Motanul Incaltat

Just another WordPress.com weblog

Alienare

Uniunea Europeana parea o constructie solida. Daca in urma cu niste ani ar fi spus cineva ca UE va fi la un pas de destramare, mai toata lumea l-ar fi dezaprobat. Cel putin la noi, in Romania, inca de la reinceputul democratiei, imediat dupa Revolutie, UE a fost vazuta de multi si prezentata peste tot drept intruchiparea trainiciei si a nivelului de trai ridicat, spre care aspiram cu totii. Ca sa se ajunga, la ora actuala, sa se vorbeasca tot mai des si mai serios despre destramarea Uniunii Europene. La noi se vorbeste mai putin despre asta, in alte parti mai mult si mult mai serios. De asemenea, de cand e in UE, de la 1 ianuarie 2007, Romania nu a prea experimentat nivelul de trai ridicat si nici macar o apropiere de ceea ce inseamna lucrul asta in Occident. Dimpotriva: a experimentat o severa criza economica care s-a inscris in criza economica globala, ce a afectat puternic atat SUA, de unde a si pornit, cat si UE, unde s-a revarsat. Acum Ciolos s-a dus la Merkel sa ceara oarece ajutor… Dar ce ar insemna pentru noi dezagregarea Uniunii Europene, in conditiile in care politica externa a Romaniei a avut, de 26 de ani, un reper fix: integrarea in Uniunea Europeana? Inclusiv economic, politica economica a Romaniei a fost centrata in jurul acestui reper.

Parca pentru a se umple paharul si toata lumea sa spuna: „gata, nu se mai poate asa!”, a venit peste UE si criza imigrantilor proveniti din state subdezvoltate din Africa si din zone de conflict, precum Siria. Prima care s-a grabit sa-i primeasca a fost Germania, ca acum sa para ca regreta, ca nu mai poate primi atat de multi. Imigrantii au trecut prin Grecia fara prea mari probleme, chiar deloc, au patruns in Spatiul Schengen, provocand dureri de cap guvernelor statelor pe unde au trecut.

Si pentru ca tacamul sa fie complet, FMI anunta o noua posibila criza globala in 2016, de data aceasta venind din China si provocata de devalorizarea yuanului.

Traim intr-o lume instabila. Iar perioada actuala e una de instabilitate. Poate cea mai acuta de la sfarsitul Razboiului Rece. Intr-o lume stabila putem vorbi de valori. Lucrurile, la ora actuala, sunt mult mai complicate. Imediat dupa Revolutie si in perioada ce a urmat pana la Criza majora din 2008 care a afectat SUA si UE, cuvantul de ordine era diminuarea statului in economie. Acum mi se vorbeste despre intarirea statului, despre faptul ca ar trebui reinfiintat Comitetul de Stat al Planificarii care ar exista in orice stat, ca planificarea nu e un lucru comunist (prof. Mircea Cosea). Da, planificarea nu e un lucru comunist, in schimb planificarea de stat este un lucru comunist! Niste cozi de topor vor sa propuna legi care sa-l inrobeasca tot mai mult pe cetatean, prin mariri de taxe si impozite la modul aberant, pe care sa le plateasca chiar si cei care nu au venituri. Sa platim, deci, statului din ce in ce mai mult. Ca sa ne ruinam cu totii pana la urma. In Romania nu te poti simti protejat de acest stat. Discriminat, da! Si chiar violat in drepturi legitime!

Ca sa fie si cireasa deasupra tortului, vedem lucruri spectaculoase in Golful Persic. Executarea clericului siit din Arabia Saudita, Dl. Nimr al-Nimr, a pus Arabia Saudita si Iranul pe picior de razboi. Arabia Saudita si-a retras personalul diplomatic de la Teheran si o serie de state sunite au intrerupt relatiile diplomatice cu Iranul. La fel au facut si siiti. Asta pentru ca Marele Lider al Lumii Sunite, Dl. Barack Obama, desigur, sa delimiteze clar cele doua lumi ale Islamului, fiecare cu seful ei extern. Evident, cauza e razboiul din Siria, care, de fapt, e tot un conflict in sanul Islamului, intre siiti si suniti. Adica intre Rusia si SUA.

De la o Rusie prietenoasa cu Occidentul si cu SUA, s-a ajuns, sub regimul D-lui. Putin, la o Rusie agresiva care pune in discutie granitele in Europa. Ma refer la anexarea ilegala a Crimeii. Si la agresiunea mascata a Federatiei Ruse asupra Ucrainei. De unde mersul evenimentelor era spre deschidere, de care a beneficiat in plan economic, din plin, Federatia Rusa, acuma e spre conflict. Nu e inca un conflict militar deschis. Uniunea Euroasiatica e un fel de refacere a URSS, sub conducerea Rusiei, desigur, care forteaza reimpartirea lumii in blocuri economice si militare antagonice.

De Anul Nou, in Germania, zvonuri de atentate teroriste si alerta maxima. Ciudate sunt hartuirile sexuale de Anul Nou din Germania si nu numai.

Atentatele teroriste au ajuns o realitate ingrijoratoare in Europa. Franta a fost luata in vizor de catre teroristi si am vazut acolo cele mai grave atentate din Europa din ultimii ani. ISIS s-a dovedit un pericol real iar imigrantii din Orientul Mijlociu, care vor doar in Germania, un potential pericol si tot atat de real.

Am auzit ca statul Alabama a dat Casa Alba in judecata pentru planul de primire a imigrantilor, aceia din Siria. Ca sa stie toata populimea sunita ce bun e Obama!

De asemenea, Coreea de Nord a facut o experienta cu o bomba cu hidrogen miniaturizata, lucru care a pus pe jar atat tarile vecine, cat si intreaga comunitate internationala.

Dupa cum se poate constata, starea aceasta de instabilitate isi pune amprenta si asupra valorilor. De exemplu, am auzit vorbindu-se la noi, la televizor, despre restrangerea libertatilor. Stau si ma intreb ce interese sunt in acest sens… Pe plan global, fireste. Interesant e ca parca numai la noi auzi astfel de idei nastrusnice. Romania pare sa revina la ceea ce stie ea mai bine, mai exact la ceea ce stiu mai bine liderii ei politici: comunismul. Poate mai exact spus: populismul. Insa aceasta deriva nu poate aduce nimic bun.

Apropo de Spatiul Schengen, ceea ce s-a putut vedea destul de clar din vizita lui Dacian Ciolos in Germania a fost ca admiterea Romaniei in respectivul Spatiu depinde de aceasta. Deocamdata numai neclaritati. Cum nu e clar daca vor veni acele investitii germane, intrucat sunt conditionate de lupta impotriva coruptiei, desi Angela Merkel a spus ca Romania a facut pasi importanti. Dar eu tot aud lucrurile acestea de o buna bucata de vreme…

Asa cum a inceput noul an, vedem amplificarea unor tensiuni existente din 2015. Vom vedea probabil amplificarea acestora si in SUA, dat fiind faptul ca 2016 e an electoral – v. aici si aici. In Uniunea Europeana pericolul atentatelor teroriste nu a trecut. Se mai pune problema cailor de solutionare a problemelor economice din interiorul Uniunii – multe lucruri nerezolvate, lasate in coada de peste cum se spune. Si in Romania va fi an electoral. Nu e inca vorba de campanie electorala, dar partidele nici nu se prea grabesc sa arate ce pot electoratului. Unii incearca, prin initiative legislative, sa dinamiteze Guvernul Ciolos. Si la noi sunt multe neclaritati, inclusiv de conceptie.

Reclame

ianuarie 8, 2016 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

De ce nu se actioneaza impotriva Statului Islamic?

Pun si eu aceasta intrebare, poate naiva… Totusi, atat Europa cat si Statele Unite, cred eu, nu pot sta indiferente fata de dezvoltarea unei asemenea organizatii teroriste ce a acaparat deja parti semnificative din Irak si Siria. In primul rand este criminala si ilegitima. Cred ca este de natura evidentei ca nu poate fi o organizatie democratica. Omoara oameni, distruge tot, inclusiv vestigii antice de o inestimabila valoare. Din cauza asta Europa se confrunta cu un val de refugiati imens, fara precedent si cu o situatie din ce in ce mai greu de gestionat. Statul Islamic isi face loc prin violenta si, daca nu se iau masuri la timp, il vom avea in proximitatea noastra, o sursa teribila de extremism.

Ciudata este aceasta non-actiune, inclusiv din partea SUA. Cand SUA a actionat hotarat pentru a inlatura regimul dictatorial al lui Saddam Hussein si pentru infrangerea Al-Qaeda in Afganistan, lucrurile erau catusi de putin de inteles, desi nu ne confruntam cu un pericol atat de mare ca cel din prezent. Or, acum nu se vede niciun fel de actiune: totul parca a amutit. Iar aceasta organizatie terorista – ISIS – isi face nestingherita de cap, distrugand tot ce intalneste in cale, omorand multime de oameni si provocand mii si mii de refugiati care se indreapta disperati spre Europa. Si nimeni nu face nimic!! E cu atat mai uluitor cu cat un atentat terorist precum cel recent de la Charlie Hebdo (v. si aici) nu a putut fi prevenit. De asemenea ciudata, batatoare la ochi, a fost isteria ce a provocat afluxul mare de sustinatori ai ISIS din Europa, oameni din Europa care mergeau sa lupte chiar ei pentru cauza Statului Islamic. Deci omul se ducea chiar acolo, in Siria, sa lupte acolo, cu arma in mana, alaturi de Statul Islamic. In acest timp, ISIS facea noi victime si n-am vazut, cu exceptia solidaritatii aratate dupa atentatul de la Charlie Hebdo, la care Obama, sau mai corect spus America, nu a participat, o reactie ferma de condamnare a ISIS de catre Uniunea Europeana, de catre liderii europeni. Practic, Uniunea Europeana a incercat intrucatva sa ocoleasca subiectul si sa nu ia masuri adecvate impotriva unei asemenea amenintari. Dar daca luptam impotriva dictatorilor si regimurilor dictatoriale, nu se poate sa nu luptam (sau sa abandonam lupta) impotriva terorismului. Nu putem lasa state precum Siria si Irak, as include si Libia, prada unei asemenea grupari criminale! Ar fi chiar o obligatie morala din partea UE si SUA de a actiona impotriva ISIS din punct de vedere militar pentru distrugerea acestei organizatii si pentru a ingenunchea definitiv terorismul islamic.

Problemele in Europa incep sa fie destul de mari…

Gandul

PRIMA ţară care cere ÎNCHIDEREA frontierei Schengen şi intervenţia NATO în criza imigranţilor

Se arata ca:

Confruntată cu cea mai mare criză a imigranţilor de la al doilea Război Mondial încoace, Europa este în stare de alertă, iar unele ţări cer deja măsuri radicale. Cehia a solicitat închiderea imediată a frontierei externe a spaţiului Schengen şi a cerut implicarea NATO în gestionarea situaţiei.

Vicepremierul ceh, Andrej Babis, a cerut marţi închiderea imediată a frontierei externe a spaţiului Schengen pentru a fi oprit afluxul de refugiaţi, el apreciind că majoritatea statelor din acest spaţiu de liberă circulaţie sunt împotriva primirii refugiaţilor.

El a sugerat de asemenea ca şi NATO să se implice în supravegherea graniţelor europene, întrucât statele spaţiului Schengen au arătat că nu îşi pot asuma singure această sarcină.

Potrivit Agerpres, vicepremierul ceh, care este şi ministru de finanţe, a mai cerut statelor europene să le transmită clar imigranţilor clandestini proveniţi din Africa şi Orientul Mijlociu că „nu pot veni în Europa”, pentru că aici vor fi şomeri şi nu vor putea beneficia imediat de avantajele sistemului de asistenţă socială.

În opinia lui Andrej Babis, trebuie creată o imensă tabără de refugiaţi unde să se facă selecţia acestora, adică să fie separaţi cei care într-adevăr au nevoie de ajutor, cum sunt femeile şi copiii, de imigranţii economici ce trebuie retrimişi în ţările lor.

La rândul său, şeful executivului de la Praga, Bohuslav Sobotka, a declarat anterior că singura soluţie pentru oprirea valului de refugiaţi este să se termine războaiele din Siria şi Libia. El a subliniat de asemenea necesitatea protejării frontierelor externe ale Uniunii Europene şi elaborarea unei politici comunitare eficiente de repatriere a refugiaţilor care nu pot primi azil.

Citeşte şi EXODUL

Austria mobilizează armata

Armata austriacă urmează să mobilizeze 500 de militari pentru a ajuta autorităţile, depăşite de situaţie, să facă faţă unui număr important de imigranţi care sosesc din Ungaria şi Italia, a anunţat ministrul Apărării, relatează portalul TheLocal.at.

„Vom pune la dispoziţie atâţi militari câţi sunt necesari”, a declarat marţi Gerald Klug, înaintea unei reuniuni a Cabinetului pe tema măsurilor de gestionare a crizei, inclusiv o suplimentare a personalului în trierea imigranţilor.

Militarii urmează să ajute la transportarea oamenilor şi unor echipamente, la construirea unor adăposturi şi la furnizarea de hrană.

Ei nu urmau să fie mobilizaţi imediat la frontierele Austriei. Ministrul de Interne Johanna Mikl-Leitner a subliniat că aceasta este „cea din urmă opţiune”.

Guvernul a numit un „coordonator pentru migrare”, şi anume pe fostul bancher Christian Konrad.

Austria – una dintre cele mai bogate ţări UE – a depus eforturi să facă faţă numărului mare de imigranţi şi solicitanţi de azil. Principalul centru austriac de triere a refugiaţilor de la Traiskirchen, situat la sud de Viena, este extrem de aglomerat, de sute de persoane, nevoite să doarmă sub cerul liber.

Guvernul federal acuză unele landuri austriece că nu depun suficiente eforturi în vederea asigurării unor adăposturi suplimentare.

Numărul cererilor de azil depuse în Austria a depăşit 28.300 numai din ianuarie şi până în iunie – tot atâtea cât tot anul trecut – iar oficialii se aşteaptă ca în acest an totalul să ajungă la 80.000.

Germania renunţă să-i întoarcă pe imigranţi în ţările prin care au intrat în UE

Germania, ţară care se aşteaptă să fie punctul terminus a aproape 800.000 de refugiaţi,  a renunţat să-i trimită pe sirieni înapoi în ţara prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene, un „act de solidaritate europeană” salutat de Comisia Europeană (CE), în contextul în care imigranţii continuă să curgă către frontiera Ungariei, relatează AFP în pagina electronică.

Decizia germană – anunţată marţi, dar pusă în aplicare în mod discret de mult timp – „este singurul caz pe care-l cunoaştem în rândul statelor membre” ale Uninii, a comentat la Bruxelles Natasha Bertaud, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene (CE).

Gestul Berlinului „constituie o recunoaştere a faptului că nu putem lăsa statele membre situate la frontierele externe să gestioneze singure” afluxul excepţional de imigranţi, ca în cazul Greciei sau Italiei, a continuat Bertaud.

„Europa se află într-o situaţie care nu este demnă de Europa, trebuie s-o spunem pur şi simplu”, a declarat la rândul său cancelarul german Angela Merkel, îndemnând într-un „dialog cu cetăţenii” la o mai repartizare mai dreaptă a primirii refugiaţilor în cadrul Uniunii Europene.

Aceşti imigranţi, care apucă „ruta Balcanilor de Vest”, traversează frontiera în apropiere de satul unguresc Roszke, una dintre singurele părţi ale frontierei cu Serbia care nu este blocată de gard.

Călătoria le-a fost blocată săptămâna trecută, când Macedonia, depăşită de situaţie, şi-a închis frontiera timp de trei zile, împingându-i pe imigranţi înapoi în Grecia cu lovituri de baston.

„Am fost opriţi în Macedonia timp de două zile. Forţele antirevoltă erau teribile. Poliţia a recurs la arme şi la gaze lacrimogene”, a declarat un inginer IT irakian, în vârstă de 29 de ani, care a fugit de la Mosul, din calea jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI).

3.000 de refugiaţi pe zi intră în Mcedonia din Grecia

Afluxul de imigranţi care intră în Macedonia dinspre Grecia urmează să continue într-un ritm de aproximativ 3.000 de persoane pe zi în următoarele luni, estimează UNHCR, în timp ce europenii nu se înţeleg asupra unei „repartizări echitabile” a acestor populaţii pe teritoriile lor, relatează Reuters.

Aproximativ 300.000 de refugiaţi sau solicitanţi de azil au intrat pe teritoriul Macedoniei de la începutul anului, cu destinaţia Europa Occidentală, fugind din faţa conflictelor din Orientul Mijlociu şi Africa, dar şi din Asia.

Aproximativ 181.500 au ajuns în Uniunea Europeană (UE) prin Grecia, iar 108.500 prin Italia, potrivit datelor UNHCR.

Toţi cei care vin dinspre Grecia urmăresc să ajungă în spaţiul Schengen – prin Ungaria, după ce traversează Macedonia şi apoi Serbia, o situaţie care accentează tensiunile din aceste ţări.

Aproximativ 10.000 de refugiaţi, dintre care o treime sunt femei şi copii, au pătruns pe teritoriul macedonean în weekend, iar autorităţile din acest stat au recunoscut că sunt depăşite de aflux.

„Se prezintă în grupuri de câte 300 sau 400 şi călătoresc cu trenuri şi autocare către Serbia. Preconizăm ca acest aflux pe această rută de tranzit să continue în ritm de câte 3.000 de persoane pe zi”, a declarat Melissa Fleming, o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat ONU pentru refugiaţi (UNHCR).

„Nu preconizăm o diminuare a acestui flux de persoane în următoarele luni, atât timp cât va fi vreme frumoasă, iar oamenii vor fi în măsură să traverseze Mediterana”, a adăugat ea.

De la începutul anului, 2.373 de imigranţi au murit pe mare, cu 300 mai mulţi decât în aceeaşi perioadă din 2014, a precizat Joel Millman, de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţii (OIM).

Violenţele din Irak şi „degradarea condiţiilor” de trai ale refugiaţilor sirieni în Turcia, Iordania şi Liban îi determină pe imigranţi să-şi încerce norocul către Europa, a adăugat Joel Millman.

Budapesta cere ajutor suplimentar

Această situaţie alimentează tensiunile dintre statele membre UE. Ungaria, care a început să ridice un gard de 175 de kilometri lungime, la frontiera cu Serbia, le reproşează partenerilor săi că nu fac suficient să o ajute.

Janos Lazar, şeful de Cabinet al premierului ungur Viktor Orban, apreciază că este necesar ca UE să suplimenteze contribuţia financiară către Ungaria, pentru a-i permite Budapestei să gestioneze sosirea imigranţilor.

Comisia Europeană (CE) a promis că va debloca opt milioane de euro, o sumă considerată de insuficientă de Janos Lazar, care apreciază că UE „distribuie fonduri pentru protecţia frontierei în mod umilitor”.

„Dacă nu adoptăm măsuri semnificative, vom deveni o barcă de salvare care se scufundă sub greutatea celor care s-au urcat în ea”, a spus el. Afluxul imigranţilor, a apreciat el, sporeşte riscul unor acte teroriste, infracţionale şi al şomajului.

Preşedintele CE Jean-Claude Juncker a îndemnat luni guvernele statelor UE să evite ciondăneala şi „reproşurile” şi să se dedice implementării unor măsuri pe termen lung.

Ungaria este o etapă decisivă în periplul imigranţilor, deoarece este prima ţară din spaţiul Schengen, deci ultima frontieră de trecut înainte de a ajunge în ţări din Europa Occidentală.

Ridicarea unui gard de către autorităţile ungureşti a accelerat, se pare, fluxul celor sosesc şi care se tem că, odată ridicat gardul, va deveni dificil să intre în spaţiul Schengen.

„Putem supravieţui oriunde”, a declarat un inginer IT, Hassan, în vârstă de 30 de ani, orginar din Siria, după ce a intrat în Ungaria. „Nu venim în Europa doar ca să mâncăm şi să dormim. Merită să batem toată Europa la picior decât să rămânem în Siria”, a subliniat el.

Comisia Europeană şi-a exprimat în mod clar dezacordul faţă de decizia Ungariei de a ridica gardul de la frontieră, dar nicio sancţiune nu vizează Budapesta.

În egală măsură de îngrijorată, Bulgaria a anunţat că-şi va consolida controalele cu trupe militare la frontiera cu Macedonia.”

Angela Merkel, huiduită de protestatari cu ocazia vizitei la centrul de refugiaţi din Heidenau

Se arata ca:

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a fost huiduită, miercuri, de circa 200 de persoane cu ocazia vizitei efectuate la centrul de refugiaţi din localitatea germană Heidenau, unde au avut loc proteste violente împotriva imigranţilor, relatează site-ul agenţiei de presă AFP.

Aproximativ 200 de persoane au scandat împotriva Angelei Merkel în oraşul Heidenau, din landul Saxonia, cu prilejul vizitei cancelarului german la un centru de refugiaţi, numind-o „trădător”. Merkel a fost întâmpinată de Stanislaw Tillich, premierul landului Saxonia, şi de primarul oraşului, Juergen Opitz. Mai târziu, s-a întâlnit şi a vorbit cu refugiaţii şi cu angajaţii centrului. Liderul Germaniei a denunţat luni violenţa îndreptată către centrul din Heidenau, catalogând-o drept „repulsivă.

„Este dezgustător cum extremiştii de dreaptă încearcă să se folosească de un centru de refugiaţi pentru a-şi difuza mesajul. Şi este ruşinos cum oamenii, chiar şi familiile cu copii, se alătură şi îşi oferă sprijinul pentru aceste evenimente înspăimântătoare”, a spus purtătorul de cuvânt al lui Merkel, Steffen Seibert. Nu există nicio justificare pentru violenţă, a spus Seibert, adăugând că protestele nu reflectă valorile Germaniei.

În contextul protestelor violente de vineri seară şi sâmbătă seară care au izbucnit din cauza deschiderii recente a unui centru de refugiaţi, vicecancelarul Sigmar Gabriel i-a criticat pe extremiştii de dreapta în cadrul vizitei sale de luni din oraşul Heidenau.

Poliţia a utilizat sâmbătă gaze lacrimogene pentru a dispersa extremişti de dreapta care blocau un drum către un magazin de bricolaj transformat în adăpost temporar. În total, 31 de poliţişti au fost răniţi, dintre care unul grav. Violenţele au izbucnit după ce o demonstraţia paşnică organizată de către partidul neonazist NPD a degenerat într-o confruntare violentă între sute de protestatari şi forţe de ordine.

În cursul nopţii de luni spre marţi, un centru aflat în construcţie destinat cazării refugiaţilor a fost incendiat, într-o zonă de la periferia Berlinului, autorităţile germane căutându-i pe autorii atacului. Sala de sport din Nauen, situată la periferia Berlinului, urma să găzduiască 130 de solicitanţi de azil din septembrie, dar a fost distrusă în incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită. Potrivit anchetatorilor, incendiul probabil a fost declanşat intenţionat.”

Prima reacţie a Patriarhiei legată de viitoarea moschee din Capitală

Se arata ca:

Patriarhia Română cere cultului musulman ”lămuriri oficiale privind necesitatea, dimensiunile, scopul şi impactul” noii moschei care ar urma să fie construită în Bucureşti, pe un teren de peste 11.000 de metri pătraţi dat în concesiune Muftiatului de către Guvern.

Într-un comunicat transmis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, Patriarhia anunţă că doreşte lămuriri oficiale de la cultul musulman cu privire la noua moschee care va fi construită pe un teren de peste 11.000 de metri pătraţi situat lângă Romexpo.

„Patriarhia Română doreşte din partea cultului musulman lămuriri oficiale privind necesitatea, dimensiunile, scopul şi impactul unei noi moschei în Bucureşti, pentru o corectă informare a credincioşilor creştini ortodocşi”, spune Patriarhia Română.

În 29 iulie, Patriarhia Română susţinea că a fost informată încă din 2005 despre construirea în România a unui lăcaş de cult pentru comunitatea musulmană şi nu are nimic împotriva ridicării moscheii, dar aşteaptă să primească un teren în Istanbul, unde să fie construit un centru de pelerinaj, cu capelă.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele Constantin Stoica, declara că trebuie respectat principiul reciprocităţii şi Biserica Ortodoxă Română să primească un teren în Istanbul, în condiţii similare celor în care a fost acordat terenul din Bucureşti pentru comunitatea musulmană.

„Încă din 2005, Patriarhia Română a fost informată de către autorităţi în legătură cu construirea, în România, a unui lăcaş de cult pentru comunitatea musulmană. Patriarhia Română a spus, încă de atunci, că nu are nimic împotrivă pentru construirea lăcaşului de cult, dar că trebuie respectat principiul reciprocităţii, respectiv să primească un teren în Istanbul, în condiţii similare”, spunea părintele Constantin Stoica.

Episcopul de Giurgiu, PS Ambrozie, declara, în 15 august, la slujba oficiată de Sfânta Maria la Mănăstirea Putna, că „nu se poate construi moschee în ţara voievozilor” şi că atunci când duc povara neamului pe umeri „pe unii îi lasă genunchii” şi s-au operat, adăugând: „Bine ar fi să nu ne lase mintea”.

Muftiatul Cultului Musulman din România a primit în concesiune, pe o durată de 49 de ani, un teren de 11.295 de metri pătraţi situat pe bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, Sector 1, pentru construcţia unei moschei.

Terenul de peste 11.000 de metri pătraţi, de lângă Romexpo, cu o valoare estimată la patru milioane de euro, pentru construirea unei moschei cu o capacitate de 2.000 de persoane, a fost dat în concesiune Muftiatului Musulman Cultural la sfârşitul lunii mai, prin hotărâre de Guvern. Singura condiţie pe care a impus-o Guvernul a fost ca lucrările de construcţie a moscheii să înceapă în trei ani.

Potrivit protocolului semnat de Muftiatul Cultului Musulman şi Secretariatul de Stat pentru Culte, moscheea va avea, pe lângă clădirea propiu-zisă a lăcaşului de cult, mai multe anexe în care vor funcţiona un loc pentru spălări rituale, o casă parohială, o bibliotecă şi un centru de asistenţă socială.

În România trăiesc aproximativ 65.000 de musulmani, potrivit datelor de la Secretariatul de Stat pentru Culte, iar dintre aceştia, 10.000 locuiesc în Capitală. Cea mai mare moschee din România este la Constanţa, de altfel majoritatea musulmanilor din ţară aflându-se în Dobrogea.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost unul dintre ce mai vocali critici ai proiectului, lansând un atac extrem de dur şi la adresa liderului comunităţii musulmanilor din România, dar şi a preşedintelui Recep Erodgan. Băsescu a susţinut de mai multe ori că o astfel de iniţiativă ar prezenta riscuri din punctul de vedere al securităţii naţionale, reproşându-le responsabililor de la Bucureşti că nu evaluează implicaţiile acestui demers.

„Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri romîni eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic”, arăta fostul şef al statului, într-o postare pe Facebook.

De celalaltă parte, şeful Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, afirma că proiectul este unul paşnic şi că nu înţelege de ce s-a transformat „într-o polemică.”

Mediafax

Germania a renunţat să-i trimită pe imigranţii din Siria în ţările prin care au intrat în UE

Se arata ca:

Germania a renunţat să-i trimită pe sirieni înapoi în ţara prin care au intrat pe teritoriul Uniunii Europene, un „act de solidaritate europeană” salutat de Comisia Europeană (CE), în contextul în care imigranţii continuă să curgă către frontiera Ungariei, relatează AFP în pagina electronică.

Decizia germană – anunţată marţi, dar pusă în aplicare în mod discret de mult timp – „este singurul caz pe care-l cunoaştem în rândul statelor membre” ale Uninii, a comentat la Bruxelles Natasha Bertaud, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene (CE).

Gestul Berlinului „constituie o recunoaştere a faptului că nu putem lăsa statele membre situate la frontierele externe să gestioneze singure” afluxul excepţional de imigranţi, ca în cazul Greciei sau Italiei, a continuat Bertaud.

„Europa se află într-o situaţie care nu este demnă de Europa, trebuie s-o spunem pur şi simplu”, a declarat la rândul său cancelarul german Angela Merkel, îndemnând într-un „dialog cu cetăţenii” la o mai repartizare mai dreaptă a primirii refugiaţilor în cadrul Uniunii Europene.

Aceşti imigranţi, care apucă „ruta Balcanilor de Vest”, traversează frontiera în apropiere de satul unguresc Roszke, una dintre singurele părţi ale frontierei cu Serbia care nu este blocată de gard.

Călătoria le-a fost blocată săptămâna trecută, când Macedonia, depăşită de situaţie, şi-a închis frontiera timp de trei zile, împingându-i pe imigranţi înapoi în Grecia cu lovituri de baston.

„Am fost opriţi în Macedonia timp de două zile. Forţele antirevoltă erau teribile. Poliţia a recurs la arme şi la gaze lacrimogene”, a declarat un inginer IT irakian, în vârstă de 29 de ani, care a fugit de la Mosul, din calea jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI).

„Epuizaţi şi traumatizaţi”

În sudul ţării, centrul de primire Presevo înregistrează sosirea a aproximativ o mie de persoane pe zi, potrivit Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), care înregistrase peste 700 numai marţi dimineaţa.

Iar 600-700 de imigranţi aşteptau să poată trece din Macedonia în Grecia.

Deşi ocolită de valul de imigranţi, Bulgaria a anunţat că a trimis militari să consolideze cele patru posturi de frontieră cu Macedonia.

Iar Austria a decis să mobilizeze aproximativ 500 de militari, pentru a instala adăposturi şi a distribui ajutoare alimentare.

La Geneva, o purtătoare de cuvânt a UNHCR, Melissa Fleming, a anunţat că „situaţia s-a calmat după scenele de haos de săptămâna trecută” la frontiera greco-macedoneană, dar a anunţat că ONU se aşteaptă ca numărul imigranţilor să ajungă la 1.500-3.000 pe zi în acest sector.

Potrivit lui Fleming, „mulţi vin din ţări afectate de violenţe şi conflicte, ca Siria şi Afganistan” şi sosesc „epuizaţi şi traumatizaţi”.

Din ianuarie şi până în iunie, 102.000 imigranţi au pătruns în UE prin Macedonia, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Albania, Muntenegru şi Kosovo, faţă de 8.000 în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Agenţiei FRONTEX însărcinate cu frontierele externe ale spaţiului Schengen.

Plan de acţiune

În total, potrivit Frontex, în primele şapte luni ale anului numărul de imigranţi de la frontierele UE a atins 340.000, faţă de 123.000 în aceeaşi perioadă a lui 2014.

Numai săptămâna trecută, aproximativ 5.300 de persoane, provenind în principal din Africa subsahariană, au fost salvate pe Mediterana, în cadrul mai multor zeci de operaţiuni de salvare efectuate de către Marina italiană sau Misiunea europeană Triton.

La Summitul Balcanilor de Vest, prevăzut joi la Viena, Austria urmează să propună un plan de acţiune în cinci puncte, care prevede: intensificarea luptei împotriva reţelelor de călăuze, o repartizare „mai echitabilă” a refugiaţilor între statele UE, o cooperare consolidată în domeniul securităţii, un ajutor către ţările de origine ale imigranţilor şi o „strategie de azil la scară europeană”.

Însă Raportorul Special ONU pentru Drepturile Migranţilor François Crépeau a apreciat că este necesar ca UE să elaboreze o politică de primire a imigranţilor „coerentă, globală” şi care să respecte drepturile omului.”

O analiza interesanta are maestrul Ion Cristoiu:

Europa se confruntă cu dezastrul imigranților ilegali. Un dezastru produs de sergenții mesianici de la CIA!

Se arata ca:

„Puține știri din ceea ce se cheamă Actualitatea internațională m-au impresionat atît de tare ca cea despre aruncarea în aer a Sanctuarului Baal-shamin, una dintre bijuteriile Palmirei, faimosul site sirian.

Am vizitat Sanctuarul, ca și site-ul de faimă mondială Palmira, în 2010 cînd Siria nu se confrunta cu devastatorul Război civil și țara era întreagă.
Ne-a fost îndrumător, mie și celorlalți jurnaliști români, directorul Muzeului arheologic din Palmira, un prieten al României, autorul unei teze de doctorat despre Legiunea siriană din Armata romană care a cucerit Dacia.

Acum, cînd văd ororile comise de ISIS în zonă, mă întreb dacă mai e în viață.
Cu ceva timp în urmă, scriam pe cristoiublog.ro:
Palmira – un oraș roman în Siria
Războiul civil din Siria ne-a făcut să uităm (dacă am știut vreodată) că aici se găsesc și pot fi vizitate ruinele orașului roman Palmira, parte a provinciei Siria, sub Tiberius, nod comercial între Roma și Orientul Depărtat.
Vizitînd Palmira în 129, Împăratul călător Hadrian a proclamat orașul oraș liber și l-a botezat Palmira Hadriana.
Știe cineva cui aparține azi Palmira? Regimului Assad sau rebelilor? ”

Știrea de marți, 25 august 2015, mi-a dat răspunsul:
Palmira aparține ISIS.
Și cei din ISIS au comis una dintre marile crime ale istoriei, egală cu un genocid:
Au distrus un Monument de importanță crucială pentru Memoria umanității.
Și n-au distrus în timpul năvălirilor barbare, cînd Imperiul Roman se prăbușise, n-au distrus în Evul Mediu, zis și întunecat, n-au distrus în anii războaielor nesfîrșite, poreclite și de 30 sau de 100 de ani.

Au distrus în anul de grație 2015, când Omenirea beneficiază de telefon mobil, de Internet și de libertățile fundamentale ale omului, cînd se fac demonstrații pentru supraviețuirea crocodililor și cîinii beneficiază de locuri de lux în hoteluri.
Numai cine știe cît de greu s-au păstrat de a lungul timpului dovezile că am existat pe acest Pămînt, numai cine s-a apropiat cu emoție de ruine rămase de mii de ani în picioare, își dă seama de gravitatea știrii transmise de agențiile de presă internaționale.

Știrea aceasta vine împreună cu alta, la fel de îngrijorătoare pentru noaptea în care se poate cufunda din nou civilizația:
Europa Luminilor se confruntă cu o nouă migrație a popoarelor.

De ani buni României îi este refuzată intrarea în spațiul Schengen.
Deși ai noștri au făcut tot ce li s-a spus, inclusiv de a fi mituit, prin afacerea EADS, niște ștabi nemți, fericiți că Estul le dă posibilitatea de a se îmbogăți prin corupție, fără nici un risc, pentru că Occidentul admite să încalci legea maimuțelor din Est, dar în nici un caz legea țării tale, pentru că presa babuinilor din Est e într-un orgasm continuu de 25 de ani cînd vine vorba de ștabi din Occident și de companii din Vest, Marile Puteri protectoare ne-au refuzat și ne refuză admiterea în spațiul Schengen.

Ce-ar însemna admiterea României în spațiul Schengen?
Ar însemna că un român ar putea ajunge în Austria sau în Germania fără a fi oprit și verificat de un polițist de frontieră.
Pentru cei care nu aparțin Spațiului Schengen – de la ruși pînă la români și trecînd prin moldoveni – funcționează ceea ce se numește poliția de frontieră. Cînd am fost ultima oară în Germania, deoarece mă uitam în altă parte și nu la neamțul tîmpit de la ferestruica ghișeului de la Aeroportul Tegel (să te ferească Dumnezeu de un neamț tîmpit, față de alte neamuri, cînd sunt tîmpiți, nemții sunt dublu tîmpiți, deoarece creierului de găină i se adaugă supunerea de robot la proceduri!), neamțul a fost cît pe-aici să mă bată.
Murea de grijă ca nu cumva să intru în Germania în chip ilegal, fără să am dreptul.
Acum, îmi dau seama că aș fi putut intra în Germania fără nici o problemă.
Și nu înselîndu-l pe idiotul de la frontieră, ci dîndu-i cu tifla.
Și nu pe șest, ci transmis în direct la tv.

Aș fi putut face asta dacă aș fi fost nu român cu acte-n regulă, plecat în Germania ca turist, ci imigrant ilegal din Orientul Apropiat, unul din miile de imigranți care iau cu asalt țărmurile europene.

Știrea numărul unu în presa mondială se referă la drumul de neoprit al miilor de imigranți ilegali din Orientul Apropiat spre inima Europei.
Din punct de vedere juridic, sirienii, libienii, tunisienii, coborîți pe țărmurile Greciei în varianta de nouă hoardă migratoare, trec ilegal granițele, una după alta.

Încercați să intrați în Serbia fără pașaport.
Ați fi imediat întors înapoi.
Și, dacă ați face scandal sau chiar numai dacă ați insista, v-ați trezi și cu o scatoalcă.

Ei bine, mii de inși îmbarcați pe vase dubioase, plătind bani grei unor Baroni ai imigrării, la fel de nocivi ca și Baronii drogurilor din Columbia, ajung pe pămînt european. De aici, fără a avea pașaport, ba chiar fără a avea o lețcaie, trec graniță după graniță.
Și nu pe furiș, ci cu scandal, transmiși în direct de televiziuni, bociți de ONG-uri și priviți cu stupefacție de politicieni. Deocamdată, România e ocolită. Imigranții n-au descoperit că e drum spre Vest și prin țara noastră.
Cînd vor descoperi, să vezi invazie migratoare!

Dincolo de efectele nebănuite ale acestei noi migrații a popoarelor în plan economic, rămîn marile probleme juridice:

  1. Imigranții îi îmbogățesc pe niște ticăloși: Baronii imigrării.
  2. Imigranții trec granița încălcînd legea.
  3. Ce rost mai are să ții Poliție de frontieră, să pui idioți să citească pașapoarte, să scotocească în computere pentru a-i opri pe nedoriți, cînd simpla condiție de imigrant venit cu vasul pe Mediterana îți dă dreptul de a trece frontiera fără să te întrebe nimeni nimic?!

E limpede că liderii occidentali, prin nimic deosebiți în micimea gîndirii lor de liderii mîncători de semințe din România, sunt depășiți de noua provocare istorică.

Mă întreb cum ar reacționa pițifelnicii care conduc acum Europa de Vest, dacă Rusia și-ar trimite tancurile să treacă peste granițele țărilor lor?
Noroc că Rusia, contrar propagandei tembele de la noi, n-are de gînd să facă un asemenea experiment.

De ce se confruntă Europa cu noua migrație a popoarelor, cu o invazie a barbarilor prin nimic deosebită de cea a hoardelor lui Attila?
Din același motiv pentru care în Siria sunt aruncate în aer patrimonii ale umanități, sunt ucise călugărițe ortodoxe, sunt supuși oameni ai secolulului XXI unor legi de secolul al II-lea.

Americanii, mai precis sergenții mesianici de la CIA, cei loviți de paranoia numită instaurarea democrației americane peste tot în lume, au destabilizat Orientul Apropiat cu Operațiunea lor imbecilă: Primăvara arabă.

În locul democrației s-a instaurat, dacă nu dictatura militară mai ticăloasă decît cea răsturnată prin crearea Piețelor diversioniste, atunci haosul, haosul absolut.
Și în acest haos, proliferează dușmani infiniți mai periculoși pentru civilizația occidentală decît foștii dictatori îmbătrîniți în ticuri:
Radicalii din ISIS, baronii imigrărilor ilegale, bandele de răufăcători care terorizează orașe întregi, șefi de trib care-și dispută sîngeros teritorii.

E mai bună ca înainte viața celor eliberați de dictaturi prin așa zisa Primăvară arabă, Operațiune CIA imbecilă, la fel de imbecilă ca și răsturnarea premierului iranian în 1954, ca și asasinarea lui Patrice Lumumba în 1961 sau cele 625 de tentative de asasinare ale lui Castro?
Firește că nu.
Cei din țările așa zis democratizate de Operațiunea CIA o duc infinit mai rău în haosul ivit și amplificat după căderea căderea dictaturilor, pentru că țările respective nu erau pregătite minim pentru democrație.

Și așa cum țările din Est, nefiind pregătite pentru comunism, au suferit cumplit după impunerea cu forța de către sovietici a democrației socialiste, la fel, țările din Orientul Apropiat suferă cumplit după impunerea cu forța de către americani a democrației pluraliste.

Celor de la CIA nu le-a convenit Assad.
Au acordat credit, cum s-a întîmplat și în Caraibe, unor șmecheri din Siria, care-și ziceau Opoziție democratică.
Și au pus la cale Războiul civil din Siria.
Acum pe o parte a teritoriului sirian nu mai există puterea lui Assad.
Există puterea numită ISIS.
Și vedem cu toții de ce-i în stare această nouă creație a sergenților majori mesianici din America.

La această nouă nebunie a sergenților majori mesianici, Europa n-a reacționat.
Față de alte vremuri, cînd era condusă de lideri precum De Gaulle, Europa a aplaudat aventura americană, deși realiza, a nu știu cîta oară, că americanii, judecînd lumea prin programele computerelor, nu vor produce decît dezastru.

Acum, americanii asistă impasibili, dacă nu chiar bucuroși, la luarea cu asalt a Europei de către miile de imigranți produși chiar de americani.

Și e doar începutul.
În Orientul Apropiat sunt milioane de barbari care așteaptă să se îmbarce pentru a atinge țărmul visat al Noii Rome.

În amintirea celei care a fost Palmira reproduc mai jos fotografii ale site-ului din timpul vizitei din 2010.

Ii multumim maestrului Cristoiu pentru fotografii! Uitati-va numai ce au distrus acesti teroristi!! Lucrul asta inseamna barbarie, criminalitate si e de datoria UE sa ia masurile necesare impotriva Statului Islamic. Insa as avea o obiectie la ce a spus maestrul Cristoiu: nu „sergentii majori mesianici ai CIA” au facut aceasta „nebunie”, ci cei care le-au dat ordin! In speta Administratia Obama. Iar din aceasta non-actiune fata de ISIS a actualei Administratii de la Casa Alba, se vede clar un sprijin tacit acordat de aceasta Statului Islamic. Se vede ca nici Europa nu reactioneaza cum ar trebui si rau face! Noi nu trebuie sa admitem barbaria si criminalitatea aproape de hotarele noastre! Dar de aici rezulta ca Europa e obligata sa mearga pe aceeasi linie dictata de Casa Alba. Cea a non-actiunii impotriva Statului Islamic. Observati ca razboiul impotriva terorismului este actualmente oprit. Obama a preferat un conflict cu rusii, ce nu e sub forma unui razboi intre Rusia si America sau intre UE, America si Rusia, in care America nu e implicata direct, decat sa lupte hotarat impotriva extremismului islamic, pe care, in felul acesta, il tolereaza! Este inadmisibil sa te focalizezi doar pe lupta impotriva unui dictator precum Bashar al-Assad, dar sa nu iei nicio masura, sa nu ai nicio reactie fata de ISIS.

BBC

Syria’s Assad ‘confident’ of Iranian and Russian support

Se arata ca:

„The Syrian President, Bashar al-Assad, has said he is confident he has the continuing support of key allies Iran and Russia.

A fresh push is under way to resolve Syria’s four-year conflict, leading to speculation Mr Assad could be forced out to reach a settlement.

But Mr Assad said Russia and Iran did not abandon their friends.

Meanwhile France has said that the „neutralisation” of the Syrian leader was essential to ending the crisis.

French President Francois Hollande said: „We must reduce the terrorist influence without maintaining Assad. The two are bound up together.”

Iran and Russia though have maintained he needs to be part of a political solution.

The flurry of diplomatic activity on Syria has followed the recent nuclear deal reached between Iran and world powers.

But Mr Assad, speaking to Al-Manar, a Lebanese TV station run by his Hezbollah allies, said there was no imminent breakthrough in sight.

He said a solution was only possible if the outside world stopped supporting „terrorism”, a term he has used to describe both opposition activists and organised jihadist groups.

The BBC Beirut correspondent, Jim Muir, says the positions spelt out by Mr Assad remain unchanged, despite the dire situation his forces face on the ground.

The aftermath of what activists said was barrel bombs dropped by forces loyal to Syria's President Bashar Al-Assad

Some 250,000 people have died in the conflict

Syrian migrants walk along a road in Serbia

Huge numbers of Syrians have fled to Europe

Syria’s conflict began with anti-government demonstrations in 2011, but morphed into a bloody multi-party conflict that has left more than 250,000 dead.

The UN’s envoy to the Syrian crisis, Staffan de Mistura, has proposed a series of consultations between key parties as a means towards formal peace talks.

But in his interview Mr Assad called the UN envoy biased.”

Este limpede ca pozitia lui Francois Hollande – „Trebuie sa reducem influenta terorista fara sa-l mentinem pe Assad. Acestea doua sunt legate intre ele.” – nu e de natura sa aduca vreo solutie sau vreun progres in stingerea conflictului din zona. Dar Hollande nu a facut altceva decat sa exprime pozitia Casei Albe.

DE citit si…

Romania Libera

Ashton Carter: Principalele amenințări la adresa SUA sunt Statul Islamic și Rusia

Se arata ca:

„Statul Islamic și Rusia sunt principalele  amenințări la adresa securității Statelor Unite ale Americii, a explicat ministrul american al Apărării, Ashton Carter, conform Agerpres.

Ceea ce a făcut Rusia în ultimul an nu face decât să sporească posibilitatea confruntării cu alte țări, a afirmat Carter, într-un discurs susținut joi în fața pușcașilor marini din Forța expediționară marină nr.1 de la baza Camp Pendleton, în California.

Citește și: VIDEO. Un copil de 14 ani povestește cum a fost torturat de Statul Islamic

Referindu-se la pericolele la adresa securității SUA, șeful Pentagonului a plasat pe primul loc „fenomenul monstruos numit Statul Islamic, cu care trebuie să luptăm și împotriva căruia vom câștiga”.

Pe locul doi în topul amenințărilor, secretarul apărării Ashton Carter a numit politica Rusiei din ultimul an. „Trebuie să împiedicăm acțiunile Rusiei, atât în ceea ce privește interesele noastre naționale, cât și pentru faptul că avem aliați și parteneri importanți în aceasta parte a lumii, și avem angajamente importante în cadrul NATO”, a afirmat înaltul responsabil militar american.

Citește și: Aruncat în ghearele morții chiar de tatăl său: Drama unui student la Medicină, vânat de Statul Islamic

În același timp, Carter și-a exprimat opinia ca acțiunile conducerii Federației Ruse în Ucraina „îi duc pe ruși într-o direcție greșită”, întrucât se accentuează probabilitatea confruntării cu alte state. „Aceste amenințări au devenit mai mari. Trebuie să le facem față amândurora”, a adăugat el.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

 

august 27, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 124 comentarii

Despre recentele declaratii si gesturi ale lui Viktor Orban…

Gandul

Premierul maghiar Viktor Orban a postat imagini cu simboluri ale „Ungariei mari” şi ale Ţinutului Secuiesc. REACŢIA MAE: Este inacceptabil!

Se arata, printre altele, ca:

Premierul conservator al Ungariei, Viktor Orban, a postat pe Facebook o serie de fotografii cu simboluri ale aşa-numitului „Ţinut Secuiesc” şi „Ungariei mari”, după ce a participat sâmbătă la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad. În replică, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe au scris, tot pe Facebook, că promovarea de către premierul ungur, Viktor Orban, a simbolurilor Ungariei Mari şi ale Ţinutului Secuiesc, la doar o zi după ce s-a pronunţat pentru „relaţii eficiente” româno-ungare, este complet inacceptabilă. „Promovarea, personal de către premierul ungar, a acestor simboluri revizioniste, complet inacceptabile şi contrare spiritului Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară din 1996, Declaraţiei privind cooperarea şi parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa în secolul XXI din 2002 şi ordinii constituţionale din România”, precizează MAE.

Viktor Orban a postat pe propria pagină de Facebook o serie de fotografii făcute în zona în care s-a desfăşurat Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad.

Printre imaginile difuzate de Viktor Orban din zona vizitată sunt unele cu insigne metalice şi de lemn ale „Ungariei mari” şi ale aşa-numitului „Ţinut Secuiesc”.

Viktor Orbán a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad, că, înainte de anul 2012, relaţia dintre România şi Ungaria se baza pe „principii pragmatice şi de încredere” şi că nimeni nu înţelege motivele acestei schimbări, potrivit corespondentului MEDIAFAX. „Până în 2012 şi chiar şi în 2012, eu cred că relaţia dintre România şi Ungaria s-a bazat pe nişte principii foarte bune, pragmatice şi de încredere. Din păcate, în 2012 s-a schimbat situaţia. Eu nu îmi aduc aminte ca politicienii să fi jignit Ungaria de atâtea ori vreodată în istorie de câte ori s-a întâmplat acest lucru după 2012. Noi nu nu ne-am revanşat şi nici nu ne revanşăm, pentru că suntem interesaţi de o relaţie bună, eficientă, cu România, dar problema este că nimeni nu înţelege ce se întâmplă. Adică, de ce nu se întâmplă absout nimic?”, a spus Viktor Orbán.

Premierul Ungariei a spus că înţelege schimbările politice care s-au petrecut în România în ultimii trei ani şi a exprimat speranţa ca, după „rearanjarea peisajului politic din România”, relaţia dintre cele două ţări să nu mai fie „încărcată” cu lucrurile care au marcat-o după 2012. „Aveţi un nou preşedinte, am înţeles acest lucru, şi că se întâmplă tot felul de lucruri, că se transformă peisajul politic în România, cu tunete şi fulgere. Am înţeles acest lucru, dar sperăm că, după aceste schimbări politice, după rearanjarea peisajului politic din România, n-o să mai fie încărcată relaţia dintre Ungaria şi România cu acele lucruri care au încărcat-o după 2012”, a afirmat Orbán, exprimând dorinţa „revenirii” la o relaţie „normală”, întrucât aceasta este importantă atât pentru români, cât şi pentru maghiari.

„Nu ştiu dacă se va întâmpla acest lucru, dacă există, totuşi, o dorinţă foarte clară de partea română, de partea celor care fac politica externă a României, să se revină la relaţia normală, eficientă care a existat până în 2012. Noi nu ştim dacă politicenii români, dacă cei responsabili pentru a face această politică externă vor să reluăm relaţia. Pentru că noi, Ungaria, spunem că această relaţie nu ar fi trebuit să se strice după 2012, pentru că această relaţie este importantă pentru Romania, pentru Ungaria deopotrivă, pentru comunitatea maghiarilor din România, pentru maghiarii din Ungaria şi pentru români. Deci, eu cred că trebuie, bunul simţ indică fapul că trebuie să ne reîntoarcem la o relaţie eficientă între România şi Ungaria”, a spus premierul Orbán Viktor.

MAE: Aceste simboluri revizioniste sunt inacceptabile

Ministerul Afacerilor Externe a reacţionat la imaginile postate de premierul Ungariei. „Din păcate, la numai o zi după ce a făcut apel la pragmatism şi s-a pronunţat în favoarea unei relaţii eficiente româno-ungare, premierul ungar V. Orban a ales să posteze pe contul său de Facebook imagini incluzând simboluri ale Ungariei Mari şi ale Ţinutului Secuiesc”, se arată într-o reacţie a MAE, postată tot pe Facebook.

MAE mai precizează că „promovarea, personal de către premierul ungar, a acestor simboluri revizioniste, complet inacceptabile şi contrare spiritului Tratatului de înţelegere, cooperare şi bună vecinătate dintre România şi Republica Ungară din 1996, Declaraţiei privind cooperarea şi parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa în secolul XXI din 2002 şi ordinii constituţionale din România”.

Mai mult, ministerul român la Afacerilor Externe mai spune că o astfel de atitudine „nu contribuie nicidecum la eficientizarea relaţiei româno-ungare sau la restabilirea unui climat de încredere, aşa cum îşi propunea, cu numai o zi în urmă, premierul ungar”

„Atâta vreme cât partea ungară nu dovedeşte neîndoielnic că este dispusă să respecte parametrii politico-juridici definiţi de comun acord de România şi Ungaria în documentele sus-menţionate, relaţia bilaterală nu va putea deveni cu adevărat echilibrată şi construită pe încredere reciprocă. România – în ce o priveşte – este deschisă şi doreşte ca dialogul bilateral să se dezvolte, însă în strictă conformitate cu aceşti parametri, în beneficiul cetăţenilor celor două ţări, ca state membre ale UE şi Aliaţi în NATO”, conchide MAE.”

In legatura cu acestea eu cred ca trebuie spus urmatoarele:

1. Pozele respective, cu insignele ce reprezentau „Ungaria mare” sau „Tinutul Secuiesc”, au fost publicate de catre premierul Ungariei, pe pagina sa de Facebook. Nu este vorba de un gest al unui cetatean oarecare, ci de prim-ministrul Ungariei. Acest gest ar fi fost bine daca s-ar fi putut sa nu fie luat in seama. Numai ca fiind vorba de premierul Ungariei este imposibil sa nu-l luam in seama! Pozele si declaratiile pe care le-a facut sunt de natura sa ingreuneze gratuit bunele relatii din Romania si Ungaria.

2. Declaratiile si gestul de a publica acele poze arata un fenomen ingrijorator ce se petrece in tara vecina: cresterea extremismului! Lucrul asta, cred, nu ne poate lasa indiferenti! Nu putem spune ca nu e treaba noastra, mai ales ca noi avem o importanta minoritate maghiara si, iata, se tin aici, la noi, tot felul de scoli de vara la care participa oficialitati din Ungaria, de pilda premierul Orban care face astfel de declaratii si gesturi. Ar trebui ca Romania sa fie mai activa, atat la Bruxelles cat si la Washington, in a semnala derapajele din tara vecina, prevenind cresterea in intensitate a acestora.

3. A treia chestiune grava este reprezentata de faptul ca Viktor Orban si partidul dumnealui, Fidesz, fac parte din PPE. Totusi, Viktor Orban are un discurs ce aminteste de Marine Le Pen. Iata, de pilda, o mostra:

V. Orbán: Este o relaţie clară între imigranţii ilegali care vin în Europa şi întărirea terorismului

Se arata ca:

Premierul ungar Viktor Orbán a declarat, sâmbătă, la Universitatea de Vară ”Tusvanyos”, că imigraţia ilegală ameninţă Ungaria şi Europa, reprezentând un pericol pentru valorile şi cultura comună, dar şi ”siguranţa europeanului”, înlesnind propagarea terorismului şi creşterea şomajului.

Viktor Orbán a spus, sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusvanyos” de la Băile Tuşnad, că fenomenul migraţionist este urmare a unor întâmplări din trecutul nu foarte îndepărtat, care au legătură cu faptul că Africa de Nord nu mai reprezintă „linia de apărare” a Europei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Practic, Africa de Nord a reprezentat un foarte important bastion care a protejat, pe undeva, Europa. Din păcate, acel bastion, acea linie de apărare nu mai există. State din nordul Africii nu mai există, nu mai există o linie de apărare şi sunt de acord cu fostul preşedinte Sarkozy care, la un post de televiziune din Franţa, a spus că, de fapt, vedem doar începutul în ceea ce priveşte fenomenul migraţionist”, a afirmat Orbán.

Potrivit acestuia, în Africa există peste un miliard de oameni şi mai mult jumătate din „acea populaţie imensă” este sub 25 de ani, tineri care, odată rămaşi fără adăpost, apă, şi alimente, vor migra.

„Miza este Europa, modul de viaţă al cetăţeanului european, valorile europene şi pur şi simplu existenţa sau dispraţia popoarelor europene. Sau mai bine zis o schimbare a popoarelor din Europa într-o măsură care va duce la o transformare în urma căreia nu vom mai putea recunoaşte societăţile şi popoarele din Europa sau ce va mai rămâne din ele”, a declarat premierul ungar.

În opinia acestuia, una dintre problemele cu care se va confrunta Europa este terorismul, existând o legătură strânsă între imigranţii ilegali care ajung în Europa şi propagarea terorismului.

„Este o relaţie clară între imigranţii ilegali care vin în Europa şi întărirea terorismului. E evident că din marea masă pur şi simplu nu putem să-i identificăm pe teroriştii duşmănoşi. Trebuie să fim de acord cu prim-ministrul britanic David Cameron, că nu vom putea soluţiona criza, dacă nu oprim aceşti oameni să îşi părăsească ţara”, a continuat premierul Orbán.

Şeful Guvernului de la Budapesta a mai spus că şi problema economică este strâns legată de fenomenul migraţionist, imigranţii contribuind la creşterea şomajului. Potrivit acestuia, din 2008 şi până în prezent, Uniunea Europeană „se luptă cu o criză economică continuă” şi pentru cele mai multe ţări europene,”pentru că nu toate sunt Germania”, rata mare a şomajului este cea mai importantă sursă de tensiune.

„După statisticile poliţiilor din Occident, unde trăiesc în număr mare imigranţi ilegali, criminalitatea creşte drastic şi scade siguranţa cetăţenilor. Statistica Naţiunilor Unite arată că în privinţa crimelor sexuale Suedia este pe locul 8 după Lesotho din Africa de Sud, în puşcăriile britanice numărul deţinuţilor, în ultimii cinci ani, s-a triplat, iar în Italia, în 2012, un sfert din crime au fost săvârşite de imigramţi şi putem continua. Toate laolatltă ne fac să spunem că imigrarea ilegală ameninţă şi Ungaria şi Europa, e un pericol pentru valorile comune, cultura noastră comună, ameninţă siguranţa europeanului”, a spus Viktor Orbán.

Premierul ungar a adăugat că problema fenomenului migraţionist poate fi rezolvată doar cu consensul întregii comunităţi.

În acest context, el a arătat că în Ungaria a fost realizată o consultare publică în acest sens, la care au participat cetăţenii cu drept de vot, majoritatea celor chestionaţi (66 la sută) declarând că „imigranţii reprezintă o problemă, le pun în pericol nivelul de trai şi siguranţa locului de muncă”.

„Majoritatea, adică 66 la sută, au spus că imigranţii reprezintă o problemă, le pun în pericol nivelul de trai şi siguranţa locului de muncă, 80 la sută din ei au spus că ar trebuie să existe legi care să permită arestarea persoanelor care trec ilegal granite şi că acestea ar trebui să-şi acopere costurile de existenţă până la rezolvarea situaţiei lor. Este clar, majoritatea societăţii din Ungaria nu doreşte să aibă migranţi ilegali şi nu mai doreşte să continue politica Bruxelles-ului, care a eşuat. Noi dorim să fim o societate puternică, bazată pe consens, care doreşte să soluţioneze cele mai arzătoare probleme, printre care şi problema migraţiei’, a afirmat Orbán.

Acesta a criticat partidele de stânga din Ungaria, potrivit cărora fenomenul imigraţiei nu reprezintă un pericol, ci „o oportunitate”.

„Stânga a crezut despre multe probleme că nu reprezintă un pericol, ci o oportunitate. Pentru că a crezut că, dacă spun acest lucru, vor putea să îşi rezolve obiectivele proprii. Imaginaţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă stânga ar fi câştigat alegerile în 2004: nu am mai recunoaşte Ungaria, am fi o mare tabără de refugiaţi”, a spus Viktor Orban.

Dezbaterile de sâmbătă au încheiat suita prelegerilor celei de-a XXVI-a ediţii a Universităţii de Vară şi Taberi Studenţeşti „Tusvanyos” de la Băile Tusnad.” (subl. mea)

Daca e de acord cu Sarkozy, ar trebui sa-l intrebe de ce a bombardat Libia, de ce Franta a participat la asa ceva! In rest declaratiile lui Viktor Orban frizeaza in mod clar extremismul. Eu stau si ma intreb ce parere are PPE, conducerea sa, fata de atitudinea lui Viktor Orban. E de acord, il aproba tacit?

E adevarat, au sosit si reactiile, pe care le-as fi vrut mai vehemente mai ales din partea Stangii:

După declaraţiile făcute la Băile Tuşnad, Viktor Orban a fost acuzat în Ungaria că alimentează xenofobia şi generează alarmism

Se arata ca:

Partidele din Ungaria au criticat declaraţiile făcute de premierul Viktor Orban la Băile Tuşnad, acuzându-l că alimentează „xenofobia”, generează o falsă stare de alertă şi ignoră valorile europene, informează MTI.

Victor Orban a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară „Tusványos” de la Băile Tuşnad, că imigraţia ilegală reprezintă „o ameninţare la adresa Europei”, existând riscul „pierderii identităţii culturale europene”.

„Masele de extracomunitari clandestini contribuie la amplificarea terorismului, şomajului şi infracţionalităţii”, a afirmat Viktor Orban, potrivit MTI.

Premierul de dreapta al Ungariei a criticat formaţiunile de stânga. „Partidele de stânga din Europa văd imigraţia ca pe o oportunitate, nu ca pe o ameninţare. Vor să anuleze conceptul de state-naţiuni. În 2004, formaţiunile de stânga din Ungaria instigau lumea împotriva etnicilor maghiari din străinătate. Acum, vor să primească extracomunitari cu braţele deschise. Politicienilor de acest fel pur şi simplu nu le plac ungurii. Dacă stânga ar fi ajuns la putere în 2014, Ungaria ar fi devenit o tabără de refugiaţi în doar câţiva ani”, a acuzat Viktor Orban.

În replică, partidul naţionalist Jobbik i-a cerut premierului ungar să ceară modificarea tratatelor europene sau reconfigurarea relaţiei Ungariei cu Uniunea Europeană. „Dacă Viktor Orban este cu adevărat preocupat de autodeterminarea naţiunilor în Europa, trebuie să reinstituie controalele la frontierele cu state Schengen şi să refuze accesul imigranţilor care vin din raţiuni economice”, a comunicat Jobbik.

„Viktor Orban pare să vorbească mult şi să facă puţin”, a spus Daniel Karpat, un lider al partidului naţionalist.

„Viktor Orban a făcut nişte declaraţii confuze. A spus unele lucruri oribile şi cuvinte goale”, a reacţionat Nora Hajdu, un lider al partidului Egyutt 2014 (Împreună 2014, centru-stânga).

„Afirmaţiile conform cărora partidele de stânga nu ar agrea cetăţenii ungari sunt oribile. Orban a demonstrat încă o dată că este imposibil să cooperezi cu el. Nu este un intelectual european, nu reprezintă valorile europene, se îndreaptă spre est”, a subliniat Hajdu.

Partidul Liberal (MLP) l-a acuzat pe Viktor Orban că alimentează xenofobia şi încearcă să creeze o situaţie de alertă. „Orban şi-a regăsit duşmanii de la Bruxelles – partidele de stânga şi africanii înfometaţi”, a comunicat formaţiunea.”

Dar as fi vrut, de asemenea, reactii ferme de dezaprobare venite si dinspre PPE. Eu nu prea inteleg: PPE il aproba sau il dezaproba pe Viktor Orban? Sau nu e cazul sa fie bagat in seama? De asemenea ar trebui clarificata relatia lui cu Rusia. Care, iarasi, e acceptata sau nu de catre PPE? Pentru ca nu se poate accepta ca Viktor Orban sa blocheze democratia in Ungaria si sa fie, in ascuns, aliatul lui Vladimir Putin, Ungaria fiind tara membra NATO! Trebuie sa se stie ca, in Europa, toti cei care dezavueaza democratia sau sunt chiar pe fata impotriva acesteia, au legaturi bune cu Rusia lui Putin. Asta este regula generala. Si cum regimul lui Putin este unul corupt si nedemocratic, evident ca el sustine fortele extremiste din Europa, pe care, din cate am inteles, le si finanteaza.

In legatura cu imigratia ilegala trebuie spus ca cei care sunt impotriva ei, in „trecutul nu foarte îndepărtat”, ca sa reiau expresia premierului Orban, nu au facut altceva decat sa ia masuri ca s-o inlesneasca!! Si l-am dat ca exemplu pe Nicolas Sarkozy, dar in egala masura poate fi dat exemplu si David Cameron, pentru ca si Regatul Unit a participat la bombardarea Libiei. Se poate, de pilda, spune ca actiunile UE si SUA din trecutul nu prea indepartat au determinat aceasta imigratie ilegala. Atunci de ce sa nu ne-o asumam? Ba eu as spune chiar mai mult: ca s-a lucrat la acest lucru, de catre Occident, de la prabusirea comunimsului incoace, in mod continuu. Si atunci ce facem? Evident ca este un subiect sensibil. Insa mai trebuie spus ca, de pilda Franta, nu ia nicio masura ca sa impiedice acest fenomen. Nu a luat nici in trecut masuri. Si atunci despre ce vorbim? Culmea culmilor absurditatii este ca Romania, tara membra UE, cu dreptul legitim de a fi in Spatiul Schengen,  nu e primita in Spatiul Schengen; in schimb cei care emigreaza ilegal in Europa nu au nicio problema in a face lucrul asta si mai sunt si primiti, chiar bine primiti, peste tot. Asa ca aceasta schimbare de paradigma, cel putin din partea unora, nu poate fi convingatoare.

Sper, totusi, ca PPE va evita ca extremismul sa devina mai amplu, mai virulent in Ungaria

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

iulie 27, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

9 mai

Ziua de 9 mai e cunoscuta poate de mai multa lume ca fiind ziua capitularii neconditionate a Germaniei naziste, eveniment petrecut in 1945, care a pus capat celui de-Al Doilea Razboi Mondial in Europa. Noul dictator de la Kremlin, Dl. Putin, a sarbatorit cu fast evenimentul:

Mediafax

PARADĂ MILITARĂ de amploare în centrul Moscovei, la 70 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste – FOTO, VIDEO

Se arata ca:

Rusia celebrează, sâmbătă, 70 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial, momentul central fiind parada militară din Piaţa Roşie.

La paradă asistă preşedintele Vladimir Putin, omologul său chinez, Xi Jinping, şi indian, Pranab Mukherjee, şeful statului egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, şi liderul Cubei, Raul Castro.

La parada militară – o demonstraţie a armamentului rus de ultimă generaţie – este prezent şi secretarul general ONU, Ban Ki-moon. Noul tanc Armata T-14 este piesa centrală a paradei militare din centrul Moscovei, la care sunt prezentate şi rachete balistice intercontinentale. Aproximativ 16.000 de militari ruşi participă la eveniment, fiind aşteptaţi şi 160.000 de spectatori.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a mulţumit sâmbătă Franţei, Marii Britanii şi Statelor Unite pentru contribuţia la victoria împotriva Germaniei naziste în al II-lea Război Mondial, cu ocazia paradei militare din centrul Moscovei.

„Mulţumesc Marii Britanii, Franţei şi Statelor Unite pentru contribuţia la victorie. Mulţumesc numeroaselor ţări antifasciste care au luat parte la luptele împoitriva naziştilor”, a spus liderul de la Kremlin.

Pe fondul crizei din Ucraina, liderii europeni şi americani – aliaţii Rusiei în al II-lea Război Mondial – nu participă la paradă. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, vor sosi la Moscova după parada militară.” (subl. mea)

Insa noi, membri UE, ar trebui sa nu uitam ca 9 mai este si Ziua Uniunii Europene:

Wikipedia

Ziua Europei

Se arata, printre altele, ca:

„Pe continentul european, Ziua Europei este o sărbătoare anuală a păcii și unității în Europa. Sunt două date pentru sărbătorirea acestei zile: 5 mai pentru Consiliul Europei și 9 mai pentru Uniunea Europeană (UE).[1] Pentru UE, această zi este de asemenea cunoscută ca Ziua Schuman, comemorând declarația istorică a ministrului de externe francez, Robert Schuman.[2]

Ziua Consiliului Europei reflectă propria înființare în 1949, în timp ce Uniunea Europeană celebrează data propunerii înființării CECO în 1950. Ziua Europei este unul dintre simbolurile europene menite să promoveze unitatea în rândul europenilor.” (subl. mea)

Nu ca ar trebui sa uitam primul eveniment important, capitularea neconditionata a Germaniei naziste si razboiul devastator si criminal pe care aceasta l-a dus in Europa. Dar mai mult, ar trebui sa ne gandim si la faptul ca dupa 1945 continentul nostru a fost divizat de Cortina de Fier. Pentru Romania, 9 mai 1945 a insemnat, din pacate, si accesul comunistilor, sustinuti de Stalin, la Putere. In felul acesta Romania a fost abatuta timp de aproape 50 de ani, inclusiv cu pierderi teritoriale, de la evolutia sa fireasca fiind fortata sa urmeze URSS-ului atat din punct de vedere politic, dar si din punct de vedere militar.

Interesanta este semnificatia duala a zilei de 9 mai pentru Romania. Pe de alta parte, 9 mai 1950 este Ziua Europei, sarbatorim Uniunea Europeana si unitatea acesteia. Romania face parte din UE – a revenit dupa multi ani la evolutia sa fireasca, a regasit dupa multi ani starea de normalitate pe care o pierduse datorita cizmei sovietice, desi nu si-a recapatat inca teritoriile pierdute. Ca si in 1945, astazi, in 2015, Romania se confrunta cu acelasi pericol din partea rusilor ca si atunci. Desi acest pericol pare, totusi, atenuat fata de cel din 1945 – lucru care se datoreaza caderii comunismului in Europa, in 1989 – acesta nu trebuie subestimat – lucru care se vede din atitudinea atat a Cancelarului german, D-na. Merkel., dar si a Frantei, care inteleg ca va fi reprezentata doar la nivel de ministru de externe. Liderii americani nici nu au participat la parada de la Moscova.

Dar daca vom incerca sa comparam 9 mai 1945 si 9 mai 2015, vom vedea extraordinarul progres pe care l-a facut Europa prin acel crucial 9 mai 1950: un continent care nu mai este divizat politic in blocuri antagoniste, lucru care reprezinta o premisa esentiala pentru pacea atat in Europa, cat si in lume, dar si pentru descurajarea unui dictator precum Dl. Putin si a planurilor sale agresive.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

mai 9, 2015 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ce Romanie lasa Traian Basescu dupa doua mandate…?

Iata ca Traian Basescu se afla la sfarsitul celui de-al doilea mandat si ultimul la care are dreptul. Ar fi interesant sa facem un bilant… Sa tinem cont ca nu ne vom mai intalni cu Traian Basescu in calitate de Presedinte al Romaniei. Ceea ce s-a numit Regimul Basescu este pe final. Acest blog cuprinde o fila de istorie, daca se poate spune asa, si anume perioada ultimului mandat al lui Traian Basescu, cu bunele si cu relele sale. Presedintele a avut un proiect foarte ambitios: sa schimbe Romania. A reusit oare? Dupa parerea mea, Basescu nu a reusit… Adevarul este ca rezultatele sunt dezamagitoare sub multe aspecte si din foarte multe puncte de vedere:

– Romania nu a scapat de MCV si nici nu a reusit intrarea in Spatiul Schengen;

– Nu s-a reusit adoptarea unei Constitutii mai bune decat cea din 1991, revizuita in 2003, si nici o organizare administrativ-teritoriala mai performanta a Romaniei in raport cu cea actuala;

– Nu s-a realizat nicio privatizare in cele doua mandate ale sale, cu consecinte catastrofale asupra economiei Romaniei;

– S-au taiat salarii si pensii in sectorul de stat, dar fara a se face o reforma cu adevarat a statului (desi s-a incercat, dar fara convingere, lucrul asta);

– Din punct de vedere economic Romania a dat mult in urma si datorita crizei economice din 2008. Romania este si acum o tara saraca si nu s-a vazut o evolutie economica care, intr-adevar, sa insemne progres;

– Nu a respectat Constitutia Romaniei si a incercat sa deturneze sensul unui referendum constitutional in lovitura de stat;

– A scapat Romania de coruptie? Adevarul este ca au cazut cateva nume grele, ca sa zic asa. Presedintele a mizat pe independenta Justitiei. Sistemul insa s-a schimbat? Suntem la sfarsitul celui de-al doilea mandat a lui Basescu – cititi acest articol din Gandul despre seful IPJ Gorj, Salvador Caragea, caz dezbatut si la Jocurile de Putere a le lui Rares Bogdan.

De asemenea acum iese la iveala coruptia din PDL in care sunt implicati oameni din anturajul Presedintelui. De unde se vede jocul dublu facut atat de PDL cat si de Presedinte, extrem de toxic pentru tara.

– Cititi, va rog, acest articol din Revista 22 – Singuratatea capitanului de cursa lunga, de Valeriu Stoica – preluat si de Vladimir Tismaneanu pe blog – in care se arata, printre altele, ca:

Singurătatea bărbatului de stat

Când vezi ceea ce alții nu văd, este firesc să rămâi tot mai singur. Iar când iei de­cizii în răspăr cu majoritatea, sentimentele de adversitate și chiar de animozitate se accentuează. Dacă mai ai și un stil agresiv, chiar conflictual, nu este de mirare că nu­mărul dușmanilor crește și coalizarea lor este inevitabilă. Referendumul de de­mi­tere din anul 2012 a eșuat într-un mod cu totul diferit, în raport cu cel din anul 2007. Ultima dată, Traian Băsescu a rămas președinte nu pentru că o majoritate co­vârșitoare s-ar fi pronunțat împotriva de­miterii, ci pentru că nu a existat o ma­jo­ritate constituțională pentru demitere. În ultimul an, foarte puțini au fost aceia care au rămas alături de președinte. Este ade­vărat că și greșelile s-au înmulțit. Nu este util să fac inventarul lor. Totuși, una tre­buie să fie semnalată. Jucător prin natura lui, Traian Băsescu acceptă cu greu ideea că, după epuizarea celor două mandate cons­tituționale, el nu mai poate fi jucător. După ce ai ocupat cea mai înaltă poziție în stat timp de 10 ani, uzura politică este ine­vitabilă. Capitalul de simpatie s-a di­mi­nuat drastic. Desigur, există în continuare un nucleu dur al băsiștilor, dar suntem departe de majoritățile entuziaste care l-au susținut în marile victorii electorale. Is­to­ria democrației cunoaște destule exemple în care mari bărbați de stat au rămas sin­guri după ce și-au încheiat misiunea. Ori­cât de trist ar fi pentru omul Traian Bă­sescu, bărbatul de stat trebuie să în­țe­leagă că, într-un sistem democratic, exis­tă și pentru el un final al jocului. Iar func­ționarea acestui sistem democratic, pro­ba­tă în mod repetat în ultimii 25 de ani, este cel mai bun lucru pentru România.”

Tocmai asta nu a inteles Traian Basescu bine: Democratia. Faptul ca un om are dreptul sa nu fie de acord cu tine, sa ia atitudine in felul sau, nu sa asculte de un tatuc.

A dat multa putere serviciilor secrete, fara sa le reformeze.

Desi a condamnat comunismul, Traian Basescu a ramas tot un comunist. Traian Basescu nu s-a despartit de un trecut totalitar ci si-a dorit sa aiba o putere mai mare decat ii ingaduie Constitutia. Si-a dorit sa fie un Ceausescu dar care sa stea doar 10 ani la Putere – asa trebuie interpretata celebra lui declaratie: acel Ceausescu despre care vorbea era el, care se dorea cel mai mare Presedinte al Romanilor. Asa cum s-a dorit sa fie un rege Mihai care sa-l eclipseze pe maresalul Antonescu – tot dintr-o declaratie celebra a carei interpetare corecta asta este. El si-a dorit sa conduca intr-un mod totalitar Romania sprijinit pe puterea serviciilor secrete si a institutiilor de forta reprezentate prin procurori. Asta era visul lui Traian Basescu. De aici se vede duplicitatea sa cand a condamnat comunismul (18 decembrie 2006) ca ilegitim si criminal, dar a incercat sa se foloseasca de metodele acestuia, macar in parte. De aici se vede, din pacate, toxicitatea profunda de care a dat dovada acest individ care a ajuns Presedintele Romaniei.

La Basescu, un lucru bun pe care l-a facut e urmat in mod dual de unul rau, de opusul sau. De aceea Basescu nu a reformat ceva pentru ca in felul asta nici nu o putea face. Cand doua forte, doua tendinte se opun, ele, de fapt, se anuleaza una pe alta. Cum vrei, spre exemplu, sa reformezi o tara care a iesit de sub comunism, dar tu, Presedintele, te visezi un Ceausescu?

– A zis:

„E mai rău să fii macovist decât să fii băsist. Macovismul e forma prostească a băsismului. E forma teoretică extremistă, cu care nu ai ce să faci”

Si asta dupa ce s-au sustinut unul pe altul ani de zile. Acuma recunoaste ca e mai rau… Au inceput sa se atace unul pe altul in campania electorala cand logic ar fi fost sa nu o faca pentru ca au fost parteneri, colaboratori, au impartit impreuna aceleasi idealuri.

– Foarte straniu la Basescu este tocmai acest lucru: despartirea de comunism dar, apoi, revenirea la el, la practicile sale totalitare. Chiar si declaratia sa ca ar fi cel mai pregatit pentru functia de prim-ministru tradeaza la Basescu o sete de putere nemarginita, tipica pentru un lider comunist sau totalitar. Reformele in justitie au fost facute sub presiunea venita din exterior – UE, SUA. Daca era sa fie dupa acest individ, Basescu, Justitia, DNA, DIICOT i-ar fi fost in intregime aservite. Basescu ar fi controlat tot, precum un dictator dintr-o fosta republica sovietica dictatoriala, care graviteaza in jurul Kremlinului. Norocul nostru este ca UE si SUA ne-au cerut reforme in Justitie si ne-au aratat ce anume deoarece, cu astfel de indivizi cu o asemenea mentalitate – si Basescu nu e singurul -, Romania s-ar fi afundat intr-o mlastina a coruptiei specifica unor foste republici sovietice.

– Este adevarat, Basescu a facut si lucruri bune pentru ca a dorit corectitudine in anumite lucruri, a incercat sa atraga intelectualitatea de buna calitate in politica, i-a dezavuat pe baroni si a actionat impotriva lor, si-a dat seama de pericolul pe care il reprezinta coruptia, a indemnat Justitia sa actioneze independent, a luptat pentru integrarea in Spatiul Schengen, a dorit o apropiere mai mare de SUA, a cautat sa se distanteze de Moscova.

Cu toate acestea, din pacate, bilantul la sfarsitul mandatului sau este unul negativ. Si o mare bila neagra este reprezentata de performantele foarte reduse in plan economic, lucru ce ar trebui sa dea serios de gandit Noului PNL, cum ii zice actualei Opozitii.

Pacat… Basescu ar fi putut sa fie un mare Presedinte…

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

decembrie 11, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii

Agenti sub acoperire…

Gandul

Băsescu: un candidat, OFIŢER SUB ACOPERIRE. „Mă întreb dacă mogulul Ghiţă nu şi-a pus cumva mâna în cap precum chelul, să nu se vadă chel”

Se arata ca:

Preşedintele Traian Băsescu reconfirmă înscrierea în alegerile prezidenţiale a unui candidat care ar fi fost ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii şi susţine că îi mai dă timp „să îşi completeze CV-ul”, altfel îl va nominaliza public.

„Dubla comandă” ar fi, în opinia preşedintelui Traian Băsescu, riscul exercitării mandatului de preşedinte dacă acesta este câştigat de unul dintre candidaţii deja anunţaţi, fost ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii. Preşedintele a evitat însă, pentru moment, să îl nominalizeze, susţinând că îi mai lasă „timp să îşi completeze CV-ul”.

În acest context, Traian Băsescu a menţionat totuşi, într-un interviu în această seară, numele lui Victor Ponta ca şi pe cel al deputatului PSD Sebastian Ghiţă, adăugând un comentariu: „Mă întreb dacă nu şi-a pus cumva mâna în cap precum chelul, să nu se vadă chel”.

Întrebat dacă îşi menţine intenţia de a „dezbrăca” în campanie candidatul care a avut legături cu un serviciu d einformaţii fără să fi făcut public acest episod din trecutul său, Băsescu a susţinut că „şi acum rămân valabile toate afirmaţiile”. „Apropo de asta, am văzut că Victoraş cu Ghiţă, noul mogul, avea o preocupare. Îmi căuta găurile din CV-ul meu. Între 70 şi 72. Am comunicat postului tv că mi-am satisfăcut stagiul militar. Mă întreb dacă nu şi-a pus cumva mâna în cap precum chelul, să nu se vadă chel”, a arătat preşedintele la B1, refuzând însă să îl nominalizeze pe cel la care se referă cu argumentul că „încă mai cred că au timp să îşi completeze CV-ul : dacă au fost ofiţeri acoperiţi sau nu”.

În caz contrar, a adăugat Băsescu, el îşi menţine decizia de a face publică această informaaţie pe care serviciun nu o poate da în lipsa unei hotărâri judecătoreşti. „Altfel, am obligaţia s-o spun eu. Serviciul nu poate să o facă, dar candidatul are obligaţia s-o facă. Şi voi fi în măsură să aduc probe ce înseamnă acest dublu buton. Va fi necinstit, astfel, din partea mea. Nu poţi să fii preşedintele României şi să existe riscul să ai dublă comandă. Cum e foarte dificil să fii şi ministru, şi premier. E nepermis.Şi să nu spui. Nu este corect să te duci într-o asemenea funcţie având două butoane”, a comentat Băsescu.”

Editorialul lui Cristian Tudor Popescu:

Un damf de securism naturel

Se arata ca:

Încăpreşedintele Băsescu anunţă că va dezvălui postura de ofiţer acoperit al unui serviciu secret pe care o ascunde unul dintre candidaţii la preşedinţie – dacă acesta nu va mărturisi public până la depunerea candidaturii.

Fără să clipească, încăpreşedintele mai zice că în timpul celor 10 ani de mandat a protejat-o şi a ajutat-o pe Elena Udrea. Între aceste două declaraţii nu este exclus să existe o legătură.

T. Băsescu a oficializat ce-am văzut mereu cu toţii: că şi-a folosit cu neruşinare funcţia prezidenţială, care presupune, potrivit legii, nonapartenenţă politică, echidistanţă, mediere, arbitraj nepărtinitor pentru a-şi împinge de la spate atât în PDL cât şi în Cancelaria prezidenţială şi în Guvernul României, posibila ţiitoare (folosesc această expresie bazându-mă pe răspunsul d-nei Udrea la o întrebare din finalul unui interviu în Academia Caţavencu: „Aţi fost amanta preşedintelui?”  „Veţi afla peste 10 ani! ”.  Cei 10 ani se apropie de sfârşit).

Actualmente, încăpreşedintele îi ţine spatele şi mai abitir valoroasei, în campania electorală, mai ceva ca instructorul de paraşutism în zbor. Pentru asta, s-a pornit să dea în cei care i-au fost atâta vreme susţinători: Monica Macovei e necinstită, Cătălin Predoiu – obraznic, Cristian Diaconescu – mincinos, Vasile Blaga – nu mai vorbim, era deja „căprar de partid”.

Şi plusează, ca pokerist politic înrăit, cu ofiţerul acoperit. Dacă eu aş fi fost jurnalistul căruia îi spunea asta, i-aş fi pus pe loc următoarele întrebări:

1. De unde aveţi o asemenea informaţie, probele, dovezile de care pomeniţi? Legea vă permite accesul la listele de ofiţeri acoperiţi ale serviciilor secrete?

2. Dacă o aveţi, cine vă dă dreptul s-o speculaţi politic şi electoral, s-o divulgaţi doar atunci când aveţi interesul?

3. A fi ofiţer acoperit al unui serviciu românesc, ca fapt în sine, nu constituie o infracţiune şi nu e o ruşine. Azi nu mai e vorba de turnători la Securitatea care l-a trimis pe dl. Băsescu la Anvers. Deci, ce-a făcut rău acel candidat prin activitatea în folosul unui serviciu secret?

4. Dacă respectivul a fost ofiţer acoperit şi a renunţat la această calitate în vederea candidaturii la preşedinţie, comunicând asta respectivului serviciu, ce are de dezvăluit dl. Băsescu?

5. Deconspirând, din interes electoral, un fost ofiţer acoperit, şeful statului nu dăunează interesului naţional?

Nu cred că vom asista la vreo confesiune publică a unui candidat în legătură cu acoperirea sa. Aşa că T. Băsescu nu are decât să ni-l spună. Cine poate fi cel vizat? O logică simplă ne spune că nu poate fi vorba de Macovei, Diaconescu sau Tăriceanu, în cazul lor miza manevrei prezidenţiale ar fi ridicol de mică.

Pe baza unei analize aprofundate, folosind criteriile matematice avansate Grosenstein-Mangâru, putem deduce şi că nu e vorba de d-na Udrea.

Şi atunci, rămân V. Ponta şi K. Iohannis. Ponta pentru că e adversarul politic principal al lui Băsescu. Iar Iohannis…

Iohannis pentru că, în minţile lui Băsescu, poate să stea în calea Elenei Udrea ca lider şi candidat la preşedinţie al dreptei.

Aproape că orice altă nominalizare decât Iohannis din partea lui Băsescu ar avea mai puţin farmec, ar provoca dezamăgire în ce priveşte calitatea bâlciului.

Asta dacă vom auzi vreun nume. Pe când era ministru de Externe, Adrian Severin  a făcut mare vâlvă vorbind despre 2-3 politicieni şi 2-3 directori de ziar care ar fi agenţi ai unor servicii secrete. Nici până astăzi, Bursucul Veninos n-a spus despre cine era voba.

Deocamdată, singurul lucru concret pe care l-a reuşit T. Băsescu este să împută încă o dată atmosfera cu un damf din securismul său naturel.”

Romania Libera

VIDEO. Băsescu: Există candidați la prezidențiale care au fost ofițeri sub acoperire. Mai au timp să recunoască. Dacă nu, voi spune eu

Se arata, printre altele, ca:

„Președintele Băsescu a spus,  marți seară, la postul B1TV, că există candidații la prezidențiale care au fost ofițeri sub acoperire și nu au declarat acest lucru în CV, adăugând că dacă nu vor afirma public acest lucru, va fi obligat să informeze el însuși opinia publică.

Citește și: Băsescu, despre candidatura Elenei Udrea la Președinție: Am mai multă încredere în ea decât în Ponta și Iohannis la un loc. Nu este încă timpul femeilor

„Serviciile care scot președinți este o poveste. Am văzut că Victoraș, cu Ghiță aveau o preocupare, să-mi caute găurile din CV între 70 și 72. Am comunicat că mi-am satisfăcut stagiul militar, a fost o contrareplică care te cam face să te întrebi dacă nu și-a pus cumva mâna în cap, precum chelul. Încă mai cred că candidații au timp să-și completeze CV-ul dacă au fost ofițeri acoperiți sau nu. Dacă nu, o voi face eu, pentru că am obligația să o fac. Când discutăm de funcția de președinte al României, nu poți să nu informezi, nu spune nimeni să nu o facă serviciul, dar candidatul are obligația să o facă. Voi fi în măsură să vă aduc probe ce înseamnă acest dublu buton”, a spus Băsescu.

„E nepermis să nu spui. Va trebui rapid o hotărâre judecătorească, pentru că altfel serviciul nu poate face publică apartența sau fosta apartenență, dar nu poți fi președinte și să ai dublă comandă”, a punctat președintele.”

Citește și: Băsescu: Să nu credeți că șeful ”Doi și-un sfert” a fost schimbat de florile mărului

Cine poate fi și ce riscă un ofițer acoperit intrat în cursa pentru Cotroceni

Se arata ca:

„Traian Băsescu a promis deconspirarea unui candidat prezidențial care ar fi fost ofițer acoperit al serviciilor secrete. Miza ar putea fi un articol din lege care interzice cadrelor militare active să candideze la prezidențiale.

Șeful statului le-a cerut candidaților la alegerile prezidențiale să spună dacă au fost sau nu ofițeri acoperiți. El a adăugat că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, o va face el. “Am obligaţia să o spun, am obligaţia să o fac. Există lege care interzice serviciilor să îşi facă cunoscute reţelele, ofiţerii acoperiţi, ofiţerii descoperiți, dar când discutăm despre funcţia de preşedinte al României, nu poţi să nu informezi”, și-a justificat Traian Băsescu demersul.

Întrebat dacă, dintre actualii candidaţi la Preşedinţie, sunt persoane care au asemenea lucruri ascunse în CV, Traian Băsescu a spus explicit : ”Da”. ”Nu este corect să te duci într-o asemenea funcţie având două butoane”, a completat şeful statului. Afirmațiile președintelui vin după ce anunțase, de mai multă vreme, că îi va “dezbrăca” pe candidații la prezidențiale.

Aria de selecție

Un posibil indiciu privind aria de selecție este oferit de o afirmație a lui Traian Băsescu din februarie 2013. „Înainte de validarea parlamentarilor, înainte de prezentarea Guvernului, imediat ce am aflat lista Guvernului, au fost chemaţi şefii ambelor servicii care ţin direct de CSAT – SIE şi SRI – şi întrebaţi şi puşi să verifice imediat dacă există vreo incompatibilitate, asta însemnând ofiţeri acoperiţi printre miniştri sau parlamentari. Răspunsul ambelor servicii au fost «Nu»“, a afirmat Băsescu.

Dacă nu au apărut informații suplimentare față de 2013, afirmațiile lui Traian Băsescu i-ar putea exclude dintre ofițerii acoperiți pe Victor Ponta (la acea vreme deja premier) pe Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea sau Kelemen Hunor – proaspăt aleși parlamentari. Printre cei care au anunțat că vor candida la Cotroceni, dar nu erau miniștri sau parlamentari în 2013 se numără Klaus Iohannis, Monica Macovei, Dan Diaconescu sau Corneliu Vadim Tudor. În cursul zilei de ieri, atât Tăriceanu cât și Macovei au dezmințit că ar fi fost agenți acoperiți.

Prevederi legale

Intervenția șefului statului ridică o serie de întrebări privind posibilitatea declasificării informațiilor secrete și, mai ales, privind impactul unor astfel de dezvăluiri. Potrivit legii siguranței naționale, “nicio persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind securitatea naţională”.

Însă, Adrian Toni Neacșu, fost membru CSM, afirmă că, în cazul particular menționat, președintele nu ar încălca legislația, întrucât dezvăluie o ilegalitate. “Poți divulga un ofițer al serviciilor secrete dacă acesta nu se bucură de protecția legii, respectiv dacă activează acoperit/infiltrat prin încălcarea legii. De exemplu, personalul SRI nu poate face parte din partide politice.”, afirmă Neacșu pe blogul său. Pe de altă parte, Traian Băsescu a invocat și varianta unei decizii judecătorești. “Sigur, va trebui rapid o hotărâre judecătorească, pentru că, altfel, serviciul nu va putea să facă publică apartenenţa sau fosta apartenenţă”, a afirmat șeful statului. În România au mai avut loc deconspirări prin decizii ale Tribunalului Militar, referitoare la ofițeri acoperiți ai fostei Securități, care nu mai sunt activi.

Ce efecte ar avea deconspirarea respectivului ofițer acoperit? Potrivit legii, cadrele militare în activitate nu au voie să facă parte din partide, sau alte organizații politice, să candideze pentru funcția de președinte al României, pentru Parlament sau pentru administrația publică locală. Cu alte cuvinte, deconspirarea poate atrage eliminarea din cursa prezidențială. “Un cadru militar angajat al instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică se supune rigorilor statutului cadrelor militare și regulamentelor specifice acestor instituții. Din punct de vedere legal, nu pot exista derogări, iar orice abatere constituie încălcarea legii”, afirmă George Scutaru (PNL), membru în comisia de apărare a Camerei Deputaților.

Dacă ofițerul nu mai este activ, interdicțiile nu se mai aplică. Respectivul candidat va avea doar probleme politice, legate de reacția electoratului și a partenerilor occidentali.”

Daca respectivul, ofiter activ fiind, incalca legea, tu astepti „sa-si completeze CV-ul”? Iar daca nu incalca legea – „interdictiile nu se mai aplica”, dupa cum arata articolul din Romania Libera – cui serveste aceasta deconspirare? Cui serveste aceasta deconspirare din moment ce serviciile, prin lege, asa am inteles – chiar Basescu recunoaste: „Există lege care interzice serviciilor să îşi facă cunoscute reţelele, ofiţerii acoperiţi, ofiţerii descoperiți” – , nu pot s-o faca, si chiar mai mult, tot cf. articolului din Romania Libera: „Potrivit legii siguranței naționale, “nicio persoană nu are dreptul să facă cunoscute activităţi secrete privind securitatea naţională””? Este clar ca legea prevede astfel de lucruri pentru ca sa nu se creeze vulnerabilitati in sistemul de securitate nationala. De aici rezulta in mod limpede ca deconspirarea unui agent care a lucrat sub acoperire creeaza respectiva vulnerabilitate. Si atunci care e rostul, de ce vrea Basescu „sa-i dezbrace” pe candidati in mod public? Cel putin din declaratiile Presedintelui, nu rezulta ca ar fi probleme de ordin legal, pentru ca atunci nu ar mai avea ce sa astepte. Deci Basescu vrea sa-i faca respectivului candidat, in cazul in care acesta va ajunge Presedintele Romaniei, probleme de natura politica. Dar daca, dezvaluind, ar face, de fapt, altceva: o bresa in securitatea nationala? De observat ca Basescu incalca fara nicio problema Constitutia, improscand cu noroi in toti candidatii, mai putin Elena Udrea, dar si in Elena Udrea: „Nu este inca timpul femeilor”. Adica de ce nu e timpul femeilor, domnule Presedinte? Poate ca Elena Udrea nu e doar mai diplomata decat Dvs., dar poate chiar si mai inteligenta. De unde stiti ca nu ar fi asa? As dori sa vad ce spun femeile din politica despre o asemenea remarca: Ana Birchall, Andreea Paul, Alina Gorghiu, Corina Cretu. Ce parere aveti, „nu e inca timpul femeilor”? Mie mi se pare ca Basescu doreste sa-l improaste cu noroi pe viitorul Presedinte al Romaniei, indiferent ca ar fi barbat sau femeie. Sa presupunem ca ar ajunge Monica Macovei Presedinte – are deja o eticheta de la primul barbat din Stat: e necinstita. Daca ar ajunge Iohannis – nu poti sa ai incredere, nu poti sa ai o parere buna despre el. Basescu pentru toti a gasit astfel de etichete denigrante. Mie mi se pare ca ceea ce face Basescu este o actiune de discreditare, in mod public, a viitorului Presedinte al Romaniei, indiferent cum s-ar numi acesta. As dori sa va reamintesc care e rolul Presedintelui, conform Constitutiei, pe care Basescu a incercat mereu s-o nesocoteasca:

Rolul Presedintelui

Articolul 80

(1) Presedintele Romaniei reprezinta statul roman si este garantul independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii.

(2) Presedintele Romaniei vegheaza la respectarea Constitutiei si la buna functionare a autoritatilor publice. In acest scop, Presedintele exercita functia de mediere intre puterile statului, precum si intre stat si societate.

Sa presupunem ca ajunge Monica Macovei in functia de Presedinte. Deja Basescu, numind-o necinstita, a pus-o pe picior de egalitate cu Ponta care e dottore si plagiator. De fapt, daca stai sa te gandesti, s-ar putea spune ca a pus-o mai prejos decat Ponta, ca doar „nu e inca timpul femeilor”. Ar rezulta ca cel care reprezinta statul este necinstit si atunci cum si-ar mai putea exercita cu cinste functia de „garant al independentei nationale, al unitatii si al integritatii teritoriale a tarii”? Ceea ce face Basescu este mai mult decat „un damf de securism naturel”, este o actiune premeditata prin care sapa la fundamentele Statului Roman. Inclusiv pe plan economic, ganditi-va ca pana in 2008 Romania avea o crestere economica in medie de 6%. Din 2010 pana in 2013 a avut o crestere economica medie de sub 1%, iar acum, la sfarsitul mandatului sau, lasa o tara in recesiune tehnica. Sub Basescu nu s-au facut nici privatizari – deci e o aiureala sa spui ca Basescu ar fi un neoliberal care ar apara sectorul privat -, nici reforme structurale, atat de necesare, nici investitii. La sfarsitul mandatului sau el lasa o tara vulnerabila din punct de vedere economic.

Ca sa vedeti cum sta situatia, v-as mai recomanda sa cititi si acest articol din Gandul:

Pentru aceşti bani, Ceauşescu a înfometat o ţară, iar acum noi îi dăm înapoi, că nu ne trebuie

Se arata ca:

Joi, Banca Centrală Europeană a redus dobânda de referinţă la euro la un minim record de 0,05% pe an. De asemenea, a redus dobânda şi pentru banii pe care îi lasă băncile la BCE de la minus 0,1% la minus 0,2%, adică cine ţine banii la BCE este taxat. Ca parte a programului disperat de revigorare a economiei europene, BCE a anunţat că va cumpăra nu numai titluri de stat, ci şi alte active şi produse structurate, pentru a da bani în piaţă, în speranţa că băncile, companiile şi persoanele fizice vor cheltui mai mult. Practic, BCE se roagă de toată lumea să ia bani, să-i folosească cumva, numai să nu stea degeaba în cont.

De această scădere a dobânzilor la euro beneficiază şi România – stat, companii, persoane fizice -, pentru că indicatorii de referinţă EURIBOR stau la baza calcului ratelor pentru creditele acordate în euro pe piaţa românească.

Cu toate că acest cost de finanţare a ajuns la minim, EURIBOR la trei luni ajungând la 0,1% pe an, România trăieşte o adevărată dramă: sistemul bancar românesc trimite liniile de finanţare înapoi băncilor-mamă pentru că nu există cerere de credite, pentru că operaţiunile se recalibrează, pentru că România formată atât din stat, cât şi din companii sau persoane fizice, nu poate să pună pe masă proiecte de investiţii care să preia aceşti bani disponibili.

Banca Naţională constată statistic că, din decembrie 2008 încoace, 9 miliarde de euro din liniile de finanţare ale băncilor mamă au plecat acasă. Tot este ceva că au mai rămas 13 miliarde de euro.

Dramatic este că, între 1982 şi 1989, pentru rambursarea rapidă a 9 miliarde de dolari datorie externă, după intrarea în default, Ceauşescu a înfometat şi dezindustrializat tehnologic o ţară pentru a face rost de orice formă de valută.

Florin Georgescu, prim-vice guvernator al BNR, este fericit, în calitate de responsabil cu supravegherea băncilor, că această dezintermediere este paşnică  şi că nu pune probleme sistemului bancar care a rezistat crizei.

Dar banii pleacă exact când costul acestor fonduri este la minim istoric, ceea ce este o dramă. Numai în ultimul an au plecat  3 mld. euro, iar în timpul acesta economia şi companiile caută cu disperare lichidităţi pentru a mai respira.

Nu ştiu a cui este vina că banii pleacă, că sistemul bancar românesc se răstrânge în loc să crească, că nu se cer (de cei care pot lua) şi nu se dau credite (cei care vor, dar nu sunt finanţabili conform noilor politici de creditare), că nu sunt proiecte de investiţii bancabile atât la nivel micro, cât şi la nivel macro, că asistăm la această dramă.

Dar constat că cei care au puterea, mijloacele de a opri acest exod financiar, nu fac nimic, ci doar îl consemnează statistic, în prezentări.

După Revoluţie, România s-a confruntat cu exodul uman, 3 milioane de români – cea mai bună, cea mai tânără şi cea mai educată forţă de muncă – au plecat din ţară pentru că economia, administrată de clasa politică, nu avea ce să le pună pe masă. România a rămas cu 4,5 milioane de angajaţi care trebuie să susţină 5,4 milioane de pensionari.

Acum se întâmplă exodul financiar. Pleacă banii din ţară, de fapt pleacă valuta din ţară (pentru care în anii `90 se făcea moarte de om), pleacă cei mai buni şi cei mai ieftini bani, care îţi permit să cumperi peste tot în lume. BNR nu poate să printeze euro când vrea, aşa cum poate să facă la lei, de aceea această resursă valutară este cu atât mai preţioasă şi mai importantă.

În condiţiile în care valuta pleacă, se repatriază, în loc să fie ţinută cu dinţii, băncile au ajuns să se lupte pentru resursele în lei ale populaţiei, care sunt limitate şi pe termen scurt pentru a-şi finanţa bilanţul şi operaţiunile. 

Plecarea valutei este o dramă, în condiţiile în care resursele interne sunt limitate. La acest exod se adaugă şi dezastrul fondurilor europene. În iulie, guvernul a atras numai 36 de milioane de euro de la Bruxelles.

Din 2007 până acum, sumele oferite gratis de Uniunea Europeană şi luate de România, ca parte a procesului politic al integrării în UE, au fost de numai 6,8 miliarde de euro, adică numai 35% din ceea ce ni s-a pus la dispoziţie. 

Acest dezastru al fondurilor europene – administrat de toate guvernele  – este mult mai grav decât rambursarea liniilor de finanţare, pentru că aceşti bani europeni au un cost zero.

Dacă adunăm 13 mld. cu 9 mld., exodul financiar se ridică la 22 mld. euro, bani care i-ar fi permis României să-şi plătească angajaţii nu cu un salariu minim pe economie, de 900 de lei (200 euro), sau un salariu mediu lunar de 1.700 de lei (380 euro), sau o pensie medie de nici 700 de lei (160 euro) pe lună.

Cu 20 de miliarde de euro, bani pierduţi, poate cursul valutar nu ar fi fost la 4,4 lei pentru un euro, ci poate la 3,5 lei pentru un euro şi ar fi rezistat acolo, iar economia românească ar fi fost mai competitivă, iar piaţa internă mai puternică, firmele locale ar fi vândut mai mult, iar oamenii nu ar fi fost atât de speriaţi de creditele luate.

Dar în final constatăm că nimic din acest lucru nu s-a întâmplat, singurele certitudini fiind exodul uman şi acum cel financiar. ” (subl. mea)

Cam asa arata Romania la sfarsitul ultimului mandat al lui Traian Basescu. Vajnicul capitan a reusit sa duca corabia asta numita Romania intr-o deriva din care cu greu va mai putea iesi… Sper sa nu fie asa… Totusi, din pacate, nu prea sunt motive de optimism… Romania nu a reusit integrarea in Spatiul Schengen, nici nu avem un ambasador al SUA in Romania. Nici macar nu a reusit reformarea „sistemului”, cum ii place sa spuna, doar „l-a ingenuncheat”, dupa propriile sale cuvinte.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 11, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Alegerile europarlamentare. Parerea mea

Privind Parlamentul European  (v. si aici) descoperim unele lucruri, cred eu, interesante. Spre exemplu, din 1999, pe locul 1, a iesit PPE. In 2004 si 2009 situatia s-a repetat aproape identic: locul 1 – PPE, locul 2 – PES, locul 3 – ALDE, procentajul obtinut fiind foarte apropiat in toti acesti ani (1999, 2004 si 2009): intre populari si social-democrati e o diferenta de vreo 10 procente in favoarea primilor, iar liberalii au un procent de vreo 3 ori mai mic decat popularii. Vom vedea, desigur, ce va fi acum, in 2014. Interesant mi se pare ca aceasta formula politica nu a putut impiedica declansarea crizei datoriilor suverane si, implicit, a crizei economice in Europa si nici nu se poate spune ca aceasta criza s-a terminat acum, cand Europa este condusa de ceva vreme intr-un mod mai ferm, ca sa zic asa, de catre populari. De aceea eu cred ca ar trebui sa se mai schimbe cate ceva. Popularii (crestin-democratii) nu au reusit, iata sa rezolve problema spinoasa a crizei, iar masurile dure de austeritate propuse de ei nu au insemnat o solutie la aceasta problema. Criza inca afecteaza multe tari, somajul este ridicat in multe state din Europa. Pe de alta parte, o consecinta in plan politic si social a crizei economice o reprezinta euroscepticismul, care pare a se amplifica si care pune in pericol Uniunea Europeana. De aceea nu trebuie sa fim eurosceptici, dar nici nu trebuie sa lasam lucrurile ca si pana acum, mergand in continuare pe acelasi calapod. Pentru ca cel mai mare dusman al  euroscepticilor il reprezinta Libertatea si Drepturile Fundamentale. Or, in aceasta privinta s-a realizat, dupa parerea mea, destul de putin in UE, inclusiv in privinta liberei circulatii a persoanelor – principiu de temelie al UE – si legat de acest aspect un lucru care ne intereseaza: integrarea Romaniei in Spatiul Schengen. De aceea n-ar strica, cred eu, ca Europa sa capete un caracter ceva mai liberal. In situatia actuala cred cel mai bine ar fi ca ALDE sa-si mareasca influenta, cetateanul sa vada ca vine si ceva nou. Euroscepticismului trebuie sa i se opuna mai mult liberalism.

mai 25, 2014 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 18 comentarii

24

Iata ca a trecut aproape un sfert de secol de la Revolutia din Decembrie ’89… Ce am putea spune acum? Fara indoiala Revolutia a insemnat un moment important si luminos in Istoria poporului roman, cand dupa decenii de dictatura acesta si-a castigat, prin sange, libertatea. Cu toate aceste lucruri, fara indoiala pozitive, Revolutia a fost umbrita de cel putin doua aspecte majore:

English: Photo during the Romanian Revolution ...

English: Photo during the Romanian Revolution of 1989 in Bucharest (Photo credit: Wikipedia)

1. Nu stim nici pana azi adevarul complet despre tot ce s-a intamplat atunci. Acest lucru a umbrit Revolutia si cuceririle acesteia inca de la inceputurile sale. Nu stim foarte exact nici cine a tras, iar ceea ce stim e putin. Nici pana azi nu s-a dezlegat misterul teroristilor etc.

2. Al doilea aspect care umbreste Revolutia este nivelul de trai, la cote joase in Romania. Si spun acest lucru pentru ca Revolutia s-a realizat si pentru cresterea nivelului de trai al populatiei, pentru a scapa de conditiile ce incepusera sa fie mizere in ultimii ani, cu Ceausescu. Din pacate constatam acum o deteriorare destul de abrupta a situatiei, determinata si de criza economica prin care trecem.

Le Figaro

Pauvreté : 1/4 des Européens menacés

Se arata ca:

„Près du quart des Européens, soit 124,5 millions de personnes, étaient menacées de pauvreté ou d’exclusion sociale en 2012, selon des chiffres publiées jeudi par l’office européen de statistiques Eurostat. La tendance est à la hausse puisque 24,8% des Européens étaient concernées en 2012 contre 24,3% en 2011 et 23,7% en 2008. La réduction du nombre de personnes confrontées au risque de pauvreté ou d’exclusion est l’un des objectifs clés de la stratégie „Europe 2020″ de l’Union européenne.

En Bulgarie, c’est presque une personne sur deux (49%) qui était menacée de pauvreté ou d’exclusion en 2012. La proportion est également particulièrement élevée en Roumanie (42%), en Estonie (37%) et en Grèce (35%). A l’inverse, seuls 15% des habitants de la République Tchèque étaient à risque, 17% en Finlande, 18% en Suède et au Luxembourg. En France, la proportion était de 19%. Les personnes entrant dans cette catégorie sont confrontées à au moins une des situations suivantes: elles font face à un risque de pauvreté monétaire, sont en situation de privation matérielle sévère ou vivent dans des ménages à très faible intensité de travail.

En Europe, 17% de la population était menacée de pauvreté monétaire en 2012. Les taux les plus élevés se situaient en Grèce et en Roumanie (23% chacun), les plus bas en République Tchèque et au Danemark (10% chacun). Eurostat rappelle que le risque de pauvreté est une mesure relative, et que le seuil de pauvreté varie considérablement d’un Etat à un autre.
Dans l’UE, 10% des habitants étaient par ailleurs en situation de privation matérielle sévère, c’est-à-dire que leurs conditions de vie étaient limitées par un manque de ressources. Cela se traduit par exemple par l’impossibilité de payer ses factures, de chauffer son logement ou de prendre une semaine de vacances en-dehors de son domicile. Les pourcentages les plus élevés étaient observé en Bulgarie (44%) et en Roumanie (30%), les plus faibles au Luxembourg et en Suède (1% chacun).

Enfin, 10% des Européens vivaient en 2012 dans des ménages à très faible intensité de travail, c’est-à-dire où les adultes avaient utilisé moins de 20% de leur potentiel de travail au cours de l’année. Les plus fortes proportions concernaient la Croatie (16%), l’Espagne, la Grèce et la Belgique (14% chacune). Les plus faibles ont été observées au Luxembourg et à Chypre (6% chacun).”

Recomand citirea integrala si in original a intregului articol.

Articolul arata ca aproape un sfert din europeni – 124,5 milioane persoane –  sunt amenintati de saracie, si tendinta este de crestere… Criza nu e numai la noi, e adevarat, dar la noi procentele celor amenintati de saracie si excludere sociala sunt mult mai mari decat la altii… Observati: 42% dintre romani sunt in situatia de a fi amenintati de saracie si excludere sociala, fata de numai 15% in Republica Ceha. In Franta procentul este de 19% (destul de ridicat, trebuie sa recunoastem…). In Bulgaria rata este de 49%.

English: Mircea Diaconu speaking to the crowd ...

English: Mircea Diaconu speaking to the crowd in Bucharest, at the 1989 revolution in Romania (Photo credit: Wikipedia)

17% din populatia Europei a fost amenintata de saracie monetara in 2012. Rata cea mai ridicata a fost in Romania si Grecia (23% fiecare) si cea mai scazuta in Republica Ceha si Danemarca (10% fiecare).

10% din cetatenii UE se afla in situatia de privatiuni materiale severe!! Adica de conditii de viata limitate de lipsa de resurse. Spre exemplu: imposibilitatea de plata a facturilor, de a-si incalzi locuinta, de a face o vacanta in afara domiciliului. Procentajele cele mai mari se observa in Bulgaria (44%) si Romania (30%), cele mai slabe in Suedia si Luxembourg (1% fiecare).

English: Petre Roman speaking to the crowd in ...

English: Petre Roman speaking to the crowd in Bucharest during the Romanian Revolution of 1989 (Photo credit: Wikipedia)

10% din europeni au trait, in 2012, in gospodarii cu o foarte slaba intensitate a lucrului. E vorba de adulti care utilizeaza mai putin de 20% din potentialul lor de lucru in timpul anului. Proportiile cele mai mari sunt concentrate in Croatia (16%), Spania, Grecia si Belgia (14% fiecare). Cele mai slabe sunt observate in Luxembourg si Cipru (6% fiecare).

Din pacate acest aspect este si punctul slab al Uniunii Europene, care nu mai poate sa convinga pe cetatenii europeni ca este capabila sa le mai ofere prosperitate. Drept consecinta euroscepticismul e in crestere. Din aceasta statistica, prezentata de Le Figaro, se observa cu destula claritate, zic eu, de ce Romania si Bulgaria nu sunt primite in Spatiul Schengen: ratele mari ale saraciei!!  Din cauza asta si teama statelor din Schengen de un urias val migrator dinspre Romania si Bulgaria. Dar de ce oare? Nu cumva se stie ca va urma o inrautatire si mai mare a conditiilor de viata, care ar putea genera o astfel de emigratie uriasa? Care, desigur, ar crea probleme in tarile de destinatie, care nu o duc nici ele prea bine…

English: Tanks and Miliţia on the Magheru Boul...

English: Tanks and Miliţia on the Magheru Boulevard in Bucharest, during the Romanian Revolution of 1989 (Photo credit: Wikipedia)

Aceste doua aspecte nu s-au putut rezolva pozitiv pana acum. Criza economica a agravat aspectul nr.2., de care vorbeam. Partea cea mai proasta este ca nu se intrevede ceva spre bine, acea luminita de la capatul tunelului, despre care s-a tot vorbit si se vorbeste in continuare.

Dar sa ne reamintim de spiritul acelor extraordinare momente de libertate:

Si sa se auda aceste cantece peste Prut si chiar si dincolo de Nistru!! 🙂

decembrie 22, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

De ce?

Iata un articol foarte interesant din Romania Libera:

Romii, folosiţi în campania electorală din Franţa

Se arata ca:

„Comisarul european pentru Justiţie, Viviane Reding, a criticat dur polemica din Franţa referitoare la romi, declanşată de ministrul francez de Interne, Manuel Valls, sugerând că tema romilor este exploatată în contextul campaniei electorale pentru alegerile municipale franceze, potrivit France Info. „Dacă nu mă înşel, urmează alegeri în Franţa. De fiecare dată când nu se vrea să se vorbească despre lucruri importante, ca bugetul sau datoriile, se recurge la romi”, a declarat Reding, citată de Mediafax. Aceasta şi-a exprimat mirarea faţă de faptul că nu sunt utilizate fonduri puse la dispoziţie de către UE pentru rezolvarea problemelor minorităţii romilor.

Ministrul Valls a declarat recent că s-au încercat „programe de inserţie, cu locuinţe”, dar că aceste familii „vor să rămână împreună în tabere, iar uneori există mafii care deţin controlul asupra lor”, subliniind că, astfel, „romii au vocaţia să se întoarcă în România şi Bulgaria”. „Romii sunt pregătiţi să se întoarcă în România, dacă au condiţii bune de inserţie”, a mai spus Valls. Întrebată dacă „romii au vocaţia să revină în Bulgaria şi România”, aşa cum cere ministrul francez, Reding a răspuns că „avem reguli europene care au fost semnate de Franţa, reguli despre libera circulaţie a cetăţenilor europeni. Şi nu sunt romi, sunt persoane. Doar un judecător poate să decidă că pot fi evacuaţi, dacă au făcut ceva împotriva legilor statului în discuţie”, a spus comisarul european pentru Justiţie.

Există suma de 50 miliarde de euro pusă la dispoziţie, bani care nu sunt folosiţi. Mă întreb de ce. Lucrurile sunt lăsate să devină imposibile şi nu se depun eforturi de integrare. Noi am pus banii pe masă. Ei le-ar putea servi primarilor, dar văd că aceste sume de bani nu sunt utilizate. Banii nu ajung acolo unde trebuie să ajungă, în comune, la primari, acolo unde există probleme”, a precizat Viviane Reding.

Comisia Europeană a mai criticat, de-a lungul timpului, atitudinea oficialilor francezi faţă de romi. În 2010, când preşedintele ţării era Nicolas Sarkozy, Franţa a fost ameninţată cu sancţiuni.”(subl. mea)

Viviane Reding

Nu-mi place ce se intampla in Franta dar mai ales nu-mi plac abordarile UMP in aceasta chestiune… As aminti si intrebarea lui Pierre Lellouche, deputat din partea UMP, adresata ministrului francez de Interne, Manuel Valls: „România şi Bulgaria primesc – atenţie! – 20 de miliarde de euro de la contribuabilii noştri pentru a integra aceste populaţii rome. Astfel, întrebarea mea este simplă: Ce veţi face pentru a pune punct nepăsării Comisiei Europene? Doamna Reding (vicepreşedinte al Comisiei şi comisarul pentru Justiţie, n.red.) ne dă lecţii de morală. Ce aveţi de gând să faceţi pentru a pune punct comportamentului unui stat fără scrupule (traducere aproximativă, fr.: „voyou”) care ia banii contribuabililor europeni şi ne exportă săracii săi?,  respectivul stat fara scrupule fiind Romania, precum si declaratia recenta a presedintelui UMP, Jean-François Copé, care spunea: „Iubesc atât de mult Europa încât vreau alta”.

Jean-François Copé during Nicolas Sarkozy's me...

Jean-François Copé during Nicolas Sarkozy’s meeting in Toulouse on April, 12th 2007 for the 2007 presidential election. Français : Jean-François Copé pendant le meeting de Toulouse du 12 avril 2007 de Nicolas Sarkozy pour l’élection présidentielle de 2007. (Photo credit: Wikipedia)

Nu-mi place deloc, spuneam, pozitia UMP pentru ca asa cum pun ei problema e vorba de altceva: de incalcare de drepturi si libertati ale cetateanului!! De aceea sustin critica in termeni duri facuta polemicii care se poarta in Franta pe tema romilor de catre D-na. Reding. Iar declaratia D-lui. Jean-François Copé ma duce cu gandul la subminarea Uniunii Europene, a acelor „reguli europene care au fost semnate de Franţa, reguli despre libera circulaţie a cetăţenilor europeni” – dupa cum arata D-na. Reding. Tocmai aceasta campanie impotriva romilor, care eludeaza subiecte importante, este nelinistitoare.

„”O spun în mod clar, nu putem accepta intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen atât timp cât nu va fi soluţionată problema privind circulaţia şi instalarea romilor”, a declarat Jean-François Copé, în aplauzele a a numeroşi simpatizanţi, în cadrul unei reuniuni la Meyzieu, departamentul Rhône, unde UMP şi-a prezentat listele cu candidaţi pentru viitoarele alegeri municipale. ”Vreau o Europă care revizuieşte Tratatul Schengen de sus până jos”, a afirmat preşedintele UMP.” (sursa: Romania Libera, articol evidentiat mai sus)

Nu este cinstit ce faceti D-le. Copé!! De la MCV centrul de greutate se muta spre romi! Acum romii sunt problema, in viziunea presedintelui UMP, nu MCV-ul, nu coruptia! Astfel de puncte de vedere sunt extrem de periculoase si trebuie sa le respingem cu fermitate. Este un atac inadmisibil la adresa unui grup etnic – romii -, un atac cu valente rasiste. Si este un abuz inimaginabil facut la adresa Romaniei. In 2007, cand Romania s-a integrat in UE, nu cred ca isi imagina cineva ca va exista o tara in Europa (cine s-ar fi gandit la Franta?) in care sa se puna in felul acesta problema. Este adevarat ca UMP este acum in Opozitie, dar este unul din cele doua mari partide politice din Franta si de aceea pozitia sa este importanta. Este surprinzatoare aceasta campanie virulenta impotriva integrarii tarii noastre in Spatiul Schengen dusa de acest partid, folosindu-se de chestiunea aceasta legata de romi pentru ca sa ne atace drepturile. Deoarece, dupa cum evidentia Traian Basescu, si trebuie sa spunem ca avea dreptate, integrarea in Spatiul Schengen este un drept al Romaniei, nu o favoare facuta Romaniei. Nu este deloc cinstit sa ataci dreptul unei tari membre a UE pentru ca sa atragi, in mod populist, voturi. Adica sa-ti faci campanie electorala atacand drepturile unei tari membre a UE, la fel ca si tara ta. Acest fel de a face politica nu face cinste Frantei!! Este uimitor faptul ca unii oameni politici din Franta, indeosebi cei de centru-dreapta, nu se gandesc la acest aspect deosebit de important si nici nu le trece prin minte ca procedand asa lezeaza interesele si prestigiul Frantei. Inca de pe vremea lui Nicolas Sarkozy s-a vazut aceasta tendinta necinstita de a reduce relatiile bilaterale dintre Romania si Franta la problema romilor. Trebuie spus ca tendinta a plecat de la partea franceza, nu de la cea romana sau de la Traian Basescu. In loc sa se puna, spre exemplu, problema unei cooperari solide pe taram economic totul incepea sa se reduca, in chip absurd, la problema romilor, in ideea ca le trimitem tiganii pe cap. Trebuie spus cu toata hotararea ca nu e cinstit ce au facut francezii, in special UMP. Si ma deranjeaza un anumit mod de a face politica la francezi, care seamana cu trasul pe sfoara… Ar trebui sa lasam astfel de lucruri si sa ne concentram pe chestiunile intr-adevar importante, vorba D-nei. Reding. Ar trebui sa vedem cum putem adanci cooperarea pe taram economic, stiintific benefica ambelor parti. Pe de alta parte trebuie spus ca UMP si Nicolas Sarkozy au facut, prin atitudinile luate, mult rau PDL!!! Si asta in conditiile in care ambele partide fac parte din aceeasi familie politica – PPE. Astfel de atitudini nu sunt deloc in concordanta cu una din valorile de baza ale Republicii Franceze – Fraternitatea. Despre ce fraternitate mai poate fi vorba cand UMP a exacerbat aceasta chestiune a romilor, si o face in continuare, ca si cum aceasta chestiune este un zid de netrecut intre Romania si Franta? In loc sa puna accent pe gasirea de modalitati de cooperare si sprijin reciproc. Acest mod urat de abordare a relatiilor bilaterale i-a pus in dificultate si pe socialisti, si se vede destul de clar ca UMP a dorit sa conduca lucrurile spre un blocaj. Stau si ma intreb de ce? Mai ales ca Romania este o tara francofona, deci cu atat mai mult astfel de abordari ale partii franceze nu-si au rostul si nici locul. Cu atat mai mult abordarile partii franceze nu au legatura cu prima valoare a Republicii Franceze: Libertatea! Adica spui ca ai ca valoare Libertatea dar nu esti de acord cu libera circulatie a cetatenilor europeni, unul din principiile de baza ale UE? Iar libera circulatie a persoanelor este baza economiei libere si a pietelor libere pentru ca ce fel de economie libera si piata comuna libera mai e aceea unde mobilitatea cetatenilor este redusa? Este inadmisibil ca un partid care-si spune de centru-dreapta sa nu inteleaga astfel de lucruri elementare si sa atace principiile fondatoare ale UE. Nici nu vreau sa ma gandesc la o deriva spre extrema dreapta a UMP, spre Marine Le Pen si al ei Front National.

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

septembrie 26, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 22 comentarii

Doua articole interesante…

S-au intamplat mai multe lucruri interesante zilele acestea, lucruri despre care, desigur, merita sa dscutam si sa comentam. Totusi, m-am oprit asupra a doua articole, demne de toata atentia, as zice eu, de pe blogul D-nei. Ana Birchall:

Norvegia sustine aderarea Romaniei la Spatiul Schengen, informatiile contrare sunt false

Se arata ca:

„Deputatul PSD Ana Birchall, membru al Comisiei comune speciale a Parlamentului pentru aderarea României la Spaţiul Schengen condamnă informaţiile false care au circulat recent într-o parte a mass media, conform cărora Norvegia se opune aderării noastre la Spaţiul de securitate Schengen.

„Informațiile care au circulat într-o parte a presei cu privire la opoziția Norvegiei faţă de intrarea României în Schengen sunt false. Nu există nici o declaraţie oficială din partea autorităţilor norvegiene care să confirme asemenea informaţii. Din contră, autoritățile române au fost asigurate de faptul că Norvegia susține aderarea României la Spațiul Schengen” declară deputatul Ana Birchall.

 „În calitate de membru al Comisiei comune speciale a Parlamentului pentru aderarea României la spațiul Schengen condamn asemenea practici, menite să dezinformeze opinia publică cu referire la un subiect atât de important pentru România” a spus deputatul PSD.

„Aderarea României la Schengen este un efort care presupune sprijinul tuturor românilor, indiferent de partizanatul politic. Cei care lansează asemenea informaţii false ar trebui să dea dovadă mai multă responsabilitate. Până la urmă este vorba de interesul nostru naţional şi asemenea informaţiile false, propagate în spaţiul public fără o minimă verificare a veridicității lor, lovesc în interesul naţional” a completat Ana Birchall.

Echipa A.B.”

Eu citisem in ziare.com despre asta:

Norvegia se opune aderarii Romaniei la spatiul Schengen – presa rusa (Video)

Iata ce se arata in acest articol:

Norvegia s-a opus extinderii spatiului Schengen si aderarii Romaniei si Bulgariei la zona de libera circulatie, sustine presa rusa.

Oslo se opune acestei masuri, impreuna cu alte state membre UE, a transmis site-ul rus Radiovesti, citat de agentia Focus.

Finlanda blocheaza aderarea Romaniei la Schengen: Este prea corupta (Video)

Nemultumirea este in crestere in societatea norvegiana fata de perspectivele intrarii celor doua tari in zona Schengen. Guvernantii norvegieni cred ca Romaniei si Bulgariei ar trebui sa li se interzica oportunitatea de a intra in zona de libera circulatie.

Potrivit politicienilor din Norvegia, o eventuala astfel de largire a spatiului Schengen ar duce la o crestere masiva a unui nou val de infractiuni in statele deja membre. Potrivit datelor oficiale publicate de Eurostat, bandele criminale din Romania si Bulgaria sunt considerate a fi unele dintre cele mai periculoase si sunt active in 15 state ale Uniunii Europene.

Olanda se va opune din nou aderarii Romaniei la Schengen – surse europene

Un deputat francez cere ca Romania si Bulgaria sa nu fie primite in Schengen

Presa norvegiana a scris si ca cetatenii tarii sunt impotriva aderarii celor doua state la spatiul Schengen. Un ONG din Oslo a inceput strangerea de semnaturi pentru o petitie, dupa ce o tabara in care si-au instalat corturile 200 de imigranti ilegali – toti rromi si cetateni romani sau bulgari – a fost evacuata.

De asemenea, locuitorii din Oslo s-au plans in legatura cu deseurile pe care rromii le arunca, aratandu-si ingrijorarea in legatura cu o posibila raspandire a bolilor.

Tot mai multi romani ajung in inchisorile din Norvegia

Hotii romani au speriat Norvegia: 7 din 10 infractori sunt din tara noastra

Informatia vine inainte de discutiile din toamna legate de aderarea celor doua tari la zona de libera circulatie.

Comisia Europeana considera insa ca Romania si Bulgaria sunt pregatite sa intre in spatiul Schengen, inca din anul 2010, dar incercarile lor au fost blocate de mai multe tari europene cu vechime, in frunte cu Olanda, din cauza controlului scazut la granite, a coruptiei si a lipsei de progres in ce priveste Mecanismul de Cooperare si Verificare.”

Hotii romani au speriat Norvegia: 7 din 10 infractori sunt din tara noastra

Se arata ca:

Statisticile din Norvegia arata ca sapte din zece infractori care au fost arestati pentru furt in Oslo, din 2012 si pana in prezent, provin din Romania.

Din anul 2012, 171 de romani au fost condamnati in Oslo, Asker si Baerum, dintre care 152 pentru furt, jaf sau manipulare de bunuri furate, scrie The Norway Post.

Cele mai multe dintre aceste infractiuni au fost comise de profesionisti – straini care se imbraca frumos si opereaza impreuna.

Din august 2012, 70 la suta dintre cei condamnati pentru furt au fost romani. Acest numar a ingrijorat-o pe Ministrul Justitiei, Grete Faremon, in legatura cu situatia rromilor din Romania, aceasta punand sub semnul intrebarii de ce banii oferiti de guvernul norvegian nu au fost investiti in imbunatatirea conditiilor acestora.

Saptamana viitoare, Faremo se va deplasa in Romania pentru a discuta situatia cu autoritatile locale.

Circa 17,5 milioane de euro (134 milioane de coroane norvegiene) au fost puse deoparte, in anul 2012, pentru ajutorarea rromilor din Romania. Cu toate acestea, fondurile sunt inca in conturile in care au fost virate, iar mii de romani calatoresc in Oslo in fiecare vara pentru cersi pe strazi, incheie sursa citata. „

Eu as intreba-o pe stimata D-na Birchall daca si aceste statistici reprezinta o dezinformare…

Pe de alta parte, iata cum sta treaba in Norvegia…:

Parlamentar din Norvegia: Tineti rromii, francezii si bulgarii afara din tara!

Se arata ca:

Un parlamentar din Norvegia, care face parte din Partidul Progresist, ce militeaza impotriva imigratiei, a declarat ca granitele tarii ar trebui inchise pentru rromi, francezi si bulgari, despre care el crede ca sunt cei mai periculosi infractori.

Per Sandberg, numarul doi in formatiunea aflata in Opozitie, a propus implementarea imediata a trei masuri destinate sa opreasca fluxul de cersetori si infractiuni, transmite expatica.com, care citeaza AFP.

„La granita, politia poate sa nu le mai permita sa intre in tara grupurilor de francezi, rromi si blugari, pentru ca stim deja ca ei sunt foarte periculosi”, a precizat parlamentarul, care, insa, nu a explicat cum vrea sa implementeze masurile propuse.

In Norvegia are loc o dezbatere aprinsa, in ceea ce priveste interzicerea cersitului.

Statul scandinavic, care este unul din cele mai instarite din lume, va organiza alegeri legislative in septembrie, iar sondajele arata ca Partidul Progresist ar putea veni la putere, in coalitie cu conservatorii.

Potrivit presei locale, textul lui Sandsberg viza initial doar populatia rroma, insa i-a introdus si pe francezi si bulgari, pentru a nu parea prea discriminatoriu. ” (subl. mea)

Faza e dura rau de tot, cica: ” i-a introdus si pe francezi si bulgari, pentru a nu parea prea discriminatoriu”. 😆

Al doilea articol al D-nei Birchall la care ma refeream la inceput este acesta:

Declaratiile iresponsabile si mincinoase ale unor fosti consilieri de la palatul Victoria, ajunsi intre timp deputati, trebuie corectate ferm si rapid

Se arata ca:

„„Observăm cu regret că reprezentanți ai fostului guvern PDL fie dezinformează cu bună știință, fie uită repede pentru că au mintea scurtă. Opoziția anemică vorbește cu nonșalanță de măsurile economice ale guvernului USL, critică fără argumente și dezinformează de dimineața până seara, tocmai pentru a-și masca propria incompetență în actul guvernării pe care toți românii au fost nevoiți să îl suporte timp de patru ani” a spus deputatul PSD.

„Este o dovadă de maximă ipocrizie să acuzi guvernul Ponta că nu se ocupă de problema sărăciei și a șomajului atâta timp cât guvernarea Boc, cu oblăduirea consilierilor săi economici, a tăiat, fără discernământ, peste noapte, veniturile salariale ale tuturor bugetarilor cu 25%. Mai mult decât atât, actuala opoziţie acuză guvernul Ponta de introducerea unor taxe suplimentare când, cu nici doi ani în urmă, guvernul PDL a suprataxat cu 5,5% veniturile tuturor pensionarilor din România” a punctat Ana Birchall.

„În timpul celor 4 ani de guvernare portocalie, armata sa de consilieri pe probleme economice a atacat pe rând fiecare categorie socio-profesională, pornind de la profesori, până la medici, polițiști, militari și pensionari și acum se așteaptă ca noi, cei care am fost legitimați prin vot să îndreptăm aceste inechități, să uităm de crasa incompetență a guvernului Boc” a subliniat deputatul PSD, Ana Birchall.

„Nu trebuie să uităm de unde a plecat USL acum un an și patru luni. Guvernul USL a preluat conducerea unei țări divizate din punct de vedere social, o țară în care veniturile garantate ale pensionarilor care au muncit pentru fiecare leu din pensie erau reduse, o țară unde sute de mii de familii de bugetari nu și-au mai putut susține cheltuielile și creditele din cauza tăierilor iraționale ale camarilei pedeliste, o țară care își pierduse reputația în fața partenerilor externi și în fața investitorilor, o țară fără perspective de viitor” declară Ana Birchall.

„Măsurile economice luate de guvernul USL, care au început să aducă la însănătoșirea economiei naționale sunt apreciate de publicații economice de prestigiu cum ar fi The Economist sau The Financial Times care nu suferă de pasiuni politice. Mai mult, instituțiile financiare internaționale au revizuit pe plus creșterea economică pentru anul 2013 care, cel mai probabil, va depăși cota de 2%. Pentru că se pare că este convenabil să îți uiți propriile contraperformanțe economice, reamintesc foștilor consilieri economici PDL că rata de absorbție a fondurilor europene a crescut într-un an de guvernare USL mai mult decât în ultimii 6 ani adunați, ajungând acum la 21%. În timp ce toate programele de finanțare europeană au fost blocate ca urmare a fraudelor pedeliste sancționate de către CE, guvernul USL a reușit în mai puțin de un an să redeschidă plățile către România”  a ținut să scoată în evidență deputatul PSD, Ana Birchall.

„Dai dovadă fie de ignoranță, fie de rea voință, fie de ambele când continui să susții că reducerea TVA la pâine nu va duce la scăderea prețului celui mai consumat aliment de bază din România. Până și fostul premier Boc, probabil într-un moment de slăbiciune, a declarat că scăderea TVA la pâine este o măsură meritorie dar se pare că acest mesaj nu a ajuns și la foștii săi subalterni, care ignoră voit, cu rea credință, efectele beneficie pe care o astfel de măsură le va avea atât asupra bugetului fiecărei familii cât și asupra economiei în general, inclusiv prin reducerea evaziunii fiscale” a continuat deputatul PSD de Vaslui.

“Cred că unii reprezentanți ai guvernării PDL au impresia că românii uită faimoasele măsuri de austeritate vândute ca fiind necesare. Se înșeală! Românii nu uită că guvernul PDL nu a dus la creștere economică, doar și-a rotunjit veniturile pe spinarea celor mulți, celor săraci, pe spinarea pensionarilor, pe spinarea profesorilor și a medicilor, pe spinarea polițiștilor și a militarilor, a „mămicuțelor și bebelușilor” cum spunea, nu de mult, un președinte jucător, reprezentant de marcă PDL. Acum, unii reprezentanți PDL care, doar din pricina hazardului și a unei legi electorale defectuoase au intrat în Parlament, își permit să dea lecții de economie guvernului USL, când în realitate ar trebui să-și facă propria analiză având în vedere că în toți acești ani de guvernare și-au arătat adevărata lor competență, în realitate, incompetență în politici economice. Doar așa ar arăta respect românilor, nu mințind și dezinformând cum s-au obișnuit să facă”.”

Este adevarat ca nu spune care ar fi acei „fosti consilieri de la Palatul Victoria”, dar cred ca am ghicit la cine se refera… 😀

As dori sa propun un alt punct de vedere, diferit de cel al PDL, al lui Basescu sau chiar diferit de cel al USL. Pentru ca avem nevoie de idei si conceptii noi.

Eu cred ca la noi nu se intelege un lucru relativ simplu:

– nu poti sustine o economie in care ai inca foarte multe intreprinderi de stat nerentabile, care fac o gaura in economie de aproape 13 miliarde de euro (cifra e la nivel de 2011, dar de atunci lucrurile nu s-au schimbat prea mult). Si reiau aici articolul din Gandul:

WHO’S WHO. LISTA COMPLETĂ a averilor directorilor de la companiile de stat despre care BĂSESCU spune că sunt BOIERII ECONOMIEI. Ei „gestionează” o gaură de 12,75 miliarde de euro. EXCLUSIV

Lista nu cred ca s-a schimbat. Dati un click si, va rog, cititi-o! Reiau aici ce arata, printre altele, acest articol:

„Cele 119 societăţi subordonate ministerelor Economiei şi Transporturilor (companii naţionale, societăţi comerciale, regii autonome, institute) au produs o gaură în economia României de 12,75 miliarde de euro. Calculul gândul a rezultat prin scăderea creanţelor (sume de recuperat) din totalul datoriilor istorice, ambii indicatori reprezentând date oficiale. Această sumă creşte, anual, cu circa 500 de milioane de euro, sumă obţinută prin scăderea profiturilor obţinute de unele dintre companii din pierderile suferite de celelalte.

În aceste condiţii, firmele continuă să fie conduse politic. Majoritatea „managerilor” sunt membri PDL, foarte puţini fiind apolitici. Mulţi dintre directorii care conduc aceste societăţi falimentare (sau profitabile, dar cu un profit mult mai redus prin comparaţie cu ce s-ar putea obţine printr-un management eficient) au averi fabuloase, dobândite, în bună parte, în ultimii ani.

Şeful statului despre marii „boieri” ai economiei româneşti

Preşedintele Traian Băsescu i-a nominalizat, la finalul săptămânii trecute, pe marii „boieri” ai economiei româneşti, în persoana directorilor celor mai mari companii energetice locale, controlate de Ministerul Economiei, unde ministru este democrat- liberalul Ion Ariton. „Le menţionez public pentru că pierderile lor, arieratele lor sunt plătite de fiecare român. Şi de ce le plătim? Pentru că nişte domni manageri, bine instalaţi politic şi blagosloviţi politic, nu au niciun fel de apăsare, nici legată de arierate, nici legată de stocuri, nici legată de creşteri de personal, de fonduri de salarii. Ei sunt marii boieri ai economiei româneşti. Baronii economiei româneşti îi găsim, în primul rând, la regiile de stat”, a spus Băsescu. Conform ZF, complexurile energetice Turceni şi Rovinari nu au avut pierderi anul trecut, dar marjele lor de profit sunt extrem de scăzute, chiar mai mici de 1%.

Companiile subordonate Ministerului Transporturilor au pierderi mai mari decât cele subordonate Ministerului Economiei

Şeful statului nu a dat niciun exemplu dintre companiile administrate de Ministerul Transporturilor, condus de Anca Boagiu.

Din cele 119 instituţii (companii naţionale, societăţi comerciale, regii autonome, institute) din subordinea Ministerului Economiei (MEC) şi a Ministerului Transporturilor (MT), 47 produc – au produs în 2009 – pierderi. Pe ministere, situaţia se prezintă astfel: 40 instituţii (din totalul de 96) de la MEC au pierderi; iar la MT, 7 societăţi din 23 au pierderi.

• Totalul datoriilor cumulate la cele 119 instituţii este (era, la 1 ianuarie 2010) de aproape 17 miliarde de euro (16,99747 mai exact). Pe ministere, situaţia se prezintă în următorul mod: 8.469,47 milioane de euro la MEC, respectiv 8.528 milioane de euro la Transporturi. Aşadar, cele 23 de instituţii de la Transporturi cumulează mai multe datorii decât cele 96 de la MEC.

• Totalul creanţelor este de 4.240,73 milioane euro. Instituţiile subordonate MEC au de adunat 2.391,33 milioane, cele de la Transporturi 1.849,4. Dacă scădem creanţele din cifra datoriilor, rămâne o GAURĂ de peste 12,75 miliarde de euro.

• Pierderile cumulate din 2009 sunt de 1,083 miliarde de euro: 490,52 milioane de euro la MEC, 592,52 milioane euro la MT. Totalul profiturilor din 2009 este de 0,64 miliarde de euro – 595,77 milioane la MEC, 44,7 milioane la MT. Aşadar, instituţiile subordonate MEC sunt mult mai profitabile decât cele subordonate MT. Dacă scădem profiturile din pierderi, rămâne o GAURĂ (anuală) de 443 milioane de euro, care se adaugă arieratelor.

Doar institutele de cercetare nu produc pierderi

Vestea bună este că majoritatea Institutelor de cercetare nu produc pierderi, iar pierderile sunt mici în cazul celor care produc pierderi.

Numărul de angajaţi din cele 119 instituţii este de 187.876: 106.411 la MEC, 81.465 la Transporturi.

• Cea mai problematică instituţie rămâne CFR SA, cu datorii de 4,5 miliarde de euro, pierderi anuale de 231 milioane de euro şi cu 26.830 de angajaţi (în pofida restructurărilor, pierderile s-au cifrat la 250 de milioane de euro în 2010, iar datoriile societăţii au crescut cu 33%, ajungând la 6 miliarde de euro).

Cum arată averile „boierilor” economiei româneşti

În aceste condiţii, firmele continuă să fie conduse politic – marea majoritate fiind membri PDL, foarte puţini fiind apolitici. Mulţi dintre directorii care conduc societăţi falimentare (sau profitabile, dar cu un profit mult mai redus prin comparaţie cu ce s-ar putea obţine printr-un management eficient) au averi fabuloase, dobândite, în bună parte, în ultimii ani.

De pildă, Florin Mârza, PDL, care l-a schimbat din funcţie, în luna martie, pe Constantin Ioaniţescu (numit cu doi ani în urmă, de Adriean Videanui) la conducerea Termoelectrica. Fost consilier local la Petroşani, fost consilier al lui Adriean Videanu în mandatul acestuia de ministru al Economiei, Mârza are 3 terenuri cu suprafaţă de 6.400 mp în intravilan (Petroşani), 2 apartamente, 2 case, o casă de vacanţă, bijuterii de 750.000 euro, 54.000 de euro în conturi, credite de 130.000 euro.

Dar averea lui Florin Mârza păleşte prin comparaţie cu a directorului Hidroelectrica. Constantin Trihenea, PDL, fost prefect de Sibiu. Acesta are terenuri de 3,83 hectare (2,83 în intravilan) la Sibiu, un apartament, două case şi patru spaţii comerciale, bijuterii de 10.000 de euro, 350.000 de euro în conturi, portofoliul BVB de 38.000 de euro, acţiuni la trei societăţi comerciale evaluate (acţiunile) la 230.000 de euro, împrumuturi acordate de 400.000 de euro, dividende încasate de 100.000 de euro, contract cu Primăria Poplaca prin firma sa Conelt, în 2007 (când era prefect), de peste un milion de euro, contract cu Primăria Şeica Mare, tot prin firma sa Conelt, tot în 2007, în sumă de 400.000 de euro, alte contracte, încheiate cu autorităţi locale, cu Electrica Serv, Transelectrica, Spitalul Judeţean Sibiu, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, în sumă de 350.000 de euro, în anii 2009-2010.

Privatizarea managementului în companiile de stat

Traian Băsescu a precizat că îmbunătăţirea managementului în regiile şi în societăţile de stat este prioritatea zero a anului 2011 şi că în cel mai scurt timp acestea vor fi trecute din punctul de vedere al raportării bilanţului la Ministerul de Finanţe. Dar privatizarea managementului în companiile de stat este o idee reluată de mulţi politicieni, de-a lungul timpului, fără a se fi concretizat.
Chiar Ministerul Economiei a anunţat că va demara în aprilie procedurile pentru privatizarea managementului la circa un sfert din societăţile la care deţine pachete majoritare de acţiuni. Nu doar că procedurile nu au demarat la termenul anunţat, dar biroul de presă al MEC nu a putut da niciun răspuns la solicitarea gândul de a fi măcar nominalizate societăţile la care managementul ar urma să fie privatizat.

În tabelele de mai jos este prezentată situaţia economică a societăţilor despre care am vorbit mai sus, precum şi date relevante despre directorii acestora.”

Intr-o economie in care doar institutele de cercetare nu produc pierderi, lucrurile sunt clare… Nu produc pierderi, dar sunt si ele neperformante, ca sa-l parafrazez pe Napoleon… 😆 Pentru ca nu are rost sa ne mintitm: avem o economie ce inca depinde de stat, totalmente neperformanta si necompetitiva, inclusiv institutele de cercetare, cuibusoare caldute pentru pilele mai marilor din partidele de guvernamant… De aceea se impune un vast program de privatizare. Lucrurile nu pot merge asa:

ψ)  vrei sa ai si deficit bugetar mic, inclusiv pe structural, vrei sa ai si o datorie publica mica, dar in schimb vrei sa tii in brate si neperformanta de la stat, cu foarte multi angajati, cu aceste intreprinderi care produc pierderi enorme economiei nationale, cu clientela politica pusa in functii de conducere in aceste intreprinderi, platita gras din banii contribuabililor!! Si mai vrei sa maresti si taxele si impozitele unui sector privat slabit de criza, care numai de asa ceva n-are nevoie, si unei populatii saracite, ca sa mentii in continuare ineficienta acestor intreprinderi de stat.

Eu cred ca noi vrem prea multe: imposibilul!

Observati ca eu nu vorbesc, neaparat, de disponibilizari masive, asa cum s-a si facut in trecut, fara sa se faca o privatizare reala (decat in putine cazuri). Eu vorbesc de privatizare, de trecerea in proprietate privata macar a unora din aceste intreprinderi, si acolo unde se impune sa se purceada la disponiblizari. In caz contrar, statul nostru, prin onor Guvernul (sau mai bine zis Guvernele sale, ca mai toate au facut la fel, dar pe alta cale) ar trebui sa explice cetateanului de ce urmaresc imposibilul?

De ce spun asta? Pentru ca ceea ce se vrea (ψ) nu e posibil. Asta e parerea mea. Si o astfel de economie nu poate fi competitiva in ansamblul ei si, ceea ce poate e mai grav, nu poate fi sustinuta de catre stat in felul acesta de pana acum: prin micsorarea deficitului bugetar cu marirea taxelor si impozitelor pe care trebuie sa le plateasca sectorul privat si populatia si printr-o datorie publica mica.

Eu inteleg ca noi ne raportam la UE. Insa tarile din UE au datorii mult mai mari decat ale noastre, exceptie facand, cred, numai Bulgaria (si iau in considerare in special procentul din PIB). Ma uitam zilele trecute si la Polonia, care are o datorie publica mai mare decat a Romaniei. Nu mai vorbesc de Ungaria.  Pentru ca un sector public mare (incluzand aici si intreprinderile de stat) inseamna si cheltuieli mari pe care statul trebuie sa le faca din banii contribuabililor pe de o parte si prin imprumuturi masive de la banci, care reprezinta grosul acestor datorii, pe de alta parte. Pentru ca este clar ca daca il impozitezi prea mult pe contribuabil, reduci dramatic nivelul de trai. Welfare state-ul european se bazeaza pe datorii masive pe care statele le fac la banci, deci in sectorul bancar. Or, noi nu vrem asa, in schimb vrem sa tinem un sector public si intreprinderi de stat care se afla cu mult sub performantele celor occidentale, unde, intr-adevar, sunt tinute prin datorii masive pe care statul le face. Poate ca cineva ar intreba: dar nu se poate totusi fara aceste datorii atat de mari? La care as raspunde asa: daca acest sector public e dimensionat in ideea unui Welfare State mare, atunci el devine mare si neperformant, necompetitiv in ansamblul sau. Si atunci cum vrei sa tii un sector public care e neperformant si necompetitiv daca nu prin indatorare masiva? Or, noi vrem altfel: prin marirea sau inmultirea taxelor si impozitelor, lucru ce loveste in sectorul privat si in populatie, asta in conditiile si unei inflatii ridicate (5,37%, departe de tinta pe 2013, de numai 2,5%, dupa cum ne spune BNR). Pentru ca adevarul e ca e contradictoriu ceea ce vrem si felul in care gandim noi lucrurile. Pe de alta parte, Romania, ca tara europeana, Parlamentul adoptand Tratatul de Guvernanta Fiscala, nu poate duce o politica similara Turciei, care nu e in UE, si care merge pe o crestere economica inflationista.

In concluzie: noi vrem ceea ce nu se poate si nu facem ceea ce trebuie ca sa se poata ceea ce vrem.

De citit si…

Romania Libera

PDL ameninţă cu moţiunea dacă Guvernul refuză revizuirea politicii fiscale

Se arata ca:

„PDL va introduce la începutul sesiunii parlamentare o moţiune simplă pe politici fiscale, în cazul în care Guvernul USL „refuză dialogul şi revizuirea” politicii fiscale „bazată excesiv şi abuziv pe creşterea de taxe şi impozite”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, potrivit Mediafax.

Săftoiu a precizat, într-o conferinţă de presă, că introducerea de noi taxe „nu are nicio legătură cu realitatea economică” şi că proiectul de memorandum cu FMI „este un autodenunţ critic”, prin care PSD „face o radiografie a propriei guvernări, recunoscând scăderea investiţiilor, venituri slabe la bugetul de stat, creşterea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, creşterea arieratelor în administraţia centrală”.

„Ce propune PSD prin această scrisoare de rea intenţie? Introducerea de noi taxe. Ca să contrabalanseze anumite măsuri sociale, Guvernul USL intenţionează să introducă taxe noi pentru proprietate şi modificări în domeniul contribuţiilor sociale. Textul memorandumului dovedeşte clar că actualul guvern USL nu are soluţii pentru relansarea economiei şi sprijinirea sectorului privat, singura soluţie fiind noi taxe. Pe fond, Guvernul continuă o politică păguboasă pentru cetăţean, accentuând depdendenţa acestuia de stat”, a apreciat Adriana Săftoiu.

Ea crede că majorarea de impozite reflectă „slaba performanţă a guvernului Ponta privind încasările la bugetul de stat”.

Adriana Săftoiu a arătat că PDL propune guvernului USL să renunţe la „această strategie de politică fiscală dezastruoasă” şi să facă o consultare reală cu celelalte partide parlamentare, partenerii sociali, cu organizaţiile oamenilor de afaceri „pentru a propune în viitorul memorandum cu FMI măsuri în acord cu realitatea”.

„În cazul în care Guvernul USL refuză şi dialogul şi revizuirea acestei politici fiscale bazată excesiv şi abuziv pe creşterea de taxe şi impozite, PDL va introduce la începutul sesiunii parlamentare o moţiune simplă. Suntem siguri că vom găsi susţinerea şi din partea unor parlamentari ai puterii”, a mai spus Adriana Săftoiu.”

Si iata inca doua articole interesante care merita sa fie citite, cred eu:

Previziune SUMBRĂ: Peste 5 ani 75 la sută dintre tinerii vor fi ŞOMERI

Se arata ca:

„În 2018, tinerii (15-24 de ani) vor avea de trei ori mai multe şanse de a fi şomeri, comparativ cu adulţii, iar rata şomajului în rândul acestora va depăşi cifrele înregistrate în timpul crizei, arată un studiu al Organizaţiei Mondiale a Muncii (OMM), citat de EY Romania.

Rata şomajului în rândul tinerilor la nivel global este estimată de OMM la 12,6% în 2013, aproape de vârful înregistrat în criză, de 12,7%, în 2009. Mai grav este faptul că până în 2018, rata şomajului în rândul tinerilor este proiectată să crească până la 12,8%.

Studiul arată că şomajul în rândul tinerilor şi cel în rândul adulţilor se va păstra la nivelul ultimilor ani, respectiv la 2,7. Astfel, în România, din totalul de şomeri care vor exista în România în 2018, 75% vor fi avea sub 24 de ani.

Citeşte şi OMM: Mai mulţi tineri supracalificaţi în România decât în Marea Britanie şi Germania

La nivelul OMM, tinerii români sunt consideraţi drept o ”generaţie pierdută”, care nu îşi găseşte loc de muncă din cauza crizei şi a incertitudinilor economice din ultimii 5 ani.

Cele mai afectate ţări sunt cele cu economii dezvoltate şi Uniunea Europeană, alăturate în statistici la acest capitol cu Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. În aceste regiuni, şomajul în rândul tinerilor a continuat să crească începând cu 2008 iar, în economiile dezvoltate şi Uniunea Europeană, rata a crescut chiar şi cu 24,9% între 2008-2012.”

OMM: Mai mulţi tineri supracalificaţi în România decât în Marea Britanie şi Germania

Se arata ca:

„Aproximativ 15% dintre tinerii români sunt “prea” educaţi comparativ cu cererea pieţei, iar această rată este mai mare decât cea din în Marea Britanie şi Germania.

Organizaţia Mondială a Muncii (OMM) a descoperit că, pe lângă rata mare de tineri supracalificaţi din România, s-a îmbunătăţit şi raportul dintre abilităţile celor care îşi caută loc de muncă şi cunoştinţele şi abilităţile cerute de angajatori. Astfel, dacă în 2010-2011, raportul era de 12%, în 2013, este de 8,5% şi reprezintă cea mai mare scădere după Estonia şi Grecia dintre ţările analizate de OMM, potrivit unui comunicat EY Romania.

Citeşte şi Câmpeanu: Şomajul în rândul tinerilor ar putea ajunge la pragul de ALARMĂ în 2013

Cu toate acestea, tinerii sunt consideraţi, la nivelul OMM, drept o ”generaţie pierdută”, care nu îşi găseşte loc de muncă din cauza crizei şi a incertitudinilor economice din ultimii 5 ani.

Cele mai afectate ţări sunt cele cu economii dezvoltate şi Uniunea Europeană, alăturate în statistici la acest capitol cu Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. În aceste regiuni, şomajul în rândul tinerilor a continuat să crească începând cu 2008 iar, în economiile dezvoltate şi Uniunea Europeană, rata a crescut chiar şi cu 24,9% între 2008-2012.”

Recomand citirea integrala si in original a tuturor articolelor.

august 8, 2013 Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 25 comentarii