actual, prin Neoliberalism, ne propune o viziune liberala lipsita de moderatie si care se manifesta cu o destul de mare rigiditate in societate la ora actuala. Cel putin asta e impresia mea. Democratiile liberale, prin caracteristicile lor, s-au bazat pe o viziune mult mai moderata: respectarea Constitutiei, a drepturilor civile si a libertatilor individuale, societatea pluralista si welfare state. Iata ce ne spune Wikipedia despre acest din urma concept:

„A welfare state is a „concept of government in which the state plays a key role in the protection and promotion of the economic and social well-being of its citizens. It is based on the principles of equality of opportunity, equitable distribution of wealth, and public responsibility for those unable to avail themselves of the minimal provisions for a good life. The general term may cover a variety of forms of economic and social organization.””

Sunt multe voci care vitupereaza Welfare State, caracteristic democratiilor liberale, repet! Problema de analizat ar fi daca democratiile liberale si liberalismul afirmat in societate pot subzista in bune conditiuni fara acest Welfare State. Trebuie remarcat ca liberalismul clasic a fost foarte popular in sec. al XVIII-lea, pe cand social-liberalismul a devenit popular in sec. al XX-lea. De ce oare? Nu pentru faptul ca s-a simtit carenta aceasta a liberalismului si anume: aplecarea spre social? Liberalismul nu s-a referit si nu se refera la egalitate, justitie sociala, la solidaritate. Doctrinar vorbind, aceste valori nu se numara printre ale sale. Insa democratiile liberale, pana la urma, nu au putut sa nu tina seama de aceste valori. Eu cred ca de aici a pornit, ca sa zic asa, ideea de Welfare State. Tocmai pentru ca sa poata fi posibil echilibrul. De aceea eu cred ca s-a simtit nevoia unei viziuni moderate pentru ca liberalismul nu ar fi putut de unul singur sa cuprinda toate aceste aspecte. Ordoliberalismul trebuie privit in stransa conexiune cu economia sociala de piata, principalul model economic folosit in Germania de Vest dupa cel de-al doilea razboi mondial, bazata pe filozofia economica a Scolii de la Freiburg. Iata ce spune Wikipedia despre acest model – economia sociala de piata:

„Model

The social market economy seeks a middle path between socialism and laissez-faire economic liberalism (i.e. a mixed economy), combining private enterprise with government regulation to establish fair competition, maintaining a balance between a high rate of economic growth, low inflation, low levels of unemployment, good working conditions, social welfare, and public services, by using state intervention.[1] The term „social” was chosen rather than „socialist” to distinguish the social market economy from a system in which the state directed economic activity and/or owned the means of production,[2] which are usually privately-owned in the social market model.

In a social market economy, collective bargaining is often done on a national level not between one corporation and one union, but national employers’ organizations and national trade unions.

Important figures in the development of the concept include Walter Eucken, Wilhelm Röpke, Alexander Rüstow, Franz Böhm, Franz Oppenheimer, and Alfred Müller-Armack, who originally coined the term Soziale Marktwirtschaft.” (subl.mea)

De remarcat ca se vorbeste de economia mixta, de reglementari guvernamentale pentru o competitie corecta, de reducerea somajului si conditii bune de munca, de bunastare sociala si servicii publice folosind interventia statului. Or, Neoliberalismul vorbeste despre:

Deregulation – abolition of regulations that impede market entry or restrict competition, except for those justified on safety, environmental and consumer protection grounds, and prudent oversight of financial institutions;”

Sau despre privatizari masive ale intreprinderilor de stat. Diferentele sunt destul de usor observabile. Insa, dupa cum se vede, Neoliberalismului ii lipseste celalalt punct de sprijin, ca sa zic asa, adica ceea ce tine de social. Spre exemplu bunastarea sociala, un stat al bunastarii. Astfel de concepte si idei lipsesc si, in general, lipseste abordarea sociala (care nu a lipsit pana acum, dupa cum se poate vedea, din filozofia democratiilor liberale si care a condus spre dezvoltare si prosperitate in Vest. De remarcat ca aceasta criza economica si financiara a inceput sub semnul Neoliberalismului, de la Reagan si Thatcher citire! Celebrul Reaganomics…). Se observa ca ideea a venit din sanul Partidului Republican din SUA, sustinuta de fostul Presedinte al SUA, Ronald Reagan, si a fost imbratisata de toata dreapta politica europeana, fara nicio atitudine critica, lucru regretabil dupa parerea mea. Si iata ca dreapta europeana continua si acum sa sustina „fara rezerve” aceasta doctrina. Defectul principal major pe care il are aceasta doctrina, dupa parerea mea, l-am aratat mai sus. Problemele ce tin de social, cum le-am numit eu generic, nu pot fi ignorate de catre state si guverne, desi se incearca treaba asta si la noi. Insa acest curent de gandire exista in toata Uniunea Europeana, promovat de catre dreapta politica europeana, fara nicio baza critica, lucru ingrijorator. Pentru ca nu se analizeaza consecintele viitoare in plan social si politic. Acestea nu sunt clare, dar nici nu ai putea sa afirmi, fara teama de a gresi, cu mana pe inima cum se spune, ca aceste consecinte ar fi benefice societatii. Nu ne spune cum ar reusi sa faca aceasta: „maintaining a balance between a high rate of economic growth, low inflation, low levels of unemployment, good working conditions, social welfare, and public services”, in cadrul unei competitii corecte, fara interventia statului. Cum poate Neoliberalismul sa mentina toate aceste echilibre? Ar fi de dorit, spre exemplu, sa ai o rata mare de crestere economica dar si un nivel mare al somajului in tara? Sau cresterea economica, chiar daca mare, sa nu se reflecte in bunastarea sociala? Evident ca astfel de lucruri nu ar fi de dorit. Iar carenta cea mai mare a Neoliberalismului este ca, ignorand ceea ce tine de social, nu garanteaza toate aceste echilibre. Or, o viziune de succes, o viziune viabila asupra Uniunii Europene ar trebui sa tina seama de acestea, indiferent daca s-ar trece la Statele Unite ale Europei sau nu.

La intrebarile autorului articolului, as mai adauga una: „Ce fel de Uniune Europeana e posibila si poate sa subziste fara probleme?”. Cu alte cuvinte daca o Europa eminamente liberala este posibila. Aceasta posibilitate tine si nu tine de vointa politica a unora sau a altora. Intr-un fel, da. Intr-altul, nu. Dar un „liberalism salbatic”, daca pot sa ma exprim asa, nu prea cred ca ar putea conduce spre un proiect socio-politic de succes in Europa. Nu se poate fundamenta ceva nou ca gandire spunand ca tot ceea ce era vechi a fost rau si netinand cont de faptul ca si „noul” poate avea partea sa de vina, si inca o parte insemnata. Observam ca se practica, mai degraba, etichetarile decat sa se vina cu solutii viabile. Si se eludeaza faptul ca tocmai acest Neoliberalism a condus la actuala criza economica si financiara din lume. Se da vina pe ceea ce a fost in trecut, de parca, in ultimii 20 de ani nu tot linia neoliberala a fost prezenta. De unde se vede ca dreapta nu poate sa progreseze ideologic, aflandu-se acum intr-un impas evident. Si nici nu da dovada de flexibilitate sau de compromisuri rationale, pentru ca pare a nu tine cont de propriile ei carente in abordarea problemei. O privire critica asupra ei insasi nu i-ar strica, dupa parerea mea. In orice caz, subiectul este vast si, evident, ramane deschis. E o perioada de cautari, impusa de rezolvarea cu succes a actualei crize economice si financiare.

septembrie 11, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Declaratii periculoase

Iata ce ne spune Gandul:

Băsescu: Ar fi o cheltuială inutilă să construim propria flotă. Cum comentaţi?

„Preşedintele Traian Băsescu a declarat la Sulina că „ar fi o cheltuială inutilă să construim propria flotă”, deoarece există capacităţi de transport disponibile şi care pot fi angajate oricând.

Şeful statului român a fost întrebat de ce, în condiţiile în care România are un port important la Marea Neagră – Constanţa, nu are o flotă comercială pe măsură.”(România – n.r.) a avut flotă de stat, o flotă care, la Revoluţie, avea 14,5 ani vârstă medie. Flota a fost în proces de privatizare, s-au privatizat, s-au vândut, s-au tăiat… Statul român nu intenţionează să finanţeze construcţii de nave, considerând că acest lucru este o treabă a sectorului privat”, a spus preşedintele Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că ţara noastră nu suferă de capacităţi de transport pentru mărfurile pe care are nevoie să le exporte sau să le importe. „Pe piaţa liberă sunt nave disponibile, deci ar fi o cheltuială inutilă să construim propria flotă, când există capacităţi de transport disponibile şi care pot fi angajate oricând. Asta e filosofia. Important când eşti ţară maritimă e să ai portul în care să vină navele, pentru că nave sunt, porturi nu sunt. Porturi nu au toţi, nave există, slavă Domnului”, a adăugat preşedintele.”

Traian Băsescu: Susţin necesitatea realizării Statelor Unite ale Europei

„”Numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o putere economică şi militară. (…) Altfel, Europa va rămâne o carte de istorie a lumii, în care vei putea citi despre cele mai sofisticate culturi”, a avertizat Traian Băsescu. Şeful statului a apreciat că viitorul Uniunii Europene ca structură politică de forţă este „incert” dacă nu se iau „deciziile care trebuie luate pentru funcţionarea UE”.

„Când nu ai forţă economică, nu poţi să fii nici forţă militară. Degeaba ataci Libia, că nu câştigi războiul, iar securitatea este fundamentală. Securitate nu se poate decât cu bani, iar banii nu pot fi făcuţi decât cu o economie performantă. O economie fragmentată cu politici diferite în 27 de state nu ne face competitivi din punct de vedere economic. Trebuie să decidem repede, în următorii 2-3 ani, dacă vom crea Statele Unite ale Europei sau nu”, a declarat Traian Băsescu.

El a susţinut necesitatea realizării „Statelor Unite ale Europei”. Traian Băsescu a precizat că este vorba despre punctul său de vedere, că nu sunt „decizii subterane” luate la nivelul UE, ci este „viziunea” sa cu privire la evoluţia Europei în continuare.”

Referitor la prima chestiune, cum o comentez. Daca e sa mergem pe logica prezidentiala, atunci s-ar putea pune urmatoarea problema: este adevarat ca porturi nu au toti, ceea  ce implica faptul ca nici nave nu au toti (neavand porturi). Daca nave, slava Domnului, sunt destule in lumea larga, dar nu au toti nave, atunci am putea sa spunem fara nicio teama de a face afirmatii false ca si porturi, slava Domnului, sunt destule (ne putem uita pe orice atlas geografic si vom constata ca sunt destule porturi in lume). Basescu a zis: „Pe piaţa liberă sunt nave disponibile, deci ar fi o cheltuială inutilă să construim propria flotă, când există capacităţi de transport disponibile şi care pot fi angajate oricând.”. Atunci, cum exista si porturi destule in lume si sunt si tari fara sa aiba  porturi, mergand pe logica basesciana, poate ca ar fi inutil ca Romania are porturi maritime: de ce trebuie sa aiba Romania porturi maritime, daca si asa sunt destule porturi in lumea larga? Spre exemplu: Repubica Ceha, Elvetia sunt tari care nu au porturi. In asemenea conditii nu mai cheltuiesc inutil cu intretinerea portului. Se poate spune oare ca nu se traieste bine in Elvetia? Cehia are un PIB mai mare decat al Romaniei si fara sa aiba porturi. Cu alte cuvinte, e un dezavantaj major ca o tara sa aiba porturi, de vreme ce sunt tari dezvoltate care nu au porturi si o duc foarte bine asa. Rezulta ca vanzarea flotei (afacere controversata in care e implicat si Basescu) a fost un lucru cat se poate de benefic pentru patrie: am scapat de lucruri inutile – navele (ca, slava Domnului, exista destule in lume). Mergand mai departe pe aceasta logica ar trebui sa spunem ca daca am fi vandut si porturile am fi obtinut un lucru si mai benefic pentru tara – am fi scapat tara de un balsat inutil, adica porturile (lucru confirmat de existenta unor state dezvoltate care nu au porturi, dar o duc foarte bine asa, ca, slava Domnului, exista destule porturi in lume – uitati-va pe orice atlas geografic).  Interesant e ca la comentariile articolului din Gandul unii au observat ca Basescu ar fi spus ca ar fi o cheltuiala inutila sa construim autostrazi. Ca, slava Domnului, exista destule autostrazi in lume, nu-i asa? Atunci eu stau si ma intreb de ce anume ar avea nevoie Romania? A, am gasit: Romania are nevoie de sali de sport, construite in comunele patriei, de terenuri de fotbal (gurile rele spun ca s-ar fi construit si in panta)… La ce avem nevoie, spre exemplu, de parcuri industriale? Ca sunt, slava Domnului, destule in lumea larga? Cand putem construi foarte bine telegondole! Pentru promovarea turismului, desigur.

Nu dragii mei, n-ati ghicit! 🙂 Adevarul e ca si eu mi-am dat mai greu seama despre ce a vrut sa spuna Dl. Basescu. El a vrut sa spuna altceva si noi nu l-am inteles. Sa explic: daca Elvetia, care nu are porturi, e o tara foarte dezvoltata, fiind o putere bancara si financiara, atunci si Romania ar trebui sa urmeze exemplul infloritoarei Elvetii si sa devina si Romania o mare putere financiara, bancara. Presedintele a fost subtil in exprimare, noi am dat dovada de cea mai natanga intelegere a unor idealuri atat de luminoase! Atat de generoase! Atat de basesciene!

Referitor la a doua chestiune, voi relua un fragment din ceea ce a spus Basescu: „Când nu ai forţă economică, nu poţi să fii nici forţă militară. Degeaba ataci Libia, că nu câştigi războiul, iar securitatea este fundamentală. Securitate nu se poate decât cu bani, iar banii nu pot fi făcuţi decât cu o economie performantă. O economie fragmentată cu politici diferite în 27 de state nu ne face competitivi din punct de vedere economic.”

Rezulta logic: daca economia nu ar fi fragmentata cu politici diferite in 27 de state, am fi (Statele Unite ale Europei, n.m) competitivi din punct de vedere economic. De unde reiese urmatorul lucru: competitivitatea si performanta economica a intregii Europe e data de suma integrala a competitivitatii si a performantei celor 27 de state. Deci daca s-ar realiza Statele Unite ale Europei, ar creste si competitivitatea celor 27 de state, implicit si competitivitatea Romaniei, Bulgariei, si a altor state mai putin competitive decat altele foarte competitive. Sau ar creste si mai mult competitivitatea, performanta economica doar in statele cu economie avansata, restul ramanand de izbeliste. Dar Basescu ne vorbeste de „cedarea masiva de suveranitate”. Dar de ce cedarea masiva de suveranitate ar insemna o crestere fulminanta a competitivitatii din punct de vedere economic, a performantei economice? Ar creste, spre exemplu, in acest caz, competitivitatea din punct de vedere economic in Sud-Estul Europei? S-ar inregistra aici, daca s-ar ceda masiv suveranitatea, o crestere uluitoare a performantei economice? Ar fi, ca sa dau un alt exemplu, Polonia, ca stat facand parte din Statele Unite ale Europei, mai performanta din punct de vedere economic decat e acum, daca si-ar ceda masiv din suveranitate? Sau ar scapa Grecia mai usor de datorii?

Pe de alta parte aici ar mai fi o probelma: este oare Franta dispusa ca, in numele cresterii performantei si competitivitatii economice, sa-si cedeze masiv din suveranitate? Sau Anglia? Sau Germania? Despre Germania, spre exemplu, s-ar putea spune ca e suficient de competitiva si asa cum e acum.  Pentru ca, dupa cum a declarat Basescu, rezulta cat se poate de clar: in numele competitivitatii si performantei economice a continentului nostru trebuie sa se cedeze masiv din suveranitate si sa se constituie Statele Unite ale Europei. De ce? Pentru ca Europa sa devina o forta militara! Pentru ca sa-si asigure o securitate mai buna! Deci prin renuntarea masiva la suveranitate, Europa, in final, si-ar putea asigura o securitate mai buna. Insa… stiti cum e? E ca in bancul acela: dar cine o ameninta? A amenintat Libia, spre exemplu, recent securitatea Europei? Din ce spune Basescu reiese ca banii rezultati din cresterea performantei si competitivitatii economice ar fi destinati, in exclusivitate, cheltuielilor militare, in numele securitatii continentului! Fara sa fie foarte clare amenintarile de ordin militar la adresa continetului. Cu alte cuvinte, Basescu ne vorbeste de inarmare! O noua cursa a inarmarilor? Se pregateste un nou razboi? De ce, intr-o perioada de pace (caci este pace pe continent), trebuie cheltuite sume uriase pentru inarmare? Ce razboi trebuie sa castigam? Cel cu biata Libie? Si cine ne ameninta atat de tare ca trebuie sa ajungem o forta militara de temut (altfel n-ar avea rost sa vorbesti de forta militara, daca ea nu e in stare sa descurajeze macar amenintarile foarte mari cu care se confrunta continentul)?

Cu alte cuvinte, Basescu pare a vrea sa spuna urmatorul lucru: continentul nostru e foarte, foarte amenintat! De catre cine? Si trebuie sa ne intarim, pe cale de consecinta, forta militara, securitatea! Eu stau si ma intreb: ne pregatim de un nou razboi? Unul mondial?

august 18, 2011 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Despre criza economica si financiara din Europa

Un articol din Mediafax cu privire la aceasta problema:

Europa trece printr-o criză fără precedent. Cine mai urmează?

Iata ce arata, printre altele:

Cum s-a ajuns în această situaţie? Unul dintre motive este susţinerea băncilor din bani publici, care apasă bugetele statelor.

Pe lângă asta, Europa plăteşte preţul acumulării de datorii începând din anii 70 şi sfârşitul unei perioade de 30 de ani de creştere economică puternică. Europa a trăit apoi pe credit, pentru a-şi menţine nivelul de trai.

„Pieţele au sunat sfârşitul recreaţiei”, a conchis un diplomat european.

După criza socială, marcată de manifestaţii violente la Londra împotriva majorării taxelor de şcolarizare, incendierea unei bănci, soldată cu victime în Grecia, sau protestele din Franţa împotriva reformei pensiilor, ar putea urma o criză politică.

„Europa se lasă traversată de efluvii de populism şi naţionalism”, a declarat fostul preşedinte francez al Comisiei Europene, Jacques Delors.

Deja extrema dreaptă a câştigat teren în Suedia, dar şi în Olanda şi Ungaria.

Oficiali germani şi-a exprimat în particular îngrijorarea că populiştii profită de criza din zona euro şi de opoziţia în creştere a populaţiei de a suporta datoriile vecinilor.

Pentru prevenirea extinderii crizei financiare, statele UE vor consolidarea politicii bugetare comune. Astfel, din 2011, ţările europene trebuie să prezinte la Bruxelles bugetele naţionale, înainte de adoptarea lor în Parlament. De asemenea, sancţiunile împotriva ţărilor care încalcă reglementările în domeniul bugetar vor fi înăsprite.

Astfel, în Europa începe să capete formă, lent, Uniunea bugetară.

Acum câteva luni, puţini riscau să vorbească despre Statele Unite ale Europei. Acum, Uniunea este mai aproape, dar nu din idealism, ci din necesitate, sub presiunea evenimentelor, a explicat Dominik Hierlemann, analist la Fundaţia Bertelsmann.”

Insa recomand sa fie citit tot articolul! Foarte interesant!

decembrie 13, 2010 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu