Hristos a Inviat!!

Motto: „Doamne al cerului si al pamantului, pomeneste-ma pe mine, pacatosul, robul Tau, rusinatul si necuratul in Imparatia Ta. Amin”

Sf. Ioan Gura de Aur

Invierea Domnului

In Ortodoxie icoana clasica a Invierii Domnului este cea a pogorarii Acestuia la iad. Hristos, pentru ca sa ne faca pe noi nemuritori, inviind din morti ca un Dumnezeu, S-a smerit pe Sine mai mult decat ne-am putea noi, oamenii, imagina. Pogorarea la iad arata acest lucru si mai arata iubirea pe care Dumnezeu o are fata de noi, oamenii.

Iisus nu doar ca a murit pentru noi, dar S-a supus pe Sine Legii Vechi, desi era fara pacat, coborand pana la iad pentru a intinde omului cazut in pacat mana Sa mantuitoare. Nu i-a inviat doar pe Lazar, pe fiul vaduvei din Nain sau pe fiica lui Iair, care murisera cu trupul, ci l-a inviat pe Adam si i-a dat o mana de ajutor Evei, care cazusera de la credinta. Pentru ca sa-l invie pe om din morti, nu doar cu trupul ci si cu sufletul.

Privind marea smerenie a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care S-a pogorat pe Sine pana la iad pentru noi si a noastra mantuire, sa ne inaltam, cu ajutorul lui Dumnezeu, mintea noastra la cer, cum spune, intr-o frumoasa rugaciune, Nichifor Vlemid. Pentru ca Hristos s-a pogorat la iad pentru ca sa ne ridice pe noi, inclusiv cugetul nostru. Apostolul ne arata:

„2. Cugetati cele de sus, nu cele de pe pamant;

3. Caci voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos, intru Dumnezeu.

4. Iar cand Hristos, Care este viata voastra, Se va arata, atunci si voi, impreuna cu El, va veti arata intru slava.”

(Coloseni 3, 2-4)

La vechii evrei, din Vechiul Testament, lucru acesta era cunoscut de foarte putini. Aceasta mare taina insa era sugerata de simboluri, spre exemplu Steaua lui David.

Steaua lui David

Mi se pare ca putem risca acum o interpretare:

– Triunghiul echilateral cu varful in jos reprezinta marea smerenie a lui Dumnezeu, pogorarea Sa la iad. Toata Energia Necreata, venita de Sus, se indreapta catre zdrobirea iadului, mergand in cele mai de jos ale pamantului;

– Triunghiul echilateral cu varful in sus ar putea sa reprezinte consecinta: ridicarea noastra din pacat si din iad catre cele de Sus, catre Imparatia Lui Dumnezeu.

Nu pentru faptele noastre bune a venit catre noi Energia Necreata, ci din imensa bunatate a lui Dumnezeu. Iar triunghiul echilateral cu varful in sus nu arata neaparat faptele noastre bune, care s-ar ridica la cer, ci faptul ca, desi pacatosi, din mila lui Dumnezeu ne ridicam catre cer. Ambele triunghiuri  sunt echilaterale pentru ca in ambele actiuni, desi opuse, se arata vointa mantuitoare a Sfintei Treimi. Si sunt doua triunghiuri echilaterale, simbolizand dumnezeiescul si umanul, cele doua firi – dumnezeiasca si omeneasca – fara de amestecare (de observat ca cele doua triunghiuri nu se amesteca ci raman distincte!!) ale Domnului nostru Iisus Hristos, Mantuitorul nostru.

Invierea lui Iisus din morti ne arata invierea firii noastre. Caci moartea a intrat in lume prin pacat. Omul a pacatuit si Dumnezeu i-a spus omului ca daca va pacatui, va muri. Moartea inclusiv trupeasca a fost o consecinta a pacatului facut de om. In trecut, la vechii evrei, omul mort era considerat necurat. Spre exemplu, preotilor le era interzis sa se apropie de un om mort. Dumnezeu ingaduia, totusi, sa devina necurati, daca era vorba de un membru al familiei: tata, mama, frate, sora nemaritata. Dupa care trebuiau sa respecte randuiala curatirii.

M-am intrebat de ce omul mort era vazut ca fiind necurat…  Mi se pare pentru ca Dumnezeu este Dumnezeul celor vii – ca in expresia „viu este Domnul”, „Eu sunt Invierea si Viata”, „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Dumnezeu n-are partasie cu mortii sau cu moartea, consecinta pacatului. Iar Dumnezeu S-a facut om, inviind in trup pentru noi, scotand firea noastra din stricaciune.

Hristos a Inviat!!

Neprihana cereasca

De Nasterea Domnului as dori sa reflectam impreuna la ceea ce spunea Sfantul Grigorie Teologul in finalul Cuvantului la Nastarea Mantuitorului Iisus Hristos, unde vom afla o foarte mare bogatie duhovniceasca, cu atat mai mult necesara in vremurile noastre complicate:

„Un singur lucru sa urasti din cele ce sunt relatate despre Nasterea lui Hristos, si anume omorarea pruncilor de catre Irod, sau, mai bine spus, cinsteste si aceasta jertfa ca una care se aduce lui Hristos, mai inainte de Jertfa cea noua a Lui Insusi pentru noi.

Iar daca acum va fugi in Egipt, sa fii si tu impreuna-instrainat cu El; caci daca El este urmarit acolo, sa fii si tu impreuna cu El prigonit; iar daca in Egipt zaboveste, cheama-L pe El de acolo inchinandu-i-te; treci impreuna cu El prin toate varstele cresterii Lui, ca un ucenic credincios lui Hristos. Curateste-te si taie-te imprejur duhovniceste, da la o parte si leapada valul pe care il ai asupra ta de la zidire; invata si tu apoi in templu, alunga si tu, precum a facut-o El, pe cei ce negustoresc casa lui Dumnezeu, lasa-i sa te loveasca cu pietre, daca va trebui sa treci si prin aceasta; dar tu vei scapa, o stiu asta prea bine, si vei trece printre ei asa cum a trecut Dumnezeu. Si aceasta deoarece Cuvantul (Logosul) nu Se lasa lovit cu pietre. Si Chiar daca vei fi dus in fata lui Irod, sa nu-i dai nici un raspuns, caci va fi respectata mai mult tacarea ta decat multa vorbarie a celorlalti. Iar daca te vor lovi cu biciul, sa ceri sa implineasca si celelalte ale pedepsei. Sa ai grija sa gusti si tu fiere cu otet; cauta si tu scuipari, lovituri si palmuiri, chiar cununa de spini, dupa asprimea vietii celei cuvioase; imbracate si tu in hlamida mohorata, primeste batul de trestie in dreapta si bataia de joc a celor care vor rade de tine si vor nesocoti adevarul. Apoi, impreuna rastigneste-te cu El, fii gata sa mori si sa te ingropi si tu impreuna cu El, pentru ca impreuna cu El sa inviezi si tu, ca apoi impreuna cu El sa fii slavit si sa imparatesti si tu cu El. Si asa, vazandu-L pe El, atat cat ne este cu putinta a-L vedea, sa-L cinstim pe Cel in Treime inchinat si slavit, si Care, fie sa ni Se arate si noua, celor tinuti inca de legaturile acestui trup, in Hristos Iisus, Domnul nostru, Caruia fie slava in veci. Amin!”

Sfantul Grigorie Teologul – Cuvant la Nasterea dupa Trup a Mantuitorului Hristos, Cuvant la Sfintele Pasti, Panegiric (Cuvant de lauda) la Sfantul Vasile cel Mare – Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa, Bucuresti, 2009.

Si drept cinstind Nasterea dupa Trup a Celui ce este mai sfant decat toti sfintii sa ne bucuram de cereasca lumina a inomenirii Sale.

Numai bine, multa sanatate si multe bucurii va doresc de Craciun! 🙂

Nasterea Domnului

Pomenirea Sfantului Mucenic Mirax

Printre sfintii pe care ii pomenim pe 11 decembrie – printre care Sf. Daniel Stalpnicul si Sf. Luca cel Nou Stalpnicul – il pomenim si pe Sfantul Mirax. Povestea vietii lui  e foarte interesanta si, mi se pare, actuala in ceea ce priveste relatiile dintre crestini si musulmani. Iata viata lui asa cum apare in Sinaxarul din aceasta zi de 11 decembrie, sursa – aici:

„Tot în această zi, pomenirea unui oarecare Mirax şi povestire foarte folositoare.

Acest fericit mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam din Egipt, născut în cetatea Tenesti, din părinţi creştini. A fost botezat şi crescut în credinţa cea neprihănită a creştinilor. Dar din uşurătatea minţii a fost înşelat de diavol şi s-a dus la Amira, domnul agarenilor din cetate, şi s-a lepădat de Hristos. Şi-a tăiat brâul şi a călcat în picioare crucea; a scos apoi sabia şi a strigat cuvântul cumplit: „Sunt agarean! De azi înainte nu mai sunt creştin!”. Şi a fost cinstit şi lăudat câţiva ani de Amira şi de cei împreună cu el. Părinţii lui însă nu conteneau de a ruga pe Dumnezeu ca să-l întoarcă din nou la credinţă pe fiul lor.

Şi Dumnezeu, văzând râvna şi rugăciunea lor stăruitoare, a schimbat inima lui Mirax şi l-a întors la credinţă. Şi a venit el la părinţii lui şi le-a zis: „Iată, dragii mei părinţi, din întunecimea minţii am făcut ce am făcut. Acum mă rog să fiu iarăşi creştin şi să fiu cu voi”. Părinţii i-au răspuns: „Noi, fiule, de când ai făcut acest lucru, multe lacrimi am vărsat pentru tine. Dar niciodată n-am contenit să rugam pe Dumnezeu ca să cunoşti cu adevărat şi să te întorci la Dumnezeu. Iar acum mulţumim bunătăţii Lui, că n-a trecut cu vederea smerita noastră rugăciune. Dar după cum ştii şi tu fiule, ne temem de Amira, că nu cumva să ne primejduim, că te-am fi schimbat noi. Dar dacă vrei, ca să te uşurezi şi tu de marele tău păcat, ca să faci milostiv şi pe Dumnezeu, ca să ne scoţi şi pe noi de sub bănuială şi să fii folositor şi pentru tot neamul tău, du-te tu la Amira, şi precum ai făcut pe ascuns ceea ce ai făcut, tot aşa şi acum, fără ştirea noastră, dă pe faţă cu îndrăznire credinţa ta şi Dumnezeu va povăţui viaţa ta, fiule, precum voieşte”.

Mirax, după ce a luat de la părinţi sfatul acesta şi odată cu el şi binecuvântarea, cu brâul în mână, s-a dus la adunarea agarenilor. S-a încins cu brâul înaintea lui Amira şi a întregii adunări, a făcut semnul cinstitei cruci şi a grăit: „Acum mi-am venit în fire din întunecimea diavolească ce mă cuprinsese! Am căzut înaintea lui Hristos. Am ajuns iarăşi creştin precum am fost şi am venit să-ţi aduc aceasta ştire ţie şi întregii adunări. Am venit să mărturisesc înaintea tuturor pe Hristosul meu şi să vă dau anatemei şi pe voi şi credinţa voastră”.

La auzul acestor cuvinte, Amira l-a chinuit vreme îndelungată, încercând să-l facă să se lepede de credinţa în Hristos. Dar văzând că nu poate, l-a osândit la moarte. Slujitorii l-au luat, l-au pus într-o corabie şi l-au dus în larg ca la patru stadii. După ce şi-a făcut rugăciunea, slujitorii i-au tăiat capul şi l-au aruncat în mare. Nu se ştie dacă trupul lui a ieşit său n-a ieşit din mare; cinstitul lui cap însă a ieşit. Nişte creştini l-au cunoscut şi l-au luat ca pe un dar de mare preţ, au făcut o cutie de argint şi au pus în ea capul sfântului cu cinstea şi slava cuvenită. Şi de atunci şi până acum izvorăşte pururea mir bine mirositor şi săvârşeşte fel de fel de tămăduiri, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos.„

De unde se vede ca musulmanii, din intunecimea lor diavoleasca, ce i-a curpins, fac si in zilele noastre aceste atentate sangeroase peste tot in lume. Pentru ca ei nu stiu sa cada inaintea lui Hristos! Asa si in zilele noastre, unii crestini din usuratatea mintii si inselati de diavol se duc la Amira… Dar Dumnezeu l-a proslavit in fata paganilor pe acest oarecare Mirax, cand s-a intors la dreapta credinta si a si marturisit-o in fata conducatorului agarenilor. Parintii lui s-au rugat pentru el. Amira l-a chinuit doar pentru ca L-a marturisit pe Hristos. E demn de remarcat ca oamenii acestia, musulmanii, nu sunt neaparat impotriva civilizatiei noastre, la care privesc cu jind, ci impotriva lui Hristos! Ei vor, de pilda, nivelul de trai din Germania, pe Hristos nu-L vor ei… Diavolul ii imbie catre prosperitatea materiala si ii face sa se razboiasca cu Hristos, ca nu cumva sa se mantuiasca!

Despre felul in care gandeste majoritatea oamenilor…

Am citit zilele trecute editorialul lui Cristian Tudor Popescu din Gandul:

Părintele Francisc

Se arata ca:

„Are oare dreptul un necredincios ca subsemnatul să spună ceva despre vorbele Papei Francisc? Şi dacă necredinciosul care sunt crede că trebuie respectată dorinţa musulmanilor de a nu se face niciun comentariu grafic cu privire la profetul lor, Mahomed, atunci ar trebui să respect şi dorinţa unor creştini să tac dracului din gură?

Nu, din mai multe motive. Primul: n-am nicio îndoială că Papa Francisc îmi va da voie s-o fac. Acest om vorbeşte şi se poartă omeneşte, nu ca apărătorul cel mai de sus al dogmei religioase. La întrebări dificile, Francisc nu se acoperă cu citate şi consideraţii teologice, îşi asumă răspunsuri de bun-simţ, pe înţelesul celor mai simpli credincioşi.

„Mulţi copii sunt victimele reţelelor de droguri şi prostituţie. De ce îngăduie Dumnezeu să ni se întâmple lucrurile acestea? Copiii nu sunt vinovaţi cu nimic”, l-a întrebat o fetiţă filipineză de 12 ani. Sanctitatea Sa putea să-i răspundă că nepătrunse sunt căile Domnului şi că durerea în faţa acestor nedreptăţi nu trebuie să-i micşoreze cu o iotă iubirea de Dumnezeu şi credinţa că şi El o iubeşte. Francisc, însă, a îmbrăţişat-o şi le-a spus celorlalţi: „Ea este singura care a pus o întrebare pentru care nu există răspuns şi nici măcar nu a putut să o exprime în cuvinte, ci mai degrabă în lacrimi”. Să îţi asumi, din scaunul Sfântului Petru, afirmaţia că nu există răspuns la o întrebare cu privire la Dumnezeu!… – pentru aşa ceva, în cazul unui simplu preot, acuzaţia de erezie era garantată, ca şi urmările ei crunte.

„Vă invit pe ficare dintre voi să vă întrebaţi: am învăţat cum să plâng atunci când văd un copil înfometat, un copil pe stradă care se droghează, un copil fără casă, un copil abandonat, un copil abuzat, un copil pe care societatea îl foloseşte ca pe un sclav?” a adăugat capul bisericii.

Prin urmare, nu văd cum ar putea fi interpretată părerea Papei privind limitele libertăţii de expresie – „E drept, nimeni nu trebuie să reacţioneze violent, dar dacă un mare prieten rosteşte un cuvânt jignitor la adresa mamei mele se poate aştepta să primească un pumn” – în termeni de neaderenţă la ideile Revoluţiei Franceze şi ale Iluminismului de secol XVIII, cum o face dl. Emil Hurezeanu, sau cu citate din Max Weber şi Dostoievski, ca dl. Gabriel Liiceanu. Francisc a spus, iarăşi, un lucru simplu şi omenesc, care pentru mine se traduce aşa: „Da, libertate de expresie, dar dacă o faci pe mama curvă, crezi că o să scriu un pamflet la adresa ta sau o să mă adresez justiţiei? Nu, amice, vorbele tale sunt totuna cu a încerca să-mi vâri un cuţit în inimă, aşa că o să mă reped să-ţi sparg faţa. Niciun principiu şi nicio lege nu mă vor putea opri să fac asta, pentru că sunt om”.

Papa nu instigă nicidecum la violenţă, cum vrea să înţeleagă dl. Liiceanu, Sanctitatea Sa nu face altceva decât să avertizeze că există atacuri verbale care, prin natura umană, generează inevitabil violenţă, în ciuda principiului libertăţii de exprimare, a oricăror legi, pedepse şi precepte religioase.

Înţeleg foarte bine. Când CV Tudor a scris că mi-am lovit până la sânge copilul în vârstă de 2 ani pentru că mi-ar fi luat un hamburger din mână, am uitat de toate regulile deontologice ale jurnalismului pe care mă încăpăţânez să le reamintesc şi l-am prevenit public, la televizor, pe individ să se ferească să ajungă cu mine într-un loc îngust şi fără bodigarzi. Nu era o figură de stil. Ori îi rupeam eu capul, ori mi-l rupea el mie, nu mai ştiam altă deontologie.

Iisus, la care se referă dl. Liiceanu, a spus: „Dacă cineva îţi dă o palmă peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt”. În ce priveşte persoana mea, pot să fiu de acord cu asta ca o contracarare a răzbunării cu orice preţ, a sângeroasei reguli „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Dar Iisus n-a spus că trebuie să întorci obrazul celălalt când îţi sunt loviţi şi batjocoriţi părinţii, copiii sau Dumnezeul-Tată în care crezi cu tot sufletul.

Nu cred în catolicism şi nici în ortodoxie. Însă am încredere într-un om: părintele Francisc.”

Vedeti… Cam asa gandim, din pacate, cu totii… Chiar si cei care-si zic crestini. Voi primi criticile cuvenite la adresa generalizarii pe care am facut-o: „cu totii”. N-am dreptul, intr-adevar, sa vorbesc in numele tuturor. Insa primul lucru care mi-a venit in minte dupa ce am citit editorialul a fost acesta: cum sa nu fie de acord un ateu cu parerile de suflet pierzatoare ale Papei? Deci daca cineva imi spune ceva de mama, stai sa vezi ce bataie ii trag, o bataie sora cu moartea! Se leaga de copii? Il omor! „Ori îi rupeam eu capul, ori mi-l rupea el mie, nu mai ştiam altă deontologie.”, „Dar Iisus n-a spus că trebuie să întorci obrazul celălalt când îţi sunt loviţi şi batjocoriţi părinţii, copiii sau Dumnezeul-Tată în care crezi cu tot sufletul.”. Eu nu vad ceva ziditor de suflet in astfel de pareri, ca cele ale Papei sau ale lui CTP… Insa mi se pare ca majoritatea oamenilor exact asa gandeste. „Sanctitatea Sa nu face altceva decât să avertizeze că există atacuri verbale care, prin natura umană, generează inevitabil violenţă, în ciuda principiului libertăţii de exprimare, a oricăror legi, pedepse şi precepte religioase.”. Si intr-adevar se intampla astfel de lucruri: de a raspunde cu violenta fizica la un atac verbal. Din pacate, astfel de lucruri se intampla… Din partea lui Cristian Tudor Popescu n-as avea prea multe pretentii, pentru ca nu e Papa. Din partea Papei m-as fi asteptat la un altfel de raspuns… Dar n-ar trebui sa ne mire nici raspunsul Papei. Pentru ca in vremurile pe care le traim, oamenii au ajuns sa fie plini de superficialitate si nu mai urmaresc sau ignora cu desavarsire, desi nu suntem desavarsiti, sa obtina victorii duhovnicesti, cum se exprima Sfantul Ioan Gura de Aur. CTP spune:

„Acest om vorbeşte şi se poartă omeneşte, nu ca apărătorul cel mai de sus al dogmei religioase. La întrebări dificile, Francisc nu se acoperă cu citate şi consideraţii teologice, îşi asumă răspunsuri de bun-simţ, pe înţelesul celor mai simpli credincioşi.”

Tocmai asta e: se poarta omeneste, ca toti oamenii. Un duh lumesc strabate aceasta lume si se accentueaza parca din ce in ce mai mult in zilele noastre. Poate ca si in alte vremuri era la fel ca si acum. Ce ne mai trebuie noua, oamenilor moderni de astazi, citatele si consideratiile teologice? Ne trebuie raspunsuri de bun simt! Pe intelesul tuturor!

Eu stau si mai intreb cati dintre oamenii de astazi mai gandesc si simt cu inima in felul urmator:

„Dar noi vom arata faptele dragostei catre fratii nostri cei intru Hristos, milostivindu-ne de cei saraci, intorcandu-i spre bine pe cei rataciti, oricare ar fi chipul ratacirii sau saracirii lor, facand dreptate celor nedreptatiti, intarindu-i pe cei ce zac in slabiciune, fie ca patimesc aceasta din pricina vrajmasilor trupesti si a bolilor, fie ca patimesc aceasta din pricina duhurilor rele celor nevazute si a patimilor celor de ocara; sa cercetam pe cei inchisi in temnita, sa rabdam celor ce ne gresesc noua si sa ne iertam unii altora, daca vreunul are vreo plangere impotriva cuiva, asa cum Hristos ne-a iertat noua. Si indeobste, in tot chipul si cu toate faptele si cuvintele noastre, cate le-am putea avea, sa aratam dragoste unii catre altii, ca sa ne invredinicim noi de dragostea lui Dumnezeu si sa fim binecuvantati de catre El si sa mostenim imparatia cea vesnica si cereasca, fagaduita noua si pentru noi gatita de la intemeierea lumii.

Pe care fie ca noi toti sa o dobandim prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, toata cinstea si slava in vecii vecilor. Amin. (Sfantul Grigorie Palama – Omilia 4 – Despre a doua venire a lui Hristos; Sfantul Grigorie Palama, Omilii, vol. 1, Anastasia 2000; subl. mea)

Cati mai cred, gandesc si simt in inima lor asa?

Ca daca am fi gandit si simtit in inima noastra in felul acesta, asa am fi si vorbit!

Cati mai cred, gandesc si simt in inima lor ca trebuie ” sa rabdam celor ce ne gresesc noua si sa ne iertam unii altora”? Stiti cum gandim si simtim noi? Cam asa: „Moaaaaa, stai sa vezi ce pumn ii trag! Baaaaaa, te bat de te c… pe tine, baa! Ma, nene, ii trag doua picioare de l-am spart!” – observati ce spune: „Nu era o figură de stil. Ori îi rupeam eu capul, ori mi-l rupea el mie, nu mai ştiam altă deontologie”. Cati dintre noi mai credem ca trebuie sa-i intoarcem „spre bine pe cei rataciti, oricare ar fi chipul ratacirii sau saracirii lor, facand dreptate celor nedreptatiti, intarindu-i pe cei ce zac in slabiciune, fie ca patimesc aceasta din pricina vrajmasilor trupesti si a bolilor, fie ca patimesc aceasta din pricina duhurilor rele celor nevazute si a patimilor celor de ocara„?

Si ma gandeam ce mare diferenta, ca de la cer la pamant, intre lumea Sfantului Grigorie Palama si lumea Papei Francisc si a lui Cristian Tudor Popescu, lumea noastra, de azi.

Si iata ce se intampla in lumea noastra de astazi, spre exemplu recentul atentat, de la sfarsitul lui octombrie, anul trecut, de la Marysville Pilchuck High School, la nord de Seattle, US… The Independent titra:

Washington State school shooting: Two dead including gunman at High School

Se arata, printre altele, ca:

„A student opened fire in a high school cafeteria north of Seattle on Friday, killing at least one person and injuring four others before turning the weapon on himself, officials have said.

Police said the gunman was a student at Marysville-Pilchuck High School in Marysville.

His surviving victims, two males and two females, were all young people, according to medics. Three were in critical conditions with gunshot wounds to the head, said Joanne Roberts, chief of medicine at Providence Regional Medical Center in Everett. Meanwhile, the fourth victim, a 14-year-old, was being cared for at Harborview Medical Centre.

Following the incident, the school was put into lockdown as police searched the school room by room to ensure the facility was safe.

Robb Lamoureux, Marysville Police Commander confirmed that two people had died and said police believe the first shots were fired in the cafeteria, but he could neither state what prompted the shooting, nor the gunman’s identify or that of his victims.

Mr Lamoureux said that officers evacuated students from all of the buildings on campus „to make sure there [was] no longer an active threat,” the Guardian reported.

Mr Lamoureux went on to stress that the area „is an active scene.”

„We do ask parents to please stay away,” he said.

To help reunite concerned parents and school pupils, Marysville Police has tweeted a meeting point around ten minutes away from the high school.

At the church, buses pulled up periodically to drop off students evacuated from the school, with some running to hug their parents.

The Marysville School District said in a statement that „Marysville Pilchuck High School is currently in lock down due to an emergency situation. Police and emergency services have responded.”

Ayn Dietrich, an FBI spokesperson in Seattle, said the agency had personnel on their way to the scene to help authorities with the investigation.

The incident comes after a shooting at Seattle Pacific University on 5 June, where a gunman killed one student and wounded two others.”

De citit si ce spune The Seattle Times despre aceasta tragedie intr-un articol mult mai amplu:

2 dead, 4 wounded in shooting at Marysville-Pilchuck High School

Pe Wikipedia e descris mai concis si mai clar ce s-a intamplat. E vorba de un baiat de 15 ani, Jaylen Ray Fryberg, care a deschis focul, cu un Beretta de calibrul .40,  in cantina liceului, dupa care s-a sinucis. A lasat in urma 4 morti (trei in varsta de 14 ani si unul in varsta de 15 ani) si 3 raniti…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

Despre ideea de normalitate…

Sigur, ne putem intreba ce este normalitatea? Caracterul de a fi normal. Totusi, ideea de normal si de normalitate poate fi vazuta diferit in societate, dupa cum se si spune: „cate capete, atatea pareri”. Eu spun ca asa e normal, tu zici ca nu e asa, ci asa e normal. Interesant este ce spune Sfanta Scriptura in Cartea I a Regilor la inceputul Cap. 12. Voi cita primele 6 versete din acest capitol:

Cap. 12

Samuel inceteaza de a fi judecator

1. A zis Samuel catre tot poporul: „Iata eu am ascultat glasul vostru in toate cate mi-ati grait si am pus rege peste voi.

2. Iata regele umbla inaintea voastra, iar eu am imbatranit si am incaruntit; fiii mei sunt cu voi si eu am umblat inaintea voastra din tineretile mele si pana acum.

3. Iata-ma, marturisiti asupra mea inaintea Domnului si a unsului Lui, de am luat cuiva boul, de am luat cuiva asinul, de am asuprit pe cineva si de am apasat pe cineva; de am luat de la cineva mita si am inchis ochii la judecata lui, va voi despagubi”

4. Si au raspuns toti: „Tu nu ne-ai nedreptatit, nici nu ne-ai asuprit, nici nu ai luat nimic de la nimeni”

5. Atunci el a zis: „Martor ne este Domnul si martor este unsul Lui in ziua aceasta, ca voi n-ati gasit nimic asupra mea!” Iar ei au zis: „Martor!”

6. Apoi a zis Samuel catre popor: „Martor este Domnul, Cel ce a pus pe Moise si pe Aaron si Care a scos pe parintii vostri din tara Egiptului. […]” (subl. mea)

Stateam si ma gandeam la lucrurile acestea… Vorbim despre normalitate, dar cat de mare este diferenta intre cum ar trebui sa fie omul si cum este si ce face el in realitate. Ecclesiastul spune la cap. 7, versetul 29:

„Dar iata numai ce am gasit: Dumnezeu a facut pe om drept, iar oamenii nascocesc multe viclesuguri.” (subl. mea)

Cam astfel de viclesuguri: sa-i ia celuilalt boul, asinul, sa-l asupreasca si sa-l apese! Sa dea si sa primeasca mita, sa inchida ochii la judecata si, desigur, sa nu-l despagubeasca pe cel pe care l-a nedreptatit si caruia ia furat una si alta… De unde ar rezulta ca nu s-a inventat inca un sistem socio-economic in care sa nu mai fie asa… Dar cati sunt ca Samuel? Interesant este ca el ne demonstreaza ca este posibil ca un om sa traiasca si fara sa fure si sa faca tot felul de nedreptati. Pe cand in zilele noastre e in mare voga cum sa se minta si sa se insele. Unii mai fac si un fel de titlu de glorie din asta…  Numesc astfel de lucruri stiinta de „a te descurca in viata”, altfel esti „prost”, „mori ca prostu’ cu dreptatea-n brate”. Putini se gandesc la ceea ce spunea Sf. Dimitrie al Rostovului, ca „cei drepti tin lumea”.

De observat ca Samuel intreaba poporul, de unde rezulta ca si pe vremea aceea erau oameni care faceau astfel de nedreptati. Am putea fi tentati sa credem ca e usor de facut si de trait asa cum a facut si a trait Samuel. Realitatea pe care o traim ne arata insa multe exemple contrare. Deci nu e atat de usor precum pare la prima vedere. Dumnezeu a pedepsit casa lui Eli pentru rautatea fiilor sai, despre care spune:

„12. Insa fiii lui Eli erau oameni netrebnici. Ei nu stiau de Domnul,

 13. Nici de datoria preoteasca fata de popor. Cand aduceau jertfa, feciorul preotului venea in timpul cand se fierbea carnea, cu o furculita in mana,

  14. O vara in caldare, sau in blid, sau in tava, sau in oala, si ce prindea furculita, aceea lua feciorul preotului. Asa faceau ei cu toti Israelitii care veneau acolo in Șilo.

 15. Chiar si inainte de a arde grasimea venea feciorul preotului si zicea catre cel ce aducea jertfa: „Da carne de friptura pentru preot, caci el n-are sa ia de la tine carne fiarta, ci da-i-o cruda”

 16. Si daca cineva zicea: „Lasa sa se arda mai intai grasimea, cum se cuvine, si apoi iti vei lua cat iti va pofti sufletul”, atunci el raspundea: „Ba nu, da-mi chiar acum, iar de nu, voi lua cu de-a sila”

 17. Si pacatul acestor tineri era foarte mare inaintea Domnului, caci ei departau lumea de a mai aduce jertfa Domnului” (I Regi 2, 12 – 17)”

Iar Elcana, care avea doua femei – Penina cu care avea copii si Ana care nu avea copii – cand aducea jertfa dadea partea Peninei si tuturor fiilor si fiicelor ei, dar Anei ii dadea partea indoita, „desi aceasta nu avea copii, pentru ca el iubea pe Ana mai mult decat pe Penina, caci Domnul inchisese pantecele ei” (I Regi, 1, 5). Si spune mai departe ca Penina o amara grozav pe Ana „ca sa carteasca din pricina ca nu i-a dat Domnul prunci”. Insa eu socot ca Elcana o iubea mai mult pe Ana, mama lui Samuel, caci Domnul s-a milostivit de ea si i-a daruit un copil, pentru frumusetea dreptatii sale. In faptul ca Penina o amara pe Ana putem vedea lupta intre ceea ce este trupesc si ceea ce este duhovnicesc si placut lui Dumnezeu! Ajunsi aici mi se pare semnificativ ce spune Ecclesiastul:

„26. Si am gasit femeia mai amara decat moartea, pentru ca este o cursa, inima ei este un lat si mainile ei sunt catuse. Cel ce este bun inaintea lui Dumnezeu scapa, iar pacatosul este prins.

27. Iata ce am aflat, zice Ecclesiastul, si inca si altele, ca sa pot descoperi intelesul

28. Pe care sufletul meu l-a cautat si nu l-a aflat. Am gasit insa un om la o mie, dar n-am gasit nici o femeie din toate cate sunt.” (Eccl. 7, 26-28) (subl. mea)

Deci observati cat de fericit trebuie sa fi fost Elcana pentru ca o gasise pe Ana, impodobita cu frumusetea intelepciunii si dreptatii. Caci precum Penina erau acelea de care pomenea Ecclesiastul, care spunea ca nu a gasit nicio femeie din toate cate sunt. Ca despre nici una nu a gasit ca sa spuna: „Cat de frumoasa esti tu, draga mea, si fara nicio pata” (Cantarea Cantarilor 4,7), ca s-o cheme si sa-i zica:

„8. Vino din Liban, mireasa mea, vino din Liban cu mine! Degraba coboara din Amana, din Senir si din Hermon, din culcusul leilor si din muntii cu leoparzi!

 9. Sora mea, mireasa mea, tu mi-ai robit inima numai c-o privire a ta si cu colanu-ti de la san” (Cantarea Cantarilor 4, 8-9)

Ca a gasi o femeie din toate cate sunt e atat de greu precum a gasi intelepciunea si dreptatea! Si cum poti s-o numesti „sora mea, mireasa mea” pe cea care e mai amara decat moartea! Iar Isaia spune:

10. Bucura- Ma-voi intru Domnul, salta-va de veselie sufletul Meu intru Dumnezeul Meu, ca M-a imbracat cu haina mantuirii, cu vesmantul veseliei M-a acoperit. Ca unui mire Mi-a pus Mie cununa si ca pe o mireasa M-a impodobit cu podoaba.

11. Ca pamantul care rasare ierburi, si ca o gradina in care samanta incolteste, asa Domnul Dumnezeu va face dreptatea sa rasara, si inaintea tuturor neamurilor preaslavirea Sa” (Isaia 61, 10-11)

Hristos a inviat!

Invierea lui Hristos ar trebui sa fie pentru noi un prilej de cugetare duhovniceasca si de inaltare a „mintii noastre la cer”, cum spune foarte frumos Nichifor Vlemid intr-o rugaciune. Si n-ar trebui sa ne gandim numai la noi, ci si la semenii nostri, la starea duhovniceasca a intregii lumi. Mai ales in aceste vremuri cred ca ni se potriveste sa spunem impreuna cu Ioan Sava din Daljatha, ca intr-o rugaciune atribuita Sfantului Isaac Sirul:

„Nu am pocainta, nici umilinta care intorc pe fii catre mostenirea lor. Nu am, Stapane, lacrima mangaietoare. Intunecatu-s-a mintea mea intru cele lumesti si materiale si nu poate privi catre Tine cu durere. Ratacitu-s-a inima mea de multimea ispitelor si nu se poate infierbanta cu lacrimile dragostei catre Tine”

(Cele mai frumoase rugaciuni ale Ortodoxiei, Editura Anastasia)

In aceste putine cuvinte, cred eu, este cuprinsa starea duhovniceasca actuala a intregii lumi. Nu este o stare de bucurie si veselie, nici de intristare si plangere sau de sfasietoare contradictie interioara. Ci s-a „intunecat mintea noastra intru cele lumesti si materiale si nu putem privi cu dragoste si durere catre Iisus Hristos”. De aici se vad si consecintele, atat in plan economic si social, cat si in plan politic – ma refer mai intai la situatia creata de evenimentele din Ucraina, un fel de stare de razboi, daca se poate spune asa. In orice caz simtim cu totii ca, in general vorbind, lucrurile nu merg bine si ca parca tot nu gasim acea celebra „luminita de la capatul tunelului”. Invierea lui Lazar a prefigurat Invierea lui Hristos dar, spune aceeasi rugaciune, Iisus Hristos a varsat „peste prietenul sau Lazar lacrimi de intristare si milostivire”, pe care noi nici nu le mai putem varsa intrucat am ajuns sa consideram lipsa evlaviei drept „normalitate”. Iar bucuriile noastre nu mai sunt duhovnicesti ci materialnice. Bunaoara omul este preocupat „sa traiasca bine” sau „sa traim bine”, insa binele acesta este pentru noi unul material. Nostalgia noastra catre comunism, pe care o confirma sondajele, exprima tocmai acest lucru: binele material dupa care tindem, nu cel spiritual, pentru ca pe vremea aceea „aveam loc de munca”, „ne era asigurata ziua de maine”. Ascultati insa ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur la „Talcuire la Tatal nostru”:

„El ne porunceste sa cerem numai painea cea trebuitoare, nu pentru traiul cel bun, ci numai pentru ca puterea cea scazuta a trupului iarasi sa se restabileasca si foamea sa se ostoiasca. Nu pentru mesele cele incarcate cu bucate trebuie sa ne rugam, nu pentru bucatele cele gustoase, nu pentru felurile de bucate cele scump gatite, nu pentru vinurile cele mirositoare si nici pentru tot ce gadila cerul gurii, dar ingreuneaza stomacul, intuneca duhul, intarata trupul si il face nesupus celui ce trebuie sa-l carmuiasca. Pentru toate acestea, dupa cum spune Hristos, noi nu trebuie sa ne rugam, ci trebuie sa ne rugam numai pentru painea cea neaparat trebuitoare, adica pentru mijloacele de hrana de care trupul nostru are trebuinta si care ii sunt lui suferite. Inca si aceasta paine noi nu trebuie sa o cerem inainte pentru un timp indelungat, ci sa ne rugam numai pentru atat cat ajunge pentru o zi, caci Hristos zice in alt loc: „Nu va ingrijiti de ziua de maine” (Matei 6,34).

Pentru ce trebuie un om sa se ingrijeasca si pentru ziua viitoare, cand el nu stie daca va trai in acea zi? Dar cel ce lucreaza nu trebuie oare sa secere si rodul? Nadajduieste numai in Dumnezeu, Care „da hrana la tot trupul” (Psalmul 135,25). El, Care ti-a dat trupul si ti-a insuflat sufletul; El, Care te-a facut o fiinta cu minte si ti-a gatit toate bunurile inainte de a te face, cum ar putea acum, dupa ce te-a facut, sa te uite, El, Care „rasare soarele peste cei buni si peste cei rai, si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti”? (Matei 5,45). Increde-te dar in El si cere hrana numai pentru astazi, iar grija pentru maine las-o asupra Lui, precum zice David: „Arunca spre Domnul grija ta si El te va hrani” (Psalmul 54,25)”

(Cuvinte de folos – 8, Sfantul Ioan Gura de Aur, ‘Rugaciunea cea necuviincioasa, Talcuirea la Tatal Nostru”, Editura Bunavestire, Bacau, 2007, BOR)

Nu avem nostalgii duhovnicesti. Iar rezultatul este ca „painea noastra cea spre fiinta” o gasim nu „in fiecare zi” (Luca 11,3), ci din ce in ce mai rar… Tocmai datorita acestei obnubilari, cum ar spune Andrei Plesu, spirituale care il cuprinde pe omul contemporan. Observati ca nici Europa nu se simte mai bine sau, poate mai bine zis, nu ne mai simtim bine unii cu altii. Incep sa apara decalaje grave intre Nord si Sud, intre Est si Vest, incepe sa se intinda de la un capat la celalalt al continentului curentul eurosceptic, intretinut de cei ce vor distrugerea Europei Unite. Cautam sa fim puternici dar de fapt suntem mai slabi, parca fara sa ne dam seama.

Aceasta stare de precaritate spirituala in care omul, in inconstienta sa, isi intoarce privirile cugetului sau catre comunism, pe motivul ca ne era asigurata ziua de maine si locul de munca, catre placeri etc, si nu catre Dumnezeu o intalnim destul de frecvent la noi, in ciuda faptului ca vin multi sa ia Lumina de Sfintele Pasti. Cred ca ar fi bine sa cugetam la cuvintele Sfantului Grigorie Teologul, care spunea:

„Nimic din ceea ce credem noi ca ar fi bun acum, in aceasta viata, nu ne ofera o garantie, nu e sigur, de vreme ce nici nu dureaza. Insa si pe toate acestea, ca si pe altele asemenea, le-a randuit Cuvantul si Intelepciunea care intrece mintea pentru ca noi sa ne putem feri de inselaciunea celor iluzorii care mereu se schimba, vin si pleaca, se duc si se-ntorc in sus si in jos, care, mai inainte de a le prinde in mana, au si fugit, s-au si dus. Vazand noi nestatornicia si nesiguranta lor, sa ne indreptam asadar privirile spre cele ce vor veni. Ce-am face, oare, daca aceasta aparenta bunastare a noastra ar dura, cand ea, de fapt, trece, si ne-ar lega pana-ntr-atat incat ne-ar face cu totul robi ai placerii si ai amagirii care sunt intr-insa? Nici n-am mai putea sa gandim ca ar exista si alte lucruri mai inalte si mai bune decat cele pe care le avem, nici n-am mai putea intelege si crede ca suntem facuti dupa chipul lui Dumnezeu, care de sus este si spre cele de sus ne trage.”

si mai jos adauga:

„Fericit cel ce si-a pus suisuri in inima Sa, cum spune si dumnezeiescul David, fugind cu toate puterile din aceasta vale a plangerii, cautand la cele de sus, rastignindu-se lumii impreuna cu Hristos, inviind impreuna cu Hristos, inaltandu-se impreuna cu Hristos, incetand sa mai fie mostenitor al acestei lumi cazute si inselatoare, care mereu se schimba. E ca si cum n-ar mai fi sarpe la drum, care sa muste si n-am mai sta cu grija sa ne pazim calcaiul sau sa ne ferim de capul lui!”

si, mai jos:

„Poate ca si fericitul Miheia a avut acelasi lucru in cuget cand i-a mustrat pe aceia care socoteau ca e lucru bun sa se plece spre pamant: Veniti sa ne suim in muntele Domnului; sculati-va si plecati caci aici nu este loc de odihna” (Miheia 2,9-10)”

(Sfantul Grigorie Teologul – Despre iubirea pentru cei saraci, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007)

Si sa nu uitam ca tot la Miheia se spune:

„10. Care ziditi Sionul cu faradelegi si Ierusalimul cu strambatati!

11. Capeteniile lor fac judecata pentru plocoane, preotii dau invatatura legii pentru plata si profetii profetesc pentru bani si se sprijina pe Domnul zicand: „Domnul este in mijlocul nostru si prapadul nu va veni peste noi”

12. Deci din pricina voastra Sionul va fi arat ca o tarina si Ierusalismul va fi prefacut intr-un morman de ruine si muntele templului va ajunge o inaltime acoperita cu padure!” (Miheia 3,10-12)”

Iar despre Domnul nostru Iisus Hristos spune: „Si El Insusi va fi pacea noastra!” (Miheia 5,4). Caci ce folos mai are Templul daca omul nu se inalta spiritual, spre Dumnezeu? Iar Invierea lui Hristos este si Invierea noastra din moartea a carei pricina este pacatul! Iar noi pururea, din pacate, „zidim Sionul cu faradelegi si Ierusalimul cu strambatati”… Din care pricina nu ne putem afla pacea…

Aplecarea noastra catre pamant este si pricina starii de azi a lumii. Se vorbeste, si pe buna dreptate, de „interese”, mai toate meschine si materiale. Iar lumea, azi, se afla intr-o stare de semirazboi, daca imi este ingaduita o asemenea exprimare. Interesant este ca in Acatistul Sfintei Mucenite Agata (5 februarie) se spune ca aceasta i-a zis imparatului ca e „rob pamantului”, nu a folosit expresia „rob pacatului”. Neavand suisuri inalte in inima, mereu suntem nemultumiti si nemultumitori, mereu cautam zazanie si pricini de cearta, si de desarta marire. Ciudat e ca daca chiar suntem „robi pamantului” nu ne gandim niciodata ca „suntem, pana la urma, pamant si ca in pamant ne vom intoarce”, macar sa dam o dovada de smerenie.

De aceea fie ca Invierea lui Hristos sa ne povatuiasca spre a cugeta, smerindu-ne, la cele inalte si sa luam aminte la cuvintele care spun „ca toata darea cea buna si tot darul desavarsit de sus este, pogorand de la Tine, Parintele luminilor”.

Adormirea Maicii Domnului

„Din curatul tau trup,

Luat-a trup Iisus,

Si pe cei ce-au flamanzit

I-a hranit pe toti

Ramanand nemiluiti doar

Cei bogati”

(din Prohodul Adormirii Maicii Domnului, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2006)

Trebuie spus cate ceva despre Prohodul Adormirii Maicii Domnului. Dupa cum aflam din ceea ce ne arata Prefata la editia din 2006 a Prohodului, citata mai sus, semnata de Preot Prof. Univ. Dr. Nicu Moldoveanu si Dr. in Stiinte Nicolae Ionescu-Palas, acesta este „creatia imnografica mai tarzie a lui Manuil (Emanoil, Manole) Corinteanul (din Corint), „profesor la Scoala patriarhala din Constantinopol si Mare ritor (orator sau predicator) al Patriarhiei ecumenice, a carui activitate s-a desfasurat intre anii 1480 si 1530, cand trece la cele vesnice – este cu sapte sute de ani mai nou decat Prohodul Mantuitorului, compus de fericitul imnograf Theodor Studitul (759-826) si care a folosit lui Manuil drept model. Ambele prohoade au fost traduse pentru prima data in romaneste de catre protopsaltul de la Seminarul din Socola (Iasi), Ioan (Ionita) Pralea Moldoveanul (1769-1847), la 10 august 1810, in Manastirea Slatina din Moldova, tiparindu-le in ambele limbi, la iasi sau la Brasov, in anul 1820, sub titlul schimonosit: „Urmari pe mormintiri geamnân limbi. Prohoadele au fost corectate si tiparite de multe ori, dar editia din 1869 ne-a atras atentia in mod deosebit. […]”

Si este interesant ce arata printre altele Ioan Petru Culianu (in Interferente intre iconografia Adormirii Maicii Domnului si unele credinte populare) despre icoana Adormirii Maicii Domnului:

„[…] Totusi, scena arhanghelului care taie mainile arhierelui primeste – dupa cum a observat I.D. Stefanescu – un accent special in zona balcanica. Dar care este de fapt motivul pentru care aceasta scena lipseste frecvent din alte zone ale iconografiei bizantine, aproape niciodata insa din icoanele romanesti?

Raspunsul este departe de a fi simplu. Manualele de iconografie nu uita sa mentioneze scena:

O casa – citim la Dionisie din Furna. In centru, Sfanta Fecioara zacand pe o nasalie… In fata nasaliei: un jid ale carui antebrate au ramas lipite de nasalie, iar langa el un arhanghel cu sabia ridicata

Insa in majoritatea reprezentarilor Adormirii dinafara ariei balcanice  aceasta scena poate lipsi cu desavarsire.

Frecventa aparitiei scenei in Romania se datoreaza interferentei dintre povestea de mai sus si credinta populara ca Fecioara Maria are puterea de a reconstitui bratele amputate.

Credinta nu se limiteaza la zona balcanica, dar marturia romaneasca arata ca aici ea primeste un accent special.

Legendele romanesti referitoare la Sfanta Fecioara, se pot clasa in doua categorii principale:

1) legende care deriva din evlavia crestina (Nasterea, Zamislirea, Adormirea);

2) legende a caror origine nu este crestina. In aceasta rubrica, un grup important, constituit din doua legende (Sfanta Fecioara si paianjenul si Cautarea Domnului nostru Iisus Cristos) prezinta analogii foarte profunde cu mitologia zeitei grecesti Demeter si cu alte mituri ale Greciei antice. In acest caz, se poate spune cu certitudine ca substratul legendelor deriva din aria balcanica.

Legendele de care ne ocupam in articolul de fata apartin aceleiasi grupe, dar ele nu au o versiune corespondenta in mitologia greaca. Ele deriva probabil din suprapunerea unui vechi motiv din povestile populare europene („fata cu mainile taiate”) peste mitologia crestina a Fecioarei:

Cand Maria si Iosif au ajuns la Betleem, fiind atat de saraci, n-au gasit nici o locuinta in care sa-si petreaca noaptea. Au fost adapostiti doar intr-un staul, de nevasta unui bogatas nemilos pe nume Craciun. Circumstantele materiale si psihologice ale povestii sunt destul de incalcite: nevasta lui Craciun, numita Craciuneasa sau Iova (nume popular pentru Eva, femeia lui Adam), se temea foarte tare de barbatul ei. Ea era totodata si moasa, iar sotul ii interzisese explicit sa-si mai exercite vreodata profesia, sub amenintarea ca altminteri ii va reteza mainile. Dar pusa in fata situatiei de urgenta a nasterii copilului Mariei, fosta moasa nu s-a putut abtine si i-a ajutat sarmanei femei sa nasca.

In limba romana, Craciun este numele sarbatorii nasterii lui Cristos (Christmas). De obicei el este reprezentat ca un batran si i se spune Mos Craciun, i.e. Father Christmas. Moasa nu este altceva decat femininul popular pentru mos („batran, unchias”), dar intamplarea face ca, in limba romana, cuvantul inseamna „midwife” (nu „femeie batrana sau matusa”). Iata de ce nevasta lui Craciun este o moasa si iata de ce, probabil, femeia care sta sa nasca gaseste adapost tocmai la Craciun. Daca ipoteza noastra este corecta, intreaga legenda deriva din acest calambur (i.e. din femininul moasa ca sotie a lui Mos Craciun).

Cat despre cuvantul Craciun, nici una dintre incercarile de a-i descoperi etimologia nu a fost incununata pana acum de un succes deplin. C. Poghirc crede ca el deriva din cuvantul iliro-trac cu sensul de „trunchi, butuc” (cf. alb. kerkuni, let. karka, rom. craca, cracana, creanga). El crede de asemenea ca, dupa toate probabilitatile, cuvinte ca bulg. krakon, rus. korocunu, rut. k(e)recun, g(e)recun, magh. karacson(y) deriva, in toate aceste limbi, din romanescul craciun. Iar lipsa de orice mila a bogatasului Craciun, cel plin de nepasare si iute la manie, s-ar putea sa aiba legatura cu credinta astrologica potrivit careia, la nasterea lui Isus Cristos, semnul Capricornului era dominat de batranul si imprevizibilul Saturn.

Afland ca sotia sa calcase interdictia, Craciun ii reteaza ambele (ante)brate, dar Sfanta Fecioara face o minune si membrele amputate ale femeii se lipesc la loc de trup. Ele sunt insa acum cu totul de aur sau macar aurii si „mai bune decat inainte”.

Credinta ca Fecioara Maria este in stare sa faca sa creasca la loc membrele amputate deriva, cel mai probabil, din istoria convertirii arhiereului Iafonias, din legenda Adormirii. Ea a fost contaminata curand de un vechi motiv din folclorul european, i.e. de povestea unei fete care refuza sa comita incestul cu tatal ei. Acesta o pedepseste, de obicei, retezandu-i antebratele sau mainile.

Intr-o maniera oarecum enigmatica, istoria este deja mentionata la Herodot. La sfarsitul Evului Mediu ea capatase o mare popularitate prin Le roman de Manekine, al poetului francez Philippe de Beaumanoir (1246-1296), transpus si intr-un raspandit „mister” al secolului al XIII-lea francez. Probabil sub influenta acestuia, a XI-a dintre Minunile medievale ale Sfintei Fecioare punea pe seama Mariei redobandirea, de catre regina Frantei, a mainilor ei amputate. O legenda similara era mentionata de un breviar romanesc tiparit in 1832 de staretul manastirilor Neamt si Secul din muntii de la nordul Moldovei, cu deosebirea ca aici personajul ale carui maini fusesera retezate era un sfant.

Circulatia in Romania a legendelor referitoare la acest tip de minuni facute de Maria furnizeaza o explicatie foarte buna pentru persistenta temei iconografice a arhiereului ale carui membre superioare sunt retezate de un inger. Pe de alta parte, este foarte plauzibil ca insasi credinta referitoare la puterea Mariei de a face sa creasca la loc sau de a reintregi membrele retezate sa derive, pe de-a-ntregul, din aceeasi legenda a marelui preot.”

(Ioan Petru Culianu – Studii romanesti II, Soarele si Luna, Otravurile admiratiei – Editura Polirom, 2009)

O carte foarte interesanta pe care o recomand. In ‘Nota asupra editiei’, semnata de Tereza Culianu-Petrescu, aflam ca „in buna masura, textele cuprinse in prima parte a volumului de fata, intitulata Soarele si Luna, sunt dedicate unor – prudente – „reconstituiri in domeniul mitologiei romanesti”, pe care Ioan Petru Culianu o considera un adevarat „puzzle cu piese disparate”, deschis cercetarilor […]. Din partea a doua a cartii – Otravurile admiratei -, o suma de articole se refera tot la „dualismul popular sud-est european”, altele la mari figuri ale exilului romanesc (Mircea Eliade, E.M. Cioran, Monica Lovinescu) sau ale culturii romane din tara (Constantin Noica, Nina Façon, Adrian Marino, Mihai Ursachi)”.

In final, urez ‘La multi Ani’ tuturor celor care poarta numele Sfintei Fecioare Maria.

Pasti fericit!

As dori sa petrecem Sfintele Pasti cu pace si dragoste in suflet fata de semenii nostri. In traditia crestinismului ortodox icoana Sfintei Invieri a Domnului il prezinta pe Mantuitorul Hristos intinzand mana celui cazut, celui in nevoi, celui ce nu se mai poate descurca singur, pentru a-l ridica din starea grea in care se afla.

Invierea Domnului

Cred ca ar trebui sa meditam mai mult la acest simbol al Invierii, care este un simbol al mantuirii omului. Pentru ca, si nu numai in zilele noastre, mai rar vedem oameni urmand acest exemplu. Mai degraba constatam indiferenta fata de semenii nostri aflati in suferinta, in nevoi grele. Mai degraba constatam faptul ca oamenii se exprima fata de cel greu incercat cu cuvinte precum: „mi se rupe”, „pai, daca e prost!!”. Mai degraba constatam astfel de stari de lucruri si atitudini, din pacate, decat un ajutor bun dat semenului nostru aflat in suferinta. Mai degraba constatam cum chiar din prima zi de Pasti, si in cele ce urmeaza, oamenii incep sa faca excese de mancare si bautura de ajung serviciile medicale de urgenta pline, ca si cum asa ar trebui sarbatorita Invierea Domnului.

Dar la mana intinsa celui aflat in nevoi, in suferinta, la mana intinsa data celui cazut pentru a-l trage din starea in care se afla, la mana intinsa pentru a face bine aproapelui, la o astfel de mana intinsa, binefacatoare nu se mai gandeste nimeni…

Cu toate acestea, Hristos Dumnezeu ne intinde mana Sa mantuitoare si binefacatoare si de aceea cred ca trebuie sa ne bucuram si sa spunem:

„Pentru aceasta, cu multumire strigam Tie: Toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mantuiesti lumea. Amin!”

Sfintele Pasti cu bucurie!

Va urez tuturor sa petreceti Sfintele Pasti cu bucurie, luminati la suflet de Lumina Sfintei Invieri a Domnului nostru Iisus Hristos! Multa sanatate, ganduri bune si sa sporim in dragostea fata de aproapele nostru!

Sa ne uitam bine la aceasta icoana a Sfintei Invieri. Vom vedea ca Invierea este legata indisolubil de ajutor, de mana intinsa data celui cazut, celui in nevoi. Invierea Domnului este legata de dragostea fata de aproapele nostru. Binecuvantarile Invierii spun asa:

„Soborul ingeresc s-a mirat, vazandu-Te pe Tine intre cei morti socotit fiind, si puterea mortii surpand, Mantuitorule, si impreuna cu Tine pe Adam ridicandu-l si din iad pe toti slobozindu-i.”

Numai bine si multa sanatate tuturor!

Mergi la cer…

„Mergi la cer si Te asaza Langa Tatal Creator,

Tu ce lasi in lume pace, Iisuse Salvator”

(Din cantarile de la Prohodul Domnului, Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos)